Acum o să rănim, doar un minut. Ei fac asta privitor la destinaţia lor Eternă. Un om va merge aici ca să mănânce. Şi dacă ai găsi un păianjen în bolul tău de supă, ai vrea să dai în judecată compania respectivă sau restaurantul respectiv. Păi, tu nu ai mânca acea supă, ar fi otrăvită. Tu nu ai lua-o deloc, un gândac mare sau ceva fiert într-un bol de supă. Păi, nu l-ai lua deloc. Ţi-ar fi rău numai să te gândeşti la asta. Şi totuşi, vei lăsa o grămadă de teologi să îţi împingă ceva pe gât care te va îndepărta la un milion de mile de Dumnezeu, şi o înghiţi. Pe când "Omul va trăi cu fiecare Cuvânt care iasă din gura lui Dumnezeu." Este un lanţ cu care sufletul vostru atârnă deasupra iadului. Şi cum am spus înainte, "Un lanţ are punctul cel mai bun în punctul cel mai slab." O verigă să se rupă... este tot ce trebuie să faceţi este să rupeţi una dintre ele; asta e tot. Restul se va desface cu aceasta. Este pe atât de puternic pe cât este veriga cea mai slabă a acestuia.
Şi o persoană care ştie că dacă tu mănânci acea supă cu un păianjen otrăvit în ea, probabil te va îmbolnăvi. Va trebui să mergi la spital, şi să faci o spălătură gastrică şi să treci prin multe probleme. Şi chiar te-ar putea ucide. Păi, tu nu te-ai apropia niciodată de un loc ca acela. Nu ai mai vrea să-i treci pragul niciodată, pentru că ţie îţi este frică că vei fi otrăvit şi vei muri. Şi apoi absolut că vă veţi uni, îţi pui numele în registre, şi vei lupta chiar pentru cauza despre lucrul care a spus Biblia, "Nu vă osândeşte trupul, dar vă trimite sufletul în iad." Ce ciudat este că oamenii o fac. Ei iau destinaţia lor Eternă, o bazează pe ceva termen teologic. Şi le puteţi aduce Scriptura, a spus, "Asta este ce a spus Biblia. Iată este chiar aici."
Şi teologul se uită la Aceasta, "Ei bine, asta a fost pentru o altă zi." Şi voi îl ascultaţi. Vedeţi ce a spus Dumnezeu. Un real, Creştin adevărat ascultă numai la acel Cuvânt, şi asta e tot. Omul lui Dumnezeu trăieşte cu acea Pâine.

William Branham, predica «Cine Ziceţi Voi Că Este Acesta?»
https://ro.branham.ru/sermons/64-1227