Isus a zis, "Împărăţia Cerului este ca unul care aruncă năvodul în mare. Cînd el a scos-o, el avea de toate." El avea broaşte ţestoase. El avea raci. El avea broaşte ţestoase de apă dulce. El avea păianjeni. El avea gongi de apă. El avea şerpi. Asta-i adevărat. Dar înăuntru acolo, el avea ceva peşti, de asemeni.

Şi cînd un om predică o trezire sub puterea şi demonstrarea Duhului Sfînt, năvodul este tras în jurul oamenilor. Asta-i adevărat. Şi, dar, dacă el este o goangă de la început, el este o goangă la sfîrşitul trezirii.

Dacă el este un păianjen de apă, primul lucru care-l ştiţi, el va merge să privească în jur, zicînd, "eu nu cred în treaba asta veche oricum," şi ţopăie înapoi către apă.

Dacă el este un şarpe, el va zice, "Eu v-am spus despre aceasta," şi el va pleca. El era un şarpe, de la început. Natura lui era. Şi el nu va fi nimic altceva pînă cînd natura aceea este schimbată.

Un om nu poate adera la biserică, sau să fie cu totul prelucrat emoţional, sau orice altceva, şi să devină un Creştin. Aceasta trebuie să fie o Naştere solidă a Duhului; o murire sinceră, strigînd, să zacă acolo pînă cînd el moare de două ori. Amintiţi-vă, viaţa poate să vină numai din moarte.

Un bob de grîu, dacă el rămîne, el rămîne singur, el nu va însemna nimic mai mult decît acel singur bob de grîu. "Dacă un bob de grîu nu cade în pămînt, el rămîne singur." Dar cînd el cade acolo, el putrezeşte, se contaminează, şi din mijlocul acelei putreziri vine germenele de viaţă care îi dă viaţă şi produce mai mult.

Dacă biserica nu este născută din nou, să moară faţă de crezurile şi teologiile ei, şi aşa mai departe, şi să fie născută din nou din Duhul lui Dumnezeu, ea va fi una veche, rece, formală, ne evlavioasă, indiferentă. Amin. Asta-i adevărat. Aceea este de modă veche, predicare cu savoare, dar ea te va salva, frate. Asta-i adevărat. Ea te va ţine cînd furtunile suflă tare. Ajungeţi înrădăcinaţi şi prinşi în pămînt. Radeţi jos toată murdăria înainte să vă turnaţi betonul vostru; observaţi, asta-i adevărat, şi barele de ancorat bine în jos şi strînse. Oh, frate, ce zi în care trăim noi; epocă a bisericii, formală indiferentă! Da, domnule.
"Către cele şapte biserici," a zis, "trimite acest mesaj."

Acum, în epoca aceea a bisericii, ei au început să vină înăuntru; ei s-au cununat în idolatrie. Ei fac acelaşi lucru acum; ei au venit înăuntru, făcînd acelaşi lucru. Şi din aceea, au venit în Creştinism formal, au început să se vestejească pînă cînd ei ajung jos la ultima epocă a bisericii.

William Branham, predica «Cele Şapte Epoci Ale Bisericii»
https://ro.branham.ru/sermons/54-0512