Creştinism înseamnă să te duci după cei pierduţi. Du-te şi apucă-l pe acel frate. Du-te şi fă ceva în legătură cu asta. Dar, noi stăm şi ne încrucişăm mâinile, cu toate că pretindem că suntem salvaţi. Şi noi vedem bărbaţi şi femei murind în toate părţile. Şi străzile sunt pline de femei care se duc la biserici cu pantaloni scurţi, cu ţigări în mână şi feţe vopsite, care arată ca nişte vulpi sau lupoaice sau ceva asemănător, iar bărbaţii umblă în sus şi-n jos pe stradă aderând la biserici şi lucruri ca acelea. Voi numiţi aceea creştinătate şi puteţi sta liniştiţi?

Ce ar face sfântul Pavel dacă ar umbla prin Tucson? Eu cred că ei l-ar închide până în zori. Aşa este!
De ce? Sufletul lui ar arde pentru Dumnezeu încât el nu s-ar putea abţine. Sigur. Dar, noi aderăm la biserică. Vedeţi voi, tradiţiile noastre au devenit o putoare în faţa lui Dumnezeu.

De ce avem noi nevoie astăzi este un profet ridicat pe scenă cu AŞA VORBEŞTE DOMNUL, care să dezbrace acele lucruri până jos şi să spună că ele au devenit o putoare... Denominaţiunile noastre au crescut şi bisericile noastre sunt mari şi sunt mai rafinate decât au fost vreodată. Noi am fi mai bine cu o tamburină şi cu o chitară stând pe alee dar cu adevăratul Foc de la Cincizecime în inimi, decât să stăm astăzi în mari strane murind şi lumea murind sub picioarele noastre. Da, domnule!

William Branham, predica «Iertat»
https://ro.branham.ru/sermons/63-1028