Картинка цитаты

Doamne Isuse, noi suntem siguri că Dumnezeu Se identifică printre poporul Lui. Caracteristicile Lui, ca acelaşi ieri, azi, şi-n veci, se manifestă. O Doamne Dumnezeule, Tu Care ai făcut promisiunea Cuvântului, Tu ai spus, "Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred. Dacă ei îşi pun mâinile peste bolnavi, ei se vor însănătoşi." Aceste persoane au mărturisit a fi credincioşi, credincioşii în Isus cel inviat Care Se identifică acum prin aceeaşi caracteristică a Lui care era El când El a fost aici pe pământ, făcând Scripturile Adevăr sigur, că El este acelaşi ieri, azi, şi-n veci. Doamne Isuse, cu aceşti credincioşi cu mâinile lor unul peste altul, în Prezenţa Divină a Fiului lui Dumnezeu înviat, identificat Care este făcut trup printre noi din nou în seara aceasta în trupul credincioşilor Lui, eu poruncesc la fiecare spirit necurat, fiecare boală şi suferinţă, să se depărteze afară din aceşti oameni, aşa cum aceşti credincioşi îşi au mâinile unul peste altul. În Numele lui Isus Cristos, fie ca aceasta să fie aşa.
Toţi care veţi crede vindecarea voastră acum, care crede asta chiar acum, în Prezenţa identificată a Fiului lui Dumnezeu înviat, că voi credeţi că vă aveţi cererea dată vouă, şi veţi identifica acelaşi lucru, staţi în picioare şi ziceţi, "Eu o accept cu toată inima mea." Staţi sus, fiecare, în Prezenţa lui Isus Cristos, care vor crede. Lăudaţi-L! Daţi-I laudă şi slavă. Doar ridicaţi-vă sus mâinile şi daţi-I mulţumiri. Dumnezeu va confirma fiecare promisiune care El a făcut-o.

William Branham, predica «Dumnezeu Este Identificat Prin Caracteristicile Lui»
https://ro.branham.ru/sermons/64-0311

Up