Картинка цитаты

Acum, sinceritatea. Nu o avem. Pare a fi un interes atât de mic. Ar trebui să se întâmple, în timpul acestui jubileu, chiar acum, după cum știm și suntem pozitivi cu privire la aceste lucruri, ar trebui ca Shreveport să bâzâie ca un ferăstrău. Închisoarea ar trebui să fie plină, oamenii să atârne pe ferestre, să se predice Evanghelia. Colțurile străzilor ar trebui să fie pline de bărbați și femei care depun mărturie despre puterea lui Dumnezeu.
Totuși, noi spunem că credem. Dar ne-am pierdut sinceritatea și entuziasmul cu care Îl primim. Acum, acesta este adevărul. Exact acesta este. Și nu ne vom schimba niciodată până când nu vom coborî în acel punct de a-l apreciea pe Dumnezeu, care ne face o cale, apoi ne cheamă în ea și ne-o justifică prin Duhul Său și prin Cuvântul Său, acea asigurare pe care o avem.

Ce tragedie este să vezi bisericile în această stare. Nu că am ceva împotriva bisericilor, dar înțelegeţi ce vreau să spun. Acum. Fără părere de rău - doar o formă ritualică. Și totuși, Israel folosea Cuvântul și porunca lui Dumnezeu.
Și bisericile de astăzi scot lucrurile din Biblie. Şi nu există sinceritate în asta.
Când Israel a început să ia Cuvântul și poruncile lui Dumnezeu și să facă din el un ritual, acest lucru nu a fost pe placul lui Iehova, Cel care le dăduse. Cam în acea perioadă când au făcut din Cuvântul lui Dumnezeu un ritual, a apărut pe scenă acel profet puternic, Isaia. Citiţi, Isaia 1. El a fost trimis la Israel. L-au urât și, în cele din urmă, l-au tăiat în bucăți.
Însă, ce a făcut el? I-a scuturat. El a spus: „Dumnezeu v-a refuzat sărbătorile voastre solemne”. El a spus: „Au devenit o putoare în nările Lui.” Ce era acest lucru? Sărbătorile pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru ei - lunile noi, și sabatele și aducerea de jertfe pentru păcat și așa mai departe - pe care Dumnezeu le dăduse lui Israel, ei făcuseră o tradiție din ele. Acesta este adevărul.

O, biserică, vedeţi ce face ca inima unui pastor să se frângă? Cum, cincizecimea pe care El ne-a dat-o, noi am făcut o tradiție din ea. Sinceritatea a dispărut din biserică. Oh, nu spun că toată, slavă Domnului. Nu a dispărut toată atunci; dar mare parte. Sinceritatea a dispărut. Oamenii nu mai pot asculta. Ei nu vor să audă. Preferă să asculte pe cineva care este mai lustruit. Nu mai vor acel lucru. Ei bine, așa cum era atunci, așa este și acum.
Dar Dumnezeu l-a trimis pe Isaia, iar el nu a dat cu pumnii.

William Branham, predica «Toate Lucrurile»
https://ro.branham.ru/sermons/62-1124E

Up