Unele lucruri care le-am zis, eu nu m-am gândit că le voi zice, dar deja s-au spus. Aceasta era o mustrare pentru mine. Eu m-am aflat nu în calea cum am gândit că sunt, ci m-am aflat vinovat de a mă plânge tot timpul, în loc să vorbesc.
Dumnezeule, ajută-mă, din această oră înainte, ca eu să fiu un slujitor mai consacrat.
Nu mă rog numai pentru mine; mă rog de asemenea, pentru voi. Ca, împreună, ca un Trup al Lui Cristos, chemat afară din lume, să ne pregătim pentru Ţara promisă, ca Dumnezeu să-mi dea curaj să vorbesc calea, să fac calea clară ca voi să nu pierdeţi urma. Eu vă spun, prin harul lui Dumnezeu, eu voi urma urmele paşilor Sângeroşi ai Celui Care a mers înaintea noastră.
Noi îţi dăm aceasta Ţie, Tată, consacrarea noastră, în Numele lui Isus Cristos, Fiul Tău. Amin.
Noi mulţumim Domnului pentru aceasta. Umblaţi o viaţă consacrată. Predaţi-vă, spre blândeţe, umilinţă. Umblaţi în Duhul. Umblaţi, vorbiţi, îmbrăcaţi-vă, acţionaţi ca Creştini, umili şi blânzi.

William Branham, predica «De Ce Te Plângi? Vorbeşte!»
https://ro.branham.ru/sermons/63-0714M