E-1 Tocmai am fost cu păstorul. Am spus…I-am cerut ieri să mă sune. Şi am ajuns să aflu, eu chiar…Toată ziua, nu am avut niciun apel, şi m-am gândit, „Ei bine, mă întreb ce se întâmplă? Ceva este…Totul este aşa de liniştit.” Şi după o vreme, Sora Wood a venit cu o grămadă de apeluri. Telefonul meu s-a întrerupt, astfel, dacă careva dintre voi a sunat. Telefonul suna, dar nu făcea ecou acolo, şi problema era jos la tabloul de comandă. L-au reparat pe la ora opt aseară, sau poate puţin mai devreme, şi, telefonul, apelurile vin acum.

E-2 Suntem bucuroşi să fim în serviciu în această dimineaţă. Am o răceală îngrozitoare, care mă prinde de obicei când vin acasă. Merg prin zăpadă până la brâu şi dorm noaptea afară. Nu te gândeşti la asta, când eşti departe de aici, dar doar să traversaţi acel deal acolo la New Albany, este tot ce aveţi de făcut, când ajung în această vale, atunci mă prinde o răceală rea. Şi este o… Nu ştiu, este ceva chiar aici în vale care o ţine răguşită. Şi este răguşită, şi chiar nu este de acord cu mine deloc.

E-3 Acum, suntem bucuroşi să fim la biserică, aşa cum am spus, şi să-l auzim pe bunul nostru păstor scump oferind cuvântul lui de cerere pentru noi, şi către Domnul Isus. Şi—şi să aud, sunt trist să aud despre aşa de mulţi bolnavi şi nevoiaşi, şi cum diavolul se dezlănţuie să-i facă pe toţi bolnavi.

E-4 Şi o domniţă s-a ridicat pentru sora ei acolo în spate, şi ştiu că Sora Sauer era cu ea. Doctorul a trimis-o acasă să moară acum. Şi ea crede încă că va fi vindecată. Şi ea este într-o stare gravă, foarte gravă. Soacra mea, la fel, în vârstă de şaptezeci de ani acum. Este într-o stare foarte rea. Şi cu siguranţă sunt multe boli în toată ţara. Şi atunci este un Duh Sfânt prin toată ţara, vedeţi, care vindecă bolile noastre, dacă am putea doar să căpătăm trecere înaintea Lui.

E-5 Şi acum, pentru că gâtul meu este iritat, nu iritat, ci este inflamat. Şi nu voi încerca să predic, ci doar să vă vorbesc puţin din Cuvânt, şi apoi vom intra în rugăciune pentru bolnavi, ceea ce am promis că voi face. Dar chiar înainte de a face asta, mi-ar place să anunţ încă câteva adunări. Eu…

E-6 În serviciile mele am avut ca o mică opoziţie de…nu opoziţie, ci doar mici neînţelegeri. Şi de multe ori, eu—eu nu am canale media la serviciul meu, cum—cum au mulţi dintre ceilalţi fraţi pe câmp, aşa ca radioul şi televiziunea, şi reviste şi aşa mai departe. Şi făcând aşa, păi, cineva va spune, „Fratele Branham va fi aici.” Acum am fost anunţat în trei locuri pentru această săptămână, chiar astăzi, trei locuri diferite. Unul în Kentucky, două în California, din câte ştiu. Şi nu se poate face nimic în privinţa asta, pentru că eu nu am alt canal oficial, aşa că este destul de dificil.

E-7 Şi, da, dacă din întâmplare este cineva de jos din apropierea Madisonville-ului, Kentucky, aici. S-a anunţat că voi fi acolo săptămâna trecută, şi eu nu am ştiut nimic despre asta. Şi am venit acasă, şi—şi ei au anunţat; şi fratele care a făcut-o, se numeşte Epley, sau, cred că acesta este numele lui, a făcut asta cu toată buna credinţă. M-a sunat şi m-a întrebat dacă am putea doar să mergem să—să fim o binecuvântare şi să primim o binecuvântare de la oamenii lui. Şi el a sunat. Eu i-am spus să- l întrebe pe Fratele Moore. Ei bine, apoi, a trebuit să plec. I-am spus că trebuia să plec în aceeaşi zi. Ei bine, Fratele Moore nu a anunţat pe nimeni. Şi când, sau nu m-a anunţat pe mine, sau pe soţia mea. Astfel am fost în Idaho, şi abia ce mă întorsesem, şi adunarea era începută.

E-8 Deci, şi aşa am văzut, cu această ocazie, că nu se pot face aranjamente în Louisiana pentru lucrurile care sunt în desfăşurare aici. Astfel, am preluat eu aranjamentele, să-mi fac propriul aranjament pentru adunări, până când adunările mele au…Eu doar cumva…Oh, nu ştiu, cred că mărturisirea este bună pentru suflet. Nu credeţi asta? Am fost prea delăsător cu privire la aceste lucruri. Şi am lăsat pe oricine, oriunde, am lăsat doar la voia întâmplării. Şi am descoperit că nu se merită. După un timp îndelungat, tu pui…Trebuie să ai un sistem pentru asta. Şi acum eu încerc să fac aranjamentele.

E-9 Şi eu—şi eu am să merg să o vizitez pe D-na. Arnold. Eu… Este un om aici în Louisville care a fost foarte amabil, când aveam adunări aici, şi numele lui este Fratele Burgum. Şi el voia o—o seară sau două, de serviciu. Voi merge să-l văd pe micuţul ei Teddy, cred, Teddy Arnold, pentru, în cursul acestei săptămâni.

E-10 Şi apoi sâmbăta şi duminica viitoare, dacă pot, cu voia Domnului, vreau să fiu jos la Madisonville. Au avut douăzeci şi cinci, treizeci de slujitori acolo. Ei toţi şezând acolo, au venit pentru o…Unul era de la şase, şapte sute de mile. Ei bine, nimeni acolo, deci nu eram acolo, şi eu nu am avut nicio vină, dar eu doar…şi doar din cauza unei neînţelegeri, sau a neglijenţei de a-l suna. Şi voi încerca să fiu acolo weekend-ul următor, cu voia Domnului.

E-11 Apoi, din cinci până în şase, în Brooklyn, New York. Şi apoi de atunci, în paisprezece, cincisprezece, şi şaisprezece, în Parkersburg, Virginia de Vest. Doar ce am făcut acele două aranjamente seara trecută şi azi dimineaţă. Acum, Charlotte, Carolina de Sud, este doar pe listă, dar nu ştiu. Apoi, vin sărbătorile.

E-12 Apoi mergem pe Coasta de Vest, unde ei pregătesc o— o adunare mare într-un auditoriu. Acum, acestea sunt—sunt adunări mici ca în licee şi lucruri de genul acesta. Aceea de acolo pe Coasta de Vest, urmează să fie una de—de două oraşe, o adunare comună a oraşelor, Oakland şi San Francisco.

E-13 Şi apoi delegaţia din Phoenix, fiind că Fratele Roberts nu poate fi acolo anul acesta, trebuie cumva să îl înlocuiesc acolo la Phoenix, în—în adunarea din toată regiunea Maricopa. Este un efort comun.

E-14 Şi rugaţi-vă pentru mine pentru că eu—eu am nevoie. Şi sunt conştient că de fiecare dată când credinţa se înalţă, diavolul întoarce fiecare armă din iad chiar asupra acesteia, aşa, vedeţi, astfel face să fie destul de greu.

E-15 Astfel, în această dimineaţă, ca să mă rog pentru bolnavi. Vreau să citesc ceva din Cuvântul Etern al lui Dumnezeu, şi să vorbesc doar câteva momente din Scripturi, şi apoi să avem rugăciune pentru bolnavi. Oh, cât îmi place să vorbesc despre El! Vouă nu? Chiar îmi place să vorbesc despre El.

E-16 Acum vreau să citesc din Biblie, Doi Împăraţi capitolul 2, versetul 12, o parte din acesta. Şi Elisei a văzut, şi…a strigat, Părinte, părinte, carul lui Israel, şi călărimea lui.

E-17 Şi acum pentru un fel de un—un text, sau un subiect, vreau să vorbesc despre: O Manta De Mâna A Doua. Astfel fie ca Domnul să adauge binecuvântările Lui în timp ce vă vorbim în această dimineaţă. Şi voi fiţi în rugăciune pentru noi.

E-18 În această perioadă de domnie a lui Israel în ţară, Israel era o naţiune, şi era o naţiune puternică, şi era o perioadă destul de paşnică pe partea militară. Dar în—în partea spirituală, era un fel de un—un timp de—de imitaţie. Şi dacă ne uităm înapoi în Vechiul Testament, putem întotdeauna să găsim exemple pentru ce se întâmplă astăzi. Întotdeauna, în Biblie, lucrurile care sunt acum, sunt doar anti-tipurile la ceea ce a fost la început.

E-19 Acum, Cartea Genezei produce tot ce este în lume astăzi. Nu există nimic în lume care să nu fi început în Geneza, pentru că este începutul. Acolo, a început fiecare ism. În Geneza, a început tot ce a început. Şi adevărata Biserică a început în Geneza. Şi credinciosul fals a început în Geneza. Şi indiferenţa a început în Geneza. Geneza era începutul.

E-20 Şi acum în timpul domniei lui Ilie, sau pelerinajul lui Ilie aici pe pământ, care era profetul orei al lui Dumnezeu.

E-21 Şi Dumnezeu nu S-a lăsat niciodată fără un martor pe pământ. Dumnezeu întotdeauna, pe undeva, în vreun loc, a avut o persoană pe care El să Îşi poată pune mâinile şi care să fie martor. Deci dacă El a făcut asta, încă din Geneza, începutul, cu siguranţă, pe undeva, Dumnezeu are un om peste care El Îşi poate pune mâna acum. Pentru că El—El este mai mult decât un om acum, El are mulţi oameni peste care Îşi poate pune mâna, pentru că noi ne apropiem de—de timpul strângerii, timpul recoltei.

E-22 Geneza a fost plantarea seminţei, şi aceşti şase mii de ani au fost maturarea recoltei. Şi acum sămânţa a devenit o sămânţă însăşi. S-a întors în floare, şi din floare la—la rod. Şi este timpul strângerii acum, timpul recoltei, toate lucrurile mari care au început. Adevărata Biserică care a început în Geneza a ajuns la timpul roadei, roada Duhului. Şi anticristul care a început în Geneza a ajuns la rodul lui. Şi noi suntem chiar la timpul de încheiere a întregii dispensaţii a acestei lumi, a…a fiinţei muritoare. Şi noi suntem…Acesta este cel mai măreţ timp pe care oricine, sau oricare la orice epocă, l-a trăit vreodată, este acest timp. Acesta este un timp de zguduire. Este un timp de necaz pentru păcătoşi, dar este un timp minunat pentru Creştini, pentru că noi ştim că ne—ne împachetăm, sau adunăm împreună ultimele mici eforturi, ca să mergem Acasă şi să-l întâlnim pe Domnul.

E-23 Acum oamenii, astăzi, în timp ce vă uitaţi în jur şi vedeţi marele necaz şi strâmtorarea cu care se confruntă naţiunea, unde…Cu câteva seri în urmă, stăteam de vorbă cu cineva, era unul dintre aceşti agenţi de pază de aici care supraveghează, şi au zis, „Frate Branham, tocmai am fost instruiţi de guvern să nu mai sfătuim niciodată oamenii să se întindă pe jos lângă…departe de fereastră, pe podea, dacă loveşte bomba, sau niciodată să nu meargă într-un subsol, pentru că această bombă nouă care ei o pot ghida prin radio de la Moscova până la Fourth Street în Louisville, şi să lovească direct în stradă, o aruncă în sus, are ţin-…înăuntru lucruri, explozibili, şi o duce atâtea mii, atâtea mii, ghidată de stele şi radar, şi îi dau drumul exact pe Forth Street în Louisville, de la Moscova, Rusia, şi când ar lovi acolo, ei nu trebuie să folosească un avion nici nimic, doar să o lanseze de aici, şi va ateriza chiar acolo, şi când va exploda va face o gaură în pământ, pe o suprafaţă, adâncă de o sută şaptezeci şi cinci de picioare pe cincisprezece mile pătrate în orice direcţie ar merge, cincisprezece mile pătrate.” Nu este nimic de făcut decât să te pregăteşti să zbori sus, este singurul lucru de făcut când vin acele vremuri.

E-24 Doar gândiţi-vă, ei pot lansa cincizeci din ele, sau o sută din ele, deodată, dacă vor. Se va termina totul, în decurs de…Cred că sunt şaizeci sau optzeci de minute, sau ceva, sau secunde— secunde, adică, de acolo până aici, în care ar avea loc anihilarea totală la toată treaba. Nu ar mai fi nimic rămas între Louisville şi Henryville, şi între Louisville şi—şi Bardstown, sau acolo jos, decât o gaură în pământ cu o grămadă de praf înăuntru. Asta ar fi tot ce ar rămâne, în afară de zonele în care ar ieşi, şi ar arde mile şi mile şi mile dincolo de aceea. Şi în timp ce una coboară acolo, alta coboară în altă parte, ca să se unească cu asta.

E-25 Sunt atât de bucuros că noi avem un Adăpost. „Numele Domnului este un Turn tare, cei neprihăniţi fug în El, şi sunt în siguranţă.” Nu contează câte bombe sau câte orice altceva care… Noi suntem în siguranţă Acolo. Aşadar, pentru lume şi păcătos, neavând acest Adăpost, sau acest Loc de siguranţă, este un timp zguduitor. Eu cred, că dacă nu aş fi un Creştin, aş înnebuni, la gândul la ce s-ar putea întâmpla în orice moment. Şi cu o casă plină de copilaşi, şi toate lucrurile, eu nu aş şti ce să fac. Dar eu sunt atât de bucuros că pot sta în casa mea şi să le prezint un Adăpost pe care nicio bombă nu l-ar putea atinge vreodată, sau nimic altceva, sub Aripile ocrotitoare ale Domnului Isus. „Nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu,” zice Domnul. Vedeţi? Aceasta este protecţia noastră.

E-26 Şi ce timp măreţ, glorios este, să ştim că tot păcatul şi luptele şi încercările vieţii se vor termina curând. Toate acestea se vor sfârşi într-una din aceste zile, şi vom merge Acasă ca să fim cu Domnul. Acum, ce a rămas este un timp să propovăduim Evanghelia şi să aducem în acest mare Turn cât de mulţi, cât de mulţi putem.

E-27 Şi apoi, în timp ce vedem modelul lecţiei noastre astăzi, despre Ilie, în timpul domniei lui, el…sau, a pelerinajului lui pe pământ, păi, el era un om mare, puternic. Dumnezeu îl folosea în moduri puternice, cu putere mare. Şi aflăm că în această perioadă, acolo era un grup de imitatori care încercau să-l imite pe Ilie, care încercau să facă aceleaşi lucruri care le făcea Ilie.

E-28 Şi aşa aflăm acelaşi lucru astăzi; imitarea Creştinismului, oameni care încearcă să acţioneze ca şi Creştini, care încearcă să se facă Creştini. Voi nu puteţi face asta. Dumnezeu trebuie să facă asta. El este Singurul Care o poate face.

E-29 Astfel ei au format o şcoală, şi au numit-o, „şcoala profeţilor.” Şi ei s-au dus toţi la şcoala profeţilor, şi i-au instruit. Şi îmi pot imagina toţi acei predicatori acolo, purtând acelaşi fel de manta cum purta Ilie. Îmi pot imagina cum încercau să îi imite vocea, modul cum vorbea. Şi—şi modul cum se prezenta, fiecare încercând să facă acelaşi lucru, pentru că Ilie era un om mare folosit de Dumnezeu.

E-30 Şi aflăm acelaşi lucru astăzi. Ascultam o emisiune la radio, nu de mult. Ei au Billy Grahami în tot ţinutul acesta, de când a fost Billy în Louisville. Toţi încearcă să imite acelaşi lucru, aproape că îşi piaptănă părul în acelaşi fel, şi—şi poartă acelaşi lucru, şi acelaşi tip de voce, şi aşa mai departe. Dar nu puteţi face asta. Voi trebuie doar să fiţi cine sunteţi şi ceea ce v-a făcut Dumnezeu să fiţi. Aşa este. Şi astfel aflăm că, probabil, în acele vremuri să se fi întâmplat acelaşi lucru.

E-31 Acum, Dumnezeu, văzând, prevăzând că zilele lui Ilie erau numărate, că el avea un timp determinat în care putea să stea aici pe pământ, aşa cum fiecare are, astfel El trebuia să aibă un succesor pentru Ilie. Şi când El a făcut-o, Dumnezeu l-a chemat pe acest om. Nu era în nici un seminar când l-a chemat. Ara într- un ogor, cu o pereche de boi, făcând serviciul, sau având grijă de mama şi de tatăl lui. Şi Dumnezeu l-a chemat să fie succesorul lui Elisei, sau, Ilie.

E-32 Poate că mulţi de sus de la şcoală se gândeau că erau siguri că vor fi succesorii lui, că vor purta mantaua lui de îndată ce termina el să o mai folosească.

E-33 Dar, Dumnezeu face chemarea. Dumnezeu face selectarea. Dumnezeu face alegerea. Dumnezeu stabileşte ordinea.
„Dumnezeu a pus în Biserică: pe unii, apostoli; pe unii, profeţi; pe unii, învăţători; pe unii, evanghelişti; şi păstori.” Dumnezeu face asta, El însuşi. Noi nu putem face un fir de păr negru sau alb, nici nu putem adăuga un cot la statura noastră îngrijorându- ne. Dumnezeu, prin harul Lui infinit, şi prin alegerea Lui şi cunoştinţa Lui mai dinainte, aşează aceste lucruri în ordine, şi fiecare rotiţă funcţionează exact cum trebuie. Îmi place asta.

E-34 Aş fi un om descurajat, în această dimineaţă, dacă nu aş crede în alegerea şi chemarea lui Dumnezeu. Dacă aş crede că lumea aceasta ar fi fost lăsată în destinul ei, prin puterea omului, şi prin înţelepciunea omului, şi prin „cei patru mari,” şi O.N.U., şi care nici măcar nu menţionează vreodată Numele lui Dumnezeu, aş fi o persoană descurajată. Dar eu nu mă uit la aceea pentru rezultat.

E-35 Eu mă uit în paginile acestei Cărţi vechi aici, care Dumnezeu a scris-O, şi fiecare lucru va veni exact aşa cum a spus El, şi asta este tot. Astfel, singurul lucru care eu trebuie să-l fac nu este să mă aliniez cu ei, ci să mă aliniez cu Calvarul. Aliniaţi-vă cu Dumnezeu, aliniaţi-vă cu Cuvântul Lui, staţi în Cuvântul Lui. Nu contează cât de mult se pare că va fi în felul acela; va fi aşa cum vrea Dumnezeu să fie. Nu poate fi nimic altceva. Pentru că, El fiind infinit, a cunoscut sfârşitul de la început, şi El face ca totul să fie spre slava Lui. Aşa este.

E-36 „Toate lucrurile vor trebui să lucreze împreună.” Fiecare lucru va trebui să se formeze exact în locul lui. Vai! Dacă asta nu ar pune curaj într-un Creştin! Nimic nu poate merge greşit. La urma urmei, nu este bătălia noastră; este a Lui. Nu este înţelepciunea noastră; este a Lui. Singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne punem credinţa şi încrederea acolo, şi să stăm pe loc şi să vedem slava lui Dumnezeu, să vedem cum se îndreaptă la locul Ei, şi cum se mişcă fiecare rotiţă. Poate fi împrăştiată de la o margine la alta, dar Aceasta va intra exact la locul potrivit când Dumnezeu rosteşte Cuvântul.

E-37 El cunoştea sfârşitul de la început. El ştia pe cine va alege. El a ştiut că Elisei va lua locul lui Ilie, înainte ca lumea să fi fost formată vreodată. Totul trebuie să funcţioneze chiar exact perfect.

E-38 Şi noi suntem îngrijoraţi pentru cei dragi ai noştri, şi aşa mai departe, „Vor intra ei vreodată?” Numele lor, dacă au fost scrise în Cartea Vieţii Mielului, înainte de întemeierea lumii, ei vor ajunge chiar acolo. Este singurul lucru pe care-l poate face. Noi dăm mărturie şi facem ca Lumina să strălucească. Dumnezeu face, Cel care O aduce la ei.

E-39 Acum observaţi, în Ilie, atunci, după ce şi-a aruncat mantaua lui pe el, şi a încercat-o pe el. Cu alte cuvinte, Ilie profetul, care avea mantaua lui Dumnezeu pe umeri săi, el a coborât şi a pus-o pe Elisei, fermierul, să vadă dacă i se potriveşte. Şi a durat vreo zece ani să fie schimbat, ca să i se potrivească acea manta.

E-40 Ştiţi, de obicei Dumnezeu ne pune în atelier şi ne finisează. Acum, El nu a modificat mantaua lui ca să se potrivească lui Elisei; El i-a poruncit lui Elisei să se potrivească cu mantaua. Şi asta este ce face El astăzi. El ne modifică pe noi ca să ne potrivim cu mantaua, nu mantaua ca să ni se potrivească nouă. Uneori noi vrem să facem mantaua să ni se potrivească, dar nu putem face asta. Trebuie să (vă lăsaţi) să fiţi modificaţi, voi înşivă, pentru manta. Este mantaua lui Dumnezeu, şi El a făcut-o perfectă. Şi noi trebuie…El trebuie să ne aducă pe acel tărâm, să facă ca mantaua să ni se potriviească.

E-41 Aşadar, nu putem fi desăvârşiţi, noi înşine. Ştim că nu putem. Nu avem cum să fim, şi, totuşi, El a spus să fim. Astfel, dar, ce a făcut El, a făcut o ispăşire pentru noi; Domnul Isus Cristos şi neprihănirea Lui. Iată unde vine desăvârşirea; ignorând propria noastră sfinţenie, ceea ce nu avem deloc; şi propriile noastre gânduri, care nu ar trebui să le avem. Dar noi rămânem solemn pe lucrarea terminată a Domnului Isus. Dumnezeu L-a trimis pe pământ, şi a fost în El că ne odihnim.

E-42 Observaţi, în toţi aceşti ani, din câte ştim noi, el a avut doar acel singur botez al mantalei peste el. Dar de-a lungul anilor, Dumnezeu a modelat caracterul omului până în punctul în care, după chemarea lui, că el se va potrivi în manta şi va fi slujitorul Domnului.

E-43 Şi atunci când Ilie a trecut pe acolo şi a aruncat-o peste el, şi au pornit spre Ghilgal şi multe din celelalte locuri în care au mers, până la şcoala profeţilor, pe drumul lor, călătorind mai departe. Şi, în final, Ilie încerca să-l facă pe Elisei să se întoarcă înapoi. Aţi observat asta? Încerca să-l facă să se întoarcă înapoi. A spus, „Eu…” De altfel, „Poate că drumul este puţin prea abrupt pentru tine, fiule. Poate este puţin prea îngust pentru tine să mergi.”

E-44 Ştiţi, unde era Ilie, era îndreptare. Şi oriunde slujitorul adevărat al lui Dumnezeu predică Evanghelia, este o Evanghelie dreaptă, necontaminată unde este predicată.

E-45 Ei bine, într-o zi, s-a dus acolo la şcoala profeţilor, să-i viziteze, şi ei i-au cerut să plece. Au spus, „Este prea drept pe aici, pentru noi.”

E-46 De ce avem nevoie astăzi este de nişte mai multă predică dreaptă, a Evangheliei care va separa grâul de pleavă, sau binele de rău. Să facă ce este bine să fie „bine,” şi ce este greşit să fie
„greşit.”

E-47 Toţi aceşti inşi cu experienţa lor, şi tot ceea ce erau ei! Au trimis afară să culeagă ceva de mâncare, şi unul dintre ei a găsit viţă sălbatică, şi a cules nişte curcubeţi sălbatici, şi au gătit nişte moarte în oala lor eclesiastică. Şi, deodată, au strigat, „Este moarte în oală!”

E-48 Dar Elisei, cu o măsură îndoită, a ştiut ce să facă, astfel el a pus o mână plină de făină în oală. A spus, „Acum continuaţi şi mâncaţi.” Cu alte cuvinte, ei…

E-49 Astăzi, ca tip, mă gândeam, că noi avem o mulţime de Metodişti, Baptişti, Prezbiterieni, Luterani, Penticostali, şi toate celelalte, toţi amestecaţi laolaltă, şi unul se luptă împotriva celuilalt. Şi nu avem nevoie să scoatem întregul lucru şi să-l eliminăm. Avem nevoie de încă o mână de Făină. Să păstrăm aceeaşi biserică.

E-50 Făina era din casa şcolii de acolo, care era darul de făină pe care oamenii l-au adus, şi primele roade ale recoltei care au fost măcinate cu o anumită piatră de măcinat care făcea fiecare granulă de făină la fel. Şi atunci când…

E-51 Această făină, fiind aceeaşi, era un simbol al lui Cristos. Făina este viaţă. Şi când modelul lui Cristos, făina, fiind măcinată la fel; însemnând, „Isus Cristos acelaşi ieri, azi şi în veci.” Şi făina în darul de făină, şi când ei au pus această făină înăuntru acolo, punând pe Cristos în moarte a adus Viaţă. Asta e ce face diferenţa în forma noastră moartă, în diferenţele noastre, în argumentele noastre eclesiastice şi aşa mai departe. Dacă l- am aduce doar pe Cristos în aceasta, ar schimba moartea, şi separarea, în Viaţă, dacă doar am face asta.

E-52 Sunt nouăsprezece milioane de Baptişti în America. Sunt treisprezece milioane de Metodişti în America. Sunt unsprezece milioane de Luterani în America. Şi zece milioane de Prezbiterieni în America. Şi numai Dumnezeu ştie câţi Catolici, care întrec pe oricare dintre denominaţiuni. Dar, în toate acestea, de ce avem noi nevoie? O mână plină de Făină. Avem nevoie să aducem Viaţă la biserică. Şi Cristos este Viaţa. El a venit să ne aducă Viaţă.

E-53 Astfel, ei aveau disputele lor, şi şcolile lor, şi teo-…teologiile lor, şi aşa mai departe.

E-54 Şi atunci Ilie i-a spus lui Elisei, „Mai bine să te întorci înapoi, pentru că drumul poate fi puţin cam greu.” Dar un om al lui Dumnezeu care l-a înfruntat o dată, sau i-a fost aruncată pe umărul lui mantaua neprihănirii şi puterii lui Dumnezeu, nu e prea uşor să-l întorci înapoi.

E-55 Când l-am auzit pe păstor spunând, în această dimineaţă, că a noastră…„Mulţi devin descurajaţi.” Ce ne trebuie, frate, este să ne facem curaj! De ce avem nevoie noi este să fim încurajaţi, aşa este. Încercările pot veni. Nu ni s-a promis niciodată că o să fim imuni la acestea, dar El ne va da har să trecem prin ele. Dacă muntele este prea înalt să treci peste, prea adânc să treci pe dedesubt, prea lat să-l ocoleşti, El îţi va da har să treci prin acesta. Aşa este. Doar nu vă îngrijoraţi, ci fiţi cu ochii pe Cristos, căci El este Singurul care ne poate trece dincolo.

E-56 Acum, îi vedem în timp ce ei călătoresc în continuare, ajung la şcoală. Şi el a spus, „Tu rămâi aici acum. Stai aici, şi stabileşte-te şi fi un învăţător bun de teologie, şi aşa mai departe. Şi tu probabil, într-o zi, ai putea deveni decanul colegiului de aici. Dar eu trebuie să merg încă puţin mai departe.”

E-57 V-aţi putea imagina un om al lui Dumnezeu mulţumit să fie decan al unui colegiu, când Puterea lui Dumnezeu stătea chiar în jur unde se afla el? Nu, domnule. El a spus, „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.” Îmi place asta.

E-58 Stai cu aceasta, nu contează cât de multă descurajare, chiar dacă vine din partea mamei tale, al tatălui tău, sau din partea păstorului tău. Rămâi cu El.

E-59 Au mers înainte spre Iordan. Au trecut dincolo. Şi Ilie a spus, „Acum, ce vrei să-ţi fac?”

E-60 El a spus, „O îndointă măsură din duhul tău să vină peste mine.” El ştia că avea o lucrare de făcut. El a spus, „O îndoită măsură.” Nu doar o bună experienţă călduroasă, nu doar o strângere bună de mână, sau o părtăşie bună cu restul bisericii. Dar, „Ceea ce vreau este o măsură îndoită din ce este cel mai bun acum.”

E-61 Vă spun, când Dumnezeu stabileşte un om pentru o slujbă mondială, el trebuie să aibă ceva mai bun decât ce are lumea. El trebuie să aibă ceva mai bun decât ce are biserica. El trebuie să aibă o măsură îndoită.

E-62 Şi dacă a existat vreodată un timp când este nevoie de o măsură îndoită, este astăzi, în tărâmurile oamenilor; ceva mai bun, ceva mai sus. Nu pot…Eu cred că fasolea şi pâinea de mălai sunt foarte bune, dar uneori eu trebuie să mă întind puţin mai sus. Şi noi facem asta; trebuie. Trebuie să continuăm să urcăm. Israel aluneca înapoi dacă continua să rămână pe acelaşi teren. Ea trebuie să se mişte înainte sau să se mişte înapoi. Şi aşa este şi biserica.

E-63 Astfel, în timp ce mergeau înainte, nu au trecut decât câteva minute până când el a spus, „Tu ai cerut un lucru greu, dar, totuşi, dacă mă vezi când plec, poţi avea ceea ce ai cerut.”

E-64 Acum, trebuie să fie un motiv aţintit, o inimă aţintită, o privire aţintită, ţinându-vă ochii pe făgăduinţă. Hm! Dacă tu eşti bolnav în această dimineaţă, dacă tu eşti năpăstuit, există o mare făgăduinţă; nu prin Ilie, ci prin Dumnezeu Însuşi. „Dacă tu poţi crede, când te rogi, crezi că primeşti ceea ce ceri, şi îl vei primi.” Nu contează ce spune doctorul, cât avansează asta sau avansează aceea; stai doar pe făgăduinţă.

E-65 Ilie i-a pus o condiţie: „Dacă mă vezi când plec, va veni peste tine.”

E-66 Există o promisiune, „Dacă tu poţi crede, toate lucrurile sunt posibile pentru cei ce cred.”

E-67 Uneori mă uit la mine, şi mă gândesc, „Am fost aşa de nedecis în viaţa mea. Am aşteptat, şi am pierdut multe mii de suflete, în Împărăţie, pentru că am aşteptat şi am spus, ‚Doamne…’ Am depins prea mult de un dar spiritual. Şi am spus, ‚Doamne, dacă Tu doar îmi vei arăta, dacă Tu îmi vei da o vedenie ce să fac.’” Şi Dumnezeu dă o vedenie, apoi mă voi întoarce şi las pe cineva să mă convingă în altceva.

E-68 Şi, oh, nu am ajuns niciodată în acel punct, încă, încât eu… aşa cum am ajuns în această perioadă, că simt că este o credinţă, că noi trebuie să ieşim acolo, pentru că este o făgăduinţă. Şi lucrurile pe care El le-a făcut, şi vindecările pe care El le- a înfăptuit, şi miracolele; într-atât, că a coborât şi S-a lăsat fotografiat alături de noi, şi aşa mai departe, ceea ce nu s-a mai văzut de la începutul lumii. Şi apoi să stau în jur ca un nedecis? Asta chiar mă descurajează faţă de mine însumi. E timpul să fim cu ochii pe făgăduinţă.

E-69 Şi asta este ce, prin harul lui Dumnezeu, tind să fac. Şi îmi dau seama că fiecare diavol din iad va trage spre acest lucru. Dar, prin harul lui Dumnezeu, tind să fiu cu ochiul pe făgăduinţă.

E-70 Elisei a spus, „Dacă tu,” sau, Ilie a spus, „Dacă mă vezi când plec, vei primi ceea ce ceri.” Aşa este. Trebuie să fiţi cu ochii pe aceasta; urmăriţi făgăduinţa. Cum ar fi fost, dacă cineva de la şcoală, dacă s-ar fi întors şi ar fi spus, „Hei, băieţi, cum mă descurc acum, urmărind chiar în spatele profetului?” Ar fi eşuat, poate. Dar lui nu i-a păsat ce gândea şcoala, sau ce gândeau toţi învăţătorii. Lui nu i-a păsat ce gândeau vecinii, sau casele, sau cine se uita la el. El şi-a ţinut credinţa în făgăduinţă.

E-71 De ce avem nevoie astăzi este credinţa în făgăduinţa lui Dumnezeu, şi nu daţi nici o atenţie la ce spune acesta sau ce spune acela.

E-72 Cum a spus un frate, un lucrător avea două fete care erau mute, şi că criticile asupra vindecării Divine, că, „Copilele nu puteau fi vindecate.”

E-73 Nu daţi nicio atenţie la critici. Păstraţi-vă credinţa pe făgăduinţă. Dumnezeu a spus aşa! „Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Dumnezeu îi va însănătoşi.” Dacă El poate face pe un surdomut să audă, El poate face pe un alt surdomut să audă. Ştim, prin dovezi infailibile, că El face asta. Păstrăm credinţa noastră pe făgăduinţă. Ochii noştri aţintiţi; urechile noastre aţintite; inimile noastre aţintite; şi, un lucru, pe Isus Cristos, şi El poate să înfăptuiască ceea ce a făgăduit. Oh, când ne gândim la asta, schimbă toată scena când înţelegem asta. Dumnezeu a făcut făgăduinţa. Dumnezeu a fost Acela care a spus-o.

E-74 Acum, aici era reprezentantul lui Dumnezeu care a spus asta, şi acum Dumnezeu Însuşi a spus-o. Atunci ce putem face? Nimic decât să ţinem minte acest lucru. A spus, „Dacă mă vezi când plec, tu poţi primi făgăduinţa.” Elisei era cu ochii pe Ilie. Nu a contat ce strigau din toate părţile, ce avea loc în toate părţile, ce a avut loc înainte de aceea, el nici măcar nu s-a uitat la aceea. El era cu ochii pe făgăduinţă. Iată-vă, ochii voştri pe făgăduinţă.

E-75 Mă gândesc la doamna pe care am vizitat-o seara trecută, Sora Sauer. Şi doctorul i-a spus cât de grav era. Şi eu nu i-am spus ei; i-am spus celui drag. Şi cât de imposibil ar fi ca ea să se facă vreodată bine. Acum, fratele, ginerele ei m-a întrebat despre asta. Am spus, „Dacă ea poate să stea cu ochii pe făgăduinţă.” Nu contează ce are loc, staţi cu ochii pe făgăduinţă.

E-76 Cu câteva săptămâni în urmă, Sora Wood de aici, şi Fratele Wood, doi prieteni de-ai noştri apropiaţi aici la biserică. Eram în Michigan cu prietenii mei, Leo şi Gene. Plecasem de la adunarea din Chicago şi am mers cu nişte oameni de-ai lor, să…timp de două zile, să mergem la vânătoare de căprioare cu arcuri şi săgeţi. Şi pe drum înapoi, soţia mea m-a contactat, şi a spus,
„Roagă-te pentru mama D-nei. Woods. Are un cancer care îi devorează faţa.” Şi a zis, „Nu am văzut-o niciodată pe Sora Wood aşa speriată. Plânge.” Sora Wood a fost întotdeauna o eroină a credinţei, de când Dumnezeu i-a vindecat băiatul de un picior şchiop, a vindecat-o pe ea de TBC şi aşa mai departe. Dar era abătută.

E-77 Acolo în cameră, în seara aceea, ne-am rugat. Venind, D-na. Wood a zis, „Frate Branham, noi vom merge acolo.” Şi ne-am dus la mama ei, care era în Louisville. Şi ea avea un cancer pe partea nasului, şi doctorul l-a prelucrat şi l-a răspândit; la punctul că doar un cerc mic pe o parte a nasului ei, şi sus doar cam o optime din ţol de la ochiul ei, doar osul a mai rămas acolo. A devorat tot pe cât de repede putea devora.

E-78 Am intrat în cameră, şi am îngenunchiat. Am spus, „Vreau să vorbesc doar cu ea singură.” Şi am intrat în cameră să mă rog cu femeia. Şi în timp ce eram în cameră, m-am gândit, „O Dumnezeule, dacă Tu doar îmi vei arăta o vedenie cu ce urmează să i se întâmple femeii.” D-ul. şi D-na. Wood erau afară, aşteptau să vadă ce va spune vedenia.

E-79 Dar în timp ce eram acolo, am fost condamnat. Am fost condamnat pentru că aşteptam o vedenie. Părea că Ceva făcea referire în trecut, „Nu a fost chemarea. De ce ai nevoie de o vedenie, când făgăduinţa a fost deja spusă?” Astfel am îngenunchiat şi m-am rugat. Şi în timp ce mă rugam, ceva doar s-a ancorat în interior, credinţa făgăduinţei.

E-80 M-am întors afară. Şi D-na. Wood, când i-am spus despre asta, a spus, „Ai văzut ceva, Frate Branham?”

E-81 Am spus, „Nu am văzut ceva exact, dar am simţit Ceva care mi-a spus că făgăduinţa Lui era adevărată şi El urma să o facă. Şi eu cred că El o va face.”

E-82 Şi în mai puţin de douăzeci şi patru de ore, marginile acelui cancer au început să se desprindă şi să formeze o crustă peste el. Cancerele nu se descuamează, după cum ştiţi, decât dacă sunt moarte. Deci acolo era asta acum. Şi femeia este vindecată, şi acasă. Ce Cristos minunat! Prin faptul că ne ţinem ochii pe făgăduinţă! Dumnezeu a spus aşa!

E-83 Dar când se face rugăciune pentru noi, uneori, plecăm şi spunem, „Păi, nu s-a făcut chiar imediat, aşa că poate ar fi mai bine să mergem înapoi din nou.” Oh, nu.

E-84 Fiţi cu ochii pe făgăduinţă. Dumnezeu a spus aşa, aşa rămâne. Asta e tot. Dacă Dumnezeu a spus aşa, Dumnezeu poate să Îşi ţină făgăduinţa, altfel nu ar fi făcut-o niciodată.

E-85 Abraham chema acele lucruri, care nu erau, ca şi cum ar fi fost. Şi, timp de douăzeci şi cinci de ani, a stat pe imposibil, pentru că el a socotit că Dumnezeu poate să realizeze ce a făgăduit. Amin. Şi noi suntem copiii lui Abraham, prin credinţă.

E-86 Cu siguranţă, Ilie era cu ochii pe, sau, Elisei pe Ilie, şi în timp ce mergeau înainte. Şi după o vreme, carul a venit şi i-a despărţit, unul într-o parte şi unul în cealaltă, şi apoi l-a luat pe Ilie. Pe…El a urcat în car şi s-a înălţat, şi şi-a dat jos mantaua de pe umeri şi a aruncat-o înapoi la Elisei. Pentru că, Elisei a crescut în aceasta, ştiţi, aşa că i s-a potrivit bine. Şi vă puteţi imagina…?

E-87 Oh, eu vreau să-mi daţi toată atenţia, în timp ce simt că mă ustură gâtul. Vreau să vă întreb ceva.

E-88 Vă puteţi imagina cum s-a simţit Elisei când a ridicat această manta, şi a pus-o pe propriul său umăr? Oh, ce sentiment!

E-89 Nu vreau ca asta să fie personal, dar cu vreo zece ani în urmă, de la amvon de aici, am predicat o predică; David, războinicul cu o praştie în mână, şi Goliat înaintea lui. În acele vremuri nu existau campanii de vindecare pe câmp, niciunde, din câte am ştiut. Şi, oh, cât de critici erau oamenii cu privire la vindecarea Divină! Dar era ceva, după întâlnirea cu o Fiinţă. Şi păstorii mi- au spus că îmi pierdeam minţile, că nu putea fi aşa. Dar, chiar de la acest amvon de aici, am vorbit despre David. A spus, „Vreţi să spuneţi că această, oştirea Dumnezeului celui viu, îl va lăsa pe acel Filistean netăiat împrejur să ocărască această oştire?”

E-90 Un băieţaş aplecat de umeri, cu părul creţ îmbrăcat cu un cojoc de oaie, şi o praştie în mâna lui; cu o oştire întreagă a lui Israel stând, retraşi. Şi el, singur, a înaintat. Cu un om, cu o—cu o suliţă de vreo nouăsprezece picioare lungime, şi lucrul din capăt cântărea câţiva sicli, poate fi douăzeci de livre de oţel, ascuţită, o suliţă de nouăsprezece picioare, cu degete lungi de paisprezece ţoli.
Şi David probabil cântărea nouăzeci de livre, şi stătea în picioare, sărind în sus şi-n jos, ca un cocoşel, şi zicea, „Vreţi să- mi spuneţi,” oh, vai, „că voi veţi lăsa pe acel Filistean netăiat împrejur! Dacă stă pe locul lui, să stea, dar el ocărăşte oştirea Dumnezeului celui viu.” Oh, vai, ce erou! „Şi voi toţi vă temeţi să mergeţi să vă luptaţi cu el?” A spus, „Lăsaţi-l pe mâna mea.” Oh, Doamne! A spus, „Dumnezeul Cerului m-a lăsat să ucid un leu cu o praştie, El m-a lăsat să ucid un urs cu o praştie, şi cu cât mai mult mi-l va da El în mână pe acel Filistean netăiat împrejur!” Cu certitudine.

E-91 Şi când prima victorie a fost câştigată, şi Goliat a fost doborât, toată oştirea lui Israel l-a urmat pe David. Şi ei au tăiat capete şi au bătut, Israel…sau i-au bătut pe Filisteni până în ţara lor. Ei i-au încolţit, şi i-au măcelărit, şi le-au luat cetăţile, şi fiecare lucru, şi au avut victoria.

E-92 Frate şi soră, acelaşi lucru a fost făcut în tărâmurile supranaturalului, când ei au spus, „Vindecarea Divină nu poate funcţiona. Zilele minunilor au trecut.” Dacă zilele minunilor au trecut, zilele lui Dumnezeu au trecut. Biserica care nu crede în supranatural în cele din urmă va muri, şi Dumnezeu va părăsi biserica. Trebuie! Şi Dumnezeu a făcut făgăduinţa, şi făgăduinţele lui Dumnezeu sunt Eterne.

E-93 Aici nu de mult când nişte fete se prosteau cu radiu, şi îl înmuiau, şi pictau acele ceasului cu radiu. Eu am ceva pe acesta. Şi o fată a făcut o greşeală şi a luat pensula şi a băgat-o în gură. A ucis-o. Şi ani şi ani mai târziu, ei au luat un microscop şi l- au pus pe craniul acelei fete, şi ei încă puteau să audă acel radiu făcând, „Burr-burr-burr.” E fără sfârşit. Continuă să lucreze, la nesfârşit. Nu există un mod de a-l opri.

E-94 Şi, oh, frate, dacă radiul are acel tip de efect în noi, cu cât mai mult va fi cel fără de sfârşit, Etern, supranatural, atotputernic, atotinfinit, Dumnezeul Atotputernic! El trebuie să aibă acelaşi efect ca la început. El trebuie să îl aibă tot timpul, sau El nu este Dumnezeul Atotputernic şi omnipotent. El încă aşteaptă pe cineva cu o credinţă solidă, care va ieşi în faţă şi va sfida vrăjmaşul pe baza Cuvântului Său şi să spună că aşa este.

E-95 Şi acum ce s-a întâmplat, de îndată ce a început marea campanie de vindecare? Apoi mii de soldaţi, de oameni ai lui Dumnezeu, care stăteau retraşi în biserici mici, ca şi Oral Roberts, Tommy Hicks, şi mulţi dintre ceilalţi oameni remarcabili pe câmp, şi-au scos Sabia şi au pornit înainte. Această Sabie care taie atât înainte cât şi înapoi, în sus şi în jos, pe dinătuntru şi pe dinafară, „un Discernător al gândurilor, chiar până la măduva oaselor.” Şi-au scos Bibliile, Sabia lor, şi au ieşit, când au văzut că aceasta se putea face. Şi l-am învins pe vrăjmaş, prin harul lui Dumnezeu, până la punctul că lumea toată a avut o trezire de vindecare. Se poate face. Păstori mici care aveau bisericuţe doi-pe-patru, şi aşa mai departe, s- au aprins şi au prins viziunea, au scos Sabia şi au înaintat, şi au sfidat vrăjmaşul.

E-96 „De unde ştiţi că există?” Sunt oameni mari, Congresmanul Upshaw, Regele George al Angliei, şi mulţi oameni mari care au zăcut bolnavi şi suferinzi, sunt vindecaţi prin Puterea Atotputernicului Dumnezeu. Astfel ei nu pot spune nimic despre asta acum. S-a făcut. Cu certitudine! El era…

E-97 Apoi Elisei s-a dus după ce, toată dorinţa inimii lui era să primească acea făgăduinţă. El a vrut făgăduinţa, acelea erau motivele lui, aceea era totul pentru el, aceea era viaţa lui, aceea era intenţia lui, totul, tot, fiecare lucru depindea de primirea acelei făgăduinţe.

E-98 Sunt încredinţat să cred că noi nu suntem sinceri privitor la acest lucru despre care vorbim. Dacă tot motivul vostru, în această dimineaţă, se bazează pe, „Dau laudă lui Dumnezeu pentru vindecarea mea. Sunt hotărât să fiu vindecat prin Puterea lui Dumnezeu. Sunt hotărât să trăiesc o viaţă Creştină. Sunt hotărât să umblu în pace cu Dumnezeu. Sunt hotărât să fac asta. Nu-mi pasă ce spune mama, ce spune biserica, ce spune păstorul, ce spune altcineva, ce spune lumea. Eu sunt hotărât. Asta este aţintirea inimii mele.” Atunci veţi ajunge undeva.

E-99 Apoi, când Elisei a văzut că el era hotărât să o primească, Ilie a văzut că Elisei era hotărât, el i-a dat făgăduinţa. Acum, făgăduinţa era, „Dacă mă poţi vedea când mă duc! Dacă mă poţi vedea când plec!” Acum depindea de Elisei. El a vrut să audă făgăduinţa, astfel el a primit făgăduinţa. Acum este un „dacă” în asta. „Dacă mă poţi vedea când plec!”

E-100 Acum, dacă sunteţi bolnavi în această dimineaţă, şi vreţi să fiţi vindecaţi, vă pot dovedi că Cristos v-a dat făgăduinţa. Făgăduinţa este a voastră, „Dacă tu poţi crede! Dacă tu poţi crede!” Nu vă lăsaţi înfrânţi.

E-101 Acum Elisei înfăşurat în mantaua lui Ilie, profetul. Ce marş de biruitor! Cum mergea, păşind spre Cer, ca un biruitor! El a auzit făgăduinţa. El a simţit puterea. El mergea ca un războinic, direct spre Iordan.

E-102 Slăvit să fie Dumnezeu, prietene! Fiecare credincios, în această dimineaţă, care este îmbrăcat cu neprihănirea lui Cristos, merge spre drumul care duce la Iordan. Aşa este.

E-103 Să vină bombele atomice; să vină, oricum ar fi. Suntem îmbrăcaţi şi păşim, biruitorul. Amin. Eu…„Nu vă temeţi. Eu am biruit lumea.” Da, domnule! Amintiţi-vă ce? „Eu am biruit lumea.” Cristos a spus asta.

E-104 Ilie umbla îmbrăcat cu o manta de mâna a doua, chiar ca un biruitor, corect, venea spre Iordan.

E-105 Frate, lasă-mă să spun asta în semn de respect pentru tine. Să nu vă îmbrăcaţi cu mantaua altcuiva care este toată mâncată de molii cu îndoieli, unde toate aceste înfrângeri şi superstiţii şi suişuri şi coborâşuri au făcut găuri în aceasta, şi trece totul prin ele. Îmbrăcaţi-vă cu mantaua Biruitorului, Cristos. Să nu vă încredeţi în biserica voastră care cândva învăţa mântuirea prin botezul Duhului Sfânt, care cândva învăţa vindecarea Divină şi acum O neagă, toată mâncată de moliile îndoielii şi toate celelalte. Îmbrăcaţi-vă cu roba Aceluia care niciodată nu a pierdut o luptă, pentru că sunteţi în drumul vostru spre Iordan. Amin.

E-106 Acum, el avea pe el o manta de mâna a doua, aşa este. Şi mulţi dintre oameni în această dimineaţă au mantale de mâna a doua pe ei. Dar când a ajuns la Iordan, el şi-a dat seama că mantaua singură nu va face lucrarea. Aşa este. Şi biserica, cea Metodistă, cea Baptistă, cea Penticostală, cea Prezbiteriană, „Oh, noi avem şcoli! La…Vai, noi avem toată etica, Bibliei, bine pusă la punct. Avem într-adevăr toată mantaua ţesută, făgăduinţele. Le avem pe toate. Oh, suntem botezaţi, coborâm. Şi suntem foarte apostolici. Suntem îmbrăcaţi cu credinţa apostolică. Noi credem în vindecare Divină. Noi credem în Dumnezeu. Noi credem în Puterile lui Dumnezeu. Am botezat, în Biblie, în felul cum spune Biblia. Am primit Duhul Sfânt. Am vorbit în limbi. Facem toate aceste lucruri.” Dar, frate, dacă acesta este singurul lucru de care ai nevoie, vei găsi şi tu ce îţi lipseşte, când ajungi la Iordan.

E-107 Oh, poţi fi învăţat. Poţi fi deştept. Poţi avea un D.D., Doctor în Divinitate. Poţi avea un Ph.D., un Doctorat în Filozofie. Poţi avea un LL.D., Doctor în Latină. Poţi avea tot felul de titluri. Poţi avea mantaua bisericii Metodiste pe tine. Poţi avea mantaua bisericii Penticostale pe tine. Poţi avea mantaua de Adunarieni pe tine, sau Unitarieni, sau Trinitarieni, sau orice ar putea fi. Este doar o manta de mâna a doua, de la bun început, aşa este, de nişte dogme făcute de om, concepute, şi aşa mai departe în felul acela; şi chiar dacă ai fost un Creştin, şi biserica a fost una Creştină, şi îmbrăcată corect.

E-108 Dar când Elisei, stătea în picioare, ostentativ, înaintea unui mal întreg plin de proroci şi critici, care urmăreau să vadă ce va face el, şi iată-l venind, umblând cu mantaua lui Ilie pe el, oh, vai, aleluia, el a fost şcolarizat altfel, este instruit, s-a supus, crede, nu este nimic în neregulă cu el, coboară la Iordan, lumea îl priveşte.

E-109 O, Dumnezeule, câtă nevoie avem de asta astăzi! Cu mulţi învăţaţi şcolaţi şi educaţi; cu mulţi oameni care pot face această Biblie bucăţi si să O pună laolaltă, în matematică; mulţi oameni care pot face lucruri mari în ceea ce priveşte învăţătura; care cunosc istoria Bibliei chiar până la moment, care vă pot spune ora în care s-a aprins lumânarea, şi ora când s-a stins. Ei vă pot spune toate aceste lucruri. Şi sunt…Au botezul în apă. Ei au botezul spiritual, cum îl numesc ei, mantaua. Ei au totul chiar în rânduială.

E-110 Aşa a avut şi Elisei, dar când a venit jos la Iordan, să înfrunte lumea critică, ce a strigat el? „Unde este Dumnezeul lui Ilie?” Nu a fost mantaua lui Ilie ce a făcut asta. A fost Puterea Dumnezeului lui Ilie, care a făcut-o.

E-111 Şi lucrul de care are nevoie lumea în această dimineaţă este Puterea Dumnezeului lui Ilie. Poţi să fi vorbit în limbi şi să fi strigat, şi să fi alergat pe podea. Dar ceea ce avem nevoie este Puterea Dumnezeului Cincizecimii, să producă vieţile şi lucrurile care au fost trăite în ziua aceea, în puterea apostolică.

E-112 O manta de mâna a doua era în regulă, dar el avea nevoie de o chemare proaspătă în inima lui de la Dumnezeu. Avea nevoie de o ungere proaspătă de la Dumnezeu. Purta o manta de mâna a doua când a venit la râu, dar el avea nevoie de o chemare nou- nouţă de prima mână de la Dumnezeu, şi o Putere de prima mână de la Dumnezeu, să înfăptuiască miracolul.

E-113 Şi, fratele meu, să nu te temi să-i ceri lui Dumnezeu ceva. Trebuie să pretinzi de la Dumnezeu, sau să ceri lui Dumnezeu, pentru orice a făgăduit El. Căci, dacă eu prezint un Dumnezeu care este omnipotent şi atotputernic, şi dacă sunt un slujitor al lui Dumnezeu, eu trebuie să fac lucrările lui Dumnezeu. Şi dacă eu fac lucrările lui Dumnezeu, eu trebuie să pretind de la Dumnezeu să aducă aceste lucruri la împlinire, pentru că El îmi cere mie să produc imposibilul. Eu trebuie să-I cer. Trebuie să- L chem, şi să stau acolo şi să spun, „Dumnezeule, Tu ai promis.” Aşa şi voi, fiecare persoană.

E-114 „Voi veţi primi putere,” Fapte 1:8, „după ce Duhul Sfânt vine peste voi.” După ce Duhul Sfânt vine peste voi! După ce aţi fost îmbrăcaţi ca Creştini, după ce credinţa voastră s-a aşezat în Cristos, atunci veţi primi putere. Iată. Da.

E-115 Şi, frate, soră, fiecare dintre voi, în această dimineaţă, daţi- mi voie să spun asta înainte să mă rog pentru bolnavi, daţi-mi voie să spun asta: Cu ajutorul lui Dumnezeu, voi rugaţi-vă pentru mine. Aşa cum am stat, cu zece ani în urmă, pe această platformă, predicând despre David şi Goliat, acum nu este un Goliat care m- a împiedicat, Dumnezeu l-a ucis înaintea mea, dar lucrul care m- a împiedicat, este o lipsă de credinţă, lipsa a ceva care eu ştiam că există.

E-116 Şi în această dimineaţă, din nou în faţa acestui mic tabernacol, eu strig: unde este Dumnezeul care a făcut această făgăduinţă? Unde este Dumnezeul care m-a întâmpinat cu asta, acolo? Vino înainte, Dumnezeule, şi dă-mi un curaj. Dă-mi o tărie. Dă-mi o minte hotărâtă, indiferent de ce vine sau pleacă. Fie că pare întunecat, sau dacă pare…Oricum pare, să merg înainte. Făgăduinţa este adevărată.

E-117 Şi frate, soră, într-una din aceste zile…Pentru voi prieteni păcătoşi de aici în această dimineaţă, şi către voi oamenii care încercaţi să imitaţi Creştinismul, puteţi aparţine la biserică, asta este foarte bine, nu am nimic de spus împotriva acestui lucru, nimic împotriva bunei voastre educaţie erudită, sau împotriva teologiei voastre, Nu am nimic împotriva la asta, dar, oh, unde este acel Dumnezeu?

E-118 Nu a fost Ilie, până la urmă. Nu a fost Ilie care a deschis acel râu. Nu a fost mantaua lui. Elisei a dat-o jos de pe umăr. A împăturit-o exact la fel cum a făcut Ilie. Dar când el a început să încerce să o fluture, nu era nicio Putere acolo. Apoi a strigat, ştiind că Dumnezeu era pe undeva, „Unde este acel Dumnezeu? Unde este El?” Atunci ceva trebuie să-l fi atins pe profet, pentru că el a fluturat acea manta şi a lovit apa, şi ea s-a deschis dintr- o parte în alta. Şi înaintea clericilor din ziua aceea, înaintea criticilor din ziua aceea, el a trecut Iordanul, exact cum a făcut Ilie înaintea lui.

E-119 Nu avem nevoie de învăţături; le avem. Ci avem nevoie de Dumnezeul lui Ilie. Avem nevoie de Puterea Dumnezeului lui Ilie, din nou în biserica noastră. Puterea să o facă să ţină acolo, şi să numească Cuvântul lui Dumnezeu, „Corect,” indiferent.

E-120 Şi suntem, fiecare de aici în această dimineaţă, ca fiinţe umane, în drumul nostru spre Iordan. „Şi când el a ajuns la Iordan.” Veţi ajunge acolo, într-una din aceste dimineţi sau într- una din aceste seri.

E-121 Când el a venit la Iordan, el mergea ca un biruitor. Dar, când el a ajuns la Iordan, acolo a fost diferenţa. El avea o manta de mâna a doua pe el. Un alt om a purtat-o. Dar era o manta bună, şi el ştia ce era omul care a purtat mantaua.

E-122 Frate, soră, într-una din aceste dimineţi, eu trebuie să ajung la Iordan.

E-123 Mă gândeam. În această după-amiază, noi mergeam la Fratele şi Sora Wright. Să nu-i uitaţi. Aceasta este aniversarea nunţii lor de aur. Eu cred, că biserica, vor avea o—o masă cu ei. Mă gândeam, zilele trecute: cincizeci de ani! Şi eu îi văd pe amândoi, îmbătrâniţi bine şi epuizaţi. M-am gândit, „Da, eu sunt în vârstă de patruzeci şi şapte de ani.” Ei s-au căsătorit doar cu trei ani înainte să mă nasc eu.

E-124 Patruzeci şi şapte! Eu mărşăluiesc înspre Iordan. Trebuie să cobor. Trebuie să ajung acolo. Voi ajunge acolo. Ar putea fi într- un accident pe drum. Aş putea cădea din aer, într-un avion. Aş putea fi împuşcat, cu o săgeată a diavolului pe undeva, şi să mor. Eu nu ştiu cum mă duc. Dar, este un lucru pe care îl ştiu, eu mă duc, şi mă îndrept spre Iordan.

E-125 Dar când voi ajunge acolo, vreau să ştiu un lucru, că şi eu am pe mine o manta de mâna a doua. Eu nu mă încred în a mea, pentru că nu este bună. Pentru că, îndată ce Elisei a ridicat mantaua lui Ilie, a rupt-o pe a lui în bucăţi şi a aruncat-o jos. Şi aşa a fost când l-am aflat pe Cristos. M-am sfâşiat pe mine însumi, propriile mele idei, propriul meu nonsens, lucrurile mele fără valoare. M-am gândit, când eram un mic predicator Baptist, eram doar cum…să fiu cineva. Dar, eu am smuls asta afară; m- am îmbrăcat cu mantaua Lui. Şi când ajung la Iordan, vreau să mă aflu înfăşurat în mantaua Lui. El va urma aceea. Şi noi vom ajunge acolo într-o zi.
Dar să ne rugăm doar un moment.

E-126 Tată Ceresc, în timp ce suntem în marşul nostru spre Iordan în această dimineaţă, ca biruitori, şi într-o zi, noi trebuie să prezentăm ceva la Iordan, adică, la moarte. Şi, oh, ce lucru îngrozitor va fi, o separare de Dumnezeu! Nu putem trece dincolo, nu. Dar, Elisei, când a ajuns acolo, purta mantaua lui Ilie. Şi când a dat jos mantaua lui Ilie, omul care a fost bine plăcut în privirea Ta, şi Tu l-ai acceptat şi l-ai adus în Cer cu Tine, şi Elisei purta mantaua lui, astfel el a prezentat Iordanului, morţii, mantaua lui Ilie, şi a fost acceptată, şi Iordanul s-a deschis, şi el a traversat.

E-127 Scumpe Dumnezeule, într-o zi, noi trebuie să coborâm. Nu putem prezenta faptele noastre bune; nu avem niciuna. Nu putem prezenta nimic în lume. Eu nici măcar nu doresc ceva, să încerc să prezint, ci mă încred pe deplin în meritele lui Isus. Tu L-ai acceptat pe El, şi L-ai înviat din morţi, şi El a fost adus în Prezenţa lui Dumnezeu şi acolo va rămâne pentru totdeauna. Şi, Dumnezeule, eu vreau să-ţi prezint asta Ţie, că eu cred în El, şi Îl iubesc. Şi, prin harul Lui, El ne-a îmbrăcat cu mantaua Lui. Şi mă rog, Tată, ca Tu să ne ajuţi acum în zilele de luptă. Şi unde oamenii lui Dumnezeu trebuie să facă lucrările lui Dumnezeu, mă rog ca Tu să ne laşi să luăm mantaua lui Cristos, puterea Duhului Sfânt, şi să chemăm pe Dumnezeul care a trăit în El. Îngăduie acest lucru. În Numele lui Cristos cerem asta.

E-128 Şi în timp ce ne avem capetele plecate. Mă întreb chiar, aici în această dimineaţă, dacă este vreo persoană care încearcă să coboare la Iordan, fără această manta pe el. Dacă este vreo persoană care nu are mantaua lui Isus Cristos pe el, şi cu toate că a fost purtată odată de Fiul lui Dumnezeu. Mă întreb, dacă nu o aveţi pe voi în această dimineaţă, dacă aţi ridica mâinile către Dumnezeu şi să spuneţi, „Scumpe Dumnezeule, în acest ceas, acum vreau să o accept.”

E-129 Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. Ar mai vrea cineva, să ridice mâna? Dumnezeu să te binecuvânteze, fiule. Altcineva, ar vrea doar să ridice mâna? Dumnezeu să te binecuvânteze, băieţel. Dumnezeu să te binecuvânteze, tinere. Altcineva ar vrea să ridice mâna? Dumnezeu să te binecuvânteze, acolo în spate, domnule.

E-130 Spuneţi doar, „Cu ajutorul lui Dumnezeu, în această dimineaţă, vreau să dau uitării ipocrizia mea, propriile mele idei, şi gândurile mele de plăceri şi distracţii, şi păcat în care am trăit. Şi vreau ca Cristos să pună pe mine mantaua Lui, în această dimineaţă, ca eu să folosesc mantaua Lui. Ştiu că Aceasta este una perfectă.” Dumnezeu să te binecuvânteze, fiule. Mai spune cineva, „Şi eu doar voi ridica…”

E-131 Ridicaţi-vă mâna, spuneţi, „Eu vreau să accept acum pe Duhul Sfânt în viaţa mea. Vreau să fiu îmbrăcat cu neprihănirea Lui. Când ajung acolo în acea zi, nu mă voi prezenta şi să spun,
‚Ei bine, acum, ştii eu am cumpărat cărbuni la cineva. Am făcut asta.’” Asta e bine, este foarte bine, dar aceea…Ceva trebuia să moară, pentru ca tu să trăieşti, şi numai prin actul acela poţi fi mântuit. Vreţi să ridicaţi mâna? Să spuneţi, „Cristos, eu renunţ acum la calea mea. Accept calea Ta. Vreau ca Tu să ai milă de mine când ajung la capătul drumului?” Bine. Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. Dumnezeu să te binecuvânteze. Bine.
Acum vom face o rugăciune.

E-132 Acum, Neprihănite, Tată Ceresc, vreo şapte, opt, zece mâini s-au ridicat. Eu nu cunosc starea lor. Tu ştii totul despre ei. Eu nu ştiu. Dar ei au nevoie astăzi. Şi ei îşi dau seama că au nevoie, şi sunt dispuşi să vină şi să accepte ajutor la vreme de necaz; să vadă acea, ora măreaţă care este aproape acum, bombele atomice, lucrurile mari care ne aşteaptă.

E-133 Şi mă rog, Tată Ceresc, ca Tu să-i binecuvântezi pe aceşti oameni, şi astăzi să Îţi pui mâna peste ei şi să îndepărtezi de la ei fărădelegea şi îndoiala. Şi fie ca ei să arunce vechea lor manta mâncată de molii de ipocrizie, în care viermii şi greierii, şi moliile superstiţiilor şi bisericismului, au făcut găuri în ea, şi (ei) nu va mai ţine. Fie ca ei doar să o arunce, şi să se întindă şi să ia mantaua Domnului Isus. Să spună, „Mă încred în El. Mă înfăşor, nu în neprihănirea mea, nici în propriile mele gânduri. Ci, din acest ceas, eu mă încred în Tine.” Îngăduie ca ei să primească asta, Tată, căci cerem în Numele lui Cristos. Amin.