De El Să Ascultaţi
E-1 Ce s-a întâmplat? Mă întrebam doar. Cu mult timp în urmă, era greşit ca o femeie să poarte o îmbrăcăminte care aparţine unui bărbat. A... Is-... Biblia a spus, "Este o urâciune înaintea lui Dumnezeu."
E-2 Voi Metodiştii, vreau să trag una spre voi: Când John Smith a predicat ultima sa predică, una scurtă, de patru ore, atât de bătrân încât l-au purtat pe platformă, şi el a spus, ,,Oh, nu ştiu ce se va întâmpla, chiar şi fiicele bisericii Metodiste poartă inele pe degete." Ce ziceţi că acum poartă costum de baie, întinsă pe o plajă în faţa unui grup de bărbaţi? Sunteţi voi Metodiştii.
E-3 În regulă, voi Baptiştii: o mică rugăciune din când în când; şi John Smith, fondatorul bisericii Baptiste, se ruga până când i se închideau ochii de umflaţi, iar soţia lui trebuia să-l conducă la masă dimineaţa ca să-i dea micul dejun. Să vă fie ruşine, Baptiştilor!
E-4 Şi voi Metodiştii care nu credeţi în vindecarea Divină: când John Smith (am stat lângă sanctuar, nu de mult.), într-o zi îşi călărea calul şi acesta a căzut şi şi-a rupt piciorul. Şi s-a dat jos de pe cal, şi a luat o sticlă de ulei din buzunar, şi a uns calul şi a plecat călare pe el! Dacă predici asta în biserica Metodistă, te dau afară pe uşă. Oh, aţi alergat bine, ce v-a îngreunat?
E-5 Stând, nu cu mult timp în urmă, înaintea unui mare om Prezbiterian care stătea lângă mine, într-un cult în California. El a spus, ,,Ce părere ai despre asta?" Nu mă cunoştea.
I-am spus, "Este totul în regulă."
E-6 El a spus, "Ştii, odată, biserica Prezbiteriană era biserica predominantă pe Coasta de Vest." El a spus, "Dar apoi, a venit Ştiinţa Creştină şi doar a spulberat-o. Şi acum, iată-l pe acest om, spulberă Ştiinţa Creştină."
E-7 Şi i-am spus atunci, "Dacă le-ai fi dat copiilor Pâinea Vieţii, ei nu s-ar fi dus după aşa ceva. Dar copiii flămânzi vor mânca dintr-o pubelă de gunoi." Lumea este flămândă astăzi de Cuvântul Dumnezeului Viu. Oh, oameni buni, ceea ce vă trebuie, voi păstorii, este să vă hrăniţi oile (Aşa este.) cu Cuvântul Dumnezeului Viu.
E-8 Apoi El a continuat să aducă veşti: "O, cum fac copiii Tăi acest lucru." Cum trebuie să se simtă EL Imaginaţi-vă că sunteţi un învăţător, şi trebuie să mergeţi chiar la... Creatorul vostru, şi să raportaţi despre Propriul Său copil, disciplina.
E-9 Dar, acum, şi dacă copilul era un copil bun? Dacă copilul se ocupa doar de treburile Tatălui? Atunci cât de binevoitor era Tutorele. El ar veni şi ar spune, "Oh, bunule Domn, copilul Tău este un, chiar, ,ca aşchia care nu sare departe de trunchi.' Este exact ca Tine. El se ocupă doar de treburile Tale. Oh, Tu nu vei găsi niciodată un om de afaceri mai bun pentru Împărăţia Ta aici decât acel copil."
Cât de orgolios trebuie să fie Tatăl, "Oh, acesta este băiatul Meu. Oh, da, este fiul Meu."
E-10 Cum Duhul Sfânt, stă în Prezenţa lui Dumnezeu, şi spune, ,,Acest om, este un fiu adevărat. El se ocupă de treburile Tale." Cum spunem noi că ne ocupăm de treburile Lui? Acesta este programul Său: propovăduiţi Cuvântul. "Voi fi înălţat, Îi voi atrage la Mine pe toţi oamenii." Cum trebuie să se simtă El minunat şi să se simtă fericit.
E-11 Apoi ştiţi ce sa întâmplat? Dacă acel fiu nu se purta niciodată cum trebuie, nu era nimic altceva decât un băiat proscris. Aşa este. Acum, ştiţi, eu sunt încă un pic Calvinist, dar eu-eu cred că dacă te-ai născut copil al lui Dumnezeu, poţi fi un copil neascultător, şi îţi vei pierde toată răsplata, şi nu vei fi niciodată mai mult decât un simplu Baptist obişnuit, Penticostal, Nazarinean sau orice ai fi. Dar, dacă te vei ridica şi vei face, dacă vei fi ascultător şi vei fi un copil adevărat...
Acum Luteranii, atunci când aţi aflat prima dată că ,cel neprihănit va trăi prin credinţă,' aţi făcut din asta o doctrină. Aşa este.
E-12 Iar voi Metodiştii, de îndată ce a apărut John Wesley, Stâlpul de Foc, aşa cum Se deplasa, au clădit sub El. Şi când a apărut John Wesley, aţi descoperit naşterea din nou, sau ceea ce ei numesc sfinţire, a doua lucrare definită a harului. Asta era în regulă, la fel a fost şi justificarea. Dar, imediat ce aţi descoperit sfinţirea, aţi trasat o mică linie, sau, liderii voştri au făcut-o, după moartea lui Wesley, şi Asbury, şi aşa mai departe, şi apoi aţi făcut o doctrină din ea, şi aţi trasat o linie de demarcaţie. Dumnezeu doar a mutat Stâlpul de Foc chiar afară.
E-13 Penticostalii l-au găsit, restabilirea darurilor. Au început să vorbească în limbi. Aţi făcut o doctrină din asta şi aţi pus punct. Acum, Duhul Sfânt se îndepărtează şi vă părăseşte. Aşa este.
E-14 O, frate, când te izolezi de restul credincioşilor, Dumnezeu se va îndepărta. Trebuie să vă iubiţi unii pe alţii. "Prin aceasta vor cunoaşte toţi oamenii că sunteţi ucenicii Mei, când aveţi dragoste unii pentru alţii." Când Metodistul şi Baptistul şi Luteranul şi Penticostalul vor putea sta braţ la braţ şi vor mărşălui înainte, veţi vedea una dintre cele mai puternice revărsări ale Duhului lui Dumnezeu pe care le-aţi văzut vreodată.
E-15 La diavol nu-i pasă atâta timp cât tragem unii în alţii. "Oh, daţi-i drumul, luptaţi-vă, omorâţi-vă." Dar haideţi să ne unim într-un singur mare front. Urmăriţi ce se va întâmpla atunci. Urmăriţi ce se întâmplă.
E-16 Acum, dacă acest băiat era un băiat corect, şi era ascultător, şi era harnic, şi lui-lui i-a plăcut să facă lucrurile pe care tatăl îi lăsase să le facă, atunci tutorele venea şi spunea, ,,Oh, este un băiat minunat." Apoi într-o anumită zi, când băiatul a devenit major (Ceea ce biserica ar fi trebuit să fie, cu mult timp în urmă.), acest băiat era adus într-un loc public şi i se punea o haină pe el, o haină frumoasă. Şi toţi cei din jur erau chemaţi înăuntru.
E-17 Acum, ascultaţi cu atenţie, în încheiere. Şi tot poporul se aduna; în faţa porţii, de obicei, avea loc. Se urca în faţa porţii cetăţii, şi acolo îl aşeza pe băiatul său pe un loc înalt şi punea pe el, o haină.
E-18 Şi voi, predicatorii de aici, vorbesc despre poziţionarea unui fiu, ştiţi, în Biblie. Acum, în Galateni, sau, Efeseni 1:5, "Căci Dumnezeu ne-a predestinat să fim înfiaţi, sau, la poziţionarea de fii, prin Isus Cristos." Acum, el a fost un fiu la început, dar acum este atât de ascultător. Să fie de orice denominaţiune; asta nu are nimic de-a face cu asta. Este vorba de ascultare faţă de Cuvânt, de ascultare faţă de Dumnezeu.
E-19 Şi apoi era aşezat pe acest scaun înalt, şi era o mare sărbătoare şi tatăl îşi înfia propriul fiu care a fost în familia lui în toţi aceşti ani, l-a înfiat în familia lui. Cu alte cuvinte, l¬a poziţionat; i-a dat poziţia lui în familie. Şi apoi, după aceea, numele băiatului era la fel de valabil pe un cec ca şi cel al tatălui său, pentru că a fost aşezat din punct de vedere poziţional.
E-20 Acum, fraţii mei Penticostali, Baptişti, Metodişti şi Prezbiterieni, oricare aţi fi, vedeţi unde suntem pe minus astăzi? Vedeţi? Ne agităm atât de mult în legătură cu denominaţiunea noastră, cu prestigiul nostru şi cu societăţile noastre; Dumnezeu nu poate face nimic cu noi. Suntem copii, dar, oh, să vină mai repede ziua în care vom putea fi prezentaţi în faţa publicului şi îmbrăcaţi în Puterea neprihănirii Sale: că cuvintele noastre, rugăciunile noastre vor vindeca bolnavii; şi predicile noastre vor salva pe cei pierduţi; şi marile semne şi minuni ale Bibliei vor fi restabilite din nou în Biserică. Când vom dărâma diferenţele noastre mici, meschine, juvenile, atunci Dumnezeu va face acest lucru.
Observaţi, el a fost aşezat în poziţie şi apoi devenea un fiu cu drepturi depline. Apoi numele lui era valabil. Apoi...
E-21 Aşa se întâmplă cu Biserica, dacă am putea să ne scăpăm de micile noastre diferenţe şi să venim la Cristos şi să uităm de lumea exterioară, sau, să uităm de denominaţiunile noastre, şi aşa mai departe, şi să fim copii ascultători, şi să ne ocupăm de treburile Tatălui pentru a salva suflete şi pentru a face lucrurile lui Dumnezeu, după un timp, Dumnezeu ne va pune deoparte şi El ne va unge cu Duhul Sfânt, şi apoi suntem aşezaţi poziţional în Împărăţia Sa. Unii au daruri de înţelepciune, unii au cunoştinţe, unii au daruri de limbi, unii predică Evanghelia, unii sunt proroci şi alte daruri.
E-22 Dar, acum, Dumnezeu mişcă darurile în Biserică. Aş putea la fel de bine să o spun, este pe inima mea. Vedeţi, nu vreau să te rănesc, frate. Nu vreau să te rănesc, soră. Dar biserica Penticostală, şi voi, cei din Evanghelia Deplină, cu aceste daruri, nu ştiţi cum să le controlaţi. Sunt daruri; sunt în regulă, dar voi o luaţi razna cu ele. Puneţi-le la locul lor.
E-23 Uitaţi, primul dar este înţelepciunea. La ce vă foloseşte să aveţi cunoştinţa, dacă nu ştiţi... aveţi înţelepciunea de a şti cum să vă controlaţi cunoştinţa? La ce vă foloseşte să vorbiţi în limbi, dacă nu aveţi înţelepciunea de a şti când, cum şi să le aşezaţi corect? Vedeţi ce vreau să spun? La ce vă foloseşte să propovăduiţi vindecarea Divină, dacă se duce de râpă? Nu ştiţi ce...
E-24 Am spus, "Am întâlnit două clase de oameni în viaţa mea, şi anume fundamentali şi Penticostali." Cei fundamentali din punct de vedere poziţional ştiu ce sunt, dar nu au credinţă. Cuvântul nu a prins încă rădăcini, Acesta nu a ajuns niciodată la Viaţă. Dar din punct de vedere poziţional, ei ştiu unde sunt. Penticostalii au credinţa, dar nu ştiu cine sunt. Este exact ca şi cum un om are bani în bancă, dar nu ştie să scrie un cec, iar celălalt ştie să scrie un cec, dar nu are bani în bancă. Dacă ai putea vreodată să le pui împreună.
O, Dumnezeule, dă-ne fie o biserică fundamentală spirituală, fie o biserică Penticostală fundamentală.
E-25 Aveţi multă credinţă, dar nu ştiţi cum să o aşezaţi; pur şi simplu o ia razna. În felul acesta, aduce mai mult reproş decât bine. Aşezaţi-o în Biblie. Acesta este Planul; nu ceea ce vor oamenii, ci ceea ce vrea Dumnezeu. Aliniaţi-vă cu programul Său. Aceasta este diferenţa; de aceea nu mergem mai departe aşa cum ar trebui, prieteni.
E-26 Acum, în timp ce ei stăteau acolo, observaţi că, atunci când se aflau în prezenţa lui Dumnezeu... Acum, în Vechiul Testament, Dumnezeu nu i-a cerut niciodată omului să facă ceva decât dacă ar fi făcut-o El Însuşi. Când omul a fost condamnat la moarte, să moară, singurul mod în care Dumnezeu putea să-l răscumpere era să coboare în trup şi să-i ia locul.
E-27 Acesta este motivul pentru care am predicat aşa cum am făcut-o aseară: Cristos este mai mult decât un om; El este Dumnezeu; El a trebuit să se pogoare şi să se îmbrace în carne pentru a gusta păcatul; El nu putea trimite un alt individ; El nu ar fi fost drept să o facă; El a trebuit să vină El Însuşi. Şi El a umbrit o fecioară şi a creat o celulă de Sânge care a dat naştere Fiului, şi Dumnezeu a locuit în Fiul, a fost în tabernacol aici pe Pământ. El a fost Emanuel, nu un profet, ci "Dumnezeu cu noi!" Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu Sine. Este unicul mod în care El putea gusta păcatul şi moartea, era să se facă muritor ca omul.
E-28 Răscumpărătorul rudenie a lui Rut, despre care am predicat atât de mult în toată naţiunea, după cum probabil aţi citit predicile; oh, trebuia să fie o rudenie ca să fie un răscumpărător. Şi singurul mod în care Dumnezeu putea fi vreodată un Răscumpărător, El trebuia să devină Rudenie pentru noi. Şi El a devenit trup şi a locuit printre noi. El este Rudenia noastră. El a fost un Om din carne şi oase, aşa cum sunt eu, aşa cum sunteţi voi, dar, Dumnezeu a locuit în El pentru a suferi şi a simţii, gusta, folosind cele cinci simţuri, aşa cum simţim noi. El a devenit un Răscumpărător.
E-29 Şi apoi, când El stătea acolo, pe Muntele Transfigurării, Dumnezeu arăta lumii ceea ce ceruse El omului să facă în trecut, în înfiere sau în poziţionarea fiilor.
E-30 Petru era foarte entuziasmat. De obicei, aşa fac oamenii atunci când se află în Prezenţa Supranaturalului. De obicei, nu se pot controla pentru că sunt făpturi ale pământului, şi totuşi, sunt şi făpturi ale Cerului. Dar această anticipare îi face să o ia razna.
E-31 Asta-i ce s-a întâmplat cu biserica Penticostală. Vedeţi? Acea anticipare, nu ştiţi cum să vă controlaţi. Vă pierdeţi complet raţiunea. Nu ştiţi cum să puneţi acele daruri ale limbilor, acele tălmăciri. In timp ce predicatorul vorbeşte, uneori, se ridică drept sus şi vorbesc, chiar în timp ce predicatorul vorbeşte. Asta este contrar Bibliei. Şi spuneţi, "Oh, Dumnezeu a dat un mesaj despre asta. Este mai proaspăt decât Biblia." Nu, nu este! Asta...
E-32 Cuvintele voastre vor eşua şi orice altceva va eşua, dar Biblia a spus, "Dacă este vreun proroc sau insuflat printre voi, să înţeleagă că ce vă scriu eu, sunt poruncile lui Dumnezeu." Şi, "Dacă un Înger din cer ar propovădui orice altă evanghelie de aceea care a fost propovăduită, să fie anatema." Înţelegeţi ce vreau să spun?
E-33 Deci, dacă încercaţi să daţi mâna cu oamenii ca să-i aduceţi în Împărăţia lui Dumnezeu, greşiţi. Ei sunt născuţi în Împărăţia lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Ei nu sunt botezaţi cu faţa înainte, înapoi, stropit, turnat, într-un nume sau altul. Ei sunt născuţi din Duhul lui Dumnezeu în Împărăţia lui Dumnezeu.
E-34 Petru era emoţionat. El a spus, ,,Doamne, să facem trei corturi. Vom face unul pentru Moise şi pentru toţi cei care vor să ţină legea. Moise reprezenta legea. Toţi cei care vor să ţină legea, poruncile, să nu mănânce carne şi aşa mai departe, să facă asta. Şi vom face unul pentru Ilie. Şi vom face unul pentru Tine."
E-35 Acum, Moise reprezenta legea, toate legile. Şi nimeni nu poate fi mântuit prin lege. Legea nu era un mântuitor, legea era un îndrumător. Legea era pedeapsa. Legea amplifica păcatul. În alt mod, legea era o închisoare, că Duhul te băga în închisoare, dar, nu putea răscumpăra; nu avea nimic în ea prin care să răscumpere. Isus a fost un Răscumpărător. Acum, Moise reprezenta legea. Prin lege, nicio făptură nu este mântuită. Acesta este motivul pentru care El a adus cei trei martori din Cer.
E-36 Acum, Ilie reprezenta dreptatea lui Dumnezeu. Şi fratele meu, ai îndrăzni să spui că tu ceri dreptate de la Dumnezeu? Când te-ai născut în păcat, format în nelegiuire, vii în lume vorbind minciuni. Şi tu vrei dreptate? Dumnezeu a spus, "În ziua în care vei mânca din el, în ziua aceea vei muri." Asta o stabileşte. Dacă aveţi dreptatea, sunteţi pierduţi.
E-37 Şi legea? Legea ţi-o aduce doar în faţă, a spus, "Iată, eşti arestat; ai păcătuit; ai încălcat legea; şi închisoarea ta este deschisă pentru tine, însuşi iadul: intră înăuntru." Asta a spus legea.
Şi dreptatea nici măcar nu avea nevoie de o lege. Cuvântul a fost deja rostit. Asta-i tot. Dumnezeu trebuie să Îşi respecte Cuvântul.
E-38 Uitaţi-vă la Ilie, Dumnezeu... el era linia de dreptate a lui Dumnezeu. El stătea pe un deal şi a spus, "Dacă sunt un om al lui Dumnezeu," când a venit acel căpitan de cincizeci, a spus, „să se pogoare Foc din Cer." [Fratele Branham pocneşte din degete – Ed.] Când, au dispărut cei cincizeci.
E-39 „Ei bine," împăratul a spus, ,,poate că i-a lovit un fulger. Oh, eu nu cred în zilele miracolelor, aşa că poate a fost un fulger sau ceva i-a lovit; a fost doar o întâmplare. Voi trimite alţi cincizeci."
E-40 Acel aspru, bătrân profet al dreptăţii s-a ridicat în picioare şi a spus, "Dacă sunt un om al lui Dumnezeu, să se pogoare Focul din Cer." Şi focul s-a pogorât şi a mistuit alţi cincizeci. Nu a fost un accident, deci. De ce? El era linia de dreptate a lui Dumnezeu.
Îndrăzneşte vreunul dintre voi să încerce să reziste dreptăţii lui Dumnezeu. Îndrăzneşte vreunul dintre voi să încerce să ajungă în Cer prin lege. Priviţi unde ne aflăm.
E-41 Petru a spus, "Să construim trei corturi." Priviţi întunericul. Suntem osândiţi de la început. Dreptatea lui Dumnezeu cere recompensă; recompensa cere răsplata; răsplata este moartea. Legea o amplifică şi ne aruncă în arest şi ne pune în închisoare. Ce imagine sumbră pentru rasa umană.
E-42 Dar, o, dragul meu, sărman, prieten amărât, întoarce-ţi capul în partea asta. Acolo stătea Isus. Isus mărit, ca şi fiul de acolo din trecut din Vechiul Testament. El era slăvit, potenţial. Oh, hainele Lui străluceau ca soarele, şi un Glas din Cer a spus, "Acesta este Fiul Meu preaiubit; de El să ascultaţi."
E-43 Deci, toate denominaţiunile noastre, toate supărările noastre, toate diferenţele noastre nu înseamnă nimic. Isus reprezenta dragostea lui Dumnezeu. "Dumnezeu atât de mult a iubit lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară niciodată, ci să aibă Viaţa Eternă."
E-44 Deci nu stă în dreptate. Nu stă în lege sau în ceea ce tu ai făcut. Stă în mila şi dragostea lui Dumnezeu, căci Cristos a venit pe pământ şi a luat locul vostru.
E-45 Dumnezeu Însuşi a spus, "Acum priviţi, voi declara acest lucru în faţa Cerului: Nici un om nu poate fi mântuit prin lege, s-a terminat. Voi declara că pe pământ niciun om nu poate fi mântuit prin lege, niciun om nu poate fi mântuit prin dreptate. Dar, 'Acesta este Fiul Meu preaiubit.' Nici un om nu poate fi mântuit prin apartenenţa la biserica Baptistă. Nici un om nu poate fi mântuit prin apartenenţa la biserica Metodistă. Niciun om nu poate fi mântuit prin apartenenţa la biserica Penticostală. Ci, 'Acesta este Fiul Meu preaiubit, în Care Îmi găsesc plăcerea să locuiesc. De El să ascultaţi."'
E-46 De ce să ascultaţi de El? El este Singurul care poate mântui. El este Singurul care poate da pace. El este Singurul care poate vindeca. Legea nu poate vindeca; nici dreptatea nu va cere. Dar Fiul lui Dumnezeu poate mântui şi vindeca şi da pace. Pentru că, "El a fost străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre: pedeapsa care ne dă pacea a fost asupra Lui; şi prin rănile Lui am fost tămăduiţi." De El să ascultaţi.
E-47 Dacă eşti Metodist, rămâi acolo, dar de El să asculţi. Dacă eşti Penticostal, rămâi acolo, dar de El să asculţi. Orice ar fi, oriunde ai aparţine, nu are nimic de-a face cu asta. Dacă eşti un copil născut din nou din Dumnezeu şi umplut cu Duhul Sfânt şi eşti Romano-Catolic, de El să asculţi. Dumnezeu va purta de grijă pentru restul. Tu doar de El să asculţi, iar Dumnezeu va purta de grijă pentru restul.
E-48 Ceea ce avem nevoie astăzi, fraţilor, în observaţia mea finală în încheiere este următorul lucru: Avem nevoie de un provocator. Avem nevoie de cineva care să arate dragostea lui Dumnezeu. Avem nevoie de o biserică, de nişte grupuri de oameni. Această vale, aici, are nevoie de un grup de oameni, fiecare părticică de lume are nevoie de un grup de oameni care să afişeze acea loialitate reală că Dumnezeu v-a preaumbrit prin Duhul Sfânt, şi v-a dat dragoste. Unde...