E-1 Această casetă este făcută pentru împărăția lui Dumnezeu, așa cum o prezint fratelui Lee Vayle pentru un manuscris. Fratele Vayle mi-a cerut aici, în prezența fratelui Mercier, să aduc câteva dintre viziunile mai vechi. Desigur, viziunile au fost… Unele dintre primele lucruri pe care mi le amintesc, sunt următoarele viziuni. Viziunile veneau tot timpul, dar ceea ce cred că te interesează, frate Vayle, sunt cele de după convertirea mea.

E-2 Ei bine, îmi amintesc de timpul când am fost ordinat în biserică, în biserica baptistă, de Dr. Roy Davis, aici, pe strada Watt din Jeffersonville, unde se afla biserica la acea vreme, îmi amintesc de o viziune remarcabilă, la câteva săptămâni după… aș spune, la câteva zile după ordinarea mea. Am avut o viziune despre un bătrân care zăcea în spital, care era rănit. Era un om de culoare care a fost vindecat instantaneu, iar aceea a provocat multă confuzie. S-a ridicat din pat și a plecat, iar două zile, aproximativ după două zile, după aceea, distribuiam facturi, facturi neplătite în New Albany - facturile de apă, gaze și electricitate - și eram plin de bucurie, de fiecare dată când găseam o casă veche, intram și mă rugam, știţi, unde nu locuia nimeni.

E-3 Și îmi amintesc că i-am spus domnului Johnny Potts, care astăzi mai este în viaţă; este aproape de, cred că, de șaptezeci sau optzeci de ani. Lucrase demult la citirea contoarelor. Și l-au luat de la citirea contoarelor și l-au mutat la birou, unde se primeau reclamații și alte lucruri, la intrare și se apela la diferite servicii. Și eu i-am spus ce mi-a arătat Domnul. Și, din când în când, mai citea câteva contoare omise pe care oamenii de rând nu puteau. Și despre asta, i-a spus unui bărbat pe care îl văzusem şi eu în ziar, pe timpul când foloseau o căruţă trasă de doi cai, în acele zile, era pentru a ridica gunoiul și mizeria de pe alee.
El era un bătrân de culoare pe nume Edward J. Merrill. Locuia la 1020 Clark Street din New Albany. Și fusese lovit de doi oameni albi, era o fată și un băiat albi care conduceau o mașină și au pierdut controlul asupra mașinii, iar aceasta l-a strivit de roata căruţei și i-a rupt aproape toate oasele din corp, și mai ales în partea pieptului; i s-a deplasat spatele și l-au dus în spital, foarte grav.

E-4 Și domnul Potts era în trecere prin spitalul din New Albany, şi i-a spus despre cum Domnul lucra cu mine, astfel că m-a chemat să mă rog pentru el. Imediat mi-am dat seama că acesta era omul pe care l- am văzut în acea viziune. Deci, mi-a fost puțin frică să merg, pentru că era una dintre primele mele viziuni, ştiţi voi şi să merg așa. Deci, oricum, m-am dus și mi-am luat prietenul, care tocmai fusese convertit, un băiat francez pe nume George De Arc. Tocmai ce l-am condus la Cristos. Am urcat și am spus: “Acum, frate George, vreau să ţii minte aceste lucruri care mi se întâmplă. Nu le pot înțelege, însă ţine minte, că acest om va fi vindecat. Și când va fi vindecat, lui… Nu mă pot ruga pentru el până nu vin cei doi oameni albi și vor sta de cealaltă parte a patului, pentru că trebuie să o fac așa cum mi s-a arătat.”

E-5 Am intrat în spital şi am întrebat de domnul Merrill. M-am dus acolo și soția lui mi-a spus că este foarte grav și că nu se poate mișca, pentru că radiografiile au arătat că unele dintre acele oase erau deplasate chiar lângă plămâni. Și dacă s-ar fi mișcat, păi, ar fi putut să-i străpungă plămânii și să-i producă hemoragie până la moarte. Deci, era foarte rău și avea puțină hemoragie din gât, și așa mai departe, pentru că sângera în jurul gurii. Stătuse acolo de vreo două zile. Și bărbatul avea la acel moment aproximativ șaizeci și cinci de ani, presupun - șaizeci sau șaizeci și cinci. Un bărbat în vârstă, cu o mustață lungă, îi albise și părul, i-a încărunţit.

E-6 Am intrat și i-am spus acestui om viziunea pe care o văzusem de la Domnul. Au intrat şi tinerii care îl loviseră. Am îngenuncheat să mă rog pentru el și dintr-o dată acest om a scos un țipăt, spunând: “Sunt vindecat” și a sărit în sus. Soția lui a încercat să-l țină în pat, și unul dintre stagiari a venit să încerce să-l țină în pat, însă el a sărit din pat, provocând o mare emoție.

E-7 Și când m-am dus la… i-am spus fratelui George… Și apoi a venit una dintre asistente (era un spital catolic) și mi-a spus că va trebui să ies de acolo pentru că am provocat acel om să se emoţioneze, iar el avea o febră de aproximativ 40°C. Și ciudat, după ce l-au pus înapoi în pat, nişte medici l-au pus… l-au făcut să se întoarcă în pat, pentru că deja se îmbrăcase. Și când i-au verificat temperatura, nu mai avea temperatură.
Există mulți oameni în viaţă astăzi care au văzut viziunile, au văzut împlinirile sau care știu despre acestea. Și am ieșit, am stat pe scări și i-am spus fratelui George: “Acum, să te uiți. Va purta o haină maro și o pălărie turtită. O să vină chiar pe aceste trepte, în câteva minute.” Și aşa s-a întâmplat. A ieșit imediat și a coborât.

E-8 Aproximativ, la o seară după aceea, Domnul mi-a apărut din nou, într-o dimineață, pe când se crăpa de ziuă și mi-a arătat o femeie infirmă, care avea să fie vindecată. Așa că am spus: “Ei bine, probabil că voi afla unde este.”
Așa că am coborât și era oprită apa acolo, cred că era în jurul străzii Eighth din New Albany. Erau nişte imobile duble și îmi era teamă că am oprit pe ambele părți. Pe o parte, oamenii se mutaseră, iar pe cealaltă, oamenii erau acolo. Așa că m-am dus în partea care avea… unde se locuia și am bătut la ușă. Erau nişte oameni cu adevărat săraci. Și o tânără, foarte atrăgătoare a venit la ușă, era destul de sărac îmbrăcată. Și ea a spus: “Ce vrei?”
Și am spus: “Vrei să încerci să vezi dacă este oprită apa?”
Și ea a spus: “Da, domnule.” Și s-a dus… a spus: “Nu, încă curge apa.” Am spus “Mulțumesc.”
Și mama ei era întinsă pe pat, se numea doamna Mary Darryl O'Hannion. Era armeană. Băiatul ei juca ca fundaș, cred că era la echipa de fotbal din New Albany. Iar fiica ei era la liceu; se numea Dorothy. Și ea a spus… Dorothy mi-a spus: “Nu ești tu acel om al lui Dumnezeu care a avut acea vindecare aici în spital, zilele trecute? Mama mea dorește să îţi vorbească.”

E-9 Și am intrat și mi-a spus că… Stătea întinsă și era imobilizată la pat de șaptesprezece ani, de când se născuse această fată. Și așa… Fata avea șaptesprezece ani. Așa că i-am spus să… ea a spus: “Ești acel om al lui Dumnezeu care l-a vindecat pe acel om?”
Am spus: “Nu, doamnă. Nu sunt vindecător. Doar m-am rugat pentru acel om bolnav, mi s-a arătat prin ceva care mi-a spus.” Nu știam cum să-i spun, o viziune sau cum, nu știam încă ce era. Eram doar un băiat necăsătorit ș.a.m.d., așa că era cumva…

E-10 Astfel, această doamnă mi-a cerut să mă rog pentru ea, și eu i-am spus să mă lase ca mai întâi să mă rog, și apoi dacă Domnul îmi va arăta, mă voi întoarce. Aşa că, după ce am plecat să mă rog, l-am luat pe fratele George și i-am spus: “Aceasta este femeia pentru care ţi-am spus că m-am rugat. Știu că este aceeași femeie. Vino cu mine.” Și am plecat acolo să ne rugăm.
Deci, această fetiță de șaptesprezece ani… desigur, eu eram doar un tinerel, iar ea avea un frate de vreo șase sau opt ani, cam așa ceva. Și aveau în casă un pom de Crăciun (era chiar după Crăciun). Și s-au dus în spatele acelui pom de Crăciun să râdă de mine, să o facă pe mama lor să se simtă bine.

E-11 I-am spus că Domnul urma să o vindece. Împreună cu fratele George am mers să ne rugăm.
Și când am început să mă rog, ei bine, acel înger pe care îl văd, pe care îl vedeți în poză, l-am văzut atârnând deasupra patului. Ei bine, m-am întins și am luat-o de mână. Am spus: “Doamnă O'Hannion…” Acum locuiește în New Albany, chiar acum, ea cu soțul ei și cu familia. Și am spus: “Doamnă O'Hannion, Domnul Isus m-a trimis și mi-a spus încă înainte de a veni, să mă rog pentru tine că vei fi vindecată. Ridică-te în picioare și fii vindecată în numele lui Isus.”
Picioarele îi erau trase sub ea. Ea, stătea cu o Biblie armeană peste inimă, şi a început să se îndrepte spre marginea patului. Și în timp ce făcea lucrul acesta, ea… Apoi, Satan mi-a vorbit şi mi-a spus: “Ai lăsat-o să cadă pe podeaua aceea, își va rupe gâtul, de pe patul acela înalt.” M-am speriat pentru o clipă, însă am știut întotdeauna că acele viziuni (nu știam atunci ce erau), că ceea ce mi s-a arătat a fost întotdeauna corect. Așa că am continuat oricum, am lăsat-o să se dea jos din pat. Dumnezeu este martorul meu, imediat ce s-a dat jos din acel pat, ambele picioare i s-au îndreptat. Fiica ei a început să țipe, îşi trăgea părul și a alergat în stradă țipând cât a putut de tare; au început să vină vecinii de pretutindeni. Și iat-o acolo, pentru prima dată după șaptesprezece ani, umbla în aceea cameră lăudându-L pe Dumnezeu. Am plecat imediat ca să scap de ea.
Mai târziu m-am împrietenit cu această fată tânără și am umblat cu ea. Desigur, acest lucru nu trebuie să fie înregistrat, dar am umblat cu acea fată tânără.

E-12 Nu după mult timp, după câteva săptămâni, am fost acasă la mama într-o seară. Mă rugasem în acea zi și pur și simplu, părea că nu puteam să ajung la victorie în rugăciunea mea. Și m-am gândit să rămân toată… știţi voi, mai bine merg la culcare. Stăteam acasă la acea vreme. Așa că am intrat în cameră să mă rog și mi se pare că era cam ora unu dimineața. M-am rugat și deodată m-am uitat. Și mama, obișnuia să-și pună hainele grămadă pe un scaun, ştiţi voi; eram cu adevărat oameni săraci.
M-am uitat şi venea spre mine ceva alb. Și am crezut că mă uit la scaunul acela de haine, dar era acel înger al Domnului, acel nor, știţi voi, și a venit acolo unde eram.

E-13 Și eram într-o cameră micuţă, într-o căsuţă, cum o numim noi, tip vagon, o casă mică, dreaptă cu două încăperi și pe lateral avea aici nişte lambriuri roșii. În partea dreaptă era un mic pat cu baldachin de fier. Era o femeie cu părul negru care stătea lângă… a ieșit dintr-o cameră să intre în bucătărie, şi stătea în fața ușii acelei bucătării, plângând. Şi era un tată, stătea în picioare înaintea mea, care îmi adusese un copil şi era ceva așezat pe pieptul lui mic și unul… piciorul stâng era rănit de jur împrejur, încât părea că stătea lângă corpul lui micuţ și piciorul drept era întors invers, avea ambele brațe rănite, depărtate de corpul său. Și corpul său mic era răsucit și rănit până chiar aici, la gât. Și m-am întrebat: “Ce înseamnă acest lucru?”
Și m-am uitat, în stânga mea era așezată, stătea acolo o bătrână care şi-a dat jos ochelarii și îi ștergea de lacrimi, sau ceva de pe ochelari. În dreapta mea, pe un divan roşu, care se potrivea cu scaunul, stătea un băiat tânăr blond, cu părul creț, privind pe fereastră. M-am uitat şi în dreapta mea, acolo stătea în picioare acel înger al Domnului. Și mi-a spus: “Poate trăi acest copilaş?”
Și am spus: “Domnule, nu știu.”
El a spus: “Pune-ți mâinile peste el şi va trăi.”
Și am făcut; iar bebelușul a sărit din brațele tatălui, iar picioruşul drept s-a dezrăsucit, partea dreaptă s-a dezrăsucit, brațul drept s-a dezrăsucit. A mai făcut un pas şi cealaltă parte s-a dezrăsucit. A făcut un alt pas şi cealaltă parte s-a dezrăsucit… corpul, partea de mijloc s-a dezrăsucit. Și și-a pus mâinile mici în ale mele și a spus: “Frate Branham, sunt complet vindecat.” Micuțul purta o salopetă din velur albastru… sau salopeţică, salopetă de copii. Avea părul şaten și o gură mică.

E-14 Apoi, îngerul Domnului mi-a spus… M-a dus în altă parte. Am fost dus departe, iar el m-a așezat lângă un cimitir vechi și mi-a arătat numerele de pe o piatră funerară, lângă o biserică. Și el a spus: “Acesta va fi locul tău de regie.”
Apoi m-a dus într-un alt loc și era un… părea că fusese un oraș mic, cu vreo două magazine în interior, iar unul avea o fațadă galbenă, galben pe marginea pereților. Și m-am dus acolo, sau am stat acolo și acolo era un bătrân care a ieșit, avea o jachetă albastră de velur… sau o jachetă albastră de jeans și o salopetă albastră cu un petic galben de velur și avea o mustață albă mare. Şi el a spus: “El îți va arăta calea.”
Și următoarea dată când am venit, am văzut… Mergeam într-o cameră, urmam o tânără destul de solidă. Și când am intrat pe ușă, figurinile din tapetul de pe perete erau roșii. Deasupra ușii era scris, “Dumnezeu să binecuvânteze casa noastră.” În partea dreaptă era un pat mare cu baldachin de alamă, vechi, iar în partea stângă era o sobă. Și dincolo, în colț stătea o fată de vreo cincisprezece ani care avuse poliomielită, sau aşa ceva, care i-a tras piciorul şi acesta s-a răsucit într-o parte și era tras sub ea. Arăta ca un băiat, doar că avea părul ca o fată. Avea buzele în formă de inimă ca o fată. Și el m-a întrebat: “Ar putea merge această fată?”
Și eu am spus: “Domnule, nu știu.”
El a spus: “Du-te, pune-ţi mâinile peste stomacul ei.”
Aşa că, eram destul de sigur şi am crezut că era un băiat, pentru că mi-a spus să pun mâinile pe stomac. Am făcut cum mi-a spus el. Și am auzit pe cineva spunând: “Slavă Domnului!” Am ridicat privirea și când am privit, fata aceea se ridicase. Și când s-a ridicat, pijamalele pe care le purta, pijamaua de pe piciorul ei s-a ridicat și s-a văzut un genunchi rotund ca genunchiul unei fete și nu unul noduros, știţi voi, cum este genunchiul unui băiat. Am realizat că era o fată. Era în pijamale și a venit spre mine, pieptănându-se (era blondă), în timp ce se pieptăna. Fata locuiește astăzi în Salem, s-a căsătorit și are trei sau patru copii. Mama și tatăl ei sunt şi ei acolo.

E-15 Așa că o dată, am auzit pe cineva spunând: “Frate Branham… sau, frate Bill. Oh, frate Bill.” Mă striga mama. Și m-am gândit că auzeam un fel de bâiguială că venea din acel vis, știţi, un fel de cuvinte neînţelese.
Și am spus: “Ce vrei, mamă?” era în camera alăturată unde dormea. Și ea a spus: “E cineva care bate la ușa ta.”
Și am auzit, “Frate Bill.” Am deschis ușa. Şi a intrat un bărbat. Se numea John Emil. Acum locuiește în Miami, Florida. Și el a spus: “Frate Bill, nu îți amintești de mine?” Am spus: “Nu, nu cred că îmi amintesc.”
A spus: “M-ai botezat pe mine și pe familia mea. Dar,” a spus, “am luat un drum greșit.” El a spus: “Am ucis un bărbat aici, acum ceva timp, l-am lovit cu pumnul și i-am rupt gâtul într-o bătaie.” A spus: “Am pierdut unul dintre băieții mei, pe cel mai mare.” Și a spus: “Cel mic zace acasă, acum este pe moarte.” Și a spus: “Doctorul din oraș, de aici, tocmai a plecat și a spus că copilul are o dublă pneumonie și abia că mai poate respira.” Și mi-a spus: “Eu doar… Mi-ai venit în inimă și m-am întrebat dacă vei veni și te vei ruga pentru el.” Și mi-a spus: “Acum, după cum știți, sunt văr cu Graham Snelling.” Graham Snelling este reverendul Graham Snelling acum, încă nu era slujitor la acea vreme, un băiat bun creștin. El a spus: “Este vărul meu. Mă duc să-l iau”, acesta locuia la aproximativ o jumătate de milă de mine, în oraș și a spus:“ Mă duc să-l iau. Ai vrea să vii?”

E-16 Și i-am spus: “Da, domnule Emil, de îndată ce mă îmbrac.” A spus: “Vin şi te iau cu maşina.”
Și am spus: “Bine.”
A spus: “De îndată ce îl iau pe Graham, vreau să veniţi să vă rugați împreună pentru copil. Am spus: “Bine.” Așa că m-am dus să mă pregătesc.
Și mama a spus: “Care era problema?”
Am spus: “E vorba de un bebeluș care are nevoie de vindecare.” Și ea a spus: “De vindecare?”
Am spus: “Da, mamă.” Și i-am spus: “Îţi voi spune mai multe despre asta când mă întorc.”
Așa că în câteva clipe a bătut la ușă. Iar fratele Graham era cu el. Mergeam pe aici prin zona pe care acum o ştim ca șantierul de bărci, care era vechiul șantier de vapoare Howard, la acea vreme. Am spus: “Domnule Emil, tu… unde locuiești acum?”
El a spus: “Mai sus de Utica.”
I-am spus: “Locuiești într-o casă mică cât un vagon, una mică cu două încăperi?”
- Da, domnule, a spus el.
- Este pe un deal?
- Da domnule.
I-am spus: “Plinta voastră este făcută din limbă-şi-canel și este vopsită în roșu?” El a spus: “Așa este.”

E-17 I-am spus: “Micuțul este așezat pe un pat cu baldachin de fier și are în casă cel puțin o pereche de salopete din velur albastru.”
El le-a spus: “E îmbrăcat cu ele.”
Și i-am spus: “Și băieţaşul este un copil mic, în vârstă de aproximativ trei ani, are o gură mică, micuță şi buze subțiri. Și are părul şaten.”
El a spus: “Acesta este adevărul.”
Am spus: “Doamna Emil este o femeie cu părul negru. Și în această cameră aveți un divan roșu și un scaun roșu.”
El a spus: “Ai fost vreodată acolo, frate Branham?” Și am spus: “Cu ceva timp în urmă.”
“Cu ceva timp în urmă?” a spus el. Am spus, “Da.”
“Cum”, a spus el, “nu te-am văzut niciodată.”
Am spus: “Nu, a fost spiritual.” Am spus: “Domnule Emil, dacă te-am botezat, poate m-ai auzit spunând despre lucrurile care mi se întâmplă. Eu văd lucrurile înainte să se întâmple.”
El a spus, “Da. Ți s-a întâmplat așa ceva, frate Branham?”
I- am spus: “Da, domnule Emil. Ori de câte ori mi-a vorbit, nu mi-a spus niciodată o minciună.
Copilașul tău va fi vindecat când voi ajunge acolo.” A oprit mașina şi şi-a pus capul pe volan.
A spus: “Doamne, fii milostiv cu mine, primeşte-mă înapoi, oh, Doamne. Și îți promit că voi trăi pentru Tine tot restul zilelor mele, dacă vei cruța viața copilașului meu.” Acolo și-a predat inima lui Cristos.

E-18 Ne-am dus în casă, eram cu toții bucuroşi de el, a fost adus un suflet la Cristos.
Când am intrat în casă, totul era așezat exact așa cum era, doar bătrâna nu era acolo. Bucuros şi atât de emoționat, am spus: “Aduceţi-mi copilul.” Și copilașul abia mai trăia. Vedeți, acele răni era viața care se scurgea din copilaş, era rănit până aici, la gâtul lui mic. Și am spus: “Aduceţi-mi copilul”, fără să aștept să se împlinească viziunea.

E-19 Frate Vayle, dacă trebuia ca această pernă să fie aşezată aici, nu aş putea spune nici un cuvânt până când perna nu este așezată acolo, vedeţi. Trebuie să fie exact așa cum mi s-a arătat.
Așa că am spus: “Aduceţi-mi copilul.” Și tatăl mi-a adus copilul și m-am rugat pentru el, însă s-a înrăutățit. Așa că m-am gândit… Acum, chiar își pierduse respirația și au trebuit să se lupte, să îl scuture și tot felul pentru a-l face să respire. Și m-am gândit: “Acum, ceva este în neregulă.” Și s-a întâmplat să mă gândesc: “Unde este bătrâna care trebuia să fie acolo?” Așa că, au luat copilul şi l-au așezat pe pat. Îi puneau nişte lucruri sub nas și tot felul, și plângeau, mama țipa panicată și tot felul, iar copilașul abia mai respira. M-am gândit: “Ei bine, din prostia mea, am folosit greșit viziunea lui Dumnezeu pentru că nu am așteptat după viziune, fiind atât de super bucuros.”

E-20 Prin aceasta poți vedea, frate Vayle, de ce aștept, nu-mi pasă cine ce îmi spune. Te iubesc ca pe fratele meu, dar frate, nu încerca niciodată să-mi spui să fac ceva, când simt că eu ştiu voia Domnului, vedeţi. Oricât de bine ar arăta pe cealaltă parte, eu aștept după El, vedeţi. Astfel, am învățat o lecție chiar atunci, cu mulți, mulți, mulți ani în urmă, să fac exact ceea ce spune El și să nu o fac până nu spune El că este gata să se facă.

E-21 Copilașul se lupta să respire. Acum, nu le puteam spune ce am făcut, ci a trebuit doar să aștept. Și m-am gândit: “Poate că harul va trece peste asta, iartă-mă.” Ei bine, m-am dus să mă așez. Au luptat pentru viața bebelușului până la lumina zilei. Când a început să se crape de ziuă, s-au gândit că în orice moment copilaşul ar putea pleca.
Ei bine, am stat acolo și au continuat să mă întrebe: “Frate Branham, ce trebuie să facem?” sau, “Frate Bill”, mi-au spus “ce trebuie să facem?”
Am spus “Nu știu”, vedeţi.
Stăteam acolo cu capul plecat spunând: “Doamne, te rog să mă ierți.”
Ei bine, apoi, apăru lumina zilei. Fratele Graham Snelling a trebuit să meargă la muncă. Așa că domnul Emil a trebuit să-l ducă și am știut că şi eu trebuia să plec din casă, însă totuși, fratele Graham trebuia să fie acolo pentru că avea părul blond și creț, după cum știți. Ar fi trebuit să stea pe acel divan. Așa că, eu stăteam acolo unde trebuia să stea fratele Graham, însă nu era acolo bătrâna. Nu era o femeie bătrână în locul respectiv, așa că stăteam acolo. Între timp, domnul Emil și-a luat haina. Atunci m-am gândit că, dacă pleacă fratele Graham, greu aş fi putut spune când se va întoarce vreodată, vedeţi. Și m-am gândit că, chiar dacă va veni femeia, nu va mai fi acolo fratele Graham. Deci, vedeţi în ce fel de situaţie mă aflam?
Așa că, domnul Emil a spus: “Frate Branham, vrei să mergi…” sau “Frate Bill, vrei să mergi acasă?
Vrei să te duc acasă?”
I-am spus: “Nu, domnule. Aștept, doar dacă nu vă deranjează.”
Îmi displăcea să rămân în casă doar eu, copilul şi mama, pentru că erau tineri. Presupun că el avea vreo douăzeci și cinci de ani, iar eu eram cam de aceeași vârstă. Și am spus: “Nu, voi aștepta, doar dacă nu vă deranjează.”
El a spus: “Este în regulă, frate Bill.”
Astfel, mama se plimba panicată și încerca să… plângea și tot felul, știţi, iar copilașul era tot mai rău. Părea că în orice minut, încerca să-și recapete răsuflarea, ca și cum ar fi spus “Uh, uh.” Asta era toată suflarea care mai era în el.

E-22 Nu aveau penicilină și astfel de lucruri în acele zile, pe care le aveți acum, așa că au pus doar nişte creme pe el, sau așa ceva; iar micuțul le-a avut de câteva zile și se şterse, vedeţi… ori s-au terminat.
Astfel, m-am așezat acolo și m-am gândit: “Păi, dacă pleacă Graham…”
Graham s-a îmbrăcat şi a pornit să iasă pe ușă, iar el i-a spus soției sale: “Acum, ne întoarcem într- un minut.”
M-am gândit: “Doamne, acum va trebui să rămân aici toată ziua și poate toată noaptea din nou, vedeţi, așteptând acea viziune. Ce aş putea face?”
Și m-am uitat pe fereastră, și de după casă venea bunica copilașului (am aflat mai târziu că era bunica) și ea purta ochelari. M-am gândit: “Asta este, Doamne. Dacă Graham pur și simplu nu ar ieşi pe ușă.” Deci, ea întotdeauna venea prin ușa din față, dar cumva, nici ei nu ştiau cum, ea a mers la ușa din spate şi a intrat în bucătărie. A intrat în bucătărie, în casa mică veche și a ajuns la ușă. Fiica ei a alergat la ea și a sărutat-o, pentru că era mama ei, știţi și a sărutat-o pe ea și pe fratele Graham.
Și apoi a spus: “Copilul se simte mai bine?”
Și ea a spus: “Mamă, e pe moarte.” Și a început să țipe în felul acela. Și plângea şi mama ei.

E-23 Apoi m-am gândit: “Dacă s-ar putea întâmpla asta, acum, dacă nu ar ieși Graham afară…” M-am ridicat și nu puteam spune nimic, vedeți, așteptam. Și fratele Graham se plimba. M-am ridicat ca să se poată așeza el. Și el era ceva rudenie a sa, vedeți, așa că a început să plângă și el și s-a așezat pe divan, unde trebuia să stea.
M-am gândit: “Acum, dacă ar veni bătrâna și s-ar așeza pe acest scaun roșu.” Și m-am întors spre ușa în care stătea domnul Emil, cu pardesiul pe el și gata să iasă. Era o vreme foarte rece, un viscol rece. Și m-am gândit… și bătrâna s-a așezat pe acel scaun; iar Graham s-a așezat și și-a plecat capul în jos; iar mama bebelușului şi-a ridicat mâna deasupra ușii și a început să plângă - exact cum era în viziune - și bătrâna s-a așezat. Și, în loc să fie lacrimi pe ochelarii ei, îi aduse din frig şi s-au aburit; și a întins mâna în servietă și a scos o batistă mică, sau din poşetă și a început să șteargă acei ochelari. Frate, asta era.
I-am spus domnului Emil, i-am spus: “Domnule Emil, mai ai încredere în mine ca slujitor al lui Cristos?” El a spus: “Sigur, frate Branham.”
I-am spus: “Acum îţi pot spune. Adineaori, am vorbit înaintea viziunii; de aceea nu s-a întâmplat. Dacă mai ai încredere în mine, du-te și adu-mi copilul.” O, doamne. Am văzut că, chiar atunci era momentul. “Du-te și adu-mi copilul.”
El a spus: “Voi face orice îmi vei spune, frate Bill. Nu-mi va fi frică să-l iau.” Pentru că, atunci când îl ridicai, pur și simplu i se oprea respirația. Mi-a adus copilul la mine, l-a ridicat și l-a luat în brațe. Mi l-a adus și a stat acolo.
Am pus mâna pe el și am spus: “Doamne, iartă prostia robului tău. Am vorbit înainte de viziunea ta, dar acum lasă să se știe că Tu ești Dumnezeul cerurilor și al pământului.”
Cum am spus lucrul acesta, copilașul și-a aruncat ambele brațe în jurul tatălui său și a început să țipe și să plângă, spunând: “Tati, mă simt bine acum”, vedeţi.
Am spus: “Domnule Emil, lasă copilul în pace. Vor trece trei zile înainte de a-l părăsi, pentru că făcuse trei pași răsucindu-se.”

E-24 M-am dus acasă şi am spus-o în biserica mea. Am spus: “Mă voi întoarce acolo.” Asta a fost luni. Am spus: “Miercuri seara, înainte de biserică, mă duc acolo.” Erau oameni săraci și le-am făcut un coș cu alimente pentru a le duce. Așa că am spus: “Aş vrea să veniţi cu toții. Și când ajungem acolo… când ajungeţi la acea casă, când voi ajunge în locul în care se află acea casă, să vă uitaţi și să vedeţi dacă acel copil nu va alerga acolo cu puțină mustață care i s-a făcut de la cum a băut ciocolată cu lapte sau ceva de genul acesta, cum își va pune mâinile în ale mele și va spune aceste cuvinte: ”Frate Bill, sunt perfect sănătos.“ Un copil mic de trei ani. ”Urmăriți și vedeți dacă nu se va întâmpla aşa.“

E-25 Acum, soția mea, Meda, era cu mult înainte de-a ne căsători, păi, era şi ea în grup. Și au plecat, o camionetă plină și s-au așezat în jurul casei, vedeţi, să mă vadă când ajungeam eu cu camioneta companiei de servicii publice, cu care trebuia să mă întorc acasă în acea noapte (eu nu aveam o mașină a mea), era plină cu catran în spate și alte lucruri, știţi, le-am transportat în acea zi ca să repar anumite lucruri. Am condus până în față, m-am oprit, am urcat pe verandă şi am bătut la ușă. Nu aveau covoare în micuţa locuinţă, iar mama a ieşit şi a spus: “Păi, este fratele Bill”, cam așa. Iar oamenii se uitau prin geamuri în acel moment, să vadă ce se va întâmpla.
Și într-un colț de joacă, se afla acest băiețel, era a treia zi. M-am oprit, nu am spus nici un cuvânt, iar el a venit cu paşi uşori, şi-a pus mâinile mici în ale mele cu o… băuse ciocolată cu lapte, mustața lui mică, de-a lungul, de la ciocolata cu lapte, şi şi-a pus mâinile în ale mele. A spus: “Frate Bill, sunt perfect sănătos.”

E-26 În acea seară am mărturisit-o la biserică. Le-am spus: “Există o fată infirmă undeva, care are o nevoie.” Am spus: “Biserică, nu știu ce înseamnă aceste lucruri, nu pot să vă spun.”
Astfel, lucram la Serviciul Public și îmi amintesc că într-o zi, cam la o săptămână după aceea, eram pe punctul de a părăsi clădirea, în timp ce ieșeam. Domnul Herb Scott locuiește aici în oraș momentan (el era șeful meu) și a spus… în timp ce coboram a spus: “Billy.”
Și am spus: “Da.”
A spus: “Înainte de a pleca, am aici o scrisoare pentru tine.”
I-am spus: “Bine, Herb, o voi ridica într-un minut.” Aşa că, m-am dus în cealaltă parte să verific celălalt lucru, deci, am mers să-mi termin treaba. Și când am termina-o, mi-am amintit de acea scrisoare. M-am dus, am luat-o și am deschis-o și scria: “Dragă domnule Branham”, vedeţi, scria, “Mă numesc Nail. Sunt doamna Harold Nail. Locuim într-un loc numit South Boston”, și spunea, “suntem de credinţă metodişti. Și mi s-a întâmplat să citesc o carte pe care ați scris-o, 'Isus Cristos același ieri, azi și pentru totdeauna,' un mic pamflet. Și seara trecută, am avut o adunare de rugăciune acasă la noi și am auzit despre faptul că te-ai rugat cu succes pentru bolnavi.” Și spunea: “Am o fiică bolnavă, de cincisprezece ani”, a spus, “care este pe patul de suferință și cumva, îmi tot trece prin minte că, ar trebui să vii şi să te rogi pentru fata aceasta. Ai vrea, te rog, să o faci? Cu respect, doamnă Harold Nail. South Boston, Indiana.”
M-am gândit: “Cred că asta e fata, asta o fi ea.”
M-am dus acasă și i-am spus mamei, le-am povestit despre acest lucru. Am spus: “Aceasta este fata.”

E-27 Apoi, în acea seară la biserică, i-am spus bisericii, le-am spus: “Priviţi unde este locul acela.” Am spus: “Știe cineva unde este South Boston?”
Și fratele George Wright (toți îl cunoașteți) a spus: “Frate Branham, cred că este în sud.”
Așadar, a doua zi, doi prieteni de-ai mei, împreună cu soția mea actuală și un bărbat cu soția lui din Texas, se numeau Brace, Ed Brace. Acum locuiește aici jos, sub Milltown, este fermier. Fusese fermier în vest și se mutase aici pentru a fi mai aproape de biserică. M-am rugat pentru soția lui și ea a fost vindecată de tuberculoză. Astfel, şi el a vrut să vadă acest lucru.
Am spus: “Vino cu mine și vezi dacă nu se întâmplă exact așa.”
Deci, doamna nu ştia nimic de viziune, doamna Brace. Soția mea a mers şi ea cu mine. Și fratele Jim Wisehart, vi-l amintiţi pe bătrânul bisericii de aici, bătrânul diacon, a vrut şi el să vadă. Atunci aveam doar un camion vechi și i-am îngrămădit pe toţi în el. Am coborât pe la sud de New Albany și am văzut un semn. Mi-am dat seama că nu era South Boston, ci New Boston. Deci, nu am știut încotro să mă duc, așa că m-am întors la Jeffersonville și am întrebat pe cineva. Cineva s-a dus la oficiul poștal și i s-a spus: “South Boston este deasupra lui Henryville.”
Așa că, am plecat la Henryville și am întrebat acolo. Și ni s-a spus: “Întoarceți-vă pe acest drum. Sunt vreo cincisprezece mile în spate, unde se află acele dâmburi. Veți găsi un mic loc în care… aveți grijă să nu-l pierdeți.” a spus, “pentru că este doar un mic magazin, iar în magazin este şi oficiul poștal și alte lucruri.” South Boston… după aceste dâmburi. Vedeți, sunt șaptesprezece mii de acri de dâmburi acolo, iar acesta era în spatele lor, pe dealurile de acolo.

E-28 Așa că am continuat să călătorim și deodată m-am simțit foarte ciudat, cam după ce am condus cinci sau șase mile. M-am simțit foarte ciudat și am spus: “Nu știu ce este.” Ei au spus: “Ce se întâmplă?”
Am spus: “Cred că Cel care îmi tot vorbește, vrea să vorbească cu mine, așa că va trebui să ies din mașină.”
Așa că, am coborât din mașină și femeile stăteau în poalele altor femei, știţi, și toate celelalte… acel camion vechi. Am ieșit din mașină și m-am dus în spatele mașinii, mi-am aplecat capul în jos și mi-am pus piciorul sus pe bara de protecție din spatele mașinii. Și am spus: “Tată ceresc, ce ai vrea să știe robul tău?” M-am rugat şi nu s-a întâmplat nimic. Am așteptat câteva minute și m-am gândit… ei bine, de obicei, acolo unde este o mulțime de genul acesta trebuie să mă concentrez asupra mea, așa că am așteptat câteva minute.

E-29 S-a întâmplat să fiu atras şi să privesc undeva și m-am gândit, “Ei bine, uite aici, iată biserica aceea veche așezată aici.” Și dacă veţi ajunge vreodată acolo, este biserica Bunker Hill. Și m-am uitat în lateral, Biserica Creștină Bunker Hill, și acolo erau pietrele funerare ale cimitirului, chiar în fața bisericii și m-am dus acolo.
Am spus: “Acum, cu toții ați primit acele scrisori.” Niciodată în viața mea nu am mai fost în acea zonă, nu am fost niciodată în viața mea, nicăieri mai sus de acolo. Și le-am spus “Aţi primit acel bilet cu nume și numere, veniți aici, să vedeți dacă nu sunt aceleaşi de pe aceste pietre funerare.” Și erau exact aceleaşi. Am spus: “Asta e. Acum suntem pe drumul cel bun.” Acela a fost îngerul Domnului, vedeţi. Am trecut chiar pe lângă el și nu am știut. Oh, El este perfect. Și așa am călătorit mai departe.
Dintr-o dată am întâlnit un bărbat și l-am întrebat: “Ai putea să-mi spui unde este South Boston, domnule?”
El a spus: “O iei la dreapta și la stânga” și așa mai departe, știţi voi, iar noi am continuat să mergem mai departe.

E-30 Așa că, după o vreme, am intrat… am observat că am intrat într-o localitate mică, era un fel de sat, m-am uitat și am spus: “Asta e, asta e chiar acolo.” Am spus: “Acolo este acea faţadă galbenă a magazinului.” Și le-am spus: “Acum priviţi, va ieși de acolo un bărbat îmbrăcat cu o salopetă albastră, cu catifea albă… o șapcă galbenă din catifea, cu o mustață albă și-mi va spune unde să mă duc. Dacă nu va fi aşa, înseamnă că vorbesc doar poveşti.”
Astfel, așteptau cu toții. Am tras mașina în fața acelui loc, și cum am parcat în față, a ieșit bărbatul îmbrăcat cu o salopetă albastră, cu o şapcă galbenă din catifea și o mustață albă. Doamna Brace a leșinat în mașină, când a văzut că se întâmplă întocmai.
I-am spus: “Domnule, trebuie să-mi spuneți unde locuiește Harold Nail.” El a spus: “Da, domnule.” A spus: “Ai venit din sud?”
I-am spus: “Da, domnule.”
A spus: “Ai trecut pe lângă el cam în urmă cu o jumătate de milă. Faceți stânga pe primul drum. Mergeţi înainte și veţi vedea un hambar mare roșu și vă întoarceţi acolo, la acel hambar roșu.” Şi a spus: “Este a doua casă pe dreapta, după ce întorci pe acea străduţă, pe acel drum.”
I-am spus: “Da, domnule.” El a spus “De ce?”
Am spus: “Are o fiică bolnavă, nu-i așa?” El a spus: “Da, domnule, are.”
Am spus: “Domnul o va vindeca.”
Și bătrânul a început să plângă. Vedeţi, nu l-am mai văzut niciodată, așa că, era inclus în viziune. Nu știa ce se întâmplă. Ne-am întors. Am reperat-o pe doamna Nail și am plecat acolo. Am intrat în curte, am coborât din mașină, am pornit spre locul acela, știţi, spre locul unde era. Și o tânără plinuţă a venit la ușă.
Am spus: “Iată-o, vedeţi.” Și ea a spus: “Bună ziua.” Eu am răspus: “Bună ziua.” Am spus: “Sunt fratele Bill.”
“Oh”, a spus ea, “M-am gândit că tu ești.” Şi a spus: “Ai primit scrisoarea mea?” Am spus: “Da, doamnă, am primit-o.”
Ea a spus: “Eu sunt doamna Harold Nail.”
Am spus: “Ei bine, mă bucur să vă cunosc, doamnă Nail. Și acesta este doar un mic grup, care au venit cu mine să mă rog pentru fetiţa ta.”
A spus, “Bine.”
I-am spus: “Urmează să fie vindecată.”
Ea a spus: “Ce?” Și buzele ei au început să tremure, a început să plângă. Am spus: “Da, doamnă.”
Și nu știu, nu m-am oprit deloc la femeie. M-am dus direct pe hol și grupul meu mă urma. Când am deschis ușa din dreapta holului, era o casă veche de la țară, am deschis ușa, acolo era tapetul galben… tapetul galben pe perete cu nişte figurine roșii, un bener cu, 'Dumnezeu să binecuvânteze casa noastră'; vechiul pat cu baldachin de alamă, şi în stânga mea era aşezată soba din bucăți. Și acolo stătea, într-un pătuț mic, această fată cu înfăţişare de băiat, era așezată în el.

E-31 Acum, se întâmplase ceva. Eram sus în colțul camerei, urmărindu-mi corpul cum mergea la acel pat și mi-am așezat mâinile chiar peste stomacul ei, exact așa cum a spus Domnul. Și când am făcut lucrul acesta, când a intrat în cameră doamna Nail și a văzut lucrul acesta, a căzut jos, a leșinat din nou. Este o persoană slabă și a leșinat din nou la podea, iar fratele Nail încerca să o ajute să îşi revină. Bătrânul frate Jim stătea acolo, spunând: “Binecuvântați pe Domnul”, ținându-și mâinile împreună, să fi văzut cum a acționat. Atunci, m-am uitat la ea și văzând-o, mi-am pus mâinile peste ea… sau, peste stomacul ei așa, și am spus: “Doamne, fac acest lucru la porunca Celui ce cred că este Dumnezeu, Cel care mi-a spus să o fac.”

E-32 În acel moment a început să plângă și a sărit în sus. Tocmai atunci au reuşit să o ridice pe doamna Nail în picioare; se trezise din starea de leșin. Și când fetiţa a sărit din pat, i s-a ridicat pantalonul de pijama în sus. Pe piciorul drept - exact așa cum mi s-a arătat în viziune - era genunchiul rotund al unei fete în loc de al unui băiat, iar doamna Nail a leşinat din nou, vedeţi. A leşinat. De trei ori leșinase. Și fata a ieșit de acolo, din acea cameră și a intrat în vestiarul ei, plângând, și-a îmbrăcat kimono-ul şi s-a întors pieptănându-și părul cu mâna dreaptă, şi-a pieptănat părul cu acea mâna paralizată. Acum este căsătorită, are o grămadă de copii. Numele ei… Nu știu cum o cheamă acum, dar Nail, așa cum oricine ar putea spune - Harold Nail. Aşa că, viziunile sunt adevărate!

E-33 Aș putea așeza acestea și să vă duc la oamenii care ar face un volum de cărți, doar cu aceste lucruri care s-au întâmplat. Acum acesta este adevărul, frate Vayle.
Eu voi eşua: sunt om. Sunt un eșec de la început și un reprezentant foarte slab pentru un slujitor al lui Cristos.
[Fratele Branham silabiseşte nişte nume de oameni] M-e-r-r-e-dublu l.
[Fratele Vayle spune, m-am gândit la asta…?…] l-a-v… [Nail era N-e-i-l?] N-a-i-l.
[Fratele Vayle spune: “Brace, B-r-a-c-e?”]
B-r-a-c-e. Ad. Ad Brace.
[“Da. Acum cred că i-am amintit pe toţi. Ah, nu este şi Graham Shelling?] Graham, G-r-a-h-a-m, S-n-e-double l-i-n-g.“
[Fratele Vayle spune: “Oh, Snelling. Acum, am înțeles. A…]