O Expunere a celor Şapte Epoci Ale Bisericii

Introducere La Epocile Bisericii

Pentru ca voi sǎ înţelegeţi pe deplin mesajul despre Epocile Bisericii mi-ar place sǎ explic diferitele principii care mi-au permis sǎ ajung la numele mesagerilor, lungimea epocilor, şi alţi factori implicaţi acolo.

De moment ce acest studiu urma sǎ fie cel mai serios pe care l-am intreprins vreodatǎ pînǎ la acest timp, eu l-am cǎutat pe Dumnezeu pentru multe zile pentru inspiraţia Duhului Sfînt. Numai atunci am citit Scripturile despre Epocile Bisericii şi am cercetat în multele istorii ale bisericii scrise de cei mai nepǎrtinitori istorici pe care i-am putut gǎsi. Dumnezeu nu a omis sǎ rǎspundǎ rugǎciunilor mele, cǎci în timp ce am citit Cuvîntul şi istoriile, mi s-a îngǎduit de cǎtre Duhul Sfînt sǎ vǎd desfǎşurat un model care trece prin secole şi chiar în aceastǎ prezentǎ, zi din urmǎ.

Cheia datǎ mie de cǎtre Domnul cu care am fost în stare sǎ determin mesagerul pentru fiecare epocǎ este una foarte Scripturalǎ. De fapt aceasta poate fi numitǎ Cheia de boltǎ a Bibliei. Aceasta este descoperirea pe care Dumnezeu niciodatǎ nu o schimbǎ, şi cǎile Sale sînt tot aşa de neschimbǎtoare cum este El. În Evr.1:8 aceasta zice, "Isus Cristos acelaşi ieri, şi azi, şi în veci”. Ecl. 3:14,15, "Eu ştiu cǎ, orice face Dumnezeu, va fi pentru veci: nimic nu poate sǎ i se adauge, nici sǎ i se scoatǎ ceva: şi Dumnezeu face aceasta, ca oamenii sǎ se teamǎ de El. Ceea ce a fost este acum; şi ceea ce va fi a fost deja; şi Dumnezeu cere ceea ce este trecut.” Iatǎ aici: un Dumnezeu neschimbǎtor cu cǎi neschimbǎtoare. Ceea ce El a fǎcut la ÎNCEPUT El va trebui sǎ continue sǎ o facǎ pînǎ cînd aceasta este fǎcut pentru ULTIMA datǎ. Acolo nu va fi niciodatǎ o schimbare. Aplicaţi aceasta la Epocile Bisericii. Felul de om pe care Dumnezeu l-a ales pentru prima epocǎ, şi cum Dumnezeu s-a manifestat în slujba acelui om, va fi exemplul pentru toate celelalte epoci. Ceea ce Dumnezeu a fǎcut în prima epocǎ a bisericii este ceea ce El vrea sǎ facǎ în toate celelalte epoci.

Acum noi ştim exact din Cuvînt care a fost înregistrat de cǎtre Duhul Sfînt cum prima, sau biserica originalǎ, a fost fondatǎ şi cum s-a manifestat Dumnezeu pe Sine în ea. Cuvîntul nu se poate schimba sau sǎ fie schimbat deoarece Cuvîntul este Dumnezeu. Ioan 1:1, "La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu.” A schimba un cuvînt din acesta, cum a fǎcut Eva, aduce pǎcat şi moarte, chiar aşa cum spune în Apoc. 22:18-19, "…Dacǎ vreun om va adǎuga la aceste lucruri, Dumnezeu îi va adǎuga lui plǎgile care sînt scrise în aceastǎ carte: Şi dacǎ vreun om va scoate din cuvintele cǎrţii acestei profeţii, Dumnezeu îi va scoate partea lui afarǎ din Cartea Vieţii, şi din cetatea sfîntǎ, şi din lucrurile care sînt scrise în aceastǎ carte.” Astfel, ceea ce era biserica la Cincizecime este etalonul. Acela este modelul. Nu existǎ nici un alt model. Indiferent ce spun învǎţaţii, Dumnezeu NU a schimbat acel model. Ceea ce Dumnezeu a fǎcut la Cincizecime El trebuie sǎ continue sǎ facǎ pînǎ cînd se încheie epocile bisericii.

Deşi cǎrturarii ar putea sǎ vǎ spunǎ cǎ epoca apostolicǎ s-a terminat, sǎ nu credeţi voi asta. O astfel de declaraţie este greşitǎ pe douǎ baze. Mai întîi de toate, este greşit a presupune cǎ nu mai existǎ apostoli, doar pentru cǎ cei doisprezece originali sînt morţi. Un apostol înseamnǎ ‘unul trimis'; şi existǎ mulţi din cei trimişi astǎzi, însǎ ei sînt numiţi misionari. Atît timp cît sînt bǎrbaţi chemaţi şi trimişi cu Cuvîntul Vieţii existǎ o epocǎ apostolicǎ care merge înainte. În al doilea rînd, ei se referǎ la o epocǎ de ‘putere a Duhului Sfînt manifestatǎ' ca fiind terminatǎ de cînd Biblia a fost complectatǎ. Aceea este neadevǎrat. Nu existǎ nici mǎcar o Scripturǎ care sugereazǎ aceasta, ci multe declarǎ convingǎtor altfel. Aici este dovada noastrǎ cǎ amîndouǎ din aceste pretenţii sînt false. Fapte 2:38, 39. "Atunci Petru a zis cǎtre ei, Pocǎiţi-vǎ, şi fiţi botezaţi fiecare dintre voi în Numele lui Isus Cristos pentru iertarea pǎcatelor, iar voi veţi primi darul Duhului Sfînt. Cǎci promisiunea este pentru voi, şi pentru copiii voştri, şi pentru toţi care sînt departe acum, chiar aşa de mulţi cîţi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” Promisiunea puterii cu care apostolii au fost îmbrǎcaţi la Cincizecime este pentru "voi (Iudeii), şi pentru copiii voştri (Iudeii), şi pentru toţi cei ce sînt departe (Neamurile), şi pentru atît de mulţi cîţi Domnul Dumnezeul nostru va chema (şi Iudeu şi Neiudeu)”. Pînǎ atunci cînd El opreşte chemarea, mesajul Cincizecimii şi puterea NU va ÎNCETA.

Ce avea biserica la Cincizecime este dreptul ei inalienabil. Original, ea avea purul Cuvînt al lui Dumnezeu. Ea avea puterea Duhului manifestatǎ în diferite semne şi minuni şi daruri ale Duhului Sfînt. Evr. 2:1-4, "De aceea se cuvine ca noi sǎ dǎm o atenţie mai hotǎrîtǎ la lucrurile pe care noi le-am auzit, ca sǎ nu le lǎsǎm vreodatǎ sǎ ne scape. Cǎci dacǎ Cuvîntul vorbit prin îngeri a fost neclintit, şi fiecare fǎrǎdelege şi neascultare (faţǎ de Cuvînt) a primit o dreaptǎ rǎsplǎtire de pedeapsǎ; Cum vom scǎpa noi, dacǎ noi neglijǎm o mîntuire aşa de mare; care mai întîi a început sǎ fie vorbitǎ de cǎtre Domnul, şi ne-a fost adeveritǎ de cǎtre acei care L-au auzit; Dumnezeu deasemeni le-a purtat mǎrturie, şi cu semne şi minuni, şi cu felurite miracole, şi daruri ale Duhului Sfînt, conform cu propria Lui voie?” Acea bisericǎ originalǎ nu a fost organizatǎ de cǎtre oameni. Ea a fost condusǎ de cǎtre Duhul Sfînt. Ea nu era prea mare. Ea era urîtǎ şi dispreţuitǎ. Ea era oprimatǎ. Ea era persecutatǎ pînǎ la moarte. Dar ea era devotatǎ faţǎ de Dumnezeu. Ea a stat cu modelul original al Cuvîntului.

Acum nu fiţi conduşi în rǎtǎcire aici. Cînd am zis cǎ Dumnezeu şi cǎile Lui nu se schimbǎ niciodatǎ, eu nu am spus cǎ biserica şi mesagerul ei nu ar putea sǎ se schimbe. Biserica nu este Dumnezeu. Astfel ea se poate schimba. Dar ceea ce am spus era cǎ din cauza Dumnezeului neschimbǎtor cu cǎi neschimbǎtoare noi putem sǎ ne întoarcem la început şi sǎ vedem întîiul şi desǎvîrşitul fapt al lui Dumnezeu şi apoi sǎ judecǎm dupǎ acel etalon. Aşa este cum se face. Adevǎrata Bisericǎ întotdeauna va încerca sǎ fie ca cea originalǎ la Cincizecime. Adevǎrata Bisericǎ de astǎzi va încerca sǎ semene cu acea prima timpurie. Şi mesagerii la biserici, avînd acelaşi Duh al lui Dumnezeu în ei, vor încerca sǎ se asemene cu apostolul Pavel. Ei nu vor fi exact ca el; dar adevǎraţii mesageri vor fi aceia care vin cei mai apropiaţi de Pavel, care a fost liber de toţi oamenii, vîndut total lui Dumnezeu, şi a dat înainte numai Cuvîntul lui Dumnezeu, şi a manifestat Duhul Sfînt în putere. Nimic altceva nu o va face. Tu trebuie sǎ lucrezi de la original. Ca şi procreerea, Biserica Adevǎratǎ va fi întotdeauna aceea care încearcǎ sǎ urmeze pe urmele fondatorilor ei la Cincizecime şi mesagerii ei vor urma pe apostolul Pavel, primul mesager la prima epocǎ a bisericii. Aceasta este aşa de simplu, şi aşa de minunat.

Cu aceastǎ cheie, aşa simplǎ, totuşi aşa de minunatǎ, eu am fost în stare, cu ajutorul Duhului Sfînt, sǎ citesc Cartea despre Apocalipsa şi istoriile şi sǎ gǎsesc în ele fiecare epocǎ, fiecare mesager, durata fiecǎrei epoci, şi partea jucatǎ de fiecare în scopul lui Dumnezeu de la Cincizecime pînǎ la sfîrşirea acelor epoci.

De moment ce voi înţelegeţi acum cum judecǎm noi cum arǎta Adevǎrata Bisericǎ (ce era ea la Cincizecime şi ce era ea în epoca apostolicǎ cum este aşezatǎ în Cuvîntul din Cartea Faptelor) noi putem aplica aceeaşi regulǎ sǎ ne arate cum a eşuat biserica. Greşeala de bazǎ, sau greşelile, care s-au strecurat în prima bisericǎ şi au fost descoperite în Cǎrţile Faptelor şi Apocalipsei şi deasemeni în Epistole vor deveni tot mai vizibil manifestate în fiecare epocǎ urmǎtoare, pînǎ cînd noi ajungem la o întunecare complectǎ a adevǎrului în ultima, sau Epoca Laodicea.

Acum în aceastǎ primǎ cheie pe care noi am primit-o de la Domnul, acolo vine o alta şi ceva mai puţin adevǎr minunat. Eu am spus cǎ Biserica Adevǎratǎ va încerca întotdeauna sǎ fie cum a fost ea în Cartea Faptelor. Aceasta este exact corect. Dar noi am descoperit cǎci Cuvîntul deasemeni învaţǎ o invazie de greşealǎ pînǎ cînd acolo este o întunecare complectǎ a adevǎrului în zilele din urmǎ cînd Domnul este pe cale sǎ aparǎ. Acum se ridicǎ întrebarea în minţile noastre; pǎrǎseşte Dumnezeu pe ai Lui proprii şi-i lasǎ sǎ cadǎ într-o stare de decepţie complectǎ? Sub nici o formǎ, cǎci Scriptura spune foarte clar în Mat. 24:24, cǎci cei ‘Aleşi' NU POT fi amǎgiţi. "Cǎci se vor ridica Cristoşi falşi, şi profeţi falşi, şi vor arǎta mari semne şi minuni; într-atît cǎ, DACǍ AR FI FOST CU PUTINŢǍ, ei ar înşela chiar pe cei aleşi.” Ce atunci? ǎspunsul este clar înaintea noastrǎ. Existǎ o Bisericǎ Adevǎratǎ şi o bssers ă falsă. Existǎ o Viţǎ Adevǎratǎ şi o viţǎ falsǎ. Dar desigur acea bisericǎ falsǎ, trupul viţei false, va încerca întotdeauna sǎ uzurpe poziţia Bisericii Adevǎrate şi susţine cǎ ea, şi nu cei Aleşi, sînt cei adevǎraţi şi autentici. Cea falsǎ va încerca sǎ omoarǎ pe cea Adevǎratǎ. Aşa este cum era în Cartea Faptelor, aşa este cum îi aşezat în cele şapte epoci, şi aşa este declarat în feluritele Epistole. Aşa este cum a fost aceasta. Aşa este cum este acum. Aşa este cum va fi aceasta. Aceasta nu se poate schimba.

Acum sǎ fim foarte atenţi ca noi sǎ nu fim confuzi la acest punct. Astfel noi vom cǎuta Cuvîntul sǎ întǎrim aceastǎ pretenţie. Sǎ mergem înapoi la Cartea de la început, Genesa. În Grǎdina Edenului existau DOI pomi. Unul era bun; unul era rǎu. Unul a produs VIAŢǍ, celǎlalt a produs Moarte. Acolo erau doi copii care original au oferit jertfe lui Dumnezeu. Lǎsaţi-mǎ sǎ repet asta, ei AMÎNDOI au oferit jertfe lui Dumnezeu. Gen. 4:3-5, "Şi în decursul timpului s-a împlinit, cǎci Cain a adus din roadele pǎmîntului o jertfǎ cǎtre Domnul. Şi Abel, el deasemeni a adus din întîii nǎscuţi ai turmei şi din grǎsimea lor. Iar Domnul a avut respect pentru Abel şi jertfa lui: dar pentru Cain şi jertfa lui El nu a avut respect…” Dar unul (Cain) era rǎu, fiind de la tatǎl sǎu (de la Cel Rǎu), în timp ce Abel era neprihǎnit înaintea Domnului. Iarǎşi, acolo erau doi copii din trup de la aceiaşi pǎrinţi. Ei erau gemenii lui Isaac şi ebeca. Unul era alesul lui Dumnezeu şi celǎlalt respins. Amîndoi se închinau lui Dumnezeu. În fiecare singur caz era implicatǎ închinarea la Dumnezeu. În fiecare caz cel rǎu a urît pe cel neprihǎnit şi l-a persecutat pe neprihǎnit. În unele cazuri cel rǎu l-a nimicit pe cel neprihǎnit. Dar observaţi. Ei au fost plantaţi împreunǎ. Ei au locuit împreunǎ. Ei amîndoi au fǎcut pretenţii asupra lui Dumnezeu şi s-au închinat lui Dumnezeu.

Aceste ilustraţii zugrǎvesc perfect pilda Domnului Isus Cristos cînd El a spus cǎ împǎrǎţia cerurilor se aseamǎnǎ cu un om care a semǎnat sǎmînţǎ bunǎ, numai ca sǎ vinǎ un vrǎjmaş şi sǎ semene neghinǎ printre acele seminţe bune. Dumnezeu nu a plantat neghina. Satan a plantat acele neghine tocmai printre seminţele bune ale Lui Dumnezeu. Acele douǎ feluri de plante (oameni), din douǎ seminţe diferite, au crescut împreunǎ. Ei au luat parte din hrana din acelaşi pǎmînt, ei s-au împǎrtǎşit din acelaşi soare, ploaie, şi toate celelalte beneficii, şi amîndouǎ au fost recoltate la rîndul lor. Vedeţi voi aceasta? Sǎ nu uitaţi niciodatǎ aceste adevǎruri aşa cum noi studiem epocile bisericii şi mai tîrziu peceţile. Şi mai presus de toate, nu uitaţi cǎ aceasta este în aceastǎ ultimǎ epocǎ, cînd neghinele devin legate pentru arderea lor, cǎ ele vor împinge afarǎ grîul care urmeazǎ sǎ fie dus în grînar de Domnul.

Eu vreau sǎ duc acest gînd pe tot parcursul, aşa cǎ sǎ mergem un pas mai departe. Aţi studiat voi vreodatǎ istoria trezirilor? Acum o trezire semnificǎ o mişcare a lui Dumnezeu în putere. Şi de fiecare datǎ cînd Dumnezeu se mişcǎ, şi Satan este acolo sǎ se mişte. Acesta nu omite niciodatǎ. În zilele marii treziri a lui Welsh (şi cei mai mulţi dintre oameni nu ştiu asta), azilurile de nebuni s-au umplut repede, şi acolo era o mare expunere a puterii diavolului ca sǎ atragǎ la o parte atenţia de la Dumnezeu. Este scris cǎ în zilele lui Wesley oamenii fǎceau cele mai curioase lucruri care erau hotǎrît de la Satan sǎ încerce sǎ batjocoreascǎ bunǎtatea şi puterea lui Dumnezeu. În ziua lui Luther se zice cǎ miracolul slujbei lui nu stǎtea în faptul cǎ el a protestat cu succes Biserica Romano Catolicǎ, ci miracolul stǎtea în faptul cǎ el putea, şi a putut, sǎ stea sǎnǎtos şi normal în mijlocul fanaticilor care adesea erau umpluţi, şi cǎlǎuziţi de, duhuri rele. Şi dacǎ voi aţi fost preocupaţi de aceastǎ slujbǎ a zilei din urmǎ, voi aţi fi observat aceeaşi invazie de duhuri false şi rele. Aceasta trebuie sǎ fie aşa. Acum eu sper şi sînt încredinţat cǎ voi sînteţi destul de preocupaţi spiritual sǎ pricepeţi asta, şi sǎ trageţi foloase din aceasta.

Doar sǎ pecetluim acest punct asupra viţelor Adevǎrate şi false amestecîndu-se şi demonstrînd cele douǎ duhuri care sînt la lucru, sǎ ne uitǎm în 1 Ioan 4:1-4, şi Iuda 3,4,12. "Preaiubiţilor, sǎ nu ascultaţi fiecare duh, ci încercaţi duhurile dacǎ ele sînt de la Dumnezeu: deoarece mulţi profeţi falşi au ieşit în lume. Prin aceasta cunoaşteţi voi Duhul lui Dumnezeu: Fiecare duh care mǎrturiseşte cǎ Isus Cristos este venit în trup este de la Dumnezeu: Şi fiecare duh care nu mǎrturiseşte cǎ Isus Cristos este venit în trup nu este de la Dumnezeu: Şi acesta este acel duh a lui anticrist, despre care voi aţi auzit cǎ o sǎ vinǎ; şi CHIAR ACUM DEJA acesta este în lume. Voi sînteţi din Dumnezeu, copilaşilor, şi i-aţi biruit: (duhul anticrist) deoarece mai mare este Cel, (Duhul lui Dumnezeu) care este în voi decît cel care este în lume.” Iuda 3, 4, 12. "Preaiubiţilor, cînd eu mi-am dat tot dinadinsul sǎ vǎ scriu despre mîntuirea de obşte, a fost necesar ca eu sǎ vǎ scriu, şi sǎ vǎ îndemn sǎ vǎ luptaţi hotǎrît pentru credinţa care a fost datǎ SFINŢILOR odatǎ pentru totdeauna. Cǎci existǎ ANUMIŢI OAMENI (nu Sfinţi) care se strecoarǎ pe neaşteptate (aceştia nu au venit în staul pe UŞǍ şi de aceea sînt tîlhari), care au fost din vechime rînduiţi la aceastǎ condamnare, oameni NEEVLAVIOŞI, schimbînd harul Dumnezeului nostru în desfrînare, şi negînd pe singurul Domn Dumnezeu, şi Domnul nostru Isus Cristos. Aceştia sînt petele la mesele voastre de dragoste, cînd ei sǎrbǎtoresc CU voi, îmbuibîndu-se fǎrǎ teamǎ…” Aceasta nu poate fi tǎgǎduit în faţa acestor Scripturi cǎ Adevǎrata Bisericǎ şi biserica falsǎ sînt înfǎşurate între ele, fiind plantate împreunǎ dar din seminţe diferite.

Acum atunci, eu cred cǎ existǎ şi altceva care se cuvine ca voi sǎ ştiţi. Cele şapte biserici la care se adreseazǎ Ioan sînt în Asia Micǎ şi sînt toate biserici ale Neamurilor. El nu vorbeşte cǎtre biserica din Ierusalim care era mai mult Iudaicǎ probabil doar cu cîţiva Neiudei în ea. Motivul este cǎ Dumnezeu s-a întors de la Iudei la Neamuri. Astfel în întregimea epocilor bisericii Dumnezeu are de a face cu Neamurile, şi cheamǎ afarǎ o Mireasǎ dintre Neamuri pentru Sine. Aceea face ‘Epocile Bisericii' şi ‘Împlinirea Neamurilor' unul şi acelaşi lucru. Fapte 13:44-48, "Şi urmǎtoarea zi de sabat a venit laolaltǎ aproape întreaga cetate sǎ audǎ Cuvîntul lui Dumnezeu. Dar cînd Iudeii au vǎzut gloatele, ei au fost umpluţi de invidie, şi au vorbit împotriva acelor lucruri care erau vorbite de cǎtre Pavel, contrazicînd şi hulind. Atunci Pavel şi Barnaba s-au ridicat neînfricaţi, şi au zis, Aceasta era necesar ca Cuvîntul lui Dumnezeu sǎ vǎ fie mai întîi vorbit vouǎ: dar fiindcǎ voi l-aţi dat la o parte, şi vǎ socotiţi pe voi înşivǎ nevrednici de viaţǎ veşnicǎ, iatǎ, cǎ ne întoarcem cǎtre Neamuri. Cǎci aşa ne-a poruncit Domnul, zicînd, Eu te-am pus sǎ fii o luminǎ a Neamurilor, ca tu sǎ fii pentru mîntuire pînǎ la capetele pǎmîntului. Şi cînd Neamurile au auzit aceasta, ei erau bucuroşi, şi au slǎvit Cuvîntul Domnului: Şi atît de mulţi cîţi erau rînduiţi la viaţǎ eternǎ au crezut.” Rom. 11:1-8, "Eu zic atunci, A lepǎdat Dumnezeu pe poporul Sǎu? Doamne fereşte. Cǎci eu deasemeni sînt un Israelit, din sǎmînţa lui Abraham, din seminţia lui Beniamin. Dumnezeu nu a lepǎdat pe poporul Lui pe care El l-a cunoscut mai dinainte. Nu ştiţi voi ce a spus Scriptura despre Ilie? cum mijloceşte el cǎtre Dumnezeu împotriva lui Israel, zicînd, Doamne, ei au omorît pe profeţii Tǎi, şi au dǎrîmat altarele Tale; şi eu am rǎmas singur, şi ei cautǎ sǎ-mi ia viaţa. Dar ce zice rǎspunsul lui Dumnezeu cǎtre el? Eu Mi-am rezervat şapte mii de bǎrbaţi, care nu şi-au plecat genunchiul înaintea chipului lui Baal. Chiar aşa atunci în acest timp prezent existǎ deasemeni o rǎmǎşiţǎ conform cu alegerea prin har. Şi dacǎ este prin har, atunci aceasta nu mai este prin fapte; altfel harul nu mai este har. Dar dacǎ aceasta ar fi prin fapte, atunci acesta nu mai este har: astfel fapta nu mai este faptǎ. Ce atunci? Israel nu a obţinut ceea ce el cautǎ; ci alegerea a obţinut aceasta, şi restul au fost orbiţi (conform cu ceea ce este scris, Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, ochi ca ei sǎ nu vadǎ, şi urechi ca ei sǎ nu audǎ;) pînǎ în ziua aceasta.”

Rom. 11:25-29, "Cǎci eu nu vreau, fraţilor, ca voi sǎ nu ştiţi taina aceasta, ca sǎ nu vǎ socotiţi singuri înţelepţi, cǎci orbirea în parte i s-a întîmplat lui Israel, pînǎ cînd Plinǎtatea Neamurilor va fi venitǎ înǎuntru. Şi astfel tot Israelul va fi mîntuit: dupǎ cum este scris, Acolo va veni din Sion Rǎscumpǎrǎtorul, şi va îndepǎrta nelegiuirea de la Iacob; Cǎci acesta este legǎmîntul Meu cu ei, cînd Eu le voi lua la o parte pǎcatele lor. În ce priveşte Evanghelia, ei sînt vrǎjmaşi spre binele vostru: dar în ce priveşte alegerea, ei sînt preaiubiţi din pricina pǎrinţilor lor. Cǎci darurile şi chemarea de la Dumnezeu sînt fǎrǎ pocǎinţǎ.”

Aceste şapte biserici aşezate în Asia Micǎ au conţinut anumite caracteristici în ele, la acea datǎ strǎveche, care a devenit rodul matur din epocile de mai tîrziu. Ceea ce erau doar plante de sǎmînţǎ acolo în urmǎ au ieşit mai tîrziu într-o recoltǎ maturǎ, întocmai cum a zis Isus, "Cǎci dacǎ ei fac aceste lucruri pomului verde, ce vor face ei celui uscat”? Luca 23:31.

MESAJUL CǍTRE EPOCA BISERICII EFES

Apocalipsa 2:1-7
 

Cǎtre îngerul bisericii din Efes scrie-i; Aceste lucruri zice Cel Ce ţine cele şapte stele în mîna Lui dreaptǎ, Care umblǎ în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur;

Eu ştiu faptele tale, şi osteneala ta, şi rǎbdarea ta, şi cum tu nu poţi suferi pe cei ce sînt rǎi: şi i-ai pus la încercare pe cei ce zic cǎ sînt apostoli, şi nu sînt, şi i-ai gǎsit mincinoşi:

Şi ai suferit, şi ai rǎbdare, şi pentru Numele Meu te-ai ostenit, şi nu ai obosit.

Dar totuşi Eu am ceva împotriva ta, deoarece tu ţi-ai pǎrǎsit dragostea dintîi.

Adu-ţi dar aminte de unde ai cǎzut, şi pocǎieşte-te, şi fǎ faptele dintîi; sau altfel Eu voi veni la tine repede, şi voi lua sfeşnicul tǎu din locul lui, dacǎ nu te pocǎieşti.

Însǎ tu ai aceasta, cǎ tu urǎşti faptele Nicolaiţilor, pe care şi Eu le urǎsc.

Cel care are o ureche, sǎ asculte ce zice Duhul cǎtre biserici; Celui care va birui Eu îi voi da sǎ mǎnînce din Pomul Vieţii, care este în mijlocul paradisului lui Dumnezeu.
 

MESAGERUL

Mesagerul (înger) cǎtre biserica din Efes era apostolul Pavel. Cǎ el era mesagerul la prima epocǎ a erei Neamurilor nu poate fi negat. Deşi lui Petru i s-a dat autoritatea sǎ deschidǎ uşile la Neamuri, aceasta i s-a dat lui Pavel ca sǎ fie apostolul şi profetul lor. El era Mesagerul-Profet la Neamuri. Funcţia lui profeticǎ, prin care el a primit deplina descoperire a Cuvîntului pentru Neamuri, l-a autentificat pe el ca mesagerul lor apostolic. La aceasta au fost de acord ceilalţi apostoli la Ierusalim. Gal. 1:12-19, "Cǎci eu nu am primit-o nici de la oameni, nici nu am învǎţat-o, ci prin descoperire de la Isus Cristos. Cǎci voi aţi auzit despre purtarea mea în trecut în religia Iudeilor, cum cǎ am persecutat peste mǎsurǎ biserica lui Dumnezeu, şi fǎceam prǎpǎd în ea: Şi am înaintat în religia Iudeilor mai presus decît mulţi de o seamǎ cu mine în neamul meu, fiind mult mai zelos pentru tradiţiile pǎrinţilor mei. Dar cînd Dumnezeu a gǎsit cu cale, Care m-a pus deoparte din pîntecele mamei mele, şi m-a chemat prin harul Sǎu, Sǎ descopere pe Fiul Sǎu în mine, ca eu sǎ-L pot propovǎdui printre pǎgîni; imediat eu nu m-am consultat cu trup şi sînge: Nici nu am mers sus la Ierusalim la acei care erau apostoli înaintea mea; ci am mers în Arabia, şi m-am întors din nou la Damasc. Apoi dupǎ trei ani am mers sus la Ierusalim sǎ-l vǎd pe Petru, şi am rǎmas cu el cincisprezece zile. Dar pe alţii dintre apostoli nu am vǎzut, afarǎ de Iacov fratele Domnului.” Gal. 2:2, "Şi eu am mers sus prin descoperire, şi le-am comunicat Evanghelia pe care eu am propovǎduit-o printre Neamuri, dar în deosebi celor care erau mai cu vazǎ, ca nu cumva sǎ alerg, sau sǎ fi alergat, în zadar.” Gal. 2:9-9, "Dar dintre aceştia care pǎreau a fi ceva, (orice erau ei, aceasta nu-mi pǎsa: Dumnezeu nu cautǎ la faţa omului:) cǎci acei care pǎreau a fi ceva în conferire nu mi-au adǎugat nimic: Ba dimpotrivǎ, cînd ei au vǎzut cǎ Evanghelia celor netǎiaţi împrejur mi-a fost încredinţatǎ mie, aşa cum Evanghelia celor tǎiaţi împrejur era pentru Petru: (Cǎci Cel Care l-a fǎcut pe Petru apostolul pentru tǎierea împrejur, Acelaşi era puternic în mine cǎtre Neamuri:) Şi cînd Iacov, Chifa, şi Ioan, care pǎreau a fi stîlpi, au priceput harul care mi-a fost dat mie, ei mi-au dat mie şi lui Barnaba mîna dreaptǎ de însoţire; ca noi sǎ mergem la pǎgîni, şi ei la cei tǎiaţi împrejur.” Rom. 11:13, "Cǎci eu vǎ vorbesc vouǎ Neamurilor, într-atît cum eu sînt apostolul Neamurilor, îmi slǎvesc slujba mea.”

Pavel a pus bazele bisericii din Efes cam la mijlocul primului secol. Aceasta ne permite sǎ stabilim data începutului Epocii Bisericii din Efes; cam în 53 A.D.

Felul lui de slujire a stabilit modelul la care toţi mesagerii viitori urmau sǎ aspire, şi de fapt stabileşte modelul pentru fiecare slujitor adevǎrat a lui Dumnezeu, deşi el nu ar atinge la astfel de înǎlţimi în tǎrîmul profetic ca Pavel. Slujba lui Pavel avea o triplǎ calitate şi era dupǎ cum urmeazǎ:

Mai întîi de toate, Pavel era absolut devotat faţǎ de Cuvînt. El niciodatǎ nu a deviat de la acesta indiferent cît a costat. Gal. 1:8-9, "Dar chiar dacǎ noi, sau un înger din ceruri, vǎ propovǎduieşte o altǎ Evanghelie deosebitǎ de cea pe care noi v-am propovǎduit-o, sǎ fie blestemat. Cum am spus noi înainte, aşa spun eu acum iarǎşi, Dacǎ vreun om vǎ propovǎduieşte o altǎ Evanghelie deosebitǎ de cea pe care voi aţi primit-o, sǎ fie blestemat.” Gal. 2:11,14, "Dar cînd Petru a venit la Antiohia, eu i-am stat împotrivǎ pe faţǎ, deoarece el era sǎ fie blamat.” "Dar cînd eu am vǎzut cǎci ei nu umblau drept conform cu adevǎrul Evangheliei, eu i-am spus lui Petru înaintea tuturor, dacǎ tu, fiind un Iudeu, trǎieşti dupǎ felul Neamurilor, şi nu aşa ca Iudeii, de ce sileşti tu pe Neamuri sǎ trǎiascǎ ca Iudeii?”

1 Cor. 14:39-37, "Ce? a venit Cuvîntul lui Dumnezeu de la voi? sau a venit numai la voi? Dacǎ vreun om se crede de a fi un profet, sau spiritual, sǎ înţeleagǎ cǎ lucrurile pe care eu vi le scriu sînt poruncile de la Domnul.”

Observaţi cǎ Pavel era neorganizat, dar condus de Duhul, aşa ca atunci cînd Dumnezeu s-a mutat peste Moise sǎ conducǎ pe Israel afarǎ din Egipt. Consiliul Ierusalimului nu l-a trimis pe Pavel afarǎ, nici nu a avut acesta vreo putere sau jurisdicţie asupra lui. Dumnezeu, şi numai Dumnezeu, a trimis şi a condus. Pavel nu era de la oameni, ci de la Dumnezeu. Gal. 1:1, "Pavel, un apostol, (nu de la oameni, nici prin oameni, ci prin Isus Cristos, şi Dumnezeu Tatǎl, Care L-a înviat din morţi:)” Gal. 2:3-5, "Dar nici Tit, care era cu mine, fiind un Grec, nu a fost silit sǎ fie tǎiat împrejur: Şi aceea din cauza fraţilor mincinoşi furişaţi înǎuntru, care s-au strecurat ca sǎ pîndeascǎ slobozenia noastrǎ pe care noi o aveam în Cristos Isus, ca ei sǎ ne poatǎ aduce la robie: La care noi nu ne-am supus, nu, nici pentru un ceas; pentru ca adevǎrul Evangheliei sǎ poatǎ continua cu voi.”

În al doilea rînd, slujba lui era în puterea Duhului, prin care demonstra Cuvîntul scris şi vorbit. 1 Cor. 2:1-5, "Şi eu, fraţilor, cînd am venit la voi, nu am venit cu vorbire sau înţelepciune strǎlucitǎ, sǎ vǎ vestesc mǎrturia lui Dumnezeu. Cǎci am hotǎrît sǎ nu ştiu nimic altceva printre voi, decît pe Isus Cristos, şi pe El rǎstignit. Şi eu eram cu voi în slǎbiciune, şi în fricǎ, şi plin de cutremur. Şi vorbirea mea şi propovǎduirea mea nu erau în vorbiri înduplecǎtoare ale înţelepciunii omeneşti, ci într-o dovadǎ a Duhului şi putere: Pentru ca credinţa voastrǎ sǎ nu stea în înţelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu.” Fapte 4:8-10, "Şi acolo şedea un anumit om din Listra, neputincios cu picioarele lui, fiind un olog din pîntecele mamei lui, care nu a umblat niciodatǎ: El l-a auzit pe Pavel vorbind: care s-a uitat ţintǎ la el, şi vǎzînd cǎ el avea credinţǎ sǎ fie vindecat, A spus cu glas tare, Scoalǎ-te drept în picioare. Şi el a sǎrit şi a umblat.” Fapte 20:9-12, "Şi acolo şedea pe fereastrǎ un anumit tînǎr numit Eutih, care a cǎzut într-un somn adînc: şi cum Pavel a predicat îndelung, el s-a adîncit în somn, şi a cǎzut jos din catul al treilea, şi a fost ridicat mort. Şi Pavel a mers jos, şi a cǎzut peste el, şi îmbrǎţişîndu-l a zis, Nu vǎ tulburaţi, cǎci viaţa lui este în el. Cînd el a urcat iarǎşi sus, şi a frînt pîinea, şi au mîncat, şi au vorbit multǎ vreme, chiar pînǎ la ziuǎ, astfel el a plecat. Şi ei au adus pe tînǎr viu, şi au fost mult mîngîiaţi.” Fapte 28:7-9, "În aceleaşi împrejurimi erau moşiile mai marelui ostrovului, al cǎrui nume era Publius; care ne-a primit şi ne-a gǎzduit trei zile cu bunǎvoinţǎ. Şi s-a împlinit, cǎ tatǎl lui Publius zǎcea bolnav de friguri şi de urdinare: la care Pavel a intrat înǎuntru, şi s-a rugat, şi şi-a pus mîinile peste el, şi l-a vindecat. Astfel cînd s-a fǎcut aceasta, şi alţii, care aveau boli în acel ostrov, au venit, şi au fost vindecaţi.” 2 Cor. 12:12, "Într-adevǎr semnele unui apostol au fost lucrate printre voi în toatǎ rǎbdarea, în semne, şi minuni, şi fapte puternice.”

În al treilea rînd, el avea rodul evident al slujbei lui date de Dumnezeu. 2 Cor. 12:11, "Eu am devenit un nebun în glorificare; voi m-aţi silit: cǎci eu se cuvenea sǎ fiu lǎudat de voi: cǎci în nimic nu sînt mai prejos decît aceşti apostoli foarte minunaţi, mǎcar cǎ eu nu sînt nimic.” 1 Cor. 9:2, "Dacǎ eu nu sînt apostol pentru alţii, totuşi fǎrǎ îndoialǎ eu sînt pentru voi: cǎci voi sînteţi pecetea apostoliei mele în Domnul.” 2 Cor. 11:2, "Cǎci sînt gelos de voi cu o gelozie evlavioasǎ: pentru cǎ eu v-am logodit cu un bǎrbat, ca eu sǎ vǎ pot prezenta ca o fecioarǎ curatǎ lui Cristos.” Pavel era mijlocul de a aduce înǎuntru gloate de oi dintre Neamuri; el le-a hrǎnit, şi le-a îngrijit, pînǎ cînd ele au adus roade neprihǎnite şi erau pregǎtite sǎ întîlneascǎ pe Domnul ca o parte a miresei Neamurilor.

La timpul cînd a fost datǎ Descoperirea, conform tradiţiei, Pavel a murit deja ca martir, dar Ioan a dus înainte în locul lui exact aşa cum a fǎcut Pavel în zilele slujbei sale. Moartea lui Pavel, înainte sǎ fie datǎ Descoperirea, [Apocalipsa—Trans.] nu anuleazǎ deloc faptul cǎ el era mesagerul Epocii Bisericii Efesiene, cǎci mesagerul la fiecare epocǎ, indiferent cînd el apare sau se duce, este cel care influenţeazǎ acea epocǎ pentru Dumnezeu prin mijloacele unei slujbe manifestate de Cuvînt. Pavel era acel om.

CETATEA EFESULUI

Cetatea Efes era una dintre cele mai mari trei cetǎţi din Asia. Ea era adesea numitǎ cetatea a treia a credinţei Creştine, cu Ierusalimul prima, şi Antiohia a doua. Ea era o cetate foarte bogatǎ. Guvernul era Roman dar limba era Greacǎ. Istoricii cred cǎ Ioan, Maria, Petru, Andrei şi Filip au fost toţi îngropaţi în aceastǎ cetate frumoasǎ. Pavel, care a pus bazele adevǎratei credinţe în aceastǎ cetate, a pǎstorit aici numai cam trei ani; dar cînd el era absent de la turmǎ el era încontinuu, în rugǎciune, preocupat de ei. Timotei era primul ei episcop. 1 Tim. 1:1-3, "Pavel, un apostol al lui Isus Cristos prin porunca lui Dumnezeu Salvatorul nostru, şi Domnul Isus Cristos, Care este nǎdejdea noastrǎ; cǎtre Timotei, propriul meu fiu în credinţǎ: Har, milǎ, şi pace, de la Dumnezeu Tatǎl nostru şi Isus Cristos Domnul nostru. Dupǎ cum te-am rugat sǎ rǎmîi încǎ în Efes, cînd eu am plecat în Macedonia, ca tu sǎ poţi porunci unora ca ei sǎ nu înveţe pe alţii altǎ învǎţǎturǎ.”

Tocmai numele, Efes, are un înţeles compus straniu. "Ţintit cǎtre”, şi "Relaxat.” Înaltele aspiraţii ale acestei epoci care a început cu plinǎtatea Duhului, "adîncimea lui Dumnezeu,” prin care ei ţinteau la înalta chemare a lui Dumnezeu, a început sǎ dea loc la o atitudine mai puţin veghetoare. O urmare mai puţin arzǎtoare a lui Isus Cristos a început sǎ se manifeste ca o prevestire cǎ în epocile viitoare vehicolul fizic numit biserica se va scufunda în îngrozitoarea "adîncime a Satanei.” Aceasta a devenit pasivǎ şi devia. Epoca deja era în cǎdere. Ea şi-a pǎrǎsit dragostea dintîi. Sǎmînţa micuţǎ plantatǎ în Epoca Efesianǎ va creşte într-o zi în duhul de rǎtǎcire pînǎ cînd toate pǎsǎrile respingǎtoare ale vǎzduhului vor face cuib în ramurile ei. Atît de inofensivǎ va apǎrea pentru judecata umanǎ acea plantǎ micuţǎ la acea Evǎ Nouǎ (Noua Bisericǎ) cǎ din nou ea va fi amǎgitǎ de Satan. Epoca Efesianǎ i-a prezentat ei prilejul pentru cel mai bun din Dumnezeu, şi pentru o vreme ea a biruit, şi apoi s-a relaxat, şi în acel moment nepǎzit Satan a plantat sǎmînţa de ruinare complectǎ.

Tocmai religia din Efes modeleazǎ perfect aceastǎ primǎ epocǎ a bisericii şi aşeazǎ cursul epocilor care veneau. În primul rînd, templul magnific al lui Diana, care era aşa de mulţi ani în construcţie, a gǎzduit în curţile lui sacre cele mai nestrǎlucitoare şi neizbitoare, imagini a Dianei pe care cineva le putea imagina. Ea era absolut ca nici una din altele din chipurile ei aşezate în alte temple dedicate pentru ea. Ea era simplu o figurǎ femeiascǎ aproape fǎrǎ formǎ care în final s-a adîncit în blocul de lemn din care ea a fost cioplitǎ. Iar cele douǎ braţe ale ei erau formate din douǎ bare simple de fier. Cît de perfect zugrǎveşte aceasta duhul lui anticrist dezlegat în prima epocǎ. Acolo el a fost dezlegat în mijlocul poporului, şi totuşi nu a luat formǎ ca sǎ alarmeze poporul. Totuşi cele douǎ braţe din bare de fier a arǎtat cǎ aceasta era intenţia lui sǎ zdrobeascǎ lucrarea lui Dumnezeu aşa cum el îşi fǎcea incursiunile lui. Şi nici unul nu pǎrea sǎ-l observe sau ce fǎcea el. Dar într-o zi ei vor observa, cînd cu acele douǎ braţe de fier ‘faptele' lui au devenit ‘doctrinǎ', şi doctrina lui a devenit legea unui imperiu.

Ordinul serviciului templului este de asemenea foarte revelator. Acolo erau, mai întîi de toate, preoţi care erau fameni. Aceastǎ preoţie sterilǎ a prevestit sterilitatea unui popor care se va abate de la Cuvînt, cǎci un popor care pretinde al cunoaşte pe Dumnezeu separat de Cuvînt sînt tot atît de sterpi de viaţǎ cum este un famen steril. În al doilea rînd, templul avea în tǎrîmurile lui preotesele fecioare care sǎvîrşeau actele religioase ale templului. Aceasta a arǎtat ziua în care ceremonia şi forma, ritualul şi lucrǎrile, vor lua locul Duhului Sfînt şi manifestarea carismaticǎ nu va mai umple templul lui Dumnezeu. Peste ei toţi era marele preot, un om cu putere politicǎ şi influenţǎ publicǎ, întruchipînd ceea ce era deja în desfǎşurare, deşi nu prea manifestat, care este, cǎ biserica va fi predatǎ curînd conducerii omului cu planurile omului şi ambiţiile omului şi "aşa vorbeşte Duhul Sfînt” nu va mai fi o realitate vie. Şi dedesubtul tuturor acestora erau sclavii templului care nu aveau de ales decît sǎ se supunǎ ierarhiei religioase. Ce altceva poate însemna aceasta decît cǎ va veni ziua cînd preoţia întemeiatǎ, prin manevrǎ politicǎ, ajutorul statului, şi înlocuirea Cuvîntului şi Duhului cu crezuri, dogme, şi conducere umanǎ, va înrobi pe laici în timp ce conducǎtorii în luF prin bogǎţie obţinutǎ pe nedrept şi se bucurau de plǎcerile lor murdare, iar poporul sǎrac care urmau sǎ li se slujeascǎ conform cu Dumnezeu, acum au devenit slujitori.

ISUS, MESAGERUL LUI ŞI BISERICILE

Apoc. 2:1, "…Aceste lucruri le zice Cel Care ţine cele şapte stele în mîna Lui dreaptǎ, Care umblǎ în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur.” Acesta este Cel despre Care se zice, ‘Acest Acelaşi Isus este AMÎNDOUǍ Domn şi Cristos.' Acolo este El, Unul şi Singurul Domn Dumnezeu Atotputernic, şi în afarǎ de El nu existǎ altul. Acolo este El, Mîntuitorul ("…mîntuirea este de la Domnul”, Iona 2:9) umblînd în mijlocul bisericilor prin toate cele şapte epoci. Ceea ce El era în prima epocǎ El este în toate epocile. Pentru fiecare credincios, El este Isus Cristos acelaşi, ieri, şi azi, şi în veci. Ce a fǎcut El odatǎ El încǎ face, şi va continua sǎ facǎ.

Acum voi veţi observa cǎ Isus umblǎ singur în mijlocul bisericilor Lui. Acolo nu este nimeni altul cu El. Nici nu poate fi într-adevǎr, cǎci El singur i-a forjat mîntuirea ei, şi cumpǎrînd-o cu propriul Lui sînge El o posedǎ. El este Domnul şi Stǎpînul ei. Ea îi dǎ Lui toatǎ slava şi slava aceea El nu o va împǎrţi cu altul. Acolo nu este nici un papǎ cu El. Acolo nu este nici un arhiepiscop cu El. Maria, mama trupului Sǎu pǎmîntesc, nu este cu El. El nu vorbeşte şi nu se întoarce cǎtre un Tatǎ, cǎci El este Tatǎl. El nu se întoarce sǎ dea porunci cǎtre un Duh Sfînt, cǎci El este Dumnezeu, Duh etern, şi acesta este Viaţa Lui care curge şi pulseazǎ în bisericǎ dîndu-i viaţǎ, şi fǎrǎ El nu ar exista viaţǎ. Mîntuirea este de la Domnul.

Acolo nu era nimeni cu El cînd El a cǎlcat mînia aprinsǎ a cuptorului încins. Acesta nu era un altul, ci EL Care a atîrnat pe cruce şi şi-a dat sîngele Lui. El este Autorul şi Desǎvîrşitorul credinţei noastre. El este Alfa şi Omega mîntuirii noastre. Noi sîntem logodiţi cu El şi nu altul. Noi nu aparţinem de bisericǎ. Noi aparţinem de El. Cuvîntul Lui este lege. Crezuri, dogme, hotǎrîri de organizaţii şi constituţii nu au nici un efect asupra noastrǎ. Da, acesta este Isus SINGUR Care umblǎ în mijlocul bisericilor. Acesta este Dumnezeu în ea, vrînd şi fǎcînd dupǎ buna Lui plǎcere. Niciodatǎ sǎ nu uitaţi aceasta. Voi aveţi numai o relaţie cu Dumnezeu şi Dumnezeu are numai o relaţie cu voi — acela este ISUS, şi ISUS SINGUR.

Acolo este El cu cele şapte stele în mîna Lui dreaptǎ. Mîna dreaptǎ sau braţul semnificǎ puterea şi autoritatea lui Dumnezeu. Ps. 44:3, "Cǎci ei nu au pus stǎpînire pe ţarǎ prin propria lor sabie, nici propriul lor braţ nu i-a salvat: ci mîna Ta dreaptă, şi braţul Tǎu, şi lumina feţei Tale, cǎci Tu le-ai dat trecere lor.” În acea mînǎ dreaptǎ de putere sînt şapte stele, care, conform cu Apoc. 1:20, sînt mesagerii celor şapte biserici. Aceasta semnificǎ cǎ tocmai puterea şi autoritatea lui Dumnezeu sînt în spatele mesagerilor Lui pentru fiecare epocǎ. Ei merg înainte în focul şi puterea Duhului Sfînt cu Cuvîntul. Ei sînt stele deoarece ei reflectǎ luminǎ. Lumina pe care ei o reflectǎ este lumina Lui. Ei nu au luminǎ de a lor proprie. Ei nu aprind propriile lor focuri ca oamenii sǎ poatǎ umbla în lumina scînteielor lor. Isa. 50:11. Aceasta este noapte, cǎci atunci este cînd ies stelele. Aceasta este noaptea întunecimii pǎcatului, cǎci toţi (chiar întreaga lume), au pǎcǎtuit şi întotdeauna le lipseşte slava lui Dumnezeu. Rom. 3:23.

Aceşti şapte mesageri îl fac cunoscut pe Dumnezeu la oameni. Acela care îi primeşte pe ei, îl primeşte pe Acela Care i-a trimes. Ioan 13:20. Ei vorbesc şi acţioneazǎ în autoritatea Lui. El stǎ în spatele lor cu toatǎ puterea Dumnezeirii. Mat. 28:18-20, "Şi Isus a venit şi le-a vorbit, zicînd, TOATǍ PUTEREA îmi este datǎ Mie în cer şi pe pǎmînt. De aceea duceţi-vǎ, şi învǎţaţi toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatǎlui, şi al Fiului, şi al Duhului Sfînt: învǎţîndu-i sǎ ţinǎ toate lucrurile pe care Eu vi le-am poruncit: şi, iatǎ, EU SÎNT CU VOI TOT DRUMUL, chiar pînǎ la sfîrşitul lumii (consumarea epocilor).” Aşa cǎ acolo sînt ei, plini de Duhul Sfînt şi credinţǎ, în flǎcǎri cu focul lui Dumnezeu, ţinînd înainte Cuvîntul adevǎrului, şi acolo stǎ El sǎ-i susţinǎ. Şi gîndiţi-vǎ la aceasta, cǎ nici un credincios din vreo epocǎ nu e nevoit sǎ plîngǎ în inima lui, "Oh, sǎ fi putut eu sǎ fiu în urmǎ acolo în prima epocǎ cînd apostolii au fost trimişi afarǎ întîi.” Acolo NU este nevoie sǎ priveşti înapoi. PRIVIŢI ÎN SUS! Priviţi pe Cel Care chiar acum umblǎ în mijlocul bisericilor prin toate epocile. Priviţi pe Cel Care este acelaşi ieri şi azi, şi în veci; şi Care niciodatǎ nu se schimbǎ în esenţǎ sau în cǎile Lui. Unde doi sau trei sînt adunaţi împreunǎ în Numele Lui, acolo este El în mijlocul lor! Şi nu numai în mijlocul lor ca un martor binevoitor, sau ca un înger de înregistrare; ci El stǎ acolo exprimînd exact ceea ce El este -- Viaţa şi Susţinǎtorul şi Dǎtǎtorul tuturor darurilor bune la bisericǎ. Aleluia!

"Care umblă ŝn mijlocul celor şapte sfeşnice de aur.” Cît de semnificative sînt acele cuvinte cînd sînt privite în lumina Scripturii, care Îl descrie ca "Cristos Care este Viaţa noastrǎ.” Cǎci Cristos, într-adevǎr, este viaţa bisericii. Ea nu are nici o altǎ viaţǎ. Fǎrǎ El ea este simplu o societate religioasǎ, un club, o adunare neînsemnatǎ de oameni. Aşa cum un cadavru împodobit şi îmbrǎcat este totuşi un cadavru, astfel biserica, indiferent de ceea ce ar putea realiza programele ei şi eforturile ei graţioase, fǎrǎ Cristos şi ea este un cadavru. Dar cu El în mijlocul ei, cu El stimulînd-o, ea devine spre mirarea tuturor "trupul Lui, plinǎtatea Celui ce umple totul în toate.” Şi tocmai în aceastǎ orǎ El umblǎ în mijlocul sfeşnicului de aur al ultimei epoci. Ce era El aşa cum El umbla în prima epocǎ El este chiar acum în aceastǎ ultimǎ epocǎ. Isus Cristos ACELAŞI, IERI, şi AZI, şi ÎN VECI.

"Şapte sfeşnice de aur.” În Ex. 25:31, se zice, "Şi tu sǎ faci un sfeşnic din aur PUR; din lucru BǍTUT sǎ fie fǎcut sfeşnicul; coloana lui, şi ramurile lui, potiraşele lui, mugurii lui şi florile lui sǎ fie la fel.” Adevǎrata bisericǎ a lui Isus Cristos, mireasa, este asemǎnatǎ cu aurul PUR. Neprihǎnirea ei este neprihǎnirea LUI. Atributele ei sînt propriile LUI atribute glorioase. Identitatea ei se aflǎ în El. Ceea ce El este, ea este sǎ reflecte. Ceea ce El are, ea este sǎ manifeste. Nu existǎ vinǎ în ea. Ea este toatǎ slǎvitǎ pe dinǎuntru şi pe dinafarǎ. De la început pînǎ la sfîrşit ea este lucrarea Domnului ei, şi toate lucrǎrile Lui sînt desǎvîrşite. De fapt în ea este însumatǎ şi manifestatǎ înţelepciunea eternǎ şi scopul lui Dumnezeu. Cum poate cineva sǎ pǎtrundǎ aceasta? Cum poate cineva sǎ înţeleagǎ aceasta? Deşi noi nu putem face asta, noi putem sǎ o acceptǎm prin credinţǎ, cǎci Dumnezeu a vorbit aceasta.

Dar sfeşnicul nu este numai din aur, acesta este din aur BǍTUT. Prelucrat cu mîna din aur bǎtut, conform cu planurile ei care au fost date de Duhul. În afarǎ de Domnul şi Stǎpînul ei, Isus Cristos, a fost vreodatǎ un popor aşa bǎtut şi purificat ca mireasa lui Isus Cristos? Cu siguranţǎ ea umple suferinţele pe care Cristos le-a lǎsat în urmǎ. Bunurile ei sînt despoiate. Viaţa ei este în primejdie. Ea este socotitǎ ca oaie pentru mǎcelǎrie. Ea este ucisǎ cît îi ziua de lungǎ. Ea suferǎ mult dar în toate acestea nu se rǎzbunǎ, nici nu face ca alţii sǎ sufere. Vrednicǎ este de Evanghelie aceastǎ drǎgǎlaşǎ mireasǎ a lui Cristos. Şi aşa cum aurul este maleabil, de unde alama se va rupe cu bǎtaia, acest aur a lui Dumnezeu va suporta suferinţa ei pentru Domnul, nu aplecatǎ, nu frîntǎ, nu distrusǎ, ci formatǎ ca un lucru de frumuseţe şi o bucurie veşnicǎ prin încercǎrile şi examenele din viaţa ei.

CRISTOS ÎI LAUDĂ PE AI LUI

Apoc. 2:2,3, "Eu cunosc faptele tale, şi osteneala ta, şi rǎbdarea ta, şi cum tu nu poţi suferi pe cei care sînt rǎi: şi tu i- ai încercat pe cei care zic cǎ sînt apostoli, şi nu sînt, şi i-ai gǎsit mincinoşi; şi ai suportat, şi ai rǎbdare, şi ai suferit din pricina Numelui Meu, şi nu ai obosit.”

Cît de frumos laudǎ şi omagiazǎ Mîntuitorul pe copiii Lui. El ţine cont pe deplin de purtarea şi atitudinile lor spirituale minunate. El ştie cǎ existǎ slǎbiciuni printre ei, dar pînǎ acum El nu strigǎ împotriva acesteia. Nu este asta întocmai ca Domnul? El ştie cum sǎ ne încurajeze în chestiunile corecte şi sǎ ne descurajeze în chestiunile greşite. Noi toţi am putea învǎţa o lecţie bunǎ chiar aici în conducerea bisericii şi a familiilor noastre. Şi încǎ mai bine, noi toţi am putea învǎţa o bunǎ lecţie în aceea cǎ Dumnezeu are de a face cu fiecare dintre noi exact în acest fel. Sǎ nu fii vreodatǎ descurajat, Sfînt al lui Dumnezeu, cǎci Dumnezeu nu este neamabil sǎ uite ostenelile tale de dragoste. Orice facem noi, chiar dînd un pahar de apǎ rece cuiva, are o rǎsplatǎ şi binecuvîntare de la Domnul.

„Eu ştiu faptele tale, osteneala ta, şs răbdarea ta.” Aşa cum El umblǎ în mijlocul bisericii Lui, El este conştient de suferinţele poporului Sǎu, şi Lui îi pasǎ. Aşa cum era în zilele robiei în Egipt cînd El le-a auzit strigǎtele, El Care nu se schimbǎ niciodatǎ încǎ aude strigǎtele celor oprimaţi aşa cum El umblǎ printre ei. Tocmai cuvîntul, ostenealǎ, semnificǎ o epuizare prin opresiune. Poporul lui Dumnezeu nu numai cǎ lucreazǎ pentru El într-o ostenealǎ de iubire, ci ei suferǎ pentru El cu bucurie. Ei sînt rǎbdǎtori în purtarea jugului. Aceastǎ primǎ epocǎ a suferit mare persecuţie. Ea trebuia sǎ lucreze din greu sǎ propovǎduiascǎ Evanghelia şi sǎ reverse înainte adevǎrul. Înalta lor chemare în viaţǎ era sǎ slujeascǎ pe Dumnezeu, şi cînd speranţele lor în viaţǎ erau nǎpǎstuite ei erau rǎbdǎtori şi au încredinţat totul la Acela Care a promis o recompensǎ veşnicǎ în ceruri pentru ceea ce ei au renunţat pe pǎmînt pentru El.

Mǎ gîndesc cǎ noi s-ar cuveni sǎ ne oprim aici şi sǎ avem de a face cu gîndul cǎ poporul lui Dumnezeu a fost întotdeauna şi va fi întotdeauna persecutat. Voi ştiţi cǎ Genesa este cartea începuturilor, şi ceea ce voi gǎsiţi început acolo va duce drept înainte pînǎ la Apocalipsa şi niciodatǎ nu se schimbǎ. Acolo noi vedem cǎci Cain a persecutat şi a omorît pe Abel deoarece cel din urmǎ a plǎcut lui Dumnezeu. Apoi noi vedem un tablou perfect în fiul lui Abraham din fire, Ismael, care l-a necǎjit şi s-a luptat cu fiul promis, Isaac. Şi acolo era Esau, care l-a urît pe Iacob şi l-ar fi omorît, dacǎ nu ar fi intervenit Dumnezeu. În Noul Testament noi îl gǎsim pe Iuda trǎdînd pe Isus, în timp ce orînduirile religioase din primul secol au încercat sǎ distrugǎ pe primii credincioşi. Copiii acestei lumi, controlaţi de cǎtre diavolul, urǎsc pe copiii lui Dumnezeu care sînt controlaţi de cǎtre Duhul.

Nu conteazǎ cît de drept şi cît de integru este un Creştin înaintea publicului, şi cît de amabil este el faţǎ de semenul lui, fǎcînd nimic altceva decît bine, şi sǎ mǎrturiseascǎ pe Cristos ca Mîntuitor al lui şi sǎ facǎ cunoscutǎ operarea darurilor Duhului Sfînt în limbi, profeţie, vindecare şi miracole, şi el va fi condamnat. Duhul acestei lumi urǎşte Duhul lui Dumnezeu, şi pentru cǎ acesta nu poate sǎ biruiascǎ Duhul Domnului el încearcǎ sǎ distrugǎ vasul în care locuieşte Duhul Adevǎrului.

Persecuţia şi încercǎrile sînt o parte naturalǎ, şi normalǎ a vieţii Creştine. Existǎ numai un singur lucru pe care îl puteţi face cu privire la ele. Predaţi-le toate lui Dumnezeu, nu judecaţi, şi lǎsaţi lucrǎrile lor şi judecata finalǎ pentru El.

"Tu nu-i poţi suferi pe cei ce sînt răi, şi tu ai încercat pe cei care zic cǎ sînt apostoli, şi nu sînt, şi i-ai gǎsit mincinoşi.” Acei Efeseni au crezut cǎ poporul lui Dumnezeu se cuvine sǎ fie sfînt. Conform cu acest verset ei au luat mǎsuri sǎ ţinǎ trupul neinfluenţat de pǎcat. Prea evident cǎ lepǎdarea deja a început. Pǎcatul a intrat în bisericǎ. Dar ei erau supuşi cuvintelor lui Pavel cînd el a spus sǎ îndepǎrteze pe cei rǎi din mijlocul lor. Ei erau un popor separat. Ei au ieşit din lume, şi acum ei nu erau sǎ lase sǎ intre lumea printre ei. Ei nu tolerau pǎcatul în bisericǎ. Sfinţenia nu era o frazǎ pentru ei sau o figurǎ de vorbire; ea era un fel de viaţǎ.

"Tu i-ai încercat pe cei ce zic că sînt apostoli, şi nu sînt, şi i-ai găsit mincinoşi.” Doamne, aceasta este o declaraţie tǎioasǎ. "Tu i-ai încercat pe cei care se numesc apostoli.” Nu este asta înfumurare? Ce drept are un popor sǎ încerce pe acei care se numesc pe ei apostoli? Şi cum îi încearcǎ ei? Oh, mie îmi place asta. Aici este aceasta în Gal. 1:8, "Dar chiar dacǎ noi, sau un înger din ceruri, vǎ propovǎduieşte vreo altǎ evanghelie deosebitǎ de cea pe care noi (deja) v-am propovǎduit, sǎ fie blestemat.” Apostolii erau cei care au adus Cuvîntul original la popor. Acel Cuvînt original nu se putea schimba, nici mǎcar un punct sau o liniuţǎ din acesta. Pavel ştia cǎ acesta era Dumnezeu Care i-a vorbit lui, astfel el a zis, "Chiar dacǎ eu vin şi încerc sǎ vǎ dau o a doua descoperire, şi încerc sǎ fac o micǎ schimbare în ceea ce am dat original, lǎsaţi-mǎ sǎ fiu blestemat.” Voi vedeţi, Pavel ştia cǎ prima descoperire era corectǎ. Dumnezeu nu poate da o primǎ descoperire, apoi o a doua descoperire. Dacǎ El ar fi fǎcut-o, El şi-ar schimba gîndul Lui. El nu poate sǎ dea o descoperire şi apoi sǎ adauge la ea, aşa cum El a fǎcut în Grǎdina Edenului cînd El a promis Sǎmînţa la femeie, şi apoi mai tîrziu a specificat cǎ acea Sǎmînţǎ trebuia sǎ vinǎ prin Abraham, şi apoi mai tîrziu a zis cǎ aceasta va veni prin aceleaşi linii de sînge în David. Dar aceasta era aceeaşi revelaţie. Aceasta a dat numai mai multǎ informaţie oamenilor sǎ-i ajute sǎ primeascǎ şi sǎ înţeleagǎ aceasta. Însǎ Cuvîntul lui Dumnezeu nu se poate schimba. Sǎmînţa a venit exact cum s-a descoperit. Aleluia. Şi vedeţi ce fǎceau acei apostoli falşi. Ei au venit cu propriul lor cuvînt. Acei Efeseni cunoşteau acel Cuvînt aşa cum Pavel l-a învǎţat. Ei erau plini de Duhul Sfînt prin punerea mîinilor de cǎtre Pavel. Ei s-au uitat în ochii acelor apostoli falşi şi au zis, "Voi nu ziceţi ceea ce a zis Pavel. Voi sînteţi, de aceea, falşi.” Oh, aceea îmi pune inima în flǎcǎri. Mergeţi înapoi la Cuvînt! Nu voi sînteţi aceia care într-adevǎr încercaţi apostolul, şi profetul şi învǎţǎtorul, ACESTA ESTE CUVÎNTUL CARE ÎI ÎNCEARCǍ. Într-una din aceste zile acolo va veni un profet la Epoca Bisericii Laodicea şi voi veţi şti dacǎ el este cel adevǎrat trimis de Dumnezeu sau nu. Da voi veţi şti, cǎci dacǎ el este de la Dumnezeu EL VA FI ÎN ACEL CUVÎNT EXACT AŞA CUM DUMNEZEU I L-A DAT LUI PAVEL. EL NU VA DEVIA NICI PENTRU UN MOMENT DE LA ACEL CUVÎNT, NICI CU O IOTǍ. În acea ultimǎ epocǎ, cînd acolo vor apǎrea mulţi profeţi falşi, priviţi şi vedeţi cum o ţin ei spunînd cǎ dacǎ voi nu-i credeţi pe ei şi ceea ce ei zic, voi veţi fi pierduţi; dar cînd acel PROFET AL ZILEI DIN URMǍ vine pe scenǎ, dacǎ el este într-adevǎr acel profet, el va striga, "Mergeţi înapoi la Cuvînt sau veţi fi pierduţi.” El nu va zidi pe o descoperire sau interpretare particularǎ, ci pe Cuvînt. Amin, şi Amin!

Aceşti apostoli falşi sînt lupii rǎpitori despre care a vorbit Pavel. El a zis, "Odatǎ ce sînt plecat ei vor încerca sǎ vinǎ şi sǎ pretindǎ descoperire egalǎ; dar scopul lor nu este sǎ vǎ ajute, ci sǎ vǎ distrugǎ.” Fapte 20:27-32, "Cǎci eu nu m-am sfiit sǎ vǎ declar tot planul lui Dumnezeu. Luaţi seama dar la voi înşivǎ, şi la toatǎ turma, peste care va pus Duhul Sfînt supraveghetori, sǎ hrǎniţi biserica lui Dumnezeu, pe care El a cîştigat-o cu propriul Lui sînge. Cǎci eu o ştiu, cǎ dupǎ plecarea mea se vor vîrî între voi lupi rǎpitori, care nu vor cruţa turma. Şi se vor scula dintre voi oameni, vorbind lucruri stricǎcioase (propriul lor cuvînt şi idei, nu a lui Dumnezeu) sǎ atragǎ ucenici de partea lor. De aceea veghiaţi, şi amintiţi-vǎ, cǎci timp de trei ani nu am încetat sǎ vǎ avertizez zi şi noapte cu lacrimi pe fiecare din voi. Şi acum, fraţilor, eu vǎ încredinţez lui Dumnezeu, şi Cuvîntului harului Sǎu, care vǎ poate zidi, şi sǎ vǎ dea o moştenire printre toţi acei care sînt sfinţiţi.”

Ioan a ştiut despre ei, deasemeni, cǎci el a zis în 1 Ioan 4:1, "…mulţi profeţi falşi au ieşit (deja) în lume.” Acel duh anticrist se infiltra deja în bisericǎ, şi el fǎcea aceasta prin a merge împotriva Cuvîntului. „Cǎci aici este unde a început toatǎ aceasta. Chiar aici în prima epocǎ a bisericii. Ei deja negau Cuvîntul şi stabileau propriile lor crezuri şi filozofii în locul Cuvîntului. Acela este anticrist, cǎci Isus este Cuvîntul. A fi anti-Cuvînt este a fi anti-Isus. A fi anti-Cuvînt este a fi anticrist, deoarece Duhul şi Cuvîntul sînt UNUL. Dacǎ tu eşti anti-Cuvînt, tu va trebui sǎ fii anticrist. ŞI DACǍ ACESTA A ÎNCEPUT ÎN PRIMA BISERICǍ ACESTA VA TREBUI SǍ CREASCǍ PÎNǍ LA SFÎRŞIT CÎND ACESTA O SǍ PREIA. Şi asta este exact ceea ce voi veţi vedea aşa cum noi acoperim toate epocile. Acesta începe foarte mic în Epoca Efesianǎ şi el creşte în fiecare epocǎ pînǎ cînd sistemul anti-Cuvînt, anticrist preia în întregime şi infailibilitatea Cuvîntului este respinsǎ de cǎtre apostolii falşi ai bisericii false.

Acum este uşor sǎ obţineţi o impresie greşitǎ despre ceea ce noi vorbim deoarece eu fac aceasta aşa de tare. Aceasta ar putea sǎ vǎ sune vouǎ de parcǎ acest duh anti-Cuvînt, anticrist, este un respingǎtor complect al Cuvîntului, o tǎgǎduire a Bibliei culminînd în respingerea ei. Nu domnule. Aceasta nu este aşa. Ce este asta, îi Apoc. 22:18, 19, "Cǎci eu mǎrturisesc fiecǎrui om care aude cuvintele profeţiei din aceastǎ carte, Dacǎ vreun om va adǎuga la aceste lucruri, Dumnezeu îi va adǎuga plǎgile care sînt scrise în aceastǎ carte. Şi dacǎ vreun om ar scoate din cuvintele cǎrţii din aceastǎ profeţie, Dumnezeu îi va scoate partea lui din Cartea Vieţii, şi din cetatea sfîntǎ, şi din lucrurile care sînt scrise în aceastǎ carte.” Aceasta este schimbarea chiar doar a UNUI cuvînt prin a scoate sau a adǎuga la aceasta. Acesta este trucul original a lui Satan în Grǎdina Edenului. El doar a adǎugat un mic cuvînt la ceea ce Dumnezeu a zis. Aceea a fǎcut-o. Aceasta a adus moarte şi distrugere. Şi în Efes, aceasta era tocmai la fel. Doar un cuvînt adǎugat, doar un cuvînt scos, şi anti-Cuvîntul, duhul anticrist a început sǎ înfloreascǎ.

Aţi priceput voi acum? Acolo sînt cei doi gemeni din nou. Acolo sînt cei doi pomi din nou, crescînd unul lîngǎ altul în acelaşi pǎmînt, luînd parte din aceeaşi hranǎ, bînd din aceeaşi ploaie, şi beneficiazǎ de acelaşi soare. Dar ei vin din seminţe DIFERITE. Un pom este PENTRU Cuvîntul lui Dumnezeu, exact cum l-a dat Dumnezeu, şi îl iubeşte şi i se supune. Celǎlalt pom este din sǎmînţa care este anti la Cuvîntul lui Dumnezeu şi îl schimbǎ unde vrea ea. Aceasta îşi schimbǎ în propriile ei crezuri şi dogme viul şi adevǎratul Cuvînt întocmai cum a fǎcut Cain, care a sfîrşit omorînd pe Abel. Dar nu vǎ temeţi turmǎ micǎ. Staţi cu Cuvîntul. Ţineţi acel Cuvînt între voi şi diavolul. Eva nu a fǎcut aceasta şi ea a eşuat. Şi cînd biserica se lasǎ jos de la Cuvînt ea se duce în adîncimile de întuneric ale Satanei.

„Şi ai suferit, şi ai răbdare, şi te-ai ostenit pentru Numele Meu, şi nu ai obosit.” Aceasta este cam la fel cum a fost spus în versetul doi. Dar în versetul doi lucrul, osteneala, şi rǎbdarea erau de la pǎzirea Cuvîntului sacru care era încredinţat lor. Cum au ţinut ei departe pe adversari. Ce cinste erau ei pentru Pavel. Dar în acest verset persecuţiile şi încercǎrile şi rǎbdarea lor sînt pentru binecuvîntatul Nume a lui Isus.

Voi ştiţi cǎ nu este deloc straniu, cǎ acesta este Cuvîntul şi Numele care aduce revǎrsarea vrǎjmaşului dupǎ noi ca o inundaţie. Acel Cuvînt puternic care a fost manifestat în vindecǎri, semne, minuni, şi alte demonstraţii, i-au fǎcut pe Farisei sǎ zbiere pentru moartea adevǎraţilor credincioşi. Şi acum acel Nume, urît şi dispreţuit de cǎtre Iudei, este batjocorit de cei culţi aşa cum ei au rîs sǎ gîndeascǎ cǎ cineva ar putea sǎ fie aşa de nesǎbuit ca sǎ creadǎ într-un om care a murit şi a înviat din nou şi acum şade în ceruri. Astfel aici erau persecutorii religioşi, Iudeii, blestemînd pe acest Isus, Care pentru ei era un Mesia fals; şi aici erau ceilalţi rîzînd cu încîntare şi batjocorind sarcastic la Numele unui dumnezeu nou, Care pentru ei nu era deloc un dumnezeu.

Acum aici este altceva ce a început în acea epocǎ şi va continua drept în jos prin epoci, devenind mai adîncǎ şi mai întunecoasǎ. Aceea este, cǎ oamenii respingeau acel Nume. Aceasta nu era adevǎrata Bisericǎ Efesianǎ care fǎcea asta. Nu domnule. Aceştia erau apostolii falşi. Aceştia erau cei dinafarǎ încercînd sǎ intre şi sǎ întineze pe credincioşi. Efesienii au cunoscut acel Nume şi l-au iubit. Amintiţi-vǎ originea acelei Biserici Efesiene. Un grup mic de oameni care aşteptau pe Mesia au auzit cǎ un profet care s-a numit pe sine premergǎtorul lui Mesia a apǎrut în deşertul din Palestina şi boteza pe oameni înspre pocǎinţa de pǎcate. Aceştia, apoi, au primit botezul lui Ioan. Dar cînd Pavel a venit la ei el le-a arǎtat cǎ profetul era mort, cǎ Isus a venit şi şi-a împlinit viaţa Lui ca o jertfǎ pentru pǎcat, şi cǎ ACUM Duhul Sfînt era venit şi va intra înǎuntru şi va umple pe toţi adevǎraţii credincioşi în Isus, Mesia. Cînd ei au auzit asta, EI AU FOST BOTEZAŢI ÎN NUMELE DOMNULUI ISUS, şi cînd Pavel şi-a pus mîinile peste ei, ei au fost toţi umpluţi cu Duhul Sfînt. Ei ştiau ce era sǎ te supui Cuvîntului, sǎ fii botezat în Numele Lui (Domnul Isus Cristos) şi în felul acela ei ştiau cǎ ei vor fi umpluţi cu Duhul Sfînt. Tu nu puteai sǎ-i faci pe oamenii aceia sǎ se schimbe. Ei cunoşteau adevǎrul. Fapte 19:1-7.

Ei cunoşteau puterea acelui Nume. Ei au vǎzut cǎ acel Nume era aşa de puternic încît chiar şorţuri luate de pe trupul lui Pavel şi trimise în Numele lui Isus la oamenii suferinzi puteau elibera pe bolnav de tot felul de boli şi scotea afarǎ duhuri rele. Aşa minunat s-a manifestat acel Nume încît Iudeii lepǎdaţi în Efes au încercat sǎ-l foloseascǎ sǎ alunge draci. Fapte 19:11-17, "Şi Dumnezeu a înfǎptuit minuni speciale prin mîinile lui Pavel; Astfel cǎ de pe trupul lui au fost aduse la bolnavi batiste sau şorţuri, şi bolile s-au îndepǎrtat de la ei, şi duhurile rele au ieşit din ei. Atunci unii dintre vagabonzii Iudei, vrǎjitori, au luat asupra lor sǎ cheme peste acei care aveau duhuri rele Numele Domnului Isus, zicînd, Noi vǎ conjurǎm prin Isus pe Care îl propovǎduieşte Pavel. Şi acolo erau şapte fii a lui Sceva, un Iudeu, şi cel mai de seamǎ din preoţi, care a fǎcut aşa. Şi duhul rǎu a rǎspuns şi a zis, pe Isus îl cunosc, şi pe Pavel îl cunosc; dar cine sînteţi voi? Şi omul în care era duhul rǎu a sǎrit peste ei, şi i-a biruit, şi a reuşit împotriva lor, astfel cǎ ei au fugit afarǎ din casa aceea goi şi rǎniţi. Şi aceasta era cunoscut la toţi Iudeii şi Grecii care deasemeni locuiau în Efes; şi teama a cǎzut peste ei toţi, şi Numele Domnului Isus a fost mǎrit.”

Ei au cunoscut viaţa neprihǎnitǎ care a însoţit purtarea acelui Nume, cǎ oricine cheamǎ Numele Domnului, sǎ se depǎrteze de pǎcat. Fiţi sfinţi, voi care purtaţi vasele Domnului. Tu sǎ nu porţi Numele Domnului Dumnezeului tǎu în deşert. Aceşti Efesieni erau CREŞTINI. Ei au purtat un Nume, şi acel Nume era Cristos, Care era Duhul lui Dumnezeu în ei, şi Care era unul din triplul Numelor Domnului lor.

„…Şi pentru Numele Meu te-ai ostenit, şi nu ai obosit.” Aceşti credincioşi nu s-au ostenit pentru Pavel, sau pentru o organizaţie. Ei nu au fost predaţi la programe şi instituţii prin care ei sǎ zideascǎ posesiuni de valoare. Ei au lucrat pentru Domnul. Ei erau slujitorii Lui, nu pionii organizaţiei. Ei nu se duceau la bisericǎ Duminica şi sǎ vorbeascǎ despre acel Nume şi apoi sǎ-l uite tot restul sǎptǎmînii. Ei nu au dat un serviciu de buze la acel Nume. Nu Domnule. Aceasta era viaţa lor care era datǎ.

Tot ce au fǎcut ei, ei au fǎcut în acel Nume. În acel Nume ei au acţionat, dar dacǎ ei nu puteau acţiona în acel Nume, atunci ei s-au reţinut de la a acţiona. Aceştia erau Creştini ai locurilor cereşti a cǎror purtare era în Domnul.

Dar acel grup al viţei false care vroia sǎ întineze acel Nume stǎteau ca lupii furişaţi în întuneric, aşteptînd sǎ între înǎuntru şi sǎ sfîşie. Dar sfinţii au suportat examenul şi au ţinut Cuvîntul şi Numele.

NEMULŢUMIREA LUI DUMNEZEU

Apoc. 2:4, "Totuşi Eu am ceva împotriva ta, deoarece tu ţi-ai pǎrǎsit dragostea dintîi.” Sǎ înţelegeţi aceasta voi trebuie sǎ vǎ daţi seama cǎ Duhul nu vorbeşte numai sfinţilor originali din Efes. Acest mesaj este cǎtre întreaga epocǎ care a durat cam 120 de ani. Mesajul ei, atunci, este cǎtre toate generaţiile în întinderea aceea. Acum istoria continuǎ sǎ se repete. În generaţiile lui Israel noi vedem trezire într-o generaţie, numai ca sǎ vedem focurile stingîndu-se în urmǎtoarea. În a treia generaţie, jǎraticul poate uşor sǎ strǎluceascǎ, dar în a patra acolo poate sǎ nu fie nici o urmǎ nicidecum din acea flacǎrǎ originalǎ. Apoi Dumnezeu aprinde focul din nou, şi acelaşi proces este repetat. Acesta este simplu manifestarea adevǎrului cǎ Dumnezeu nu are nepoţi. Mîntuirea nu este transmisǎ înainte prin naşterea naturalǎ mai mult dupǎ cum nu existǎ vreun adevǎr despre succesiunea apostolicǎ. Aceasta nu este în Cuvînt. Voi începeţi cu credincioşi într-adevǎr nǎscuţi din nou, şi cînd apare urmǎtoarea generaţie ei nu mai sînt doar simpli Creştini, ci ei au luat un nume denominaţional şi acum sînt Baptişti, Metodişti, etc. Aceasta este exact ceea ce sînt, deasemeni. Ei nu sînt Creştini. Tu trebuie sǎ fii nǎscut din voia lui Dumnezeu, nu din voia omului, ca sǎ fii mîntuit. Dar aceşti oameni vin toţi împreunǎ acum prin voia omului. Eu nu zic cǎ unii din ei nu sînt în ordine cu Dumnezeu. Nici pentru un minut nu spun eu asta, dar focul original s-a stins. Ei nu mai sînt aceiaşi.

Dorinţa aprinsǎ de a plǎcea lui Dumnezeu, pasiunea de a cunoaşte Cuvîntul Lui, strigǎtul de a ajunge afarǎ în Duhul, toate încep sǎ se stingǎ şi în loc ca acea bisericǎ sǎ fie în flǎcǎri cu focul lui Dumnezeu ea s-a rǎcit şi a devenit un pic formalǎ. Aceasta este ceea ce se întîmpla în urmǎ acolo la Efes. Ei au devenit puţin formali. Neglijarea faţǎ de Dumnezeu murea şi poporul nu era prea grijuliu despre ceea ce gîndea Dumnezeu despre ei dupǎ cum ei au început sǎ fie grijulii despre ceea ce lumea gîndea despre ei. Acea a doua generaţie care a venit era întocmai ca Israel. Ei au pretins unui rege ca sǎ fie ca şi celelalte naţiuni. Cînd ei au fǎcut asta, ei au respins pe Dumnezeu. Dar ei au fǎcut-o oricum. Aceea este istoria bisericii. Cînd aceasta se gîndeşte mai mult sǎ se conformeze faţǎ de lume în loc sǎ se conformeze faţǎ de Dumnezeu, nu este mult pînǎ cînd îi vezi cǎ se opresc de a face lucruri pe care obişnuiau sǎ le facǎ, şi încep sǎ facǎ lucruri pe care ei nu le-ar fi fǎcut iniţial. Ei îşi schimbǎ felul lor de îmbrǎcare, atitudinile lor şi purtarea lor. Ei ajung delǎsǎtori. Aceasta este ce înseamnǎ "Efes”: slǎbit — în derivǎ. [Delǎsǎtori — Trans.]

Acel ciclu de trezire şi moarte nu a dat greş niciodatǎ. Tot ceea ce aveţi de fǎcut este sǎ vǎ reamintiţi aceastǎ ultimǎ mişcare a lui Dumnezeu în Duhul cînd bǎrbaţi şi femei se îmbrǎcau ca Creştinii, au mers la bisericǎ, s-au rugat toatǎ noaptea, au luat-o la colţurile strǎzii şi nu le erau ruşine de manifestǎrile Duhului. Ei au pǎrǎsit vechile lor biserici moarte şi s-au închinat în case sau în vechi clǎdiri de magazii. Ei aveau realitatea. Dar nu era prea mult timp pînǎ cînd ei au început sǎ obţinǎ bani suficienţi sǎ zideascǎ biserici noi frumoase. Ei au pus înǎuntru un cor în loc sǎ cînte cǎtre Dumnezeu ei înşişi. Ei au pus capoduri în cor. Ei au organizat o mişcare şi au condus-o prin om. Ei curînd au început sǎ citeascǎ cǎrţi care nu se cǎdea sǎ fie citite. Ei au lǎsat jos barele şi au intrat înǎuntru caprele şi au preluat. Strigǎtul bucuriei era dus. Libertatea Duhului era dusǎ. Oh, ei au ţinut- o înainte cu o formǎ; dar focul s-a stins şi negreala cenuşii este cam tot ceea ce a rǎmas.

Cu cîteva momente în urmǎ am menţionat cǎ Ioan a înţeles ce era ca sǎ iubeşti pe Dumnezeu. Acel mare apostol al iubirii ar fi vǎzut cu certitudine aceasta cînd biserica a început sǎ piardǎ dragostea dîntîi a lui Dumnezeu. În 1 Ioan 5:3, el zice, "Cǎci aceasta este dragostea lui Dumnezeu, ca noi sǎ ţinem poruncile Lui (Cuvîntul Lui).” O micǎ deviere de la acel Cuvînt era un pas departe de Cristos. Oamenii zic cǎ ei iubesc pe Dumnezeu, ei merg la bisericǎ, ei chiar strigǎ şi se bucurǎ şi cîntǎ şi au un timp mǎreţ emoţionant. Dar cînd toate acestea se terminǎ, priviţi şi vedeţi dacǎ ei sînt în acel CUVÎNT, umblînd în el, trǎind în el. Dacǎ ei merg prin toate celelalte şi apoi nu umblǎ în acel Cuvînt, ei pot spune cǎ iubesc pe Dumnezeu dar vieţile lor spun o altǎ poveste. Eu mǎ întreb dacǎ Ioan nu a vǎzut o mulţime din aceasta înainte ca el sǎ moarǎ; oamenii zicînd cǎ ei iubesc pe Dumnezeu dar nu se supuneau Cuvîntului Sǎu. Oh, Bisericǎ Efesianǎ, ceva ţi se întîmplǎ ţie. Cineva încearcǎ sau sǎ adauge la acel Cuvînt sau sǎ scoatǎ din acesta. Însǎ ei o fac aşa de subtil încît voi nu puteţi sǎ o vedeţi. Ei nu au fǎcut o mişcare aşa de mare ca voi sǎ o puteţi vedea acolo afarǎ la vedere. Aceasta este sub acoperǎmînt, şi ei aduc aceasta pe cale de raţiune şi înţelegere umanǎ şi aceasta va prelua afarǎ doar dacǎ o refuzaţi. Mergeţi înapoi la Cincizecime înainte sǎ fie prea tîrziu!

Dar ca de obicei oamenii nu ascultǎ de avertizarea lui Dumnezeu. Acel foc de trezire clǎdit peste Cuvîntul sacru este aşa de minunat, şi manifestarea Duhului aşa de binecuvîntatǎ, cǎ puţinǎ fricǎ se strecoarǎ înǎuntru şi o şoaptǎ în inimǎ zice, "Cum putem noi apǎra acest adevǎr pe care îl avem noi? Ce putem noi face sǎ vedem cǎ aceastǎ trezire merge înainte?” Asta este atunci cînd "duhul anticrist” vine înǎuntru şi şopteşte, "Priviţi, voi aveţi adevǎrul acum, vedeţi ca acesta sǎ nu se piardǎ. Organizaţi şi aşezaţi crezul vostru despre ceea ce credeţi. Puneţi tot acesta într-un manual de bisericǎ.” Şi ei o fac. Ei se organizeazǎ. Ei adaugǎ la Cuvînt. Şi ei mor întocmai ca Eva pentru cǎ a luat Un cuvînt greşit. Acesta este Cuvîntul lui Dumnezeu care aduce viaţǎ. Şi nu este ceea ce noi spunem despre Cuvînt care conteazǎ, ci aceasta este ceea ce Dumnezeu a zis.

AVERTISMENTUL LUI DUMNEZEU

Apoc. 2:5, "Adu-ţi dar aminte de unde ai cǎzut, şi pocǎieşte-te, şi fǎ lucrǎrile dîntîi; sau altfel Eu vin la tine repede, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacǎ nu te pocǎieşti.”

Dumnezeu le spune sǎ-şi ADUCǍ AMINTE. Evident cǎ ceva le-a pǎrǎsit minţile. Ei au uitat ceva. El le-a spus sǎ se întoarcǎ înapoi în minţile lor la punctul lor de origine. Originea primei epoci era Cincizecimea. Ei au cǎzut de la aceasta. Ei au uitat slava şi minunea acesteia. Era timpul sǎ meargǎ înapoi în minte şi apoi în realitate. Înapoi cînd ei puteau zice, "Pentru mine a trǎi este Cristos.” Înapoi la puritate cînd s-a avut de a face cu Anania şi Safira. Înapoi la Poarta Frumoasǎ. Oh, ce ocarǎ este aceasta sǎ deviezi de la Dumnezeu şi sǎ înfǎţişezi acele fapte care defǎimeazǎ Numele Lui. Lǎsaţi ca acei care cheamǎ Numele Lui sǎ se depǎrteze de pǎcat şi sǎ-şi pǎstreze vasele lor curate pentru Dumnezeu. Uitaţi-vǎ la ceea ce aţi fost odatǎ în inima voastrǎ, şi în minte, şi în viaţa voastrǎ. Apoi întoarceţi-vǎ la aceasta.

Şi care este calea înapoi? Calea este calea pocǎinţei. Dacǎ un pǎcǎtos trebuie sǎ vinǎ la Dumnezeu pe calea pocǎinţei atunci cǎldicelul sau cǎzutul va trebui sǎ se pocǎiascǎ cu atît mai mult. Pocǎiţi-vǎ! Aduceţi roade vrednice de pocǎinţǎ. Dovediţi-o prin viaţa voastrǎ. "Dacǎ nu te pocǎieşti,” zice Dumnezeu, "Eu îţi voi lua lampadarul.” Cu certitudine. O bisericǎ în condiţia aceea nu poate sǎ dea luminǎ cǎtre lume. Lumina ei s-a transformat în întuneric. Dumnezeu îşi va lua atunci mesagerul credincios şi pǎstorii credincioşi şi-i va lǎsa pe ei singuri, şi ei vor merge înainte vorbind despre Creştinism dar vor fi lipsiţi de acesta.

Pocǎiţi-vǎ repede! Nu ezitaţi! Evident cǎ Efes a ezitat, cǎci cuprinsul vieţii ei nu era prea lung. Slava lui Dumnezeu a scǎzut aşa de repede. Nu a durat mult pînǎ cînd cetatea era în ruine. Templul ei glorios a devenit o masǎ fǎrǎ formǎ. Pǎmîntul a devenit o mlaştinǎ locuitǎ de pǎsǎri de apǎ; populaţia era dusǎ cu exepţia unor necredincioşi dintr-un sat neglijat. Acolo nu a fost nici mǎcar UN Creştin rǎmas. Lampa a fost ruptǎ din locul ei.

Acum aceasta nu înseamnǎ cǎ ea nu putea sǎ se pocǎiascǎ. Aceasta nu înseamnǎ cǎ noi nu putem sǎ ne pocǎim. Noi putem. Dar aceasta trebuie sǎ fie repede. Aceasta trebuie sǎ fie o inimǎ adevǎratǎ sǎ strige cǎtre Dumnezeu în tristeţe, şi atunci Dumnezeu va restabili. Slava va veni din nou.

SǍMÎNŢA NICOLAITISMULUI

Apoc. 2:6, "Ai însǎ lucrul acesta, cǎ tu urǎşti faptele Nicolaiţilor, pe care şi Eu le urǎsc.”

Acum existǎ douǎ gînduri despre ceea ce erau Nicolaiţii. Se zice de cǎtre unii cǎ ei erau un grup de lepǎdaţi care aveau ca fondator al lor, pe Nicholas din Antiohia, un prozelit, care a devenit unul din cei şapte diaconi la Ierusalim. Ei aveau sǎrbǎtori pǎgîneşti şi erau cei mai desfrînaţi în comportarea lor. Ei învǎţau cǎ pentru ca sǎ stǎpîneşti senzualitatea unul trebuie sǎ cunoascǎ prin experienţǎ întreaga gamǎ din aceasta mai întîi. Natural cǎ ei au fǎcut loc la astfel de abandonare încît degradarea lor era complectǎ. Astfel ei şi-au aplicat lor cele douǎ nume ale Vechiului Testament care a simbolizat astfel de extravaganţe: Balaam şi Izabela. De moment ce Balaam a corupt poporul şi astfel i-a biruit, s-a spus cǎ Nicholas a fǎcut la fel. Acest grup se presupune cǎ a fost forţat sǎ iese afarǎ din Efes şi au gǎsit un loc de stabilire în Pergam.

Dar problema despre aceastǎ credinţǎ este cǎ aceasta nu este adevǎrat. Acolo nu este absolut nici o istorie pentru aceasta. Aceasta este în cel mai bun caz tradiţie. Ca sǎ adoptǎm o astfel de vedere ar face epoca bisericii din Efes absolut istoricǎ fǎrǎ legǎturǎ pentru astǎzi. Aceasta nu este adevǎrat, cǎci orice începe în biserica timpurie trebuie sǎ continuie în fiecare epocǎ pînǎ cînd aceasta este în final binecuvîntatǎ şi exaltatǎ de cǎtre Dumnezeu sau nimicitǎ ca un lucru necurat în lacul de foc. Cǎ aceastǎ tradiţie este de fapt împotriva Scripturii, observaţi simplu cǎ în Apoc. 2:2, Biserica Efesianǎ NU putea SUFERI pe cei rǎi. Astfel ei au trebuit sǎ-i scoatǎ afarǎ, sau aceasta nu ar fi avut sens sǎ spunǎ cǎ ei nu puteau sǎ-i sufere. Dacǎ ei nu i-au scos afarǎ, atunci ei îi sufereau. Acum în versetul şase, se zice cǎ ei urau faptele lor. Astfel acest grup Nicolait a rǎmas o parte din prima epocǎ, fǎcînd faptele lor. Faptele erau urîte, dar oamenii nu au fost socotiţi neputincioşi. Astfel noi vedem seminţe în Efes care vor continua şi vor deveni o doctrinǎ care va merge drept în sus la, şi în, lacul de foc.

Ce sînt aceşti Nicolaiţi? Cuvîntul vine de la douǎ cuvinte Greceşti. Nikao, care înseamnǎ a birui, şi Laos, care înseamnǎ laici. În simplu fapt, cineva fǎcea ceva în acea bisericǎ timpurie care biruia pe laici. Dacǎ laicii erau biruiţi, atunci aceasta trebuie cǎ era ceva "autoritate” acolo fǎcînd aceasta.

Ce era aceasta cǎ Dumnezeu ura ceea ce se întîmpla în biserica aceea? Ce se întîmpla atunci, şi acum se întîmplǎ astǎzi, este exact ceea ce înseamnǎ cuvîntul Nicolait. Oamenii erau supuşi cumva într-un fel care era absolut contrar Cuvîntului lui Dumnezeu.

Acum sǎ obţinem adevǎratul înţeles în ceea ce noi sîntem pe cale sǎ intrǎm, eu trebuie sǎ vǎ fac atenţi ca întotdeauna sǎ ţineţi minte cǎ religia (chestiunile spirituale dacǎ voi vreţi), este compusǎ din douǎ pǎrţi care se împletesc dar sînt aşa de opuse ca negru şi alb. Religia şi lumea spiritualǎ sînt fǎcute din acei doi pomi care îşi aveau rǎdǎcinile lor în Eden. Şi Pomul Vieţii şi Pomul Cunoştinţei Binelui şi Rǎului au stat în mijlocul grǎdinii şi fǎrǎ îndoialǎ cǎ tocmai ramurile lor s-au înterţesut unele cu altele. Astfel în Biserica Efesianǎ este acelaşi paradox. Biserica este compusǎ din bine şi rǎu. Douǎ viţe alcǎtuiesc biserica. Ele sînt ca grîul şi neghina, crescînd unul lîngǎ altul. Dar una este cea ADEVǍRATǍ. Cealaltǎ este cea FALSǍ. Acum Dumnezeu va vorbi CǍTRE fiecare şi El va vorbi DESPRE fiecare. El îi va numi biserica. Şi numai aleşii vor cunoaşte într-adevǎr care este adevǎratul Duh. Numai aleşii nu vor fi amǎgiţi. Mat. 24:24, "Cǎci acolo se vor ridica Cristoşi falşi, şi profeţi falşi, şi vor arǎta mari semne şi minuni, într-atît cǎ, dacǎ era cu putinţǎ, ei ar înşela chiar pe cei aleşi.” Astfel departe acolo în urmǎ la biserica timpurie (o foarte scurtǎ perioadǎ dupǎ Cincizecime) viţa falsǎ a ajuns sǎ se împleteascǎ pe sine în jurul Adevǎratei Viţe şi noi aflǎm aceste fapte ale Nicolaiţilor. Şi acel Duh urmeazǎ sǎ fie gǎsit cǎ se luptǎ cu Adevǎrata Viţǎ pînǎ cînd aceasta este nimicitǎ de cǎtre Dumnezeu. Acum aţi priceput voi aceasta?

În regulǎ. Acum care era climatul spiritual al acelei biserici? Ea şi-a pǎrǎsit dragostea dintîi. Pǎrǎsind prima ei dragoste a Cuvîntului lui Dumnezeu ne-a fost descoperit ca fiind cǎzutǎ din originea ei, care era Cincizecimea. În Englezǎ simplǎ, aceea înseamnǎ cǎ aceastǎ bisericǎ era în pericol sǎ fie luatǎ la o parte de la conducerea Duhului Sfînt, controlul Duhului. Aceasta era exact ceea ce a avut loc dupǎ ce Moise a condus pe Israel afarǎ din Egipt. Felul lui Dumnezeu era sǎ-i conducǎ prin norul de foc, exprimare profeticǎ, miracole şi semne, şi minuni date de Dumnezeu. Aceasta era sǎ fie realizatǎ prin bǎrbaţi ‘selectaţi de Dumnezeu', şi ‘ordinaţi de Dumnezeu', şi ‘înzestraţi de Dumnezeu', şi ‘trimişi de Dumnezeu', cu întreaga tabǎrǎ fiind dominatǎ de o mişcare a Duhului Sfînt. Ei s-au rǎzvrǎtit şi au vrut o serie de reguli şi crezuri prin care sǎ meargǎ. Apoi ei au vrut un rege. Apoi ei au vrut sǎ fie exact ca lumea şi au mers într-o lepǎdare complectǎ şi uitare. Aceea este exact cum a început prima epocǎ a bisericii, şi aceasta va ajunge mai rǎu şi mai rǎu, pînǎ cînd Duhul Sfînt este respins complect şi Dumnezeu este nevoit sǎ nimiceascǎ poporul.

Vedeţi cum a început aceasta în biserica timpurie. Aceasta a fost numitǎ fapte. Apoi ea a devenit o doctrinǎ. Acesta a devenit etalonul. Aceasta a devenit calea neînduplecatǎ. Ea în sfîrşit a preluat şi Dumnezeu a fost împins la o parte. Oh, ea a început aşa de mic, aşa liniştit, aşa de inofensiv. Aceasta pǎrea aşa de bunǎ. Ea pǎrea aşa de sǎnǎtoasǎ. Apoi ea a apucat sǎ se prindǎ, şi ca un piton, aceasta a stors chiar rǎsuflarea şi a omorît toatǎ spiritualitatea care exista în bisericǎ. Oh, viţa aceea falsǎ este subtilǎ. Ea este ca un înger de luminǎ pînǎ cînd ajunge sǎ vǎ apuce. Acum eu vreau sǎ spun cǎ eu cred în conducere. Dar aceasta nu este conducerea omului în care eu cred. Eu cred în conducerea Duhului Sfînt venind prin Cuvînt. Eu cred de asemenea, cǎ Dumnezeu a aşezat bǎrbaţi în bisericǎ, oameni care sînt înzestraţi de cǎtre Duhul; şi ei vor ţine biserica în ordine. Eu cred asta. Eu cred deasemeni cǎ biserica este condusǎ de cǎtre bǎrbaţi pe care îi trimite Dumnezeu sǎ ia conducerea. Dar regula aceea este PRIN CUVÎNT, astfel cǎ nu sînt oamenii care conduc într-adevǎr ci DUHUL LUI DUMNEZEU, cǎci Cuvîntul şi Duhul sînt UNUL. Evr. 13:7, "Amintiţi-vǎ de cei care vǎ conduc, care v-au vorbit Cuvîntul lui Dumnezeu: a cǎror credinţǎ sǎ urmaţi, bǎgînd de seamǎ sfîrşitul felului lor de viaţǎ.”

Dar vedeţi ce s-a întîmplat acolo în urmǎ. Acea viţǎ falsǎ a ajuns sǎ se prindǎ şi ea învǎţa cǎci conducerea prin om era în regulǎ. Ea învǎţa cǎ biserica trebuia sǎ fie guvernatǎ. Ea învǎţa un control asupra poporului, dar în loc sǎ o facǎ în felul lui Dumnezeu, ei simplu au luat autoritatea şi au investit toatǎ puterea spiritualǎ în propriile lor mîini şi au ieşit cu o preoţie sfîntǎ stînd între Dumnezeu şi oameni. Ei au mers drept înapoi la vechiul sistem Aaronic. Ei au devenit anticrişti deoarece ei au îndepǎrtat mijlocirea Lui şi şi-au impus-o pe a lor. Dumnezeu a urît asta. Efesienii au urît aceasta şi orice credincios adevǎrat deasemeni va urî aceasta. Noi ar trebui sǎ fim orbi ca piatra sǎ nu vedem acelaşi lucru la lucru peste tot prin epoci şi chiar acum aceasta este mai rea dintre toate. Ce era aceasta, era organizaţie. Aceea a separat pe oameni. Poporul lui Dumnezeu se presupune de a fi unul. Prin UN Duh sînt ei TOŢI botezaţi într-un singur trup şi peste FIECARE trebuie sǎ se mute Duhul Sfînt şi FIECARE trebuie sǎ participe în închinarea lui Dumnezeu. Dar oamenii au vrut preeminenţa, astfel ei au preluat controlul, şi episcopii au devenit arhiepiscopi, şi cu titluri impunǎtoare ei au ocolit Cuvîntul lui Dumnezeu şi au învǎţat propriile lor învǎţǎturi. Ei i-au fǎcut pe oameni sǎ li se supunǎ pînǎ cînd a venit timpul cǎ felul lor de închinare nu s-a mai asemǎnat deloc în vreun fel cu zilele timpurii dupǎ Cincizecime. Aceste fapte erau începutul succesiunii apostolice. De la succesiunea apostolicǎ era un pas uşor şi repede la "membri bisericii” ca mijloc de har mîntuitor. Cuvîntul a fost redus la un crez. Anticristul prin duhul lui predomina biserica.

Uitaţi-vǎ la ea astǎzi. Dacǎ voi citiţi Fapte 2:4 în felul în care unii o fac, voi aţi putea sǎ o citiţi în felul acesta, "Acum cînd ziua Cincizecimii a venit pe deplin, acolo a venit un preot cu o hostie [pîine pentru cuminecǎturǎ — Trans.] şi a zis, "Scoate-ţi limba,' şi el a pus hostia pe ea, şi el însuşi a bǎut ceva vin şi a zis, ‘Tu ai primit acum Duhul Sfînt'.” De necrezut? Aceasta este exact la ce a ajuns Nicolaitismul. Ei zic, "Nu conteazǎ ce zice Cuvîntul lui Dumnezeu. Voi nu îl puteţi înţelege. Noi trebuie sǎ-l interpretǎm pentru voi. Mai mult decît atît Biblia nu este terminatǎ. Ea trebuie sǎ se schimbe cu vremurile şi noi vǎ vom spune care sînt schimbǎrile.” Cît de contrar este aceasta faţǎ de Cuvîntul lui Dumnezeu care declarǎ energic, "Dumnezeu sǎ fie adevǎrat, dar fiecare om un mincinos,” ori de cîte ori existǎ un conflict cu adevǎrul. Cerurile şi pǎmîntul vor trece, dar NICI UN CUVÎNT a lui Dumnezeu nu va da greş. Astfel oamenii sînt conduşi de cǎtre oameni care se presupun a fi ceea ce ei nu sînt. Ei zic cǎ ei sînt locţiitori ai lui Cristos, dar ceea ce ei sînt este anticrist.

Aici este o altǎ poveste tristǎ. Aceasta este povestea botezului în apǎ. În ziua lui Isus şi dupǎ Cincizecime ei erau scufundaţi în apǎ. Nimeni nu poate nega asta. Oamenii educaţi zic cǎ tot ce au fǎcut ei era sǎ toarne apǎ peste ei deoarece era uşor sǎ gǎseşti gropi mici de apǎ în multe locuri. Şi cînd ei toarnǎ apǎ peste ei, ei o fac în Numele Tatǎlui şi a Fiului şi a Duhului Sfînt, de parcǎ acele titluri erau nume adevǎrate, şi de parcǎ existau trei Dumnezei în loc de numai unul. Dar stai în acea organizaţie şi încearcǎ şi predicǎ adevǎrul despre scufundare în Numele Domnului Isus Cristos şi tu vei fi dat afarǎ. Tu nu ai putea fi cǎlǎuzit de Dumnezeu şi sǎ stai acolo. Aceasta este imposibil.

Acum Pavel era un profet, învǎţat de cǎtre Duhul Sfînt. Dacǎ Pavel a botezat în Numele Domnului Isus Cristos, şi a zis cǎ oricine care a fǎcut deosebit de cum a predicat el era blestemat, atunci este timpul sǎ se trezeascǎ şi sǎ vadǎ cǎ biserica nu mai este condusǎ de cǎtre Duhul Sfînt ci ea este controlatǎ de cǎtre Nicolaiţi. Fapte 20:27-30, "Cǎci eu nu m- am ferit sǎ vǎ declar tot planul lui Dumnezeu. Luaţi seama dar la voi înşivǎ, şi la toatǎ turma, peste care Duhul Sfînt va fǎcut supraveghetori, sǎ hrǎniţi biserica lui Dumnezeu, pe care El a cîştigat-o cu propriul Lui sînge. Cǎci eu ştiu asta, cǎ dupǎ plecarea mea vor intra între voi lupi rǎpitori, care nu vor cruţa turma. Deasemeni se vor scula dintre voi oameni, care vor vorbi lucruri stricǎcioase, ca sǎ atragǎ ucenici de partea lor.”

Pavel a vǎzut aceasta venind. Dar el i-a avertizat despre aceastǎ preoţie subtilǎ care va veni şi va prelua cu învǎţǎturile ei false. El ştia cǎ ei vor înfǎptui un fel de închinare care va exclude pe oameni de a lua parte într-o lucrare a Duhului Sfînt. Şi chiar şi astǎzi printre acei care pretind de a fi liberi şi plini de Duhul acolo nu este prea multǎ libertate între laici, şi cît putem noi vedea de bine sînt cîţiva predicatori cu predicare inspiratǎ în timp ce turma şade doar acolo şi încearcǎ sǎ o absoarbǎ. Aceasta este ceva foarte diferit de Pavel care a spus cǎ atunci cînd toţi veneau laolaltǎ, toţi aveau cǎlǎuza Duhului Sfînt, şi toţi au participat în închinare Spiritualǎ.

Iar biserica organizatǎ nu a învǎţat niciodatǎ aceastǎ lecţie din Scripturǎ nici din istorie. De fiecare datǎ cînd Dumnezeu dǎ o cercetare a Duhului Sfînt şi oamenii devin liberi, dupǎ o vreme ei se leagǎ drept înapoi tocmai de lucrul din care au ieşit. Cînd Luther a ieşit din Catolicism, oamenii au stat liberi pentru o vreme. Dar cînd el a murit, oamenii simplu au organizat ceea ce ei se gîndeau cǎ el a crezut şi şi-au aşezat propriile lor crezuri şi idei şi au respins pe oricine care au zis contrar cu ceea ce ei au zis. Ei au mers drept înapoi la Catolicism cu o formǎ puţin diferitǎ. Şi chiar astǎzi mulţi Luterani sînt gata sǎ meargǎ pînǎ înapoi de tot.

Oh, da! În Apocalipsa 12, acea curvǎ bǎtrînǎ avea multe fiice. Aceste fiice sînt întocmai ca mama. Ele pun Cuvîntul la o parte, neagǎ lucrarea Duhului lui Dumnezeu, subjugǎ pe laici, şi o fac imposibil pentru laici sǎ se închine lui Dumnezeu dacǎ ei nu vin prin ei sau prin modelul lor, care nu este nimic decît un plan de necredinţǎ de la Satan însuşi.

Unde, oh unde, sîntem noi spiritual? Noi sîntem într-o pustie de întuneric. Cît de departe am rǎtǎcit noi de la prima bisericǎ. Cincizecimea nu este nicǎieri în vedere şi Cuvîntul nu poate fi gǎsit. Succesiunea apostolicǎ, care abundǎ astǎzi, nu se gǎseşte în Cuvînt. Aceasta este o nǎscocire fǎcutǎ de om. Aceasta înlocuieşte ilegal adevǎrul cǎ DUMNEZEU, NU OMUL, a aşezat conducǎtorii Lui în bisericǎ. Petru nici mǎcar nu a fost în Roma. Totuşi ei mint şi spun cǎ el a fost. Istoria dovedeşte cǎ el nu a fost. Existǎ oameni care citesc istoria, dar dau din umeri şi se duc înapoi sǎ creadǎ o minciunǎ. Unde puteţi voi gǎsi ‘locţiitorul lui Cristos' în Cuvînt? Nimeni nu ia locul Lui, totuşi aceasta a fost fǎcut şi oamenii o acceptǎ. Unde puteţi voi gǎsi cǎ ‘revelaţia adǎugatǎ' este acceptatǎ de Dumnezeu, mai ales revelaţie contrarǎ la una datǎ deja? Totuşi ei acceptǎ aceasta şi se odihnesc pe aceasta. Unde gǎsiţi voi un ‘purgatoriu'? Unde gǎsiţi voi un ‘mass'? Unde gǎsiţi voi ‘a plǎti bani ca sǎ ieşi afarǎ din iad'? Aceasta nu este în Cuvînt, dar oamenii o pun în propria lor carte şi prin aceasta au preluat poporul, stǎpînindu-i prin fricǎ. Unde gǎsiţi voi cǎ ‘omul are puterea sǎ ne ierte de parcǎ el era Dumnezeu'? "Lupi rǎpitori,” deabia dacǎ este destul de tare ca sǎ-i descrie. Nicolaitism. Organizaţie. Omul asupra omului.

Întoarceţi-vǎ la Dumnezeu. Pocǎiţi-vǎ înainte sǎ fie prea tîrziu. Vedeţi scrisul de mînǎ de pe perete. Acesta scrie judecatǎ. Aşa cum vasele sacre erau pîngǎrite şi astfel au adus mînia lui Dumnezeu, acum Cuvîntul sacru a fost pîngǎrit şi Duhul întristat, şi judecata este aici, chiar la uşǎ. Pocǎiţi-vǎ! Pocǎiţi-vǎ! Mergeţi înapoi la Cincizecime. Înapoi la conducerea Duhului Sfînt. Înapoi la Cuvîntul lui Dumnezeu, pentru ce vreţi sǎ muriţi?

GLASUL DUHULUI

Apoc. 2:7, "Cel care are o ureche, sǎ audǎ ce zice Duhul cǎtre biserici: Celui care biruieşte Eu îi voi da sǎ mǎnînce din Pomul Vieţii, Care este în mijlocul paradisului lui Dumnezeu.”

„Cel care are o ureche, să audă ce zice Duhul către biserici.” Aceasta poate sǎ fie cǎ milioane vor auzi aceste cuvinte sau le vor citi. Dar cîţi vor lua aminte la ele? Asta noi nu ştim. Dar cel care va da ascultare şi vrea sǎ cunoascǎ cuvintele adevǎrului va gǎsi Duhul lui Dumnezeu luminîndu-l. Dacǎ urechea voastrǎ este deschisǎ la Cuvînt, Duhul lui Dumnezeu va face Cuvîntul real pentru voi. Acum aceea este o lucrare a Duhului. Eu vǎ pot învǎţa adevǎrul, dar dacǎ voi nu vǎ deschideţi urechea sǎ-l auziţi şi inima voastrǎ sǎ-l primiţi, voi nu veţi primi descoperirea.

Acum observaţi, acesta spune cǎ Duhul vorbeşte cǎtre biserici. Asta este plural, nu singular. Duhul nu l-a avut pe Ioan sǎ scrie aceasta numai pentru o bisericǎ localǎ Efesianǎ, nici numai pentru prima epocǎ. Aceasta este pentru toate epocile bisericii. Dar aceasta este biserica începuturilor. Şi astfel ea este ca şi Cartea despre Genesa. Ce a început în Genesa ţine adevǎrat pe parcursul întregului Cuvînt şi în final se încheie în Apocalipsa. Astfel, aceastǎ bisericǎ care începe în Fapte este planul lui Dumnezeu pentru toate epocile pînǎ cînd ea se încheie în Epoca Laodiceanǎ. Priviţi aceasta cu atenţie. Fiecare epocǎ sǎ ia aminte, cǎci ceea ce se desfǎşoarǎ aici este doar începutul. Acel pomuleţ care a fost plantat are sǎ creascǎ. El va creşte în decursul epocilor. Acesta, atunci, este un mesaj pentru fiecare Creştin prin fiecare epocǎ pînǎ vine Isus. Da, aceasta este, cǎci acesta este Duhul care vorbeşte. Amin.

RǍSPLATA PROMISǍ

Apoc. 2:7, "…Celui care va birui Eu îi voi da sǎ mǎnînce din Pomul Vieţii, Care este în mijlocul paradisului lui Dumnezeu.” Aceasta este rǎsplata viitoare pentru toţi biruitorii din toate epocile. Cînd s-a sunat ultima chemare la bǎtǎlie, cînd armura noastrǎ a fost pusǎ jos, atunci noi ne vom odihni în paradisul lui Dumnezeu şi partea noastrǎ va fi Pomul Vieţii, pentru totdeauna.

„Pomul Vieţii.” Nu este aceasta o frumoasǎ figurǎ de vorbire? Aceasta este menţionat de trei ori în Cartea despre Genesa şi de trei ori în Cartea despre Apocalipsa. În toate cele şase locuri acesta este acelaşi pom şi simbolizeazǎ exact acelaşi lucru.

Dar ce este Pomul Vieţii? Pǎi, mai întîi de toate noi va trebui sǎ cunoaştem ce reprezintǎ pomul însuşi. În Num. 24:9, aşa cum Balaam a descris Israelul, el a zis cǎ ei erau "pomi de aloe pe care i-a plantat Domnul.” Pomii prin toate Scripturile se referǎ la persoane, ca în Psalmul 1. Astfel Pomul Vieţii trebuie sǎ fie Persoana Vieţii, şi acela este Isus.

Acum în Grǎdina Edenului acolo erau doi pomi stînd în mijlocul acesteia. Unul era Pomul Vieţii, celǎlalt era Pomul Cunoştinţei Binelui şi ǎului. Omul urma sǎ trǎiascǎ prin Pomul Vieţii; dar el urma sǎ nu se atingǎ de celǎlalt pom sau el ar muri. Dar omul a luat parte din celǎlalt pom, şi cînd el a fǎcut-o, moartea a intrat în el prin pǎcatul lui, şi el a devenit despǎrţit de Dumnezeu.

Acum acel Pom în urmǎ acolo în Eden, acel Pom care era sursa vieţii, era Isus. În Ioan, capitolele şase pînǎ la opt, Isus se aşeazǎ pe Sine ca sursa vieţii eterne. El s-a numit pe Sine Pîinea din ceruri. El a vorbit cǎ se va da pe Sine şi cǎ dacǎ un om a mîncat din El el nu va muri niciodatǎ. El a declarat cǎ El l-a cunoscut pe Abraham, şi cǎ înainte de Abraham, ERA El. El a profeţit cǎ El Însuşi le va da ape vii cǎ dacǎ omul va bea el nu va mai înseta niciodatǎ, ci va trǎi etern. El s-a arǎtat pe Sine ca MARELE EU SÎNT. El este Pîinea Vieţii, Izvorul Vieţii, Cel Etern, POMUL VIEŢII. El era în urmǎ acolo în Eden în mijlocul grǎdinii întocmai cum El va fi în mijlocul paradisului lui Dumnezeu.

Unii au o idee cǎ cei doi pomi din grǎdinǎ erau doar încǎ doi pomi ca restul din ceilalţi pe care Dumnezeu i-a pus acolo. Dar studioşii grijulii ştiu cǎ aceasta nu este aşa. Cînd Ioan Botezǎtorul a strigat cǎ securea a fost pusǎ la rǎdǎcina pomilor, el nu vorbea de pomi simpli naturali, ci de principii spirituale. Acum în 1 Ioan 5:11 se zice, "Şi aceasta este MǍRTURIA, cǎ Dumnezeu ne-a dat viaţǎ eternǎ, şi aceastǎ viaţǎ este în Fiul Sǎu.” Isus a zis în Ioan 5:40, "Şi voi nu vreţi sǎ veniţi la Mine, ca voi sǎ puteţi avea viaţǎ.” Astfel mǎrturia, Cuvîntul lui Dumnezeu, declarǎ simplu şi clar cǎ VIAŢA, VIAŢA ETERNǍ, este în Fiul. Aceasta nu este în nici un alt loc. 1 Ioan 5:12, "Cel ce are pe Fiul are VIAŢǍ; iar cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu NU are Viaţǎ.” Acum de moment ce mǎrturia nu se poate schimba, sǎ fie luat din ea sau adǎugat acolo, atunci mǎrturia stǎ cǎ VIAŢA ESTE ÎN FIUL… De moment ce aceasta este aşa, POMUL ÎN GRǍDINǍ TREBUIE SǍ FIE ISUS.

În regulǎ. Dacǎ Pomul Vieţii este o persoanǎ, atunci Pomul Cunoştinţei Binelui şi Rǎului este o persoanǎ DEASEMENI. Aceasta nu poate fi altfel. Astfel Cel Neprihǎnit şi Cel ǎu au stat unul lîngǎ altul acolo în mijlocul Grǎdinii Edenului. Ezec. 28:13a "Tu (Satano) ai fost în Eden, grǎdina lui Dumnezeu.”

Aici este unde primim noi adevǎrata descoperire a ‘Seminţei şarpelui'. Aici este ceea ce s-a întîmplat într-adevǎr în Grǎdina Edenului. Cuvîntul spune cǎ Eva a fost amǎgitǎ de cǎtre şarpe. Ea a fost de fapt sedusǎ de şarpe. Se zice în Gen. 3:f, "Acum şarpele era cel mai subtil decît orice fiarǎ de pe cîmp pe care Domnul Dumnezeu le-a fǎcut.” Fiara era aşa de apropiatǎ de fiinţa umanǎ (şi totuşi era pur animal) încît el putea sǎ raţioneze şi sǎ vorbeascǎ. El era o creaturǎ care sta drept în sus şi era cumva între cimpanzeu şi om, dar mai apropiatǎ de om. El era aşa de aproape de a fi uman încît sǎmînţa lui putea, şi s-a amestecat cu cea a femeii şi a fǎcut ca ea sǎ zǎmisleascǎ. Cînd s-a întîmplat asta, Dumnezeu a blestemat pe şarpe. El a schimbat fiecare os în trupul şarpelui astfel cǎ el a trebuit sǎ se tîrascǎ ca o nǎpîrcǎ. Ştiinţa poate sǎ încerce cît vrea, şi ea nu va gǎsi veriga lipsǎ. Dumnezeu a avut grijǎ de asta. Omul este deştept şi el poate vedea o asociere a omului cu animalul şi el încearcǎ sǎ dovedeascǎ aceasta din evoluţie. Acolo nu este vreo evoluţie. Dar omul şi animalul s-au amestecat. Aceasta este una din tainele lui Dumnezeu care a rǎmas ascunsǎ, dar aici aceasta este descoperit. Aceasta s-a întîmplat chiar în urmǎ acolo în mijlocul Edenului cînd Eva s-a întors deoparte de la Viaţǎ sǎ accepte Moartea.

Observaţi ce le-a spus Dumnezeu în grǎdinǎ. Gen. 3:15, "Şi Eu voi pune vrǎjmǎşie între tine şi femeie, şi între sǎmînţa ta şi Sǎmînţa ei, şi Aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu Îi vei zdrobi cǎlcîiul.” Dacǎ noi dǎm consideraţie Cuvîntului cǎ femeia avea o Sǎmînţǎ, atunci desigur cǎ şarpele trebuie cǎ avea o sǎmînţǎ deasemeni. Dacǎ Sǎmînţa femeii era un copil-om aparte de om, atunci sǎmînţa şarpelui va trebui sǎ fie în acelaşi model, şi cǎ este un alt masculin trebuie sǎ fie nǎscut aparte de intermediul uman masculin. Nu existǎ nici un student care nu cunoaşte cǎ Sǎmînţa femeii era Cristos Care a venit prin intermediul lui Dumnezeu, aparte de legǎtura sexualǎ umanǎ. Aceasta este deasemeni tot atît de bine cunoscut cǎ zdrobirea prezisǎ a capului şarpelui era de fapt o profeţie privitor la ceea ce va dobîndi Cristos pe cruce împotriva Satanei. Acolo la cruce Cristos va zdrobi capul lui Satan, în timp ce Satan va zdrobi cǎlcîiul Domnului.

Aceastǎ porţiune din Scripturǎ este descoperirea despre felul cum literalmente sǎmînţa şarpelui a fost semǎnatǎ pe pǎmînt, chiar cum noi avem relatarea din Luca 1:29-35, unde este pusǎ înainte relatarea exactǎ de felul cum Sǎmînţa femeii a venit în manifestare fizicǎ aparte de mijlocirea masculinǎ umanǎ. "Şi în luna a şasea îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu la o cetate din Galilea, numitǎ Nazaret, la o fecioarǎ logoditǎ cu un om a cǎrui nume era Iosif, din casa lui David; şi numele fecioarei era Maria. Şi îngerul a venit înǎuntru la ea, şi a zis, Plecǎciune, tu care eşti cu multǎ trecere, Domnul este cu tine: binecuvîntatǎ eşti tu între femei. Şi cînd ea l-a vǎzut, ea a fost tulburatǎ la spusele lui, şi se întreba în mintea ei ce fel de urare sǎ fie aceasta. Iar îngerul a spus cǎtre ea, Nu te teme, Maria: cǎci tu ai gǎsit trecere la Dumnezeu. Şi, iatǎ, tu vei zǎmisli în pîntecele tǎu, şi vei naşte un Fiu, şi Îi vei chema Numele ISUS. El va fi mare, şi va fi numit Fiul celui Prea Înalt: şi Domnul Dumnezeu Îi va da tronul tatǎlui Sǎu David: Şi El va domni peste casa lui Iacob pentru vecie; şi împǎrǎţia Lui nu va avea sfîrşit. Atunci Maria a spus cǎtre înger, Cum sǎ fie asta, vǎzînd cǎ eu nu ştiu de bǎrbat? Iar îngerul i-a rǎspuns şi a zis cǎtre ea, Duhul Sfînt va veni peste tine, şi puterea celui Prea Înalt te va preaumbri: de aceea şi Acel Lucru Sfînt Care se va naşte din tine va fi numit Fiul lui Dumnezeu.” Aşa cum Sǎmînţa femeii era literalmente Dumnezeu reproducîndu-se pe Sine în trup uman, astfel sǎmînţa şarpelui este felul literal pe care Satan a aflat cǎ el era capabil sǎ deschidǎ uşa pentru el însuşi în rasa umanǎ. Aceasta era imposibil pentru Satan (cǎci el este numai o fiinţǎ-duh CREATǍ) sǎ se reproducǎ pe sine în felul în care Dumnezeu s-a reprodus pe Sine, astfel relatarea Genesei spune cum a produs el sǎmînţa lui şi s-a introdus sau s- a injectat pe sine în rasa umanǎ. Deasemeni reamintiţi-vǎ cǎ Satan este numit ‘şarpele'. Aceasta este sǎmînţa lui sau înjecţia în rasa umanǎ despre care noi vorbim.

Înainte ca Adam sǎ fi avut cunoştinţǎ carnalǎ de Eva, şarpele avea acea cunoştinţǎ înainte de el. Şi acela nǎscut din acesta era Cain. Cain era de (nǎscut din, procreat din) la "Cel Rǎu.” 1 Ioan 3:12. Duhul Sfînt în Ioan nu putea într-un loc sǎ-l numeascǎ pe Adam "Cel Rǎu” (cǎci aceasta este ceea ce el ar fi dacǎ el era tatǎl lui Cain) şi în alt loc sǎ-l numeascǎ pe Adam "Fiul lui Dumnezeu” care el era prin creaţie. Luca 3:38. Cain a devenit în caracter ca tatǎl sǎu, aducǎtor de moarte, un ucigaş. Sfidarea lui extremǎ a lui Dumnezeu cînd a fost întîmpinat de cǎtre Atotputernicul în Gen. 4:5,9,13,14, îl aratǎ sǎ fie absolut ca inuman în caracteristici, pǎrînd chiar sǎ depǎşeascǎ vreo relatare pe care noi o avem în Scripturǎ privind o confruntare a lui Satan de cǎtre Dumnezeu. "Dar pentru Cain şi jertfa lui El nu a avut respect. Şi Cain era foarte mîniat, şi i s-a posomorît faţa. Iar Domnul i-a spus lui Cain, Unde este Abel fratele tǎu? Şi el a zis, eu nu ştiu: Sînt eu pǎzitorul fratelui meu? Şi Cain i-a spus Domnului, Pedeapsa mea este mai mare decît pot eu suporta. Iatǎ, Tu m-ai izgonit în aceastǎ zi de pe faţa pǎmîntului; şi eu voi fi ascuns de faţa Ta; şi eu o sǎ fiu un fugar şi un pribeag pe pǎmînt; şi se va împlini, cǎ oricine mǎ va gǎsi mǎ va omorî.”

Observaţi felul exact în care aşeazǎ mǎrturia lui Dumnezeu descrierea naşterii lui Cain, Abel şi Set. Gen. 4:1, "Şi Adam a cunoscut pe Eva nevasta lui; şi ea a zǎmislit, şi a nǎscut pe Cain, şi a zis, Eu am cǎpǎtat un om de la Dumnezeu. Şi ea iarǎşi a nǎscut pe fratele sǎu Abel.” Gen. 4:25, "Şi Adam a cunoscut iarǎşi pe nevasta lui; şi ea a nǎscut un fiu, şi i-a pus numele de Set…” Acolo sînt TREI fii nǎscuţi din DOUǍ fapte de cunoştinţǎ carnalǎ de cǎtre Adam. De moment ce Biblia este Cuvîntul exact şi perfect a lui Dumnezeu, aceasta nu este o greşealǎ ci o mǎrturie pentru luminarea noastrǎ. De moment ce TREI fii au fost nǎscuţi din DOUǍ fapte de cǎtre Adam, voi ştiţi POZITIV cǎ UNUL din acei trei NU ERA fiul lui Adam. Dumnezeu a înregistrat aceasta în acest fel exact sǎ ne arate ceva. Adevǎrul despre aceastǎ chestiune este cǎ Eva avea în pîntecele ei DOI fii (gemeni) din împregnǎri SEPARATE. Ea a purtat gemeni, cu conceperea lui Cain cîndva înainte de cea a lui Abel. Vedeţi pe acei GEMENI din nou. Model perfect ca întotdeauna. Pentru cei care cred cǎ aceasta nu este posibil, sǎ fie aceasta cunoscut cǎ evidenţele medicale sînt pline de cazuri unde femei au purtat gemeni care erau din ovum separat şi înseminare separatǎ cu fertilizarea ovulelor fiind zile aparte, şi NU NUMAI AŞA, ci unele din evidenţe aratǎ cǎ gemenii au fost fǎcuţi de bǎrbaţi diferiţi. ecent s-a dat o atenţie în toatǎ lumea la o mamǎ Norvegianǎ care a dat în judecatǎ pe bǎrbatul ei pentru susţinerea ei şi a gemenilor ei, care unul din ei era alb şi celǎlalt negru. Ea a admis cǎ ea avea un amant Negru. Cele douǎ concepţii erau cam la trei sǎptǎmîni aparte. În Beaumont, Texas, în 1963, evidenţele au arǎtat iarǎşi o naştere multiplǎ în care împregnǎrile erau multe zile aparte, de fapt aşa de mult încît femeia aproape cǎ a murit împreunǎ cu un copil la naştere.