O Expunere a celor Şapte Epoci Ale Bisericii

"Şi cǎtre îngerul bisericii din Smirna scrie-i; aceste lucruri le zice Cel dîntîi şi Cel de pe urmǎ, Care era mort, şi este viu;

Eu ştiu faptele tale, şi necazul, şi sǎrǎcia, (dar tu eşti bogat) şi Eu ştiu hula celor care zic cǎ sînt Iudei, şi nu sînt, ci sînt sinagoga Satanei.

Nu te teme de acele lucruri pe care tu ai sǎ le suferi: iatǎ, cǎ diavolul are sǎ arunce pe unii din voi în temniţǎ, ca voi sǎ puteţi fi încercaţi; şi veţi avea necaz zece zile: tu fii credincios pînǎ la moarte, iar Eu îţi voi da o cununǎ a vieţii.

Cel care are o ureche, sǎ audǎ ce zice Duhul cǎtre biserici; cel care biruieşte nu va fi vǎtǎmat de a doua moarte.”

INTRODUCERE

Pentru ca sǎ vǎ împrospǎtez minţile voastre eu vreau sǎ specific din nou cum ajungem noi la gǎsirea numelor mesagerilor la diferitele epoci. Dumnezeu în voia Lui suveranǎ a avut grijǎ ca istoria bisericii Noului Testament sǎ nu fie pierdutǎ, întocmai cum El a avut grijǎ ca istoria Israelului sǎ nu fie pierdutǎ prin a o aşeza în Biblie şi confirmînd-o astǎzi din multitudinea sulurilor, vaselor de lut şi alte obiecte primitive pe care arheologii le-au descoperit şi interpretat. Noi de fapt avem un comentariu în curs despre istoria Bibliei de la prima paginǎ pînǎ acum. Astfel prin citirea istoriei noi putem afla ce om sau oameni în diferite epoci au fost cei mai apropiaţi de modelul original al lui Dumnezeu, Apostolul Pavel. Aceia pe care Dumnezeu i-a folosit sǎ aducǎ pe poporul Lui înapoi la Cuvîntul Adevǎrului vor fi acei care sǎ fie examinaţi. Atunci din aceia de acolo va fi unul pentru fiecare epocǎ care se va vedea cel mai clar ca cel mai apropiat în Cuvînt model şi putere. Acela va fi mesagerul. Epocile sînt de asemenea gǎsite prin studiul istoriei. Cineva are simplu nevoie sǎ citeascǎ epocile aşa cum sînt gǎsite în Apocalipsa şi aceasta toatǎ se modeleazǎ perfect cu istoria cum ÎNTR-ADEVǍR EA TREBUIE. De moment ce epocile bisericii au fost spuse mai dinainte de Dumnezeu şi chiar condiţiile lor descoperite, atunci din necesitate, istoria care ar urma ar fi aşa cum Biblia o aşeazǎ. Aceasta este aşa de simplu — dar atunci simplicitatea este cheia la Cuvînt. Acum cu toate acestea eu nu am fost simplu un student şi un istoric, eu am cǎutat sǎ fiu un om cu mintea Spiritualǎ, şi aceasta era numai cu aprobarea hotǎrîtǎ a Duhului lui Dumnezeu cǎ eu am ales pe bǎrbaţii pe care i-am ales. Aceasta este adevǎrat dupǎ cum Dumnezeu îmi cunoaşte inima.

MESAGERUL

Folosind regula noastrǎ datǎ de Dumnezeu de a alege mesagerul pentru fiecare epocǎ, noi declarǎm fǎrǎ ezitare cǎ Irineus a fost înǎlţat de cǎtre Domnul la poziţia aceea. El era ucenicul acelui mare sfînt şi rǎzboinic al credinţei, Polycarp. Şi nu este nici o îndoialǎ cǎ aşa cum el stǎtea la picioarele acelui om mare el a învǎţat harurile Creştine care au curs din viaţa lui consacratǎ, cǎci Polycarp era unul dintre sfinţii într-adevǎr iluştrii din toate epocile cînd este privit în lumina unei vieţi fǎrǎ reproş. Voi vǎ veţi aminti din propria voastrǎ citire cǎ Polycarp a fost martirizat. Prea bǎtrîn ca sǎ fugǎ, şi un om prea sincer ca sǎ îngǎduie altuia ca sǎ-l ascundǎ şi apoi sǎ sufere o pedeapsǎ pentru cǎ a fǎcut aşa, el s-a predat singur la moarte. Dar înainte sǎ o facǎ, el a cerut şi i s-a aprobat permisiunea de a se ruga douǎ ore pentru fraţii lui în Domnul, pentru guvernator, pentru duşmanii lui şi cei care l-au prins. Ca marii sfinţi din toate epocile, şi dorind o mai bunǎ înviere, el a stat ferm, refuzînd sǎ nege pe Domnul, şi a murit cu o conştiinţǎ liberǎ. El a fost pus pe rug (nelegat la cererea lui) iar focul a fost aprins. Focul s-a îndoit la o parte de trupul lui, refuzînd sǎ-l atingǎ. El a fost atunci strǎpuns cu o sabie. Aşa cum asta a fost fǎcut, apa a ţîşnit din coasta lui înecînd flǎcǎrile. Duhul lui a fost de fapt vǎzut cǎ se depǎrta în forma unui porumbel alb slobozit din sînul lui. Totuşi pentru aceastǎ mare mǎrturie, acest elev a lui Ioan evelatorul nu era militant împotriva sistemului Nicolait, cǎci el însuşi a înclinat înspre organizaţie, fǎrǎ sǎ-şi dea seama cǎ dorinţa pentru pǎrtǎşie şi ceea ce apǎrea ca un plan bun sǎ întreţinǎ lucrarea lui Dumnezeu era într-adevǎr un truc al vrǎjmaşului.

Cu Irineus aceasta nu era aşa. El a fost militant împotriva oricǎrei forme de organizaţii. Deasemeni, istoria vieţii lui, în care el a slujit pe Domnul, era una de multǎ manifestare în Duhul Sfînt; şi Cuvîntul era învǎţat cu o claritate neobişnuitǎ şi conformitate la învǎţǎturile lui originale. Bisericile lui în Franţa erau cunoscute de a avea darurile Duhului printre ei, cǎci sfinţii vorbeau în limbi, profeţeau, au înviat morţi, şi au vindecat pe bolnavi prin rugǎciunea de credinţǎ. El a vǎzut pericolul oricǎrui fel de frǎţietate organizatǎ printre prezbiteri, pastori etc. El a stat puternic pentru o bisericǎ localǎ unitǎ, umplutǎ de Duhul, cu manifestarea darurilor. Şi Dumnezeu l-a onorat pentru puterea lui Dumnezeu manifestatǎ printre sfinţi.

El era deasemeni clar asupra înţelegerii lui despre Dumnezeire. Şi de moment ce el era ucenicul lui Polycarp, care în schimb era ucenicul Sfîntului Ioan, noi putem şti cu siguranţǎ cǎ el avea o învǎţǎturǎ aşa de perfectǎ cît era de posibil asupra acestui subiect. În Vol. 1, pagina 412 din Pǎrinţii din Pre-Niceea noi avem aceastǎ declaraţie a lui despre Dumnezeire. "Toate celelalte expresii, întocmai, aduce afarǎ titlul uneia, şi aceleaşi fiinţe, Domnul Puterii, Domnul, Tatǎl Tuturor, Dumnezeu Atotputernic, Prea Înalt, Creator, Ziditor, şi aşa asemǎnǎtor, acestea nu sînt numele şi titlurile unei succesiuni de fiinţe diferite, ci a uneia şi aceleiaşi.” El a indicat clar cǎ acestea sînt doar titluri aşa cum este Trandafirul din Şaron, Luceafǎrul Strǎlucitor de Dimineaţǎ, Cel mai Frumos dintre Zece Mii, etc. Nici nu existǎ decît UN Dumnezeu. Numele Lui este Domnul Isus Cristos.

Astfel cu aderenţa lui strictǎ la Cuvînt, minunata lui înţelegere a Scripturii, şi participarea puterii lui Dumnezeu asupra acelei slujbe, el este alegerea corectǎ pentru epocǎ. Aceasta este cu totul nefericit cǎ celelalte epoci nu au avut în mesagerii lor un astfel de echilibru de roadǎ, putere, şi conducere în Duhul Sfînt şi Cuvînt.

SMIRNA

Cetatea Smirna era puţin la nord de Efes la gura Golfului Smirna. Din cauza portului ei foarte minunat aceasta era un centru comercial renumit pentru exporturile ei. Era deasemeni distinsǎ pentru şcolile ei de retoricǎ, filozofie, medicinǎ, ştiinţǎ, şi clǎdiri minunate. Mulţi Iudei locuiau acolo, şi ei erau amarnic împotriva Creştinǎtǎţii, chiar mai mult decît cum erau Romanii. De fapt, Polycarp, primul episcop la Smirna a fost martirizat de cǎtre Iudei şi se zice cǎ Iudeii au profanat ziua lor sfîntǎ (Sîmbǎta) sǎ care lemnele care i-ar fi fǎcut rugul lui funeral.

Cuvîntul Smirna înseamnǎ, "amar,” fiind derivat de la cuvîntul, mir. Mirul era folosit în îmbǎlsǎmarea morţilor. Astfel noi avem o dublǎ semnificaţie aflatǎ în numele acestei epoci. Aceasta era o epocǎ amarǎ umplutǎ cu moarte. Cele douǎ viţe în cadrul bisericii erau purtate mai departe în separare cu o amǎrǎciune crescîndǎ înspre viţa adevǎratǎ din partea celei false. Moartea nu era numai sǎmînţa viţei false ci chiar în viţa adevǎratǎ era o paralizie strecurîndu-se şi neputinţǎ deoarece ei au deviat de la adevǎrul nealterat ai primilor cîţiva ani dupǎ Cincizecime; şi nici un credincios adevǎrat nu este ceva mai tare şi sǎnǎtos spiritual şi viu decît cunoştinţa lui şi aderenţa la purul Cuvînt a lui Dumnezeu, dupǎ cum este vǎzut prin mulţimea exemplelor în Vechiul Testament. Organizaţia creştea repede, confirmînd şi sporind moartea membrilor, cǎci conducerea Duhului Sfînt a fost destituitǎ şi Cuvîntul a fost înlocuit cu crezuri, dogme şi ritualuri fǎcute de om.

Cînd Israel a intrat în alianţe ilegale cu lumea, şi a format pǎrtǎşii prin cǎsǎtorie, în sfîrşit a venit ziua cînd lumea a preluat şi Babilonul a dus pe poporul lui Dumnezeu în robie. Acum cînd ei au mers în robie ei au intrat avînd o preoţie, un templu şi Cuvîntul. Dar cînd ei au venit înapoi ei au avut rabini, un ordin teologic de Farisei, o sinagogǎ, şi Talmudul. Şi cînd a venit Isus ei erau aşa de corupţi încît El i-a numit de la tatǎl lor, diavolul, şi aceasta cu toate cǎ de fapt ei erau din Abraham conform cu trupul. În aceastǎ epocǎ noi vedem cǎ se întîmplǎ acelaşi lucru. Oricum, dupǎ cum ‘tot Israelul' nu este Israel, ci un grup micuţ erau adevǎraţii Israeliţi Spirituali, astfel acolo va fi întotdeauna un grup micuţ de Creştini adevǎraţi, mireasa lui Cristos, pînǎ cînd El a venit dupǎ ai Lui.

În aceastǎ cetate existau douǎ temple renumite. Unul era templul ridicat pentru închinarea la Zeus, iar celǎlalt a fost ridicat pentru Cybele. Iar între aceste douǎ temple s-a gǎsit cel mai frumos drum din vremurile strǎvechi, numit Strada de Aur. Pentru mine acesta zugrǎveşte o incursiune mai departe de pǎgînism care deja a început în prima epocǎ, dar era cunoscut cǎ existǎ numai la Roma. Unirea celor douǎ temple a unui dumnezeu şi zeiţe este sǎmînţa de Marialatrie în care Maria este numitǎ mama lui Dumnezeu şi primeşte onoare şi titluri şi puteri dîndu-i o co-egalitate cu Isus Cristos. Strada de Aur care le uneşte este un tablou al lǎcomiei care a fǎcut ca organizatorii Nicolaiţi sǎ uneascǎ statul şi biserica deoarece ei cunoşteau bogǎţia şi puterea pe care aceasta le oferea. Dupǎ cum Epoca Efesianǎ era doar patul de sǎmînţǎ pentru tragica Epocǎ Pergam care era încǎ în viitor, aceastǎ Epocǎ Smirnaianǎ era ploaia, soarele, şi hrana care a asigurat corupţia mîrşavǎ ce va confirma biserica în idolatrie care este curvie spiritualǎ, din care ea nu se va ridica niciodatǎ. Moartea a pǎtruns în rǎdǎcina ei sǎ se ramifice şi cei care au luat parte din ea, au luat parte din amǎrǎciune şi moarte.

Aceastǎ epocǎ a durat de la 170 la 312 A.D

SALUTAREA

Apoc. 2:8 "Aceste lucruri le zice Cel dintîi şi Cel de pe urmǎ, Care era mort şi este viu.”

„Cel dîntîi şi Cel de pe urmă Care era mort şu este viu.” Acum acestea nu sînt cuvintele unui om. Doar un om (ar putea el sǎ vorbeascǎ din mormînt) ar zice, "Eu sînt cel dîntîi şi cel de pe urmǎ care era viu şi este mort.” Primul lucru care i se întîmplǎ unui om este cǎ el se naşte (este viu) şi ultimul lucru care se întîmplǎ este cǎ el moare. Astfel acesta nu este un om care vorbeşte. Aceasta este Divinitate. Omul (Adam) a luat viaţǎ şi a schimbat-o în moarte. Dar acest OM (Isus) a luat moartea şi a schimbat-o în viaţǎ. Adam a luat nevinovǎţia şi a schimbat-o în vinǎ. Acest Unul a luat vina şi a schimbat-o în neprihǎnire. Adam a luat un paradis şi l-a schimbat într-o pustie sinistrǎ irositǎ; dar acest Unul vine înapoi sǎ schimbe un pǎmînt zguduit şi clǎtinat de distrugere într-un alt Eden. Adam a luat o viaţǎ de pǎrtǎşie şi bucurie cu Dumnezeu şi a schimbat-o într-un deşert de întuneric spiritual care a produs tot pǎcatul, descompunere moralǎ, durere, suferinţǎ, amǎgire, şi corupţie care se rǎzboiesc înlǎuntrul sufletelor oamenilor. Dar acest Unul, din toatǎ moartea tragicǎ şi degradarea care a umplut rasa umanǎ, a produs o viaţǎ de neprihǎnire şi frumuseţe, astfel cǎ aşa cum pǎcatul a domnit odatǎ spre moarte, tot aşa sǎ poatǎ oamenii acum sǎ domneascǎ în neprihǎnire prin Unul, Cristos Isus; şi nu cum era pǎcatul, deşi acesta era într-adevǎr teribil, dar acum cu mult mai mult este darul Sǎu înspre viaţǎ eternǎ.

Şi aici este El, umblînd în mijlocul celor pe care El i-a rǎscumpǎrat, chiar biserica Lui. Şi ce erau cei care au fost rǎscumpǎraţi? Nu erau mulţi ca Pavel, ucigaşi şi corupǎtori? Nu erau mulţi ca hoţul care murea, tîlhari şi ucigaşi de oameni? Toţi trofeele harului Sǎu. Toţi aduşi înapoi din morţi. Toţi fǎcuţi VII în Cristos Isus, Domnul.

Eu mǎ întreb dacǎ voi aţi observat salutarea cǎtre prima Epocǎ şi apoi observatǎ cea cǎtre aceastǎ epocǎ. Doar puneţi- le împreunǎ. "Aceste lucruri le zice Cel care ţine cele şapte stele în mîna Lui dreaptǎ şi umblǎ în mijlocul bisericilor. Aceste lucruri le zice Cel dintîi şi Cel de pe urmǎ Care era mort şi este viu.” Aceasta este una şi aceeaşi persoanǎ. Şi El ne face de cunoscut cǎ biserica este a Lui. Aşa cum sǎmînţa fructului este în mijlocul fructului, aşa este El, Sǎmînţa Royalǎ, în mijlocul bisericii. Aşa cum sǎmînţa singurǎ are viaţǎ în ea, aşa este El autorul vieţii pentru bisericǎ. Umblarea Lui semnificǎ grija Lui neobositǎ pentru ea. El este Marele Pǎstor veghind peste ai Lui. Acesta este dreptul Sǎu, cǎci El a cumpǎrat acea bisericǎ cu propriul Lui sînge. Acel sînge este sîngele lui Dumnezeu. Cel Care posedǎ acea bisericǎ este Dumnezeu, tocmai Dumnezeu. El este ‘Întîiul şi Ultimul.' Acel titlu se rosteşte eternitate. El era mort şi este viu. El a plǎtit preţul astfel El este singur proprietar al templului lui Dumnezeu. El îl stǎpîneşte. El este venerat în acesta. Lui îi displace ca cineva sǎ-i preia Stǎpînirea Lui şi autoritatea. Fǎrǎ îndoialǎ cǎ motivul cǎ El s-a prezentat pe Sine la fiecare epocǎ ca Divinitate este ca sǎ avertizeze şi sǎ mîngîie pe oameni. El avertizeazǎ viţa falsǎ, şi El mîngîie viţa adevǎratǎ. Acesta este ACEL DUMNEZEU ATOTPUTERNIC ADEVǍRAT. Ascultaţi de El şi trǎiţi.

CONDIŢIILE EPOCII

Apoc 2:9, "Eu cunosc faptele tale şi necazul tǎu, şi sǎrǎcia, (dar tu eşti bogat) şi Eu cunosc hulele celor care zic cǎ sînt Iudei, şi nu sînt, ci sînt sinagoga Satanei.”

Cheia acestei epoci este cel mai evident necazul. Dacǎ a existat necaz în prima epocǎ, acum existǎ prezis un necaz intensificat prin toatǎ epoca a doua. Nu existǎ nici o îndoialǎ cǎ urmǎtoarele cuvinte ale lui Pavel s-au aplicat la masa de Creştini oriunde erau ei în lume şi în fiecare epocǎ. Evr. 10:32-38, "Dar aduceţi-vǎ aminte de zilele trecute, în care, dupǎ ce voi aţi fost luminaţi, voi aţi îndurat o mare luptǎ de suferinţe; pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în mijlocul ocǎrilor şi necazurilor; şi pe de altǎ parte, v-aţi fǎcut pǎrtaşi celor care erau obişnuiţi aşa. Cǎci voi aţi avut milǎ de mine în lanţurile mele, şi aţi primit cu bucurie rǎpirea bunurilor voastre, ştiind în voi înşivǎ cǎ voi aveţi în ceruri o mai bunǎ şi dǎinuitoare avuţie. Sǎ nu vǎ pǎrǎsiţi dar încrederea voastrǎ, pe care o aşteaptǎ o mare rǎsplǎtire. Cǎci voi aveţi nevoie de rǎbdare, ca, dupǎ ce aţi fǎcut voia lui Dumnezeu, voi sǎ puteţi primi ce v-a fost fǎgǎduit. Cǎci încǎ puţinǎ vreme, şi Cel Ce vine va veni, şi nu va zǎbovi. Acum cel drept va trǎi prin credinţǎ: dar dacǎ vreun om dǎ înapoi, sufletul Meu nu gǎseşte plǎcere în el.”

Numai asocierea de oameni cu inimǎ bunǎ cu adevǎratul credincios poate bine sǎ aducǎ moarte în schimbul bunǎtǎţii lor.

Acum Domnul Dumnezeul Atotputernic zice, "EU ŞTIU.” Acolo este El umblînd în mijlocul poporului Sǎu. Acolo este El, Marele Pǎstor al turmei. Dar reţine El înapoi persecuţia? Împiedicǎ El necazul? Nu, El nu o face. El simplu zice, "EU ŞTIU necazul tǎu—Eu nu sînt deloc nepǎsǎtor de suferinţa ta.” Ce piatrǎ de poticnire este aceasta la aşa de mulţi oameni. Ca Israel ei se întreabǎ dacǎ Dumnezeu îi iubeşte într-adevǎr. Cum poate Dumnezeu sǎ fie drept şi iubitor dacǎ El stǎ aproape şi priveşte cum suferǎ poporul Lui? Aceea este ce au întrebat ei în Mal. 1:1-3, "Povara Cuvîntului Domnului cǎtre Israel prin Maleahi. Eu v-am iubit, zice Domnul. Totuşi noi zicem, Cu ce ne-ai iubit Tu pe noi? Nu era Esau fratele lui Iacob? zice Domnul: totuşi Eu l-am iubit pe Iacob, şi l-Am urît pe Esau, şi i-am prefǎcut munţii şi moştenirea lui într-o pustietate pentru şacalii din pustie.” Voi vedeţi, ei nu puteau sǎ priceapǎ dragostea lui Dumnezeu. Ei credeau cǎ dragostea însemna fǎrǎ suferinţǎ. Ei credeau cǎ dragostea însemna un copil cu grijǎ pǎrinteascǎ. Dar Dumnezeu a zis cǎ dragostea Lui era dragoste la "alegere”. Dovada dragostei Lui este ALEGEREA — cǎ nu conteazǎ ce s-a întîmplat, dragostea Lui era doveditǎ într-adevǎr prin faptul cǎ ei erau aleşi pentru mîntuire (deoarece Dumnezeu va ales la mîntuire prin sanctificare de cǎtre Duhul şi credinţǎ a adevǎrului). El vǎ poate preda la moarte aşa cum a fǎcut El cu Pavel. El poate sǎ vǎ predea la suferinţǎ aşa cum El i-a fǎcut lui Iov. Acesta este dreptul Lui. El este suveran. Dar aceasta este totul cu un scop. Dacǎ El nu avea un scop, atunci El ar fi autorul zǎdǎrnicirii şi nu al pǎcii. Scopul Lui este cǎ dupǎ ce noi am suferit o vreme noi vom fi fǎcuţi desǎvîrşiţi, vom fi stabiliţi, întǎriţi şi aşezaţi. Aşa cum a zis Iov, "El pune tǎrie în noi.” (Iov 23:6b) Voi vedeţi cǎ El, Însuşi, a suferit. El a învǎţat supunerea prin lucrurile pe care El le-a suferit. El a fost de fapt fǎcut desǎvîrşit prin lucrurile pe care El le-a suferit. Evr. 5:8-9, "Deşi El era un Fiu, totuşi El a învǎţat supunerea prin lucrurile pe care El le-a suferit; şi fiind fǎcut desǎvîrşit, El a devenit autorul mîntuirii eterne pentru toţi acei care se supun Lui.” În limbaj simplu, chiar caracterul lui Isus a fost desǎvîrşit prin suferinţǎ. Şi conform cu Pavel El a lǎsat bisericii Lui o mǎsurǎ de suferinţǎ ca ei, deasemeni, prin credinţa lor în Dumnezeu în timp ce sufereau pentru El, vor ajunge la un loc de desǎvîrşire. De ce a vrut El asta? Iac. 1:2-4, "Fraţii mei, sǎ socotiţi ca o mare bucurie cînd cǎdeţi în diferite ispitiri; ştiind cǎ, încercarea credinţei voastre lucreazǎ rǎbdare. Dar rǎbdarea sǎ-şi aibe lucrarea ei desǎvîrşitǎ, ca voi sǎ puteţi fi desǎvîrşiţi şi întregi, sǎ nu duceţi lipsǎ de nimic.”

De ce stǎ El pe aproape? Motivul este în Romani 8:17-18, "Şi dacǎ sîntem copii, atunci sîntem moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreunǎ moştenitori cu Cristos; dacǎ suferim cu adevǎrat împreunǎ cu El, ca sǎ putem deasemeni sǎ fim şi proslǎviţi împreunǎ. Cǎci eu socotesc cǎ suferinţele din vremea de acum nu sînt vrednice sǎ fie comparate cu slava care are sǎ fie descoperitǎ în noi.” Dacǎ nu suferim cu El noi nu putem domni cu El. Voi trebuie sǎ suferiţi ca sǎ domniţi. Motivul pentru aceasta este cǎci simplu caracterul nu se face niciodatǎ fǎrǎ suferinţǎ. Caracterul este o BIRUINŢǍ, nu un dar. Un om fǎrǎ caracter nu poate domni deoarece puterea aparte de caracter este Satanicǎ. Dar puterea cu caracter este potrivit sǎ domneascǎ. Şi de moment ce El vrea ca noi sǎ împǎrţim chiar tronul Sǎu pe aceleaşi baze prin care El a biruit şi şade jos pe tronul Tatǎlui Sǎu, atunci noi trebuie sǎ biruim sǎ şedem cu El. Şi mica suferinţǎ temporarǎ prin care noi trecem nu este vrednicǎ sǎ fie comparatǎ cu imensa slavǎ care va fi descoperitǎ în noi cînd El vine. Oh, ce comori sînt aşezate sus pentru acei care vor sǎ intre în împǎrǎţia Lui prin mult necaz.

"Nu socotiţi ca ceva ciudat privind încercǎrile de foc care sînt sǎ vǎ încerce.” Aceasta este ceea ce Petru a zis. Este aceasta ciudat cǎ Dumnezeu vrea ca noi sǎ dezvoltǎm un caracter asemǎnǎtor lui Cristos care vine prin suferinţǎ? Nu domnule. Şi noi toţi avem încercǎri. Noi toţi sîntem încercaţi şi pedepsiţi ca fii. Nu-i nici unul care nu trece prin asta. Biserica care nu suferǎ, şi nu este încercatǎ, nu are aceasta — aceasta nu este din Dumnezeu. Evr. 12:6, "Cǎci pe cine iubeşte Domnul El pedepseşte, şi biciuieşte pe fiecare fiu pe care El îl primeşte. Dar dacǎ voi aţi fi scutiţi de pedeapsǎ, de care noi toţi avem parte, atunci voi sînteţi bastarzi, şi nu fii.”

Acum aceastǎ condiţie specialǎ în Smirna trebuie sǎ fie aplicatǎ la fiecare epocǎ. Nu existǎ nici o epocǎ scutitǎ de aceasta. Nu existǎ adevǎrat credincios scutit de aceasta. Aceasta este de la Dumnezeu. Aceasta este voia lui Dumnezeu. Aceasta este necesar. Noi avem nevoie ca Domnul sǎ ne înveţe adevǎrul cǎ noi urmeazǎ sǎ suferim şi sǎ fim ca şi Cristos în a face aceasta. "Dragostea suferǎ îndelung şi este îngǎduitoare.” Matei 5:11-12, "Ferice de voi, cînd oamenii vǎ vor ocǎrî, şi vǎ vor persecuta, şi vor spune tot felul de rele împotriva voastrǎ pe nedrept, din cauza Mea. Bucuraţi-vǎ şi înveseliţi-vǎ: cǎci mare este rǎsplata voastrǎ în ceruri: cǎci aşa au persecutat ei pe profeţii care erau înaintea voastrǎ.”

Cerul înorat şi furtunile vieţii nu sînt semne de dezaprobare a lui Dumnezeu. Nici cerul luminos şi apele liniştite nu sînt semne ale iubirii şi aprobǎrii Lui. Aprobarea Lui a vreunuia din noi este numai ÎN PREAIUBITUL. Dragostea Lui este prin alegere pe care El a avut-o pentru noi înainte de întemeierea lumii. Ne iubeşte El pe noi? Ah da. Dar cum o sǎ ştim noi? Noi sǎ ştim deoarece El a SPUS AŞA, şi a manifestat cǎ El ne-a iubit cǎci El ne-a adus la Sine şi ne-a dat din Duhul Lui, aşezîndu-ne ca fii. Şi cum sǎ-mi dovedesc eu dragostea faţǎ de El? Prin a crede ce El a zis, şi prin a mǎ comporta cu bucurie în mijlocul încercǎrilor pe care El în înţelepciunea Lui îngǎduie sǎ se împlineascǎ.

„Eu cunosc sărăcia ta (dar tu eşti bogat).” Aici este aceasta din nou. Îl vedem umblînd în sus şi-n jos în mijlocul Bisericii Lui. Ca un tatǎ El priveşte în jos asupra familiei Lui. El este Capul casei Lui. El este cel ce procurǎ. El este protectorul. Totuşi El priveşte la sǎrǎcia lor. Oh, cum se poticneşte de aceasta credinciosul neinstruit. Cum poate Dumnezeu sǎ suporte sǎ priveascǎ peste ai Lui într-un timp de nevoie şi sǎ nu opreascǎ toate astea — doar sǎ cedeze şi sǎ dea din belşug fiecare lucru material peste ei?

Iatǎ unde voi trebuie sǎ credeţi iarǎşi în dragostea, şi bunǎtatea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Aceasta, deasemeni, este necesar. Amintiţi-vǎ cǎ El a povǎţuit, "Nu vǎ gîndiţi la ziua de mîine, ce veţi mînca sau cu ce vǎ veţi îmbrǎca. Tatǎl vostru cunoaşte lucrurile de care voi aveţi nevoie. Cel Care îmbracǎ crinii şi hrǎneşte vrǎbiile va face cu atît mai mult pentru voi. Aceste lucruri fizice nu sînt adevǎratele necesitǎţi de bazǎ ale vieţii voastre, cǎci viaţa omului nu constǎ din lucrurile pe care le posedǎ. Ci mai degrabǎ cǎutaţi voi împǎrǎţia lui Dumnezeu şi neprihǎnirea Lui şi toate necesitǎţile materiale vi se vor adǎuga.” Oamenii lui Dumnezeu nu îşi au gîndul la cele materiale. Ei au gîndul la Cristos. Ei nu cautǎ comorile care sînt jos; ei le cautǎ pe cele de sus. Aceasta este absolut adevǎrat, cǎ majoritatea Creştinilor NU sînt bogaţi. Mai degrabǎ ei sînt de partea sǎracǎ. Aceasta era aşa în ziua lui Isus. Aceasta era adevǎrat în ziua lui Pavel şi ar trebui sǎ fie adevǎrat astǎzi. Oh, nu este deasemeni adevǎrat astǎzi cǎ Epoca Laodiceanǎ este una cu averi vaste unde adesea criteriul spiritualitǎţii este o abundenţǎ de bunuri pǎmînteşti. Doamne, ce bogatǎ este biserica în bunuri. Dar cît de sǎracǎ în Duh. "Ferice de voi sǎracii, cǎci a voastrǎ este împǎrǎţia lui Dumnezeu. Împǎrǎţia lui Dumnezeu NU este mîncare şi bǎuturǎ.” Aceasta nu este materialǎ. Ea este ÎN noi. Un om bogat este bogat în Dumnezeu, nu în lucruri lumeşti.

"Oh,” strigǎ Duhul, "Eu vǎd sǎrǎcia ta. Eu vǎd nevoia ta. Tu nu ai prea mult, dacǎ ai ceva, de care sǎ te îngîmfi. Ceea ce tu ai avut a fost luat de la tine. Tu ai renunţat cu bucurie la averile tale în schimbul celor eterne. Tu eşti luat în rîs. Tu eşti batjocorit. Tu nu ai resurse materiale pe care sǎ te bazezi. Dar tu eşti bogat în ciuda acestor lucruri. Siguranţa ta este în El Care este scutul tǎu şi rǎsplata nespus de mare. Împǎrǎţia ta încǎ urmeazǎ sǎ vinǎ. Dar ea va veni. Şi aceasta va fi una veşnicǎ. Da, Eu sînt conştient de încercǎrile şi necazurile tale. Eu ştiu cît este de greu sǎ te descurci. Dar Eu îmi voi aminti de toate acestea cînd Mǎ reîntorc sǎ te pretind ca pe al Meu, şi atunci Eu te voi rǎsplǎti.”

Acum aceasta nu este nimic împotriva oamenilor bogaţi deoarece Dumnezeu poate sǎ salveze un om bogat. Unii din copiii lui Dumnezeu sînt bogaţi. Dar banii pot fi aşa o cursǎ, nu numai pentru cei care îi au ci şi pentru acei care nu-i au. Departe în urmǎ acolo în prima epocǎ, Iacov a strigat cǎtre cei care şi-au pus bazǎ în oameni bogaţi, "Sǎ nu aveţi credinţa Domnului nostru Isus Cristos cu respect de persoane.” Sǎracii acolo încercau sǎ se dea pe lîngǎ bogaţi ca sǎ capete ajutor, în loc sǎ se încreadǎ în Dumnezeu. "Sǎ nu faceţi asta,” zice Iacov. "Sǎ nu faceţi asta. Banii nu sînt totul. Banii nu este rezolvarea.” Şi nici astǎzi aceştia nu sînt rezolvarea. Noi avem mai multǎ avere decît cum am avut vreodatǎ şi totuşi se dobîndeşte mai puţin Spiritual. Dumnezeu nu lucreazǎ cu banii. El se mişcǎ prin Duhul Lui. Şi acea mişcare a Duhului vine numai la o viaţǎ consacratǎ la Cuvînt.

SINAGOGA SATANEI

Apoc. 2:9b. "Eu ştiu hula celor care zic cǎ sînt Iudei şi nu sînt, ci sînt sinagoga Satanei.”

Aici este un verset care va purta un gînd considerabil, nu numai pentru cǎ acesta este foarte deosebit în conţinutul lui, dar deasemeni acesta este virtual repetat într-o epocǎ care este cu peste o mie de ani mai tîrziu.

Apoc. 2:9 "Eu ştiu faptele tale, şi necazul, şi sǎrǎcia, (dar tu eşti bogat) şi Eu ştiu hula celor care zic cǎ sînt Iudei, şi nu sînt, ci sînt sinagoga Satanei.” De la început, cuvîntul, Iudei, nu descrie religia poporului Iudeu. Acesta se referǎ numai la poporul din Iudea şi are acelaşi înţeles precis de parcǎ eu aş spune cǎ eu sînt nǎscut Irlandez. Aceşti oameni ziceau cǎ ei erau de fapt Iudei, Iudei adevǎraţi prin naştere. Ei erau mincinoşi. Ei nu erau Iudei prin naştere şi ei nu erau Iudei prin religie.

Dacǎ tot asta este adevǎrat, ce erau ei? Ei erau un popor amǎgit care erau deja o parte din bisericǎ. Ei au aparţinut de viţa falsǎ.

Ei nu erau din biserica adevǎratǎ, ci din biserica falsǎ deoarece Dumnezeu a zis "ei erau sinagoga Satanei.” Acum cuvîntul sinagogǎ nu este acelaşi cuvînt pe care noi îl folosim pentru bisericǎ. În Biblie, bisericǎ înseamnǎ, "cei chemaţi afarǎ”, sau "cei convocaţi”. Psalmistul a zis despre aceşti oameni aleşi, "Binecuvîntat este omul pe care TU ÎL ALEGI, şi îl FACI sǎ se apropie de Tine, ca el sǎ poatǎ locui în curţile Tale.” Psalm 65:4. Dar înţelesul de sinagogǎ este "adunare sau strîngere.”Aceasta poate fi bunǎ sau rea, dar în cazul acesta ea este rea, cǎci aceştia sînt acei a cǎror adunare nu este de la Dumnezeu ci de la ei înşişi. Isaia a zis despre ei, "Iatǎ, ei se vor strînge cu siguranţǎ împreunǎ, dar NU DE MINE: oricine se va aduna împotriva ta vor cǎdea din cauza ta.” Isaia 54:15. Şi de moment ce aceştia erau sigur împotriva adevǎratei viţe, Dumnezeu se va ocupa într-o zi de ei în nimicire.

Acum de ce avem noi un popor amestecat în cadrul bisericii şi se numesc pe ei înşişi Iudei? Motivul este acesta: De moment ce ei erau mincinoşi ei puteau sǎ pretindǎ orice vroiau ei. Ei puteau zice ce vroiau ei de parcǎ acesta era un fapt şi apoi sǎ se ţinǎ de el. Şi în cazul acesta ei puteau minţi cu un gînd foarte puternic în minte. Nu era asta astfel cǎ biserica timpurie era aproape dacǎ nu în întregime compusǎ din Iudei, fǎcîndu-i membri originali ai trupului Sǎu? Cei doisprezece apostoli erau Iudei, şi apostolii de mai tîrziu erau sau Iudei sau prozeliţi. Astfel pentru oameni sǎ jure cǎ ei erau Iudei le-ar da o preeminenţǎ şi o pretenţie la originalitate. Spune o minciunǎ. Se ţine de ea. Nu conteazǎ faptul sau istoria. Doar spune-o şi continuǎ sǎ o spui poporului, şi curînd oamenii o vor primi.

Acum aţi prins voi ceva aici? Nu este acela acelaşi duh chiar în bisericǎ astǎzi? Nu este acolo un grup care pretinde cǎ ei sînt biserica originalǎ şi adevǎratǎ şi cǎ mîntuirea se gǎseşte numai în ea? Nu pretind ei cǎ ei au cheile împǎrǎţiei pe care ei le-au primit de la Petru? Nu pretind ei cǎ Petru era primul lor papǎ, şi cǎ el a locuit în Roma cînd nu existǎ ABSOLUT NICI UN FAPT ISTORIC PENTRU ACEASTA? Şi chiar cei mai educaţi şi aderanţi cunoscǎtori îi cred minciunile ei. Sinagoga Satanei! Şi dacǎ Satan este tatǎl ei, şi el tatǎl minciunii, atunci nu este ciudat cǎ acei din sinagoga lui sînt deasemeni mincinoşi.

Consideraţi gîndul de hulǎ. Aceştia din sinagoga Satanei nu îl huleau pe Dumnezeu în acest caz (deşi asta merge fǎrǎ sǎ spunǎ) dar ei huleau adevǎrata bisericǎ. Desigur. Aşa cum Cain a persecutat şi a omorît pe Abel deoarece el (Cain) era de la cel rǎu, şi aşa cum urmaşii Iudaici formali morţi (Isus a zis cǎ ei erau de la tatǎl lor, diavolul) au încercat sǎ distrugǎ pe Creştini în primii ciţiva ani ai primei epoci, acum acelaşi grup (viţa falsǎ) încearcǎ chiar mai tare sǎ distrugǎ pe adevǎraţii credincioşi în a doua epocǎ. Acel duh anticrist creşte.

Grupul care şi-a croit drumul aşa de încet în bisericǎ prin FAPTELE lui (Nicolaism) nu-i mai este teamǎ de expunere ci este organizat deschis într-un grup de adunare propriu şi vine împotriva bisericii adevǎrate într-o ostilitate nedeghizatǎ.

Acum cînd eu zic cǎ asta era o bisericǎ organizatǎ anticristǎ eu vǎ dau adevǎrul din istorie autenticǎ. Prima bisericǎ fondatǎ în Roma (noi îi vom urmǎri istoria în Epoca Pergam) a schimbat deja adevǎrul lui Dumnezeu într-o minciunǎ prin a introduce o religie pǎgînǎ cu nume şi înţeles Creştin. Pe la epoca a doua aceasta era aşa de pǎgînǎ (deşi pretindea sǎ fie adevǎrata bisericǎ) acel Polycarp a venit cam 1500 de mile la o vîrstǎ foarte înaintatǎ sǎ se roage de ei sǎ se întoarcǎ înapoi. Ei nu au vrut sǎ o facǎ. Ei au avut o ierarhie solidǎ şi o organizaţie solidǎ, şi o depǎrtare complectǎ de la Cuvînt. Aceasta atunci, este sinagoga Satanei, plinǎ de hulǎ, în care erau deja seminţele doctrinei Nicolaitismului, şi care curînd va fi scaunul sau puterea actualǎ a religiei Satanice. Şi aceasta este exact corect cǎci Apoc. 2:9b NU zice cǎ aceşti oameni sînt DIN sinagoga Satanei ci acesta zice cǎ ei SÎNT SINAGOGA SATANEI.

Acest duh de anticrist nu este nou. Acesta nu este ceva care doar a venit în epocile bisericii. Acesta era aici tot timpul. Sǎ obţineţi o înţelegere clarǎ despre cum lucreazǎ acesta, cum merge el împotriva lui Dumnezeu şi preia în bisericǎ, uitaţi-vǎ la Vechiul Testament şi îl vedeţi acolo. Sǎ examinǎm acest duh aşa cum el a fost manifestat în Israel aşa cum el a ieşit din Egipt sǎ fie biserica în pustie.

Întocmai cum prima bisericǎ a început sub slujba purǎ a Duhului Sfînt cu semne şi minuni şi manifestǎri aşa ca profeţia, limbile, şi interpretarea, înţelepciunea, cunoştinţa şi vindecarea, astfel în zilele lui Israel cînd ei au pǎrǎsit Egiptul, ei erau sub conducerea Duhului lui Dumnezeu manifestîndu-se în daruri. Dumnezeu era conducǎtorul poporului. De fapt El era Regele lor. El era un Tatǎ-Rege. El a purtat de grijǎ lui Israel ca un om care se îngrijeşte de familia lui. El i-a hrǎnit, s- a luptat bǎtǎliile lor, a netezit greutǎţile lor şi a rezolvat problemele lor. El doar s-a ocupat El însuşi de ei. Ei erau singura naţiune la care El era într-adevǎr Dumnezeu. Dar într-o zi ei au ajuns sǎ se uite în jur, şi ei i-au vǎzut pe Filisteni şi alte naţiuni cu regi peste ei. Aceasta le-a atras ochii şi ei au decis cǎ ei s-ar cuveni sǎ umanizeze conducerea lor, astfel ei au vrut un rege. Acum Dumnezeu urma sǎ umanizeze conducerea El însuşi, în Persoana Domnului Isus Cristos, dar ei i-au luat-o Lui înainte. Satan cunoştea planul lui Dumnezeu astfel el a pus în inimile oamenilor sǎ o ia înaintea lui Dumnezeu (Cuvîntul).

Cînd ei s-au apropiat de Samuel şi au cerut un rege, Samuel era aşa de îngrozit încît inima lui aproape cǎ i-a cedat. Dumnezeu a condus poporul Lui prin acest profet consacrat, adeverit de Scripturǎ şi el a simţit cǎ el a fost respins. El a strîns poporul şi a stǎruit pe lîngǎ ei sǎ nu se întoarcǎ de la Dumnezeul Care i-a purtat ca pe copii, şi i-a prosperat şi i-a binecuvîntat. Dar ei au persistat. Ei i-au spus lui Samuel. "Tu nu ai fost niciodatǎ greşit în conducerea ta. Tu nu ai fost niciodatǎ necinstit în afacerile tale financiare. Tu ai fǎcut tot ce ai putut sǎ ne ţii în linie cu Cuvîntul Domnului. Noi apreciem minunile, înţelepciunea, provizia şi protejarea de la Dumnezeu. Noi credem în aceasta. Nouǎ ne place asta. Şi mai mult noi nu vrem sǎ fim fǎrǎ aceasta. Aceasta este doar cǎ noi vrem un rege ca sǎ ne conducǎ în luptǎ. Acum desigur cînd noi mergem afarǎ la luptǎ este totuşi intenţia noastrǎ sǎ-i avem pe preoţi sǎ meargǎ înainte urmaţi de Iuda, iar noi vom sufla din trîmbiţe şi strigǎm şi cîntǎm. Noi nu întenţionǎm sǎ oprim nimic din asta. DA NOI VREM UN REGE CARE ESTE UNUL DIN NOI SǍ NE CONDUCǍ.”

Iar Dumnezeu i-a zis lui Samuel. "Vezi, ei nu te-au respins pe tine, ci ei m-au respins pe MINE de la a stǎpîni peste ei.”

Cît de tragic era aceea. Puţin şi-au dat ei seama cǎ atunci cînd ei îi cereau lui Dumnezeu sǎ-i lase sǎ fie ca restul lumii ei îl respingeau pe El, deoarece Dumnezeu a rînduit ca poporul Sǎu sǎ acţioneze diferit de lume. Ei nu sînt din lume şi ei nu aratǎ ca lumea şi ei nu acţioneazǎ ca lumea. Ei sînt rǎstigniţi faţǎ de lume şi lumea este rǎstignitǎ faţǎ de ei. 2 Cor. 9:17-18, "De aceea ieşiţi afarǎ din mijlocul lor, şi fiţi separaţi, zice Domnul, şi nu atingeţi lucrul necurat; iar Eu vǎ voi primi, şi voi fi un Tatǎ pentru voi, iar voi veţi fi fiii şi fiicele Mele, zice Domnul Atotputernic.”

Voi vedeţi o diferenţǎ între Israel şi restul naţiunilor era Dumnezeu. Puneţi pe Dumnezeu la o parte şi Israel era ca orice altǎ naţiune. Cînd Samson şi-a tǎiat pǎrul el era ca oricare alt om. Puneţi conducerea Duhului Sfînt la o parte şi biserica este NIMIC DECÎT LUMEA CU NUMELE LUI DUMNEZEU ATAŞAT LA EA. Lumea şi biserica sînt toate din aceeaşi grǎmadǎ, întocmai cum Iacob şi Esau erau din aceiaşi pǎrinţi, dar Duhul lui Dumnezeu face diferenţa.

Aceasta nu conteazǎ dacǎ tu te numeşti pe tine un Creştin. Oricine poate face asta. Chestiunea este dacǎ tu ai sau nu Duhul lui Dumnezeu în tine, cǎci fǎrǎ acel Duh tu eşti un ticǎlos; tu nu eşti dintre ai Lui. Amin.

Nu cu mult în urmǎ am întrebat o doamnǎ dacǎ ea era o Creştinǎ. Ea mi-a zis, "Eu vreau ca sǎ ştiţi, domnule, cǎ eu ard o lumînare în fiecare searǎ.” Ce în lume are aceea de a face cu asta? Eu sînt un Metodist, eu sînt un Baptist, eu sînt un Penticostal. Aceea nu are nici un lucru de a face cu asta. Acesta este Duhul Sfînt sau pieriţi.

Pǎi, începînd în urmǎ de tot acolo în prima bisericǎ oamenii au ajuns sǎ gîndeascǎ şi sǎ raţioneze cum sǎ se îmbunǎtǎţeascǎ faţǎ de Dumnezeu. Faptele Nicolaiţilor au început sǎ se arate. Apoi s-a format un grup. Ei s-au îndepǎrtat de la modelul Cuvîntului. Tot ce trebuie îi sǎ schimbi doar un cuvînt şi acea dospealǎ micuţǎ dospeşte întreaga plǎmǎdealǎ. Cel care încalcǎ într-un punct al legii este vinovat de toate. Eva a schimbat doar un cuvînt. Asta o va face.

Şi cînd grupul centrat în Satan a fost format, acesta a început sǎ urascǎ şi sǎ se lupte cu adevǎraţii credincioşi, insistînd cǎ ei (strǎinii) erau biserica lui Dumnezeu.

Observaţi cum organizaţia cultivǎ urǎ. Ea distruge pǎrtǎşia. Ea face amǎrǎciune. Asta este ceea ce înseamnǎ mir. Asta este cu ceea ce era plinǎ Smirna. Amǎrǎciune. O rǎdǎcinǎ de amǎrǎciune întineazǎ pe mulţi. Astfel mai multǎ şi mai multǎ întinare venea înǎuntru. Fiecare epocǎ îşi va simţi cicatricele ei.

Biserica Smirna a deviat departe de la original. Aceasta a devenit un hibrid. Ea s-a hibridat pe sine în felul în care a fǎcut-o Eva. Voi ştiţi cǎ un hibrid este ceea ce vine din amestecul a douǎ specii. Rezultatul nu mai este pur ca originalul. Acesta este corcit. Pǎi, cînd Eva a îngǎduit fiarei sǎ-şi amestece sǎmînţa lui cu a ei ea a produs o creaturǎ numitǎ Cain care nu era pur uman. El era de la CEL RǍU. Observaţi cît de diferit era el de Abel. Observaţi cît de diferit era el de Set. El a urît pe Dumnezeu şi nu a vrut sǎ se supunǎ Cuvîntului şi a persecutat şi a omorît pe cel neprihǎnit. El s-a aşezat pe sine sus deasupra Cuvîntului lui Dumnezeu.

Biserica, deasemeni, s-a depǎrtat de la ceea ce era ea original. Ea este un hibrid. Asta este, cǎ biserica nominalǎ este un hibrid. Oamenii zic, "Eu sînt un Baptist.” Aceasta nu era aşa la început. "Eu sînt Metodist.” Aceasta nu era aşa la început. În loc de Cuvîntul drept a lui Dumnezeu, în loc de bǎrbaţi umpluţi de Duhul în bisericǎ care au fost conduşi de revelaţia datǎ de Duhul, acolo sînt acum crezuri, şi hotǎrîri, şi presupunerile educate ale oamenilor educaţi. Învǎţarea a luat locul descoperirii. Raţiunea a înlocuit credinţa. Programul a înlocuit lauda spontanǎ în Duhul Sfînt. Aceasta nu era aşa de la început. Întreaga specie s-a schimbat. Ea a devenit o bisericǎ hibrid.

Acum atunci, cînd biserica devine hibridatǎ, va produce ea Creştini puri? Ea nu poate. Viaţa sau sǎmînţa care aduce Creştinii la naştere nu este în ei. Asemǎnarea produce asemǎnare. Baptiştii produc mai mulţi Baptişti şi ei acţioneazǎ ca Baptişti. Metodiştii produc Metodişti şi ei acţioneazǎ ca Metodişti. Nici unul nu este cunoscut prin puterea lui Dumnezeu nici nu pot ei fi cǎci aceasta nu este acolo. Ei sînt cunoscuţi prin închinarea lor ceremonialǎ la Dumnezeu şi crezurile şi dogmele lor.

Vorbiţi despre un hibrid. Cunoaşteţi voi pe cel mai renumit hibrid din lume? Acesta a fost cu noi de veacuri. Acesta este catîrul. El este o încrucişare între un mǎgar şi un cal. El este un fel ciudat de animal. El nu se poate reproduce pe sine. El nu are viaţǎ care sǎ poatǎ face asta. Totuşi sǎ vorbeşti despre lucru. El poate sǎ depǎşeascǎ la lucru calul sau mǎgarul. Dar priviţi natura lui. El este încǎpǎţînat şi nu poţi niciodatǎ sǎ te încrezi în el. El este un tablou perfect de religie hibridǎ. O încrucişare între adevǎr şi întuneric, cǎci calul este un model al credinciosului adevǎrat şi mǎgarul un tablou al celui neevlavios. Amestecaţi-i şi voi aveţi o religie, formalǎ sterilǎ. Ea nu are sǎmînţa vieţii. Ea este moartǎ. Ea poate vorbi despre adevǎr dar ea nu-l poate produce. Ea nu are pe Dumnezeu în mijlocul ei, totuşi ea se strînge laolaltǎ şi vorbeşte despre Dumnezeu, şi tot timpul neagǎ sistematic puterea. Ei vor nega Cuvîntul chiar în Numele Domnului. Şi nu existǎ niciodatǎ vreo speranţǎ pentru ei. Vǎ daţi voi seama cǎ nici o religie organizatǎ nu a avut vreodatǎ o trezire? Niciodatǎ! Odatǎ ce s- au organizat ei au murit. Ei nu pot niciodatǎ veni înapoi. Nu domnule. Eu pot sǎ vǎ arǎt asta în model. În Exodul 13:13, "Şi fiecare întîi nǎscut al unei mǎgǎriţe tu sǎ-l rǎscumperi cu un miel; iar dacǎ nu-l vei rǎscumpǎra, atunci tu sǎ-i frîngi gîtul; şi pe toţi întîi nǎscuţi de parte bǎrbǎteascǎ printre copiii tǎi tu sǎ-i rǎscumperi.” Vedeţi, mǎgarul poate sǎ fie rǎscumpǎrat. Fiecare pǎcǎtos mizerabil poate fi rǎscumpǎrat prin jertfa de sînge a lui Isus Cristos, sau în a respinge pe Cristos va fi respins el însuşi. Dar tu nu-l rǎscumperi pe catîr. Nu existǎ rǎscumpǎrare pentru el. Nu existǎ sînge pentru el. Acolo nu poate fi deoarece catîrul ia refugiu în bisericǎ în timp ce mǎgarul ia refugiu în sînge. Catîrul nu are "nici o sǎmînţǎ” în el care sǎ poatǎ fi însufleţitǎ, dar mǎgarul are sǎmînţǎ.

Pǎi, doar cu cîteva sǎptǎmîni în urmǎ am citit un editorial. Da, acesta era un editorial de cǎtre un om de afaceri nemîntuit; nu de cǎtre un Creştin. El a zis cǎ el era uimit privitor la biserici. El nu le putea înţelege. Ele aveau seminarii umplute cu profesori care predau Cuvîntul lui Dumnezeu pentru ca sǎ-l distrugǎ. Acum atunci acest om nu putea sǎ priceapǎ asta. El era îngrozit de aceasta. El a zis cǎ el putea înţelege ca ateul sau comunistul, sau gînditorul liber sau altcineva sǎ facǎ asta. Dar cînd biserica însǎşi a distrus Cuvîntul lui Dumnezeu aceasta era echivalent cu uciderea premeditatǎ. ACOLO ESTE RELIGIA VOASTRǍ HIBRIDǍ. TREZEŞTE-TE AMERICA ÎNAINTE CA SǍ FIE PREA TÎRZIU.

Cînd biserica se îndepǎrteazǎ de la Cuvînt ea va crede orice. Ea este ca Eva. Cînd Cain s-a nǎscut ea a zis, "Eu am cǎpǎtat un om de la Domnul.” Acum vǎ daţi voi seama cǎ ea într-adevǎr a crezut asta? Ea se gîndea cǎ ea a avut un om de la Domnul. Voi vedeţi, odatǎ ce ea a fost amǎgitǎ prin a lua cuvîntul lui Satan în loc de Cuvîntul lui Dumnezeu atunci ea s- a gîndit cǎ orice a zis ea era corect. Dacǎ ea a zis cǎ ea avea un om de la Dumnezeu, atunci ea avea un om de la Dumnezeu. Dar Dumnezeu a aşezat legi în universul Lui. O sǎmînţǎ bunǎ poate sǎ producǎ numai roade bune iar sǎmînţa rea poate sǎ producǎ numai roade rele. Acum fiecare sǎmînţǎ, deşi diferitǎ, va folosi acelaşi pǎmînt, hranǎ, umezealǎ, şi strǎlucirea soarelui, însǎ ea va produce dupǎ soiul ei propriu. Observaţi istoria liniei lui Cain. Observaţi istoria liniei lui Set. Numai o deosebire între ele — sǎmînţa originalǎ. Nimic altceva.

Dacǎ vǎ uitaţi la aceastǎ declaraţie a Evei foarte de aproape voi veţi observa cǎ ea avea mai multǎ înţelegere decît îşi dau seama mulţi. Ea nu l-a atribuit pe fiul la Satan cǎci aceea l-ar fi fǎcut egal cu Dumnezeu. Numai Dumnezeu putea crea oul în pîntecele lui Maria. Satan nu putea face asta. Eva ştia asta. Satan poate numai sǎ perverteascǎ. Astfel el a amǎgit-o cu sǎmînţa rea. Aceasta era sǎmînţa şarpelui care l-a produs pe Cain. Aceasta era sǎmînţa lui Adam care i-a produs pe Abel şi Set. Acele seminţe au mers exact prin acelaşi proces, dar copiii erau diferiţi căci ei erau din seminţe diferite.

Ea a crezut cǎci Cain era de la Dumnezeu. Ea a acceptat minciuna diavolului ca adevǎr a lui Dumnezeu. Aceasta este exact ceea ce noi avem acum. Bisericile se aşeazǎ pe ele ca izvoare ale adevǎrului dar adevǎrul nu este în ele; totuşi copiii lor nǎscuţi jurǎ prin ele şi chiar vor omorî ca sǎ susţinǎ greşeala lor.

Dacǎ voi credeţi cǎ aceasta este o exagerare, citiţi tot din 2 Timotei capitolul 3 şi primele cinci versete din capitolul al patrulea. 2 Timotei 4:1-5 "Eu îţi cer de aceea înaintea lui Dumnezeu, şi Domnul Isus Cristos, Care va judeca viii şi morţii la arǎtarea Lui şi împǎrǎţia Lui; propovǎduieşte Cuvîntul; fii stǎruitor la timp, şi ne la timp; mustrǎ, ceartǎ, îndeamnǎ cu toatǎ îndelunga rǎbdare şi învǎţǎtura. Cǎci va veni vremea cînd ei nu vor putea suferi învǎţǎturǎ sǎnǎtoasǎ; ci îşi vor da învǎţǎtori dupǎ pofta lor, avînd mîncǎrime în urechi; şi ei îşi vor întoarce urechile de la adevǎr, şi se vor întoarce spre nǎscociri. Dar tu vegheazǎ în toate lucrurile, rabdǎ suferinţele, fǎ lucrul unui evanghelist, fǎ dovada deplinǎ a slujbei tale.”

Cînd biserica şi-a permis sǎ se mute departe de la original, ca Adam şi Eva, moartea s-a aşezat înǎuntru.

Nu existǎ tǎrie în ea. Ea a devenit o monstruozitate. În minutul în care biserica s-a mutat înspre formǎ şi ceremonie, şi înspre preoţie prin a organiza lucrǎtorii care au decis conducere aparte de Duhul Sfînt şi Cuvîntul Sǎu, chiar în acel moment a intrat moartea şi ea a început sǎ se îmbolnǎveascǎ, şi aşa cum ea s-a îmbolnǎvit ea s-a schimbat într-un grup de oameni fǎrǎ putere a cǎrui singurǎ armǎ era argumentul. Ea nu putea produce nimic în Duhul, cǎci speranţele ei erau zidite pe program şi nu pe credinţǎ în Cuvîntul Sǎu. Ei au semǎnat program astfel ei au recoltat program. Ei au semǎnat perversiune astfel ei au recoltat copii perverşi.

Tu te atingi de Dumnezeu şi tu recoltezi exact ceea ce ai injectat. Omul s-ar cuveni sǎ înveţe asta din naturǎ. El s-a atins de naturǎ. El şi-a injectat propriile lui idei în naturǎ şi a rearanjat moleculele, etc., şi acum el recolteazǎ furtunǎ. Doar uitaţi-vǎ cum au încrucişat ei puii. Acesta este aşa de înalt încrucişat încît acesta este o maşinǎ de ouat care se ouǎ pe sine complect. Acesta nu este bun pentru hranǎ şi este moale şi sǎrac de mîncat. Ei injecteazǎ substanţe în carnea pe care noi o mîncǎm şi din cauza aceea trupul uman se schimbǎ astfel încît femeile devin mai înguste în şolduri şi mai largi în umeri şi bǎrbaţii devin întocmai opus. Acum dacǎ voi vǎ atingeţi de naturǎ şi obţineţi o monstruozitate şi o revanşǎ, ce se va întîmpla dacǎ voi schimbaţi adevǎrul într-o minciunǎ? Rǎspunsul este, voi veţi naşte un anticrist, un sistem de religie fǎrǎ dumnezeu care este aşa de pervertit cǎ acesta nu va arǎta şi nu va produce ca cel original. Singurul rǎspuns pe care îl are Dumnezeu pentru o situaţie ca aceasta este lacul de foc.

Acea sǎrmanǎ Epocǎ Smirna murea. Cînd ea a murit, ea niciodatǎ nu a venit înapoi. Nici o epocǎ nu vine vreodatǎ înapoi. Nici o trezire nu vine vreodatǎ înapoi. Aceasta nu poate avea viaţa din Dumnezeu în ea prin generaţie naturalǎ. Este nevoie de o regenerare de sus. Aceastǎ ultimǎ epocǎ a început cu focurile unei treziri Penticostale şi ei au organizat-o drept înapoi. În loc sǎ ia Cuvîntul ei au luat propriile lor idei şi au fǎcut întocmai ce a fǎcut fiecare epocǎ — au luat manualul în locul Cuvîntului. Tu sǎ pǎşeşti doar în afara acelui manual şi vezi ce se întîmplǎ. Tu eşti afarǎ, frate. Şi ei te vor persecuta şi vor pune vina pe Dumnezeu. Şi cum îşi iubesc ei organizaţia lor. Nu-i de mirare. Ei sînt Penticostali de a doua generaţie şi de moment ce Dumnezeu nu are nepoţi ei sînt doar copii ai pǎrinţilor lor, cunoscuţi prin crezurile şi forma de închinare. Ei pot vorbi despre ceea ce obişnuia sǎ fie, dar ei nu pot sǎ producǎ aceasta. Odatǎ ei aveau fulgerul dar cam tot ceea ce a rǎmas este tunetul. Dar lǎsaţi-i sǎ vǎ vorbeascǎ despre gloriile mişcǎrii lor. Ei vor zice, "Da domnule, eu vreau ca tu sǎ ştii cǎ aceasta este o mişcare pe care nici un om nu a început-o. Aceasta a venit spontan. Duhul a cǎzut peste toatǎ lumea. Da domnule, noi avem ceea ce ei aveau la Cincizecime. Aceasta nu era de la oameni ci de la Dumnezeu.” ATUNCI DE CE NU AU ŢINUT EI ACEASTA ÎN FELUL ACELA? DACǍ DUMNEZEU A ÎNCEPUT-O CUM VINE CǍ DUMNEZEU NU A PUTUT SǍ O ŢINǍ ŞI SǍ O SFÎRŞEASCǍ? Dacǎ Dumnezeu nu a scris un caiet de crezuri şi formule şi dogme sǎ o înceapǎ, atunci ce drept au avut ei sǎ facǎ asta? Dumnezeu a turnat Duhul Sǎu peste Baptişti, Metodişti, Nazarineni, Adventişti, Prezbiterieni, Fraţi, Biserica lui Dumnezeu (cîteva aşa numite) etc. Toţi aceşti fraţi au fost crescuţi pe diferite doctrine, hotǎrîri, manuale bisericeşti etc. Dumnezeu a mǎturat tot aceasta la o parte; El a nimicit teoriile lor de distribuire şi a restaurat darurile Duhului, dovedind cǎ El este acelaşi ieri şi azi şi în veci. Dar au învǎţat acei Penticostali lecţia lor despre organizaţie? Nu domnule. Ei s-au organizat drept înapoi şi şi- au scris propriile lor cǎrţi de text, hotǎrîri şi manual bisericesc, carte de pǎrtǎşie etc cu o idee în minte, care este sǎ dovedeascǎ cǎ ei au acum tot adevǎrul, cunosc toate rǎspunsurile, şi de aceea sînt, elita lui Dumnezeu care cunosc calea şi o pot arǎta altora ca cǎlǎuzitori numiţi de Dumnezeu. Dar ei nu au aceasta. Ei s-au hibridat pe ei înşişi întocmai ca şi grupurile din care ei au ieşit. Dacǎ ei vor sǎ fie în mireasǎ ei o sǎ trebuiascǎ sǎ iese afarǎ exact aşa cum au fǎcut strǎmoşii lor.

Ei sînt ca toţi ceilalţi. Trezirea s-a terminat. Ei încearcǎ sǎ trǎiascǎ cu numele şi sînt morţi. Ei au luat organizaţia, cîteodatǎ vorbind despre Duhul lui Dumnezeu. Ei vorbesc despre dovada Duhului Sfînt. Dar ei uitǎ cǎ diavolul poate vorbi în limbi, deasemeni. Confuzia deplinǎ din Babel este în mijlocul lor şi ei numesc aceasta Duhul lui Dumnezeu. Încǎ odatǎ noi vedem omul spunînd lui Dumnezeu, în loc ca Dumnezeu sǎ spunǎ omului.

Acum voi aţi putea sǎ doriţi sǎ mǎ certaţi chiar aici pentru ceea ce am spus. În ordine. Ei se numesc pe ei înşişi Penticostali şi Evanghelia Deplinǎ. Lǎsaţi-i sǎ dovedeascǎ aceasta. La Cincizecime focul a venit într-un nor şi s-a separat peste fiecare dintre ei ca o limbǎ, şi a cǎzut peste fiecare. Unde este focul? Ei au vorbit în limbi la Cincizecime şi oamenii care au ascultat au înţeles. Unde este aceea? Întreaga mulţime de credincioşi au acţionat ca o familie. Penticostalii sînt tot atît de rǎu împǎrţiţi ca orice grup în istorie. Nici un om nu a îndrǎznit sǎ adere la prima bisericǎ ci numai Dumnezeu a adǎugat. Ei au aşa de multe capre printre ei ca oricare. Ei pretind de a fi Evanghelia deplinǎ dar ei nu poate sǎ o dovedeascǎ. Bisericile lor sînt aşa de goale de putere ca oricare din ele. Dacǎ ele sînt Evanghelia deplinǎ atunci noi mai bine sǎ admitem cǎ Biblia a fǎcut o greşealǎ cînd ea descrie pe oamenii Evangheliei depline la Cincizecime. Ei cîntǎ, "Existǎ o mare schimbare în mine.” Ei au dreptate. Dar schimbarea nu a fost spre mai bine. Este timpul ca sǎ vǎ întoarceţi la Dumnezeu. Ei au un nume cǎ ei trǎiesc dar sînt morţi. Limbile nu sînt dovada trezirii. Aceasta este evidenţa morţii. Limbile au proclamat dovada cǎ religia ceremonialǎ a Iudeilor s-a terminat, cǎ o nouǎ erǎ a început. Limbile astǎzi rǎsunǎ în jos cortina la epocile bisericii Neamurilor iar Evanghelia merge înapoi la Iudei. Oamenii vorbesc despre limbi cǎ vestesc înǎuntru o mare mişcare Spiritualǎ. Ei au pierdut vaporul. Adevǎrul este cǎ aceasta scrie sfîrşitul la toate ideile omului, programe şi împǎrǎţii, iar împǎrǎţia lui Dumnezeu este introdusǎ înǎuntru. Treziţi-vǎ oameni ai lui Dumnezeu. Treziţi-vǎ.

Dacǎ voi nu credeţi cǎ asta-i adevǎrat, ascultaţi doar la aceasta. Peste tot în lume şi în Penticostali şi în grupuri fundamentale ei organizeazǎ oamenii de afaceri. Ei au invadat amvonul fǎrǎ o chemare de la Dumnezeu. Ei s-au modelat pe ei înşişi pescarii de oameni şi fondatorii unei mişcǎri a lui Dumnezeu, şi ei zic cǎ slujba darurilor din Efeseni 4:10-13 pe care Dumnezeu a dat-o bisericii a eşuat, astfel ei o preiau. Aici sîntem noi chiar în mijlocul împlinirii profeţiei, numitǎ contrazicerile lui Core, şi ei nici mǎcar nu ştiu cǎ ei au împlinit aceasta. Ei se duc orbeşte înainte propovǎduind experienţa ca adevǎr. Fie ca Dumnezeu sǎ se îndure de ei. Fie ca ochii lor sǎ se deschidǎ înainte ca sǎ fie prea tîrziu. Oh, ascultaţi de mine. Cînd au calificat prestigiul de bani, conducerea socialǎ, abilitatea în afaceri, sau simpla îndrǎznealǎ mintalǎ vreodatǎ pe un om pentru conducere spiritualǎ, sau sǎ dea vreo greutate Cuvîntului lui Dumnezeu? Şi cînd în vreun fel materialismul sau valorile umane încep sǎ se arate ca mediul prin care Dumnezeu lucreazǎ în locul Duhului Sfînt SINGUR, atunci noi ne luptǎm împotriva lui Dumnezeu, nu pentru El.

Acum eu vreau aceasta în evidenţǎ chiar aici. Eu nu vorbesc împotriva bǎtrînilor în bisericǎ. Nu domnule. Şi acel bǎtrîn poate fi aşa de sǎrac ca orice om care era vreodatǎ sǎrac, sau sǎ fie cel mai bogat om din lume atît timp cît el este un bǎtrîn în inimǎ şi faptǎ. Eu nu aş ezita sǎ ordinez vreun om care are adevǎratele calificǎri Spirituale ca un bǎtrîn sau diacon indiferent de finanţele lui sau poziţia socialǎ. Dar cînd voi vedeţi o structurǎ socialǎ sau financiarǎ cǎ vine în bisericǎ care dezbinǎ pe oameni în vreun fel — aceea nu este de la Dumnezeu. Acesta este un alt semn al timpului în aceastǎ Epocǎ Laodicianǎ, bogatǎ fizic dar împovǎratǎ Spiritual în care trǎim noi acum.

„Eu ştiu sărăcia ta.” Aţi observat voi cǎ sǎrǎcia lor este legatǎ cu sinagoga Satanei în acelaşi verset? Da, aceasta este organizaţia puternicǎ bogatǎ care are bogǎţia şi întotdeauna împinge afarǎ pe oamenii micuţi care slujesc pe Dumnezeu. Cînd Duhul lui Dumnezeu se mişcǎ în inimile oamenilor, cine sînt cei care pǎrǎsesc clǎdirile şi proprietatea? Turma micǎ întotdeauna pierde faţǎ de organizaţia mare. Şi unde se duc oamenii atunci? Ei se închinǎ în case, în clǎdiri vechi de magazie, şi pivniţe, întocmai cum au fǎcut ei cînd au mers la catacombe.

Aceşti oameni au fost sǎraci în bunurile lumii. Desigur. Dar ei erau bogaţi în Duh.

„Eu cunosc hula lor.” Acum aici nu este gîndul cǎ aceşti mincinoşi hulesc pe Dumnezeu, deşi aceasta merge fǎrǎ sǎ spunǎ. Însǎ ei hulesc adevǎrata bisericǎ. Aceasta este întotdeauna aşa. Iudeii din Ierusalim au hulit biserica la început. Neamurile politeiste [închinǎtori la mai mulţi dumnezei — Trans.] au fǎcut la fel. Dacǎ cineva urmeazǎ sǎ fie vorbit de rǎu, acesta întotdeauna va fi sǎmînţa adevǎratǎ. În ziua lui Nero Creştinii au fost blamaţi pentru orice calamitate — chiar pentru arderea omei. În ţǎrile comuniste turma micǎ este întotdeauna prima sǎ fie exterminatǎ deşi de fapt este neînsemnatǎ în mǎrime. Deşi Creştinii sînt oameni loiali minunaţi, care fac numai bine, ei vor fi întotdeauna persecutaţi pînǎ la sfîrşit ca ei sǎ poatǎ fi nimiciţi fizic.

Motivul cǎ aceasta este aşa, este deoarece ei sînt un reproş pentru ateu. Ca un deget inflamat ei stau afarǎ înaintea pǎcǎtosului. Şi deşi neprihǎnitul nu intenţioneazǎ nici o vǎtǎmare pentru pǎcǎtos şi vrea sǎ facǎ numai bine, fǎrǎ excepţie ei aflǎ cǎ ei sînt în încurcǎturǎ cum era Ioan Botezǎtorul cu Irod. Cǎci Ioan nu a vrut sǎ rǎneascǎ nici pe Irod sau pe nevasta lui ci sǎ-i salveze de la mînia lui Dumnezeu. Aceasta nu era numai temeinic neînţeles şi absolut împotrivit, ci Ioan a fost pus la moarte din cauza aceasta. Şi pentru tot binele pe care îl fac oamenii lui Dumnezeu, ei totuşi sînt puşi la ruşine publicǎ şi la moarte. Desigur cǎ acolo trebuie sǎ fie ceva forţǎ sinistrǎ în spatele unui popor care ar fi atît de lipsit de conştiinţǎ încît ei vor întoarce rǎu la cei care le-au fǎcut bine. Da, existǎ o astfel de forţǎ. Acesta este Satan. Rǎspunsul este în versetul urmǎtor.

ZECE ANI DE NECAZ

Apoc. 2:10 "Nu-ţi fie fricǎ de nici unul din acele lucruri pe care le vei suferi; iatǎ cǎ diavolul va arunca pe unii din voi în temniţǎ, ca voi sǎ puteţi fi încercaţi; şi voi veţi avea necaz zece zile; tu fii credincios pînǎ la moarte, iar Eu îţi voi da o cununǎ a vieţii.”

De fiecare datǎ cînd Domnul foloseşte acele cuvinte, "Nu te teme,” existǎ o luptǎ aproape care va implica mare pericol şi suferinţǎ şi deposedare. Acum El nu spune într-un fel, tǎios scurt, "Vine necazul.” Aceea l-ar speria pe unul. Dar ca o mamǎ care este pe cale sǎ stingǎ lumina spune blînd copilului ei ca el sǎ nu se sperie, "Acum nu-ţi fie teamǎ, cǎci lumina se va stinge şi va fi întuneric. Dar ţine minte cǎ eu sînt aici cu tine.” Astfel El zice, "Nu vǎ temeţi de om sau ce poate el sǎ vǎ facǎ. Eu sînt cu voi, şi harul Meu vǎ este de ajuns. Cînd veţi trece prin ape, ele nu vǎ vor acoperi. Nici mǎcar în moarte nu sînteţi învinşi. Voi sînteţi mai mult decît biruitori.”

Marele apostol, Pavel, ştia din experienţǎ realitatea despre acele cuvinte şi el a scris în Romani 8:35-39, "Cine ne va despǎrţi de dragostea lui Cristos? necazul, sau strîmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrǎcǎminte, sau primejdia sau sabia? Dupǎ cum este scris, din pricina Ta noi sîntem omorîţi cît este ziua de lungǎ; noi sîntem socotiţi ca nişte oi de tǎiat. Totuşi în toate aceste lucruri noi sîntem mai mult decît biruitori prin Acela Care ne-a iubit. Cǎci eu sînt încredinţat, cǎ nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stǎpînirile, nici puterile, nici lucrurile de acum nici lucrurile care vin, nici înǎlţimea, nici adîncimea, nici vreo altǎ fǎpturǎ nu vor fi în stare sǎ ne despartǎ de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus Domnul nostru.” Nu, noi sǎ nu ne temem. Dragostea Lui aruncǎ afarǎ toatǎ teama.

Acum observaţi ce zice El, „diavolul va arunca pe unii din voi în temniţă ca vos să puteţi fi încercaţi.” Iudeii fǎceau aceasta chiar atunci. Preoţii pǎgîni fǎceau asta chiar atunci. Guvernatorii care au încercat sǎ se dea bine pe lîngǎ public deoarece poporului îi plǎcea arena, i-a azvîrlit pe Creştini cu miile spre moartea lor, nimicindu-i prin lei şi gladiatori. Ce a avut diavolul de a face cu asta? De ce sǎ-l învinuim? Ah, da, dar aceasta este ura diavolului în spatele tuturor acestora. El este în spatele la toate acestea cǎci el urǎşte pe Dumnezeu. Pe ceea ce Dumnezeu şi-a fixat inima Lui, Satan este hotǎrît sǎ încerce sǎ nimiceascǎ. Dar priviţi. Aici este ceva iluminare. Dacǎ Satan este în spatele Iudeilor care îi aruncǎ pe Creştini în tribunal, atunci Iudeii nu sînt din religia lui Dumnezeu ci a diavolului. Strîngerea lor este deasemeni din sinagoga Satanei. Şi dacǎ Biserica Romano Catolicǎ a omorît gloatele de credincioşi în Epocile Întunecoase, da şi în toate epocile, atunci ei sînt de la diavolul şi aparţin de Satan, deasemeni.

Şi dacǎ vǎ gîndiţi cǎ aceasta este şocant, doar aşteptaţi pînǎ cînd profeţia din Apoc. 13 este împlinitǎ. Aceasta este izbitor de adevǎrat cǎ Statele Unite ale Americii sînt în acel capitol. Tocmai numǎrul treisprezece este un simbol al acestei naţiuni. Ea a început cu treisprezece colonii. Steagul ei are treisprezece stele şi treisprezece dungi. Şi acolo este destinul ei în capitolul al treisprezecelea. În acest chip care este menţionat în acest capitol va fi gǎsitǎ toatǎ rǎutatea fiarei care era înaintea lui. Dupǎ cum fiara s-a ridicat la Consiliul din Niceea, astfel chipul va ieşi din Consiliul Mondial al Bisericilor cu toatǎ puterea necredincioasǎ şi Satanicǎ sǎ aţîţe mînia diavolului asupra adevǎratei viţe a lui Dumnezeu. Aceasta va fi o performanţǎ repetatǎ a întregii viclenii şi cruzimi diabolice.

Acei care se luptǎ cu cei umili ai lui Dumnezeu şi îi batjocoresc şi distrug — lǎsaţi-i sǎ o facǎ. Şi fac ce vor ei. Şi totul în Numele lui Dumnezeu şi al religiei. Dar ei mint. Ei nu sînt din Dumnezeu. Ei sînt din tatǎl lor, diavolul. Ei, prin faptele lor împotriva ORICǍROR oameni, se aratǎ pe ei înşişi ceea ce sînt. Lǎsaţi-i sǎ se organizeze şi resping turma micǎ. Ei doar descoperǎ mai departe la toţi cǎ ei sînt de la diavolul. Ei sînt viţa falsǎ — viţa care omoarǎ. Ura lor dovedeşte cine sînt ei. Biserica anticristǎ Nicolaitǎ asta sînt ei.

„Ei vor fi aruncaţi în temniţă.” Da, ei sînt azvîrliţi în tribunal şi acuzaţi fals şi judecaţi şi închişi. Şi desigur asta tot este fǎcut în numele religiei şi a decenţei şi a nevinovǎţiei nemaipomenite. Totul fǎcut pentru o cauzǎ bunǎ. Asta mǎ face sǎ gîndesc despre hotǎrîrea Curţii Supreme asupra rugǎciunii şi a citirii Bibliei în şcoli. Cine este în spatele acesteia? Satan este. Aceasta este doar o altǎ izbucnire mînioasǎ împotriva lui Dumnezeu.

„Tu vei avea necaz zece zile.” Aici este o profeţie. Şi cu aceasta este un mijloc de a determina întinderea vieţii Epocii Smirna. Diocleţian, cel mai crud dintre toţi împǎraţii, a lansat o campanie de teroare împotriva sfinţilor lui Dumnezeu, cǎ dacǎ nu era mila lui Dumnezeu i-ar fi şters pe toţi credincioşii. Aceasta era cea mai sîngeroasǎ din istorie şi a durat zece ani (cele zece zile din Apoc. 2:10b) de la 302 la 312.

„Tu fii credincios pînă spre moarte.” El nu spune fii credincios pînă la moarte, ci pînǎ spre moarte. Voi s-ar putea sǎ vǎ sigilaţi mǎrturia cu sîngele vostru. Mii, da milioane, au murit de-a lungul tuturor epocilor. Ei au murit în credinţǎ. Ca Antipa, martorul credincios, ei nu şi-au preţuit vieţile lor pînǎ spre moarte. Adesea ne gîndim cǎ ar fi aproape imposibil sǎ fii un martir. Dar îndrǎzniţi sǎ vǎ reamintiţi cǎci credinţa pe care noi o folosim zilnic sǎ triumfǎm în Cristos Isus este aceeaşi credinţǎ care i-a susţinut pe Policarp şi toţi martirii. Credinţa supremǎ va da har suprem pentru ceasul suprem. Binecuvîntat sǎ fie Dumnezeu în veci!

„Iar Eu îţi voi da o cunună a vieţii.” De moment ce nici mǎcar un pahar cu apǎ rece dat în Numele Domnului nu va fi fǎrǎ rǎsplatǎ, cît de mare va fi rǎsplata aceluia care îşi dǎ viaţa ca martir pentru Numele Domnului Isus. Poate noi putem avea o idee micǎ dacǎ noi comparǎm aceastǎ cununǎ cu cununa cîştigatǎ într-o întrecere. În 1 Cor. 9:24, Pavel zice, "Nu ştiţi voi cǎ acei care aleargǎ într-o întrecere aleargǎ toţi, dar unul capǎtǎ premiul. Astfel alergaţi ca voi sǎ puteţi obţine.” O cununǎ datǎ cîştigǎtorului întrecerii Olimpice era o ghirlandǎ din ramuri de mǎslin. Dar cununa despre care se vorbeşte aici în Apocalipsa, datǎ unui martir, este cununa royalǎ. Isus o numeşte cununa vieţii. Acea cununǎ este pentru acei care s-au strǎduit; cealaltǎ este pentru acei care au dat. Amîndouǎ cununi sînt nestricǎcioase. Ele nu vor pieri. Cîştigǎtorii întrecerii vieţii lumeşti îşi vor pierde în curînd bucuria aplaudelor lumii. Gloria lor va eşua. Dar acei care îşi dau vieţile lor pentru Dumnezeu, sau prin strǎduinţǎ zilnicǎ sau vǎrsînd sîngele lor ca sacrificiu de încununare al vieţii lor li se va da cununa vieţii.

Prea puţin timp este folosit în a trudi pentru rǎsplǎtirile eterne ale lui Dumnezeu. ǎsplata lui Dumnezeu este prea uşor preţuitǎ. Dacǎ noi credem în realitatea învierii trupului, şi o împǎrǎţie eternǎ de substanţǎ, atunci se cuvine ca noi sǎ aşezǎm sus în ceruri acele bune comori care sînt la dispoziţia sfinţilor credincioşi.

RǍSPLATA PENTRU BIRUINŢǍ

Apoc. 2:11, "Cel care are o ureche sǎ audǎ ce zice Duhul cǎtre biserici. Cel care biruieşte nu va fi vǎtǎmat de a doua moarte.”

Acum, încǎ odatǎ Duhul vorbeşte cǎtre toate epocile. Acest mesaj este ca sǎ ne mîngîie pe noi astǎzi întocmai cum i-a mîngîiat pe fraţii noştri din toate celelalte epoci. Şi El ne spune cǎ a doua moarte nu ne va vǎtǎma.

Noi toţi ştim cǎ a doua moarte este lacul de foc. Apoc. 20:14, "Şi moartea şi iadul au fost aruncate în lacul de foc. Aceasta este a doua moarte.” Desigur cǎ asta înseamnǎ cǎ toţi acei care erau acolo, au fost aruncaţi în lacul de foc. Acum atunci, eu vreau sǎ scot ceva în evidenţǎ aici pentru voi. Aceasta fǎrǎ îndoialǎ îi va face pe oameni sǎ comenteze asupra învǎţǎturii mele ciudate. Dar eu stau aici în autoritatea Cuvîntului lui Dumnezeu şi neg cǎ necredinciosul merge într-un iad etern şi arde acolo etern. În primul rînd, iadul, sau lacul de foc, sau oricum vreţi voi sǎ numiţi aceasta nu este etern. Cum poate acesta sǎ fie dacǎ acesta are un început? În Mat. 25:41, se zice cǎ "focul veşnic a fost pregǎtit pentru diavolul şi îngerii sǎi.” Acum dacǎ acesta a fost pregǎtit, atunci el nu a fost fǎrǎ un început. Dacǎ acesta are un început atunci el nu poate fi etern. Desigur voi vǎ puteţi poticni asupra ideii despre cuvîntul ‘veci.' Dar acel cuvînt înseamnǎ "de la veacuri la veacuri” şi are diferite înţelesuri prinse de aceasta. În 1 Sam. 3:13-14, Dumnezeu i-a spus lui Samuel cǎ El va judeca casa lui Eli în veci, şi cǎ ei nu vor mai oferi jertfe "în veci” ca preoţii Lui. Şi în 2 Reg. 2:27, Solomon înlǎturǎ pe ultimii descendenţi ai lui Eli de la preoţie. Aceea era patru generaţii sau cam aşa mai tîrziu. Acum voi puteţi vedea cǎ "în veci” nu se comparǎ cu ceea ce este "etern”, sau cu aceea care nu are început sau sfîrşit. Aici în acest caz cuvîntul veşnic înseamnǎ "la punctul de dispariţie.” Aceasta este ceea ce s-a întîmplat. Ei au dispǎrut.

Uitaţi-vǎ la cuvîntul, "nimicire” acolo în 2 Tes. 1:9, "Cine va fi pedepsit cu nimicire veşnicǎ.” În Greacǎ, "nimicire” în mod pozitiv înseamnǎ anihilare. Şi cuvîntul, "nimicire”, NU înseamnǎ nimicînd. Acum "nimicind” înseamnǎ ceva care merge înainte şi înainte în descompunere. Astfel ce poate însemna anihilarea veşnicǎ? Aceasta nu înseamnǎ a o ţine înainte anihilînd, sau aceea ar face cuvîntul "nimicind,” în loc de "nimicire.” Aceasta înseamnǎ a distruge pînă la punctul de sfîrşit. O sfîrşeşte.

Voi v-aţi putea întreba acum, cînd puteţi voi folosi acel cuvînt, "etern,” şi sǎ nu-l folosiţi în felul în care noi am fost învǎţaţi. Asta este uşor. Cînd acesta se aplicǎ la Dumnezeu aceasta înseamnǎ a fi fǎrǎ început sau sfîrşit, şi durînd întotdeauna şi neîncetînd niciodatǎ. Şi cînd voi vorbiţi despre viaţa eternǎ voi aveţi aceea în minte care este viaţa lui Dumnezeu. "Aceasta este mǎrturia, cǎ Dumnezeu ne-a dat viaţǎ eternǎ, şi acea viaţǎ este în Fiul. Cel ce are pe Fiul are viaţǎ.” Acum atunci, numai fiii lui Dumnezeu au viaţǎ eternǎ, felul care niciodatǎ nu are un început, ci întotdeauna era. Asta este corect. Voi aveţi ceva în voi chiar acum care este etern — fǎrǎ început sau sfîrşit. Acesta este Duhul lui Dumnezeu. Acesta este o parte din Dumnezeu Însuşi. Aceasta este viaţa lui Dumnezeu.

Acum dacǎ un pǎcǎtos urmeazǎ sǎ se ducǎ în iad şi apoi sǎ sufere la fel dupǎ cum tu mergi în ceruri şi te bucuri de ceruri, atunci el are acelaşi fel de viaţǎ pe care tu îl ai deja.

Pǎi, atunci ar putea exista acei care zic cǎ viaţa eternǎ semnificǎ bunǎstarea copiilor lui Dumnezeu. Aceasta este bunǎstarea lor şi bucuria care este în joc. Pe de altǎ parte pǎcǎtosul se duce la pedeapsa lui, astfel cǎ noi putem reduce a doua moarte la o chestiune de pedeapsǎ şi loc. Viaţa eternǎ înseamnǎ cerul, şi pedeapsa eternǎ înseamnǎ iadul. Voi aţi fi surprinşi de oamenii care au fost exaltaţi ca teologi care au crezut asta. Dar voi ştiţi ce face asta? Aceasta face viaţa eternǎ o chestiune de geografie în loc de o Persoanǎ. Viaţa eternǎ este Dumnezeu, — Domnul Isus Cristos. Cum a putut cineva sǎ creadǎ un astfel de lucru, cǎ viaţa eternǎ este o chestiune de loc, este mai mult decît ştiu eu. Aceasta mǎ face sǎ mǎ clatin ca sǎ mǎ gîndesc la aceasta.

Nu domnule. Existǎ numai un singur fel de viaţǎ eternǎ. Dumnezeu o are. Dacǎ noi avem pe Dumnezeu, noi avem viaţǎ eternǎ în şi prin El.

Astfel voi vedeţi, acel cuvînt etern, sau veşnic, poate fi aplicat pe cǎi felurite, dar cînd acesta se aplicǎ la Dumnezeu, El fiind ceea ce este El, acesta are un înţeles. Aceasta este durata lui Dumnezeu. Voi nu puteţi sǎ aplicaţi aceasta în felul acesta la vreun alt lucru. Dumnezeu singur este etern, şi deoarece El trǎieşte, noi trǎim cu El.

Acum sǎ nu zicǎ cineva cǎ eu nu cred în lacul de foc şi în pedeapsǎ. Eu cred. Eu nu ştiu cît de mult va dura aceasta, dar acesta va fi eventual scos. În Apoc. 21:8, se zice cǎ acei pǎcǎtoşi menţionaţi îşi vor avea partea lor în lacul de foc. Dar adevǎrata interpretare a cuvîntului nu este ‘partea' ci acesta este ‘timpul'. Vedeţi, acolo aveţi voi aceasta.

Astfel cel rǎu va fi aruncat în iad (Infern sau mormînt) şi iadul în lacul de foc. Despǎrţiţi de Dumnezeu. Ce lucru îngrozitor va fi acela.

Dar cu cel neprihǎnit aceasta nu va fi aşa. Lor nu trebuie sǎ le fie fricǎ. Ei au fost rǎscumpǎraţi de cǎtre Dumnezeu. Ei sînt în sînul Lui. Ei sînt biruitorii. Şi cine este cel care biruieşte? Cel care crede cǎ Isus este Cristosul.

De ce va scǎpa acest biruitor, acest credincios, şi va merge în tǎrîmurile vieţii eterne şi fericire? Deoarece Isus a plǎtit un preţ sǎ ne rǎscumpere din pǎcat. El a umplut intervalul de separare, şi noi care eram departe sîntem fǎcuţi acum apropiaţi prin sînge.

Şi ei nu vor veni niciodatǎ în condamnare. Ei nu vor fi niciodatǎ în acel lac de foc. Ei nu pot fi niciodatǎ pierduţi cǎci El nu va pierde pe nici unul din ei. Nici unul dintre rǎscumpǎraţi nu va fi altundeva decît unde este Isus.

Ştiţi voi de ce este asta? Eu o voi ilustra pentru voi. Eu am un bǎieţaş, Joseph. El este o parte din mine, indiferent ce se întîmplǎ. Dacǎ eu eram un om bogat, cel mai rǎu lucru pe care eu l-aş putea face ar fi sǎ-l desmoştenesc, dar nu existǎ nimic care eu aş putea sǎ fac vreodatǎ ca sǎ-l neg. Eu nu pot deoarece el este o parte din mine. Aici, sǎ luǎm o analizǎ de sînge. Sǎ potrivim sîngele lui cu al meu. Acesta va dovedi cǎ Joseph este fiul meu. El este al meu.

Aceasta este analiza de sînge care aratǎ dacǎ voi aparţineţi de Dumnezeu sau nu.

Eu nu pot uita sǎ nu mǎ gîndesc la timpul cînd eu obişnuiam sǎ cǎlǎresc cu cireada de pur sînge Herefords afarǎ în Colorado. Noi de obicei trebuia sǎ aducem înǎuntru acele vite pentru inspecţie de la guvern dacǎ noi vroiam sǎ le hrǎnim pe pǎşunea guvernului. Dar ei nu vroiau sǎ permitǎ nici mǎcar un singur animal care nu avea eticheta de sînge pe ureche. Eticheta semnifica cǎ acesta era pur sînge. Pǎdurarii care le-au controlat nici o datǎ nu s-au uitat la semn [fǎcut cu fierul roşu — Trans.]. Ei doar s-au uitat la etichetǎ sǎ vadǎ cǎ sîngele era sîngele corect. Aleluia. Dacǎ acesta este sîngele corect, acesta trebuie sǎ fie corect.

Voi ştiţi cǎ Dumnezeu s-a uitat în jos şi a declarat, "Sufletul care pǎcǎtuieşte, acela va muri. El este separat de Mine. El nu se poate apropia de Mine.” Noi ştim cǎ toţi au pǎcǎtuit şi au cǎzut departe de slava lui Dumnezeu. Asta înseamnǎ cǎ toţi au murit, toţi au fost despǎrţiţi, şi într-o zi va veni o vreme cînd chiar şi acea pǎrticicǎ de viaţǎ va fi aspiratǎ afarǎ şi aceasta totul se va sfîrşi. Dar Dumnezeu în dragoste, a luat un animal şi i-a luat viaţa acestuia în locul vieţii pǎcǎtosului.

În Vechiul Testament pǎcǎtosul a adus un miel. El şi-a pus mîna pe miel în timp ce preotul i-a tǎiat gîtul mielului. El a simţit sîngerarea şi a auzit behǎitul. El a simţit trupul înţepenit în moarte. El a vǎzut fumul sîngelui stropit înǎlţîndu-se la Dumnezeu. El ştia cǎ mielul i-a luat locul lui. El ştia cǎ viaţa mielului era confiscatǎ pentru a lui. Dar viaţa acelui miel era viaţa animalǎ şi aceasta nu putea veni înapoi asupra pǎcǎtosului ca sǎ îl facǎ curat. Astfel el a plecat cu aceeaşi dorinţǎ de pǎcat. El mergea afarǎ cu pǎcat în mintea lui, şi vine înapoi şi oferǎ o jertfǎ pentru acelaşi lucru cu un an mai tîrziu.

Dar în Noul Testament aceasta nu este aşa. Mielul nostru muribund este Fiul lui Dumnezeu Care şi-a dat sîngele Lui o rǎscumpǎrare pentru mulţi. Prin credinţǎ noi pǎşim sus şi ne punem mîinile peste acel Miel — noi îl vedem pe El cu rǎnile însîngerate, spatele sfîşiat, spinii cruzi rupîndu-i sprînceana Lui — noi simţim durerea Lui şi Îl auzim plîngînd, "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai pǎrǎsit Tu?” Şi ce s-a întîmplat? Viaţa care a pǎrǎsit acea celulǎ de sînge ruptǎ a venit înapoi peste cel pocǎit. Viaţa care era în El a venit înapoi asupra noastrǎ. Noi mergem înapoi fǎrǎ dorinţǎ de pǎcat, şi acum noi avem o urǎ pentru lucrǎrile şi poftele cǎrnii.

Priviţi la noi. Ce este viaţa noastrǎ? Doar o celulǎ micuţǎ care a venit de la tatǎl nostru. Femeia nu are hemoglobina. Ea produce oul; ea este incubatorul. Dar sîngele vine de la bǎrbat. Aceasta este de ce femeia ia numele bǎrbatului. Copiii iau numele lui. Mama este incubatorul pentru copiii pe care ea îi naşte lui.

Aceasta este ceea ce s-a întîmplat pentru rǎscumpǎrarea noastrǎ. Duhul Sfînt a venit peste Maria şi ea a nǎscut un Fiu şi L-a numit, Isus. Marele Creator a venit jos şi a devenit o jertfǎ pentru pǎcatul nostru. Sîngele Lui era sîngele lui Dumnezeu. Aceasta este exact ceea ce era. Acel sînge al lui Dumnezeu a fost vǎrsat şi Duhul L-a pǎrǎsit aşa cum El a murit în agonie. Atunci ACEEAŞI VIAŢǍ (DUH) a venit înapoi sǎ locuiascǎ înlǎuntrul pǎcǎtosului pocǎit şi l-a pus în libertate. Acel pǎcǎtos nu a venit înapoi an dupǎ an, jertfǎ dupǎ jertfǎ, cǎci nu era nevoie. Prin UN sacrificiu, odatǎ pentru totdeauna el a fost pus în libertate de sub stǎpînirea pǎcatului, şi a primit viaţa lui Cristos prin care el domneşte în victorie asupra pǎcatului, a lumii, a cǎrnii şi a diavolului.

Dumnezeu a fǎcut aceasta. El a fǎcut totul. El a strigat cǎtre lumea blestematǎ în pǎcat, "Eu vǎ voi da un semn. O fecioarǎ va fi însǎrcinatǎ. O fecioarǎ va zǎmisli şi va naşte un Fiu. Acela va fi semnul vostru. Acesta va fi un semn veşnic. Ceea ce ea va naşte va fi Emanuel, Dumnezeu cu noi.”

Dumnezeu a venit jos într-o celulǎ de sînge, nu printr-un om, ci prin Duhul Sfînt, şi în acel pîntece de fecioarǎ un tabernacol pentru scopul morţii era zidit. Sǎmînţa femeii a venit pentru ca El sǎ fie zdrobit sǎ ne aducǎ mîntuirea noastrǎ. Cînd Duhul Sfînt a venit peste Maria, El a creat în pîntecele ei celula care s-a înmulţit şi a devenit trupul Domnului nostru. Acea celulǎ era creatǎ. Aceasta era Începutul Creaţiunii lui Dumnezeu. Asta este Cine este Isus. Şi acel Cel Sfînt a fost umplut cu sînge Sfînt, chiar sîngele lui Dumnezeu. Acel tabernacol a venit la naştere. El a crescut sǎ fie un om. El a mers la Iordan şi acolo acea Jertfǎ a fost spǎlatǎ de Ioan în rîul numit Iordan. Cînd acea Jertfǎ Acceptabilǎ s-a ridicat afarǎ din apǎ, Dumnezeu a venit şi a locuit în El, umplîndu-L cu Duhul fǎrǎ mǎsurǎ. Şi cînd El a murit şi şi-a vǎrsat sîngele Lui, viaţa desǎvîrşitǎ a lui Dumnezeu a fost eliberatǎ sǎ vinǎ înapoi asupra pǎcǎtosului care ar accepta pe Cristos ca Mîntuitor al lui.

Oh, cît de izbitor este aceasta. Iehova, nǎscut plîngînd peste o grǎmadǎ de gunoi. Iehova nǎscut într-o iesle de paie. Acolo este semnul vostru veşnic pentru cel mîndru şi îngîmfat, pseudo-intelectuali care şi-au dezvoltat propria lor teologie şi au negat adevǎrul lui Dumnezeu. Iehova Dumnezeu, un copil plîngînd într-un grajd împuţit. Atunci noi ne gîndim cǎ avem un drept sǎ fim mîndri, ţinîndu-ne în sus nasurile, criticînd şi acţionînd de parcǎ noi am fi cineva. Aici este semnul vostru real. Aici este cel corect. Iehova, jucîndu-se ca un bǎiat. Iehova lucrînd în atelierul unui tîmplar. Iehova spǎlînd picioarele pescarilor.

"Eu vǎ voi da un semn,” a zis Dumnezeu. "Nu semnul unei preoţii cu guler alb. Nu semnul avuţiei şi puterii. Nu existǎ nimic în acest semn care voi sǎ vreţi, sau sǎ gîndiţi cǎ-i potrivit. Ci acesta este un semn veşnic. Acesta este cel mai mǎreţ semn dintre toate.” Iehova stînd în curtea judecǎţii zdrobit şi sîngerînd cu spini în sprînceana Lui şi scuipat pe faţa Lui, batjocorit şi aşezat în nimicnicie. Iehova, dispreţuit şi respins, atîrnînd gol pe cruce, în timp ce fǎţarnicii îl ocǎrau şi Îl întǎrîtau sǎ coboare jos de pe cruce. Iehova murind. Iehova se ruga şi nimic nu se întîmpla. Atunci Iehova a murit. Acela este semnul pentru toţi oamenii acum. Nu existǎ un altul ca acesta. Acesta este cel mǎreţ.

Apoi a venit întuneric asupra pǎmîntului. Ei L-au pus într-un mormînt. Acolo a zǎcut El acele trei zile şi nopţi pînǎ cînd un cutremur a spart bezna nopţii şi El a venit înainte. Iehova a venit înainte. Iehova s-a înǎlţat sus. Apoi Iehova s-a reîntors sǎ locuiascǎ în biserica Lui. Iehova a venit înapoi cu un vînt nǎvǎlitor puternic şi flǎcǎri de foc. Iehova a venit înapoi sǎ umble în mijlocul bisericii Lui şi sǎ împuterniceascǎ pe poporul Lui. Încǎ odatǎ Iehova a venit, şi de data aceasta ca sǎ stea în oamenii Lui. Şi din nou Iehova vindecǎ pe bolnavi, înviazǎ morţii şi se manifestǎ pe Sine prin Duhul. Iehova a venit înapoi, vorbind în limbi, şi dînd rǎspunsul înapoi în tǎlmǎcire.

Iehova a venit înapoi şi El a ridicat pe prostituatǎ ca sǎ nu mai pǎcǎtuiascǎ. El a venit jos la beţivan cu ouǎ de muşte pe faţa lui aşa cum zǎcea inconştient în şanţ. Da, Iehova a venit sǎ se manifeste în trup şi sǎ se manifeste prin trup. Iehova a venit — Dumnezeu în noi, nǎdejdea slavei.

Da, Isus a venit şi şi-a vǎrsat sîngele Lui şi a eliberat pe robi. El a venit şi a rǎscumpǎrat oile Lui pierdute. El le-a dat viaţǎ eternǎ şi ei nu vor pieri niciodatǎ. El nu va pierde pe nici unul din ei, ci îi va învia în ziua din urmǎ.

Aleluia, a doua moarte nu-i poate vǎtǎma. Ea nu are putere asupra lor. Cǎci ei sînt ai Mielului şi ei Îl urmeazǎ oriunde merge El.

DUHUL SFÎNT ÎN FIECARE EPOCǍ

Apoc. 2:11, "Cel ce are o ureche, sǎ audǎ ce zice Duhul cǎtre biserici.” Nu existǎ nici o epocǎ a bisericii unde sǎ nu fie menţionat acest verset. Fiecare epocǎ în parte are aceeaşi avertizare cǎtre oamenii din fiecare epocǎ. "Cel ce are o ureche, sǎ audǎ ce zice Duhul.” Dar aceasta este absolut imposibil ca toţi oamenii sǎ audǎ ce zice Duhul cǎtre diferitele epoci. 1 Cor. 2:6-16, "Totuşi noi vorbim înţelepciune printre cei care sînt desǎvîrşiţi: dar nu înţelepciunea din aceastǎ lume, nici a prinţilor din aceastǎ lume, care vor ajunge de nimic; dar noi vorbim înţelepciunea lui Dumnezeu în tainǎ, chiar înţelepciunea ascunsǎ, pe care Dumnezeu a rînduit-o înainte de lume spre slava noastrǎ: Care nici unul dintre prinţii acestei lumi nu au cunoscut: cǎci dacǎ ei ar fi cunoscut-o, ei nu ar fi rǎstignit pe Domnul slavei: Dar dupǎ cum este scris, Ochiul nu a vǎzut, nici urechea nu a auzit, nici nu a intrat în inima omului, lucrurile pe care Dumnezeu le-a pregǎtit pentru acei care Îl iubesc. Dar Dumnezeu ni le-a descoperit nouǎ prin Duhul Sǎu: cǎci Duhul cerceteazǎ toate lucrurile, da, lucrurile adînci ale lui Dumnezeu. Cǎci care om cunoaşte lucrurile unui om, afarǎ de Duhul omului care este în el? tot astfel lucrurile lui Dumnezeu nu le cunoaşte nici un om, ci Duhul lui Dumnezeu. Acum noi am primit, nu duhul lumii, ci Duhul Care este de la Dumnezeu; ca noi sǎ putem cunoaşte lucrurile care ne sînt date fǎrǎ platǎ de Dumnezeu. Care lucruri noi deasemeni le vorbim, nu în cuvintele pe care le învaţǎ înţelepciunea omeneascǎ; ci pe care Duhul Sfînt le învaţǎ; comparînd lucruri duhovniceşti cu duhovniceşti. Dar omul natural nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu: cǎci ele sînt o nebunie pentru el: nici nu le poate el cunoaşte, deoarece ele sînt discernute Duhovniceşte. Dar cel care este Duhovnicesc judecǎ toate lucrurile, totuşi el însuşi nu este judecat de nici un om. Cǎci cine a cunoscut gîndul Domnului, ca el sǎ-i poatǎ da învǎţǎturǎ? Dar noi avem gîndul lui Cristos.” Mat. 13:13-16, "De aceea le vorbesc Eu în pilde: pentru cǎ ei mǎcar cǎ vǎd, nu vǎd; şi auzind, ei nu aud; nici nu înţeleg ei. Şi în ei este împlinitǎ profeţia lui Isaia, care zice, Prin auzire voi veţi auzi, şi nu veţi înţelege; şi vǎzînd voi veţi vedea, şi nu veţi pricepe: Cǎci inima acestui popor este arţǎgoasǎ, şi urechile lor sînt tari de auz, şi ei şi-au închis ochii lor; ca nu cumva sǎ vadǎ cu ochii şi sǎ audǎ cu urechile, şi sǎ înţeleagǎ cu inima, şi sǎ fie convertiţi, şi Eu sǎ-i vindec. Dar binecuvîntaţi sînt ochii voştri, cǎci ei vǎd: şi urechile voastre, cǎci ele aud.” Ioan 8:42-44, "Isus a zis cǎtre ei, Dacǎ Dumnezeu era Tatǎl vostru, voi M-aţi iubi: cǎci Eu am mers înainte şi am venit de la Dumnezeu: nici nu am venit Eu de la Mine însumi, ci El M-a trimes. De ce nu înţelegeţi voi vorbirea Mea? chiar pentru cǎ voi nu puteţi auzi Cuvîntul Meu. Voi sînteţi de la tatǎl vostru diavolul, şi voi veţi face poftele tatǎlui vostru. El a fost un ucigaş de la început, şi nu a rǎmas în adevǎr, deoarece nu existǎ adevǎr în el. Cînd el vorbeşte o minciunǎ, el vorbeşte din ale lui: cǎci el este un mincinos, şi tatǎl acesteia.” Este cel mai evident din aceste Scripturi cǎ nici un om nu poate auzi pe Dumnezeu de la sine. Acea abilitate trebuie sǎ-i fie datǎ de Dumnezeu. Mat. 16:17, "Şi Isus a rǎspuns şi a zis cǎtre el, Binecuvîntat eşti tu, Simone fiul lui Iona; cǎci nu carnea şi sîngele ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatǎl Meu Care este în ceruri.” Punînd aceste versete laolaltǎ noi vedem cǎ existǎ numai un grup de oameni, şi acela un grup foarte special de oameni care sînt în stare sǎ audǎ ce zice Duhul în fiecare epocǎ. Acesta este un grup special care primeşte descoperirea pentru fiecare epocǎ. Acel grup este din Dumnezeu, deoarece grupul care nu poate auzi nu este din Dumnezeu. (Ioan 8:42-44.) Grupul care poate şi aude ce zice Duhul şi primeşte descoperirea de acolo este acel grup descris în 1 Cor. 2:6-16. Ei sînt aceia care au Duhul lui Dumnezeu. Ei sînt aceia care sînt nǎscuţi din Dumnezeu. Ei sînt botezaţi în trupul Domnului Isus Cristos prin Duhul Lui. Ei sînt botezaţi cu Duhul Sfînt.

Ca sǎ aducem afarǎ mai departe ceea ce noi tocmai am zis, şi ca deasemeni sǎ folosim o Scripturǎ care sǎ fie ţinutǎ în minte aşa cum noi vorbim despre cine este acesta care este botezat cu Duhul Sfînt, sǎ vedem ce zice Isus în Ioan 9:45, "Este scris în profeţi, Şi ei TOŢI vor fi învǎţaţi de Dumnezeu.” Dar întoarceţi la Isa. 54:13 de unde este luat aceasta şi se citeşte, "Şi toţi copiii tǎi vor fi învǎţaţi de Domnul.” Cei TOŢI ai lui Dumnezeu sînt COPIII lui Dumnezeu. Astfel aceasta este cǎ dovada de a fi un adevǎrat copil al lui Dumnezeu, (acel peste care a venit Duhul şi locuieşte în el) este din nou pus înainte ca unul care a învǎţat Cuvîntul prin Duhul Sfînt.

Acum voi puteţi sǎ începeţi sǎ vedeţi de ce limbile nu sînt dovada de a fi botezat cu Duhul Sfînt. Acesta nu spune în vreo epocǎ cǎ "cel care are o limbǎ sǎ zicǎ ce zice Duhul.” Aceea pune limbile, tǎlmǎcirea de acolo, şi profeţia, etc. la o parte ca o dovadǎ. Evidenţa este A AUZI ce zice Duhul. Duhul vorbeşte. Da, Duhul învaţǎ. Aceasta este exact ceea ce Isus a zis cǎ El va face cînd El a venit. Ioan 14:26, "El vǎ va învǎţa toate lucrurile şi vǎ va aduce aminte de toate lucrurile despre care Eu v-am spus.” Şi aceasta este întocmai ceea ce s-a întîmplat. Aceasta este cum au fost scrise Evangheliile. Aceşti bǎrbaţi şi-au reamintit în minţile lor prin Duhul Sfînt tocmai cuvintele pe care le-a vorbit Isus. De aceea sînt Evangheliile precise. Ele sînt desǎvîrşite. Dar Duhul nu numai cǎ le-a adus aminte de toate lucrurile ci El i-a învǎţat mai departe asupra adevǎrului pe care ei deja îl aveau. În felul acesta a primit Pavel descoperirile lui. El a spus privitor la aceasta, "Dar eu vǎ mǎrturisesc, fraţilor, cǎ Evanghelia propovǎduitǎ de mine nu este de obîrşie omeneascǎ. Cǎci eu nici nu am primit-o de la om, nici nu am învǎţat-o (prin om) ci prin descoperirea lui Isus Cristos.” Gal. 1:11-12. El a fost învǎţat de cǎtre Duhul Sfînt.

Într-o zi cînd Isus a fost pe pǎmînt, un anumit om important a venit sǎ-L viziteze. Acest om a zis, " abinule, noi ştim cǎ tu eşti un învǎţǎtor trimis de la Dumnezeu.” Dar voi veţi observa cǎ Isus i-a tǎiat-o scurt. El s-a întors cǎtre Nicodim şi cuvintele pe care El le-a vorbit pot aşa de bine sǎ fie parafrazate astfel, "Eu NU sînt un învǎţǎtor. Eu sînt Mielul de Jertfǎ pentru pǎcat. Eu fac posibilǎ Noua Naştere prin Duhul Meu. Dar existǎ Unul care vine Care este Învǎţǎtorul. El este Duhul Sfînt.” Cînd Isus a fost pe pǎmînt El a venit ca Mielul, şi ca Profetul. Dar cînd El a venit înapoi asupra bisericii prin Duhul Lui El a devenit Învǎţǎtorul.

Şi cǎtre fiecare epocǎ noi auzim acelaşi adevǎr. "Cel care are o ureche sǎ audǎ ce zice Duhul cǎtre biserici.” Dar numai un om umplut de Duhul poate auzi descoperirea pentru acea epocǎ. Nici un altul nu poate. Nu domnule. Ei nu pot deoarece aceasta este exact ceea ce Pavel a zis în 1 Cor. 2:6-16.

Acum aceasta s-ar cuveni sǎ vǎ facǎ sǎ vǎ bucuraţi. Existǎ o foarte specialǎ doctrinǎ în aer care cauzeazǎ multǎ înţelegere greşitǎ şi neplǎceri. Cǎci cînd Penticostalii zic cǎ voi TREBUIE sǎ vorbiţi în limbi sau voi nu aţi fost botezaţi cu Duhul Sfînt, ei sau tǎgǎduiesc cǎ mari bǎrbaţi ca Knox, Moody, Taylor, Goforth şi alţii nu au primit Duhul Sfînt, sau zicînd cǎ ei toţi au vorbit în limbi în secret şi nu erau conştienţi de ceea ce se petrecea. Acum asta nu este adevǎrat. Nu domnule. Aceasta este o eroare grosolanǎ. Limbile nu sînt dovada de a fi umplut cu Duhul. Aceasta este simplu una din cele nouǎ manifestǎri menţionate în 1 Cor. 12. Nu existǎ nici o Scripturǎ care zice cǎ tu primeşti Duhul Sfînt vorbind în limbi sau cǎ tu primeşti Duhul Sfînt prin a vorbi în limbi. Dar aceasta zice cǎ "După ce ei au fost toţi umpluţi cu Duhul Sfînt ei au vorbit în limbi,” şi mai tîrziu zice cǎ ei au profeţit.

Astǎzi printre mulţi oameni aceasta este luat ca de la sine înţeles cǎ toţi care pretind a primi Duhul Sfînt prin vorbirea în limbi vorbesc într-o limbǎ Spiritualǎ veritabilǎ. Dar asta nu este aşa pentru cǎ mulţi oameni vorbesc într-o limbǎ cunoscutǎ dar sub influenţa unui duh rǎu. Acum sǎ zicem cǎ noi sîntem într-o adunare şi oamenii toţi vorbesc în limbi. Cum puteţi voi cunoaşte care limbǎ este de la Duhul şi care este de la diavolul? Eu am fost printre pǎgîni unde vrǎjitorii lor au bǎut sînge dintr-un craniu, au vorbit în limbi şi au tǎlmǎcit şi au profeţit. Ei pot chiar sǎ scrie în limbi. Acum dacǎ limbile sînt dovada primirii Duhului Sfînt, atunci fiecare limbǎ ar trebui sǎ fie de la Dumnezeu. Dar aceasta a fost admis de cǎtre oamenii dovezii limbilor cǎ existǎ limbi false şi adevǎrate cǎ Dumnezeu are cea veritabilǎ iar Satan are pe cea falsǎ. Astfel întrebarea mea este, "Cine ştie ce este real? Cine a înţeles limba sǎ ştie ce s-a vorbit? Cine are darul deosebirii sǎ cunoascǎ?” Acum cînd noi obţinem acele rǎspunsuri noi vom avea ceva sǎ mergem înainte, dar pînǎ atunci, noi trebuie sǎ ne întrebǎm despre sursa limbilor. Voi puteţi vedea chiar acum cǎ dacǎ voi susţineţi o dovadǎ a limbii şi nu ştiţi ce se spune, voi trebuie ca în final sǎ veniţi la locul unde toate limbile trebuie sǎ fie de la Dumnezeu. Aceea ne va conduce atunci sǎ credem cǎ diavolul nu poate vorbi în limbi. Asta nu este aşa; nu, nici pentru un minut. Orice misionar adevǎrat pe un cîmp strǎin ştie numai prea bine cǎ diavolii vorbesc în alte limbi, la fel cum eu ştiu aceasta din experienţǎ.

Teologii Penticostali admit cǎ ei nu au nici o Scripturǎ care sǎ arate cǎ oamenii vorbesc în limbi cînd sînt botezaţi cu Duhul Sfînt. Ei admit cǎ ei deduc aceasta din experienţele arǎtate în Cartea despre Fapte unde în trei din cinci cazuri oamenii au vorbit în limbi. Şi ei de asemenea zic fǎrǎ vreo Scripturǎ cǎ existǎ douǎ feluri de limbi. Una este limba în care tu vorbeşti în timp ce primeşti Duhul Sfînt şi aceasta este ‘dovada', în timp ce mai tîrziu dacǎ tu crezi, tu poţi primi darul limbilor prin care tu poţi vorbi adesea. Oricum, ei zic, odatǎ ce ai vorbit în limbi ca dovadǎ a primirii, tu poţi ca niciodatǎ sǎ nu mai vorbeşti. Încǎ odatǎ noi sîntem dornici sǎ ştim unde se gǎseşte aceasta în Cuvînt. Dacǎ aceasta nu este acolo, atunci Dumnezeu nu a vorbit aceasta şi vai de acela care ar adǎuga la acel Cuvînt. Dar există ceva în Cuvînt tocmai despre acest subiect pe care ei îl ignoră complect. 1 Cor. 13. Acesta menţioneazǎ limbi omeneşti şi îngereşti. Acestea ar fi limbi cunoscute şi necunoscute. Penticostalii moderni zic cǎ ei pot primi Duhul Sfînt vorbind în limbi necunoscute sau îngereşti. Ei au cǎruţa înaintea calului, cǎci în Fapte 2 oamenii au vorbit într-un dialect perfect pe care chiar necredincioşii l-au auzit şi l-au înţeles.

Acum cînd Dumnezeu este tǎcut noi mai bine sǎ fim tǎcuţi. Dar unde El a vorbit noi mai bine sǎ vorbim, deasemeni, şi sǎ zicem ceea ce El deja a zis. El ne-a spus dovada, sau ce se va întîmpla dupǎ ce sîntem botezaţi cu Duhul Sfînt urma sǎ ne vinǎ Învǎţǎtorul şi ne va învǎţa tot adevǎrul. Dar acel Învǎţǎtor era un învǎţǎtor LǍUNTRIC, nu un învǎţǎtor în afarǎ. Dacǎ Duhul nu era înlǎuntru, voi nu aţi auzi adevǎrul şi sǎ-l primiţi prin descoperire dacǎ voi l-aţi auzit în fiecare moment din ziuǎ. Acela era semnul locuirii lǎuntrice a Duhului în zilele lui Pavel. Acei care erau umpluţi cu Duhul Sfînt au auzit Cuvîntul, l-au primit şi au trǎit prin el. Acei care nu aveau Duhul l-au auzit numai ca oameni fireşti, i-au pus o interpretare greşitǎ şi au mers în pǎcat.

În fiecare epocǎ, (şi fiecare epocǎ este epoca Duhului Sfînt pentru credinciosul adevǎrat) — eu zic, în fiecare epocǎ dovada era aceeaşi. Acei care aveau Duhul, Învǎţǎtorul, au auzit Cuvîntul, şi acel Duh în ei a luat Cuvîntul şi l-a învǎţat (l-a descoperit) pentru ei; şi ei erau din grupul care au auzit mesagerul şi mesajul lui şi l-au luat şi l-au trǎit.

Eu ştiu cǎ aceasta este o mare tentaţie sǎ te referi în urmǎ la ziua Cincizecimii şi deasemeni la ziua cînd Duhul Sfînt a cǎzut în casa lui Cornelius şi apoi a aşezat acele douǎ experienţe identice ca dovadǎ a Botezului cu Duhul Sfînt. Dar la fiecare ocazie limbile au fost înţelese de ascultǎtori. Aceasta este o mare deosebire de babelul modern de confuzie al adunǎrilor Penticostale. Şi dacǎ aceasta nu era suficient sǎ ne convingǎ sǎ pǎrǎsim astfel de raţiuni, ce vom face noi cînd sîntem confruntaţi cu faptul cǎ oamenii care nu au vorbit niciodatǎ în limbi au unele din celelalte opt manifestǎri în vieţile lor, astfel ca cuvînt de înţelepciune, deosebirea duhurilor, un cuvînt de cunoştinţǎ, credinţǎ, vindecǎri şi chiar minuni? Şi aceastǎ observaţie este chiar mai interesantǎ în lumina cǎ limbile este cel mai mic dintre cele nouǎ daruri; astfel cînd noi vedem oameni care nu o fac, nici nu au vorbit vreodatǎ în limbi, folosesc daruri mai mari decît acei care vorbesc în limbi, noi trebuie sǎ nu punem preţ pe astfel de învǎţǎturǎ chiar mai pe deplin decît înainte.

Astfel voi puteţi vedea acum, cǎ noi nu ne putem permite sǎ zicem ceea ce Biblia nu a spus. Cînd Scriptura ne învaţǎ cǎ lucrarea Duhului Sfînt, şi manifestarea acelei Binecuvîntate Persoane este sǎ aducǎ adevǎrul din fiecare epocǎ la sǎmînţa adevǎratǎ din acea epocǎ, atunci noi ştim cǎ Duhul trebuie sǎ rǎmînǎ în persoanǎ sau el nu poate primi adevǎrul pentru acel timp. Amin. Asta este exact corect. Şi dacǎ aceste epoci scot la ivealǎ ceva, ele desigur aduc şi scot la ivealǎ acest adevǎr.

Acum înainte ca noi sǎ pǎrǎsim acest subiect eu vreau sǎ mǎ fac foarte lǎmurit asupra a ceea ce este Botezul cu Duhul Sfînt conform cu Cuvîntul. Acesta nu este conform cu mine, şi acesta nu este conform cu voi. Acesta trebuie sǎ fie conform cu "Aşa vorbeşte Domnul,” sau noi sîntem cǎlǎuziţi fals. Amin.

De la început voi veţi observa cǎ în adunǎrile mele cînd eu am sfîrşit sǎ predic un serviciu evanghelic, sau vreun mesaj de învǎţǎturǎ, eu arunc plasa şi invit un rǎspuns de la popor. Eu le cer sǎ vinǎ înainte şi sǎ primeascǎ Duhul Sfînt. Prietenii mei Penticostali, prin a mǎ auzi cǎ zic aceasta cred cǎ eu invit oamenii sǎ vinǎ înainte sǎ fie botezaţi cu Duhul Sfînt deoarece ei sînt deja nǎscuţi din nou. Astfel cînd eu invit pe acei care sînt umpluţi cu Duhul sǎ vinǎ şi sǎ mǎ ocup cu acei care au rǎspuns invitaţiei sǎ primeascǎ Duhul, aceşti scumpi saltǎ înainte şi se ocupǎ de oameni în aşa fel parcǎ sǎ-i încurajeze sǎ cedeze lui Dumnezeu şi sǎ creadǎ sǎ vorbeascǎ în limbi. Aceasta a cauzat o mulţime de confuzie şi eu vreau sǎ vǎ spun exact ceea ce vreau sǎ însemne. Eu vreau sǎ însemne ca pǎcǎtosul sǎ vinǎ înainte şi sǎ fie nǎscut din nou, care este sǎ fie botezat în trupul lui Cristos de cǎtre Duhul Sfînt ceea ce este exact ce a avut loc la Cincizecime cînd biserica a fost lansatǎ. În alte cuvinte, sǎ fii nǎscut din Duhul este sǎ fii cu adevǎrat botezat cu Duhul Sfînt. Acesta este unul şi acelaşi.

Acum eu îmi dau seama cǎ aceasta urmeazǎ sǎ fie confuz pentru un moment aici, dupǎ cum cei mai mulţi dintre oameni ştiu cǎ eu am fost ordinat un predicator Baptist şi eu am declarat hotǎrît cǎ Baptiştii au omis aceasta pentru cǎ ziceau cǎ voi primiţi Duhul Sfînt CÎND aţi crezut, cǎci aceasta nu este aşa. Voi Îl primiţi "DE CÎND aţi crezut.” Fapte 19:2-6. "El a zis cǎtre ei, Aţi primit voi Duhul Sfînt de cînd aţi crezut? Iar ei au zis cǎtre el, Noi nu am prea auzit dacǎ ar fi vreun Duh Sfînt. Iar el a zis cǎtre ei, Înspre ce atunci aţi fost voi botezaţi? Şi ei au zis, Spre botezul lui Ioan. Atunci Pavel a zis, Ioan într-adevǎr a botezat cu botezul pocǎinţei zicînd cǎtre oameni, ca ei sǎ creadǎ în Acela Care va veni dupǎ el, care este, în Cristos Isus. Cînd ei au auzit aceasta ei au fost botezaţi în Numele Domnului Isus. Şi cînd Pavel şi-a pus mîinile peste ei, Duhul Sfînt a venit peste ei: şi ei au vorbit în limbi, şi au profeţit.” Iatǎ-o acolo. Pavel a întrebat, "Aţi primit voi DE CÎND, NU CÎND aţi crezut.” Şi existǎ o mare diferenţǎ acolo, cǎci aceasta este DUPǍ ce noi credem cǎ noi cǎpǎtǎm. Ef. 1:13 este o repetare exactǎ de cuvînt despre ceea ce s-a întîmplat în Efes conform cu Fapte 19, "În Care noi deasemeni ne-am încrezut, DUPǍ ce aţi auzit Cuvîntul adevǎrului, Evanghelia mîntuirii voastre; în Care deasemeni DUPǍ ce aţi crezut (nu cînd aţi crezut) aţi fost pecetluiţi cu acel Duh Sfînt al promisiunii.” Acum aici este punctul meu. Prea mulţi din moderniştii noştri şi chiar fundamentaliştii noştri (aşa numiţi) cred în mîntuire la un anumit timp specific care în multe cazuri este numit "fǎcînd o decizie,” şi asta a fost numit a primi pe Cristos sau a fi nǎscut din nou. Acum a primi pe Cristos este a primi Duhul Lui. A primi Duhul Lui este a fi nǎscut din nou. A primi Duhul Lui este a fi botezat cu Duhul Sfînt. Amin. Aceşti oameni cred. Asta este minunat. Dar ei se opresc acolo. Voi primiţi Duhul Sfînt DUPĂ ce voi credeţi. Aceasta a fost întotdeauna în felul acesta şi întotdeauna va fi. Tocmai primul cuvînt de îndrumare cǎtre popor era prin Petru la Cincizecime şi el a zis, "Pocǎiţi-vǎ şi fiţi botezaţi fiecare din voi, în Numele lui Isus Cristos pentru iertarea pǎcatelor iar voi veţi primi darul Duhului Sfînt, cǎci promisiunea este cǎtre voi şi cǎtre copiii voştri şi cǎtre toţi care sînt departe, chiar aşa de mulţi cîţi va chema Domnul Dumnezeul nostru.”

Aceste îndrumǎri vin ca un rǎspuns direct de la Petru în legǎturǎ cu ceea ce s-a întîmplat de fapt la Cincizecime. Ceea ce s-a împlinit era cǎ Dumnezeu conform cu Ioel a turnat Duhul Sfînt promis peste toatǎ fǎptura. El nu a fost turnat înainte de acel timp sau dat înainte de acel timp. Acesta era acela. Dar ACESTA urma sǎ vinǎ de acum înainte prin pocǎinţǎ, fiind botezaţi în Numele Domnului Isus Cristos, şi atunci Dumnezeu era legat prin datorie sǎ-i umple pe acei care au venit. Petru, sau vreunul din apostoli nu au zis, "Voi trebuie sǎ fiţi nǎscuţi din nou, şi apoi umpluţi cu Duhul.”

Cǎ acesta este modelul de experienţǎ în relaţie cu primirea Duhului Sfînt, observaţi cu atenţe chiar data urmǎtoare în care Duhul a cǎzut asupra unui popor. Fapte 8:5-17, "Atunci Filip a mers în jos în cetatea Samaria, şi le-a predicat pe Cristos. Şi poporul cu un acord a dat ascultare la acele lucruri pe care le-a vorbit Filip, auzind şi vǎzînd minunile pe care el le-a fǎcut. Cǎci duhuri necurate, strigînd cu voce tare, au ieşit din mulţi care erau posedaţi de ele: şi mulţi luaţi cu paralizie, şi care erau şchiopi, au fost vindecaţi. Şi acolo era mare bucurie în cetatea aceea. Dar acolo era un anumit om numit Simon, care mai înainte în aceeaşi cetate folosea vrǎjitoria, şi a vrǎjit pe oamenii din Samaria dînd zvonul cǎ el însuşi era unul însemnat: La care ei toţi i-au dat ascultare, de la cel mai mic pînǎ la cel mai mare, zicînd, Acest om este marea putere a lui Dumnezeu. Şi cǎtre el ei au avut consideraţie, deoarece pentru multǎ vreme îi încînta cu vrǎjitorii. Dar cînd ei l-au crezut pe Filip care propovăduia lucrurile privind împărăţia lui Dumnezeu, şi Numele lui Isus Cristos, ei au fost botesaţi, şi bărbaţi şi femei. Atunci şi Simon însuşi a crezut; şi cînd el a fost botezat, el a continuat cu Filip, şi s-a mirat, privind minunile şi semnele care au fost fǎcute. Acum cînd apostolii care erau la Ierusalim au auzit cǎ Samaria a primit Cuvîntul lui Dumnezeu ei au trimis la ei pe Petru şi Ioan: Care cînd ei au coborît, s-au rugat pentru ei, ca ei sǎ poatǎ primi Duhul Sfînt: (Căci deocamdată El nu a căzut peste nici unul din ei: ei erau numai botezaţi în Numele Domnului Isus) Atunci ei şi-au pus mîinile peste ei, şi ei au primit Duhul Sfînt. Conform cu vs. 12, EI AU CREZUT CUVÎNTUL. Ei au fost atunci botezaţi în Numele Domnului Isus. Dar conform cu vs. 16, în ciuda tuturor acestora, ei ÎNCĂ NU AU PRIMIT DUHUL SFÎNT. Aceasta era numai DUPǍ ce au crezut şi erau botezaţi corect cǎ ei au primit Duhul Sfînt. Acela este modelul exact aşa cum a fost aşezat de Petru în Fapte 2:38-39.

O altǎ Scripturǎ care aruncǎ o luminǎ minunatǎ peste aceasta se gǎseşte în Gal. 3:13-14, "Blestemat este oricine care atîrnǎ pe un pom: ca binecuvîntarea lui Abraham sǎ poatǎ veni peste Neamuri prin Isus Cristos, ca (pentru ca) noi sǎ putem primi promisiunea Duhului prin credinţǎ.” Acum în nici un fel nu poate fi spus cǎ "binecuvîntarea lui Abraham” este renaşterea, şi cǎ "promisiunea Duhului” este Botezul cu Duhul Sfînt ca douǎ evenimente separate. Cǎci Scriptura se citeşte astfel: "Isus a murit pe cruce, şi prin mijloacele acelei morţi şi învieri, binecuvîntarea lui Abraham a venit peste Neamuri, pǎrǎsind pe Iudei. Aceasta s-a produs pentru ca Duhul sǎ poatǎ deveni disponibil pentru Neamuri.”

Ca sǎ înţelegeţi ceea ce tocmai am spus este sǎ clarificǎm de ce studenţii nu au gǎsit niciodatǎ ca Pavel sǎ zicǎ vreodatǎ, "Fiţi nǎscuţi din nou şi APOI fiţi umpluţi cu Duhul.” Ei au dedus cǎ aceasta este acolo, şi ei au pus propriile lor înţelesuri sǎ o facǎ sǎ spunǎ aceasta, DA SCRIPTURA NU SPUNE ASTA. Şi nici Isus nu a spus aceasta niciodatǎ. Priviţi la Ioan 7:37-39, şi citiţi aceasta acum cu înţelegere. "În ziua din urmǎ, acea mare zi de sǎrbǎtoare, Isus s-a ridicat şi a strigat, zicînd, Dacǎ vreun om înseteazǎ, el sǎ vinǎ la Mine şi sǎ bea. Cel ce crede în Mine aşa cum a spus Scriptura, din pîntecele lui vor curge rîuri de apǎ vie. (Dar asta El a vorbit despre DUHUL Care cei care cred în El îl vor primi; cǎci Duhul Sfînt nu a fost dat încǎ: deoarece Isus nu a fost încǎ glorificat)” Acum acesta zice aici distinct şi accentuat cǎ credinciosul cînd bea prin a veni la Isus în credinţǎ va avea rîuri de apǎ vie curgînd din el. Şi aceasta plaseazǎ aceastǎ experienţǎ la Cincizecime. Acum ţinînd acest gînd în minte noi citim Ioan 4:10 şi 14, "Dacǎ tu cunoşti darul lui Dumnezeu, şi Cine este acesta care îţi zice, Dǎ-Mi sǎ beau; tu i-ai fi cerut Lui, iar El ţi-ar fi dat apǎ vie. Dar oricine bea din apa pe care Eu i-o voi da nu va înseta niciodatǎ; dar apa pe care Eu i-o voi da va fi în el un izvor de apǎ ţîşnind în sus în viaţa veşnicǎ.” Aceastǎ aceeaşi apǎ vie este menţionatǎ, dar de data aceasta ea nu este numitǎ un rîu; aceasta este numitǎ o fîntînǎ artezianǎ. Acolo este unde oamenii îşi fac greşeala lor. Deoarece aceasta este numitǎ o fîntînǎ sau un rîu, ei cred cǎ într-un loc aceasta este viaţa eternǎ datǎ de Duhul iar în locul urmǎtor unde aceasta este numitǎ un rîu (implicînd un mare dinamism) acesta trebuie sǎ fie Duhul acum dat ca o înzestrare de putere. Nu-i aşa. Acesta este unul şi acelaşi. Acesta este Duhul care dǎ viaţǎ şi putere, şi acela a venit la Cincizecime.

Ce este aceasta care a cauzat aceastǎ neînţelegere? Rǎspunsul este, "EXPERIENŢǍ.” Noi ne-am dus prin experienţǎ şi nu Cuvîntul. Departe cu experienţa ca linia voastrǎ de mǎsurǎ. Existǎ numai o linie precisǎ, numai o stinghie, şi acela este CUVÎNTUL. Acum priviţi cu atenţie şi prindeţi asta. Petru a zis, "Pocǎiţi-vǎ şi fiţi botezaţi în Numele lui Isus Cristos pentru iertarea pǎcatelor şi voi veţi primi darul Duhului Sfînt.” Pavel a zis, "Aţi primit voi Duhul Sfînt DE CÎND aţi crezut?” Aici este întregul problemei noastre chiar aici. Oamenii se pocǎiesc de pǎcatele lor, ei se boteazǎ în apǎ, DAR EI NU SE DUC ÎNAINTE ŞI PRIMESC DUHUL SFÎNT. VOI CREDEŢI ÎNSPRE PRIMIREA DUHULUI. Crezînd în Isus este pasul în direcţia corectǎ care este înspre Duhul Sfînt. Dar oamenii se opresc acolo. Ei se duc aşa de departe ca apa şi atunci se opresc. Ei cred, şi atunci se opresc. Biblia nu zice cǎ voi primiţi CÎND voi credeţi. Aceasta este, "Aţi primit voi Duhul Sfînt DE CÎND aţi crezut? Traducerea exactǎ şi literarǎ este: "Voi, crezînd mai dinainte, aţi primit Duhul Sfînt?” Oamenii cred şi apoi se opresc. Voi nu primiţi Duhul Sfînt cînd voi credeţi ÎN El, cînd v-aţi pocǎit. Voi mergeţi înainte şi primiţi Duhul Sfînt. Vedeţi voi asta? Asta este ceea ce este greşit cu fundamentaliştii noştri. Ei nu au putere pentru cǎ ei se opresc înainte de Cincizecime.

Ei sînt ca şi copiii lui Israel care au ieşit din Egipt şi s-au oprit înainte de Ţara Promisǎ. Acum acei copii ai lui Israel au plecat din Egipt cam o forţǎ de douǎ milioane. Ei toţi au cǎlǎtorit împreunǎ, toţi au vǎzut aceleaşi minuni ale lui Dumnezeu, toţi au luat parte la aceeaşi manǎ şi apǎ din stînca lovitǎ, toţi au urmat acelaşi nor ziua şi stîlp de foc noaptea dar NUMAI DOI au ajuns în Ţara Promisǎ. NUMAI DOI ERAU CREDINCIOŞI ADEVǍRAŢI SAU REALI. Aceasta este corect deoarece Cuvîntul ne spune cǎ restul au murit din cauza necredinţei; şi din cauza necredinţei ei nu au putut să intre înăuntru. (Evr. 3:19) Atunci de moment ce asta este aşa, şi numai DOI AU INTRAT, atunci restul nu erau credincioşi adevǎraţi. Ce a fǎcut deosebirea? Doi au stat cu Cuvîntul. Cînd inimile celor zece iscoade au slǎbit la Kadeş Barnea, Iosua şi Caleb nu s-au clǎtinat cǎci ei au crezut Cuvîntul şi au zis, "Noi sîntem mai mult decît în stare sǎ luǎm ţara.” Ei ştiau cǎ ei puteau deoarece Dumnezeu a zis, "Eu v-am dat vouǎ ţara.” Dupǎ ce toţi acei Israeliţi au vǎzut din puterea şi bunǎtatea şi izbǎvirea lui Dumnezeu ei nu au intrat în odihnǎ, care este un model al Duhului Sfînt. Astfel voi puteţi vedea chiar acum cǎ foarte puţini vor crede vreodatǎ tot drumul pînǎ la primirea Duhului lui Dumnezeu.

În regulǎ, noi am ajuns pînǎ aici. Acum eu vreau sǎ merg mai departe, şi cînd mǎ duc eu ştiu cǎ eu am sǎ fac sǎ se ridice unele emoţii. Dar aceasta este ceva de care eu nu sînt rǎspunzǎtor. Eu sînt rǎspunzǎtor lui Dumnezeu şi Cuvîntul Sǎu şi poporului la care m-a trimis Dumnezeu. Eu trebuie sǎ fiu credincios în tot ce El îmi dǎ sǎ spun.

În Ioan 6:37 şi 44 se zice, "Toţi pe care Tatǎl Mi-i dǎ vor veni la Mine; şi cel care vine la Mine Eu nicidecum nu îl voi da afarǎ. Nici un om nu poate veni la Mine dacǎ nu-l atrage Tatǎl: şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” Ioan 1:12-13, "Dar atît de mulţi cîţi L-au primit El le-a dat puterea sǎ devinǎ fii ai lui Dumnezeu, chiar la aceia care cred în numele Lui, care erau nǎscuţi, nu din sînge, nici din voia firii, nici din voia omului, CI DIN DUMNEZEU.” Ef. 1:4-5, "Aşa cum El ne-a ales în El înainte de întemeierea lumii, ca noi sǎ fim sfinţi şi fǎrǎ vinǎ înaintea Lui. În dragoste ne-a predestinat în înfierea de copii prin Isus Cristos pentru Sine, dupǎ buna plǎcere a voiei Sale.” Acum fǎrǎ ca sǎ devenim prea implicaţi în subiectul despre suveranitatea lui Dumnezeu (cǎci aceea ar lua o carte în sine) lǎsaţi-mǎ sǎ indic aici cǎ conform cu aceste versete, Isus Cristos îşi alege propria Lui mireasǎ tot la fel cum oamenii îşi aleg miresele lor astǎzi. Mireasa astǎzi nu decide simplu cǎ ea urmeazǎ sǎ ia un anumit om ca un soţ. Nu domnule. Acesta este mirele care decide şi alege o anumitǎ femeie ca mireasǎ a lui. (Ioan 15:16, "Nu voi M-aţi ales; ci Eu v-am ales.”) Acum conform cu Cuvîntul lui Dumnezeu, mireasa a fost aleasǎ înainte de întemeierea lumii. Aceastǎ alegere a miresei a fost hotǎrîtǎ în El însuşi. Ef. 1:9. Şi în Rom. 9:11 acesta zice "Ca hotǎrîrea lui Dumnezeu conform cu alegerea sǎ poatǎ sta.” Voi nu puteţi citi aceasta în vreun alt fel. Hotǎrîrea inimii, hotǎrîrea eternǎ a lui Dumnezeu era sǎ ia o mireasǎ din PROPRIA Lui alegere, şi acea hotǎrîre era în El însuşi, şi fiind eternǎ a fost decretatǎ înainte de întemeierea lumii.

Priviţi cu atenţie acum şi vedeţi asta. Înainte sǎ existe vreodatǎ o particulǎ de praf stelar; înainte ca Dumnezeu sǎ fie Dumnezeu (Dumnezeu este un obiect de adoraţie şi nimeni nu era acolo sǎ i se închine Lui, astfel El era la acel timp numai potenţial Dumnezeu.) şi El era cunoscut numai ca Duh etern, mireasa era deja în gîndul Lui. Da, ea era. Ea exista în gîndurile Lui. Şi cum sînt acele gînduri ale lui Dumnezeu? Ele sînt eterne, nu sînt ele?

Gîndurile eterne ale lui Dumnezeu! Lǎsaţi-mǎ sǎ vǎ întreb, "Sînt gîndurile lui Dumnezeu eterne?” Dacǎ voi puteţi vedea aceasta, voi veţi vedea multe lucruri. Dumnezeu este neschimbat şi în esenţǎ şi comportare. Noi am studiat asta şi am dovedit asta deja. Dumnezeu este infinit în abilitǎţile Lui aşa cǎ de aceea El ca Dumnezeu trebuie sǎ fie atotştiutor. Dacǎ El este atotştiutor, atunci El nu învaţǎ acum, nici nu ia El sfat chiar cu Sine, nici nu adaugǎ El vreodatǎ la cunoştinţa Lui. Dacǎ El poate adǎuga la cunoştinţa Lui, atunci El nu este atotştiutor. Cel mult am putea spune cǎci cîndva El poate fi. Dar asta nu este Scriptural. El ESTE atotştiutor. El niciodatǎ nu a avut un gînd nou despre ceva deoarece toate gîndurile Lui El le-a avut întotdeauna şi le va avea întotdeauna, şi cunoaşte sfîrşitul de la început deoarece El este Dumnezeu. ASTFEL GÎNDURILE LUI DUMNEZEU SÎNT ETERNE. ELE SÎNT REALE. Ele nu sînt simplu ca un om cu un plan pe care el l-a desenat şi care într-o zi va fi tradus în substanţǎ şi formǎ, ci ele sînt deja reale şi eterne, şi o parte din Dumnezeu.

Vedeţi cum lucreazǎ aceasta. Dumnezeu întotdeauna a avut gîndurile Lui pentru Adam. Adam, ca gîndurile Lui, era încǎ neexprimat. Psalm 139:15-16 vǎ va da o micǎ idee despre aceasta, "Trupul meu nu era ascuns de Tine, cînd am fost fǎcut în tainǎ, şi ţesut ciudat în cele mai joase pǎrţi ale pǎmîntului. Ochii Tǎi mi-au vǎzut substanţa, încǎ fiind neperfect; şi în cartea Ta erau scrise toate membrele mele, care au fost modelate în continuare, cînd încǎ nu erau nici una din ele.” Asta, aşa cum am spus, nu era scris despre Adam ci aceasta vǎ dǎ ideea şi cunoştinţa cǎ gîndul era acolo în mintea Lui, şi cǎ acel gînd era etern şi trebuia sǎ fie exprimat. Astfel cînd Adam a fost format din pulberea pǎmîntului şi fiinţa lui spiritualǎ creatǎ de Dumnezeu, atunci Adam a devenit gîndul exprimat a lui Dumnezeu, şi acele gînduri eterne erau acum manifestate.

Noi am putea merge în jos prin secole. Noi gǎsim un Moise, un Ieremia, un Ioan Botezǎtorul, şi fiecare din aceştia erau gîndul etern al lui Dumnezeu exprimat la vremea lui. Apoi noi venim la Isus LOGOSUL. El era GÎNDUL desǎvîrşit şi complect exprimat şi El a devenit cunoscut ca Cuvîntul. Aceasta este ceea ce El ESTE, şi VA FI în veci.

Acum acesta zice cǎ "El ne-a ales ÎN EL (Isus) înainte de întemeierea lumii.” Asta înseamnǎ cǎ noi eram chiar acolo CU El în mintea şi gîndurile lui Dumnezeu înainte de întemeierea lumii. Aceea dǎ o calitate ETERNǍ la cel ales. Tu nu te poţi da la o parte de la asta.

Lǎsaţi-mǎ sǎ injectez un gînd aici. Chiar şi naşterea noastrǎ naturalǎ este bazatǎ pe alegere. Ovarele femeieşti produce multe, multe ouǎ. Dar de ce este cǎ la un anumit timp un anumit ou vine jos şi nu un altul? Şi apoi printre sperma masculinǎ, fǎrǎ vreun motiv cunoscut un anumit germene se ataşeazǎ pe sine de ou în timp ce alţii care puteau tot aşa de uşor sǎ se ataşeze, sau aveau o mai bunǎ ocazie sǎ facǎ astfel nu au fǎcut aşa şi au pierit. Existǎ o inteligenţǎ în spate la toate astea, cǎ altfel ce determinǎ dacǎ copilul este un bǎiat sau fatǎ, blond sau brunet, felul deschis sau închis la ochi etc. Cu aceste gînduri în minte gîndiţi-vǎ la Iosua şi Caleb. Nu a zis Isus în Ioan 6:49 "Pǎrinţii voştri au mîncat manǎ în pustie şi sînt morţi?” Acei pǎrinţi care au murit erau necesari ca strǎmoşi ai oamenilor cǎtre care vorbea Isus. Ei au pierit, deşi ei erau în alegerea lui Dumnezeu natural cum Iosua şi Caleb erau Spiritual.

Dar sǎ mergem înainte. Aceşti aleşi nu erau numai gîndurile eterne ale lui Dumnezeu care urmau sǎ fie exprimate în trup la vremea potrivitǎ, dar aceiaşi aleşi sînt chemaţi printr-un alt nume. Rom. 4:16. "De aceea este din credinţǎ, ca aceasta sǎ poatǎ fi prin har; pînǎ la sfîrşit promisiunea poate fi sigurǎ la toatǎ sămŝnţa; nu numai la aceea care este din lege, ci şi la aceea care este din credinţa lui Abraham, care este pǎrintele nostru al tuturor.” Rom. 9:7-13, "Nici, din cauzǎ cǎ ei sînt sǎmînţa lui Abraham, nu sînt ei toţi copii, ci în Isaac va fi chematǎ sǎmînţa ta. Asta este, cei care sînt copii dupǎ trup, aceştia nu sînt copiii lui Dumnezeu: ci copiii promisiunii sînt socotiţi ca sǎmînţa. Cǎci acesta este cuvîntul promisiunii, La acest timp Eu voi veni, şi Sara va avea un fiu. Şi nu numai asta; dar cînd Rebeca deasemeni a zǎmislit prin unul, chiar prin pǎrintele nostru Isaac; (cǎci copiii ne fiind încǎ nǎscuţi, nici nu au fǎcut vreun bine sau rǎu, ca hotǎrîrea lui Dumnezeu conform cu alegerea sǎ poatǎ sta, nu din fapte, ci din Acela Care cheamǎ;) I s-a spus ei, cǎ cel mai în vîrstǎ va sluji celui mai tînǎr. Dupǎ cum este scris, pe Iacob Eu l-am iubit, dar pe Esau Eu l-am urît.” Gal. 3:16, "Acum lui Abraham şi seminţei lui au fost fǎcute promisiunile. El nu zice, Şi la seminţe, ca despre mulţi; ci ca despre unul, şi la sǎmînţa ta, care este Cristos.” Gal. 3:29, "Şi dacǎ voi sînteţi ai lui Cristos, atunci voi sînteţi sǎmînţa lui Abraham şi moştenitori conform cu promisiunea.” Conform cu Rom 4:16 noi aflǎm cǎ Dumnezeu a dat o Promisiune Sigurǎ la TOŢI dintre sǎmînţa lui Abraham, şi Pavel se pune pe sine şi pe toţi credincioşii sub acea desemnare deoarece el zice "Abraham care este pǎrintele nostru al TUTUROR.” Apoi el merge înainte nu numai sǎ-şi îngusteze definiţia lui, ci mai degrabǎ sǎ o finalizeze pentru cǎ în Gal. 3 el a identificat SǍMÎNŢA (singular) cu Isus, şi a socotit "copiii sǎmînţǎ” ca copii ai promisiunii, şi promisiune care are de a face cu "alegerea”, sau "alegerea lui Dumnezeu.” Şi aceea este exact ceea ce noi spuneam. Aceştia care sînt din Sǎmînţa Royalǎ sînt aleşii lui Dumnezeu; sînt cei predestinaţi, înainte cunoscuţi de Dumnezeu, şi erau în mintea lui Dumnezeu şi gîndurile Lui. În limbaj foarte simplu Adevǎrata Mireasǎ a lui Cristos era în mintea lui Dumnezeu etern, deşi neexprimatǎ pînǎ cînd fiecare a apǎrut în vremea, desemnatǎ hotǎrîtǎ. Aşa cum fiecare membru a apǎrut acesta a devenit EXPRIMAT şi şi-a luat locul în trup. Astfel aceastǎ mireasǎ este MIREASA SEMINŢEI CUVÎNTULUI VORBIT literar. Şi deşi ea este femininǎ în desemnare ea este deasemeni numitǎ "trupul lui Cristos.” Aceasta este foarte aparent cǎ ea se cuvine sǎ fie numitǎ aşa pentru cǎ ea a fost predestinatǎ în El, a venit din aceeaşi sursǎ, era eternǎ cu El, iar acum manifestǎ pe Dumnezeu într-un trup cu mulţi membri dupǎ cum odatǎ Dumnezeu a fost manifestat în UN MEMBRU, chiar Domnul nostru Isus Cristos.

Acum atunci, aici venim noi la o concluzie. Aşa cum eternul Logos (Dumnezeu) a fost manifestat în Fiul, şi în Isus a locuit trupeşte toatǎ plinǎtatea Dumnezeirii, şi Cel Etern era Tatǎl manifestat în trup, şi prin aceea a cîştigat titlul de Fiu, chiar astfel cǎ noi, eterni în gîndurile Lui la rîndul nostru am devenit Sǎmînţa Cuvîntul Vorbit cu mulţi membri, manifestaţi în trup, şi acele gînduri eterne acum manifestate în trup sînt fiii lui Dumnezeu, întocmai aşa cum sîntem noi chemaţi. NOI NU AM DEVENIT SǍMÎNŢǍ PRIN RENAŞTERE, NOI ERAM SǍMÎNŢǍ ŞI DE ACEEA AM FOST RENǍSCUŢI PENTRU CǍ NUMAI CEI ALEŞI POT FI RENǍSCUŢI. Pentru cǎ noi ERAM SǍMÎNŢǍ este motivul cǎ noi puteam fi însufleţiţi. În NE-SǍMÎNŢǍ nu existǎ nimic sǎ însufleţeascǎ.

Ţineţi aceasta cu grijǎ în minte. Acum luaţi pasul urmǎtor.

 ǎscumpǎra înseamnǎ a cumpǎra înapoi. Acesta restatorniceşte la proprietarul original. Dumnezeu, prin moartea Lui, sîngele vǎrsat A CUMPǍRAT ÎNAPOI A LUI PROPRIU. El a cumpǎrat înapoi Sǎmînţa Mireasǎ a Cuvîntului Vorbit. "Oile Mele aud glasul Meu (Cuvîntul) şi ele Mǎ urmeazǎ.” Tu întotdeauna ai fost o oaie. Tu niciodatǎ nu ai fost un porc sau un cîine transformat într-o oaie. Aceea este imposibil pentru cǎ fiecare fel de viaţǎ produce acelaşi fel şi nu existǎ nici o schimbare în specie. Aşa cum noi eram în gîndurile lui Dumnezeu şi apoi exprimaţi în trup, acolo trebuia sǎ vinǎ o zi cînd noi i-am auzi glasul Lui (Cuvîntul), şi auzind acel glas am devenit conştienţi cǎ Tatǎl nostru ne cheamǎ, şi sǎ recunoaştem cǎ noi sîntem fiii lui Dumnezeu. Noi am auzit glasul Lui şi noi am strigat aşa cum a fǎcut fiul rǎtǎcitor, "Salveazǎ-mǎ, Oh, Tatǎl meu. Eu mǎ întorc la Tine.”

Un fiu al lui Dumnezeu poate sǎ meargǎ multǎ vreme înainte ca el sǎ-şi dea seama cǎ el este un fiu. De fapt o mulţime de Creştini adevǎraţi sînt ca povestea despre puiul de vultur care a fost clocit sub o gǎinǎ. Voi ştiţi cǎ vulturul este un model al credinciosului adevǎrat. Pǎi, un fermier a luat un ou din cuibul unui vultur şi l-a pus sub o gǎinǎ. La timpul potrivit toate ouǎle de sub gǎinǎ au scos pui. Puii de gǎinǎ s-au înţeles de minune cu gǎina mamǎ dar acel vulturaş nu putea sǎ-şi dea seama de piuitul şi rîşcîitul dupǎ mîncare în grǎmada de balegǎ. El a reuşit sǎ trǎiascǎ dar era destul de confuz privitor la toate acestea. Dar într-o zi, de sus de tot în aer mama vultur care a ouat oul l-a zǎrit pe acel vulturaş pe pǎmînt. Ea a coborît în jos cu vitezǎ grozavǎ şi a strigat cu toatǎ puterea glasului ei ca el sǎ zboare sus sǎ o întîmpine. El nu a auzit niciodatǎ un strigǎt de vultur, dar cînd el a auzit acel prim ţipǎt ceva în el s-a rǎscolit şi el a tînjit sǎ se lanseze afarǎ cǎtre acesta. Dar lui îi era teamǎ sǎ încerce. Din nou acea mamǎ a strigat dupǎ el sǎ se ridice în vînt şi sǎ o urmeze. El a strigat înapoi cǎ lui îi era teamǎ. Încǎ odatǎ ea a chemat, strigînd ca el sǎ încerce. Bǎtîndu-şi aripile el s-a aruncat în aer, şi rǎspunzînd la strigǎtul mamei lui, el s-a ridicat în cerul albastru. Voi vedeţi el întotdeauna era un vultur. El a acţionat ca un pui pentru puţinǎ vreme însǎ el nu putea fi satisfǎcut. Dar cînd el a auzit chemarea vulturului cel mare el a venit la propriul lui loc. Şi odatǎ ce un adevǎrat fiu a lui Dumnezeu aude strigǎtul Duhului prin Cuvînt, el deasemeni, işi va da seama cine este el şi va alerga la Marele Vultur Profet şi va fi cu El pentru totdeauna aşezat în locurile cereşti în Cristos Isus.

ACUM VINE TRIUMFǍTOAREA NOASTRǍ PIATRǍ

DIN CAPUL UNGHIULUI asupra Botezului cu Duhul Sfînt. Gal. 4:4-7, "Dar cînd a venit împlinirea vremilor, Dumnezeu a trimis înainte pe Fiul Sǎu, fǎcut dintr-o femeie, fǎcut sub lege, Sǎ rǎscumpere pe acei care erau sub lege, ca noi sǎ putem primi înfierea de fii. Şi pentru cǎ voi sînteţi fii, Dumnezeu a trimis înainte Duhul Fiului Sǎu în inimile voastre, care strigǎ, Ava, Tatǎ. De aceea tu nu mai eşti un slujitor, ci un fiu; şi dacǎ un fiu, atunci un moştenitor a lui Dumnezeu prin Cristos.” Acolo este aceasta. Isus Cristos a venit, a murit pe cruce, şi a dobîndit ǎscumpǎrarea (restabilind proprietarul original prin mijloacele de cumpǎrare, sau plǎtind preţul) şi prin aceea NE-A AŞEZAT CA FII. El nu ne-a făcut fiis, căci noi eram deja fiii Lui, ci El ne-a aşesat ca fii; căci atît timp cît noi eram în lume, în trup, noi nu puteam fi recunoscuţi ca fii ai Lui. Nos am fost ţinuţi captivi de către diavolul. Dar noi eram fii, nimic altceva. Şi auziţi asta: "ŞI DEOARECE VOI SÎNTEŢI FII, DUMNEZEU A TRIMIS DUHUL FIULUI SǍU ÎN INIMILE VOASTRE PRIN CARE VOI STRIGAŢI, TATǍ, TATǍ.” Peste cine a cǎzut Duhul la Cincizecime? Fii. La Corint? Peste Fii în timp ce ei AU AUZIT CUVÎNTUL.

Ce este Botezul cu Duhul Sfînt? Acesta este Duhul Botezîndu-vǎ în trupul lui Cristos. Aceasta este noua naştere. Acesta este Duhul lui Dumnezeu venind înǎuntru şi umplîndu-vǎ dupǎ ce voi v-aţi pocǎit, (dupǎ ce aţi auzit Cuvîntul Sǎu) şi aţi fost botezaţi în apǎ ca un rǎspuns al unei conştiinţe bune cǎtre Dumnezeu.

Ceea ce noi tocmai am aşezat înainte va fi mult mai uşor pentru toţi sǎ înţeleagǎ dacǎ toţi au crezut învǎţǎtura unitarianǎ a Dumnezeirii. Cǎci acolo nu sînt trei persoane în acea Dumnezeire ci UNA. Astfel noi NU sîntem nǎscuţi din nou prin Duhul de Viaţǎ a lui Isus care vine înǎuntru, şi atunci urmînd dupǎ acesta Duhul Sfînt vine înǎuntru sǎ ne dea putere. Dacǎ asta era adevǎrat, de ce îl dezonorǎm noi pe Tatǎl prin a nu îi da Lui o parte în mîntuirea noastrǎ complectǎ, cǎci dacǎ mîntuirea este de la Domnul şi acolo sînt trei Domni, atunci El (Tatǎl) trebuie sǎ aibe ceva de fǎcut, deasemeni. Dar cu siguranţǎ aceasta poate fi vǎzut cǎ Isus a fǎcut aceasta foarte limpede cǎ acesta era El şi numai El Care este Dumnezeu şi acesta este El şi numai El Care vine în credincios. Ioan 14:16 zice cǎ Tatǎl va trimite un alt Mîngîietor. Dar versetul 17 zice cǎ El (Isus) locuieşte cu ei şi va fi ÎN ei mai tîrziu. În versetul 18 El zice cǎ El va veni la ei. În versetul 23 vorbind cǎtre ucenici El a zis, "Noi (Tatǎl şi Fiul) vom veni la el.” Astfel acesta este Tatǎl, Fiu şi Duh Sfînt toţi venind înǎuntru deodatǎ cǎci ACESTA ESTE O PERSOANǍ conţinînd Dumnezeirea. Acea apariţie a avut loc la Cincizecime. Acolo nu sînt douǎ veniri ale Duhului, doar una. Necazul este cǎ oamenii nu cunosc adevǎrul real, şi ei simplu cred în Isus pentru iertarea pǎcatelor dar nu se duc înainte sǎ primeascǎ Duhul.

Înainte ca eu sǎ închei acest subiect, eu ştiu cǎ existǎ o întrebare în minţile voastre. Voi veţi vrea sǎ ştiţi în învǎţǎtura despre preexistenţǎ. Eu nu cred în acea învǎţǎturǎ Mormonǎ despre preexistenţa sufletelor nimic mai mult decît eu cred în reîncarnarea sau transmigrarea sufletelor [a trece dintr-un corp într-altul — Trans.]. Fiţi atenţi aici şi vedeţi asta. Aceasta nu este persoana care vine predestinatǎ etern de la Dumnezeu, ACESTA ESTE CUVÎNTUL, SAU SǍMÎNŢA. Acela este aceasta. Departe acolo în urmǎ, prea departe în urmǎ pentru ca mintea umanǎ sǎ poatǎ pǎtrunde, Dumnezeul Etern cu gînduri eterne, a gîndit şi a hotǎrît, "PE IACOB EU L-AM IUBIT, DAR PE ESAU EU L-AM URÎT, (Romani 9:13) ŞI NICI UNUL NU ERA NǍSCUT, ŞI NICI UNUL NU A FǍCUT BINE SAU RǍU.” Vedeţi acesta era GÎNDUL, şi apoi acel gînd a devenit exprimat, şi Dumnezeu l-a cumpǎrat înapoi pe Iacob, deoarece numai Iacob era SǍMÎNŢǍ. Iacob, singur avea sǎmînţa; aceasta este de ce el avea respect faţǎ de dreptul de naştere şi legǎmîntul lui Dumnezeu. Dacǎ tu eşti sǎmînţǎ adevǎratǎ, tu vei auzi acel Cuvînt; Duhul te va boteza în trupul lui Cristos, umplîndu-te şi împuternicindu-te, iar tu vei primi Cuvîntul pentru ziua şi epoca ta. Vedeţi cît de clar devine adevǎrata dovadǎ cînd Cuvîntul îţi este descoperit? Din nou, observaţi, cǎ Isus era Sǎmînţa Royalǎ. El a locuit într-un trup uman. Cînd Duhul L-a chemat (Gîndul Cuvînt-Manifestat), El a mers la Iordan şi a fost botezat acolo în apǎ. Cînd s-a supus la Cuvînt, Duhul Sfînt a venit peste El şi glasul a zis, "Acesta este Fiul Meu preaiubit, de El sǎ ascultaţi.” Glasul nu a zis, "Acesta a devenit Fiul Meu,” Isus ERA Fiul. Duhul Sfînt L-a aşezat ca acel Fiu înaintea tuturor. Atunci fiind umplut astfel (şi acelaşi model ţine la Cincizecime şi de atunci încolo), El a mers în putere demonstratǎ, primind deplina descoperire a lui Dumnezeu şi de la Dumnezeu, pentru ziua aceea.

Acum noi am spus constant cǎ adevǎrata dovadǎ de a fi botezat cu Duhul Sfînt este ca credinciosul să primească Cuvîntul pentru epoca în care trăieşte el. Lǎsaţi-mǎ sǎ vǎ arǎt cel mai clar.

Cele Şapte Epoci aşa cum sînt aşezate în Apoc. Cap. 2 şi 3 iau înǎuntru întreg cuprinsul Împlinirii Neamurilor, sau timpul întreg în care Dumnezeu are de a face cu Neamurile spre mîntuire. În fiecare singură epocă, fără excepţie, acesta zice exact acelaşi lucru în deschiderea şi încheierea mesajului cǎtre fiecare epocǎ. "Cǎtre mesagerul din (Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardis, Filadelfia, Laodicea) scrie; Aceste lucruri le zice Cel, etc., etc., "…Cel ce are o ureche, el (singular) sǎ audǎ ce zice Duhul cǎtre biserici.” Observaţi aici cǎ Isus (prin Duhul) în FIECARE epocǎ se adreseazǎ pe Sine cǎtre NUMAI O persoanǎ în legǎturǎ cu Cuvîntul pentru acea epocǎ. Numai UN mesager pentru fiecare epocǎ primeşte ceea ce Duhul are sǎ spunǎ cǎtre acea epocǎ, şi acel UN MESAGER este mesagerul la adevǎrata bisericǎ. El vorbeşte pentru Dumnezeu prin descoperire cǎtre "biserici”, şi cea falsǎ şi cea adevǎratǎ. Mesajul este apoi transmis la toţi. Dar deşi acesta este transmis pentru toţi care vin în sfera mesajului, acel mesaj este primit individual numai de cǎtre un anumit grup calificat într-un anumit fel. Fiecare individ din acel grup este unul care are abilitatea să audă ce zice Duhul pe calea mesagerului. Acei care aud nu obţin propria lor descoperire particularǎ, nici nu este un grup care obţine descoperirea lor colectivǎ, CI FIECARE PERSOANǍ AUDE ŞI PRIMEŞTE CEEA CE MESAGERUL DEJA A PRIMIT DE LA DUMNEZEU.

Acum nu vǎ gîndiţi ciudat cǎ acesta este cazul; cǎci Pavel a aşezat acest model sub mîna lui Dumnezeu. Pavel singur a avut deplina descoperire pentru ziua lui dupǎ cum este dovedit de confruntarea lui cu ceilalţi apostoli care au admis cǎ Pavel era Mesagerul-Profet la Neamuri pentru ziua aceea. Şi deasemeni observaţi prin ilustrarea actualǎ în Cuvînt, cǎ atunci cînd Pavel a dorit sǎ meargǎ în Asia, Dumnezeu i-a interzis, cǎci oile (copiii Lui) erau în Macedonia şi ei (Macedonienii) ar auzi ce avea Duhul sǎ spunǎ prin Pavel, pe cînd oamenii din Asia nu.

În fiecare epocǎ noi avem exact acelaşi model. Aceasta este de ce lumina vine prin vreun mesager dat de Dumnezeu într-o anumită zonă, şi atunci de la acel mesager acolo se rǎspîndeşte lumina prin slujba altora care au fost învǎţaţi cu credincioşie. Dar desigur toţi acei care se duc afarǎ nu învaţǎ întotdeauna cît de necesar este sǎ vorbeascǎ NUMAI ceea ce a vorbit mesagerul. (Amintiţi-vǎ, cǎ Pavel a avertizat poporul sǎ spunǎ numai ce el a spus, 1 Cor. 14:37, "Dacǎ vreun om gîndeşte cǎ el este un profet sau duhovnicesc, sǎ înţeleagǎ cǎ lucrurile pe care vi le scriu eu sînt PORUNCILE DOMNULUI. Ce? A ieşit Cuvîntul lui Dumnezeu de la voi? sau a venit acesta numai la voi?”) Ei adaugǎ aici, sau scoate acolo, şi curînd mesajul nu mai este pur, iar trezirea se stinge. Cît de atenţi trebuie sǎ fim noi sǎ auzim UN glas, cǎci Duhul are doar un glas care este glasul lui Dumnezeu. Pavel i-a avertizat sǎ zicǎ numai ce a zis el, întocmai cum Petru a fǎcut la fel. El i-a avertizat cǎci CHIAR EL (PAVEL) nu putea schimba un cuvînt din ceea ce el avea dat prin descoperire. Oh, ce important este aceasta sǎ auzi glasul lui Dumnezeu pe calea mesagerilor Lui, şi apoi sǎ zici ce li s-a dat lor sǎ zicǎ cǎtre biserici.

Eu sper cǎ voi începeţi sǎ vedeţi acum aceasta. Probabil voi puteţi înţelege acum de ce nu ţin eu cu fundamentaliştii şi Penticostalii. Eu trebuie sǎ ţin la Cuvîntul în felul în care Domnul l-a descoperit. Acum eu nu am acoperit tot acesta. Asta ar lua o carte separatǎ, dar cu ajutorul Domnului noi vom lua multe predici şi benzi şi mesaje despre toate aceste puncte sǎ vǎ ajutǎm sǎ înţelegeţi şi sǎ potriviţi toatǎ Scriptura.

"Cel care are o ureche, sǎ audǎ ce zice Duhul cǎtre bisericile din fiecare epocǎ.” În fiecare epocǎ era acelaşi strigǎt. Auziţi ce zice Duhul. Dacǎ tu eşti un Creştin, tu te vei întoarce înapoi la ceea ce învaţǎ Duhul, asta este, Cuvîntul din aceastǎ epocǎ. Fiecare mesager la fiecare epocǎ va propovǎdui acel Cuvînt. Fiecare trezire proaspǎtǎ şi adevǎratǎ va fi deoarece oamenii s-au întors înapoi la Cuvîntul din epoca lor. Strigǎtul din fiecare epocǎ este mustrarea, "Tu ai pǎrǎsit Cuvîntul lui Dumnezeu. Pocǎieşte-te, şi întoarce-te la Cuvînt.” De la prima carte în Biblie (Genesa) la ultima carte (Apocalipsa) existǎ numai un motiv pentru nemulţumirea lui Dumnezeu — pǎrǎsirea Cuvîntului; şi existǎ numai un remediu sǎ recîştigi favoarea Lui — înapoi la Cuvînt.

În Epoca Efesianǎ, şi în aceastǎ epocǎ, şi în fiecare epocǎ noi contemplǎm şi noi vom vedea cǎ aceasta este adevǎrat. Şi în ultima epocǎ care este epoca noastrǎ, noi vom afla înǎbuşirea Cuvîntului, lepǎdarea complectǎ sfîrşindu-se în necazul cel mare.

Dacǎ tu eşti sǎmînţǎ adevǎratǎ, dacǎ tu eşti cu adevǎrat botezat cu Duhul Sfînt tu vei stima Cuvîntul Lui mai presus de hrana ta necesarǎ, şi nǎzuieşti sǎ trǎieşti prin FIECARE Cuvînt care iese din gura lui Dumnezeu.

Aceasta este rugǎciunea mea arzǎtoare pentru noi toţi; fie ca noi sǎ auzim ceea ce Duhul aduce din Cuvînt pentru noi astǎzi.