O Expunere a celor Şapte Epoci Ale Bisericii

O Expunere a celor Şapte Epoci Ale Bisericii

William Marrion Branham

Viziunea din Patmos



Apocalipsa 1:9-20

IOAN ÎN PATMOS

Apoc. 1:9, "Eu, Ioan, care sînt şi fratele vostru şi pǎrtaş în necaz, şi în împǎrǎţie şi rǎbdarea lui Isus Cristos, am fost în insula care se cheamǎ Patmos, pentru Cuvîntul lui Dumnezeu, şi pentru mǎrturia lui Isus Cristos.”

Aceste serii de viziuni despre Descoperirea Persoanei lui Isus Cristos i-au fost date lui Ioan în timp ce el era exilat la Insula Patmos. Aceastǎ insulǎ micǎ este la treizeci de mile de coasta din Asia Micǎ în Marea Egee. Fiind stîncoasǎ şi infestatǎ cu şerpi, şopîrle şi scorpioni, ea avea valoare comercialǎ micǎ, aşa cǎ ea a fost folositǎ de cǎtre Imperiul Roman ca o colonie penalǎ unde erau cazaţi criminalii mai disperaţi, prizonieri politici, etc.

Voi veţi observa cǎ Ioan s-a adresat Creştinilor ca un frate în necaz. Aceasta era la aceastǎ vreme cînd biserica timpurie trecea prin mari persecuţii. Religia lor nu era numai "vorbitǎ împotriva ei pretutindeni” ci oamenii însǎşi erau întemniţaţi şi omorîţi. Ioan, ca mulţi alţii, suferea acum închisoare pentru Cuvîntul lui Dumnezeu şi mǎrturia lui Isus Cristos. Cînd a fost arestat, ei au încercat în zadar sǎ-l omoare prin a-l fierbe în ulei pentru douǎzeci şi patru de ore. Înfuriaţii şi neputincioşii oficiali l-au condamnat atunci la Patmos ca un vrǎjitor. Dar Dumnezeu era cu el, şi el a fost cruţat sǎ pǎrǎseascǎ insula şi sǎ se întoarcǎ la Efes unde el a continuat din nou ca pastor pînǎ la timpul morţii lui.

Viziunile pe care Ioan le-a primit au acoperit o perioadǎ de doi ani, A.D. 95-99. Acestea sînt cele mai remarcabile dintre toate viziunile din Cuvînt. Întreaga carte este aşezatǎ în simboluri, şi de aceea este ţinta multor critici şi controverse. Oricum, ea are pecetea lui Dumnezeu peste ea. Aceasta o face autenticǎ şi de o valoare imensǎ pentru toţi care citesc sau ascultǎ la paginile ei sacre.

ÎN DUHUL ÎN ZIUA DOMNULUI

Apoc. 1:10, "Eu eram în Duhul în Ziua Domnului, şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca al unei trîmbiţe.”

"Eu eram în Duhul.” Nu este aceasta aşa de frumos? Doamne, mie îmi place asta. Voi aţi putea numi acele cuvinte, "Întreaga viaţǎ Creştinǎ.” Dacǎ noi urmeazǎ sǎ trǎim ca Creştini, noi trebuie sǎ fim în Duhul LUI. Ioan nu vorbea ca fiind în propriul lui duh. Acela nu ar fi adus aceste viziuni. Acesta trebuia sǎ fie Duhul lui Dumnezeu. Acesta trebuie sǎ fie Duhul lui Dumnezeu cu noi, deasemeni, sau toate eforturile noastre sînt în zadar. Pavel a zis, "Eu mǎ voi ruga în Duhul, eu voi cînta în Duhul, eu voi trǎi în Duhul.” Dacǎ existǎ ceva bun care va veni la mine aceasta trebuie sǎ fie descoperit de cǎtre Duhul, confirmat prin Cuvînt, şi fǎcut manifest prin rezultatele care le poartǎ. Aşa de sigur cum Ioan avea nevoie sǎ fie în Duhul ca sǎ primeascǎ aceste descoperiri imense proaspete de la Isus, noi avem nevoie sǎ fim în Duhul ca sǎ înţelegem descoperirile pe care Dumnezeu ni le-a dat prin care sǎ trǎim în Cuvîntul Lui, cǎci acesta este acelaşi Duh.

Uitaţi-vǎ la asta aşa. Mult prea mulţi citesc Biblia unde zice în Fapte 2:38, "Pocǎiţi-vǎ, şi fiecare din voi sǎ fie botezat în Numele lui Isus Cristos pentru iertarea pǎcatelor, şi voi veţi primi darul Duhului Sfînt,” şi doar trec drept înainte. Ei nu vǎd aceasta. Dacǎ ei au vǎzut aceasta, prin a intra în Duhul, ei ar şti cǎ dacǎ ei vor sǎ primeascǎ Duhul Sfînt, ei au nevoie sǎ se pocǎiascǎ şi sǎ fie botezaţi în Numele Domnului Isus şi atunci Dumnezeu va fi dator sǎ împlineascǎ Cuvîntul Lui prin a-i umple cu Duhul Sfînt. Ei niciodatǎ nu ajung în Duhul Lui sau li se va întîmpla exact cum zice Cuvîntul. Rugaţi-vǎ la Dumnezeu pentru o descoperire prin Duhul Lui. Acela este primul pas. Intraţi în Duhul.

Lǎsaţi-mǎ doar sǎ folosesc o altǎ ilustrare. Sǎ presupunem cǎ voi aveţi nevoie de vindecare. Ce zice Cuvîntul? Pǎi, noi toţi am citit aceasta de nenumǎrate ori, dar nu am ajuns în Duhul cînd am citit aceasta. Am cerut noi lui Dumnezeu Duhul Lui sǎ ne înveţe adevǎrul real despre acesta? Dacǎ da, noi am chema prezbiterii, ne-am mǎrturisi pǎcatele, sǎ fim unşi şi sǎ se facǎ rugǎciune, şi aceasta ar fi aceea. Aceasta s-ar putea sǎ nu vinǎ imediat, dar în Duhul Lui, totul s-a terminat. Nu existǎ nici o altǎ curte de apel. Dumnezeu va împlini Cuvîntul Lui. Oh, noi avem nevoie sǎ ajungem în Duhul, şi atunci lucrurile vor fi fǎcute. NU VǍ DUCEŢI PRIN FAPTE MAI ÎNTÎI. INTRAŢI ÎN DUHUL ŞI APOI MERGEŢI PRIN FAPTE ŞI PRIVIŢI CE VA FACE DUMNEZEU.

Aţi observat voi vreodatǎ cum lumea intrǎ în duhul lucrurilor care sînt în lume? Ei merg la jocurile lor cu mingea, evenimentele lor sportive, şi dansurile lor. Ei intrǎ în duhul acestuia. Ei nu şed acolo ca florile de pe perete, beţe uscate vechi. Ei intrǎ direct în simţul lucrurilor şi devine o parte din lucruri. Dar, oh, cum urǎsc ei Creştinii pentru cǎ intrǎ în Duhul Cuvîntului lui Dumnezeu. Ei ne numesc fanatici şi holy-rollers. Nu existǎ nimic ceea ce ei nu ar face ca sǎ arate ura şi dezaprobarea lor. Dar ignoraţi aceea. Voi vǎ puteţi aştepta la aceasta, ştiind de unde vine ea. Doar mergeţi înainte şi intraţi în Duhul de închinǎciune.

Duhul nostru este curat. El este proaspǎt. El este real. El este cumpǎtat şi serios dar nu mai puţin, plin de bucuria Domnului. Creştinul s-ar cuveni sǎ fie tot aşa de vioi şi plin de plǎcerea lui în Domnul aşa cum este lumea cînd ea savureazǎ şi se încîntǎ în plǎcerile ei. Amîndoi Creştinii şi lumea sînt umani; amîndoi au emoţii. Diferenţa este cǎ inimile Creştinilor şi emoţiile sînt numai asupra Domnului Slavei şi dragostei Lui, în timp ce lumea satisface trupul.

Acum acesta spune cǎ Ioan era în Duhul în Ziua Domnului.

Oh, Doamne, aici este un verset care într-adevǎr cauzeazǎ ceva discordanţǎ. Nu cǎ aceasta are nevoie, sau s-ar cuveni, dar unii doar nu vǎd ce spune într-adevǎr Cuvîntul.

Înainte de toate noi aflǎm cîţiva oameni buni care numesc Ziua Domnului, Ziua Sabatului, care pentru ei este Sîmbǎta. Apoi acolo sînt ceilalţi care numesc Ziua Domnului, Duminicǎ, prima zi a sǎptǎmînii. Dar cum ar putea fi oricare din aceste zile, sau chiar amîndouǎ puse împreunǎ, cǎci Ioan era în Duhul primind acele vedenii pentru o perioadǎ de doi ani. De fapt ceea ce s-a întîmplat era cǎ Ioan era apucat sus în Duhul şi transportat în Ziua Domnului, care încǎ urmeazǎ sǎ vinǎ. Biblia vorbeşte despre Ziua Domnului care urmeazǎ sǎ fie în viitor, şi Ioan vede acum lucrurile din ziua aceea viitoare. Dar între timp, doar sǎ ne împǎcǎm minţile, haideţi sǎ aflǎm exact ce este Sabatul astǎzi.

Sabatul, aşa cum noi îl ştim din Noul Testament, NU ţinerea unei anumite zile. Noi nu avem nicidecum poruncǎ sǎ ţinem Sîmbǎta ca un Sabat, nici nu avem noi vreo poruncǎ sǎ ţinem prima zi din sǎptǎmînǎ, care este Duminica. Aici este adevǎrul despre Sabat, care înseamnǎ "odihnǎ.” Evr. 4:8, "Cǎci dacǎ Isus le-a dat lor odihnǎ (sau zi de odihnǎ), atunci nu ar fi vorbit El dupǎ aceea de o altǎ zi. Acolo rǎmîne de aceea o odihnǎ (ţinerea Sabatului) pentru poporul lui Dumnezeu. Cǎci cel care este intrat în odihna lui, el deasemeni s-a oprit de la propriile lui lucrǎri, aşa cum Dumnezeu s-a oprit de la ale Lui.” Aţi auzit voi acea frazǎ cheie în ultima parte a versetului? "Dumnezeu s-a oprit de la propriile Lui lucrǎri.” Dumnezeu a dat lui Israel ziua a şaptea ca Sabatul lor, în comemorarea propriei Lui lucrǎri în care El a creat lumea şi tot ce era în ea, şi apoi a oprit crearea. El s-a oprit de la lucrǎrile Lui. El s-a odihnit. Acum aceasta era bine sǎ dea o odihnǎ de Sabat unui popor care erau toţi într-un loc deodatǎ, astfel cǎ ei puteau toţi sǎ ţinǎ o anumitǎ zi. Astǎzi jumǎtate de lume este în luminǎ în timp ce cealaltǎ jumǎtate este în întuneric, aşa cǎ aceasta nu ar merge deloc. Dar acela este doar un argument din natural.

Sǎ vedem ce ne învaţǎ Biblia despre aceastǎ odihnǎ de Sabat. "Cǎci cel care este intrat în odihna lui.” Aceastǎ intrare înǎuntru nu este numai intrarea înǎuntru, ci rǎmînerea înǎuntru, odihna. Aceasta este o ‘odihnǎ eternǎ' a cǎreia ziua a şaptea este doar un model. ‘Şapte' este complectare. ‘Opt' este ‘întîia' zi iarǎşi. Învierea lui Isus era în prima zi a sǎptǎmînii, dîndu-ne viaţǎ eternǎ şi odihnǎ de Sabat eternǎ. Astfel noi vedem de ce Dumnezeu nu a putut sǎ ne dea vreo zi anume din sǎptǎmînǎ ca un Sabat (odihnǎ). Noi am ‘intrat înǎuntru' şi ‘rǎmînem în' odihna noastrǎ, care Israel nv a putut sǎ facǎ, avînd doar o umbrǎ a substanţei adevǎrate de care noi ne bucurǎm. De ce sǎ mergem înapoi la o umbrǎ cînd noi avem realitatea acum?

Cum primim noi aceastǎ odihnǎ, sau Sabat continuu, este la invitaţia lui Isus. El a spus în Mat. 11:28, 29, "Veniţi la Mine, toţi acei care trudiţi şi sînteţi împovǎraţi, şi Eu vǎ voi da odihnǎ. Luaţi jugul Meu peste voi, şi învǎţaţi de la Mine;…şi veţi gǎsi odihnǎ (sau ţinînd Sabatul, nu o zi, ci viaţǎ eternǎ, Sabat) pentru sufletele voastre.” Nu conteazǎ cît de mult voi aţi trudit sub încǎrcǎtura pǎcatului vostru, dacǎ aceasta este zece ani, treizeci de ani sau cincizeci de ani, sau mai mult, veniţi cu viaţa voastrǎ obositǎ epuizatǎ şi voi veţi gǎsi odihna Lui (adevǎratul Sabat). Isus vǎ va da odihnǎ.

Acum ce este exact acea odihnǎ pe care Isus o va da? Isa. 28:8-12, "Cǎci toate mesele sînt pline de vǎrsat şi murdǎrie, astfel cǎ acolo nu este nici un loc curat. Pe cine sǎ înveţe El cunoştinţa? şi pe cine îl va face El sǎ înţeleagǎ învǎţǎtura? Cei care sînt înţǎrcaţi de la lapte, şi traşi de la piepţi. Cǎci învǎţǎturǎ trebuie sǎ fie peste învǎţǎturǎ, învǎţǎturǎ peste învǎţǎturǎ; rînd peste rînd, rînd peste rînd; aici puţin, şi acolo puţin: Cǎci cu buze bîlbîitoare şi o altǎ limbǎ va vorbi El acestui popor. La care El a zis, Aceasta este odihna (Sabatul) unde voi puteţi face ca cel ostenit sǎ se odihneascǎ (sau ţinînd Sabatul Lui); şi aceasta este reîmprospǎtarea: totuşi ei nu au vrut sǎ audǎ.” Aici este aceasta profeţit chiar aici în Isaia. Şi aceasta s-a împlinit cam cu 700 de ani mai tîrziu la Cincizecime cînd ei toţi au fost umpluţi cu Duhul Sfînt exact aşa cum a fost spus cǎ ei vor fi. Acesta este adevǎratul Sabat care a fost promis. Astfel cînd ei au fost umpluţi cu Duhul Sfînt ei s-au oprit de la lucrǎrile lor lumeşti, faptele lor lumeşti, cǎile lor rele. Duhul Sfînt a luat controlul vieţilor lor. Ei au intrat în odihnǎ. Iatǎ odihna voastrǎ. Acela este Sabatul vostru. Acesta nu este o zi, nici un an, ci eternitatea de a fi umplut şi binecuvîntat în Duhul Sfînt. Aceasta este cǎ voi încetaţi, şi Dumnezeu face. Acesta este Dumnezeu în voi vrînd şi fǎcînd dupǎ buna Lui plǎcere.

Lǎsaţi-mǎ sǎ fac încǎ un comentariu despre Sîmbǎtarii care pretind cǎ noi ne întîlnim în ziua greşitǎ a sǎptǎmînii cînd ne întîlnim Duminica, prima zi. Iatǎ ce a spus Justin în secolul al doilea. "Duminica o adunare este ţinutǎ de toţi care locuiesc în cetǎţi şi sate, şi o secţiune este cititǎ din memoriile apostolilor şi scrierile atît de mult cît permite timpul. Cînd citirea este terminatǎ, preşedintele într-un discurs dǎ mustrarea şi îndemnul sǎ imite acele lucruri nobile. Dupǎ aceasta ne ridicǎm toţi sǎ oferim rugǎciune comunǎ. La încheierea rugǎciunii, aşa cum am descris, pîine şi vin se pune înaintea noastrǎ, şi se fac mulţumiri iar adunarea rǎspunde, "Amin.” Atunci elementele sînt distribuite la fiecare şi sînt împǎrţite şi duse de diaconi la casa celor absenţi. Bogaţii şi cei ce vor atunci dau contribuţii conform cu libera lor voie şi aceastǎ colectǎ este depozitatǎ la preşedintele care aprovizioneazǎ cu aceasta orfanii, vǎduvele, deţinuţii, strǎinii în lipsǎ.” Astfel noi vedem cǎ acei care pretind cǎ biserica timpurie a dus înainte tradiţia Iudaicǎ de a se aduna în ultima zi a sǎptǎmînii sînt vǎdit neştiutori despre ceea ce istoria aşeazǎ înainte de fapt, şi de aceea nu sînt vrednici de încredere.

Oh, acel popor ar putea veni la El şi ar gǎsi acea odihnǎ. Existǎ un strigǎt în toate inimile pentru acea odihnǎ dar majoritatea nu cunosc rǎspunsul. Astfel ei încearcǎ sǎ linişteascǎ strigǎtul printr-un proces religios de a ţine anumite zile sau acceptînd crezuri şi învǎţǎturi denominaţionale. Dar eşuînd în aceasta, mulţi încearcǎ bǎutura, chefuind, şi fiecare exces fizic, crezînd cǎ prin plǎcerile lumeşti acolo poate fi vreo satisfacţie. Dar în aşa ceva nu existǎ odihnǎ. Ei fumeazǎ şi iau pilule sǎ-şi linişteascǎ nervii. Dar nu existǎ odihnǎ în dozele pǎmînteşti. Ei au nevoie de Isus. Ei au nevoie de remediul ceresc, odihna Duhului.

Atunci cei mai mulţi dintre ei se duc la bisericǎ Duminica. Aceea este bine dar chiar şi acolo ei nu au nici o idee cum sǎ se apropie de Dumnezeu şi cum sǎ i se închine Lui. Isus a spus cǎ închinarea adevǎratǎ era în Duh şi în adevǎr, Ioan 4:24. Dar ce fel de închinare puteţi voi obţine într-o bisericǎ care cunoaşte aşa puţin despre Dumnezeu care pune sus un Moş Crǎciun la Crǎciun şi iepuraşi la Paşti? De unde au luat ei asta? Ei au luat aceasta de la pǎgîni şi a fǎcut-o o parte din doctrina bisericii. Dar cînd unul se întoarce la Domnul şi este umplut cu Duhul Sfînt el înceteazǎ de la toate lucrurile ca acestea. El are o odihnǎ în sufletul lui. El într-adevǎr începe sǎ trǎiascǎ, şi sǎ iubeascǎ pe Dumnezeu şi sǎ se închine Lui.

Acum sǎ ne întoarcem la Scriptura noastrǎ. Noi ştim ce nu este Ziua Domnului. Dacǎ aceasta nu este Sîmbǎtǎ sau Duminicǎ, care este aceasta? Pǎi, sǎ o punem în felul acesta. Astǎzi desigur cǎ nu este Ziua Domnului. Aceasta este ziua omului. Aceasta este înfǎptuirea omului, lucrul omului, biserica omului, ideea omului de închinare, totul al omului, cǎci aceasta este lumea omului (cosmos). DAR ZIUA DOMNULUI VINE. Da, ea vine. Aceasta este doar cǎ la acest timp din Descoperirea lui Isus Cristos, Ioan a fost luat sus de cǎtre Duhul şi transportat de cǎtre Duhul la acea Zi Mǎreaţǎ care vine. Ziua Domnului este cînd zilele omului s-au terminat. Împǎrǎţiile acestei lumi vor deveni atunci împǎrǎţiile Dumnezeului nostru. Ziua Domnului este cînd cad judecǎţile, şi dupǎ aceea vine mileniul. Chiar acum lumea face ceea ce ea vrea sǎ facǎ cu Creştinul. Ei îl numesc tot felul de nume rele, bǎtîndu-şi joc de el. Dar acolo vine acea mǎreaţǎ şi însemnatǎ zi cînd ei vor boci şi urla, cǎci Mielul vine în mînie sǎ judece lumea. Atunci este cînd neprihǎniţii vor avea ziua lor cu Domnul, cǎci cei rǎi vor arde şi cei neprihǎniţi vor umbla peste cenuşa lor în mileniul. Maleahi 4:3, "Şi voi veţi cǎlca peste cei rǎi cǎci ei vor fi cenuşǎ sub talpa picioarelor voastre în ziua în care Eu voi face asta, zice Domnul oştirilor.”
 

GLASUL CA O TRÎMBIŢǍ

Apoc. 1:10, "…Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca al unei trîmbiţe.” Ioan era în Duhul, şi cînd el era, el a vǎzut mǎreaţa şi minunata zi a Domnului Isus şi toatǎ puterea Lui sfîntǎ. Viitorul era gata sǎ se desfǎşoare cǎci Dumnezeu era gata sǎ-l înveţe. Ioan nu a spus cǎ aceasta era o trîmbiţǎ. Acesta era ca o trîmbiţǎ. Acum cînd se suflǎ o trîmbiţǎ ea are o urgenţǎ despre aceasta. Ea este ca vestitorul, mesagerul regelui, venind la popor. El suflǎ dintr-o trîmbiţǎ. Aceasta este o chemare urgentǎ. Poporul se adunǎ sǎ asculte. (Israel a fost întotdeauna adunat prin sunetul unei trîmbiţe.) Ceva important este aproape. "Ascultaţi la aceasta.” Astfel acest glas avea aceeaşi urgenţǎ de apel cum avea trîmbiţa. Aceasta era clarǎ şi puternicǎ, uimitoare şi de deşteptare. Oh, ca noi sǎ putem sǎ auzim glasul lui Dumnezeu ca o trîmbiţǎ în aceastǎ zi, cǎci aceasta este ‘Trîmbiţa Evangheliei' sunînd înainte ‘Cuvîntul Profeţiei' sǎ ne facǎ preocupaţi, şi pregǎtiţi, pentru ceea ce vine pe pǎmînt.

 

PORUNCA DE A SCRIE

Apoc. 1:11, "Zicînd, Eu sînt Alfa şi Omega, Cel dintîi şi Cel de pe urmǎ: şi, Ce vezi tu, scrie într-o carte, şi trimite-o celor şapte biserici care sînt în Asia: la Efes, şi la Smirna, şi la Pergam, şi la Tiatira, şi la Sardes, şi la Filadelfia, şi la Laodicea.” Iat-o aici. Întîiul şi Ultimul, Alfa şi Omega: aceasta este TOT din acesta. Unicul Dumnezeu adevǎrat. Glasul şi Cuvîntul lui Dumnezeu. Realitatea şi adevǎrul este aproape. Ce lucru este acesta sǎ fii în Duhul. Doamne, sǎ fii în prezenţa lui Dumnezeu şi sǎ auzi de la El…"Ceea ce tu vezi, scrie într-o carte, şi trimite-o celor şapte biserici.” Glasul care a sunat înainte Cuvîntul Lui în Grǎdina Edenului şi pe Mt. Sinai, glas care de asemenea a fost auzit în eFcelenta slavǎ de pe Muntele Transfigurǎrii, a fost încǎ odatǎ sunat înainte, şi de data aceasta cǎtre cele şapte biserici cu o complectǎ şi finalǎ descoperire a lui Isus Cristos.

"Scrie vedeniile, Ioan. Fǎ o mǎrturie despre ele pentru epocile care au sǎ urmeze, cǎci ele sînt adevǎratele profeţii care TREBUIE sǎ se împlineascǎ. Scrie-le şi trimite-le afarǎ, fǎcîndu-le cunoscut.”

Ioan a recunoscut glasul acela. Oh, tu vei recunoaşte acel glas cînd El cheamǎ dacǎ tu eşti unul dintr-ai Lui.

 

SFEŞNICELE DE AUR

Apoc. 1:12, "Şi m-am întors sǎ vǎd glasul care-mi vorbea. Şi fiind întors, am vǎzut şapte sfeşnice de aur.” Ioan nu spune cǎ el s-a întors sǎ vadǎ pe acela a cǎrui glas el a auzit, ci el s-a întors sǎ vadǎ glasul. Oh, mie îmi place asta. El s-a întors sǎ vadǎ glasul. Glasul şi persoana sînt unul şi acelaşi. Isus este CUVÎNTUL. Ioan 1:1-3, "La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu. Acelaşi era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost fǎcute prin El; şi nimic nu a fost fǎcut fǎrǎ El ceea ce a fost fǎcut.” Dacǎ voi puteţi vreodatǎ sǎ ajungeţi ca într-adevǎr sǎ vedeţi Cuvîntul voi îl veţi vedea pe Isus.

Cînd Ioan s-a întors el a vǎzut şapte sfeşnice de aur. De fapt ele erau suporturi de lǎmpi. Şi conform cu versetul 20, ele sînt cele şapte biserici: "cele şapte sfeşnice pe care tu le vezi sînt cele şapte biserici.” Sǎ reprezinte bisericile ele cu greu ar putea fi lumînǎri. O lumînare arde doar pentru o vreme şi apoi este arsǎ de tot. Ea moare. Nu ar mai fi nimic din ea. Dar suporturile de lampǎ posedǎ o calitate de duratǎ care nu se gǎseşte în lumînǎri.

Dacǎ voi vreţi sǎ obţineţi un tablou frumos despre lampǎ, citiţi despre ea în Zaharia 4:1-6, "Şi îngerul care-mi vorbea a venit din nou, şi m-a trezit, ca un om care este trezit din somnul lui. Şi a zis cǎtre mine, Ce vezi tu? Şi eu am zis, eu m-am uitat, şi iatǎ un sfeşnic tot din aur, cu un vas deasupra acestuia, şi cele şapte lǎmpi din el, şi şapte ţevi la cele şapte lǎmpi, care sînt în vîrful de acolo. Şi doi mǎslini lîngǎ el, unul pe partea dreaptǎ a vasului, şi celǎlalt pe partea stîngǎ de acolo. Astfel eu am rǎspuns şi am vorbit cǎtre îngerul care a vorbit cu mine, zicînd, "Ce sînt acestea, Domnul meu? Atunci îngerul care mi-a vorbit a rǎspuns şi mi-a zis, Nu ştii tu ce ar fi acestea? Şi eu am zis, Nu, Domnul meu. Apoi el a rǎspuns şi mi-a vorbit, zicînd, Acesta este Cuvîntul Domnului cǎtre Zorobabel, zicînd, Nu prin tǎrie, nici prin putere, ci prin ‘Duhul' Meu, zice Domnul Oştirilor.” Aici este o altǎ lampǎ de aur pur. Aceasta arde strǎlucitor deoarece ea are ulei din belşug pe care îl obţine din cei doi mǎslini, care stau pe fiecare parte. Cei doi pomi reprezintǎ Vechiul şi Noul Testament, şi desigur uleiul simbolizeazǎ Duhul Sfînt, Care singur poate sǎ dea lumina lui Dumnezeu la oameni. Îngerul care a vorbit cu Zaharia era aşa de mult ca sǎ zicǎ "ceea ce tu vezi înseamnǎ cǎ biserica nu poate realiza nimic prin propria ei tǎrie sau putere, ci prin Duhul Sfînt.”

Acum examinaţi acest suport de lampǎ. Voi veţi observa cǎ acesta are un vas larg, sau rezervor, care este central la şapte braţe care ies din acesta. Acest vas este umplut cu ulei de mǎsline care curge prin şapte fitile care sînt puse în cele şapte braţe. Acesta este acelaşi ulei care arde şi face o luminǎ la capǎtul celor şapte ţevi. Aceastǎ luminǎ niciodatǎ nu s-a stins. Preoţii au continuat doar sǎ toarne ulei în vas.

Lampa a fost aprinsǎ într-un fel special. Întîi, preotul a luat foc din altarul sacru care a fost original aprins de cǎtre focul lui Dumnezeu. El a aprins, mai întîi de toate, lampa care şedea pe vîrful vasului. El a aprins apoi a doua lampǎ de la flacǎra primei lǎmpi. A treia lampǎ şi-a primit focul ei de la a doua lampǎ, aşa cum a patra a primit pe al ei de la a treia, şi aşa mai departe, pînǎ cînd ardeau toate cele şapte lǎmpi. Acest foc sfînt de la altar, fiind transmis de la lampǎ la lampǎ, este un model minunat al Duhului Sfînt în cele şapte Epoci ale Bisericii. evǎrsarea originalǎ a Cincizecimii (care revǎrsare a venit direct de la Isus pe Scaunul Milei) îmbracǎ Biserica Lui prin toate cele şapte epoci, şi scoate în evidenţǎ perfect cǎ Isus Cristos este acelaşi ieri, şi azi, şi în veci, Dumnezeul care nu se schimbǎ niciodatǎ în esenţa Lui şi cǎile Lui.

În Ioan 15, Isus a zis, "Eu sînt Viţa, voi sînteţi mlǎdiţele.” El este Viţa principalǎ, aceea care iese din rǎdǎcina originalǎ din sǎmînţa originalǎ care are viaţa în ea. Acum viţa nu aduce roade; acestea sînt mlǎdiţele care fac asta. Acum priviţi asta: Voi puteţi lua un pom citric aşa ca un pom de portocal, şi altoiţi în el o ramurǎ de grapefruit, o ramurǎ de lǎmîi, o ramurǎ de tangelo, şi alte feluri din varietatea aceea, şi toate acele ramuri vor creşte. Dar acele ramuri altoite nu vor produce portocale. Nu domnule. Ramura de lǎmîi va produce lǎmîi, iar ramura de grapefruit va produce grapefruit şi aşa mai departe. Totuşi acele ramuri vor propǎşi din viaţa din pom. Dar dacǎ acel pom produce o altǎ ramurǎ de a lui însuşi aceasta va fi o ramurǎ de portocal şi va produce portocale. De ce? Deoarece viaţa în ramurǎ şi viaţa în trunchi sînt identice dupǎ cum aceasta nu era aşa cu ramurile altoite. Acele mlǎdiţe altoite aveau sursele lor în alte feluri de viaţǎ din alţi pomi, din alte rǎdǎcini, din alte seminţe. Oh, ele vor produce fructe în regulǎ, dar ele nu vor produce portocale. Ele nu pot deoarece ele nu sînt originalul.

Acela-i felul cum este biserica. Viţa a fost despicatǎ şi ramurile au fost altoite înǎuntru. Ei au altoit înǎuntru ramuri Baptiste, ramuri Metodiste, ramuri Prezbiteriene, şi ramuri Penticostale. Şi acele ramuri produc roade Baptiste, Metodiste, Penticostale, şi Prezbiteriene. (Seminţe denominaţionale din care ele produc roadele lor.) Dar dacǎ viţa produce vreodatǎ o altǎ mlǎdiţǎ de a ei însǎşi, acea mlǎdiţǎ va fi exact ca viţa însǎşi. Ea va fi acelaşi fel de mlǎdiţǎ care a fost produsǎ la Cincizecime. Ea va vorbi în limbi, va profeţi, şi va avea puterea şi semnele lui Isus Cristos cel înviat în ea. De ce? Deoarece ea prosperǎ din resursele naturale ale viţei însǎşi. Voi vedeţi, ea nu a fost altoitǎ în viţǎ; ea a fost NǍSCUTǍ în viţǎ. Cînd acele alte mlǎdiţe au fost altoite înǎuntru, tot ce puteau face ele era sǎ producǎ propriile lor roade cǎci ele nu erau nǎscute din acea viţǎ. Ele nu ştiu despre acea viaţǎ originalǎ şi rodul original. Ei nu pot şti cǎci ei nu au fost nǎscuţi din ea. Dar dacǎ ei ar fi fost nǎscuţi din ea, aceeaşi viaţǎ care a fost în trunchiul original (Isus) ar fi venit prin ei şi s-ar fi manifestat prin ei. Ioan 14:12, "Adevǎrat, adevǎrat, vǎ spun Eu, Cel care crede în Mine, lucrǎrile pe care le fac Eu le va face şi el; şi lucruri mai mari decît acestea va face el; deoarece Eu mǎ duc la Tatǎl Meu.”

Denominaţiunile care sînt dirijate de om nu pot fi nǎscute din Dumnezeu; cǎci acesta este Duhul, NU OMUL, care dǎ viaţǎ.

Ce emoţionant este sǎ te gîndeşti la cele şapte lǎmpi care trag viaţǎ şi luminǎ din resursele vasului principal deoarece ele au fitilele lor înmuiate acolo. Fiecare mesager al bisericii este descris aici. Viaţa lui este înflǎcǎratǎ cu Duhul Sfînt. Fitilul lui (viaţa) a fost scufundat în Cristos. Prin acel fitil el trage chiar viaţa din Cristos, şi prin el dǎ luminǎ la bisericǎ. Ce fel de luminǎ dǎ el? Tocmai aceeaşi luminǎ care era în prima lampǎ care a fost aprinsǎ. Şi chiar de-a lungul epocilor pînǎ în timpul prezent al mesagerului din ultimele zile aceeaşi viaţǎ şi aceeaşi luminǎ este manifestatǎ printr-o viaţǎ care este ascunsǎ cu Cristos în Dumnezeu.

Nu numai cǎ noi putem vorbi astfel despre mesageri, ci fiecare credincios adevǎrat este dramatic zugrǎvit aici. Ei toţi trag din aceeaşi sursǎ. Ei au fost toţi înmuiaţi în acelaşi vas. Ei sînt morţi faţǎ de ei înşişi şi vieţile lor sînt ascunse cu Cristos în Dumnezeu. Ei sînt sigilaţi înǎuntru de cǎtre Duhul Sfînt. Ef. 4:30, "Şi nu întristaţi pe Duhul Sfînt a lui Dumnezeu, prin care voi sînteţi sigilaţi pînǎ în ziua rǎscumpǎrǎrii.” Nici un om nu-i poate smulge din mîna Lui. Vieţile lor nu pot fi atinse. Viaţa vizibilǎ arde şi strǎluceşte, dînd luminǎ şi manifestǎri ale Duhului Sfînt. Viaţa interioarǎ, invizibilǎ este ascunsǎ în Dumnezeu şi hrǎnitǎ de Cuvîntul lui Dumnezeu. Satan nu-i poate atinge. Nici chiar moartea nu-i poate atinge, cǎci moartea şi-a pierdut ţepuşul; mormîntul şi-a pierdut biruinţa. Mulţumiri fie cǎtre Dumnezeu, cǎ ei au aceastǎ biruinţǎ în şi prin Domnul Isus Cristos. Amin şi amin.

 

NU MAI ESTE PREOTUL

Apoc. 1:13, "Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice Unul care semǎna cu Fiul Omului, îmbrǎcat cu o hainǎ pînǎ jos la picioare, şi încins la piept cu un brîu de aur.”

Acolo stǎ El, Unul care seamǎnǎ cu Fiul Omului. Aşa cum juvaerul este înfrumuseţat prin montarea inelului, aşa este El slǎvit în mijlocul bisericilor. Aceasta este Ziua Domnului; cǎci Ioan Îl vede stînd, nu ca un preot, ci ca Judecǎtorul care vine. Brîul de aur nu mai este încins în jurul mijlocului unde preotul trebuie sǎ-l poarte aşa cum el slujeşte lui Dumnezeu în Locul Preasfînt, ci acesta este acum în jurul umerilor Lui, cǎci El nu este acum preotul ci JUDECǍTORUL. Acum Ioan 5:22 s-a împlinit, "Cǎci Tatǎl nu judecǎ nici un om, ci a predat toatǎ judecata la Fiul.” Slujba Lui a fost predatǎ. Preoţia s-a sfîrşit. Zilele profeţiei sînt terminate. El stǎ încins ca JUDECǍTORUL.

 

SLAVA DE ŞAPTE ORI A PERSOANEI LUI

Apoc. 1:14-16, "Capul Lui şi pǎrul Lui erau albe ca lîna, aşa albe ca zǎpada; şi ochii Lui erau ca o flacǎrǎ de foc. Şi picioarele Lui ca alama finǎ, de parcǎ erau arse într-un cuptor; şi glasul Lui ca sunetul de multe ape. Şi El avea în mîna Lui dreaptǎ şapte stele: şi din gura Lui a ieşit o sabie ascuţitǎ cu douǎ tǎişuri: şi înfǎţişarea Lui era ca soarele cînd strǎluceşte în tǎria lui.”

Cît de adînc mişcǎtoare şi de inspiraţie era apariţia lui Isus la Ioan, care era în exil pentru cauza Cuvîntului, şi iatǎ, CUVÎNTUL Viu stǎ acum înaintea lui. Ce vedenie luminǎtoare, cǎci fiecare atribut descriptiv are o semnificaţie. Ce revelaţie a Fiinţei Lui glorioase.

Părul Lui aşa Alb ca Zăpada

Ioan întîi observǎ şi menţioneazǎ albeaţa pǎrului Lui. Acesta era alb, şi aşa strǎlucitor ca zǎpada. Aceasta nu era din cauza vîrstei Lui. Oh, nu. Pǎrul alb briliant nu semnificǎ vîrsta ci ezperienţǎ, maturitate, şi înţelepciune. Cel Etern nu îmbǎtrîneşte. Ce este timpul la Dumnezeu? Timpul însemneazǎ puţin la Dumnezeu, dar înţelepciunea însemneazǎ mult. Aceasta este ca şi cînd Solomon a chemat pe Dumnezeu pentru înţelepciune sǎ jvde e poporul lui Israel. Acum El vine, Judecǎtorul la tot pǎmîntul. El va fi încoronat cu înţelepciune. Aceea este ceea ce semnificǎ pǎrul alb şi sclipitor. Vedeţi aceasta în Dan. 7:9-14, "Eu am privit pînǎ cînd tronurile au fost aruncate jos, şi cel Îmbǎtrînit de Zile a şezut, a Cǎrui îmbrǎcǎminte era albǎ ca zǎpada, şi pǎrul capului Sǎu ca lîna purǎ: tronul Lui era ca flacǎra de foc, şi roţile Lui ca focul aprins. Un rîu de foc curgea şi venea dinaintea Lui: mii de mii îi slujeau Lui, şi zece mii de ori zece mii stǎteau înaintea Lui: Judecata a fost aşezatǎ, şi cǎrţile au fost deschise. Eu am privit atunci din cauza glasului cuvintelor mǎreţe pe care le-a vorbit cornul: eu am privit chiar pînǎ cînd fiara a fost ucisǎ, şi trupul ei nimicit, şi aruncat în flǎcǎrile arzǎtoare. Cît privesc pe celelalte fiare, lor li s-au luat stǎpînirea: totuşi vieţile lor au fost prelungite pentru o vreme şi un timp. Eu am vǎzut în viziunile de noapte, şi, iatǎ, Unul ca Fiul Omului a venit pe norii cerului, şi a venit la cel Îmbǎtrînit de Zile, şi ei L-au adus aproape înaintea Lui. Şi acolo Lui i-a fost dat stǎpînire, şi slavǎ, şi o împǎrǎţie, ca toate popoarele, neamuri, şi limbi, sǎ- L slujeascǎ: stǎpînirea Lui este o stǎpînire veşnicǎ, care nu va trece, şi împǎrǎţia Lui aceea care nu va fi nimicitǎ.” Acolo este aceasta. Daniel L-a vǎzut cu acel pǎr alb. El era Judecǎtorul care deschidea cǎrţile şi judecînd din ele. Daniel L-a vǎzut venind în nori. Aceea este exact ce a vǎzut Ioan. Ei amîndoi L-au vǎzut exact la fel. Ei au vǎzut Judecǎtorul cu brîul Lui de judecatǎ peste umerii Lui, stînd pur şi sfînt, plin de înţelepciune, pe deplin calificat sǎ judece lumea în neprihǎnire. Aleluia.

Chiar şi lumea înţelege aceastǎ simbologie, cǎci în timpurile strǎvechi judecǎtorul apǎrea şi convoca curtea, îmbrǎcat cu o perucǎ albǎ şi o robǎ lungǎ care semnifica complecta lui autoritate (robǎ de la cap la picioare) sǎ împartǎ justiţia.

Ochii Lui ca Focul

Gîndiţi-vǎ la asta. Acei ochi care erau odatǎ întunecaţi cu lacrimi de tristeţe şi milǎ. Acei ochi care au plîns cu compasiune la mormîntul lui Lazǎr. Acei ochi care nu au vǎzut rǎul ucigaşilor care L-au atîrnat pe o cruce ci în tristeţe a strigat, "Tatǎ iartǎ-i.” Acum acei ochi sînt o flacǎrǎ de foc, ochii Judecǎtorului Care îi va rǎsplǎti pe acei care L-au respins.

Dintre toate emoţiile umane pe care El le-a manifestat mai mult cînd El a apǎrut ca Fiul Omului a fost aceasta, cǎ El a plîns adesea. Totuşi în spatele acelui plîns şi acelei tristeţi acolo încǎ era Dumnezeu.

Aceiaşi ochi au vǎzut vedenii. Ei au privit adînc în inimile oamenilor şi au citit chiar gîndurile lor şi ştiau toate cǎile lor felurite. Înflǎcǎrînd afarǎ din ochi muritori era Dumnezeu, Care a strigat cǎtre cei care nu L-au cunoscut pentru ceea ce El era, "…Dacǎ voi nu credeţi cǎ Eu sînt Acela, voi veţi muri în pǎcatele voastre.” Ioan 8:24. "Dacǎ eu nu fac lucrǎrile Tatǎlui Meu, sǎ nu Mǎ credeţi. Dar dacǎ Eu le fac (lucrǎrile Tatǎlui Meu), chiar dacǎ nu Mǎ credeţi, credeţi lucrǎrile…” Ioan 10:37, 38. Ca Ieremia din vechime, El era profetul plîngǎreţ, cǎci oamenii nu au primit Cuvîntul lui Dumnezeu şi au împins la o parte revelaţia.

Acei ochi ca flǎcǎri de foc ai Judecǎtorului chiar şi acum înregistreazǎ vieţile la tot ce trǎieşte. Alergînd încoace şi încolo peste tot pǎmîntul, nu existǎ nimic ca El sǎ nu ştie. El cunoaşte dorinţele inimii şi ce intenţioneazǎ sǎ facǎ fiecare. Nu existǎ nimic ascuns care sǎ nu fie descoperit, cǎci toate lucrurile sînt goale înaintea Lui cu Care noi avem de a face. Gîndiţi-vǎ la asta, El ştie chiar acum la ce vǎ gîndiţi voi.

Da, acolo stǎ El ca Judecǎtor cu ochi înflǎcǎraţi sǎ împartǎ judecatǎ. Ziua de milǎ s-a sfîrşit. Oh, ca oamenii sǎ se poatǎ pocǎi şi sǎ caute faţa Lui în neprihǎnire în timp ce încǎ existǎ timp. Ca ei sǎ-şi poatǎ face din sînul Lui perna lor înainte ca lumea sǎ se mistuie în foc.

Picioarele de Alamă

"Şi picioarele Lui semǎnau ca alama finǎ, de parcǎ ele au ars într-un cuptor.” Alama este cunoscutǎ pentru tǎria ei remarcabilǎ. Nu existǎ nimic care este cunoscut pe care voi puteţi sǎ puneţi cu ea ca sǎ o cǎliţi. Dar aceastǎ alamǎ care descrie picioarele Lui este încǎ şi mai remarcabilǎ în aceea cǎ ea a suportat examenul cuptorului aprins, un examen prin care nimeni altul nu a trecut. Şi aceea este exact corect. Cǎci alama semnificǎ Judecata Divinǎ: o judecatǎ pe care Dumnezeu a decretat-o şi a adus la îndeplinire. Ioan 3:14-19, "Şi aşa cum Moise a înǎlţat un şarpe în pustie, tot aşa trebuie ca Fiul Omului sǎ fie înǎlţat: Ca oricine crede în El sǎ nu piarǎ, ci sǎ aibe viaţǎ eternǎ. Cǎci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încît El a dat singurul Lui Fiu nǎscut, ca oricine crede în El sǎ nu piarǎ, ci sǎ aibe viaţǎ veşnicǎ. Cǎci Dumnezeu nu a trimis pe Fiul Sǎu în lume sǎ condamne lumea; ci ca lumea sǎ poatǎ fi salvatǎ prin El. Cel care crede în El nu este condamnat: dar cel care nu crede este deja condamnat, deoarece el nu a crezut în Numele singurului Fiu nǎscut a lui Dumnezeu. Şi aceasta este condamnarea, cǎ lumina a venit în lume, şi oamenii au iubit mai degrabǎ întunericul decît lumina, deoarece faptele lor erau rele.” Num. 21:8, 9, "Şi Domnul i-a zis lui Moise, Fǎ-ţi un şarpe înfocat, şi aşeazǎ-l pe un stîlp: şi se va împlini, cǎ oricine care este muşcat, cînd el se uitǎ la el, va trǎi. Şi Moise a fǎcut un şarpe de alamǎ, şi l-a pus pe un stîlp, şi s-a împlinit, cǎ dacǎ un şarpe a muşcat vreun om, cînd el a privit şarpele de alamǎ, el a trǎit.” Israel a pǎcǎtuit. Pǎcatul trebuia sǎ fie judecat. Astfel Dumnezeu i-a poruncit lui Moise sǎ punǎ un şarpe de alamǎ pe un stîlp, şi cel care se uita era salvat de la pedeapsa pǎcatului sǎu.

Şarpele de alamǎ pe stîlp simbolizeazǎ pǎcatul din Grǎdina Edenului, unde şarpele a amǎgit pe Eva, fǎcînd ca ea sǎ pǎcǎtuiascǎ. Alama vorbeşte de judecatǎ, aşa cum este vǎzut în altarul de alamǎ unde pedeapsa pǎcatului a fost împlinitǎ în jertfa de pe altar. Cînd Dumnezeu a judecat pe Israel pentru pǎcatele lui în zilele lui Ilie, El a reţinut ploaia şi cerurile înfocate au devenit ca alama. Acum în aceastǎ ilustrare noi vedem cǎ şarpele de pe stîlp reprezintǎ pǎcatul deja judecat, deoarece el este fǎcut din alamǎ, arǎtînd cǎ judecata Divinǎ a cǎzut deja peste pǎcat. Atunci oricine s-a uitat la şarpele de pe stîlp, acceptînd semnificaţia despre acesta, a fost fǎcut bine, cǎci aceasta era lucrarea sau salvarea Domnului.

Şarpele pe stîlp este un model despre ceea ce Isus a venit pe pǎmînt sǎ realizeze. El a fost fǎcut trup pentru ca sǎ ia asupra Lui judecǎţile lui Dumnezeu pentru pǎcat. Fundaţia altarului de jertfǎ era alamǎ solidǎ, simbolizînd Mielul ucis dinainte de întemeierea lumii. Judecata deja a trecut asupra Lui cînd încǎ nici nu existau pǎcǎtoşi. Mîntuirea fiind în întregime de la Domnul, El a cǎlcat teascul de vin al furiei de mînie a lui Dumnezeu singur. Îmbrǎcǎmintea Lui a fost vopsitǎ în roşu cu propriul Lui sînge. Cuptorul încins al dreptei judecǎţi şi a mîniei lui Dumnezeu era partea Lui. El a suferit, cel drept pentru cel nedrept. "Tu eşti vrednic, O Miel al lui Dumnezeu, cǎci Tu ne-ai rǎscumpǎrat prin propriul Tǎu sînge.” El a fost rǎnit pentru greşelile noastre, El a fost învineţit pentru fǎrǎdelegile noastre, pedeapsa pǎcii noastre era peste El, şi prin rǎnile Lui noi sîntem vindecaţi. Domnul a aşezat peste El fǎrǎdelegile noastre ale tuturor. El a suferit cum nu a suferit nici un om vreodatǎ. Chiar înainte de cruce El a vǎrsat mari picǎturi de sudoare ca sîngele din trupul Lui ca în intensa agonie a încercǎrii grele dinainte chiar sîngele s-a separat în venele Lui. Luca 22:44, "Şi fiind într-o agonie El s-a rugat mai cu ardoare şi sudoarea Lui era aşa de parcǎ erau picǎturi de sînge cǎzînd jos pe pǎmînt.”

Dar într-o zi acele picioare de alamǎ vor sta pe pǎmînt. Şi Judecǎtorul întregului pǎmînt El va fi, şi cu dreptate şi desǎvîrşire va judeca El omenirea. Şi acolo nu va fi nici o scǎpare de la acea judecatǎ. Nici o întoarcere a acelei judecǎţi. Acolo nu va fi nici un amestec cu aceasta. Cel care va fi nedrept încǎ va fi nedrept; cel care este murdar încǎ va fi murdar. Cel Neschimbǎtor nu se va schimba atunci, cǎci El nu a fǎcut-o şi nu o va face. Acele picioare de alamǎ vor zdrobi pe vrǎjmaş. Ele vor nimici anticristul, fiara şi chipul şi tot ceea ce este mîrşav înaintea Lui. El va distruge sistemele bisericii care au luat Numele Lui numai sǎ-i corupǎ strǎlucirea şi le va zdrobi împreunǎ cu anticristul. Toţi pǎcǎtoşii, ateiştii, agnosticii, moderniştii, liberalii, toţi vor fi acolo. Moartea, iadul, şi mormîntul vor fi acolo. Da ei vor fi. Cǎci cînd El vine, cǎrţile vor fi deschise. Atunci este cînd chiar biserica cǎldicicǎ şi cele cinci fecioare neînţelepte vor apǎrea. El va separa oile de capre. Cînd El vine El va prelua împǎrǎţia, cǎci aceasta este a Lui, şi cu El vor fi de mii de ori zece mii, Mireasa Lui, care vine sǎ-i slujeascǎ Lui. Glorie! Oh, aceasta este acum sau niciodatǎ. Pocǎiţi-vǎ înainte sǎ fie prea tîrziu. Treziţi-vǎ dintre cei morţi şi cǎutaţi pe Dumnezeu ca sǎ fiţi umpluţi cu Duhul Lui sau voi veţi pierde viaţa eternǎ. Faceţi aceasta acum în timp ce mai este timp.

 

Glasul Lui Era ca Sunetul de Ape Multe

Acum ce reprezintǎ apele? Ascultaţi aceasta în Apoc. 17:15, "…apele pe care tu le vezi,…sînt popoare, şi gloate, şi naţiuni, şi limbi.” Glasul Lui ca sunetul de gloate care vorbeau. Ce este aceasta? Aceasta este judecata. Cǎci acestea sînt glasurile gloatelor de martori, care prin Duhul Sfînt prin toate epocile au mǎrturisit pentru Cristos şi au propovǎduit Evanghelia Lui. Acesta va fi glasul fiecǎrui om ridicîndu-se în judecatǎ împotriva pǎcǎtosului care nu vrea sǎ ia averizarea. Glasurile celor şapte mesageri vor fi auzite tare şi clar. Acei predicatori credincioşi care au predicat puterea de salvare a lui Isus, care au predicat botezul în apǎ în Numele lui Isus, care au predicat umplerea înǎuntru şi puterea Duhului Sfînt, care au stat cu Cuvîntul mai mult decît cum au stat cu propriile lor vieţi; toţi dintre ei erau glasul lui Isus Cristos prin Duhul Sfînt de-a lungul epocilor. Ioan 17:20, "Eu nu mǎ rog numai pentru aceştia, ci şi pentru acei care vor crede în Mine prin cuvîntul lor.”

V-aţi gîndit voi vreodatǎ cît de înspǎimîntǎtor este pentru un om sǎ fie dus neputincios înspre o cascadǎ? Gîndiţi-vǎ acum la acel urlet aşa cum el se apropie de pieirea lui sigurǎ şi certǎ. Şi tot aşa de exact ca aceea vine ziua judecǎţii cînd urletul mulţimii de glasuri vǎ condamnǎ cǎci nu aţi dat ascultare înainte sǎ fie prea tîrziu. Daţi ascultare chiar în ceasul acesta. Cǎci în acest moment gîndurile voastre sînt înregistrate în ceruri. Acolo gîndurile voastre vorbesc mai tare decît cuvintele voastre. Ca şi Fariseul care a pretins aşa de mult cu gura lui, dar nu a ascultat de Domnul, inima lui a devenit coruptǎ şi rea pînǎ cînd a fost prea tîrziu, chiar şi acum aceasta ar putea sǎ fie ultima ta chemare sǎ auzi Cuvîntul şi sǎ-l primeşti înspre viaţǎ eternǎ. Va fi prea tîrziu cînd tu te apropii de urletul de multe glasuri al judecǎţii şi pieirii.

Dar aţi observat voi vreodatǎ cît de dulce şi relaxant poate fi sunetul de apǎ? Mie îmi place sǎ pescuiesc, şi îmi place sǎ gǎsesc un loc unde apa şuşoteşte în freamǎt. Eu pot doar sǎ mǎ întind înapoi şi sǎ o aud vorbind pace şi bucurie şi satisfacţie cǎtre inima mea. Cît de bucuros sînt eu sǎ fiu ancorat în cerul de odihnǎ unde glasul Domnului vorbeşte pace, aşa cum Cuvîntul apelor de separare au declarat. Cît de mulţumiţi ar trebui sǎ fim noi sǎ auzim glasul Lui de iubire şi grijǎ şi cǎlǎuzire şi ocrotire. Şi într-o zi noi vom auzi acelaşi glas dulce vorbind, nu în judecatǎ, ci în bun venit cǎtre noi a cǎror pǎcate au fost iertate prin sîngele Lui, a cǎror vieţi au fost umplute de Duhul, şi a cǎror umblare era în Cuvînt. Ce ar putea sǎ fie mai preţios decît sǎ auzi mulţimea glasurilor de bun venit şi sǎ fii înconjurat de acele mulţimi care au crezut în viaţa eternǎ? Oh, nu existǎ nimic ca aceasta. Eu mǎ rog ca voi sǎ auziţi glasul Lui şi sǎ nu vǎ împietriţi inima, ci primiţi-L ca Împǎrat al vostru.

Oh, dacǎ mǎcar aţi vedea aceasta. Acestea erau apele care au distrus lumea, dar acestea erau aceleaşi ape care l-au salvat pe Noe şi deasemeni au salvat întregul pǎmînt pentru Noe. Ascultaţi de glasul Lui, glasul slujitorilor Lui, aşa cum acesta cheamǎ la pocǎinţǎ şi viaţǎ.

În Mîna Lui Dreaptă Erau Şapte Stele

"Şi El avea în mîna Lui dreaptǎ şapte stele.” Acum desigur noi ştim deja din versetul douǎzeci ce sînt de fapt cele şapte stele. "Şi taina celor şapte stele sînt îngerii (mesagerii) celor şapte biserici.” Acum noi nu puteam sǎ facem o greşealǎ aici în vreo privinţǎ, aşa cum El interpreteazǎ aceasta pentru noi. Aceste şapte stele sînt mesagerii la cele şapte epoci succesive ale bisericii. Ei nu sînt chemaţi pe nume. Ei sînt doar aşezaţi înainte ca şapte, unul la fiecare epocǎ. De la Epoca Efesianǎ înainte în jos la aceastǎ Epocǎ Laodiceanǎ fiecare mesager a adus mesajul adevǎrului la popor, niciodatǎ nu a dat greş sǎ-l ţinǎ Cuvîntul lui Dumnezeu la acea anumitǎ epocǎ a bisericii. Fiecare a ţinut la aceasta. Ei erau statornici în loialitatea lor faţǎ de lumina originalǎ. Aşa cum fiecare epocǎ s-a tras la o parte de la Dumnezeu, mesagerul Lui credincios a întors epoca aceea înapoi la Cuvînt. Tǎria lor era de la Domnul sau ei nu puteau opri valul. Ei erau în siguranţǎ în grija Lui, cǎci nimic nu-i puteau smulge din mîna Lui, şi nimic nu putea sǎ-i separe de dragostea lui Dumnezeu, fie cǎ era aceasta boalǎ, primejdie, goliciune, foamete, sabie, viaţǎ sau moarte. Ei erau într-adevǎr predaţi Lui şi ţinuţi prin omnipotenţa Lui. Ei nu erau îngrijoraţi de persecuţia care venea în calea lor. Durerea şi batjocura erau doar prilej sǎ dea slavǎ lui Dumnezeu cǎci ei erau socotiţi vrednici sǎ sufere pentru El. Şi în mulţumire pentru mîntuirea Lui ei au ars lumina vieţii Lui şi au reflectat dragostea Lui, rǎbdarea, smerenia, cumpǎtarea, blîndeţea, credincioşia. Şi Dumnezeu i-a susţinut cu minuni, semne, şi miracole. Ei au fost acuzaţi de a fi fanatici, şi holy-rollers. Ei au fost denunţaţi de cǎtre organizaţii şi ţinuţi în batjocurǎ, dar ei s-au ţinut devotaţi faţǎ de Cuvînt.

Acum aceasta nu este greu sǎ te ridici şi sǎ te ţii devotat faţǎ de un crez. Aceasta este uşor, pentru cǎ diavolul este chiar în spate la asta tot. Însǎ aceasta este altceva sǎ fii devotat la Cuvîntul lui Dumnezeu şi sǎ mergi înapoi la ceea ce Cuvîntul a produs original dupǎ Cincizecime.

Nu cu mult în urmǎ un om mi-a spus cǎ biserica Romano Catolicǎ trebuia sǎ fie biserica adevǎratǎ aşa cum ea a fost adevǎratǎ faţǎ de ceea ce ea a crezut de-a lungul tuturor anilor, şi a continuat sǎ creascǎ şi sǎ nu se schimbe. Aceea nu este aşa nicidecum. Orice bisericǎ cu guvernul în spatele ei, şi cu propriul ei crez care nu este nicidecum Cuvîntul, şi fǎrǎ slujbǎ manifestatǎ sǎ-l facǎ pe diavol sǎ se ridice, putea desigur sǎ se ducǎ înainte. Acela nu era un criteriu. Dar cînd vǎ gîndiţi la acel grup mic a cǎror membri erau tǎiaţi cu fierǎstrǎul, dat hranǎ leilor, persecutaţi şi duşi din post în post şi totuşi au stat adevǎraţi la Cuvînt — acum acela hotǎrît cǎ trebvsa sǎ fie Dumnezeu. Cum au supravieţuit ei lupta lor de credinţǎ şi încǎ au dus-o înainte neîntrerupt: ACELA este un miracol.

Şi aceastǎ mîngîiere nu este numai pentru mesagerii celor şapte epoci ale bisericii. Fiecare credincios adevǎrat este în mîna lui Dumnezeu şi poate sǎ tragǎ din dragostea şi puterea Lui, şi sǎ primeascǎ beneficiul deplin din tot ceea ce este Dumnezeu pentru credincios. Ce-i dǎ Dumnezeu mesagerului, şi cum El binecuvinteazǎ şi foloseşte mesagerul, este un exemplu pentru toţi credincioşii de bunǎtate a Lui şi grijǎ faţǎ de TOŢI membri trupului Sǎu. Amin.

6. Sabia Cu Două Tăişuri

"Şi din gura Lui a ieşit o sabie ascuţitǎ cu douǎ tǎişuri.” În Evrei 4:12, "Cǎci Cuvîntul lui Dumnezeu este iute, şi puternic şi mai ascuţit decît orice sabie cu douǎ tǎişuri, pǎtrunzînd chiar sǎ despartǎ sufletul de duh, şi încheieturile şi mǎduva, şi este un discernǎtor al gîndurilor şi intenţiilor inimii.” Din gura Lui a ieşit sabia ascuţitǎ cu douǎ tǎişuri care este CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU. Apoc. 19:11-16, "Şi am vǎzut cerul deschis, şi iatǎ un cal alb; şi Cel care a şezut pe el a fost numit Credincios şi Adevǎrat, şi în neprihǎnire El judecǎ şi face rǎzboi. Ochii Lui erau ca o flacǎrǎ de foc, şi pe capul Lui erau multe coroane; şi El avea un nume scris, pe care nici un om nu-l ştia, numai El Însuşi. Şi El era îmbrǎcat cu o hainǎ înmuiatǎ în sînge: şi Numele Lui este chemat Cuvîntul lui Dumnezeu. Şi armatele care erau în ceruri L-au urmat pe cai albi, îmbrǎcaţi în in subţire, alb şi curat. Şi din gura Lui iese o sabie ascuţitǎ, ca El cu aceasta sǎ loveascǎ neamurile: şi El îi va cîrmui cu un toiag de fier: şi El va cǎlca teascul vinului mîniei aprinse a Atotputernicului Dumnezeu. Iar El are pe haina Lui şi pe coapsa Lui un nume scris, ÎMPǍRAT AL ÎMPǍRAŢILOR, ŞI DOMN AL DOMNILOR.”

Ioan 1:48, "Natanael îi spune Lui, De unde mǎ cunoşti Tu? Isus a rǎspuns şi i-a zis, Înainte ca Filip sǎ te cheme, cînd tu erai sub smochin, Eu te-am vǎzut.” Acolo este asta. Cînd El vine, acel Cuvînt va veni împotriva tuturor naţiunilor şi a tuturor oamenilor. Şi nimeni nu va fi în stare sǎ stea împotriva acestuia. El va descoperi ce era în fiecare inimǎ aşa cum El a fǎcut cu Natanael. Cuvîntul lui Dumnezeu va arǎta cine a fǎcut voia lui Dumnezeu şi cine nu. Acesta va face cunoscut lucrǎrile secrete ale fiecǎrui om şi de ce le-a fǎcut el. Acesta va împǎrţi în douǎ. Asta-i ceea ce se spune în Rom. 2:3, "Şi crezi tu asta, O omule, care judeci pe cei ce fac astfel de lucruri, şi care faci la fel, cǎ tu vei scǎpa de judecata lui Dumnezeu?” Apoi continuǎ sǎ spunǎ cum are Dumnezeu sǎ judece oamenii. Aici este aceasta în versetele 5 la 17. Inima împietritǎ nepocǎitǎ va fi judecatǎ. Lucrǎrile vor fi judecate. Motivele vor fi judecate. Acolo nu va fi nici un respect înaintea lui Dumnezeu; ci toţi vor fi judecaţi de cǎtre Cuvînt, nimeni nu va scǎpa de asta. Acei care au auzit şi nu au vrut sǎ asculte vor fi judecaţi de ceea ce ei au auzit. Acei care s-au bazat în acesta zicînd cǎ ei îl cred, dar nu l-au trǎit, vor fi judecaţi. Fiecare secret va ieşi afarǎ la luminǎ şi va fi strigat de pe acoperişul caselor. Oh, noi într-adevǎr vom înţelege istoria atunci. Nu va exista nici o tainǎ rǎmasǎ din toate epocile.

Dar ştiţi voi cǎ El descoperǎ secretele inimii bǎrbaţilor şi femeilor în aсeastă epocǎ în care trǎim noi? Cine altul ar putea descoperi tainele inimii decît Cuvîntul, Însuşi? Evr. 4:12, "Cǎci Cuvîntul lui Dumnezeu este iute, şi puternic, şi mai ascuţit decît orice sabie cu douǎ tǎişuri, pǎtrunzînd chiar pînǎ sǎ despartǎ în douǎ sufletul şi duhul, şi încheieturile şi mǎduva, şi este un discernǎtor al gîndurilor şi intenţiilor inimii.” Acesta este Cuvîntul. Acesta lucreazǎ oriunde este El trimis, cǎci El (Cuvîntul) este plin de putere. Acesta este acelaşi Duh care era în Isus (Cuvîntul) care este prezent iarǎşi în bisericǎ în aceastǎ ultimǎ epocǎ ca un ultim semn sǎ conducǎ poporul departe de la judecatǎ, cǎci acei care Îl resping (Cuvîntul) au venit deja acum în judecatǎ, rǎstignindu-L din nou. Evr. 9:9, "Dacǎ ei vor cǎdea, sǎ se reînoiascǎ din nou spre pocǎinţǎ; vǎzînd ca ei sǎ rǎstigneascǎ pentru ei înşişi pe Fiul lui Dumnezeu din nou, şi sǎ-L punǎ la o ruşine deschisǎ.”

Acum Pavel a spus cǎci Cuvîntul a venit atît în putere ca şi în glas. Cuvîntul propovǎduit de fapt s-a demonstrat pe sine. Ca o sabie înflǎcǎratǎ, tǎind ea a mers la conştiinţele oamenilor, şi ca bisturiul unui chirurg acesta a tǎiat afarǎ bolile şi a lǎsat captivii liberi. Pretutindeni unde acei credincioşi timpurii au mers, "ei au mers sǎ propovǎduiascǎ Evanghelia (Cuvîntul) şi Dumnezeu a confirmat acel Cuvînt cu semnele care au urmat.” Bolnavii au fost vindecaţi, diavolii au fost scoşi, şi ei au vorbit în limbi noi. Acela era Cuvîntul în acţiune. Acel Cuvînt niciodatǎ nu a dat greş în gurile Creştinilor credincioşi. Şi în aceastǎ ultimǎ epocǎ acesta este aici mai tare şi mai mǎreţ decît oricînd în adevǎrata mireasǎ Cuvînt. Oh, turmǎ micǎ, voi minoritate micǎ, ţineţi-vǎ de Cuvînt, umpleţi-vǎ gura şi inima cu acesta, şi într-o zi Dumnezeu vǎ va da împǎrǎţia.

7. Faţa Lui Ca Soarele

"Şi înfǎţişarea Lui era ca soarele cînd strǎluceşte în tǎria lui.” Matei 17:1-13, "Şi dupǎ şase zile Isus ia pe Petru, Iacov, şi Ioan fratele lui, şi-i duce sus deoparte pe un munte înalt. Şi a fost transfigurat înaintea lor: şi faţa Lui a strǎlucit ca soarele, şi îmbrǎcǎmintea Lui era albǎ ca lumina. Şi, iatǎ, acolo le-a apǎrut Moise şi Ilie discutînd cu El. Atunci a rǎspuns Petru, şi i-a zis lui Isus, Doamne, este bine pentru noi sǎ fim aici: dacǎ Tu vrei, lasǎ-ne sǎ facem aici trei corturi; unul pentru Tine, şi unul pentru Moise şi unul pentru Ilie. În timp ce el încǎ vorbea, iatǎ, cǎ un nor strǎlucitor i-a preaumbrit: şi iatǎ un glas ieşit din nor, care a zis, Acesta este Fiul Meu preaiubit, în Care Eu îmi gǎsesc plǎcerea; voi de El sǎ ascultaţi. Şi cînd ucenicii au auzit aceasta, ei au cǎzut pe faţa lor, şi erau foarte înspǎimîntaţi. Iar Isus a venit şi i-a atins, şi a zis, idicaţi-vǎ, şi nu vǎ fie teamǎ. Şi cînd ei şi-au ridicat ochii, ei nu au vǎzut nici un om, afarǎ numai de Isus. Şi cum veneau ei jos de pe munte, Isus le-a poruncit, zicînd, Sǎ nu spuneţi vedenia la nici un om, pînǎ cînd Fiul Omului va fi înviat iarǎşi din morţi. Iar ucenicii Lui L-au întrebat, zicînd, De ce zic atunci cǎrturarii cǎ Ilie trebuie sǎ vinǎ mai întîi? Iar Isus a rǎspuns şi le-a spus, Ilie într-adevǎr va veni mai întîi, şi va reaşeza toate lucrurile. Dar Eu vǎ zic vouǎ, cǎ Ilie a venit deja, şi ei nu l-au cunoscut, şi i-au fǎcut ceea ce ei au vrut. Tot la fel, şi Fiul Omului va suferi din partea lor. Atunci ucenicii au înţeles cǎ El le vorbea despre Ioan Botezǎtorul.”

Acum în Matei 16:28, în prefaţǎ la Matei 17:1-13, Isus a zis, "… Acolo vor fi unii care stau aici, care nu vor gusta din moarte, pînǎ cînd ei vor vedea pe Fiul Omului venind în împǎrǎţia Lui.” Iar cei trei apostoli au vǎzut tocmai aceea -- ordinea celei de a doua Lui veniri. Ei L-au vǎzut transfigurat acolo pe vîrful muntelui. Îmbrǎcǎmintea Lui era alb luminoasǎ iar faţa Lui strǎlucea ca soarele la zenitul lui. Şi acolo aşa cum El a apǎrut, stǎtea Moise şi Ilie pe fiecare parte. Aceea este exact cum El va veni din nou. Într-adevǎr Ilie va veni mai întîi şi va întoarce inimile copiilor (mireasǎ) înapoi la Învǎţǎtura Cuvîntului Apostolic a pǎrinţilor. Maleahi 4:5,9, "Iatǎ Eu vǎ voi trimite pe Ilie profetul înainte de venirea acelei zile mari şi înfricoşate a Domnului: Şi el va întoarce inima pǎrinţilor cǎtre copii, şi inima copiilor cǎtre pǎrinţii lor, ca nu cumva la venirea Mea sǎ lovesc pǎmîntul cu blestem.”

Israel este deja o naţiune. Ea este stabilitǎ acum cu armatele ei, marina, sistemul poştal, steag, şi tot ceea ce aparţine la naţiune. Dar acolo este încǎ sǎ fie împlinitǎ Scriptura care zice, "…sau se va naşte o naţiune dintr-o datǎ?…” Isa. 66:8. Ziua aceea vine curînd. Smochinul a dat în muguri. Israeliţii aşteaptǎ dupǎ Mesia. Ei Îl aşteaptǎ şi aşteptǎrile lor sînt pe cale sǎ se împlineascǎ. Israel va fi renǎscutǎ Spiritual, cǎci Lumina ei şi Viaţa ei sînt pe cale sǎ-i fie descoperite.

În Apoc. 21:23, "Şi cetatea nu avea nevoie de soare, nici de lunǎ, sǎ strǎluceascǎ în ea: cǎci slava lui Dumnezeu a luminat-o, şi Mielul este lumina de acolo.” Acesta este Noul Ierusalim. Mielul va fi în cetatea aceea, şi din cauza prezenţei Lui, acolo nu va fi nevoie de luminǎ. Soarele nu va rǎsǎri şi strǎluci acolo, cǎci El este Soarele şi Lumina de acolo, El însuşi. Naţiunile care vor veni în ea vor umbla în lumina Lui. Nu sînteţi voi fericiţi cǎ ziua aceea este asupra noastrǎ? Ioan a vǎzut ziua aceea venind. Chiar aşa, Doamne Isuse, vino repede!

Maleahi 4:1-3, "Cǎci iatǎ, vine ziua, care va arde ca un cuptor: şi toţi cei mîndri, da, şi toţi care fac rǎul, vor fi ca miriştea: şi ziua care vine îi va arde, zice Domnul Oştirilor, cǎ aceasta nu le va lǎsa nici rǎdǎcinǎ nici ramurǎ. Dar pentru voi care vǎ temeţi de Numele Meu va rǎsǎri Soarele Neprihǎnirii cu vindecare în aripile Lui; şi voi veţi merge înainte, şi veţi sǎri ca viţeii din grajd. Şi îi veţi cǎlca în picioare pe cei rǎi; cǎci ei vor fi cenuşǎ sub talpa picioarelor voastre în ziua în care Eu voi face aceasta, zice Domnul Oştirilor.” Iatǎ-o acolo iarǎşi. SOARELE strǎluceşte în toatǎ strǎlucirea lui. Oh, tǎria Fiului lui Dumnezeu strǎlucind în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur. Acolo stǎ El, Judecǎtorul, Acela care a suferit şi a murit pentru noi. El a luat mînia judecǎţii Divine asupra Lui însuşi. El a cǎlcat teascul vinului mîniei aprinse a lui Dumnezeu singur. Aşa cum noi am declarat deja, pentru pǎcǎtos glasul Lui este ca sunetul cascadei sau valul lovind în undele morţii pe malurile stîncoase. Dar pentru sfînt, glasul Lui este ca sunetul cîntecului dulce al izvorului aşa cum te întinzi la odihnǎ, satisfǎcut în Cristos. Strǎlucind asupra noastrǎ cu razele Lui încǎlzitoare de iubire El zice, "Nu te teme, Eu sînt Cel Care Eram, Care Este, Care Urmeazǎ Sǎ Vinǎ; Eu sînt cel Atotputernic. În afarǎ de Mine nu existǎ altul. Eu sînt Alfa şi Omega, TOTUL din acesta.” El este Crinul din Vale, Luceafǎrul Strǎlucitor al Dimineţii. El este cel mai frumos din zece mii pentru sufletul meu. Da, acea zi mǎreaţǎ este gata sǎ se rupǎ şi Soarele Neprihǎnirii va rǎsǎri cu tǎmǎduire în aripile Lui.
 

CHRISTOS CEL BIRUITOR

Apoc. 1:17,18, "Şi cînd L-am vǎzut, am cǎzut la picioarele Lui ca mort. Şi El şi-a pus mîna Lui dreaptǎ peste mine, zicîndu-mi, Nu te teme; Eu sînt Cel dîntîi şi Cel de pe urmǎ; Eu sînt Cel Care este viu, şi eram mort; şi, iatǎ, Eu sînt viu în vecii vecilor, Amin; şi am cheile iadului şi a morţii.”

Nici o fiinţǎ umanǎ nu putea suporta efectul deplin al acelei viziuni. Tǎria Lui dusǎ complect, Ioan a cǎzut la picioarele Lui de parcǎ era mort. Dar mîna Domnului l-a atins în dragoste, şi glasul binecuvîntǎrii a zis, "Nu te teme. Nu-ţi fie teamǎ. Eu sînt Cel dintîi şi Cel din urmǎ. Eu sînt Cel Care trǎieşte şi eram mort; şi, iatǎ cǎ Eu sînt viu în vecii vecilor.” Ce este acolo de temut? Judecata care a cǎzut peste El la cruce, la mormînt, şi cînd El a coborît, era pentru noi. El a absorbit greul deplin al rǎnii pǎcatului şi de aceea nu existǎ nici o condamnare pentru acei care sînt în Cristos Isus. Vedeţi pentru o siguranţǎ "Avocatul” nostru este "Judecǎtorul” nostru. El este amîndoi "Avocat” şi "Judecǎtor.” Ca Judecǎtor "cazul este rezolvat” — aceasta s-a sfîrşit. De aceea acolo nu mai este nici o condamnare. De ce sǎ se teamǎ biserica? Ce promisiune a omis El vreodatǎ sǎ o manifesteze înaintea noastrǎ? De ce sǎ se teamǎ ea de pedeapsǎ sau moarte? Acestea toate au fost biruite. Aici este puternicul învingǎtor. Aici este Acela Care a învins amîndouǎ lumile a celor vǎzute şi nevǎzute. Nu ca Alexandru, care a cucerit lumea la vîrsta de treizeci şi trei şi nu cunoştea nici o altǎ cale sǎ se întoarcǎ mai departe dupǎ cuceriri, astfel el a murit o victimǎ a pǎcatului şi trǎire tumultoasǎ. Nu ca Napoleon, care a cucerit toatǎ Europa dar în final a fost învins la Waterloo şi exilat la Elba, numai ca sǎ se gǎseascǎ pe sine biruit. Dar nimic nu putea sǎ-l biruie pe Cristos. Cel care a coborît s-a înǎlţat acum deasupra tuturor, şi Lui i-a fost dat un Nume care este deasupra fiecǎrui nume. Da, El a biruit moartea, iadul, şi mormîntul, şi are cheile de acolo. Ceea ce El dezleagǎ este dezlegat, şi ceea ce El leagǎ este legat. Nu existǎ nici o schimbare din aceasta. Acolo nu era nici un biruitor înaintea Lui şi nu existǎ nici unul în afarǎ de El. El singur este Mîntuitorul, Rǎscumpǎrǎtorul. El este SINGURUL Dumnezeu: şi "Domnul Isus Cristos” este Numele Lui.

"Nu te teme, Ioan. Nu te teme, turmǎ micǎ. La tot ceea ce Eu sînt, voi sînteţi moştenitori. Toatǎ puterea mea este a voastrǎ. Omnipotenţa Mea este a voastrǎ aşa cum Eu stau în mijlocul vostru. Eu nu am venit sǎ aduc fricǎ şi slǎbiciune, ci dragoste şi curaj şi abilitate. Toatǎ puterea îmi este datǎ Mie şi este a voastrǎ sǎ o folosiţi. Voi vorbiţi Cuvîntul şi Eu voi face aceasta. Acesta este legǎmîntul Meu şi acesta nu poate da greş niciodatǎ.”

 

CELE ŞAPTE STELE ŞI SFEŞNICELE

Apoc. 1:20, "Taina celor şapte stele pe care tu le-ai vǎzut în mîna Mea dreaptǎ, şi cele şapte sfeşnice de aur. Cele şapte stele sînt îngerii (mesagerii) celor şapte biserici: şi cele şapte sfeşnice pe care tu le vezi sînt cele şapte biserici.”

Noi deja am descoperit adevǎrul despre aceste douǎ taine. Oh, noi nu am descoperit cine erau aceşti şapte mesageri, dar cu ajutorul lui Dumnezeu noi o vom face şi acea tainǎ va fi obţinutǎ. Cele şapte epoci noi le cunoaştem. Ele sînt înscrise în Cuvînt, şi noi ne vom ocupa de fiecare astfel cum ajungem sus la aceastǎ ultimǎ epocǎ în care trǎim noi.

Dar într-o ultimǎ privire de încheiere a acestui capitol, îl vedem pe El cum stǎ El acolo în mijlocul lampadarelor de aur cu cele şapte stele în mîna Lui dreaptǎ. Oh, îţi ia rǎsuflarea sǎ-L vezi stînd acolo în Suprema Lui Dumnezeire. El este Judecǎtorul, Preotul, Regele, Vulturul, Mielul, Leul, Alfa, Omega, Începutul şi Sfîrşitul, Tatǎl, Fiul, Duhul Sfînt, Cel Care Era, Care Este, Care Este Sǎ Vinǎ, Atotputernicul, TOTUL ÎN TOATE. Acolo este El, Autorul şi Desǎvîrşitorul. Vrednic este acel Miel! El şi-a dovedit vrednicia Lui aşa cum El a adus mîntuirea noastrǎ prin El însuşi. Acum El stǎ în toatǎ puterea Lui şi în toatǎ slava Lui cu toate lucrurile predate Lui ca Judecǎtor.

Da, acolo stǎ El în mijlocul lampadarelor, cu stelele în mîna Lui. Este noapte, cǎci atunci este cînd noi folosim lǎmpi pentru luminǎ, şi atunci este cînd stelele sînt vǎzute strǎlucind şi reflectînd lumina soarelui. Şi este întuneric. Biserica umblǎ prin credinţǎ în întuneric. Domnul ei s-a depǎrtat de acest pǎmînt dar Duhul Sfînt încǎ strǎluceşte prin bisericǎ, dînd luminǎ acestei lumi vechi blestemate de pǎcat. Şi acele stele reflecteazǎ lumina Lui deasemeni. Singura luminǎ pe care ei o au este lumina Lui. Cît de întuneric este – cît de reci spiritual. Totuşi cînd El vine în mijloc este luminǎ şi cǎldurǎ, şi biserica este împuternicitǎ şi prin El face lucrǎrile pe care le-a fǎcut El.

Oh, ca noi sǎ putem obţine o privire a Lui ca şi Ioan. Ce fel de oameni s-ar cuveni sǎ fim noi, sǎ stǎm înaintea Lui în ziua aceea!

Dacǎ tu încǎ nu ţi-ai dat deja viaţa ta Lui, fie ca tu sǎ-ţi întorci inima ta cǎtre Dumnezeu în acest moment, şi îngenunchiazǎ chiar unde eşti, şi cere-i Lui iertarea pǎcatelor tale, şi predǎ-ţi Lui viaţa. Atunci noi vom încerca sǎ ne apropiem de cele Şapte Epoci ale Bisericii împreunǎ; şi cum o facem eu mǎ rog ca Dumnezeu sǎ ajute pe acest slujitor nevrednic sǎ vǎ descopere vouǎ Cuvîntul Lui.



Up