O Expunere a celor Şapte Epoci Ale Bisericii

Apocalipsa 3:1-6

Şi către îngerul bisericii din Sardis scrie-i; Aceste lucruri le zice Cel Ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, şi cele şapte stele; Eu ştiu faptele tale, că tu ai un nume că trăieşti, şi eşti mort.

Veghează, şi întăreşte lucrurile care rărnîn, care sînt gata să moară; căci Eu nu am găsit faptele tale desăvîrşite înaintea lui Dumnezeu.

Aminteşte-ţi de aceea cum ai primit şi auzit, şi ţine tare, şi pocăieşte-te. Dacă de aceea, tu nu vei veghea, Eu voi veni la tine ca un hoţ, şi tu nu vei şti la ce ceas voi veni Eu peste tine.

Tu ai cîteva nume chiar în Sardis care nu şi-au întinat hainele lor; şi ei vor umbla cu Mine în alb; fiindcă ei sînt vrednici.

Cel ce biruieşte, acela va fi îmbrăcat în haine albe; şi Eu nu-i voi şterge numele lui din Cartea Vieţii, ci Eu îi voi mărturisi numele înaintea Tatălui Meu, şi înaintea îngerilor Lui.

Cel ce are o ureche, să audă ce zice Duhul către biserici.

SARDIS

Sardis era capitala Lydiei antice. Ea a trecut din mîinile monarhilor Lydieni la Persieni şi de acolo la Alexandru cel Mare. Ea a fost jefuită de Antiochus cel Mare. Împăraţii din Pergam atunci au urmat la domnie pînă cînd au preluat-o Romanii. În timpul lui Tiberius ea a fost pustiită de cutremure şi plăgi. Astăzi ea este un morman de ruine şi nelocuită.

Această cetate era la o vreme foarte importantă comercial.

Pliny a zis că arta vopsirii lînei a fost inventată aici. Aceasta era centrul de vopsire a lînei şi de ţesutul covoarelor. Ea avea o bună cantitate de argint şi aur în zonă şi se zice că monedele de aur au fost mai întîi bătute acolo. Ea deasemeni avea o piaţă de sclavi.

Religia acestei cetăţi era închinarea necurată la zeiţa Cybele. Masivele ruine ale templului încă pot fi văzute.

Vă veţi reaminti că în Epoca Pergamiană eu am menţionat că concepţia Babiloniană despre "mamă şi fiu" cunoscută ca Semiramis şi Ninus a devenit Cybele şi Deoius din Asia. Atributele ataşate la aceşti doi sînt cele mai lămuritoare aşa cum noi îi pri vim unul lîngă altul.

El era dumnezeul soare; ea zeiţa lună.

El era domnul cerurilor; ea regina cerurilor.

El descoperitorul de bunătate şi adevăr; ea de blîndeţe şi milă.

El mijlocitorul; ea mijlocitoarea

El cu cheile care deschid şi închid porţile lumii invizibile; şi ea cu o cheie identică făcînd la fel.

El ca judecător al celor morţi; ea cum stătea lîngă el.

El fiind omorît, a înviat şi s-a înălţat în ceruri; ea dusă acolo trupeşte de către fiul.

Acum în Roma la acelaşi dumnezeu îi este dat titlul de Domnul nostru: El este numit Fiul lui Dumnezeu în timp ce ea este numită mama lui Dumnezeu.

Acum aceasta este ceea ce noi găsim acolo în urmă în celelalte două epoci, unde concepţia de 'mama şi fiul' a luat astfel de proporţii grozave. Dar acum observaţi că întocmai cum era în urmă în Babilon că închinarea la fiu a început să piardă în favoarea de închinare a mamei, astfel, ea literar a început să ia locul fiului. Noi vedem că în această epocă închinarea păgînă din Sardis era închinarea la femeie. Aceasta este Cybele singură, nu Cybele şi Deoius. Mama a luat literar locul Fiului, înzestrată cu meritele Dumnezeirii. Tot ce are cineva de făcut este să meargă peste diferitele ei titluri şi să-şi reamintească atributele drăgălaşe acordate la Maria de către Biserica Romană să înţeleagă de unde a venit religia acestei epoci.

Două lucruri m-au izbit într-adevăr cu forţă aşa cum m-am uitat în această închinare la Cybele. Una era faptul că ea purta o cheie ca Janus care i-a dat ei aceeaşi autoritate ca Janus, (cheia la ceruri şi părnînt şi a tainelor) şi faptul că închinătorii s-au biciuit pe ei înşişi pînă cînd sîngele a ţîşnit din trupurile lor, lucru care este făcut chiar astăzi de către Catolicii care simt că ei suferă ca Domnul.

Faptul că aceasta este epoca primei rupturi adevărate cu Roma papală care de fapt a înflorit, fără îndoială a făcut ca prorociţa Izabela să se consolideze şi să accentueze învăţătura ei de Mariolatrie în opoziţie hotărîtă faţă de Protestanţi care i­au negat ei absolut orice parte în planul de Mîntuire aparte de favorul ei cu Dumnezeu ca fecioara aleasă să poarte Pruncul. Aşa cum Luther a cristalizat învăţătura de justificare prin credinţă ei s-au ţinut de fapte, penitenţă, rugăciuni şi alte mijloace nescripturale. Şi aşa cum Creştinii eliberaţi au slăvit pe Fiul, Romano Catolicii au mărit zeificarea lor a Mariei pînă cînd secolul al douăzecilea a văzut (în opoziţie faţă de cei mai înalţi în grade teologi Romani) Papa Pius a exaltat literar pe Maria la glorificare într-un trup înviat. Acea învăţătură este absolut cea Babiloniană despre fiul care duce pe mama în trup în ceruri.

Nu-i de mirare că această a cincia epocă merge drept împreună cu celelalte epoci şi va face astfel pînă cînd ea o sfîrşeşte în lacul de foc unde curva şi copiii ei sînt omorîţi în moartea a doua. Acolo este aceasta, Mariolatria, închinarea la Cybele. Apropo, ştiaţi voi că Cybele era Astarte la care Izabela era preoteasă şi a făcut ca Israel să se poticnească prin ritualurile destrăbălate pe care ea le-a dirijat? Da, asta este cine era ea în Biblie.

EPOCA

Cea Sardisiană sau a cincia epocă a bisericii a durat de la 1520 la 1750. Ea este numită obişnuit Epoca Reformării.

MESAGERUL

Mesagerul la această epocă este cel mai bine cunoscut mesager dintre toate epocile. El era Martin Luther. Martin Luther era un şcolar briliant de o dispoziţie blîndă. El a studiat să fie un avocat cînd boala îndelungată şi moartea unui prieten apropiat l-a făcut să devină serios cu privire la condiţia spirituală a vieţii lui. El a intrat la mănăstirea Augustiniană la Erfurt în 1505. Acolo el a studiat filozofie şi deasemeni Cuvîntul lui Dumnezeu. El a trăit viaţa de cea mai mare penitenţă însă toate faptele dinafară nu au putut opri simţul lui de păcat. El a zis, "Eu m-am chinuit pe mine de moarte să fac pace cu Dumnezeu, dar eu am fost în întuneric şi nu am găsit-o." Locţiitorul general din ordinul lui, Staupitz, l-a ajutat să obţină înţelegerea că mîntuirea lui va trebui să fie experienţa unei lucrări lăuntrice mai degrabă decît un ritual. Cu această încurajare, el a căutat mai departe pe Dumnezeu. Mai tîrziu el a devenit un preot. Deocamdată el nu era mîntuit. El a devenit un student avid şi adîncit al Cuvîntului şi al marilor lucrări teologice existente. El era căutat ca un învăţător şi predicator pentru adîncimea cunoştinţei lui şi mari sincerităţi. Ca să împlinească o juruinţă pe care el a făcut-o pentru sine el a mers la Roma. Acolo el a văzut zădărnicia faptelor impuse de biserică care erau să aducă mîntuire, şi Cuvîntul lui Dumnezeu l-a lovit în inima lui, "Cel drept va trăi prin credinţă." La întoarcerea lui acasă adevărul evanghelic al acestei Scripturi i-a inundat mintea şi el a fost eliberat de păcat şi născut în împărăţia lui Dumnezeu. Curînd după aceasta el a fost înălţat la Doctor al Divinităţii şi însărcinat, "să-şi dedice întreaga lui viaţă la studiu şi cu credincioşie să înfăţişeze şi să apere sfînta Scriptură." El a făcut aceasta, şi cu un astfel de efect încît inima lui şi inimile celor din jurul lui au fost adînc stabilite pe adevărul Cuvîntului. Cuvîntul curînd a venit în conflict deschis cu abuzurile crezurilor şi doctrinelor bisericii.

Astfel cînd Leo X a devenit papă, şi John Tetzel a venit să vîndă indulgenţe pentru păcat, Luther nu a avut de ales decît să se ridice împotriva acestei învăţături anti-Scripturale. Mai întîi, el a tunat de la amvon împotriva acesteia şi apoi a scris faimoasele lui 95 de teze care la 31 Octombrie, 1517 el le-a prins în cuie pe uşa Bisericii Castle.

În scurtă vreme Germania era în flăcări şi reformarea se desfăşura. Acum să se ţină minte că Martin Luther nu era singurul care a protestat Biserica Romano Catolică. El era doar unul dintre mulţi. Alţii au negat papilor acordarea de la sine a puterii temporare şi spirituale, şi chiar printre papi au existat reforme minore temporare. Da, acolo erau mulţi alţii care au ridicat probleme, dar în cazul lui Luther, timpul lui Dumnezeu era copt pentru o mişcare hotărîtă care ar fi fost începutul restaurării bisericii la o revărsare a Duhului Sfînt la o dată mult mai tîrzie.

Acum Martin Luther, însuşi, era un Creştin sensibil umplut cu Duhul. El hotărît a fost un om al Cuvîntului căci el nu avea numai o profundă pasiune de a-l studia ci să-l facă disponibil la toţi pentru ca toţi să poată trăi prin acesta. El a tradus Noul Testament şi l-a dat la oameni. Această muncă obositoare a făcut-o el însuşi, corectînd un pasaj chiar de douăzeci de ori. El a adunat în jurul lui un grup de savanţi Evrei printre care erau Iudei şi a tradus Vechiul Testament.

Această lucrare monumentală a lui Luther încă este lucrarea asupra căreia s-au bazat toate lucrările următoare ale Scripturii în Germania.

El era un predicator şi învăţător puternic al Cuvîntului, şi a insistat în special în primii lui ani de eminenţă publică, căci Cuvîntul era unicul criteriu. Astfel el era împotriva faptelor ca mijloc de mîntuire şi botezul ca mijloc de regenerare. El a învăţat mijlocirea lui Cristos aparte de om aşa cum era concepţia originală şi a Cincizecimii. El era un om dedat la multă rugăciune şi a învăţat că cu cît avea el mai mult de lucru, şi cu cît era el mai dureros presat de timp, cu atît mai mult din timpul lui îi dădea el lui Dumnezeu în rugăciune pentru ca să asigure rezultate satisfăcătoare. El ştia ce era să te lupţi cu diavolul şi se zice că Satan într-o zi i-a apărut vizibil, şi el a azvîrlit călimara cu cerneală către el, poruncindu-i să plece. Altă dată au venit doi fanatici la el să-l îndemne să se unească cu ei în îndepărtarea tuturor preoţilor şi a Bibliilor. El a discernut duhul din ei şi i-a trimis să plece.

Se mărturiseşte despre Dr. Martin Luther în Istoria lui Sauer Vol. 3, pagina 406 că el era, "un profet, evanghelist, vorbitor în limbi, tălmăcitor, într-o persoană, înzestrat cu toate cele nouă daruri ale Duhului."

Ce i-a înviorat inima de către Duhul Sfînt, şi care era mugurul micuţ verde care a semnificat adevărul venea înapoi la biserică aşa cum acesta era cunoscut la Cincizecime, era învăţătura despre justificare: mîntuire prin har, aparte de fapte. Eu recunosc că Dr. Luther nu numai a crezut, şi predicat numai, justificarea, ci aceea era tema lui majoră după cum într-adevăr ea trebuia să fie căci aceea este învăţătura de bază a adevărului Cuvîntului. El va fi cunoscut pe veci ca unealta în mîna lui Dumnezeu care a trezit acest adevăr. El era al cincilea mesager şi mesajul lui era, "CEL DREPT VA TRĂI PRIN CREDINŢĂ." Cu siguranţă că noi admitem că el ştia şi a învăţat căci noi trebuie să mergem din credinţă în credinţă. Înţelegerea lui minunată despre suveranitate, alegere, predestinare şi alte adevăruri îl arată de a fi un mare om în Cuvîntul, totuşi eu zic din nou, aşa ca istoricii, că Dumnezeu l­a folosit să aducă la oameni etalonul lui Dumnezeu împotriva faptelor – "Cel drept va trăi prin credinţă."

Acum aşa cum am menţionat deja, această epocă a fost numită de către istorici, Perioada de Reformare. Asta este exact corect. Asta este ceea ce era. Aceasta trebuia să fie aşa pentru că Martin Luther era un reformator, nu un profet. Acum eu ştiu căci cartea istoriei îl numeşte un profet, dar asta nu înseamnă că cartea istoriei este corectă, căci nu există mărturie despre Martin Luther de a se califica ca un adevărat profet al lui Dumnezeu în măreţul sens Scriptural al acelui cuvînt. El era un învăţător minunat cu unele din manifestările Duhului în viaţa lui şi noi îl lăudăm pe Dumnezeu pentru asta. Astfel el nu a fost în stare să conducă biserica înapoi la întregul adevăr aşa cum ar fi făcut un om ca apostolul Pavel care era şi apostol şi profet.

Acum aşa cum timpul a mers înainte noi găsim mare schimbare în felul în care el a condus afacerile în care el era implicat. La început el era aşa de blînd, aşa fără teamă, aşa răbdător şi aşteptînd constant după Dumnezeu să rezolve problemele. Dar apoi în număr vast au început să vină la flamura lui. Scopul lor nu era cu adevărat unul spiritual. Mai degrabă ei aveau motivaţii politice. Ei vroiau să rupă jugul papei. Lor nu le-a plăcut să trimită bani la Roma. S-au ridicat fanatici. Curînd el a fost tîrît în afaceri politice şi decizii care de fapt stăteau în afara tărîmului bisericii cu excepţia că biserica prin rugăciune, propovăduire şi conduită ar putea să stabilească un etalon ca să fie urmat. Aceste probleme de politică s-au îngrămădit pînă cînd el a fost forţat într-o poziţie de nesusţinut ca mijlocitor între stăpîni şi ţărani. Hotărîrile lui erau aşa greşite încît a avut loc o revoltă şi au fost omorîţi cu miile. El a vrut bine, dar odată ce el s-a lăsat încîlcit iarăşi într­o Evanghelie de Stat-Biserică el trebuia să culeagă furtună.

Dar pentru toate acelea, Dumnezeu l-a folosit pe Martin Luther. Să nu se spună că intenţiile lui erau greşite. Să se spună numai că judecata lui a dat greş. Cu adevărat dacă Luteranii ar putea merge înapoi la învăţătura lui şi să slujească pe Dumnezeu aşa cum acest frate graţios L-a slujit, atunci acel popor cu siguranţă va fi un credit şi laudă la marele Dumnezeu şi Mîntuitor, Isus Cristos.

SALUTAREA

Apoc. 3:1, "Aceste lucruri spune Cel Ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, şi cele şapte stele."

Încă odată ca în cele patru epoci precedente Duhul ne descoperă pe graţiosul nostru Domn prin aşezarea înainte a minunatelor Lui atribute. De data aceasta aşa cum El stă în mijlocul bisericii, noi Îl vedem ca pe Unul cu cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele. Noi ştim cine sînt cele şapte stele, însă noi va trebui să aflăm la ce se referă cele şapte Duhuri.

Aceeaşi frază se găseşte de patru ori în Cartea Apocalipsei.

Apoc. 1:4, "De la cele şapte Duhuri Care sînt înaintea tronului Său." Apoc. 3:1, "Aceste lucruri le spune Cel Ce are cele şapte Duhuri." Apoc. 4:5, "Şi din tron ies fulgere şi tunete şi glasuri; şi acolo erau şapte lămpi de foc arzînd înaintea tronului care sînt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu." Apoc. 5:6, "Şi am privit, şi iată, în mijlocul tronului şi a celor şapte fiare, şi în mijlocul bătrînilor, a stat un Miel de parcă Acesta a fost ucis avînd şapte coarne şi şapte ochi, care sînt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise înainte pe tot pămîntul."

De la început, noi ştim cu siguranţă că aceste versete nu învaţă o învăţătură nouă şi contrară lui Ioan 4:24a "Dumnezeu este Un (unul) Duh." Dar aceasta este ca 1 Cor. 12:8-11 în care noi găsim UN Duh manifestîndu-se pe Sine în NOUĂ feluri. Astfel noi ştim că cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu înseamnă că acesta este unul şi acelaşi Duh venind înainte în şapte feluri. Acum în Apoc. 4:5 aceleaşi şapte Duhuri sînt numite 'lămpi de foc arzînd' înaintea Domnului. De moment ce Ioan întotdeauna nu a folosit nimic altceva decît simboluri ale Vechiului Testament în Apocalipsa noi mergem la Vechiul Testament şi aflăm din Prov. 20:27 că "duhul omului este lampa Domnului." Aceste şapte Duhuri sînt găsite de a fi asociate cu omul. Ioan Botezătorul în Ioan 5:35 a fost numit o 'lumină arzătoare' care ar trebui de fapt să fie tradusă ca 'lampă arzătoare'. Din nou în Apoc. 5:6 cele şapte Duhuri sînt identificate ca şapte ochi. În Zah. 4:10, "Căci cine a nesocotit ziua lucrurilor mărunte? căci ei se vor bucura, şi vor vedea peniţa în mîna lui Zorobabel cu cei şapte, ei sînt ochii Domnului." Aceasta este foarte evident că cuvîntul, 'ei' se referă la oameni. Astfel noi vedem că ochii Domnului în acest exemplu sînt oameni - desigur aceştia vor fi oameni unşi, plini de Duhul Sfînt, căci slujbele lui Dumnezeu nu sînt în puterea oamenilor ci a Duhului Sfînt. Punînd descoperirile noastre Scripturale laolaltă aceasta este evident că cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu se referă la continua slujbă a aceluiaşi Duh Sfînt în vieţile a şapte oameni cu care Dumnezeu se identifică pe Sine foarte îndeaproape. Ei sînt ochii Lui, şi ei sînt lămpile Lui. Cine sînt aceşti şapte oameni poate uşor să fie văzut deoarece fraza următoare îi numeşte cele şapte stele care ne sînt deja cunoscute ca cei şapte mesageri la cele şapte epoci. Cît de frumos este asta. Vedeţi, steaua a fost pusă să reflecte lumina noaptea, căci soarele s-a dus. Tot astfel mesagerul (tipizat ca o stea) la fiecare epocă era să reflecte lumina Fiului. Ei toţi au făcut asta prin Duhul Sfînt.

Pavel era primul mesager şi el a zis în Gal. 1:8 că dacă vreun înger, vreun mesager, vreun vicar, indiferent cine era el - dacă el a propovăduit vreo altă evanghelie decît ce a propovăduit Pavel, să fie blestemat. Pavel ştia că după ce el era dus lupi răpitori vor veni înăuntru. El ştia că Satan, însuşi, putea să apară ca un înger de lumină cu cît mai mult aşa slujitorii lui. Astfel el avertizează că această Evanghelie va fi întotdeauna aceeaşi. Acum Pavel a botezat în Numele lui Isus şi a rebotezat unde oamenii nu au fost astfel scufundaţi. El a aşezat biserica în ordine şi a învăţat folosirea potrivită a darurilor Duhului şi a confirmat că ei urmau să rămînă în biserică pînă vine Isus. Astfel mesagerii următori, toţi cei şase rămaşi, prin acelaşi Duh Sfînt, vor arde cu acelaşi foc şi vor da aceeaşi lumină a Evangheliei lui Isus Cristos şi semnele îi vor urma. S-a calificat Irineus? Da. Dar Martin? Da. Dar Columba? Da. Dar Martin Luther? Cu multă asigurare. Dar Wesley? Da domnule, el a avut o mare slujbă şi chiar s-a rugat pentru calul lui să se facă bine şi acesta s-a făcut. Acolo sînteţi. Şapte epoci ale bisericii şi şapte mesageri care sînt la fel, şi Pavel a pronunţat un blestem asupra oricui care a zis că el era un mesager dar avea o evanghelie deosebită şi a trăit într-o lumină deosebită.

Acum se sprijină ultima mea declaraţie cu restul Cuvîntului? Da. Acesta zice în Cuvînt că dacă vreun om adaugă la această carte s-au ia din ea, el va fi plăguit şi judecat spre condamnare de Dumnezeu. Dumnezeu a zis, "Eu voi adăuga plăgile scrise în această carte sau Eu îi voi lua partea lui din Cartea Vieţii." Apoc. 22:18.

Astfel noi vedem că cele Şapte Duhuri de fapt se referă la acel Un Duh a lui Dumnezeu lucrînd voia şi Cuvîntul lui Dumnezeu în generaţii diferite. Mi-ar place să ilustrez asta din Cuvînt. Duhul lui Dumnezeu era puternic peste Ilie. Atunci acelaşi Duh a venit peste Elisei într-un efect dublu. Apoi secole mai tîrziu, acelaşi Duh Care noi îl numim Duhul lui Ilie pentru ca să-i descriem slujba Acestuia, a venit înapoi peste Ioan Botezătorul. Într-o zi acelaşi Duh identificat prin acelaşi fel de slujbă va veni peste un om pentru sfîrşitul epocii bisericii Neamurilor. Iarăşi: Scriptura zice că Dumnezeu a uns pe Isus din N azaret cu Duhul Sfînt şi cu putere şi El a mers în jur făcînd bine, vindecînd pe toţi care erau asupriţi de diavolul. Aşa cum Isus s-a îndepărtat El le-a spus ucenicilor Lui să zăbovească pînă la Cincizecime la care timp tocmai acelaşi Duh care era peste El va veni înapoi şi va cădea peste ei şi-i va umple. Atunci acel trup 'chemat afară' (biserica) va fi în locul Lui pe pămînt, luînd locul Lui. Şi pentru că acelaşi Duh Care era în El va fi în ei, ei vor face tocmai aceleaşi lucrări. Şi orice popor care este cu adevărat Trupul lui Isus Cristos (biserica adevărată) vor manifesta aceleaşi lucrări cum a făcut Isus şi biserica Cincizecimii deoarece acelaşi Duh va fi în ei. Orice altă biserică care nu are Duhul şi manifestările urmează să trebuiască să dea socoteală la Dumnezeu.

Acesta deasemeni zice aici că aceste şapte stele, sau şapte mesageri la cele şapte epoci sînt în mîna Lui. El îi ţine. Voi ştiţi imediat că dacă ei sînt ţinuţi în mîna Lui ei sînt asociaţi cu puterea Lui. Asta este ceea ce semnifică mîna. Ea semnifică puterea lui Dumnezeu! Şi autoritatea lui Dumnezeu. Nici unul dintre ei nu a venit în propria lui putere şi autoritate. Asta este ceea ce a zis Pavel. Nici un om nu ar îndrăzni. Este nevoie de autoritatea lui Dumnezeu şi puterea Duhului Sfînt. Evanghelia este propovăduită prin autoritatea lui Dumnezeu în puterea Duhului. Aceşti bărbaţi au fost toţi împuterniciţi de către Duhul Sfînt. Ei toţi au stat sus către lume. Ei puteau să facă asta. Ei erau plini de Dumnezeu. Ei erau TRIMIŞI sau autorizaţi de Dumnezeu NU de la sine sau alţi oameni.

Acum ei aveau ceea ce lumea nu putea avea. Isus a zis cînd El s-a îndepărtat că El va trimite Duhul Sfînt Care lumea nu-l putea primi. Asta este adevărat. Lumea, sau sistemele lumii nu puteau să-L primească. Asta este ceea ce este organizaţia - ea este sistemul lumii. Arătaţi-mi o biserică a sistemului lumii care este plină de Duhul Sfînt. Eu vreau să o văd. Dacă voi îmi puteţi arăta o astfel de biserică voi găsiţi o greşeală în Cuvînt. Nu domnule. Nici unul din aceşti mesageri nu a fost organizat. Ei au fost sau scoşi afară sau au ieşit afară deoarece ei au fost osîndiţi de păcatul organizaţiei. Cum poate Duhul Sfînt să fie posibil în organizaţie cînd aceasta este organizaţia care ia locul Duhului şi denominaţiunile iau locul Cuvîntului? Amintiţi-vă, "Organizaţia" este "MOARTE." Aceasta doar nu poate fi în vreun alt fel. Dacă lumea preia, Duhul se depărtează.

Da, Duhul nu este şapte Duhuri ci UNUL. El va fi întotdeauna acelaşi şi va acţiona la fel. Şi cei şapte mesageri vor avea acelaşi Duh şi vor învăţa acelaşi Cuvînt şi vor avea aceeaşi putere. Şi dacă biserica este biserica adevărată ea va avea întocmai acelaşi Duh şi Cuvînt şi fapte de putere pe care ei le-au avut la Cincizecime. Prin experienţă aceasta va fi o biserică Penticostală; şi acolo vor fi limbi, şi tălmăcire şi profeţie şi vindecări. Dumnezeu va fi în mijlocul ei şi Dumnezeu se va declara pe Sine în mijlocul ei aşa cum El întotdeauna a făcut-o. Aleluia! Şi ea va fi NEorganizată. Să nu uitaţi asta.

Acum noi putem vedea că Isus Cristos se descoperă pe Sine prin epoci prin Duhul Lui în mesageri. Ei sînt aşa cum era Moise pentru copiii lui Israel. Aşa cum el avea descoperirea pentru ziua lui, astfel fiecare mesager avea descoperirea lui Dumnezeu şi slujba pentru ziua aceea. Astfel cînd noi vedem că mesagerii sînt în mîna Lui, noi vedem pe Domnul identificîndu-se pe Sine cu aceşti bărbaţi şi acordîndu-le puterea Lui. Aceasta nu este suficient că El s-a asociat pe Sine cu întreaga biserică, care noi am văzut cînd El a fost văzut stînd în mijlocul celor şapte lampadare de aur. Nici nu este chiar suficient că noi vedem slujba în cinci desfăşurări din Efeseni patru (apostoli, profeţi, învăţători, evanghelişti, pastori). Căci în fiecare epocă biserica merge în rătăcire, şi aceştia nu sînt numai laicii ci grupul clericilor - păstorii sînt tot aşa de greşiţi ca şi oile. Atunci Dumnezeu se aduce pe Sine pe scenă ca Păstor Suprem în slujba acestor şapte bărbaţi să conducă poporul Lui înapoi la adevăr şi la puterea abundentă a acelui adevăr. Dumnezeu este în poporul Lui - toţi din poporul Lui, căci dacă vreun om nu are Duhul lui Cristos el nu este din ai Lui. Iar El este Cuvîntul. Asta ar fi Cuvîntul recunoscut în oameni. Dar El a aşezat o conducere specială în aceşti oameni din propria Lui alegere şi prin sfatul hotărît al vaiei Lui proprii. Ei apar odată în fiecare epocă. Acesta este acelaşi Duh în ei. Ce mare deosebire este aceasta de la erezia Romei. Ei au un om din propria lor alegere - unul după altul - nici unul nu produce puterea lui Dumnezeu - nici unul rărnînînd în Cuvîntul lui Dumnezeu - fiecare diferă de cel dinaintea lui şi adaugă ceea ce el doreşte de parcă el era Dumnezeu. Dumnezeu nu este în aceasta. Dar El este în mesagerul Lui şi acel care ar avea plinătatea lui Dumnezeu va urma mesagerul aşa cum mesagerul este un urmaş al Domnului prin Cuvîntul Lui.

"Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele." Apoc. 3:1. Aşa cum acelaşi Domn se identifică pe Sine cu omul în încarnare, El se identifică din nou pe Sine cu omul prin Duhul Lui în om. "Aceştia sînt ai mei," zice Domnul. Cei şapte mesageri umpluţi cu Duhul sînt ai Domnului. Ei pot fi respinşi. Ei pot fi puşi la îndoială. Într-adevăr, pentru minţile umane ei nici măcar nu par a se califica - totuşi, ei sînt mesagerii pentru epoca lor. Dumnezeu a folosit un Abraham (el a minţit), El a folosit un Moise (el s-a răzvrătit), un Iona (el s-a nesupus), un Samson (el a păcătuit), un David (el a omorît). El deasemeni a folosit un Iosua, şi un Iosif. Şi acei cu vinovăţii grave erau în număr mult mai mare decît acei a căror istorii par a fi perfecte. TOŢI ERAU, ŞI SÎNT AI LUI. Nimeni nu îndrăzneşte să nege asta. El i-a folosit cu şi prin Duhul Sfînt pe care El l-a pus în ei. La propriul lor Stăpîn ei au stat sau au căzut. Şi în ei toţi a fost realizată voia suverană a lui Dumnezeu. Să încerce istoria externă să dezmintă asta, aceasta totuşi rămîne. Dumnezeul Etern încă umblă printre lampadarele de aur şi trimite mesagerii Lui prin Duhul Lui cu Cuvîntul la poporul din fiecare epocă.

DENUNŢAREA

Apoc. 3:lb, "Eu cunosc faptele tale, căci tu ai un nume că tu trăieşti, şi eşti mort." Apoc. 3:2b, "Căci Eu nu am găsit faptele tale desăvîrşite înaintea lui Dumnezeu." Acum aici, într-adevăr, este un lucru foarte ciudat. În fiecare epocă pînă la acest punct Duhul mai întîi de toate i-a lăudat pe adevăraţii credincioşi, şi apoi a denunţat viţa falsă. Dar în această perioadă acolo este evidentă o aşa de violentă nesocotire pentru Domnul şi Cuvîntul Lui încît întregul mesaj la această a cincia epocă sună cu condamnare.

"Eu cunosc faptele tale." Ce erau aceste fapte care au venit sus înaintea Domnului şi a cauzat nemulţumirea Lui? Păi, voi ştiţi că fiecare epocă s-a suprapus dincolo în epoca următoare, astfel noi avem o continuare a lucrărilor din epoca a patra în a cincia. Aceste lucrări despre care voi sînteţi bine conştienţi erau:

1. Conducerea Duhului Sfînt a fost înlocuită de o ierarhie umană.

2. Purul Cuvînt al lui Dumnezeu şi beneficiul liber al acestuia la toţi oamenii a fost destituit pentru crezuri, dogme, ordine bisericeşti, etc.

3. Închinarea în Duhul şi Daruri ale Duhului şi toate acelea care aparţin de adevărata părtăşie a comunităţii sfinţilor a fost aruncată la o parte pentru liturghii şi închinare literar la idoli, sărbători păgîneşti, etc.

4. Mariolatria îşi asuma un loc mai mare în închinarea Creştină, pînă cînd ea de fapt şi-a asumat un loc din Dumnezeire şi Fiul a fost adus din poziţia Lui înaltă de a fi peste toţi la a fi subordonat unui om numit papa, care s-a denumit locţiitorul lui Cristos.

Aceştia care s-au luptat cu această teribilă biserică anti­Cristă au fost nimiciţi. Aceia care au rămas cu ea s-au găsit pe ei înşişi pionii bisericii fie că erau ţărani sau regi. Vieţile lor nu erau a lor proprii, şi nici vieţile lor nu erau a lui Cristos, ci ei aparţineau cu trup, suflet, şi duh la Biserica Romei. Ei au vorbit despre sîngele lui Cristos, totuşi ei şi-au cumpărat mîntuirea lor cu bani, şi au cumpărat iertarea păcatelor sau prin aur sau penitenţă. Cei mai bogaţi dintre ei au găsit aceasta ca o situaţie fericită cînd Papa Leo X le-au permis să cumpere indulgenţe pentru păcatele necomise încă astfel că ei cu o uşurare a conştiinţei puteau să-şi planifice crimele lor îngrozitoare şi apoi să procedeze în înfăptuirea lor, ştiind că papa le-a iertat deja păcatele lor. Cuvîntul lui Dumnezeu a fost reţinut de la ei, astfel cine era să cunoască adevărul! De moment ce adevărul vine numai de la Cuvînt, poporul a fost închis într-o temniţă de către Biserica Romană, aşteptînd moartea, şi după moarte judecata. Dar curva cea mare, îmbătată cu sîngele martirilor şi fără gînd despre judecată, s-a desfăşurat sălbatic înainte să ucidă oameni şi cu moarte spirituală şi fizică.

Acum către sfîrşitul epocii a patra care ar fi şi începutul epocii a cincia, invazia Constantinopolului de către Turci i-a trimis pe savanţii învăţaţi din Răsărit cu manuscrisele lor Greceşti în Apus. Puritatea Cuvîntului şi învăţăturile adevăraţilor credincioşi erau astfel răspîndite. Şi nu numai că aceşti minunaţi învăţători erau de mare importanţă ci deasemeni invenţia a ceea ce a devenit baza preselor noastre de tipărire modernă era descoperită, uşurînd producţia de cărţi. Astfel noi aflăm că marei foamete şi cerinţe pentru Biblie putea să i se răspundă. Dumnezeu a ridicat mulţi bărbaţi puternici dintre care Luther era doar unul. Calvin şi Zwingli erau alţi doi aştri şi pe lîngă aceştia erau mulţi, mulţi alţii care nu sînt aşa de bine cunoscuţi. Oricum, deşi toate acestea nu erau în zadar, lucrarea puternică a lui Dumnezeu era de fapt împiedicată tocmai de aceşti oameni. Pentru un lucru, ei NU s­au opus căsătoriei Stat-Biserică de la Consiliul din Niceea dar de fapt au încurajat acea uniune. Apărarea Evangheliei de către stat era binevenită deşi nu exista nici un Cuvînt pentru aceasta. Şi deşi noi putem vedea "mînia omului lăudînd pe Dumnezeu," în astfel de evenimente ca Henry al Optulea luînd partea pentru reformare şi respingerea autorităţii papale, era o mare deosebire de la adevărul Cincizecimii şi protejarea de la un Dumnezeu omnipotent.

În ciuda învăţăturii constante a lui Luther împotriva amestecului dinafară în chestiunile bisericii locale el nu a fost în stare să limpezească minţile oamenilor de concepţia "Episcop, Arhiepiscop" al conducerii bisericeşti. Astfel biserica a luat un pas în direcţia corectă dar totuşi a rămas încătuşată, astfel în ordin scurt ea a fost din nou încarcerată în aceeaşi temniţă din care a încercat să scape.

Totuşi paharul lucrărilor urîciunii încă nu a fost plin.

Luther nu numai că printr-o judecată săracă a aţîţat la luptă şi prin aceea a cauzat moartea la mulţimi; dar partida lui Zwingli a persecutat spre închisoare pe neprihănitul Dr. Hubmeyer, şi deşi aceasta nu l-a predat la rug, ea a fost de fapt răspunzătoare în mare măsură pentru eventuala lui moarte prin foc. Şi Calvin nu a făcut mai puţin, căci el a pretins arestarea lui Servetus care a văzut şi a învăţat unitarismul Dumnezeirii. Statul apoi l-a judecat pe acest frate, şi spre groaza lui Calvin el a fost ars pe rug.

Dacă a existat vreodată un timp de zel denominaţional acesta era la acest timp tragic. Cuvintele lui Comenius descrie mult în această eră. Comenius a scris "UN LUCRU NECESAR". El compară lumea cu labirintul, şi arată că calea în afară este prin a părăsi ceea ce este nenecesar, şi alege acel lucru necesar - Cristos. Marele număr de învăţători, zice el că este motivul mulţimilor de secte, pentru care noi în curînd nu vom avea nume rămase. Fiecare biserică se consideră pe sine ca cea adevărată, sau cel puţin ca cea mai pură, cea mai adevărată parte din aceasta, în timp ce între ele însele ele se persecută una pe alta cu cea mai amară ură. Nici o împăcare nu se poate spera între ele; ele întîmpină vrăjmăşia cu vrăjmăşie neîmpăcabilă. Din Biblie ele îşi formulează feluritele lor crezuri; acestea sînt fortăreţele lor şi bastionul în spatele căruia ei se fortifică şi rezistă tuturor atacurilor. Eu nu voi spune că aceste confesiuni de credinţă – căci noi putem admite în cele mai multe cazuri că ele sînt astfel – sînt rele în ele însele. Ele au devenit astfel, oricum, în aceea că ei alimentează focul vrăjmăşiei; numai prin ai pune pe ei cu totul la o parte va fi posibil să aşezi la lucru în vindecarea rănilor Bisericii. "La acest labirint de secte şi felurite confesiuni un altul aparţine; iubirea de certuri... Ce se dobîndeşte prin aceasta? A fost vreodată o singură ceartă cunoscută rezolvată? Niciodată. Numărul lor a fost numai crescut. Satan este cel mai mare filozof; el niciodată nu a fost biruit într-o ceartă de cuvinte... În serviciul Divin cuvintele oamenilor de obicei sînt auzite mai mult decît Cuvîntul lui Dumnezeu. Fiecare sporovăieşte după cum îi place, sau omoară timpul prin studiu învăţat şi dezaprobînd vederile altora. Despre noua naştere şi cum trebuie un om să fie schimbat în asemănarea lui Cristos să devină părtaş al Naturii Divine (2 Petru 1:4), cu raritate se spune ceva. Despre puterea cheilor, Biserica aproape că a pierdut puterea de a lega, numai puterea de dezlegare rămîne... Sacramentele, date ca simboluri de unitate, de dragoste, şi a vieţii noastre în Cristos, a fost făcută ocazia celui mai amar conflict, cauză a urei reciproce, un centru de sectarism... Pe scurt, Creştinătatea a devenit un labirint. Credinţa a fost împărţită într-o mie de părţi micuţe şi tu eşti făcut un eretic dacă există acolo vreo una pe care tu nu o accepţi ... Ce poate ajuta? Numai singurul lucru necesar, întoarceţi-vă la Cristos, uitîndu-vă la Cristos ca singurul Conducător, şi să umblaţi în urmele paşilor Lui, punînd la o parte toate celelalte căi pînă cînd noi toţi atingem scopul, şi am ajuns la unitatea de credinţă (Ef. 4:13). Aşa cum Stăpînul ceresc a zidit totul pe baza Scripturii aşa să părăsim noi toate particularităţile mărturisirilor noastre speciale şi să fim satisfăcuţi cu Cuvîntul lui Dumnezeu descoperit care ne aparţine nouă tuturor. Cu Biblia în mîna noastră noi să strigăm: eu cred ce Dumnezeu a descoperit în această Carte; eu voi ţine cu supunere poruncile Lui; eu nădăjduiesc pentru ceea ce El a promis. Creştinilor, daţi ascultare! Există numai o viaţă, dar Moartea vine la noi într-o mie de forme. Există numai un Cristos, dar o mie de Anticrişti ... Astfel tu cunoşti, O Creştinătate, care este acel lucru necesar. Sau te întorci tu înapoi la Cristos sau tu mergi la nimicire ca Anticristul. Dacă tu eşti înţelept şi vrei să trăieşti, urmează pe Conducătorul Vieţii.

Dar voi, Creştinilor, bucuraţi-vă în apucarea voastră sus, ... ascultaţi cuvintele Conducătorului vostru Ceresc, 'Veniţi la Mine.' ... Răspundeţi cu un glas, 'Întocmai aşa, noi venim"'.

Acum eu tocmai am spus că această eră a dat o creştere grozavă la duhul denominaţional. Dacă atitudinea Corintiană de "Eu sînt a lui Pavel, eu a lui Chifa" a fost vreodată expusă, aceasta era acum. Acolo erau Luterani, Hussiţi, partida lui Zwingli, etc. Astfel de fărîmiţare a Trupului era deplorabilă. Ei trăiau un nume dar erau morţi. Cu certitudine ei erau morţi. Ei au murit în minutul în care s-au organizat. Marile grupuri s-au organizat şi s-au legat pe ele în căsătorie cu statul. Asta a făcut-o. Ei erau sfîrşiţi. Aici erau acei Luterani care au criticat Biserica Romană. Ei cunoşteau nedreptatea de uniuni politice şi spirituale - totuşi Luther (ca atunci cînd Petru a fost dezechilibrat de Iudaişti) a mers drept înainte şi a făcut statul în loc de Dumnezeu, apărătorul credinţei. Aceasta este prima denominaţiune de renume care a ieşit afară din curvă, dar cînd Luther a murit nu a durat mult pînă cînd aceasta a avut o ierarhie ca aceea cu care ea s-a luptat. Această mişcare a lui Dumnezeu, pe la timpul cînd a doua generaţie a apărut era drept înapoi sub aripa mamei ei. Ea s-a dus înapoi şi nici măcar nu a ştiut aceasta. Ei şi-au luat propriul lor nume deasupra Numelui Lui. Ei îşi trăiau propriul lor nume, deasemeni. Şi toate denominaţiunile fac întocmai acelaşi lucru astăzi. Ei trăiesc propriul lor nume, şi nu Numele Domnului Isus Cristos. Aceasta este uşor văzut pentru că fiecare biserică este cunoscută prin felul în care ea se închină dar nici una nu este cunoscută prin puterea lui Dumnezeu. Acolo este examenul vostru. Şi eu vreau ca voi să observaţi chiar aici că această eră nu a avut semnele şi minunile printre ei. Ei au renunţat la puterea lui Dumnezeu pentru puterea statului. Ei s-au prins de propriul lor nume; ei şi-au făcut numele lor mari. Acesta era acel duh vechi de a aduce pe fiecare în staulul ei. Astăzi Baptiştii vor ca Metodiştii să vină acolo la Baptişti. Metodiştii sînt afară să prozelească pe Prezbiterieni. Şi Penticostalii îi vrea pe ei toţi. Fiecare pretinde să ofere cel mai mult şi să menţină cele mai mari speranţe - un fel de uşă către ceruri, sau cel puţin, calea la o mai abundentă intrare. Cît de tragic este toată aceasta.

Acest duh denominaţional a făcut ca toate denominaţiunile să-şi scrie manualele lor şi să înveţe crezurile lor, să aşeze funcţiile lor şi conducerile bisericii şi atunci fiecare pretinde că ea, şi numai ea, cu adevărat vorbeşte pentru Dumnezeu după cum ea este cel mai bine calificată. Acum dacă asta nu este exact ceea ce papa şi Biserica Romană face! Ele sînt drept înapoi acolo cu mama lor, curva, şi nu ştiu aceasta.

În a încheia comentariile noastre asupra acestui verset, "tu ai un nume că trăieşti şi eşti mort," eu nu pot să im prim asupra voastră prea tare că această epocă, deşi ea a adus reformarea, a fost cel mai aspru mustrată de Dumnezeu în loc să fie lăudată, deoarece EA A SEMĂNAT SĂMÎNŢA DENOMINAŢIUNII CARE S-A ORGANIZAT DREPT ÎNAPOI LA CURVĂ, după ce Dumnezeu a deschis o uşă de scăpare. Cînd mişcarea la o parte de la Biserica Catolică a avut loc, aceasta nu era cu adevărat Spirituală în întregime, ci mai mult politică. Cei mai mulţi oameni s-au luat cu Protestantismul deoarece aşa cum am declarat, ei au urît sistemul Roman de robie financiară şi politică. Astfel, în loc ca aceasta să fie o mare mişcare Spirituală cu toate semnele influenţei Duhului Sfînt aşa ca atunci cînd Dumnezeu a folosit mijloace pur Spirituale să realizeze scopurile Lui la Cincizecime, aceasta era într-adevăr o LUCRARE ÎN CARE MÎNIA OMULUI A LĂUDAT PE DUMNEZEU, şi rezultatele erau paralele cu istoria lui Israel cînd el a părăsit Egiptul şi a pribegit în pustie, neajungînd la Ţara Canaan. Oricum, mult a fost realizat în aceea unde jugul Romei a fost chiar rupt parţial, oamenii puteau acum să primească Cuvîntul lui Dumnezeu şi să se supună influenţei Duhului fără o astfel de frică mare ca înainte. Aceasta a deschis uşa la marea epocă misionară care a urmat.

Izabela din Tiatira nu era în nici o dispoziţie să renunţe la stăpînirea ei asupra oamenilor, şi astfel noi vedem pe fiica ei Athaliah ridicîndu-şi capul în Epoca Sardis cu speranţele că ea va fi în stare să sugrume adevărata sămînţă prin schemele ei de organizaţie.

AVERTISMENTUL

Apoc. 3:2, "Fii veghetor şi întăreşte lucrurile care ramm care sînt gata să moară căci Eu nu am găsit lucrările tale desăvîrşite înaintea lui Dumnezeu."

Eu doresc ca aceasta să poată fi spus că Epoca Sardis era o restaurare în loc de o reformare. Eu nu pot spune asta. Cuvîntul nu o numeşte o restaurare, ci cu certitudine o numeşte o reformare. Dacă aceasta era o restaurare, acea epocă ar fi fost o altă epocă Penticostală. Dar ea nu era. Cel mai bun care putea fi spus despre ea era, "Întăreşte ceea ce rămîne, care este gata să moară." Acolo lipsea ceva. Doamne, da, acolo cu certitudine era. Această epocă avea justificare, dar ea a pierdut sanctificarea şi Botezul cu Duhul Sfînt. Acela era planul original al lui Dumnezeu. Asta este ceea ce ei aveau la Cincizecime. Ei erau justificaţi, ei erau sanctificaţi, şi erau umpluţi cu Duhul Sfînt. Păi, ascultaţi la mine, motivul de a fi justificat şi sanctificat este pînă la sfîrşit ca voi să puteţi fi botezaţi cu Duhul Sfînt. Acesta este motivul că există o biserică. Aceasta este templul lui Dumnezeu umplut cu Dumnezeu, chiar Duhul Sfînt. Acelaşi Duh care era în Isus în timp ce El era aici pe pămînt, făcîndu-L să facă lucrările puternice pe care El le-a făcut a venit înapoi peste biserică la Cincizecime astfel că ei au făcut lucrările pe care El le-a făcut. Această epocă nu avea acele lucrări. Oh, ei aveau Cuvîntul scris, (dar nu Cuvîntul descoperit). Aceasta era perioada de reformare. Dar nu te teme turmă mică, a zis Dumnezeu, "Eu voi restaura," şi această reformă urma să fie începutul acesteia. El urma să (conform cu promisiunea Lui) ia biserica înapoi din adîncimea Satanei în Epocile Întunecoase la Adîncimea lui Dumnezeu pe care ei o aveau la Cincizecime şi în primii cîţiva ani de existenţă a bisericii.

Acum fiţi atenţi, şi prindeţi aceasta. Acesta zice în versetul al doilea pe care eu l-am citit, "Căci Eu nu am găsit lucrările tale desăvîrşite înaintea lui Dumnezeu." Voi ştiţi ce este înţelesul 'nedesăvîrşite' într-adevăr? Acesta este 'neîmplinit.' Această epocă era o epocă neîmplinită. Aceasta era doar începutul de a ajunge înapoi. Asta este de ce am spus că Biblia a numit-o Reformare – nu restaurare. Ea a început în învăţătura de justificare care înseamnă că salvarea era toată de la Dumnezeu. Oh, cum a propovăduit Luther suveranitatea lui Dumnezeu şi alegerea. El ştia că aceasta era totul din har. El a separat biserica de la conducerea prin ierarhia bisericească. El a dărîmat idolii. El a aruncat afară mărturisirea la preoţi. El a denunţat pe papa. Aceasta era minunat de bine, cum el a început, dar Dumnezeu a spus cu 1500 de ani înainte, "Luther, tu urmează să începi lucruri, dar epoca ta va vedea toate acestea neîmplinite, Eu voi lăsa asta pentru mai tîrziu." Aleluia, Dumnezeul nostru domneşte! El cunoaşte sfîrşitul de la început. Da, Luther era mesagerul Lui. Aceasta nu părea aşa, aşa cum noi examinăm defectele. Dar acolo era un om numit Iona, el avea deasemeni defecte în viaţa lui. El era un profet deşi voi şi cu mine am putea să nu vrem să spunem astfel pe baza cum el a acţionat. Dar Dumnezeu îi cunoaşte pe aceia care sînt ai Lui şi El îşi are calea Lui aşa cum El a făcut cu Iona. El a avut calea Lui cu Luther în epoca aceea, şi El îşi va avea calea Lui pînă la terminare.

Acum aceasta era o epocă neîmplinită. Aceasta era o epocă de reformare. Dar asta este cum Dumnezeu o vroia. Eu vreau să vă ilustrez asta vouă de felul cum am făcut-o unui foarte minunat frate Luteran care este un preşedinte al unui foarte bun seminar afară în Vest. Eu am fost invitat la casa lui să am dejun cu el şi să-i vorbesc privitor la Duhul Sfînt. El era nedumerit despre multe lucruri şi el mi-a spus, "Ce avem noi Luteranii?"

Am zis, "Păi, voi aveţi pe Cristos."

El a zis, "Noi vrem Duhul Sfînt. Crezi tu că noi Îl avem?" Am zis, "Potenţial, voi credeţi în EL"

El a zis, "Ce vrei să spui, potenţial? Noi sîntem flămînzi după Dumnezeu. Noi am citit o carte despre Cincizecime şi darurile Duhului, astfel unii dintre noi au zburat afară la California să vadă autorul. Cînd noi am ajuns acolo el ne-a spus că deşi el a scris cartea, el nu avea darurile. Acum cînd noi am văzut operarea darurilor în slujba ta noi am vrut să discutăm cu tine, pentru că tu trebuie să ştii ceva despre ele."

Acum seminarul acestui frate este afară la ţară şi înconjurat de mulţi acri de pămînt de fermă pe care studenţii pot lucra şi prin care ei îşi plătesc trecerea prin colegiu. El de asemenea are fabrici care merg împreună cu ferma ca să dea angajare adiţională. Astfel folosind cîmpiile să ilustrez cazul meu am zis, "Odată a existat un om care a mers pe propriul lui pămînt să planteze un ogor de porumb. El a tras afară butucii, a curăţit de pietre, a arat şi l-a discuit şi atunci a plantat porumbul lui. Fiecare dimineaţă s-a uitat afară peste ogor; dar într-o dimineaţă în loc de pămînt gol el a văzut nenumărate lamele micuţe venind în sus. El a zis, "Laudă lui Dumnezeu pentru ogorul meu de porumb." Eu atunci l-am întrebat, "A avut omul porumb?"

El a zis, "Păi, într-un fel el a avut."

Am zis, "Potenţial, da; şi aceia eraţi voi Luteranii în reformare, punînd înainte lamela voastră, vezi? Porumbul a început să crească. (După ce acesta a putrezit în părnînt în timpul Epocilor Întunecoase). După cîteva încheieturi acolo erau tulpine mari bune, şi într-o zi a apărut o floare de mătasă. Acea floare de mătasă a privit în jos la lamele şi a zis, "Voi Luterani vechi formali nu aveţi nimic. Uitaţi-vă la noi, noi sîntem cultivatorii, marii misionari. Ziua noastră este era misionară." Acea epocă a floarei era Epoca Wesleyană. Ei erau cei mai mari misionari şi chiar ne-a întrecut pe noi în epoca noastră. Ce a făcut epoca aceea? Ea s-a răspîndit ca polenul în vînt.

"Acum care este pasul următor? Logic noi ne gîndim că este de fapt formarea şi recoltarea grînelor - ciclul complect. Dar nu-i aşa. Acolo este un alt stagiu. Acel stagiu este cînd coaja este formată să acopere sămînţa. Şi asta este exact ceea ce s-a întîmplat în acest ciclu Spiritual. La începutul secolului al douăzecilea, la începutul Epocii Laodicea, a existat larg răspîndită credinţa că Duhul Sfînt cădea exact aşa cum El a făcut la Cincizecime. Oamenii vorbeau în limbi şi pretindeau a fi botezaţi cu Duhul Sfînt cu evidenţa de a vorbi în limbi. Dar eu am păşit în ogoarele de grîu de multe ori, şi acolo în vară tîrziu eu am smuls spicele de grîu şi le-am frecat în mîna mea să obţin ceva boabe, cînd spre surpriza mea acolo NU ERA NICI UN BOB DE GRÎU ÎN ACEA PLEAVĂ, DEŞI ÎNTR­ADEVĂR ACESTA A ARĂTAT DESIGUR DE PARCĂ ACOLO ERA GRÎU. Acesta este un tablou perfect despre aşa numita mişcare Penticostală. Şi că acesta este un fapt dovedit se găseşte în aceea că aceşti oameni S-AU ORGANIZAT ÎNTR-O DOCTRINĂ şi s-au îndreptat pe ei înşişi drept înapoi aşa cum a făcut organizaţia dinaintea lor, dovedind că în loc să fie sămînţa reală, ei erau pleava sau acoperitoarea protectoare pentru sămînţa de grîu care va veni. Acest stagiu de pleavă era perioada periculoasă despre care a vorbit Isus în Mat. 24:24, "înşelînd chiar pe cei aleşi dacă ar fi fost cu putinţă." Oh, omul a simţit că această coajă, aşa numită Epocă Penticostală era adevărata sămînţă. Dar aceasta s-a dovedit să fie doar cărăuşul să care viaţa dincolo în epoca în care vine adevărata restaurare şi Mireasa Grîu este manifestată în puterea despre care a vorbit Ezechiel 47:2-5, 'Atunci el m-a adus afară din cale din poarta dinspre miază noapte, şi m-a condus pe drumul dinafară înspre poarta care arată spre răsărit; şi iată, acolo curgeau apele pe partea dreaptă. Şi cînd omul care avea măsura în mîna lui a mers înainte spre răsărit, el a măsurat o mie de coţi, şi el m-a adus prin ape; apele erau pînă la glezne. El a măsurat iarăşi o mie, şi m-a dus prin ape; apele erau pînă la genunchi. El a măsurat iarăşi o mie, şi m-a trecut prin ele; apele erau pînă la coapse. După aceea el a măsurat o mie; şi acesta era un rîu pe care eu nu am putut să-l trec: căci apele au fost ridicate, apele să înoţi în ele, un rîu care nu se putea trece.'

"Şi felul în care s-a făcut aceasta a fost prin voia desăvîrşită a lui Dumnezeu şi programarea. Luteranii aveau Duhul Sfînt potenţial sub justificare; Metodiştii L-au avut potenţial sub sanctificare şi astăzi Acesta este adus înapoi, o restaurare - Duhul Sfînt este aici."

"Fii veghetor şi întăreşte lucrurile care rămîn care sînt gata să moară." Acum ideile exprimate în cele două cuvinte, "veghetor" şi "întăreşte" sînt acestea. Să veghezi conţine nu numai ideea de a fi treaz ci de a fi alert. A fi altfel dă să se înţeleagă pericol şi pierdere. A întări înseamnă mai mult decît doar de a da tărie, aceasta înseamnă a repara şi a stabili pentru permanenţă. Aceste două porunci se referă la ceea ce este rămas din ADEVĂRUL care însuşi este gata sau "aproape" să moară. Această expresie a Duhului vine înaintea mea ca o ilustrare. Un grup de sclavi, în robie totală fizic şi moral s-au răsculat şi au scăpat de la capturatorii lor (într-adevăr asta este ceea ce înseamnă Sardis: cei scăpaţi). Ei sînt urmăriţi şi marile şi glorioasele lor izbînzi sînt totul dar pierdute. Ei nu au fost reluaţi, dar cam tot ceea ce poate fi spus este că ei au scăpat - nu scăpaţi curaţi aşa cum erau unii conform cu Cuvîntul. Ei au pierdut mult din libertăţile lor. Acum Domnul zice, "Tu eşti potenţial înapoi în captivitate; vezi ca tu să nu mergi înapoi. A te feri să nu mergi înapoi devina alert şi rămîi întotdeauna veghetor privind lucrurile captivităţii tale sau tu vei pierde totul. Întăreşte-te în ceea ce ţi-a rămas în aşa fel ca să stabileşti permanent ceea ce tu ai şi astfel să te asiguri împotriva pierderilor viitoare. Aceasta va fi şansa ta să împlineşti ceea ce tu nu ai împlinit." Dar au mers ei înainte? Nu domnule. Ei nu au ascultat glasul Duhului şi o altă epocă a mers în captivitate şi astfel Dumnezeu a ridicat pe alţii care vor înfăptui voia Lui. Dumnezeu a ocolit denominaţiunea Luterană aşa cum El a ocolit toate celelalte, şi ei niciodată nu vor veni înapoi. Dumnezeu trebuia să meargă înainte şi într-o epocă nouă să aducă mai departe adevăr şi puţin mai multă restaurare.

JUDECATA

Apoc. 3:3, "Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit, şi ţine strîns şi pocăieşte-te. Dacă de aceea tu nu vei veghea, Eu voi veni la tine ca un hoţ, şi tu nu vei şti ceasul în care Eu voi veni asupra ta."

Eu vreau să citesc o altă traducere (Wuest) a acestui verset, "Fii cu luare aminte, de aceea, în ce fel ai primit (adevărul ca o depunere permanentă" şi în ce fel ai auzit (aceasta) şi să păstrezi (aceasta), şi să-ţi schimbi gîndul imediat." Este foarte evident din acest verset că Dumnezeu le-a dat adevărul ca o depunere permanentă. Acesta a fost primit şi este irevocabil al lor. Acum aceasta rămîne să fie văzut ce vor face ei cu el, dacă ei îl vor considera sau nu. Şi asta este adevărat. Lor li s-a dat adevărul de bază al întregii Evanghelii, "Cel drept va trăi prin credinţă", "Mîntuirea este de la Domnul." Ei au auzit adevărul Bibliei care aruncă jos doctrinele Romei şi pune la nimic toată autoritatea papală. Ei cunoşteau adevărul că biserica nu mîntuieşte. Ei au înţeles cina Domnului. Ei au avut lumină asupra botezului în apă. Ei au scos afară chipurile. Adevăr? Păi nu a existat niciodată o epocă cu ceva mai mulţi oameni cu aşa multă lumină să împrăştie. Ei au avut destulă iluminare ca să refacă complect vechiul sistem sau să înceapă proaspăt şi să lase pe Dumnezeu să-i conducă, rînd peste rînd şi învăţătură peste învăţătură. Ei au primit adevărul. Ei l-au vrut şi l-au auzit. Dar întrebarea era, cum l-au auzit ei? L-au auzit ei să zidească asupra sau era aceasta cu aceeaşi atitudine pe care mulţi Greci o aveau – ceva să discute şi să facă teorie asupra lui? Evident bogatul Cuvînt al adevărului a fost auzit într-un fel academic, mai degrabă decît pentru lucrare practică, pentru că Dumnezeu pretindea o schimbare a gîndului privind acesta. Dacă acesta este Cuvîntul lui Dumnezeu care este într-adevăr, atunci trebuie să i se supună acestuia. A nu i se supune ar aduce judecată. Cînd gărzile templului sacru au fost găsiţi dormind, ei au fost bătuţi şi îmbrăcămintea lor arsă. Ce va face Domnul la aceia care în această epocă şi-au slăbit garda?

"Eu voi veni peste tine ca un hoţ." Sardisul antic a fost constant hărţuit de bandiţi care au coborît în jos de pe dealuri şi a jefuit poporul. Astfel ei ştiau doar prea bine ce zicea Duhul în aceea că venirea Domnului este ca un hoţ. Vigilenţa şi pregătirea singure vor fi îndeajuns de a fi gata pentru venirea Lui. Acum noi ştim că acesta este un mesaj pentru viţa falsă, căci venirea Domnului va fi cum era în zilele lui Noe. Cei opt salvaţi îşi dădeau bine seama despre potopul iminent, şi dîndu­şi seama au fost pregătiţi şi salvaţi. Dar lumea celor necredincioşi a fost distrusă. Deşi ei erau zilnic în contact cu cei neprihăniţi şi au auzit adevărul, ei l-au împins la o parte pînă cînd a fost prea tîrziu. Acei oameni complect fireşti în acea perioadă antică tipizează astăzi pe Creştinii nominali a căror vieţi sînt pline de lucruri părnînteşti, şi iau plăcere în ele în aşa măsură încît ei nu au dorinţă pentru cele Spirituale, şi de care nu sînt deloc conştienţi, nici pregătiţi pentru apariţia Lui.

ELOGIUL

Apoc. 3:4, "Tu ai cîteva nume chiar în Sardis care nu şi-au întinat hainele; şi ei vor umbla cu Mine în alb; căci ei sînt vrednici."

Desigur cuvîntul 'nume' înseamnă 'oameni' aşa cum zice în Fapte 1:15 privind pe acei în camera de sus, "numărul numelor laolaltă erau cam 120." Dar pentru mine aceasta merge cu mult dincolo de a semnifica doar pe oameni; aceasta aduce afară acel adevăr care este pus înainte în fiecare epocă care ne-a fost vorbit de Domnul nostru cu mare accentuare. Aceasta este asta: sistemul bisericesc al acestor epoci este format din două vîţe, adevărată şi falsă. Dumnezeu în propriul Lui scop suveran i-a pus pe toţi laolaltă, numindu-i biserica. Vedeţi cum în această epocă El i-a mustrat zicînd, "către biserica care este" - nu "bisericile sînt" în Sardis, - ci îngrămădindu-i împreună - "biserica care este" ... "Eu ştiu lucrările tale ... tu eşti mort ... lucrările tale sînt neîmplinite ... " Şi apoi El merge înainte - "Tu (această biserică în Sardis) ai cîţiva oameni în tine care sînt corecţi, şi nu greşiţi ca majoritatea. Aceştia umblă în haine curate şi ei sînt vrednici de Mine." Acum aceşti oameni care erau adevăraţii sfinţi ai lui Dumnezeu umblau "toţi plăcînd Domnului." Hainele lor erau curate. Voi vedeţi în acele zile hainele măturau înainte pe drum şi ridicau noroi şi întinare. Aceştia vegheau cum umblau astfel că ei nu erau stricaţi de către lume. Ei erau în Duhul şi umblau în Duhul. Ei erau sfinţi şi fără blamă înaintea Lui. Astfel ei îşi împlineau scopul lor pentru că asta este ceea ce Ef. 1:4 zice că este scopul lui Dumnezeu pentru noi, "ca noi să fim sfinţi şi fără blamă înaintea Lui."

Acum din acest verset care arată pe aleşii lui Dumnezeu de a fi "Cîteva Nume," voi puteţi vedea clar ce învăţătură am dat noi despre această epocă. Aceasta era haotică. Aceasta era NEÎMPLINITĂ. Aceasta a fost împărţită în nenumărate feluri, şi Dumnezeu a mustrat-o aproape în întregimea ei. Ea era slabă şi bolnăvicioasă şi gata să moară. Aceasta nu a fost era glorioasă pe care istoricii Protestanţi cu mintea firească au încercat să o facă. O privire rapidă la acel pom a văzut că aceasta era mîncată şi vătămată, dezgolită de frunze şi stearpă în rod cu excepţia unor fructe deformate şi viermănoase care cădeau repede la pămînt. Dar staţi un moment! Priviţi mai aproape. Acolo la vîrf, în lumina soarelui, erau ceva 'primele roade' - 'Cîteva Nume' - desăvîrşite în El pentru că ei au fost născuţi din El, umpluţi cu El şi umblînd cu El prin Cuvîntul Lui.

Mulţumim lui Dumnezeu pentru 'acei cîţiva'.

"Şi ei vor umbla cu Mine." Asta este ceea ce Dumnezeu zice că El va aplica asupra lor pentru această umblare dreaptă. Aceea este o parte din moştenirea lor pe care El a rezervat-o pentru ei. Dacă ei vroiau să umble cu El prin trudirile şi capcanele vieţii şi să fie o onoare pentru El, El urma să-i răsplătească. El nu uită despre munca noastră din dragoste. Dumnezeu întotdeauna ne va recompensa pentru eforturile noastre de al mulţumi pe EL

Da, Ei au umblat prin lume şi nu au luat parte din ea. Ei nu au lăsat ca sistemul lumii să-i biruiască. Cînd numele ilustre din epoca aceea au cedat la dezmierdările statului şi au ales mai degrabă preocuparea politică decît preocuparea Spirituală şi erau pe calea lor înapoi în lume, aceşti cîţiva au stat pentru Cuvîntul lui Dumnezeu, şi prin aceea au onorat pe Domnul. Acum El îi va onora pe ei în schimb. Pentru că ei vor umbla cu El în alb. Ei s-au identificat pe ei înşişi cu El pe pămînt şi acum El se va identifica pe Sine cu ei în Noul Ierusalim. Şi ce minunată va fi acea identificare! Aceasta mă face să mă bucur şi totuşi aceasta mă face să plîng să mă gîndesc despre bunăvoinţa Lui, pentru că voi veţi observa că El nu este îmbrăcat într-o altă culoare deosebită de a sfinţilor, după cum ar face conducătorii pămînteşti. Nu, ei sînt ca El; El este ca ei. Ei sînt ca El, întocmai cum a zis Ioan; căci "Ei Îl văd aşa cum El este."

"Căci ei sînt vrednici." Vă daţi voi seama Cine zice asta?

Acesta este Isus, Cel Vrednic, Însuşi. Acesta este Singurul Care este socotit vrednic să ia cartea din mîna Aceluia Care şade pe tron. Şi acum acest Cel Vrednic zice către sfinţii Lui, "Voi sînteţi vrednici." Aici este acest Unul, singurul Unul calificat să judece, (şi într-adevăr toată judecata este încredinţată Lui,) şi El zice, "Voi sînteţi vrednici." Aceste cuvinte sînt aşa de înmărmuritoare cum sînt cuvintele din Rom. 8:33b, "Dumnezeu zice că eu sînt neprihănit." (Traducerea Way.) Acolo în lumina albă a neprihănirii lui Dumnezeu, auzim glasul dulce al lui Isus aşa cum El zice, "Aceştia sînt ai Mei. Ei sînt neprihăniţi. Ei sînt vrednici. Ei vor umbla cu Mine în alb."

PROMISIUNEA CĂTRE BIRUITOR

Apoc. 3:5, "Cel care biruieşte, acelaşi va fi îmbrăcat în haină albă: şi Eu nu-i voi şterge numele lui din Cartea Vieţii, ci Eu îi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi a sfinţilor Lui îngeri."

"Cel care biruieşte, acelaşi va fi îmbrăcat în haină albă."

Aceasta este de fapt o repetare a vs. 4, în care se face referinţă la cîţiva care nu şi-au întinat hainele lor. Noi obişnuiam să avem o zicală cu ani în urmă care fără îndoială că a fost luată din acest verset. "Ţineţi fustele voastre curate." Aceasta însemna: nu te amesteca în lucrurile discutabile; alţii vor fi amestecaţi şi tu ai putea fi ispitit să fii amestecat, sau cineva ar putea chiar să încerce să te amestece; dar stai la o parte de la toate acestea prin a urma un curs departe de la aceasta. Acum Dumnezeu are să răsplătească pe acei care urmează acest sfat. Ei are să fie îmbrăcaţi în alb întocmai cum El este îmbrăcat în alb. Petru, Iacov şi Ioan L-au văzut pe Mt. Transfigurării şi hainele Lui erau aşa de albe ca lumina. Aşa este cum urmează să fie îmbrăcaţi sfinţii. Hainele lor vor străluci, extrem de albe.

Voi ştiţi că noi trăim în timpul sfîrşitului. Aceasta este în epoca asta că bisericile urmează să vină împreună. Şi după cum ele chiar acum controlează politica lumii, ele curînd vor controla finanţele din lume. Atunci, dacă voi nu aparţineţi de organizaţia mondială a bisericilor, voi nu veţi fi în stare să cumpăraţi sau să vindeţi. Voi veţi pierde totul. Aceia care stau devotaţi cu Dumnezeu şi îşi ţin hainele lor curate de la întinarea acestui 'sistem-lumesc' al ordinelor bisericeşti vor fi deposedaţi fizic. Acolo le va fi prezentată o mare ispită să cedeze. Predicatorii vor ceda cu scuza că ei vor sluji pe Dumnezeu în cadrul sistemului-fiarei anticriste. Ei vor ceda la măgulirile şi linguşirile ierarhiei. Iar oamenii vor urma pe aceşti păstori falşi direct la măcelărie. Dar în judecată ei toţi vor fi găsiţi goi. Lor nu li se vor da acele robe albe; nici nu vor umbla ei cu EL Voi nu puteţi umbla în hainele pătate ale lumii, ţinînd mîinile cu diavolul aici, şi atunci să vă aşteptaţi să fiţi cu Dumnezeu. Este timpul să vă treziţi şi să auziţi glasul lui Dumnezeu strigînd, "Ieşiţi afară din ea (religia organizată) poporul Meu, ca voi să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, ca voi să nu primiţi din plăgile ei." Amin. Dumnezeu vorbeşte. Feriţi-vă de religiile din această lume aşa cum vă feriţi de plăgi. Părăsiţi umblarea cu lumea şi faceţi-vă hainele curate prin pocăinţă şi sîngele Mielului. Dar faceţi aceasta acum, căci mîine poate să fie prea tîrziu.

"Şi cel care biruieşte, Eu nu-i voi şterge numele din Cartea Vieţii." Încă odată noi venim la o foarte dificilă porţiune din Cuvînt. Acest verset considerat superficial va fi folosit şi de către Arminieni şi Calvinişti să le convină scopurilor lor. Arminienii vor declara că acest verset cu siguranţă anulează Ioan 6:37-44, "Toţi acei pe care Mi i-a dat Tatăl vor veni la Mine; şi cel ce vine la Mine Eu nicidecum nu-l voi da afară. Căci Eu am coborît din cer, nu să fac propria Mea voie, ci voia Aceluia Care M-a trimis. Şi aceasta este voia Tatălui Care M-a trimis, ca dintre toţi acei pe care El Mi i-a dat Eu să nu pierd nici unul, ci să-l înviez iarăşi în ziua din urmă. Atunci Iudeii au murmurat către El, deoarece El a zis, Eu sînt pîinea care a coborît din cer. Şi ei au zis, Nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, al Cărui tată şi mamă noi îi cunoaştem? Cum este aceasta atunci că El zice, Eu am coborît din cer? De aceea Isus a răspuns şi a zis către ei, nu murmuraţi între voi înşivă. Nici un om nu poate veni la Mine dacă Tatăl care M-a trimis nu-l atrage: şi Eu îl voi învia în ziua din urmă." Arminianismul face voia Tatălui, nu un scop suveran, ci doar o dorinţă de împăcare de sine aşa cum El stă în spate să vadă ce fac toţi oamenii cu bunele şi graţioasele Lui daruri, şi chiar viaţa eternă.

Calviniştii nu văd asta. Ei văd în acest verset consolare puternică dată la cei suferinzi, sfinţi împovăraţi, că nu contează cît de rele sînt timpurile, cît de groaznică îi persecuţia, deoarece biruitorul este unul, "care crede că Isus este Cristosul," el nu-şi va avea numele scos din acea carte. Unii deasemeni zic că această 'Carte a Vieţii' nu este 'Cartea Vieţii Mielului.' Dar ca de obicei, cînd unul consideră un verset superficial, el vine sus cu o înţelegere superficială.

Posibilitatea de scoatere a unui nume din evidenţele lui Dumnezeu merită mai mult decît un studiu întîmplător, căci pînă acum mulţi studenţi au tras doar o concluzie că Dumnezeu pune numele acelora născuţi din nou în Cartea Vieţii Mielului la timpul renaşterii lor; şi dacă pentru vreun motiv acel nume trebuie să fie scos, locul în evidenţă va fi simplu unul gol aşa cum a fost înainte ca un nume să fie pus acolo. Aceasta este opus sută la sută faţă de ceea ce Cuvîntul învaţă de fapt.

Chiar la începutul studiului nostru, să fie ştiut că acolo nu este NICI O Scriptură care învaţă că Dumnezeu alcătuieşte în prezent o evidenţă a numelor. Aceasta totul a fost făcut înainte de întemeierea lumii, aşa cum noi vom indica curînd. Deasemeni, aceasta nu este o chestiune de a ne implica simplu pe noi înşine cu două grupuri de oameni care amîndouă dintre ele au avut ocazie să primească viaţă eternă, unde un grup a primit aceasta şi şi-au avut numele puse în evidenţă în timp ce ceilalţi care au refuzat nu au avut numele lor puse astfel. Noi vom arăta de fapt prin Scriptură că mulţi care nici măcar nu au fost născuţi din nou vor merge în viaţă eternă. Aşa cît de straniu poate să sune asta, este cu certitudine adevărat. Noi deasemeni vom arăta că există un grup de oameni a căror nume fiind puse în acea evidenţă înainte de întemeierea lumii, NU POT SUB NICI O CIRCUMSTANŢĂ SĂ AIBE SCOASE ACELE NUME; dar vom arăta deasemeni că un alt grup AL CĂROR NUME ERAU ÎN ACEA EVIDENŢĂ ÎNAINTE DE ÎNTEMEIEREA LUMII IŞI VOR AVEA NUMELE LOR SCOASE.

De la început, nu există bază pentru pretenţia că 'Cartea Vieţii Mielului' nu este aceeaşi ca 'Cartea Vieţii.' Cartea Vieţii ar putea fi numită Cartea Vieţii Mielului, sau Cartea Vieţii lui Cristos, sau chiar Cartea Ta şi Cartea celor Vii. Singurele nume care sînt scrise în aceasta. Apoc. 13:8, "Şi toţi acei care au locuit pe părnînt se vor închina lui, (fiara) a căror nume nu sînt scrise în Cartea Vieţii Mielului ucis de la întemeierea lumii." Apoc. 17:8, "Fiara pe care tu ai văzut-o era, şi nu este; şi se va înălţa afară din groapa fără fund, şi va merge la pierzare: şi cei care locuiesc pe pămînt se vor mira, a căror nume nu erau scrise în Cartea Vieţii de la întemeierea lumii, cînd ei au privit fiara care era, şi nu este, şi încă este." Apoc. 20:12-15, "Şi i-am văzut pe cei morţi, mic şi mare, stînd înaintea lui Dumnezeu; şi cărţile au fost deschise: şi o altă carte a fost deschisă, care este Cartea Vieţii: şi cei morţi au fost judecaţi din toate acele lucruri care erau scrise în cărţi, conform cu faptele lor. Şi marea şi-a dat morţii care erau în ea; şi moartea şi iadul şi-au dat morţii care erau în ele: şi ei au fost judecaţi fiecare om după faptele lor. Şi moartea şi iadul au fost aruncate în lacul de foc. Aceasta este moartea a doua. Şi oricine nu a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în lacul de foc." Voi puteţi vedea că deşi există alte cărţi menţionate, acolo este întotdeauna referinţa la O carte care conţine nume. În Apocalipsa aceasta este numită 'Cartea Vieţii Mielului', sau 'Cartea Vieţii.'

Acum unde este localizată această carte? Luca 10:17-24, "Şi cei şaptezeci s-au reîntors din nou cu bucurie, zicînd, Doamne, chiar şi dracii ne sînt supuşi prin Numele Tău. Iar El le-a zis lor, Eu l-am văzut pe Satan căzînd din cer ca un fulger. Iată, Eu vă dau putere să călcaţi pe şerpi şi pe scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului: şi nimic nu vă va vătăma cu nici un chip, Cu toate acestea să nu vă bucuraţi de asta, că duhurile vă sînt supuse; ci mai degrabă bucuraţi-vă, deoarece numele voastre sînt scrise în ceruri. În ceasul acela Isus s-a bucurat în Duhul, şi a zis, Eu îţi Mulţumesc Ţie, O Tată, Domn al cerurilor şi al pămîntului, că Tu ai ascuns aceste lucruri de la cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor: chiar aşa, Tată; pentru că aceasta a părut bine în ochii Tăi. Toate lucrurile îmi sînt date Mie de Tatăl Meu: şi nici un om nu ştie Cine este Fiul, în afară de Tatăl: şi Cine este Tatăl, în afară de Fiul, şi acela la care vrea Fiul să-L descopere. Şi El s-a întors pe Sine către ucenicii Lui, şi a zis în particular, Binecuvîntaţi sînt ochii care văd lucrurile pe care le vedeţi voi: Căci Eu vă zic vouă că mulţi profeţi şi regi au dorit să vadă acele lucruri pe care voi le vedeţi, şi nu le-au văzut; şi să audă acele lucruri pe care voi le auziţi, şi nu le-au auzit." Cartea Vieţii este cu hotărîre localizată în ceruri, şi va apărea la marele Tron Alb de judecată. În aceste versete Isus a zis că NUMELE lor au fost scrise în ceruri. Ele au fost scrise în Cartea Vieţii, căci aceea este unde sînt puse numele. Isus vorbea către cei şaptezeci (vs. 17), dar El deasemeni vorbea către cei doisprezece (vs. 23). Toţi aceştia se bucurau că dracii le erau supuşi în Numele lui Isus. Răspunsul lui Cristos era, "Nu vă bucuraţi că duhurile vă sînt supuse, ci mai degrabă că numele voastre sînt scrise în ceruri (Cartea Vieţii)." Voi veţi observa aici că Iuda era unul din aceia care scotea draci în Numele lui Isus, dar noi ştim că el era un drac, fiul pierzării. Ioan 6:70-71, "Isus le-a răspuns, Nu v-am ales Eu pe voi doisprezece, şi unul dintre voi este un drac? El a vorbit de Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon: căci el era acesta care trebuia să-L trădeze, fiind unul din cei doisprezece." Ioan 17:12, "În timp ce Eu eram cu ei în lume, Eu i-am păstrat în Numele Tău: pe acei pe care Tu mi i-ai dat Eu i-am păstrat, şi nici unul dintre ei nu este pierdut, în afară de fiul pierzării: ca Scriptura să poată fi împlinită." Ioan 13:10-11, 18, "Isus a zis către el, acela care este spălat nu are nevoie să fie spălat decît picioarele lui, şi este curat de tot, şi voi sînteţi curaţi dar nu toţi. Căci El ştia pe cel ce avea să-L vîndă; de aceea a zis El, voi nu toţi sînteţi curaţi. Eu nu vorbesc despre voi toţi: şi Eu ştiu pe cine am ales Eu: dar pentru ca Scriptura să poată fi împlinită, acela care mănîncă pîine cu Mine şi-a ridicat călcîiul împotriva Mea." Acum dacă limbajul înseamnă cîtuşi de puţin ceva noi trebuie să admitem că Iuda a fost ales de Isus (Ioan 13:18), totuşi el nu era curat. (Ioan 13:10-11), Iuda era deasemeni dat lui Isus de către Tatăl. Ioan 17:12. (Să fie aceasta observat aici că "alegînd" şi dînd este paralelul exact ca şi în ilustrarea despre Moise şi Faraon, Iacob şi Esau, căci deşi Esau şi Faraon erau amîndoi cunoscuţi mai dinainte, ei au fost predestinaţi la mînie, în timp ce sfîrşitul lui Moise şi Iacob era glorificarea. 1 Petru 2:8-9a îi arată pe amîndoi pe lepădaţi şi aleşi "chiar la aceea care se poticnesc la Cuvînt, fiind nesupuşi: pentru care ei deasemeni au fost hotărîţi. Dar Voi sînteţi o generaţie aleasă.") Iuda a fost numărat cu cei doisprezece şi de fapt avea o parte cu ei în slujba dinaintea Cincizecimii. Fapte 1:16-17, "Bărbaţi şi fraţilor, această Scriptură a trebuit să fie împlinită, care Duhul Sfînt prin gura lui David a vorbit înainte privind pe Iuda, care era călăuză la acei care l-au luat pe Isus. Căci el era numărat cu noi, şi a obţinut o parte din această slujbă." Partea pe care Iuda a obţinut-o printre cei doisprezece şi apoi a pierdut-o nu era nici inferioară la slujbele celorlaţi unsprezece, nici nu era aceasta o slujbă străină drăcească aruncată printre slujbele celorlalţi. Fapte 1:25, "Ca el să poată lua parte din această slujbă şi apostolie, din care Iuda a căzut prin păcat, ca el să poată să se ducă la propriul lui loc." Iuda, un drac, a pierdut o slujbă a Duhului Sfînt dată de Dumnezeu, şi s-a omorît pe sine şi A MERS LA PROPRIUL LUI LOC. Numele lui era chiar în Cartea Vieţii. Dar numele lui a fost şters afară.

Acum înainte ca noi să urmăm acest gînd asupra lui Iuda, să mergem înapoi la Vechiul Testament şi să vedem unde Dumnezeu a făcut acelaşi lucru. În Gen. 35:23-26, fiii lui Iacob erau doisprezece la număr şi numele lor erau după cum urmează: Ruben, Simeon, Levi, Iuda, Isahar şi Zabulon; Iosif şi Beniamin; Dan şi N eftali; Gad şi Aşer. Aceşti doisprezece fii descendenţi au devenit cele douăsprezece seminţii ale lui Israel cu excepţia că Iosif nu a avut o seminţie numită după el, căci în prevederea lui Dumnezeu acolo erau să fie treisprezece seminţii, şi celor doi fii ai lui Iosif le-a fost dată onoarea de a aduce pe cele douăsprezece la treisprezece. Voi ştiţi, desigur, că aceasta era necesar după cum Levi a fost separat pentru Dumnezeu pentru preoţie. Astfel cînd Israel a părăsit Egiptul şi Dumnezeu le-a dat tabernacolul în pustie, noi găsim seminţia lui Levi slujind la douăsprezece seminţii numite Ruben, Simeon, Isahar, Iuda, Zabulon, Beniamin, Dan, Neftali, Gad, Aşer, Efraim şi Manase. Ordinea oştirii îi numeşte astfel în Num. 10:11-28. Acolo nu este nici o menţionare despre Iosif sau Levi. Dar cînd ne uităm la Apoc. 7:4-8, unde se zice "acolo erau sigilaţi o sută patruzeci şi patru de mii din TOATE seminţiile copiilor lui Israel," aceasta îi numeşte astfel: Iuda, Ruben, Gad, Aşer, Neftali, Manase, Simeon, Levi, Isahar, Zabulon, Iosif, Beniamin. Noi sîntem înapoi la cele douăsprezece seminţii cu Levi şi Iosif numiţi printre ei, dar cu Dan şi Efraim lipsind.

Acum se ridică întrebarea, de ce sînt şterse aceste două seminţii? Răspunsul zace în Deut. 29:16-20, "Căci voi ştiţi cum am locuit noi în ţara Egiptului; şi cum am venit noi printre neamuri pe lîngă care voi aţi trecut; şi voi aţi văzut urîciunile lor, şi idolii lor, lemn şi piatră, argint şi aur, care erau printre ei: Ca să nu fie printre voi bărbat, sau femeie, sau familie, sau seminţie, a cărui inimă să se întoarcă în această zi de la Domnul Dumnezeul nostru să meargă să slujească pe dumnezeii acestor neamuri; ca să nu fie printre voi o rădăcină care poartă fiere şi pelin; Şi se va împlini că atunci cînd el aude cuvintele acestui blestem, ca el să se binecuvinteze în inima lui, zicînd, eu voi avea pace, deşi eu umblu în imaginaţia inimii mele, să adaug beţia la sete: Domnul nu-l va cruţa, ci atunci mînia Domnului şi gelozia Lui va fumega împotriva acelui om, şi toate blestemele care sînt scrise în această carte vor zăcea asupra lui, şi Domnul îi va şterge numele lui de sub ceruri." Aici este pronunţat blestemul împotriva idolatriei, sau a curviei spirituale. Seminţia care s-a întors către idolatrie urma să-şi aibe numele şters afară. Şi istoria celor două seminţii al căror nume au fost şterse din cauza idolatriei se află în 1 Regi 12:25-30, "Atunci Ieroboam a zidit Sihemul pe Mt. Efraim, şi a locuit acolo; şi a plecat de acolo şi a zidit Penuel. Şi Ieroboam a zis în inima lui, Acum împărăţia se va întoarce la casa lui David: Dacă acest popor se suie şi aduce jertfă în casa Domnului la Ierusalim, atunci se va întoarce inima acestui popor din nou la domnul lor, chiar la Roboam împăratul lui Iuda, şi ei mă vor omorî, şi vor merge din nou la Roboam împăratul lui Iuda. După ce s-a sfătuit împăratul, şi a făcut doi viţei de aur, şi le-a spus, Este prea mult pentru voi să vă suiţi sus la Ierusalim; iată dumnezeii voştri, O Israel, care te-a scos din ţara Egiptului. Şi el a aşezat pe unul în Betel, şi pe celălalt l-a pus în Dan. Şi acest lucru a devenit un păcat: căci poporul a mers să se închine înaintea unuia, chiar pînă la Dan." Osea 4:17, Efraim s-a unit cu idolii lui: lăsaţi-l în pace.

Observaţi mai ales că pedeapsa pentru idolatrie era că numele seminţiei urma să fie şters 'de sub ceruri.' Deut. 29:20. Acesta nu zice că va fi şters 'în ceruri,' ci de sub ceruri. Aceasta este exact aşa cum este, căci acum Israel este înapoi în Palestina, şi în curînd Domnul va sigila 144,000 din ei. Dar din acel număr Dan şi Efraim lipsesc.

Apoc. 7:4-8, "Şi am auzit numărul celor care au fost sigilaţi; şi acolo erau sigilaţi o sută patruzeci şi patru de mii din TOATE seminţiile copiilor lui Israel. Din seminţia lui Iuda au fost sigilaţi douăsprezece mii. Din seminţia lui Ruben au fost sigilaţi douăsprezece mii. Din seminţia lui Gad au fost sigilaţi douăsprezece mii; Din seminţia lui Aşer au fost sigilaţi douăsprezece mii. Din seminţia lui Neftali au fost sigilaţi douăsprezece mii. Din seminţia lui Manase au fost sigilaţi douăsprezece mii. Din seminţia lui Simeon au fost sigilaţi douăsprezece mii. Din seminţia lui Levi au fost sigilaţi douăsprezece mii. Din seminţia lui Isahar au fost sigilaţi douăsprezece mii. Din seminţia lui Zabulon au fost sigilaţi douăsprezece mii. Din seminţia lui Iosif au fost sigilaţi douăsprezece mii. Din seminţia lui Beniamin au fost sigilaţi douăsprezece mii. (Notaţi că, Dan şi Efraim lipsesc). Acum cu aceasta vedeţi Daniel 12:1 care se referă la aceşti o sută patruzeci şi patru de mii fiind sigilaţi în timpul peceţii a şasea şi timpul Necazului cel Mare sau necazul lui Iacob. "Şi la acel timp se va ridica Mihail, marele prinţ care stă pentru copiii poporului tău: şi acolo va fi un timp de necaz, aşa cum niciodată nu a fost de cînd a existat un neam chiar pînă la acel timp: şi la timpul acela poporul tău va fi eliberat fiecare CARE VA FI GĂSIT SCRIS ÎN CARTE."

Oricum, după această perioadă de necaz, (în timpul mileniului,) aşa cum este văzut de Ezechiel în 48:1-8, şi 22-29 noi vedem seminţiile încă odată înapoi în ordine Divină. Dar, de la timpul cînd Efraim şi Dan s-au unit cu idoli, ei au murit, şi acele seminţii nu au mai avut recunoaştere. Acum eu îmi dau seama că de la distrugerea Ierusalimului, toate evidenţele tuturor seminţiilor au fost pierdute, aşa că nimeni nu poate să spună sigur din ce seminţie este el, DAR DUMNEZEU ŞTIE. Acel mare Dumnezeu Care aduce pe Israel înapoi la Palestina cunoaşte exact din care seminţie este fiecare Israelit adevărat, şi dintre toţi cei adunaţi de o sută patruzeci şi patru de mii Dan şi Efraim vor lipsi.

Aici sînt seminţiile lui Israel. Ez. 48:1-8 şi 22-29, "Acum acestea sînt numele seminţiilor. De la capătul de nord la coasta drumului Hetlonului, aşa cum cineva merge către Hamet. Hazarenan, graniţa Damascului, înspre nord, la coasta Ramatului; căci acestea sînt marginile lui de răsărit şi apus; o porţiune pentru Dan. Şi lîngă graniţa lui Dan, la partea de răsărit înspre partea de apus, o porţiune pentru Aşer. Şi lîngă graniţa lui Aşer, la partea de răsărit chiar pînă la partea de apus, o porţiune pentru Neftali. Şi lîngă graniţa lui Neftali, de la partea de răsărit spre partea de apus, o porţiune pentru Manase. Şi lîngă graniţa lui Manase, de la partea de răsărit spre partea de apus, o porţiune pentru Efraim. Şi lîngă graniţa lui Efraim, la partea de răsărit chiar spre partea de apus, o porţiune pentru Ruben. Şi lîngă graniţa lui Ruben, de la partea de răsărit spre partea de apus, o porţiune pentru Iuda. Şi lîngă graniţa lui Iuda, de la partea de răsărit spre partea de apus, etc. Pe deasupra de la posesiunea Leviţilor, şi de la posesiunea cetăţii, fiind în mijlocul aceleia care este a prinţului, între graniţa lui Iuda şi graniţa lui Beniamin, va fi pentru PRINŢUL. Cît pentru restul seminţiilor, de la partea de răsărit spre partea de apus, Beniamin va avea o porţiune. Şi lîngă graniţa lui Beniamin, de la partea de răsărit spre partea de apus, Simeon va avea o porţiune. Şi lîngă graniţa lui Simeon, de la partea de răsărit la partea de apus, Isahar o porţiune. Şi lîngă graniţa lui Isahar de la partea de răsărit spre partea de apus, Zabulon o porţiune. Şi lîngă graniţa lui Zabulon, de la partea de răsărit spre partea de apus, Gad o porţiune. Şi lîngă graniţa lui Gad, la partea de sud înspre sud, etc.

O altă ilustrare pe care noi am putea să o luăm este istoria lui Israel părăsind Egiptul pentru ţara Canaan. Scopul lui Dumnezeu în această epocă era să aducă pe Israel AFARĂ, şi să-i ducă pe ei ÎNĂUNTRU, pînă la sfîrşit ca ei să poată să-L slujească. Astfel cînd ei au părăsit Egiptul ei TOŢI au venit afară sub sîngele mielului de jertfă; ei TOŢI au trecut prin apele botezului în Marea Roşie; ei TOŢI s-au bucurat de minunile puternice; TOŢI au mîncat din mana; TOŢI au băut din stîncă; şi într-atît cît priveau binecuvîntările şi manifestările externe evidente ei TOŢI au luat parte într-un fel asemănător şi egal. Dar, cînd ei au venit la Moab acei care s-au unit în sărbătoarea lui Baal-Peor toţi au murit. Hoiturile lor au căzut în pustie, căci acolo era că ei au refuzat Cuvîntul lui Dumnezeu şi s-au întors de la acesta. Acum aceasta este despre ce vorbeşte Evr. 6:1-9, care a fost adus afară aşa de grijuliu în Epoca Pergam. Voi nu puteţi merge înainte doar cu o parte din Cuvînt, voi trebuie să luaţi TOT Cuvîntul. Există oameni care par implicaţi în lucrurile lui Dumnezeu aproape sută la sută. Ei sînt ca Iuda. Nimeni afară de Isus nu a ştiut exact ce fel de persoană era Iuda. Astfel a venit ziua cînd Iuda a făcut exact ce a făcut Israel la Baal-Peor. El a decis că el vroia să se unească cu forţele viţei false - să intre în organizaţia, financiară politică a anti-Cuvîntului, a religiei anti-Criste şi el a făcut aşa. El a fost prostit! Ceilalţi unsprezece nu au fost. Ei nu puteau fi, căci ei erau dintre cei aleşi. Astfel cînd Iuda a plecat şi a trădat pe Domnul, numele lui a fost scos din Cartea Vieţii. (Apoc. 22:19).

Acum eu sînt sigur că voi aţi observat că acei a căror nume erau în Cartea Vieţii erau o parte din ordinul religios din ziua aceea care s-au centrat în jurul adevăratului Dumnezeu şi i s­au închinat Lui, deşi ei nu s-au închinat conform cu Adevărul (Cuvîntul.) Ca şi Iuda ei nu au mers tot drumul. Vedeţi cum a fost Iuda ales de Dumnezeu. El a fost instruit în adevăr. El a avut parte de cunoştinţa despre taine. El a avut o slujbă de putere acordată lui şi el a vindecat pe bolnavi şi a scos draci în Numele lui Isus. Dar cînd a venit expunerea, el s-a vîndut pentru aur şi putere politică. El nu a mers sus la Cincizecime să primească Duhul lui Dumnezeu. El era lipsit de Duhul. Nu faceţi greşeală despre asta, că o persoană care este cu adevărat botezată de Duhul Sfînt în trupul lui Cristos primind plinătatea Duhului va fi în CUVÎNT TOT DRUMUL. Aceea este evidenţa de a fi botezat cu Duhul Sfînt. Iuda a eşuat. Mulţi eşuează chiar acolo. Şi cînd ei eşuează să meargă înainte în acel Cuvînt, numele lor sînt luate jos din Cartea Vieţii.

Ca să clarificăm mai departe această scoatere a numelui din Cartea Vieţii noi se cuvine să ne extindem gîndurile la Israel în zilele lui Moise. Ex. 32:30-34, "Şi a venit să se împlinească în dimineaţa, în care Moise a zis către popor, Voi aţi păcătuit un mare păcat: şi acum mă voi duce sus la Domnul; poate eu voi face o ispăşire pentru păcatele voastre. Şi Moise s­a reîntors la Domnul, şi a zis, Oh, poporul acesta a păcătuit un păcat mare, şi şi-au făcut dumnezei din aur. Totuşi acum, dacă Tu vrei iartă păcatele lor; şi dacă nu, şterge-mă pe mine, eu Te rog, din cartea Ta pe care Tu ai scris-o. Şi Domnul a zis către Moise, oricine a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge Eu din cartea Mea. De aceea acum du-te, şi condu poporul la locul despre care Eu am vorbit către tine: Iată Îngerul Meu va merge înaintea ta: totuşi în ziua în care Eu vă cercetez Eu voi cerceta păcatele lor asupra lor." Aceea este mai mult decît evident că numele au fost, şi vor fi scoase din Cartea Vieţii înainte ca să nu mai fie timp. În acest loc anumit aceasta era din cauza idolatriei, întocmai ca atunci cînd Dan şi Efraim şi­au pierdut drepturile ca seminţii pentru că s-au închinat la viţei de aur. Toţi care s-au închinat la idoli şi-au avut numele scoase din Cartea Vieţii.

Cînd Israel a respins conducerea lui Dumnezeu în stîlpul de foc, şi s-au întors să se închine la viţeii de aur numele lor au fost scoase din Cartea Vieţii. Ex. 32:33. (Oricine a păcătuit împotriva Mea, pe acela Eu îl voi şterge din cartea Mea.) Dacă o astfel de întoarcere către idoli pretinde pedeapsa scoaterii numelor din Cartea Vieţii, atunci cît se poate de sigur respingerea de către Israel a lui Isus Cristos ca Mesia va pretinde o pedeapsă aşa de severă. Aceasta este exact aşa. În Psalmul 69 care arată umilirea lui Isus se zice în vs. 21-28, "Ei Mi-au dat deasemeni fiere pentru hrana Mea; şi în setea Mea ei Mi-au dat să beau oţet. Masa lor să devină o cursă pentru ei: şi ceea ce ar fi trebuit să fie pentru binele lor, să fie aceasta o capcană. Ochii să le fie întunecaţi, ca ei să nu vadă; şi să facă să le tremure încontinuu coapsele lor. Toarnă indignarea Ta asupra lor şi mînia Ta aprinsă să-i apuce. Locuinţa lor să le fie pustie; şi nimeni să nu locuiască în corturile lor. Căci ei persecută pe Acel pe Care Tu l-ai lovit; şi ei vorbesc despre întristarea acelor care Tu i-ai rănit. Adaugă nelegiuire la nelegiuirea lor; şi să nu-i laşi să vină în neprihănirea Ta. Să fie ei şterşi din Cartea celor Vii, şi să nu fie scrişi cu cei neprihăniţi." Cînd Iudeii au respins pe Isus acolo a fost o întoarcere literară a lui Dumnezeu de la ei către Neamuri. Fapte 13:46-48 "Atunci Pavel şi Barnaba s-au ridicat neînfricaţi, şi au zis, a fost necesar ca Cuvîntul lui Dumnezeu să fie mai întîi vorbit către voi: dar văzînd că voi l-aţi îndepărtat, şi vă socotiţi nevrednici de viaţa veşnică, iată, noi ne întoarcem către Neamuri. Căci aşa ne-a poruncit Domnul, zicînd, Eu te-am aşezat să fii o lumină a Neamurilor, ca tu să trebuiască să fii pentru mîntuire pînă la marginile pămîntului. Şi cînd Neamurile au auzit aceasta, ei erau bucuroşi, şi au slăvit Cuvîntul Domnului: şi aşa de mulţi cîţi erau rînduiţi la viaţă eternă au crezut."

Aceasta nu este să sugereze că acolo nu vor mai fi nume din seminţiile lui Israel să rămînă în Cartea Vieţii, căci mulţi din aceştia (dar nu mulţimi) prin principiul de alegere vor fi în epoca bisericii Neamurilor şi vin în trupul lui Isus Cristos, arătînd că numele lor au rămas într-adevăr în Cartea Vieţii. Deasemeni, aşa cum noi vom arăta, conform cu pecetea a cincia la mulţimi dintre Iudei martirizaţi li se vor da robe albe şi viaţă eternă de către Domnul. Deasemeni cei o sută patruzeci şi patru de mii vor fi sigilaţi la venirea Lui, dovedind că nici numele lor nu au fost şterse. Dar aceasta este întocmai aşa cum este arătat cel mai precis în Psalmul 69 că aceştia al căror nume este scos sînt cei păcătoşi sau respingătorii necredincioşi a lui Cristos şi distrugătorii poporului Lui.

Ca Israel (poporul ales al lui Dumnezeu) în majoritate şi-au pierdut drepturile lor în Cartea Vieţii prin respingerea lui Isus, astfel majoritatea din biserica Neamurilor vor veni deasemeni în condamnare cu rezultatul scoaterii numelor lor din Cartea Vieţii prin respingerea Cuvîntului şi prin aceea intrarea în mişcarea mondială ecumenică care este chipul ridicat la fiară.

Aici este un alt punct ca să-l vedem aici. În marele Tron Alb de judecată acolo va fi o separare a poporului. Cartea Vieţii va fi deschisă şi o altă carte va fi deschisă. Mat. 25:31-46, "Cînd Fiul Omului va veni în slava Lui, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci El va şedea pe tronul slavei Sale: Şi înaintea Lui vor fi adunate toate naţiunile; şi El îi va separa pe unul de altul, aşa cum un păstor îşi desparte oile de capre: şi El va aşeza oile la mîna Lui dreaptă, dar caprele la stînga Lui. Atunci va zice Regele către acei de la mîna Lui dreaptă, Veniţi, voi binecuvîntaţi ai Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia pregătită pentru voi de la întemeierea lumii: Căci Eu am fost flărnînd, şi voi Mi-aţi dat hrană: Eu am fost setos, şi voi Mi-aţi dat să beau; Am fost un străin şi voi M-aţi luat înăuntru: Gol şi voi M-aţi îmbrăcat: Am fost bolnav, şi voi M-aţi vizitat: Am fost în închisoare, şi voi aţi venit la Mine. Atunci cei neprihăniţi îi vor răspunde Lui, zicînd, Doamne, cînd Te-am văzut noi flămînd şi Te-am hrănit? sau setos şi Ţi-am dat să bei: Cînd Te-am văzut noi un străin, şi Te-am luat înăuntru? sau gol, şi Te-am îmbrăcat? Sau cînd Te-am văzut noi bolnav, sau în închisoare, şi am venit la Tine? Şi Regele le va răspunde şi va zice către ei, Adevărat, vă zic Eu vouă, Într-atît cît voi aţi făcut aceasta unuia dintre cel mai mic din aceşti fraţi ai Mei, voi aţi făcut aceasta pentru Mine. Atunci El va zice deasemeni către cei de la mîna stîngă, Depărtaţi-vă de la Mine, voi blestemaţilor, în focul veşnic, pregătit pentru diavolul şi îngerii lui: Căci Eu am fost flărnînd, şi voi nu Mi-aţi dat hrană: Mi-a fost sete, şi voi nu Mi-aţi dat să beau: Am fost un străin, şi voi nu M-aţi luat înăuntru: Gol, şi voi nu M-aţi îmbrăcat: bolnav, şi în închisoare, şi voi nu M-aţi vizitat: Atunci ei deasemeni îi vor răspunde Lui zicînd, Doamne, cînd Te-am văzut noi flărnînd, sau setos, sau un străin, sau gol, sau bolnav, sau în închisoare şi nu Ţi-am slujit? Atunci El le va răspunde zicînd, Adevărat vă zic Eu vouă, Într-atît cît voi nu aţi făcut aceasta unuia dintre cei mai mici dintre aceştia, voi nu aţi făcut pentru Mine. Şi aceştia se vor duce în pedeapsa veşnică: dar cei neprihăniţi în viaţa eternă."

Apoc. 20:11-15, "Şi am văzut un mare tron alb, şi pe Acela care şedea pe el, de la faţa Căruia pămîntul şi cerurile au fugit: şi acolo nu s-a mai găsit loc pentru ele. Şi am văzut pe cei morţi, mic şi mare, stînd înaintea lui Dumnezeu; şi cărţile au fost deschise: şi o altă carte a fost deschisă, care este Cartea Vieţii: şi morţii au fost judecaţi din lucrurile acelea care erau scrise în cărţi, după faptele lor, Şi marea şi-a dat afară morţii care erau în ea: şi moartea şi iadul şi-au dat morţii care erau în ele: şi ei au fost judecaţi fiecare om după faptele lor. Şi moartea şi iadul au fost aruncate în lacul de foc. Aceasta este moartea a doua. Şi oricine nu a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în lacul de foc." Acolo vor fi şi cei neprihăniţi şi cei necredincioşi în această judecată. Aceasta zice aşa. ACEŞTI NEPRIHĂNIŢI NU VOR FI MIREASA PENTRU CĂ MIREASA ŞADE CU EL ÎN JUDECATĂ. 1 Cor. 6:2-3, "Nu ştiţi voi că sfinţii vor judeca lumea? şi dacă lumea va fi judecată de către voi, nu sînteţi voi vrednici să judecaţi chestiunile cele mai mici? Nu ştiţi voi că noi vom judeca pe îngeri? cu cît mai mult lucrurile care aparţin la această viaţă? Apoc. 3:21, "La acela care biruieşte îi voi da Eu să şadă cu Mine în tronul Meu, întocmai cum şi Eu am biruit, şi şed jos cu Tatăl Meu în tronul Lui." Vedeţi, mireasa este cu El în tron. Aşa cum ea este să judece lumea ea trebuie să şadă în judecată cu EL Asta este exact ceea ce a văzut Daniel. Dan. 7:9-10, "Am privit pînă cînd tronurile au fost aruncate jos, şi cel Îmbătrînit de zile a şezut, a Cărui îmbrăcăminte era albă ca zăpada, şi părul capului Său ca lîna pură: tronul Lui era ca flacăra aprinsă, şi roţile Lui ca un foc arzător. Un rîu de foc a curs şi a venit dinaintea Lui: o mie de mii i-au slujit Lui, şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui: judecata a fost aşezată, şi cărţile au fost deschise." Vedeţi, aceasta este aceeaşi scenă, căci acei mii de mii care îi slujeau Lui sînt mireasa, căci cine slujeşte bărbatului afară de soţie?

Acum se ridică întrebarea, de ce sînt aceşti neprihăniţi în judecată? Nu există nici un alt loc în care ei să poată veni sus, căci acolo sînt doar două învieri şi de moment ce ei nu se puteau califica pentru prima înviere ei trebuie să vină sus în a doua care este o înviere spre judecată. Acei care se califică pentru prima înviere (mireasa) nu sînt în judecată. Ioan 5:24, "Adevărat, adevărat Eu vă zic vouă, că Acela care aude Cuvîntul Meu, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţă veşnică (asta este, că credinciosul este deja primitorul vieţii eterne pe care el o are în posesia lui acum) şi nu va veni în condamnare (nu va veni în judecată, este ceea ce într-adevăr zice) ci este trecut (permanent) de la moarte la viaţă." Dar notaţi cu grijă, că Isus trebuie să aibe totuşi un alt grup în gînd care la o anumită înviere va primi viaţă eternă. Ei o vor primi la înviere, NEPRIMIND ACEASTA MAI ÎNAINTE CA UN MEMBRU AL MIRESEI. Ioan 5:28-29, "Nu vă miraţi de asta, căci vine ceasul, în care TOŢI care sînt în morminte vor auzi glasul Lui, şi vor veni înainte; acei care au făcut bine, spre învierea vieţii, şi acei care au făcut rău, spre învierea condamnării." Acum noi toţi ştim că Ioan 5:28-29 NU ESTE RĂPIREA pentru că numai cei morţi în Cristos vor învia din morminte la acel timp împreună cu mireasa în viaţă care încă este pe pămînt. 1 Tes. 4:16-17, "Căci Domnul Însuşi va coborî din cer cu un strigăt, cu glasul arhanghelului, şi cu trîmbiţa lui Dumnezeu: şi cei morţi în Cristos vor învia întîi: Apoi noi care sîntem în viaţă şi rămînem vom fi apucaţi sus împreună cu ei în nori, să întîlnirn pe Domnul în aer: Şi astfel noi vom fi întotdeauna cu Domnul."

Dar acesta zice în Ioan 5:28-29 că TOŢI urmează să vină din mormînt. Aceasta este întocmai aceeaşi înviere despre care se vorbeşte în Apoc. 20:11-15 în care CEI MORŢI au fost aduşi înaintea Domnului şi judecaţi după faptele lor, şi toţi a căror nume nu erau în Cartea Vieţii au fost atunci aruncaţi în lacul de foc.

Acum noi întîmpinăm întrebarea că de ce să li se dea lor viaţă eternă la judecată de moment ce epistolele par să arate conclusiv că cineva trebuie să posede Duhul lui Cristos sau să piară. Deşi aceasta pare astfel, noi nu trebuie să discredităm cuvintele lui Isus Care cel mai indicativ arată că acolo sînt unii găsiţi în Cartea Vieţii care sau vor primi viaţă eternă înainte de învierea generală sau după aceasta. Pavel nu ocoleşte acest adevăr căci el zice foarte clar în Fil. 3:11, "Dacă prin orice mijloace eu pot să ajung la învierea din morţi." Acum această declaraţie este foarte specială. Noi toţi ştim că noi TOŢI urmează să fim într-o înviere dacă noi vrem să fim sau nu. Toţi vor fi înviaţi. Astfel Pavel putea cu greu să zică, "Dacă prin ORICE MIJLOACE eu aş putea să ajung la învierea din morţi." Adevărul chestiunii este, el nu zice asta. Citirea literară este, "Dacă prin orice mijloace eu pot să ajung la 'învierea-afară' dintre cei morţi." Aceasta nu este ajungerea la învierea a doua sau generală, ci ajungerea la prima înviere, despre care se zice, "Binecuvîntat şi Sfînt este cel ce are parte în prima înviere, asupra căruia moartea a doua nu are putere, ci ei vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor domni cu El o mie de ani." Prima înviere nu are nimic de a face cu moartea a doua. Asta este la sfîrşitul celor o mie de ani cînd TOŢI CEILALŢI dintre cei morţi vor trăi din nou. Şi în ziua aceea acolo vor fi aceia care vin înainte la viaţă eternă şi ceilalţi care sînt prinşi în moartea a doua. Acum nu este nevoie ca noi să presupunem despre acei cărora li se dă viaţă în a doua înviere. Ni se spune că aceasta le este dată lor pe baza că ei au fost amabili şi buni faţă de "Fraţii." Acei care sînt înviaţi şi aruncaţi în lacul de foc vor fi trataţi astfel din cauza tratamentului rău al "Fraţilor." De moment ce acesta este Cuvîntul lui Dumnezeu noi simplu îl acceptăm. Nu există nici un argument aici, doar o simplă declaraţie de fapt.

Ca să clarificăm mai departe, observaţi specific cuvintele din Mat. 25:31-46. Acesta nu zice că un păstor desparte literar oile de capre, ci aceasta este CUM un păstor desparte oile de capre. Acolo nu sînt oi în această anumită zonă de timp (Judecata Tronului Alb). Oile sînt în staulul Lui, ele au auzit glasul Lui (Cuvîntul) şi ele L-au urmat. EI DEJA AU VIAŢĂ ETERNĂ ŞI NU POT VENI ÎN JUDECATĂ. Dar aceştia NU au viaţă eternă, şi ei sînt în judecată. Lor li se permite să MEARGĂ ÎN viaţă eternă. Dar pe ce bază intră ei în viaţă eternă? Desigur că nu pe faptul că ei au deja viaţa Lui aşa cum o are mireasa, dar ei o primesc deoarece ei au fost amabili cu fraţii Lui. Ei nu sînt fraţii Lui: asta i-ar face împreună­moştenitori cu Isus. Ei NU sînt moştenitori la altceva decît viaţa. Ei nu au parte de nici un tron, etc. cu EL NUMELE LOR TREBUIE CĂ A FOST ÎN CARTEA VIEŢII ŞI NESCOS. Acum din cauza dragostei lor pentru poporul lui Dumnezeu ei sînt recunoscuţi şi mîntuiţi. Fără îndoială că aceştia au servit şi ajutat pe copiii lui Dumnezeu. Poate ca Nicodim şi Gamaliel ei au stat pentru copii într-o vreme de necaz.

Dacă aceasta pare să miroase a "restaurare," priviţi cu atenţie acum, căci cei păcătoşi NU sînt restauraţi, ci mînaţi în lacul de foc. Numele multora dintre acei nimiciţi erau deasemeni în Cartea Vieţii; dar ei au fost şterşi afară deoarece ei au omis să onoreze pe poporul lui Dumnezeu care erau Cuvîntul viu manifestat (epistole vii) pentru ziua lor.

Acum noi să fim foarte clar aici. Acestea nu sînt naţiuni care sînt judecate şi care merg în mileniu deoarece ei au adăpostit şi ajutat pe Iudei. Asta este foarte clar din cauza concluziei acestor versete. "Şi aceştia ( cei răi) se vor duce în pedeapsa veşnică (lacul de foc), dar cei neprihăniţi în viaţă veşnică." Acolo nu este mărturie despre DOUĂ judecăţi aşezate unde cei răi sînt aruncaţi în lacul de foc. Numai fiara şi profetul fals sînt judecaţi la sfîrşitul necazului cel mare. Nu, aceasta este judecata Tronului Alb, şi ei sînt judecaţi după ceea ce este scris în cărţi.

Aceasta este a doua înviere că "sufletelor de sub altar" cum este arătat în a cincia pecete (Apoc. 6:9-11) li se dă robe albe, şi desigur viaţă eternă, sau acolo nu ar fi nici un rost de robele albe. "Şi cînd El a deschis a cincia pecete, eu am văzut sub altar sufletele celor care au fost ucişi pentru Cuvîntul lui Dumnezeu, şi pentru mărturia pe care ei o ţineau: Şi ei au strigat cu un glas tare, zicînd, Pînă cînd, O Doamne, sfinte şi adevărate, nu îi vei judeca Tu şi vei răzbuna sîngele nostru asupra acelora care locuiesc pe pămînt? Şi robe albe le-au fost date fiecăruia dintre ei; şi lor li s-a spus, ca ei să se odihnească încă pentru puţină vreme, pînă cînd împreună slujitorii lor şi fraţii lor deasemeni, care trebuie să fie omorîţi ca şi ei, trebuie să fie împlinit." Acum notaţi mai ales că nici unul dintre aceştia de sub altar nu erau omorîţi pentru mărturia lui Isus. Ei nu erau ca Antipa care a fost ucis pentru că ţinea tare Numele Lui. Aceştia nu sînt din acei născuţi din nou, cu viaţă eternă ca posesiune a lor. Ei vin sus în înviere şi capătă viaţă din cauza poziţiei lor asupra Cuvîntului. Şi observaţi cum aceştia strigă după răzbunare. Ei nu pot fi material de mireasă. Mireasa întoarce obrazul şi strigă, "Iartă-i, Tată, ei nu ştiu ce fac." Aceştia sînt Iudei. Ei trebuie să fie deoarece ei sînt în pecetea a cincia, şi aceasta este în pecetea a patra că mireasa Neamurilor este dusă în răpire. Astfel aceşti Iudei nu sînt născuţi din Duhul Lui. Ei nici măcar nu cred că Isus este Mesia. Dar aşa cum ei au fost orbiţi de către Dumnezeu pentru binele Neamurilor, Dumnezeu le-a dat viaţă eternă pe baza că deşi ei nu puteau veni la El, totuşi ei au fost cu adevărat credincioşi la tot Cuvîntul pe care ei îl ştiau, şi au murit pentru acesta aşa cum au murit mulţimi sub Hitler, Stalin, etc., şi încă vor muri.

Aceasta este a doua înviere în care cele cinci fecioare neînţelepte vin sus. Observaţi că ele erau fecioare. Ele nu aveau Duhul Sfînt astfel ele au omis să fie în mireasă, în timp ce cele cinci înţelepte aveau ulei au devenit o parte din acea mireasă. Dar aceşti oameni, fiind un separat, popor iubitor de Dumnezeu, şi încercînd să rămînă în Cuvînt, conform cu ceea ce ei ştiau despre acesta, şi fiind un ajutor în lucrul Domnului vor veni sus la sfîrşitul timpului. Ei vor pierde mileniul, care voi puteţi să începeţi să vedeţi prin aceste adevăruri că este cu mult mai important şi minunat decît cum noi ne-am gîndit sau am crezut vreodată.

Toţi aceşti oameni îşi au numele lor în Cartea Vieţii şi numele lor au rămas. Dar a căror nume nu au rămas? Aceia din sistemul bisericesc mondial care s-au luptat cu mireasa vor fi aceia a căror nume sînt scoase. Aceia sînt care vor pierde. Ei vor fi aruncaţi în lacul de foc.

Acum să mergem un alt pas, dar înainte să o facem să revizuim cazul nostru pînă acum. Înainte de toate noi ştim cu multă siguranţă că scopul lui Dumnezeu stă în alegere. Aceasta a fost hotărît în El însuşi. Aceasta era hotărîrea lui Dumnezeu să producă un popor asemănător Lui însuşi care va fi o Mireasă Cuvînt. Ea a fost aleasă înainte de întemeierea lumii ÎN EL. Ea a fost dinainte cunoscută şi preaiubită înainte ca ea să fi fost produsă vreodată de-a lungul epocilor pe pămînt. Ea a fost răscumpărată prin sîngele Lui şi nu poate NICIODATĂ să vină în condamnare. Ea nu poate fi niciodată în judecată deoarece păcatul nu-i poate fi ţinut ei în seamă. Rom. 4:8, "Binecuvîntat este omul căruia Domnul nu-i ţine în seamă păcatul." Dar într­adevăr ea va fi cu El în tronul Lui de judecată, judecînd lumea şi chiar îngeri. Numele ei (fiecare din membri ei) a fost scris într-o secţiune din Cartea Vieţii Mielului înainte de întemeierea lumii. În al doilea rînd, există o altă clasă. Numele lor sînt deasemeni în Cartea Vieţii şi ei vor veni sus în a doua înviere. Aşa sînt fecioarele neînţelepte şi neprihăniţii aşa cum se vorbeşte despre ei în Mat. 25. În această clasă sînt deasemeni aceia care nu se închină fiarei sau să devină amestecaţi în sistemul anticrist ci mor pentru credinţa lor cu toate că ei nu sînt în mireasă, nefiind născuţi din nou. Dar ei vor apărea în a doua înviere şi vor merge în viaţă eternă. În al treilea rînd acolo sînt Creştinii de margine aşa cum noi am văzut în Israel venind afară din Egipt. Aceştia îşi aveau numele lor în Cartea Vieţii şi faptele lor scrise în cărţi. Aceştia omiţînd să se supună lui Dumnezeu şi fiind lipsiţi de Duhul, deşi chiar semnele şi minunile erau printre ei, vor avea numele lor scoase din Cartea Vieţii. Printre acest grup vor fi aceia ca Iuda care deşi erau în întregime lipsiţi de Duhul, dar sînt religioşi, vor avea manifestare în vieţile lor, şi deşi în cărţi nu erau cei aleşi ÎN EL. Aşa ca Balaam deasemeni vor fi în acel grup. În al patrulea rînd şi în final sînt aceia a căror nume nu au fost niciodată sau nu vor fi vreodată scrise în cărţi. Ca aceştia sînt găsiţi în Apoc. 13:8 şi Apoc. 17:8, "Şi toţi care locuiesc pe părnînt se vor închina lui, a căror nume nu sînt scrise în Cartea Vieţii Mielului ucis de la întemeierea lumii. Fiara pe care tu ai văzut-o era, şi nu este: şi se va înălţa afară din groapa fără fund, şi se duce în pierzare: şi cei care locuiesc pe părnînt se vor mira, a căror nume nu au fost scrise în Cartea Vieţii de la întemeierea lumii, cînd ei vor pri vi fiara care era, şi nu este, şi totuşi este." Isus a zis că un anumit grup va accepta pe unul care vine în propriul lui nume. Acel unul este anticristul. Şi asta este exact ceea ce zice despre ei în Apoc. 13:8 şi 17:8. Aceştia au fost rînduiţi de Dumnezeu dar nu spre alegere. Şi cu acest grup sînt din aceştia care sînt ca Faraon. Acesta zice despre el, "Chiar pentru acest acelaşi scop Eu te-am ridicat pe tine. Vase ale mîniei potrivite pentru nimicire." Rom. 9: 17 şi 22. Nici unul din aceştia nu vor fi puşi în evidenţele vieţii. Eu nu vreau să zic că acolo nu este nici o evidenţă despre ei. Fără îndoială că acolo este vreun fel de evidenţă despre ei, dar NU ÎN EVIDENŢELE DE VIAŢĂ. Cu scopul lor de existenţă s-a preocupat uşor în restul acestei cărţi însă noi putem adăuga încă două Scripturi. Prov. 16:4, "Domnul a făcut pe cel păcătos pentru ziua răului." Iov 21:30, "Cel păcătos este păstrat pentru ziua de nimicire, ei vor fi aduşi înainte în ziua mîniei."

De moment ce această porţiune din Cuvînt este greu pentru mintea umană să priceapă, aceasta trebuie acceptat şi crezut prin credinţă. Unii vor fi ofensaţi de ceea ce eu am arătat deoarece ei omit să înţeleagă suveranitatea lui Dumnezeu care arată că DUMNEZEU ESTE DUMNEZEU, şi pentru că El este Dumnezeu cineva nu poate să învingă sfaturile Lui sau să se împotrivească vaiei şi scopului Său; dar El, fiind omnipotent, stăpîneşte în TOATE afacerile şi face ceea ce El vrea cu toată creaţia Lui deoarece toate au fost create pentru buna Lui plăcere. De aceea, cum a zis Pavel, "Dacă Dumnezeu ar lua dintr-o grămadă de lut şi ar face din aceeaşi grămadă un vas de cinste şi un alt vas de ocară, cine poate fi ofensat şi să strige împotriva Lui?" Că El are dreptul să facă asta numai pe baza creaţiunii, noi nu putem nega. Totuşi El a mers chiar mai departe, căci conform cu Rom. 14:7-9, noi avem dovada de netăgăduit că Isus a plătit preţul de cumpărare al întregii lumi, şi de aceea El poate să facă aşa cum El vrea cu a Lui. "Că nici unul din noi nu trăieşte de la sine, şi nici un om nu moare de la sine. Că dacă noi trăim, noi trăim pentru Domnul; şi dacă noi murim, noi murim pentru Domnul: dacă noi trăim de aceea, sau murim, noi sîntem ai Domnului. Căci pînă la acest sfîrşit Cristos a şi murit şi s-a deşteptat, şi a reînviat, ca El să poată să fie Domn ŞI A CELOR MORŢI ŞI VII." (Proprietate; NU relaţie vrea să spună aici.) Aceasta este deasemeni arătat în Ioan 17:2, "Aşa cum Tu i-ai dat Lui putere PESTE TOATĂ FĂPTURA, ca El să dea viaţă eternă la aşa de mulţi cîţi Tu i-ai dat Lui."

Acum, dacă noi îi atribuim atotştiinţa lui Dumnezeu, noi trebuie deasemeni să acceptăm că El este desăvîrşit în înţelepciune şi neprihănire. Acest plan de alegere şi lepădare este înţelepciunea lui Dumnezeu descoperită chiar în toate epocile, aşa cum acesta zice în Ef. 1:3-11, "Binecuvîntat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Care ne-a binecuvîntat cu toate binecuvîntările Spirituale în locurile cereşti în Cristos, conform cum El ne-a ales în El înainte de întemeierea lumii ca noi să fim sfinţi şi fără vină înaintea Lui. În dragoste predestinîndu-ne spre adoptarea de copii prin Isus Cristos la El însuşi, conform cu buna plăcere a vaiei Lui, spre lauda slavei harului Său, în care El ne-a făcut acceptaţi în Preaiubitul. În Care noi avem răscumpărarea prin sîngele Lui, iertarea de păcate, conform cu bogăţia harului Său; în care El a prisosit înspre noi în toată ÎNŢELEPCIUNEA şi prudenţa, făcîndu-ne cunoscută taina vaiei Lui, conform cu buna Lui plăcere pe care El a hotărît-o în El însuşi, ca în distribuirea plinătăţii timpului El să poată aduna laolaltă într-unul toate lucrurile în Cristos, şi care sînt în ceruri, şi care sînt pe părnînt, chiar în El; în Care deasemeni noi am obţinut o moştenire, fiind predestinaţi conform cu hotărîrea Aceluia Care lucrează toate lucrurile după sfatul vaiei Sale proprii." Astfel dacă Dumnezeu aşa a desemnat ca acolo să fie aceia a căror nume sînt puse într­o secţiune a Cărţii Vieţii Mielului şi nu pot fi şterse căci ele sînt numele miresei Lui, atunci noi trebuie să acceptăm asta. Dacă acesta declară deasemeni că acolo sînt aceia a căror nume erau puse în evidenţa Cărţii Vieţii dar în ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu ei urmau să cadă şi să-şi aibe numele lor scoase noi trebuie să acceptăm asta. Şi dacă acolo sînt aceia a căror nume nu au fost NICIODATĂ puse pe o evidenţă a vieţii, noi trebuie să acceptăm asta, deasemeni. Şi dacă acolo sînt aceia care vor intra în viaţă eternă după judecata Tronului Alb numai pe baza de a fi buni şi amabili şi drepţi faţă de aleşii lui Dumnezeu care sînt fraţii Lui, atunci noi nu putem decît să acceptăm asta. CĂCI CINE CUNOAŞTE GÎNDUL DOMNULUI CA EL SĂ-L POATĂ SFĂTUI? Mai degrabă noi să fim supuşi în credinţă la Acela Care este Tatăl nostru şi să trăim.

Ca să înţelegem acest subiect şi mai clar acum va fi înţelept să ne apropiem de acesta din punctul de vedere al bisericii de-a lungul epocilor. Pînă acum noi ne gîndeam în raporturi de scoatere a numelor indivizilor. Acum noi vrem să considerăm, nu pe indivizi, ci grupurile reprezentate în biserică. Să facem aşa noi vom asemăna biserica de-a lungul epocilor cu planta de grîu. Un bob de grîu este plantat pînă la sfîrşit că un singur bob de grîu se va reproduce şi multiplica printr-un proces anumit pe durata unei perioade anumite de timp. Acea sămînţă singură va muri, dar în a muri, viaţa care era în ea va veni sus într-o plantă care în schimb va fi purtătoarea sau cărăuşul acelei vieţi care este să vină înapoi la originalitate într-o formă multiplicată. Isus marea Sămînţă Royală a murit. Acel Unul de neasemuit Care este viaţa bisericii stă în mijlocul bisericii pentru toate cele şapte epoci ale bisericii dîndu-şi viaţa Lui la biserică (cărăuşa sau purtătoarea) pînă la sfîrşit că tocmai viaţa Lui va fi reprodusă în trupuri ca a Lui în înviere. Aceasta este la înviere că Sămînţa Royală va vedea multe seminţe royale ca a Lui însuşi, şi ei vor fi întocmai cum El este, căci zice Ioan, "noi vom fi ca EL" Asta este la ceea ce Ioan Botezătorul s-a referit cînd El a zis că Isus va aduna grîul în grînar. Aceea era învierea unde cei răscumpăraţi care au fost aleşi spre viaţă eternă au venit înăuntru.

Acum atunci, evidenţa acestei plante de grîu al cărei sfîrşit este să reproducă sămînţa originală în formă multiplă este CARTEA VIEŢII. Eu repet: istoria sau evidenţa acestei plante de grîu este Cartea Vieţii din care o parte din Cartea Vieţii este EVIDENŢA VIEŢII ETERNE. (O secţiune din Cartea Vieţii). Aceasta este convingător văzut prin examinarea plantei de grîu. O sămînţă despoiată este semănată. Curînd un firicel este văzut. Dar acela încă nu este grîul. Apoi acesta creşte într-o tulpină. Aceasta încă nu este grîu. Viaţa este acolo, dar nu grîul. Atunci la capătul tulpinii este un spic care trimite afară o floare. Totuşi o plantă de grîu dar încă nu-i grîu. Apoi planta este polenizată, şi noi vedem pleava crescînd. Aceasta arată mult ca grîul dar ea încă nu este sămînţă. Atunci se formează grîul în coajă. Acesta este acum înapoi la ceea ce a fost original. Acum grîul copt este recoltat.

Isus Cristos a murit. El şi-a dat viaţa Lui. Acea viaţă urma să vină înapoi peste biserică şi să aducă mulţi fii asemănători Lui în slavă în înviere. Dar după cum sămînţa de grîu trebuia să aibe un purtător să producă sămînţă de grîu multiplicată, tot astfel acolo trebuia să fie o biserică care să fie purtătoarea vieţii lui Cristos. Cum firicelul, tulpina, floarea, şi cojile erau purtătorii pentru sămînţă dar NU sămînţa însăşi, astfel biserica organizată de-a lungul epocilor a fost purtătoarea adevăratei SEMINŢE deşi nu Sămînţa însăşi. Asta este de ce noi putem spune că Cartea Vieţii este planta GRÎULUI ÎNTREG.

Haideţi să mergem peste asta din nou. Aici este acea sămînţă originală care a fost plantată. Ea a produs un firicel. Aceea nu era asta. Ea a produs o tulpină. Nici aceasta nu era. Aici vin cojile în care grîul este să se formeze. Aceea nu este asta. Apare floarea. ATUNCI POLENUL CADE PE ACELE PISTILURI. O PARTE DIN PLANTA ACEEA ESTE ÎNSUFLEŢITĂ. CEVA DIN ACEA SĂMÎNŢĂ ORIGINALĂ CARE A VENIT SUS PRIN RESTUL PLANTEI SE TRANSFORMĂ ÎN SĂMÎNŢĂ. De ce nu s-a dus întreaga plantă în sămînţă? Deoarece aceasta a fost creată la acel sfîrşit. Doar o parte din acea plantă poate să meargă înapoi ca să fie sămînţă deoarece doar o parte din acea PLANTĂ DE GRÎU ESTE GRÎU DE VIAŢĂ ETERNĂ.

Voi aveţi un model perfect despre asta în plecarea lui Israel din Egipt. Ei au ieşit un efectiv cam de două milioane. TOŢI au scăpat prin sîngele jertfitor. TOŢI au fost botezaţi în Marea Roşie; TOŢI au venit afară din apă bucurîndu-se de manifestarea şi binecuvîntările Duhului Sfînt; TOŢI au mîncat hrană de înger; ŢOŢI au băut din stînca care i-au urmat. Totuşi cu excepţia a foarte puţini ei erau nimic altceva decît purtători pentru copiii care să-i urmeze şi să meargă în ţara Canaanului. NU tot Israelul este Israel. Şi toţi în afară de o mică minoritate şi-au avut numele lor şterse din Cartea Vieţii.

Noi avem la fel chiar astăzi în biserică. Nume urmează să fie şterse din Cartea Vieţii. Nici un nume nu vor fi şterse din Cartea Vieţii Eterne căci aceea este un alt registru deşi îi conţinut în Cartea Vieţii. ACEASTA ESTE MĂRTURIA: DUMNEZEU NE­A DAT VIAŢĂ ETERNĂ, ŞI ACEASTĂ VIAŢĂ ESTE ÎN FIUL LUI. ACELA CARE ARE PE FIUL ARE VIAŢĂ (ETERNĂ) ŞI ACELA CARE NU ARE PE FIUL NU ARE VIAŢĂ (ETERNĂ). Şi acei care au acea viaţă erau în El înainte de întemeierea lumii. EI AU FOST ALEŞI ÎN EL ÎNAINTE DE ÎNTEMEIEREA LUMII. Acea MĂREAŢĂ SĂMÎNŢĂ ROYALĂ, Isus Cristos, a fost plantat (El a murit) şi viaţa care era în El a venit sus prin planta de grîu şi se reproduce pe sine în mulţimi de seminţe de grîu avînd aceeaşi viaţă în ele, şi fiind ca Originalul deoarece prin Duhul ele sînt originale.

Acum noi putem vedea de ce răscumpărata (adusă înapoi de proprietarul original) mireasă (ea era în El aşa cum Eva era în Adam) nu poate niciodată să-şi aibe 'numele de membri' ale ei să fie luate din registru. Ea este parte din EL Ea este în tron. Ea nu poate fi niciodată judecată. Fiecare în mireasă este un membru al Lui şi El nu pierde nici unul. Dar asta nu este aşa privitor "la toţi" în Cartea Vieţii. Căci printre ei sînt chiar acei ca Iuda etc. care au parte în registru dar numele lor sînt scoase. Noi putem vedea pe acei care au venit în zilele din urmă, şi după ce au făcut lucrări minunate, Isus va zice că El niciodată nu i-a cunoscut. Aceasta nu este că El nu era preocupat de ei. Atotştiinţa Lui exclude aceasta; dar ei nu erau cunoscuţi mai dinainte ca în mireasă; şi nici nu erau ei cunoscuţi mai dinainte ca printre cei neprihăniţi din a doua înviere. Ei nu au purtat roade (deoarece ei erau în afara Cuvîntului - nu au rămas în acesta) şi ei, de aceea, au fost osîndiţi la moarte. Atunci aşa cum noi am arătat mai înainte acolo sînt aceia care au stat pentru mireasă şi au fost un ajutor şi mîngîiere pentru ea. Aceia îşi au numele lor rămase în Cartea Vieţii şi merg în viaţa veşnică. În sfîrşit acolo sînt aceia aşa ca Faraon care niciodată nu şi-au avut numele lor în Cartea Vieţii şi aceştia sînt deasemeni aruncaţi în lacul de foc.

Astfel bobul de grîu care a devenit o plantă pentru recoltare este mărturia bisericii. Şi chiar după cum nu toată planta de grîu este sămînţă de grîu, şi după cum nu toată planta este folosită în recoltare, aşa este cu biserica: - toată biserica nu este mireasa, şi nici la toată aceasta îi este dată viaţă eternă, ci o PARTE din aceasta este adunată în grînar, şi o PARTE din ea este păstrată ca ea să poată intra în viaţă eternă în a doua înviere, şi PARTE din ea care este socotită pleavă este arsă în lacul de foc. Şi aceasta este exact ceea ce Ioan Botezătorul şi Isus au zis, căci Ioan a zis că grîul va fi dus în grînar iar pleava arsă. Isus a zis, "Legaţi neghina, şi apoi adunaţi grîul." Mişcarea ecumenică vor lega bisericile neghină laolaltă, căci neghinele trebuie să fie legate ÎNTÎI, şi deşi sfîrşitul lor este arderea, ele nu sînt arse la legatul lor ci sînt rezervate pentru o dată mai tîrzie, care este la sfîrşitul celor o mie de ani, sau a doua înviere. Dar odată ce neghinele sînt legate răpirea poate să aibe loc şi face astfel cîndva între legare şi descoperirea anticristului. Atunci va veni ziua cînd TOŢI stau laolaltă cum este văzut în Daniel. Regele va fi acolo cu mireasa Lui şi înaintea lor vor fi gloatele care urmează să fie judecate. Da. TOŢI sînt acolo. Toate cărţile sînt deschise. O aşezare finală a TUTUROR este făcută. Recoltatul este într­adevăr sfîrşit. Cărţile odată deschise sînt închise.

În concluzia acestui subiect pentru acest timp, lăsaţi-mă să mă refer la o declaraţie făcută la începutul lui în care am zis că nici o Scriptură vorbită de Domnul nu compune în PREZENT o evidenţă a numelor. Asta este într-adevăr aşa. Oricum există o Scriptură indicînd o compunere viitoare, aceasta este în al optzeci şi şaptelea Psalm. Acest Psalm vorbeşte despre Domnul scriind numele tuturor acelora născuţi în Sion. Pe nici o considerare nu se poate presupune aceasta că Dumnezeu trebuie să aştepte pînă la sfîrşitul epocilor sau acea perioadă a timpului avînd de a face cu Sionul pentru ca să ştie pe toţi care ar putea să fie născuţi în Sion. Iarăşi, asta ar exclude atotştiinţa. Desigur El cunoaşte cine sînt toţi care compun acel număr. Dar ce este asta? Acesta nu este simplu registrul revizuit în care Dumnezeu simplu pune într-o nouă evidenţă acele nume care au rămas după a doua înviere şi au aparţinut de Sion? Sigur, asta este.

"Şi Eu îi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi a îngerilor Lui." Chemare de catalog în ceruri! "Dacă un om moare, va trăi el din nou? toate zilele timpului meu rînduit eu voi aştepta, pînă vine schimbarea mea. Tu vei chema iar eu Îţi voi răspunde: Tu vei avea o dorinţă faţă de lucrarea mîinilor Tale." Marele Păstor îşi cheamă oile Lui după nume. Glasul creator a lui Dumnezeu îi cheamă pe ei înainte din pulbere sau le schimbă atomii chiar dacă ei nu au adormit. Aceasta este răpirea. Aceasta este marea Cină de Nuntă a Mielului şi miresei Lui.

Dar răpirea nu este singura chemare de catalog. Acolo la a doua înviere, la judecata marelui Tron Alb, vor fi nume mărturisite înaintea Tatălui şi a îngerilor Lui. Acum mie mi s-a spus de către acei care cunosc, că cel mai dulce sunet al unei urechi umane este sunetul numelui acelei persoane. Cum le place oamenilor să-şi aibe numele lor înaintea publicului. Cum iubesc ei aclamaţia. Dar nici un glas pămîntesc nu va suna vreodată numele vostru aşa de dulce cum va fi glasul lui Dumnezeu dacă numele vostru este în Cartea Vieţii şi rămîne acolo ca să fie descoperit înaintea sfinţilor îngeri. Ce zi va fi aceea cînd noi îl auzim pe Isus zicînd, "Tată, ei au mărturisit Numele Meu înaintea oamenilor în zilele pelerinajului lor pămîntesc. Acum Eu voi mărturisi numele lor înaintea Ta şi a tuturor îngerilor cereşti."

"Cel care are o ureche, să audă ce zice Duhul către biserici." Încă odată Duhul a vorbit. Încă odată noi am căpătat mărturia despre ceea ce Duhul a spus la o altă epocă. Şi noi am găsit mărturia corectă. O altă epocă a trecut şi aceasta a fost împlinită exact aşa cum El a spus că va fi. Ce consolare este asta pentru noi care sperăm să fim mireasa din ziua din urmă, căci aceasta face ca inimile noastre să tresalte de bucurie că El este credincios şi-şi va înfăptui fiecare promisiune a Lui. Dacă El a fost credincios şi devotat faţă de acei din Epoca Sardis, atunci El este tot aşa de devotat la această epocă a noastră. Dacă ei prin harul şi puterea Lui vor fi primiţi şi lăudaţi de către El, atunci aşa vom fi noi. Să mergem de aceea, la desăvîrşire şi să întîlnim pe Domnul în văzduh, şi să fim pentru totdeauna cu EL.