O Expunere a celor Şapte Epoci Ale Bisericii

Apocalipsa 2:18-29

Şi către îngerul bisericii din Tiatira scrie-i; Aceste lucruri le zice Fiul lui Dumnezeu, Care are ochii Lui ca o flacără de foc, şi picioarele Lui sînt ca alama fină;

Eu ştiu faptele tale, şi dragostea, şi slujba, şi credinţa, şi răbdarea ta, şi faptele tale; şi cele din urmă sînt mai multe decît cele dintîi.

Cu toate acestea Eu am cîteva lucruri împotriva ta, deoarece tu laşi ca femeia aceea Izabela, care se zice prorociţă, să înveţe şi să ademenească pe slujitorii Mei să se dedea la curvie, şi să mănînce lucruri jertfite idolilor.

Şi Eu i-am dat vreme să se pocăiască de curviile ei; şi ea nu s-a pocăit.

Iată, că Eu o voi arunca într-un pat, şi pe acei care preacurvesc cu ea într-un mare necaz, dacă ei nu se pocăiesc de faptele lor.

Şi Eu voi omorî copiii ei cu moarte; şi toate bisericile vor şti că Eu sînt Acela Care cercetează rărunchii şi inimile; şi Eu vă voi da la fiecare din voi după faptele voastre.

Dar Eu vă zic vouă, şi celorlalţi din Tiatira, atît de mulţi cîţi nu aveţi învăţătura aceasta şi care nu aţi cunoscut adîncimile Satanei, după cum ei vorbesc; Eu nu voi pune peste voi o altă sarcină.

Dar ceea ce voi aveţi deja ţineţi cu tărie pînă vin Eu.

Şi cel ce biruieşte, şi ţine lucrările Mele pînă la sf'îrşit, aceluia Eu îi voi da putere peste naţiuni:

Şi el le va cîrmui cu un toiag de fier; şi ele vor fi sparte în bucăţi ca vasele unui olar: întocmai cum Eu am primit de la Tatăl Meu.

Iar Eu îi voi da luceafărul de dimineaţă.

Cel care are o ureche, să audă ce zice Duhul către biserici.

TIATIRA

Istoric, cetatea Tiatira era cea mai puţin vrednică de observat dintre toate cele şapte cetăţi din Apocalipsa. Ea era situată pe limitele din Mysia şi Ionia. Ea era înconjurată de multe rîuri, dar ele erau pline de lipitori. Cea mai lăudabilă caracteristică a ei era că ea era în stare bună financiar datorită breslelor de corporaţie ale olarilor, corturarilor, ţesătorilor, vopsitorilor, cei ce făceau robe, etc. Din această cetate era că Lidia, vînzătoarea de purpură, a venit. Ea era prima convertită Europeană a lui Pavel.

Acum motivul că Duhul a ales această cetate ca una care deja conţine elementele spirituale pentru epoca a patra era din cauza religiei sale. Religia majoră a Tiatirei era închinarea la Apollo Tyrimnaios care era unit cu cultul de închinare al împăratului. Apollo era dumnezeul soare, şi următorul în putere după tatăl său, Zeus. El era cunoscut ca 'înlăturător de rău'; el a prezidat peste legi religioase şi ispăşire (mijloace de ispăşire, făcînd îndreptări pentru fapte rele sau vină). Plato a zis despre el, "El explică oamenilor instituţia templelor, jertfele şi slujbele către zeitate, pe lîngă ritualuri în legătură cu moartea şi după moarte." El şi-a comunicat cunoştinţa lui despre 'viitor' şi 'voia tatălui' său la oameni prin proroci şi oracole. În Tiatira acest ritual a fost condus de către o prorociţă care a stat pe un scaun trepied şi dădea mesajele în timp ce era în transă.

Dominarea acestei religii era remarcabilă. Puterea ei formidabilă nu a stat exclusiv în tărîmul misterului, ci a stat în faptul că nimeni nu putea aparţine la bresle care oferea oamenilor existenţa lor dacă ei nu aparţineau la închinarea în templu la Apollo. Oricine care a refuzat să participe la sărbătorile idolatre şi orgiile destrăbălate a fost oprit de la aceste uniuni din aceste prime secole. Ca să fie cineva o parte din viaţa socială şi comercială trebuia să fie un practicant idolator păgîn.

Este cel mai vrednic de notat că tocmai numele Tiatira înseamnă, "Femeie Dominantă." Astfel această epocă este caracterizată printr-o forţă dominantă, o forţă care invadează totul fără milă, biruieşte totul şi controlează despotic. Acum o femeie dominantă este cel mai mare blestem în lume. Cel mai înţelept om pe care l-a văzut lumea vreodată era Solomon, şi el a zis, "Eu mi-am pus inima să cunoască, şi să cerceteze, şi să caute înţelepciune, şi judecarea lucrurilor şi să cunosc răutatea nesăbuinţei, chiar a prostiei şi nebuniei; şi eu găsesc mai AMARĂ DECÎT MOARTEA FEMEIA, a cărui inimă este capcane şi năvoduri, şi mîinile ei ca legăturile: care este plăcut lui Dumnezeu va scăpa de ea; dar PĂCĂTOSUL va fi luat decătre ea. Iată, aceasta am aflat eu, zice propovăduitorul, socotind una cîte una să aflu temeiul; pe care sufletul meu încă îl caută, dar nu am găsit. Un bărbat printre o mie eu am găsit; dar o femeie printre toate acelea eu nu am găsit." Ecl. 7:25-28. Pavel zice, "Eu nu îngădui unei femei să înveţe sau să UZURPE autoritatea." Din grădina Edenului încoace, femeia a încercat constant şi cu succes să ia control asupra bărbatului, şi chiar astăzi aceasta este o lume a femeii cu zeiţa Americii fiind o femeie goală. Ca idolul femeie care a căzut din cer (vă reamintiţi că braţele ei erau din bare de fier) a caracterizat prima sau Epoca Efesiană, astfel puterea ei a crescut pînă cînd ea a cîştigat autoritate absolută, astfel de autoritate fiind uzurpată prin dispoziţia ei de fier.

Acum o femeie nu este rînduită să aibe o dispoziţie de fier.

Ea este, conform cu Sfînta Scriptură, să fie supusă bărbatului. Aceasta este poruncit despre ea. O femeie care este cu adevărat femeie, toate femeile, vor fi din acea dispoziţie. Nu o ştergătoare la uşă. Nici un bărbat adevărat nu face pe o femeie ştergătoare la uşă. Dar ea va voi să fie sub autoritate şi să nu stăpînească peste bărbat, căci el este capul casei. Dacă ea rupe acea imagine pe care Dumnezeu a făcut-o pentru ea, ea este pervertită. Orice bărbat care lasă femeia să ia autoritatea deasemeni a rupt acea imagine şi el este pervertit. Aceasta este de ce o femeie NU POATE PURTA CEEA CE APARŢINE UNUI BĂRBAT SAU SĂ-ŞI TAIE PĂRUL. Ea niciodată să nu poarte îmbrăcăminte care aparţine unui bărbat sau să-şi taie părul. Cînd ea o face ea se bagă în domeniul bărbatului luînd autoritate şi pervertindu-se pe sine. Şi cînd o femeie invadează amvonul îi este PORUNCIT CĂ EA NU TREBUIE SĂ O FACĂ, ea arată din ce duh este ea. Fiind o femeie dominantă este anticrist şi seminţele Bisericii Romano Catolice sînt în ea deşi ea ar putea să nege asta aşa de vehement. Dar cînd aceasta VINE LA CUVÎNT, Dumnezeu să fie adevărat şi cuvîntul fiecărui om o minciună. Amin.

Să ne întoarcem înapoi la început. În creaţiunea fizică originală aşa cum o ştim noi astăzi, Dumnezeu a făcut fiecare lucru în perechi, masculin şi feminin. Acolo erau doi pui - cocoş şi găină. Acolo erau două vite, vaca şi taurul. Şi drept în jos pe linie. Dar cînd aceasta a venit la om, acolo era numai unul. Ei nu erau o pereche. Adam a fost făcut în chipul lui Dumnezeu. El era un fiu a lui Dumnezeu. Ca un fiu a lui Dumnezeu el nu putea să fie ispitit şi să cadă. Aceea ar fi fost imposibil. Astfel Dumnezeu a luat un produs lateral din om să-l facă să cadă. Femeia nu a păşit proaspăt din mîna lui Dumnezeu ca un produs adevărat a lui Dumnezeu. Ea a fost produsă din om. Şi cînd Dumnezeu a făcut ca ea să fie adusă din om ea era enorm diferită de celelalte femele pe care El le-a creat. Ea era în stare să fie sedusă. Nici o altă femelă în creaţiune nu poate fi imorală; dar femela umană poate să fie atinsă la aproape orice vreme. Şi acea slăbiciune în ea i-a îngăduit Satanei să o seducă cu ajutorul şarpelui, şi a adus pe femeie la o poziţie foarte specială înaintea lui Dumnezeu şi Cuvîntul Lui. Ea este modelul tuturor lucrurilor vulgare, respingătoare şi scîrboase pe de o parte, şi pe de altă parte ea este modelul tuturor lucrurilor curate şi frumoase, şi sfinte ca loc de concentrare a Duhului şi binecuvîntărilor lui Dumnezeu. Pe de o parte ea este numită curva care este beată cu vinul curviei ei. Pe cealaltă ea este numită Mireasa lui Cristos. Pe de o parte ea este numită Taina Babilon, urîciunea înaintea lui Dumnezeu; şi pe de altă parte ea este numită Noul Ierusalim, mama noastră. Pe de o parte ea este aşa de scîrboasă şi rea şi desfrînată încît ea este aruncată sumar în lacul de foc ca singurul loc potrivit pentru ea; şi pe de altă parte ea este înălţată la ceruri, împărţind chiar tronul lui Dumnezeu ca singurul loc potrivit unei astfel de regine.

Şi în această epocă a Bisericii Tiatira ea este o FEMEIE DOMINANTĂ. Ea este Taina Babilon. Ea este curva cea mare. Ea este Izabela prorociţa falsă. DE CE? Deoarece adevărata femeie este supusă lui Dumnezeu. Cristos este capul ei. Ea nu are nici un cuvînt decît al Lui, nici gînduri decît a Lui, nici conducere decît a Lui. Dar cum este cu biserica asta? Ea a aruncat afară Cuvîntul a nimicit Bibliile şi eseurile valoroase ale celor evlavioşi. Ea i-a ucis pe acei care predicau adevărul. Ea a preluat regi, prinţi şi neamuri - controlează armate şi insistă că ea este adevăratul trup al lui Cristos şi că papii sînt locţiitorii lui Cristos. Ea este în întregime sedusă de către diavolul pînă cînd şi ea la rîndul ei a devenit seducătoarea altora. Ea este mireasa lui Satan şi a produs religiile de copii bastarzi.

Ea a dominat de-a lungul tuturor Epocilor Întunecoase. De peste nouă sute de ani ea a prădat şi a nimicit. Ea a omorît artele, a distrus ştiinţele, nu a produs nimic decît moarte pînă cînd lumina Adevărului a fost aproape în întregime dusă şi numai o felie subţire de lumină a rămas. Uleiul şi vinul a încetat aproape să curgă; dar deşi ea a dominat împărăţiilelumii şi a pretins ca toţi oamenii să-şi găsească cetăţenia lor în ea, acolo era un mic grup care a aparţinut de Dumnezeu şi cetăţenia lor era în ceruri, şi pe aceia ea nu i-a putut nimici. Dumnezeu şi-a păstrat mica Lui turmă; ei nu puteau fi nimiciţi. Această Biserică a Romei era aşa de păgînă şi păcătoasă ca Regina Athalia care a încercat să nimicească toată sămînţa royală şi aproape a reuşit, dar DUMNEZEU A PĂSTRAT UNA, şi din el acolo au venit mai mulţi din cei credincioşi. Astfel Dumnezeu a păstrat o mică turmă în acea lungă noapte întunecoasă şi din adevărul lor acolo în final s-a ridicat un Luther.

Oricine care cunoaşte cîtuşi de puţin despre Biserica Romano Catolică şi forma ei de închinare poate spune de ce această cetate a Tiatirei a fost aleasă de către Duhul să reprezinte biserica în Epocile Întunecoase. Acolo este ea, chiar înaintea ochilor noştri.

EPOCA

Epoca Tiatiriană a durat cel mai mult dintre ele toate, cam 900 de ani, de la 606 la 1520.

MESAGERUL

Biserica era de mult împărţită în două grupuri, de Vest şi de Est. Din cînd în cînd se ridica un reformator într-una sau amîndouă diviziunile şi pentru o vreme a condus vreun segment al bisericii într-o mai adîncă relaţie cu Dumnezeu. Un astfel de om în Vest era Francis de Assisi. Într-adevăr cu succes pentru un timp, lucrarea lui a fost în sfîrşit pusă dedesubt de către ierarhia din Roma. Peter Waldo din Lyons, un comerciant care a renunţat la viaţa lui lumească, a devenit foarte activ în al sluji pe Domnul şi a atras pe mulţi la El; dar el a fost împiedicat în lucrarea lui şi excomunicat de către papă. Nici grupul de Vest sau Est nu aveau înlăuntrul lor un om care putea să fie posibil mesagerul la această epocă cînd este examinat în lumina Scripturii. Oricum, acolo erau doi oameni în Insulele Britanice, a căror slujbă în Cuvînt şi faptă putea să suporte examenul adevărului. Ei erau Sf. Patrick şi Sf. Columba. Acesta era Sf. Columba la care i-a căzut partea de a fi mesagerul.

Deşi mesagerul la Epoca Tiatira era Sf. Columba, eu vreau să zăbovesc puţin asupra vieţii Sf. Patrick ca un exemplu pentru noi şi deasemeni să dau minciuna pretenţiei Romei că Sf. Patrick nu era nimic mai mult unul din ea decît cum era Ioana de Arc. Patrick i s-a născut surorii lui Sf. Martin în orăşelul Bonavern pe malurile rîului Clyde. Într-o zi în timp ce se juca pe mal cu cele două surori ale lui, s-au apropiat piraţii şi i-a răpit pe toţi trei. Unde au mers surorile, nimeni nu ştie, dar Patrick (numele lui era Succat) a fost vîndut unei căpetenii în Irlanda de Nord. Datoria lui era să îngrijească porcii. Ca să facă asta el a antrenat cîini. Aşa de bine erau antrenaţi cîinii lui încît mulţi oameni au venit de departe şi de aproape să-i cumpere. În singurătatea lui el s-a întors la Dumnezeu şi a fost mîntuit. Atunci a venit dorinţa stăruitoare să scape şi să se reîntoarcă acasă la părinţii lui. El a formulat un plan care i-a pus abilitatea lui ca antrenor la mare folos. El a învăţat cîinii să se culce pe el şi să-i acopere trupul cu grijă şi să nu se mişte pînă li se porunceşte. Astfel într-o zi cînd stăpînul lui a vîndut cîţiva cîini, Patrick a poruncit cîinilor, cu excepţia conducătorului haitei, să intre în corabie. Conducătorul haitei la care el atunci i-a dat un semnal secret a fugit şi a refuzat să vină pe bord. În timp ce stăpînul şi cumpărătorul au încercat să prindă cîinele, Patrick a intrat în corabie şi a dat semnal la cîini să-l acopere. Apoi cu un fluierat el a adus pe conducătorul haitei în corabie şi deasupra lui. De moment ce Patrick nu era nicăieri să fie văzut cumpărătorul şi-a ridicat pînzele şi s-a mişcat afară în mare. După ce s-a asigurat căci căpitanul era prea departe în larg să se întoarcă înapoi, Patrick a dat un alt semnal cîinilor care i-a făcut să facă zarvă. Atunci el a venit înainte şi i-a spus căpitanului că dacă el nu-l va pune pe mal la casa lui el va porunci cîinilor să continuie zarva, şi el va prelua corabia. Oricum, căpitanul era un Creştin, şi cînd el a auzit povestea băiatului el l-a pus bucuros pe mal la casa lui. Acolo Patrick a mers la şcoala Biblică şi s-a întors în Irlanda unde prin Cuvîntul şi puterea lui Dumnezeu în multe semne şi minuni el a cîştigat cu miile la Domnul. La nici un timp el nu s-a dus vreodată la Roma şi nici nu a fost el vreodată însărcinat de către Roma. Adevărul chestiunii este că atunci cînd Roma în sfîrşit a cîştigat un punct de sprijin pe insulă şi cînd au văzut ei că timpul este oportun, ei au omorît peste 100,000 de Creştini care de-a lungul anilor au crescut afară din grupul original care au venit la Domnul sub Sf. Patrick.

Cam la 60 de ani după moartea lui Sf. Patrick, Columba a fost născut în County Donegal, Irlanda de Nord, la familia royală Fergus. El a devenit un şcolar briliant, consacrat, încredinţînd memoriei cel mai mult din Scriptură. Dumnezeu l-a chemat cu un glas audibil să fie un misionar. După ce el a auzit glasul lui Dumnezeu, nimic nu l-a putut opri, şi slujba lui miraculoasă a făcut pe mulţi istorici să-l aclameze alături de apostoli. Aşa de mare era slujba lui cu semnele supranaturale urmînd încît unii (mai ales studenţii din Roma) se gîndeau că relatările erau exagerate.

Într-una din călătoriile lui misionare, aşa cum el se apropia de o cetate cu ziduri, el a găsit porţile barate împotriva lui. El şi-a ridicat glasul în rugăciune că Dumnezeu ar putea interveni şi să-i îngăduie acces la oameni ca să propovăduiască. Dar aşa cum el s-a rugat magicienii curţii au început să-l hărţuiască cu zgomote tari. El a început atunci să cînte un psalm. Aşa cum el cînta, Dumnezeu aşa i-a mărit volumul glasului încît el a înecat strigătele păgînilor. Dintr-o dată porţile s-au deschis de la sine. El a intrat înăuntru şi a propovăduit Evanghelia, cîştigînd pe mulţi la Domnul.

Cu o altă ocazie cînd el deasemeni a fost închis afară dintr­un sat, aşa cum el s-a întors să se depărteze, fiul şefului dintr-o dată a devenit grav bolnav, chiar înspre moarte. Sf. Columba a fost căutat repede şi rechemat. Cînd el s-a rugat rugăciunea de credinţă băiatul a fost vindecat la clipeală. Satul a fost atunci deschis la evanghelizare prin Evanghelie.

Evanghelia pură care era propovăduită de Columba şi colegii lui lucrători s-a răspîndit peste întreaga Scoţie, întorcînd-o la Dumnezeu. Aceasta deasemeni s-a revărsat în Irlanda şi peste Europa de Nord. Mijloacele lui de răspîndire a Evangheliei era una prin care poate doisprezece oameni sub un conducător mergeau într-o zonă nouă şi literar a zidit un oraş centrat pe Evanghelie. Printre aceşti doisprezece oameni ar fi tîmplari, învăţători, predicatori, etc., toţi versaţi minunat în Cuvînt şi trăire sfîntă. Această mică colonie era împrejmuită de un zid. Curînd această împrejmuire va fi înconjurată de către elevi şi familiile lor în propriile lor case, învăţînd Cuvîntul şi pregătindu-se să meargă afară şi să slujească pe Domnul ca misionari, conducători, şi predicatori. Oamenii erau liberi să se căsătorească deşi mulţi nu au făcut-o, pentru ca să-l slujească pe Dumnezeu mai bine. Ei au rămas liberi de ajutorul statului, şi de aceea au ocolit politica. În loc ca vreodată să atace alte religii ei au învăţat adevărul căci ei credeau că adevărul era o armă suficientă să realizeze ţelurile pe care Dumnezeu le avea în gînd pentru ei. Ei erau absolut independenţi de Roma.

Sf. Columba era fondatorul unei mari şcoli Biblice pe insula Hy (lîngă coasta de S.W. a Scoţiei). Cînd el a mers acolo insula era aşa de stearpă şi stîncoasă încît ea nu putea să producă destulă hrană pentru ei toţi. Dar Columba a plantat sămînţă cu o mînă în timp ce el a ţinut-o pe cealaltă ridicată în rugăciune. Astăzi insula este una dintre cele mai fertile din lume. De pe această insulă cu centru Biblic au ieşit şcolari puternici înzestraţi cu înţelepciune şi putere de la Dumnezeu.

Cînd eu citesc istoria acestui mare slujitor al lui Dumnezeu şi minunata lucrare pe care el a făcut-o, aceasta mi-a întristat inima să aflu că puterea papală, poftind să aducă pe toţi oamenii în stăpînirea lor, au venit şi eventual au întinat aceste cîmpuri de misiune şi a nimicit adevărul aşa cum acesta era învăţat de către Columba.

SALUTAREA

Apoc. 2:18, "Aceste lucruri le zice Fiul lui Dumnezeu, Care are ochii Lui ca para focului, şi picioarele Lui ca alama fină."

Descoperirea Dumnezeirii la Epoca Tiatira este că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Odată în zilele trupului Său El era cunoscut ca Fiu al Omului. Dar de acum înainte noi nu Îl mai cunoaştem după trup. El nu mai este Fiul Omului, Marele Profet, Care în Sine însuşi a adunat laolaltă toate profeţiile. Singurul născut este înapoi în sînul Tatălui. Acum noi Îl cunoaştem după puterea învierii. El este înviat şi şi-a luat la Sine însuşi puternica Lui putere şi este deasupra tuturor şi peste toţi spre lauda propriei Lui glorii. Gloria Lui nu o va împărţi El cu altul. Conducerea Lui peste biserică El nu o va preda la vreun om.

El priveşte jos peste Tiatira, şi aici El vede în acea cetate şi în acea epocă a patra onoarea care îi aparţine numai Lui, acordată peste altul. Ochii Lui scăpărînd cu focul mîniei şi judecăţii aşa cum El vede pe Apollo venerat ca Fiul lui Dumnezeu, cînd numai El este Singurul Născut din Tatăl. Cît de îngrozitoare trebuie să fie judecata Lui asupra religiei din Epoca Tiatira în care membri bisericii ca închinătorii păgîni ai fiului lui dumnezeu (Apollo fiul lui Zeus), înalţă un stăpînitor uman la adoraţie, susţinut de către puterea statului. Căci asta este exact ceea ce El a văzut. Biserica Romano Catolică, pe deplin scufundată în închinarea la idoli bazată pe ritualuri ale dumnezeului soare (Apollo) a înălţat un om la divinitate de fapt (papă) prin căsătoria bisericii cu statul. Căci Thomas Aquinas şi Alverus Pelagius au formulat şi au declarat că:

"Papa apare la acei care îl privesc cu ochiul spiritual, să fie, nu un om ci un Dumnezeu. Acolo nu sînt limite la autoritatea lui. El poate declara de a fi drept ce el vrea şi poate lua de la oricine drepturile lor aşa cum el vede potrivit. A te îndoi de această putere universală duce la a fi închis afară de la mîntuire. Marii vrăjmaşi ai bisericii sînt ereticii care nu vor purta jugul adevăratei supuneri."

"Există un mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, omul Cristos Isus (Fiul lui Dumnezeu.)" 1 Tim. 2:5. Dar papa de la Roma a schimbat Cuvîntul. El a făcut aceasta, "un mijlocitor între Dumnezeu şi om (nu oameni)". Astfel acum el mijloceşte între mijlocitor şi oameni. Dar nu există nici un alt mijlocitor afară de Fiul. Papa pronunţă mîntuirea prin biserica Romei. Dar nu există nici o mîntuire decît prin Fiul lui Dumnezeu. Nu-i de mirare că ochii scapără în judecată aprinsă. Nu-i de mirare că picioarele sînt ca alama fină aşa cum El stă gata să calce în praf şi pulbere împărăţiile păcătoase ale acestei lumi. Mulţumim lui Dumnezeu pentru acele tari picioare de bronz. Ele au trecut prin judecată pentru noi. Ele sînt acum fundaţia noastră pentru că ceea ce El a cîştigat este al nostru. Noi stăm identificaţi în El, Isus Fiul lui Dumnezeu.

Aceasta era în această epocă că noi sîntem martori la ridicarea Mahomedanismului care a negat pe Fiul lui Dumnezeu şi a hotărît moartea asupra tuturor care s-au numit Creştini.

Aceasta era deasemeni în această epocă că biserica falsă a defăimat prima poruncă a Atotputernicului Dumnezeu şi s-a lansat iute în încălcarea celei de a doua porunci căci aceasta pune pe papa lor în locul lui Isus Cristos şi au stabilit şi au aplicat închinarea la idoli în aşa măsură încît aceasta a însemnat moartea la acei care au refuzat icoanelor un loc în biserică. Sub Împărăteasa Teodora, singură, de la 842 la 867 peste 100,000 de sfinţi au fost omorîţi deoarece ei au considerat chipurile fără nici o valoare.

Cu siguranţă această epocă trebuie să se pocăiască sau pierde totul. Acolo stă Domnul slavei, Dumnezeu chiar Dumnezeu - Cuvîntul Lui aruncat la o parte, persoana Lui respinsă, dar mîinile umane şi inimile umane nu-L pot destitui. Lăsaţi-i să-L nege, El rămîne credincios. "Nu te temeturmă mică; este buna plăcere a Tatălui vostru să vă dea împărăţia. Şi cînd Eu vin cu picioare de alamă şi ochi înflăcăraţi Eu voi răsplăti; judecata este a Mea, Eu voi răsplăti," zice Domnul.

ELOGIUL

Apoc. 2:19, "Eu ştiu faptele tale, şi dragostea, şi slujba, şi credinţa, şi răbdarea ta, şi faptele tale; şi cele din urmă a fi mai multe decît cele dintîi."

Aici noi găsim din nou aceleaşi remarci introductive, "Eu ştiu faptele tale." Fiul lui Dumnezeu, Însuşi, a zis, "Credeţi-Mă tocmai din pricina lucrărilor." El a pus un accent pe propriile Lui lucrări în timp ce era pe pămînt. Lucrările pe care El le-a făcut au fost rînduite de Dumnezeu ca să inspire credinţă în EL Aceasta era o mare parte a slujbei Lui. Duhul Lui Sfînt în apostolul Pavel a zis, "Căci noi sîntem lucrarea Lui, creată în Cristos Isus pentru lucrările bune, pe care Dumnezeu le-a rînduit ca noi să umblăm în ele." Ef. 2:10. Aceste lucrări erau ca să inspire credinţă în El aşa cum ele ar arăta acea relaţie cu El pe care Pavel a descris-o ca "creaţi în EL"

Acum faptele niciodată nu vor lua locul credinţei în Dumnezeu pentru mîntuirea noastră. Dar faptele vor arăta credinţa noastră pusă deja în EL Faptele bune nu o să vă mîntuiască, dar ele vor veni înainte dintr-o viaţă mîntuită ca rod pentru Domnul. Eu cred în fapte bune. Chiar dacă un om nu este mîntuit, el se cuvine să facă fapte bune şi să facă cît poate el de bine. Ceea ce este oribil în ochii lui Dumnezeu este ca oamenii să facă fapte rele şi atunci să zică că ei fac voia Domnului. Aceasta este ceea ce episcopii şi papii şi ierarhia din Roma făceau. Ei omorau, mutilau, şi făceau tot felul de rele în Numele Domnului. Ei au trăit vieţile exact opus la ceea ce învaţă Cuvîntul. În acea zi rea acei credincioşi adevăraţi au strălucit ca o lumină într-un loc întunecos aşa cum ei încontinuu au făcut bine; căci ei au întors blestemul cu binecuvîntare, şi au făcut adevărul să onoreze pe Dumnezeu chiar dacă mulţi au murit pentru aceasta.

În acest verset El laudă pe copiii Lui deoarece ei au trăit vieţi schimbate. Faptele lor au mărturisit despre un Duh nou lăuntric. Oamenii au văzut faptele lor bune şi au slăvit pe Dumnezeu. Da domnule, dacă tu eşti un Creştin tu ai să faci ceea ce este drept. Faptele tale vor arăta că inima ta estedreaptă. Şi aceasta nu va fi ceva ca tu să te arăţi, căci tu vei face voia Lui cînd nimeni ci numai Dumnezeu te vede, şi tu vei face voia Lui chiar dacă aceasta te costă pe tine viaţa.

"Eu cunosc dragostea ta, slujba, credinţa şi răbdarea." Voi veţi nota că dragostea lor este pusă între 'fapte' şi 'slujbă'. Şi acela este locul potrivit pentru aceasta, deoarece fără dragoste faptele noastre nu sînt acceptate înaintea lui Dumnezeu şi nici slujba noastră. Pavel vorbind către Corinteni a zis, "Fără dragoste, eu sînt nimic, şi orice fac eu este fără folos dacă aceasta nu este făcută în dragoste." Acum voi puteţi vedea chiar aici că aceşti credincioşi nu erau în acea clasă Nicolaită care au făcut fapte ca un mijloc de mîntuire sau să fie admiraţi de oameni. Ei au făcut faptele din dragoste de Dumnezeu care a fost vărsată peste tot în inimile lor de către Duhul Sfînt. Acea dragoste în inimile lor era dragostea lui Dumnezeu pentru ai Lui. Isus a zis, "Prin aceasta vor cunoaşte toţi oamenii că voi sînteţi ucenicii MEI, că voi aveţi dragoste unul pentru altul." Păgînii care au văzut vieţile Creştinilor timpurii ziceau, "Iată cum se iubesc ei unul pe altul." Ioan a zis "Fiecare care iubeşte este născut din Dumnezeu." 1 Ioan 4:7.

Eu vreau să dau un avertisment chiar aici. Acesta zice privind ultimele zile că din cauza abundenţei fărădelegii dragostea multora se va răci. În cea Laodiciană, sau ultima epocă, iubirea de sine, şi iubirea pentru lucrurile materiale vor lua locul adevăratei dragoste de Dumnezeu. Noi trebuie să ne păzim împotriva puterii păcatului în aceste ultime zile. Aşa mulţi devin aşa de greoi deoarece ei nu şi-au dat seama de efectul duhului din această zi din urmă. Este timpul să ne apropiem de Dumnezeu şi să-l lăsăm să ne umple vieţile cu dragostea Lui, sau noi vom simţi răceala bisericii zilei din urmă, şi să respingem adevărul lui Dumnezeu care este singurul în stare să ne ajute.

În acei ani întunecoşi şi înfricoşaţi adevărata viţă şi-a ţinut dragostea pentru Dumnezeu şi dragostea de fraţi. Dumnezeu i­a lăudat pentru aceasta.

"Eu cunosc slujba ta." Isus a zis, "Cel ce este cel mai mare dintre toţi este slujitorul tuturor." Un om înţelept a comentat asupra acelei zicale. Iată ce a zis el, "Numai istoria va dovedi adevărul despre acel dicton." Acel om era corect. Toţi adevăraţii oameni mari din istorie au fost slujitori. Cei care au pretins să fie serviţi; acei care au oprimat; acei care aucăutat ca întotdeauna să fie la căpetenie, s-au dus jos în ruşine. Chiar cei foarte bogaţi sînt condamnaţi de Dumnezeu cînd ei nu şi-au folosit corect bogăţia lor. Dar uitaţi-vă în istorie şi veţi afla că cu adevărat mari erau aceia care au slujit altora. Istoria nu-i poate niciodată aclama pe acei pentru care s-a făcut mult, dar îi va lăuda pe veci pe acei care au făcut mult pentru alţii. Acum noi să aplicăm asta la noi înşine. Întocmai cum Fiul Omului nu a venit să i se slujească, ci să slujească, astfel noi sîntem să urmăm acel exemplu. Îl vedem pe El aşa cum El se apleacă pe Sine peste picioarele apostolilor şi le spală picioarele lor obosite şi murdare. El a zis, "Voi nu ştiţi acum ce fac Eu, dar voi veţi şti de acum înainte. Dar ceea ce voi mă vedeţi făcînd, se cuvine ca şi voi să faceţi." El a devenit un slujitor pentru ca Dumnezeu să-L poată înălţa la cele mai înalte înălţimi. Şi într-o zi la judecata sfinţilor noi Îl vom auzi zicînd, "Bine ai făcut, SLUJITOR bun şi credincios, intră tu în bucuria Domnului." Este greu să fii întotdeauna un slujitor. Dar acei care trudesc şi sînt trudiţi pentru alţii vor fi într-o zi aşezaţi cu El în tronul Lui. Aceasta o să valoreze totul, atunci. "Să muncim pentru Stăpînul, din zori pînă la apusul soarelui, Să vorbim despre toată minunata Lui iubire şi grijă, Şi cînd toată viaţa este sf'îrşită şi lucrul nostru pe pămînt este făcut, Şi cînd catalogul este strigat acolo sus eu voi fi acolo."

"Eu cunosc credinţa ta." Acum El nu zice aici aşa cum a zis El la biserica din Pergam, "tu ţii credinţa Mea." El nu vorbeşte despre credinţa Lui acum, dar El îi laudă pe ei pentru credincioşia lor. Şi aşa cum El o face El deasemeni menţionează 'răbdarea' lor. Acum credincioşia şi răbdarea merg împreună. De fapt răbdarea este rezultatul credincioşiei, căci se zice în Iac. 1:3, "Încercarea credinţei voastre lucrează răbdare." Nu există absolut nici o altă cale prin care să obţii răbdare. Ea trebuie să vină prin încercarea credinţei noastre. Rom. 5:3, "Necazul lucrează răbdare." Cît de înalt consideră Dumnezeu această prelucrare a răbdării noastre este văzut în Iac. 1:4, "Dar răbdarea să aibe lucrarea ei desăvîrşită, ca voi să puteţi fi desăvîrşiţi şi întregi nimic să nu vă lipsească." Voia lui Dumnezeu pentru noi este Desăvîrşire. Şi acea desăvîrşire este răbdare-aşteptînd pe Dumnezeu şi aşteptînd după Dumnezeu. Acesta este procesul de dezvoltare a caracterului. Cît de înalt i-a lăudat Dumnezeu pe aceşti sfinţi din Epocile Întunecoase. Răbdători ca mieii duşi la măcelărie, iubitori, eiau slujit cu credincioşie pe Dumnezeu. Aceea este totul ce ei au vrut din viaţă, doar slujire pentru Domnul lor. Cît de mare a fost să fie răsplata lor.

"Eu ştiu faptele tale; şi că ultimele sînt mai multe ca primele." Asta este cu certitudine remarcabil. Aşa cum întunericul epocii a crescut; aşa cum lista de onoare a martirilor s-a făcut mai lungă zi de zi, ei au lucrat tot mai tare, ei au slujit tot mai mult, şi credinţa lor a crescut. Cît de tragic era că în Epoca Efesiană dragostea a scăzut. Şi într-adevăr nimic nu se zice despre munca de dragoste crescută în alte epoci; dar în această epocă, în cea mai întunecoasă din toate epocile, ei L-au slujit chiar mai mult. Ce lecţie este aceea. Acolo nu este nici o încetare a acestui serviciu graţios de iubire pentru Domnul, ci mai degrabă creştere a acestuia. Acela este secretul. Să încerce vrăjmaşul să se împotrivească slujbei noastre către Domnul-răspunsul nostru este slujire crescută. Cînd cei slabi strigă de frică, acela este timpul să strigi vîctorie.

"Eu ştiu faptele tale, şi că ultimele sînt mai multe decît primele." Acum după cum noi am spus deja, această epocă este numită Epocile Întunecoase deoarece ea era într-adevăr cea mai întunecoasă perioadă din toată istoria. Aceasta era epoca Papei Innocent III care a pretins că el era "locţiitorul lui Cristos - suveran suprem peste biserică şi lume," care a instituit INCHIZIŢIA care sub îndrumarea lui a vărsat mai mult sînge decît în oricare alt timp cu excepţia Reformării. Aceasta era epoca Pornocraţiei, domnia curvelor. Sagarius III a avut o amantă şi "a umplut corul papal cu amante şi fii bastarzi şi a transformat palatul papal într-o ascunzătoare de tîlhari." Anastasius III a fost înăbuşit la moarte de către Marozia care era amantă a lui Sagarius. John XI era fiul ilegitim a lui Marozia. John XII era nepotul lui Marozia şi el "a vîolat văduve şi fecioare şi a fost omorît în timp ce era în fapta de adulter de către bărbatul înfuriat al femeii." Aceasta era epoca Seismului Papal pentru două linii de papi (una conducînd din Avignon şi cealaltă din Roma) s-au blestemat şi luptat una cu alta. Aceşti papi erau vinovaţi nu numai de acte sexuale imorale (făcînd o mulţime de copii ilegitimi, comiţînd sodomie etc.) ci erau vinovaţi de vînzarea funcţiilor preoţeşti la cei care ofereau cel mai mult.

Aceasta era epoca cînd lumina strălucea aşa de slab, totuşi cei cîţiva credincioşi au muncit mai înflăcărat aşa cumîntunericul a crescut pînă cînd înspre sfîrşitul epocii mulţi s-au ridicat încercînd să facă reforme. Trudirile lor erau aşa de înflăcărate că ei au pavat drumul pentru reformarea ce venea. De aceea aşa cum Cuvîntul zice privitor la acea epocă, "ultimele tale (sfîrşitul epocii) fapte sînt mai multe decît primele."

Cuvîntul, Tiatira, are felurite înţelesuri printre care este "Sacrificiu Continuu." Aceasta se crede de către mulţi de a fi o profeţie privind folosirea de Mass care este o prezentare continuă a jertfei lui Cristos. Acesta este un gînd excelent, dar acesta poate de asemenea să însemne sacrificiul continuu în vieţi şi munci al adevăraţilor credincioşi ai Domnului.

Desigur aceşti sfinţi Tiatirieni erau crema recoltei, plini de Duhul Sfînt şi credinţă, creaţi pentru lucrări bune, arătînd înainte lauda Lui, neţinîndu-şi scumpe vieţile lor pentru ei înşişi, ci bucuroşi dîndu-şi tot ce aveau ca o jertfă dulce pentru Domnul.

MUSTRAREA

Apoc. 2:20, "Totuşi Eu am cîteva lucruri împotriva ta, deoarece tu o suferi (tolerezi) pe femeia aceea Izabela, care se cheamă pe ea o prorociţă, să înveţe şi să ademenească pe slujitorii mei să comită curvie, şi să mănînce lucruri jertfite la idoli."

Acum cu acest verset eu vreau ca voi să coborîţi jos la versetul 23 şi să vedeţi dovada unui mare adevăr pe care eu 1- am adus la atenţia voastră tot timpul. "Şi Eu îi voi omorî copiii ei cu moarte; şi toate bisericile vor cunoaşte că Eu sînt Acela care cercetează rărunchii şi inimile." Eu am spus încontinuu că există de fapt două biserici, deşi Duhul vorbeşte la amîndouă din ele în fiecare epocă, aşa de parcă ele erau doar una. Aici este declarat clar că există biserici, şi acesta declară tot atît de clar că unele din acele biserici în modul cel mai evident NU ştiu că El este Acela Care cercetează rărunchii şi inimile. El are să le dovedească lor că este aşa. Acum atunci, ce biserici vor fi acelea care nu cunosc acest adevăr? Desigur că acesta este grupul viţei false deoarece adevăraţii credincioşi cu certitudine cunosc că judecata începe la casa lui Dumnezeu, şi ei încep să se teamă de Dumnezeu, se judecă pe ei înşişi ca ei să nu fie judecaţi.

Acum de ce numeşte Dumnezeu aceste biserici bisericile Lui chiar dacă ele sînt viţa falsă? Adevărul chestiunii este că ei sînt Creştini. Dar ei nu sînt Creştini din Duhul. Ei sînt Creştini din fire. Ei poartă Numele în deşert. Marcu 7:7, "Totuşi în zadar mi se închină ei, învăţînd ca învăţături porunci omeneşti." Dar într-adevăr ei sînt Creştini că ce altceva ar putea ei să fie? Un Mahomedan este un Mahomedan. Aceea este religia lui indiferent cum o trăieşte el deoarece el subscrie în teorie la ceea ce învaţă Coranul. În acelaşi fel un Creştin este un Creştin atît timp cît el subscrie la faptul că Isus este Fiul lui Dumnezeu, născut dintr-o fecioară, a fost răstignit şi a murit şi a înviat iarăşi, că El este Mîntuitorul omenirii, etc. (De fapt, în Epoca Laodicea acolo vor fi acei care se cheamă Creştini deoarece ei subscriu la calităţile minunate ale lui Isus, în timp ce îşi rezervă lor dreptul să nege Divinitatea Lui. Savanţi Creştini au făcut asta deja tot atît de bine ca mulţimea celor care predică o Evanghelie Socială). El este un Creştin nominal şi aparţine la biserică. Dar el nu este un credincios ADEVĂRAT sau Spiritual. Acel fel de credincios este unul care a fost botezat în trupul lui Cristos şi este un membru al Lui. Dar cu toate acestea, este în rînduiala lui Dumnezeu ca neghina să crească cu grîul şi ele să nu fie smulse. Asta este porunca lui Dumnezeu. Ziua lor de legare şi ardere vine; dar încă nu.

Astfel Duhul vorbeşte acestui grup amestecat. Pe de o parte El laudă, şi pe de alta El mustră. El a spus ce este drept cu adevăratul credincios. Acum El avertizează ce trebuie să facă viţa falsă dacă ea este să stea justificată înaintea Domnului.

ACEA FEMEIE IZABELA

Apostolul Iacov ne-a arătat calea pe care o ia păcatul. Iac. 1:14-15, "Dar fiecare om este ispitit cînd el este atras de propria lui poftă, şi ademenit. Atunci cînd pofta a zămislit, aceasta aduce înainte păcatul, şi păcatul cînd acesta este săvîrşit, aduce moartea." Acum acesta este un tablou de ceea ce se întîmplă exact în epocile bisericii. După cum păcatul a început în nimic altceva decît o simţire, astfel moartea la biserică a început cu faptele, simple puţin observate ale Nicolaiţilor. De la fapte aceasta a mers la o învăţătură. De la învăţătură ea a îmbrăţişat puterea statului şi introducerea păgînismului. Acum în această epocă aceasta merge la propria ei prorociţă (învăţătoare) şi astfel ea călătoreşte înainte pînă cînd ea se va afla pe sine în lacul de foc, căci aceasta este exact unde urmează ea să o sfîrşească, în a doua moarte.

Acum întregul strigăt al lui Dumnezeu împotriva acestei a patra epoci este găsit în denunţarea Lui a acestei prorociţe, Izabela. Şi să înţelegem exact de ce El o denunţă pe ea astfel, noi va trebui să căutăm istoria ei în Biblie şi cînd noi aflăm ce a făcut ea acolo în urmă, noi vom afla ce se petrece la acest timp.

Primul şi foarte importantul lucru pe care noi îl învăţăm despre Izabela este că ea NU este o fiică a lui Abraham, nici nu este punerea ei în seminţiile lui Israel una de admisie spirituală aşa cum a fost aceea a lui Rut, Moabita. Nu domnule. Această femeie era fiica lui Etbaal, împărat al Sidonului (I Împăraţi 16:31), care era preot a lui Astarte. El a cîştigat tronul prin uciderea predecesorului său, Feles. Astfel noi vedem imediat că ea era fata unui ucigaş. (Acesta desigur ne reaminteşte de Cain.) Şi felul în care ea a devenit o parte din Israel nu era prin canalele spirituale pe care Dumnezeu le-a rînduit pentru admiterea Neamurilor; ci ea a venit înăuntru prin CĂSĂTORIA cu Ahab, împăratul celor zece seminţii a lui Israel. Acum această uniune după cum noi am văzut nu era Spirituală; aceasta era politică. Şi astfel această femeie care era cufundată în idolatrie nu avea nici cea mai mică dorinţă să devină o închinătoare a Unui Dumnezeu Adevărat, ci mai degrabă ea a venit cu intenţiile făţişe de a întoarce pe Israel departe de Domnul. Acum Israel ( cele zece seminţii) au ştiut deja ce era să te închini la viţeii de aur, dar deocamdată ei nu au fost vînduţi la idolatrie, căci Dumnezeu era venerat şi legea lui Moise era cunoscută. Dar de la timpul căsătoriei lui Ahab cu Izabela, idolatria a progresat într-o manieră mortală. Aceasta era cînd această femeie a devenit o preoteasă în templele pe care ea le-a ridicat lui Astarte (Venus) şi Baal (zeul soare) că Israel a ajuns la punctul de criză al vieţii lui.

Cu aceasta în minte noi putem acum să începem să vedem ce pune înainte Duhul lui Dumnezeu în această Epocă Tiatiriană. Iat-o aici.

Ahab s-a căsătorit cu Izabela şi el a făcut aceasta ca o manevră politică să-şi întărească împărăţia şi să o asigure. Aceasta este exact ceea ce biserica a făcut cînd ea s-a căsătorit sub Constantin. Ei amîndoi au venit împreună pentru motive politice, deşi ei i-au pus un aer spiritual. Acum nimeni nu mă poate convinge că Constantin era un Creştin. El era un păgîn cu ceea ce arăta ca capcane Creştine. El a pictat cruci albe pe scuturile soldaţilor. El era iniţiatorul Cavalerilor lui Columbus. El a pus o cruce pe turnul lui Sf. Sofia prin care a început o tradiţie.

Aceasta era ideea lui Constantin ca să-i aducă pe toţi împreună, păgînii, Creştinii nominali şi Creştinii adevăraţi. Şi pentru o vreme se părea că el ar reuşi căci adevăraţii credincioşi au venit acolo să vadă dacă ei puteau să-i aducă înapoi pe acei care au rătăcit de la Cuvînt. Cînd ei au văzut că ei nu-i puteau aduce înapoi în adevăr, ei au fost forţaţi să se rupă de la trupul politic. Apoi cînd ei au făcut-o, ei au fost numiţi eretici şi erau persecutaţi.

Lăsaţi-mă să spun chiar aici căci noi avem tocmai acelaşi lucru desfăşurîndu-se chiar acum. Oamenii toţi vin împreună. Ei scriu o Biblie care va conveni fiecăruia dacă acesta ar fi un Iudeu, Catolic sau Protestant. Ei au propriul lor Consiliu Niceean dar ei îl numesc Consiliul Ecumenic. Şi ştiţi voi cu cine se luptă toate aceste organizaţii? Ei se luptă cu adevăraţii Penticostali. Eu nu vreau să spun că organizaţia numită Penticostală. Eu vreau să spun că aceia care sînt Penticostali deoarece ei sînt umpluţi cu Duhul Sfînt şi au semnele şi darurile în mijlocul lor deoarece ei umblă în adevăr.

Cînd Ahab s-a căsătorit cu Izabela pentru motive politice el şi-a vîndut dreptul lui de întîi născut. Tu te uneşti cu o organizaţie şi tu îţi vinzi dreptul de întîi născut, frate, dacă tu vrei să crezi asta sau nu. Fiecare grup Protestant care a ieşit vreodată afară şi apoi a mers înapoi şi-au vîndut dreptul de întîi născut, şi cînd tu îţi vinzi dreptul de întîi născut, tu eşti întocmai ca Esau – tu poţi să plîngi şi să te căieşti cît vrei, dar aceasta nu-ţi va ajuta la nimic. Există numai un lucru pe care tu poţi să-l faci şi acela este, "Ieşi afară din ea, poporul Meu, şi încetează să iei parte la păcatele ei!" Acum dacă voi nu credeţi că eu am dreptate, doar răspundeţi la această singură întrebare. Poate vreun om în viaţă să-mi spună ce biserică sau ce mişcare a lui Dumnezeu a avut vreodată o trezire şi a venit înapoi după ce ea a mers în organizaţie şi a devenit o denominaţiune? Citiţi istoriile voastre. Voi nu puteţi găsi una – nici măcar una.

Aceasta era ora miezului nopţii pentru Israel cînd ea s-a unit cu lumea şi a părăsit Duhovnicescul pentru politic. Aceasta era ora miezului nopţii la Niceea cînd biserica a făcut acelaşi lucru. Aceasta este ora miezului nopţii acum că bisericile vin împreună.

Acum cînd Ahab s-a căsătorit cu Izabela el i-a permis să ia banii statului şi să ridice două case uriaşe de închinare la Astarte şi Baal. Aceea care a fost ridicată pentru Baal era suficient de mare pentru tot Israelul să vină şi să se închine acolo. Şi cînd Constantin şi biserica s-au căsătorit el a dat bisericii clădiri, şi a aşezat altare şi chipuri, şi a organizat ierarhia care a început deja să se formeze.

Cînd Izabela a obţinut puterea statului în spatele ei ea şi-a forţat religia ei asupra oamenilor şi a omorît profeţii şi preoţii lui Dumnezeu. Aceasta a ajuns aşa de rău încît Ilie, mesagerul la ziua lui, credea că el era singurul rămas; dar Dumnezeu mai avea 7000 care nu şi-au plecat genunchiul la Baal. Şi chiar acum acolo printre acele denominaţiuni de Baptişti, Metodişti, Prezbiterieni, etc., există unii care vor ieşi şi vor veni înapoi la Dumnezeu. Eu vreau ca voi să ştiţi că eu nu sînt, acum, şi niciodată nu am fost împotriva oamenilor. Aceasta este denominaţiunea - sistemul de organizare la care eu sînt împotrivă. Eu trebuie să fiu împotriva ei pentru că Dumnezeu urăşte aceasta.

Acum să ne oprim doar un minut aici şi să repetăm ceea ce am adus afară despre închinarea în Tiatira. Am spus că ei s-au închinat lui Apollo (care era dumnezeul soare) împreună cu împăratul. Acum acest Apollo era numit 'prevenitorul răului.' El a întors răul departe de oameni. El i-a binecuvîntat şi era un dumnezeu real pentru ei. El trebuia să-i înveţe pe oameni. El a explicat despre închinare, şi ritualuri de templu, slujbe la dumnezei, despre jertfe şi moarte şi viaţă după moarte. Felul în care el a făcut aceasta era printr-o prorociţă care şedea în transă pe un scaun cu trei picioare. Doamne! Vedeţi voi aceasta? Aici este acea prorociţă numită Izabela şi ea învaţă pe oameni. Şi învăţătura ei îi seduce pe slujitorii lui Dumnezeu şi­i face să comită curvie. Acum curvie înseamnă 'închinare la idol.' Acesta este înţelesul spiritual al acestuia. Aceasta este o uniune ilegală. Uniunea lui Ahab şi uniunea lui Constantin erau amîndouă ilegale. Amîndoi au comis curvie spirituală. Fiecare curvar o va sfîrşi în lacul de foc. Dumnezeu a zis aşa.

Acum atunci, învăţătura Bisericii Catolice (biserica este femelă, ea este o femeie) neagă Cuvîntul lui Dumnezeu. Papa care este literar Apollo într-o versiune modernă i-a învăţat pe oameni să se unească cu idolii. Biserica Romană a devenit acum o prorociţă falsă către oameni deoarece ea a luat la o parte Cuvîntul Domnului de la oameni şi le-a dat propriile ei idei pentru ceea ce constituie iertarea de păcate, ce aduce binecuvîntările lui Dumnezeu; iar preoţii au mers aşa departe ca să declare categoric că ei au putere nu numai în viaţă ci şi în moarte. Ei învaţă de la ei înşişi că există un purgatoriu, dar voi nu puteţi găsi aceasta în Cuvînt. Ei învaţă că rugăciunile şi liturghiile şi banii vă vor scoate din purgatoriu în ceruri. Întregul sistem care este bazat pe învăţătura ei este fals. Acesta nu stă pe fundamentul sigur al revelaţiei lui Dumnezeu în Cuvîntul Său ci stă pe nisipurile mişcătoare, scufundătoare, al propriului ei neadevăr diabolic.

Biserica a mers drept de la organizaţie la denominaţiune şi de aici la învăţătură falsă. Asta este corect. Romano Catolicii nu cred că Dumnezeu este în Cuvîntul Lui. Nu domnule. Dacă ei credeau ei ar trebui să se pocăiască şi să se dea înapoi, însă ei zic că Dumnezeu este în biserica Lui. Asta ar face Biblia istoria Bisericii Catolice. Asta nu este aşa. Priviţi ce au făcut ei numai botezului în apă. Ei l-au luat la o parte de a fi Botez Creştin şi 1- au făcut unul păgîn din titluri. Lăsaţi-mă să vă spun despre o experienţă pe care eu am avut-o cu un preot Catolic. O fată pe care eu am botezat-o odată a devenit Catolică, astfel preotul a vrut să mă întrebe despre ea. El a întrebat ce fel de botez avea ea. Eu i-am spus că am botezat-o în Botezul Creştin care este singurul fel care exista după cunoştinţa mea. Eu am îngropat-o în apă în Numele Domnului Isus Cristos. Preotul mi-a remarcat că cîndva Biserica Catolică a făcut aşa. Imediat eu l-am întrebat cînd a făcut Biserica Catolică asta, căci eu am citit istoriile lor şi nu am putut găsi ce a zis el. El mi-a spus că aceasta se găsea în Biblie, şi că Isus a organizat Biserica Catolică. Eu l-am întrebat dacă el gîndea că Petru era într-adevăr primul papă. El a spus energic că Petru era. Eu l-am întrebat dacă liturghiile erau zise în Latină ca să se asigure că ele erau corecte şi nu se vor schimba niciodată. El a spus că asta era adevărat. Eu i-am spus că eu mă gîndeam că ei au rătăcit la mare depărtare de la ceea ce ei aveau la început, eu l-am lăsat să ştie că dacă Biserica Catolică a crezut într-adevăr Cartea Faptelor, atunci eu eram un Catolic de modă veche. El mi-a spus că Biblia era mărturia Bisericii Catolice şi că Dumnezeu era în biserică. Eu am fost în dezacord cu el pentru că Dumnezeu este în Cuvîntul Său. Dumnezeu să fie adevărat şi fiecare om un mincinos. Dacă voi scoateţi sau adăugaţi la acea Carte, Dumnezeu a promis că El va adăuga plăgi la aceia care adaugă şi le va lua partea lor din Cartea Vieţii dacă ei îndrăznesc să scoată din ea. Apoc. 22:18,19.

Lăsaţi-mă doar să arăt cum crede Biserica Romano Catolică că Dumnezeu este în biserică în loc de Cuvînt. Aici este un extras din jurnalul Papei Ioan al 23-lea. "Experienţa mea în timpul acestor trei ani ca Papă, de cînd 'în frică şi cutremur' am acceptat această slujbă în supunere pură la Voia Domnului, transmisă mie prin Colegiul Sacru al Cardinalilor în conclav, poartă mărturie la această sentinţă şi este un motiv mişcător şi durabil pentru mine să fiu devotat faţă de aceasta; încredere absolută în Dumnezeu, în tot ceea ce priveşte prezentul, şi calm desăvîrşit cît priveşte viitorul." Acest papă declară că Dumnezeu a vorbit prin biserică descoperind voia Sa. Ce fals. Dumnezeu este în Cuvîntul Său şi vorbeşte prin Cuvînt descoperind voia Lui. El deasemeni a declarat că el a pus încredere absolută în cuvîntul oamenilor şi de aceea i s-a supus cu calm. Aceasta sună aşa de frumos dar este aşa de fals. Întocmai ca perversiunea în Grădina Edenului.

Acum să mergem aici în Apoc. 17 şi să vedem această femeie, biserica, care trăieşte cu profeţii false şi nu Cuvîntul lui Dumnezeu. În vrs. 1 Dumnezeu o numeşte curva cea mare. De ce este ea o curvă? Deoarece ea este în idolatrie. Ea i-a prins pe oameni în acelaşi lucru. Care este remediul pentru idolatrie? Cuvîntul lui Dumnezeu. Astfel această femeie este o curvă deoarece ea a părăsit Cuvîntul. Acolo şade ea asupra multor ape, care înseamnă mulţimi de popoare. Aceasta cu siguranţă trebuie să fie biserica falsă deoarece biserica lui Dumnezeu este mică-puţini vor fi care o află.

Observaţi cum arată ea în ochii lui Dumnezeu, indiferent cît de minunat arată ea la oameni şi cît de filozofic sună ea. Ea este beată murdar în curviile ei. Acum ea era beată cu sîngele martirilor. Întocmai ca Izabela care a omorît profeţii şi preoţii şi a nimicit poporul lui Dumnezeu care nu s-au aplecat şi închinat lui Baal. Şi asta este exact ceea ce a făcut Biserica Catolică. Ei i-au omorît pe acei care nu se plecau la regulamentul papilor. Acei care vroiau Cuvîntul lui Dumnezeu în loc de cuvintele oamenilor erau puşi la moarte, de obicei prin metode de cruzime. Dar această biserică care împărţea moartea era moartă ea însăşi şi nu o ştia. Acolo nu era viaţă în ea şi nici semnele nu au urmat-o vreodată.

TIMP SĂ SE POCĂIASCĂ

Apoc. 2:21; "Şi i-Am dat timp să se pocăiască de curviile ei; şi ea nu s-a pocăit." Voi ştiţi că această biserică era de fapt mai rea decît Ahab? Voi ştiţi că el s-a pocăit pentru o vreme şi a umblat blînd înaintea lui Dumnezeu? Voi nu puteţi spune asta despre Biserica Romano Catolică. Nu domnule. Ea niciodată nu s-a pocăit ci a nimicit cu încăpăţînare pe oricine şi pe toţi care au încercat să o ajute să se pocăiască. Aceea este istorie. Acum Dumnezeu a continuat să ridice nu numai mesagerii la fiecare epocă ci El a ridicat ceva ajutoare minunate pentru acei mesageri. El a dat fiecărei epoci ceva oameni minunaţi ai lui Dumnezeu şi au făcut tot ce au putut să aducă biserica înapoi la Dumnezeu. Dumnezeu desigur i-a dat ei ocazie şi ajutor să se pocăiască. S-a pocăit ea vreodată şi a arătat ea că a făcut-o prin roadele ei? Nu domnule. Ea niciodată nu a făcut-o şi niciodată nu o va face. Ea este beată. Ea şi-a pierdut simţurile în lucrurile spirituale.

Acum să nu fiţi confuzi şi să începeţi să gîndiţi că Biserica din Roma s-a pocăit de măcelărirea ei a sfinţilor pentru că ea încearcă să se unească cu Protestanţii prin a face ca crezurile ei să se alinieze cu Crezurile Protestante. Niciodată nu şi-a cerut ea scuze şi să zică că ea era greşită pentru uciderile ei în masă. Şi ea nici nu o va face. Şi nu contează cît de moale şi dulce apare ea la acest timp anume, ea încă se va ridica să omoară, căci uciderea zace în răul ei şi inima necăitoare.

SENTINŢA DATĂ ÎMPOTRIVA CURVEI

Apoc. 2:22-23, "Iată că Eu o voi arunca într-un pat, şi pe cei care comit adulter cu ea în mare necaz, dacă nu se pocăiesc de faptele lor. Şi Eu îi voi omorî copiii ei cu moarte; şi toate bisericile vor şti că Eu sînt Cel Care cercetează rărunchii şi inimile, şi Eu vă voi da fiecăruia dintre voi după faptele voastre."

Ce? Această femeie are copii? Şi ea este o curvă? Dacă acesta este cazul că ea are copii prin desfrîul ei atunci ea trebuie să fie arsă cu foc după cum a spus Cuvîntul. Asta este adevărat exact. Acela este sfîrşitul ei căci ea va arde cu foc. Sfîrşitul ei este lacul de foc. Dar opriţi-vă şi gîndiţi despre aceşti copii pentru un moment. O femeie este aceea prin care ies copiii. Este evident că această femeie avea copii care au ieşit din ea dar ei au făcut acelaşi lucru pe care ea l-a făcut. Arătaţi-mi o biserică care a ieşit vreodată din organizaţie şi care nu s-a dus drept înapoi în ea. Nu există nici una. Nici una. Luteranii au ieşit şi apoi s-au organizat drept înapoi şi astăzi ei sînt mînă în mănuşă cu mişcarea ecumenică. Metodiştii au ieşit şi ei s-au organizat drept înapoi. Penticostalii au ieşit şi ei s-au organizat drept înapoi. Acolo va fi o alta ieşită afară, şi laudă lui Dumnezeu căci ei nu se vor organiza înapoi deoarece ei cunosc adevărul. Acel grup va fi mireasa din ziua din urmă.

Acum aceasta a zis aici că această curvă avea copii. Acum ce erau ei? Ele erau fiice, căci ele erau biserici întocmai ca ea. Acum aici este un punct foarte interesant. Izabela şi Ahab aveau o fiică. Acea fiică s-a căsătorit cu Ioram fiul lui Iosafat şi în 2 Împăraţi 8:16 se zice că "Ioram a umblat în căile socrului său." El a mers drept în idolatrie prin această căsătorie. El a adus pe Iuda temătorul de Dumnezeu şi închinătorul la Dumnezeu în idolatrie. Aceasta este exact ceea ce toate aceste biserici fiice au făcut, întocmai aşa cum eu v-am arătat vouă. Ele încep în adevăr şi se căsătoresc în organizaţie şi părăsesc Cuvîntul pentru tradiţie, crezuri etc. Acum lăsaţi-mă să dau asta peste tot. În Evr. 13:7 acesta zice, "Supuneţi-vă celor care au conducerea peste voi care v-au vorbit Cuvîntul lui Dumnezeu." Acesta este Cuvîntul care ne stăpîneşte, nu oamenii. Acum un om ca soţ este capul femeii. El o stăpîneşte. Dar biserica este o femeie, deasemeni, şi stăpînul ei este Cuvîntul. Isus este Cuvîntul. Dacă ea respinge Cuvîntul şi ia oricare altă căpetenie ea este o adulteră. Acum numiţi-mi mie o biserică care nu a renunţat la Cuvînt pentru tradiţii şi crezuri. Ele sînt toate adultere - cum îi mama, aşa-i şi fiica.

Ce va fi pedeapsa curvei şi a copiilor ei? Păi, aceasta urmează să fie dublă. Întîi El a zis, "Eu o voi arunca într-un pat." Conform cu ultima parte a vrs. 22 acesta va fi un pat de necaz, sau necazul cel mare. Asta este exact ceea ce Isus a zis în Mat. 25:1-13. Acolo erau zece fecioare. Cinci erau înţelepte şi cinci erau neînţelepte. Cele cinci înţelepte aveau ulei (Duhul Sfînt) dar celelalte cinci nu aveau. Cînd strigătul a mers sus, "Iată Mirele vine," cele cinci neînţelepte au trebuit să alerge să caute ulei în timp ce cele cinci fecioare înţelepte au mers înăuntru la nuntă. Cele cinci care au rămas afară au fost lăsate la necazul cel mare. Asta este ceea ce se va întîmpla la toţi acei care nu se duc sus în răpire. Asta este ceea ce va veni peste curvă şi fiicele ei. În al doilea rînd, acesta zice că el îi va omorî cu moarte sau aşa cum o traducere literară spune, "Îi va lăsa să fie puşi la moarte cu moarte." Aceasta este o zicere ciudată. Noi am putea spune, "lasă un om să fie pus la moarte prin spînzurătoare, sau prin electrocutare sau în vreun alt fel." Dar acesta zice, "Îi lasă să fie puşi la moarte prin moarte." Moartea însăşi este cauza morţii lor. Acum eu vreau ca voi să vedeţi asta clar astfel eu voi lua din nou ilustrarea noastră a fiicei lui Izabela căsătorindu-se cu casa lui Iuda şi prin aceea aducînd-o drept în idolatrie şi făcînd ca Dumnezeu să dea pe Iuda la moarte. Asta este ceea ce a făcut Balaam, deasemeni. Astfel aici era Izabela cu păgînismul ei. Acolo este Iuda închinîndu-se corespunzător lui Dumnezeu şi trăind sub Cuvînt. Astfel Izabela o căsătoreşte pe fiica ei cu Ioram. În minutul cînd se întîmplă asta, Ioram face ca oamenii să devină idolatri. În minutul în care a luat loc acea căsătorie Iuda era mort. Moartea spirituală a venit înăuntru. În minutul în care s-a organizat prima biserică din Roma, ea a murit. În minutul în care Luteranii s-au organizat, moartea a venit înăuntru şi ei au murit. Penticostalii au apărut ultimii şi ei s-au organizat. Duhul a plecat, deşi ei nu cred aceasta. Dar El a plecat. Acea căsătorie a adus moarte. Atunci lumina despre Unitarism a Dumnezeirii a venit. Ei s-au organizat şi ei deasemeni au murit. Atunci după ce focul lui Dumnezeu a căzut pe Rîul Ohio în 1933 o trezire de vindecare a străbătut lumea, dar aceasta nu a venit prin vreo organizaţie. Dumnezeu a mers în afara grupurilor Penticostale, în afara organizaţiei, şi ceea ce El urmează să facă în viitor are să fie în afara organizaţiei, deasemeni. Dumnezeu nu poate lucra prin cei morţi. El poate lucra numai prin membri cei VII. Acei membri vii sînt în afara Babilonului.

Astfel voi vedeţi, "Moartea" sau "Organizaţia" a venit, şi biserica a murit, sau să o facem mai clar moartea a devenit o locuitoare unde cu puţin mai înainte numai VIAŢA a domnit. Aşa cum Eva originală a adus moarte rasei umane astfel acum organizaţia a adus moarte, pentru că organizaţia este produsul corupătorilor dubli, Nicolaism şi Balaamism, propagaţi prin prorociţa Izabela. Acum Eva trebuia să fie arsă împreună cu şarpele pentru fapta lor îngrozitoare. Dar Adam a intervenit, luînd-o pe ea repede la el însuşi astfel că ea a fost salvată. Dar cînd această religie Satanică a mers cursul deplin al epocilor, acolo nu va fi nimeni să intervină, şi ea va fi arsă cu seducătorul ei, căci curva şi copiii ei şi anticristul şi Satan îşi vor găsi cu toţii locurile lor în lacul de foc.

Chiar aici eu voi ajunge înainte de mine însumi şi poate se cuvine ca eu să rezervez aceasta pentru mesajul despre ultima epocă, dar aceasta apare întocmai corect să o pun înăuntru acum deoarece aceasta are de a face aşa de clar cu organizaţia şi ce are să se întîmple prin aceasta. Şi eu vreau să vă avertizez. Apoc. 13:1-18, "Şi eu am stat pe nisipul mării, şi am văzut o fiară ridicîndu-se afară din mare, avînd şapte capete şi zece coarne, şi peste coarnele lui zece coroane, şi pe capetele lui numele de hulă. Şi fiara pe care eu am văzut-o era ca un leopard, şi picioarele lui erau ca picioarele unui urs, şi gura lui ca gura unui leu; şi balaurul i-a dat puterea lui, şi scaunul lui şi mare autoritate. Şi eu am văzut unul din capetele lui de parcă era rănit de moarte; şi rana lui de moarte a fost vindecată: şi toată lumea se mira după fiară. Şi ei s-au închinat balaurului care i-a dat putere la fiară: şi ei s-au închinat la fiară, zicînd, Cine este ca fiara? cine este în stare să facă război cu el? Şi acolo lui i s-a dat o gură care vorbea lucruri mari şi hule; şi lui i s-a dat putere să continuie patruzeci şi două de luni. Şi el şi-a deschis gura în hulă împotriva lui Dumnezeu, să hulească Numele Lui, şi cortul Lui, şi pe acei care locuiesc în ceruri. Şi i s-a dat lui să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască: şi lui i s-a dat putere peste toate rasele, şi limbile, şi naţiunile. Şi toţi care locuiesc pe pămînt i se vor închina, a căror nume nu sînt scrise în Cartea Vieţii Mielului ucis de la întemeierea lumii. Dacă vreun om are o ureche, el să audă. Cel care conduce în robie se va duce în robie: cel care omoară cu sabia trebuie să fie omorît cu sabia. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor. Şi eu am privit o altă fiară venind sus din părnînt; şi el avea două coarne ca un miel, şi el vorbea ca un balaur. Şi el exercită toată puterea primei fiare dinaintea lui, şi face ca pămîntul şi cei care locuiesc pe el să se închine la prima fiară, a cărui rană de moarte a fost vindecată. Şi el face mari minuni, astfel că el face să coboare foc din cer pe pămînt la vederea oamenilor. Şi el îi amăgeşte pe acei care locuiesc pe părnînt prin mijloacele acelor miracole care el are putere să le facă înaintea fiarei; spunîndu-le celor care locuiesc pe pămînt, ca ei să facă un chip la fiară, care are rana printr-o sabie, şi a trăit. Şi el avea putere să dea viaţă chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi vorbească, şi să facă ca toţi acei care nu se vor închina chipului fiarei să fie omorîţi. Şi el face ca toţi, şi mici şi mari, bogaţi şi săraci, liberi şi robi, să primească un semn în mîna lor dreaptă, sau în frunţile lor: Şi că nici un om nu poate să cumpere sau să vîndă, afară de cel care are semnul, sau numele fiarei, sau numărul numelui lui. Aici este înţelepciunea. Acela care are înţelegere să socotească numărul fiarei: căci acesta este numărul unui om; şi numărul lui este şase sute şaizeci şi şase."

Acest capitol arată puterea Bisericii Romano Catolice şi ce va face ea prin organizaţie. Amintiţi-vă că aceasta este viţa falsă. O lasă să numească Numele Domnului, ea face astfel numai într-o minciună. Căpetenia ei nu este de la Domnul ci de la Satan. Ea în final o sfîrşeşte identificată complect cu fiara. Curva călărind pe fiara stacojie arată distinct că puterea ei este dumnezeul forţei (Satan) şi nu Dumnezeul nostru, Domnul Isus Cristos.

În vs. 17, aceasta arată categoric că ea va dobîndi controlul absolut a comerţului de pe pămînt, căci nici un om nu poate cumpăra s-au vinde separat de ea. Aceasta este arătat Apoc. 18:9-17 care arată amestecul ei cu regii, prinţii, comercianţii, toţi dintre care au de a face cu Roma şi comerţul.

În Apoc. 13:14, noi învăţăm că fiara îşi răspîndeşte înfluenţa lui prin chipul care a fost construit pentru el. Chipul care este făcut este un consiliu ecumenic în toată lumea, în care toate bisericile organizate vor ajunge împreună cu Romano Catolicii (ei fac aceasta chiar acum.) Aceasta este destul de posibil că această uniune va veni pentru ca să oprească puterea comunismului. Dar de moment ce comunismul ca şi Nebucadneţar a fost ridicat să ardă trupul curvei, Roma va fi biruită şi nimicită. Luaţi notă că pretutindeni unde a mers biserica Romanică, comunismul a urmat. Aceasta trebuie să fie în felul acela. Şi lăsaţi-mă să vă avertizez acum, să nu ajungeţi să gîndiţi căci comunismul este singurul vostru duşman. Nu domnule. Aceasta este şi Biserica Catolică, şi chiar mai mult aşa.

Acum haideţi să citim Apoc. 13:1-4, şi comparaţi aceasta cu Apoc. 12:1-5. Apoc. 13:1-4, "Şi am stat pe nisipul mării, şi am văzut o fiară ridicîndu-se afară din mare, avînd şapte capete şi zece coarne, şi pe coarnele lui zece coroane, şi pe capetele lui numele de hulă. Şi fiara pe care am văzut-o era ca un leopard, şi picioarele lui erau ca picioarele unui urs, şi gura lui ca gura unui leu; şi balaurul i-a dat lui puterea, şi scaunul lui şi mare autoritate. Şi am văzut unul din capetele lui aşa cum era rănit de moarte; şi rana lui de moarte a fost vindecată: şi toată lumea s-a mirat după fiară. Şi ei s-au închinat balaurului care i-a dat putere fiarei: şi ei s-au închinat fiarei, zicînd, Cine este ca fiara? Cine este în stare să facă război cu fiara?" Apoc. 12:1-5, "Şi acolo a apărut o mare minune în ceruri; o femeie îmbrăcată cu soarele, şi luna sub picioarele ei, şi pe capul ei o coroană din doisprezece stele: şi ea fiind cu copil a strigat, în durerile naşterii, şi mîhnită să nască. Şi acolo a apărut o altă minune în ceruri; şi iată un mare balaur roşu, avînd şapte capete şi zece coarne, şi şapte coroane pe capetele lui. Şi coada lui a tras a treia parte din stelele cerului, şi le-a aruncat pe pămînt: şi balaurul a stat înaintea femeii care era gata să nască, ca să-i înghită copilul îndată ce acesta era născut. Şi ea a născut un copil de parte bărbătească, care era să stăpînească toate neamurile cu un toiag de fier: şi copilul ei a fost apucat sus la Dumnezeu, şi la tronul Lui." Satan şi religia lui Satanică sînt în amîndouă aceste fiare. În Apoc. 14, fiara care a fost rănită de moarte dar a trăit din nou este Roma imperială păgînă care a căzut la măcelul din partea barbarilor şi prin acela şi-a pierdut puterea ei temporară. Dar ea a redobîndit-o în Roma papală. Voi vedeţi asta? Naţiunea care a stăpînit prin a zdrobi pe toţi şi care a devenit cel mai tare imperiu cunoscut vreodată, a fost în sfîrşit rănită de moarte. Puterea ei de a controla prin armate a fost dusă fizic etc. Dar sub Constantin ea a revenit la viaţă, pentru că Roma papală a infiltrat toată lumea, şi puterea ei este absolută. Ea foloseşte regi şi comercianţi şi în puterea ei religioasă şi financiară mortală ea guvernează ca zeiţa acestei epoci prezente. Ea este deasemeni balaurul care a stat aşteptînd să înghită copilul de parte bărbătească. Irod a încercat să omoară pe Domnul Isus şi a eşuat. Mai tîrziu Isus a fost răstignit de către soldaţi Romani, dar acum este apucat sus la tron.

Acum împreună cu ceea ce eu tocmai am spus, amintiţi-vă de vedenia lui Daniel. Ultima parte a chipului, ultima putere a lumii era în picioare. Acela era fier şi lut. Vedeţi fierul este Imperiul Roman. Dar acum acesta nu mai este fier solid. Lutul este amestecat în el. Totuşi acesta este acolo şi conduce afacerile lumii şi în naţiunile democratice şi în cele mai mult despotice. Biserica Romanică este în fiecare naţiune. Ea este amestecată în toate acestea.

Lăsaţi-mă să vă dau puţin din ceva asupra fierului şi lutului. Vă amintiţi cînd Kruşciov şi-a bătut pantofii pe masă la O.N.U.? Păi, acolo erau cinci naţiuni răsăritene şi cinci apusene. Kruşciov a vorbit pentru Răsărit şi Preş. Eisenhower pentru Apus. În Rusă, Kruşciov este lut şi Eisenhower înseamnă fier. Cei doi conducători principali ai lumii, cele două degete mari ale picioarelor din fier şi lut, erau unul lîngă altul. Noi sîntem la sfîrşitul tuturor acestora.

În vs. 4 acesta întreabă, "Cine este în stare să facă război cu fiara?" Acum în prezent există cîteva nume mari în lume. Acolo sînt cîteva naţiuni puternice, dar chiar acum Roma dă tonul. Papa este în scaunul şoferului. Şi puterea lui are să crească. Nimeni nu se poate război împotriva lui.

Vs. 6 "Şi el şi-a deschis gura în hulă." (Învăţînd ca doctrină poruncile omeneşti, încăpăţînaţi, îngîmfaţi, iubitori de plăceri, avînd o formă de evlavie şi tăgăduindu-i puterea." El a hulit Numele lui Dumnezeu - schimbînd acel Nume în titluri şi refuzînd să facă altfel.

Vs. 7 "Şi i s-a dat lui să facă război cu sfinţii." Persecuţie - moarte la adevăraţii credincioşi şi totul în Numele Domnului pentru ca Numele lui Dumnezeu să fie hulit, întocmai cum este acesta în Rusia, din cauza a ceea ce a făcut religia Catolică acolo.

Vs. 8, "Şi toţi acei care locuiesc pe pămînt (toţi a căror nume nu sînt scrise în Cartea Vieţii Mielului ucis de la întemeierea lumii) i se vor închina lui."

Mulţumim lui Dumnezeu că oile nu i se vor închina lui.

Fiecare în afară de cei aleşi vor fi amăgiţi. Dar ei nu vor fi amăgiţi. Căci ei aud glasul Păstorului şi ei Îl urmează.

Acum atunci, vedeţi asta, ce am încercat noi să vă arătăm.

Această sămînţă a morţii care a început în prima epocă - această sămînţă a organizaţiei, a crescut în sfîrşit în pomul în care fiecare pasăre necurată este adăpostită. În ciuda pretenţiilor ei că ea este dătătoarea de viaţă, ea este dătătoarea de moarte. Rodul ei este MOARTE. Acei care iau parte la ea sînt morţi. Acest puternic sistem mondial al bisericii care prosteşte lumea că în ea este mîntuirea fizică şi spirituală amăgeşte şi nimiceşte gloatele. Dar ea nu este numai moartea personificată, ci această creatură de hoit moartă va fi ea însăşi pusă la moarte cu moartea care este lacul de foc. Oh, ca oamenii să priceapă ce va fi sfîrşitul lor prin a rămîne în ea. "Ieşiţi afară din ea, căci de ce vreţi voi să muriţi?"

UN ULTIM AVERTISMENT

Apoc. 2:23. "Şi Eu îi voi omorî copiii ei cu moarte; şi toate bisericile vor cunoaşte că Eu sînt Acela Care cercetează rărunchii şi inimile: şi Eu vă voi da fiecăruia dintre voi după faptele voastre."

Dumnezeu se uită la inimă. Asta nu s-a schimbat niciodată.

Nici nu se va schimba vreodată. Aici, ca şi prin toate epocile există două grupuri, amîndouă proclamînd descoperirea lor de la Dumnezeu şi relaţia lor cu Dumnezeu. "Oricum temelia lui Dumnezeu stă sigură, avînd această pecete, că Domnul îi cunoaşte pe cei ce sînt ai Lui." 2 Tim. 2:19. "Domnul cercetează rărunchii." Cuvîntul 'cercetează' înseamnă a 'urmării' sau 'să urmeze'. Dumnezeu urmăreşte gîndurile noastre (rărunchii); El ştie ce este în inimile noastre. El vede faptele noastre care sînt o manifestare a ceea ce zace în noi. Din inimă iese ceea ce poate să fie neprihănire sau răutate. Motivele noastre, scopurile noastre - toate sînt cunoscute Lui după cum El urmăreşte fiecare acţiune. Şi fiecare acţiune, fiecare cuvînt va fi adus în judecată cînd se va da socoteală pentru vieţile noastre. Acolo nu era frică de Dumnezeu înaintea viţei false şi ei au să plătească scump. Toţi acei care cheamă Numele Domnului, aşa să trăiască cum se cuvine sfinţilor. Noi am putea înşela pe oameni dar noi niciodată nu vom înşela pe Domnul.

PROMISIUNEA ÎN ACELE ZILE ÎNTUNECOASE

Apoc. 2:24-25. "Dar către voi Eu zic, şi la restul din Tiatira, atît de mulţi care nu au această învăţătură, şi care nu au cunoscut adîncimea Satanei, după cum ei vorbesc; Eu nu voi pune peste voi nici o altă sarcină. Dar ceea ce voi aveţi deja ţineţi cu tărie pînă vin Eu." Acum înainte ca noi să mergem în promisiune lăsaţi-mă să arăt din nou că biserica aşa cum se vorbeşte despre ea prin Duhul în această carte are două viţe care o formează prin împletirea ramurilor. "Dar Eu vă zic vouă, şi la restul din Tiatira atît de mulţi care nu au această învăţătură." Acolo este aceasta. Că vorbeşte către cele două grupuri. Unul are învăţătura, altul nu are. Acolo sînt ei, împrăştiaţi peste tot de-a lungul naţiunilor cu învăţătura fiecăreia opunîndu-se la cealaltă. Unul este din Dumnezeu, cunoscînd adîncimile Lui, celălalt din Satan, cunoscînd adîncimile Satanei.

"Eu nu voi pune peste voi nici o altă sarcină." Cuvîntul pentru sarcină este greutate sau presiune. Presiunea din Epocile Întunecoase era sau îndoită, sau să fie ruptă. Apleacă­te sau mori. Aceasta era inchiziţia, puterea imperiului susţinînd închinarea Satanică. Fiţi organizaţi sau plătiţi cu viaţa voastră. Fiecare epocă îşi avea presiunile ei. De exemplu o mare sarcină a ultimei epoci este presiunea bogăţiilor, trăirea uşoară şi tensiunea nervoasă într-o epocă complexă în care noi părem nepotriviţi să trăim. Această epocă a patra se pare să fi avut o sarcină foarte clară. Aceasta era să înfrunte Roma, să stea sus pentru Cuvînt chiar pînă la moarte.

"Ei nu au cunoscut adîncimile Satanei." Se pare că acest verset a fost lăsat afară de către comentatori căci ei nu erau în stare să-şi dea seama ce învăţătură s-au ce experienţe se are în vedere prin această frază. De fapt aceasta este simplu de ştiut ce vrea să însemne. Haideţi să cunoaştem mai întîi ce este adîncimea lui Dumnezeu, iar partea opusă va fi adevărată pentru adîncimea Satanei. În Ef. 3:16. "Ca El să vă dea, după bogăţiile slavei Lui, să fiţi întăriţi cu putere prin Duhul Lui în omul lăuntric; ca Cristos să poată locui în inimile voastre prin credinţă; ca; voi fiind înrădăcinaţi şi stabiliţi în dragoste, să puteţi fi în stare să pricepeţi cu toţi sfinţii care este lăţimea, şi lungimea, şi adîncimea, şi înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Cristos, care întrece cunoştinţa, ca voi să puteţi fi umpluţi cu toată plinătatea lui Dumnezeu." Acum conform cu aceste versete, cînd un om experimentează adîncimea lui Dumnezeu în viaţa lui, aceasta este o experienţă personală actuală a Duhului lui Dumnezeu care locuieşte în el, şi mintea lui este iluminată de către înţelepciunea şi cunoştinţa lui Dumnezeu prin Cuvîntul. Dar adîncimea Satanei va fi în aceea că el va încerca să nimicească aceasta. El ca întotdeauna va încerca să facă un înlocuitor pentru această realitate a lui Dumnezeu. Cum va face el aceasta? El va lua la o parte cunoştinţa adevărului lui Dumnezeu - nimiceşte Cuvîntul prin punerea înainte a propriului lui, "Da a zis Dumnezeu?" El va înlocui atunci pe Cristosul personal în duhurile noastre. El o va face, aşa cum a făcut ca Israel să facă la fel; printr-o fiinţă umană domnind ca rege în loc de Dumnezeu. Experienţa naşterii din nou va fi respinsă în favoarea aderării la biserică. În adîncimile Satanei s-a intrat în epoca aceea. Şi rodul acelei adîncimi a Satanei care sînt minciuni, ucideri, şi crime oribile au apărut din aceasta.

RĂSPLĂTIRILE

Apoc. 2:26-29. "Şi cel ce biruieşte, şi ţine lucrările Mele pînă la sf'îrşit, aceluia îi voi da Eu putere peste naţiuni: Şi el îi va stăpîni cu un toiag de fier; ca vasele unui olar vor fi zdrobite în cioburi: întocmai cum Eu am primit de la Tatăl Meu. Dar Eu îi voi da luceafărul de dimineaţă. Cel ce are o ureche să audă ce zice Duhul către biserici."

"Cel ce biruieşte şi ţine lucrările Mele pînă la sfîrşit."

Aceasta este foarte evident din remarcările Duhului asupra lucrărilor pe care Domnul încearcă să-i facă pe ai Lui să vadă părerea Lui despre lucrările neprihănite. De patru ori El menţionează lucrările. Şi acum El zice, că acel care continuă să facă credincios lucrările Lui pînă la sfîrşit i se va da putere peste naţiuni, şi va fi un conducător puternic, capabil, neînduplecat care poate să facă faţă aşa puternic în orice situaţie, încît chiar şi cel mai disperat duşman va fi înfrînt dacă va fi nevoie. Demonstrarea lui de stăpînire prin putere va fi ca şi a Fiului însuşi. Aceasta este foarte uimitor. Dar să ne uităm la această promisiune în lumina epocii. Roma puternică cu sprijinul statului, angajînd împăraţi şi oştiri şi legiuitori, înfrînge şi macină pe toţi înaintea ei. Ea a omorît milioane şi flămînzeşte să omoare mai multe milioane care nu se vor apleca la ea. Ea intolerabil aşează sus împăraţi sau îi aduce în jos oricînd poate ea. Da, amestecul ei a făcut de fapt ca naţiuni să cadă deoarece ea a hotărît să nimicească aleşii lui Dumnezeu. Lucrările ei sînt lucrările diavolului, căci ea ucide şi minte cum a făcut el. Dar acolo vine o zi în care Domnul are să spună, "Aduceţi pe aceşti vrăjmaşi ai Mei înaintea Mea şi omorîţi-i." Atunci cei neprihăniţi vor fi cu Domnul lor cînd indignarea Lui neprihănită va cădea asupra hulitorilor. Neprihăniţii venind cu El în slavă, îi vor nimici pe acei care au nimicit pămîntul şi au făcut prăpăd din sfinţii lui Dumnezeu. Aceasta era epoca de întoarcere a obrazului, de tristeţe teribilă; dar vine o zi cînd adevărul va izbuti şi cine va sta în focul ei şi să fie în siguranţă? Numai cei răscumpăraţi ai Domnului.

"Şi Eu îi voi da luceafărul de dimineaţă." Conform cu Apoc. 22:16, şi 2 Pet. 1:19, Isus este Luceafărul de Dimineaţă. "Eu sînt rădăcina şi vlăstarul lui David, luceafărul strălucitor de dimineaţă." "Pînă cînd se iveşte ziua, şi steaua zilei răsare în inimile voastre." Duhul, de aceea, face o promisiune la aleşii din Epocile Întunecoase în relaţie cu El însuşi şi apoi în epocile care vin.

Aşa cum El deja a declarat, Isus se identifică pe Sine cu mesagerii din fiecare epocă. Ei primesc de la El descoperirea asupra Cuvîntului pentru fiecare perioadă. Această descoperire a Cuvîntului aduce pe aleşii lui Dumnezeu afară din lume şi în deplină uniune cu Isus Cristos. Aceşti mesageri sînt numiţi stele deoarece ei strălucesc cu o lumină împrumutată sau reflectată de la Fiul, chiar Isus. Ei deasemeni sînt numiţi stele deoarece ei sînt 'ţinători de lumină' noaptea. Astfel în întunecimea păcatului, ei aduc lumina lui Dumnezeu la poporul Lui.

Aceasta este Epoca Întunecoasă. Aceasta este mai ales întunecoasă pentru că Cuvîntul Domnului este aproape în întregime ascuns de la oameni. Cunoştinţa despre cel Prea Înalt aproape a încetat. Moartea a biruit credincioşii în număr vast pînă cînd rîndurile lor sînt decimate. Lucrurile lui Dumnezeu sînt la cel mai jos declin pînă la această dată, şi se părea că Satan cu siguranţă biruia poporul lui Dumnezeu.

Dacă vreodată un popor a avut nevoie de o promisiune îmbrăţişînd ţara unde nu există noapte, acesta era poporul din Epocile Întunecoase. Şi de aceea Duhul le promite luceafărul de dimineaţă. El le spune că Steaua Conducătoare, chiar Isus, Care locuieşte în Lumină de care nici un om nu se poate apropia, îi va lumina pe ei în împărăţia viitoare prin propria Lui prezenţă personală. El nu va folosi stelele (mesagerii) să mai dea lumină în întuneric. Acesta va fi Isus, Însuşi, vorbind cu ei faţă în faţă aşa cum El împarte împărăţia Lui cu ei.

Aceasta este steaua dimineţii care este vizibilă cînd lumina soarelui începe să strălucească. Cînd Soarele nostru, (Isus) vîne, acolo nu va mai fi nevoie de mesageri; El ne va aduce mesajul Lui de veselie El însuşi; şi aşa cum El conduce împărăţia Lui, şi noi trăim în prezenţa Lui, lumina Cuvîntului va deveni mai strălucitoare şi mai strălucitoare în ziua noastră desăvîrşită.

Ce altceva am putea noi dori pe deasupra lui Isus Cristos? Nu este El totul, tocmai Totul Desăvîrşit?

Cel ce are o ureche să audă ce zice Duhul către biserici. Amin. Chiar aşa, Doamne Dumnezeule, prin Duhul Tău, lasă­ne să auzim adevărul Tău.