Îmi amintesc, ca băiat, odată noi am avut un-un cal bătrîn, care obişnuia să sară gardurile tot timpul. Şi eu presupun că mulţi dintre voi oamenii, la vîrsta mea, aţi şti în urmă în zilele cailor, zilele trăsurilor. Eu am venit de multe ori, chiar în jos pe strada aceasta de aici, mînînd o trăsură cu cal, eu însumi. Eu am patruzeci şi cinci de ani. Acest cal bătrîn, noi puneam un jug pe gîtul lui, aşa cum a-ţi pune la o vacă, şi-l ţineam să nu sară gardul. Şi el sărea, oricum. Şi el atîrna jugul acela şi-l întorcea în jur, şi aşa mai departe. El trecea dincolo de gard.

Mă întrebam ce îl atrăgea pe bătrînul acela. Şi acolo era o groapă mare prăbuşită jos acolo. Acum el stătea în lucernă, înaltă, dar el vroia... Acolo erau nişte lamele de iarbă de livadă într-o groapă prăbuşită. Şi el a sărit gardul acela şi a ajuns în groapa aceea prăbuşită unde erau toate aceste sîrme şi sticle. Păi, el era în gunoiul nostru-nostru, şi a intrat acolo să ia cîteva guri din iarba aceea de livadă. Şi noi trebuia să luăm alţi cîţiva cai şi să-l tragem afară din groapa aceea prăbuşită. Cînd el a ajuns înăuntru acolo, el a ajuns agăţat. Şi cînd el a stat acolo afară, el tremura şi sîngera, şi cum era el, doar să ia o gură, sau două, din iarba aceea de livadă, cînd el stătea în lucernă, aproape pînă la genunchii lui.

Eu adeseori m-am gîndit la tabloul acela. "Calea unui păcătos este grea." El doar nu a vrut să stea liniştit unde el mînca şi avea un timp minunat, dar el trebuia să sară gardul şi mergea să ajungă tot strivit şi tăiat în felul acesta, doar să ia o gură de-de ceva iarbă de vreun fel deosebit. Acum cam acela este felul cum fac oamenii, care sar gardul păşunii lui Dumnezeu. Voi nu credeţi asta? Ies afară, merg afară astăzi; vin înăuntru. Este în biserică, avînd un timp minunat; apoi, mîine, se vinde pentru ceva ca aceea. Aceasta o face foarte greu.

William Branham, predica «Invazia Statelor Unite»
https://ro.branham.ru/sermons/54-0509