Dacă veţi observa, dimineaţa, soarele răsare, este un copil. Razele lui sunt slabe. Apoi ajunge la vârsta adolescenţei, cam pe la ora nouă sau zece. Apoi la timpul prânzului, mijlocul zilei, este în tăria lui. Apoi începe să coboare, şi în cele din urmă apune din nou la Vest, în timp ce se stinge pentru acea zi. Am putea numi aceea sfârşitul soarelui? Nu. Dimineaţa următoare, el vine din nou sus, pentru a ne aduce o nouă zi.
Acum, ce este aceasta? Este Exprimarea lui Dumnezeu. Şi cuvântul exprimare înseamnă "a face de cunoscut un sentiment." Este exprimarea lui Dumnezeu, exprimare către noi, să ne facă de cunoscut sentimentul Lui faţă de noi, că moartea nu ne separă Etern. Noi vom învia din nou, vom reveni din nou.
De fiecare dată când sămânţa moare în pământ, în toamna anului, întocmai ca aceste flori, ele, seminţele mici cad de pe ele când le loveşte îngheţul, şi sămânţa se duce jos în pământ. Şi pe cât de ciudat pare a fi, totuşi este adevărul, Dumnezeu este atât de infinit încât El nu scapă din vedere nimic. El are o procesiune funerară pentru floarea Lui. După ce îngheţul le loveşte, atunci vin ploile toamnei, şi lacrimi foarte mari, de picături de ploaie, picături din cer, şi îngroapă sămânţa acelei flori, loveşte asupra acesteia, şi poate se duce un inch sau doi sub pământ. Apoi vânturile reci ale iernii încep să străbată, şi micuţele petale sunt duse, şi tulpina este dusă, şi atunci bulbul îngheaţă şi se usucă. Şi apoi sămânţa mică îngheaţă, şi măduva se scurge din aceasta. Şi, păi, pe la timpul primăverii, nu mai poţi găsi nimic rămas din aceasta.
Dar este acela sfârşitul florii? Niciodată. A fost pusă aici cu un scop. Şi când şi-a servit bine scopul, atunci Dumnezeu ne face de cunoscut, prin floare, exprimarea Lui către noi.
La fel de sigur cum soarele vine un pic mai aproape de pământ, ca să aducă o rază mai călduroasă, voi nu aţi putea ascunde acea viaţă niciunde. Aţi putea să o acoperiţi cu o piatră. Aţi observat vreodată când puneţi betonul vostru în timpul iernii, unde este iarba mai groasă în primăvară? Chiar în jurul marginii betonului. De ce este aceasta? Este acea viaţă care este sub piatră. Când soarele începe să scalde pământul, voi nu puteţi ţine viaţa. Îşi va găsi calea afară de sub beton şi îşi va vârî capul sus, pentru a-l lăuda pe Dumnezeu, pentru că soarele este învierea. S-u-n [soarele – Trans.] este învierea întregii vieţi botanice. Nu o puteţi ascunde atâta timp cât soarele străluceşte.
S-o-n [fiul – Trans.] pare a fi, de multe ori, departe. Dar când El începe să strălucească, "Soarele neprihănirii va răsări cu vindecare în aripile Lui." Şi fiecare viaţă, nu contează unde este îngropată, cât de adânc, cât de departe în ape, sau în nisipuri, în stânci, se va ridica spre slava lui Dumnzeu.
Pentru că, Dumnezeu se exprimă către noi, arătându-ne chiar ceea ce face El. Scopul Lui este să ne arate, prin flori, prin soare, prin pomi, prin toată viaţa, că El este învierea şi Viaţa. Dumnezeu învie Viaţa Lui când serveşte scopului Său.
Şi dacă floarea îşi serveşte scopul, şi Dumnezeu are o înviere pentru floare, cu cât mai mult pentru sora noastră care serveşte scopului ei în viaţă. Dumnezeu are o înviere pentru aceia care servesc scopul lor. Noi putem afla scopul nostru şi apoi să-L servim.

William Branham, predica «Exprimări»
https://ro.branham.ru/sermons/62-0313