Pecetea Lui Dumnezeu

The Seal Of God
Data: 54-0514 | Durată: 1 oră și 58 minute | Traducere: m-hub
Jeffersonville, Indiana, SUA

E-1 ...trezire, chiar în felul demodat cum am avut cu mulţi ani în urmă, şi suntem foarte mulţumitori pentru aceea. Şi apreciez aceste cântări în plus, toate cântările, şi aceste cântări speciale. Am parcurs ultima milă din drum; odihna la încheierea zilei. Acolo este locul unde, poate, doar stând aici, când ei cântau aceea, mă uitam afară privind şi văzând soarele apunând; păsărelele toate cântau pe un ton liniştit şi încetişor, totul este aproape gata acum şi ele s-au dus în odihnă, mâine dimineaţă se vor trezi pentru o nouă zi.

E-2 Şi în acest fel este în viaţă; zilele lucrătoare curând trec, şi ne lăsăm pe canapea. Mi-ar place să vorbesc cu El în ziua aceea, doar să vorbesc cu El. Să-mi adun hainele în jurul meu, şi să intru în cameră.

E-3 Ştiind aceasta, aşa cum a zis Sfântul Pavel din vechime: „Îl cunosc în Puterea învierii”. Căci, când El cheamă dintre cei morţi, eu voi fi chemat cu ei. „Cunoscându-L în Puterea învierii Lui.” Nu să-L cunosc prin cuvânt sau faptă, ci să-L cunosc prin Puterea învierii Lui.
Aceea este una dintre marile nădejdi în seara aceasta, că singura nădejde ce o avem, este... marea înviere a Domnului nostru Isus; şi învierea noastră preliminară ce o avem acum, din moarte la Viaţă, prin a avea Viţa Veşnică prin Isus Cristos.

E-4 Aşteptând, şi aşteptând în mod glorios, toată natura, până în ziua aceea când El va veni a doua oară, din Cer, pe care Dumnezeu Îl va trimite la timpul potrivit. Şi apoi aceste trupuri muritoare, în care gemem acum, se vor îmbrăca în nemurire: „Şi vom fi schimbaţi şi făcuţi ca trupul Său propriu glorios, că Îl vom vedea aşa cum este”.
Atunci păcatul şi suferinţa, păcatul şi moartea acestei lumii întunecate va înceta,
În acest regat glorios cu Isus o mie de ani de pace.

E-5 Păsările o aşteaptă. Pomii o aşteaptă. Toată natura îngenunchează şi plânge, aşteptând după timpul acela, gemând să se îmbrace peste acesta.

E-6 Fetiţa mea, cu un timp în urmă, mi-a pus o întrebare. Ea a zis: „Tată, cum arăta acest pământ când Dumnezeu l-a terminat?”

E-7 Am zis: „A fost frumos, dragă. El era frumos”. Şi am zis: „Într-o zi va fi din nou în acel fel, când blestemul este îndepărtat. Şi apoi noi vom... Acela va fi aşa cum a fost la început, un mare paradis al lui Dumnezeu”.

E-8 Acum, direct la lucru. M-am gândit acum, în prima seară... Aceasta este a treia seară din trezirea noastră mică. Şi nu am avut o campanie de vindecare. Este doar să vă relaxaţi, doar să ne exprimăm sentimentele, şi să învăţăm Evanghelia în felul demodat; aceeaşi Evanghelie ce am învăţat-o aici, cu mulţi, mulţi ani în urmă, nu s-a schimbat nici un pic. Este corect, chiar aceeaşi Evanghelie, nici un pic de reînnoire sau lustruire; chiar aceeaşi Evanghelie.

E-9 Afară în treziri, fiind interdenominaţional, pe temelia de a fi sprijinit pe auditorii şi multe denominaţii diferite de oameni au venit împreună, într-un fel ne-am reţinut de la Doctrine; totul în afară de vindecare Divină, şi, desigur acceptarea Domnului Isus. Dar când sunteţi în casa voastră, ca biserica de acasă de aici, simţiţi ca şi cum v-aţi întoarce gulerul, şi doar simplu predicaţi ceea ce credeţi că este corect, şi aceea este.

E-10 Şi de multe ori, aici, avem, de multe ori, oameni care nu sunt de acord. Nu putem aştepta ca fiecare să fie de acord cu noi despre Doctrina bisericii noastre şi a lucrurilor ce le avem. Dar noi am putea fi acelaşi lucru cum ar predica păstorul vostru, dar el încă ar fi fratele meu. Nu ca să-l dispreţuiesc. Şi fiecare vede lucrurile din puncte diferite de vedere.

E-11 Şi în această săptămână, văzând că trebuie să anulez o săptămână în Canada, pe baza unei furtuni de zăpadă, păi, aceea mi-ar da privilegiul să ajung aici la tabernacul pentru o trezire de câteva seri, ce le-am promis când am plecat. Şi am anunţat-o, că nu a existat... „nu va fi un serviciu de vindecare; doar să predic Evanghelia”. Doar... Şi în aceasta, am aflat, m-am gândit că poate voi lua câteva seri despre cele Şapte Epoci ale Bisericii. Căci cred într-adevăr că trăim în ultima epocă a bisericii, ultima zi, chiar înainte de Venirea Domnului Isus.

E-12 Întotdeauna încerc să mă cântăresc, bisericuţa mea de aici, oriunde am vorbit, deoarece bunul Domn din Cer mi-a dat o slujbă mică, la fel, de partea supranaturală, aşa cum înţelegeţi. Şi oamenii atârnă în cuvântul vostru, şi astfel eu trebuie să fiu foarte atent despre ce afirmaţii fac. Că, dacă Duhul Sfânt a garantat această putere de viziune şi cunoaştere, care sunt fără îndoieli, şi ei vă aud vorbind, ei simt că aveţi vreo concepţie despre ceea ce vorbiţi, sau Dumnezeu niciodată nu va binecuvânta o eroare şi să o trimită în acel fel. Vedeţi? Astfel atunci trebuie să fiţi foarte atenţi, şi să o cântăriţi în Lumina Cuvântului, tot timpul. Şi în aceea, dacă fac o greşeală, mă rog ca Dumnezeu să mă ierte, că nu vreau să o fac. Şi eu...

E-13 Şi oricând, în învăţătură, şi în special în aceste subiecte adânci în care suntem acum, şi ultima seară despre Semnul Fiarei, şi subiectele ca acelea, şi în seara aceasta despre Pecetea lui Dumnezeu, semnul lui Dumnezeu, şi altele în acel fel, simt că poate ar fi mulţi care nu sunt de acord cu aceasta, cu ceea ce învăţ eu despre aceea. Dar încerc să o fac chiar cum... fără să o îndrept spre o biserică, sau denominaţie, sau vreo persoană, nu de loc. Dumnezeu o ştie. Doar în Lumina în care o văd, în acel fel o vorbesc.

E-14 Şi nu există nici o biserică care spune Numele Domnului Isus pe care să nu o iubesc. Aceea nu este o persoană care ar putea spune Numele Lui, sau să am vreun respect pentru El mai mic decât să merg la moarte făcând ceva pentru ei. Este corect. Nu contează ce marcă de religie poartă, fie că sunt metodişti, baptişti, catolici, orice ar putea fi, aceea nu ar conta nimic pentru mine. Este corect. Atât timp cât ei au respect pentru Domnul meu.

E-15 Dar, acum, există un Plan. Şi acum fiecare biserică învaţă, poate, ce este teologia lor despre acea biserică, crezând că aceea este bazată pe Plan. Ei bine, acum, de multe ori, văzând lucrurile acelea, că nu sunt în felul cum citesc eu Planul, astfel atunci am un drept la biserica mea să pun ceea ce cred că este corect.

E-16 Aici cu un timp în urmă, un contractant... Eram în Miltown, la biserica Baptistă din Miltown, unde am avut o trezire. Şi Fratele Wright şi voi toţi, cred că, vi-l amintiţi pe Marion Lee. Şi el era foarte supărat referitor la ce am învăţat despre botezul în apă. Ei bine, el s-a dus acasă, şi a fost supărat referitor la aceea. Şi el era un contractant.

E-17 În noaptea aceea a visat un vis. Domnul i-a arătat că el zidea o casă, şi trebuia să pună un geam de arcadă la ea. Şi astfel în loc să pună un geam de arcadă la aceea, el tocmai a pus o poartă, a zis:
„Aceea va fi în ordine”. Astfel când a venit proprietarul casei a zis: „Dărâm-o până la temelie; începe-o din nou”.

E-18 Astfel el a învăţat ceva diferit la ceea ce a învăţat Biblia, astfel a zis: „Aş putea tot aşa de bine să o stric de la temelie şi s-o zidesc din nou”. M-am dus acasă cu el în seara aceea, am stat toată noaptea la casa lui. Astfel atunci noi...

E-19 Este adevărată. Aceea a trebuit să fie pusă. Şi, învăţând aceste subiecte, eu nu sunt un învăţător.
Dar în ceea ce ştiu despre Acela, mi-ar place să-L explic celorlalţi, şi să am părtăşie în jurul Cuvântului, în timp ce Duhul Sfânt îl face real inimii noastre. Astfel noi doar ne-am bucurat mult făcând aceea.

E-20 Şi doar odihnindu-ne pe scumpul nostru păstor de aici, Fratele Neville. Dacă există vreun străin în porţile noastre; bărbatul de aici este pastorul nostru, Fratele Neville, un om al lui Dumnezeu, un adevărat slujitor al Domnului Isus Cristos. Eu nu o spun din cauză că el stă aici. Eu o spun în spatele lui, sau oriunde, era în acel fel de când l-am cunoscut. A fost un metodist strict, şi eu am fost un baptist strict, dar am fost fraţi împreună, şi astfel amândoi am devenit holy-rollers. Bine, nu-i aşa frate? Amin. Noi stăm pe un teren mutual.

E-21 Ei bine, noi, noi am avut un timp minunat în acest fel: „Doar având părtăşie unii cu alţii, în timp ce Sângele lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, ne curăţă de orice fărădelege”. Astfel noi avem un timp mare, şi desigur că apreciem străinii din porţile noastre, în seara aceasta, aici.

E-22 Trezirea noastră mică, cred că vă întrebaţi de ce nu a fost anunţată. Ei bine, a fost doar puţin timp de jubileu pentru biserica noastră de aici, şi pentru acel motiv noi poate... Nu ştiu cum va conduce Duhul Sfânt, dar poate într-o seară, înainte de a încheia aici, poate vom avea un serviciu de vindecare, dacă va voi Domnul. Şi astfel am încrederea că El o va acorda.

E-23 Trebuie să mă duc înapoi în Canada acum, să continuu trezirile. Şi aşa cum ştim cu toţii, noi avem o planificare cam aglomerată, plină până la data când vom pleca în străinătate. Şi aranjamentele sunt pregătite, să începem în Durban, South... în Johanesburg, Africa de Sud, în septembrie, prin trei. Şi apoi vom merge înainte de acolo în Durban; şi în India; şi în Palestina; şi Luxemburg; şi Frankfurt; şi Transiordan; şi peste tot pe acolo. Ne vom întoarce înapoi acasă când Domnul ne conduce înapoi, când El ne spune să venim înapoi. Apoi ei vor fixa un alt itinerar din Noua Zeelandă şi Australia, şi pe acolo în jos; şi prin est, în Japonia, şi ţările acelea de acolo.

E-24 Simt că foarte multe biserici din jur de aici, unde oamenii, oh, vai, doar se prozelesc, unul pe celălalt, şi, apoi, mii de oameni niciodată nu au auzit despre Isus niciodată. Şi astfel simt că... Este sentimentul meu, personal, este datoria mea să duc mesajul la ei, din câte ştiu mai bine. Şi acum în timp ce eu...

E-25 Daţi-mi voie să o spun din nou acum, căci, stând prezenţi, metodişti, baptişti, catolici, prezbiterieni, penticostali, pelerini sfinţenişti, nazarineni, stând în jur, şi din aceea suntem făcuţi... Cred eu că în acel fel va fi Cerul, un fel de, tot grupul va sta acolo.

E-26 Şi acum în aceste mesaje, ca Semnul Fiarei, şi astăzi când există o aşa mare confuzie. L-aţi înţeles, seara trecută? Dacă da, ziceţi: „Amin”. Acum vom vorbi în seara aceasta despre semnul lui Dumnezeu, sau, Pecetea lui Dumnezeu. Acum ne dăm seama...

E-27 Acum, eu nu încerc să predic din două Biblii; una este suficientă. Dar am una dintre ele aici pentru un scop de notiţe de bază, şi altele, la referinţe, dacă cineva ar pune o întrebare. Şi acum, mâine seară, dacă va voi Domnul, după predicare...

E-28 În prima seară, despre cele şapte Epoci ale Bisericii văzând unde am fost, unde suntem, poziţional, în ziua în care trăim.

E-29 Seara trecută, despre cea mai mare crimă ce există în lume, Semnul Fiarei,

E-30 Şi în seara aceasta, despre cea mai mare binecuvântare ce există în lume, Pecetea lui Dumnezeu.

E-31 Mâine seară vă dau o şansă să trageţi după mine, acum. Mâine seară sunt întrebări, şi lucrurile ce nu le înţelegeţi referitor la ceea ce s-a predicat. Voi aţi fost domni şi doamne suficient, sau destul de creştini, să spun, să staţi liniştiţi în timpul slujbelor. Aş dori să scrieţi, mâine seară când veniţi la biserică, şi veniţi cât se poate de devreme se poate, că va trebui să vin mai devreme să le citesc să le pot răspunde, referitor la ceea ce este întrebarea voastră referitor la Scriptură.
Apoi duminică dimineaţa este şcoala duminicală obişnuită.

E-32 Duminică seara, poate duminică seara este serviciul de botez. Există câţiva oameni ce s-au botezat. Şi apoi duminică seara, poate vom avea, ori un mesaj Evanghelic sau serviciu de vindecare. Vom vedea dacă Domnul ne conduce spre acea seară, pentru duminică seara, mesajul despre aceea.

E-33 Acum aflăm, înainte de a ne apropia de aceasta, că: „Nu există nimeni în Cer, nimeni pe pământ, sau nimeni sub pământ, ce a fost vrednic să ia Cartea, sau să o deschidă, sau să-i rupă Peceţile”. „Nimeni!” Ioan a văzut-o în Apocalipsa. Şi noi învăţăm Apocalipsa acum. „Şi Ioan a plâns. Dar acolo era Mielul ce a fost junghiat, de la întemeierea lumii; El a fost vrednic să vină să ia Cartea din mâna Celui ce şedea pe Tron, şi să deschidă Cartea, şi să-i rupă Peceţile.” Şi Mielul acela, desigur, era Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Şi acum, dacă El este singurul care este vrednic...

E-34 El a trăit aici odată cu noi, pe pământ, în forma unui Om. Dumnezeu a locuit în Fiul Său, Cristos Isus, ca Dumnezeu - Om.

E-35 Şi El s-a reîntors în Glorie, lăsând acest Cuvânt: „Încă puţin şi lumea nu mă va mai vedea. Dar, voi Mă veţi vedea, că Eu voi fi cu voi, chiar în voi, până la sfârşitul lumii”. Persoana Duhului Sfânt, Dumnezeu, se reîntoarce în forma aceea. El... Isus a zis: „Eu vin de la Dumnezeu; merg la Dumnezeu”. El a venit din Eternitate, a păşit în timp; a ieşit din timp, înapoi în Eternitate.

E-36 Şi lumea nu L-a cunoscut. „El a fost în lume, şi lumea a fost făcută prin El, şi lumea nu L-a cunoscut.
Dar toţi aceia care L-au primit, ei... le-a dat puterea să devină fiii lui Dumnezeu”.

E-37 Şi, acum, acum Isus Cristos este cu noi: „Încă puţin şi lumea nu mă va mai vedea, dar voi mă veţi vedea”. Acum va exista o lume care nu-L vede, şi va trebui să fie un „cel” ce vede. „Că Eu...” „Eu” este un pronume personal. „Eu voi fi cu voi, chiar în voi, până la sfârşitul lumii.” Şi voi, credinciosul, Îl va vedea până la sfârşitul lumii.

E-38 Evrei 13 : 8, a zis: „Isus Cristos este acelaşi ieri, astăzi, şi pentru totdeauna”. Urmăriţi-L în putere, acelaşi Domn Isus, aceeaşi dragoste, aceleaşi minuni, aceleaşi semne ce l-au însoţit, mergând drept în jos. El este Trupul tainic acum, Trupul celor înviaţi, din păcat la Viaţă. El trăieşte în ei.

E-39 Dumnezeu în marea Sa glorie, Dumnezeu condensându-se, venind din Stâlpul de Foc, nimeni nu-l putea atinge, jos în forma unui trup uman unde putea atinge, dar El s-a născut din virgină. Apoi, acolo, dându-şi viaţa să fie crucificat, să cureţe omul păcătos, şi El a putut trăi chiar în mijlocul oamenilor. Ce dragoste are Dumnezeu pentru oameni, încât s-a desfăşurat Însuşi, să facă o cale curăţită ce a putut-o trăi şi să iubească între bărbaţi şi femei. Aceea este frumoasă. Da. Acela-i Tatăl nostru.

E-40 Fie ca noi să mergem spre El chiar acum, spre Autorul Cărţii, înainte de a deschide paginile.

E-41 Bunul nostru Tată Ceresc, venim la tine, în seara aceasta, în felul cum ne-a fost promis: „Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, o voi face”. Astfel noi nu avem neprihănire, nu avem nimic ce-ţi putem oferi, numai venim în Numele Domnului Isus ştiind că, Tu ai promis că ne vei asculta prin acest Nume.

E-42 Apoi Îţi cerem, ştiind că avem aici, în considerare în seara aceasta, unul dintre cele mai remarcabile subiecte ale zilei, Pecetea lui Dumnezeu. Tată, ne rugăm, Doamne, ştiind că acest grupuleţ de oameni care sunt adunaţi aici, dacă îi voi conduce greşit, voi da socoteală pentru aceea în Ziua Judecăţii. Şi în seara trecută, despre, Semnul Fiarei. O Tată, ne rugăm ca Tu să conduci şi să călăuzeşti acele Cuvinte. Fie ca El să nu se întoarcă gol, ci să îndeplinească ceea ce a fost scopul lor când au fost scrise în Carte.

E-43 Şi acum venim, Tu Cel Sfânt, ia Cuvântul lui Dumnezeu chiar din Biblie, vorbeşte-L prin buze muritoare, la urechi muritoare, şi taie împrejur şi vorbirea şi auzirea, să putem realiza ceva prin această adunare împreună, în seara aceasta; ştiind că ar putea exista unii aici, dacă lumea va mai sta încă un an, nu vor mai fi muritori pe pământ.

E-44 Şi acum noi suntem la casa de corecţie, la casa lui Dumnezeu, unde vom sta pentru corectare. Şi fie ca Duhul Sfânt să mă corecteze, şi să-mi închidă gura, aşa cum a făcut gurii leilor, cu Daniel. Şi Tu îmi cunoşti inima, dacă ar trebui să vorbesc un cuvânt contrar sau în mine. Fie ca Duhul Sfânt să ungă fiecare Cuvânt. Doar stau ca un vas gol; şi fie ca El să vorbească Cuvântul lui Dumnezeu, în seara aceasta, pentru inimile noastre flămânde care doresc să audă de la el. Şi fie ca El, care a scris Biblia, să vină şi să O interpreteze slujitorilor Tăi smeriţi de aici. Ţi-o cerem în Numele lui Isus. Amin.

E-45 Acum, doar pentru o mică temelie, din care să începem în seara aceasta, cu Pecetea lui Dumnezeu.

E-46 Nu uitaţi, mâine seară, am dori să vă aduceţi întrebările voastre. Şi scrieţi-le clar, şi puneţi-le pe platformă, devreme, sau pe amvon, cât de repede puteţi. Acum acest subiect mare ce l-am avut seara trecută...

E-47 Prima seară, înainte de seara trecută, a fost Biserica şi epocile bisericii, cum L-am văzut pe Isus stând în mijlocul celor Şapte Sfeşnice de Aur, să-l privim ca piatră de iaspis şi sardiu, începutul şi sfârşitul, Ruben şi Beniamin. Vedeţi cele şapte sfeşnice, sau şapte candele stând, şi un curcubeu peste acelea, ca un legământ, şi cum a arătat El. Şi Glasul Lui era ca Glasul unor ape multe, şi Cristos şi Biserica, vorbind împreună; cu un brâu de aur pe la mijlocul Bisericii, acoperit, ţinând Evanghelia ţinând neprihănirea lui Cristos peste Biserică. Stând pe temelia de aramă, judecata Divină; Dumnezeu şi-a revărsat judecata Sa Divină peste Cristos, şi El a suferit, cel nevinovat pentru cel vinovat.

E-48 Apoi, văzând cum a început cu biserica din Efes; apoi a doua epocă a bisericii; a treia epocă a bisericii, a patra epocă a bisericii, o mie cinci sute de ani de epoci întunecate; prin epoca luterană; şi epoca Filadelfia; şi în jos până la epoca Laodiceană, ultima epocă.

E-49 Văzând Vechiul Testament, cum au fost ei perfect tipizaţi la început, în Solomon, şi în jos prin timpul lui Ahab, epoca întunecată. Şi am aflat, ca Izabela, Ahab, un predicator de graniţă, sau un om care a fost înăuntru şi afară. Chiar ca o grămadă de membrii de biserică căldicei de astăzi, oameni, pornind şi oprindu-se; în biserică astăzi, mâine îi puteţi aştepta oriunde; compromiţând, coborând, mergând cu lumea, încă se autonumesc creştini. Şi Ahab, în starea aceea, a căzut din cauza fetiţelor frumoase, chiar dacă era cea mai rea dintre toate. Şi s-a căsătorit cu ea, şi a adus idolatrie în Israel, chiar în cel mai întunecat timp al lui Israel, epoca întunecată. Acum, aflăm că ei au venit de acolo cu o poziţie de aramă, şi înainte afară, şi în final căldicel, în jos până când Dumnezeu i-a scuipat afară din gura Lui şi a acceptat Neamurile.

E-50 Şi acum aflăm că ei au început de la prima, Epoca Efes, la început, în epoca bisericii; următoarea epocă a bisericii a început să se răcească şi să devină căldicei; a intrat, şi epoca întunecată. Şi doar aşa ca şi în ziua aceea, cum Ahab s-a căsătorit cu o idolatră, Izabela, şi a adus idolatrie în Israel; apoi Protestantismul s-a căsătorit cu romanismul, catolicismul, şi a adus idolatrie în biserică. A ieşit afară prin Martin Luther; jos prin John Wesley; dincolo la penticostali; şi afară, chiar scuipată din gura lui Dumnezeu; şi Dumnezeu se întoarce din nou la Evrei din nou, tot aşa de perfect.

E-51 Acum, ştiu că sunt... Voi ziceţi, acum, eu sunt un simbolizator. Este corect. Deoarece, ştiu, ştiu un singur lucru, dacă voi merge spre umbra mea şi văd cum arată umbra mea, am o concepţie despre cum arăt; dacă sunt un animal cu patru picioare, sau o pasăre cu pene, sau orice este, aceea este o umbră.

E-52 Şi Vechiul Testament a fost o umbră a Noului. Am primit-o seara trecută, în Apocalipsa 12, femeia cu legea sub picioare, luna şi soarele la capul ei, ca un simbol. Cum, toate lucrurile acelea, Evrei al 11-lea capitol ne spune, că ele au fost toate simboluri şi umbre. Eu cred, că Evrei al 12-lea capitol, a zis că el: „Văzând că suntem înconjuraţi de un nor aşa de mare de martori, să lăsăm la o parte orice povară, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de uşor, să putem alerga cu răbdare, cursa ce ne-a fost pusă înainte”. Acum, am văzut lucrurile acelea. Apoi seara trecută...

E-53 Am luat de aici din urmă, să aflăm, sau, alaltăseară. Am aflat atunci, că, prima biserică, cum a început. A fost inaugurată şi a început în Ziua Cincizecimii, unde Duhul Sfânt a fost revărsat peste credincioşi. Şi am văzut reacţia acestor credincioşi, şi cum a acţionat El asupra lor, şi ce au făcut ei, şi semnele şi minunile ce i-au însoţit.

E-54 Apoi aflăm, la încheierea acelei epoci ale bisericii, cam la vreo trei sute de ani, ei au avut o răsărire a unei erezii între ei, numită, „doctrina Nicolaiţilor”. Apoi aflăm, acelea au fost fapte, de la început.
În următoarea epocă a bisericii, aceea a devenit o doctrină.
Şi apoi a devenit o persecuţie, în epoca întunecată.

E-55 Apoi venind de cealaltă parte, pe aici, şi am aflat că aceea a clocit chiar în bisericile protestante ce au ieşit.

E-56 Apoi mergem înapoi din nou apoi şi aflăm cum toţi sunt căldicei pe aici la sfârşitul epocii, de partea aceasta, cum se răceşte totul. Chiar cum a făcut cu Evreii, tot la fel se face cu Neamurile; se răceşte ca şi cum merge în acest fel, umbra, stingându-se.

E-57 Chiar cum a fost, în zilele lui Wesley, şi noi am adus-o seara trecută, şi Luther. Ce trezire mare aţi avut, dar, următoarea rundă, ea a început să se răcească. În următoarea rundă, a devenit şi mai rece. Iar acum este numai un grup de crezuri şi forme. Aceea este tot ce există din aceea. Vedeţi? Şi în acel fel a fost peste tot. Astfel apoi am învăţat-o.

E-58 Acum, aproape acum, ascultaţi, să fiţi siguri că vă veţi aminti. Nu condamn Catolicii, şi nu condamn Protestanţii, că din amândoi vine Sămânţa lui Dumnezeu, prin alegere. Cei ce sunt rânduiţi la Viaţă, Îl vor vedea şi vor umbla în Acela. Cei ce nu pot vedea, umblă în întunecime. Aceea este la aprecierea lui Dumnezeu. Dumnezeu o face. El a jurat şi a promis lui Abraham că îl va salva pe el şi Sămânţa lui. Acum, dacă aveţi Sămânţa lui Abraham, aveţi Viaţa Eternă, aceea-i tot, şi sunteţi moştenitori conform cu promisiunea. Şi totul este prin har şi prin alegerea lui Dumnezeu.

E-59 Acum observaţi, în aceasta de aici. Şi uneori sunt... poate dacă aş predica mai mult, sau aş învăţa mai mult. Aceea a fost de mulţi ani. Aceasta este prima adunare de învăţare ce am avut-o, de vreo opt ani. Şi este doar puţin, poate cam, ruginit la aceea, în unele locuri. Oricând sunteţi... Puneţi-mi o întrebare care o doriţi; lăsaţi-o la platformă, sau pe amvon, şi mă voi bucura să o iau.

E-60 Acum observaţi. Dar tot ce ştiu despre Acela, nu l-am învăţat de la vreun om, printr-un seminar. M-am rugat până când am avut o descoperire din el, şi acela trebuie să se compare cu Cuvântul lui Dumnezeu.

E-61 În Vechiul Testament, ei au avut trei căi de a cunoaşte mesajul. Prima cale prin care au aflat, ori era scris în lege; următorul lucru era un profet; sau următorul lucru era Urim şi Tumim.
Acum orice învăţător ştie ce era Urim şi Tumim. Aceea era o lumină care strălucea peste pieptarul lui Aaron, ce îl aveau atârnat acolo în templu. Acum, dacă un profet profeţea, şi Lumina nu se aprindea pe Urim şi Tumim, acela era greşit. Acela era un răspuns Divin de la Dumnezeu: „Acela era greşit”. Apoi dacă ei... Dacă un visător visa un vis, şi acela nu strălucea peste Urim şi Tumim, acela era greşit.

E-62 Acum, Urimul şi Tumimul s-a terminat, în sensul acela, dar Acesta este Urimul şi Tumimul lui Dumnezeu acum, Biblia. Dacă un profet, sau un visător, sau orice este, sau un învăţător, care nu şi-a bazat teoria lor exact pe AŞA VORBEŞTE DOMNUL, eu nu-l cred, vedeţi. Trebuie să vină chiar Aici, din Geneza la Apocalipsa, nu numai într-un singur loc. Acela trebuie să vină prin Biblie şi să-L lege exact împreună. Da, domnule. Acela trebuie să se îmbine cu restul din Acela, şi să se ţină împreună. Dacă nu, puteţi lua un lucru şi să spui că acela-i purgatoriu, şi să predicaţi catolicism din Biblie. Dar aceea trebuie să se îmbine complet din Geneza la Apocalipsa, să clarifice imaginea. Este corect.

E-63 Şi Duhul Sfânt este Acela care developează această poză pentru voi, dacă îi veţi permite să o facă.
El vă va conduce în toată Lumina. Biblia a zis aşa. Isus a zis că El o va face.

E-64 Acum observaţi ca... Din nou, aflăm că ei au făcut acolo. Apoi, după un timp, ei au o doctrină. Au persecuţia. Ei s-au dus afară.

E-65 Şi apoi venim să aflăm, că în această zi acum, că Biblia a prezis că va exista un timp când oamenii vor primi un semn, şi un semn al fiarei.

E-66 De fiecare dată când ceva mic zboară în ţară, fiecare a zis: „Acela-i semnul fiarei”. Când bătrânii... tocmai am fost ordinat în biserica baptistă, când am auzit despre N.R.A. Ei bine, fiecare a zis: „Acela-i semnul fiarei”. Apoi fiecare a pornit pe acolo: „Este semnul fiarei”.

E-67 Şi acum ei spun: „Vine Rusia aici jos, comunismul, acela-i semnul fiarei”. Dar este o minciună. Acela nu-i semnul fiarei. Biblia spune ce este semnul fiarei. Semnul fiarei nu este ceva mare anti-religios anti-ţară ce se va ridica în acel fel. Comunismul nu este Rusia; comunismul este un duh. Acela-i tot... Noi nu trebuie să ne îngrijorăm de Rusia.

E-68 Putreziciunea noastră ne ucide. Comunismul se mişcă chiar între bisericile noastre şi orice altceva, voi ştiţi, în şcolile noastre, în casele noastre, peste tot, în naţiunea noastră. Toată lucrarea este mâncată de viermi. Priorul care ciuguleşte pe măr nu-l răneşte; acela-i viermele din miez care ruinează mărul. Aceea este, este doar putreziciunea dintre noi. Mergând, vă autonumiţi creştini, şi vă comportaţi ca lumea, şi vă îmbrăcaţi ca lumea, şi iau parte la lume, şi ne numim... Lumea este bolnavă şi obosită de astfel de lucruri. Şi nu numai lumea, mulţi creştini sunt, la fel. Da.

E-69 Deseori am zis: „Dumnezeu să ajute zilei când oamenii vor fi ceea ce ar trebui să fie. Dacă am fost împotriva Lui, voi spune că am fost împotriva Lui, voi fi împotriva Lui în orice lucru pot fi”. Dar sunt pentru El, şi Îl iubesc, şi Îl cred. Şi viaţa mea este în mâinile Lui, să facă cu ea orice vrea El să facă, deoarece eu cred căci creştinătatea este Adevăr. Este corect. Cred că acela-i Adevărul.

E-70 Călătorind prin lume, privind prin diferite ismuri, şi altele, toţi fondatorii lor sunt morţi şi zac în mormânt, şi ei au teologie. Cam aceea este cu ceea ce merge biserica, totuşi.

E-71 „Dar cei ce îşi cunosc Dumnezeul vor face isprăvi mari.” Şi Puterea lui Isus Cristos cel înviat trăieşte în om. Este corect. El nu este mort; El este înviat. „Eu voi fi cu voi, chiar în voi, şi lucrările ce le fac Eu le veţi face şi voi.” Da, domnule.

E-72 Apoi lumea se uită şi zice: „Fanatism”. Am văzut unde am luat-o seara trecută, cu ajutorul lui Dumnezeu.

E-73 Acum, aflăm că primul lucru ce s-a ridicat din vreo formă de fiară, de fapt, sau... Fiara înseamnă o „putere”. Noi am trecut prin toate simbolurile şi orice altceva, seara trecută, să dovedim că fiara era putere. Şi aceea nu a venit din Rusia. Aceea a venit din Roma. Este corect. Ea a venit din Roma.

E-74 Şi ea nu a fost… nu a fost un grup de oameni. Aceea nu a fost o organizaţie politică. Aceea a fost o instituţie religioasă. Aceea a fost o biserică care „şedea pe şapte dealuri”, cu un bărbat care avea putere de control peste toată lumea, acolo. Exact corect. Şi aflăm că aceea era o femeie, şi a pozat-o foarte clar. Nu vreau să iau interpretarea mea proprie; doar citesc Biblia. Căci, nu există alt loc în lume, nici un alt oraş din lume, care conduce tot pământul. În orice naţiune, acea caracteristică a Romanismului iese în cele zece degete de la picioare din viziunea lui Daniel, şi aflăm că acela era Oraşul Vatican.

E-75 Cel puţin vreo doisprezece catolici loiali au stat aici seara trecută. Ei au stat liniştiţi şi au ascultat. Ei sunt sinceri. Sunt flămânzi.

E-76 Acum, voi nu vă puteţi certa cu preotul. El nu se va certa, deoarece un preot: „Dacă biserica zice ceva diferit de această Biblie, biserica are dreptate”. Pentru mine, Biblia are dreptate şi biserica este greşită. Vedeţi? Nu vă puteţi certa cu ei. Ei, voi aveţi... nu este cale de ceartă. Nu este cale de discuţie sau dezbatere. Deoarece, ei cred: „Ceea ce zice biserica, aceea este! Aceea este ce spune biserica, nu contează ceea ce spune Biblia. Este ceea ce spune biserica!” Ei cred biserica. Noi credem Biblia.

E-77 Acum am aflat că ea s-a numit... Biserica era o femeie. Şi ea s-a numit cu cuvântul direct, vulgar „CURVA”, şi apoi ea era „MAMA CURVELOR”. Şi aflăm că biserica romano-catolică a fost prima biserică mamă. Ea este exact ceea ce a zis că este. Ea este prima biserică ce va fi cândva organizată. Când Dumnezeu a organizat cândva o religie, aceea a fost biserica catolică. Prima organizaţie ce s-a organizat cândva în lume, sau din religie creştină, biserica Catolică. Acum...

E-78 Şi apoi, în final, ea a fost „MAMA CURVELOR”. Ea a născut biserici, după ea, că ele nu au putut avea băieţi. Ele au trebuit să aibă fete, şi am aflat că biserica protestantă este un produs al bisericii catolice. Prin cercetarea Scripturilor, şi căutând în cartea voastră de istorie vedem că biserica Protestantă este produsul ei. Şi protestanţii nu pot striga la catolici, din cauză că, amândouă, spun că ele sunt „PROSTITUATE” şi „CURVĂ”. Aceea este directă, dar este AŞA VORBEŞTE DOMNUL. Este corect.

E-79 Urmăriţi, apoi a zis: „Haideţi”, în Statele Unite, ei au zis: „să facem un chip fiarei”. Dacă fiara a fost o putere, şi puterea a fost o organizaţie; nu luând teorie acum. Acela-i Cuvântul lui Dumnezeu. Organizaţia bisericii catolice s-a organizat împreună şi au format şi au făcut o de-... acord. Şi ei au stabilit, ceea ce au numit, „părinţii de la început” împreună, şi au organizat biserica romano-catolică, şi au făcut un ritual, şi ceea ce au crezut ei şi ceea ce învăţau, un crez universal. Şi l-au forţat asupra oamenilor, prin pedeapsă.

E-80 Şi apoi când Martin Luther a ieşit, văzând Duhul lui Dumnezeu conducându-l afară. În loc să lase ca oamenii să stea liberi, el a organizat biserica, un chip asemenea fiarei, o putere politică asemenea ei. În loc de a lăsa oamenii să umble cum Dumnezeu dă lumina, ei s-au organizat sub o disciplină, şi ei trebuie să stea cu disciplina aceea.

E-81 Dumnezeu s-a mişcat chiar în biserica metodistă. Metodiştii au avut o trezire care a cuprins lumea; Duhul Sfânt cu ei, învăţând sfinţirea. Şi primul lucru ştiţi, când au făcut-o, apoi ei au organizat o biserică, au făcut un chip fiarei, este corect, o putere politică, organizată, să lege oamenii lui Dumnezeu la un crez; în loc să fie liberi să se închine şi să umble în lumina în timp ce lumina s-a revărsat pe calea lor.

E-82 Ei i-au pus în spate, în acea epocă. Aceea a fost lumină frumoasă pentru acolo. Aceea a fost lumina pentru biserica Pergam.

E-83 Dar ce spuneţi de biserica Filadelfia? Aceea este o altă lumină. Dar, vedeţi, indiferent de cât s-au organizat, Dumnezeu s-a mişcat drept afară din această epocă a bisericii, oricum, a trimis un om, numit John Wesley. Luther nu a putut-o urma, că el nu a crezut-o. El a fost deja organizat aici în urmă.

E-84 Apoi John Wesley s-a organizat aşa de strâns, şi au ajuns la un loc. A fost timpul pentru această epocă a bisericii să intre. Dumnezeu a trimis grupul penticostal; a ieşit aici afară cu botezul Duhului Sfânt. Oh, Metodiştii au zis: „Aha. Uh! Noi nu putem merge cu Aceea. Aha! Nu credem în lucrurile acelea.
Oh, nu”. De ce? Aceasta este lumina în care umblau ei, aici; aici este lumina pe aici acum.

E-85 Noi mergem spre apusul soarelui. Vă amintiţi ce a zis profetul? „Va fi o zi noroasă, nici noapte nici zi, dar în timpul serii va fi Lumină.” Apoi Lumina ce a strălucit odată în ţara de răsărit la Evrei, la estici (Evreii sunt un popor răsăritean), Aceea străluceşte peste Neamuri; aceeaşi Lumină, acelaşi Duh Sfânt, în zilele din urmă pe aici, acelaşi botez al Duhului Sfânt. Noi am coborât prin toate epocile acestea pe aici, unde nu este nici Lumină nici întuneric, ci o zi noroasă, ceţoasă; dar chiar aici, în timp ce Lumina a strălucit tot la fel cum a făcut acolo.

E-86 De aceea: „El trebuie văzut ca piatra de iaspis şi sardiu; Alfa şi Omega, Începutul şi sfârşitul; Cel ce Era, Care Este, şi Va Veni; Rădăcina şi Vlăstarul lui David; Steaua Dimineţii”. Acolo este aceea. Sper că o vedeţi.

E-87 Şi, amintiţi-vă, că am aflat, fără vreo greşeală, că semnul fiarei este semnul apostaziei, aceea este, membrii de biserică se atârnă de biserica lor în loc să umble în Lumină. Ei resping Lumina, şi nu a mai rămas nimic decât întunecimea. Este corect, şi catolicii şi protestanţii. Acolo este „o fiară, şi o curvă”, şi ea are fiice „prostituate”. Şi aceste fiice prostituate, când ele s-au născut, erau virginele din Lumina acelei zile, şi ele s-au organizat şi au adus oamenii aici jos, aici în urmă, făcându-le acelaşi lucru ce a fost Roma la început. Biblia a zis aşa. „Fiara; şi un chip fiarei; literele numelui său”, şi aşa mai departe.

E-88 Cum am trecut prin toată lucrarea, seara trecută, şi Biblia clar... nu teoria cuiva. Dar Biblia a lansat-o, căci cele şapte capete, fiara cu zece coarne a venit din Roma, acolo erau la Roma şi a fost „Cel ce era, care nu este; şi care este, şi care nu mai este”, un papă după altul, un papă după altul, şi se va duce la pierzare. Şi aflăm că aceeaşi femeie bătrână a născut câteva fete. Ele au fost virgine de la început, au umblat în Lumina aceea ce au avut-o. Şi apoi ele au început să se comporte ca prostituatele, şi s-au dus chiar înapoi făcând acelaşi lucru ce a făcut mama lor. Fratele Branham bate pe amvon de două ori. Exact. Exact.

E-89 Daţi-mi voie să vă spun ceva, femeilor. Ascultaţi. Poate nu aveţi aşa de multă încredere în mine acum, când explodez aceste lucruri. Aceea nu este să vă rănesc; aceea este să vă ajute. Dar când vedeţi oameni, bisericile astăzi, permiţând femeilor lor să facă în felul cum fac astăzi, şi ele pretind că sunt creştine! Eu nu vă blamez pe voi femeilor; voi face, după seara aceasta. Dar, priviţi, eu nu vă blamez pe voi femeilor acum. Dar, sora mea, mulţi dintre aceşti învăţători de seminarii de aici, sau învăţători de cimitire, sau oricum îi numiţi, de aici de undeva, sunt doar să vă ajute să umblaţi în iluziile acelea. Biblia a zis: „Ei sunt orbi care conduc orbi”. Este adevărat. Acum...

E-90 Şi, Isus, văzând aceasta, şi ştiind că unele dintre acele biserici Protestante se vor duce chiar sus la poarta Luminii, şi se vor întoarce. Isus în Matei 24 : 24, a zis că aceea va fi aşa: „Anticristul va fi aşa de aproape de cel real, acela va înşela chiar Aleşii, dacă ar fi posibil”.

E-91 Acum, vedeţi, romanism, catolicism, oh, aceea v-a lovit pe unii dintre voi protestanţii în cap. Dar, un om care are puţin har în el, puţin... ştiind puţin despre Biblie, el se va ruşina şi va pleca. Este corect. Aceea o momeşte înapoi la el; el ştie că nu există nimic din aceea, toate prostiile acelea ce le învaţă ei. Nu există Scriptură la aceea; din când în când, ei o ating puţin.

E-92 Cea mai mare minciună ce a fost spusă cândva, a avut mult Adevăr în ea. Este corect. Şi prima, Satan vorbindu-i Evei, el a spus mult Adevăr. Dar el a avut ca şi, la fundul ei, a avut o minciună ce a condamnat-o, şi a ruinat toată generaţia, toată creaţia. Este corect.

E-93 Trebuie să o urmăriţi. Trebuie să vină Adevăr aici şi Adevăr aici, Adevăr aici şi Adevăr acolo. Fiecare pic din acela, Adevăr; aliniat la fel, peste tot în jos.

E-94 Şi apoi cum pot vedea oamenii biserica începătoare de atunci fiind aprinsă cu acele candele din sfeşnic, şi apoi pe aici, vedeţi acelaşi lucru întâmplându-se ce s-a întâmplat acolo în urmă, şi Cuvântul lui Dumnezeu zice că va fi „Isus Cristos acelaşi ieri, astăzi şi în veci”. Şi o refuză? Aceea arată că au respins Lumina, şi umblă în întunecime; singurul lucru rămas.

E-95 Este adevărat, fratele meu. Nu o spun să fiu deştept. Dumnezeu o ştie. El îmi cunoaşte inima. Eu am o slujbă, şi mai există încă mult înaintea mea. Şi ştiind că într-o zi, la Curtea de Judecată, voi răspunde pentru aceste lucruri. Este exact corect. Dacă voi fi găsit un acuzator fals, un învăţător fals, atunci Dumnezeu mă va condamna. Este corect. Dar dacă cunosc Adevărul acestor lucruri, şi nu vă spun, El mă va condamna atunci, destul de sigur.

E-96 A zis străjerului: „Veghează! Dacă nu vei avertiza, atunci voi cere din mâna ta. Dar dacă avertizezi, şi ei se duc înainte, vor muri în păcatul lor, dar nu o voi cere din mâna ta. Vei fi liber”.

E-97 Astfel am vrea să fim atenţi cei care cunoaştem care este Adevărul, conform cu Biblia. Şi cum a început epoca aceea, şi ce au făcut ei, şi astăzi să vezi biserica Protestantă mergând chiar în jos exact.

E-98 Priviţi aici. Aceea a fost, cu mult timp în urmă, şi voi sfinţeniştilor, era greşit ca femeile voastre să-şi taie părul. Ce era rău şi corect cu aceea? Când Biblia a zis-o: „Dacă vreo femeie îşi taie părul, soţul ei are un drept să o divorţeze”. Învăţătură clară, dar aceea-i Biblia.

E-99 Şi voi femeilor, veniţi aici afară şi cosiţi curtea îmbrăcate cu salopete, şi cu haine bărbăteşti. Şi Biblia a zis, Dumnezeul Atotputernic a zis: „O femeie care se va îmbrăca cu haine ce aparţin bărbatului, este o urâciune, murdărie în privirea lui Dumnezeu”. Şi voi o faceţi.

E-100 Şi fumaţi ţigări, mergeţi la dansuri şi filme, şi încă aparţineţi la biserică. Voi arătaţi că aţi luat un fel de ceva; nu sunteţi marcaţi în Cer, cu Duhul Sfânt. După un timp vom intra în ea, şi vă vom arăta diferit de aceea. Acum, acela este doar un lucru mic.

E-101 Şi voi bărbaţilor, mergeţi în biserică, mergând jos pe străzi cu o ţigară în gură, ca un juncan de Texas, fără coarne. Şi luaţi... nu o spun ca o glumă. Nu cred în glume de la amvon. Spun că acela-i Adevărul. Mergeţi pe stradă, şi veţi sta în diferite locuri, şi minţiţi, şi furaţi, şi vă înşelaţi unii pe alţii, şi sunteţi diaconi în comitetul bisericii.

E-102 Mergeţi la biserici şi vă jucaţi aceste jocuri vechi de noroc, acela nu este altceva decât josnic, o loterie josnică. Şi o faceţi şi apoi strigaţi la un bookie. Voi sunteţi tot aşa de răi, în bisericile voastre, voi metodiştii, baptiştii şi penticostalii, oricine sunteţi cei ce o faceţi. Este corect. Şi ştiţi că acela-i adevărul. Dar ce este aceea? Voi le îngrămădiţi ca mămica voastră din urmă. Exact acelaşi lucru, şi râde ciob de oală spartă. Şi acolo este duhul acela de lucruri.

E-103 Dar eu nu sunt împotriva catolicilor. Nu sunt de loc împotriva metodiştilor, sau a baptiştilor, sau a prezbiterienilor. Dumnezeu are oameni, Seminţele lui Abraham, acolo afară. Aceea nu este împotriva oamenilor. Este despre bisericile lor, se organizează acolo, şi se închină la biserici în loc la Dumnezeu. Oh, protestanţilor nu vreţi s-o credeţi, dar o faceţi, oricum. Ce să spun, sunteţi creştini?

E-104 Ei bine, aici nu de mult timp, Fratele Bosworth a cerut unei fete, a zis: „Eşti creştină?”

E-105 Ea a zis: „O Creştină? Te fac să mă înţelegi, eu aprind o lumânare în fiecare seară!”

E-106 Ei bine, acum voi Protestanţii credeţi că aceea este ceva? Sunteţi creştini? „Vă fac să înţelegeţi, sunt Metodist” sau „un Baptist”. Ei bine, aceea nu înseamnă nimic mai mult pentru mine decât că aţi ieşit din ziua harului, singuri; este corect, dacă aceea este în acea biserică metodistă, sau baptistă, sau catolică, sunteţi pierduţi. Este corect. Astfel acolo este exact semnul vostru.

E-107 Ambele semne sunt spirituale. Acum vă voi dovedi cu Biblia. Ambele semne sunt semne spirituale.

E-108 Mulţi oameni s-au gândit: „Ei vor merge în jur şi vă vor tatua ceva în frunte, şi va tatua ceva pe mână”. Am aflat, seara trecută, că aceea era o minciună. Da, domnule. Este greşit. Acela este un semn spiritual. Acela este doar foarte ascuns. Şi, priviţi, de multe ori...

E-109 Acum ştiu că aceasta ar putea tăia multe cătuşe, şi ea pare grea. Dar ea îndreaptă dacă doar... şi îi dăm lui Dumnezeu o mică şansă. Eu nu vreau să spun să fiu dur, dar eu doar încerc să afirm faptul, cu toată inima mea.

E-110 Când Isus Cristos a văzut acea biserică protestantă căzând din biserica aceea catolică acolo, şi a venit afară mergând drept înapoi şi întorcându-se înapoi din nou chiar în felul cum s-au dus, El a zis: „Duhul va fi aşa de aproape, încât va înşela chiar pe Aleşi...”

E-111 V-aţi dat seama, prieteni creştini, că anticristul, acela este semnul fiarei? Anticristul, oricine ştie că anticristul de acolo, acela-i semnul lui, este... puterea lui. Şi, vedeţi, aceea este o fiară, este o putere. Există o putere a bisericii catolice. Acolo este o putere a bisericii metodiste.

E-112 M-am dus, aici nu de mult timp, la un domn foarte bun. Dacă nu greşesc, el stă chiar aici în biserică în seara aceasta. Şi micuţa Eddie Wright şi ceilalţi au venit la adunare chiar aici, nu mai departe de douăzeci de mile de locul acesta. Şi, noi, oamenii... Eu am predicat Evanghelia salvării. El a trebuit să se urce pe maşini să ajungă în acel loc. Şi în seara aceea, pastorul m-a chemat direct, a zis: „Îmi pare rău să-ţi spun, Rev. Branham. Dar ei mi-au spus că au ceva oameni bolnavi ce vor veni acolo, şi omul nostru de district a intrat şi a zis: ‚Fără vindecări Divine în biserica Metodistă'. Astfel va trebui să mergi la platformă să te eliberezi, şi să părăseşti adunarea”. Este corect.

E-113 De ce? Puterea bisericii metodiste. Aceea este puterea fiarei. Biserica baptistă este la fel; campbeliştii, şi luteranii, şi toate celelalte dintre ele, şi penticostalii, la fel de greșiți. Așa este. Am avut niște penticostali... Şi adunările lui Dumnezeu s-au dus într-un consiliu al bisericilor, care este o... Ei doar s-au agăţat chiar acolo, şi cu „mama” bătrână curvă. Astfel orice organizaţie de biserică vine din Roma. Acolo este mama lor. Şi eu nu sunt un sfânt al Ploii Târzii sau Ploaia Ultimei Zile, sau oricum o numiţi. Eu nu vreau... Nu sunt dintre aceia.

E-114 Dar vreau să spun aceasta, că bărbaţii şi femeile ar trebui să fie liberi în Cristos Isus, să umble în Lumină. Şi orice biserică ar trebui să fie în acelaşi lucru. Este adevărat.

E-115 Acum, observaţi aceasta, cum Biblia... Prindeţi-o. Acea organizaţie, amintiţi-vă, acolo stă aceea, chiar acolo. Şi aflăm, că atunci când biserica catolică a început acolo în urmă, ei au avut un botez inventat cu care au ieşit, stropind în locul botezului. Nu există Scriptură în Biblie pentru acela. Şi doar nu numai acela, dar Duhul Sfânt, şi botezul în apă, şi formele, şi titlurile, şi orice altceva, doar le batjocoresc pe cele reale. Şi nu există nici un predicator în ţară, care îmi poate arăta un loc unde s-a făcut aceea cândva în biserica primară. Este corect. Aceea nu este în Biblie. Dar ei au ieşit cu aceea, şi noi ne închinăm la ea. Vedeţi unde mergem chiar înapoi?

E-116 Şi astăzi vă întrebaţi de ce nu avem o trezire. Aceea este, frate. Ceea ce avem nevoie astăzi este o trezire veche, bună, a sfântului Pavel, şi Duhul Sfânt al Bibliei înapoi în ţară din nou. De aceea avem nevoie. Acum...

E-117 Şi ei au luat „semnul fiarei” sau „litera numelui lui”, căreia i-au făcut un chip. Chipul a fost organizaţia chiar ca biserica romano-catolică. Ei au organizat-o şi i-au făcut un chip bisericii catolice. Aceea este biserica metodistă şi un chip al ei; biserica baptistă, biserica prezbiteriană, biserica penticostală, biserica sfinţenistă, pelerinii sfinţenişti, fraţii uniţi? Fiecare s-au organizat, s-au şablonizat acolo. Aceea niciodată nu a fost în Biblia lui Dumnezeu. Este corect. Organizaţiile; organizate!

E-118 Dumnezeu este conducătorul. Luaţi-o înapoi cât de departe vreţi. Priviţi la Israel, ieşind din Egipt.

E-119 Şi toţi moabiţii aceia stând acolo sus, fundamental aduceau jertfele; şapte altare, şapte go... şapte oi, vorbind despre venirea lui Cristos; şapte boi, o jertfă curată. Chiar acolo, este marele profet stând acolo, Balaam, să-l blesteme pe Israel. Şi acolo era Israel... Acolo era Moab, o naţiune mare. Acolo erau Amoriţii şi toţi, o naţiune mare, s-au organizat împreună ca o naţiune.

E-120 Şi Israel a fost risipit pe acolo pe preerii cu un grup de corturi. Ei au fost „pelerini şi străini, căutând un oraş ce va veni”, strict interdenominaţional. Şi ce au făcut ei? Ei au avut semne şi minuni ce i-au urmat. Aceştia nu au avut; şi erau geloşi pe ceilalţi. Acelea erau spirite.

E-121 Dumnezeu îşi ia omul, dau nu şi Duhul Lui. El l-a luat pe Ilie, şi Duhul Lui a venit peste Elisei; după câteva sute de ani mai târziu, acela a venit peste Ioan Botezătorul; a fost prezis din nou în ultima zi.

E-122 Diavolul îşi ia caracterul, dar nu duhul lui. Acelaşi învăţător religios care l-a condamnat pe Isus Cristos din cauza miracolelor şi semnelor şi minunilor Lui, şi a fost diferit de El în Scripturi, a fost suficient de clar să vină şi să-i spună despre aceea. Acelaşi duh trăieşte chiar jos în învăţătorii bisericeşti astăzi...?... rânduiţi de Dumnezeu să vină la condamnarea aceea. Aceea a zis-o Biblia. „Bărbaţii din vechime, au fost rânduiţi mai dinainte la această condamnare, schimbând harul Domnului nostru în desfrânare.” Este exact corect. În Iuda, al 3-lea, al 3-lea verset din Iuda, o puteţi afla. Este corect.

E-123 Observaţi toate lucrurile acelea dovedind acolo, că există semnul fiarei. Acolo este aceea. Astfel când alergaţi în jur pe aici zicând: „Ei bine, vă voi arăta când vine semnul fiarei”, fiţi atenţi să nu-l aveţi deja. Şi cei ce îl vor avea, vor fi pedepsiţi în foc şi pucioasă, turnată din paharul mâniei lui Dumnezeu, să fiţi chinuiţi zi şi noapte, în veci de veci. Acela-i un lucru serios. Acum cum este scăparea voastră?

E-124 Va fi un timp, care vine chiar acum. Observaţi în acea mişcare organizaţională... Acum daţi-mi voie să vă dau o aluzie mică aici. În organizaţia aceea ce s-a mişcat în jos în acel fel, va veni un timp când trebuie să aparţineţi la organizaţia aceea sau nu puteţi cumpăra sau vinde; sau veţi avea acel semn al apostaziei, semnul bisericii. Voi trebuie să aparţineţi la vreo organizaţie altfel nu puteţi cumpăra sau vinde.

E-125 Şi, ascultaţi, oamenilor care ştiţi că acela-i Adevărul. Nu o spun să ieşiţi din biserica voastră. Nu spun nimic împotriva voastră... despre voi sau despre membrii voştri. Spun despre cartierele voastre generale, din urmă când ei au organizat lucrarea, şi au făcut-o: „Vom face aceasta. Vom face aceea”. Şi ei au stabilit acea regulă strictă. Şi Dumnezeu o rupe în bucăţi, şi îşi scoate biserica chiar afară din aceea; întotdeauna a făcut-o.

E-126 Priviţi în călătoria copiilor lui Israel. Ei au zidit un foc. Ei au stat în fiecare noapte. Stâlpul de Foc a atârnat peste ei. Şi nu contează în ce timp din zi sau noapte a fost când a plecat acel Stâlp de Foc, trâmbiţele au sunat şi Israelul a ridicat corturile şi au plecat. Dacă era miezul nopţii, la ora două după- masa, oricând era, ei au împachetat tabăra şi au urmat Stâlpul de Foc. Este corect? Ei au urmat Focul.

E-127 Ei bine, când Martin Luther a văzut Focul lui Dumnezeu ieşind afară, Martin Luther a ieşit, urmărind Focul afară din catolicism. Dar el a zidit acolo sub acela şi şi-a organizat biserica, şi nu s-a mai putut mişca.

E-128 Focul s-a mişcat drept afară, şi Wesley L-a văzut, şi el a plecat cu Acela. Este corect. Focul lui Dumnezeu a părăsit poziţia lui Luther. Apoi, primul lucru ştiţi, Wesley a zidit sub Acela, biserica metodistă Wesleyană.

E-129 Şi apoi a venit Alexander Campbell, John Smith cu baptiştii, şi alţii în acel fel, şi Moody, şi toţi aceia. Apoi, primul lucru ştiţi, ei au început să ia ritualul, şi rigiditatea, rece, când vechii profeţi au murit, şi altele. Acest grup nou a venit înainte fără altceva decât o educaţie de seminar, şi apoi, primul lucru ştiţi, mâinile au intrat în plăcintă şi au amestecat-o.

E-130 Şi în timp ce Duhul Sfânt a ieşit afară, şi penticostalii L-au văzut şi au ieşit; corect, au ieşit afară, din metodişti şi baptişti, şi altele. Acum lucrul crud din aceea, dar să împlinească Cuvântul lui Dumnezeu, penticostalii s-au organizat, şi tot aşa de reci şi rituali ca ceilalţi dintre ei. Dar, priviţi, niciodată nu va fi o altă epocă a bisericii. Ultima epocă a bisericii este Epoca Bisericii Laodicea, care nu este nici caldă nici rece. Doar suficientă religie, când se cântă muzica, să danseze în sus şi în jos pe interval, şi apoi să şadă jos, să meargă acasă şi să vorbească despre vecinul vostru.

E-131 Ceea ce aveţi nevoie astăzi este o trezire demodată a Duhului Sfânt, trimisă de Dumnezeu arzând, o trezire care vă va face să staţi culcaţi cu faţa la pământ şi să plângeţi, zi şi noapte, şi să plângeţi şi să gemeţi, şi alte lucruri, pentru păcatele lumii. Vom întra în aceea. Este corect.

E-132 Dar acolo sunt ei. Chiar acolo am ajuns, căldicei. Dumnezeu a zis: „Chiar Mă îmbolnăveşte la stomac! Îi voi scuipa din gura Mea”. Aceea este biserica, biserica Protestantă, respinsă. Biserica protestantă este respinsă; de la penticostali la Luther, fiecare bucăţică din aceea. Cuvântul lui Dumnezeu zice aşa.

E-133 Dar din fiecare dintre bisericile acelea, El a luat una Aleasă. El a luat Sămânţa din fiecare, dintre metodişti, baptişti, prezbiterieni, luterani, peste tot pe acolo, catolici, şi toţi. El a luat o rămăşiţă, a scos afară un popor.

E-134 Aici nu de mult timp, o domniţă care stă chiar aici în Louisville, catolică, era pe moarte. M-am dus pe acolo. Şi preotul a zis: „Fără sens, un astfel de lucru!” Şi soţul ei a zis: „Stai la o parte. Lasă-l să intre”.

E-135 Am intrat acolo. Şi femeia trebuia să moară în dimineaţa următoare. În timp ce ne-am rugat pentru ea, a izbucnit o viziune, şi a zis, „AŞA VORBEŞTE DOMNUL”. Este corect. În dimineaţa următoare... i-am spus câte ore va fi aceea, chiar exact la punct, când se va duce acasă sănătoasă. Ei au râs de aceea, batjocorind. Şi chiar în aceiaşi oră Duhul Sfânt a vorbit, ea s-a dus acasă o femeie sănătoasă, şi este sănătoasă astăzi. Ea a fost o catolică. Ei au fost catolici. Ei au fost catolici.

E-136 Când primiţi Lumină... În Vechiul Testament... Să vă arăt marca acum. Ascultaţi atenţi, apoi vom merge drept în subiectul meu. Priviţi, în Vechiul Testament, când un rob era în robie, şi apoi avea... A fost cumpărat sub aceea, cu un preţ. El trebuia să slujească domnului aceluia până în anul de veselie. Şi când venea anul de veselie, acolo a sunat o trompetă.

E-137 Şi când robul era acolo afară, el cu copiii lui, şi soţia şi toţi aceia aşteptând să se reîntoarcă în patria lor veche. Ei mergeau cu paşi apăsaţi în câmpuri, şi chinuitorul îi bătea, şi în acest fel şi în acel fel. Şi apoi când preotul jubileului venea pe acolo, sunând din trâmbiţă, şi preotul acela suna din trâmbiţă, şi omul acela auzea trâmbiţă. El îşi putea lăsa sapa, putea lăsa orice făcea, privindu-l pe chinuitor în faţă, şi zicând: „Nu mă mai poţi lovi niciodată. Eu sunt liber”. Ieşind drept afară şi mergând acasă. De ce? Acolo era sunetul jubileului, când au auzit sunetul.

E-138 Şi aceea este Evanghelia, jubileul, că sunteţi scăpaţi din păcat. Voi sunteţi eliberaţi de toate obiceiurile acestea murdare şi lucrurile ce le-a produs lumea aici în numele religiei, şi sub protestanţi şi sub catolicism, sub semnul fiarei. Este corect. Sunteţi liberi.

E-139 Voi nu trebuie să fiţi. Dar apoi dacă omul acela refuza să o primească, atunci omul acela era dus de acolo la uşiorul altarului bisericii, şi i se punea un semn, îi găurea urechea. Şi el era un rob al acelui domn cât trăia.

E-140 Şi dacă refuzaţi să acceptaţi Lumina Evangheliei când se predică în Puterea Duhului Sfânt, prin Biblie, vă puteţi vinde înşivă pentru destinaţia voastră Eternă. Amin.

E-141 Acum priviţi, încă un lucruşor, dacă mă veţi scuza pentru că am făcut remarca aceea cu câteva momente în urmă, despre om. Dar, priviţi aici: „Va înşela chiar pe Acei...”

E-142 Acum, am atins luteranii, baptiştii, şi alţii, şi catolicii, acum daţi-mi voie să ajung jos la voi oamenii sfinţenişti doar un minut. Vedeţi? Eu cred în sfinţenie. Trebuie să fiţi sfinţi. „Fără sfinţenie nimeni nu-l va vedea pe Dumnezeu.” Nu sfinţenia mea; sfinţenia Lui. Şi nu pot face nimic referitor la aceea; este ceea ce a făcut El pentru mine. Nu stă în a mea proprie, fiindcă nu am, nici nu încerc măcar să am vreuna. Eu nu încerc să fiu.
„Şi încerci să o ţii înainte, Frate Branham?” Nu, domnule.

E-143 Eu doar îi dau drumul, şi Îl las pe El să o ţină. Este corect. El este cel ce o ţine înainte. Doar staţi morţi, aceea-i tot ce aveţi de făcut. Doar menţineţi-vă morţi, El o va ţine înainte. El deja a ţinut-o înainte. El a ţinut-o acolo încât a zis: „S-a terminat”. Aceea a stabilit-o. Dumnezeu ne lasă să o facem, la fel. Aceea s-a terminat.

E-144 Dar, oamenii sfinţenişti, voi nazarineni şi pelerini sfinţenişti, acum, amintiţi-vă. Sub puterea şi ieşirea bisericii lui Wesley, sau biserica metodistă, când s-au organizat, voi oameni scumpi ce aţi ieşit, aţi zis: „Vom continua în sfinţenie”. Aceea a fost minunată. Voi doar aţi ţinut-o în epoca aceea, acea Epocă Filadelfiană, până a venit la cea Laodiceană. Dar când a venit botezul Duhului Sfânt, şi semnele s-au întors la biserică, voi aţi numit-o „Diavolul”. Fiindcă ei au vorbit în limbi şi au crezut aceste lucruri, aţi zis: „Aceea este de la diavolul”. Şi când aţi făcut-o, aţi hulit pe Duhul Sfânt.

E-145 Cum pot spune mâinii mele: „Nu am nevoie de tine”? Dacă există învăţători, există vorbire în limbi. Dacă există evanghelişti, există şi daruri de vindecare. Cum poate spune piciorul ochiului: „Nu am nevoie de tine”? Voi, dacă sunteţi născuţi un copil al lui Dumnezeu, umblaţi şi acceptaţi orice zice Dumnezeu că este corect. Veţi umbla chiar în Lumină.

E-146 Când a fost timpul pentru Biserică să se mişte, Luther s-a mişcat. Când a venit timpul pentru biserică să-şi mişte mâna, Wesley şi-a mişcat mâna. Când a fost timpul pentru biserică să vorbească, penticostalii au venit pe scenă. Este corect. Dar, acum, observaţi.

E-147 Voi ziceţi: „Şi un simbol?” Voi ziceţi: „Este vreun simbol la aceea?” Da, domnule.

E-148 Vă daţi seama că Iuda Iscarioteanul, adevăratul anticrist, a fost un om foarte religios. V-aţi dat seama de aceea? Ei au avut aşa de multă încredere în el, fraţii, încât a fost casierul bisericii.

E-149 Şi Iuda Iscarioteanul a fost neprihănit prin credinţă, crezând în Domnul Isus Cristos.

E-150 El a fost sfinţit prin Cuvânt. Evrei, 17 : 17... Vreau să spun, Sfântul Ioan 17 : 17: „Sfinţeşte-i Tată, prin Adevăr; Cuvântul Tău este Adevărul”. Şi El era Cuvântul.

E-151 Şi le-a dat putere să meargă să predice Evanghelia, şi să scoată dracii, şi să vindece bolnavii. Iuda Iscarioteanul, Matei 10, a fost menţionat între ei. Şi ei au ieşit şi au scos draci, şi au predicat Evanghelia în aşa fel încât păcătoşii s-au pocăit şi diavolii au ieşit. Şi ei au venit înapoi bucurându-se şi strigând, şi bucurându-se mult, ca o mică adunare de tabără de sfinţenişti. Şi Iuda era chiar cu ei. Este exact corect, chiar cu ei.

E-152 Dar când a venit timpul pentru Cincizecime, Iuda şi-a arătat culoarea.

E-153 Acolo şi-a arătat culoarea biserica sfinţenistă, chiar acolo, şi s-a dus înapoi şi a negat chiar Duhul Sfânt care îi conducea în Apa mai adâncă; s-au întors în jur şi L-au negat. Ştiu că ei au mult fana-...

E-154 Eu nu sunt penticostal. Niciodată nu am aparţinut la o organizaţie penticostală, niciodată. Am stat în spărtură. Nu sunt penticostal, metodist, baptist. Eu sunt doar un creştin Biblic. Aceea-i tot. Eu cred ceea ce spune Cuvântul. Şi nu pot nega darul vorbirii în limbi; dacă o fac, voi nega învăţătura fiecărui alt dar inspirat. Este corect. Niciodată nu am fost de acord cu fraţii penticostali în „singura dovadă”, a vorbirii în limbi. Eu nu o cred. Acum, aceea este în ordine, dacă ei o cred în acel fel. Aceea este afacerea lor, vedeţi, dar aceea este perfect în ordine. Eu... Pavel a zis: „Aş vrea ca voi toţi să vorbiţi în limbi”. Mi-ar place să-i văd pe fiecare să fie aşa de aproape de Dumnezeu.

E-155 Ei au mult machiaj, mult crez fals. Ei au ieşit acolo afară, de multe ori, şi s-au comportat ca şi cum ar avea Duhul Sfânt, şi au zis ceva ce nu era vorbirea în limbi. Dacă viaţa lor dovedea ce era aceea. Dar a existat un articol real veritabil ce mergea în acelaşi timp, tot timpul.

E-156 Ei bine, de ce nu aruncă diavolul acea momeală de cioară, prietenoasă? Sigur, el ar face-o, să încerce să împiedice. El a aruncat acelaşi lucru în sfinţenie. El a aruncat acelaşi lucru la metodişti. El a aruncat acelaşi lucru în ziua lui Luther. El a aruncat acelaşi lucru astăzi. Şi sub puterea darurilor, vindecării Divine şi discernămintelor, el aruncă aceleaşi lucruri afară.

E-157 Dar ce înseamnă o sperietoare de ciori pentru voi, dacă aţi putea vorbi limba păsărilor? Păsările spun: „Când voi vedea o sperietoare de ciori, acela-i un tichet de masă. Cele mai bune mere ce există, sunt chiar în jurul locului unde stau toate beţele atârnate şi toate sperietorile de ciori”. Este corect.

E-158 Dar vedeţi cum duhul acela s-a urcat chiar acolo. Şi Isus s-a uitat şi a văzut-o prin acea biserică romano-catolică, ieşind afară. A zis: „Să nu numiţi pe nimeni tată. Nu folosiţi repetiţii zadarnice, şi toate lucrurile acestea”. A venit afară şi a zis: „Acum fiţi atenţi, anticristul va fi aşa de aproape încât va înşela chiar Aleşii dacă ar fi posibil”.

E-159 Priveşte, frate, câte fecioare au ieşit să-l întâmpine pe Domnul? Zece. Toate acelea au fost fecioare. Ce înseamnă sfinţire? „Pur, sfânt, fecioară.” Toate zece erau fecioare. Cinci nu au avut Ulei în Candele. Cinci aveau ulei în candele. Acestea cinci au fost tot aşa de sfinte şi de fecioare ca acestea. Dar ce reprezintă Uleiul în Biblie, unde am luat-o seara trecută, cu o seară mai înainte? Duhul, „Duhul Sfânt.” Ele s-au curăţit şi au stat acolo, dar le-a fost frică şi s-au retras de la Izvorul din care curgea Uleiul. Vedeţi, s-au organizat şi s-au stabilit, şi acolo sunt, căldicele. Acolo s-a dus epoca bisericii.

E-160 Acum, acum venim la semnul lui Dumnezeu. Am treizeci de minute cu voi. Acum aş vrea să deschideţi cu mine întâi, şi să aflaţi cât de esenţială este această pecete a lui Dumnezeu.

E-161 Amintiţi-vă ce este semnul fiarei; nu comunismul. Semnul fiarei vine din Roma, prin toată lumea; Catolicism, cu protestantism ataşat în aceea, religia organizată. Şi ei vor unge bisericile încât fiecare biserică va trebui să se închine înaintea acelui lucru, interdenominaţiunile noastre sunt aruncate la o parte. Este corect.

E-162 Apocalipsa al 9-lea capitol acum. Să o citim foarte încet aici pentru câteva momente, dacă va voi Dumnezeu, să vedem ce a zis El în Cuvântul Său. Acum... [Pete pe bandă - Ed.]... din Apocalipsa, şi al 4-lea verset. Ascultaţi aceasta.
Şi li s-a poruncit (când au văzut plăgile fiind turnate) să nu vatăme iarba sau pomii... nici vreun lucru verde, nici un pom; dar... oamenii aceia care nu au avut pecetea lui Dumnezeu pe fruntea lor.

E-163 Când au venit plăgile, singurul lucru ce a fost protejat au fost aceia care au fost pecetluiţi în Împărăţia lui Dumnezeu. Aceasta este investigarea judecăţii, când oamenii... Şi dacă Dumnezeu îmi va ajuta, în câteva minute o veţi vedea prin Cuvântul Domnului, că acesta este timpul pecetluirii locului. Şi cei ce O resping, nu mai există nimic decât pedeapsă Eternă.

E-164 Acum vom merge în Vechiul Testament. Şi haideţi să mergem pe aici, dacă vreţi, la Cartea lui Ezechiel, dacă vreţi, şi haideţi să citim puţin din Ezechiel 9. Acum, cu ajutorul lui Dumnezeu acum, fie ca El să ne ajute. Şi să o stabilim ca învăţătură, doar pentru următoarele treizeci de minute, dacă va voi Dumnezeu. Acum aceasta aparţine, marcaţi-o, Ezechiel 9, aceasta aparţine...

E-165 Primul lucru ce ar trebui să-l stabilim acum, ce este Pecetea lui Dumnezeu? Nu credeţi că aceea ar fi esenţială? Este Biblia un Cuvânt suficient de bun pentru voi? Acum ştiu că o veţi avea, cei ce spun: „Ţinerea zilei Sabatului”, dar nu există nici un pic din Scriptură să o sprijine, în Noul Testament. Să aflăm ce este Pecetea lui Dumnezeu, desigur. Deschideţi la Efeseni 4 : 30, 4 : 30, şi 1 : 13. Marcaţi-o jos. Efeseni 4 : 30 zice:
...să nu întristaţi Duhul lui Dumnezeu cu care aţi fost pecetluiţi până în ziua răscumpărării voastre.

E-166 Acum, ce înseamnă pecetluirea? Pecetluirea este un „semn al desăvârşirii”. Este corect?

E-167 Ei bine, aţi văzut cândva un muncitor feroviar încărcând vagoane? El va merge afară şi va aşeza aşa de mult aici, şi aşa de mult aici. Inspectorul vine pe acolo, se uită înăuntru; şi dacă aceasta este puţin cam liberă, se mişcă: „Nu. Nu-l voi pecetlui. Îl va scoate afară să-l facă din nou”. Lucrul următor, va încerca să-l încarce din nou; a făcut-o greşit. Inspectorul va veni pe acolo: „Greşit. Fă-o din nou”.

E-168 Şi aceea este ce a făcut Dumnezeu cu biserica Lui de mult timp. Veţi încărca, şi veţi merge în Cer; veţi lua orice lucru cu voi. Cărţile voastre de joc, uh, orice alt lucru ce puteţi ţine în biserică, încercaţi să le luaţi cu voi. Dumnezeu doar le condamnă; nu este gata pentru pecetluire.

E-169 Dar când Dumnezeu vede un bărbat, pocăit, cu duhul zdrobit, sincer în inimă, jos la altar, Dumnezeu închide uşa lumii înaintea lui, şi îl pecetluieşte prin botezul Duhului Sfânt, şi acela rămâne până când vine Isus; nu de la o trezire la alta, ci, „până în ziua răscumpărării voastre”.

E-170 Când acel vagon de marfă, uşa, s-a închis, şi pecetea guvernului s-a pus pe el, acela nu se mai poate deschide până când va ajunge la destinaţia lui finală.

E-171 Şi orice om născut din nou şi pecetluit în Împărăţia lui Dumnezeu, nu mai are nici o dorinţă a lumii până în ziua când Isus îl duce în Împărăţie. Astfel dacă aţi avut necazuri, şi aţi zis că aveţi Duhul Sfânt; dacă aparţineţi la biserica Metodistă, biserica Baptistă, biserica Penticostală; unde aţi strigat, aţi vorbit în limbi; aţi botezat înainte, pe spate, stropiţi; dacă încă aveţi acel fel de necazuri, mai bine aţi veni înapoi să verificaţi încărcătura. Este corect. Aţi luat prea mult cu voi; este prea dezlegată, se scutură. Dumnezeu nu o va pecetlui în acel fel.

E-172 Când un bob de grâu cade în pământ, nu contează... Dacă bobul acela de grâu moare faţă de sine, nu poate produce un scaiete, ca să-şi salveze sufletul. Un bob de grâu va produce un bob de grâu, mai sigur ca orice. Şi dacă am semănat Sămânţa incoruptibilă a lui Dumnezeu, cum poate produce Ea altceva decât o Viaţă a lui Cristos?

E-173 Duhul Sfânt conducând Biserica, O conduce în Puterea învierii lui Isus Cristos, şi sunteţi pecetluiţi până în ziua răscumpărării. Aceea este Biblia. „Să nu întristaţi Duhul lui Dumnezeu cu care aţi fost pecetluiţi până în ziua răscumpărării voastre.” Efeseni 4 : 30.

E-174 Acum, înainte de a veni cândva Duhul Sfânt, el este pecetluit înainte de a începe cândva epoca neamurilor. El este pecetluit sub acele candele de aur, (am avut o schemă, în care le avem), sub acea epocă de acolo.

E-175 El a continuat să se necăjească cu ei prin Abraham, Isaac, Iacob, David, şi peste tot prin epoca întunecată ce au avut-o în zilele lui Ahab, în jos, Solomon, şi aşa mai departe, până când a venit afară în acea stare căldicică. Dar chiar înainte de a încheia acea perioadă de timp acordată de acolo, El a dat o virtute mare a Duhului Sfânt numai Evreilor. „Nu mergeţi în căile neamurilor, ci mergeţi la oile pierdute ale lui Israel.” Este corect? „El a venit la ai Săi, dar ai Săi nu L-au primit.”

E-176 „Dar tuturor acelora ce L-au primit, Le-a dat Putere să devină vlăstarele lui Dumnezeu.” El a zis: „Le dau viaţă eternă”. Viaţa eternă vine din cuvântul Grecesc „Zoe”. Zoe este acea viaţă. Zoe este viaţa lui Dumnezeu. Şi dacă viaţa lui Dumnezeu trăieşte în voi, produce o viaţă evlavioasă tot aşa de sigur cum stau la această platformă. Şi omul care o are, nu mai poate pieri cum Dumnezeu nu poate pieri, din cauză că Dumnezeu este în om. Amin. „Cel ce ascultă Cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are Viaţă veşnică, şi nu vine la condamnare; ci are Viaţă veşnică”. „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, îl voi învia în ultima zi.” Acela-i Cuvântul Său. Ce consolare pentru credincios! Şi ce condamnare pentru cei ce refuză să umble în Lumină.

E-177 Se face cald, nu-i aşa? Bine, Acela-i bun pentru voi. Observaţi, vedeţi dacă este adevărat. Frate, am putea lua, Scriptură după Scriptură, săptămână după săptămână, săptămână după săptămână, şi să stăm asupra ei, până... acelaşi subiect timp de un an, încă nu l-am scoate din Biblie, total, şi chiar în acelaşi lucru.

E-178 Acum pentru un mic preliminar aici, vom merge înapoi şi vom afla ce înseamnă respingerea botezului Duhului Sfânt pentru voi, ce a însemnat pentru cei din ziua aceea.

E-179 Acum, în Ezechiel al 9-lea capitol, profetul a văzut Ierusalimul. Acum amintiţi-vă, vorbim în acel spaţiu de acolo, Evreii, chiar înainte de sfârşitul lor.

E-180 Acum suntem la al neamurilor, la sfârşitul lor. Apoi vom merge în Mileniu. Bine.

E-181 Dar acum priviţi, voi încheiaţi Evreii acum. Profetul o prevede. Acesta este încă o sută de ani, cam cu opt sute de ani, înainte de venirea Domnului, şi s-a profeţit de profet. Acum ascultaţi atenţi în timp ce citim.
El a strigat cu glas tare în urechile mele, zicând: „Apropiaţi-vă voi cei care aveţi însărcinarea peste oraş, fiecare cu o armă de nimicire, sau unealta lui de nimicire în mână.

E-182 Acum urmăriţi cu atenţie în timp ce citim.
Şi, iată, şase oameni au venit din... poarta de sus care stă spre miază noapte, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână; şi omul din mijlocul lor, cu haine albe, îmbrăcat în in, şi cu o călimară la brâu; şi s-au dus...şi au stat înaintea, alături de altarul de aramă.
Şi gloria Domnului Dumnezeului lui Israel s-a ridicat de pe heruvimul pe care era, şi s-a îndreptat spre pragul casei. Şi el a chemat pe omul care era îmbrăcat cu haina de in, care avea călimara la brâu; (ascultaţi)
Şi DOMNUL i-a zis, Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului (destinat Ierusalimului), şi pune un semn pe fruntea oamenilor care suspină şi... plâng pentru... urâciuni... făcute în mijlocul ei.
Şi apoi celorlalţi le-a zis în auzul meu, Du-te... după ei prin cetate, şi loveşte: şi ochiul tău să nu scutească, nici să nu aveţi... milă:
Ucideţi total bătrâni şi tineri, fecioare şi,... copilaşi, şi femei: dar să nu vă apropiaţi de nici unul asupra căruia... semnul; şi a început de la sanctuar. Şi... începând de la cei mai bătrâni oameni care erau înaintea casei.

E-183 Acum urmăriţi profetul în Duhul, dus în Glorie. Dumnezeu a zis: „Vă voi arăta cum o voi stabili cu Evreii, înainte de a veni la Neamuri”. Citiţi versetul sau capitolul înainte de acela. Acum, când el a venit acolo, el a zis: „Am văzut...” Întâi, el a văzut păcat în cetate, cum nu a mai văzut înainte, şi a văzut Ierusalimul.
Acum amintiţi-vă, acela a fost destinat numai Evreilor, nu Neamurilor; Evreii, şi capitala lor, Ierusalimul. Chiar cum a fost seara trecută, noi am avut-o destinată Protestanţilor; acum, în seara aceasta, aceea este pentru Evrei.
El a zis: „Mergeţi prin cetate”. Aici au venit bărbaţii cu uneltele de nimicire în mână, mergând să nimicească orice lucru din cetate. El a zis: „Acum doar ţineţi-o, doar un minut”.

E-184 Şi de acolo a venit un Bărbat îmbrăcat în alb. Să ne oprim un minut. „Îmbrăcat în alb”, neprihănire, sfinţire. „Îmbrăcat în alb”, care avea o călimară la brâu. El a zis: „Mergeţi prin oraş întâi, înainte de a veni, şi puneţi un semn pe fruntea fiecărui om, un semn pe fruntea fiecărui bărbat, femeie, băiat, şi fată, din cetate, care suspină şi plâng pentru urâciunile ce s-au făcut în cetate, pentru păcatele oamenilor.”
„Pune-ţi un semn pe ei.”

E-185 Şi apoi, după ce El a trecut prin ea şi a marcat, El s-a întors înapoi şi a zis: „S-a terminat”.

E-186 Apoi El a trimis oamenii, a zis: „Mergeţi, şi nu scutiţi nimic, ci ucideţi total orice lucru care nu are semnul acela pe el”.

E-187 Priveşte aici, frate. Acel Pecetluitor nu era altul decât Duhul Sfânt.

E-188 Şi observaţi, dacă El ar veni în Jeffersonville în seara aceasta, la Tabernacolul Branham, sau orice alt tabernacol din oraş, sau vreo altă biserică, pe cine ar putea pune un semn, care ar fi aşa de sinceri şi cinstiţi înaintea lui Dumnezeu încât au plâns şi s-au rugat zi şi noapte, pentru păcatul oraşului?

E-189 Ce ar face predicatorilor care şi-au lăsat femeile să ajungă acolo în costume de baie, şi întinse în pantaloni scurţi, şi să umble în sus şi-n jos pe străzi; şi să cânte în cor, şi să se vopsească şi să se comporte ca Izabelele. Şi când... Bărbaţii de acolo, fumează, şi beau, şi alte lucruri, şi joacă cărţi, şi orice altceva! Şi se comportă ca şi cum nu ar fi preocupate referitor la aceea; merg la ceva cină mare de pui, sau o petrecere pe undeva. Staţi acasă miercuri seara şi vă uitaţi la televizor, în loc să participaţi la adunarea de rugăciune. În timpul verii, închide biserica pentru slujbe. Ce ar trebui El să pecetluiască?

E-190 Ceea ce avem nevoie, în seara aceasta, este mult din acest evanghelism de Hollywood de aici lovit jos! Şi o trezire trimisă de Dumnezeu demodată, bărbaţi şi femei ce vor veni jos la altar! Şi vor înceta aceste scuturări de mâini, şi ridicarea mâinilor, şi să-i stropească, şi să-i boteze cu faţa înainte, în spate, şi toate celelalte forme şi ismuri mici. Şi să veniţi înapoi la un duh real, pocăit, zdrobit, unde este păcatul. Amestecaţi aceea împreună, şi începeţi un plâns demodat, a unui copil născut din nou. Amin. Aceia vor primi Duhul Sfânt. Este corect.

E-191 Nu contează dacă ei sunt metodişti, baptişti sau catolici, sau orice sunt ei. Când ei ajung înaintea altarului şi plâng, zi şi noapte: „O Doamne Dumnezeule, priveşte la păcatele cetăţii! Inima mea nu se poate odihni! Nu mă pot odihni, Doamne, să văd lucrurile acestea mergând înainte. O Dumnezeule, fă ceva! Trimite-ne o trezire demodată”, voi sunteţi la marginea liniei primirii Duhului Sfânt atunci, frate!...?...

E-192 Dar dacă vei merge acolo din cauză că ai sărit în sus şi-n jos, sau pentru că aţi dansat cu muzica, sau din cauză că aţi făcut altceva; şi v-aţi dus în jur şi aţi explodat, şi nepreocupaţi, şi vă îmbufnaţi, vă certaţi, şi vă ataşaţi de biserică şi săriţi din loc în loc; aceea arată că nu aţi avut nimic de la început.

E-193 Frate, acela-i un medicament bun, puternic dar acela cu siguranţă te va stabili. Este corect. Da, domnule. Acela te va scoate afară, fără nici un slăbit printre voi.

E-194 Ca Moise. Mi-ar place să mă uit în desaga de medicamente, voi nu? A avut două milioane de oameni acolo afară. Aţi vrea să vă uitaţi în sacul de medicamente ale lui Moise, ce le avea? Toţi oamenii aceia bătrâni, şi sute de copilaşi născuţi în fiecare noapte, şi ologi, şi oameni bolnavi. Şi când el a ieşit afară, în patruzeci de ani, acolo nu a existat nici unul slăbit între ei. Nu aţi vrea unii dintre voi doctorii, care stau aici în seara aceasta, să vă uitaţi în desaga medicamentelor lui?

E-195 Să ne uităm în ea să vedem ce este. Acum priviţi în urmă. Vom afla. „Eu sunt Domnul care te vindecă.” Aceea este. „Amin.” Aceea a fost. „Eu sunt Domnul care te vindecă.” Păi se va naşte un copil.
„Eu sunt Domnul care te vindecă.” El are pneumonie. „Eu sunt Domnul care te vindecă.” Aceea este singura prescripţie ce putea da el. Numai de aceea avea nevoie. Acela-i singurul lucru ce a avut. Aceea a rânduit-o Dumnezeu pentru el.
Desigur, astăzi: „Oh, noi nu credem în Aceea. Nu, aceea...”

E-196 Dumnezeu niciodată nu se schimbă. El este acelaşi. Dacă acest duh, lucrurile în felul cum le fac oamenii astăzi, sub numele de creştini, l-a îmbolnăvit pe Dumnezeu la stomac acolo în urmă, a fost o „urâciune” pentru oamenii care fac astfel, este o urâciune astăzi. „Isus Cristos acelaşi ieri, astăzi, şi pentru totdeauna.” Oh, mă simt religios.

E-197 Observaţi: „Mergeţi aici”, a zis El: „Mergi prin oraş şi pune un semn peste cei ce suspină şi plâng pentru urâciunea ce s-a făcut în oraş”. Şi apoi El a zis: „După ce o faci”, El s-a întors la aceşti oameni cu arme de ucidere, şi ei au pornit şi au ucis orice lucru.

E-198 Acum, istoricule, doar un moment. Isus a venit în carne; Dumnezeu, manifestat în carne. „Dumnezeu a fost în Cristos, împăcând lumea cu sine.” Şi când El a venit în carne, s-a dus în jur învăţând. Ei L-au numit „Belzebub”, prezicător. Ei L-au batjocorit, referitor la naşterea Lui, orice altceva; L-au respins, L-au aruncat afară.

E-199 El a zis: „Oricine vorbeşte împotriva Fiului Omului, i se va ierta, dar oricine vorbeşte împotriva Duhului Sfânt, niciodată nu i se va ierta, în această lume sau în lumea ce va veni”.

E-200 El a chemat câţiva Evrei împreună. El nu s-a dus la Neamuri. El s-a dus la Evrei. El a fost trimis la Evrei; aceea nu a fost perioada de timp a Neamurilor. Ultima lumânare ce a ars în epoca Ebraică, şi El s-a dus acolo. Şi acolo doar câţiva oameni L-au primit, cei chemaţi afară.

E-201 Chiar exact cum este astăzi. Chiar cum vorbeşte Duhul Sfânt despre Isus Cristos, chemat afară atunci; tot la fel vorbeşte Duhul Sfânt despre Isus Cristos, chemând afară, astăzi.

E-202 Ei au crezut supranaturalul. Ei şi-au urmărit Conducătorul. Ei L-au urmărit. Ei au ştiut că El era regele profeţilor. Ei au ştiut orice era El. Ceea ce a vorbit El, Dumnezeu a confirmat şi au zis că acela era Adevărul. Ei au ştiut că au Adevărul. Ei au ştiut în cine s-au încrezut, şi s-au dus înainte cu Isus.

E-203 Când ei L-au răstignit. El a zis: „Tată, iartă-i, ei nu ştiu ce fac”.

E-204 Dar când a venit Ziua Cincizecimii, acolo au fost un grup de oameni mici, plângând, şi alte lucruri. „Şi când a venit Ziua Cincizecimii...”

E-205 Deodată a venit preotul pe stradă, cu o cutie de azimă, cutia de împărtăşire, a zis: „Scoateţi-vă limba acum, şi voi bea vinul”? Ce lucru fără sens! Un predicator Protestant a venit pe stradă, şi a zis: „Vom da mâna dreaptă a părtăşiei, şi vom lua şase luni de interzicere”? Uh! Fără sens! „Te voi stropi. Te voi boteza. Te voi duce pe această cale, te voi duce în biserică, îţi voi da mâna dreaptă a părtăşiei”? Fără sens!

E-206 „Dar când a venit Ziua Cincizecimii, deodată a venit din Cer un vâjâit de vânt puternic, şi a umplut casa unde şedeau ei. Limbi ca de foc s-au aşezat peste fiecare din ei.” Ei au început să vorbească repede nedesluşit, să bruieze, cu glas plângăreţ, şi să scuipe, şi altele.

E-207 Voi spuneţi: „Nu!” O voi dovedi prin Biblie. Da, domnule. „Vrei să-mi spui că ei au făcut aceea?” Aceea a zis-o Biblia.

E-208 Ştiţi că Isaia a profeţit? Daţi-mi voie să citesc ceva din Isaia aici, doar un minut. Isaia, al 28-lea capitol, şi începând cu al 8-lea verset.
Căci toate mesele sunt pline de vărsături... (vorbind despre această zi)... şi murdărie, astfel nu există nici un loc curat. (Frate, dacă aceea nu era o imagine al Evreilor!)
Pe cine să-i înveţe cunoştinţă? şi pe cine să-l facă să înţeleagă doctrină? (noi am vorbit despre Doctrină, în seara aceasta)...cei ce sunt înţărcaţi de lapte, şi cei ce sunt luaţi de la sân.
Căci dă învăţătură peste învăţătură; rând peste rând, rând peste rând;... (în acel fel vine Evanghelia, din Geneza la Apocalipsa!)
Căci cu buze bâlbâitoare şi cu altă limbă voi vorbi acestui popor.
... şi aceasta este odihna, pacea ce am zis că va veni. Şi cu toate acestea ei nu vor să asculte, ci au plecat, dând din cap.

E-209 Ia te uită. Aceea a zis-o El. Acela nu era cuvântul meu; acela-i Cuvântul Lui. Alegeţi-vă, dacă puteţi. El niciodată nu poate fi schimbat. El a zis: „Poruncă peste poruncă; rând peste rând; aici puţin şi acolo puţin”.

E-210 Toată Evanghelia trebuie scoasă afară. Evanghelia deplină trebuie să înceapă aici, şi ei au predicat-O. Şi când au predicat-o, Puterea Duhului Sfânt a venit.

E-211 Şi Evreii aceia au râs de Isus, dar ei au râs, au zis: „Ha-ha-ha! Aceşti oameni sunt plini de vin nou”. Ei şi-au pecetluit destinaţia lor Eternă. Ei au zis: „Cum se face că noi îi auzim în limba noastră proprie, lucrările minunate ce le vorbesc ei? De ce, aceşti oameni sunt plini de vin nou. Ha-ha!” Ei au batjocorit şi au râs.

E-212 Şi Petru, acel mic holy-roller, predicator pe cutie de săpun, i-au pus o cutie de săpun, şi a sărit pe ea. A zis: „Bărbaţi din Iudeea, şi voi cei ce locuiţi în Ierusalim, vă aducem la cunoştinţă, şi ascultaţi-mi glasul. Dar aceasta este ceea ce s-a vorbit prin profetul Ioel. Aceşti bărbaţi nu sunt plini de vin nou, aşa cum presupuneţi voi, că este al treilea ceas din zi. Dar aceasta este Aceea”. El a arătat înapoi spre Biblie. Deseori am zis: „Dacă aceasta nu este Aceea, eu doar o voi ţine până când vine Aceea, dacă este ceva diferit”. Corect. A zis: „Aceasta este ceea ce s-a vorbit prin profetul Ioel. Se va împlini în zilele din urmă”, în ultimii două mii de ani.

E-213 Primii două mii de ani, lumea distrusă prin apă. Următorii două mii de ani, Cristos a venit. În ultimii două mii de ani: „Voi turna Duhul Meu”. Aleluia! Nu „Voi educa unii predicatori şi voi trimite ceva preoţi.”

E-214 „Dar voi turna Duhul Meu de Sus; fiii voştri şi fiicele vor profeţi; peste roabele mele şi peste robii mei voi turna din Duhul Meu, şi ei vor profeţi. Voi arăta semne în ceruri sus, şi pe pământ jos.” Aceea a fost. Aceea a fost inaugurarea.

E-215 Şi Evreii aceia au râs şi şi-au bătut joc, şi au zis: „Ei sunt plini de vin nou”. Aceea le-a pecetluit destinaţia.

E-216 În 96 A.D. venirea lui Titus, coborând din acea regiune, Ierusalimul a fost împresurat cu armate. Şi ştiţi ce s-a întâmplat? Evreii aceia au zis: „Acum ne vom reîntoarce la casa Domnului”.

E-217 Dar cei ce au fost avertizaţi şi au fost plini cu Duhul Sfânt...

E-218 Şi Josephus a zis: „Oamenii de tipul canibalilor, voi care aţi mâncat trupul acestui Isus din Nazaret”. A zis: „Au ascuns trupul şi l-au mâncat”. Ei mâncau împărtăşirea. A zis că ei, acel grup de acolo din urmă: „Ereticii aceia”.

E-219 Aţi ştiut că oamenii de atunci au fost numiţi „eretici”? Aţi ştiut? Ştiţi ce este un eretic? Cineva care este „nebun”. Da. Priviţi la Sfântul Pavel.

E-220 Acum, voi oameni, vouă Baptiştilor vreau să vă spun: „Sfântul Pavel, oh, eu cred în el”. Voi Catolicilor spuneţi: „Oh, Sfântul Pavel”, şi îi sărutaţi două sau trei picioare, ale acelei statui de acolo din Roma. „Sfântul Pavel! Da, domnule!”

E-221 Priviţi ceea ce a zis Sfântul Pavel când a fost înaintea lui Agripa. El a zis: „În felul cum ei îl numesc erezie”, holy-roller: „în acel fel mă închin lui Dumnezeu”. Amin.

E-222 Mi-ar fi plăcut să dau mâinile cu el; aş zice: „Cred la fel, Pavele! Aleluia! Da, domnule, acelaşi lucru! După ce au trecut o mie nouă sute de ani, Pavele. Eu încă cred acelaşi lucru!” Încă am Duhul Sfânt; aceleaşi semne, aceleaşi minuni, orice lucru chiar la fel; încă merge înainte, acelaşi Duh Sfânt, încă pecetluit până (când?) în ziua răscumpărării.

E-223 „Această Evanghelie se va predica...” Ce? „Evanghelie!” Ce este Evanghelia? Nu „numai Cuvânt”. Pavel a zis: „Evanghelia a venit la noi, nu numai în Cuvânt, ci prin Puterea şi demonstrarea Duhului Sfânt venind prin Evanghelie”.

E-224 Pavel a zis: „Nu am venit cu vreo educaţie de seminar, venind să fac ceva cuvinte înflorate, că salvarea voastră nu se bazează pe cuvinte bombastice şi buze fermecătoare, şi ceva doxologie sau crez apostolic, sau ceva în acel fel. Nu am venit la voi în acel fel. Dar am venit la voi ştiind un singur lucru, Puterea învierii lui Isus Cristos, şi demonstrarea Duhului Sfânt”. Aleluia! Dumnezeu să ne dea mai mulţi Paveli, cu poziţii mari, puternice care Îl va pune acolo cu acea Evan-... fără vreun jurnal de bord de seminar care bruiază. Amin. Pecetea lui Dumnezeu! Amin.

E-225 Acum, cât timp mai avem? Mult, nu-i aşa. La fel m-am gândit şi eu. Este în ordine. Mâine este sâmbătă, nimeni dintre voi nu lucrează. Bine. Bine. Amintiţi-vă, doar câteva minute.

E-226 Rugaţi-vă! Observaţi, frate, acesta este un timp de sinceritate. Acesta este timpul când ar trebui să ne facem inventarul. Eu nu stau aici să mă comport ca un clovn. Dacă aş fi fost, m-aş duce la altar să mă pocăiesc. Poate acţionez ca un clovn pentru unii dintre voi, dar nu vreau să fiu. Mă comport puţin prosteşte, din când în când; eu nu o pot schimba. Dar în inima mea, frate, Îl cred, cu toată inima. De vreo două zeci şi ceva de ani am predicat Aceasta prin acest amvon, în jurul lumii, şi Dumnezeu L-a confirmat cu semne şi minuni. Amin. „Isus Cristos acelaşi ieri, astăzi, şi pentru totdeauna.” Da.

E-227 Acum El a zis: „Cheamă-i pe cei cu arme să vină înainte”. Ei au refuzat să primească semnul acela. Şi El s-a dus înainte, şi Titus a cucerit zidurile Ierusalimului, şi ei au alergat în cetate; i-au omorât cu foamea acolo, până când şi-au fiert copiii unii altora şi i-au mâncat. Mâncau scoarţa copacilor, iarba de pe câmp. Şi apoi, când în final au trebuit să renunţe... Titus, când s-a dus în Ierusalim, el a distrus cu desăvârşire orice lucru de acolo, a ucis femeile, copiii, bebeluşii, preoţii, orice altceva, şi a ars cetatea.

E-228 Şi Isus a zis: „Va veni un timp unde nu va mai rămânea vreo piatră”.

E-229 A zis: „Priviţi la marea catedrală a noastră. Frate, noi suntem, Baptişti, sau Metodişti, sau Penticostali, sau orice”.
El a zis: „Acolo nu va rămânea o piatră peste alta”.

E-230 Aceea arată că „Dumnezeu nu locuieşte în case făcute de mâini”. Dumnezeu locuieşte în inimi umane.
„Căci mi-ai pregătit un trup.” Duhul Sfânt nu locuieşte într-o casă. El locuieşte în inimă. Acela-i templul.
„Nu ştiţi că sunteţi templele Dumnezeului cel viu?” Amin. Zidiţi un templu, zidiţi o biserică, toată credinţa voastră este zidită în jurul templului vostru sau al bisericii voastre, un idol de lemn, luând semnul fiarei şi nu o ştiţi. Este corect. Plutiţi afară şi vă pierdeţi tot timpul, predicatori, să vă sprijiniţi organizaţia, şi mergeţi tot aşa de direct în iad cu aceea cât pot merge ei.

E-231 Îţi spun, frate, este timpul ca bărbaţii să se trezească şi să predice Evanghelia cu Puterea Duhului Sfânt, când peste tot, să zicem metodişti, prezbiterieni, catolici, şi toţi, la crucea lui Isus Cristos.

E-232 Acum, ziceţi, păstorul bătrân poartă miere, o pune pe stâncă. Când oaia bolnavă o linge, ea se face bine.

E-233 Frate, eu am o desagă plină cu aceea aici, în seara aceasta. Şi o voi pune pe Stânca, Cristos Isus, şi oile bolnave o pot linge şi se fac sănătoase. Este corect. Frate, ascultă, nu o voi pune pe nici o biserică. Aceea nu aparţine la vreo biserică. Aceea aparţine de Cristos. Aceea este exact corectă.

E-234 Formal! „Oh, da, noi credem în Cristos.” Faptele voastre dovedesc ce credeţi.

E-235 Isus a zis: „Aceste semne”, v-o-r „îi vor însoţi pe cei ce vor crede, până la sfârşitul lumii. Şi în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi; dacă vor lua şerpi în mâini, sau vor bea un lucru mortal, aceea nu-i va vătăma. Dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, ei se vor însănătoşi”. Aşa a spus Isus. Acelea sunt ultimele cuvinte ce au căzut de pe buzele Lui. Şi a fost ridicat în Cer.

E-236 Şi oamenii care merg înainte, crezând în predicarea Vindecării Divine, şi puterile lui Dumnezeu, lumea îi numeşte „nebuni”. Şi Biblia a zis: „Dacă ei au numit pe Domnul casei ‚Belzebub', cu atât mai mult îi va numi pe ei, pe ucenicii Lui?”

E-237 Condamnaţi, acolo stau ei, toţi au murit chiar exact. Dar Josephus a zis: „Oamenii aceia care... creştinii, acel fel de oameni, s-au dus din Ierusalim în Iudeea, şi au scăpat de toată mânia aceea”. Acum aceia erau Evreii, sfârşitul Evreilor.

E-238 Repede acum, pentru următoarele câteva minute, să încheiem la neamuri; foarte repede. Să deschidem la Apocalipsa al 7-lea capitol, unde vom încheia perioada alocată neamurilor. Vedeţi dacă aceasta este corectă sau nu. Aceea a fost unde profetul din Ezechiel 9 a profeţit sfârşitul acelei epoci; acum aici este Duhul Sfânt profeţind sfârşitul acestei epoci. Ascultaţi atenţi acum în timp ce voi citi cu atenţie.
Şi după aceste lucruri...

E-239 Apocalipsa 7 acum: „După aceste lucruri am văzut patru îngeri...” Aceia erau călăreţii cailor ce au ieşit, în al 6-lea capitol, şi cum au ieşit ei; un cal gălbui, şi un cal negru, şi calul roşu, şi aşa mai departe, care, acei călăreţi au călărit prin ţară de mult timp.
... Am văzut patru îngeri stând în cele patru colţuri ale pământului, ţinând cele patru vânturi... ca ele să nu sufle peste pământ, nici peste mare, nici peste vreun pom.

E-240 Acum urmăriţi viziunea ce a văzut-o la început. „Am văzut patru îngeri stând în cele patru colţuri”, patru locuri în jurul pământului, un înger, ţinând cele patru vânturi. Îngerii sunt „mesageri”. Biblia a zis aşa. Şi vânturile sunt „războaie şi lupte”. El ţinea cele patru vânturi, aici,...?... Acum urmăriţi, al 2-lea verset.
Şi am văzut un alt înger urcând din răsărit, având (pecetea, lucrarea terminată, cu alte cuvinte)...având pecetea Dumnezeului cel viu; şi a strigat cu un glas tare către... îngeri,... cărora le-a fost dat să vatăme pământul şi marea,
Zicând, Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici... pomii, până când îi vom pecetlui pe slujitorii Dumnezeului nostru pe frunte.

E-241 Urmăriţi, voi citi în jos.
Şi am auzit numărul celor... au fost pecetluiţi: ce au fost pecetluiţi o... pecetluiţi o sută şi patruzeci şi patru de mii din... seminţia lui... seminţia copiilor lui Israel.

E-242 „Din seminţia lui Iuda, doisprezece...” şi în jos, şi „Beniamin” şi „Gad” şi „Ruben”, în jos la „Zabulon”, şi în jos la cele douăsprezece seminţii, la sfârşitul celui de-al 8-lea verset. Şi de douăsprezece ori doisprezece cât este? [Adunarea zice: „O sută patruzeci şi patru”. - Ed.] „O sută patruzeci şi patru de mii”, toţi Evrei. Acum, urmăriţi.
Şi după aceea m-am uitat, şi, iată, o mulţime mare, pe care nimeni nu o poate număra, din toate soiurile, limbile, şi naţiunile,...

E-243 De unde au urcat ei? Vedeţi, noi vedem unde sunt Evreii aceia la sfârşit; şi când îngerilor li s-a dat să meargă să distrugă, a zis aici, au văzut şi au „ţinut”. Dar de unde au venit aceştia, din toate soiurile, limbile, şi naţiunile. Au apărut pe scenă.
... şi popoarele, şi limbile, au stat înaintea Mielului, şi înaintea... erau îmbrăcaţi... Mielul, îmbrăcat cu haine albe, şi palmieri în mâini;

E-244 Mireasa, Mireasa neamurilor a fost pecetluită aici. Urmăriţi.
Şi au strigat cu glas tare, zicând, Mântuirea Dumnezeului nostru care stă pe tron, şi a Mielului.
Şi... îngerii care au stat în jurul tronului,... bătrânii,... cele patru făpturi vii, ... au căzut înaintea tronului cu faţa la pământ, şi s-au închinat lui Dumnezeu,
Zicând,... (Ascultaţi, dacă aceasta nu sună ca şi o adunare a Duhului Sfânt!) A-... Binecuvântările amin, gloria,... înţelepciunea,... mulţumirea,... onoarea,... puterea,... tăria, fie a Dumnezeului nostru în veci de veci. Amin.

E-245 Aceea nu sună ca ceva serviciu ritualistic de bacalaureat, pentru mine. Acea sună ca o revărsare demodată a Duhului Sfânt, pentru mine. Oamenii aceia au fost pe undeva; ei au ştiut ce să facă când au văzut Mielul stând pe tron. Şi unul din bătrâni... mi-a zis, ce sunt aceştia... şi îmbrăcaţi în haine albe? şi de unde vin ei,

E-246 Acum tu cunoşti toţi Evreii, dar de unde veneau aceştia, „toate soiurile, limbile, şi naţiunile”? Urmăriţi.
Şi i-am zis, Doamne, tu ştii (Ioan a zis, “Eu doar nu ştiu.”) Şi el mi-a zis,...

E-247 Aceştia sunt cei ce au avut Acela, cred eu, Bine.
... Aceştia sunt cei ce vin din necazul cel mare, (numiţi „holy-roller,” făcuţi de râs, persecutaţi, au râs de ei)... vin din necazul cel mare, şi şi-au spălat hainele, şi le-au albit în sângele Mielului. (Urmăriţi)
Ei sunt înaintea tronului lui Dumnezeu,...

E-248 Unde stă soţia? Unde stă regina? Aceea este Mireasa, Mireasa dintre neamuri.
... şi ei îl slujesc zi şi noapte în templu:...

E-249 Soţia mea mă slujeşte în casă, zi şi noapte. Vedeţi? Aceea este Mireasa lui Isus; aceea-i Mireasa Neamurilor.
... şi cei ce şed pe tron vor locui între ei, Ei nu vor mai flămânzi,...

E-250 Aleluia! Zilele lucrărilor s-au terminat. Ei bine, noi am pierdut multe mese, dar Acolo nu vom mai pierde nici una. Amin.

E-251 Ştiu că mama mea bătrână, sărmană, mică stă aici în seara aceasta. Eu am văzut-o la masă. Am avut cafea şi ceva pâine uscată. Ea o turna pe ea, punea ceva zahăr în ea. Şi nu era suficient să te învârţi puţin; copiii plângeau, se ridicau şi plecau. Dar Acolo niciodată nu o vom face! Bătrânul meu tată a zăcut în mâinile mele, pe stradă, dincolo, şi a murit, flămând.

E-252 Dar noi niciodată nu o vom mai face din nou. Aleluia! Nu, domnule. Nu vom mai flămânzi.
Nu vor mai flămânzi, nici nu vor înseta... nici soarele nu-i va lumina,...
Căci Mielul care este în mijlocul tronului îi va hrăni, şi îi va conduce la izvoarele vii de apă: şi Dumnezeu le va şterge... toate lacrimile din ochi.

E-253 Ei poate vor plânge puţin şi alte lucruri, când vine Duhul Sfânt. Dar Dumnezeu va şterge toate lacrimile din ochii voştri.

E-254 Urmăriţi, El a văzut „patru îngeri stând în patru colţuri, ţinând cele patru vânturi”. Repede acum.
Timpul meu s-a terminat, dar daţi-mi voie să aduc acest punct pentru voi, înainte de încheiere. Priviţi, el a văzut cei patru îngeri. El a văzut sfârşitul bisericii Ebraice, cum i-a văzut venind în acelaşi fel; venind cu armele lor de ucidere, armata aceea.

E-255 Acum urmăriţi. Ce fel de semn a primit Biserica Duhului Sfânt, ca semn pe fruntea lor? Acela era un semn spiritual. Duhul Sfânt i-a marcat. Este corect? El nu a tatuat nimic pe capul lor. Aşa a făcut? Nu.

E-256 Ei nu au fost condamnaţi de vreo ţară antireligioasă. Ei au fost condamnaţi de ai lor proprii. Vedeţi ceea ce vreau să spun? Biserica reală a Dumnezeului cel viu va fi condamnată de Catolici şi Protestanţi, deoarece ei se vor uni împreună. Ei sunt deja împreună ca unul, ca mamă şi fiică.

E-257 Dar aceştia, aici, nu au fost. Apoi, urmăriţi ce a făcut El. El a zis: „Puneţi un semn pe fruntea lor”. Ce fel de semn a fost acela? Vi-l voi citi, Fapte 2. „Ei au fost într-un acord într-un loc. Şi deodată a venit un sunet, Îngerul venind din Cer.”
Voi ziceţi: „Îngerul a fost un sunet?”

E-258 Ce a fost acela, ce a trecut prin faţa lui David, când a auzit foşnetul frunzelor, frunzele de dud, în noaptea aceea când s-a temut să meargă înainte? „A auzit un sunet din cer ca un vâjâit de vânt puternic”, Dumnezeu merge înaintea lor.

E-259 „Şi deodată acolo a apărut la ei Duhul Sfânt şi Puterea.” Au ieşit afară pe străzi, sărind şi săltând, şi vorbind în limbi, şi buze bâlbâitoare, şi strigăte, şi comportându-se ca oamenii beţi, şi fiecare doar bucurându-se şi lăudând pe Domnul Dumnezeu. Nu este corect?

E-260 În acel fel face Dumnezeu când Îşi trimite puterea cu botezul Duhului Sfânt. Şi Acela s-a mişcat direct acolo, şi Mesajul a ieşit! Aleluia! Şi ei au strigat şi au ţipat, şi au vorbit în limbi, şi au ieşit acolo afară. Şi acela a fost semnul ce Dumnezeu l-a pus peste oameni. Este corect? Dumnezeu pune semnul, şi acel fel de semn va pune Dumnezeu peste oamenii Lui astăzi. Aceeaşi pecete a lui Dumnezeu care s-a dus peste ei acolo, sub botezul Duhului Sfânt, era pecetea lui Dumnezeu.

E-261 Aş vrea să vă cer ceva, biserică. Biblia zice că semnul lui Dumnezeu, din ziua aceea, a fost botezul Duhului Sfânt. Pecetea care a fost peste oameni, să-i facă deosebiţi de ceilalţi, a fost botezul Duhului Sfânt. Este corect? Noul Testament a zis, în Efeseni 4 : 30, că Duhul Sfânt este pecetea lui Dumnezeu, pentru oamenii din zilele din urmă, pentru destinaţia voastră Eternă. Este corect? Apoi Duhul Sfânt era corect.

E-262 Acum, am avut epoca metodistă, am avut epoca baptistă, am avut neprihănirea, am avut sfinţirea. Am avut toate aceste lucruri, venind pe aici.

E-263 Şi chiar cu patruzeci de ani în urmă, botezul Duhului Sfânt a fost pentru prima dată învăţat în Statele Unite. Este corect? Cam cu patruzeci de ani în urmă, când oamenii au început să primească...

E-264 Acum, ei au numit-o a doua lucrare definită a harului, sfinţirea. „Sfinţirea”. Este corect.

E-265 Un vas trebuie mai întâi să fie luat sus. Tot este plin de noroi. Este justificat, deoarece omul l-a ridicat.

E-266 Următorul lucru, trebuie să fie curăţit şi spălat. Cuvântul sfinţit înseamnă „curăţit, şi pus deoparte pentru slujire”. Dar „punerea deoparte pentru slujire” nu înseamnă că eşti în slujire.

E-267 Şi apoi Isus a zis: „Ferice de voi când flămânziţi şi însetaţi după neprihănire, că veţi fi săturaţi”. Vedeţi, Duhul Sfânt vine peste credinciosul sfinţit, real, adevărat, sfinţit. Şi semnele şi minunile încep să se manifeste imediat ce vasul acela sfinţit este corect, şi Duhul Sfânt a intrat în el. Vedeţi ceea ce vreau să spun?

E-268 Voi nu puteţi scoate ulei dintr-o sticlă numai dacă este ulei acolo, nu contează cât de curată este sticla. Voi nu puteţi aduce vorbirea în limbi, şi vindecarea Divină, şi Puterile lui Dumnezeu, din ceva în care nu este nimic. Duhul Sfânt trebuie să fie adus, atunci.

E-269 Priviţi, cam cu vreo patruzeci de ani în urmă... Să ne gândim în urmă. Ne uităm în jur... Urmăriţi atenţi. A existat un mare fruntaş ce a ieşit, unul din primul război mondial; de prima dată din toată istoria lumii, un război mondial. De unde a început? Chiar din Germania. Ce s-a întâmplat? Schimbare; nimeni nu ştie, până în ziua aceasta, cum s-a oprit acela. Nimeni nu ştie. Citiţi Declinul Războiului Mondial. Fiecare volum, le-am citit. Nu există nici o persoană... Singurul lucru ce ştiau ei, a venit o poruncă: „Predaţi-vă!” Nimeni nu ştie cine a dat-o. De ce?

E-270 O Dumnezeule! Voi mă veţi numi un „holy-roller”, oricum, astfel m-aş putea comporta cum simt. Priviţi! Cât de mulţumitor sunt pentru Duhul Sfânt care este aici la platformă, să descopere.

E-271 Observaţi. Urmăriţi. Ei s-au dus înainte, fiecare vânt venit în lume, armele moderne, să distrugă total orice într-un război mondial. Dar, deodată, acela s-a oprit. Apocalipsa al 7-lea capitol, zicea: „Am văzut şapte îngeri venind cu armele de nimicire. Şi acolo a venit un Bărbat din Răsărit, având pecetea Dumnezeului cel viu; a zis: ‚Ţine cele patru vânturi!'”

E-272 „Ţine-l.” De ce? Evreii nu sunt în locul corect încă. Glorie! Evreii nu sunt în locul corect, aşa cum a promis Dumnezeu. El le-a spus unde vor fi, să stea acolo. El a zis: „Când vedeţi smochinul înfrunzind, să ştiţi că timpul este aproape”. Şi când vedeţi Evreii reîntorcându-se în Palestina, să ştiţi că timpul este aproape. „Această generaţie nu va trece până când toate lucrurile vor fi împlinite.” Şi frate, în ultimii şapte ani este prima dată când steagul Evreiesc a fluturat cândva, de două mii de ani, peste Ierusalim; da, douăzeci şi cinci de ani. Amin. Dacă Evreii nu au fost chiar acolo aceea s-ar fi putut face, dar El a zis: „Ţine-ţi! Ţine-ţi”.

E-273 De ce, de ce: „Ţine-ţi”? Urmăriţi, ei erau numai nişte neamuri doar, între epoca lui Wesley şi epoca penticostală, au trebuit să intre. Înainte ca Penticostalii să intre în epoca bisericii Laodicea, a existat o „uşă deschisă” pusă înaintea bisericii; uşă deschisă, pentru: „Oricine vrea să vină şi să bea din Izvorul apelor Vieţii gratuit”. Uşă deschisă, aşezată. Oh, vai! Şi El a zis: „Ţine-l!” De ce?

E-274 Isus a zis: Un bărbat a ieşit să lucreze. Şi altul a plecat, în altă oră, şi a lucrat. Alt bărbat a ieşit şi a lucrat. Şi un om a ieşit la ora unsprezece. Şi când s-a oprit la ora unsprezece, el a dat fiecăruia dintre ei aceeaşi parte, la ora unsprezece. Ei s-au întrebat de ce. De ce a făcut-o, la ora unsprezece, pentru fiecare care a intrat?

E-275 Martin Luther care a lucrat, a umblat în timpul lui Luther, a murit în har...?... ceilalţi, metodiştii ce au strigat, care au murit sub epoca lui Wesley, au murit în har. Noi trăim într-o altă epocă, nu acolo în urmă. Aici! Mama mergea într-un car cu boi, şi noi mergem într-o maşină Ford model V-8, aproape cu reacţie. Este corect? Noi trăim într-o epocă diferită, total. Şi trăim într-o perioadă de timp diferită. Noi trăim într- o zi a restaurării Puterilor lui Dumnezeu, şi chiar aici vedem Puterea lui Dumnezeu cum au făcut ei la început. Noi trăim într-o altă epocă. Nu priviţi în urmă la Wesley, la metodişti, şi toţi aceia, baptişti, şi prezbiterieni. Priviţi aici la Isus Cristos Autorul şi Desăvârşitorul Credinţei Bibliei. Aleluia!

E-276 Acum urmăriţi-L, a zis: „Ţine-l”, până (ce?) a unsprezecea oră oamenii pot intra, ultima chemare a Neamurilor. Mama a lucrat acolo; tata şi ceilalţi au lucrat acolo; bunica a lucrat acolo în urmă. Aceasta este epoca noastră, ora unsprezece. Acel război mondial s-a oprit în luna a unsprezecea din an, în ziua a unsprezecea din lună, a unsprezecea oră din zi, al unsprezecelea minut din oră; pentru ca oameni din ceasul al unsprezecelea să poată intra, (ce?) să primească acelaşi botez al Duhului Sfânt ce l-au avut aici în urmă la început, să readucă Puterea şi învierea Domnului Isus Cristos, aceleaşi semne şi minuni.

E-277 Ce este aceea? Războaiele se luptă aici, se luptă acolo, se luptă aici, se luptă acolo; încercând să... Bombele atomice şi orice altceva se zidesc, dar ei nu o pot face. Ei nu o pot face până când Evreii primesc o cercetare a botezului Duhului Sfânt. Îngerul a zis: „Ţine-l, până când vom pecetlui slujitorii”, nu Mireasa. Neamurile nu au fost un rob; noi suntem fii şi fiice. Aceia sunt slujitorii, Evreii. Abraham a fost robul lui Dumnezeu. Aleluia! Acum, acum aflăm mii de mii de Evrei. Dumnezeu a împietrit inima lui Faraon, să-i conducă în Palestina. Dumnezeu a împietrit inima lui Hitler, inima lui Mussolini, inima lui Stalin. El i-a condus cu forţa, în Palestina, fără să ştie ce face, lucrând chiar în mâinile lui Dumnezeu.

E-278 Cei o sută patruzeci şi patru de mii vor sta acolo. Şi într-una din aceste zile, ceva profet al lui Dumnezeu sfânt, uns Divin va merge acolo cu semne şi minuni. Evreii aceia vor zice: „Aceea este ce am aşteptat”. Da, domnule. Şi Dumnezeu va boteza o sută patruzeci şi patru de mii de Evrei.

E-279 Şi Răpirea va veni; epoca Neamurilor va înceta. Bomba atomică va exploda şi va cuprinde lumea. Şi biserica neamurilor va fi răpită, şi va sta acolo în Prezenţa lui Dumnezeu. „Cine sunt aceştia care vin din necazul cel mare? Şi-au spălat hainele în Sângele Mielului. Ei sunt înaintea lui Dumnezeu, fără pată”. Amin.

E-280 Semnul fiarei, confederaţia; bisericile, catolicism, totul legat împreună, vor merge în haos. Rămăşiţa, Mireasa Duhului Sfânt.

E-281 Şi oamenii astăzi care râd de vorbirea în limbi, cei ce râd de vindecarea Divină, care râd de profeţii, la manifestarea Duhului; şi acelaşi duh care i-a denominat pe Evreii de aici din urmă, care au hulit împotriva Duhului Sfânt acolo în urmă, şi au murit sub judecata Divină. Aceste State Unite sunt destinate pentru judecata Divină, sub Puterea Duhului Sfânt. Ei au condamnat şi au batjocorit, şi au respins, şi ne- au numit „holy-rollers” şi orice altceva. Dar ceasul este aici, când Dumnezeu va revărsa judecata Sa Divină. Amin.

E-282 Pregătiţi-vă. Singurul loc sigur ce există astăzi este în Cristos Isus. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dacă nu sunteţi înăuntru, presaţi până când intraţi. „Cei ce sunt în Cristos Isus Dumnezeu îi va aduce cu El în a doua Venire.”

E-283 Fără Pecetea lui Dumnezeu, care este botezul Duhului Sfânt, confederaţia apostaziei este semnul fiarei. Este AŞA VORBEŞTE DOMNUL. Vedeţi ceea ce vreau să spun? Dar aceşti învăţători religioşi încearcă să o pună pe comunism, apoi nu îşi dau seama că aceea lucrează chiar în mijlocul lor. El a zis: „Vor fi conducători orbi ai orbilor”. El a zis: „Vor avea ochi, dar nu pot vedea”. A zis: „Voi, şi în tradiţiile voastre, vorbind despre doctrinele oamenilor, faceţi porunci omeneşti, făcând poruncile lui Dumnezeu fără efect”.

E-284 Voi râdeţi de catolici că şi-au fixat catechismul, şi oamenii voştri merg chiar aici sus la vreo conferinţă sau ceva, şi decid dacă pot primi vindecare Divină, sau botezul Duhului Sfânt, şi aceste lucruri. Şi ei Îl condamnă şi Îl refuză. Şi voi râdeţi de Catolici. Deoarece, dacă aceea a fost o „CURVĂ”, Biblia a zis că voi sunteţi o „PROSTITUATĂ” în aceeaşi confederaţie.

E-285 „Ieşiţi afară dintre ei, poporul Meu! Fiţi separaţi”, zice Dumnezeu: „şi vă voi primi la Mine.” Este corect.

E-286 Oh, de ce nu poate ieşi din rândurile lui acest tabernacol Branham? Aş vrea să ştiu dacă voi cei de aici credeţi această Evanghelie. Şi Aceea s-a predicat, şi aţi văzut-o, semne şi minuni, şi confirmare. Şi orice lucru ce a vorbit Domnul, s-a împlinit. Apoi, ce se întâmplă pe aici, când aud certuri între voi, când aud că sunt lupte? Aş vrea să scrieţi ce se întâmplă cu voi, ceea ce este în inima voastră, şi să o lăsaţi la amvonul platformei, mâine seară.

E-287 Aş vrea să văd de ce biserica aceasta nu poate fi transportată cu Puterea lui Dumnezeu, şi botezul Duhului Sfânt, cu semne şi minuni. Care este problema? Pastorul vostru Îl crede. Astfel, ce este rău aici? Există ceva greşit. Aceasta ar trebui să fie farul lumii. Aceasta ar trebui să fie un loc unde Puterile lui Dumnezeu, şi plânsul şi strigătul, şi căutarea lui Dumnezeu, ar trebui să meargă înainte, zi şi noapte. De ce nu o putem avea?

E-288 „Eu vreau, dar voi nu vreţi”, a zis Isus. „Nu aţi vrea. Veniţi şi cumpăraţi de la Mine.”

E-289 Ştiu că voi ziceţi, El a zis: „eşti bogat, nu ai nevoie de nimic”, vorbind bisericilor. A zis: „Voi ziceţi: ‚Sunt bogat, nu am nevoie de nimic. Noi suntem o organizaţie mai mare'. Şi nu ştii, că eşti nenorocit, sărac, mizerabil, orb, şi gol, şi nu o ştii”. Dacă cineva este în acea prinsoare şi o ştie, se va ajuta. Dar, când sunteţi în acel fel, „şi nu o ştii!” Şi Cristos a zis că bisericile din această zi vor fi în acel fel, şi nu o vor şti.

E-290 Pişcaţi-vă fiinţa voastră spirituală, fratele meu drag. Pişcă-ţi sufletul, aşa cum a fost, cu rugăciune, şi zi: „Doamne Isuse, controlează-mă. Fie ca eu să-mi fac inventarul în seara aceasta, înainte de a merge la culcare, să afle ce se întâmplă cu mine. Eu urmez credinţa de mulţi ani şi nu văd lucrurile ce le- a spus Isus. Că El va fi cu mine, şi lucrurile acestea vor merge înainte, eu nu le văd. Ce se întâmplă, Doamne Isuse?”

E-291 Fiţi cinstiţi. Fiţi sinceri. Coborâţi şi vorbiţi cu El, ca stând faţă în faţă cu un frate. El îţi va descoperi. El îţi va spune. Sfâşiaţi-vă sufletul şi puneţi-l acolo. Zicând: „Doamne Isuse, dacă aceea mi-ar costa familia, dacă m-ar costa viaţa, dacă m-ar costa slujba, dacă m-ar costa calitatea de membru, dacă m- ar costa prestigiul din oraş, voi lua calea cu cei puţini dispreţuiţi ai Domnului”.

E-292 Acum amintiţi-vă, Isus a zis: „Strâmtă este poarta, şi îngustă este calea, şi puţini sunt cei ce o vor afla. Că lată este calea care duce la distrugere”. Mai mult cu un milion în '54: „Largă este poarta care duce la distrugere, şi mulţi vor fi cei ce vor merge pe ea”. Este corect. „Cel ce îşi va pierde viaţa pentru Numele Meu o va afla. Cel ce iubeşte tatăl, mama, sora, fratele, sau altceva, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic să se numească al meu. Cel ce va pune mâna pe plug şi va porni înainte, chiar dacă se întoarce să privească înapoi, nu este vrednic de timp.” Frate!

E-293 Într-una din aceste zile, se va predica ultima predică a Evangheliei unsă cu Duhul Sfânt. Într-una din aceste zile, ultima puşcă va lua foc. Într-una din aceste zile, se va cânta ultima cântare. Într-una din aceste zile, se va face ultima rugăciune. Într-una din aceste zile, uşile tabernacololui se vor închide pentru ultima dată, Biblia se va închide pe amvon. Şi veţi sta în Prezenţa lui Dumnezeu să daţi socoteală pentru ceea ce aţi auzit în seara aceasta. Ce va fi? Cum va fi? Când marea Carte se va deschide, ce va fi? Când seara aceasta vine înregistrată, ce va fi? Oh, cum zice cântarea:
Ce va fi?
Când marea Carte se deschide, ce va fi?
Când cei ce au respins Salvatorul astăzi,
Vor fi traşi la răspundere, ce va fi?

E-294 Slujba ţi-a stat în drum. Părinţii ţi-au stat în drum. Prietenul ţi-a stat în drum. Biserica ţi-a stat în drum.
Ce va fi? Ce va fi?
Când marea Carte se deschide, ce va fi?
Când cei ce au respins Mesajul acesta în seara aceasta, Veţi fi... ceruţi la răspundere, ce va fi?

E-295 Ce vei face referitor la aceea? Voi ştiţi ceea ce este semnul fiarei. Voi ştiţi ce este pecetea lui Dumnezeu. Este la aprecierea voastră.
Fie ca Domnul să vă binecuvânteze, în timp ce ne ridicăm.

E-296 A Ta, Tată Ceresc, fie ca mila Ta şi binecuvântările să fie peste oameni. Fie ca Duhul Tău să se mişte. Şi fie ca Duhul Tău cel Sfânt să se aplece peste aceşti oameni, şi dă-le, Doamne, botezul Duhului. Fie ca orice bărbat şi femeie, băiat sau fată, de aici, fie ca ei să fie aşa de purtaţi în seara aceasta, prin Duhul Sfânt, ca să zică: „Dumnezeule, ia-mi tot ce am. Ia-mi orice sunt. Dar, lasă-mă să-ţi slujesc, Doamne. Voi lăsa la o parte orice lucru. Voi renunţa la mine. Voi renunţa la mândrie. Voi renunţa la biserică. Voi renunţa la orice lucru”.

E-297 Nu ca ei să iasă din biserica lor, Doamne, ci ei să iasă din starea în care trăiesc. O, Dumnezeule, trimite metodiştii înapoi în biserica lor, înflăcăraţi, să predice Evanghelia; trimite baptiştii înapoi, trimite campbelliştii înapoi, trimite catolicii înapoi. Doamne Dumnezeule, trimite pe cineva din tabernacolul Branham aici, înapoi la tabernacol aici, cu un duh blând, smerit, încât acela să meargă înainte şi să vorbească, şi să iubească, şi să încerce să aducă oamenii într-un acord din nou, ca Duhul Sfânt să poată veni şi să folosească oamenii. Trimite mari semne şi minuni. Unge fiecare credincios. Iartă orice păcat.

E-298 O, Dumnezeule, vedem semnele apărând. Vedem smochinul înmugurind. Ştim că timpul este aproape. Vedem bomba aceea stând acolo în mâinile fiecărui om căruia i-ai dat să distrugă lumea.

E-299 O, Dumnezeule, cum mai putem respinge în continuare? Cum putem? Când, auzim Evanghelia Ta binecuvântată sunând aşa de clar, cu claritate; auzim Duhul Sfânt conducând; vedem Duhul Sfânt dând semne şi minuni; vindecă bolnavii, deschide ochii orbilor, restabileşte viaţa morţilor; mari minuni şi semne; Evanghelia se predică prin analfabeţi, neştiutori, predicată sub Puterea şi demonstrarea Duhului Sfânt; semne şi minuni urmează biserica. Câte altele!

E-300 Tu ai zis: „Dacă l-aţi fi cunoscut pe Moise, Mi-aţi fi cunoscut ziua”. Aleluia! Tot la fel este astăzi, Doamne. Ei văd tot felul de semne de războaie şi necazuri, şi orice lucru. Fie ca ei să deschidă paginile scumpei Biblii, să vadă unde este borna kilometrică. Suntem la sfârşitul epocii.

E-301 O, Dumnezeule, mişcă Duhul Tău peste aceşti oameni. Şi în timp ce vor pleca de aici, în seara aceasta, fie ca Duhul Sfânt să se ducă cu ei.

E-302 Şi mâine seară, Doamne, când coborâm la această mare chemare la altar ce este gata să o dăm, ne rugăm ca altarele să fie pline de gloate, camerele de rugăciune vor fi pline.

E-303 Şi fie, ca duminică dimineaţa, Doamne, şi duminică seara, vom boteza oamenii aici conform cu Cuvântul lui Dumnezeu. Şi fie ca Duhul Sfânt să cadă peste acea apă, şi făcând mari semne şi minuni. Acordă aceea, Tată.

E-304 Binecuvântează scumpul nostru păstor aici. Binecuvântează membrii. Binecuvântează străinii porţilor noastre. Fie ca noi să mergem acasă în seara aceasta şi să cântărim lucrurile acestea în inima noastră; să ne reîntoarcem din nou mâine seară, bucurându-ne, aducând cu noi snopi. Ţi-o cerem în Numele lui Isus Cristos. Amin.

E-305 Domnul Isus Cristos să vă binecuvânteze pe fiecare din voi. Daţi mâinile unii cu alţii. Veniţi din nou mâine seară, aducând cererea voastră şi ceea ce vreţi, şi lăsaţi-o la amvon. Fie ca Dumnezeu să vă ungă întotdeauna, să fie cu voi! Amin. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Up