Calea rânduită de Dumnezeu pentru vindecare
God's Provided Way Of Healing
E-1 Bună seara, prieteni. Vă puteţi aşeza. Este într-adevăr un privilegiu să fiu aici în această după-amiază, să slujesc din nou în Numele Domnului nostru. Şi chiar înainte să începem serviciul, văd câţiva dintre fraţii mei stând în cabina de înregistrare, cu înregistrările, şi Billy Paul, fiul meu, i-a cerut Fratelui Wood, un prieten, dacă-l va întâlni în faţa clădirii, cât de repede posibil afară în faţă, privitor la cărţile şi pozele pentru servicii. Şi să am această introducere aşa de frumos făcută, în timp ce eu… Ce fel de persoană… Trebuie să trăiesc o viaţă destul de bun să mă ridic la aceasta, nu-i aşa? Dar asta este din cauză că Fratele Mattsson mă iubeşte. El este prietenul meu scump.
Şi aşa, suntem foarte bucuroşi pentru acest privilegiu de a fi aici, şi am început lucruri în Chicago, se pare. Din toţi anii mei de slujbă, aceasta este prima oară în toată slujba mea, în care am avut un serviciu de după-amiază. În toată slujba mea, cât îmi pot aminti, căci am avut o adunare de instrucţie după-amiază. Şi acum, sunt aproape nouă ani, cred, am fost în servicii. Şi aşa, am început din nou în Chicago, Frate Joseph. Şi deci, nu cunosc un loc mai bun unde să încep sau să pornesc lucrurile.
[Fratele Joseph vorbeşte adunării despre Fratele Branham - Ed.] Mulţumesc.
Mulţumesc, Frate Joseph. Mulţumesc, scumpi prieteni Creştini.
E-2 Deseori m-am gândit căci într-o zi, Dumnezeu ne va da o trezire în Chicago ca în zilele lui Moody, când întregul oraş va fi mişcat pentru Dumnezeu. Şi nu aţi avut una de atunci, şi cred că este aproape la îndemână.
Şi singurul lucru a fost în slujba mea, prieteni Creştini, şi ştiu că aceste înregistrări iau aceste lucruri, şi vor fi împrăştiate în ziare pretutindeni. Deci trebuie să veghez la cuvintele pe care le spun, şi să le cântăresc, din cauză că odată ce un articol este publicat, şi odată ce glasul îţi este înregistrat, asta este. Vedeţi? Asta este.
Şi deci ei o iau pentru oameni, de multe ori, care sunt în linie. Dacă veţi privi unii oameni vin şi zic: „Ei bine acum, Domnul a zis, anumite-anumite lucruri.” Ei bine acum, dacă numai avem cuvintele oamenilor, ei bine, asta este tot ce vom avea. Dar înregistrările o aşează. Vedeţi? Când zic, de ce, când… Priviţi ce vă spune El să faceţi, priviţi destinaţia voastră, priviţi ce v-a spus El în timp, ce aţi făcut, şi apoi lăsaţi… Priviţi ce vă spune El în timpul când se va întâmpla. Şi aflaţi, niciodată nu veţi găsi un defect la Dumnezeu, ci va face exact ceea ce zice că va face de fiecare dată. Vedeţi? El o va face.
E-3 Am patruzeci şi cinci de ani, aprilie, şi am văzut viziuni de la… Unul din primele lucruri pe care mi-l pot aminti, pare ciudat, dar îmi amintesc când încă mergeam deabuşelea. În zilele mele când eram copilaş şi mergeam deabuşelea, ei aveau rochii lungi. Şi îmi amintesc că mama avea o panglică mică făcută în rochia mea. Şi mergeam deabuşelea pe o podea veche, sus în munţii Kentucky unde am fost născut. Şi mâncam zăpada de pe piciorul unui bărbat. Acesta este primul lucru pe care mi-l pot aminti. Şi următorul lucru pe care mi-l amintesc a fost Dumnezeu vorbindu-mi în viziune, şi spunându-mi că-mi voi petrece o parte mare din viaţa mea lângă un oraş numit New Albany. Şi ultimii patruzeci de ani, am trăit la câteva mile de New Albany, Indiana, care este la două sau trei sute de mile de locul unde a fost. Şi nici unul din familia noastră nu a fost în afara statului Kentucky, din câte ştiu. Dar întotdeauna, şi de fiecare dată… Vedeţi?
Darurile şi chemările sunt fără pocăinţă. Aceste lucruri sunt date de Dumnezeu. Slujbele sunt puse în biserică de Dumnezeu. Şi după părerea mea, acolo este unde atâţia azi, au făcut o greşeală. Când zicem: „Acum, voi merge şi îl voi căuta pe Dumnezeu să mă facă asta, aceea.” Nu puteţi face asta. Vedeţi? Sunteţi ceea ce sunteţi prin har, nimic ce puteţi face singuri. Dumnezeu dă. Dumnezeu a pus în biserică apostoli, învăţători şi profeţi. Este corect? Dumnezeu a pus în biserică pentru desăvârşirea… Deci nu episcopul îi are, sau bătrânii, sau altcineva, ci Dumnezeu. Şi ei sunt… Aceste slujbe sunt puse în biserică.
E-4 Acum, cunosc aceste daruri, ca cele nouă daruri spirituale; ele sunt daruri care lucrează în biserica întreagă. De exemplu, în această seară acesta s-ar putea să profeţească şi niciodată să nu mai profeţească din nou. Poate că duhul profeţiei va fi pe altcineva seara următoare. Pavel a zis: „Cu toţii puteţi profeţi, unul câte unul.” Acesta este darul profeţiei, nu un profet. Vedeţi?
Există o diferenţă între darul profeţiei şi un profet. Darul profeţiei trebuie să fie judecat de trei judecători spirituali buni, înainte ca biserica să o poată primi, conform cu scrierea lui Pavel în Corinteni. Judecătorii trebuie să judece aceasta, trebuie să judece tălmăcirea limbilor, înainte ca biserica să o primească, din cauză că ei nu ar şti… Dar acum, luaţi o persoană care este un profet ca Isaia, Ieremia, Moise. Nimeni nu a stat înaintea lor să-i judece dacă era corect sau nu. Ei erau născuţi în această lumea profeţi. Cuvântul lui Dumnezeu era cu ei. „Dumnezeu, în diferite timpuri şi în diferite feluri, a vorbit părinţilor prin profeţi, în ultimele zile prin Fiul Său, Isus Cristos.” Şi El este Profetul Bisericii al acestei ultime zile, este Isus Cristos. Şi Biblia a zis în, acolo în Cartea Apocalipsei, că duhul sau mărturia lui Isus Cristos este duhul profeţiei.
E-5 Şi aşa, în aceste lucruri, toate aceste lucruri mari, să vedem biserica aşezată împreună… Când prima oară am văzut poporul Penticostal, şi i-am auzit vorbind în limbi, am fost învăţat ca un Baptist că aceasta era de la diavolul. Deci m-am gândit: „Acum, iată uită-te…” Şi eu: „Ei bine, un lucru… Nu-mi păsa ce zicea biserica, Biblia a zis: ‚Ei vor vorbi cu limbi noi.'” Acum, primul lucru, ori a trebuit să iau biserica ori să iau Biblia. Am zis: „Ce voi face?”
El a zis: „Lăsaţi cuvântul fiecărui om să fie o minciună (dacă este un episcop, arhiepiscop sau orice este), şi al Meu să fie adevărul.” Şi aceasta este enorma diferenţă între Catolicism şi Protestantism. Vedeţi? Catolicismul, nu vă puteţi contrazice cu un Catolic asupra Biblie. Din cauză că la urma urmei, dacă biserica zice ceva contrar cu Biblia, este biserica. Ei zic: „Dumnezeu este în biserica Sa.”
Protestanţii zic: „Dumnezeu este în Cuvântul Său.” Vedeţi? Acum, iată diferenţa. Deci, nu vă puteţi certa, deoarece dacă biserica spune un anumit lucru… Întrebaţi-i de unde au luat să nu mănânce carne vinerea şi toate aceste lucruri. Ei pot… De ce, ei zic că biserica a zis aşa.
E-6 Şi acum câţiva ani, am avut un interviu cu un preot; preotul a zis… Îl întrebam ceva, în timp ce familia mea a fost Catolică. Şi am zis: „Vreau să-ţi pun câteva întrebări Scripturale.”
Şi a zis: „Doar un minut, Domnul Branham.” El a zis: „Vezi, noi Catolicii, mergem la biserică şi ne închinăm. Voi Protestanţii staţi acasă şi citiţi Biblia, dar noi mergem la biserică şi ne închinăm.”
Am zis: „Dar de ce?” Acesta este următorul lucru. Dar de ce?
Acum, el a zis: „Vezi, nu observăm ce… Ce zice Biblia este în regulă, dar dacă biserica zice contrar, atunci biserica este corectă, din cauză că Petru a fost un papă, şi papa l-a urmat pe Petru; şi orice a pus biserica împreună, aceasta este ordinea. Aşa merge. Dumnezeu încă mişcă…”
„Ei bine,” am zis: „desigur, este în regulă. Fiecare ins… Asta este ce realizează această Americă: fiecare ins cu credinţa lui proprie.” Dar cred că orice a zis Dumnezeu… Cuvântul lui Dumnezeu nu se schimbă. Cuvântul lui Dumnezeu nu se schimbă: „Nici o iotă nu va trece, până când va fi împlinit.”
Şi cred că Pavel a zis: „Dacă un Înger va veni şi va învăţa orice altceva, decât ceea ce aţi fost învăţaţi în aceste Scripturi, să fie anatema.” Galateni 1:8.
Deci, sunt un credincios fundamentalist în Biblie. Ceea ce zice Biblia, o cred. Şi cred că este adevărul, şi pregătit să-mi ţin sufletul pe fiecare frază a acestei Biblii, sau fiecare propoziţie, virgulă, orice ar putea fi, căci Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul veşnic. Este inspirat şi scris, şi vom sta cu el.
E-7 În Vechiul Testament, acolo au fost trei căi pe care le-au avut să primească un mesaj. Aceasta era printr-un profet, printr-un visător sau prin lege. Şi acum, dacă profetul profeţea… Şi pe pieptul lui Aaron era Urim Thummim. Şi dacă luminile străluceau pe Urim Thummim, acest profet spunea adevărul. Dar dacă luminile nu străluceau pe acest Urim Thummim, atunci era greşit. Dacă un visător visa un vis şi spunea acest vis, şi nu strălucea pe Urim Thummim, era greşit. Profetul dacă profeţea şi luminile nu străluceau, el era greşit.
Şi Urim Thummim din această preoţie a fost luat, dar iată Urim Thummim-ul preoţiei de azi, Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă un visător sau un profet sau un predicator, sau oricine învaţă contrar cu această Biblie, este greşit. Să fie anatema. Dar trebuie să fie solid pe acest Cuvânt, ca AŞA VORBEŞTE DOMNUL. Şi dacă acest Cuvânt este pus în ordine corect, şi învăţat de un slujitor, Dumnezeu este solemn sub obligaţie faţă de Fiul Său să răspundă acestui Cuvânt şi să-l împlinească. Acum, în acest fel cred Biblia. Cred fiecare cuvânt al Ei.
Acum, s-ar putea să fie perioade când s-ar putea să nu o pot pune împreună. Nu cred că există vreun muritor în lume care poate pune fiecare cuvânt împreună corect, dar putem numai cum ne inspiră Duhul Sfânt să facem. De multe ori, este contrar cu învăţătura noastră.
E-8 Soţia mea se întâmplă să stea afară în această ultimă seară. „Imediat,” a zis ea:
„doi sau trei au traversat platforma,” a zis: „un grup de oameni s-au ridicat şi au ieşit.” A zis: „Unul din ei s-a uitat la celălalt, a zis: ‚Ce crezi?' a zis: ‚Au, fleacuri, nu este nimic cu aceasta.' Şi celălalt a ieşit în câteva minute, a zis: ‚Ei bine, a fost un spectacol destul de bun, nu-i aşa, nu a trebuit să plătesc să intru?'”
Şi aceasta este opinia oamenilor rigizi de azi. Vedeţi? Aceasta este părerea lor. Întotdeauna a fost părerea lor. A fost părerea… Părinţii lor au avut aceiaşi părerea şi sunt în iad azi. Şi amintiţi-vă, ce dacă acesta ar fi fost adevărul la care au ascultat seara trecută? Atunci au hulit Duhul Sfânt, ceea ce nu li se va ierta în această lumea sau lumea viitoare. Este corect? Asta este corect. Mai bine să staţi liniştiţi dacă nu sunteţi siguri. Deci Domnul să vă binecuvânteze.
E-9 Acum, această după-amiază, în timp ce ne-am adunat aici pentru un scop - acesta este să instruim pentru serviciile de vindecare din această seară.
În drumul înapoi de peste mări, cu voia lui Dumnezeu, vreau să-mi încep serviciile diferit. Vorbeam unui mesager acum câteva momente, Fratele nostru scump Moore, şi îi spuneam ce a pus Dumnezeu pe inima mea: să vin la un loc ca Chicago, sau undeva, şi să nu fug nicăieri, doar să intru pentru câteva seri, şi să primesc… Voi… Mă slăbeşte într- un asemenea fel, ei trebuie să mă scoată. Dar vin acolo unde aduc rugăciunea aliniată, şi doar continui să mă rog pentru oameni unul după altul, până când Duhul Sfânt preia acel dar să se opereze Însuşi (Vedeţi?), în modul dacă un păcătos sau cineva trece pe la platformă fără să se pocăiască, îi va atrage atenţia. Vedeţi? Dar în acest fel, prin acest dar de vindecarea Divină şi Prezenţa Lui, doar de câteva ori şi aproape că am terminat. Doar mă slăbeşte aşa rău; abia pot ieşi din clădire. Uneori mă pierd complet sub controlul Lui. Şi odată am fost afară opt luni şi mai mult. Deci vă amintiţi acel timp, majoritatea.
E-10 Dar la întoarcere, cu voia lui Dumnezeu (în timp ce o spun cu aceste înregistrări funcţionând), voi încerca să fixez o adunare pentru un an după întoarcere, şi să vin într- un loc ca Chicago, şi doar să stau acolo în Chicago, oriunde ar putea fi, până când spune Cristos: „Acum, vreau să mergi altundeva.” Şi apoi, în aceasta, nu am fiecare seară doar o… Doar vin predic Evanghelia, fac chemări la altar, oamenii salvaţi să fie umpluţi cu Duhul Sfânt, şi apoi am linia mea, rugăciune pentru bolnavi după ce aceasta s-a terminat. Şi dau bilete de rugăciune, şi apoi unde se încheie această seară, seara viitoare încep de la aceiaşi la fel, şi apoi veţi avea suficient timp. În acest fel putem face aceasta, din cauză că suntem aici numai câteva seri, şi trebuie să prindem ce intră. În acest fel, fiecare persoană, dacă sunt acolo şi şi-au văzut biletele de rugăciune în spate, merg patru sau cinci seri, şi se întorc din nou la adunare sau o săptămână sau două sau orice ar fi. Vedeţi? Şi am prinde pe toţi în acest fel. Şi aceasta este viziunea mea pentru când mă întorc de peste mări. Şi sperăm că Dumnezeu este în ea, şi să ne ajute, şi să avem o adunarea măreaţă în America.
E-11 Cred pentru aproape nouă ani acum, am operat aşa, când Domnul a confirmat aceasta - este adevărul, şi din nou, şi din nou, şi din nou, şi din nou, şi din nou, am văzut-o înainte şi înapoi, înapoi şi înainte. Şi deci, cred că acum este timpul să predic Evanghelia. Nu sunt prea mult un predicator; nu studiez asupra a ceea ce voi vorbi. Doar predic prin inspiraţie. Doar mă uit în jur până o găsesc, şi mă întind şi o iau, şi o înmânez. Uneori este destul de greu, dar în acest fel o primesc; este dur. Deci doar îmi place să o am în acest fel, din cauză că la urma urmei, cine suntem noi? Nu suntem o grămadă de aristocraţi, cu gâtul rigid. Suntem un popor al Cincizecimii care a fost născut din nou şi umplut cu Duhul Sfânt. Părinţii noştri au fost născuţi sub această inspiraţie. Ei au fost născuţi predicatori neînvăţaţi.
Părinţii noştri, cine au fost aceştia? Petru, Iacov şi Ioan. Asta este corect? Când au urcat prin poarta numită Frumoasa, au vindecat un om stând acolo invalid din pântecul mamei. De ce, erau oameni sărmani, el a zis: „Argint şi aur nu am.” Şi apoi, oamenii au observat că erau ignoranţi şi neînvăţaţi, dar au fost cu Isus. Acesta este un lucru pe care-l ştiau. Deci asta suntem. Acest fel de popor suntem.
Acum, Domnul să vă binecuvânteze, şi când intrăm în instrucţie acum… Şi dacă Fratele Joseph, anunţă-mă cât timp stau aici astfel încât… La ce ora încheiem acest fel de servicii? Pe la ora patru? În regulă, asta va fi bine. Toată aceasta, asta va fi bine. Nu am… Puteţi auzi în regulă în spate acolo, în spate? Asta este bine. Asta este… Mulţumesc.
E-12 Acum, înainte să deschidem această Carte… Nu există om care poate deschide această Carte. Pot răsfoi paginile, şi să zic: „Vom citi un capitol de aici.” Dar Dumnezeu este singurul care poate deschide această Carte. Vă amintiţi în cer, Cartea era pecetluită cu şapte peceţi pe partea din spate. Vă amintiţi aceasta? Şi v-aţi gândit vreodată că am venit prin justificarea lui Luther, prin sfinţirea lui Wesley, prin Duhul Sfânt Penticostal şi încă ne-am încurcat? Există altceva să fie descoperit. Nu este scris aici; este în peceţi.
Vom învăţa asupra acestor lucruri, cu voia Domnului, când mă întorc.
Amintiţi-vă, Daniel a auzit acele şapte glasuri, şi-au emis glasurile şi el a început să scrie; El a zis: „Nu scrie.” Vedeţi? „Va fi descoperit în ultimele zile.” Este corect?
E-13 Ioan a văzut acelaşi lucru, şi când a văzut-o acolo, această Carte pe partea din spate, după ce a fost învăţată tot drumul, pe partea din spate erau şapte peceţi. Şi urmau să fie deschise când taina lui Dumnezeu va fi împlinită. Suntem la acest timp, ca cele şapte taine să fie deschise bisericii.
Oh, ce învăţătură bogată produce această Biblie. Dar nimeni nu era capabil să ia Cartea, să se uite înăuntru sau să-i deschidă peceţile. Şi acolo era un Miel, care a fost junghiat de la întemeierea lumii, a venit a luat Cartea din mâna Celui ce stătea pe tron, şi a deschis Cartea, şi a deschis peceţile. Deci să-i vorbim Celui ce poate face asta, acum, în timp ce ne aplecăm capetele.
E-14 Scumpule Tată ceresc iubitor, ne apropiem de Tine azi, smerit în Numele Fiului Tău scump Domnul Isus Cristos. Şi îţi mulţumim căci El a fost grijuliu pentru noi, să ne includă acolo înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană în Prezenţa Sa în acea zi. Atunci unde ne putem lăuda? Nimic ce am făcut, nimic ce putem face, dar prin har suntem salvaţi prin credinţă. Pentru că înaintea de întemeierea lumii El ne-a ales în Cristos Isus. Şi acum, El ne-a dat Duhul Sfânt, o Pecete până în ziua răscumpărării noastre când vom fi prezentaţi Tatălui, fără vină, stând spălaţi în Sângele Său.
Şi acum, fie ca El, care a luat Cartea din mâna dreaptă, să vină şi să ia Cartea în această după-amiază şi să o deschidă pentru noi în timp ce vorbim asupra ei.
Tată, mă rog ca Tu să dai instrucţiuni acestor oameni bolnavi, oameni nevoiaşi. Mulţi au condus câteva mile să vină aici să se facă rugăciune pentru ei. Şi îţi cer, Tată, să dai Duhul slujitorului Tău şi cunoştinţă, nu pentru sine, ci pentru aceşti oameni sărmani, bolnavi, nevoiaşi, care stau în această sală azi. Şi fie ca Tu să le dai instrucţiuni, încât ei să ştie perfect cum să se prindă şi cum să creadă promisiunile Tale, şi cum să învingă vrăjmaşul, care ni s-au dat... căci acest cuvânt de înfrângere este chiar aici în Biblie. Şi ne rugăm ca Tu să ne ajuţi azi, să o explici copiilor Tăi şi să obţii slava din servicii. Pentru că o cerem în scumpul Său Nume, Isus Cristos Domnul nostru. Amin.
E-15 Ca o citire micuţă de Scriptură, vreau să citesc din Psalmi. Psalmul 103, 1 la 3.
Binecuvântează, suflete, pe DOMNUL, şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!
Binecuvântează, suflete, pe DOMNUL, şi nu uita nici una din binefacerile Lui!
El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale;
Şi prin închiderea Cărţii, spun că această Scriptură este împlinită în această zi în prezenţa voastră, Domnul să fie binecuvântat, din cauză că El ne iartă toate fărădelegile, şi ne vindecă toate bolile azi. Cuvântul este manifestat azi: cum Dumnezeu a făcut o rânduire, şi o voi vorbi în acest fel: „Calea rânduită de Dumnezeu pentru vindecare.”
E-16 Atâţi oamenii caută vindecarea cu atitudinea greşită, motivul greşit al venirii. Primul lucru pe care ar trebui să-l facă un Creştin, sau orice persoană venind pentru vindecare, ar trebui să fie siguri căci inima lor este pură şi curată înaintea lui Dumnezeu. Şi apoi, dacă această boală încă rămâne, atunci ar trebui să primiţi ajutor de undeva.
Acum, voi spune ceva ce nu am zis niciodată public în slujba mea. Dar fiindcă a venit în mintea mea atunci, vreau să o vorbesc. Şi m-am ferit, numai în această după- amiază, cum văd această după-amiază, sunt doar o mână de oameni stând aici. Şi doar, cum a fost, ne scoatem hainele acum şi să coborâm să vorbim inimă către inimă unul altuia.
Acum, am fost foarte nedumerit la oameni zicând, căci oh: „Vindecările… Aceşti vindecători Divini…” Şi sincer, asta este ce sunt. Asta este exact ce sunt, termeni Biblici. Ei sunt vindecători Divini, la fel de mult cum sunt predicatori, la fel de mult cum au fost apostoli, şi altele. Este un dar Divin dat unei persoane să slujească.
E-17 Acum, vrem să zicem, ei bine, ca predicarea. Ei bine, lasă ca John Doe sau oricine să predice… Dacă John Doe nu ar fi fost absolut chemat de Dumnezeu să predice, el niciodată nu va fi un predicator de succes. Mama lui probabil că i-a spus, el ar trebui să fie un predicator, şi tăticul lui l-a trimis la seminar, şi s-ar putea să aibă diplomele şi aşa mai departe; dar niciodată nu va fi în stare să conducă oamenii la Dumnezeu până când Duhul Sfânt s-a mişcat în viaţa acelui om şi i-a dat ceva care… El s-ar putea să nu-şi poată vorbi cuvintele corect; s-ar putea să nu aibă gramatica corectă; s-ar putea să nu poată folosi psihologia corectă; dar dacă este puterea lui Dumnezeu în viaţa lui, oamenii o vor şti. Asta este corect. Dumnezeu va fi cu el.
Ei bine, acelaşi lucru, John Doe s-ar putea să fie un om educat, cu psihologie şi altele, dar el nu poate produce mesajul ca acest sărman ins neînvăţat care este chemat de Domnul.
Acum, ştim asta. Puteţi la fel de bine să o admiteţi, din cauză că cei mai mari slujitori ai noştri care au fost au fost oameni de acest fel. De exemplu, ultima trezire în Chicago a fost printr-un… o mare trezire, a fost prin Dwight Moody, care a fost foarte mult un om needucat. Gramatica lui era sărăcăcioasă, era îngrozitoare. Nimic decât un micuţ cizmar bătrân. Oh, i-aţi citit cărţile, dar, da, ele au fost scrise de altcineva, şi predicile lui şlefuite foarte mult. Dwight Moody a fost un om neînvăţat.
E-18 Şi Petru, unul dintre cei mai mari vorbitori ai tuturor timpurilor, în afară de Isus Cristos, unul dintre cei mai mari scriitori, nici nu ar fi ştiut dacă propriul său nume este scris înaintea sa. Ioan, ignorant şi neînvăţat, şi aşa mai departe aşa, dar ei au fost cu Isus Cristos, şi au avut un mesaj care a avut putere.
Petru citându-l pe Ioel, de câteva ori, a câştigat trei mii de suflete la Isus Cristos odată. Gândiţi-vă la aceasta: ignorant, neînvăţat.
Deci, nu trebuie să mergeţi la educaţii măreţe şi extreme ale acestor lucruri. Ce trebuie să faceţi este să-l cunoaşteţi pe Isus, şi Cristos dându-vă abilitatea, prin Duhul Sfânt, să faceţi aşa.
E-19 Acum, vindecarea Divină este pe aceleaşi baze. Există câţiva oameni care pot crede în vindecarea Divină, şi să se roage pentru vindecarea Divină, dar niciodată să nu fie în stare să atingă vindecarea Divină, din cauză că doar nu o pot face. Nu le este dată lor. Acum, există o… Am observat oamenii pe platformă. De multe ori înainte ca Duhul să mă preia până când Ungerea este aşa măreaţă, până când trebuie să mă conducă afară…
Acum, când mă uit la persoană, unii din ei vin, şi de multe ori văd lucruri de care nu zic nimic. Încerc să spun suficient să obţin credinţa oamenilor; văd că le-am prins atenţia aşa, şi apoi mă rog pentru ei, pentru a atrage pe altcineva. Cu cât vorbiţi mai mult, de ce, mai mulţi vor veni, doar constant… Sunteţi în acest canal atunci, şi continuă să se rostogolească.
Şi apoi, învăţând vindecarea Divină şi văzând oamenii venind, ei zic: „Oh, da, frate, am credinţă.” Acum, ei îşi imaginează că au credinţă. Vedeţi? Nu au credinţă.
E-20 Credinţa este atât de pozitivă ca văzul vostru sau simţămintele mele să ştiu că acest birou este aici. Nu trebuie să fiţi educaţi. Sincer, ar fi bine dacă sunteţi puţin mai simpli în legătură cu ea decât ceea ce sunteţi. Asta este corect. Doar… Voi… Este ceva ce ştiţi că va fi. Asta este tot. Este pozitivă… De ce, nu există nimic ce o poate lua din calea voastră. Ştiţi că se va întâmpla. Doar…
Nimic nu o poate scoate. Dacă doctorii stau, spun că veţi muri în următoarea oră, şi ştiaţi că vă veţi vindeca… El s-ar putea să-ţi spună că ai avut acoperit peste tot cu cancer şi lepra v-a mâncat în interior. Asta nu vă va speria deloc. Nu, domnule. Acum, asta este credinţa.
E-21 Priviţi când Pavel era naufragiat acolo. De ce, el şi-a pierdut speranţele de asemenea. Toate speranţele să fie salvaţi, Pavel a zis, erau duse. Micuţa corabie era plină de apă, şi paisprezece zile şi nopţi fără lună, stele sau ceva, corăbioara zbătându-se prin ape şi altele, şi Pavel a zis: „Ei bine, cred că toate speranţele s-au dus.” Deci, el nu a ştiut.
Dar stând jos în galeră în acea seară, rugându-se, o viziune a venit înaintea lui. Şi el a văzut Îngerul Domnului venind, a zis: „Nu te teme, Pavele, căci vei fi adus înaintea lui Cezar.” Asta este corect. „Şi iată, Dumnezeu îţi dă… Toţi aceştia care navighează cu tine, îţi sunt daţi. Deci de aceea, încurajează-te. Şi ieşi şi fii curajos.”
E-22 Şi micuţul bătrân Pavel, chiar în mijlocul furtunii, a fugit afară, scuturându-şi mâinile şi strigând cu toată puterea, zicând: „Încurajează-te, frate, pentru că acolo a stat Îngerul lui Dumnezeu înaintea mea seara trecută, zicând să nu îmi fie teamă. Vom merge înaintea lui Cezar.” A zis: „Acum, vă spun că nici unul nu va muri. Nici un fir de păr nu va pieri, ci vom merge… Corabia va naufragia undeva. În viziune am văzut-o naufragiată pe undeva pe ţărm, dar nu există nimic ce să ne rănească.” A zis: „Să luăm ceva şi să mâncăm.”
Şi ei… Oh, le era teamă să o facă. Şi Pavel a mers şi şi-a făcut un sandviş, şi l-a făcut, şi a început să mănânce. De ce, nu-i era teamă. De ce? Dumnezeu a zis aşa. S-a ancorat în inima lui Pavel…
Nu-mi pasă; corabia scârţia cât de tare putea. Fără stele, fără lună, zilele trecând, nu l-a deranjat pe Pavel deloc. Îmi imaginez un sandviş după altul, mergând în sus şi-n jos pe punte zicând: „Slavă lui Dumnezeu, nu suntem de parte de ţărm, fraţilor.”
E-23 Acolo sunteţi, indiferent cât de întuneric era. Balenele putea să se ridice şi să răstoarne corabia, rechinii urmărindu-i cu sutele, asta nu l-ar fi necăjit pe Pavel. Nu, domnule. El ştia ce i-a zis Dumnezeu. El a crezut ce i-a zis Dumnezeu. A zis: „De aceea, frate, încurajează-te, pentru că-l cred pe Dumnezeu, va fi exact cum mi-a arătat.” Iată credinţa.
A ieşit pe insulă acolo, şi a luat o grămadă de lemne să le arunce pe foc, şi lemnele s-au încălzit, şi un şarpe mare, acesta când te muşcă, mai trăieşti câteva secunde după ce te atinge. Probabil că era ca un mamba african. Cred că trăieşti vreo două sau trei minute după ce te muşcă unul. Aproximativ atâta puteţi trăi, cu ser sau fără ser. Şi l-a înhăţat de mână. Pavel l-a privit şi a zis: „Domnul a zis că trebuie să fiu adus înaintea lui Cezar. De ce, nu mă poţi vătăma.” L-a scuturat în foc, şi a mers şi a luat mai multe lemne, şi s-a întors şi s-a încălzit, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Vedeţi ce vreau să zic?
Dumnezeu i-a spus lui Pavel: „Vei fi adus înaintea lui Cezar.” Şi Pavel nu a fost încă adus înaintea lui Cezar, deci nimic nu l-a supărat pe Pavel. El ştia că va trăi. Acum, asta este credinţa. Vă aveţi cursul fixat. Ştiţi exact unde staţi. Acum, când un individ se poate ruga până când atinge acest loc, frate, nu există suficienţi doctori în Chicago să vă spună că veţi rămâne bolnavi. Asta este corect.
E-24 Mă uitam în jur să găsesc o persoană oloagă. Nu… Cred, iată o cârja aici, probabil că a vreunui doamne invalide. Dacă Duhul Sfânt îţi va descoperi acum, soră, că vei ieşi de aici în această după-amiază să arunci acea cârjă acolo în mijlocul străzi, şi să păşeşti acasă fără să o mai foloseşti, şi îţi va fi aşa direct dată, probabil că ai săruta vechea cârjă de rămas bun înainte să te ridici de acolo. Te-ai întoarce către oameni şi ai spune:
„Poate, nu am mai umblat de aşa şi aşa sau atâta, dar priviţi-mă ieşind de aici.” Vedeţi? Ai şti-o. Nu există nimic ce o poate opri.
Dacă Duhul Sfânt mi-ar vorbi acum, şi ar zice: „Acea femeie,” o văd, prin viziune, va ieşi pe acea uşă, nu aş fi deloc speriat să zic, dacă ar sta o sută de milioane de oameni aici: „Acea femeie a fost invalidă aşa mult timp, sau ea s-ar putea…?... Ştiu ce a fost greşit cu ea. Orice este, va ieşi de aici,” aş zice: „fără acel toiag sau acea cârjă pe care o are sub braţ; va ieşi normal.” Şi veţi vedea că se va întâmpla aşa. De ce, nu ar exista frică, deloc. Vedeţi? Asta este credinţa.
E-25 Dar acum, când veniţi zicând: „Oh, cred că Dumnezeu este un Vindecător.” Vedeţi, există doi oameni trăind în voi, aţi ştiut asta? Odată am avut un indian convertit în adunare şi l-am întrebat cum se descurca, după ce a primit Duhul Sfânt.
A zis: „Ei bine,” el a zis: „există doi câini în mine.” A zis: „Unul este un câine rău, şi unul este un câine bun.” Şi a zis: „Ei se ceartă şi se bat tot timpul.”
Şi el a zis: „De ce, şefule,” a zis: „care învinge?”
El, şeful a zis: „Ei bine, depinde de cel pe care-l hrăneşte şeful cel mai mult.”
Ei bine, asta nu este a face vreo comparaţie a diavolului şi a Duhului Sfânt cu câinii, dar priviţi, există bine în voi şi există rău în voi. Şi există credinţă şi necredinţă. Depinde de cea pe care o hrăniţi mai mult (Asta este tot.), pe care o hrăniţi mai mult.
E-26 Acum, în voi, sus aici, fiecare persoană în această după-amiază, vreau să cred, crede în vindecarea Divină, fiecare din voi. Ziceţi: „Sigur, Frate Branham, cred în vindecarea Divină.”
Acum, probabil că spuneţi asta cu toată inteligenţa pe care o aveţi. O credeţi. Asta este în capul vostru. Dar amintiţi-vă, există un subconştient jos acolo, care trebuie să zică acelaşi lucru. Dacă nu o face, niciodată nu veţi ajunge nicăieri. Probabil că citiţi Biblia, ziceţi: „Ei bine, iată Frate Branham, Biblia spune asta.”
Acesta este adevărul. Acesta este exact adevărul. Acolo este unde oameni spun azi:
„Ei bine, cred că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu, şi sunt salvat.”
„Cum de şti că El este Fiul lui Dumnezeu?”
„Biblia a zis aşa.” Vedeţi?
Şi spun: „Ei bine, cum de ştiţi că El este Fiul lui Dumnezeu.”
„Mama a zis aşa. Predicatorul a zis aşa.”
Ei bine, sunt corecţi. Dar cum ştim? Biblia a zis că nu o puteţi şti până când aţi primit Duhul Sfânt. Doar luaţi cuvântul altcuiva. Aţi ştiut asta? Asta nu merge prea bine. Dar acesta este adevărul. O citez: „Nici un om nu poate spune că Isus este Cristos, decât prin Duhul Sfânt.” Asta este corect? Duhul Sfânt în voi trebuie să poarte mărturie a învierii şi Isus fiind Fiul lui Dumnezeu, sau numai luaţi cuvântul altcuiva pentru ea. Numai luaţi ce spune Biblia. Biblia este corectă. Sau numai luaţi ce spune slujitorul. Slujitorul este corect. Sau ce spune altă persoană bună. Ei sunt corecţi. Dar voi, ca un individ nu ştiţi că Isus este Cristosul până când Duhul Sfânt v-a adus-o. Asta este corect.
E-27 Acum, observaţi, şi nici un om nu poate avea credinţă pentru vindecare până când îi este descoperit prin Duhul Sfânt că va fi vindecat. S-ar putea să vă poticniţi cu ea. S- ar putea să treceţi prin viaţă trăind o viaţă Creştină bună. S-ar putea să aparţineţi la ceva biserică. S-ar putea să aveţi o calitate de membru bună. S-ar putea să fiţi un caracter moral bun, şi toată aceasta, dar frate, asta încă nu este Creştinism. Creştinismul este când Duhul Sfânt v-a preluat deplin şi sunteţi conduşi de Duhul Sfânt. Indiferent cât de buni, cât de morali membri de biserică sunteţi… Cain a fost la fel de bun ca oricare membru de biserică. Aşa era şi Esau, un gentleman fin. Aşa era şi Cain, foarte religios, a crezut în Dumnezeu, a făcut o jertfă, a construit un altar, a făcut toate lucrurile care sunt religioase, şi Dumnezeu l-a refuzat. Nici un om nu poate spune că Isus este Cristos, numai prin Duhul Sfânt.
Petru a fost justificat şi a crezut în Domnul Isus Cristos. El chiar a predicat Evanghelia, dar Isus i-a spus: „După ce eşti convertit, atunci întăreşte-ţi fraţii.” Vedeţi?
„După ce eşti convertit…”
Convertirea este Duhul Sfânt care scoate veche natură, şi natura cea nouă intră care este Duhul Sfânt. Şi când un om a fost cu adevărat născut din Duhul lui Dumnezeu, are viaţă Veşnică. Isus a zis aşa. „Cel ce aude Cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis (Nici un om nu o poate spune, decât prin Duhul Sfânt.)… Cel ce aude Cuvintele Mele, crede în Cel care M-a trimis, are Viaţă Veşnică, şi nu va fi condamnat sau judecat, ci a trecut de la moarte la Viaţă.” Asta este ce a zis El. Îl cred, nu-i aşa?
E-28 Deci, cineva a zis nu cu mult timp în urmă, a zis: „Frate Branham, cred că avem Duhul Sfânt. Cred că sunt salvat şi aşa mai departe.” Ei bine, cum poţi crede dacă nu ai Duhul Sfânt? Nu poţi crede corect. Acum, acolo este fisura. Iată lucrul pe care Creştinii nu se caţără. Iată lucrul pe care bolnavii nu se caţără. Vedeţi? Există o diferenţă mare privind la Cuvântul lui Dumnezeu, şi primind Cuvântul lui Dumnezeu. Când voi… Cei care primesc Cuvântul, nu cei ce-L examinează, ci cei care îl primesc, Dumnezeu i-a adăugat la biserică, fiind salvaţi. Trei mii de suflete au primit Cuvântul.
Acum, puteţi auzi Cuvântul predicat. Puteţi să-L priviţi şi să admiteţi că este corect. Cain a făcut-o; toţi ceilalţi au făcut-o. Dar unde a căzut cuvântul, a adus înainte. Cei ce l-au primit, bucuroşi au fost botezaţi. Vedeţi? Primind Cuvântul…
E-29 Acum, când primiţi inspiraţia că Isus Cristos a murit pentru boala voastră, în chiar acea oră a venit vindecarea voastră. Asta este corect. Când aţi primit din cer, că Isus a murit pentru păcatele voastre şi aţi acceptat-o, nu mai aveţi nevoie de nici o rugăciune pentru voi atunci. Deja aţi acceptat-o. Este fixată.
Acum, putem predica Cuvântul, explica Cuvântul. Dar trebuie să primiţi Cuvântul. Oh, aleluia. Asta este ce-l pune în foc, frate. Când o primiţi descoperirea, ceva se strecoară din lumea nevăzută de acolo, vine rostogolindu-se printr-un canal mistic în sufletul vostru, care spune: „Acum, o văd.” Ochii voştri strălucesc; buzele voastre care erau strâmbe, s-au îndreptat şi zâmbesc. Fiecare muşchi în trupul vostru pare să se bucure. Ceva trebuie să se întâmple. Ceva… Nu trebuie să fiţi în linia de rugăciune atunci. O aveţi atunci.
E-30 Acum, asta este unde… Dacă toţi în această clădire, la acest timp, ar fi în acest fel de atitudine, fiecare persoană ar fi perfect vindecată. Acum, cum aducem oameni în acest fel? Unii o pot primi. Dar cei care o pot primi, o privesc, şi o acceptă, şi o cred. Alţii, probabil că în altă adunare. Acum, există o cale prin a o predica prin Cuvânt. O altă cale este ca, probabil, cineva să vorbească în limbi, şi să dea o tălmăcire şi să descopere secretele inimii. Sau poate, ar exista cineva care ar fi un profet care ar sta, şi să facă ceva în supranatural care ar privi în sus şi ar zice: „Oh, iat-o. Iat-o.” Apoi ceva vi se întâmplă. Dar staţi acolo şi ziceţi: „Uh, asta este telepatie mintală. Oh, ştiu, Dr. Jones a zis aşa.” Frate, sunteţi într-un loc periculos. Sunteţi într-un loc teribil. S-ar putea să spuneţi că este tot uscat, şi aşa înainte. Dar veţi răspunde în ziua judecăţii pentru ea. Asta este corect.
Şi amintiţi-vă, când Dumnezeu descoperă descoperirea Sa, descoperindu-se Însuşi oamenilor… Acum, acesta este beneficiul adunărilor. Pentru aceasta a dat Dumnezeu darurile, a fost să-L preamărească, şi să unească oamenii, şi să aducă trupul împreună şi să ne ajute să ne unim eforturile şi rugăciunile.
O persoană stând într-un grup de oameni ca acesta, unde credinţa este adunat pe ambele părţi, vă va ajută să fiţi vindecaţi. Vor fi oameni care vor asculta la Cuvânt fiind învăţat, care niciodată nu vor fi în linia de rugăciune, totuşi se vor vindeca. Pentru că ceva se întâmplă în subconştient, poate, care nici măcar nu-l vor realiza. Se vor vindeca. Cineva stând şi privind un semn al Domnului apărând, şi [Fratele Branham îşi trosneşte degetele - Ed.] se vor vindeca. Vedeţi? Este când credinţa, orice ce poate stimula acea credinţă…
E-31 Acum, pot privi grâul, aici în mâna mea; pot recunoaşte că este grâu. Pot spune că este grâu. Pot să-l arăt pământului, şi dacă pământul ar putea privi, ar zice: „Da, este grâu. Cred că este grâu, fiecare cuvânt din el.” Dar acest grâu niciodată nu poate produce grâu, până când acest grâu cade în pământ şi moare însuşi. Este aceasta corect?
Acesta este omul privind, fundamental, zicând: „Da, cred vindecarea. Cred că este corectă. Cred că este Cuvântul lui Dumnezeu. Cred că este pentru credincios. Şi cred că am credinţă să o primesc.” Dar până când o primiţi… Pricepeţi ce vreau să zic? Atunci când o primiţi, vă bucuraţi. Cuvântul este acolo; este fixat; toate îndoielile sunt moarte; toată pleava este dusă; şi viaţa cea nouă a răsărit, crescând în vindecare pentru voi. Asta este când cu adevărat vă primiţi vindecarea. De acolo vine vindecarea. Credinţa vine prin auzire, auzirea Cuvântului.
E-32 Acum, credinţa nu este vindecarea. Credinţa produce vindecarea. Vedeţi? Prin credinţă, sunteţi salvaţi. Acum priviţi, dacă aici era o bucată de pâine care costă douăzeci şi cinci de cenţi. Cred căci acesta este preţul ei. Şi aveam douăzeci şi cinci de cenţi. Acum, douăzeci şi cinci de cenţi este preţul pâinii, dar am cei douăzeci şi cinci de cenţi, dar nu am pâinea.
Acum, puteţi avea credinţă pentru vindecare, şi cred că mulţi aveţi. Dar nu puteţi primi vindecarea până când vă cumpăraţi vindecarea, prin credinţa pe care o aveţi. Spuneţi: „Oh, Frate Branham, îmi doream să am Duhul Sfânt. Am credinţă că-l voi primi.” Ei bine, atunci, doar schimbaţi-vă credinţa pentru Duhul Sfânt. Vedeţi? Asta este tot ce aveţi de făcut. Când aveţi acea credinţă, nimic nu o poate lua de la voi. Acum, dacă doar vă prefaceţi căci credeţi, sunteţi un imitator, dacă vă prefaceţi, nu va lucra pentru voi. Dar dacă este credinţă reală, s-a terminat. Dumnezeu o va face chiar atunci. Credeţi aceasta? Şi când ziceţi: „Oh, da, Frate Branham, cred în vindecarea Divină.” În regulă, dacă credeţi în vindecarea Divină, atunci luaţi aceiaşi credinţă pe care o aveţi în vindecarea Divină şi primiţi-vă vindecarea. Vedeţi? Şi cei ce o primiţi prin credinţă… Sigur.
E-33 Cineva a zis, vorbeam despre a primi Duhul Sfânt. Desigur, fiind crescut, nutrit în zilele mele de început într-o biserică Baptistă, şi învăţând că primiţi Duhul Sfânt când credeţi, conform cu biserica Baptistă… Dar conform cu Biblia, primiţi Duhul Sfânt după ce aţi crezut, după ce aţi crezut. Credeţi în Domnul Isus Cristos, îl acceptaţi ca Salvatorul vostru personal, şi apoi primiţi Duhul Sfânt. Şi până când primiţi Duhul Sfânt, Dumnezeu niciodată nu v-a recunoscut credinţa. Asta este corect.
Avraam, părintele credinţei, l-a crezut pe Dumnezeu, în cazul vindecării şi salvării. Prin vindecarea a adus salvare, din cauză că l-a adus pe Isaac, şi prin Isaac a venit salvarea.
E-34 Acum, observaţi, căci Avraam la crezut pe Dumnezeu. A fost aceasta corect? Şi i s- a considerat ca neprihănire, şi Dumnezeu i-a dat un semn că El i-a primit credinţa. Amin. O pricepeţi?
Priviţi. Vedeţi? Avraam a zis: „Doamne, Te cred.” Nici un glas nu a răspuns. Nu ştiu.
Ei bine, el a zis: „Doamne, Te cred.” Când nici un glas nu a răspuns, Avraam nu a ştiut.
Dar Dumnezeu i-a răspuns şi i-a dat lui Avraam un semn că El i-a primit credinţa. El i-a dat tăierea împrejur ca un semn. Este corect? Cu alte cuvinte, a fost o confirmare a credinţei lui Avraam. Atunci când a avut confirmarea, el a zis: „Lăudat să fie Dumnezeu, s-a terminat.” El a zis: „Am credinţă, şi Dumnezeu a recunoscut-o.”
Când ziceţi: „Am credinţă,” şi Dumnezeu vă dă botezul cu Duhul Sfânt, este o confirmare că Dumnezeu v-a primit credinţa. Amin.
Ei bine, ziceţi: „Este Duhul Sfânt tăierea împrejur?” Da, domnule. Amin. Este corect. Duhul Sfânt este Pecetea viului Dumnezeu. Este Pecetea lui Dumnezeu aprobând credinţa voastră. Pentru că Efeseni 4:30, spune: „Să nu-l întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, cu care aţi fost pecetluit până în ziua răscumpărării voastre.” Aleluia.
Acum, când ziceţi că aveţi credinţă pentru vindecarea Divină, şi ceva vă atinge şi spuneţi: „Ieşi.” Aceasta este confirmarea că Dumnezeu v-a primit credinţa pentru vindecarea Divină. Asta este corect. Când aveţi curaj să vă puneţi credinţa în acţiune. Dar când spuneţi că aveţi credinţă şi vă este frică să o acţionaţi, credinţa voastră este moartă. Vedeţi? Dar când aveţi credinţă şi dornici să o acţionaţi, atunci Dumnezeu o confirmă cu semnele urmând şi veţi vedea vindecarea voastră. Acesta este adevărul. Când aveţi credinţă…
E-35 Acum, aceste adunări şi oamenii adunându-se, pentru asta este; să încurajeze credinţa, să ridice credinţa. Nu putem vindeca. Cu siguranţă nu. Dar avem o parte în ea. Aceasta este predicarea Evangheliei; asta este o parte în ea. O altă parte ar fi vorbirea în limbi. Asta este o parte, dacă este prin descoperire. Şi un dar de profeţie, asta este o altă parte. Apoi semnele şi minunile, şi toate sunt daruri şi toate în biserică să stimuleze biserica, să ţină biserica împreună, pentru că fiecare atribut al vieţii lui Isus, până când El se întoarce în slavă din nou. Amin.
Acum, vrăjmaşul vostru este diavolul. Şi Dumnezeu în fiecare fel, în fiecare epocă, întotdeauna a încercat să ţină oamenii sănătoşi. Credeţi asta? Dumnezeu niciodată nu a lăsat oamenii, fără o calea rânduită de vindecare. Arătaţi-o în Scripturi, când a făcut-o. Indiferent cât de întunecaţi, cât de departe au ajuns oamenii, Dumnezeu a avut o cale rânduită de vindecare. El întotdeauna a avut-o. Şi El a avut pe cineva care a crezut-o de asemenea.
Priviţi, cu mult în urmă în zilele timpuri, El a avut o cale rânduită. Atunci El a avut un şarpe de aramă; aceasta era calea rânduită de Dumnezeu pentru copiii lui Israel, cu mult timp în urmă, ieşind din ţara Egiptului. Când şi-au început marşul, El a ştiut că va exista boală, deci El doar a zis, ei bine, El a rânduit o cale.
E-36 Predicam aici acum ceva timp, undeva, asupra… Moise era un doctor, Doctorul Moise. Nu ştiu dacă o credeţi sau nu, dar el era un doctor. Biblia a zis: „El a fost învăţat în toată înţelepciunea Egiptenilor.” Este corect? Deci, ei erau doctori strălucitori. Oh, vai. Şi aşa, Doctorul Moise… Şi îmi imaginez mulţi medici aici în Chicago, ar dori să ştie cum a ţinut Moise două milioane de oameni sănătoşi şi puternici pentru patruzeci de ani, şi i- a scos din pustie fără ca să fie vreun plăpând printre ei. Nu ar fi asta minunat? Mi-ar plăcea să am unele din aceste remedii pe care le-a avut el? Mă întreb câte frunze şi lucruri a folosit în urmă acolo? Câte plante şi injecţie de penicilină a avut (Vedeţi?) în urmă…
Doctor Moise, el a avut două milioane de oameni pe care i-a scos afară din Egipt, aproximativ, şi i-a scos din Egipt, ducându-i în Palestina. Şi acolo, câţi bebeluşi s-au născut într-o noapte? Doctor Moise trebuie să facă vizitele. Câţi oameni aveau dureri de stomac şi prin... mâncând ziua şi ce puteau întâmpina de-a lungul drumului? Câte chemări ar fi avut Doctor Moise în fiecare seară? V-aţi gândit vreodată la aceasta? Şi câţi oameni căzuţi pe stânci şi lucruri, au căzut şi şi-au zgâriat picioarele, şi poate, şi-au rupt un picior sau ceva sau altceva în acest fel în fiecare zi? Din cauză că murmurau şi decădeau şi altele, deci au ajuns în necaz. Şi Doctor Moise…
E-37 Aţi dori să vă uitaţi la cufărul său medical şi să vedeţi ce avea? Biblia îl dă. Ştiaţi că Biblia dă fiecare bucăţică din medicina pe care Moise a avut-o cu el? Aţi ştiut asta? O să v-o arăt, doar într-un moment.
Acum, vom merge şi ne vom uita aici în cufărul său medical, şi să vedem ce a avut Moise acum. Exod, în regulă. Să ne uităm, iat-o. Se deschide. „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care-ţi vindecă toate bolile.” Asta este toată prescripţia pe care a avut-
o. Deci când cineva spune că un copil va fi născut, mama era în necaz: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te vindecă.” Dacă aveau un bărbat cu... ceva se întâmpla, îşi scotea un ochi: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te vindecă.” Şi când un bărbat cădea şi îşi rupea piciorul: „Eu sunt Domnul, Dumnezeu tău, care te vindecă.” Dacă unul din copii avea pneumonie: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te vindecă.”
„Doctor Moise, ce ai în meniu în această seară? Ce este pe cale în această seară. Ce este pe document în această seară? Avem un copilaş bolnav jos aici.”
Moise zicea: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te vindecă.”
„Mulţumesc, Doctor Moise, vom merge să o folosim. Doamne, Tu ai zis că eşti Domnul, Dumnezeu tău, care vindecă copilul. Amin. Te credem, Doamne.” Dimineaţa viitoare copilul se juca. Asta este. „Eu sunt Domnul, care te vindecă.” Singura prescripţie pe care a avut-o Moise, şi a purtat două milioane prin pustie patruzeci de ani, şi acolo nu a fost nici unul plăpând, sau invalid, sau orb care a ieşit din pustie cu ei. Aleluia.
Scuzaţi-mă, asta trebuia să explodeze; asta este tot. Se ţinea în spate acolo de vreo jumătate de oră. În regulă.
E-38 „Eu sunt Domnul, care te vindecă.” Asta este singura prescripţie pe care o ştiau. Şi asta a lucrat foarte mult. Dă-mi un doctor azi, care va ţine două milioane sănătoşi patruzeci de ani, el cu siguranţă ar avea ceva pacienţi. El şi-ar face o reputaţie.
Ei bine, vă spun, aceiaşi prescripţie pe care a folosit-o Moise, se deschide fiecărei persoane în lume azi. Amin. „Oricine doreşte, lăsaţi-l să vină şi să bea din apele fânt... apele vieţii gratuit. Oricine doreşte, lăsaţi-l să vină.” Amin.
E-39 Acum, acolo este unde coborâm la final acum. Mă simt religios acum. Vai. Asta este prescripţia. Asta este cea pe care încercăm să o introducem lumii azi. Dacă puteţi crede, Isus a zis: „Pot, dacă poţi.”
„Doamne, ai milă de mine,” a zis orbul.
„Crezi că pot face asta?”
„Da, Doamne, credem.”
„Pot, dacă crezi că pot.”
El le-a atins ochii. Asta este ce doreau, mâinile Sale puse. A zis: „Acum, conform cu credinţa voastră să vi se facă.” Şi ei au avut ceea ce au zis că au avut. Ochii lor s-au deschis, şi l-au glorificat pe Dumnezeu. Iat-o.
E-40 Într-o zi, El stătea într-o casă învăţând. Şi primul lucru pe care-l ştiţi, acoperişul a început să cadă pe podea. Mi-L pot imagina privind. „Mă întreb, cine s-a căţărat acolo.” În câteva minute altceva a început să cadă, şi ei luau acoperişul de pe casă. Aveau ceva ins acolo; ei urmau să-l aducă înaintea Domnului. Şi acum, acest ins care a venit probabil că nu avea prea multă credinţă. Deci, ei l-au coborât. Isus privind la om, ştia că el a păcătuit şi a greşit. Dar a prins credinţa lor, El le-a crezut credinţa. Aleluia. El s-a uitat la om, cunoscând gândurile inimii; El a zis: „Păcatele tale sunt iertate acum. Ridică- te şi du-te.” Aleluia. Acesta este lucrul pe care-l avem nevoie în Chicago şi pretutindeni azi, o descoperire a puterii învierii Domnului Isus Cristos, că vorbind Cuvântul Său, are Viaţă.
Isus trecând pe lângă pom într-o zi, s-a uitat la pom, şi a zis: „Nu vei mai rodi. Nici un om nu va mai mânca din tine de acum înainte.” A plecat, nimic nu s-a întâmplat. Ziua următoare, se întorceau pe la ora unsprezece. I-au fugărit de la templu, Fariseii şi Saducheii batjocorindu-i şi râzând de El. El a trecut, şi Petru, ştiţi, întotdeauna păşind înainte, ştiţi, privind totul. El s-a uitat acolo şi acel pom era vestejit.
El a zis: „Doamne, priveşte acolo, acest pom pe care Tu l-ai blestemat ieri, este deja veştejit.”
Isus s-a întors şi a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu. Pentru că ceea… Tot ceea ce doriţi, când vă rugaţi, credeţi că o primiţi, şi o veţi avea.” Este corect? „Când vă rugaţi, credeţi că o primiţi.”
E-41 Acum, ce s-a întâmplat acestui pom? Isus… Câţi ştiu că pomul are un germen de viaţă? Cu toţii. Dacă nu îl are, ar muri. Acum, acolo era… Acum, priviţi, pomul a murit de unde? Rădăcini. Biblia a zis că s-a veştejit de la rădăcini. Acum, în rădăcină era viaţa pomului. Isus nu a vorbit frunzelor, nici nu a vorbit mlădiţelor. El niciodată nu a vorbit rădăcinilor, dar a vorbit vieţii. Şi viaţa a părăsit pomul. Pomul a fost lăsat stând fără viaţă. Se veştejea. Este corect? Acum, ar fi greu lui Isus să-i vorbească unui cancer, decât i-ar fi unui pom? Este corect? Să vorbească unei tumori, o cataractă? Orice alt germen? Orice altă viaţă? El a zis: „Nici un om nu va mânca din tine de acum înainte.” Şi pomul a început să se veştejească ziua următoare. Nu avea viaţă. Dacă El ar zice: „Nu-l mai supăra pe acest om deloc.” Şi El a zis: „Când spuneţi,” nu Eu, nu ceea ce spun Eu, ceea ce spuneţi voi… Credeţi că se va împlini, şi viaţa o va părăsi.
E-42 Ce este cancerul? Ce este o boală? Vom lucra cu aceasta pentru următoarele cinci minute acum. Ce este un cancer? Ce a produs acest lucru? Să luăm cancerul, sau orice doriţi să luaţi: tuberculoza, pneumonia, orice doriţi, orice boală. Bolile sunt germeni.
Să trec ceva aici, repede, în timp ce timpul nostru se scurge. Ascultaţi, ştiaţi că Biblia prezice că în ultimele zile, că va fi un germen de luptă? Aceste boli vor izbucni asupra oamenilor, şi va cădea pe fiecare fără botezul cu Duhul Sfânt? Dar cu Îngerul sau cine era însărcinat asupra acestor plăgi i s-a dar ordine să nu atingă pe cei ce erau pecetluiţi. De ce, ce fel de învăţători ar trebui să fim, frate, să aducem biserica în ordine să fie în această condiţie? Imună.
Braţele mele sunt inflamate acum, unde doctori m-au înţepat cu acele să încerce să mă vaccineze de febra galbenă şi aşa mai departe. Le-am spus că nu am nevoie. Dar nu au vrut să mă asculte. Dar vă spun ce va face Dumnezeu. Dumnezeu are un ser, şi este numit Duhul Sfânt. Şi când acest ser intră, vă va vaccina. Aleluia. În ultimele zile…
E-43 Îmi amintesc odată în timpul inundaţilor din '37; cu toţii au trebuit să facă injecţii tifoide. Şi aşa, le-am omis. Eram paznic, deci eram afară şi dus. Ceva ins a venit sus şi a zis: „Ţi-ai făcut injecţiile?”
Am zis: „Oh, da. Mi-am făcut injecţia.”
El a zis: „Ai făcut-o.” A zis: „Ţi-a fost rău?” Am zis: „Oh, nu.” Am zis: „Nu, cu siguranţă.”
El a zis: „Când ţi-ai făcut injecţia?” Am zis: „Oh, acum vreo trei ani.”
„Trei ani?” El a zis: „Ei bine, trebuie să-ţi faci alta.”
Am zis: „Îmi fac una în fiecare oră.” Frate, eu… În regulă. Continuam cu el.
E-44 Dar priviţi, prieteni, timpul soseşte, când acolo se va ridica o biserică. Dacă nu putem avea credinţă pentru vindecarea Divină, cum vom avea pentru răpire? Trebuie să ieşim, prieteni. Trebuie să ieşim din această condiţie bisericească veche, înceată în care suntem. Ieşiţi. Lansaţi-vă. Tăiaţi ţărmurile, şi ieşiţi în ceva, unde vă pierdeţi toate simţurile de frică şi îndoială, acolo unde toate lucrurile sunt posibile, frate, doar atât de liber cât poţi fi. Îţi ai pânza îndreptată către cer, şi nimic nu te poate abate deloc. Eşti dus în acest fel; asta este tot. Nimic nu te poate vătăma.
Acum, acest fel de biserică va fi, în una din aceste zile, conform cu Biblia. Unde Îngerul şi-a revărsat mânia şi bolile au izbucnit, şi oamenii chiar putreziţi în trupurile lor unde stăteau. Şi pala de vânt a coborât şi le-a mâncat umerii, şi a mâncat trupul căpitanilor şefi, şi oamenilor mari şi preşedinţilor şi războinicilor şi diplomaţilor şi monarhilor şi tuturor. A mâncat… Dar Îngerului i s-a dat însărcinarea: „Să nu vii aproape de nici unul din cei ce au pecetea lui Dumnezeu pe frunte.” Va fi o… În una din aceste zile vindecarea Divină va fi un lucru mare printre oameni. Deci, să intrăm în condiţie. Dumnezeu vrea ca noi…
Spuneţi: „Ei bine, Frate Branham, spui: „Noi.'” După asta aşteaptă Dumnezeu. Dumnezeu… Îl aşteptăm pe Isus să se întoarcă, şi Isus ne aşteaptă pe noi. Spuneţi: „Ei bine, ce putem face?”
Biblia a zis că a venit ora, şi Mireasa Lui s-a pregătit (Aleluia.), s-a pregătit.
E-45 Bolile, cancerul, umflăturile, ce sunt? Vom lua, de exemplu, aici stă o domnişoară, pare sănătoasă, puternică, sănătoasă. Şi poate, în câteva săptămâni începem să observăm sănătatea ei dispărând. Ei bine, ei se miră de ce. Ei merg la doctor, poate. Şi un doctor o va examina; el va spune: „Păi.” Primul lucru ce trebuie să-l verificaţi este sângele sau ceva sau altceva, sau să-i dea o examinare şi să găsească că este cancer.
Acum, pentru optsprezece sau douăzeci de ani, era sănătoasă perfect. Dar în ea a venit o altă umflătură. O umflătură, înainte să fie o umflătură, este o viaţă. Acum, iată ce sunt bolile. Ascultaţi îndeaproape, unele nu iau trupuri, altele merg altfel. Doar ca şi cum acolo există un demon, şi există o epilepsie, şi există altele. Unele iau trupuri.
E-46 Acum, observaţi, a existat un timp când nu eraţi nimic sau nicăieri, dar niciodată nu va exista un timp decât ce veţi fi ceva sau undeva. Acum, dacă veţi observa aceasta, doar un moment. Acum, când aţi început prima oară în această lume, eraţi de mărimea… Ei bine, eraţi mai mic decât tot ceea ce poate vedea ochiul uman. Şi acesta era un germen venind de la mascul, tatăl. Mama este incubatorul. Acolo a venit acest germen mic. Şi primul lucru care s-a întâmplat, după ce acest germen micuţ şi-a luat poziţia, în pântec, atunci o celulă în această celulă micuţă s-a umflat şi un loc micuţ a ieşit, ca un loc umflat într-o aţă.
Germenul de viaţă, l-am observat prin ochelari, prin doctorii prieteni, arăta ca un fir, un firicel mic, un mic păr al unui lucru, aşa micuţ. Dar acolo atunci, a ieşit o glandă micuţă, din această glandă a început să se umfle. Şi apoi o alta s-a umflat peste aceasta, şi alta peste aceasta a început în coloana vertebrală. Şi iese; ultima este cordonul ombilical. Observaţi, apoi în timp ce începe să se hrănească prin acest cordon…
Acum, mai întâi este de mărimea unei viţe, apoi aproape ca o lămâie, apoi o portocală, apoi a început să ia o formă. Şi la nouă luni, copilul este născut. Celulele continuă să se înmulţească. Şi merge înainte, dacă nimic nu o opreşte, până când poate este un om de o sută şi şaptezeci sau optzeci de livre, două sute de livre sau o femeie sau aşa mai departe, orice este hotărât de Domnul. Şi acolo este acest copil în…
E-47 Să-l aducem jos acum din nou. Să-l aducem jos celulă cu celulă. Braţele ies, capul iese, trupul iese, în jos până când este o celulă micuţă. De acolo începe. Atunci, această celulă micuţă cade jos la un germen. Ei bine, ce este acest germen? Acest germen este o celulă micuţă, vizibilă, cea mai mică celulă. Acum, ce este dincolo de aceasta? Duhul său, viaţa. Viaţa este în ea, supranatural, în timp ce iese din supranatural, şi cosmicul şi aşa mai departe şi petrolul care alcătuiesc trupul se umflă şi produce însuşi, ieşind, dar primul lucru este viaţa.
Acum, să ne gândim la un cancer. Ce este un cancer atunci? Un cancer este o altă viaţă. Câţi ştiu că acesta este adevărul? Tumoarea, cataracta, oricare din aceste lucruri, sau germeni sunt altă viaţă. Acum, aici intră în voi undeva, o altă viaţă micuţă. De obicei un cancer vine de la o lovitură. Şi toate lucrurile din natural portretizează spiritualul. La fel ca în naşterea naturală…
E-48 Acum, acolo este… Nu văd oameni decât care sunt suficient de bătrâni să înţeleagă asta, şi eu am o adunare amestecată. Aceasta ar fi vorbirea unui doctor, şi eu sunt fratele vostru, deci ascultaţi. În viaţă, primul lucru în copil, când este născut o naştere naturală, primul lucru este apa (Este corect?), sângele, apoi duhul. Are convulsia muşchilor, dar nu până când este născut are viaţă. Acum observaţi, dar vreau să zic viaţa respiratorie, ştiţi ce… Acum priviţi, aşa este în naşterea spirituală. Primul lucru, lucrurile care au ieşit din trupul lui Isus, elementele care au ieşit din trupul Său sunt ceea ce fac trupul spiritual. Când Isus a murit ce a ieşit din El, ce a ieşit din trupul Său? Apa, Sângele şi Duhul. Este corect. Acum, acesta este lucrul care realizează naşterea supranaturală…. Când un om este născut din nou, trei elemente prin care trebuie să treacă: Apa, Sângele, Duhul - justificarea prin credinţă, crezând în Domnul; sfinţirea, acea viaţă fiind curăţată; şi botezul cu Duhul Sfânt. Nu trei lucrări de har, un har…
Observaţi, justificarea prin credinţă, sfinţirea prin Sânge, şi botezul cu Duhul Sfânt. Când un copil este născut: apa, sângele şi duhul. Când un copil este născut, copil nou născut în cer, el vine prin apă, Sânge şi Duh. Naturalul portretizează spiritualul. Totul pe pământ. Aceasta a fost prima mea Biblie, să privesc natura. Aveţi natura portretizată cu Dumnezeu, şi aflaţi că aveţi acelaşi lucru.
E-49 Observaţi, aici. Acum, vedem de unde am venit. Tatăl vostru şi mama au fost căsătoriţi, printr-o uniune sfântă, au promis lui Dumnezeu că vor trăi împreună şi aşa mai departe, şi prin căsătoria sfântă… Şi apoi prin polen s-a născut copilul: „Mergeţi, înmulţiţi-vă şi repopulaţi pământul era planul lui Dumnezeu,” şi de acolo aţi venit. Dar acum, aici creşteţi, şi iată o altă viaţă venind în voi, numită cancer. Acum, de unde a venit? El nu a fost acolo la început, dar el este aici acum. Acum, ce s-a întâmplat?
Acum, un cancer în tărâmul natural ar fi un uliu, şorecar, mănâncă lucruri moarte. Un cancer vine de la o lovitură. O celulă lovită, de obicei de acolo vine. Celula este lovită. Toată deteriorată. Şi asta pro... este altfel, celula este decăzută. Dacă ceva se întâmplă acolo care omite să aducă sângele la ea corect. Şi pe acolo Satan, autorul morţii, care Dumnezeu este Autorul Vieţii, Satan, autorul morţii, pune un demon acolo, numit diavol, demon, numit cancer. Cancerul nu este numele lui. Ştiinţa medicală doar îi spune cancer. Cuvântul cancer vine de la cuvântul crab. Şi apoi, înseamnă cu picioare şi lucruri care ies. Şi ca alte boli, ei le-au dat termeni medicali. Apoi micuţul cancer intră acolo, mai întâi este un duh. Apoi intră într-o celulă decăzută, sau o celulă lovită, sau o celulă care nu funcţionează corect.
E-50 Oh, îmi place să predic Evanghelia, acum pentru cinci minute, dacă aş avea timp. Asta se întâmplă în biserică. Când obţine pe cineva care eşuează să opereze cu biserica, cineva eşuând, şi retrăgându-se şi devenind indiferent, acesta este un cancer în biserică. Este un diavol în persoană. Asta este corect. Şi asta provoacă întreaga biserică să fie bolnavă asupra ei. Cel mai bun lucru de făcut este să aveţi o operaţie spirituală.
Acum, dar în aceasta, micuţa celulă decăzută, şi cancerul intră. Cancerul, atunci zace acolo. Mai întâi este un duh. Apoi formează o celulă micuţă a sa proprie. Şi această celulă micuţă devine prima… Nu pot spune nume mari pentru ea, dar prima formă de viaţă, este cancerul, fără durere. Nimeni nu ştie că se întâmplă.
Şi acum, această celulă micuţă este născută; trebuie să fie hrănită. Pentru a fi hrănită, trebuie să se hrănească din cursul sângelui vostru. Aşa cum voi vă hrăniţi din cursul sângelui când sunteţi în pântecul mamei. Vă hrăniţi din substanţele pe care ea le mănâncă şi aşa mai departe. Aşa se hrăneşte şi acest cancer din substanţa trupului vostru. Este o celulă micuţă. Apoi este o umflătură; începe să se hrănească. O altă celulă apare; o altă celulă apare; o altă celulă apare, şi după o vreme, celulă peste celulă, celulă peste celulă, tumoare, cataractă, orice s-ar putea fi, creşte mai mare, mai mare, mai mare, mai mare, mai mare, împrăştiindu-se, mai multe celule, mai multe celule.
Primul lucru pe care-l ştiţi, începe să sugă aşa mult sânge, până când această domnişoară începe să se simtă bolnavă. Vedeţi? Ce este? Este otravă de asemenea; este moarte. Intră în fiecare febră micuţă a trupului care poate, jos în ţesuturi, întinzându-şi picioarele în jos, întinzându-se ca rădăcinile pomului, mergând în jur, înfăşurându-se prin intestine, sus prin coloana vertebrală. Doctorul vine, o deschide; nu există nimic ce poate fi făcut. Omul, după cea mai bună cunoştinţă a sa, spune tot ce ştie. Iat-o. Coase pacientul la loc; s-a terminat. Este tot. Nu există nimic ce poate fi făcut. Puteţi să luaţi persoana deoparte. Noi nu o putem găsi oricum. Iat-o. Pacientul este fără speranţă, fără ajutor, şi dus apoi, din punctul de vedere al doctorului.
E-51 Acum, aici este vindecarea Divină. Oh, am depăşit timpul. Acum, aşteptaţi un minut. Nu ar fi trebuit să zic asta. Observaţi, lăsaţi-o să se adâncească acum, foarte bine. Iată pacientul venind. Ei vin sus, aici stă Vindecătorul, cum îl numim în termeni, din cauză că-mi imaginez că toţi suntem Creştini aici în această după-amiază. Aici stă cel care este ca predicatorul, vindecătorul, profetul, orice ar fi. Aici stă. El este doar un om, dar aici vine Duhul Sfânt şi unge această persoană. Apoi nu mai este el; el are un secret în inima lui pe care numai el şi Dumnezeu îl ştie. El se supune Duhului. Ca un predicator mergând la amvon, se supune. El are un text aici: „Oh, asupra acestuia voi predica.” Dar primul lucru pe care-l ştie, nu lucrează. Un predicator real umplut cu Duhul va urma Duhul de fiecare dată. Dacă el încearcă acea predică veche, uscată, va adormi adunarea. Dar dacă merge înainte şi urmează Duhul, Dumnezeu îl va călăuzi în apele adânci. Ştiţi că este corect. Dumnezeu încearcă să aducă un mesaj.
Ei bine, aici este omul stând cu vindecarea acum. El este uns. Acum, primul lucru pe care-l ştiţi, aici vine un pacient sus. Credinţă reală, aici stă omul uns. În timp ce pacientul începe să se ridice, omul uns, nu omul acum, el este uman, dar Duhul care este în el… Isus a zis: „Nu Eu, ci Tatăl Meu care locuieşte în Mine.”
E-52 Aici vine pacientul urcând. Acum, vindecătorul stă. El priveşte pacientul în timp ce vine. Inima lui trebuie să fie pentru pacient. Trebuie să iubească pacientul. Trebuie să fie dornic să facă orice să vadă acest pacient vindecat. Întregul său suflet uman trebuie să meargă la acest pacient în dragoste Divină, din cauză că ştie că stă în locul Domnului Isus Cristos. Şi ştiind la ziua judecăţii, el va trebui să răspundă pentru fiecare cuvânt. Trebuie să realizaţi ce faceţi.
Pacientul urcă. Primul lucru pe care-l ştiţi, acest cancer în acest pacient începe să se mişte. Care este necazul? Recunoaşte; nu acest om; recunoaşte acest Duh în om. I- am văzut venind cu jachete strânse, şi strigând, ţipând, nici nu-şi cunoşteau numele, ziceau: „William Branham, nu ai nimic de-a face cu mine.”
Şi omul zice: „De ce, ei nici nu-şi cunosc numele lor propriu.”
Nu sunt ei, era acel diavol care aşa i-a controlat, care ştia că era. „Nu ai nimic de-a face cu mine.”
Şi iată-i venind acum, vă vedeţi pacientul. Se urcă. Ce veţi face? Sunteţi fără ajutor. Vă întoarceţi către public. Un duh critic intră aici; unul venind de aici; unul venind de aici. Sunteţi unşi; o puteţi simţi. Mergând pfiu, pfiu, pfiu. [Fratele Branham scoate un zgomot ca vântul suflând - Ed.] Puteţi simţi asta. Atunci, poţi simţi şi să ştii că acest duh aici… Dacă îţi vei privi ungerea, simţiţi pentru Duhul Sfânt, veţi auzi pe altul aici strigând. Este acesta aici, strigând acestuia după ajutor, încercând să creeze o necredinţă printre oameni, orice poate face.
Aici este o persoană posedată cu un demon vechi, zicând: „Acum, priveşte, el doar le citeşte gândurile.” Dacă el poate aduce acelaşi duh pe cel de lângă, pe celălalt, celălalt, ei construiesc un lanţ. Vedeţi? Isus, El l-a luat pe Petru, Iacov şi Ioan, El a scos necredincioşii.
E-53 Când Isus a mers să vindece orbul, ceilalţi stând în jur criticând, El l-a luat de mâini, l-a scos din cetate. Când Petru a mers să-l vindece pe Enea, cu toţii strigau şi ţipau şi continuând. El i-a scos pe toţi afară. Asta este corect. Aduna-vă.
Iată pacientul, dar voi staţi aici ca spectatori aproape. Oh, ce va avea loc. Care va fi decizia acestei femei stând aici? Te văd… Apoi, primul lucru pe care-l ştiţi, Duhul începe să ungă. Ea vine cu o credinţă bună, vine crezând cu toată inima ei. Aici sunteţi stând la fel. Aici sunt aceste puteri demonice atunci lucrând, toate afară pe acolo, încercând să obţină cooperarea de oriunde poate. Acesta este motivul că mă auziţi spunând: „Această femeie are anumit, anumite lucruri. Această femeie acolo are acelaşi lucru. Cealaltă acolo are acelaşi lucru. Cealaltă acolo…” Întotdeauna este adevărul. Este corect? Ce este? Este acest canal acolo, demonii ţipând. De ce, în viziune, poţi simţi aproape o înclinaţie întunecată. Asta este corect. Şi doar, dă o tragere. O puteţi simţi. Nu ştiu cum să vă spun, o faceţi. Dar o faceţi.
E-54 Acum, care este lucrul, încercaţi să ajutaţi pacientul. Acum, iată pacientul. Ce veţi face? Voi spune: „Oh, Doamne. Acum, Doamne, Tu ai zis: ‚Dacă voi fi sincer, şi fac oameni să mă creadă, şi când mă rog, nimic nu va sta înaintea rugăciunii.'”
Am zis: „Doamne, ei nu mă vor crede.”
El a zis: „Ţi se vor da două daruri cum i s-au dat lui Moise, şi vei înfăptui aceste lucruri. Şi prin aceasta, ei vor crede.”
Primul lucru, care… Lucrul principal nu este nimic… Acesta nu are nimic de-a face cu vindecarea oamenilor. El mi-a spus că am fost născut în această lume să mă rog pentru bolnavi, şi dacă pot face oameni să mă creadă, şi să fiu sincer când mă rog, nimic nu va sta înaintea rugăciunii. Asta este ce mi-a spus El. Şi este adevărul. Asta este corect. Nu este… Vedeţi, aceasta nu este vindecarea. Aceasta este numai să acumuleze credinţa să creadă în vindecare.
E-55 Acolo este pacientul stând. Acum, mă întreb ce să fac. Mă simt călăuzit şi mergând. Pare că ceva iese din mine. Este o luptă desfăşurându-se. Aici este Duhul Sfânt stând aici ţinându-şi poziţia. Cuvântul lui Dumnezeu este corect. Acolo este un bărbat şi o femeie stând aici, unşi cu diavoli, zicând: „Este hipnoză; este psihologie. Este toată asta sau aceea. Este greşit, este greşit.” Încercând să ungă restul mulţimii. Şi aici este Duhul Sfânt încercând să-i facă să creadă. Cei care s-au strâns ca o unitate. Asta este corect. Strânşi împreună, legaţi împreună…
Apoi, când pot simţi acest duh aşezându-se pe oameni, ceva se pregăteşte să aibă loc. Mă uit în jur, mă gândesc: „Acum, Duhule Sfânt, Tu mi-ai spus că voi cunoaşte secretele inimii lor. Şi prin aceasta, mă vor crede.” Zic: „Acum, Doamne, în inima mea, lasă-mă să ştiu ce a făcut această femeie, sau ce este greşit cu ea.” Şi primul lucru pe care-l ştiţi, intru într-o altă lume. Şi îmi aud glasul, totuşi nu ştiu că vorbesc. Totuşi, vorbesc acestei femei, spunându-i ce a făcut. A fost la biroul doctorului; a făcut un anumit lucru. El a zis că are cancer. Când ea cu siguranţă, cu siguranţă a făcut asta. Şi unde ea… O văd ieşind din casă; mă uit în sus şi văd numărul casei. Mă uit la stradă, şi probabil că recunosc oraşul, sau văd un semn, sau ceva. Ea are ceva în mână. Sau unde ea îngenunchează rugându-se, sau ceva asemănător. Atunci primul lucru pe care-l ştiţi, se duce de la mine. Şi când o face, zic: „Crezi? Este adevărul, soră?”
„Acesta este adevărul. Acesta este adevărul.”
E-56 Apoi, mă uit înapoi, şi simt o luptă încă desfăşurându-se. Apoi, ce voi face? Nu ştiu. Zic: „Ei bine, ai credinţă în Dumnezeu.” Mă rog, şi îi las să continue. De nouă ori din zece, viaţa încă bătând acolo. Dar aici vine altul ca ea, acelaşi lucru făcut. Imediat ce păşeşte acolo, şi îi este descoperit ei. Frate, ceva se întâmplă jos aici. Ce se întâmplă? Atunci, simt că duhurile sunt corecte, spun: „Satan, ieşi din ea în Numele Domnului Isus Cristos.” Acelaşi Dumnezeu care a vorbit şi a scos viaţa din acel pom, acelaşi Duh Sfânt vorbeşte, scoţând viaţa din acest cancer care devorează femeia… Corect.
Ea se grăbeşte, şi merge acasă, spunându-le oamenilor: „Oh, Dumnezeu m-a vindecat.”
Soţul ei zice: „Acum, acum, eşti toată prelucrată.”
Ea merge şi spune păstorului ei. „De ce, zilele miracolelor au trecut. Du-te şi întreabă-ţi doctorul.”
Doctorul: „De ce, umflătura încă este acolo. Nu crede acel holy-roller.”
De ce, sigur, pomul încă stătea acolo. Dar viaţa era ieşită din el. Aleluia. Lăsaţi-o să meargă zicând: „Da, o cred. Nu-mi pasă de câte ori soţul meu spune nu, dacă acolo este o umflătură aşa mare în jur, încă ceva în inima mea îmi spune că sunt vindecată.”
E-57 Uneori o viziune va izbucni; o văd cu ani mai târziu. Spun: „AŞA VORBEŞTE DOMNUL.” Frate, priviţi aceasta atunci. Deja s-a întâmplat. „AŞA VORBEŞTE DOMNUL, eşti vindecată în Numele Domnului Isus Cristos. Vei fi bine.” Nu există suficienţi diavoli din iad care o pot opri atunci. Asta este corect. Acea femeie va merge acasă. Se va simţi bine pentru câteva zile; viaţa este dusă. Cancerul încă este acolo. Se va simţi bine câteva zile, şi va merge înainte bucurându-se; şi primul lucru pe care-l ştiţi, acea putrezire care (Veştejirea începe de la rădăcini.)… Ce era? Acel germen micuţ care a intrat acolo, mai întâi, care a produs acest cancer, acea viaţă a ieşit. Scoţând draci. Aleluia. Acest diavol este dus. Şi când este dus credinciosul o crede. Şi nu a fost credinţa mea; a fost operarea Duhului Sfânt prin mine, care i-a dat credinţă. Credinţa ei proprie este ce a vindecat-o. Atunci ea este vindecată. Acolo se duce. Şi indiferent cât de bolnavă ajunge, ea încă crede că nu există nimic ce o poate schimba. Este stabilă; o crede cu toată inima ei.
Este legată să se îmbolnăvească. Acel lucru vechi începe să se umfle. Primul lucru pe care-l ştiţi, se înrăutăţeşte; devine mai bolnavă. Are febră; se întinde. Sigur, moare, putrezind. Pacientul se vindecă. Uneori este un miracol înfăptuit; doar dispare. Dar, ce a fost? Scoaterea dracilor.
E-58 Isus a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, nu numai acest pom, dar dacă veţi spune acestui munte: ‚Mută-te,' şi nu vă îndoiţi în inima voastră. Ci credeţi că ceea ce aţi zis se va împlini…”
Oh, glorie. Oh, vai. Mi-au plăcut adunările din această dimineaţă, când venim împreună aşa. Da, domnule. Da, domnule. Oh: „În Numele Meu, vor scoate draci.” Aleluia. Asta este ce a zis El. Asta este ce cred eu. Asta este AŞA VORBEŞTE DOMNUL.
„În Numele Meu, vor scoate draci, şi îşi vor pune numele peste bolnavi, se vor vindeca.” Acolo este un diavol expus. Cancerul vostru cu un nume favorit numit cancer; el este un drac. Acea febră micuţă care v-a deranjat. Este un drac. Da, într-adevăr.
E-59 Obişnuia să fie acum mult timp în urmă, când prohibiţia a intrat, ei aveau sticlele de whisky numit „John Barleycorn,” cu o pălărie mare, veche pusă, şi nişte ochi mari nostimi. Şi el era un lucru oribil. Ştiţi ce? Ei l-au dat jos pe vechiul John Barleycorn, şi l- au pus în pahare din tablă micuţe, în bidoane micuţe. Oamenii le-au pus pe toate în cutiile lor de gheaţă, tot şlefuite şi în societate. Dar, frate, la fundul ei încă este vechiul lichior putrezit care a fost mai întâi. El încă este la fel. Dacă este în sticle sau în orice este, încă este acelaşi diavol vechi. Şi puteţi să-l numiţi, în acest tărâm medial, puteţi să-l numiţi cancer, puteţi să o numiţi tumoare, cataractă sau ciupercă parazită, sau oricum doriţi. Dar este acelaşi diavol vechi la care Isus i-a zis: „Ieşi din om.” Aleluia. „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care-ţi iartă toate fărădelegile, care-ţi vindecă toate bolile.” O credeţi?
E-60 Tatăl nostru ceresc, îţi mulţumim, în această după-amiază pentru adunare. În timp ce Cuvântul a fost tăiat, Doamne, dar fie ca Duhul Sfânt cumva să-l împartă corect şi să-l dea fiecărei inimi. Fie când aceşti oameni vin la această adunare în această seară, fie ca ei să vină cu determinare că nimic nu-i va vătăma deloc. Fie ca credinţa să fie instalată în inima lor, până când diavolii din iad nu-i mai pot scutura.
Şi fie ca acesta să fie un timp de trezire, mişcându-se printre oameni. Doamne, fie ca cei invalizi să umble, orbii să vadă, cancerul să fie vindecat, diavolii să iasă. Fie ca această săptămână să producă o asemenea trezire, încât Chicago o va aminti mult timp. Şi fă această adunare aşa sărată. Acum, Tu ai zis: „Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sare îşi pierde gustul, şi nici o savoare, nu mai este bună de nimic.”
Şi Tată, ne rugăm, ca fiecare Creştin să-şi ia locul de datorie, să ia telefonul să-i sune pe alţii. Să facă orice pot. Să iasă în ţară, târându-i din împrejurimi, şi autostrăzi, şi drumuri lăturalnice. Invalizii, şchiopii, orbii, care a fost ultima chemare care a zis Isus că va fi înainte, marea cină…
Acord-o, Tată, şi Te lăudăm în eternitate când lupta s-a terminat, soarele fierbinte s-a terminat, şi stăm la umbra pomilor veşnic verzi, acolo să ne odihnim când vechiul război, uneltele războiului sunt strânse. Ultima predică predicată; diavolul învins, şi legat şi trimis în iad. Toţi demonii sunt legaţi (Aleluia.), fără cancer, fără boli. Totul este şters, şi Cristos este Regele, şi Dumnezeu este înapoi, şi sfinţii trăiesc şi domnesc cu El veşnic. Până atunci, fie ca Duhul Sfânt să conducă biserica şi să ne binecuvânteze în Numele lui Isus. Amin. Dumnezeu să vă binecuvânteze, şi vă voi vedea diseară.