Plantarea Viţei şi unde se plantează
Planting The Vine And Where To Plant It
E-1 Avem nevoie de foartemulte lucruri, dar Tu ne cunoşti inima şi cunoşti orice avem nevoie. Suntem foarte bucuroşi că Ţi-o putem aduce în rugăciune, ştiind că Tu înţelegi şi ne vei da din bunătatea Ta, nu că suntem vrednici de ea, dar fiindcă ne-ai promis-o. Sunt sigur să sunt multe cereri în biserică în această dimineaţă, pentru boli şi cei nevoiaşi. Şi noi smeriţi îi aducem la Tine chiar acum, cerând mila Ta gingaşă şi putere de vindecare, pentru fiecare din ei.
E-2 De asemenea ne rugăm pentru cei în convalescenţă şi cei ce nu au putut ajunge la biserică în această dimineaţă. Tot la fel pentru mulţi care s-au adunat aici acum. Mulţi sunt bolnavi şi nevoiaşi. Îi vedem cu cârje şi în scaune şi cărucioare, şi ei au nevoie de mila Ta. Ne rugăm, Doamne, să le dai, din abundenţă. Fie ca ei să plece de aici, bucurându-se, vindecaţi şi sănătoşi. Mulţi care nu-şi arată suferinţa, dar încă, poate boala de inimă este gata să-i ia, sau cancerul, sau vreun demon groaznic. Ne rugăm, Doamne, ca el să fie aruncat afară în această dimineaţă. Ei vor pleca de aici, fericiţi, sănătoşi.
E-3 Ne amintim de acel băieţel care moare. Tocmai ni s-a spus, prin cineva drag, care are cancer şi va muri astăzi, dacă mila Ta nu se răspândeşte peste copilul acela. O Doamne Dumnezeule, ai milă de acel băieţel. Dă-i eliberare, Doamne; dacă este aşa în voia Ta Divină. Suntem foarte fericiţi pentru mărturia lui, că a acceptat Sângele Tău, aşa de mult încât a cerut tatălui său să-l îngroape în roşu, ca să se ştie că el a fost acoperit cu Sânge. Îţi mulţumim Doamne, pentru o credinţă aşa de măreaţă a micilor eroi, mărşăluind înainte să întâmpine sfârşitul vieţii, strângând crucea la inima lor, şi acolo arătând semnul Sângelui. Dacă va fi posibil, Doamne, scuteşte-l pe flăcău, lasă-l să trăiască. Cerem pentru ceilalţii de asemenea.
E-4 Şi apoi, Doamne, ne rugăm pentru slujbele din această dimineaţă. Există unii aici, poate, care nu Te cunosc ca Salvatorul lor. Dacă este aşa, fie ca aceasta să fie ziua când Te vor afla preţios pentru viaţa lor, ca un Salvator. Cei ce au nevoie de vindecare, să Te afle ca Vindecătorul. Doamne, fie ca Tu să vii la slujitorul Tău, în această dimineaţă. Fie ca eu să Te aflu pe Tine ca fiind predicatorul. Căci, Îţi predăm toate acestea, cerând ca Tu să răspunzi în Numele Domnului Isus. Amin.
E-5 Întotdeauna suntem bucuroşi să venim la Casa Domnului, şi la Adunarea Celor Întâi-născuţi. Şi am fost, ca de obicei, întârziat. Nu m-am gândit că voi ajunge aici, numai dacă voi lua autostopul. Aceasta este o glumă bună pentru soţie. Ea şade aici, pe undeva. Ea a plecat azi-dimineaţă, şi eu eram la subsol studiind. Şi ea a zis: „Am cheile, Billy.” Şi am aflat că ea avea şi cheile de la garaj. Nu am putut intra. Am avut un timp greu.
E-6 Şi după un timp, lui Billy i-a fostdor de mine, şi a zis: „Oare de ce nu a venit.” Şi m-a sunat.
E-7 Am zis: „Vino imediat.” Am zis: „Fiindcă nu am nici o cale cum să ajung la biserică.” Astfel noi suntem... Sunt fericit să fiu aici. Astfel, am întârziat.
E-8 Dar, ştiţi, după ce ajungem în celălalt tărâm, unde nu va mai fi timp, vom începe să uităm de timp.
Toate se leagă în Eternitate, şi nu mai există timp. Nu mai este limită de timp.
E-9 Pavel trebuie că s-a gândit la aşa ceva, în noaptea când a predicat toată noapte. Un băiat a căzut din clădire şi a murit. Şi Pavel şi-a pus trupul peste băiat, şi viaţa a venit înapoi la flăcău.
E-10 Cred că, păstorul mi-a spus, chiar acum, că au un copilaş care vor să-l dedice în dimineaţa aceasta. Astfel dacă mama vrea să aducă copilaşul, chiar acum, îl vom prezenta înaintea Domnului, pe el sau pe ea, oricine ar putea fi. Mie îmi plac într-un fel serviciile de dedicare. Vrei să vii înainte, Frate Neville?
E-11 Bună dimineaţa, soră. Care este numele micuţului? [Mama zice: „Frank Wayne Dadden.” - Ed.] Frank Wayne Dadden. Nu eşti rudenie cu Robert Dadden, nu-i aşa? Frank Wayne Dadden ce vârstă are? [„Opt săptămâni.”] Opt săptămâni. Nu a fost în lumea aceasta rea prea mult. Ei bine, el este rodul unirii voastre. Şi acum vreţi să-l predaţi lui Dumnezeu, ca el să poată fi un slujitor al Lui. Este corect, soră? Dumnezeu să te binecuvânteze.
E-12 Ei bine, eu ţin o comoară mică aici, unul foarte deştept. Doar uitaţi-vă la acela, micul Frank Dadden. Să ne rugăm.
E-13 Drag Tată Ceresc, în zilele umblării Tale aici pe pământ, în forma unui om, numit Domnul Isus, ei Ţi-au aduc copilaşi. Şi Tu Ţi-ai pus mâinile peste ei şi i-ai binecuvântat, şi ai zis: „Lăsaţi copiii să vină la Mine, şi nu le interziceţi, că a lor este Împărăţia.” Această mamă, mi-a dat în braţe, în această dimineaţă, acest copilaş, pe care Ţi-l prezint. Mă rog, Doamne, ca Tu să binecuvântezi copilaşul. Binecuvântează-i casa. Fie ca el să fie crescut într-o casă creştină. În ascultare de Dumnezeu, să fie crescut. Şi dacă va fi un mâine, fie ca el să predice Evanghelia dacă aşa este rânduit de Tine. Dă-i o viaţă lungă şi sănătoasă. Binecuvântează-i părinţii. Fie ca orice lucru bun ce l-ai promis, să vină peste acest băieţel. Mama l-a prezentat în mâinile noastre, ca fiind bătrânii bisericii. Şi acum Ţi-l prezentăm. În Numele lui Isus Cristos, fie ca Tu să binecuvântezi acest copil. Amin.
Dumnezeu să te binecuvânteze, micuţule Frank. Cred că ei sunt foarte dulci!
E-14 M-am gândit să mă rog pentru ei când voi avea ungerea... ?... Avem câteva batiste aici peste care ne rugăm, dar mai degrabă aş face-o după ce începem să ne rugăm pentru bolnavi, şi ungerea pentru slujba ce va veni. Apoi mai bine ne-am ruga pentru ele de data aceea.
E-15 Mă bucur să văd mulţi dintre prietenii mei înăuntru. Cred că îl văd pe Fratele Charlie Cox acolo în spate în adunare. De asemenea îl văd pe Fratele John O'Bannon, din Louisville. Şi mulţi alţi prieteni, din jur, pe care îi recunosc. Şi astfel suntem fericiţi să vă avem înăuntru, să vă adunaţi cu noi în această dimineaţă, să slujim Domnului.
E-16 Acum anticipăm, după un timp, să începem o trezire aici pentru câteva zile. Ne rugăm pentru acest sfârşit. Simt că dacă Dumnezeu nu aduce o trezire, sau să o pună pe inima voastră, atunci trezirea este efortul nostru propriu. Apoi dacă aşteptăm, şi simte că este timpul pentru o trezire, atunci El o impresionează în inima noastră, atunci simţim să avem o trezire.
E-17 Alt prieten care şade aici, tatăl Fratelui Wood şi mama, şi unul dintre administratorii noştri de aici din biserică. Suntem fericiţi să-i avem în această dimineaţă.
E-18 Şi mergând jos pe stradă, ieri, un ins care trăia aici în oraş, care a fost un ins mic cam dur. Şi întotdeauna mi-a plăcut de el, şi a fost un băiat bun. Şi soţia mea a locuit vecină cu ei. Şi el a fost un fel de cântăreţ, şi un muzicant. Şi el şedea pe aici şi bătea cu piciorul şi avea o pălărie mare de cowboy, şi cânta la vioară. Dar lucra la W.P.A. Şi într-o zi s-a întâmplat ceva, care mi-a adus aminte, sau mi-a rămas întotdeauna în minte, mai degrabă, mult timp. Aceea nu m-a părăsit. El a avut câţiva copilaşi; o soţie drăguţă. Ei au fost săraci cât de săraci puteau fi, aşa cum suntem toţi.
E-19 Şi l-am văzut stând pe trepte, aliniat, aşteptând să vină acel control W.P.A. Poştaşul a venit pe stradă. Ei au fost foarte fericiţi. În ziua următoare era Paştele. Ei trebuiau să cumpere ceva bomboane de Paşte sau ceva, fiindcă atunci venea cecul tatălui. Şi când a venit poştaşul, el nu a avut cecul tatălui. Puteaţi vedea acea privire descurajată pe feţele micuţilor, şi aceea întotdeauna mi-a rămas în minte, ce descurajare era.
E-20 Nu l-am mai văzut de mulţi ani pe acest om. Şi ieri, venind pe stradă, când eu... Soţia şi eu am venit din supermarket, sau din Quaker Maid din oraş, pe cine l-am întâlnit, faţă în faţă, decât pe el? Şi unul din primele lucruri ce au vrut să-mi spună, el a devenit un creştin. Nu a mai băut de mulţi ani. Şi mă bucur să te am, Dl. Logston, stând pe scaunul din faţă, aici în biserică, în această dimineaţă. El este un membru al bisericii Fratelui Junior Cash la Charlestown, Indiana, un frate foarte bun. Este mult mai bine să fii un creştin decât să fii afară acolo în lume. Nu-i aşa? Acum, cred că el cântă la programe, şi cântă la instrumente, spre Gloria Domnului. Doar un alt trofeu al harului uimitor al lui Dumnezeu.
E-21 Ai vrea să te ridici, Dl. Logston? Eu nu... Acest bărbat a fost odată un beţiv. Unul dintre aceşti dansatori de horă, ştiţi, viorist şi alte lucruri. Acum toate acelea s-au convertit către împărăţia lui Dumnezeu, şi el este aici, zicând: „Mulţumesc, pentru aceea, Doamne.” Oh, când...
E-22 Am spus domnului Wood, ieri, am zis: „Când tu şi mama, ajungeţi de partea cealaltă şi vă primiţi casa, şi într-o dimineaţă când veţi fi foarte fericiţi, şi veţi merge pe dealuri, spre o vale, pe undeva, unde va fi o cabină mică zidită acolo. Când voi ieşi la poartă, voi fi acolo şi voi sta la poartă, voi face un ecou prin toate văile acelea.”
Harul uimitor, ce dulce sunet, Salvând un nenorocit ca mine;
Odată am fost pierdut, şi acum sunt salvat, Am fost orb, dar acum văd.
E-23 Am spus D-lui Wood, am zis: „Ei bine, bate-o pemama pe umăr, zicând, 'Laudă lui Dumnezeu! Bătrânul Frate Branham a reuşit.Iată-l, jos în cabanuţa lui.'” Dacă voi ajunge cândva Acolo, aceea va fi prin harul Domnului Isus.
E-24 Acum ne putem apleca capetele doar un moment înainte de deschiderea Cuvântului.
E-25 Doamne noi suntem ceva ca un grup de copii. Noi avem aspectele noastre umane, şi, noi, simţul umorului nostru, părtăşia noastră împreună. Acum venim la partea cea mai sacră a slujbei mele, să citesc Cuvântul infailibil al Dumnezeului cel viu. Îţi cer, Doamne, să vorbeşti cu fiecare Cuvânt. Fie ca El să iasă şi să se adâncească în inimile oamenilor, şi va recolta recolta intenţionată. Fie ca marele Duh Sfânt să vină pe la noi acum, şi să ia aceste Cuvinte ce se vor citi, şi să-L împărţească aşa cum avem nevoie. Că Ţi-o cerem în Numele lui Isus şi de dragul Lui. Amin.
E-26 În Psalmul al 80-lea, mi-ar place să citesc o parte.
Ia aminte, Păstorul lui Israel, tu care povăţuieşti pe Iosif ca pe o turmă; tu... locuieşti între heruvimi, străluceşte.
Înaintea lui Efraim... Beniamin şi Manase trezeşte-ţi puterea, şi vino şi salvează-ne. Întoarce-ne din nou, Dumnezeule,... fă să strălucească faţa ta; şi vom fi salvaţi.
DOMNUL Dumnezeul oştirilor, până când te vei mânia pe rugăciunile poporului tău?
Tu îi hrăneşti cu pâinea lacrimilor; şi le dai să bea lacrimi în mare măsură.
Ne faci să fim mărul de ceartă a vecinului nostru: şi duşmanii noştri râd între ei. Întoarce-ne din nou, Dumnezeul oştirilor,... fă să strălucească faţa Ta; şi vom fi salvaţi. Tu ai scos o viţă din Egipt: ai alungat păgânii, şi ai plantat-o.
E-27 Subiectul meu în această dimineaţă, dacă îl îngăduie Dumnezeu, doar pentru puţin timp, va fi despre: Plantarea viţei şi unde se plantează.
E-28 Este neobişnuit cum Dumnezeu, în multe locuri, îşi reprezintă poporul în diferite feluri. Nu de mult timp am vorbit unde ne-a reprezentat cu vulturul, şi El Însuşi a fost un vultur, şi noi ca vulturaşii Lui. Şi am încrederea că orice lucru va merge corect. Ultima dată când am vorbit despre aceea, am primit o scrisoare unde... Acel oraş mare, mulţi dintre voi ştiţi de unde a fost, în Ohio, când asociaţia lucrătorilor s-au adunat împreună şi mi-au condamnat slujbele fiindcă eu cred că Dumnezeu a chemat un om la Viaţa Eternă înainte de întemeierea lumii. Şi după crezul meu, dacă Dumnezeu este Dumnezeu, El a fost întotdeauna Dumnezeu, şi încă este Dumnezeu, şi întotdeauna a fost Dumnezeu. Dacă nu m-a cunoscut înainte de a veni lumea la existenţă, atunci El nu este Dumnezeu.
E-29 Mulţi dintre voi aţi citit aici la târg, şi în altele, despre percepere asupra superstiţiilor. Şi unii dintre acelea, desigur, au ricoşat spre slujba mea. Dar, dacă aţi studiat cândva sau aţi avut un fel de studiere a mitologiei, mitul, „ceva care arată ca şi cum ar fi, dar nu este.”
E-30 Şi în Scripturi, aflăm că Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise prin a face practic acelaşi lucru ce au făcut ei, prin aruncarea toiagului şi transformarea în şarpe. Moise a chemat plăgile. Şi ei puteau chema plăgi, la fel, dar ei nu au putut ridica plăgile. Ei nu au putut vindeca, fiindcă numai Dumnezeu este vindecătorul. Dar ei au putut determina să vină plăgile, apoi Moise le-a îndepărtat. Apoi a venit demonstrarea finală, unde Moise a făcut chiar cum i-a spus Dumnezeu să facă.
E-31 Şi ştiu, despre ceea ce este vorba, în lume astăzi, că în final va veni la o mare demonstrare într-o zi. Fiindcă, Biblia a zis: „Precum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot la fel vor face oameni cu mintea răzvrătită, în ce priveşte Credinţa, se vor împotrivi în ultimele zile, dar nebunia lor va fi expusă.” Aceea este o profeţie ce trebuie să se împlinească, şi voi vedeţi ambele părţi ridicându-se acum.
E-32 Dar Moise a făcut chiar exact ce i-a spus Dumnezeu să facă. El a aruncat toiagul şi acela s-a transformat într-un şarpe. Şi vrăjitorii aceştia au venit şi şi-au aruncat toiegele lor şi ele s-au transformat într-un şarpe. Moise a fost la capătul inteligenţei lui, şi la capătul puterilor lui.
E-33 Dar acolo vrea Dumnezeu să ne aducă, chiar la capătul drumului nostru, apoi El păşeşte înăuntru. Aceea este ca El. Poate sunteţi foarte bolnavi, în această dimineaţă, până când doctorul zice că nu mai puteţi trăi. Omul care se îneacă se prinde de un pai. În acel fel este când încercăm să ne prindem... Tot ce putem lucra, înşine, aceea este omenesc, ce vom face. Dar când aceea vine într-un loc unde nu mai există altă nădejde, cei ce nu cred în vindecare Divină vor crede imediat atunci. Aceea este singura lor nădejde.
E-34 Şi Moise a fost la capătul puterilor lui, atunci Dumnezeu a păşit înăuntru şi a făcut ca şarpele lui să mănânce şerpii celorlalţi oameni. Atunci şarpele lui nu a mai fost.
E-35 Acum, în percepţia super simţului, şi în mitologie, şi tot spiritismul. Daţi-mi voie, chiar înainte de a începe textul meu, să vă stabilesc chiar cu aceasta, cu ajutorul lui Dumnezeu, dacă pot. Diavolul poate face lucrurile să arate bine, dar întotdeauna dovedesc că ele nu sunt corecte. Acum ei niciodată nu au putut prinde o imagine a unora dintre acele spirite de aici ce au apărut, fiindcă ele de fapt nu erau acolo.
E-36 Dar când a venit timpul ca Dumnezeu să dovedească ştiinţei, că El era Dumnezeu, El a permis să se facă poza. Ea rămâne veşnic. Examinatorul a zis: „Lumina a atins lentilele. Lumina a fost de fapt acolo. Aceea nu a fost psihologie.” Astfel, vedeţi, ceea ce face Dumnezeu rămâne.
E-37 Şarpele lui Moise a înghiţit şerpii celorlalţi. Şi el l-a putut lua în mână, şi şerpii lor erau în interiorul băţului acela. Ceea ce face Diavolul este mit. Ceea ce face Dumnezeu este real. De aceea, aş vrea ca aceasta să se adâncească mult în inimi. Când Dumnezeu salvează un om, el este salvat. Nu vă îngrijoraţi că veţi merge cândva înapoi; voi nu puteţi. Ceea ce face Dumnezeu este Etern. Diavolul vă poate prelucra să vă facă să credeţi că sunteţi salvaţi. Dar când Dumnezeu vă salvează de fapt, o aveţi atât timp cât este, fiindcă aveţi Viaţă Eternă. Isus a zis aşa.
E-38 „Cel ce aude Cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis are Viaţă Eternă, şi niciodată nu vine la Judecată, ci a trecut din moarte la Viaţă.” Acela este tot aşa de Etern ca Dumnezeu Însuşi, fiindcă acela este Cuvântul Lui.
E-39 Dumnezeu este un singur Dumnezeu. El nu se poate amesteca cu alte lucruri, El este indivizibil.
Dumnezeu este Dumnezeu. Prima poruncă, este: „Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine.”
E-40 Astfel nu puteţi amesteca apă cu ulei şi să faceţi să meargă bine. Aceea trebuie să fie ori apă ori ulei. Şi Dumnezeu este încă acelaşi Dumnezeu. Noi avem o religie care se amestecă şi zice: „Dumnezeu a fost, odată a făcut aceasta, şi nu o face astăzi,” apoi încercăm să punem ulei şi apă împreună. Fiindcă, El...
E-41 Scriptura a zis: „El este acelaşi ieri, astăzi, şi în veci.” Aceea nu se amestecă cu necredinţă; credinţa nu se amestecă.
E-42 Avem credinţă în Dumnezeu. Aceea este Eternă. Necredinţa întotdeauna a fost din Grădina Edenului. Dumnezeu a vrut întotdeauna ca poporul Lui să creadă aceasta. El i-a vrut să aibă încredere, şi să Se arate între poporul Lui. Dumnezeu este un Spirit.
E-43 În Sfântul Ioan capitolul 15, primul verset, Isus a zis: „Eu sunt Viţa; voi sunteţi mlădiţele.” Acum, mlădiţa şi Viţa sunt legate împreună. Şi Dumnezeu a încercat întotdeauna să aducă un popor în care poate locui, să-şi poată arăta slava în poporul Lui.
E-44 Astfel citim aici că David a strigat, şi a zis: „Doamne Dumnezeule, vino la noi din nou. Am păcătuit şi ne-am întors de la Tine. Tu care locuieşti între altar şi heruvimi, străluceşte din nou.” Că el a ştiut căci cândva Dumnezeu era între ei, şi David ştia că El este încă Dumnezeu. Oamenii s-au despărţit de El. Dumnezeu nu mai strălucea. Aceea nu a fost fiindcă El nu putea străluci. Fiindcă oamenii şi-au închis mila de la ei, prin păcatul lor. Apoi David merge la textul nostru. Psalmul 80:7.
E-45 El a zis: „Tu ai luat o viţă, din Egipt, şi ai adus-o şi ai plantat-o într-un loc bun.” Acela a fost Israelul, poporul lui Dumnezeu care a fost în Egipt. Ei au fost o viţă bună. Ei au fost aleşii lui Dumnezeu. Dar dacă o viţă bună nu se pune într-un pământ bun, aceea nu va rodi roade bune. Depinde unde se plantează viţa, aceea va determina rezultatele recoltei. Astfel, Dumnezeu l-a scos pe Israel, dintr-un pământ sterp.
E-46 Aceea este ceva ca astăzi. Noi avem, în ţară, mulţi credincioşi mari şi buni, şi ei sunt amestecaţi în toate bisericile denominaţionale. Ei vin din diferite denominaţii şi sectoare ale vieţii. De aceea, în slujba mea, niciodată nu am încercat, cândva, să alung vreo persoană sau vreo denominaţie oarecare, fiindcă, în toate acelea, sunt oameni buni. Ei sunt poporul chemat şi ales al lui Dumnezeu.
E-47 L-aţi fi putut condamna pe Israel câtă vreme era în Egipt? Ei doar au păşit cu piciorul greşit. Şi păcatele lor i-au despărţit de Dumnezeu, şi au fost plantaţi în Egipt.
E-48 În acel fel sunt mulţi oameni, în biserici astăzi, oameni buni doar plantaţi în locul greşit. Acum dacă un credincios adevărat este adus în Cristos, şi se plantează în vreo denominaţie mare care nu crede în miracole şi semne şi minunile Domnului, persoana aceea poate fi un creştin veritabil, şi un Catolic, Baptist, Prezbiterian, Martor al lui Iehova, sau altceva. În biserica aceea, un semn veritabil al lui Dumnezeu, dar crezul denominaţional taie Viaţa de la Viţa aceea. Ea nu-şi poate rodi rodul.
E-49 Şi, de obicei, ce roade aveţi de la o viţă care este împiedicată sau nu este în teren bun decât roade rele. Aceea va rodi ca merele, şi vor fi noduroase şi mâncate de viermi. Acelea au devenit obiectul tuturor insectelor.
E-50 O viţă bună, sănătoasă nu trebuie să fie stropită. Sănătatea ei este suficientă să arunce toţi duşmanii.
E-51 Tot la fel este cu un creştin născut din nou. Voi nu trebuie să o stropiţi tot timpul, şi să-i bateţi pe umăr. Ei sunt suficient de sănătoşi spiritual să arunce tot scandalul acela al lumii. Ei trăiesc din hrănirea adevărată.
E-52 Un pom uneori, care... sau o plantă care a fost în pustiuri, şi nu are suficientă umezeală de susţinere, ea rodeşte un rod noduros, şi acela nu arată ca rodul care ar trebui să vină din viţa lui.
E-53 Fratele meu, soră, aceea este cu bisericile de astăzi. Păcătosul vine înăuntru, după, poate, vine acasă convins, merge şi îşi citeşte Biblia, şi merge la biserică. În loc să găsească mere mari zemoase sau struguri, Viaţa Domnului Isus fiind reprodusă în Biserică, el găseşte gânduri mici noduroase, mâncate de viermi, denominaţionale, pipernicite. „Noi Baptiştii, îl avem. Ei nu au nimic de a face cu aceea. Noi Metodiştii, îl avem.” Braţele lui Dumnezeu se întind de la o mare la alta, şi de la mal la mal, poate salva până la capăt. Dar acelea le găsim când mergem în locurile unde mergem.
E-54 Este cum a zis David,din nou, în Psalmul 1. El a zis: „Ferice de omul care nu se va ataşa debatjocoritorii aceia şi cu oameni neevlavioşi”, nu se va conecta cu ei, să nu stea pe scaun cu ei. Ştiţi,batjocoritorii care zic: „Zilele miracolelor au trecut.” Şi „Botezul DuhuluiSfânt este doar o credinţă falsă.” Ferice de omul care nu o va face. Fericede omul care se va îndepărta de lucrurile acelea. Ei nu vor să amestecelucrurile acelea. Şi voi nu puteţi amesteca lucrurile acelea împreună. Fericede omul care nu se va aduna cu unul din lucrurile acelea care neagă PutereaDomnului.
E-55 Biblia a zis: „Ieşiţi afară dintre acelea, că ziua va veni când ei vor fi încăpăţânaţi, îngâmfaţi, iubitori de plăceri mai mult decât iubitori de Dumnezeu; având o formă de evlavie, dar negând puterea ei: de aceştia să te desparţi.”
E-56 „Ferice de omul care nu se va aduna cu batjocoritorii, cei ce batjocoresc, numindu-se Biserica adevărată, 'un grup de fanatici.' El va fi ca un pom care este plantat lângă râuri de apă.” Dumnezeu l-a pus într-un loc ales. „Roada lui nu se va vesteji. El va rodi frunzele şi roadele la timp.” Priviţi cum a cuvântat David. „Acest om este binecuvântat. El va fi plantat,” nu numai scos afară. Ştiţi, îmi place să văd ceva plantat.
E-57 Acum, Israel, în Egipt, nu a fost plantat. Ei doar au fost scoşi afară. Acela nu a fost terenul casei lor original. Şi un om care este un creştin, care îşi odihneşte destinaţia lui Eternă pe ceva crez denominaţional, el nu este în locul corect. El s-a născut să fie liber, şi un copil al lui Dumnezeu, să se închine lui Dumnezeu. Dar dacă este sub un crez, nu-şi poate rodi roada lui, dar ceva din el doreşte să o facă.
E-58 „El va fi ca un pom care este plantat lângă râuri de apă.” Râuri, plural; apă, singular. Multe râuri vin într-un canal. Cu alte cuvinte, el va fi ca un om în Scriptură, care crede tot Cuvântul lui Dumnezeu, unde Puterea şi cele nouă daruri spirituale pot curge, printr-un singur Dumnezeu, în fiinţa lui interioară.
E-59 Oamenii nu cred în strigare. Lucrul cu aceea este, ei nu au bucurie spirituală. Şi bucuriile apelor Vieţii pot curge prin aceea. Aceea este foarte mult problema cu Tabernaculul Branham, fiindcă necredinţa aceea, grijile lumii au legat oamenii până când aceea nu poate produce creştere spirituală.
E-60 Aceea este problema cu naţiunea noastră. Aceea este problema cu bisericile noastre. Ei nu au bucurie. Şi bucuria Domnului s-a dus. Aşa cum a fost scris odată în Scriptură, cuvântul evreiesc Icabod, care înseamnă: „Prezenţa Domnului s-a dus.” Aceea este peste bisericile noastre, fiindcă am părăsit temelia originală, şi ne-am pus în crez şi denominaţie, şi am permis ca lucrurile lumii să usuce experienţa noastră cu Dumnezeu.
E-61 Oh, mergeţi cu mine la Arizona. Să vă duc în pustiurile unde am cutreierat foarte mulţi ani. Orice lucru din pustiu are un spin în el. Orice plantă mică la care vii, să nu te apropii de ea, aceea te va împunge. Aceea întotdeauna îşi scoate spinii, gata să împungă orice vine aproape de ea. Care este problema? Cine a făcut-o un spine? Aceea este deoarece ea nu a avut apă. Aceea l-a uscat. Acel spine este o frunză, răsucită. Din lipsă de apă, acela devine un spine.
E-62 Aşa este cu Biserica, astăzi, când Biserica se îndepărtează de Izvorul Vieţii. Când ea se îndepărtează de bucuriile salvării, când se îndepărtează de Domnul Dumnezeu, atunci persoana aceea devine un spine, întotdeauna găseşte greşală, împungând. Foarte repede vă ridicaţi: „Sunt un Prezbiterian. Sunt un Metodist. Eu sunt un aşa şi aşa. Nu-mi spune de lucrurile acelea.” Un spine! Acela nu are roade.
E-63 Luaţi aceeaşi plantă, cactusul, şi puneţi-l într-o ţară pentru câteva generaţii, unde este multă apă, şi spinele acela se va desface şi va deveni o frunză moale, aducând roade.
E-64 Care este problema cu biserica astăzi? Aceea a fost pusă într-o denominaţie, care a pus crezuri denominaţionale şi a îngrădit-o, fără bucurie, doar o stropire din când în când, a unei treziri mici să o păstreze. Ceea ce este nevoie să fie, este să vină afară dintre batjocoritori şi necredincioşi, să fie plantată lângă râuri de apă.
Căci există un Izvor plin cu Sânge, Curs din venele lui Emanuel.
Unde păcătoşii, necredincioşi, sunt scufundaţi sub vad,
Pierd toate petele vinovăţiei lor.
E-65 „Un pom,” a zis David: „care se plantează lângă râuri de apă.” Oh! Dumnezeu nu poate curge printr-un cactus.
E-66 Acum, apa reprezintă viaţa. Noi ştim că Moise, în pustie, a lovit Stânca, şi a curs din ea apele vieţii pentru un popor muribund. Şi Isus a zis: „Precum Moise a lovit stânca în pustie, tot la fel Fiul omului va fi înălţat,” şi a fost lovit.
E-67 Viaţa este într-o celulă de sânge. Şi Viaţa aceea nu poate veni până când celula de Sânge nu este întreruptă şi spartă.
E-68 Când Dumnezeu a scos Israelul, El le-a dat o probă, ca naţiune. El i-a scos din Egipt, între necredincioşi. Şi i-a adus sub purtarea Lui gingaşă, pe aripile unui vultur, acel vultur mare, Moise, care i- a condus din loc în loc, încercând să-i aducă în stare, să treacă dincolo. Timp de patruzeci de ani El i-a condus şi i-a hrănit în pustie. Şi a înzestrat pământul, un pământ bun, un teren ales. Şi a arătat miracolul Lui, semne şi minuni, timp de patruzeci de ani în pustie. El a produs miracole şi semne, prin acest profet, să arate că El era Dumnezeu. Cine putea seca marea în afară de El? Cine putea lovi Egiptul în afară de El? Cine îndrăznea să ridice un braţ în afară de el. Dar, în mijlocul tuturor, El era Dumnezeu, şi El s-a arătat Însuşi Dumnezeu. El a vrut cu siguranţă ca poporul Lui să facă aşa.
E-69 Apoi El a udat pământul Palestinei cu sângele caprelor şi a junincilor, boi, oi. Dar oamenii nu au vrut să stea. Aceea nu era suficientă, fiindcă viaţa boilor... Celula de sânge s-a frânt, şi viaţa animală a venit înapoi, aceea nu coincide cu viaţa umană.
E-70 Într-o zi, Dumnezeu a fost hotărât să-şi salveze poporul, Biserica Lui predestinată. El a trebuit să o facă, Însuşi, fiindcă El a predestinat-o înainte de întemeierea lumii.
E-71 Omul este greşit, şi întotdeauna va fi. El este greşit, de la început, şi întotdeauna va fi greşit.
E-72 Dumnezeu, în predestinarea Lui, în gândirea Lui mare infinită, a planificat planul şi a plantat o Viţă reală. Şi a plantat pe acest pământ, Viţa, Viţa neprihănirii; nu o denominaţie, nu o biserică, nu un crez, ci un Om, Însuşi, s-a făcut trup. Şi El şi-a manifestat pacea, Puterea, marele Înger al lui Dumnezeu. Marele Iehova era cu El. Şi în El a locuit toată plinătatea Dumnezeirii trupeşte. Şi oamenii nu L-au crezut; şi nu L-au crezut fiindcă El nu a cooperat cu crezul lor.
E-73 În final, ei L-au condus la Calvar. Acolo acea celulă de Sânge s-a spart, a scumpului Fiu al lui Dumnezeu, Sângele în care a trăit Iehova. Acolo a ieşit o Viţă, cu rădăcinile Ei în Glorie, cu ramurile Ei pe pământ, să producă o Biserică a Dumnezeului cel viu, care va arăta învierea şi Puterea Lui. Cine sunt aceşti oameni care neagă Biserica aceea, Viţa Dumnezeului cel viu? Veşnica cădere... Prezenţa Domnului Isus cu Biserica lui, să trăiască, şi să arate ramurile Lui predestinate, pe care le-a prins înainte de întemeierea pământului. Şi a jurat, prin aceea, că le va învia. Şi Biserica Lui, astăzi, cu gloria învierii Lui trăind în Ea! „Eu sunt Viţa; voi sunteţi mlădiţele.” De fiecare dată când bate inima, sângele pulsează la fiecare mădular din trup. De fiecare dată când bate inima loială a lui Dumnezeu, pulsează prin Numele lui Isus Cristos, către Biserică: „Orice veţi cere în Numele Meu, voi face. Eu sunt cu voi întotdeauna, chiar până la capătul lumii.”
E-74 Nu-i de mirare că Petru a spus, în Ziua Cincizecimii: „Pocăiţi-vă, fiecare din voi, fiţi botezaţi în Numele lui Isus Cristos pentru iertarea păcatelor voastre, şi veţi fi umpluţi cu Viaţa din Viţă.” Duhul Sfânt dându-Şi Numele, acela, dacă suntem conectaţi cu El. El este conectat cu Dumnezeu, fiindcă El a fost Rădăcina şi Vlăstarul lui Dumnezeu.
E-75 El a venit pe pământ. „Pământul a fost făcut prin El. A venit în lume; şi lumea nu L-a cunoscut.”
E-76 Şi acum, astăzi, El, după ce a murit, să-Şi dea celula de sânge, să frângă, ca prin Sângele lui Isus Cristos să sfinţească o Biserică şi să o pună în ordine. Căci, marele Duh Sfânt, care este Viaţa Viţei, Viaţa Eternă a viţei, pe care Duhul Sfânt o poate pulsa în fiecare mădular al Bisericii Dumnezeului cel viu.
E-77 Nu-i de mirare că ei sunt un popor deosebit. Şi ciudat, nu-i de mirare că ei se comportă ciudat. Nu mai au afaceri din lumea aceasta, că ei sunt morţi şi îngropaţi în Cristos, şi au înviat la o viaţă nouă, să fie primele roade a celor ce se bucură de învierea spirituală, că Duhul Sfânt va trece prin orice mădular, şi va arăta gloria lui Dumnezeu, aşa cum Dumnezeu a arătat Egiptului când a scos Viţa.
E-78 Acum, există o viţă sălbatică. Biblia vorbeşte despre ea în 2 Regi. Şi observaţi, când acest predicator a ieşit să adune mazăre, a luat din viţa sălbatică. Viţele acelea sălbatice trebuie să crească pe lângă un seminar pe undeva, fiindcă a fost la şcoala profeţilor. Şi el a adunat o poală plină de păstăi. El le-a aruncat într-o cratiţă, şi a încercat să le amestece cu păstăile adevărate veritabile. Şi au strigat:
„Este moartea în oală.”
E-79 Frate, există o viţă falsă crescută, şi creşte în jurul unui crez, denominaţia. Şi când iese de acolo, aceea închide toată bucuria spirituală. Şi primul lucru ştiţi, viţa aceea este moartă.
E-80 Dar Dumnezeu a hotărât ca viţa Lui să nu moară. Astfel El a scos-o, din aceste crezuri, şi o umple cu Duhul Sfânt, şi o pune, în Numele lui Isus Cristos. Acolo biserica aceea poate pulsa şi trăi, şi să se bucure, simţind Prezenţa Dumnezeului cel viu, urmărindu-l mişcându-se şi făcând lucrurile ce le-a făcut când a fost aici pe pământ.
E-81 De ce? Mlădiţele Lui, legăturile Lui, rădăcina Lui, începutul Lui, a fost Dumnezeu. El a fost Mielul junghiat înainte de întemeierea lumii. Înainte de a fi o lume, El a fost cu Dumnezeu. El a fost Rădăcina şi Vlăstarul lui David, Steaua dimineţii, Crinul din vale. Acela a fost El.
E-82 Rădăcinile Lui sunt înfăşurate în jurul lui Dumnezeu, în jurul Tronului, în jurul Împărăţiei lui Dumnezeu. Rădăcinile Lui sunt înfăşurate. Viaţa Lui se răspândeşte pe pământ. Şi El şi-a dat Viaţa, ca să poată merge înapoi în rădăcini şi să pulseze din nou, să nască ramuri din Viţa aceea, care este Biserica lui arătând aceleaşi rezultate ce a arătat când a fost aici pe pământ, să-L facă acelaşi ieri, astăzi, şi în veci.
E-83 O, Biserică a Dumnezeului cel viu, credeţi aceasta, Adevărul! Acolo este El. Când adevăratul Duh al lui Dumnezeu se mişcă peste credincios, orice spune Scriptura, va zice: „Amin.” De ce? Este acelaşi Duh Sfânt care a scris Biblia, este în el, pulsând viaţa lui. Pentru el nu contează cine stă în jur, sau ce spune altcineva. Aceea întotdeauna va fi parte din Cuvânt.
E-84 Există una falsă. Aceia este tărtăcuţa. Aceia sunt din viţa falsă. Este o viţă mare, acoperind tot pământul, dar aceea este moarte. Foarte mult din aceea s-a aruncat printre oameni.
E-85 Dar, amintiţi-vă: „Făina” o aduce înapoi la Viaţă, o smulge şi o pune printr-un loc evlavios, care este Cristos Isus. Orice este Cuvântul Lui, să fie „amin,” pentru voi. Apoi Duhul lui Dumnezeu, apoi, bucuria spirituală va curge ca un râu. „El va fi ca un om, un pom, care este plantat lângă râuri de apă. Frunzele lui nu se vor vesteji. El nu va sta pe scaunul batjocoritorilor sau al necredinciosului, sau a persoanei neevlavioase care trăieşte după lucrurile lumii, dar va rodi roade în sezonul lui.” Ce fel de roadă? Dacă sunteţi plantaţi în Cristos, veţi aduce roade spirituale, roade spirituale ale Duhului Sfânt. Duhul Sfânt trăieşte în voi.
E-86 Bine s-a vorbit, prin femeia de la fântână. În încheiere, să spunem aceasta. Ea a zis, când L-a văzut, El arăta ca un om obişnuit. Nu exista nimic remarcabil referitor la El, deosebit, mai degrabă.
E-87 Căci Scriptura a zis: „Nu avea frumuseţe ca noi să-L dorim. Ne-am ascuns feţele de la El.”
E-88 Şi ei fac acelaşi lucru astăzi. Dacă nu prosperă din roadele Duhului, dacă nu prosperă pe lucrurile care aparţin lui Dumnezeu, Cristos este un lucru neevlavios pentru ei: „Un grup de holy-rollers, un grup de oameni nebuni care nu sunt în gândirea corectă.”
E-89 Dar, pentru credincios, Îl îmbrăţişează. Acela este Viaţă eternă. Nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu. Nici moartea, nici suferinţa, nici foametea, sau nimic nu ne poate despărţi. Noi suntem asiguraţi Etern în întăriturile Lui. Acolo suntem, când El a îmbrăţişat crucea aceea.
E-90 Femeia a zis, când... El i-a pus întrebarea: „Vrei să-mi dai să beau?”
E-91 Ea a zis: „Dar nu se obişnuieşte ca Tu, un om, un Evreu, să pui unei Samaritence, mie, o astfel de întrebare.”
E-92 El a zis: „Dar dacă ai şti...” Cu alte cuvinte, în acest fel: „Dacă ai şti cât de aproape eşti de Izvorul Vieţii, Eu ţi-aş da apă să nu mai vii aici să scoţi. Aceea v-ar transplanta, pe voi Samaritenii. Aceea te va aduce, pe tine păcătosule.” Acela-i necredinciosul, şi nu-L crede. „Dacă Mă vei lăsa doar să te smulg în această dimineaţă,” a zis El: „te voi planta lângă râuri de apă. Aceea te va pune într-o poziţie, prin botezul Duhului Sfânt, să crezi fiecare Cuvânt ce îl spun ca fiind Adevărul. Tu mă vei lăsa să te smulg, în această dimineaţă, vei fi o mlădiţă bună. Tu nu aparţii în via aceea sălbatică. Tu aparţii pe aici, astfel lasă-mă să te smulg; să te plantez în Numele Meu, lângă râuri, fiecare afluent al Cuvântului lui Dumnezeu. Că orice Cuvânt al lui Dumnezeu este adevărat. Orice promisiune Divină este Adevărul. Aceea te va planta lângă râuri de aceeaşi apă, un Dumnezeu. Şi vei rodi roada, la timpul tău. Frunzele tale nu se vor vesteji. Şi orice vei face va prospera. Vei sta când nu mai este nici un alt loc de stat. Vei sta în picioare oricum, ştiind că Dumnezeu a făcut promisiunea. Dă-mi voie să te smulg,” a zis El: „şi să te plantez pe aici lângă Apa aceasta, ca tu să nu mai trebuiască să alergi la aceste locuri de crezuri, şi denominaţii, să cauţi. Tu nu-L poţi găsi acolo, oricum. Dă-mi voie să te smulg, de lângă fântâna aceasta uscată de aici, din care trebuie să scoţi în găleţi de tablă, şi să faci scandal şi să te cerţi, şi bei puţin, şi vii înapoi şi bei puţin. Îţi voi da Viaţă Eternă, bucurie, chiar ca un izvor, ţâşnind în Viaţa veşnică. Dă-mi voie. Dă-mi voie să o fac,” a zis Cristos femeii, păcătoase.
E-93 Şi El spune acelaşi lucru Bisericii în această dimineaţă. Ştiţi există un Dumnezeu. Credeţi că există un Dumnezeu. Dar în afilierea voastră, ceva v-a tăiat. Tu eşti într-un pustiu. Nu există bucurie spirituală. Ţi- ar place să te simţi ca cei din Ziua Cincizecimii. Nu ţi-ar place să ai bucuria care au avut-o ei?
E-94 Când Dumnezeu a revărsat Viaţa Lui în prima mlădiţă a pomului, acel pom începe să se comporte ca un popor beat. Ei s-au clătinat sub impactul Duhului. Femei mici, drăguţe ca fecioara Maria, s-a comportat acolo ca şi cum a fost beată. Oh, ea a fost beată de Duhul. Şi ea a încercat să vorbească, şi nu putea. Ea avea buze bâlbâitoare, care înseamnă „împărţit,” este a bâlbâi, încercând să spună ceva. Ea a fost aşa de plină de Duhul încât nu a putut-o spune. „Ah-ah-ah-ah,” buze bâlbâitoare. Apoi, deodată, cu altă limbă, vorbeau.
E-95 Şi un predicator mic care nu ştia suficient să-şi scrie numele pe o bucată de hârtie, a întors o cutie de săpun sau ceva, sau un butuc, şi a sărit pe el.
E-96 Ei bine, necredincioşii aceia au început să spună: „Aceşti oameni sunt beţi. Acela este acel grup de holy-rollers.”
E-97 Acest ins mic a luat Scriptura; nu o carte de crezuri, ci Scriptura. A zis: „Voi bărbaţi ai lui Israel, şi voi locuitori ai Ierusalimului, să ştiţi aceasta. Că aceştia nu sunt beţi cum credeţi voi că sunt, văzând că este al treilea ceas din zi. Dar aceasta este ceea ce s-a vorbit prin profetul Ioel, 'În zilele din urmă se va întâmpla, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu,' aceea care i-a pulsat.”
E-98 Aţi vrea să fiţi smulşi din acel crez vechi de vreun fel, şi plantaţi lângă Izvoarele de Viaţă, unde este pace ca un râu?
E-99 Moartea, însăşi... a unui băieţel care stătea acolo, plin de cancer, dar a primit Duhul Sfânt. Şi doctorii i-a spus că el moare. Tatăl l-a întrebat: „Ţi-e frică?”
E-100 El a zis: „Eu sunt gata. Sunt gata. Şi ca să las o mărturie pentru această lume, îngropaţi-mă în roşu, că acela va fi un semn că Sângele lui Isus Cristos m-a acoperit.”
E-101 Aceea o face El. Bucuria, ca un râu, poate merge în faţa morţii, să meargă în faţa lumii, să umble în faţa ispitei, să stea înaintea criticilor şi să strălucească ca un Înger. De ce? Viaţa ta nu este a ta proprie. Voi sunteţi morţi, şi sunteţi îngropaţi în Numele lui Isus Cristos, şi înviaţi din nou la o Viaţă nouă. El poate pulsa prin voi, binecuvântările Lui, să nască mlădiţe care sunt conectate cu Viţa. „Îi voi pune într-un loc ales.” Dumnezeu a zis că Fiul Lui a fost alegerea Lui.
E-102 Cum ajungeţi în Cristos? Ce a zis Petru în ziua Cincizecimii, cum intraţi în Cristos? El a zis: „Pocăiţi-vă, fiecare din voi, şi fiţi botezaţi în Numele lui Isus Cristos, pentru iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi Darul Duhului Sfânt, pentru că promisiunea este avostră şi a copiilor voştri, atâţi câţi Domnul Dumnezeu va chema”. Aceasta vă include pe voi care sunteţichemaţi. „Pocăiţi-vă, fiecare din voi, şi fiţi botezaţi în Numele lui Isus Cristos, pentru iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi. Promisiunea este a voastră.”
E-103 Oh, frate, adevăratul Duh al lui Dumnezeu va pulsa pe Acela, zicând: „Acela-i Adevărul.” Priviţi tărtăcuţele acelea şi viţa sălbatică. Dar adevăratul Duh al lui Dumnezeu, care vrea să fie plantat într-un loc ales, unde sunt roadele Duhului.
E-104 Şi ce a făcut Isus atunci? A zis: „Fiindcă acea femeie vrea să o accepte...” Ea a zis: „Doamne, dă-mi Apa aceea. Vreau Apa aceea.”
E-105 A zis: „Lasă vechea ta găleată de scos acolo. Nu mai ai nevoie de acel fel de găleată în continuare.
Nu mai ai nevoie de cererea la crezul tău. Părăseşte calea ta pretinsă Prezbiteriană, Baptistă, Metodistă, Penticostală, las-o în urmă. Vino sus la Izvor aici. Şi Te voi umple cu bucuria care curge ca un râu.”
E-106 Aşa cum a zis bătrânul de culoare: „Am pace ca un râu.” Curgând zi şi noapte. În faţa morţii, curge tot la fel.
E-107 Pavel a zis: „Moarte, unde îţi este boldul? Şi mormântule unde îţi este victoria?” Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu care ne dă victoria prin Isus Cristos. Desigur.
E-108 Ea s-a uitat la El. A început să vorbească cu El despre locul de închinare. Şi El i-a zis: „Du-te adu-ţi bărbatul.” („Îţi voi face cunoscut dacă Dumnezeu mai trăieşte încă. Eu sunt Viţa.”) „Du-te adu-ţi bărbatul.”
„Păi,” a zis ea: „nu am nici un bărbat.”
E-109 El a zis: „Este corect. Ai avut cinci, şi cel cu care trăieşti acum nu este bărbatul tău.”
E-110 Ea s-a întors. Ce era aceea? Altoirea ei, viaţa vieţii ei, de unde a fost scoasă din pomul crezului acela vechi, s-a prins, când prima pulsaţie a lui Dumnezeu a venit la mlădiţele ei.
E-111 „Domnule, îmi dau seama că eşti un profet. Şi ştiu că Scriptura a zis că Mesia va veni şi va face acest lucru.”
El a zis: „Eu sunt Acela. Eu sunt Acela.”
E-112 Ea a lăsat vechiul crez zăcând acolo. Cât de repede a putut merge, a început să răspândească ştirile. „Veniţi, vedeţi un Bărbat Care mi-a spus lucrurile ce le-am făcut. Nu este acesta chiar Mesia?” Mesia este Dumnezeu uns. L-a recunoscut ca fiind Dumnezeu, Emanuel profetul, Dumnezeu.
„Eu sunt Viţa. Voi sunteţi mlădiţele.”
E-113 Ea a zis: „Ei bine, voi oamenilor, voi Evreii vă închinaţi la Ierusalim. Aveţi o biserică mare acolo sus, şi un crez.”
El a zis: „O ştiu.”
Ea a zis: „Noi ne închinăm pe acest munte aici.”
E-114 El a zis: „Eu o ştiu. Dar va veni timpul, şi acum este, când crezurile acelea din Ierusalim, sau acest crez Samaritean, nu va merge. Că Dumnezeu este Duh, şi cei ce se închină Lui trebuie să se închine Lui în Duh şi în Adevăr.”
E-115 Aceea este mlădiţa care ţine Adevărul. „Pocăiţi-vă, fiecare din voi, fiţi botezaţi în Numele lui Isus Cristos pentru iertarea păcatelor voastre,” şi veţi fi conectaţi cu mlădiţa. Veţi avea acestea, acelaşi lucru, că Duhul lui Dumnezeu va pulsa prin voi, vă va aduce, râuri de bucurie, pace, îndelungă răbdare, credinţă, bunătate, blândeţe, gingăşie. Acela vă va da, să facă dintr-o... Dintr-un lup, va face un miel din voi. Dintr-un şoim, va face un porumbel. Vedeţi? Acela este Duhul Dumnezeului cel viu care schimbă natura voastră. Veniţi acum în El, şi fiţi altoiţi înăuntru şi deveniţi una dintre mlădiţele Lui. Că într-o zi...
E-116 Linia vieţii aceleia care este înăuntru ca aceasta, este Viaţa lui Cristos, Duhul Sfânt, prins cu Împărăţia lui Dumnezeu. Dumnezeu va coborî acea mlădiţă Eternă, într-o zi, şi toţi cei ce sunt morţi în Cristos El îi va aduce cu El, în timp ce va ridica Pomul din nou. Acela este plantat lângă râuri de Viaţă, unde Pomul veşnic verde niciodată nu vestejeşte sau să-şi piardă frunzele.
E-117 Şi Acela îşi întinde o ramură spre voi în această dimineaţă, prietenul meu drag, primeşte-L, şi fii smuls din păcatul tău, fii scos din îndoiala ta, afară din crezul tău.
E-118 Nu îţi spun să părăseşti biserica. Stai cu biserica ta, vino la Cristos. Aceea este. Nu contează la ce biserică mergi, atât timp cât vii la Izvorul acela care este plin cu Sânge.
E-119 Primeşte Viaţa Lui, şi lasă-L să te învie, să te învie din admiraţia lumii, până când toate lucrurile lumii sunt moarte. „Cel ce iubeşte lumea, sau lucrurile lumii, dragostea lui Dumnezeu nici nu este în el.” Nu puteţi pune o viaţă de bostan într-o viţă de struguri, să rodească struguri. Vedeţi? Dacă sunteţi ai lui Cristos, iubiţi lucrurile care sunt ale lui Cristos. Voi sunteţi plini cu Duhul. Sunteţi... El este Viţa; voi sunteţi mlădiţele. Daţi-i voie Lui să vă primească în această dimineaţă, cum a făcut cu femeia din Samaria, şi să pună viaţa voastră în Viaţa Lui, să vă facă o creatură nouă.
În timp ce ne aplecăm capetele doar un moment.
E-120 Înainte de rugăciune, este cineva care îşi ridică mâna, zicând: „Roagă-te pentru mine, frate. Aş vrea să fiu conectat, în Cristos, că viaţa mea va străluci pentru El. Scoate-mă din toate temerile (mele). Ale mele, toate îndoielile, şi frustrările, şi crezurile. Şi plantează-mă în El, în această dimineaţă, unde pot avea pace ca un râu. Sunt foarte agitat. Nu ştiu unde merg. Nu ştiu cum pot rezista. Pune-mă acolo.”
E-121 Acum în timp ce avem capetele aplecate, voi care puteţi, care v-aţi ridicat mâinile, aţi vrea să vă ridicaţi în picioare, doar pentru un cuvânt de rugăciune? Doar... Ne vom ruga pentru voi, chiar unde sunteţi. Căci, avem... Ridicaţi-vă în picioare acum, să ne putem ruga.
E-122 [Pete pe bandă - Ed.]... îndepărtând toată frustrarea de la ei. [Pete pe bandă.]... asociindu-se cu păcatul ei; să umble într-o Lumină nouă, de astăzi înainte. Acordă aceea, Doamne.
E-123 Tu ai zis: „Cereţi, şi veţi primi. Căutaţi şi veţi găsi. Bateţi şi vi se va deschide.” Acum ei bat. Eu cer. Fie ca ei să o primească, Doamne. Fie ca astăzi să se schimbe vieţile lor în aşa fel, încât să nu mai fie nici o îndoială în mintea lor. Şi fie ca ei să vină acasă la Tine, în Ziua aceea.
E-124 Ei s-au ridicat, Doamne, în această dimineaţă. S-au ridicat pentru Tine acum, înaintea aproapelui lor. Tu ai zis: „Cel ce va face un astfel de lucru, voi sta pentru ei înaintea lui Dumnezeu şi a sfinţilor Îngeri. Dar dacă se va ruşina de Mine, atunci, în Ziua aceea, Mă voi ruşina de el.” Doamne, ei nu se ruşinează, în dimineaţa aceasta. Ei stau în picioare. Acum, Tu Îţi ţii Cuvântul. Umple-i cu Duhul Tău, şi dă-le o viaţă de slujire, care, în lumea ce va veni ei să se bucure de Prezenţa veşnic curgătoare a Domnului Isus. De astăzi, înainte, Ţi-i predăm, în Numele lui Isus. Amin.
E-125 Dumnezeu să te binecuvânteze. Cineva daţi... aproape de ei, daţi mâna, care sunt aproape de ei.
E-126 Există un izvor-...
Acum mesajul s-a terminat. Acum închinaţi-vă Domnului. Doar închideţi-vă ochii.
... Sânge,
Curs din Emanu-... (Acela era Dumnezeu, Emanuel.) Şi păcătoşii, necredincioşi se scufundă...
Grăbiţi-vă, fugiţi, veniţi.
... sub...
Pierd toată vina păcatului lor. Pierd...
E-127 Doar închinaţi-vă Lui acum în Duhul. Doar lăsaţi inima voastră liberă. Nu contează la ce biserică aparţineţi. Doar, în inima voastră: „Mulţumesc, Dumnezeule drag.”
Şi pă... 'sub vadul acela,
... vina lor...
E-128 Acum aş vrea să vă ridicaţi mâna, creştinii, acum, credincioşii, şi să o cânte aceasta cu mine. De când prin credinţă am văzut vadul acela
Rănile Tale satisfăcând.
Nu un crez acum, amintiţi-vă.
Dragostea răscumpărătoare a fost tema mea, Şi va fi până când voi muri.
Şi va fi până voi muri,
Şi va fi... aceea va fi a mea... voi muri; Răscum-... (Nu un batjocoritor.)
Ci dragostea răscumpărătoare, a fost tema mea, Şi va fi până voi muri.
E-129 Vreţi să I-o spuneţi? Ziceţi: „Amin.” [Adunarea zice: „Amin.” - Ed.] Aşa să fie. Credinţa mea se uită spre Tine. [Organistul cântă - Ed.]
E-130 Câţi sunt bolnavi şi nevoiaşi, în această dimineaţă? După spiritual, voi aveţi nevoi fizice. Ridicaţi-vă mâna, atunci să vă putem vedea. „Sunt în nevoie, Frate Branham. Sunt aici. Sunt bolnav. Eu doar nu pot fi sănătos. Am încercat. M-am dus la doctor. Am făcut tot ce am ştiut să fac, dar, se pare că nu o pot face, se pare. Dar cred că Dumnezeu mă va face bine.” O credeţi? Aceea este promisiunea Lui.
E-131 Acum, sunteţi plantaţi lângă râuri de Apă? Ce Apă? Acel Cristos lovit; acela, aşa cum din stâncă a ieşit apă, să salveze un popor muribund de la moarte. Cristos a fost lovit, şi din trupul Lui a ieşit Duhul Lui, ca poporul pieritor să nu piară ci să aibă Viaţă Veşnică. Sunteţi... Există multe lucruri diferite.
E-132 Dumnezeu promite că vindecă. „El a fost rănit pentru fărădelegile noastre, lovit pentru nelegiuirea noastră; pedeapsa păcii noastre asupra Lui; cu rănile Lui am fost vindecaţi.” Râuri, râuri de o Apă, Duhul Sfânt.
E-133 „Există, întâi apostoli, profeţi, învăţători, evanghelişti, păstori,” râuri de Apă.
E-134 „Există diferite daruri. Unii sunt chemaţi să profeţească. Unii sunt chemaţi, au darul vindecării. Unii au înţelepciunea. Unii au cunoştinţa, prin acelaşi Duh. Unii vorbesc în limbi. Unii interpretează. Totul prin acelaşi Duh,” Întâi Corinteni 12. Ce este aceea? Râuri, râuri de multe ape, multă apă.
E-135 Multe râuri dintr-o singură Apă, Duhul Sfânt dând multe daruri şi binecuvântări de pretutindeni. El aduce daruri bogate, la fel, daruri de vindecare, daruri de salvare, daruri ale Duhului Sfânt să lucreze în biserica voastră şi între oameni. Râuri! Şi bucurie ca râul şi izvorul. Ce frumos!
Credinţa mea se uită la tine,
Miel al calvarului,
Salvator Divin;
Acum ascultă-mă când mă rog,
Îndepărtează-mi toate păcatele,
Lasă-mă ca de astăzi
Să fiu întreg...
E-136 Acum, Doamne, aceea este rugăciunea noastră. Nu ne vom grăbi. Acesta este sabatul. Aceasta este ziua care ai făcut-o. Noi ar trebui să ne închinăm Ţie toată ziua. „Toată ziua şi noaptea,” poetul a zis: „Îngerii mă păzesc.” Acum simţim că Ei sunt aproape.
E-137 Tată, Dumnezeule, am vorbit un lucru foarte aspru. Dar nu eu l-am făcut... cercetează-mi inima, Doamne. Dacă am făcut-o din răutate, atunci, iartă-mă. Dar am făcut-o prin dragostea faţă de mlădiţele Tale. Viţa Ta. Mă rog, Doamne, ca dacă vor fi unii aici care sunt afiliaţi în mari denominaţii, amintind... Eu nu încerc să le cer să iasă din aceea. Eu le cer numai să nu fie legaţi cu crezul lor, ci să vină la Tine, şi să fie eliberaţi şi cultivaţi, şi Duhul să fie revărsat înăuntru. Atunci biserica lor va deveni o biserică mai bună, o biserică spirituală, după care Tu vei veni, fără pată sau zbârcitură, spălată în Sângele Mielului. Această lume intelectuală, de astăzi, Tată, s-a îndepărtat de aceea. Ei aşteaptă mari gloate şi mari biserici, ca viţa sălbatică. Dar, Doamne, noi ne ţinem de roada aceea dulce, acea roadă a Duhului, care ne aduce dulceaţă sufletului nostru.
E-138 Îţi cer să binecuvântezi aceşti oameni bolnavi care vin în faţă să ne rugăm pentru ei. Doamne, Îţi pot cere încă odată, ai vrea să sfinţeşti această mlădiţă nevrednică, prin Sângele Tău? Ca Duhul Tău să se toarne prin ea, să arate Dumnezeul viu, că eşti acelaşi Dumnezeu care a vorbit cu femeia de la fântână. Fă să fie aşa, ca oamenii să fie dincolo de confuzie, ca ei să poată vedea unde stă de fapt Duhul Sfânt, în inima credinciosului, nu în vreo biserică, ci în inima unui credincios. Acordă aceea, Tată. Voi aştepta după Tine acum, ca Tu să Te arăţi, cum Te-ai arătat în zilele din vechime. Aşa cum Te-ai arătat prin Isus, Care a murit ca noi să putem fi curaţi, ca acelaşi Duh care a fost în el să poată veni prin noi, aducând aceleaşi rezultate. Acordă aceea, Tată. Îţi predau toate lucrurile, în scumpul Nume al Fiului Tău, Isus. Amin.
Nu mă lăsa cândva să rătăcesc Departe de Tine.
E-139 Bine, Teddy. Crede numai. Acum câţi de aici sunt... Billy a zis că a dat câteva bilete de rugăciune.
E-140 Acum am fost, în biserică, fiindcă suntem aglomeraţi, doar luând şi întrebând toţi care sunt străini în mijlocul nostru să se ridice, şi să lăsăm ca Duhul Sfânt să treacă printre oamenii aceia şi să îi discearnă în acel fel. Am făcut-o, de multe ori. Acum, cu câteva săptămâni în urmă, cineva a zis: „Dar este greu pentru oameni să o conceapă. Dar ei vor un rând de rugăciune.” Astfel noi... Câţi aţi fost aici când Duhul Sfânt s-a dus peste mulţime şi a luat fiecare persoană din mulţime? [Adunarea zice: „Amin.” - Ed.] Sigur.
E-141 Acum, i-am spus lui Billy să dea câteva bilete, să putem chema, prin grupuri, şi să ne rugăm pentru ei, înţelegeţi, să-i trecem pe aici.
E-142 Astfel apoi, şi imediat după aceasta, ei vor avea serviciu de botez pentru voi cei care doriţi să fiţi botezaţi. Vă vom da locul, timpul, doar în câteva minute.
E-143 Întâi, am vorbit despre aceasta. Am vorbit despre această Viţă, această moştenire a lui Dumnezeu.
Acum, dacă este adevărat, atunci dacă suntem într-adevăr mlădiţa predestinată a acelei Viţe, atunci acelaşi Duh Sfânt trebuie să vină prin noi. Şi dacă vine, acela va face acelaşi lucru cum a făcut prin El, că El este Viţa. Noi suntem mlădiţele. Şi dacă... Viaţa care este în viţă trebuie să fie în mlădiţă, să facă mlădiţa vie. Dacă aceea rodeşte altceva decât a produs Viţa aceea, atunci este o viţă greşită. Aceea încerc să o spun. Ea trebuie să fie aceeaşi Viaţă.
E-144 Acum, cine are bilete de rugăciune? Ridicaţi-vă mâna! ... ?... Bine. De unde începe, de la unu la cincizeci, sau de la unu la o sută? Sau câţi ştiţi? Sunt biletele de rugăciune înainte... Aşteptaţi. Acum, cine are numărul unu? Există vreun bilet de rugăciune cu numărul unu aici? Există? Ei bine, De unde se începe, atunci, cincizeci? [Cineva zice: „De la unu la cincizeci.” - Ed.] Oh, oh, unu la cincizeci. Bine.
Stai chiar acolo, vedeţi, numărul unu.
Numărul doi. Numărul doi. Bine, stai chiar acolo.
E-145 Numărul trei, bilet de rugăciune numărul trei. Este în clădire? Se pot ridica? Îmi pare rău. Ei i-au luat, peste tot. Numărul trei, vrei să vii aici, doamnă?
E-146 Numărul patru. Cine are biletul de rugăciune numărul patru? Du-te chiar acolo, doamnă. Numărul patru, am văzut-o? Este acela... Cine are numărul patru? Bine.
Numărul cinci, numărul şase, şapte, opt. Opt, numărul opt.
E-147 Nouă. Acum Aşteptaţi aici. Numărul opt, nouă. Uni s-au dus afară, ar putea fi, poate ar fi unul.
Numărul nouă.
E-148 Numărul zece, numărul unsprezece, numărul doisprezece, treisprezece, patrusprezece, cincisprezece.
E-149 Pfiu! [Fratele Branham face pauză douăzeci de secunde - Ed.] Sunt patru sau cinci lipsă. Astfel vom ajunge la aceea. Poate s-au oprit afară. Dacă cineva vine înăuntru, Frate Taylor, urmăreşte să vezi dacă ei au bilete de rugăciune pe acolo. Pune-i în rând, dacă vrei. Dacă au ieşit în spate acolo pe undeva.
E-150 Acum voi cere reverenţă completă, şi doar fiţi foarte reverenţi.
E-151 Acum câţi sunt bolnavi aici şi nu au un bilet de rugăciune? Vreţi să vă ridicaţi mâinile să ziceţi: „Sunt bolnav şi în nevoie şi nu am bilet de rugăciune.” Bine. Acum priviţi în această direcţie şi credeţi. Bine.
Acum, Frate Teddy, foarte încet.
E-152 Acum, dacă aceşti oameni nu intră, putem continua cu rândul de rugăciune, prin altă parte. Dar vom aştepta, să le dăm un loc.
E-153 Acum, aici este timpul ca orice lucru ce am zis trebuie să se dovedească a fi corect sau greşit. Nu zice Biblia: „Dovediţi toate lucrurile. Şi ţineţi tare la ceea ce este bun”? Acum dacă... Isus, fiind Viţa lui Dumnezeu, înfăşurată în jurul tronului lui Dumnezeu, a rodit Viaţa Eternă pentru Biserică, şi noi suntem mlădiţele acelei Viţe. Vedeţi?
E-154 El a plantat Israelul în Palestina. Aceea nu a mers. Ei au devenit ca... Roadele lor s-au vestejit ca o gogoaşă. Aceea a crescut peste noapte, şi s-a dus, arătând că nu este corectă. Nu a avut „Eterna.”
E-155 Dar roadele care sunt în Cristos Isus vor rămâne veşnic. Ele trebuie să rămână. Şi dacă Duhul Lui, care a fost peste El, este încă viu astăzi, aceea nu este o gogoaşă denominaţională. Acela este un Dumnezeu viu care produce aceeaşi Viaţă cum a produs El. O credeţi? [Adunarea zice: „Amin.” - Ed.]
E-156 Acum, aceea nu se va umflă numai zicând: „Oh, lucrurile acelea sunt pentru o altă zi. Oh, este ceva în acest fel.” Dacă o face, veţi fi umflaţi, în această dimineaţă.
E-157 Aceea este reală. Aceea este Viaţă reală. Acela-i Cristos real. Acum aveţi credinţă să credeţi, şi nu vă îndoiţi nici un pic că Dumnezeu este prezent să vindece bolnavii.
E-158 Acum, voi care nu aveţi un bilet de rugăciune, dacă vă veţi ruga şi doar veţi crede cu toată inima, atunci Dumnezeu vrea, Dumnezeu vă va da lucrurile care le cereţi. Câţi cred aceea acum? [Adunarea zice: „Amin.” - Ed.]
E-159 Acum aş vrea să vă întreb încă un lucru. Dacă Dumnezeu va face aşa... Acum să vedem dacă este cineva în rând pe care îl cunosc. Nu există nimeni în acest rând pe care-l cunosc.
E-160 Da, Sora Longston. Nu eşti tu Sora Longston? Eşti? [Sora Longston zice: „Eu nu sunt în rând.” - Ed.] Oh, tu nu eşti în rând, îmi pare rău.
E-161 Presupun că toţi oamenii aceia îmi sunt străini acum. Este corect? Nu ştiu nimic despre tine. Ridică-ţi mâinile dacă este corect. Acolo, cum s-a întâmplat aceea? Doar cum s-a întâmplat, numai prin a veni şi a da un rând întreg de bilete de rugăciune, oricine care le vrea aici, chiar la cei care poate au făcut... Sunt lipsă? Cum s-a întâmplat? Un rând complet acolo, nici unul de aici din tabernacul. Nu cred că s-a mai întâmplat înainte.
E-162 Acum cei care nu aveţi un bilet de rugăciune. A existat o femeie care a presat printr-o gloată, odată, şi I-a atins marginea hainei, că a zis: „Eu cred. Nu contează ce zice preotul, sau altcineva. Eu Îl cred. Dacă Îi pot atinge haina, mă voi face sănătoasă.” Ştiţi povestea? Şi ea I-a atins haina. Şi El s-a întors spre ea şi i-a spus că scurgerea sângelui ei s-a oprit. Credinţa ei a însănătoşat-o. Voi ştiţi că acela-i Adevărul? [Adunarea zice: „Amin.” - Ed.]
E-163 Ei bine, El este acelaşi Mare Preot în această dimineaţă. El este la tronul lui Dumnezeu. Cuvântul Lui, acelea sunt mlădiţele Lui. Cuvântul lui Dumnezeu s-a atârnat în Tronul lui Dumnezeu înainte de întemeierea lumii. O credeţi? [Adunarea zice: „Amin.” - Ed.] Aceea a rodit Viaţa, Cristos Isus. Prin Viaţa aceea, a rodit mlădiţe, aceea rodeşte aceeaşi Viaţă care este din Tron. Este corect? [„Amin.”] Apoi El şade, starea rădăcinilor Lui astăzi, sunt la dreapta Măreţiei în Cer, să rodească aceeaşi Viaţă prin Biserica lui. El este Marele Preot care poate fi atins prin simţurile infirmităţilor noastre. Este Adevărat. Nu-i aşa? [„Amin.”] Acum o credeţi cu toată inima.
E-164 Dacă El o face, câţi dintre voi oameni bolnavi de aici o veţi accepta? Toţi? [Adunarea zice: „Amin.” - Ed.] Acum Teddy... [Fratele Branham vorbeşte cu organistul.]
E-165 Acum aici şade o femeie, care tocmai şi-a ridicat mâna că nu o cunosc. Şi Dumnezeu o ştie, din câte ştiu, niciodată nu am văzut-o înainte.
E-166 Ea poate fi chiar din acest oraş. Eu nu ştiu. Nu mai cunosc nici o treime din oameni. Oameni noi s-au mutat aici. Înainte când mergeam în oraş eu îi cunoşteam pe fiecare. Acum nu mai cunosc pe nimeni, aproape, fiindcă doar toţi s-au mutat.
E-167 Nu cunosc femeia. Ea nu mă cunoaşte. Dar dacă aceeaşi Viaţă care a fost în Viţa aceea, care a promis că mlădiţa va rodi aceeaşi linie care... aceeaşi Viaţă pe care a produs-o Viţa. „Cel ce crede în Mine, va face şi el lucrările ce le fac Eu.” Este aceea Scriptura? [Adunarea zice: „Amin.” - Ed.] Sfântul Ioan 14:8. Bine.
E-168 Acum, dacă lucrarea ce a făcut-o El, vorbind cu femeia de la fântână şi i-a spus ceva care a fost un lucru ascuns în viaţa ei; dacă acelaşi Duh Sfânt, în această dimineaţă, va lucra prin biserică aici, şi va vorbi prin mine, şi va spune acestei femei ceva pentru care este ea aici, sau ceva ce a fost în viaţa ei, sau altceva despre care ea ştie că eu nu ştiu nimic. Fiindcă, dacă nu o cunosc, ei bine, eu nu ştiu nimic despre ea. Ea doar stă aici.
E-169 Dar dacă acel Duh Sfânt o va acorda, infailibil. El este Cuvântul lui Dumnezeu, pe care l-a promis. Iată amândoi suntem, zicând, amândoi: „Niciodată nu ne-am cunoscut unul pe celălalt, niciodată nu ne- am văzut unul pe celălalt.” Dacă Duhul Sfânt o va descoperi, atunci, aceeaşi Viaţă care a fost în mlădiţa aceea este încă vie, sau în Viţă, mai degrabă, pulsând prin mlădiţă. Fie ca Domnul Dumnezeu să o acorde.
E-170 Acum, în Numele lui Isus Cristos, iau orice duh de aici sub controlul meu, de dragul Împărăţiei lui Dumnezeu. Acum, acum doar fiţi foarte reverenţi, fiecare.
E-171 Ne-am întâlnit de prima dată, un bărbat şi o femeie, este ceva ca şi cum a fost în Scriptură.
Dumnezeu a permis aceasta, poate, ca oamenii, în Ziua Judecăţii, să ştie, să nu se scuze. Dacă cineva va pleca în această dimineaţă, fără să fie plantat în Cristos, fără să-i cunoască bunătatea şi mila; fără aceea acolo, va avea o şansă foarte mică, îmi imaginez, în Ziua Judecăţii. Când Cuvântul s-a predicat, şi apoi dacă Duhul lui...
E-172 Vedeţi, există un singur lucru, să predici ceva. Dacă el este un Dumnezeu istoric, atunci aceea este doar ceea ce a făcut El în istorie. Dar dacă El într-adevăr este Viţa, şi noi suntem mlădiţele, atunci mlădiţa este tot aşa de mult o parte. Viaţa care este în Viţă pulsează chiar prin mlădiţă, vedeţi, astfel ea trebuie să rodească acelaşi lucru. El a promis-o. „Cel ce crede în Mine, va face lucrările ce le fac Eu.”
E-173 Acum, dacă sunteţi bolnavi, şi, aceea nu o ştiu. Dar dacă eşti bolnav, nu te pot vindeca, deoarece El deja a făcut-o.
E-174 Dar ar putea fi ca Prezenţa Lui aici să te facă să înţelegi perfect că El este aici. Atunci aceea îţi va ridica credinţa să o accepţi. Vedeţi? În acel fel va face audienţa. Ce va face pentru această femeie, va face pentru fiecare din voi. Acum doar credeţi-o.
E-175 Căci: „El a fost rănit pentru fărădelegile noastre. Cu rănile Lui am fost vindecaţi.” Am fost. Cu mult timp în urmă, cu două mii de ani în urmă, salvarea şi vindecarea au venit atunci.
E-176 Acum veţi zice: „Despre ce vorbeşti, Frate Branham?” Voi vedea ce va zice Duhul Sfânt. Eu nu o cunosc.
E-177 Şi cel mai greu loc de a avea o adunare cândva, este chiar aici. Fiindcă, aşa a spus Cristos: „Un profet în ţara lui, între oamenii lui...” O vedeţi? „El s-a dus la ai Săi, şi nu a putut face multe lucruri.” A plecat mai departe. Acum, aceea nu este referitor la grupul acesta mic de aici. Nu este aşa. Biserica mea, ei mă iubesc şi mă cred. Dar este elementul din afară. Şi Cuvântul lui Dumnezeu a zis-o. Acela a fost aşa.
E-178 Dar eu mă opresc doar un moment, să văd dacă Duhul lui Dumnezeu mă va unge să o aflu. Acum, ea este duh şi ea este carne. Într-o zi duhul va pleca, şi apoi carnea va putrezi. Duhul merge la Dumnezeu Care l-a dat. Aici este şi un duh, de asemenea stând aici, dar acela este reprezentat într-un trup de carne. Acum dacă aceste spirite sunt prinse în Viţa aceea, aceea va rodi...
E-179 Ce a fost aceea? Când un spirit a venit înaintea lui Isus, ceva a fost rău cu acela, Duhul acela care a fost în El l-a descoperit. Vedeţi? Şi femeia, când Acela l-a descoperit, ea l-a acceptat, şi a zis: „Tu trebuie să fii Mesia. Noi ştim căci când va veni El, el ne va spune aceste lucruri.”
E-180 Petru, când el a venit, oh, el s-a întrebat despre ce vorbea Andrei. El a zis: „El este Mesia.” Şi când a ajuns la El, El a zis: „Numele tău este Simon. Tu eşti fiul lui Iona.” Aceea a fost suficientă pentru el. Vedeţi? A ştiut că El nu ştia cine era el.
E-181 Dar El ştie cine sunteţi. Eu nu ştiu cine sunteţi, dar El ştie. Eu nu ştiu nimic despre voi, dar El ştie. Acum, aici este Acela. Acum Duhul lui Dumnezeu este aici la altar.
E-182 Acum, apoi, tu ştii căci ceva s-a întâmplat. Tu eşti aici pentru o stare nervoasă. Este corect. Tu ai artrită, la fel. Este adevărul. [Sora zice: „Este aşa.” - Ed.] Crezi? Niciodată nu am văzut femeia în viaţa mea.
E-183 Acum, nu este aşa de dulce, real... Eu ştiu că eşti destinată să-L simţi. Eu îl privesc. Vedeţi? Ca un simţ dulce.
E-184 Nu, văd un bărbat venind aici sus. Acela este fratele tău. Tu te-ai rugat mult pentru el. Văd un tânăr, un bărbat mai tânăr. Acela trebuie că este un predicator. Acela-i fiul tău. El are o problemă spirituală. Tu ai venit de departe, să ajungi aici. Tu vii din sud, din această direcţie. Tu eşti din Tennesse. Tu eşti Doamna Tabor. Du-te înapoi. Tu ai răspunsul întrebării. Dumnezeu ţi l-a dat. Dacă...
E-185 Acum, eu nu am atins femeia. Duhul Sfânt a făcut-o. Acum, aceea este la fel. Este aceeaşi cale cum s-a întâmplat în Biblie? Femeia a zis: „Tu trebuie să fii Mesia.” Acum, aceea nu înseamnă că eu sunt Mesia. Aceea înseamnă că Duhul lui Mesia este aici. Noi suntem numai bărbaţi şi femei. Acela-i Duhul lui Mesia.
E-186 Acum, primiţi-L, fiţi scoşi afară, din acea necredinţă veche, şi fiţi plantaţi chiar cu El, vedeţi, acum. Ridicaţi-vă şi ziceţi: „Doamne Isuse, Tu fiind Fiul lui Dumnezeu, Marele Preot. Fratele Branham tocmai a zis că Tu stai în Măreţie Deasupra. Voi aţi fost predestinaţi înainte de întemeierea lumii. Tu ai fost junghiat, să aduci aceste rezultate; ca eu, un credincios pe jumătate, să încerc să cred, să fiu făcut să cred pe deplin. Lasă-mă să-Ţi ating haina. Lasă-l să-mi vorbească.” Tu care...
E-187 Voi din adunare, spuneţi acelaşi lucru. „Căci dacă Tu eşti acelaşi ieri, astăzi, şi în veci, Tu lasă-mă să Te ating cu credinţa mea, lăsând la o parte toate gândurile de necredinţă. Lasă-mă să Te ating.”
E-188 Cred că şi tu ţi-ai ridicat mâna, că suntem străini unul altuia. [Sora zice: „Şi eu.” - Ed.] Bine. Acum, dacă Domnul Isus îmi poate descoperi, ceva care este rău cu tine, sau într-un fel, o vei crede, că linia acestei Vieţi, că Biserica de fapt este plantată în Dumnezeu. Isus a zis: „În ziua aceea, veţi şti că Eu sunt în Tatăl, Tatăl este în Mine; şi Eu în voi, şi voi în Mine.” Vedeţi? Aceea este Viaţa lui Dumnezeu curgând chiar prin Numele lui Isus Cristos, chiar în jos în Biserică, vedeţi, să ne facă una. Noi suntem mlădiţele. Noi suntem reprezentanţii Lui.
E-189 Dacă o credeţi, acea boală de picior te va părăsi. O veţi crede? [Sora zice: „Cred. Cred.” - Ed.] Bine. Tu o poţi avea. Şi soţul tău de acolo va fi vindecat, la fel. Crezi că va fi vindecat, de hernie? [„Da.”] Şi tu, domnule, crezi că vei fi vindecat? [„Amin.”] Aha. Crezi? Ai o fiică, la fel. [Fratele strigă:
„Oh! Isus! Isus!”] Ea are un duh a unui necaz spiritual. Tu vii din nord, din această direcţie. [„Oh, în Numele lui Isus!”] Ai venit pe autostradă. Eşti din Austin. Numele tău este doamna White. [„Mulţumesc, Doamne Isuse. Mulţumesc Doamne Isuse.”] Este AŞA VORBEŞTE DOMNUL. [„Oh!”] Du-te înapoi şi crede acum, şi fii vindecată, şi apoi fii sănătoasă. Dumnezeu să-ţi dea dorinţa inimii. [Fratele Branham face pauză cincisprezece secunde.]
„Dacă poţi crede, toate lucrurile sunt posibile.”
E-190 Viaţa Vieţii lui Cristos, în mlădiţă. Mlădiţa nu este Tabernaculul Branham. Mlădiţa nu este William Branham. Mlădiţa este oricine va fi scos din necredinţa voastră şi este plantat în El.
E-191 Cred că şi tu ţi-ai ridicat mâna aceea, la fel, noi am fost străini. Eu nu te cunosc. Dumnezeu te cunoaşte. Tu nu eşti aici pentru tine. Aceea este pentru copil. Văd o Lumină atârnând peste copil. Dacă Dumnezeu îmi va descoperi ce este rău cu copilul tău, mă vei crede a fi profetul Lui, şi vei crede că îţi spun adevărul? Crezi. Copilul are o boală la inimă. Este ceva ca o valvă, a zis doctorul. Acela a fost examinat. El vrea să-l trimită la clinică imediat. Este corect. Tu eşti de aici din Jeffersonville, pe aici pe stradă, Fulton Street. Dar aceea este adevărată. Şi numele tău este Doamna Burkhart, Irene Burkhart. Întoarce-te înapoi, şi crede pentru copil, acela se va face bine.
E-192 „Dacă poţi crede, toate lucrurile sunt posibile.” Doar dacă poţi crede!
E-193 Această femeie care stă aici cu acea stare nervoasă. Da. Uit-o. Te vei duce acasă, fii sănătoasă acum.
„Dacă poţi crede!”
E-194 Ridică-ţi mâna în acest fel, ai boală de spate. Crezi că Dumnezeu te va face sănătoasă? Crezi, o accepţi? Atunci du-te acasă şi fii sănătoasă. Isus Cristos te face bine.
E-195 A ta este la rinichi. Astfel, du-te înainte, şi tu o ai pe a ta, la fel, domnule. Dumnezeu să te binecuvânteze.
Aveţi credinţă în Dumnezeu. Nu vă îndoiţi.
E-196 Femeia de culoare. [Fratele Branham face pauză de zece secunde - Ed.] Există două femei. [Fratele Branham face pauză zece secunde.] Chiar în urmă în spate acolo. Umflătură în gât, în gât. Crede cu toată inima. O crezi, doamnă? Cu o mică bonetă, acolo. Crezi? Ridică-ţi mâna. Bine. Du-te acasă; aceea te va părăsi.
E-197 Există o femeie mai tânără decât aceasta. Eu nu te cunosc. Dumnezeu te cunoaşte. Crezi că El te poate face bine? [Sora zice: „Da.” - Ed.] Ei bine, du-te înapoi la New Albany, Doamna Pearl Allen, şi fii sănătoasă. Isus Cristos te-a vindecat. Du-te, crezând-o, poţi fi sănătoasă.
E-198 Aveţi credinţă în Dumnezeu. Credeţi cu toată inima? [Adunarea zice: „Amin.” - Ed.] Acum, nu este... [Fratele Branham face pauză zece secunde.] Oh, doar se întâmplă orice, peste... Dacă puteţi crede numai, prietene!
E-199 Mă bucur să te cunosc, domnule. Îl crezi pe Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu? Mă crezi a fi profetul Lui?
[Fratele zice: „Cred.” - Ed.] Crezi ceea ce îţi voi spune. Vei şti dacă este adevărul sau nu. Credeţi despre ce am predicat, în această dimineaţă, că este Adevărul? [„Da.”] Crezi. [Fratele Branham face pauză zece secunde.] Tu eşti aici pentru un lucru bun. Eşti aici să scapi de un viciu, acela-i fumatul. Te văd privind la el, şi îl condamni, şi se îndepărtează de tine. Este corect. Să nu... dacă... Ascultă. Vrei rugăciune pentru soţia ta. Ea are un fel de crize de ameţeli. Domnul Carlock, întoarce-te la Owensboro, Kentucky, de unde ai venit. Nu mai atinge nici una. Isus Cristos te face bine. Du-te, în Numele Domnului, şi fii vindecat.
O credeţi? [Adunarea zice: „Amin.” - Ed.]
E-200 Acum priviţi. Acest bărbat vine aici, doar puneţi mâna pe a mea, domnule, aici. Boala ta de spate s-a dus. Doar du-te înapoi acolo, mulţumind lui Dumnezeu. Amin.
E-201 Vrei să-ţi mănânci cina? Boala de stomac te va părăsi dacă o vei crede. O crezi? Du-te în drumul tău. Doar laudă-l pe Dumnezeu, şi spune: „Mulţumesc, Doamne.”
E-202 Câţi credeţi cu toată inima? [Adunarea zice: „Amin.” - Ed.]
E-203 Dumnezeu să vă binecuvânteze. În acel fel, de asemenea, te poţi duce să-l lauzi pe Domnul. Ziceţi: „Mulţumesc, Doamne.”
E-204 Tu ai o boală care o au mulţi oameni de aici. Aceea este nervozitate, aceea îţi împovărează inima, şi boală de inimă. Dacă crezi cu toată inima!
E-205 Acolo afară, câţi au o inimă nervoasă şi alte lucruri? Acum ridicaţi-vă mâinile în acel fel. Priviţi aici.
Cum o puteţi numi cândva. Vedeţi?
E-206 Credeţi cu toată inima? Credeţi, la fel? Bine. Mergeţi şi fiţi vindecaţi în Numele lui Isus Cristos. Nu vă îndoiţi de loc, ci credeţi căci ceea ce vi s-a spus este Adevărul. Credeţi că sunteţi vindecaţi. Veţi avea ceea ce aţi cerut.
E-207 Şi ceilalţi faceţi la fel. Câţi alţii de aici o aveţi? Bine, domnule. Câţi de acolo au nevoie de Dumnezeu?
Ridicaţi-vă mâinile. Şi spuneţi...
E-208 Priviţi. Luaţi aceasta. Eu nu pot vindeca pe nimeni. Eu sunt un om. Dacă Cristos ar sta aici, El nu ar putea vindeca pe nici unul dintre voi. El a stabilit un program, şi programul acela este: credeţi că El a murit pentru voi, să puteţi fi vindecaţi prin aceea. Aceea este singura cale. Aceea este credinţa de vindecare. Credinţa! Credeţi căci Cristos a plătit preţul pentru voi. Câţi o înţeleg acum? [Adunarea zice:
„Amin.” - Ed.] Bine. Câţi o acceptă? [„Amin.”] Bine.
E-209 În timp ce ne rugăm, ne punem mâinile unii peste alţii. Puneţi-vă mâinile unii peste alţii, fiecare se roagă.
E-210 Acum poţi merge la locul tău, soră. Dumnezeu să te binecuvânteze acum. Fii sănătoasă!... ?... Da. Este corect. Aceea este stare nervoasă, dar aceea te va părăsi. Du-te pe acolo acum, vezi dacă aceea... Începem să ne simţim altfel, nu-i aşa? Vedeţi? Sigur. Tu ai fost vindecată, stând chiar aici. Observaţi cum s-a dus la următorul pas atunci fără aceea? Vedeţi? Şi acum tu eşti bine. Acum poţi merge acasă, fii sănătoasă. Domnul să te binecuvânteze.
E-211 Acum cu mâinile unii pe alţii. Vedeţi, noi nu am avut mult timp, este aproape la amiază. Şi ei au un serviciu de botez, încă.
E-212 Sigur, sigur, oamenii, marea Viaţă a lui Dumnezeu, marele Duh Sfânt Care S-a arătat infailibil că este prezent, arată că Viaţa vine din Tronul lui Dumnezeu pulsând în ramuri să arate Viaţa. Nu o credeţi? Atunci, nu, niciodată nu am vindecat pe cineva dintre aceşti oameni care vin aici sus. Credinţa lor a făcut-o fiindcă li s-a spus ceva care este adevărul. Dacă aţi fost aici, Acela va face acelaşi lucru.
E-213 Acum către voi de acolo, El vi se descopere în ceea ce aveţi nevoie. Acum în timp ce ne rugăm, toţi împreună, rugaţi-vă, credeţi fiecare Cuvânt a fi Adevărul, şi urmăriţi ceea ce se întâmplă. Veţi fi vindecaţi. Acum rugaţi-vă pentru acea persoană. Nu vă rugaţi pentru voi. Rugaţi-vă pentru persoana peste care v-aţi pus mâinile. Lăsaţi persoana aceea să se roage pentru voi. Biblia o zice acum.
E-214 Tocmai Biblia a zis: „Lucrările ce le fac Eu le veţi face şi voi.” A zis aceasta: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede. Dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, se vor însănătoşa.” Acum, Dumnezeul care a făcut o singură promisiune, şi o ţine, dacă sunteţi plantaţi în aceea, lângă râuri de Apă, Aceea aduce tocmai Prezenţa Divină a lui Dumnezeu, orice promisiune, chiar în conectarea voastră. Voi sunteţi un pom care este plantat lângă râuri de Apă. Acea singură Apă este Cristos, Duhul Lui Sfânt. Acolo este vindecare. Acolo este salvare. Acolo este bucurie. Acolo este îndelungă răbdare, blândeţe, bunătate, răbdare. Tot felul de daruri puse chiar în acel singur Nume scump. „Orice veţi cere în Numele Meu, o voi face.”
E-215 Acum rugaţi-vă în Numele lui Isus, pentru persoana peste care v-aţi pus mâinile. Mă voi ruga peste toţi, pentru voi toţi. Lăsaţi ca Duhul Sfânt, care este prezent acum, să vindece orice persoană.
E-216 Doamne, îţi cerem ca bunătatea Ta să continue cu noi. Fiecare se roagă în felul lui propriu. Ei au văzut Duhul Dumnezeului cel viu făcut tot aşa de real cum a fost în Galileea. Chiar cum a fost când a venit Petru pe malul Galileii, şi Isus i-a spus cine era el. Chiar aşa de real cum a fost la poarta Samariei, sau la fântână. Cu siguranţă oamenii pot spune: „Acesta este Duhul Dumnezeului cel viu.”
E-217 Doamne, dă credinţă şi prezenţa minţii, şi prezenţa Duhului Sfânt, ca fiecare, se roagă, să se roage pentru alţii, o rugăciune a credinţei. Îţi cer acum, Doamne, pentru cei ce şi-au pus mâinile peste cineva, care le va da credinţă neschimbătoare, chiar acum pentru persoana aceea. Şi, desigur, aceea va rezulta înapoi la ei. Oh, lasă ca aceea să fie! Doamne Dumnezeule, lasă-o să fie. Noi i-am putea aduce, unul câte unu, la platformă, cu acelaşi rezultat; dar încă este nevoie de credinţă, o credinţă a individului, să-l creadă pe Dumnezeu. Şi este scris: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede. Dacă îşi pun mâinile peste bolnavi, se vor însănătoşa.”
E-218 O Doamne, ţine-Ţi promisiunea în această dimineaţă, pentru fiecare credincios. Şi fie ca Duhul Sfânt chiar acum să intre în trupurile acestor oameni bolnavi, şi îndepărtează toate bolile şi suferinţele. Fă să existe o aşa confirmare din aceea până când inimile acelor oameni să sară de bucurie, crezând că Dumnezeu i-a însănătoşat. Fie ca ei să plece din acest tabernacul, cântând şi bucurându-se, şi crezând că Dumnezeu i-a însănătoşat. Fie ca ei să se întoarcă într-o altă dată, fericiţi, bucurându-se, mărturisind, cum ar putea mărturisi sute astăzi în jurul lumii, despre Puterea Ta de vindecare. Această rugăciune ce o spunem peste aceşti oameni, cerând să fie aşa, în Numele lui Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu. Fie ca Lumina lui Dumnezeu să izbucnească şi să-i vindece pe toţi. Amin.
Eu pot, vreau, cred; Eu pot, vreau, cred; Eu pot, vreau, cred
Că Isus mă vindecă acum.
O credeţi? Ridicaţi-vă mâna. Eu pot, vreau, cred; Eu pot, vreau, cred; Eu pot, vreau, cred
Că Isus mă vindecă acum. [Pete pe bandă - Ed.]... cred aceea.
E-219 Eu vizitez casele oamenilor, şi ei pregătesc masă de cină bună. Trebuie să-mi fiarbă o cană fierbinte de apă, şi să mă aşeze lângă o supă de orz; şi ei cu tot felul de bunătăţi pe masă. Într-o zi am zis Domnului: „Eu cred. Eu cred.” Oh, vai! M-am dus jos pe stradă cu prima îmbucătură de mâncare în stomac cântând.
Eu pot, vreau, cred;
Aceea încerca să îmi vină sus o împingeam înapoi.
Eu pot, vreau, cred;
Eu pot, vreau, cred
Că Isus mă vindecă acum.
E-220 Da. Aceea a fost cu douăzeci şi cinci de ani în urmă. El a fost real pentru mine de atunci. Eu sunt foarte mulţumitor pentru aceea. Fie ca să fie acelaşi lucru pentru voi. Dumnezeu să vă binecuvânteze.
E-221 Acum ei vor avea o slujbă de botez, chiar în câteva minute, cred eu; da, aceea este, dacă există cineva aici să fie botezat în Numele Domnului Isus Cristos. Dacă există astfel de oameni, ca să ştim dacă eliberăm adunarea sau să-i ţinem puţin, aţi vrea să vă ridicaţi mâinile dacă cineva vrea să fie botezat în Numele Domnului Isus. Unu, doi, trei, patru. Bine. Dacă femeile vor merge de partea aceasta aici, şi bărbaţii pe aici, pentru pregătire, dacă vreţi. În timp ce cântăm încă odată: „Eu...”