Sunetul Nesigur
The Uncertain Sound
E-1 Bună dimineaţa, prieteni. Sunt aşa de fericit să fiu înapoi în biserică din nou, în această dimineaţă, după o săptămână... de a înmâna răceala mea înapoi la diavolul, fiecare câteva minute, ştiţi. De fiecare dată când mi-o dădea mie, eu i-o dădeam înapoi. Şi noi încă ne luptăm. Sunt chiar hotărât că el trebuie să şi-o păstreze. Vedeţi? De fiecare dată când mi-o dă mie, eu doar o împing înapoi la el. Vedeţi? El mi-o dă mie, şi eu i-o împing înapoi. Astfel el-el este bun să mi-o paseze înapoi, totuşi, ştiţi. El sigur ştie cum să facă asta. Dar noi în cele din urmă îl vom epuiza, sau îi epuizăm răbdarea, cum am spus seara trecută.
E-2 Un om a spus, odată, s-a făcut rugăciune pentru el, şi el a spus, "Ei bine," a spus, "diavolul mi-a spus că nu am fost vindecat." Şi a spus, "Am privit în jos," a spus, "toate simptomele mele erau acolo, chiar cum erau la început." Şi a spus, "Bine, am spus, 'Satan, asta-asta-asta este adevărat, eu nu văd nimic diferit. Dar şti ce? Până mă vor lăsa, eu doar voi mărturisi cât de tare pot, pentru slava lui Dumnezeu. Aşa că acum dacă vrei să rămâi în jur, ascultă la mine, doar stai în jur."'
E-3 Asta este credinţa adevărată. Mărturiseşte spre slava lui Dumnezeu, pentru că, "Credinţa este substanţa lucrurilor nădăjduite, dovada lucrurilor care nu se văd." Vedeţi? Voi nu vedeţi credinţa. Voi doar credeţi, credinţa.
E-4 Şi săptămâna aceasta, am fost destul de ocupat sus acasă. Ei au fost, desigur, în prima zi, cred, au fost înăuntru în jur de treizeci, aşa cum am vrut. Atunci, toate interviurile mele şi alte lucruri au venit. A fost o săptămână foarte aglomerată.
E-5 Şi am învăţat unele lucruri în săptămâna aceasta. Am coborât... Şi eu am un prieten aici în oraş, care este un om foarte bun. El este un doctor medical. Am mers la şcoală împreună, Doctor Sam Adair, şi el este doar un om grozav. Şi deci eu nu 1-am văzut cam de vreo patru ani. Am stat de vorbă cu el vreo trei sau patru ore, săptămâna asta. Noi am coborât la birou şi doar l-am închis, am intrat şi am stat de vorbă.
E-6 Şi îi repetam unele lucruri care le-am aflat, spiritual, despre puterile răului, şi cum intră ele. Şi el îmi spunea de partea medicală, sau diagnostica acestuia în termeni medicali. Este surprinzător, veţi vedea cât de perfect merg acelea împreună. Aha.
E-7 Deci, el îmi spunea despre o anumită mucoasă care intră în fiinţa umană, de unde că un om nu trebuie să poarte o răceală, aproape, sau ceva. A spus că doar eşti... Este doar ceva mucoasă care intră acolo, şi atunci microbul intră în această mucoasă anume, sau această mucoasă produce microbul.
E-8 Am spus, "Bine, dacă mucoasa produce microbul, atunci aş vrea să ştiu de unde provine viaţa microbului." Vedeţi?
E-9 "Ei bine, desigur, aceea," a spus, "noi nu ştim asta." A spus, "Doar nu pot spune."
E-10 Tu primeşti răceală, sau una alta, şi acel microb se formează în forme diferite. Apoi are o cale de a se multiplica, doar continuă să depună microbi din această mucoasă, eu presupun. Un doctor, cineva care este prezent, sau o asistentă medicală, ar înţelege mai mult despre asta.
E-11 Dar interesul meu era, şi gândurile mele, au fost, acel microb, în sine. Viaţa din interiorul aceluia, în interiorul acelui înveliş ca o-ca o capsulă mică, atât de mic că ochiul uman nici măcar nu îl poate vedea. Dar în interiorul acelui lucru mic care numai o lupă puternică ar putea vedea, în interiorul aceluia este o viaţă. Ce determină acea viaţă să ia aşa de mult din acea mucoasă şi să se înfăşoare în jur, şi să formeze această capsulă, vedeţi, sau un microb, acela este diavolul. Aceea-i putere spirituală. Că, ei nu vor fi niciodată în stare... Ei au ajuns jos la un punct chiar mai jos de moleculă, că au putut lua această celulă mică de microb, şi aşa mai departe, şi membrana minusculă a mucoasei care a putut fi văzută numai printr-o lupă puternică. Şi apoi, dar, dincolo de aceea, ei nu pot vedea, pentru că acolo nu este... nu este nici o... nu este nici o substanţă naturală pe care să o prindă. Acum, înainte ca eu-eu...
E-12 Oamenii stau în picioare. Acum, Charlie, detest să văd... Tu, şi David, şi Rodney, şi voi toţi acolo, voi sunteţi atât de buni cu mine când vin acasă la voi, şi alte lucruri. Nu vă pot oferi un loc în casa lui Dumnezeu, dar, vă spun eu ce fac, dacă veţi veni chiar aici, este al meu aici. Veniţi chiar aici sus, şi doar faceţi-vă bine veniţi. Oricare din voi care vrea să vină aici şi să ia acest scaun, doar urcaţi aici sus. Vedeţi? Veţi fi mai mult decât bine veniţi.
E-13 Şi este un-este unul bun. Acesta de fapt nu-mi aparţine. Acesta îi aparţine D-lui. Wilson, directorul şcolii. L-am avut din 1937, aşa că este cel mai vechi. Astfel eu...
E-14 El era aici cu un timp în urmă, a spus, "Hei, încă ai scaunele mele?"
Am spus, "Stau în ele în fiecare seară înainte să predic."
Şi el a spus, "Ei bine, sunt pe mâini bune atunci, aşa că le¬a lăsat."
E-15 Acum sunteţi bineveniţi. Este un scaun aici. Şi apoi dacă doriţi doar să veniţi aici unde sunt aşezaţi micuţii. Acum să nu¬să nu lăsaţi ca asta să vă facă să vă fie ruşine, să vă gândiţi că sunteţi un copil mic, pentru că nu sunteţi. Dar, v-ar place să fiţi, din nou. Dar, şi aici este încă un scaun aici, aşezat aici. Şi-şi este unul aici. Şi astfel aţi putea fi în stare, mai ales careva dintre acele doamne de acolo, care cumva stau în picioare aşa. Vă mulţumesc. Şi am fi bucuroşi dacă aţi veni chiar aici sus şi să luaţi loc. Ar fi în regulă. Doar puneţi-vă braţul chiar în jur, rezemaţi-vă, în timp ce vorbim.
E-16 Şi-şi, Charlie, am crezut că vi sus pe partea asta. Eu-eu îl tachinez, tot timpul. Am spus, "Să vi sus, la biserică." Încerc să-1 fac, să vină, să mă vadă. Şi atunci el... Am spus, "Când vi la biserică, eu o să spun, 'În dimineaţa aceasta, Dr. Charlie Cox va avea mesajul,' şi mă dau la o parte."
E-17 El a spus, "Voi leşina." Astfel înainte să îl chem, el a luat-o spre camera din spate. El...
E-18 Astfel mi-ar place să doar înainte să începem cu lecţia. M-am gândit, săptămâna trecută, că Domnul ne-a binecuvântat. V-a plăcut... [Adunarea spune, "Amin." – Ed.] Vai! S-a năvălit chiar pretutindeni. Chiar acel Mesaj a ajuns până de tot în California. Au sunat seara trecută, din California, despre Acesta. Şi-şi acum vor să se pregătească şi să aibă acelaşi lucru în California, în luna următoare care vine în Ianuarie. Vedeţi?
E-19 Duhul Sfânt doar se pare că a atins, pe neaşteptate, chiar acolo la Shreveport. Şi Acesta doar merge din loc în loc, aşa, şi doar-doar o oră de descoperire.
E-20 Şi astfel noi suntem atât de bucuroşi, şi încrezători, şi vedem al nostru-grupul nostru de aici, aici la tabernacol, aşa să prospere din pricina aceasta, văzând manifestarea lui Dumnezeu aici printre noi. Suntem aşa de fericiţi pentru asta, şi credem că suntem în acea oră măreaţă de chemare afară a Bisericii, şi punerea Acesteia în ordine. Astfel ei...
E-21 Eu am aflat ceva ce eu... în timp ce stăteam de vorbă cu prietenul meu bun, Dr. Adair, şezând în biroul lui. Şi el a spus, vorbea despre diferite lucruri despre razele x, şi a spus despre răcelile rele şi diferite bacterii. Şi s-a întins în susşi lua cărţile lui, şi îmi arăta prin ele, ce au aflat ei. A spus, "Îţi voi spune, Billy," a spus, "Ca o răceală rea, aşa de multe din ele," a spus, "oi nu avem nimic pentru o răceală rea," a spus.
E-22 Am spus, "Ei bine, eu întotdeauna m-am gândit că dacă ai o durere în gât, dacă ai face gargară cu ceva." Am spus, "Acum după ce am terminat de predicat," am spus, "seara mă duc acasă, puţin răguşit." Am spus, ,,Eu-eu iau un pic de Lavoris, şi-şi fac gargară." Am spus, "Noi am avut asta în casa noastră de ani şi ani, apă de gură."
E-23 El a spus, "Apa rece ar fi la fel de bună." A spus, "Pentru că, să nu crezi vreodată că orice cu care poţi face gargară ţi¬ar face vreodată-ţi-ar face vreodată bine. Pentru că, singurul lucru care l-ar putea face este doar să spele microbii care sunt în gâtul tău, afară. Nu-ţi poate ajunge în fluxul sanguin. Dacă da, ţi-ar plesni gâtul şi ai avea o hemoragie. Înţelegi?" Şi a spus, "Nu poate face asta."
E-24 Deci vechea zicală revine iar, "Medicamentul a fost făcut să fie vândut, nu să fie luat," ştiţi.
E-25 Şi după toate, şi văzând în cărţi de medicină care chiar le am acasă, să citesc, eu sunt-sunt interesat în medicină, cu siguranţă sunt, orice ce va ajuta poporul lui Dumnezeu, care ajută fiinţa umană. Dacă este vorba de pace, a studia termenii de pace, sunt interesat în aceea. Sunt interesat într-o-într-o comunitate mai bună în care să trăiesc. Sunt interesat în şcoli mai bune la care să meargă copiii noştri. Sunt interesat de tot ce este bun, folositor şi corect.
E-26 Şi medicina a făcut câteva lucruri mari. Cred că Dumnezeu a folosit-o, multe lucruri. Eu cred, că dacă noi am fi mai sinceri şi consacraţi lui Dumnezeu, ei ar avea deja substanţa pentru cancere şi toate celelalte. Dacă noi doar ... Dumnezeu are lucrul acela, dacă noi doar l-am întreba pe El privitor la asta. Vedeţi? Astfel, acum, cred că motivul pentru care a fost vaccinul lui Salk, este chiar din pricina copiilor care suferă în felul cum este. Şi, Satan, acel lucru rău acolo, paralizându-i pe acei copilaşi şi alte lucruri. Şi Dumnezeu doar a permis ca aceea să se descopere, pentru inoculare. Şi s-a făcut un lucru mare, şi pentru care suntem recunoscători Dumnezeului Atotputernic, pentru aceasta. Chiar aşa de mulţumitori că Dumnezeu ne-a binecuvântat întotdeauna!
E-27 Şi, frate, unde... El nu se duce înapoi acasă, nu-i aşa, Soră Nash? El-el... [Sora Nash spune, "Nu, domnule. Se duce să aducă nişte scaune." – Ed.] Oh, asta e bine. Asta-i bine. Aha. În regulă.
E-28 Acum, în studiu, apoi, după ce am venit acasă, m-am aşezat jos într-o cameră şi am studiat timp îndelungat, "Despre ce este vorba?" Vă voi împărtăşi ceva puţin, despre ce studiez, ca voi să puteţi studia cu mine. Şi Domnul, când ne aflam în încăpere, iau aceasta că este El, pentru că am avut nişte experienţe mari cu El.
E-29 Dar aţi ştiut voi, că, după ce doctorul mi-a spus aceea, şi mi-a arătat în cele mai înalte şi recente cărţi de medicină, care ştiu că doar ce a fost descoperit. Este un doctor aşezat aici, oricum, care mă ascultă. Acum asta, cea mai recentă şi cele mai bune lucruri pentru o răceală puternică, ei nu au nici un medicament. Ei dezaprobă luarea aspirinei, şi aşa mai departe; aceea doar calmează durerea, şi aşa mai departe, a răcelii sau a suferinţei, dar nu foloseşte la nimic pentru răceală. Dar ajută să te odihneşti. Şi cel mai bun lucru pentru o răceală rea, este să te întinzi şi să te pui să dormi, să stai liniştit. Doar să te întinzi în pat, cam cel mai bun lucru de făcut.
E-30 Acum, atunci, m-am pus să studiez. Am spus. "Doctor Sam, deci, aceasta este aceasta... O răceală puternică, cel mai bun lucru este să te odihneşti."
El a spus, "Este lucrul cel mai bun pentru orice."
E-31 "Bine," am spus, "îţi mulţumesc, doctore, asta-i foarte bine." Şi am stat de vorbă mai mult timp, şi apoi am plecat acasă. Şi i-am spus... Lui îi plac iepurii şi veveriţele, şi alte lucruri, dar nu reuşeşte să meargă afară. Noi obişnuiam să vânăm mult, împreună, când eram băieţi, şi vânam şi pescuiam, sau pescuiam, mai ales.
E-32 Astfel atunci când am mers acasă, am început să mă gândesc. "Ce?" Ştiţi, am observat. Urmăriţi un animal. Luaţi un câine, când se îmbolnăveşte, se va duce să bea nişte apă, şi se culcă jos pe undeva, se duce să se culce jos. Bine, atunci mi-a venit gândul, dimineaţa următoare. Eram întins în pat, aşteptând după ai mei. Ei se scoală cam pe la şase treizeci. Şi deci eu mă trezesc pe la patru treizeci, sau cinci. Eram întins acolo. Gândindu-mă, de multe ori, Dumnezeu descoperă lucruri.
E-33 Ştiţi, eu nu învăţ asta. Dar aţi ştiut... Omul, la început, când l-a făcut Dumnezeu, El nu l-a făcut ca să fie tratat. El avea tratamentul propriu în el. A fost echi-... El era-el era o-o unitate a lui însuşi. Vedeţi? Atunci, vindecarea nu vine din nici o resursă externă. Trebuie să vină din interior. Acum noi putem lua ajutoare externe, aşa ca să ucidem microbii, sau orice este în noi. Sau, putem folosi mâinile noastre şi să tăiem unii la alţii, şi să scoatem o-o bucată afară, sau ceva, ca apendicele, sau un dinte rău sau ceva, şi să îl scoatem. Dar vindecarea nu vine din nimic ce aplicaţi. Vindecarea vine numai prin puterea care este în voi înşivă, să refaceţi înapoi ţesutul care a fost desprins din locul din care a fost scos. Şi, deci, vindecarea este în voi.
Acum ascultaţi atenţi, şi reflectaţi tare acum înainte să aveţi ideea voastră privitor la asta.
E-34 Omul, la început, când a fost făcut, un om este un dumnezeu. El este în mod absolut un dumnezeu. Pentru că a fost făcut după chipul lui Dumnezeu, fiind un fiu al lui Dumnezeu, şi atunci el este un moştenitor a tot ce este Dumnezeu. Şi omului i-a fost dat un domeniu, şi domeniul era pământul. "Tu ai putere peste peşti, peste păsările văzduhului, şi peste toate lucrurile." El putea doar să vorbească, şi totul i se supunea, pentru că el era un-un dumnezeu, în sine însuşi; nu Dumnezeu universal, dar vreau să spun un... Dumnezeul cerului şi al pământului. Dar el era un-un stăpân în domeniul lui. El era un rege, un rege-stăpân. Acela era omul. Şi chiar acum, în starea lui decăzută acum, încă îşi are aparenţa.
E-35 Acum, nu de mult, ei încercau să încrucişeze, şi aşa mai departe, şi spun că, "Omul provine din animale inferioare, şi-şi prin evoluţie el s-a adus în sus." Ei bine, vedeţi, ei au continuat să se prostească cu ştiinţa încât ei îşi contrazic propria lor teorie.
E-36 Tu nu poţi încrucişa ceva şi să o faci să meargă mai sus. Aceasta va cădea direct înapoi. Nu poate. Porumb hibrid, sau orice, nu se poate reproduce înapoi. Sau aşa cum am spus zilele trecute, măgarul şi iapa se pot încrucişa, vor produce un catâr, dar acel catâr nu poate produce un alt catâr. Trebuie să se ducă drept înapoi, la început. Pentru că, Dumnezeu a spus, "Fiecare sămânţă după soiul ei."
E-37 Acum, când noi am fost făcuţi-când am fost făcuţi... Şi ei doar ce au aflat, recent, că trupul vostru este plin de lumină. Razele-X dovedesc lucrul acesta. Razele-x nu au nici o lumină proprie. Este lumina voastră care o folosesc. Sunteţi născuţi cu patru raze. După puţină vreme, să spunem douăzeci, douăzeci şi cinci, o rază se stinge; şi treizeci şi cinci, alta, sau patruzeci, alta se stinge; şi în final, când treceţi de aproximativ şaizeci şi cinci, trăiţi din ultima voastră rază. Şi de fiecare dată când faceţi o radiografie, voi rupeţi acele raze. Acela-i motivul că nu mai aveţi, să băgaţi picioarele acestor copii în acele maşinării, pentru că doar sfâşiau razele drept afară din trupuşorul lor. Şi aceea este lumină cosmică care este în voi, din care sunteţi formaţi, plin de celule de lumină. Acum, aceea este lumină cosmică.
E-38 Dar Dumnezeu este o Lumină diferită, dar totuşi El este Lumină. Acum, eu cred că fotografia acolo este o dovadă mare la ce mă pregătesc să spun, că Dumnezeu este Lumină. Şi când noi umblam în Lumina lui Dumnezeu, ca fii de Dumnezeu; Dumnezeu nu este lumină cosmică, dar Lumina lui Dumnezeu a operat prin intermediul luminii cosmice a trupurilor noastre, celulele noastre. Şi noi am devenit... Am fost în mod absolut, cândva, reali, fii de Dumnezeu autentici. Dar atunci când a venit căderea, şi apoi unde...
E-39 Roada Duhului astăzi este dragoste, bucurie, credinţă, îndelungă răbdare, smerenie, blândeţe, răbdare, totul supranatural. Doar a ajuns la un punct unde tot trupul în întregime, chiar atât de treptat...
E-41 Ei bine, aşa-i cum a făcut păcatul fiinţei umane. Aşa-i cum răceala a făcut bisericii. Aşa-i cum comuniştii au făcut acestei naţiuni. Este atât de înşelător. Şi atunci în trupul uman, ne-a înfăşurat, împinge afară această Lumină a lui Dumnezeu; prin denominaţiuni, şi negând Credinţa, şi aşa mai departe, a împins afară toate razele Puterii mari de credinţă a lui Dumnezeu, vedeţi, care este în noi, care ar trebui să fie. Au împins afară toate acele raze, în aşa fel, încât noi doar am ajuns la o lojă. Şi-şi apoi acum inferioară unei loje, este biserica, pentru că este doar împinsă, toată întunecimea, afară, şi chiar spunând doar, "Asta nu se întâmplă." Tăgăduind că se pot întâmpla, vedeţi, miracolele lui Dumnezeu.
E-42 Şi totuşi, omul, pe undeva jos în el, pe undeva în el, dacă el doar ar putea să lase acel mic... Cum am ilustrat asta, ca un nasture. Când un om este mântuit, atât din el este Dumnezeu. Aceea este Lumina mică care vine înăuntru, să îl determine să înceteze să facă ce este greşit. Acum, dacă puteţi scoate toată răutatea şi invidia, şi vrajba şi necredinţa, afară, acel ceva mic ca un nasture de Lumină şi Putere a lui Dumnezeu va continua să crească, să crească, să crească, să crească, împingând afară necredinţa. Şi voi nu o faceţi prin îndemnuri de-de exerciţii fizice. Voi o faceţi printr-o Viaţă sfinţită, consacrată pe care Duhul Sfânt o mişcă prin voi. Am prins ceva din Aceasta într-un loc, unde, nu de mult.
E-43 Câţi vă mai amintiţi când Elij' Perry a fost înviat din morţi în acea dimineaţă, careva dintre voi de aici? Aţi văzut în ziar aici, de multe ori. O văd pe Sora Wilson, ei, şi-au ridicat mâna. Eu stăteam acolo când acel om a murit. El trăieşte chiar aici acum, vine la biserică din când în când, atunci mărturiseşte.
E-44 El a fost mort, câteva ore. A murit cu hemoragie la plămâni, şi el era atât de sângerând peste tot. Şi eu am plecat. Eram doar un predicator tânăr, în acele zile. Şi Sora Jackson obişnuia să fie o membră a bisericii de aici. Şi-şi soţia unui predicator Metodist, am uitat acum care era numele acelui om. Shafiner, Fratele Shafiner şi Sora Shafiner. Erau ceva neamuri cu Wisehearts. Şi ei şi ea stăteau acolo la marginea patului. Şi am pornit să mă dau la o parte. Şi el era pe cât de sângerând putea fi, când a murit. Şi ochii îi erau daţi pe spate, şi gâtul s-a umflat în afară. I-au tras un cearceaf peste cap. Şi soţia lui era acolo afară, ei plângeau, şi încercau să găsească adrese, să-i cheme pe cei dragi.
E-45 Şi am pornit să plec de lângă pat, şi am simţit pe Cineva că Şi-a pus mâna peste mine. Am crezut că era Sora Shafiner. Şi când m-am întors, nu era nimeni în jurul meu. Şi atunci am început... Aceasta m-a lăsat, când m-am întors în jur.
E-46 Şi Fratele Elij' zăcea acolo, mort. Noi am fost prieteni foarte buni, am pescuit la râu, ştiţi, cum am făcut atât de mult împreună. Şi el s-a rănit aici, o cale ferată, mergând cu cabrioleta. Ei bine, asta i-a zdrobit plămânii. El a sângerat. A sângerat şi a făcut TBC de la aceasta, şi a murit.
E-47 Am început să mă dau la o parte în această parte, şi am simţit acea Mână din nou. M-am întors înapoi, Aceasta nu se dădea de pe mine.
E-48 Şi înainte să realizez ce făceam, eram culcat deasupra acelui om, cu buzele mele peste buzele lui. Am fost la fel de plin de sânge cum era el, întins acolo peste acel om, strigând la Dumnezeu. Şi am simţit ceva venind sus, în jurul urechii mele. Era mâna lui.
49 L-aţi auzit stând chiar aici şi mărturisind despre asta. Vedeţi? Cum el... Şi el a revenit la viaţă. Şi asta a fost cam acum douăzeci şi cinci de ani, sau poate treizeci. Locuieşte, astăzi, chiar aici afară la curbă. Şi el a venit aici nu de mult, a mărturisit despre asta în biserică.
E-50 Acum, asta-i unde a sunat Canada şi a vrut să ştie, odată. Am mărturisit despre asta în Canada când am început de prima dată adunările mele. Ei l-au chemat pe DL Coots, antreprenorul de pompe funebre, şi au întrebat dacă a existat un om înviat de la morgă, care era mort. Am decupajele din ziare, încă.
Au spus, "Noi am auzit de multe miracole că s-au făcut," Dl. Coots a spus. A spus, "Dl. Branham este un prieten de-al meu personal, şi s-au întâmplat tot felul de lucruri. Dar nu avem nici o înregistrare despre cineva fiind înviat din morţi, mai ales în această morgă."
E-51 Canadienii au înţeles-o greşit. Şi următoarea zi... Vai, presa era aliniată. A spus, "Sute de oameni au sunat de peste tot." Şi Fratele Perry acolo înăuntru, el însuşi, mărturisea despre învierea trupului său acolo, şi protesta împotriva la ce a pus el în ziar. Şi astfel atunci s-a înţeles că nu a fost acolo. A avut loc în casa lui, şi astfel unde zăcea el, mort. Ei nu l-au dus la casa funerară, încă.
E-52 Apoi am citit seara trecută, despre unde Irineus, eu cred că era, sau Sfântul Martin, care şi-a pus trupul peste prietenul lui, după ce a fost spânzurat. Acum asta este istorie. Şi a stat peste el timp de o oră, şi omul a revenit la viaţă.
E-53 Şi văd în Biblie unde Ilie şi-a pus trupul peste trupul unui copil mort, şi acesta a revenit la viaţă.
E-54 Mă gândesc la băieţelul de acolo din Finlanda, când era întins acolo, mort, întins pe marginea drumului.
E-55 Apoi, de asemenea, în urmă cu vreo două luni, cred că a fost, Gene, în Newsweek; că le-au dat, la ce îi numesc ei, "Vindecătorii Divini" drumul în Londra. Şi i-au lasăt să plece, să se roage pentru bolnavi. Şi acolo a fost cam cu optzeci de procente mai multă vindecare decât a fost prin medicină. Acea rugăciune pentru bolnavi.
E-56 Reader's Digest a preluat asta. Şi în America aici, ei, noi o avem scris aici, şi în Reader's Digest, unde au examinat ei pentru vindecarea Divină. Şi l-au luat pe un frate care s-a rugat pentru bolnavi, şi au avut un om bolnav, şi l-au pus să se roage pentru bolnav. Şi atunci au pus o folie de plumb. Oricine ştie, folia de plumb reflectă acea rază. Peste, între om, şi omul care se ruga, fratele, mâna lui. Şi au aşezat-o jos aşa, şi au făcut poza de raze-x. Şi din mâna omului, a arătat o reflexie vizibilă a unei raze ieşind din mâna lui, mergând către celălalt om.
E-57 Dumnezeu ştie ce vroia El să spună când El a zis, "Îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi se vor insănătoşa."
E-58 Punerea mâinilor, de către acest om, asupra unui om bolnav, şi razele-x mecanice (O Dumnezeule!) arătând Lumina ieşind din mâna omului. Cum pot oamenii să fie atât de stupizi, să spună că nu există aşa ceva ca vindecare Divină? Păi, chiar şi dispozitivele mecanice, aparatele care-care ştiinţa le-a făcut, este o-este o... ( ce?) o mustrare la propriile lor idei, ale acestor biserici care spun, "Nu există un astfel de lucru ca vindecare Divină şi Puterea lui Dumnezeu."
E-59 Cum e cu omul din Chicago? Doar încontinuu, spunea, cum m-a pus el pe mine înaintea acelui aparat de măsură acolo, şi acel lucru, cum acea ţagără înregistra ca un detector de minciuni, despre Acesta. Vedeţi?
E-60 Şi acea femeie întinsă, pe moarte, au supus-o la test. Care a făcut chiar să se învârtă acea ţagără, cu suficientă Putere să transmită un mesaj radio în jurul lumii, de patruzeci de ori, şi a stricat aparatul. Acea sfântă, pe moarte, făcându-şi mărturisirea. L-au pus pe un om rău, pe moarte; şi când au făcut-o, aceasta a aruncat ţagăra, viceversa, de partea cealaltă, suficient cât să strice aparatul. Acel-acel infidel, a spus, "Dacă există un Dumnezeu, şi El este bunătate cu o inimă bună, la laudele Lui, ar trimite suficientă Putere la acel aparat încât să se învârtă în jur, există Ceva în acea femeie, care face acea Putere. Şi dacă pe un om rău, l-ar arunca înapoi pe partea cealaltă," a spus, "Dumnezeule, fi îndurător cu mine, un păcătos," şi el şi-a predat inima lui Cristos. Aşa este. Păi, ştiinţa ştie.
E-61 Şi într-o zi veţi afla, că Dumnezeu este în voi. Vedeţi? Dumnezeu, Însuşi, în fiinţa umană. Dumnezeu în noi! Oh, cum îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru acele lucruri, aşa de minunate!
E-62 Acum, înainte să ne apropiem de Cuvântul Său, şi acum haideţi doar să nu ne grăbim, pentru că în această dimineaţă ne vom ruga pentru bolnavi. Şi eu-eu-eu am anunţat.
E-63 Şi acum cineva întreba dacă vom fi aici Duminica viitoare. Ei bine, cum... eu încă nu ştiu. Ei... eu-eu cu greu aş putea şti doar dacă Domnul îmi dezvăluie. Dacă Domnul ne permite, poate următoarea Duminică seara. Eu iau toate aceste predici de dimineaţă de la fratele meu scump de aici. [Fratele Neville spune, "Amin. În regulă, frate." – Ed.] Următoarea Duminică seara, poate, dacă sunt pe aproape, cu voia Domnului, care, de obicei sunt, doar dacă nu am un apel din afară, eu vreau să vorbesc despre: Noi Am Văzut Steaua Lui La Răsărit Şi Am Venit Să Ne Închinăm. Vedeţi, doar un mesaj, un mesaj de Crăciun.
E-64 Şi acum înainte să ne apropiem de El, sau Cuvântul Său, haideţi să ne apropiem de El prin rugăciune. Dacă... Toţi cei care se pot ridica, haideţi să ne ridicăm doar un moment.
E-65 Tatăl nostru Ceresc, noi suntem cei mai fericiţi oameni, că devenim atât de fericiţi încât al nostru-sufletul nostru uman nu¬l poate cuprinde. Noi doar trebuie să strigăm, uneori, şi să dăm drumul la bucuria care este în inimile noastre, prin Isus Cristos; să ştim că în ceasul în care trăim acum, unde totul este-este în agitaţia în care este, încă este o Temelie care este sigură.
E-66 Şi să vedem oameni deştepţi care s-au ridicat, în zilele care au trecut, şi au încercat să dovedească fals că Dumnezeu măcar a existat, prin intermediul dispozitivelor lor mecanice, s¬au întors drept înapoi şi mărturisesc spre slava lui Dumnezeu. Cu adevărat, Iuda a trebuit să spună, el însuşi, că el a "trădat Sânge nevinovat." Sutaşul Roman a spus, ,,Cu adevărat acela a fost Fiul lui Dumnezeu." Proprii Lui duşmani au trebuit să mărturisească. Şi noi am trăit să vedem o eră ştiinţifică să ajungă la finalul ei. Ei nu pot merge mai departe. Ei urmează doar, în orice moment, să se explodeze unii pe alţii în bucăţi. Şi totuşi noi vedem că tocmai aparatele ştiinţifice pe care le-au inventat ei, să încerce să Te dezmintă, să se întoarcă drept în jur şi să mărturisească despre slava Ta. Cât Îţi mulţumim noi pentru asta, Doamne! Lasă-ne, ca astăzi, să ne amintim că Cuvântul lui Dumnezeu nu va da greş niciodată.
E-67 Dă-ne credinţă, Doamne. Ca acea mică, expresie brută de adinioară, care am făcut-o, despre Puterea lui Dumnezeu fiind în noi, şi toate fibrele noastre a fi Lumina lui Dumnezeu, şi întunecimea şi păcatul a asfixiat porii mici în noi, ai sufletului nostru. Lasă ca Duhul Sfânt, în această dimineaţă, să se răspândească în fiinţa noastră, presând credinţa în fiinţa noastră cea mai interioară, ca trupurile noastre în întregime şi vieţile să fie atât de saturate cu Puterea lui Dumnezeu, încât oamenii să vadă că Isus Cristos trăieşte în Biserica Lui. Acordă lucrul acesta, Tată.
E-68 Noi încredinţăm toate acestea Ţie acum, şi Îţi cerem să binecuvântezi aceste câteva cuvinte care urmează să le spunem acum, să încercăm să comentăm ceea ce a fost deja scris de către unul din apostolii Tăi, marele Sfânt Pavel. Şi mă rog, Tată, ca Duhul Sfânt să Îl preia şi să Îl facă să crească prin inimile oamenilor, şi să dea credinţă pentru serviciul de vindecare care urmează. Noi cerem în N urnele lui Isus. Amin.
Vă puteţi aşeza.
E-69 [O soră începe să vorbească într-o altă limbă. Porţiune goală pe bandă. Un frate începe să vorbească într-o altă limbă. Porţiune goală pe bandă. Un frate dă tălmăcirea – Ed.] Mulţumim Domnului. Amin. Laudă lui Dumnezeu. [Porţiune goală pe bandă.]
E-70 Dumnezeule, Îţi mulţumim pentru bunătatea şi îndurarea Ta. Îţi mulţumim pentru manifestarea dragostei şi Puterii Tale, pentru tot ce ai făcut Tu pentru noi. Noi suntem nevrednici de binecuvântările care Tu ni le dai. Eu cu adevărat... După sunetul mesajului, acesta trebuie să fi fost acelaşi mesaj care s-a dat, şi se pare că a fost o chemare pentru păcătoşi, să¬să Te caute, căci ora distrugerii este aproape la îndemână. Şi Dumnezeule Tată, ne rugăm că dacă ar fi acea persoană aici în această dimineaţă, sau acele persoane, care să înţeleagă că noi nu ştim nimic despre aceste lucruri, că este cu adevărat, Duhul Sfânt care vorbeşte prin buze umane, să dea tălmăcirea, ca să cheme oamenii care au fost rânduiţi înainte de întemeierea lumii, să fie fii şi fiice de Dumnezeu, şi poate s-au ferit de lucrul acesta pentru mult timp. Fie ca ei să vină astăzi, Doamne, să Te cunoască, şi să afle acel loc de ascundere, căci ora este aproape la îndemână. Acordă aceasta, Tată, în timp ce Te aşteptăm în continuare, în Mesaj. În Numele lui Isus Cristos. Amin.
E-71 Acum, dacă ar fi cineva care ar putea să nu înţeleagă exact cum ies mesajele în acel fel, două din ele, s-ar putea să fi fost că unul a scăpat să spună ceva ce celălalt a preluat. Căci, voi observaţi cât de puţin celălalt, cât de mic era celălalt, doar câteva ce poate celălalt a lăsat afară. Şi când a venit tălmăcirea, a venit toată în aceeaşi linie, înţelegeţi, aceea a adus mesajul afară, o chemare pentru păcătoşi.
E-72 Aceasta-aceasta doar se întâmplă să fie, că aceste persoane nu ştiu despre ce urma să vorbesc. Nu-i nimeni ce ştie, nici nimeni în lume nu ştie până chiar acum, dar acela-i chiar lucrul despre care vorbesc. Vedeţi? Da. Acum deschideţi cu mine la Întâi Corinteni, al 14-lea capitol. Este bine să-să doar-doar să scoateţi toată necredinţa afară din voi, aşa ca Duhul Sfânt să poată intra şi doar să Îşi facă calea, ştiţi, şi să se mişte chiar prin fibrele voastre, şi-şi să controleze, şi-şi să vă controleze viaţa.
E-73 Acum, voi care notaţi Scriptura, eu am observat, zilele trecute, acel fel de învăţătură aici, a ajutat aşa de mult, încât am trei sau patru pagini aici despre ce urmează să vorbesc, în această dimineaţă, de Scripturi şi lucruri, care le-aţi putea nota şi însemna locurile. Şi eu le-am însemnat aici aşa ca să nu le uit.
E-74 Acum în al 14-lea capitol din Întâi Corinteni, versetele de la 1 la 8. Ascultaţi atenţi acum.
Urmăriţi dragostea, umblaţi şi după darurile duhovniceşti, dar mai ales ca voi să prorociţi.
Căci cel ce vorbeşte într-o limbă necunoscută nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu: căci nimeni nu-l înţelege; cu toate acestea, duhul lui, în duhul el vorbeşte taine.
Dar cel ce proroceşte vorbeşte oamenilor spre zidire, şi sfătuire, şi să mângâie.
Cel ce vorbeşte într-o limbă necunoscută se zideşte pe sine însuşi; dar cel ce proroceşte zideşte biserica.
Aş dori ca voi toţi să vorbiţi în limbi, ... dar mai ales să prorociţi: căci cel ce proroceşte este mai mare decât cel ce vorbeşte într-o limbă necunoscută, afară numai dacă el tălmăceşte, pentru ca biserica să poată primi zidire.
Acum, fraţilor, dacă eu aş veni la voi vorbind în limbi, la ce v-ar folosi, doar dacă eu... vă vorbesc fie prin o descoperire, sau prin cunoştinţă, sau prin prorocie, sau prin învăţătură?
Şi chiar şi lucrurile neînsufleţite dau un sunet, fie că acesta să fie un fluier sau o alăută, dacă nu dau o deosebire în sunet, cum se va cunoaşte ce se cuvântă cu fluierul sau cu alăuta?
Căci dacă trâmbiţa dă un sunet nesigur cine se va pregăti de luptă?
E-75 Acum vreau, când vă duceţi acasă, doar continuaţi să citiţi în întregime acel capitol acolo, pentru că sunt multe versete în Acesta, patruzeci de versete din acest capitol. Şi eu vreau ca voi să-să Îl citiţi când vă duceţi acasă. Acesta explică darurile.
E-76 Acum dacă aş numi acesta un text în dimineaţa aceasta, în a mea... ce vreau să spun, este: Sunetul Nesigur.
E-77 Acum, Pavel aici vorbea, despre-despre vorbirea în limbi. Dacă nu ar exista un tălmăcitor, cine ar şti ce au spus acei oameni cu un timp în urmă? Ei nu ar şti. Dar el doar îi vorbeşte lui Dumnezeu. Desigur duhul lui dă-declară Cuvântul, şi el este glorios, aceasta chiar îl binecuvântează. El a spus, "Îl zideşte pe el însuşi," pentru că el are o mângâiere că Dumnezeu vorbeşte prin el. Dar dacă vine un tălmăcitor împreună, cu aceea, vedeţi, un tălmăcitor vine în urma aceleia; atunci nu îl zideşte numai pe el, zideşte întreaga biserică, dă la toţi Cuvântul Domnului, prin aceea.
E-78 Acum, au spus, "Dacă va fi un proroc, atunci, prorocul vorbeşte aşa ca întreaga biserică," care este un... Un proroc, ce este acesta? Un revelator Divin al Cuvântului Divin, care are descoperirea Cuvântului, ca să îl dea poporului. Atunci aceea îi zideşte pe toţi. Înţelegeţi?
E-79 Acum, omul care vorbeşte în limbi, ar putea vorbi în limbi. Şi este interzis, de asemenea, pentru oricine să vorbească în limbi în biserică, fără să fie un tălmăcitor acolo. Deci acela-i motivul că noi permitem aici să se vorbească în limbi, pentru că noi avem trei sau patru tălmăcitori chiar în biserică acum, chiar acum, chiar aici cu această biserică, tălmăcitori de limbi necunoscute. Şi de aceea, dacă nu ar fi fost tălmăcitor, atunci noi nu le-am permite să vorbească în biserică. Însă, acasă şi când ei se roagă, pentru că se zidesc pe ei înşişi, pentru că Duhul este peste ei, până când ei încearcă... Oamenii de fapt cred că ei spun ce puteţi înţelege, dar ei nu ştiu ce spun. Ei, chiar cum s-ar ridica în picioare şi încep să spună ceva, ei doar nu o pot opri. Doar continuă-doar continuă să curgă afară. Şi ei cred că vorbesc ceva ce voi înţelegeţi. Este o-este o stare subconştientă.
E-80 Exact ca şi atunci când pe platformă, ca astăzi, veţi observa când vine discernământul. Sunt mulţi oameni aici înăuntru, care nu i-am văzut niciodată în viaţa mea. Priviţi Duhul Sfânt când Acesta coboară, va începe să meargă prin audienţă şi va spune acelor oameni cine sunt ei, sau de unde vin, ce s-a întâmplat, şi ce boală au, toate acestea. Vedeţi? Ce este asta? "Este Cuvântul lui Dumnezeu, mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri, pătrunde până la măduva oaselor, şi chiar un judecător al gândurilor şi al intenţiilor inimii şi a minţii." Înţelegeţi? Înţelegeţi? Este Cuvântul lui Dumnezeu.
E-81 Acum, Pavel a spus, "Dacă vorbiţi toţi în limbi, fără să fie nici un tălmăcitor, intră neştiutorii, spun, 'Sunt nebuni, nesăbuiţi."' Cuvântul nesăbuit înseamnă "nebun." "Şi acum ei spun, 'Ei sunt nebuni.' Dar dacă acolo este unul care poate prorocii şi descoperii tainele inimilor, atunci toţi vor cădea jos, spun, 'Dumnezeu este în mijlocul lor."'
E-82 Acum, "Dacă este un tălmăcitor." O tălmăcire, la o limbă necunoscută, este o prorocie. Vedeţi, aceasta este o prorocie, însăşi, pentru că Duhul Sfânt vorbeşte şi El dă tălmăcirea. Le spune anumitor oameni, să facă anumite lucruri, şi-şi totul. Şi fiecare ştiţi când vă atinge Acesta, ştiţi cui îi vorbeşte El.
E-83 Şi astfel este-este bine să vezi că nu este numai... Nu sunt fiinţele umane, este Dumnezeu în fiinţele umane care-care Îşi face lucrarea. În mare măsură, noi cu siguranţă îi mulţumim Domnului pentru aceasta.
E-84 Şi am început să observ că a început să intre în alte locuri, biserici. Charles Fuller. Câţi aţi auzit vreodată de Ora De Trezire De Modă Veche? Mare om, el a spus, nu de mult, el a spus, "Noi avem vorbirea în limbi, tălmăcirea, chiar aici." Chiar acolo în Long Beach. Şi este adevărat. Am predicat chiar acolo cu el, de multe ori. Astfel ei au tălmăcirea, şi îi fac pe toţi să stea liniştiţi.
E-85 Vedeţi, treaba este că, noi nu respectăm acele daruri. Şi atunci uneori dacă un dar iasă din ordine, şi trebuie să îl opriţi. Nu-nu... Vedeţi, este-este Satan care încearcă să-i deruteze. Dacă nu poate să vă ascundă un adevăr, el va lua acelaşi adevăr şi vă derutează cu acesta. Înţelegeţi? Aşa este. El va face un fanatism din asta. Înţelegeţi?
E-86 Acum, noi încercăm să o păstrăm drept, aici. A-a început să se mişte iarăşi în biserica noastră, din nou, pentru prima dată după mulţi ani. Astfel noi o ţinem drept, ca ei să ştie asta. Când, acum, de multe ori, ca şi chiar acum, s-ar putea să fie chiar cineva care simte să vorbească în limbi, vedeţi, chiar acum, dar ei trebuie să-şi păstreze tăcerea. Înţelegeţi? Eu sunt... Eu am Cuvântul acum. Vedeţi? Vedeţi? Vedeţi? Şi atunci după ce asta tot este terminat, şi chemarea la altar sau orice, se încheie aici, atunci poate fi dat un mesaj, înţelegeţi. Cel care vorbeşte poate vorbi în limbi, sau înainte de acest timp.
E-87 Acum dacă aceasta continuă să meargă, şi vin daruri, atunci vom avea un timp special pentru ei ca să se întâlnească. Şi ei se vor întruni împreună, cu ore înainte ca să înceapă biserica, şi să stea împreună, şi să prorocească, şi să vorbească în limbi. Şi să scrie acele mesaje, şi să le pună chiar aici pe platformă.
E-88 Când vine păstorul, el va veni drept afară, şi va spune, "AŞA VORBEŞTE DOMNUL. Va veni la împlinire, poimâine, că Fratele Jones, care locuieşte aici lângă linia de cale ferată, să se mute, pentru că un vagon va deraia de pe linie şi îi va zdrobi casa. AŞA VORBEŞTE DOMNUL. Va fi aici o femeie în această dimineaţă, numită Aşa-şi-aşa. Ea vine din cutare¬şi-cutare loc. Şi ea a furat ceva când era o fetiţă. Fratele Branham sau Fratele Neville, care este, va pune mâinile peste ea, după ce îşi mărturiseşte greşeala şi o va pune în regulă, ea va fi vindecată. Numele ei este Aşa-şi-aşa." Vedeţi? Şi păstorul, înainte chiar ca să aibă loc, serviciul, trebuie să citească acestea. Aşa este. Vedeţi?
E-89 Acum este într-o formă infantilă, în mijlocul nostru acum. Vedeţi? Este într-o formă mică. Apoi, vedeţi, nimic nu poate scăpa. Vedeţi? Vedeţi? Diavolul intră şi doar începe în fire, apoi, o face, el va destrăma toată biserica în bucăţi aşa, vedeţi, doar se duce în fanatism, şi continuă aşa oricând, înţelegeţi. Dar Biserica este în rânduială. Înţelegeţi?
E-90 Şi acum-şi acum dacă o-dacă o persoană care are un dar, şi apoi este oprit de Scriptură, şi-şi ei se dezlănţuie la aceasta, arată că nu era un dar de la Dumnezeu. Pentru că, orice dar de la Dumnezeu, va respecta Cuvântul. Ha? Aha.
E-91 Acela-i motivul că vindecarea Divină este aşa cum este. Vedeţi? Este Duhul Sfânt care respectă Cuvântul, Duhul Sfânt, botezul în Numele lui Isus Cristos. Duhul Sfânt în voi va respecta acest Cuvânt, pentru că El L-a scris, El însuşi, vedeţi, şi El este în voi. Aceea este acea Lumină a lui Dumnezeu care este în voi, care va onora Cuvântul indiferent de unde este El scris Aici. Duhul prorocilor (sunt prorocitori, darurile) sunt supuse prorocului, vedeţi, care este descoperitorul Divin al Cuvântului. Acum, şi nu suntem noi fericiţi să vedem aceste lucruri în ziua noastră?
Acum, aceasta este o zi de nesiguranţă.
E-92 A spus aici, "Dacă trâmbiţa dă un sunet nesigur, cine se va pregăti de luptă?" Pavel vorbind aici, desigur, el vorbea la aceşti Corinteni. Şi mulţi dintre ei erau oşteni, în acele zile, în oastea lor. "Acum, acum dacă trâmbiţa dă un sunet nesigur cine se va pregăti?" Voi trebuie să aveţi siguranţa pentru orice. Noi trebuie să ştim dacă este corect sau nu.
E-93 Şi acum trăim într-o zi de mare nesiguranţă. Toţi ştim asta; ziua de nesiguranţă, şi timpul de nesiguranţă. Nu cred că a fost vreodată un timp... De când a început timpul mai întâi în trecut în grădina din Eden, când a intrat păcatul şi a întrerupt Eternitatea în timp, eu nu cred că a fost vreodată un spaţiu de timp cu atât de multă nesiguranţă ca astăzi. Pentru că, nu a rămas nici măcar o speranţă în lumea naturală astăzi.
E-94 Acum, voi spuneţi, "Ei bine, am văzut vremuri, şi am citit în istorie, când războaiele acopereau pământul." Asta-i adevărat.
E-95 Dar niciodată un timp când pământul întreg să fie explodat în bucăţi, doar într-o secundă. Vedeţi? Şi aşa o distrugere, ar fi fost nevoie de săptămâni şi ore, şi aşa mai departe, acum este nevoie de un minut, poate nici atât. Doar un buton apăsat, şi este toată terminată. Este groaznic. Şi ei nu au... Cuba o poate face, ea însăşi. Aceasta nu trebuie, una mică mititică... Haiti ar putea să o facă. Chiar orice naţiune mică care vrea, poate aprinde lumea în întregime în flăcări, şi să o arunce afară din orbita ei, oricând vor ei. Vedeţi? Este nevoie doar de un fanatic, unde sunt zeci de miliarde de ei în jurul lumii, să facă asta.
E-96 Priviţi ceva caz de sinucidere doar să ajungă acolo sus, şi să fie pe acolo, şi diavolul aşa îl posedă, chiar unde atârnă aceste hangare mari, în care sunt montate, doar să apese acel unic buton, şi pornesc. Şi imediat ce se duc în sus, este pe ecranele radar ale altora; ei îl apasă pe al lor, şi iată-ne. Înţelegeţi? Asta e tot. Pentru că, ei chiar au... Fiecare ins îşi are ecranul, supraveghează, în largul mării, submarine, afară pe insule, peste tot. Situate înjur, sus în Polul Nord, jos în Polul Sud, peste tot, cu aceste ecrane mari. Lăsaţi doar pe careva să apese butonul, asta e tot ce vor ei. Şi aici butonul lor este apăsat, şi restul din ei apasă, şi apasă şi apasă. Şi ce se va întâmpla? Dar, oh, ... Gândiţi-vă că asta s-ar putea întâmpla înainte ca noi să ieşim afară din acest serviciu în această dimineaţă.
E-97 Dar, amintiţi-vă, înainte ca asta să se întâmple, Dumnezeu a promis să vină după Biserica Lui, a promis să vină, astfel noi nu ştim chiar la ce timp va veni El. Ce lucru glorios! "Tuturor celor ce iubesc arătarea Lui, El se va arăta." Nu vă... Nu v-ar place să Îl vedeţi în această dimineaţă? Şi aşa cum cântăm noi acea cântare mică, "Vreau să-L văd, să-i privesc faţa Lui. Acolo să cânt totdeauna despre haru-I salvator." Când toată viaţa se termină, şi necazurile şi durerile au zburat pentru ultima dată, şi îl vom vedea pe El. Şi acolo noi stăm, tineri, nemuritori, pentru totdeauna în Prezenţa Lui. Unde niciodată nu va fi păcat, boală, suferinţă, dureri, când tot timpul se va stinge în Eternitate. Păi, ce lucru glorios!
E-98 Şi atunci ce vă face aceea să faceţi? Să vrem să lucrăm acum, să-i aducem pe toţi în acea poziţie, pe care puteţi, pentru acea Răpire. Eu vreau...
E-99 Eu însumi m-am reconsacrat, şi i-am-i-am promis lui Dumnezeu că voi încerca să fac o porţie dublă. Eu-eu am făcut tot ce ştiu cum să fac. Şi eu doar doresc să fi fost-să fi fost un tânăr din nou, în vârstă de optsprezece, douăzeci de ani, şi să ştiu ceea ce ştiu, cum poate aş putea să stau mai mult ţn picioare, să vizitez încă câţiva, ceva de felul acela, de dragul Impărăţiei lui Dumnezeu.
E-100 Voi tinerilor în această dimineaţă, care sunteţi tineri, încă aveţi multă tinereţe în voi, şi fără să fiţi legaţi de familie şi lucruri, fie ca Dumnezeu să vă facă să vedeţi viziunea, să vedeţi¬să vedeţi în ce oră trăim.
E-101 Nesiguranţa. Haideţi doar să examinăm câteva lucruri nesigure acum, în acest timp nesigur. Este nesiguranţă despre... Fiind că am vorbit de război, este nesiguranţă în glasul domnului războiului. "Noi nu putem să înţelegem." Ei nu ştiu. Te duci, şi ei vor avea întruniri mari, şi aşa mai departe, şi ei doar nu pot să cadă de acord. Este nesiguranţă. Ei nu ştiu. Ei nu ştiu ce urmează să aibă loc. Toţi marii strategi, şi aşa mai departe, care studiază războiul, şi posibilităţile şi cum va fi, ei nu au răspunsul în această dimineaţă. Nimeni nu are. Ei pur şi simplu nu vă pot spune.
E-102 Ei bine, ştiinţa, după toate lucrurile mari la care s-au putut gândi, toată marea strategie prin care au putut să meargă, toate manevrele ştiinţifice şi comutatoarele care le-ar putea trage, ale aparatelor lor ştiinţifice, şi-şi marile lor minţi strălucite, şi minţi care gândesc pentru minţi; şi când ei s-au reunit împreună în ora aceasta, au spus un singur lucru, "Mai sunt trei minute până la miezul nopţii." Acela-i răspunsul lor.
E-103 Sau "Putem noi să supravieţuim la asta? Am putea să săpăm în jos şi să ajungem acolo, să ajungem suficient de departe sub pământ, să împiedicăm acele bombe să ajungă la noi, şi să supravieţuim ca naţiune?" Cu siguranţă nu aţi putea. Va exploda la o-o milă adâncime în pământ. Ce-i dacă aţi fi la zece mile adâncime? Dacă aţi fi, aţi fi în lavă. Dar ce-i dacă voi... Dacă aţi putea ajunge atât de departe, izbitura ar putea chiar rupe fiecare os în trupul vostru. Nu este nici o cale, în jos.
E-104 Calea este în sus. Oh, sunt atât de bucuros că am Răspunsul! Voi nu sunteţi? Un Sunet care este sigur.
E-105 Acea trâmbiţă, de a săpa în jos şi să intre în peşteri... Acum aud că ei mută tot guvernul şi alte lucruri aici afară, în jur la Fort Knox, şi jos aproape de Peştera Mammoth, şi au un loc acolo jos unde îl pregătesc. Aşa când... Dacă vine ceva ca o mică zarvă de război sau ceva, ei vor duce guvernul în interiorul acestor peşteri. Nu spune Biblia clar că se vor ascunde în peşteri şi lucruri din pământ? Exact. Vedeţi? Ei nu au răspunsul. Deci, marele nostru regim de tărie militară, nu are răspunsul.
E-106 Acum, noi obişnuiam să fim, ştiinţa noastră ar spune, "Noi putem crea o maşinărie mare.Noi avem o armă mai bună decât ar putea face Germania. Noi avem un-un-un popor care are mult curaj şi putere, şi vechea însufleţire Yankee, şi bat tamburii, şi¬şi goarnele, şi suflă, şi steagurile flutură, şi un mic ura, şi fiecare lucru aşa. Băiete, noi putem merge acolo, şi noi avem vechiul curaj în spatele nostru, ca să o facem." Voi nu trebuie să mergeţi acolo. Acesta este un timp în care o vom primi acasă. Înţelegeţi?
E-107 Doar un singur individ trebuie să apese butonul, asta e tot ce trebuie să se întâmple. Un om. Nu trebuie să aibă o mie de soldaţi instruiţi. Doar să aibă un singur om fără minte, doar posedat de diavolul, doar să apese acel buton, şi este de ajuns. Vedeţi?
E-108 Astfel, ei nu au răspunsul, aşa că ce au ajuns ei să zică în cele din urmă? "Ei bine, mai sunt trei minute până la miezul nopţii."
E-109 Am-am un film privitor la asta. Este împrumutat unui doctor prieten de-al meu acum, Trei Minute Până La Miezul Nopţii. Acum, acel film a fost realizat cam acum cinci ani, când au început Iudeii mai întâi să se întoarcă în Palestina. Şi filmul acolo îi arată pe ei aducându-i pe acei infirmi bătrâni în spatele lor, mergând pe jos. Şi ei merg în jur, luându-le interviu. Şi astfel când i-au întrebat, au spus, "Vă întoarceţi înapoi în patrie, să¬să muriţi în patrie?"
E-110 Au spus, "Noi ne întoarcem ca să îl vedem pe Mesia." Aha. Şi ce a promis profetul?
E-111 Mulţi dintre voi aţi citit revista Look, Life, şi celelalte. Ei au avut fotografiile cu acele avioane aducându-i sus, de jos din diferite locuri, jos, Iran şi locurile unde se aflau ei. Şi, când, ei nu au vrut să urce în acele avioane. Ei nu au văzut niciodată... Ei încă ară cu pluguri vechi de lemn, cum o făceau acum vreo două mii cinci sute de ani, când i-a împrăştiat Imperiul Roman. Şi ei¬ei nu vroiau să se urce în acele avioane. Dar un bătrân...
E-112 Bătrânul lor preot a ieşit acolo, unul dintre rabinii bătrâni, învăţătorii, a ieşit acolo şi a spus, "Nu ne-a spus Dumnezeu că într-o zi că ne vom duce înapoi în patrie, 'Pe aripile unui vultur'?" Ei au lăsat jos plugurile lor, s-au urcat în avion şi au zburat înapoi acasă, pe aripi. Isaia a văzut asta, dar el nu a ştiut ce era. Arăta doar ca o pasăre care zbura. A văzut Israelul venind înapoi, unduindu-se înainte şi înapoi. Şi voi care aţi călătorit în avioane, ştiţi ce este asta. Este o unduire, înainte şi înapoi, întocmai ca o pasăre care zboară, venind înapoi acasă.
E-113 Ei s-au dat jos acolo, au spus, "Ei bine, unde este Mesia?" Ei au vrut să-L vadă. Şi eu vă spun, când îi vedeţi pe Iudei ducându¬se înapoi aşa, acela este ceasornicul lui Dumnezeu. Noi suntem la sfârşit.
E-114 Acum doar recent au devenit o naţiune, au devenit tot ceea ce sunt ei, şi au moneda lor proprie, şi armata lor, şi totul, al lor totul. Ei sunt din nou o naţiune. Vedeţi? Oh, ce gând frumos! Eu am ceva Scriptură despre asta, puţin mai încolo în jos aici, da, despre asta.
E-115 Acum nesiguranţa de... de război. Noi nu ştim la ce timp. Ascultaţi la radio. Ii auziţi spunând la radio, "Luaţi atât de multe provizii în beciul vostru. Luaţi suficientă apă, din pricina ploii radioactive. Luaţi-vă un radio acolo, şi să o luaţi uşor." Văd în reviste, că ei fac reclamă la construcţii mici în care să intraţi, să o aşezaţi în beciul vostru sau în curtea voastră, sau ceva. Dacă bombele încep să vină, dacă o supravieţuiţi, ploaia radioactivă vă atinge, oricum, astfel voi chiar nu trebuie să vă îngrijoraţi. Ei ar putea da drumul la o bombă jos în New Orleans, şi ploaia radioactivă să vă ajungă aici. Astfel asta nu contează, ai muri oricum. "Deci stai înăuntru, şi rămâi în viaţă puţin mai mult," sau ceva de genul acela. Oh, vai! Eu nici măcar nu cred asta. Cred că este un non sens chiar să o încerci. Aşa este.
E-116 Dar Biserica nu trebuie să se îngrijoreze. Voi nu veţi fi aici atunci, oricum. Vedeţi? Acela-i un lucru sigur. Vedeţi? Voi nu veţi fi, pentru că certitudinea Cuvântului lui Dumnezeu pro mi te astfel.
E-117 Acum haideţi doar să luăm altceva care este nesigur, doar aşa de multe lucruri. Locurile de muncă sunt nesigure. Tu nu şti în ce ceas. Tu lucrezi astăzi, şi mâine nu se ştie. Este doar nesiguranţă. Tu vei avea un loc bun de muncă, te gândeşti. Şi a doua zi, vine şeful pe acolo, şi ia pe altcineva, şi te dă pe tine afară, bagă pe altcineva. Deci, este nesiguranţa locului de muncă.
E-118 Să luăm, de asemenea, viaţa casnică este nesigură. Eu vă spun, nu ştiu ce se întâmplat cu fibra morală a femeilor noastre. Divorţul este în mişcare. Eu... Este chiar groaznic. Şi vezi unde tribunalele de divorţ sunt aglomerate. Unde fete şi băieţi se vor căsători şi vor trăi împreună, şi au doi sau trei copilaşi, sau ceva în felul acela. Şi se vor despărţi, şi ies şi se căsătoresc cu altcineva, şi se căsătoresc cu altcineva, şi se căsătoresc cu altcineva, şi se căsătoresc cu altcineva, şi se căsătoresc cu altcineva. Şi casele lor?
E-119 Am fost într-o săracă, casă foarte săracă, seara trecută. Omul a spus, "Eu îţi spun, eu-eu chiar nu ştiu." A spus, "Eu doar nu ştiu cum o voi scoate la capăt."
E-120 Am privit în jur. El a lucrat. Avea o soţioară acolo, chiar pe cât de loială putea fi, şi patru sau cinci copilaşi cu feţele murdare în jur pe podea. Am spus, "Băiete, tu eşti un milionar."
E-121 Şi el a spus, "Ha! Ei bine, Frate Branham, eu nu aş contesta cuvântul tău." A spus, "Frate, eu nu am zece cenţi."
E-122 Am spus, "Dar tu ai ceva ce banii nu pot cumpăra." Am spus, "Tu ai o soţioară aici care probabil nu are două rochii pe numele ei." Şi-şi dacă ea avea, este că cineva i-a dat-o ei, pentru că omul are de lucru doar cu ziua, din când în când. Şi am spus, "Uite aici, dar ea este tot atât de loială cât de loială poate fi."
Am spus, "Sunt mulţi din multimilionari, în seara aceasta, ar da fiecare bănuţ din ce au, să vină acasă la o aşa soţie. Corect." Am spus, "Soţia lui este afară cu o grămadă de bărbaţi pe undeva, printr-un bar pe undeva, înjurând, cântând, fumând, conducând noaptea în jur, şi lucruri de genul acela. Şi totuşi el o iubeşte, dar iată ce are el. Viaţa lui în totalitate înfăşurată în acea femeie, şi iată felul cum se comportă ea."
E-123 Şi viceversa, femeia pentru bărbat. Vedeţi? ... Nu este nici o diferenţă. A venit timpul unde toţi, totul, este doar-doar o conglomerare de păcat. Femeia mică acasă, încercând să se îngrijească de copiii ei, şi soţul ei afară pe undeva, beat şi acţionând greşit, umblă cu alte femei. Ce ar da ea, dacă ar avea milioane de dolari, să-l vadă pe acel soţ că devine cu adevărat un bărbat? Există numai o singură cale ca aceasta să fie vreodată, Isus Cristos este răspunsul! Nu există nimic altceva care ar putea ajuta vreodată. Este la timpul sfârşitului. Este Cristos, şi numai El.
E-124 Acum, deci, am spus, ,,Câţi tătici care umblă în jur în ziua de azi, cu milioane de dolari, ar da tot ce au ei, dacă acel copilaş convulsiv care îl are el era la fel de sănătos cum sunt ai tăi aici în seara aceasta? Vezi?" El a început să se uite la mine.
E-125 Am spus, ,,Uite. Tu ai spus că ai nişte parizer şi fasole, şi o franzelă; că în această după-amiază ţi-ai primit banii, şi ai luat nişte pâine şi fasole, pentru copiii tăi în seara asta." Am spus, „Fiecare din ei cu stomacuri bune, şi au putut mânca asta. Şi tu ai mâncat, la fel." Câţi multi- ...
E-126 "Ce spunea John D. Rockefeller? El ar da pe loc un milion de dolari, dacă ar putea mânca o mâncare de varză." Am spus, "Ai spus că ai şezut la fereastră azi dimineaţă, vântul rece sufla înăuntru. El, şade într-un palat, vezi, pe undeva. Dar, totuşi, dacă tu a trebuit să şezi acolo şi să mănânci o mâncare de varză, lângă acel vânt care suflă înăuntru, îl astupi cu o bucată de hârtie." Am spus, "John D. Rockefeller ar fi dat un milion de dolari, să mănânce o singură dată cum poţi să mănânci tu, oricând."
E-127 "Câţi oameni orbi, cu un baston în mână, pipăind de-a lungul străzii, ar da fiecare bănuţ ce-l avea, pentru ochii tăi?" Vedeţi? Voi nu poţi evalua lucrurile care sunt cu adevărat bogate, cu lucrurile pe care le numim noi bogate.
E-128 Acum scuzaţi-mă, membri de biserici. Acela-i motivul că noi încercăm să spunem, în această dimineaţă, voi nu vă puteţi evalua biserica voastră mare, turlele voastre mari, şi altele, cu dragostea lui Dumnezeu care este în inima noastră, prin Duhul Sfânt care El v-o dă vouă. Nu există comparaţie. Aceste lucruri vin supranatural. Vă puteţi gândi că noi suntem ciudaţi, pentru că-i auziţi vorbind în limbi şi tălmăcesc, şi oamenii plâng, şi strigă, şi ţipă. Eu mai de grabă să am asta decât tot. Mai degrabă aş fi un păstor al unei clădiri vechi ramolite ca aceasta, unde puterea lui Dumnezeu îi întâlneşte pe oameni, unde Biserica se adună cu astfel de lucruri ca acelea; decât să am cea mai mare catedrală ce există în toată lumea, în care să predic, cu o grămadă de căldicei reci, prefăcuţi, aşa numiţi Creştini, să trebuiască să fiu atent la fiecare cuvânt pe care îl spui, şi nu poţi predica prin inspiraţie. Trebuie să îi ai aşa-aşa, şi ai grijă la fiecare judecător şi fiecare doctor, şi fiecare lucru acolo, aşa ca să nu spui ceva să le rănească sentimentele, pentru că ei sunt mari plătitori la biserică. Eu voi lua calea cu cei câţiva dispreţuiţi ai Domnului. Amin. Voi nu o puteţi evalua. Nu este nici o modalitate de¬a o face.
E-129 Deci prin urmare, astăzi, omul care este bogat este omul care este în Cristos. Acum, să zicem că ai avea vedere bună, sănătate bună, o grămadă de bani şi orice altceva, dar, totuşi, fără-fără Cristos, tu eşti pierdut. Eşti un ticălos, nenorocit, sărac, orb, gol, şi nu o şti. Vedeţi? Asta-i ce era Epoca Bisericii Laodicea. Aţi putea aparţine la cea mai mare biserică care există în naţiune. Aţi putea aparţine la denominaţiunea cea mai mare, şi încă să fi pierdut pe cât de pierdut poţi fi. Vedeţi? Astfel, omul bogat este omul care este în Cristos. Aşa este.
E-130 Acum, nesiguranţa vieţii casnice, nesiguranţa locului de muncă, nesiguranţa războiului, nesiguranţa bisericilor.
E-131 Fiind că noi am atins aceea, haideţi să vorbim despre asta câteva minute, nesiguranţa vieţii de biserică. Ei, voi-voi doar... Voi-voi doar nu puteţi evalua asta, cu greu, pentru că nu este nici o modalitate să evaluezi ce este o experienţă în Duhul Sfânt, faţă de a fi un membru a unei biserici. Vedeţi? Nu este nici o modalitate. Nu există nici o-nu există nici o modalitate să poţi cumpăra acest Duh Sfânt. Acesta vine ca un dar fără plată de la Dumnezeu. Acesta vine la oricine care va...
Voi spuneţi, "Se va duce Acesta doar la Penticostali?"
E-132 Penticostal nu este o denominaţiune. Ei au încercat să facă asta, dar voi nu îl puteţi denomina pe Dumnezeu. Pentecost este o experienţă pe care orice credincios o poate avea. Vedeţi? Este pentru Baptişti, pentru Catolici, pentru Iudei; pentru negri, pentru albi, pentru bruni, pentru galbeni, pentru roşii; pentru orice culoare, crez, sau orice; fie că eşti sărac, bogat, că nu ai nimic, că ai din belşug; fie că eşti mijlociu, sau oricine eşti. Tu, Acesta este pentru tine.
E-133 Şi este dragostea şi îndurarea lui Dumnezeu măsurată vouă, ca să O luaţi. Nu vă costă nimic. Singurul lucru care Acesta vă costă, este doar să vă predaţi viaţa Lui, şi să-L primiţi. Cât de simplu! Doar luaţi tot... Doar uitaţi tot ce aţi ştiut vreodată, şi doar predaţi-vă Lui. Şi asta-i cum vine Acesta, este doar a primii, să Îl primeşti în felul acela.
E-134 Denominaţiuni, Acesta doar nu ar putea fi. Denominaţiunea dă un sunet nesigur. Acum daţi-mi voie doar-doar-doar să vă arăt că acesta-acesta este un sunet nesigur. Te duci la această denominaţiune, ei spun, "Noi Îl avem. Restul nu Îl au." În regulă. Te duci la acea denominaţiune. Du-te la următoarea, "Noi Îl avem. Ei nu Îl au." Vedeţi, fiecare denominaţiune. Există nouă sute de denominaţiuni diferite de biserici. Nouă sute şaizeci şi nouă, eu cred, ca să fiu exact, conform cu statisticile. Nouă sute şaizeci şi nouă de denominaţiuni diferite de biserici, şi fiecare pretinde, "cealaltă este greşită," şi ei "Îl au." Astfel acela cu certitudine este foarte mult un sunet nesigur. Aha. Nouă sute şi...
E-135 Dar cum sună Aceasta, "Isus Cristos acelaşi ieri, azi, şi în veci"? Nici o nesiguranţă în Aceea, nu-i aşa? Acela-i modul de a evalua. Acolo-i unde să aflaţi unde este Adevărul. Vedeţi?
E-136 Spuneţi, "Noi Metodiştii Îl avem. Noi Baptiştii Îl avem. Noi Catolicii Îl avem. Noi Prezbiterienii Îl avem."
E-137 Bine, Isus este Acela Care Îl are, pentru că El a spus, "Eu sunt Lumina, Adevărul, şi Calea." Deci, este Cristos în voi.
E-138 Astfel aceste mari denominaţiuni diferite cu siguranţă există o diferenţă, şi ele dau un-un sunet foarte mult de neîncredere. Şi orice este aşa de nesigur cum este acela, este de neîncredere, de asemenea. Orice atât de nesigur este de neîncredere. Nu poţi depinde doar de aderarea la o biserică, şi să spui că Asta este. Pentru că, fiecare dă un sunet diferit, şi unde te duci? Te dezorientează. Dacă a existat vreodată un loc... Am făcut această afirmaţie de multe ori. O spun din nou în această dimineaţă. Cel mai rău loc unde este nevoie de misionari, pe care îl ştiu eu, este U.S.A. Ce este un păgân? Un păgân este un "necredincios."
E-139 Ei bine, acum, noi avem, în Africa, şi-şi jos în Tailanda, şi diferite părţi din ţară, noi îl avem pe-pe păgânul băştinaş care se închină la un idol. Şi îl numim un păgân pentru că el se închină la idol; el nu distinge mâna dreaptă de cea stângă, nu îşi ştie ABC-ul. El, singurul lucru care îl ştie, este, că acela este un dumnezeu despre care i-a spus doctorul vrăjitor, "Şi acela-i unde este Dumnezeu, este în acela." Şi singurul lucru care îl ştie el acum este, să găsească ceva de mâncare, şi-şi să mănânce, în orice fel poate găsi. Acum aceea-i ce numim noi un păgân. Dar, acum, cu acel om nu este aşa de greu de discutat dacă îi aduci Adevărul.
E-140 Dar omul cu care este cel mai greu de discutat este acest păgân educat, vedeţi, acest păgân de aici din Statele Unite, care are patru diplome de universitate, care stă în spatele amvonului, un necredincios.
E-141 Spuneţi, "Ei bine, noi am avut un serviciu dimineaţa trecută, şi Domnul a vindecat o-o doamnă acolo."
E-142 "Hm! Hm!" Acela-i un păgân. El este doar un păgân educat. Păgân este un "necredincios."
E-143 Alaltăieri, şezând sus acasă, a fost un grup de oameni, unii dintre ei prezenţi acum, a fost o doamnă mică care a venit cu maşina, afară în faţă. Erau cinci sau şase persoane înăuntru. A fost o doamnă care a venit cu maşina, afară în faţă, într-o rulotă. Un om a venit la uşă, şi a spus, "Frate Branham, detest să trec de acel semn de acolo. Dar," a spus, "noi eram doar în trecere, şi vreau să spun..."
Am spus, "Intră." Vedeţi? Şi am spus...
E-144 "Nu," a spus, "soţia mea vrea doar să mărturisească, să îţi spună ceva ce s-a întâmplat." Ei bine, întâmplarea făcea ca ea să fie o prietenă bună cu Sora Mercier; Fratele Leo de aici, unul din fraţii noştri de aici din biserică, unul dintre oamenii de la benzi, mama lui.
E-145 Şi cam acum opt sau zece ani în urmă, am fost pe undeva în Est aici, şi o femeie a venit pe platformă pentru rugăciune. Duhul Sfânt a spus, "Tu eşti D-na. Aşa-şi-aşa, şi ai venit dintr¬un anume loc. Tu suferi cu aşa-şi-aşa."
"Da. Aceea a fost tot adevărat."
E-146 Acolo a spus, "Acum, tu ai o prietenă care locuieşte în California, care este o prietenă de-a ta foarte dragă. Şi această femeie este pe moarte, cu cancer la rinichi."
Ea a spus, "Cu certitudine aşa este, Frate Branham."
E-147 Acela este Duhul Sfânt dezvăluind tainele inimii, vedeţi voi. Ar trebui să facă ca poporul American să cadă cu feţele la pământ şi să spună, "Dumnezeule!" Vedeţi? Ar trebui s-o facă.
E-148 Dar, oh, ei sunt păgâni educaţi. Acela este felul cu care este greu de lucrat. Vedeţi, el este atât de deştept, el "ştie mai mult decât ştie Dumnezeu," deci acela-i motivul că îşi hibridează porumbul, îşi încrucişează animalele, şi totul. Vedeţi ce şi-a făcut de unul singur? Se întoarce drept înapoi, făcând doar simplu, ei bine, o reproducere deviată din sine însuşi, aşa este, procedând astfel. În toată reproducerea din mintea lui, a spiritului, el pur şi simplu deviază, pe asta.
E-149 Acum observăm că această femeie a spus, "Da. Asta-i adevărat. Eu am o prietenă care este în California, pe moarte cu cancer la rinichi." Am spus, "Scrie-i şi spune-i, 'AŞA VORBEŞTE DOMNUL. Ea nu va muri, ci va trăi."'
Şi aceea era femeia de afară. Şi ea a spus, "Asta a fost cam poate zece, doisprezece ani în urmă." Şi a spus, "M-am făcut bine, bine şi sănătoasă. Nu există nici o pată pe acel rinichi," că ea a fost vindecată. A spus, "Cam la cinci ani după aceea, am făcut o tumoare, şi tumoarea a crescut aşa excesiv, încât a devenit," eu cred că a spus, "fie că şaptesprezece sau douăzeci şi şapte inci lăţime." Şi ea era atât de mare, că nu se putea ridica, cu această tumoare. Când încerca să se ridice, nu putea să îşi menţină echilibrul.
E-150 Şi ei au adus-o pe ea la această biserică, şi au aşezat-o chiar acolo. Şi au adus-o la timpul de seară după ce noi am avut serviciul de vindecare în acea dimineaţă. Şi fraţii de aici, i-au spus că nu ne vom ruga pentru bolnavi în acea seară. Pentru că noi urma să... M-am rugat pentru bolnavi în acea dimineaţă. Şi ei nu au vrut să pună prea multă povară pe mine deodată. Şi astfel după ce s-a încheiat serviciul, dar după încheierea serviciului, eu stăteam, vorbeam cu nişte oameni. Şi câţiva bărbaţi au luat-o pe această femeie şi au dus-o în jurul casei, şi au aşezat-o pe acea treaptă acolo în timp ce ieşeau. Şi ea şedea acolo; bărbaţii o cărau.
E-151 Şi Fratele Taylor, unul din fraţii noştri scumpi de aici, din biserică, era chiar acolo unde, când s-a întâmplat asta, şi cred, că a ajutat să care femeia în jur. Eşti tu aici, Frate Taylor? Unde eşti? [Fratele Taylor spune, "Amin." – Ed.] În spate, da, aici în spate. El stătea acolo, prezent, şi a ajutat să o aducă în jur aici în spate.
E-152 Şi tumoarea, în afară aşa. Şi astfel-şi astfel atunci a spus... Când am ieşit pe uşa din spate, doar mi-am pironit privirea asupra ei şi mă uitam la ea, am spus, "Femeie, Domnul Isus care te-a vindecat de acel cancer la rinichi, cu mulţi ani în urmă, te va vindeca şi de acea tumoare. AŞA VORBEŞTE DOMNUL." Nu am atins-o deloc sau nimic; doar am continuat să merg înainte şi am urcat în maşină, şi am plecat. Şi m-am dus. Vedeţi?
El a spus, "Vei veni afară să te uiţi la ea?"
Am spus, "Da. Sigur. Spune-i, să vină înăuntru."
A spus, "Nu. Nu avem timp. Noi chiar trebuie să plecăm."
153 M-am dus acolo. Şi o femeie mică, a sărit din maşină, chiar la fel de plată cum sunt eu. Ea-ea a avut un timp minunat, acolo afară în drum, alergând în sus şi în jos pe drum. Vorbind în limbi, şi strigând, cât a putut de tare, în faţa parohiei Prezbiteriene, având chiar un timp minunat.
E-154 Acum, unii dintre vecini poate s-au uitat afară, s-au gândit, "Ei bine, aceea trebuie că este careva ieşită de la o casă de nebuni, a venit la Fratele Branham să se roage pentru ea." Acea femeie nu era ieşită de la o casă de nebuni. Sufletul ei era doar întors din Slavă, vedeţi, având un-un timp minunat.
E-155 A spus, "Uite aici, Frate Branham." Şi-a desfăcut haina ei; doar atât de plată pe cât putea fi. A spus, "Acum, pentru primele două sau trei luni, după ce tu mi-ai spus lucrul acela," a spus, "am fost atât de grav." Şi a spus, "Doctorul a spus că el va-că nu va mai încerca nimic altceva, dacă nu îl voi lăsa să încerce să scoată acea tumoare de acolo." A spus, "Acesta ar cântării mai mult..."
E-156 Cât a spus ea, "În jur de treizeci de pounds," frate, Frate Taylor? [Fratele Taylor spune, "Da." – Ed.] În jur de treizeci de pounds, au estimat ei că ar fi cântărit tumoarea.
E-157 Şi a spus, "Deodată, A început, 'Shoo, shoo, shoo, shoo!'" Oh, El Îşi Ţine Cuvântul. Aşa este.
E-158 Acum dacă v-ar place să-i scrieţi femeii, noi avem adresa ei şi totul. Ea a lăsat-o pentru Leo, să o salute pe mama lui din partea ei, şi alte lucruri.
E-159 Şi s-a întâmplat să fie că fratele ei s-a căsătorit cu o-o prietenă de-a mea de aici din Utica. Fata era înăuntru acolo. Numele lui este Clyde Raine. El a condus totul, multe, şi o grămadă de... Chisel, îl chemăm noi. Mă jucam cu el când era un băiat. Locuieşte aici sus la Utica Pike, un fel de funcţionar de stat acolo acum.
E-160 Şi sora lui şedea în maşină. Şi ei sunt, eu cred, merg la biserica Campbellite. Mă întreb doar ce impresie a făcut asta asupra ei? Ea a spus, "Billy, este minunat." Oh, o cunoşteam pe fată, eu însumi. Am ieşit cu ea, de două ori, ca tinerii, când noi locuiam aici sus pe drum. Şi-şi o fată foarte drăguţă, pe cât de plăcută putea fi. Ea este acum cam de vârsta mea. Şi astfel, ea, dar doar şezând acolo, ascultând la acea mărturie. Şi aceasta era sora soţului ei care a fost vindecată.
E-161 Oh, eu îţi spun, frate, nu există nici o nesiguranţă în aceea. Acela-i Adevărul. Acela-i Cuvântul lui Dumnezeu. Aceea Îl face corect. Astfel...
E-162 Tot ce este nesigur este nedemn de încredere. Şi astfel când zilele din acest timp, când ei nu sunt siguri dacă Isus este acelaşi ieri, azi, şi în veci, lăsaţi acel lucru în pace.
E-163 Voi puteţi fi siguri. Puteţi şti că este. Căci a Lui... Dacă El nu mai face nici un miracol asupra voastră decât marele miracol, vă iartă păcatul! Acela-i cel mai mare miracol care l-a făcut Dumnezeu vreodată, a fost să ierte păcatul unei fiinţe umane.
E-164 Luaţi un om şi convertiţi-l de la lucruri, priviţi, care a schimbat fiinţa lui cea mai profundă de la lucruri. Că el cândva bea şi juca la jocurile de noroc, şi a făcut lucruri rele de genul acela, şi, dintr-o dată, îl întoarce chiar invers, să iubească. Şi se duce acasă la soţia lui, şi a spus, "Scumpa, îmi pare rău că te-am tratat aşa." I-a ridicat pe copilaşii lui, i-a ţinut în braţe, "Tati şi-a cheltuit toţi banii pe whiskey, şi tati a făcut asta. Şi¬şi mama a fost afară toată noaptea, şi v-a lăsat pe voi copilaşi. Eu nu voi mai face asta niciodată." "Dumnezeule, iartă-mă." Şi cum, acea mărturisire, este una dintre cele mai minunate lucruri care există. Toate Alcoolicii Anonimi, şi toate de felul acela, nu îl pot schimba niciodată cum a făcut-o aceea. Ei nu o pot face niciodată pentru persoană.
E-165 Priviţi la micuţa Rosella Griffith aici, acolo şezând acolo, când toţi de la Alcoolicii Anonimi din Chicago, patru din spitalele majore, echipa ei de doctori au renunţat la ea. În timp de un moment, pe platformă, a schimbat-o pe acea deşucheată amărâtă. Stând acolo, cu paltonul tăiat aşa, o blană de nurcă pe ea, unde i-a cumpărat-o mama ei. Ea era o fată deşteaptă. Şi îşi căra sticlele ei de whiskey în acel palton acolo, şi cu teamă că va cădea pe stradă, şi să moară de îngheţ înainte ca cineva să o poată găsi. Acolo, stând acolo, când toţi, când Anonimii şi toţi au renunţat la ea. Ea scrie acum o carte despre asta.
E-166 Acolo a venit ea pe platformă. Duhul Sfânt i-a spus, "Numele tău este Rosella Griffith." Nici o nesiguranţa în aceea. "Tu eşti o alcoolică. Ai fost la Alcoolicii Anonimi şi toate celelalte. Dar, AŞA VORBEŞTE DOMNUL, s-a terminat acum."
E-167 "Şi doamna aceea care este aici sus la balcon, este o dansatoare a lui Fred Astaire, partenera." Ea a sărit sus. "Aşa este. Şi ea este o alcoolică, şi o împătimită de droguri. Legea este în căutarea ei acum."
Şi tăticul ei s-a ridicat, a spus, "Asta mă insultă."
Ea a spus, "Aşteaptă un minut, tăticule. Omul are dreptate."
E-168 Nici o nesiguranţă în aceea. "AŞA VORBEŞTE DOMNUL, tu eşti vindecată. Predă-te." Acum ea este afară în câmp, cu soţul ei, propovăduind Evanghelia. Oh, vai!
E-169 Ce este? Isus Cristos acelaşi ieri, azi, şi în veci. În zilele când denominaţiunea dă nesiguranţa acesteia, de ce am asculta noi la o denominaţiune de biserică, când Cristos rămâne acelaşi? Nici o nesiguranţă privitor la Aceea. Este întotdeauna sigur. Acum Bi-... Noi ştim că Biblia spune aici, dacă...
E-170 Orice care este mort dă un sunet. Un lucru mort, biserici moarte, sau ce altceva, pot da sunete; dar dacă nu este o distincţie în sunet, dacă nu există vreo cale ca noi să putem fi siguri. Acum, noi ştim.
E-171 Aici, eu am câteva Scripturi notate aici despre soldaţi. Da. Soldaţii pot, în zilele lor de instrucţie, ei sunt instruiţi la acele goarne. Şi cum sună ele pentru retragere, sau pentru ce trebuie ei să facă, şi totul. Sunt instruiţi cu un sunet. Şi dacă-dacă nu cunoşteau acel sunet, cum ar şti să se pregătească? Aşa este. Dar ei sunt instruiţi la acel sunet. Şi ei ştiu, când se duce acel sunet, înseamnă un anumit lucru.
E-172 Cum, când Titus a asediat zidurile Ierusalimului, le-a înconjurat cu oştile, toţi acei soldaţi instruiţi; acei ucenici, cum au scris istoricii.
E-173 Isus, şezând sus pe munte în acea zi, a spus, "Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti; cel ce este în câmp, să nu se întoarcă la casa lui, să îşi ia haina. Cel ce este în casă să nu se urce pe acoperiş sau să coboare." A spus, "Ci să fugă la muntele lor, căci va fi o vreme de strâmtorare."
E-174 Acum priviţi ce au spus toate marile denominaţiuni ale bisericilor, când l-au văzut pe Titus înaintând. "Acum ne vom duce la casa Domnului, ca să oferim rugăciune." Ei au fost prea târziu. Acela a fost un sunet nesigur, din partea preotului. Acela a fost un sunet nesigur din partea bisericii.
E-175 Dar pentru aceia care au fost instruiţi la Glasul lui Isus, ei au pornit spre munte cât de tare au putut, şi singurii care au supravieţuit. Sunetul nesigur... "Fugiţi din cetate," acum, Isus, dacă El nu le-ar fi spus lor asta şi nu le-ar fi dat acea instruire, acel sunet de instruire, cum ar fi ştiut ei să fugă?
E-176 Acum, Josephus, marele istoric, a spus, "Singurul lucru care a supravieţuit au fost acei ucenici ai lui-ai lui Cristos, care erau canibali." Unul dintre istorici a spus că ei erau canibali. A spus, "Ei au luat un om numit Isus din Nazaret, pe care Filat l-a răstignit, şi ei i-au furat trupul din mormânt, şi au ieşit şi l-au tăiat şi l-au mâncat."
E-177 Ceea ce făceau ei era să ia împărtăşirea, "trupul Domnului," voi ştiţi, cum facem noi aici. Vedeţi?
E-178 Şi a spus, "Ei au fost singurii care au supravieţuit la aceea, pentru că ei au ieşit din cetate." Ei au cunoscut Sunetul.
E-179 Oh, frate, fie ca Duhul Sfânt să pătrundă în inimile noastre în această dimineaţă, să ne dea sunetul acelei bătăi de inimă a Duhului Sfânt şi a Puterii Sale. Numai aceea va reuşi să supravieţuiască: acel sunet al Trâmbiţei lui Dumnezeu, şi inimile noastre pregătite pentru această oră, să ştim ce să facem.
E-180 "Noi care suntem vii şi rămânem nu vom lua-o înainte sau nu-i vom împiedica pe cei adormiţi, căci Trâmbiţa va răsuna." Toţi acei ostaşi culcaţi acolo, adormiţi, de-a lungul epocilor; dar când Trâmbiţa răsună, chiar dacă sunt morţi în somn, asta nu¬i va împiedica, căci Trâmbiţa va răsuna şi îi va trezi. Ei sunt pregătiţi.
E-181 Cei nepregătiţi, nu cunosc Sunetul. Când acel-când acel Sunet, al Venirii Domnului, suflă, Acesta va zgudui Cerul şi iadul, când suflă Acesta. Dar cei care sunt în iad, aceia care sunt pierduţi, nu cunosc acel Sunet. Ei nu ştiu ce să facă.
E-182 Dar aceia, chiar dacă sunt adormiţi în Cristos, ei cunosc acel anumit Sunet.
Oh, Trâmbiţa Domnului va răsuna, şi timp nu va mai fi,
Şi dimineaţa răsare Eternă, luminoasă şi frumoasă;
Când cei mântuiţi de pe pământ se vor aduna la casele lor dincolo de cer,
Şi când se face apelul acolo sus, eu vreau să fiu Acolo.
E-183 Puneţi-vă numele în Cartea Vieţii Mielului, astăzi, prin Sângele Domnului Isus, şi acesta nu va fi un sunet nesigur.
E-184 Acum noi auzim sunetul de necazuri că se apropie, bombe atomice atârnă peste tot, suferinţă între naţiuni, dezorientaţi de timp. De ce ne-am face griji pentru locul de muncă? De ce ne-am face griji privitor la casă? De ce ne-am face griji pentru orice?
E-185 Isus nu ne-a spus niciodată se ne îngrijorăm, ci a spus, "Când vedeţi că vor începe să se întâmple aceste lucruri, ridicaţi¬vă capul, şi bucuraţi-vă, pentru că răscumpărarea voastră se apropie." Aceea-i siguranţa sunetului Evangheliei.
E-186 Când vedem Duhul Sfânt că vine în biserică, începe să discearnă gândurile inimii, făcând aceste semne mari, întoarcerea Duhului înapoi în timpul serii când Luminile strălucesc, noi Îl vedem că vine şi face chiar acelaşi lucru care l-a făcut El acolo la Sodoma, înainte ca să ardă. Îl vedem pe acel Înger cu spatele Lui întors, spune, "De ce a râs Sarah?" În spatele Lui. Isus a spus, "Cum a fost în zilele Sodomei, aşa va fi şi la venirea Fiului omului." Ce este aceasta? Este trâmbiţarea Venirii Domnului Isus.
E-187 "Iată, Eu vă voi trimite pe profetul Ilie înainte ca ziua aceea mare şi înfricoşată să distrugă lumea. El va întoarce inimile copiilor înapoi la Credinţa originală, înapoi la Evanghelie, înapoi la Puterea lui Dumnezeu, înapoi la adevăratul Duh Sfânt, înapoi la Cristos din nou, înainte să vină acea Zi mare."
E-188 Noi auzim Trâmbiţa sunând. Oh, vai! Ce este aceasta? "Treziţi-vă, voi sfinţi ai Domnului, de ce aţipiţi când sfârşitul este aproape, să ne pregătim pentru acea ultimă chemare." Dacă dă un sunet nesigur, cine se va pregăti pentru luptă, dacă este nesigur? Dar nu este nesigur.
E-189 Oamenii spun, "Ce-i cu treaba asta despre care ei vorbesc, Duhul Sfânt care citeşte chiar gândurile oamenilor, şi lucrurile care El le face?" Aceea-i siguranţa sunetului Evangheliei. Cristos a spus că va fi astfel.
E-190 "Ei bine, de ce ar putea fi toate aceste biserici mari?" Cristos a spus că va fi aşa. Nu este nesigur. Este siguranţa acestui fapt. Noi doar ce am terminat o întâlnire de opt zile privitor la asta, pentru a şti că Biblia spune cu stricteţe că acest lucru va fi aşa. Se vor ridica denominaţiuni mari, ele toate se vor forma într-o confederaţie a bisericilor. Noi avem asta, facem un chip al fiarei, ierarhia Catolică. Noi o să facem un chip fiarei. Acolo o avem, confederaţie, fiecare denominaţiune în aceasta. Nu este un sunet nesigur. Emite un sunet cu adevărat real. Este un sunet sigur.
E-191 "Noi avem o mare încredere în ONU al nostru, Naţiunile Unite." Ei bine, este cam tot atât de adânc cum era Liga Naţiunilor, chiar acelaşi lucru. Am avut o Ligă a Naţiunilor, după Primul Război Mondial. Ei aveau de gând să păzească ordinea în întreaga lume. Nu a funcţionat. Discursul real al ONU acum este atât de nesigur. Ei nu ştiu ce să facă. Ei se aflau acolo când Krushchev şi-a scos pantoful şi a bătut cu el în pupitru. Şi la ce ajută asta? Şi toate celelalte. Este nesiguranţa din partea ONU. ONU este în regulă, atâta timp cât merge, dar este prea târziu. Este prea târziu pentru orice de felul acela.
E-192 Există numai un singur Sunet sigur. Acela este Evanghelia. Pregăteşte-te pentru luptă. Ce luptă? Venirea Domnului. Pregătiţi-vă pentru luptă acum împotriva răului, când răul asediază poporul din toate părţile. Totul merge greşit, şi viaţa de căsnicie merge greşit, şi ONU cade, şi naţiunile se destramă, şi bombele atomice în jur, şi căsniciile se despart, şi maternitatea şi aceasta decade, şi imoralităţi printre oameni, şi-şi neîncredere unii faţă de ceilalţi, toate denominaţiunile se ceartă şi se agită, ce vreţi să faceţi? Fiţi siguri. Pregătiţi-vă pentru luptă.
E-193 Când televiziunea devine putredă, şi radioul, şi ziarul. Toate punctele de publicitate, lucrul chiar constant ţigări, tabac, şi whiskey, şi băutură, şi femei îmbrăcate imoral. Glume murdare şi comicii în programele de televiziune, şi America se dedă pentru asta. Ca un mare... A adus precum casa Împăratului Nebucadneţar, la-la nebunie în acea noapte, când a venit un vâjâit nebun pe acolo. Ei aveau o-o petrecere mare cu vin şi dans, şi televiziunea, dacă ar fi existat în acea zi, bufonii lor au ieşit acolo. Şi iată că a apărut o Mână care scria pe perete.
E-194 Şi, astăzi, când ne gândeam că suntem atât de în siguranţă, noi avem cei mai buni oameni de ştiinţă din lume. Noi îi avem pe cei mai buni din lume. Am ajuns să aflăm, că suntem cu mult în urmă, în cursa rachetelor. Aha. Şi atunci ce s-a întâmplat Statelor Unite? Nu numai un scris de mână pe perete, dar este – balisticele de rachete scriu pe cer, că noi suntem cu mult în urmă, ani în urmă. Care-i chestiunea? Scrisul de mână este pe perete.
E-195 În acea zi, a fost scris în limbă necunoscută, scris de mână pe perete. Acolo nu a fost decât un om, în toată împărăţia, care a putut să o tălmăcească. Dar el avea darul tălmăcirii. Şi el a tălmăcit-o, şi a spus, "Tu eşti cântărit în cumpănă, şi ai fost găsit uşor. Dumnezeu a trimis o naţiune de oameni aici printre voi, pe care îi numiţi 'holy-rollers.' V-aţi dus acolo şi i-aţi ocărât, şi i-aţi pus la moarte, şi i-aţi sufocat. Şi aţi luat dumnezeii şi idolii voştri şi alte lucruri, şi v-aţi închinat prin aceasta, şi aţi trăit în plăceri. Şi acum te-ai dus şi ai scos chiar vasele din templul Dumnezeului lor, şi veniţi aici şi faceţi glume pe seama lor, râdeţi de ei, 'holy-roller, predicatorul pleşuv,' şi toate de felul acela. Şi Dumnezeu s-a săturat de asta. Şi ceasul vostru de osândire este aproape." Chiar naţiunea care i-ar fi cotropit, aştepta la poartă chiar atunci. Doar la puţin după aceea, ei au fost masacraţi. Femeile lor au fost retezate. Gărzile lor, armata lor, totul, a fost cucerit. "Cântărit în cumpănă, şi găsit uşor."
E-196 Şi noi am fost nebuni după radio şi televiziune, şi glume, şi obscenitate, murdărie, şi excrocherie, şi meschinărie, şi de toate, încât Dumnezeu este obosit de asta. Când Evanghelia, adevărata Evanghelie a Bisericii Duhului Sfânt, merge înainte şi înapoi prin toată naţiunea, arătând siguranţa lui Isus Cristos şi a Venirii Lui, încât este aici timpul când Dumnezeu scrie peste cerurile noastre, "Cântărit în balanţă, şi găsit uşor." Amin. Noi ne aflăm într-o stare îngrozitoare. Ascultaţi la Sunetul sigur, nu la ONU cel nesigur. Da, domnule!
E-197 Chiar şi zilele trecute, când am avut alegerile... Ei au spus aici, cu ceva timp în urmă, că atunci când au numărat voturile lumii politice, şi au spus atunci, au spus, "Noi avem... Eu am un aparat acum, că totul trebuie să fie onest, pentru că voi trageţi doar o pârghie mică şi votează pentru omul vostru. Trageţi în jos, un clic mic, şi votează pentru omul vostru." Ha! Ei au descoperit că aceea este nesigur.
E-198 Dl. Edgar Hoover a demascat asta, a demascat Partidul Democrat zilele trecute. Când ei aveau aparatul instalat, că, de fiecare dată când votau pentru Dl. Nixon, ei trebuiau să voteze pentru Kennedy în acelaşi fel. Şi de ce nu fac ei ceva în legătură cu asta, atunci, dacă află că este aşa? De ce? Ei bine, nu este nici o siguranţă în asta. Voi ştiţi ce i s-ar întâmpla, D-lui. Hoover. Vedeţi? În regulă. Vedeţi, totul este nesigur. Nu poţi spune cine a fost ales, dacă Kennedy ori dacă... Kennedy a fost declarat "ales," dar eu nu ştiu dacă el este ales sau nu. Acum, eu nu sunt un politicean. Nu ştiu nimic despre asta. Dar ştiu ce este corect şi ce este greşit. Am atâta minte. Când este chiar în faţa noastră, că omul a dovedit, prin FBI, că ei au avut aparatul setat să facă asta. Nu a fost la celălalt partid, să facă aşa. A fost la partidul lui Kennedy că a făcut-o. De ce? Trebuie să fie aşa.
E-199 Nu există nimic în lumea asta care poate rămâne, în afară de Împărăţia lui Dumnezeu. Căci fiecare împărăţie este "cântărită în cumpană, şi găsită uşoară," naţiunea noastră. De ce este asta?
E-200 Aici cu câţiva ani în urmă, eu aveam un mare copac bătrân aici sus, sub care obişnuiam să mă duc şi să mă aşez. Şi m-am gândit, "Acel pom. Când sunt un om bătrân, dacă trăiesc, voi veni să şed sub acel copac." Este doar un butuc acum. Locul unde locuiam eu, îl vedeam pe tatăl meu ieşind acolo, şi braţele lui mici, scurte. El era, oh, un Kentuckian acolo jos, şi tăia şi transporta copaci şi lucruri; un ins mic, în jur de o sută şi patruzeci şi cinci sau cincizeci de pounds, dar puternic. Oh, vai! Dl. Coots, sus aici, mi-a spus că l-a văzut să încarce un buştean de frasin de nouă sute cincizeci de pounds, singur, chiar un-un om într-adevăr puternic. Îl vedeam sufulcându-şi mânicile, să se spele acolo afară, la o bucată veche de oglindă spartă înfiptă în pomul de măr.
E-201 Şi unii dintre voi din Indiana s-ar putea să nu ştiţi cum trebuia să trăiam noi în urmă de tot acolo, cu un vas vechi pentru spălat pus acolo afară lângă ulcior, pompă. Şi mama avea un sac vechi acolo, un sac pentru făină, a făcut un prosop din el, cumva l-a decorat; a tras câteva fire afară şi a făcut mici decoraţiuni la capete. Mare vechi... Ea mă freca apoi mă ştergea cu acel prosop, aproape că mi se lua pielea, cu acel vechi sac aspru, de făină. Mă freca şi mă ştergea cu acel prosop vechi.
E-202 Acum, îl vedeam pe tata stând acolo, venind, ştiţi, şi îşi rula acele mânici micuţe, şi el se spăla. Oh, vai, să vezi acei muşchi! Am spus, "Şti, el va trăi să fie în vârstă de cinci sute de ani, aşa de puternic este." Dar ştiţi ce? A murit când avea cincizeci şi doi de ani. De ce? "Aici n-avem o cetate stătătoare."
E-203 Am stat acolo în Roma, unde-unde au stat marii Cezari, care au umblat prin străzi, cu marile lor mulţimi, şi-şi pompa şi gloria, şi tot ce aveau ei. Şi ştiţi unde să găsiţi împărăţia lor? Este la douăzeci de picioare sub pământ. Două mii de ani au afundat-o.
E-204 Am stat în Cairo, Egipt, unde a stat marele Faraon, într-o zi, care a persecutat poporul lui Dumnezeu, care i-a mânat afară şi a făcut robi din ei. La douăzeci sau treizeci de picioare mai jos de acolo, sunt ruinele locuinţei lor.
E-205 Am stat acolo în Londra, Anglia, unde au stat toate marile ierarhii şi lucruri, şi toate acelea. Şi aflu, că sunt afundate sub pământ. Ce este aceasta? "N-avem aici o cetate stătătoare, dar noi căutăm Una care vine."
E-206 De ce sunt aceste împărăţii? Sunt numai ca să vă spună, vorbesc de Una care este Eternă. De ce este un pom frumos? Acesta aşteaptă. Aşteaptă după deplina manifestare a fiilor lui Dumnezeu, când acel pom va trăi veşnic. Există o Împărăţie care va veni. Şi Biblia a spus, "Aici nu avem o cetate stătătoare, dar noi căutăm Una care vine." Şi acolo Dumnezeu ne-a dat o Împărăţie care nu poate fi mişcată.
E-207 Totul pe pământ poate fi mişcat şi clătinat, este în cădere. Totul se descompune. Trăim într-o lume muribundă. Totul este pe moarte. Copacii mor. Iarba moare. Florile mor. Oraşele mor. Lumea moare. Voi muriţi. Totul moare. Eu mor. Totul moare. Anumite raze de acizi şi alte substanţe din aer, acelea, chimicalele din aer.
E-208 Chiar dacă luaţi acest pod mare de aici jos, când l-am văzut să vină, cu douăzeci şi doi de ani înainte să fie ridicat jos acolo, am văzut oameni pierzându-şi vieţile pe acesta, când au pus podul acolo peste, şi am vorbit despre aceasta. Mama a vrut să mă ducă la doctor, credea că am spasme nervoase. Şi eu i-am spus. Am spus, "Am văzut un pod care traversa, şi am numărat acei oameni." Douăzeci şi doi de ani după aceea, podul a mers peste, şi acelaşi număr de oameni şi-au pierdut vieţile. Cred că au fost şaisprezece. Exact.
E-209 Acum, m-am gândit, când au pus acele grinzi mari acolo, că podul va dura pentru totdeauna. Oh, ei l-au vopsit de trei sau patru ori, şi rugineşte chiar acum. Ce este aceasta? Razele din aer, îl ard.
E-210 Găsim o fată tânără frumoasă, de şaisprezece ani, şade în biserică, face baloane cu guma de mestecat, se distrează şi se comportă greşit, iasă şi îşi trage hainele până la un loc mic unde ea arată sexy, ca să se răsucească. Şi nu sunt puţine apusuri de soare, şi ea este bătrână şi zbârcită, şi carnea îi atârnă de pe ea. Şi acel trupuşor care îl răsucea, şi a lăsat un duh să locuiască înăuntru acolo, să o controleze, care i-a aruncat moralurile ei la câini, şi va trebui să răspundă, în Ziua Judecăţii, pentru comitere de adulter. "Orişicine se uită la o femeie ca să o poftească a şi preacurvit deja cu ea." Fără să realizeze că ea nu este altceva decât ţărână, şi se întoarce la ţărână, căci, "Ţărână eşti, şi în ţărână te vei întoarce." Ce este asta? Dacă ea ar realiza numai, şi să se oprească. Acela este un sunet nesigur.
E-211 "Bine, acum, cutare-şi-cutare la televiziune, cutare-şi-cutare la şcoală," încercând să imite anumite mici personalităţi la şcoală. Să nu permiteţi niciodată ca aceea să fie modelul vostru. Priviţi la Dumnezeu.
E-212 Oh, sunete nesigure! Alegere! Cum că a venit timpul acum, nesiguranţă!
E-213 Dacă am avea timp, haideţi doar să trecem la asta. Le văd pe surori, toate notează acele Scripturi, în regulă. Acum în Doi Timotei 2, să citim doar pentru câteva minute. Doi Timotei, al 2-lea capitol, şi începând cu al 3-lea cap-... Doi Timotei, al 3- lea capitol, haideţi doar să citim. Ascultaţi aici. "Să şti şi că..." Acum, acesta este Duhul.
Să şti că de asemenea, în zilele din urmă vor veni vremuri grele.
E-214 Acum, acela-i Duhul Sfânt care îl auziţi în biserică în această dimineaţă, vorbind acolo în urmă de tot, două mii de ani în urmă, A.D. 66, despre această zi.
Căci oamenii vor fi iubitori de sine... lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie,
E-215 Uitaţi-vă la acea zi, astăzi. Vorbeşti de sfinţi, ei te numesc "holy-roller." Uitaţi-vă la copii, cum fac ei. "Delicvenţă Juvenilă," ei vorbesc despre asta. Acum te voi contrazice, părinte. Nu este delicvenţă juvenilă; este delicvenţă părintească. Vedeţi? Asta-i ce este.
E-216 Unii dintre voi numiţi aceste mame Kentuckyane de aici, cât de "analfabet" era Kentucky. Acele mămici de acolo sus, cu o pălărie veche de soare aşa, şi se vorbeşte despre ea ca fiind atât de analfabetă şi nu îşi cunoaşte ABC-ul. Ea s-ar putea să nu fie aşa de stilată, dar, eu vă spun, lăsaţi ca una din fiicele ei să intre ca una dintre ale voastre în vreo seară; hainele răsucite de pe ea, şi ruj pe toată faţa ei, şi cu părul ei tot încâlcit. Ea nu va spune, "Ai avut un timp minunat, dragă?" Ea va apuca un laţ de pe ceva, şi ea va-ea va şti ultima dată când a ieşit. Atunci voi o numiţi, "analfabetism." Da. Asta este.
... nemulţumitori, fără evlavie,
Fără dragoste firească, călcători de cuvânt, învinuitori falşi, neînfrânaţi, neîmblânziţi, şi dispreţuind pe cei ce sunt buni, îi urăsc pe oamenii care încearcă să trăiască corect. (Vedeţi?)
Vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori de plăcere mai mult decât iubitori de Dumnezeu;
E-217 Vai, ei vor cheltui milioane de dolari să meargă la un joc cu mingea, sau ceva de genul acela, sau unde merge vreo stea de cinema să facă ceva anume, altceva aşa, întocmai ca vechiul circ Roman cu mulţi ani în urmă. Dar când vine vorba să traverseze strada la o adunare a Duhului Sfânt, ei vor sta şi vor râde în verandele lor, de asta.
E-218 Bine, voi spuneţi, "Bine, Frate Branham, aceia sunt comunişti." În regulă, haideţi să vedem ce spune al 5-lea verset.
Având o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea: ...
E-219 Tăgăduind Puterea a ce? Puterea lui Dumnezeu. "Având o formă a lui Dumnezeu, dar tăgăduiesc Puterea lui Dumnezeu." Mergând la biserică şi aparţinând la o denominaţiune, dar tăgăduind chiar existenţa Duhului Sfânt care este în Biserică, făcând-o să acţioneze şi făcând chiar cu aceleaşi lucruri care le făceau la început. Oh, vai! Vedeţi cum este acel blestem denominaţional? Ah! Sper să nu vă supăraţi pe mine. Dar sper să o primiţi în lumina în care încerc să o spun. Vedeţi? Acum observaţi asta.
Având o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea: de la astfel...
Ce spune El Bisericii? "Îndepărtaţi-vă." Îndepărtaţi-vă de la aceasta. Ieşiţi din asta. Aşa este.
E-220 Căci, ascultaţi, să citim un alt verset, sau două. Doar ascultaţi, ca să vedem cât de siguri sunt acel fel de oameni. Vedeţi dacă este nesigur.
Căci de felul acesta sunt cei ce se vâră prin case, şi momesc pe femeile uşuratice îngreunate de păcat, şi frământate de felurite pofte,
Care învaţă întotdeauna, şi nu pot ajunge niciodată la cunoştinţo adevărului.
E-221 Ce este Adevăr? Isus Cristos este Adevăr. El a spus, "Eu sunt Adevărul."
Pilat a spus, "Ce este Adevăr?"
"Eu sunt Calea, Adevărul, Viaţa."
E-222 Femei, cu tot felul de o-o-o societăţi a doamnelor, şi fac pături, şi se adună împreună, şi spun glume, şi au cine şi cine de supe ca să îl plătească pe păstor, şi aşa mai departe în felul acela, "Şi nu pot ajunge niciodată la cunoştinţa de a şti că Isus Cristos există astăzi în Puterea învierii Lui, în Duhul Sfânt." Vedeţi, "Niciodată!"
E-223 "Femei uşuratice." Acum, el nu vă vorbea vouă surorilor. A spus, "Femei uşuratice," În regulă, "frământate de felurite pofte." Voi ştiţi mai bine de atât. Astfel eu sunt bucuros pentru tine, sora mea.
E-224 "Niciodată în stare." Cât de nesigur acel sunet, atunci, este o denominaţiune formală. Cât de nesigur este sunetul bisericii astăzi. Cine ştie ce să facă? Daţi-mi voie să vă arăt biserica azi. Este un nor de război care atârnă peste tot, necazuri peste tot, şi oamenii aleargă înăuntru la biserica lor şi nu pot găsi răspunsul. Voi predica despre asta, în seara de Crăciun, Nici Un Răspuns Pentru Steaua De La Răsărit. Acum observaţi. Oh, vai! Acolo atârnă Acesta, şi ei nu au răspunsul. Ei nu ştiu ce să spună. De ce? Singurul lucru la care pot face referire "Noi am învăţat asta în universitate."
E-225 Biserica nu depinde de ce au făcut ei în universitate. Ci este Duhul Sfânt viu în Biserică, conducând-O şi călăuzind-O, şi arătându-I mai dinainte lucruri care vor veni, cum a făcut El în zilele lui Titus; avertizându-i despre lucrurile care urmau, ca să fugă de mânia viitoare. Oh, vai! "Cel ce are o ureche, să audă ce zice Duhul bisericilor."
E-226 Acum există ceva, atunci? Aş întreba. Nu vreau să vă ţin prea mult în dimineaţa asta. Dar există ceva care este sigur? Dacă v-am spus aşa de multe lucruri care sunt nesigure, există ceva care este sigur? Există vreo siguranţă despre ceva cât de cât? Păi, desigur, eu sunt atât de recunoscător că există. Există ceva care este sigur?
E-227 Vă voi spune ce este sigur, asta este, Evanghelia lui Isus Cristos. Acum, dacă vreţi să notaţi asta. Nu vom merge la aceasta, dar voi puteţi dacă vreţi. Matei 24:35, Isus vorbind despre aceste zile şi ce urma să se întâmple. Matei 24:35, El a spus, "Cerurile şi pământul vor trece, dar Cuvântul Meu nu va trece niciodată." Asta este sigur. Nu-i aşa? Acela-i un lucru care este sigur, este Cuvântul Său. Acum, există un lucru. Vedem că nu putem clădi pe biserica noastră. Nu putem clădi pe naţiunea noastră. Noi... Este prea nesigur. Dar există un lucru care este sigur, acela-i, Cuvântul lui Dumnezeu este sigur. Va trebui cu siguranţă să o faceţi.
E-228 Unul dintre ei a spus, "Un lucru sigur erau-erau taxele." Oh, nu. Taxele nu sunt prea sigure. Domnul s-ar putea să vină. Ei le pot storna atunci. Este totul terminat atunci.
E-229 Ei spun, "Moartea este sigură." Nu, domnule. Moartea nu este sigură. Nu, într-adevăr. S-ar putea să fie o Răpire, atunci nu este moarte. Nici moartea nu este prea sigură. Nu, nu, nu în această zi. A fost, cu mulţi ani în urmă, dar nu acum. Moartea nu este prea sigură.
E-230 Şi oricum, ştiu de un om care cândva, a umblat cu Dumnezeu, ca să arăt un exemplu. Şi într-o zi el a obosit umblând, astfel el pur şi simplu a devenit foarte uşor şi a început să umble în sus, a mers în sus Acasă cu Dumnezeu. Ştie cineva cine era? [Adunarea spune, "Enoh." – Ed.] Enoh. Şi ce era el? Un simbol al Bisericii din această zi.
E-231 Şi Noe, care este un simbol, şi noi am avut asta săptămâna trecută în lecţia noastră. Noe, simbolul Israelului care va fi dus dincolo, va fi acolo pe Muntele Transfigurării, acolo în¬în Europa, jos în Palestina, veghează. Şi când ei... Când Noe a văzut că Enoh lipsea, s-a gândit, "Ce s-a întâmplat cu Enoh? Ce s-a întâmplat cu Enoh? Unde este?" Care, era un nepot. Noe a fost nepotul lui Enoh. Şi a spus, "Unde este? Cei s-a întâmplat? Noi nu îl mai putem găsi." Noe a început să construiască acea corabie. El ştia că timpul era aproape, chiar atunci.
E-232 Şi acum când Biserica este luată sus, şi oamenii spun, "Ei bine, eu-eu-eu am chemat poliţia. Eu-eu am făcut apeluri. Ea era aşezată chiar la masă, şi ea a dispărut." Da. "Eu-eu doar nu ştiu ce i s-a întâmplat." Ei bine, nu este numai asta. Ei bine, poliţia spune, "Noi am-noi am primit cinci sute de apeluri despre aceasta, în această dimineaţă." Ce s-a întâmplat? S-a terminat atunci, pentru voi Neamurile. Aşa este. Veghind.
E-233 Cuvântul lui Dumnezeu este sigur. "Cerurile şi pământul vor trece," Matei 24:35, "dar făgăduinţele lui Dumnezeu nu pot da greş." Isus a spus, "Toate cerurile şi pământul vor trece."
Tu spui, "Cerurile?" Da. Ma-...
E-234 Apocalipsa 21, Ioan a spus, "Am văzut un Cer nou şi un pământ nou, pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi au trecut; şi marea nu mai era. Şi eu Ioan am văzut Cetatea Sfântă, Noul Ierusalim, coborându-se din Cer, ca o Mireasă (asta-i ce era Aceasta) împodobită pentru bărbatul ei." Oh, asta-i unde vreau să fiu eu. Dumnezeule, ajută-mă să fiu Acolo în acea zi. În regulă. Promisiunile lui Dumnezeu sunt sigure. Noi ne dăm seama de asta.
E-235 Acum haideţi doar să luăm o mică-o mică Scriptură, sau o mică călătorie, şi să ne întoarcem în trecut şi să găsim ceva care a crezut în zilele care au trecut, cum au ieşit ei, prin a nădăjdui că Cuvântul lui Dumnezeu a fost un sunet sigur. Acum să ne întoarcem la începutul Bibliei, doar pentru două sau trei personaje. Şi vom fi gata pentru rândul de rugăciune, următoarele cincisprezece minute, sau cam aşa.
E-236 Acum să ne întoarcem la primul, şi să îl luăm pe Fratele Noe, la început. Noe, în Genesa. Noi aflăm că acolo erau două sau trei sunete, multe sunete fiind date în zilele lui Noe. Unul dintre ele, Noe a auzit Glasul lui Dumnezeu, care a spus, "Va ploua." Acum, Dumnezeu...
E-237 Ascultaţi. Dumnezeu de obicei vă spune ceva care este atât de absolut nesăbuit, faţă de lucrurile lumii, care aceasta doar... El o face ca să confunde lumea. Vedeţi? Ei sunt doar confunzi în mintea lor. Ei spun, "Acum, o grămadă de holy-rollers, oh, pentru numele lui Dumnezeu! Nu-mi spuneţi asta, că Dumnezeu, sfântul Dumnezeu, va locui într-un astfel de grup?"
E-238 Este acelaşi lucru care l-a spus Balac, şi Balaam l-a spus, când au privit în jos şi au văzut Israelul. A spus, "Ei bine, ei au făcut tot ce era rău, în linia aceea, ei fac." Dar el a omis să vadă acea Stâncă lovită şi acel Şarpe de Aramă, şi să vadă acele semne şi minuni, de vindecare şi lucruri, în tabără. În principiu, ei erau chiar la fel. Dar Dumnezeu face ceva atât de radical. Dumnezeu este un radical. Acum asta sună ciudat, dar El este. Acum, noi chiar aflăm, cu câteva personaje.
E-239 Priviţi la Noe. Acum, Biblia spune că, în ziua lui Noe, nu a plouat niciodată din cer. Dumnezeu a udat pământul, în sus prin pământ. Nu a plouat niciodată. Şi iată un "fanatic" acolo afară, care construieşte o corabie mare, lungă cam cât două blocuri de oraş. O corabie care să plutească, când acolo nu era nimic în care să plutească! Nu era apă. Nu era deloc chiar. Singurul lucru pe pământ, cel mai mare lucru, era un izvor. "Acum pentru ce construieşte el acel lucru, şi o dă cu smoală pe dinăuntru şi pe dinafară, şi lucruri de felul acela? Păi," au spus "de unde vine acea apă, Noe?"
"Ăă, de sus acolo."
E-240 "Bine, eu sunt un om de ştiinţă. Şi eu-eu-eu pot dovedi, prin intermediul acestui aer, că-că nu există nici-nu există nici o apă acolo sus. Dacă ar fi, ar cădea chiar acum. Nu este nimic acolo sus. Îţi pot dovedi ştiinţific că nu este nimic acolo sus."
E-241 "Bine, dar," Noe a spus, "tu şti, Dumnezeu este în stare să o pună sus acolo." Asta-i tot. "Dumnezeu a spus că va fi acolo sus, şi va fi acolo."
"Ei bine, ce faci, Noe?"
"Eu-eu mă pregătesc pentru asta. Vezi? Eu mă pregătesc."
E-242 Bine, acum, ştiinţa dădea un sunet. Ştiinţa a spus, "Acea grămadă de holy-rollers de acolo de pe acel deal sunt de fapt nebuni. Păi, ei-ei şi-au ieşit din fire. Ei bine, ei-ei-ei cioplesc o corabie mare acolo. Ei bine, ce în lume vor face ei cu asta? Ei bine, dacă am lua toate izvoarele din lume, şi le-am pune toate în apă, nu va fi suficient nici măcar să umezească coca. Şi aici ei spun, 'Aceasta va pluti. Şi acea apă vine jos de sus de acolo."'
E-243 Dar, Noe, indiferent de cât zicea ştiinţa că este o nebunie, el dădea ascultare la un Sunet sigur. Dumnezeu a spus, "Eu voi distruge lumea cu apă." Nimic nesigur privitor la asta. Suna nesigur atunci, dar era Cuvântul lui Dumnezeu, indiferent de cât de prostesc suna.
E-244 Dumnezeu a spus, "Eu sunt Domnul care te vindecă." Nu este nimic nesigur privitor la aceea. Tu crede asta.
E-245 Dumnezeu a spus, "Eu voi da, la oricine vrea, Duhul Sfânt." Acesta vine. Nu este nimic nesigur privitor la aceea.
Spui, "Sunt un beţiv. Sunt o prostituată. Eu sunt..."
E-246 Nu îmi pasă ce eşti tu. "Oricine vrea, să vină." Nimic nesigur.
E-247 Aş prefera ca El să spună aşa, decât să fi spus, "Dacă William Branham va veni, în 1960, Eu îi voi da izvorul de Apă a Vieţii." Acum, aceea ar fi fost destul de bine, s-ar părea să fiu eu. Dar s¬ar putea să fie doi William Branham. Nu aş şti care sunt eu.
E-248 Dar când El a spus "oricine," eu ştiu că era vorba despre mine, oricum, aşa că eu eram-eu eram cel care vroia să vină. Vedeţi?
Deci, vedeţi, Cuvântul lui Dumnezeu este sigur.
E-249 Acum pentru lumea de afară, lumea ştiinţifică, sună foarte nesigur. Vedeţi? Pentru că, a spus, "Acum, cine s-ar gândi vreodată... Acum priviţi. Acolo este luna în timpul nopţii. Acolo sunt stelele. Acolo este atmosfera." Şi ei erau cu mult mai deştepţi în acea zi, ştiţi, decât sunt ei acum.
E-250 Ei au construit sfincşii în acea zi. L-am putea noi construi astăzi? O singură labă, şi este nevoie de şaisprezece platforme, ca să o aşeze acolo, şi este înaltă cât jumătate de bloc de oraş, în aer. L-am putea noi construi?
E-251 Ei au construit piramida în acea zi. Când, acei bolovani acolo, cântăreau sute de mii de tone. Ei bine, noi nu avem nimic în lume care să o poată construi. Noi nu avem nici o forţă. Benzina sau nimic altceva nu ar putea niciodată să o ridice sus acolo. Nu aţi putea avea o maşinărie suficient de mare. Cum au făcut... Şi este atât de perfect încât... Nu este mortar în aceasta. Dar au tăiat-o aici pe pământ, şi au pus-o sus acolo, cumva, şi nu poţi lua o lamă de ras şi să o strecori în aceasta aşa, se potrivesc atât de aproape împreună. Mai deştepţi decât suntem noi acum. Şi acelaşi deştept...
E-252 Ei aveau o vopsea acolo în trecut. Puteau face o mumie în acea zi. Noi nu putem face una astăzi. Nu am putea face dintr-un trup uman o mumie, noi nu ştim ce puneau ei în ele, ca să le facă să arate natural. Ei aveau-ei aveau vopsea, o puneau în pânză în acea zi, care noi nu o avem acum. Nu am putea face nimic ca aceasta. Există doar multe lucruri care le aveau ei atunci, pe care noi nu le-am avut.
E-253 Aici cu ceva timp în urmă, au scos la suprafaţă o-o instalaţie de apă modernă, chiar aici în Mexic, care a fost scufundată în timpul antediluvian. Instalaţie de apă modernă, mult mai deştepţi decât suntem noi astăzi! Vedeţi?
E-254 "Cum a fost în zilele lui Noe," oameni deştepţi cum fac aceea, "aşa va fi la venirea Fiului omului," o altă generaţie deşteaptă.
E-255 Cât de deştepţi erau acei oameni, probabil o ştiinţă mai mare, că a putut măsura cât de departe era fiecare stea de alta. Erau atât de deştepţi încât, din punct de vedere geografic, ei au pus corect acea mare, piramidă enormă, şi atât de centrată pe pământ, încât, indiferent de unde se află soarele, acolo nu este niciodată o-niciodată o umbră în jurul ei. Dimineaţa, seara, amiază, de oriunde, nici o umbră în jurul ei. Vedeţi? Am fost acolo.
E-256 Acum observaţi toate aceste lucruri care le-au făcut ei, şi puterile care le aveau. Şi vă puteţi imagina, nu a plouat niciodată, şi nimic în ceruri să facă să plouă. Cum era posibil să facă-acel om să facă ca acel mesaj să fie înţeles? El nu a făcut¬o. Asta a fost.
E-257 Dar cum Noe a stat în uşa corabiei, şi a avertizat poporul despre distrugerea ce venea, aşa este un predicator al Evangheliei care este născut din nou, astăzi, stând în Uşă, Cristos Isus, învăluit în jur de Duhul Sfânt, avertizându-i pe oameni despre o distrugere care vine. Sigur. Cum a fost în zilele lui Noe, aici stăm noi în această zi.
E-258 Acum, cum putea ştiinţa să spună, "Ploaia vine de acolo?" Dar, vedeţi, Dumnezeu a ştiut cum să aducă ploaia de acolo. El sau a cauzat un cutremur de pământ, sau cineva deţinea putere atomică, care au aruncat-o şi au aruncat în aer o parte din pământ. Şi a înclinat pământul în spate, l-a aruncat afară din orbită, şi acum se înclină înapoi. Şi când au făcut asta, căldura pământului şi frigul pământului, de la soare şi departe de soare, a cauzat norii să vină acolo. El este Iehovah-jireh. El Îşi poate procura orice a spus Cuvântul Său.
E-259 Acum El poate să Îşi procure o Biserică. El nu trebuie să mă aibă pe mine. El nu trebuie să vă aibă pe voi. Nu. El nu trebuie. El nu trebuie să o aibă. El poate procura, altcineva îţi poate lua locul. "Ai grijă ca cineva să nu-ţi ia cununa." El nu trebuie să¬să ne aibă pe noi, dar noi trebuie să îl avem pe El. Dacă aţi trăit vreodată, voi trebuie să îl aveţi pe El, pentru că El este Unicul, cum a spus Petru. Când...
E-260 El a spus, "Vă veţi duce toţi aşa?"
Când El a ajuns să le spună Adevărul. El a fost un Om măreţ când El le vindeca toţi bolnavii. Oh, când El avea semne şi minuni care Îl urmau, El era un Om grozav. Dar când El a început să le spună Adevărul, atunci ce s-a întâmplat? Atunci, "El a devenit un fanatic." Ei au plecat de la El.
El s-a întors către ucenici. Amintiţi-vă, El era foarte independent, pentru că El era Dumnezeu. El s-a întors în jur, a spus, "Vreţi să plecaţi, şi voi?"
E-261 Petru a spus, "Doamne, la cine să ne ducem? Unde să ne ducem? Căci Tu eşti Acela care are Cuvintele Vieţii Eterne, şi noi suntem siguri de asta." Vedeţi? Nu este nici o nesiguranţă privitor la Aceea. "Noi suntem siguri că Tu eşti Cel care O are. Noi nu suntem aruncaţi de fiecare vânt de doctrină. Noi ştim că Tu ai Cuvintele Vieţii Eterne, pentru că nici un om nu poate face lucrurile care le faci Tu fără ca Dumnezeu să fie în el, aşa este, să fie cu el." Nicodim a spus aceeaşi remarcă.
E-262 Acun să spunem, atunci, Noe. Era sunetul nesigur, la care asculta Noe? Nu, domnule. Acesta era corect. Noi am avut o distrugere antediluviană, a distrus toată lumea, şi Dumnezeu a trimis apa întocmai cum a spus El. De ce? Este Cuvântul lui Dumnezeu care a spus aşa. Ştiinţa s-a înecat şi a pierit.
E-263 Priviţi, chiar lucrul care l-a salvat pe Noe, i-a ucis pe criticii lui. Aţi ştiut asta? Chiar apa. Dacă nu ar fi fost nici o apă, Noe nu ar fi putut fi salvat. Corabia a fost cea care a plutit. Deci chiar lucrul care a plutit corabia, i-a înecat pe critici.
E-264 Şi chiar Duhul Sfânt astăzi, de care râd oamenii, Acesta va salva Biserica şi îi va condamna pe critici. Chiar acelaşi lucru, vedeţi, chiar acelaşi lucru. Ce salvează, ucide pe cei... Ce salvează credinciosul, condamnă pe necredincios. Aşa este. Astfel, vedeţi, aveţi credinţă în Cuvântul lui Dumnezeu. Acela este un lucru pe care puteţi sta, şi să ştiţi că Acesta este sigur. Ce spune Dumnezeu este sigur. Doar credeţi-L.
E-265 Acum haideţi să luăm un alt personaj, în zilele lui Moise. Acum, Moise a încercat prin intermediul programului educaţional, a încercat prin programe militare, să elibereze Israelul, pentru că ştia că a fost născut să facă asta. Şi era ora ca el să o facă. Dar a încercat pe calea lui, educaţia lui, şi formând marea lui societate, sau aşa ceva, făcând o propunere militară din aceasta. Cu etica lui proprie, a eşuat. Acum ascultaţi atenţi.
E-266 Dar într-o zi, Dumnezeu l-a apucat, printr-un rug aprins. Şi priviţi cât-cât de iraţional l-a tratat Dumnezeu pe acel om. Acum, Dumnezeu l-a tras sus la rugul aprins şi El i-a vorbit. Acum, Dumnezeu nu i-a vorbit niciodată înainte, el doar a învăţat aceasta dintr-o carte. Astfel, Dumnezeu i-a vorbit.
E-267 Acela-i motivul că Noe a ştiut despre ce vorbea el. Dumnezeu i-a vorbit. Aşa-i cum a ştiut el. A auzit Aceasta de la Dumnezeu. Vedeţi? Şi acum într-o zi când nici...
E-268 Moise, instruit, rafinat, oh, vai, era el un învăţat! Vai! Şi era el un bărbat militar! Şi s-a gândit, "Cu toată învăţătura mea... Eu am o Ph.D., o D.D.D., o dublă L.D., şi toate Diplomele la care se poate imagina. Dar, acum, cu siguranţă voi şti cum să fac asta, pentru că eu sunt-eu sunt creierul Egiptului."
E-269 Mie nu-mi pasă al cui creier eşti tu, acesta nu este bun, când se ajunge la al lui Dumnezeu. Este nebunie. Creierele voastre sunt nebunie, pentru Dumnezeu. Vedeţi? "Pentru că, căile Mele sunt mai sus decât căile voastre, şi gândurile Mele sunt mai sus decât gândurile voastre, zice Dumnezeu." Vedeţi? Astfel, creierele voastre cele mai bune...
E-271 Moise a încercat, printr-un sunet nesigur, etica lui. Educaţia lui, aceasta era nesigură. Dar într-o zi el a auzit un Sunet sigur. Oh! Acum mă simt religios. Da. A auzit un sunet sigur, pentru că a văzut o Lumină care atârna într-un rug. "Scoate-ţi încălţămintea, unde stai, pentru că este pământ sfânt." A spus, "Am auzit strigătele poporului Meu, şi Îmi amintesc Cuvântul Meu." Amin. Nimic nesigur privitor la aceea. "Îmi amintesc cei¬am spus lui Isaac, şi Iacob, şi Abraham, şi lor la toţi. Îmi amintesc făgăduinţele Mele. Eu nu le uit. Eu văd strigătele acelor oameni, şi timpul este aproape. Eu te voi trimite pe tine, Moise."
Moise a spus, "Cum să mă pot întoarce vreodată?"
E-272 Ascultaţi. "Cu siguranţă Eu voi fi cu tine." Nimic nesigur privitor la Aceea.
E-273 "Cum am fost cu Moise, aşa voi fi şi cu tine." Vedeţi? "Şi Eu voi fi cu tine." Nu este nimic nesigur în asta. "Eu voi fi cu tine."
El i-a spus lui Iosua, ani mai târziu, "Cum am fost cu Moise, aşa voi fi Eu cu tine."
"Cum voi prelua acele cetăţi mari înconjurate de ziduri?"
E-274 "Eu... Asta nu-i ca tu să înţelegi. Eu am fost cu Moise. Eu voi fi cu tine. Şi orice loc pe care îl va călca piciorul tău, este stăpânire. Doar continuă să mergi. Vezi? Nimic nu îţi va sta înainte, toate zilele vieţii tale." Nimic nesigur în asta. "Eu voi fi cu tine."
"Cu siguranţă Eu voi fi cu tine," i-a spus Dumnezeu lui Moise.
E-275 Acum vreau să observaţi când un om aude Glasul lui Dumnezeu, în mod personal aude Cuvântul lui Dumnezeu. Acum, voi Îl puteţi auzi. Voi spuneţi, "Bine, Dumnezeu trebuie să vină să mă întâlnească." Da, domnule. Aş putea să stau aici şi să predic până-până cad mort în amvon, zece, douăzeci, treizeci, cincizeci de ani de acum, voi nu Îl veţi auzi până când Dumnezeu nu vă descoperă Cuvântul vouă. Poţi sta chiar în scaunul tău. Tu nu trebuie să fi lângă un rug aprins. Poate eşti mai aproape decât crezi că eşti. Doar stai acolo şi lasă-l pe Dumnezeu să îţi vorbească, în Cuvânt.
E-276 "Eu trebuie să încetez cu acest fel de viaţă pe care o trăiesc. Eu trebuie să fiu bine." Acela-i Dumnezeu, Dumnezeu în Cuvântul Său, făcându-Se cunoscut ţie. "Ar trebui să îmi pun în regulă viaţa mea cu Dumnezeu." Acela-i Dumnezeu. Acela¬i Dumnezeu, sigur. "Va trebui să mor într-o zi." Sigur că tu vei muri. "Va trebui să răspund la Judecată." Sigur tu vei răspunde la Judecată.
E-277 Atunci unde este judecata ta, acolo la Tron unde nu ai nici o îndurare, sau aici la Tron unde poţi primi îndurare? Acum, este alegerea ta. Acela este un pom, ca în grădina din Eden, unul al Vieţii şi unul al morţii. Să-L amâni, până Acolo, tu mori. Ia-L acum, şi vei trăi. Acum tu eşti judecătorul, vezi, tu eşti cel care trebuie. Tu eşti judecătorul acum, dar El este Judecătorul atunci. Tu eşti judecător acum, fie că Îl vrei sau nu. El este Judecătorul atunci, dacă L-ai primit sau nu. Deci tu doar trebuie să te decizi, ce vrei să faci, dar depinde de tine. Fiecare om, ca Adam şi Eva, binele şi răul stă înaintea fiecărei persoane, şi voi trebuie să vă luaţi decizia.
"Cu siguranţă Eu voi fi cu tine."
E-278 "Cum să mă întorc vreodată şi să-i spun şefului meu că sunt mântuit şi umplut cu Duhul Sfânt?"
"Cu siguranţă Eu voi fi cu tine."
E-279 "Cum să-i spun vreodată soţului meu că voi înceta cu răutatea mea? Cum voi reuşi vreodată să fac asta?"
"Cu siguranţă Eu voi fi cu tine."
E-280 "Cum pot să-i spun soţiei mele, că eu-eu am trăit greşit, am făcut lucruri greşite? Cum aş putea vreodată să fac asta? Cum pot să stau vreodată înaintea familiei mele din nou? Cum mă vor crede ei vreodată, când-când ei ştiu că am înjurat şi m¬am comportat greşit, şi am făcut lucrurile care le-am făcut, şi să merg înapoi şi să le spun că 'eu sunt un Creştin'?"
"Cu siguranţă Eu voi fi cu tine," a spus Dumnezeu.
E-281 Te va face să faci lucruri la care nu te-ai fi gândit. Priviţi la Moise, cât de radical l-a făcut să acţioneze. Ce a făcut el? Acel om; în vârstă de optzeci de ani...
E-282 Tu spui, "Bine, Frate Branham, eu-eu ajung să fiu un om de vârstă mijlocie, un om bătrân. Sau..." Nu-mi pasă cât de în vârstă eşti tu. Aceea nu are nimic de-a face. În ziua în care Dumnezeu te poate linişti suficient ca să îţi vorbească, şi tu Îi poţi auzi Cuvântul, aceea este ziua în care El îţi vorbeşte, indiferent de vârsta ta. ,,Cum pot face asta vreodată, Frate Branham?"
E-283 Priviţi la Moise, în vârstă de optzeci de ani. Egiptul avea întreaga lume biruită. Ei deţineau fiecare, toate secretele lor militare şi totul chiar în mâna lor. Şi Moise a pus-o pe nevasta lui călare pe un mic catâr, l-a pus pe Gherşom pe şoldul ei. Şi iată-i mergând, a doua zi dimineaţă, cu un toiag strâmb în mâna lui, barba albă atârnându-i în jos aşa, şi probabil capul lui chel strălucindu-i, în acel fel. Şi acest catâr bătrân mergând în jos pe acolo, trăgea acest catâr bătrân înaine. El striga "Slavă lui Dumnezeu! Laudă Domnului!"
Cineva spune, "Moise, unde te duci?"
E-284 "Mă duc jos în Egipt, să-l cuceresc."
"Ce ridicol!"
E-285 Dar când un om vorbeşte cu Dumnezeu, şi are Glasul lui Dumnezeu în el, şi Cuvântul lui Dumnezeu în el! "Dacă rămâneţi în Mine," Ioan 15. "Dacă rămâneţi în Mine, şi Cuvintele Mele în voi; puteţi cere orice veţi vrea, şi vi se va da." Vedeţi? Nimic nesigur. Aceasta se va face. Aşa este. Nimic nesigur.
E-286 Moise, "Cum Tu..." Moise s-ar putea să-i fi spus lui Dumnezeu, "Cum voi face eu asta, să fie invazia unui singur om? Cum pot eu, un om bătrân aici, în vârstă de optzeci de ani, şi cum voi merge eu acolo la acea oaste mare de milioane de bărbaţi, şi să preiau controlul?"
E-287 "Cu siguranţă Eu voi fi cu tine." Asta era tot ce trebuia să ştie. Iată-l că merge. Iată-l că merge. Se duce jos. Şi a şi preluat controlul. De ce? A fost sigur că Sunetul care l-a auzit el era corect.
E-288 Şi Sunetul pe care îl auziţi voi în această dimineaţă este corect, pentru că Acesta-i Cuvântul lui Dumnezeu.
E-289 Copiii Evrei la cuptorul aprins, cum au ştiut ei că vor fi izbăviţi? Au spus, "Dumnezeul nostru este în stare să ne izbăvească." El nu a mai făcut-o înainte. "El este în stare să ne scoată din acest cuptor aprins. Dar, cu toate acestea, suntem siguri că El este în stare." Nici o nesiguranţă privitor la aceasta. "Noi doar am ştiut voia Lui, dar, oricum, noi nu ne închinăm la chipul tău."
E-290 "Noi nu ne ducem la acea petrecere. Noi nu vom fuma acele ţigări. Noi nu vom bea acel lichior. Noi nu vom spune acele minciuni. Noi nu vom comite adulter. Nu ne vom mai abandona soţiile, soţii noştri. Noi suntem siguri, Dumnezeu ne poate izbăvi."
E-291 "Ei bine, dacă o faci, te vor arunca afară din jocul de bunco. Te vor arunca afară de la partida de joc de cărţi, ajutorul doamnelor."
"Nu îmi pasă ce îmi fac mie. Dumnezeu este în stare să mă izbăvească."
E-292 "Şti ce vor face? Te vor numi de modă veche. Îţi laşi părul să crească din nou, dacă faci asta. Apoi porţi acele haine lungi şi te comporţi ca o doamnă. Şti ce vor face? Te vor numi de modă veche."
E-293 "Mie nu îmi pasă ce fac ele. Dar Dumnezeu este în stare să mă izbăvească, şi acela-i lucrul ce-l caut eu astăzi. Dumnezeu este în stare să mă izbăvească. Asta e tot."
E-294 "Bine, dacă tu nu porţi pantaloni scurţi această vară care vine, ce va spune Susie?"
E-295 "Mie nu-mi pasă ce spune Susie. Eu vreau să ştiu ce spune Dumnezeu. Pentru că, Susie are un sunet nesigur. Dar al lui Dumnezeu iste corect. Acela este un Sunet sigur." Astfel, El i¬a izbăvit.
E-296 Cât de sigur a fost Abraham, după ce a aşteptat douăzeci şi cinci de ani, după un copil care Dumnezeu i-a spus că îl va avea? Vi-l puteţi imagina pe Abraham, un om bătrân, cu reputaţie bună între oameni? Şi într-o zi, Dumnezeu i-a vorbit, a spus, "Abraham, Eu te voi face un ,tată al naţiunilor,' îţi voi schimba numele acum, şi te voi numi Abraham, de la Abram în Abraham. Şi Eu o voi numi, din Sarai (S-a-r-r-a) în S-a-r-r-a-h 'prinţesă,' şi Eu îi voi schimba numele. Şi acum voi amândoi sunteţi... Să vedem, Abraham, tu ai şaptezeci şi cinci de ani, şi ea are şaizeci şi cinci de ani. Tu trăieşti cu ea de când era cam de şaisprezece, şaptesprezece ani, pentru că ea este sora ta vitregă. Şi tu ai trăit cu ea tot timpul acesta. Te-ai căsătorit cu ea când era doar o fetiţă, şi totuşi voi nu aveţi copii. Dar Eu-Eu voi face asta. Aha. Eu îţi voi da un copil. Şi tu Mă crezi, Abraham?"
'Da, Doamne, eu Te cred."
'Bine, acum, ei vor-ei vor spune că tu eşti 'nebun."'
'Oh, asta-i în regulă, Doamne. Este în regulă."
"Tu spune-le că vei avea un copil."
E-297 Bine, el se duce în jur şi o apucă pe Sarah, a spus, "Scumpo, şti ceva? Noi vom avea un copil."
"Ce? Un copil?"
"Da."
"De unde şti?"
"Dumnezeu a spus aşa."
E-298 "Amin. Este aşa, atunci, scumpo, noi îl vom avea. Bine, acum, şti ce voi face eu? Tu dă-mi câţiva bani. Mă duc jos, să cumpăr nişte botocei. Voi lua nişte faşe şi prinzători. Şi noi ne vom pregăti pentru acest copilaş, vezi, pentru că vine chiar acum. Da, domnule." Astfel ea s-a dus la magazin.
E-299 Şi îi aud mergând la doctor, şi spun, "Doctore, şti ceva? Vreau ca să te pregăteşti acolo la spital. Noi vom avea un copil."
E-300 "Ăă, ăă, ăă, ăă, ăă! Hm! Ăă, tu, cum ziceai că te numeşti?"
"Abraham."
301 "A-ha. Da. Da, domnule. Mă scuzaţi. Sunt grăbit astăzi, înţelegeţi."
E-302 Se duce în spate, spune, "Hei, tu mai bine trimite autorităţile afară, verificaţi mintea acelui om bătrân. Păi, el are şaptezeci şi cinci de ani, şi acea femeie bătrână şade acolo afară cu un şal mic peste umărul ei, ca o bunicuţă, şi spune că ea va avea un copilaş. Păi, nu este acela-nu este acela fiul lui Terah jos acolo, care a venit de sus din Şinear, sus acolo la turn? Nu este-nu este acela... Nu este acela fiul lui?"
"Da."
E-303 "Ei bine, sărmanul bătrân a stat prea mult afară în soare. Are insolaţie. Este puţin trăznit. Vezi? Da." Dar acela este un sunet nesigur.
Dar Abraham avea un Sunet sigur, "Dumnezeu a spus aşa."
E-304 "Ei bine," autorităţile spun, "el a fost un bătrân loial. Ştiu că de multe ori, el a dat lucruri văduvelor. Şi el a dat lucruri. Ei¬ei... Şi ea este foarte bună. Eu nu vreau să-i închid, sau nimic. Să nu-i pun acolo cu spatele la pom, în acele cătuşe şi lucruri de felul acela, ei ar fi mai rău. Eu vă spun, noi doar vom continua să-i urmărim, ştiţi." Şi ei au continuat să-i ţină sub urmărire. "Aha? Aha?" Ce sunet nesigur!
E-305 Dar Abraham ştia că acel Sunet era sigur. Astfel a spus, prima lună a trecut, "Cum te simţi, scumpa, puţin diferit?" Acum amintiţi-vă, voi doamnelor; cele douăzeci şi opt de zile, ea le-a trecut cu mult în urmă, cam pe la vârsta de patruzeci de ani. Şi aici era ea, de şaizeci şi cinci. ,,Cum te simţi, scumpa?"
"Ei bine, dragă, nu-i nici o diferenţă."
E-306 "Slavă lui Dumnezeu, noi îl vom avea, oricum." Nimic nesigur. "Sigur. Sunt convins. Da, domnule. Sunt sigur că îl vom avea."
"De unde şti, Abraham, că îl vom avea?"
"Dumnezeu a spus aşa. Îl vom avea, oricum."
E-307 Bine, a doua lună, a treia lună, primul an, "Te simţi puţin diferit, scumpa?"
"Nu."
"Încă nu s-a întâmplat nimic?"
"Nu.Nu."
"Bine, slavă lui Dumnezeu! Noi îl vom avea, oricum."
E-308 "Abraham, am auzit că ai spus că vei avea un copil. Hi-hi! Hi-hi!" Acela este un sunet nesigur. Vedeţi?
E-309 Dar Abraham deja a auzit un alt Sunet care a înăbuşit toată aceea. "Slavă lui Dumnezeu. Nu îmi pasă cât de mult aşteaptă El. Îl vom avea, oricum."
"De unde şti, Abraham?"
"Dumnezeu a spus aşa."
"Acum, El, a coborât Dumnezeu şi a vorbit cu tine?"
"Da."
"De unde şti? Lasă-mă să Îl aud?"
E-310 "El a vorbit cu mine, nu cu tine. Ei bine, pleacă." A spus, "Pleacă, tu necredinciosule. Tu nu crezi, oricum. Eu Îl cred, vezi, aşa că doar mergi înainte." Asta este. "Vom avea un copil, oricum." Au trecut douăzeci şi cinci de ani.
E-311 Dar înainte să vină acel timp, ei s-au hazlit şi râs. Dumnezeu a spus, "Şti ce? Eu doar o să te îndepărtez de ei. Împachetează¬ţi toate hainele şi lucrurile, pregăteşte-te. Ieşi afară, separă-te de acea grămadă de necredincioşi. Eu îţi voi da o biserică mică aici, câţiva oameni care te vor crede. Depărtează-te de la acea denominaţiune rece, formală. Ieşi aici afară. Umblă cu Mine, singur." Dumnezeu nu l-a binecuvântat niciodată până nu a făcut asta în totalitate, s-a separat de toată necredinţa.
E-312 Şi El nu vă va binecuvânta niciodată pe voi până nu faceţi la fel. Îndepărtaţi toate acele superstiţii de la voi, şi, "Poate că Acesta este aşa, şi poate că Acesta nu este aşa."
Dacă veniţi să se facă rugăciune pentru voi, în această dimineaţă, să veniţi cu o credinţă adevărată, "Dumnezeu a spus aşa, şi asta o stabileşte." Asta este. "Dumnezeu a spus aşa." Asta¬i tot despre ce este vorba. "Dumnezeu a spus aşa." El a spus-o, şi aceea-aceea o stabileşte. Nu vă mai frământaţi privitor la asta, nu vă mai gândiţi. In regulă.
E-313 Acum, după douăzeci şi cinci de ani, şi Abraham a devenit un om bătrân acum. El era în vârstă de o sută de ani. Şi Sarah era în vârstă de nouăzeci de ani. Acum gândiţi-vă la asta, bunicuţa, un şal mic pe umerii ei, o boneţică. Şi bunicul, ştiţi, în felul acesta. "Şi cum te simţi, scumpo?"
"Nimic diferit."
"Noi îl vom avea, oricum. Slavă lui Dumnezeu!"
E-314 Într-o zi s-a întâmplat ca el să se uite, şi iată că se apropiau trei Oameni. S-au aşezat. Doi din ei s-au dus jos la Sodoma, să propovăduiască.
E-315 A spus, "Abraham, unde este nevasta ta, Sarah?" Oh, vai! Pfiu! Acum amintiţi-vă, Isus a spus că aceea va avea loc din nou, ştiţi, chiar acelaşi Inger.
El a recunoscut că ei erau Îngeri. Vedeţi? El a auzit acel Sunet. Când l-a auzit pe acel Om vorbind, era ceva privitor la aceea, că el a recunoscut, că acela era acelaşi Glas. Vedeţi? El a ştiut că Acela era acelaşi.
E-316 A spus, "Sarah?" S-a strecurat înăuntru, a spus, "Scumpo, ieşi acolo afară de grabă, şi şterge repede praful de pe cuptor, şi întinde nişte aluat, frământă ceva, ia pana şi pune-o în sita veche." Vă amintiţi de ele? "Cerne nişte făină."
E-317 Câţi, voi Kentuckienii, vă amintiţi asta? Ei bine, vai, voi ar trebui. Am văzut-o pe mama că lua acel obiect vechi şi bătea, "bang, bang, bang," şi îl freca, şi îl freca, şi "bang, bang, bang," scuturând acea făină afară, ca să ne facă nouă nişte turte. Şi¬şi apoi fierbea acele piei de carne, în tigaia de prăjit, ştiţi, sau plita pentru pâine, şi punea untura în aceasta. Şi fasole neagră şi napi, mâncare destul de bună. Astfel atunci când-astfel atunci când cidrul devenea tare, şi făcea oţet, ştiţi; şi dădea la o parte tot mucegaiul de deasupra, punea un pic de oţet pe aceasta. Este bun. Deci atunci-atunci...
E-318 O văd pe Sarah cum coace aceste turte, afară pe această piatră, cumva. Abraham a ieşit afară, şi a pipăit să vadă unde ar găsi un micuţ, viţel gras; şi l-a ucis, şi l-a adus înăuntru, şi l-a gătit.
E-319 A ieşit acolo, a spus, "Este ceva privitor la acel Om. Am auzit înainte acel Glas. Ştiu că El este plin de praf pe toată îmbrăcămintea Lui, şi lucruri. El şade acolo, frecându-Şi faţa, şi priveşte în jur aşa. Dar eu îţi spun, eu cunosc acel Glas, pentru că acesta nu este un sunet nesigur. Căci, eu l-am auzit, acum douăzeci şi cinci de ani. Şi, dragă, noi am fost încrezători tot acest timp, să credem. Şi este ceva privitor la acest Om. Eu nu ştiu de ce, dar este ceva cu El, eu cred." În regulă.
E-320 Astfel când a ieşit, şi a luat o crenguţă pentru muşte şi a alungat toate muştele, ştiţi, şi a şezut acolo în timp ce Ei mâncau. Astfel atunci, după o vreme, doi dintre Ei au început să privească în jos înspre Sodoma. Şi Ei s-au dus acolo jos, un predicator modern s-a dus acolo să propovăduiască Evanghelia atunci.
E-321 Astfel Abraham stătea acolo cu acest Om, şi El Îşi avea spatele întors spre cort. A spus, "Abraham, unde este nevasta ta, Sarah?"
A spus, "Ea este în cort, la spatele Tău."
E-322 A spus, ",Conform cu timpul vieţii, Eu te voi vizita conform cu făgăduinţa care ţi-am făcut-o Eu." El a ştiut că acel Sunet era sigur atunci.
E-323 Ce s-a întâmplat? Imediat după ce a plecat Îngerul, Sarah a devenit o femeie tânără, frumoasă, s-a cutremurat drept înapoi, arătând ce va face El la fiecare Sămânţă din Abraham. Acea bunică bătrână a devenit o femeie tânără. Şi Abraham, cocoaşa a dispărut din spatele lui, şi barba albă s-a dus, şi el a fost un bărbat tânăr din nou.
E-324 Şi ei au făcut o scurtă călătorie, la trei sute de mile, jos la Gherar. Şi când au ajuns acolo, Abimelec, împăratul Filistenilor de acolo, îşi căuta o nevastă. Şi el a căutat peste tot în jur, printre acele Filistence frumoase. Care, ele sunt frumoase. Şi astfel el a căutat în jur acolo, le-a văzut pe toate acele Filistence, a spus, "Eu doar nu pot să aleg una, dintr-un motiv sau altul. Eu chiar..." Într-o zi a văzut-o pe micuţa Sarah coborând acum, în vârstă de o sută de ani, bunicuţă. El a spus, "Aceea-i cea după care am aşteptat. Iat-o acolo. Ea este." Astfel, el a luat-o şi urma să se căsătorească cu ea.
E-325 Şi Dumnezeu i s-a arătat lui, într-un vis, a spus, "Tu o iei pe ea?" A spus, "Aceea-i nevasta profetului Meu." A spus, "Tu eşti la fel ca şi mort."
El a spus, "Doamne, Tu cunoşti integritatea."
E-326 Nici o nesiguranţă în aceea. El a spus, "Să i-o duci înapoi. Eu nu îţi voi auzi nici o rugăciune care Mi-o spui. Eu nu voi auzi nimic despre aceasta. Pentru că, el este un profet, şi tu să o duci înapoi şi inapoiaz-o. Pentru că, Eu..." El a avut nevoie de nişte bani, acela-i motivul de ce s-a întâmplat toată treaba asta. Astfel, ei aveau nevoie de nişte bani. "Aşa că du-te acolo şi inapoiaz-o, soţia lui înapoi la el. Dacă nu, tu eşti la fel ca şi mort." Nu este nimic nesigur în asta, pentru că Dumnezeu a încuiat fiecare pântec la tot ce avea el. Aceea este exact aşa.
E-327 El a ieşit acolo afară, şi a spus, "Abraham, de ce ai făcut asta?"
E-328 A spus, "Păi, ea este sora mea, cum am spus că era. Dar," a spus, "ea a devenit nevasta mea."
E-329 Apoi, a continuat. Acum ce era el? Apoi când s-a născut acel băieţel, după toţi aceşti ani, când s-au întors ei înapoi. Dumnezeu a spus, într-o zi, a spus, "Du-l sus pe un munte, taie¬i gâtul." Oh, vai!
E-330 Genesa 22, el l-a dus pe acest copilaş acolo sus. Şi l-a luat pe micuţul Isaac, oh, nu era un bebeluş, el era cam în vârstă de paisprezece ani, i-a dat înapoi aşa cârlionţii lui micuţi. Şi a scos cuţitul, acea mână tremurândă a acelui tată bătrân; fără îndoială, înghiţind cu greu, abţinându-se, ştiţi. "Singurul meu fiu. Am aşteptat toţi anii aceştia. Vai! Nu am avut niciodată un băiat. Uite la el. Uite la el. Aici, el este singurul meu fiu, sărmanul micuţ. Dar, Dumnezeule, Tu mi-ai spus să fac asta. Eu ştiu să am încredere în Cuvântul Tău. Eu nu ştiu cum vei face Tu. Dar, Doamne, Tu mi l-ai dat, ca pe unul din morţi."
E-331 Acum dacă vreţi să notaţi asta, Evrei 11:17 la 19. Haideţi doar să deschidem la asta, şi atunci chiar vom înţelege. Evrei 11, şapte-... la 19. Ne pregătim să încheiem, doar într-un minut. 11:17, în regulă.
Prin credinţă Abraham, când a fost pus la încercare, la oferit pe Isaac: şi el care... primise făgăduinţa a adus jertfă... a primit făgăduinţa a adus jertfă pe singurul lui fiu născut.
Despre care s-a spus, Că în Isaac va fi chemată sămânţa ta:
"Socotind"... Al 19-lea verset.
Socotind că Dumnezeu era în stare să-l învieze, chiar
şi din morţi; de unde el l-a şi primit... simbolic.
E-332 Abraham a spus, "Doamne, dacă Tu iei... Acolo în trecut când eu eram steril, nu aveam nimic. Eu eram un păcătos, şi Tu mi-ai făcut ceva. Tu mi-ai făcut o făgăduinţă. Şi iat-o aici, Tu mi-ai dat acest băiat. Şi am aşteptat douăzeci şi cinci de ani ca el să vină. Şi acum, paisprezece ani mai târziu, păi, iată-l aici, un tânăr, chiar mândria inimii mamei lui. L-am scos din casă pe furiş. Ţin... Mama nu ar înţelege asta. Dar eu Te înţeleg, Doamne, eu ştiu că Glasul Tău este adevărat. Acum Tu mi-ai spus să îl dăruiesc jertfă, să îl ucid. Şi Tu mi-ai spus, că, prin mine, eu, voi fi tatăl multor naţiuni. Prin acest băiat, că Tu vei lua acest băiat, şi prin el... Când Tu mi-ai făcut făgăduinţa şi am tăiat în două acele bucăţi de carne, în ziua aceea, şi acea Luminiţă albă a mers între ele, Tu mi-ai făcut o făgăduinţă, că, conform cu acest copil de aici, că Tu îl vei ridica pe Propriul Tău Fiu. Amin. Tu îl vei aduce pe Propriul Tău Fiu. Prin sămânţa fiului meu, Tu vei aduce pe Fiul Tău, şi El va mântui toată naţiunea. Eu nu ştiu cum o vei face Tu, Doamne. Nu este treaba mea. Dar cunosc siguranţa acelui fapt. Eu ştiu certitudinea făgăduinţei Tale, şi sunt convins că l-am primit ca pe unul din morţi. Şi sunt pe deplin convins că Tu eşti în stare să îl învii din morţi. Dacă eu îl ucid, Tu îl poţi învia din nou. Eu voi lua Cuvântul Tău, Doamne."
E-333 A scos cuţitul. A spus, "La revedere, Isaac." L-a sărutat. L-a tras înapoi.
E-334 Şi atunci Dumnezeu a spus, "Aşteaptă un minut, Abraham. Aşteaptă un minut. Ştiu că tu Mă crezi. Ştiu că Mă iubeşti. Opreşte-ţi mâna."
E-335 Cam pe la acel timp, a auzit ceva înapoia lui. S-a uitat, şi acolo era un berbec agăţat în tufişuri. De unde a venit acel berbec? De unde a venit acesta? El se afla la o sută de mile de civilizaţie, înapoi în pustiu unde sunt lei, lupi, şacali, şi toate acele lucruri de felul acela, care omoară oi. Şi apoi el era sus de tot în vârful muntelui, unde nu există apă sau nimic altceva sus acolo pentru oi din ce să trăiască. Şi nu era acolo, cu un minut înainte de asta. A privit înapoi, şi acolo era, în următorul minut, acolo. Jehovah-Jireh! Dumnezeu a spus...
E-336 Abraham s-a uitat în sus, a spus, "Tu eşti Jehovah-Jireh." Ce înseamnă Jehovah-Jireh? "Tu poţi furniza tot ce spui Tu. Dacă Tu ai spus aşa, asta este. Tu eşti în stare să o faci."
E-337 El... Ce a făcut? El trebuie că a auzit acelaşi sunet care l-a auzit Noe. Când, "Cum va pune El apa acolo sus în ceruri?"
E-338 "Eu nu ştiu. Dar, El este Jehovah-Jireh. El poate furniza apă acolo sus."
E-339 "Cum va înălţa El un om de pe acest pământ şi să-l ia în Slavă?" Eu nu ştiu să vă spun. "Noi suntem grei. Eu cântăresc o sută cincizeci de pounds. Eu cântăresc două sute." Nu-mi pasă cât cântăreşti. El este Jehovah-Jireh. "Cum vine transportarea?" Eu nu vă pot spune, dar El va avea acea transportare acolo când vine timpul acela.
Spun asta în favoarea prietenilor mei de culoare aşezaţi aici, în această dimineaţă. Jos în Sud era un om bătrân de culoare care căra o Biblie în jur. El spunea... Şi şeful lui îşi bătea joc de el, pentru că spunea că avea o religie din toată inima. El a spus, "Nu există aşa ceva ca religie din toată inima."
El a spus, "Şefule, există un lucru care-ţi lipseşte." A spus, "Nu există un astfel de lucru ca religie din toată inima, din câte şti tu." Vedeţi? Dar el a ştiut altfel.
A spus, "Ce faci cu acea Biblie? Tu nu şti să citeşti."
E-340 A spus, "Eu O cred." A spus, "Eu O cred, din scoarţă în scoarţă, şi cred şi scoarţa. Pentru că," a spus, "pentru că are 'Biblia Sfântă' scrisă pe Ea."
A spus, "Presupun că tu crezi toate acele poveşti de Acolo?"
E-341 A spus, "Da, domnule." A spus, "Eu cred tot ce a spus Dumnezeu. Şi tot ce îmi spune Dumnezeu, eu cred."
E-342 El a spus, "Acum, acum ascultă, Sambo, tu nu poţi face asta." A spus, "Acum ce-i dacă Dumnezeu îţi spune să sari prin acel zid de piatră acolo, a-i face-o?"
El a spus, "Da, domnule. Aş sări direct prin acel zid de piatră."
E-343 El a spus, "Cum o să treci prin acel zid de piatră, fără nici o gaură în acesta?"
E-344 A spus, "Dacă Dumnezeu mi-a spus ,sari,' El va face o gaură când eu ajung acolo." Astfel asta cam aşa este. Aşa este.
E-345 Dumnezeu Îşi va ţine Cuvântul. Nici o nesiguranţă în asta. Când Trâmbiţa lui Dumnezeu sună în urechile voastre, Trâmbiţa Evangheliei, aceea este sigură. Amin. Staţi drept cu Aceasta. Oh, oh, Aceasta este sigură!
E-346 De ce toţi aceşti oameni acum... Şi noi trecem peste timp; doar încă un comentariu, sau două Scripturi de aici, ce le am notate, eu cred. De ce au făcut asta toţi aceşti oameni? Pentru că ei au auzit Glasul lui Dumnezeu. Acum, foarte repede acum, ca să terminăm, în aproximativ trei sau patru minute.
E-347 Isus, când El a fost pe pământ, El a spus, "Eu am putere să Îmi depun viaţa. Eu am putere să o iau iarăşi." Acum, nu era nimic nesigur privitor la aceea. "Eu am." Nu, "Eu voi avea." Ci, "Eu am, acum. Eu am putere să Îmi depun viaţa. Eu am putere să o iau iarăşi." În regulă.
E-348 Marta, după ce şi-a pierdut fratele, pe Lazăr, ea L-a auzit spunând, "Mă voi duce şi îl voi trezi." A spus, "Unde l-aţi îngropat?" Acum El...
E-349 Ea a trimis, a spus, "Isuse, vino şi vindecă-l pe fratele meu. El este bolnav." Isus nu a dat deloc atenţie la asta; şi a mers înainte. Ea a trimis din nou, ea şi Maria. Şi ei au mers înainte, El nu a acordat nici o atenţie.
E-350 Apoi, după o vreme, Lazăr a murit, l-au pus în mormânt. El mirosea urât, a zăcut acolo de patru zile. Nasul i-a căzut înăuntru; viermi în el, de toate, înfăşurat în aceste pânze şi lucruri. Au pus o piatră peste mormânt, după cum îngroapă ei morţii în orient. Ai doar o gaură, apoi pune o piatră peste aceasta. Acela era mormântul.
E-351 Astfel ei au spus, şi primul lucru care-l ştiţi, au spus, "Isus a venit." Şi astfel Marta şi-a pus şalul ei mic, şi a mers în jos pe stradă, această tânără, fată frumoasă. Ea a alergat jos acolo. A spus, "Doamne." Priviţi la acea abordare. Ea a auzit un Sunet, într-o zi, şi Acesta era sigur. Ea ştia că este ceva privitor la El. Ea a spus...
E-352 Acum ce-i dacă ea s-ar fi dus şi să fi zis, "Noi am ieşit din denominaţiunea noastră pentru că Tu ai predicat împotriva acesteia. Şi noi am făcut toate astea pentru că Tu ai făcut aşa¬şi-aşa. Şi noi am avut credinţă în Tine. Acum noi suntem-noi suntem bârfa oraşului. Toţi spun, ,Unde vă este acum Păstorul vostru holy-roller? Vedeţi? Cineva este la nevoie. Unde este El? El a fugit. Vedeţi? Unde este El? Unde sunt acei vindecători Divini?'"
E-353 Îţi aminteşti că sa spus de tine, Frate Wright, jos acolo, de predicatori şi alţii de la Biserica lui Cristos. Da, domnule.
E-354 "Unde sunt ei? Unde? Ce-i cu toată treaba asta? Ce-i cu asta acum, vedeţi?"
E-355 Astfel după o vreme, părea că ea ar fi avut dreptul să-L dojenească şi să-I spună ceva, să spună, "De ce nu ai venit când Te-am chemat?" Dar, vedeţi, acela nu este felul de a te apropia de Dumnezeu.
E-356 Nu chestionaţi. Să ştiţi că Sunetul este sigur. A mers drept acolo, spunea, "Da, Doamne."
E-357 "Doamne, dacă-dacă ei îşi pun mâinile peste mine, cum ştiu că mă voi face bine?" Nu este treaba ta. Vedeţi?
E-358 Singurul lucru ca tu să-l faci, este doar să cunoşti acel Sunet sigur, că, "Dumnezeu a spus aşa." Crede-L şi mergi înainte. Dumnezeu a spus aşa. Vedeţi? Da, domnule. Acesta-i Cuvântul lui Dumnezeu.
E-359 Acum, deci, primul lucru care-l ştiţi, ei bine, micuţa Marta a venit alergând acolo afară. Şi a spus, "Doamne." Oh, îmi place asta! Vedeţi, ea L-a numit ceea ce El era. El era al ei... "Doamne, Dacă Tu ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu." Vedeţi? A spus, "Dar şi acum, orice ceri Tu de la Dumnezeu, Dumnezeu Îţi va da." Nimic nesigur privitor la aceea. Nu. Vedeţi? Vedeţi?
E-360 Asta-i când se întâlnesc două pozitive. Vedeţi? Asta-i când se întâlnesc doi omnipotenţi. Vedeţi? Când, un omnipotent ea avea, ea avea credinţă omnipotentă perfectă în Cristos; şi Cristos era omnipotent. Vedeţi? Ea avea credinţă perfectă, infinită în Cristos, că El era Domnul; şi a ştiut, că orice i-a cerut El lui Dumnezeu, Dumnezeu Îi va da. Cu alte cuvinte, ea a spus, "Tu doar rosteşte Cuvântul, asta e tot ce Tu trebuie să faci. Orice îi ceri Tu lui Dumnezeu, Dumnezeu Îţi va da."
Asta-i om-... Asta-i-asta-i omnipotent, atotputernic, căci El doar a spus aşa. Vedeţi? În regulă, şi El era atotputernic. Asta este când două puteri, două puteri omnipotente, se întâlnesc împreună. Are loc un contact atunci.
E-361 Când un fir aici are o sută cincizeci de volţi, şi acesta de aici are o sută cincizeci de volţi; când ele se unesc, ai o sută cincizeci de volţi, din ambele sensuri. Vedeţi?
E-362 Şi când ai Putere supremă, când Isus a spus, "Puneţi-vă mâinile peste bolnavi, ei se vor însănătoşi," şi voi aveţi credinţă supremă în aceea că este Adevărul, aveţi nevoie de un Dumnezeu suprem care a făcut o făgăduinţă supremă, şi un rezultat suprem va veni. Amin. Asta este. Vedeţi?
E-363 Acum priviţi-o pe ea. Ea a venit, a spus, "Doamne, dacă Tu ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu. Dar chiar şi acum, orice îi ceri Tu lui Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu."
El a spus, "Fratele tău va învia din nou."
E-364 Ea a spus, "Adevărat, Doamne, el va învia în ultima-în zilele din urmă." De ce? Ea a auzit acel Cuvânt. Ea a ştiut că era un Sunet sigur. "Sigur, Doamne, el va învia în zilele din urmă. El a fost un băiat bun. El se va ridica la învierea generală, în ziua de apoi."
E-365 Isus a spus, "Eu Sunt." Nimic nesigur în asta. "Eu Sunt ambele, învierea şi Viaţa." Ha! Pfiu! "Eu sunt învierea şi Viaţa. Cel ce crede în Mine, chiar dacă era mort, totuşi va trăi. Oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată." Nimic nesigur în asta. "Crezi lucrul acesta?"
E-366 Ea a spus, "Da, Doamne. Eu cred că Tu eşti chiar exact ce Tu ai spus că Tu eşti. Tu eşti Fiul lui Dumnezeu care a venit în lume, ca să ne mântuiască. Şi cred că orice faci Tu, sau spui, este chiar perfect. Nu este nici o nesiguranţă în privinţa Ta, deloc."
"Unde l-aţi pus? Mă duc să-l trezesc."
E-367 Acum, nu-nu, "Mă duc şi să văd dacă Eu pot, Mă duc şi încerc, Mă duc şi să văd ce pot face privitor la aceasta." Nu, nimic nesigur. "Mă voi duce şi îl trezesc."
E-368 De ce? Tatăl I-a spus, şi El avea făgăduinţa lui Dumnezeu, care era adevărată. El avea făgăduinţa lui Dumnezeu. Pentru că, El a spus, în Ioan 5:19, că, "Fiul nu poate face nimic de la Sine, decât ce El vede pe Tatăl făcând." El deja a avut vedenia despre ce urma să facă Dumnezeu, astfel El o avea sigur. Nici o nes-...
E-369 "Nu mă duc să încerc. Mă duc să o fac." Amin, amin, amin. Oh, doresc doar să iau Aceea, ca un tirbuşon, şi să Îl răsucesc profund în fiecare persoană. Aha. Vedeţi, nu, "Mă voi duce să încerc, Mă voi duce să văd dacă pot." "Mă duc. Mă voi duce să îl trezesc. Nu Mă duc să încerc. Mă voi duce să o fac. Mă voi duce să îl trezesc," şi El a făcut-o. Oh, vai! Nimic nesigur. Nu, nu. "Nu o să încerc. Eu am făgăduinţa."
E-371 Dar iată ce a spus El înainte ca El să plece, ca să fim siguri că nu vom fi înşelaţi. A spus, "Peste puţină vreme, şi lumea nu Mă va mai vedea. Aceia sunt necredincioşii, acei oameni sunt astupaţi de tot cu necredinţă, ei nu Mă vor mai vedea. Dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu, Eu, Eu voi fi cu voi, chiar în voi, până la sfârşitul lumii."
E-372 Ioan 14:12, El a spus, "Şi lucrările care le fac Eu le veţi face şi voi, şi mai mari lucrări decât acestea veţi face, mai multe." Cuvântul acolo, în mod absolut, căutaţi în Greacă, spune, "Mai multe veţi face." Căci de ce? El este, Dumnezeu, era într-un singur Om. Acum, Dumnezeu este în toată Biserica Lui. Vedeţi? Dumnezeu era într-un singur Om atunci; în toţi oamenii care îl vor crede pe El acum. "Mai mult de cât atât veţi face, pentru că Eu mă duc la Tatăl Meu. Mă voi reîntoarce înapoi la Lumina care eram Eu, care i-a călăuzit pe copiii lui Israel prin pustie. Mă voi întoarce la aceea. Şi apoi peste puţină vreme, şi Eu voi veni din nou." Vedeţi? Ioan 14:12, "Lucrările care la fac Eu, le veţi face şi voi," şi acum El a spus, "şi mai mult decât atât."
E-373 În Marcu 16, când El se ducea, El a spus, "Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la fiecare făptură. Cel ce crede şi este botezat va fi mântuit; cel ce nu crede va fi osândit. Şi aceste semne vor..." Poate? Nu. "Vor!" Ele sunt sigure.
E-374 "Bine, tu şti, noi credem Asta, dar, desigur, noi trăim în altă zi," spune denominaţiunea. Aceea este nesigur.
E-375 Dar Isus a spus, "Acestea vor, cu siguranţă, îi vor urma pe cei ce cred." Ce vor face ei? "Vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi ei se vor insănătoşa." Oh, frate!
E-376 Nu, "Ei, poate vor face asta. Ei-ei ar putea schimba asta şi să facă o denominaţiune din asta." Nu, nu. "Aceste semne, bine, ei încă vor fi credincioşi." Oh nu. Nu, nu.
E-377 "Aceste semne vor, cu siguranţă, îi vor urma." El este încă acelaşi Dumnezeu. El nu este mort. Cum poate codul Creştin să spună că El a înviat din morţi, şi apoi să-L tăgăduiască a fi acelaşi ieri, azi, şi în veci?
E-378 Acum în Matei 17, voi toţi care vreţi să notaţi, Matei 17-Matei 17:2, voi aflaţi acolo, la transfigurare, acum, dacă luaţi, dacă aveţi un dicţionar Grec, căutaţi asta acolo, despre transfigurare. A spus, "Şi El s-a transformat." Cred că asta este... Daţi-mi voie să văd dacă am asta chiar corect, acum, Matei 17. Eu le am toate aici.
Şi după şase zile Isus a luat pe Petru, Iacov, şi Ioan fratele lui, şi i-a dus sus pe un munte înalt...
Şi s-a transfigurat înaintea lor: ...
E-379 Acum, ştiţi ce spune Greaca adevărată că a făcut El? În "transfigurat" înaintea lor, "El Şi-a schimbat înfăţişarea."
E-380 Oh, cât timp mai avem? [Fratele Neville spune, "Toată Ziua." – Ed.] Doar-doar suportaţi doar puţin-puţin-un pic.
Eu doar trebuie să aduc asta înăuntru. Ceva doar m-a atins aşa de tare, că eu doar trebuie să o spun. Iertaţi-mă. Acum, prânzul, fasolea nu se va arde. Şi doar-doar lăsaţi să meargă. În regulă.
E-381 El încă este acelaşi. El nu s-a schimbat niciodată. El încă-i acelaşi. Evrei 13:12 şi 13, a spus, "Isus Cristos acelaşi ieri, azi, şi în veci." Acum priviţi. Dacă noi credem că El a înviat, atunci dacă El nu este mort, El nu este în nici un mormânt, El este viu. El este acelaşi ieri, azi, şi în veci. Credeţi asta, nu?
E-382 Ei bine, ce a făcut El aici când El a fost transfigurat? Greaca spune, "El Şi-a schimbat înfăţişarea." Oh, priviţi! Priviţi la ordinea învierii. Asta este ce m-a atins chiar atunci. Observaţi. Ce a apărut mai întâi? El...
E-383 Aici înapoi în capitolul următor, al 16-lea capitol, El le-a spus, "Unii din cei ce stau aici nu vor muri până nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind în Putere." Cu alte cuvinte, ce vor face ei? Ei vor vedea anticiparea Împărăţiei lui Dumnezeu. Ei vor şti ordinea învierii şi a Venirii lui Dumnezeu. Vedeţi, în al 16-lea capitol.
E-384 Acum aici El se duce sus acolo, şi El, ce s-a întâmplat, înfăţişarea Lui a fost schimbată. Cu alte cuvinte, El a fost descoperit în alt fel. Mă urmăriţi?
E-385 Ce aflăm că era descoperirea, seara trecută, în apocalipsa, apocalipsa înseamnă? Un sculptor, a fost săpat jos aici, făcând ceva; şi apoi ce face el, el doar dă la o parte cortina, spune, "lat¬o acolo."
E-386 Ce refăcea el aici? El se descoperea pe Sine într-o altă înfăţişare. În ce era El? Într-o stare transfigurată, slăvită; Venirea Lui, felul cum vine El, un Cristos slăvit, transformat. Îmbrăcămintea Lui strălucea ca soarele. Vai! Oh! El a stat în nor; şi El vine în nori de slavă. Preaumbrit de un nor; nu un cap mic de cumulus alb sus acolo. Ci norul în care vine El este un nor de slavă, toţi îngerii Lui cu El. Aleluia! Vai! Acela-i felul cum vine El, vine într-un nor de slavă.
E-387 Acum, observaţi, când ei L-au văzut stând acolo. Şi înainte de aceea, acolo I s-au arătat, Moise şi Ilie. Priviţi...
E-388 Aceea, ce semnificaţie avea Moise? Moise, era, i-a reprezentat pe aceia care au murit şi erau adormiţi în mormânt, pentru că Moise a murit şi a fost îngropat. Nimeni nu ştie unde a fost el îngropat. Dar el i-a reprezentat pe aceia care erau adormiţi, când vine El.
E-389 Şi Ilie i-a reprezentat pe cei transmutaţi care nu au trebuit să moară. Vedeţi? Iată-vă. Vedeţi?
E-390 Şi Petru, Iacov, şi Ioan; au reprezentat acea rămăşiţă din Israel stând acolo spunând, "Iată, acela este Dumnezeul nostru în Care am crezut." Acolo sunt cei o sută patruzeci şi patru de mii.
(Unde eşti, Frate Wood? Asta este.) Vedeţi? Iată-vă. Petru, Iacov, şi Ioan; trei, o mărturie, să dea când El se întoarce înapoi.
E-391 Ce a fost primul lucru? Învierea, Moise şi (conjuncţie) Iliei s-au arătat Lui. Vedeţi? Învierea morţilor, şi cei care nu trebuie să moară, au fost schimbaţi, şi stăteau acolo în prezenţa Lui. Oh, vai! Şi acolo stătea El, slăvit.
E-392 Şi acolo erau Petru, Iacov, şi Ioan; rămăşiţa Iudeilor, privind, zicând, "Este El. Este El." Aceea este ordinea Venirii Domnului. Vedeţi asta? Iat-o acolo, învierea. Acolo erau ei. Oh, nu este minunat?
E-393 Acum observaţi, singurul lucru care El l-a făcut, El şi-a dat jos masca umană şi a devenit într-o stare slăvită. Vedeţi? El şi-a schimbat înfăţişarea Lui.
E-394 Acum, nu-nu trei persoane, cum încearcă ei să spună astăzi, denominaţiunile. Oh, frate! Nu trei persoane, nu trei. Schimbare! Nu trei persoane, ci trei schimbări ale aceleiaşi Persoane. Oh, vai! Doamne! O dată, El s-a arătat ca un Tată; El şi-a dat jos masca, El a fost un Fiu; acum El îşi dă jos masca de carne, şi El este Duhul Sfânt. Nu trei dumnezei; trei schimbări ale aceluiaşi Dumnezeu. Oh, binecuvântat fie Numele Domnului! Trei schimbări ale aceleiaşi Persoane. Vedeţi?
E-395 Acum, când a fost El pe pământ, El a fost Stâlpul de Foc, i¬a călăuzit pe copiii lui Israel. Aşa este? Apoi El a fost făcut trup, în Fiul lui Dumnezeu, ca să guste moartea pentru întreaga rasă umană, să făcă o ispăşire. Credeţi asta? Acum ce este El astăzi? Acelaşi Isus. Acelaşi (ce?) ieri, ca Tată; acelaşi ca Fiu; acelaşi aici în forma de Duh Sfânt, aceeaşi Lumină.
E-396 Pavel, pe drumul lui spre Damasc, a fost trântit jos de o Lumină. Şi a spus, "Cine eşti Tu, Doamne?"
A spus, "Eu sunt Isus." Aha. Aşa este.
E-397 Ce este? De trei ori El şi-a dat masca jos.
E-398 Şi-a dat jos masca, de la un Stâlp de Foc, şi a devenit (ce?) un Om, să ia la o parte păcatul.
E-399 Apoi Şi-a dat jos masca, ca Om, şi a mers înapoi din nou să fie un Duh, numit Duhul Sfânt; Duhul unui Om, ca să vină înapoi şi să fie peste voi, şi în voi, şi chiar aceleaşi lucrări. Hm! Vedeţi voi asta, biserică? Nu este nimic nesigur privitor la aceea. "Lucrările care le fac Eu, le veţi face şi voi. Căci Eu voi fi cu voi, chiar în voi, până la sfârşitul consumării... ? ... sfârşitul lumii, sfârşitul timpului, sfârşitul tuturor lucrurilor. Eu voi fi chiar cu voi, făcând aceleaşi lucrări." Acum, nu este nici o nesiguranţă în asta.
E-400 Dar îl auzi pe cineva spunând, ,,Păi, tu trebuie să fi un Prez bi teri an. Trebuie să fi un Metodist. Tu... Noi Baptiştii Îl avem. Noi Penticostalii Îl avem." Asta este tot greşit. Acelea sunt minciuni. Aceea-i nesigur. Cum poate cea Penticostală să Îl aibă, denominaţiunea Penticostală, când există în jur de treizeci de organizaţii ale lor? Care este Aceasta? Cum pot Metodiştii să Il aibă, când există cea Primitivă, Metodiştii Liberi, Metodişti după Metodişti după Metodişti? Şi şaizeci şi ceva, eu cred, de diferite organizaţii a Baptiştilor, şi aşa de multe organizaţii diferite de Catolici, şi aşa mai departe. Unde sunt ele toate? Care este Aceea? Acela-i sunet nesigur.
E-401 Dar când îl auziţi pe El, "Eu sunt acelaşi ieri, azi, şi în veci," acela este un Sunet sigur.
E-402 Astfel cine va şti cum să se pregătească dacă trâmbiţa dă un sunet nesigur? Ce este asta? Unde pot, cum pot ei? Cum o poate el face, când există nouă sute de organizaţii diferite? În regulă. Nu o poţi face.
E-403 Când a spus El în Fapte 2:38, "Pocăiţi-vă, fiecare din voi, şi fiţi botezaţi în Numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre," nu este nici o nesiguranţă în privinţa Aceleia, "voi veţi primi darul Duhului Sfânt." Nu "poate veţi primii; poate ar trebui." Ci, "Voi veţi." Când? Când v-aţi pocăit. Acum, puteţi intra acolo fără pocăinţă, şi nu Îl veţi primi. Dar când voi vă pocăiţi cu desăvârşire şi îl credeţi pe Domnul Isus Cristos, voi Îl veţi primii. Nimic nesigur. "Voi veţi primi darul Duhului Sfânt." Aşa este?
E-404 Când El a spus, "Dacă îşi pun mâinile peste bolnavi, aceştia se vor insănătoşa. Orice cereţi în Numele Meu, Eu o voi face." Nimic nesigur. Aceea este sigur. Aceste semne, "Eu voi fi cu voi."
E-405 Acum voi spuneţi, "Ei bine, biserica noastră nu crede în acel fel de lucruri." Bine, acesta este doar un sunet nesigur.
E-406 Biblia spune asta. El a spus, El însuşi, "Eu voi fi cu voi. Şi lucrările care le-am făcut Eu odată, Eu le voi face totdeauna în voi; şi voi fi cu voi, până la sfârşitul lumii. Şi cei care cred în Mine, când îşi au mâinile puse peste ei, dacă sunt bolnavi, se vor insănătoşa. Ei se vor." Nu, "ei poate se vor."
E-407 "Jones s-a făcut, dar Johnson nu." Aceea nu are nimic de-a face cu asta. Dacă Johnson credea ca Jones, ar fi fost însănătoşat, şi el. Aşa este?
E-408 Nimic nesigur. Nimic nesigur. "Cel ce vine la Mine, Eu în nici un chip nu-l voi da afară." Nimic nesigur.
E-409 "Bine, acum, El ar putea să nu mă primească." Oh, tu sărmană persoană amăgi tă!
E-410 Ascultaţi. Daţi-mi voie să vă spun, ca slujitor al Lui. Nu există nimeni care să poată veni la El şi care El nu îl va primi. "Chiar dacă vor fi păcatele voastre cume cârrnâzul, se vor face albe ca zăpada." Nimic nesigur, "Eu voi ierta o parte din ele, poate aţi făcut asta; şi aţi făcut aceea, şi Eu vi le voi imputa." "Ele vor fi albe ca zăpada."
E-411 "Ei bine, El nu mă va ierta pentru ce i-am făcut soţului meu, ce i-am făcut soţiei mele, ce i-am făcut surorii mele, ce i-am făcut fratelui meu, ce am făcut."
E-412 Mie nu îmi pasă ce ai făcut tu. Nu este nimic nesigur acolo. El va ierta totul. "Chiar dacă ar fi roşii ca purpura, ele vor fi albe ca lâna." Nimic nesigur.
E-413 "Pocăiţi-vă, şi fiţi botezaţi, fiecare din voi, în Numele lui Isus Cristos, spre iertarea păcatelor, voi veţi primi darul Duhului Sfânt. Făgăduinţa este pentru voi, copiii voştri, şi pentru cei care sunt departe acum," acum urmăriţi acum, urmăriţi, voi trinitarienii extremişti, "în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru." Această aceeaşi reţetă, va avea efect prin fiecare gen-...
E-414 Nu, "S-ar putea să fie. Se va-se va schimba, după o vreme, în 'Tată, Fiu, şi Duh Sfânt."' Tu sărman învăţător amăgit.
E-415 Dumnezeu nu se poate schimba. El este infinit. Reţeta are efect de fiecare dată, dacă O dai în felul corect. Da, domnule! Acum, "Pocăiţi-vă, şi fiţi botezaţi în Numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi Duhul Sfânt. Căci Aceasta este... "
Ce? Această Reţetă, acest botez, această formă de botez, acest Duh Sfânt, această aceeaşi Putere! Nu doar să dai mâninile, să spui, "Voi întoarce o nouă filă şi voi face mai bine." Nu, domnule! "Voi veţi primi darul Sfântului Duh. Şi Puterea lui Dumnezeu va veni peste voi, va schimba căile voastre, va vorbi în limbi, vor pune mâinile peste bolnavi, vor scoate draci, vor face la fel cum au făcut ei."
Pentru câţi? Cât timp?
E-416 "Până la sfârşitul ucenicilor." Tu eşti un proroc fals dacă spui asta. Tu eşti un învăţător fals dacă spui asta.
E-417 Căci, "Isus Cristos," Biblia ne învaţă că, "El este acelaşi ieri, azi, şi în veci." Şi apostolii au spus aici, că, "Făgăduinţa este pentru voi, şi pentru copiii voştri, şi pentru cei ce sunt departe, chiar..." Spuneţi asta cu mine. [Fratele Branham şi adunarea termină de citat Fapte 2:39 în unison – Ed.] "... în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru." Câţi? Fiecare epocă, fiecare generaţie, fiecare culoare, fiecare crez, fiecare orice este, pe câţi îi cheamă Dumnezeu. Şi dacă Dumnezeu vă cheamă, El vă porunceşte să fiţi botezaţi în pumele lui Isus Cristos, şi primiţi Duhul Sfânt, atunci Cristos Insuşi trăieşte în voi. Şi nu este nici un sunet nesigur, nici o nesiguranţă privitor la Acesta. Voi aveţi Biblia. Oh, să staţi cu Aceasta. Puteţi trăi cu Aceasta. Puteţi muri cu Aceasta. Veţi învia cu Aceasta. Slavă! Este Cuvântul lui Dumnezeu. Pfiu! Vai!
E-418 Ca şi Rebeca care a adăpat cămila, chiar cămila care a adăpat-o ea, a călătorit pe aceasta, ca să-şi întâmpine mireasa.
Chiar Dumnezeul despre care predicăm noi, chiar Cuvântul care este Dumnezeu, chiar Dumnezeul care este în Cuvânt, ne va înălţa într-o zi, prin botezul cu Duhul Sfânt. Şi criticii noştri vor fi ucişi de aceeaşi Putere care vă înalţă pe voi în Slavă. Oh, vai! Ridicaţi-vă şi călăriţi pe Aceasta.
Voi persoanele care sunteţi bolnave, să nu vă îndoiţi de Dumnezeu.
E-419 Leo şi ei... Nu ştiu dacă... A distribuit el ceva cartonaşe de rugăciune? Sunt distribuite ceva cartonaşe de rugăciune? Billy nu a venit în această dimineaţă. El-el a prins o răceală, ieri. Şi el-el... În regulă. Acum ce? Noi-noi nu vom avea nevoie. Nu vom avea nevoie. Ascultaţi.
E-420 Voi credeţi că ce am predicat eu este Adevărul? Credeţi cu toată inima voastră? Este un Sunet sigur pentru voi?
E-421 Cum sună aceasta? Prima însărcinare care a dat-o Isus, Matei 10, Bisericii Sale, "Duceţi-vă, şi aceste..." Şi eu nu Îl citesc. Eu doar Îl citez, Matei 10. Aş putea să-L iau aici. "El i-a chemat împreună pe cei doisprezece apostoli ai Săi, şi le-a dat putere împotriva duhurilor necurate, să scoată afară duhurile rele, să¬i vindece pe bolnavi, şi să învie morţii, şi să scoată draci, şi să vindece lepra." Este asta adevărat? Prin a-i face pe oameni să creadă, apoi să-şi pună mâinile peste ei. Făcându-i pe oameni să creadă, apoi să-şi pună mâinile peste ei. Făcându-i pe oameni să creadă, punând mâinile peste ei. A fost aceasta prima Lui însărcinare când i-a trimis El pe cei şaptezeci ai Săi?
E-422 Care a fost ultima însărcinare care a dat-o El? Marcu 16, ultimele Cuvinte care au căzut de pe buzele Domnului nostru, când El a însărcinat Biserica Lui. "Duceţi-vă în toată lumea, propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cel ce crede şi se botează va fi mântuit. Cel ce nu crede va fi osândit."
E-423 Acum reţineţi, "El ar putea fi osândit? Ar putea avea o şansă?" El nu va avea o şansă pământească. Nici un sunet nesigur privitor la Aceea. Dacă el nu crede, va fi osândit.
E-424 Acum ce fel de semne îi vor urma? Aceste semne, "Bine, pe unii din ei îi vor urma; poate că îi vor urma; poate că o să fie"? Aceste semne îi vor urma. Ei vor crede în vindecare. Ei vor crede în scoaterea de draci. Ei vor crede în vorbirea în limbi. Oh, ei vor crede în toate lucrările supranaturale ale lui Dumnezeu, Isus cel înviat lucrând cu ei. Este acela Adevărul? Este acela ultimul Cuvânt al lui Dumnezeu? Atunci blestemat este cel care încearcă să adauge la, sau să scoată din. Acela-i chiar felul cum este Acesta, felul cum este Acesta.
E-425 A fost Biserica penticostală o Biserică gălăgioasă, în trecut la început când a căzut de prima dată Duhul Sfânt? Fecioara Maria, ca şi cum ar fi fost beată, clătinându-se sub Puterea lui Dumnezeu, şi ei toţi în felul acela. Şi oamenii au spus, "Ei sunt plini de must." Acela-i felul cum a fost ordinată Biserica. Acela¬i felul cum este ordinată fiecare Biserică. De fiecare dată când Dumnezeu are o Biserică, va fi acelaşi fel de Biserică pentru că Aceasta nu are nici un sunet nesigur.
"Ei bine! Ei bine, episcopul nostru a spus..."
E-426 Mie nu-mi pasă ce spune episcopul. Ce spune Cuvântul! Vedeţi? Episcopul are un sunet nesigur. Dacă sunetul lui sună acelaşi lucru ce este Acesta, el are dreptate. Şi atunci dacă biserica nu acţionează cum a acţionat, în felul acela, el este greşit. Dacă spui că Îl ai, şi nu ai acţionat ca atare, atunci este ceva greşit cu tine. Pentru că, asta este exact ce a spus Acesta, "Fiecare." Priviţi, pe... După, s-au dus la casa...
E-427 Filip s-a dus jos, predicând Samaritenilor. Şi-a pus mâinile peste ei, Pavel a coborât sau... Petru a coborât, şi-a pus mâinile peste ei. Ei au primit Duhul Sfânt, au făcut acelaşi lucru care 1- au făcut ei la început.
E-428 A mers sus, la casa lui Corneliu, şi acolo se aflau toţi cei din Neamuri, Grecii, şi aşa mai departe. Şi-au pus mâinile peste ei, au primit Duhul Sfânt cum au primit ei la început.
E-429 Daţi-mi voie să vă spun ceva. Eu sunt un misionar, voi ştiţi, ca... Acum, eu cred că un misionar este omul care pleacă şi vine. Acela-i un misionar. Dacă mergi acolo să rămâi, ei îl numesc pe acela un misionar; dar acela este un gospodar, tu doar ţi¬ai schimbat rezidenţa. Vedeţi? Acela nu este un misionar. Un misionar, co-... Pavel a fost un misionar; el nu a rămas. El doar continua să meargă, să meargă, să meargă, un misionar. Nu să schimbe rezidenţa; doar continui să mergi, un misionar.
E-430 Acum, în câmpul misionar, eu vă spun, jos în-cele mai joase regiuni din Africa, jos la vechii boşimani micuţi, şi ei nici măcar nu ştiau dacă erau oameni sau nu, pentru mult timp. Guvernul Britanic, când au preluat Africa de Sud, tu mergi într-o junglă mică şi acolo sunt... Vezi tufele, "brrrr," se scutură ca o grămadă de maimuţe; şi vă uitaţi în jur, nu este nimic. Şi se întâmplă să vă uitaţi, se împing sus prin nisip, vedeţi un cap mic negru care priveşte în jur. Vedeţi? El s-a îngropat în nisip, a fugit afară şi a tras nisipul peste el, foarte repede. Ei nu se gândeau că erau... Credeau că ei erau animale, pentru mult timp. Dar ştiţi cum au aflat ei că erau-că erau oameni? Ei aveau câini. Şi un câine nu ar trăi cu nimeni în afară de o fiinţă umană. Vedeţi? Şi au aflat că ei erau oameni.
E-431 Şi luaţi unul dintre acei inşi micuţi, şi luaţi unul dintre Basutos, Shangaan, Xhosas, oricare din acele triburi, nici măcar nu disting care este mâna dreaptă şi stânga, întotdeauna ceva, "blaw, blaw, blu", ştiţi, şi vorbesc aşa. Şi femei goale, bărbaţi, şi toţi. Vă spun eu ce să faceţi. Lăsaţi doar ca Duhul Sfânt să se pogoare peste el, şi el va face acelaşi lucru care îl faceţi voi aici când Duhul Sfânt se pogoară peste voi. Nu este nici un sunet nesigur privitor la Acesta. El nu a auzit niciodată un astfel de lucru ca vorbire în limbi, în viaţa lui, şi, priviţi, iată-l aici vorbindu-vă în limbi.
E-432 Dar aici stă tălmăcitorul, acest ins stă acolo şi spune, "Blaw? (Vrei să fi mântuit?)"
"Blaw-luh. (Da.)"
"Este acolo sus cineva... (Ah-blaw, blaw, blaw?)" "Ridică-ţi sus mâinile şi primeşte-L. (Ah-blaw.)"
E-433 Bine, bine, oh, vai! Iată-l că începe, vorbind în limbi; nu a auzit niciodată de Aceasta, nu ştie nimic despre Aceasta. Nu este nici o nesiguranţă în aceea. Acela-i Isus Cristos acelaşi ieri, azi, şi în veci. Urmăriţi-l. El se va duce direct în triburi şi merge să se roage pentru bolnavi. Nu trebuie să-i spuneţi.
E-434 Şi noi femei Americane, voi membri de biserică. Nu vă vorbesc atât, vouă de aici. Asta este înregistrat, voi ştiţi. Voi membri de biserică, acolo afară care purtaţi pantaloni scurţi, şi vă comportaţi în felul cum o faceţi. In fiecare an voi luaţi câte puţintel jos, atunci aveţi pantaloni scurţi, apoi pantaloni scurţi scurtaţi, şi apoi pantaloni scurţi scurtaţi cu pantaloni scurţi, şi tot aşa. Bine, tu sărmană membră de biserică amăgită, tu eşti mai rău de cât sunt ele în Africa; când acele femei au stat chiar acolo în acea zi, când treizeci de mii l-au primit pe Cristos ca Mântuitorul lor personal, la o singură dată. Şi voi cântaţi în coruri, şi purtaţi pantaloni scurţi în curte, ca să vă tăiaţi iarba, şi în oraş. Voi sunteţi mai rău decât ele. Voi veţi... Ele se vor ridica în Ziua Judecăţii şi vă vor face de ruşine.
E-435 Am văzut femei care stăteau acolo, erau goale, nu aveau nimic decât un petec mic în partea din faţă a lor aşa. Şi aici în părţile lor de sus, al lor-părţile lor de piept, absolut nimic. Şi doar o bandă mică, cam de patru sau şase inch, un-un pic în jurul taliei lor în acest fel, atârnând înaintea lor. Şi bărbaţii, de asemenea, stăteau acolo complet goi. Nu cunoşteau mâna dreaptă şi stânga. Şi de îndată ce a venit puterea Duhului Sfânt, acele femei şi-au încrucişat braţele; şi nimic să le acopere sânii; şi-au încrucişat braţele, de ruşine, şi au plecat. Şi a doua zi ele purtau haine. Aleluia! Nu este-nu este-nu este nici o nesiguranţă în asta.
E-436 Duhul Sfânt vă face să vă puneţi haine pe voi. Voi veţi... Vă face să acţionaţi decent. Nimic nesigur în aceea. Nu îl vreţi voi pe El? Nu v-ar place să-i slujiţi Cuiva aşa, Domnului Isus? Îndepărtaţi-vă de aceste sunete nesigure.
E-437 Oh, tu eşti o mică creatură populară, da, toată aranjată, şi totul. Tu crezi că eşti populară. Dar, dragă, tu mori. Tu crezi că trăieşti, şi tu mori. Biblia a spus, "Femeia dedată la plăceri, este moartă în timp ce trăieşte." Biblia a spus asta. Acela nu este sunet nesigur. A spus, "Ea este moartă." Aşa este. Nici un sunet nesigur în legătură cu Aceasta. Este siguranţă, frate.
E-438 Dumnezeu este un Dumnezeu sfânt. Şi când un om este născut din Duhul Sfânt, el este un-el este un candidat. Nu este doar atât, ci el este un rege, el este un prinţ. El este dintr-o altă Naţiune. Împărăţia lui este Sus. El este umplut cu Puterea lui Dumnezeu, Prezenţa lui Dumnezeu. Femeia care face asta, îşi pune haine pe ea. Bărbatul trăieşte decent şi loial soţiei lui. Soţia trăieşte loială şi decentă faţă de soţ. Ei nu vor nimic din lume. Afecţiunile lor sunt îndreptate spre lucrurile de Sus. Ei au terminat cu lucrurile lumii. Ei sunt făpturi noi în Cristos. Şi ei sunt sfinţi, o trăiesc; nu ei sfinţi, ci Duhul Sfânt care¬i guvernează. Ei nu au gândirea lor proprie. Duhul Sfânt se mişcă în ei. Acela-i motivul că se comportă neobişnuit, pentru oamenii din lume, pentru că ei sunt mişcaţi de un-un Duh din altă Împărăţie.
E-439 Oh, eu ştiu că este aşa, prietene. Eram cândva am fost pierdut, dar acum eu sunt găsit. Am fost orb faţă de acele lucruri, dar acum eu văd. A fost harul care mi-a învăţat inima să se teamă. A fost harul care mi-a domolit temerile mele. Cât de preţios s-a arătat acel har în ceasul când am crezut de prima dată, când am venit la Cristos!
E-440 Acum în încheiere. Atât pentru mântuire cât şi pentru vindecare, daţi-mi voie să spun aceste cuvinte doar pentru un minut.
E-441 Paul Rader a fost un prieten de-al meu. L-am cunoscut doar pentru puţin timp. Eram doar un băiat, şedeam la picioarele lui; mare slujitor care a murit aici nu de mult în California. Şi când era pe moarte... El a primit cancer, şi era pe moarte acolo în California. La tabernacolul care îl are acum O. L. Jaggers, el îl avea acolo. Vechiul... Doar, am uitat ce denumire avea acesta atunci, dar acum este biserica Lumii. Vechiul tabernacol al lui Paul Rader, şi se afla de pe Strada Eldorado, cum urcaţi înspre acesta, treceţi dincolo la templul lui McPherson, chiar dincolo de drum acolo la parc. Acum, şi când Paul Rader îl păstorea, ei s¬au dus acolo, şi când era el...
E-442 Înainte să moară, şi-a pus mâinile pe umărul unui frate, pe care îl cunosc foarte bine, un prieten al lui Ern Baxter, şi a spus, "Dacă aş fi luat mesajul meu despre har şi l-aş fi vândut la Penticostalii înflăcăraţi, şi în loc să încerc să mă prostesc cu voi grămadă de Baptişti, aş fi trăit astăzi. Dar," a spus "voi m-aţi îngrijorat, şi eu am fost aşa de sfâşiat, şi totul într-o situaţie aşa de neplăcută, încât acum mor."
E-443 Astfel când el zăcea în salon acolo, ei au tras jaluzele jos şi aşa mai departe, şi ei stăteau acolo, cântând, Mai Aproape, Dumnezeul Meu, De Tine. Şi el avea un simţ al umorului. A spus, "Cine moare, eu sau voi? Voi păreţi mai mult că muriţi voi decât eu," a spus. A spus, "Nu faceţi asta. Cântaţi-mi una adevărat vioaie, cântări de Evanghelie." Şi un mic quartet de la Institutul Biblic Moody au început să cânte Jos La Cruce Unde Mântuitorul Meu A Murit. El a spus, "Aceea sună mai bine. Laudă lui Dumnezeu!"
E-444 A spus, "Unde este Luke?" Şi Luke şi Paul au stat împreună, exact ca mine şi Billy, fiul meu. Ei erau fraţi, şi stăteau împreună. A spus, "Unde este Luke?" Şi Luke nu vroia să îl vadă pe fratele lui murind, şi el era în încăperea de lângă acolo la spital. A spus, "Duceţi-vă să-l aduceţi, şi spuneţi-i să vină aici."
E-445 Şi când a venit acolo unde se afla Paul, Paul s-a întins şi l¬a apucat de mână. Şi Luke a încercat să îşi întoarcă capul. A spus, "Luke, noi am trecut prin multe bătălii grele împreună. Nu-i aşa, frate?"
E-446 A spus, "Da, am trecut. De-a lungul acestor ani, noi am trudit, frate. Aşa este, multe bătălii grele."
E-447 Dar a spus, "Luke, gândeşte-te la asta. În cinci minute de acum, eu voi sta în Prezenţa lui Isus Cristos, îmbrăcat în neprihănirea Lui." I-a strâns mâna fratelui lui, apoi a murit. Nu este nimic nesigur privitor la aceea. El cunoştea calea pe care se ducea. El a ştiut. El avea botezul Duhului Sfânt, Puterea lui Dumnezeu în viaţa lui.
E-448 El cândva era un om care tăia buşteni, şi tăia pomi şi aşa mai departe.
Şi a spus...
E-449 El a fost şi un misionar, de asemenea, cum merg eu în străinătate. Şi el şi Luke, şi ei, au fost jos într-o insulă, au făcut febra hemoglobinurică. Dacă careva ştie ce este aceea, este moarte imediată. Şi este cu adevărat rea. Astfel, el a făcut febra hemoglobinurică. A fost înapoi de tot în jungle, unde nu este nimic. El şi soţioara lui drăgălaşă au fost acolo. Voi ştiţi cum a spus el... Eu v-am spus povestea, cum a spus el, "Ultima dată, a avut un sentiment la aceasta, când ea l-a sărutat de bun rămas." Astfel ei se aflau înapoi acolo. Şi a ajuns, a continuat să se întunece, tot mai întuneric în încăpere, el a spus că ştia că se duce, sau se gândea că se ducea.
450 I-a spus soţiei lui, a spus, "Dragă, se face aşa de întuneric aici." A spus, "Eu mor."
E-451 Şi ea a spus, "Oh, Paul. Paul." Şi ea a căzut cu faţa în jos şi a început să plângă.
E-452 A spus, "Dragă, doar continuă să plângi. Lasă ca eu... Continuă să strigi către Dumnezeu, şi lasă ca eu să îţi aud glasul. Cineva să se roage. Eu nu mai pot să mă rog." A spus, "În timp ce mor, vreau să aud asta."
E-453 Şi ea a continuat să strige la Dumnezeu, "O Dumnezeule, nu¬l lăsa să moară. Lucrarea lui încă nu este terminată. Ţine..." Striga, "O Dumnezeule, te rog nu-l lăsa pe Paul să moară." Ea zăcea asupra lui, în acel fel.
E-454 Se făcea tot mai întuneric. A spus, "Dragă, se face tot mai întuneric, şi mai întuneric şi mai întuneric."
E-455 În cele din urmă, şi-a pierdut cunoştinţa. A spus, "Când mi¬am pierdut cunoştinţa, am visat că eram un om tânăr din nou." A spus, "Eram sus în pădure," sus în Oregon de unde provenea el. A spus, "Am doborât un pom. Şeful a spus, mi-a spus, ,Urcă sus acolo în vârful dealului, Paul, şi vreau ca tu să dobori un anumit pom, şi atâta, şi apoi ne apucăm să facem nişte cherestea."'
E-456 Şi a spus că a spus, "Bine, şefu." Şi a spus că-i putea mirosi, cât de proaspeţi erau; şi cât de bine se simţea. A spus că alerga sus aşa prin pădure. Şi şi-a luat securea, şi a spus că putea simţi acel tăiş de secure intrând în acel pin moale, ştiţi, acel pin din Oregon. Şi a spus, când a mers jos acolo... Ştiţi, jos în Sud, ei au acelaşi tip de pom, este foarte tare. Te duci sus, sus în Nord, şi cu cât ajungeţi la mai frig, cu atât mai moale devine lemnul. A spus că el a putut găsi... A spus că şi-a luat securea, şi a alergat de cealaltă parte, cu acea secure veche cu tăiş dublu, şi a ras toate crengile de pe el. A spus că a înfipt securea acolo înăuntru, a spus, ,,Bine, mă voi duce drept în jos pe deal cu acesta."
E-457 El l-a apucat, şi a spus că pur şi simplu nu putea să îl ridice. El doar nu putea să îl ridice. Şi a spus că a încercat şi a încercat. A spus că şi-a amintit că cei mai buni muşchi la un bărbat sunt în spate. Astfel a spus că şi-a strâns genunchii împreună, aşa ca să nu-şi provoace o hernie, s-a aplecat şi l-a apucat. Şi şi¬a pus genunchii lui, muşchii din spatele picioarelor, aici sus, pulpa piciorului, în braţele lui, pe spinarea lui, şi-a încordat toţi muşchii. Şi a spus că a tras, şi a tras, şi pur şi simplu nu a putut s-o facă. A spus că doar s-a chinuit, până a încercat şi încercat. A spus, "Eu trebuie să cobor acest buştean acolo jos. Eu doar trebuie. Şeful a dat ordin să fie acolo jos. Eu trebuie să îl duc acolo. Păi," a spus, "de obicei... eu nu ştiu unde s-a dus toată puterea mea. Deci, bine eu aş fi putut să pun acel lucru pe umărul meu şi să mă duc cu acesta," a spus, "dar pur şi simplu nu pot să îl ridic." Şi a încercat, şi a încercat, şi a încercat. A spus că efectiv nu putea s-o facă. El doar s-a epuizat.
E-458 A spus că doar a căzut jos lângă copac. A spus. "Huh, huh, huh! Doar m-am chinuit şi m-am chinuit. M-am chinuit şi m-am chinuit, până când chiar nu am mai putut continua. Şi am... Trebuie să duc acel buştean acolo jos, dar nu ştiu cum pot face asta. Nu îl pot ridica." A spus, doar şezând acolo, astfel a spus, "Eu doar nu ştiu ce să fac."
E-459 Şi a spus că a auzit Glasul Lui, al Şefului lui, spunând, "Paul," şi a spus că acesta era cel mai dulce Glas care l-a auzit vreodată.
E-460 Şi a spus, "Când m-am întors să mă uit," a spus, "nu era şeful meu, ci era Şeful meu adevărat." A spus, "Era Isus."
E-461 El a spus, "Pentru ce te munceşti cu acesta, Paul?" A spus, "Vezi acel râu curgând acolo?" A spus, "Acel râu curge chiar pe lângă tabără." A spus, "De ce nu îl împingi doar în apă şi urcă¬te pe el, să mergi în jos?"
E-462 Astfel el a spus că a luat buşteanul şi l-a rostogolit în apă, şi a sărit pe el; şi a mers peste acele clipoceli, doar strigând şi ţipând, a spus, "Eu merg pe acesta. Eu merg pe acesta."
E-463 Şi a spus, când şi-a revenit, în încăpere, soţia lui întinsă asupra lui, rugându-se; a sărit în mijlocul duşumelei, strigând, "Eu merg pe acesta. Eu merg pe acesta."
E-464 Frate, dă-mi voie să îţi spun ceva în această dimineaţă. Nu te trudi la asta. Eu nu încerc să mă trudesc la el. Aceasta te va epuiza, înainte şi înapoi. "Sunt un Metodist? Sunt un Baptist? Sunt asta." Eu doar l-am primit pe Isus. Am luat făgăduinţa Lui, prin har. El a venit la mine, şi eu merg pe Aceasta. Nu-mi pasă ce se întâmplă, sau ce se petrece, de câte ori suntem numiţi „nebun, sau fanatic."
E-465 La vindecarea voastră în această dimineaţă, când se face rugăciune pentru noi... Noi nu vom avea timp acum, se ajunge spre ora unu, pentru un rând de discernământ. Ne vom ruga pentru bolnavi, şi luăm... şi-şi ne rugăm pentru fiecare de aici. Isus a spus, "Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred." Este adevărat? "Dacă îşi pun mâinile peste bolnavi, se vor insănătoşa." Este adevărat? Eu merg pe Aceasta. Sunteţi gata să mergeţi pe Acesta?
Să ne aplecăm capetele doar un moment.
E-466 Milostivule Dumnezeu. Oh, în aceste ultime zile, când orele se întunecă, biserica s-a rotit în jurul Cuvântului. Au răsucit prin denominaţiuni. Şi ei ştiu că nu este bine, Doamne. Fie ca ei să înceteze să-L sucească. Probabil că sunt oameni aici, în această dimineaţă, care au mers din biserică în biserică. O dată au fost în cea Metodistă, apoi în una Baptistă, apoi una Penticostală, apoi o Biserică a lui Dumnezeu, apoi una Nazarineană. O Dumnezeule, fie ca ei doar să se oprească din a face asta.
E-467 Fie ca ei doar să vină, să meargă pe făgăduinţă în această dimineaţă, Doamne; doar să se relaxeze, să-l ia pe Dumnezeu pe făgăduinţa Lui, când El a spus, "Dacă vă pocăiţi, şi sunteţi botezaţi în Numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre, veţi primi darul Duhului Sfânt." Dumnezeule, acordă ca ei să poată doar să meargă pe acea promisiune, în această dimineaţă, doar să cadă în oceanul bunătăţii Lui, stropii Vieţii veşnice, Apa Duhului. Acordă aceasta, Doamne.
E-468 Fie ca Duhul Sfânt, care curge, clipocind, proaspăt, chiar pe la uşa lor acum, fie ca ei doar să păşească în Râu acum, pe făgăduinţa lui Dumnezeu, şi să spună, "Doamne, eu merg pe Acesta. Iată-mă că vin. Eu merg pe Acesta."
E-469 Fie ca bolnavii şi suferinzii, care sunt bolnavi şi nu ştiu ce să facă, doctorii au renunţat la ei, ei s-au luptat, de la spital la spital, de la uşă la uşă, din loc în loc, ei nu ştiu ce să facă, Doamne, dar Râul Vieţii se ondulează chiar pe lângă ei, în dimineaţa aceasta, fie ca ei să ia acea Scriptură, Marcu 16, "Dacă îşi pun mâinile peste bolnavi, ei se vor însănătoşa." Credincioşii se vor însănătoşa când li se pune mâinile peste ei.
E-470 Doamne, fie ca ei să ia aceea în considerare în dimineaţa aceasta, să păşească pe Aceasta, şi să spună, "Doamne, iată-mă. Eu nu ştiu cum mă voi duce, dar eu merg pe Acesta. Mă duc drept în jos pe Râuri, bucurându-mă, bălăcindu-mi mâinile în Apele de Viaţă, aruncând în sufletul meu, şi sus peste capul meu, şi îmbăindu-mă în bunătatea Ta, şi bucurându-mă în timp ce merg, mergând pe făgăduinţa Ta care ai spus-o Tu, 'Ei se vor însănătoşa."' Acordă aceasta, Tată.
Acum cu capul aplecat.
E-471 Mă întreb dacă este o persoană în această clădire, în această dimineaţă? Câţi din această clădire, în dimineaţa aceasta, care nu îl cunoaşteţi pe Cristos ca Mântuitorul vostru, şi credeţi că Râul Vieţii a fost adus la voi? Voi aţi avut tot felul de sunete nesigure. V-aţi construit casa pe lucruri care sunt nisipuri mişcătoare. Realizaţi că într-o zi veţi muri. Veţi ieşi din această lume. Şi vreţi, voi într-adevăr vreţi să auziţi un Sunet sigur, şi credeţi că L-aţi auzit în această dimineaţă, că Cristos încă vă iubeşte. Nu îmi pasă cât de păcătos eşti, El încă te iubeşte. Şi ai vrea ca eu să te amintesc în rugăciune?
E-472 Şi chiar unde staţi. Nu vă putem chema aici la altar. Nu este un altar, pentru că este plin de copii, şi aşa mai departe. Dar aţi vrea, credeţi că vreţi să îl acceptaţi pe Cristos chiar acum ca Mântuitorul vostru personal, şi vreţi ca eu să vă amintesc într-un cuvânt de rugăciune? Vreţi să vă ridicaţi mâna. Spuneţi, "Eu acum..." Dumnezeu să te binecuvânteze. Dumnezeu să te binecuvânteze. Dumnezeu să te binecuvânteze. Dumnezeu să te binecuvânteze. Dumnezeu să te binecuvânteze, înapoi de tot, înapoi de tot. Dumnezeu să te binecuvânteze, sus aici în mijloc. Jos pe această parte, Dumnezeu să te binecuvânteze. "Acum eu îl accept pe Cristos ca Mântuitorul meu personal. Vreau ca El să fie bun cu mine." Dumnezeu să te binecuvânteze, în spate de tot în spate. În spate de tot pe culoar, te văd acolo în spate. Dumnezeu să te binecuvânteze. Ar mai fi altul? Ridică-ţi mâna, indiferent unde te afli. Capetele aplecate. Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă tânără. Dumnezeu să te binecuvânteze acolo în spate, soră. Dumnezeu să te binecuvânteze acolo în spate, soră. Eu nu...
E-473 Tu nu ai avut mâna ta sus. Dar am mers să-l văd pe soţul tău seara trecută, era acolo în spital, foarte grav; de sus de acolo de la biserica fratelui. Nu te îngrijora. El va fi bine. Domnul l-a atins chiar acolo seara trecută. Am văzut ce era în neregulă cu el. Doctorii au încercat timp de patru zile, să afle, dar nu au putut găsi nimic cu radiografiile. Dar Duhul Sfânt pătrunde mai adânc decât o radiografie. Astfel el are... Este totul în regulă. El va-el va fi acasă acum. El poate va veni acasă astăzi. În regulă.
E-474 Altcineva? A luat... Înapoi în spate de tot, Dumnezeu să te binecuvânteze. "Vreau să îl accept pe Cristos ca Mântuitor personal. Vreau să fiu pregătit, atunci. Eu cunosc nesiguranţa casei mele. Eu cunosc nesiguranţa slujbei mele. Eu cunosc nesiguranţa vieţii mele. Nu ştiu la ce timp voi muri. Pot muri încă astăzi. Eu nu ştiu. Este nesigur. Dar vreau un Sunet sigur. Cred că l-am auzit astăzi prin Evanghelie, că Isus Cristos mă iubeşte. Şi eu vreau să Îl accept ca Mântuitorul meu personal." Cineva care nu şi-a ridicat mâinile, şi vrea să o facă? Dumnezeu să te binecuvânteze. Dumnezeu să te binecuvânteze. În regulă. Altcineva ridicaţi-vă mâinile, care nu a ridicat-o înainte. Ridică¬ţi mâna, spune, "Aminteşte-mă" Frate Branham, în rugăciune." Dumnezeu să te binecuvânteze. In regulă.
E-475 Tată Ceresc, a fost un Sunet sigur care aceşti oameni l-au auzit. Mulţi dintre ei aici, literalmente mulţi, care Te-au acceptat în această dimineaţă ca Mântuitorul lor personal. Acum, Tată, eu ştiu că este tradiţional să-i aduc pe oameni la un altar, să se roage; dar nu este Scriptural, pentru că Scriptura a spus, "Câţi au crezut în El, au fost botezaţi." Astfel mă rog, Tată, ca aceştia care au crezut în Tine, la care Tu Te-ai descoperit, în acel Sunet sigur al unui Glas, care ei ştiu că eşti Tu. Şi ei te vor pe Tine ca Mântuitor. Şi-au ridicat mâinile, ca eu să-i amintesc într-un cuvânt de rugăciune.
E-476 O Dumnezeule, ştiind că orele se încheie, luminile se sting acum. Lumina civilizaţiei se stinge. Lumina Americii se stinge. Lumina a-a naţiunilor se stinge, pentru că intră Lumina lumii. Mă rog, Dumnezeule, ca Tu să-i laşi să primească această Lumină mare. Noi realizăm că nici un întuneric nu poate exista în prezenţa Luminii. Lumina este cu mult mai puternică decât în tuneri eul.
E-477 Şi lasă-i să ştie că acum aproape cin-... zece ore în urmă, această clădire era tot atât de întunecată cât putea fi, nu se putea vedea un scaun. Era întuneric beznă în această clădire, acum zece ore. Dar, a răsărit soarele. Unde s-a dus acel întuneric? Găsiţi-l pentru mine. Ei nu îl pot găsi. Unde este-unde este chimia lui? Cei s-a întâmplat? Nu poate fi găsit. S-a dus.
E-478 Aşa sunt păcatele lor acum. Unde, acum zece minute, întunericul era în sufletul lor; dar ei Te-au acceptat ca Mântuitorul lor acum, şi întunericul este tot expulzat. "Păcatele voastre, care erau multe, au fost curăţate, şi acum sunt albe ca zăpada." Nu le mai puteţi găsi. Sunt şterse din Carte. Sunt şterse din evidenţă. Sângele lui Isus Cristos îi iartă de păcatele lor. Fie ca ei, în schimb, să se ridice şi să fie botezaţi în această seară în Numele lui Isus Cristos, să cheme după Numele Domnului, şi să primească Duhul Sfânt. Acordă aceasta, Tată. Îi încredinţez Ţie ca trofee ai Mesajului din această dimineaţă, în Numele lui Isus Cristos, Fiul Tău.
Acum cu capetele voastre aplecate.
E-479 Fiecare din voi care v-aţi ridicat mâna, dacă nu aţi fost încă botezaţi în Numele lui Isus Cristos, biserica va fi... va avea servicii deseară. Şi pregătim acum, lăsaţi ca păstorul să vă noteze numele acum, în această dimineaţă. Botezul vostru, nu este în dimineaţa aceasta, nu-i aşa, frate? [Fratele Neville spune, "Botezăm şi în dimineaţa asta." – Ed.] Da. Botează, în această dimineaţă; imediat după acest serviciu, de botez. Veniţi chiar aici sus. Noi avem haine pregătite pentru voi ca să fiţi botezaţi în Numele lui Isus Cristos.
E-480 Tu eşti un Creştin acum. Lumina lui Dumnezeu a venit la inima ta. Aminteşte-ţi ce bine e asta. Isus a spus, "Nici un om nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl Meu." De ce ţi-ai ridicat mâna? Pentru că Ceva ţi-a spus să o faci. Tocmai Acelaşi care ţi-a spus să o faci, a făcut făgăduinţa. "Cel ce aude Cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are Viaţă veşnică." Nici o nesiguranţă în asta. Voi aveţi Viaţă veşnică acum. Dacă credeţi asta cu toată inima voastră, aţi trecut acum de la moarte la Viaţă. Voi trăiţi pentru totdeauna.
E-481 Acum primiţi Duhul Lui Sfânt, Puterea lui Dumnezeu, ca să lucreze în viaţa voastră şi să vă facă să lucraţi pentru EL Fie ca voi să Îl primiţi în această dimineaţă, aşa cum sunteţi botezaţi în Numele lui Isus Cristos.
E-482 Pentru cei care sunt bolnavi şi vor ca să se facă rugăciune pentru ei, vreau să văd numărul, astfel ca să pot vedea dacă... Ridicaţi-vă mâna. Să vedem câţi, dacă să avem un rând de discernere sau... Sunt prea mulţi. Noi doar va trebui să ne rugăm pentru ei. Sunt prea mulţi. Sunt o sută cincizeci, două sute de oameni, pentru care să ne rugăm. În regulă.
E-483 Câţi au văzut vreodată discernământul, ridicaţi-vă mâna. În regulă, voi toţi. Aşa este, deci voi ştiţi ce este. Acum voi credeţi, în această dimineaţă, că aţi auzit Glasul lui Dumnezeu?
E-484 Acum voi cere ca Fratele Wood, Fratele Fred Sothmann, şi câţiva dintre administratori, să vină aici doar un moment. Câţiva dintre voi fraţilor administratori, sau diaconi, sau ori care, veniţi aici doar un moment. Acum va fi destul de înghesuit aici, şi vreau ca voi să ajutaţi. Acum vouă, voi oamenii pe această, din dreapta mea, pentru care se va face rugăciune, vreau ca voi să veniţi pe partea aceasta aici. Şi frate, Fratele Collins, stai chiar acolo jos, dacă vrei. Şi vino chiar aici jos, aşa ca aceştia să poată trece pe aici şi să se facă rugăciune pentru ei.
E-485 Am să vă cer vouă copilaşilor din partea aceasta a altarului, dacă vreţi să treceţi de partea aceasta doar pentru câteva minute, pentru Fratele Branham; nu pentru mine, ci pentru Domnul Isus.
E-486 Acum voi fraţilor rămâneţi aici ca oamenii să poată chiar să treacă, şi apoi-apoi îi vom lua pe toţi din partea cealaltă. Acum chiar din primul rând de aici. Frate Charlie, mă întreb dacă voi fraţilor, tu şi David, dacă vreţi să urcaţi aici sus, sau să vă mutaţi cumva înapoi înspre spate? În regulă. Acum primii aici din rândul acesta, doar ridicaţi-vă sus aşa; doar începeţi din acea parte, peste şi la perete, în timp ce ne rugăm, acum, când suntem gata să începem. Acum, încă nu. Apoi când această parte de aici, vă vom cere la toţi să mergeţi înapoi pe partea aceasta; şi apoi, şi apoi veniţi afară pe partea aceea, şi apoi veniţi jos. Acum administratorii şi ceilalţi vă vor aşeza în poziţia corectă.
E-487 Acum, dacă acea femeie este infirmă şi nu se poate ridica, şi ca fetiţa de aici în scaun, acum voi şedeţi exact unde sunteţi. Eu voi veni chiar la voi. Vedeţi? Şi eu o cunosc pe micuţa Edith, ea este acolo în spate, şi noi o vom aduce chiar aici sus. Cei care nu se pot ridica, voi veni eu la voi.
E-488 Acum la ce ne-ar ajuta să stăm aici şi să vorbim, la ce ne-ar ajuta să predicăm acest Cuvânt al lui Dumnezeu, dacă voi nu Îl auziţi? Vedeţi? "Cel ce aude şi crede. Cel ce aude!"
Sunteţi gata, sunteţi fiecare din voi gata să vă încredinţaţi lui Dumnezeu, şi să spuneţi, "Acela este Cuvântul lui Dumnezeu. Şi nu îmi pasă care este starea mea, după ce se va face rugăciune pentru mine, eu sunt vindecat oricum"? O veţi crede voi?
E-489 Acum multe persoane se aşteaptă la ceva, voi ştiţi. Ca şi ce-i dacă... Acea femeie, când m-am rugat pentru ea pe treptele din spate înapoi acolo, am privit în jos la ea, şi atunci aceea a avut loc. Ce-i dacă ea ar fi spus, "Bine, prima lună a trecut, eu sunt doar... eu mă umflu tot timpul mai tare"? Vedeţi? Nu, nu, ea nu. Ea a auzit un Glas, şi acel Glas i-a spus ei. Şi ea L-a crezut din toată inima ei. Şi tumoarea, după o vreme, s-a tot micşorat. Şi acum ea este normală şi sănătoasă.
E-490 Leo, unde eşti? Este el aici pe undeva? Am uitat care este numele acelei doamne. Poate cineva ar vrea. Am adresa ei. O voi aduce jos la biserică. Tu, ce, îţi aminteşti numele ei? [Fratele Leo spune, "Pearl, Pearl..." – Ed.] Este Red-... Redford, sau Redfort? Noi avem numele ei şi adresa, dacă veţi dori să-i scrieţi.
E-491 Ea a fost vindecată chiar aici, cu o tumoare, cântărea peste treizeci de pounds. Nici o urmă pe ea, de la un bisturiu. Acolo¬i fotografia ei, când ea avea tumoarea. Iat-o acum, fără nici o urmă nicăieri. Dumnezeu a vindecat-o, a înlăturat-o de la ea. Acolo sunt declaraţiile doctorului, unde el a renunţat la ea, "Să moară, cu cancerul care i-a consumat rinichii." Şi acum ea este normal şi bine, fără nici o problemă de rinichi de loc.
E-492 Ea este una dintre zecile de mii. Ce este asta? Nu este un sunet nesigur. Dar treaba cu asta este, prietene, Îl poţi auzi tu?
E-493 Acum dacă trâmbiţa emite un sunet nesigur, spune, "Ei bine, unii se vindecă şi unii nu." Aceea este nesigur. Vedeţi? Să nu credeţi aceea.
E-494 Isus a spus, "Oricine." Aceea-i sigur. "Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred. Ei îşi pun mâinile peste ei, ei se vor insănătoşa." Credeţi voi asta acum? Cu toată inima voastră, să o credeţi.
E-495 Şi îi voi cere păstorului, acum noi doar vom... Acum noi avem un serviciu de botez care urmează aceasta. Deci, vedeţi, atunci noi nu vom avea prea mult timp.
E-496 Dar eu mă voi ruga pentru adunare, pentru fiecare persoană bolnavă de aici. Şi când ei vin pe aici, eu voi... Credeţi voi că sunt slujitorul Lui? Păi, dacă credeţi asta, atunci ungerea Duhului Sfânt va veni chiar în voi. Vedeţi? Aceasta trebuie să vină, prietene. Eu nu spun... Eu, nu sunt nimic. Eu sunt doar... Eu sunt fratele vostru.
E-497 Eu sunt cel mai neînsemnat printre voi, dar asta este ce trebuie să fiu. "Cel ce este cel mai neînsemnat printre voi, să¬să-să..." Lăsaţi-mă să fiu slujitorul vostru la toţi. Vedeţi? Asta¬i ce vreau să fiu. Eu sunt slujitorul vostru. Voi sunteţi copilul lui Dumnezeu. Eu, eu sunt doar slujitorul Lui. Eu încerc să vă slujesc vouă, vedeţi. Eu sunt cel mai neînsemnat. Nimic în ceea ce mă priveşte, dar, vedeţi, cineva trebuie să îşi pună mâinile peste voi. Şi atunci dacă El mi-a permis să aduc Cuvântul, şi, voi credeţi că Cuvântul a venit la mine. Aşa de mulţi dintre voi mă numesc un credincios, şi atunci Cuvântul vine la mine, judecaţi singuri dacă Acesta este corect sau nu. Vedeţi? Să îl lăsăm pe Dumnezeu să facă judecarea, prin Cuvântul Lui. Bine, dacă Aceea este aşa, atunci fiecare făgăduinţă este aşa. Aceasta trebuie să fie. Vedeţi?
E-498 Noe, el doar a continuat să construiască corabia. Ei au spus, "El este un fanatic. Nu este nimic acolo sus. Cum o să o obţi aceea?"
E-499 "Nu contează nimic. Dumnezeu o poate pune acolo sus," şi doar a continuat să bată. Cum este-cum este... ?
E-501 "Aceea nu-i treaba mea. Dumnezeu a spus, 'Du-te şi preia comanda,' şi eu mă duc jos." Cum îi vei izbăvi din mâinile lui Faraon? "'Eu, cu siguranţă Eu voi fi cu tine."' Nimic nesigur.
E-502 "Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred." Nimic nesigur. Dacă o credeţi, îşi pun mâinile peste voi, trebuie să vă faceţi bine. Credeţi asta cu toată inima voastră?
E-503 Acum, vreau ca fiecare persoană de aici, care se poate ruga, vreau să vă aplecaţi capul. Vreau să vă rugaţi în linişte. Mă voi ruga pentru aceste pânze aşezate aici, pentru că simt Prezenţa Duhului Sfânt.
E-504 Tată ceresc, ne pregătim să încheiem un serviciu şi să intrăm în altul. Mulţi Te-au primit, Doamne, în această dimineaţă. S-au ridicat multe mâini. Ei au trecut de la moarte la Viaţă, acel mic moment liniştit care a trecut, o Luminiţă a trecut pe lângă ei. O mică sufocare a venit peste conştiinţa lor. Ce a fost asta? Ei erau pe moarte, şi au trecut atunci de la moarte la Viaţă.
E-505 Cum cade în pământ un grăunte de porumb. Primul lucru, se sufocă; moare, putrezeşte. Apoi din acesta iasă un vlăstar mic de viaţă, şi produce un alt porumb.
E-506 Acum, Doamne, în această dimineaţă, o mică sufocare de moarte a trecut peste ei. Şi când a făcut-o, ei s-au trezit, în câteva momente când şi-au ridicat mâinile. S-au simţit sufocaţi, de Cuvântul lui Dumnezeu, Ceva spunând, "Tu eşti condamnat. Tu eşti un păcătos. Vei muri şi vei merge în iad. Vei pieri. Nu vei mai învia niciodată," acea moarte venind peste ei. În cele din urmă au murit la acel punct, până când au auzit un Glas spunând, "Dar Eu sunt Mântuitorul vostru. Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi."
E-507 Şi ei şi-au ridicat mâinile, "Eu vreau să Îl accept ca Mântuitorul meu personal," şi atunci un vlăstar de Viaţă a intrat în sufletul lor. Ei au răsărit din nou, ca să producă un alt Creştin.
E-508 Dumnezeule, fie ca ei să meargă la apă acum, înaintea audienţei, să fie botezaţi în Numele lui Isus Cristos, spre iertarea păcatelor lor; ca să le permită oamenilor să vadă că au renunţat în totalitate la-la lucrurile din lume, şi îi vor servi lui Cristos de acum înainte. Pentru că ei sunt morţi şi îngropaţi cu El în botez, ca să învie la Viaţă nouă, să umble într-o viaţă nouă.
E-509 Iată în mâinile mele ţin multe batiste, Doamne. Acestea reprezintă oameni bolnavi.
E-510 Acum, în Biblie, odată, aşa cum am citat adesea aceasta:
Când Israel se afla pe calea de datorie, mergând acolo spre ţara promisă, Marea Roşie s-a pus în calea lor. Dumnezeu a privit în jos prin acei nori, cu ochi mânioşi, prin Stâlpul de Foc. Şi acea Mare Roşie s-a speriat, pentru că Dumnezeu a făcut o făgăduinţă. Nici un sunet nesigur. Marea ştia că Cuvântul lui Dumnezeu nu era nesigur. Ei au ştiut că era sigur. Israel era îndreptat către acea ţară făgăduită. Nimic nu le putea sta în calea lor, pentru că aşa a spus Dumnezeu. Astfel, marea s-a speriat şi s-a retras, a făcut o cale uscată chiar prin mijlocul ei. Şi ei au traversat pe pământ uscat.
E-511 Acum sunt mulţi Creştini care sunt bolnavi, Doamne. Aici sunt batistele lor. Ei spun, în Biblie, că, "Au luat de pe trupul lui Pavel, batiste, sau şorţuri." Ştim că noi nu suntem Sfântul Pavel. Dar ştim că Tu eşti încă acelaşi Dumnezeu, cu acelaşi Cuvânt, şi aceeaşi făgăduinţă. Când trimit aceste batiste la acei bolnavi şi suferinzi, fie ca acel diavol, care i-a legat, să se sperie şi să se retragă. Fie ca copiii lui Dumnezeu să iasă spre făgăduinţa bunei sănătăţi. Acordă aceasta, Doamne.
E-512 Acum mulţi dintre ei se află în această clădire. Aici este păstorul Tău, în această dimineaţă, fratele meu, Neville. Aici sunt diaconii Tăi şi administratorii stând aici, bărbaţi ordinaţi de această biserică, pe care Tu îi binecuvântezi în mod atât de binevoitor, deşi noi suntem nevrednici, Doamne. Dar vedem Duhul Tău mişcându-se printre noi, şi suntem atât de fericiţi pentru acest lucru; pare că o trezire se mişcă afară pentru ultima dată. O Dumnezeule, noi am renunţat, la Egipt, acum suntem pe drumul nostru spre Ţara făgăduită. O călătorie doar de câteva zile acum şi vom trece dincolo de Iordan.
E-513 Şi acum, Tată Dumnezeu, ne rugăm ca Tu să înlături orice obstacol din calea noastră. Mulţi dintre aceşti oameni nu sunt în condiţia de mărşăluire. Ei sunt aici pentru că sunt bolnavi şi suferinzi. Cum poate acea boală să-i ţină pe acei oameni? Cum pot acele suferinţe să-i ţină infirmi, şi într-un scaun cu rotile, când ei sunt în marş spre Ţara promisă? Aleluia! Dumnezeule, când noi ne punem mâinile peste trupul lor, fie ca diavolul să se sperie şi să se retragă. Fie ca ei să fie în condiţia de a merge în marş.
E-514 Eu Îţi mulţumesc pentru femeia despre care am vorbit toată dimineaţa, nu mi-o pot scoate din minte. Să o văd pe acea femeie, care nu putea nici măcar să se ridice, cu acea tumoare mare; doctorii îşi băteau joc de ea. Dar, ea a auzit un Glas, Acesta nu a fost nesigur. A fost un Sunet sigur, şi ea L-a crezut.
E-515 Acum, Doamne, fie ca fiecare persoană bolnavă de aici care a văzut... să audă acelaşi Sunet, în dimineaţa aceasta; şi să fie în condiţia de mărşăluire, ca să plece, Doamne, în călătorie. Acordă aceasta, Doamne. Noi avem totul împachetat acum. Oh! Noi suntem pregătiţi să mergem în marş, Doamne. Suntem pregătiţi pentru pustie, şi să trecem acolo Iordanul. O călătorie doar de câteva zile şi vom fi acolo. Dumnezeule, fă ca noi să mergem în Puterea Duhului Sfânt. Fie ca noi să fim întotdeauna prezenţi când vedem acea Lumină strălucind acolo, Doamne, călăuzind calea, care l-a înviat pe Cristos strălucind spre acea Zi perfectă. Acordă aceasta, Tată. Acum aşa cum noi...
E-516 Unge mâinile noastre, unge-ne pe noi, ca Duhul Sfânt, care este acum în noi, să strălucească. Lumina cosmică, dincolo de cos-... Lumina lui Dumnezeu să strălucească în acei bolnavi, trupurile slăbite, şi fiecare din ei să fie vindecaţi.
E-517 Noi înaintăm, Doamne, să-l înfruntăm pe diavolul. Noi înaintăm ca să înfruntăm Marea Roşie. Care, aşa cum a fost Marea Roşie, aceea este, marea de boală care îi ţine pe aceşti oameni de la a merge în marş. Noi înaintăm cu Duhul Sfânt care luminează înaintea noastră, să-l înfruntăm pe diavolul, în Numele lui Isus Cristos. Acea boală va trebui să se retragă, pentru că Tu priveşti în jos prin Puterea Cuvântului Tău. Şi ei trebuie să se refacă. Noi venim în Numele lui Isus, să înfruntăm vrăjmaşul. Amin.