Al Treilea Exod

The Third Exodus
Data: 63-0630M | Durată: 2 ore 18 minute | Traducere: VGR
Jeffersonville, Indiana, U.S.A.

E-1 Toate lucrurile sunt posibile, crede numai.
Să ne aplecăm capetele acum pentru un cuvânt de rugăciune. Cu capetele noastre aplecate, mă întreb dacă există ceva cereri speciale şi ar vrea să fie cunoscute înaintea lui Dumnezeu. Doar ridicaţi mâna, doar dedesubtul mâinii voastre, doar ţineţi-vă cererea.

E-2 Tată Ceresc, noi suntem recunoscători pentru aceasta, un alt timp să fim adunaţi împreună, de partea aceasta a Eternităţii. Şi noi căutăm în dimineaţa aceasta după reînnoirea de tărie să vină de la Tine, să ne dea curaj pentru călătoria care stă înainte. Noi suntem adunaţi cum s-au adunat copiii Evrei în dimineţi devreme, să ia mana care le-a fost rânduită pentru ei în decursul nopţii, să-i susţină prin ziua care venea. Noi ne adunăm pentru Mana spirituală, în dimineaţa aceasta, să ne dea tărie pentru călătorie.

E-3 Dedesubtul fiecărei din acele mâini care au mers sus, Tu ştii tot ce au ei nevoie, Doamne. Şi mă rog rugăciunea mea, cu a lor, înaintea Ta, ca Tu să procuri fiecare necesitate de care au ei nevoie. Vindecă pe bolnavi şi nenorociţi, Doamne. Noi ştim că Tu eşti Dumnezeu, şi poţi face toate lucrurile, şi ai promis să le faci dacă am putea doar să facem cum ne-a îndemnat cântarea, Crede Numai, şi cum noi am auzit cuvintele glorioase, Umblă Şi Vorbeşte Cu Regele.

E-4 Acum, Tată, Dumnezeule, Binecuvântă Cuvântul Tău aşa cum El merge înainte în dimineaţa aceasta, şi fie ca El s㬺i găsească locul Lui de odihnă în inimile noastre, ca el să poată să producă lucrurile care noi le cerem, Tată. "n Numele Domnului Isus noi cerem. Amin.
Vă puteţi aşeza. Îţi mulţumesc, soră.

E-5 Eu cred că s-a spus, "Am fost fericit când ei mi-au spus, 'Să mergem la casa Domnului."'

E-6 Plecând din Hot Springs, ieri, Fratele Moore zicea, "Frate Branham," a zis, "tu, nu vrei să conduci jos, la Texas, şi cu mine la convenţie jos acolo," a zis, "să te odihneşti două zile?"

E-7 Am zis, "Eu am două servicii mâine."
El a zis, "Două servicii?" Am zis, ,,Da."

E-8 A zis, "Cât de greu ai predicat aici," a zis, "un om s-ar cuveni să se odihnească o săptămână după fiecare din ele." A zis, "Tu ia un păstor, dă-i mesajul lui de duminică dimineaţa, şi aşa mai departe," a zis, "şi atunci el se odihneşte restul săptămânii. Şi, atunci, şi poate aceea ar fi treizeci de minute, sau ceva." Şi a zis, "Tu ai predicat cam două sau trei ore aici, de fiecare dată," a zis, "atunci, zi după zi, şi uneori de două ori pe zi, şi atunci să faci un rând de rugăciune, tot discernământul acela." A zis, "Acum tu zici că te duci acasă, ai două servicii pe duminică?"
Am zis, "Da, domnule." A zis, "Cum o faci tu?"
Am zis, "Ajutorul meu vine de la Domnul." Vedeţi?

E-9 Ora este târzie, cum unul, cineva a zis cu un timp în urmă, în rugăciune, aşa cum tocmai am păşit înăuntru. Ora este târzie, şi necesitatea este mare, şi noi suntem aici să încercăm să ne punem partea înăuntru, să ajutăm această oră măreaţă în care suntem.

E-10 Acum, cu voia Domnului, în seara aceasta, eu vreau să vorbesc asupra subiectului, "Este viaţa ta demnă de Evanghelie?" Aceea-i, ce eu vreau să pun pe bandă.

E-11 Şi acum, eu nu ştiu dacă ei urmează să pună aceasta pe bandă în dimineaţa aceasta, sau nu. Eu îi văd pe unii acolo în încăpere. Acolo este-acolo sunt unii din băieţi înăuntru acolo; presupun că ei sunt. Eu am... M-am gândit că Fratele Neville va face aceasta. Am întrebat, duminica trecută, doar pentru el să aibe, să meargă înainte cu mesajul lui; şi apoi să meargă înainte, să mă lase doar să vin înăuntru cu ceva în urma lui. Dar, dacă ei vor să pună pe bandă lecţia de şcoală Duminicală, păi, aceasta va fi bine.

E-12 Iar apoi, cu voia Domnului, duminica următoare, aceea este, dacă Domnul îngăduie şi suntem aici, eu vreau să vorbesc asupra subiectului pe care l-am vrut de mult timp, şi am promis ca eu să vorbesc Mesajele de felul acela de la tabernacol, întâi, acele Mesaje înregistrate. Eu vreau să acuz această generaţie pentru că răstignesc pe Isus Cristos; următoarea duminică dimineaţa, cu voia Domnului.

E-13 Iar acum, diseară, la ora şapte, sau şapte treizeci, este-este Mesajul despre "Este viaţa ta demnă?"

E-14 Acum, uneori, în a vorbi asupra acestor Mesaje ca acela, eu spun lucruri care taie destul de greu. Şi eu de fapt nu o intenţionez exact pentru biserica aceasta de aici, sau ceva. Amintiţi-vă, când eu vorbesc, aceea merge în jurul lumii. Înţelegeţi? Şi noi avem o bandă aşezată, în jurul lumii, şi ei duc mesajele acestea înapoi în jungle şi peste tot. Şi Duhul Sfânt uneori mă călăuzeşte să spun ceva care poate fi tocmai lucrul care El îl vrea pentru cineva jos de tot în Australia, pe undeva, sau ceva. Deci, poate, unele condiţii, voi să ziceţi, "Bine, acum, condiţia aceea nu există aici. Pentru ce spune el asta?" Poate este pentru altundeva, voi vedeţi. Deci, da, eu sunt sigur că voi oamenilor înţelegeţi asta, că aceste Mesaje nu sunt îndreptate spre careva. Sunt doar îndreptate spre Biserică, în întregime, pretutindeni, şi orice ne va călăuzi Domnul să zicem şi să facem.

E-15 Am avut un timp glorios jos în Hot Springs, şi la un miting Penticostal de modă veche. Eu sunt sigur că mulţi dintre voi sunteţi mulţumiţi că sunt oameni Penticostali jos acolo, de moment ce voi-voi care aţi mers jos. Bine, doar, eu nu cunosc grupul. Eu doar a trebuit să merg jos pentru o săptămână, şi eu dau două sau trei zile. Dar eu vreau să spun un lucru. În mitingul acela, ei cu certitudine aveau credinţă, să creadă. Dacă careva din voi a fost acolo...

E-16 Care, eu ştiu, doamna aceasta de aici, şezând în colţ, eu nu ştiu cine este ea. Sau, chiar aici, eu ştiu că ea a fost acolo. Şi eu ştiu că doi fraţi au fost acolo, Fratele Jackson, ei, Fratele Palmer.

E-17 Asta-i ce obţin oamenii când ei au credinţă. Vedeţi? Observaţi rândul acela de vindecare? Acolo nu a fost nici unul să intre sau să meargă afară fără ca Dumnezeu să-l vindece. Vedeţi? Vedeţi? Şi aşa, când voi aveţi credinţă...

E-18 Şi un alt lucru, acolo ar putea să fie unii din voi, aţi putea să nu înţelegeţi emoţia aceea, dansul, strigatul. Păi, ei doar... Ei nu se uită la vreo persoană anumită. Ei doar strigă înaintea lui Dumnezeu. Vedeţi? Aceea-i în ordine.

E-19 Dar, eu vreau să spun, este unul din-unul din grupul cu arătarea cea mai curată de femei care l-am văzut vreodată, părul acela lung, şi-şi persoane de acolo din spate în junglă, înapoi în tufişuri. Dar eu nu cred că am văzut pe cineva pe acolo care sunt cumva cu arătare aşa modernă, voi ştiţi ce vreau să spun, cu tot felul de machiajuri şi lucruri pe ele. Aceasta arată. Eu s-ar putea să nu fiu de-acord cu ei în tot ce învaţă, dar eu sigur pot să fiu de-acord acolo. Aceea a arătat ca Creştini, pentru mine.

E-20 Deci Domnul m-a călăuzit să vorbesc asupra unui subiect, ieri, sau alaltăieri, la amiază: Doar Încă Odată, Doamne. Şi la biserică, unii din ei acolo nu au ştiut, eu am făcut aceea pentru un scop, pentru că Domnul m-a călăuzit să fac aceea. Acel grup mic se rătăcea în ceva, şi Domnul a ajutat ca aceea să-să o fac. Aşa că, aceasta a fost chiar minunat. Eu cu certitudine...

E-21 Voi ştiţi, lucruri se petrec. Dacă tu nu ai un ochi spiritual, tu nu o înţelegi. Vedeţi? Tu trebuie să te aştepţi la lucrurile acelea.

E-22 Eu vin înăuntru. Şi acest Frate Ungren, aceea era cam a doua oară când l-am auzit pe om să cânte. Chiar cum am păşit înăuntru în sală, el a cântat Eu Umblu Şi Eu Vorbesc Cu Regele. M-am gândit, "Nu-i aceea frumos!" Cum că Regele vreodată... Vedeţi? Umblând şi vorbind, aceea înseamnă că este o părtăşie constantă. Nu doar în biserică, ci, pretutindeni, umbli şi vorbeşti cu Regele.

E-23 Şi acolo, m-am uitat sus pe perete, şi acolo era o ilustrată ieşită în afară pe o pictură mică înăuntru acolo, despre un fel de scenă pe care un om numit George Todd a-a pictat pentru mine. Eu nu ştiu de ce a făcut-o omul vreodată. Posibil, poate, el doar nu s-a gândit, şi el a pictat-o. Este o pictură despre un munte, înapoi în pădure, şi-şi pârâul susura în jos. Şi pe partea cealaltă a pârâului, stă o căprioară şi un cerb tânăr, cu urechile în sus, privind peste pârâu. Eu nu ştiu dacă Dl. Todd este aici. Eu nu-l cunosc. Dar, eu vreau să spun aceasta, Domnul mi-a vorbit când m-am uitat la pictura aceea. Şi poate că el nu a ştiut, când el a pictat-o.

E-24 Vă amintiţi micuţa mea povestire despre căprioara pe care omul urma să o împuşte, şi chemarea lui? Păi, ea este acolo cu cerbul ei mic, aşa, lângă apele vieţii. Înţelegeţi? Inspiraţie, cum că mama căprioară şi copilul ei erau acolo! Şi m-am gândit, "Da. Şi pe partea cealaltă, unde există, lângă pomii veşnic verzi, eu am o-o mamă şi un copil, de asemenea, care aşteaptă acolo."

E-25 Îţi mulţumesc, frate, Frate Todd, dacă omul este aici în dimineaţa aceasta.

E-26 Acum, eu aş avea lecţia de şcoală Duminicală. Eu sunt de obicei cumva îndelungat cu ea.

E-27 Există ceva care continuă să se mişte pe inima mea, eu nu ştiu, de ieri. Acum noi... dacă Domnul... este un-este un subiect. Eu îmbătrânesc, şi eu-eu nu ştiu cât de mult mai am să fiu aici. Dar există o mare întrebare în biserică, care i-a adus pe oameni la divergenţă, şi diferite idei.

E-28 Întocmai ca şi mâncatul de "măr." Şi eu am predicat asupra Mesajului, şi eu cred, ferm, o pot dovedi cu Scripturile, că acestea nu erau merele. Înţelegeţi? A cauzat multă confuzie.

E-29 Aşa că, poate, înainte să plecăm... Noi trebuie să mergem înapoi acum, în vreo treizeci de zile, voi ştiţi, înapoi la Arizona. Şi astfel dacă, înainte să plec, cu voia Domnului, mi-ar place să i-au Scriptura. Şi să nu o puneţi pe bandă. Dacă ei o pun, să nu vindeţi banda. Să nu o lăsaţi să ajungă afară. Eu vreau să explic Adevărul real despre căsătorie şi divorţ. Aceasta-i o întrebare. Şi acestea sunt ultimele ore, căci, "Când toate tainele lui Dumnezeu for fi terminate." Şi ieri, venind în sus peste munţi, pe la luminatul zilei, Duhul Sfânt părea să-mi spună, "Pune aceea pe bandă şi pune-o deoparte," eu nu ştiu de ce, dar, "Adevărul real despre căsătorie şi divorţ."

E-30 Unii din ei zic, "Oamenii se pot căsătorii, dacă ei pot jura că au fost în curvie." Şi alţii zic, "Păi, dacă ei se tratează rău unul pe altul, şi-şi ei nu pot trăi împreună; este mai bine să trăieşti, pe pământ, în pace, decât să trăieşti în iad pe pământ." Şi toate întrebările acelea diferite! Şi unii îi căsătoreşte chiar în orice fel vechi. Iar unii vor să stropească apă sfinţită peste ei, şi să-i schimbe înapoi, şi zic, "Ei niciodată nu au fost căsătoriţi." Şi-i binecuvântează, şi-i predă iarăşi acolo la biserică. Există tot felul de confuzie. Dar, dacă există aşa multă confuzie, există un Adevăr pe undeva.

E-31 Eu cred, şi spun aceasta cu reverenţă, eu cred că Domnul mi-a descoperit-o, şi eu... Adevărul. Şi dacă aceasta ar ajunge printre biserici, va sfâşia lucrul în bucăţi. Care, poate ar trebui să fie. Dar este... Eu mai degrabă i-aş lăsa doar pe păstori, doar să las pe păstorii bisericilor, să ia banda. Şi ei să o pună, şi atunci ei pot călăuzi de acolo înainte. Dar mi-ar place doar să pun aceea pe bandă, să arăt Adevărul real despre aceasta. Eu cred că acesta este ceasul când aceste "taine trebuie să fie sfârşite," completate. Ele au fost atinse, aşa cum noi am spus, în jos prin epoci, de pe benzi, aşa cum noi am adus acele Şapte Peceţi, şi Şapte Epoci ale Bisericii.

E-32 Iar acum întâmpinăm un timp pentru cele Şapte Trâmbiţe, iar apoi Urgiile. Şi poate noi am putea pune un miting de două săptămâni şi să le punem amândouă împreună. Mi-ar place să o pun pe bandă.

E-33 Iar atunci, pe lângă aceea, eu încerc acum să o am corectată, şi să facem cărţi din ea, despre Epocile Bisericii; şapte cărţi despre epoca bisericii, şapte benzi, şi să le facem în aşa fel. Noi le putem da să se facă doar cât se poate de ieftin posibil, aşa ca toţi să le poată obţine. Apoi, dacă Domnul întârzie, şi eu mă mişc înainte, veţi vedea că lucrurile care le-am spus în Numele Domnului vor fi venite la împlinire întocmai cum s-a spus Aceasta. Niciodată nu a dat greş, încă, şi unele din Acestea trebuie să se întâmple mai târziu.

E-34 Şi eu-eu mă încredinţez că Domnul ne va lăsa să facem asta imediat. Noi vom înştiinţa poporul, un timp, pentru că există mulţi la care le place să vină şi să audă lucrurile acelea. Şi eu-şi eu apreciez asta.

E-35 Dacă nimeni nu L-a crezut, sau ascultat la El, la ce mi-ar folosi, să stau aici, să spun ceva despre El? Înţelegeţi? Ar fi de parcă aş arunca pâinea pe ape. Ar fi ca... Dacă nimeni nu urma să o creadă, atunci ar fi ca şi cum a-i arunca mărgăritare înaintea porcilor. Dar există mii de mii care cred Aceea. Înţelegeţi? Şi ei se ţin de fiecare Cuvânt. Şi ne-ar place să aducem atât de mulţi înăuntru, cât este posibil, când noi¬când noi ne pregătim să avem aceste servicii, şi pentru slava Domnului. Şi ne încredinţăm că Dumnezeu ne-o va da.

E-36 Şi eu nu vreau să am aceea până când nu sunt Divin inspirat să o fac. Dumnezeu are un timp pentru fiecare lucru.
Înţelegeţi? Voi nu trebuie să mergeţi înainte de acesta. Dacă vă tăiaţi grâul înainte... Ei pun combina acolo înăuntru înainte să fie copt, voi pierdeţi partea cea mai mare din grâul vostru. Înţelegeţi? Deci, când secera este gata să fie băgată înăuntru, Dumnezeu o va băga înăuntru, atunci noi vom merge la recoltare. Dar eu doar...

E-37 Când, mă simt presat aşa. M-am gândit să mă scutur afară din aceasta, în puţină vreme. Ieri toată ziua, nu am putut să mi-o scot din minte, toată noaptea noaptea trecută. M-am dus la culcare în jur de ora doisprezece. Am avut cam trei ore de somn, noaptea dinainte. Şi noaptea trecută nu am putut dormi. Totuşi, Ceva a spus, "Înregistrează aceea, Căsătorie Şi Despărţire." Înţelegeţi? Deci eu-eu... Cu voia Domnului, dacă aceea se păstrează pe inima mea şi Domnul îmi arată ceva mai mult despre aceasta, păi, atunci, eu voi... eu-eu pot înregistra aceea. Înţelegeţi?

E-38 Dar, ţineţi minte, numai pentru lucrători. Voi veniţi, dar, şi ascultaţi. Dar banda însăşi, lăsaţi... Vedeţi, pentru că ea ajunge afară printre adunări, şi unele sunt în felul acesta, şi unele în felul acela, şi îşi trag părerea lor proprie. Şi eu vreau ca fraţii lucrători să aibă aceasta în studiu propriu, şi atunci să-i lăsăm să plece de acolo, pentru că ei sunt aceia care sunt răspunzători. Ei sunt aceia. Cum să meargă jos şi să o pună la judecător, careva din aceşti împăciuitori. Da.

E-39 Vedeţi ce a spus Domnul despre aceasta, Căsătorie Şi Despărţire. Aceasta-i mai sacru decât gândesc oamenii că este. Şi aceasta se va îmbina drept înăuntru cu Sămânţa Şarpelui. Chiar acelaşi lucru, doar mutându-se drept înainte, acelea sunt tainele acelea. Amintiţi-vă, "În zilele îngerului al şaptelea, toate tainele lui Dumnezeu trebuie să fie sfârşite," lucrurile acelea necunoscute pe care Domnul le va isprăvi. Acum, până aici...

E-40 Acum ţineţi minte, este şapte jumate când începeţi adunarea voastră. [Fratele Neville zice, "Da." – Ed.] Acum, Frate Neville, dacă tu ai un mesaj pentru diseară, predică-l. Înţelegi? ["Nu, domnule."] Nu-mi va lua cam o oră sau patruzeci şi cinci de minute, şi eu voi înregistra restul din el.

E-41 Îmi place să ascult la Fratele Neville. Eu îl iubesc. El este fratele meu. Şi eu-eu cred că el este un vorbitor minunat, lucrător minunat. Şi eu... Un lucru despre Fratele Neville, îmi place, când el spune ceva, el trăieşte despre ce vorbeşte el. Acum, acela-i-acela-i lucrul principal.

E-42 Voi ştiţi, tu îi poţi trăi unui om o predică mai bine decât cum îi poţi predica una. "Căci voi înşivă sunteţi epistole scrise, citite de toţi oamenii." Acum, hai să... înainte să...

E-43 Noi putem trage paginile înapoi, dar Dumnezeu trebuie să deschidă această lecţie de şcoală Duminicală, aşa că noi doar să-i cerem Lui să facă aceea.

E-44 Tată Ceresc, noi-noi prin credinţă privim înspre viitor. Eu privesc acum, prin credinţă, înspre ceva care vine, Doamne, pe pământ, care o să atragă pe poporul Tău împreună. Când noi vedem bisericile denominaţionale aşa ţintuite jos şi devenind aşa diferite, aceasta de fapt împinge poporul afară; întocmai cum a fost în Egipt, s-a ridicat un faraon, care nu l-a cunoscut pe Iosif.

E-45 Cum a fost în Germania, şi-şi sus în Rusia, şi Italia, poporul i-a ridicat pe Josephes, Hitler şi Stalin, Mussolini, care i-a urât pe Iudei. Ei au trebuit să se ducă înapoi în patria lor. Dumnezeule, Tu ai căi de a face lucruri, care noi nu le înţelegem. Şi Tu i-ai presat. Fără casă în Germania, tot s-a luat de la ei. De asemenea, în Italia, Rusia, fără loc unde să meargă. Şi ei au fost trimişi înapoi în patria lor, doar să împlinească Cuvântul.

E-46 O, mâna iubitoare a lui Dumnezeu! Cum, uneori, se pare crud, felul cum suferă oamenii, dar aceasta, încă, este mâna gingaşă a lui Iehova, călăuzind pe copilaşii Lui. Noi Îţi mulţumim, Doamne.

E-47 Acum mă rog, Dumnezeule, aşa cum eu văd ziua. Că denominaţiunea îi presează pe credincioşi, îi excomunică, zicând, că, "Numele lor trebuie să fie pe registrul lor, sau ei sunt pierduţi. Să nu aibă nimic de-a face cu celălalt grup." Este numai mâna gingaşă a lui Iehova, care-i călăuzeşte la Pomul Vieţii. Mă rog, Dumnezeule, ca, fiecare. Eu ştiu că ei vor. Pentru că acesta-i Cuvântul Tău, şi El nu poate da greş. Şi fie ca noi să fim călăuziţi la Pomul Vieţii, ca noi să putem fi un posesor de Viaţă Eternă, să vedem mâna lui Dumnezeu, şi, prin ochii credinţei, să privim dincolo de aceste umbre în care umblăm noi astăzi, vedem Ţara promisă stând chiar înainte.

E-48 Binecuvântează Cuvântul Tău, în dimineaţa aceasta, Doamne, aceste câteva Scripturi şi notiţe care le am scrise aici jos. Fie ca Duhul Sfânt să vină acum, aşa cum mă dedic pe mine, tăierea împrejur a limbii şi gândului, mintea. Iar biserica îşi dedică urechile lor de înţelegere, inimile lor, noi toţi, împreună, ca Tu să ne vorbeşti prin Cuvântul Tău, căci Cuvântul Tău este Adevăr. În Numele Cuvântului, Isus Cristos, noi o cerem. Amin.

E-49 Acum, deschideţi în Bibliile voastre, la Cartea Exodului. Şi acum eu vreau să citesc o porţiune din Scriptura de la Exod, al 3-lea capitol, de la 1 la 12. Doar ascultaţi aici, atenţi, aşa cum citim. Exod, al 3-lea capitol, 1 la 12.
Acum Moise a îngrijit turmele lui Ietro socrul lui, preotul din Madian: şi el a mânat turma la partea din spate a deşertului, şi a venit la muntele lui Dumnezeu, chiar la Horeb.
Şi îngerul DOMNULUI i-a apărut într-o flacără de foc din mijlocul unui rug: şi... el... şi el a privit, şi, iată, rugul a ars cu foc, şi rugul nu a fost mistuit.
Şi Moise a zis, eu mă voi întoarce la o parte acum, şi să văd această privelişte măreaţă, care rugul este... de ce nu este rugul ars.
Şi când DOMNUL a văzut că el s-a întors la o parte să vadă, ...

E-50 Vreau să pun accentuare pe aceea!
Şi cînd DOMNUL a văzut că el s-a întors la o parte să vadă, Dumnezeu a chemat către el din mijlocul rugului, şi a zis, Moise, Moise. Şi el a zis, Iată-mă aici.
Şi a zis, Nu te mai apropia: dar ia-ţi jos încălţămintea de pe picioare, căci locul pe care tu stai este pământ sfânt.
El a mai spus, Eu sunt Dumnezeul părintelui tău, Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacob. Şi Moise şi-a ascuns faţa; căci el s-a temut să se uite la Dumnezeu.
Şi DOMNUL a zis, Eu desigur am văzut nenorocirile poporului meu care este în Egipt, ... Eu am auzit strigătul lor din cauza asupritorilor lor; căci Eu ştiu întristarea lor;
Şi Eu am venit jos să-i izbăvesc din mâinile Egiptenilor, şi să-i aduc sus afară din ţara aceea într-o ţară bună... o ţară mare, şi o ţară unde curge lapte şi miere; în locul Cananiţilor, ... Hetiţilor, ... Heviţilor, ... Iebusiţilor.
Acum de aceea, iată, plânsul copiilor lui Israel a ajuns la mine: şi Eu am văzut şi opresiunea cu care Egiptenii i-au apăsat.
De aceea vino acum, şi eu te voi trimite la Faraon, ...

E-51 Voi observaţi? "Eu am venit jos." dar, "Eu te trimit." Dumnezeu, mergând în forma unui om. "Du-te" Lăsaţi-mă să citesc al 10-lea verset din nou.
De aceea vino acum, şi Eu te voi trimite la Faraon, ca tu să poţi să aduci înainte pe poporul meu copiii lui Israel afară din Egipt.
Şi Moise a zis către Dumnezeu, Cine sunt eu, ca eu să merg la Faraon, şi ca eu să-i aduc înainte pe copiii lui Israel afară din Egipt?
Şi el a zis, Cu certitudine Eu voi fi cu tine; şi acesta va fi un însemn pentru tine, că eu te-am trimis: Când tu vii înainte...

E-52 Vă cer scuze.
... Când tu ai adus înainte poporul afară din Egipt, voi să slujiţi pe Dumnezeu pe muntele acesta.

E-53 Ne observând, înainte, dar simţindu-mă foarte adânc inspirat de Duhul în dimineaţa aceasta, eu am prins aceea chiar atunci. Dumnezeu, trimiţând pe slujitorul Lui înapoi de unde a fugit el, El i-a dat semnul unui munte. Nu am observat aceasta până tocmai atunci. "Acesta va fi un însemn Etern pentru voi." Vedeţi?

E-54 Acum noi o să vorbim, în dimineaţa aceasta, asupra subiectului despre al doilea exod acum; despre poporul lui Dumnezeu, sau chemarea afară a poporului lui Dumnezeu. Exod înseamnă "aduşi afară; chemaţi afară; luaţi la o parte din." Şi eu vreau să folosesc aceea ca un subiect, despre al doilea exod al poporului lui Dumnezeu. [Fratele Branham îl intitulează, Al Treilea Exod, în serviciul de seară – Ed.]

E-55 Acum, ei au avut multe exoduri, desigur, dar eu vorbesc despre timpul în care Dumnezeu a chemat un exod, o separare de unde erau ei, la timpul prezent. Aici, Dumnezeu se pregăteşte să împlinească Cuvântul Lui Divin promis care El l-a dat lui Abraham, şi lui Isaac, şi lui Iacob. Ani, sute de ani au trecut, dar, totuşi, Dumnezeu niciodată nu uită promisiunea Lui. La vreme, timpul potrivit, Dumnezeu întotdeauna îşi face promisiunea Lui dreaptă.

E-56 De aceea, tu te poţi odihni asigurat că ce a promis Dumnezeu în Biblia aceasta, El o să o facă. Doar nu e nevoie să încerci să gândeşti orice altceva, şi să zici, "Păi, profetul era, poate, era greşit," sau, "aceea nu s-ar putea întâmpla în ziua aceasta." A arătat aproape imposibil atunci, mai imposibil decât cum arată acum. Dar Dumnezeu a făcut-o, oricum, pentru că El a promis că El o va face.

E-57 Şi priviţi cât de simplu o face El. "Eu am venit jos. Eu am auzit plânsul. Eu Îmi amintesc promisiunea. Eu am venit jos să o fac. Eu te trimit pe tine. Tu o faci. Eu voi fi cu tine. Cu certitudine, Eu voi fi cu tine. Prezenţa Mea care nu dă greş niciodată, va fi cu tine oriunde te duci. Să nu te temi." Înţelegeţi? ,,Eu vin jos să izbăvesc." Eu sunt sigur că mintea spirituală prinde asta. Vedeţi? Vedeţi? "Eu-Eu am-Eu am să te trimit pe tine, să aduci pe poporul Meu la un exod. Cheamă-i afară, şi Eu voi fi cu tine."

E-58 Acum, cum-cum ne putem odihni, cum poate prinde credinţa apucarea aceea acolo. Vedeţi? Dumnezeu o va face. El a promis-o. Nu contează cum, care sunt circumstanţele, sau ce zice oricine altul, Dumnezeu o va face, oricum, pentru că El a promis. Şi El o face aşa de simplu, că, aceasta-aceasta merge peste înţelegerea minţii culte care ar încerca să raţioneze despre aceasta, "Cum ar putea să fie aceasta?"

E-59 Eu nu vreau să spun că un om acum, cu o minte bună, tare, educaţie bună, că omul acela nu va înţelege Aceasta. Aceea este în regulă, şi minunat, atât timp cât el foloseşte aceea să nu raţioneze [Adică să nu se pogodească, să nu dea cu presupusul – Trans.], ci, cultura aceea ce o are el, să creadă pe Dumnezeu. Să o lase să fie convertită în simplitatea de a asculta la ce a spus Dumnezeu, şi să-L creadă. Cultura lui îl va ajuta atunci.

E-60 Observaţi. Dar când omul încearcă să raţioneze, "Aceasta nu s-ar putea face," atunci aceea îl îndepărtează de la Dumnezeu, constant, tot timpul, când el încearcă să-să asculte la ce, propria lui înţelegere. Vedeţi? Dacă tu nu înţelegi, şi Biblia zice un anumit lucru, doar Îl punctezi cu, "Amin." Doar îl lăsaţi să treacă aşa.

E-61 Acum, în loc să vă referiţi la aceste Scripturi, voi le puteţi nota jos, în această lecţie de şcoală Duminicală. Dar eu aş vrea, poate, dacă v-ar place să vă uitaţi la aceasta. Dar, întâi, eu am aşa de multe aici. Hai să...

E-62 Înainte de a putea afla ce înseamnă acest exod, eu am să tipizez exodul acum; exodul de atunci, cu exodul de acum, şi priviţi dacă acesta nu merge exact paralel. Unul din ele este natural. Şi tocmai aceleaşi lucruri pe care El le-a făcut în natural, El le tipizează din nou, le anti-tipizează în spiritual, un exod spiritual.

E-63 Uimitor, să vezi Cuvântul lui Dumnezeu! Cum ar putea să spună careva că El nu este inspirat? Aceasta era cu vreo două mii opt sute de ani în urmă, voi ştiţi. Şi cum că El a promis, şi ce a făcut El şi la aşezat acolo ca exemplu, cum face El-El-El umbra despre ceva să mărturisească despre pozitiv. Eu ajung la aceea, diseară, între lună şi soare, cu voia Domnului.

E-64 Dar, întâi, noi trebuie să revedem Geneza să vedem de ce erau ei jos în Egipt. De ce să fie poporul lui Dumnezeu afară din ţara aceea? La urma urmei, Dumnezeu a promis aceea, chiar acolo unde era începutul, cu Abraham, Isaac şi Iacob, în Palestina. Dumnezeu le-a dat ţara aceea, şi a zis, "Aceasta este." O, atunci, de ce să nu fie poporul în locul care Dumnezeu le-a rânduit?

E-65 Aceea-i întrebarea de astăzi, de asemenea. Dumnezeu ne-a dat o cincizecime. El ne-a dat Cartea Faptelor. El ne-a dat Duhul Sfânt, să ne conducă şi să ne călăuzească. El ne-a dat o Ţară. Şi de ce suntem noi afară din Ea? De ce este biserica afară din Ea? De ce nu trăieşte astăzi marea biserică Creştină iarăşi ca Cartea Faptelor, producând acelaşi lucru? Există ceva motiv pentru aceasta.

E-66 Noi toţi ştim că suntem dezbinaţi, şi noi suntem într-o stare îngrozitoare. Şi cea mai îngrozitoare stare în care-care a trăit vreodată Creştinătatea, este astăzi. Şi noi suntem pe... chiar pe marginea sau un pas de-de o judecată mare, grozavă aşezată pentru biserică. Şi înainte ca această judecată să se poată întâmpla, Dumnezeu cheamă un exod, întocmai cum a făcut El atunci. Păcatele Amoriţilor erau îngrămădite, deci El-¬El cheamă un-un exod spiritual. Acum să mergem înapoi doar un moment, în model, şi să aflăm.

E-67 Ei au mers jos în Egipt, totul din cauza geloziei unui frate. Acela-i motivul că Israel era în Egipt la timpul acela, afară din ţară. Amintiţi-vă, promisiunile lui Dumnezeu erau numai atât timp cât ei au stat în ţara aceea.

E-68 Acum puteţi voi vedea ce am vorbit noi în rugăciune, cu câteva momente în urmă? De ce a trebuit Dumnezeu să împietrească inima lui Faraon? Să pună poporul înapoi în ţara promisă, înainte ca El să-i poată binecuvânta, să le aducă înainte pe Mesia.

E-69 Cum a trebuit El să împietrească inima lui Hitler, să fie împotriva Iudeilor, când el era jumătate Iudeu, el însuşi? Cum putea El să trebuiască să facă aceea în Stalin, Mussolini? Vedeţi? Oameni care nu sunt inspiraţi, ca o naţiune, ei-ei... Dumnezeu trebuie să ia-lucrurile prin care trăiesc ei, legile ţării, de multe ori, să facă să vină adevărate promisiunile Lui. Deci, El a trebuit să împietrească inimile acelor dictatori, ca să-i alunge pe Iudei înapoi la ţara promisă. A trebuit să fie în felul acela.

E-70 Acum noi aflăm, că, mergând jos, Iosif... Noi cunoaştem povestirea, aşa cum mergem înapoi în Geneza, şi voi o puteţi citi. Pentru că, eu sunt doar puţin târziu să încep la această lecţie lungă de şcoală Duminicală, şi eu voi încerca să mă grăbesc.

E-71 Observaţi acum. Citiţi povestirea când puteţi, despre Iosif, fiind născut mai târziu din fraţii lui, înainte de ultimul. Mintea spirituală va prinde aceea chiar acum. El nu era ultimul copil; Beniamin era. Dar, în excomunicare, priviţi. Iosif şi Beniamin erau pe deplin fraţi de sânge, şi singurii doi care erau fraţi. Niciodată nu şi-a obţinut Beniamin recunoaşterea până când el l-a întâlnit pe Iosif. Şi deasupra celorlalţi, lui Beniamin i s-a dat o porţie dublă din tot ce a dat Iosif. În regulă. Observaţi acum, noi aflăm aceea jos acolo. Ei erau...

E-72 El a fost luat de la fraţii lui din cauză că el era spiritual. El era un om mare, deşi era cel mai smerit din ceată, cel mai mic din ceată. "Şi ei l-au urât fără o cauză." Ei nu ar fi trebuit să-l urască. Ei ar fi trebuit să-l respecte. Pentru că, de ce l-au urât ei, pentru că el era un frate? Nu chiar aşa. Ei l-au urât din cauză că Dumnezeu s-a ocupat cu el mai mult decât s-a ocupat El cu restul din ei. Înţelegeţi? El i-a dat o-o-o-o înţelegere spirituală. El putea tălmăci vise, perfect. Şi el putea prezice lucruri care veneau la împlinire, perfect, întocmai exact în felul cum erau ele. Şi el-şi el nu se ferea.

E-73 El a văzut-visul despre snopii aceia închinându-se înaintea snopilor lui, şi atunci fraţii lui s-au mâniat pe el. Au zis, "Eu presupun, atunci, tu micuţule holy-roler," cu alte cuvinte, "noi va trebui să ne închinăm înaintea ta într-o zi?" Dar acela era felul cum s-a întâmplat. Vedeţi? Cum urmau acei uriaşi mari vreodată să se aplece înaintea acelui ins mic, ne însemnat stând acolo? Dar ei au făcut-o, ei sigur au făcut-o, şi au pledat după milă. Dar el nu a venit în putere, încă, voi vedeţi. El era atunci numai doar în forma de copil.

E-74 Şi atunci noi aflăm, prin a face aceasta, că Iosif a fost luat dintre fraţii lui, denominaţiunile, şi aşezat afară singur. Vedeţi? Fraţii lui, toţi în ţară. Şi atunci acolo a venit un lucru aşa de mare. Ne dăm seama că Israel... atât timp cât ei au locuit în locul lor de locuinţă, şi s-au ţinut. Acum, acela-i un lucru bun, să stai în loc. Poziţional, aşa este. Dar, ei s-au scăpat de Duhul.

E-75 Fundamentaliştii, astăzi, ştie ce sunt ei poziţional, prin concepţia intelectuală a Bibliei, dar acolo nu este Duh. Ei l-au respins pe Iosif, L-au dat afară. Ei nu au vrut să aibă nimic de-a face cu El. "Este o grămadă de holy-rollers. Este o... Nu vrem nimic de-a face cu Acesta." Ei L-au excomunicat, L-au vândut, la lume. Ei au fost afară din părtăşia lor.

E-76 Acum, prin a face aşa, ei erau duşi afară din loc, duşi jos în Egipt, mai târziu.

E-77 Acum, povestea acestor fraţi geloşi este cu certitudine de mare comparaţie cu partea spirituală a acesteia astăzi. Noi¬noi toţi ne dăm seama de aceea, că este curată gelozie, nu curată. Este veche, murdară, gelozie murdară. Înţelegeţi? Nu există puritate în gelozie. Înţelegeţi? Nu este nimic decât gelozie murdară. Când, ei văd aceeaşi Biblie, şi natura aceluiaşi Dumnezeu care a scris Biblia, adeverindu-Se, şi atunci să respingă Aceea fără un motiv. Curat... Ei bine, nu curat. Aşa cum am spus, este gelozie murdară. Privind pe Dumnezeu că vindecă pe bolnavi, înviază pe morţi, acelaşi Dumnezeu care a trăit în zilele apostolilor! Aceeaşi Evanghelie care au scris-o, pentru această călătorie spirituală, este acelaşi Dumnezeu care face acelaşi lucru. Deci ei nu sunt nimic decât gelozie, au excomunicat, "Şi noi nu-L vom avea printre poporul nostru." Înţelegeţi? I-a alungat!

E-78 S-au gândit, fraţii, că ei niciodată nu vor avea folos de un om ca acela, aşa că, "De ce să nu ne scăpăm de el?"

E-79 Asta-i ce este, acelaşi lucru s-a întâmplat astăzi. Ei gândesc, că, "Din cauză că bisericile noastre au devenit intelectuale, că noi avem mulţimea cea mai bine îmbrăcată, cea mai mare organizaţie, cei mai deştepţi lucrători, că noi nu avem folos de Duhul Sfânt în felul cum era El în urmă acolo." Că, ei sunt plini. Cu alte cuvinte, faptele vorbesc mai tare decât cuvintele. Că, seminarele lor, şi ei sunt creierul la a lor-a lor fiinţă. Şi ei vin împreună şi-şi discută acest lucru, sunt mai capabili, cu propriile lor minţi intelectuale, să aşeze o Biserică în ordine, mai bine decât cum ar putea Duhul Sfânt să o facă. Deci, ei nu mai au nevoie de El. "Este Ceva care noi nu avem nevoie astăzi. Aceasta-i, că zilele aceluia au trecut." Acum, nu este aceea chiar corect? [Adunarea zice, "Amin." – Ed.] "Noi nu avem nevoie de Duhul Sfânt să vindece pe bolnavi. Noi avem doctori. Noi nu avem nevoie de Duhul Sfânt să vorbească în limbi. Noi toţi suntem oameni inteligenţi." Şi când voi o faceţi, voi luaţi, chiar de la schela voastră, Linia de viaţă.

E-80 Isus le-a spus la acei Iudei, în zilele Lui, "Nu aţi citit voi că, 'Piatra care a fost respinsă este Piatra de temelie principală pe care stă toată clădirea'?"

E-81 Acum, voi vedeţi ce vreau să spun? Sunt sigur că voi-voi puteţi prinde asta. Că, motivul despre aceasta acum, este din cauză că ei s-au gândit că ei nu au niciodată nevoie de Aceasta. "Noi nu avem nevoie de vorbitori în limbi. Noi nu avem nevoie de tălmăcitori de limbi. Noi nu mai avem nevoie de profeţii Vechiului Testament să ne pună în rânduială, prin Duhul Sfânt. Noi înţelegem Aceasta." Vedeţi? Ei au adoptat un sistem făcut de om ca să ia locul Duhului Sfânt.

E-82 De aceea, acolo sunt oameni care sunt aleşi, îşi au numele lor în Cartea Vieţii Mielului, ei nu se pot duce după aceea. Ei sunt cu gândirea spirituală, şi de aceea ei nu se pot duce pentru aceea, Ei nu o pot suferi, indiferent dacă taţii şi mamele lor au trăit în orice biserică organizaţională.

E-83 Când o biserică face, face, poate ea nu ar vorbi aceasta deschis. O, nu. Ei nu vor vorbi aceasta deschis, dar faptele lor o dovedesc. Aici este Cuvântul. Şi Duhul Sfânt o dovedeşte printre aceia, când El îi poate aduce adunaţi împreună, că El încă vindecă pe bolnavi, şi învie morţii, şi vorbeşte în limbi, şi scoate afară draci. Deci, aceasta depinde de... ce-i în interiorul unei persoane.

E-84 D-na Arganbright acolo, s-a gândit asta, zilele trecute, şezând acolo pe cărare, smulgând ceva iarbă, când ea a tăiat gazonul. Am trecut pe-acolo, chiar alături de ea. Ea nu m-a cunoscut, şi eu doar am lăsat-o să continue. Eu priveam.
Acum observaţi pe Duhul Sfânt în marea Lui lucrare.

E-85 Biserica simte că ea nu are nevoie de Duhul Sfânt. Bisericile vă vor spune asta. Şi bărbaţii se pot ridica şi să vă dea o discuţie aşa de intelectuală, aproape că vă poate face să o credeţi. Acum să ne oprim acolo, un minut. Nu a spus Isus că cei doi vor fi aşa de aproape împreună, "Aceasta i-ar înşela chiar pe cei Aleşi dacă era posibil"? [Adunarea zice, "Amin." – Ed.] Vorbirile intelectuale vor fi aşa de mieroase, că aceasta ar-aceasta ar înşela pe oameni. Aceasta-i evanghelie, sunt bărbaţi care pot să mânuiască cuvântul acela în aşa fel, că el aproape că ar putea face orice persoană intelectuală, dacă voi doar vă încredeţi în intelectualele lor. Ei-ei ar condamna pe Duhul Sfânt, şi-şi iau căile omului. Noi vedem aceea.

E-86 Acum, asta-i acelaşi lucru ce l-au gândit ei despre Iosif, şi ei au scăpat de el. Şi, o, jos în Egipt, o, cum ne putem gândi, cum aş putea folosi ceasuri. Tu ai putea sta aici trei ani şi să nu părăseşti subiectul acela, ziua şi noaptea, şi încă să găseşti marile miezuri ale Duhului Sfânt. Mintea spirituală poate privi jos în Egipt şi să vadă persecuţia aceea crescând; poate vedea pe Iosif dus departe, pentru ca persecuţia să poată creşte. Şi atunci să vadă pe Dumnezeu, cu roata Lui în roţi, totul mişcându-se în jur chiar perfect. Să vadă pe Potifar că îl respinge pe Iosif; vede minciuna aceea spusă. Şi vede pe Iosif în temniţă, şi barba lui îi este crescută, excomunicat de la fraţii lui. Dar atunci, dintr-o dată, Dumnezeu s-a mutat înăuntru. Înţelegeţi?

E-87 Cum putem noi vedea roata aceea în roţi, mişcându-se! Marele plan al lui Dumnezeu mişcând totul în sus la acest exod, până la timpul acesta când El să-şi cheme poporul Lui iarăşi înapoi în ţară, înapoi în loc, în poziţie unde El îi poate binecuvânta şi să pună printre ei pe Acela pe care El a promis că Îl va pune printre ei. Ei trebuiau să fie în ţara lor. Amintiţi¬vă, ei au trebuit să vină afară din ţara în care erau ei, şi să intre în ţara promisă, înainte ca să poată veni vreodată Mesia promis.

E-88 Şi Biserica trebuie să facă acelaşi lucru; să iese din grupul acela de respingători, înainte ca Mesia să poată vreodată să fie manifestat înaintea lor. Voi o vedeţi? [Adunarea zice, "Amin." – Ed.] Viaţa lui Mesia, manifestată, pregătind o Biserică, o Mireasă.

E-89 O femeie se mărită cu un bărbat, şi dacă e în dezacord cu el, ar fi un-un fel de ceartă, încontinuu. Dar când un bărbat şi soţia lui, prietena lui, logodnica lui, când ei sunt în armonie perfectă, ca un suflet şi un gând, pentru că ei urmează să fie un trup.

E-90 Atunci, când Biserica poate ajunge în aşa armonie cu Dumnezeu, până când manifestarea Mirelui este manifestată în Mireasă, pentru că ei urmează să fie unul! O, ce lecţie măreaţă. În regulă.

E-91 Acum, ţineţi minte, mintea spirituală culege aceasta sus, poate vedea modelul şi antimodelul, şi îl culege. În schimb, doar, noi am putea merge cu orele pe aceasta. Priviţi ce ia loc.

E-92 Şi de ce am aşteptat noi toţi anii aceştia, de când această oază de timp? Voi ştiţi, Biblia vorbeşte, că, "Biserica a fugit în pustie, unde ea a fost hrănită pentru vreme şi vreme." Şi de ce a fost toată aceasta? Ca noi... Vedeţi? Încă sunt roţile lui Dumnezeu în roţi.

E-93 De ce nu a făcut Dumnezeu aceasta, cu mult timp în urmă, când bărbaţii şed jos cu creioane, şi-şi femeile, şi au încercat să deseneze doar timpul? Ca Judecătorul Rutherford şi mulţi din ei, "Isus vine în ,14." Şi-şi Mama Shipton, aceasta cu mult în urmă înapoia aceleia, şi aşa mai departe, toate timpurile acestea. Şi, vedeţi, când se merge prin aceasta, prin ce au încercat ei să priceapă Scriptura, vedeţi, ei au ruinat-o. Aceasta-i ascunsă. Este de fapt ascunsă. Şi cum poate Scriptura să meargă împotriva Ei însăşi, când Isus a zis, "Nimeni nu ştie minutul sau ora"? Vedeţi? Vedeţi? Ei doar iau o bucată de Scriptură şi O ţine.

E-94 Voi trebuie să luaţi întregul Lucru. Atunci, dacă Dumnezeu este în acela, atunci Dumnezeu îl va manifesta pe acela a fi Adevărul. Ca vindecarea Divină, dacă aceasta nu este Adevăr, atunci ea nu este Adevăr; Dumnezeu nu va avea nimic de-a face cu aceasta. Dar dacă El Îl manifestă a fi Adevărul, atunci Acesta-i Adevărul. Întocmai cum Isus...

E-95 Dumnezeu a zis, "Dacă este unul printre voi, este un profet, sau spiritual, Eu îi voi vorbi. Şi dacă vine la împlinire ce spune, atunci să-l ascultaţi. Asta-i tot. Dar dacă profeţia lui este greşită, atunci..." Dumnezeu nu poate fi greşit. El este infinit, infailibil, omnipotent, şi nu poate fi greşit. Deci, dacă omul vorbeşte, atunci aceasta îl arată pe om. Dacă el a vorbit cuvintele lui, aceasta va da greş. Dar dacă el vorbeşte Cuvintele lui Dumnezeu, aceasta nu poate da greş, pentru că Dumnezeu vorbeşte. Atunci, inspiraţia lui vine de la Dumnezeu, şi aceasta-aceasta trebuie să fie corect. Acela-i felul cum Dumnezeu a zis să o spună. Acela-i felul cum Bi-...

E-96 În Vechiul Testament, El a zis, "Dacă ei nu vorbesc după lege şi profeţi, este pentru că ei nu au Viaţă în ei, nici Lumină în ei." Corect. Ei trebuie să vorbească după lege şi profeţi. Şi o profeţie, sau orice altceva, trebuie să fie după Cuvânt. Dacă nu este, este greşită. Înţelegeţi?

E-97 Acum, noi aflăm că toată aceasta a luat loc, pentru că, au aşteptat. Treziri: Metodiştii, Luteranii, Baptiştii, Campbeliştii, şi-şi toţi cei diferiţi. Ei au avut mari treziri. Nazarinenii, Pelerinii Sfinţenişti, Penticostalii, toţi au avut treziri mari. Dar marele exod nu a venit. De ce? Dumnezeu i-a spus lui Abraham că El îl va ţine în ţară chiar atunci, dar-nelegiuirea Amoriţilor încă nu s-a umplut. Şi Dumnezeu a aşteptat, răbdător. Oamenii aceia, încercând să socotească, ei pot vedea Scriptura mergând drept în ceva. Merge drept în ceva, ei au zis, "Aceasta este ziua. Acesta este timpul." Dar voi nu reuşiţi să înţelegeţi că nelegiuirea Amoriţilor încă nu este împlinită.

E-98 Patru sute de ani ei să călătorească jos acolo în Egipt, şi să fie aduşi afară. Dar ei de fapt au stat patru sute şi patruzeci de ani, din cauza respingerii profetului. Ei au trebuit să sufere alţi, vreo patruzeci de ani jos acolo în pustie, înainte ca Dumnezeu să-i aducă afară. Moise a fost afară în pustie patruzeci de ani înainte ca el să se întoarcă înapoi să-i izbăvească, voi vedeţi. Patruzeci de ani a mers peste timp, omis, din cauză că au respins mesajul.

E-99 Acum, patruzeci de ani în timpul lui Dumnezeu ar fi cam un minut şi jumătate, faţă de timpul nostru. Aşa de multă diferenţă este. "O mie de ani sunt numai o zi." Înţelegeţi? Nu ar fi nici măcar un minut, de-abia. Observaţi, în aceea.

E-100 Acum noi suntem târziu. De ce? Dumnezeu a fost îndelung răbdător, aşteptând, veghind. Lasă pe-pe Luterani să se ridice într-o trezire, apoi se organizează. Lasă pe Metodişti să se ridice în trezire; se organizează. Lasă pe John Smith, biserica Baptistă, să se ridice cu o mare trezire; se organizează. Lasă pe Penticostali să se ridice cu restaurarea darurilor; se organizează. Până când nelegiuirea devine chiar plină, atunci Dumnezeu este sătul, atunci acolo vine un exod.

E-101 Şi noi o vedem, că oamenii pot vedea în urmă jos pe scurgerea timpului, că lucrul este blestemat. Ei ia un lingou şi o îmbrăcăminte fină Babiloniană, din nou. Şi acela-i lucrul care blastămă printre oameni, când omul încearcă să injecteze propriile lui idei despre lucruri.

E-102 Noi trebuie să stăm cu Cuvântul. Aceea-i că poruncile lui Dumnezeu, erau, "Să nu atingeţi nimic în cetatea aceea, cetatea aceea blestemată. Să nu o atingeţi. Lăsaţi-o în pace."

E-103 Şi Acan s-a gândit că el putea lua acest lingou de aur şi să trăiască destul de decent ca restul lumii, şi îmbrăcăminte fină Babiloniană. O, la Acani în tabără! Vedeţi? Dar lucrul este blestemat, şi acesta-i încontinuu blestemat. Acesta era blestemat chiar de la Consiliul din Nicea, la Nicea, Roma, este blestemat de atunci încoace. Dar Dumnezeu a lăsat ca nelegiuirea să se umple, până când timpul Amoriţilor este cam împlinit.

E-104 Şi acum oricine cu înţelegere spirituală, amintiţi-vă, eu continui să citez, înţelegere spirituală, voi puteţi vedea că nelegiuirea acestei naţiuni este umplută. Ea este organizată şi reorganizată, şi organizată şi organizată. Iar acum ea este confederată, şi se uneşte cu altceva. Nelegiuirea este umplută. Este timpul pentru exod, timpul pentru o chemare afară, la Ţara promisă. Nu promisiunea, doar la o altă ţară la care să mergem; ci o Patrie, Mileniul, timpul pentru o chemare afară. Nelegiuirea acestei naţiuni (loveşte unul din nou în seara aceasta, cu voia Domnului) este umplută. Ea este murdară.

E-105 Voi ziceţi, "Frate Branham, naţiunea în care tu trăieşti?" Da, domnule. Cu certitudine. Voi ziceţi, "Ca cetăţean al Statelor Unite, tu nu ar trebui să spui asta." Atunci, Ilie nu ar fi trebuit să cheme un blestem peste Israel, şi el fiind un Israelian atunci. Restul dintre profeţi niciodată nu ar fi trebuit să blesteme acea naţiune sub care ei erau Israelieni.

E-106 Dar ei au vorbit numai, nu gândurile lor proprii, ci Cuvântul Domnului. Înţelegeţi? Depinde de unde îţi tragi inspiraţia. Depinde de cum vine ea. Dacă ea este contrară la Cuvânt, lăsaţi-o în pace. Eu îi cer oricui să dovedească că Aceea este contrară la Cuvânt.

E-107 Nu a spus Biblia, în Apocalipsa 13? Acolo-i unde apare această naţiune. Această naţiune este numerotată treisprezece, o naţiune a femeii. Ea este o femeie, în Biblie. Femeia este pe monedele noastre. Ea este naţiunea unei femei. Ea este unde începe putreziciunea femeilor, porneşte, unde sfârşeşte ea. Putreziciunea a început în Eden, prin a nu crede Cuvântul lui Dumnezeu. Aici este unde ea a clocit femei predicatoare şi toate celelalte. Murdăria lumii vine drept afară din Hollywood, cea mai rea naţiune din lume; mai multe divorţuri decât restul lumii pusă laolaltă. Vedeţi? De ce? Voi veţi afla într-una din aceste zile, cu voia Domnului. Veţi vedea de ce, acest lucru blestemat. Voi puteţi vedea orbirea despre treaba acestui divorţ pe care Satan l-a tras peste ochii oamenilor. Noi suntem într-un ceas îngrozitor. Sfârşitul nostru este aproape la îndemână acum, eu cred. Ei sunt putrezi, putrezi până la măduvă.

E-108 Ea apare în Apocalipsa 13, numărul treisprezece. Şi amintiţi-vă, ea se ridică ca un miel, libertate de religie. Dar apoi ea primeşte putere de la fiară; un chip ca ea. Şi el a vorbit cu toată autoritatea, şi a făcut aceleaşi lucruri stricate care le-a făcut fiara înaintea lui. Atunci să-mi spuneţi că aceasta nu este profeţit despre această naţiune? Starea Amoriţilor este cam aproape coaptă, pentru că ei deja lucrează în aceasta.

E-109 Şi chiar noul nostru papă, scopul lui principal este să unească pe fraţi împreună. Şi, pentru ochiul natural, este lucrul de făcut. Dar, în ochii lui Dumnezeu, este contrar la Duhul Sfânt. Noi nu ne putem amesteca cu aceea. Şi fiecare biserică va fi chemată în federaţia aceea. Ieşiţi afară din lucrul acela, aşa de repede cât puteţi. Voi veţi lua semnul fiarei, fără să ştiţi ce faceţi. Ieşiţi afară din ea.

E-110 Eu sper că mintea spirituală poate prinde aceasta. Eu sunt sigur că voi o prindeţi. Dar mă întreb, acolo afară. Oricum, tu nu poţi vizita fiecare naţiune. Voi le puteţi trimite benzi. Dumnezeu va avea o cale de a prinde mintea aceea acolo afară unde este semănată sămânţa aceea. Corect. Şi îndată ce Lumina o loveşte [Fratele Branham bate din palme o dat㬠– Ed.], ea-i dusă, ia Viaţă. Ca femeia mică la fântână, ea a zis, "Iată-L acolo." Ea a prins Aceasta.

E-111 Ieşiţi afară din lucrul acela. Ea este blestemată. "Blestemată?" Spuneţi-mi unde a căzut vreodată una şi s-a ridicat din nou. Spuneţi-mi una care s-a ridicat care nu a căzut. Deci, voi puteţi vedea că lucrul este greşit. În regulă.

E-112 Nelegiuirea încă nu a fost umplută, de Amoriţi, aşa că ei au trebuit să întârzie şi să aştepte înainte de exod. Dar când Amoriţii şi-au umplut nelegiuirea, atunci acolo a venit un exod spiritual, sau exod natural, să conducă poporul la o ţară naturală, unde a locuit odată un Amorit natural, au numit aceea ţara lor.

E-113 Şi nelegiuirea denominaţiunii Amorite s-au numit pe ei "Biserica," aşa de mult, până când nelegiuirea lor este cam umplută.

E-114 Acolo vine un exod, unde Dumnezeu arată care ce este; unde Biserica Însăşi, Mireasa lui Isus Cristos, va fi exodată afară, în Ţara care este promisă. "În Casa Tatălui Meu sunt multe palate, în acest loc." Voi nu trebuie să mergeţi Acolo şi să vă luptaţi cum s-au luptat ei. Ea este deja pregătită. Dacă locuinţa aceasta de cort pământesc se dizolvă, noi avem una care deja aşteaptă, "Ca acolo unde sunt Eu, acolo să fiţi şi voi." Marele exod este aproape!

E-115 Urmăriţi cum a făcut Dumnezeu exodul acela, ce El... ce pregătiri a (ăcut El, şi studiaţi doar un minut, apoi priviţi la ziua de azi. În regulă. Observaţi, înainte de acest exod, "Acolo s-a ridicat un-un faraon care nu l-a cunoscut pe Iosif." Vedeţi? Un faraon care nu-l cunoştea pe Iosif. "Nu l-a cunoscut pe Iosif." Ce a reprezentat Iosif? Partea spirituală în acest exod spiritual.

E-116 Acolo se ridică sus acum, "Noi suntem libertate." ("Femeia a fost hrănită pentru o vreme, vreme, şi o împărţire de vreme.") Dar în final acolo s-a ridicat un-un Ios-... sau un faraon dictator care nu a cunoscut libertatea de religie, unindu-i împreună. Să nu lăsaţi să treacă aceasta de voi. Acolo a venit un timp unde era un faraon, întâi, a trebuit să vină.

E-117 Şi organizaţiile au trăit delicios, au trăit ca o ramură altoită, în viţa reală a Creştinătăţii, dar ea încă rodeşte roadele ei originale: femei, îmbrăcate pe jumătate; bărbaţi, intelectuali, şi tăgăduiesc puterea Duhului. Dar, ea a trăit sub numele unei biserici Creştine. Ea este o viţă altoită. Dar Gospodarul vine pe aici acum să cureţe viţa aceea, aşa cum El a spus că El o va curăţa. Toţi acei care nu au roada sunt tăiaţi jos şi aruncaţi în foc şi mistuiţi.

E-118 Este un lucru îngrozitor să-l spui, dar Adevărul uneori pare îngrozitor. Aşa cum tocmai v-am spus, cum Dumnezeu îi duce pe copiii Lui prin apele adânci şi nisipurile mocirloase şi lucruri. El o face în felul acela. Amintiţi-vă, oala trebuie să fie spartă în cioburi, puzderie, bucăţi mici să fie remodelate şi măcinate din nou. Părea ca un lucru grozav să o distrugi, dar aceasta trebuie să se facă aşa, pentru ca oala să se facă din nou, vaza sau ori ce faceţi voi.

E-119 "Acolo era un faraon care s-a ridicat, care nu-l cunoştea pe Iosif." Şi acela era începutul începutului. Acela era începutul exodului. Şi când lucrul acela a început să se formeze, sub o-o putere politică, a început să se formeze, Dumnezeu a început să se pregătească. Nelegiuirea Amoriţilor a fost împlinită. Timpul care El l-a promis lui Abraham era împlinit, şi timpul de izbăvire era aproape.

E-120 Şi Dumnezeu i-a permis unui faraon să se ridice, care nu-l ştia pe Iosif, şi Raamses s-a născut. Şi chiar după Seti a venit Raamses. Şi Raamses era acela care nu a cunoscut binecuvântările lui Iosif. Şi-şi el nu ştia care era partea spirituală. El era numai un geniu politic, încât el putea lua Etiopia şi tot restul ţărilor, sub putere militară. Şi aceea era tot ce ştia el, era puterea militară.

E-121 Mă gândesc, dacă vreun om era spiritual, ar putea vedea ce are loc acum. Noi primim un faraon care nu cunoaşte libertatea de religie. Când preşedintele nostru şi-a luat funcţia, el nu a vrut să jure la aceea, că el a crezut în libertatea de religie.

E-122 Cum este cu ziua cealaltă când noi am avut această chestiune despre segregaţie, jos în Sud? Când acest guvernator din-din Alabama... Eu doresc să fi putut vorbi cu acel lucrător, acel Martin Luther King. Cum poate omul să fie un conducător, şi să-şi conducă poporul lui într-o capcană de moarte? Dacă oamenii aceia erau sclavi, eu aş fi jos acolo, cu paltonul jos, bătând înainte pentru oamenii aceea. Ei nu sunt sclavi. Ei sunt cetăţeni. Ei sunt cetăţeni ai naţiunii. Chestiunea despre "a merge la şcoală."

E-123 Oamenii aceia, dacă ei au o inimă tare şi nu cunosc lucrurile acelea. Tu nu poţi băga într-un popor, lucruri spirituale, ce este bătut înăuntru acolo cu puteri politice. Ei trebuie să o accepte, să fie născuţi din nou, atunci ei vor vedea lucrurile acestea.

E-124 Dar, acest om, dacă aş putea numai să vorbesc cu el; conducând pe oamenii aceia preţioşi, sub numele de religie, într-o capcană de moarte unde el urmează să ucidă mii de mii de ei! Ei nu... Ei doar iau partea naturală.

E-125 Acest om, fratele de culoare, când revolta aceea mare a venit în Louisiana, eu eram acolo la timpul acela. Când... Acolo era un lucrător de culoare, frate bătrân scump, s-a ridicat acolo afară şi a zis, a întrebat miliţia, "Aş putea să le vorbesc? Ei sunt poporul meu." Şi acest lucrător bătrân s-a ridicat, afară acolo, a zis, "Eu vreau să spun, dimineaţa aceasta, eu niciodată nu am fost ruşinat de culoarea mea. Făcătorul meu m-a făcut ceea ce sunt."

E-126 Acela-i felul cum vrea El să rămână. Acela-i felul cum vrea el să rămână fiecare om. El face flori albe, şi flori albastre, şi toate culorile de flori. Să nu le corciţi între ele. Să nu le corciţi. Vă băgaţi împotriva naturii.

E-127 El a zis, "Eu niciodată nu am fost ruşinat de culoarea mea, până în dimineaţa aceasta." El a zis, "Când eu văd pe poporul meu că se ridică şi face lucrurile care le face acum," a zis, "aceasta mă face să mă ruşinez de ei." O Dumnezeule, binecuvântează glasul acela. El a zis, "Voi o să cauzaţi numai necaz." A zis, "Priviţi la şcoli aici. Dacă nu aveam şcoli," a zis, "ar fi altceva. Dar cine are cele mai bune şcoli aici în Louisiana?" A zis, "Să luăm, spre exemplu, oraşul nostru, Shreveport." A zis, "Este o şcoală acolo, aceasta-i şcoala veche. Ei ne-au zidit alta. Ei nu au un singur instrument, un lucru de joacă pentru copii. Noi avem o curte plină. Şi pe lângă aceea, ei ne-au construit un bazin grozav, mare, de înot pentru copiii noştri. Şi noi avem pe cei mai buni învăţători care se pot obţine." A zis, "De ce vreţi să mergeţi acolo, când avem unul mai bun aici? Ce se petrece cu voi?" a zis el.

E-128 Şi oamenii aceia, ei, "Rah!" Ei au amorţit glasul. Ia te uită, vedeţi, inspiraţie greşită.

E-129 Oamenii aceia erau sclavi. Ei sunt fraţii şi surorile mele. Dacă erau sclavi, eu aş spune, "Haideţi doar să ne unim cu ei şi să mergem în jos prin stradă şi să protestăm lucrul acela." Ei nu sunt sclavi. Ei sunt cetăţeni cu aceleaşi drepturi cum are oricare altul. Aceasta-i doar o mulţime de inspiraţie venind din iad, să cauzeze ca un milion din ei să fie omorâţi. Ei încep o revoluţie. Cu certitudine, aceasta este. Aceasta nu este drept.

E-130 Bărbaţi şi femei au propriile lor drepturi. Fraţii noştri de culoare, şi Japonezii noştri, şi cei galbeni, albi, negri, şi orice erau ei. Nu există diferenţă în culoarea unui zeu. Noi toţi venim dintr-un om, Adam. Dar dacă Dumnezeu ne-a separat şi ne-a schimbat în diferite culori, să rămânem în felul acela. Dacă eu eram un-un om galben, eu aş vrea să rămân un Japonez, sau Chinez. Dacă eu eram un-un-un om de culoare, eu aş vrea să rămân aşa. Dumnezeu m-a făcut aşa.

E-131 În mod franc, există mult despre rasa de culoare care ar trebui să aibe rasa albă. Ei nu au îngrijorarea. Ei sunt mai spirituali. Există o mie de lucruri pe lângă ei pe care omul alb nici măcar nu le poate atinge. Dumnezeu i-a făcut aşa.

E-132 Cine ar putea întrece la cântat un cor de culoare? Unde aţi putea găsi voci? Eu i-am văzut venind din ţări înapoi acolo, nu au ştiut care-i, o mână dreaptă sau stângă. Treizeci sau patruzeci de triburi diferite din ei, şi ei cântă până la un punct, că maeştrii stau acolo, zic, "Eu doar nu o pot atinge." El a instruit coruri cu anii, şi unul va fi octavă înaltă, şi joasă, şi de toate. A zis, "Ascultaţi la aceea, chiar perfect, chiar în limbă diferită." Ei sunt cu dar.

E-133 Dar, voi vedeţi, tot lucrul acesta trebuie să se întâmple, totul din cauza unui politician pe care voi oamenii l-aţi ales cu maşinile voastre necinstite.

E-134 Şi zilele trecute, când guvernatorul a stat acolo, a depus jurământ şi ales în funcţia aceea, de popor, şi chestiunea despre segregaţie conform cu constituţia este, că fiecare-fiecare stat îşi poate lua gândirea proprie despre aceea. Lui nu i-a păsat, dar el a citit constituţia, a zis, "Acum, şcoala stă pentru segregaţie." Ei au o şcoală acolo. Şi numai doi copii de culoare au vrut să intre în şcoala aceea, când ei au propriul lor colegiu. Dar el s-a ridicat şi a zis, "Ce?" El chiar a citit constituţia.

E-135 Atunci când s-a venit înapoi la insul acesta care-l avem aici sus, care nu-l cunoaşte pe Iosif, libertate. Trăgând după voturile acelea de culoare, şi fără să ştie că era un partid republican care i-a eliberat, în primul rând. Vânzând dreptul lor de naştere, la aşa un lucru ca acela, ca să-i conducă într-o capcană de moarte, să arate că fiecare sistem făcut de om trebuie să cadă. Exact corect. Şi Dl. Kennedy a naţionalizat garda aceea, şi i-a trimis pe oamenii aceia chiar înapoi în faţa propriilor lor părinţi stând acolo sub constituţie. Aceea a încălcat din nou constituţia.

E-136 A zis, "Noi nu vom lupta. Nu, domnule." Şi a zis, "Eu sper că naţiunea poate afla că noi nu mai trăim sub o democraţie, ci sub dictatură militară."

E-137 Voi cunoaşteţi vechea zicală, "O dată un democrat sudic, întotdeauna." Eu nu ştiu acum. Îhî. Cu siguranţă un om va avea suficient simţ să se trezească la ceva. Înţelegeţi? Lăsaţi-i pe oamenii aceia scumpi în pace. Să nu-i omorâţi, acolo jos.

E-138 Ca insul acela care l-a împuşcat pe fratele acela în spate, serile trecute, cu arma aceea, şi copilaşii lui şi soţia erau în casă. Mie nu-mi pasă cine este el, aceea-i josnic şi inferior. Da, domnule. Mi-ar place să fiu judecătorul la cazul acela, o dată. Îhî. Îhî. Puşcă pe omul acela, venind acasă la soţia lui şi copii. El este un cetăţean, are dreptul să stea pentru ce crede el că e drept, un om bun. Poza în revista Life, băieţelul acela plângând după tăticul lui. Şi ceva renegat acolo afară, îl împuşcă în spate, dintr-o pândă.

E-139 Aceea-i la ce ajungeţi când îl respingeţi pe Cristos. Aşa este. Acolo-i unde a ajuns întreaga naţiune, toată sub politică. Este aşa o ruşine, dar asta-i ceea ce am vrut. Noi am dovedit-o în alegerea aceasta.

E-140 Fiul meu mic mi-a zis, azi dimineaţă, "Tati, părinţii pelerini, când ei au venit aici, au aparţinut ei toţi la această anumită denominaţiune de biserică? Erau ei toţi..." A zis, "Au avut pe ei paltoane mari?"

E-141 Am zis, "Nu, scumpule. Ei au venit aici pentru libertate de religie. Pentru aceea au venit ei aici, să iese afară de sub astfel de lucru ca acela." Voi vedeţi unde s-a ajuns acuma? Arată că toate aceste împărăţii trebuie să cadă.
Trebuie să mă grăbesc.

E-142 Un lucru, mă rog ca Fratele Martin Luther King cu certitudine să se trezească curând. El îşi iubeşte poporul; nu există îndoială. Dar dacă el doar vede numai unde-i inspiraţia lui. La ce ar folosi dacă aţi mers la şcoală, şi un milion dintre voi zaceţi acolo, morţi? Nu ar fi doar, să mergeţi la şcoală, chiar la fel? Acum, pentru-pentru foame, dacă aceasta era pentru un lucru sau altul, sclavi, omul ar fi un martir să-şi dea viaţa pentru o astfel de cauză, o cauză vrednică, şi aceea ar fi o cauză vrednică. Dar doar să meargă la şcoală, eu-eu nu o văd. Înţelegeţi? Eu nu cred că Duhul Sfânt este de acord cu el, deloc, pe aceea. Aceasta îi are pe oameni tot prelucraţi, într-o grămadă de tărăboi, voi vedeţi.

E-143 Chiar-chiar cum a făcut Hitler, acolo în Germania, i-a condus chiar într-o capcană de moarte, pe Germanii aceia preţioşi. Şi ei au zăcut cu miliardele, sau milioanele, îngrămădiţi acolo unul peste altul.

E-144 Şi acela-i exact acelaşi lucru. Şi amintiţi-vă, eu sunt pe bandă. Voi o veţi vedea, după, poate după ce eu sunt dus. Aceea-i exact ce ce va întâmpla. Acei oameni preţioşi vor muri jos acolo, ca muştele. Începe o revoluţie, şi albi şi negri se vor lupta din nou, şi mor ca muştele. Şi ce aveţi când totul s-a terminat? O grămadă de oameni morţi.

E-145 "Dar acolo s-a ridicat un faraon care nu l-a cunoscut pe Iosif." Acelaşi lucru astăzi, un om s-a ridicat şi a depus jurământ în-în Casa Albă, care nu va jura la jurământul lui, nu va lua jurământul lui că el crede în libertatea de religie.

E-146 Ce spune acest papă nou? Unul... Patru lucruri care le are el. Unul din ele, este să unească pe Protestant şi Catolic împreună. Şi pentru orice persoană intelectuală, acela-i lucrul de făcut. Dar conform cu Biblia, este lucrul rău de făcut. Şi Biblia a spus că ei vor face aceea.

E-147 Să mergem puţin mai departe. La timpul acesta, Raamses, în Egipt, creştea. Puterea lui creşte. Omul natural, Raamses, creştea.

E-148 Omul natural, anticristul, creşte acum. Prin politică, el deja a ajuns la Casa Albă. În religie, el îi are pe toţi oamenii aşa de mustraţi de conştiinţă, până când ei de fapt se vor deda pentru aceasta. Şi conducătorii denominaţionali, practic fiecare biserică care există în naţiune, este deja în confederaţia bisericilor. Raamses creşte. Şi ei toţi se unesc împreună, şi aceea-i ce vor avea ei. Şi ce face aceasta? Aceasta face o putere, o fiară întocmai ca cea dintâi.

E-149 Atunci acolo este o persecuţie să vină asupra tuturor acelora care nu vor să se unească cu aceasta, şi un boicot. Aceasta va fi prea târziu atunci. Voi deja aţi luat semnul. Să nu ziceţi, "Eu o voi face atunci." Voi mai bine să o faceţi acum. Raamses creştea.

E-150 Dar amintiţi-vă, în timp ce Raamses creştea în putere, în Egipt, Dumnezeu l-a avut pe Moise în pustie. El creştea, de asemenea. Raamses avea un sistem politic. Dumnezeu avea un sistem spiritual, sub un profet, gata să vină jos, să vorbească către popor.

E-151 Ele amândouă cresc din nou. Va fi o dare pe faţă, într-una din aceste zile. Timpul nu este prea departe când acolo va fi o dare pe faţă. Aşa cum cel natural... Cum zice Scriptura, "Cel natural a tipizat pe cel spiritual." Voi nu vă puteţi îndepărta de la aceasta. Iată-o acolo. Este chiar înaintea ochilor voştri. Acesta-i Adevăr. Priviţi la Biserică acum, chemând afară, venind în putere. Duhul Sfânt venind jos, tainele lui Dumnezeu sunt descoperite şi aşezate în ordine. Înţelegeţi? Şi chiar aici, ea este deja în Casa Albă. Şi Biserica se trage pe Sine împreună, amin, nu o denominaţiune; afară din robia fărădelegilor, departe de la Amoriţi, un popor care-i liber. Oh!

E-152 Dumnezeu avea pe Moise, profetul Lui să fie. Chiar dacă el a profeţit deja, şi a dovedit că el era corect, dar totuşi el era în şcoala pustiului, ascuns departe de restul lumii. Dar el a fost şcolarizat, fiind instruit, afară în pustie.

E-153 Vrăjmaşii vor propune, întotdeauna, sistemul lui. Şi necredinţa o va accepta, pentru că vrăjmaşul este semnul intelectual.

E-154 Acum, amintiţi-vă, acolo sunt numai două. Să nu uitaţi aceasta. Există numai două puteri. Una este putere spirituală, a Duhului Sfânt. Cealaltă este Diavolul, lucrând prin putere intelectuală. Căci, acolo-i unde a intrat el, în grădina Edenului, prin puteri intelectuale, să o facă pe Eva să creadă în concepţie intelectuală, împotriva Cuvântului. Tot aşa de clar cum poate să fie, şi copiii pot pricepe asta. Vedeţi? Vedeţi? Şi acela-i felul cum era, tot drumul în jos.

E-155 Iată-o aici, în Egipt, dimineaţa aceasta. Acolo-i o putere intelectuală lucrând în Raamses, aducându-l sus la putere. Şi îl ridică, care nu cunoaşte libertatea să lase ce a făcut Iosif, ce a făcut biserica la început.

E-156 Şi acum noi vedem acelaşi lucru, o putere intelectuală vârându-se printre biserici, şi s-a ridicat sus la un cap ecleziastic la care nu-i pasă ce a spus Biblia. Ei au sistemul lor propriu. Nu este ce a spus Biblia. Este ce a spus biserica. Şi Protestanţii s-au vârât chiar în aceea, până când toate grupurile lor mici, ca acesta, "Păi, sigur. Păi, eu ştiu că El zice Aceasta, dar eu vă spun, zilele acelea s-au dus."

E-157 "Formă de evlavie, şi tăgăduind puterea." Fiecare Scriptură în Biblie arată drept spre aceasta.

E-158 Acum voi vedeţi de ce vreau eu să pun aceasta pe bandă şi să o trimit la oameni. Ora a sosit. Adevărul trebuie să fie cunoscut. Exodul este aproape. Vedeţi?

E-159 Partea intelectuală arată perfect. Şi ea este perfectă, aceasta-i exact; dar, perfect, inspiraţia lui Satan.

E-160 Şi atunci, tot timpul, că, acest Raamses intelectual creştea şi venea la tron. Şi amintiţi-vă, el a crescut ca un frate la Moise, vedeţi, un frate la Moise. Unul din ei a trebuit să ia scaunul intelectual, întocmai ca Iosif pentru fraţii lui. Şi ce au făcut ei cu micuţul Iosif? L-au excomunicat de la Cuvânt. Cuvântul este Dumnezeu. Şi ei au excomunicat Cuvântul, şi au acceptat un crez. Şi acum crezul a crescut la putere.

E-161 O Dumnezeule, lasă ca oamenii să vadă asta! Cum pot eu să folosesc mai mult glas? Cum o pot eu face ceva mai clar prin Scripturi, sub inspiraţia Duhului Sfânt, că noi suntem aici?

E-162 "O," voi ziceţi, "bine, acum, dacă aceea a venit de la Papa Ioan, sau Papa Aşa-şi-aşa, sau Episcopul Aşa-şi-aşa!"
Vedeţi voi că Dumnezeu a luat un locuitor, mic neînsemnat din deşert?
Ziceţi, "Cum poate toată aceasta să fie greşită?"

E-163 Dumnezeu lucrează cu o persoană, nu cu grupuri. Cu persoană; Dumnezeu luând a Lui-a Lui, luând a Lui. Singurul lucru ce El a trebuit să-l aibe este un om cu care El putea opera. Asta este tot ce vrea El un om. El a încercat să-i ia, prin fiecare epocă. Dacă El putea lua un om! El a luat un om în zilele lui Noe! Un om în zilele lui Ilie! Un om în zilele lui Ioan Botezătorul. Numai un om este tot ce El are nevoie. În zilele judecătorilor, El a încercat să ia un om, Samson, i-a dat putere mare, dar el a vândut-o la o femeie şi a fost orbit. Aceasta-i judecători; nu era aşa. Dumnezeu este judecătorul. Înţelegeţi?

E-164 Voi vedeţi, astăzi, El încearcă să ia un om pe care El îl poate lua în mâna Lui, care va spune Adevărul, care va fi neînfricat cu el, care nu va avea nici o reţinere, care nu va fi dogmatic; un om pe care-l poate El ţine în mâna Lui şi să arate Cuvântul Lui viu, şi să se arate pe Sine viu. Eu cred că El ar putea obţine o astfel de persoană gata. Eu cred. Eu o cred. Eu sunt doar... cred Biblia suficient, să cred că El îl poate obţine, care-i corect, care va spune Adevărul.

E-165 După o vreme, noi aflăm, după ce a mers prin toate şcolile acestea. Acum priviţi. Vrăjmaşul propune ceva, mintea intelectuală, pentru că vrăjmaşul lucrează pe intelecte. Şi mintea se va aşeza jos şi o va raţiona, şi zice, "Acum, aşteaptă doar un minut. Nu este aşa, că un consiliu..."

E-166 Eu am vorbit cu un om zilele trecute, şi el a zis, "Uite, Billy!" El lucrează pentru Compania de Serviciu Public, un om bun. Şi el a zis, "Eu vreau să te întreb ceva." A zis, "Tu eşti Irlandez."
Am zis, "Da domnule." Am zis, "eu sunt cumva ruşinat de aceasta, dar, totuşi, eu sunt."

E-167 Şi el a zis, "Bine," a zis, "nu ştii tu că tu de fapt, de fapt ar trebui să fii Catolic?"

E-168 Am zis, "Eu sunt catolicul original." Voi ştiţi, prima Biserică a fost Biserica catolică.

E-169 Voi vedeţi unde a ajuns aceasta, astăzi? A început la Cincizecime, dar organizarea a aşezat-o unde este ea acum. Priviţi, şi Penticostalii au venit drept înapoi şi s-au organizat, au făcut lucrul primei biserici Catolice. Şi ei sunt aproape aşa de departe astăzi cum ei, cum au fost ei în două mii de ani. Şi cincizeci de ani i-au adus aproape la aceasta. Vedeţi?

E-170 El a zis, "Nu crezi tu căci când un grup de minţi ecumenice," ia te uită, "şade împreună şi raţionează ceva, şi grupul întreg poate fi de acord, nu crezi tu că ei ar fi doar un pic... eu vin să te aud predicând," a zis, "dar nu sunt de acord cu tine."

E-171 Am zis, "Singurul fel în care poţi dovedi că dezacordul tău este logic, este să-l dovedeşti cu Biblia."
El a zis, "Biblia nu are nimic de-a face cu aceasta."

E-172 Am zis, "Pentru tine, Ea ar putea să nu. Dar, pentru mine, Ea are totul de-a face cu aceasta. Înţelegi, Ea este Cuvântul."

E-173 El a zis, "Nu crezi tu că o grămadă de minţi ecumenice şezând împreună, poate fi cu mai multă dreptate, şi să fie sigur că au dreptate, decât un ins micuţ, needucat ca tine?" Am zis... "Păi," a zis, "ce treabă ai tu să spui ceva împotriva acelei bi-... sau împotriva noastră-bisericii noastre? Când, acolo a fost, în jos prin epocă, când ei au avut primul consiliu de biserică, despre care ai vorbit, acolo într-o seară, noi am auzit aceasta, epocile bisericii, despre adunarea consiliului ecumenic la Niceea, Roma, şi au format biserica Romano Catolică." A zis, "Nu ştii tu că acolo erau mii de oameni, spirit, oameni trimişi de Dumnezeu au şezut în consiliul acela? Şi nu gândeşti că mintea lor ar fi mai supusă să cunoască voia lui Dumnezeu, decât a ta aici jos, după ce Dumnezeu a dovedit prin două mii de ani că biserica aceea are dreptate?"

E-174 Am zis, "El niciodată nu a dovedit-o." Am zis, "Dacă biserica aceea este o Biserică a lui Dumnezeu, să o vedem să producă cum a făcut prima Biserică atunci. Să o vedem noi să producă lucrurile care le-au făcut ei la primul loc. Când, chiar Biblia zice, că, 'Nici măcar un titlu sau o iotă nu va da greş din Ea.' Şi El a zis, 'Oricine va scoate un Cuvânt din Aceasta, sau adaugă un cuvânt la Ea, partea lui va fi luată afară,' fie că este consiliu ecumenic sau orice este, 'din Cartea Vieţii.' El este terminat."
A zis, "Billy, tu eşti doar rătăcit."

E-175 Şi am zis, "Atunci, eu presupun, o dată în marea demnitate a lui Israel, când ei s-au separat cum s-au separat Protestanţii şi Catolicii astăzi, Israel a vrut să rămână Israel." Dar am zis, "Noi aflăm că ei aveau un împărat numit Iosafat, un om neprihănit care a încercat să ţină legile lui Dumnezeu. Dar ei au avut pe un altul aici numit Ahab, care s-a însurat cu o femeie, politică, încercând să devină prieteni cu o altă naţiune, şi s-a căsătorit cu una din fiicele lor, Izabela, şi a adus-o înăuntru, de asemenea, printre poporul lui Dumnezeu." Acelaşi lucru care-l facem noi, şi aducem înăuntru. "Şi ea a devenit o stăpână; face pe Ahab să spună asta, şi face pe Ahab să spună aceea." Acelaşi lucru îl fac ei acum. Şi am zis, "Darea pe faţă vine."

E-176 Ei au vrut să unească amândouă biserici împreună, aşa cum încearcă ei să facă acum. Şi-şi la Ahab... Şi chiar Iosafat, omul de organizaţie, a zis, "Da. Aceea va fi bine. Poporul tău este poporul meu. Noi suntem toţi Creştini. Noi toţi suntem credincioşi. Hai să venim împreună." Dar când el a ajuns jos la darea pe faţă, el a zis, "Nu crezi că noi s-ar cuveni să mergem la rugăciune privitor la aceasta? Noi ar trebui să-l consultăm pe Domnul."
Şi el a zis, "Da," a zis Ahab.
Deci el a zis, "Eu îţi spun ceva. Hai să-l găsim pe profetul Domnului."

E-177 Dar, voi vedeţi, Ahab avea un sistem care el a gândit că era de la Domnul. El a zis, "Eu am patru sute din ei, învăţaţi şi instruiţi." Şi ei pretind a fi profeţi Evrei, aşa cum fac grupuri de lucrători astăzi.

E-178 Şi ei i-au adus afară, şi le-a pus o întrebare privitor la-la rezultatul luptei. Şi fiecare din ei s-au pus împreună şi s-au unit, întocmai cum face consiliul ecumenic astăzi, şi ei au venit sus cu întrebarea. "Suiţi-vă. Domnul este cu voi, căci ţara aceea cu adevărat ne aparţine. Şi împingeţi pe Sirieni afară de acolo, sau pe Filisteni. Împingeţi-i afară, pentru că ţara ne aparţine." Aceea sună foarte rezonabil. Înţelegeţi?

E-179 Dar, totuşi, jos în inima lui Iosafat, nu a sunat bine. El a zis, "Eu ştiu că tu ai patru sute de lucrători ecumenici bine instruiţi acolo. Şi ei sunt toţi cu un acord, chiar până când ei au făcut o pereche de coarne de fier şi au zis, 'AŞA VORBEŞTE DOMNUL.' Dar am putea noi găsi doar pe un altul?"

E-180 El a zis, "Să nu spună împăratul aşa," a zis politicianul. "Să nu spună împăratul aşa, pentru-că oamenii aceştia sunt oameni instruiţi. Eu i-am instruit, eu însumi." Asta este. Vedeţi? Asta este. "Eu i-am instruit pe aceşti oameni. Dar, mai este încă unul, dar eu îl urăsc." Vedeţi? A zis, "Acela-i Mica, fiul lui Imla, dar," a zis, "Eu îl urăsc. El nu este nimic decât un renegat printre ei. El întotdeauna îi ceartă. El întotdeauna îmi spune că eu sunt greşit. Uită-te la împărăţia mea." Da, uitaţi¬vă la ea, uitaţi-vă în ce dezordine era ea.

E-181 Priviţi la denominaţiunea voastră, astăzi, "Având o formă de evlavie şi tăgăduind puterea de-acolo." Vedeţi? O, voi aţi putea fi un milion mai mulţi, şi o mie mai mulţi, şi oameni mai bine instruiţi, dar unde sunteţi voi în Duhul? Unde este tăria voastră, era în Samson, când el a stat acolo, aşa cum am spus zilele trecute? Cu toată statura lui mare acolo, şi fiecare fibră acolo, dar fără Viaţă în el. Duhul l-a părăsit. El era neputincios. Copilul mic îl conducea în jur; ochii orbiţi, din cauza unei femei. La fel cum este biserica, astăzi, condusă în jur de politică, episcopi, bătrâni, tot felul de lucruri. Bărbaţii trăgând paie, să-şi pună ceva în pălăria lor, şi de toate. Unde suntem noi, astfel când am ajuns la punctul acesta?

E-182 Ei au trimis şi l-au adus pe Imla, sau pe... nu Imla; ci Mica, fiul lui Imla. Au trimis şi l-au adus. Şi el a profeţit şi le-a spus că Ahab va fi ucis dacă el a mers acolo sus.

E-183 Şi arhiepiscopul l-a pleznit peste gură. El a fost cinstit privitor la aceasta. El a zis, "Unde s-a dus Duhul lui Dumnezeu când El m-a părăsit?"
A zis, ,, Tu vei vedea." Îhî. Îhî.

E-184 A zis, "Puneţi-l în temniţă. Puneţi-l în închisoarea dinăuntru. Hrăniţi-l cu pâinea întristării, şi apa întristării. Şi când eu mă întorc în pace," a zis, "Mă voi ocupa de acest ins."

E-185 Şi, Imla, ştia că el era corect cu Dumnezeu! De ce? Vedenia lui s-a comparat cu Cuvântul. El era un profet. Şi duhul lui şi vedenia lui erau exact cu profetul, Ilie. El a zis, "Dacă te întorci, măcar, atunci Dumnezeu nu mi-a vorbit."

E-186 Acum, i-am spus acestui om, "Care avea dreptate, consiliul ecumenic unde au şezut împreună patru sute de oameni aleşi, aleşi de oameni, sau un renegat micuţ ales de Dumnezeu?"
"Păi," a zis, "păi cum a-i şti tu deosebirea?"

E-187 Am zis, "Înapoi la Plan!" Cum ştim noi să zidim o clădire fără ca să fie un plan?

E-188 Dacă ei s-ar fi oprit un minut, şi ar fi aflat că acel profet, Ilie, l-a blestemat pe Ahab, şi a zis, "Câinii îi va linge sângele." Şi i-au lins. Cum putea binecuvânta el ce a blestemat Dumnezeu?

E-189 Cum puteţi voi binecuvânta ceva ce Dumnezeu a blestemat? Ieşiţi din lucrul acela. Depărtaţi-vă de la aceasta. Veniţi în Cristos. Amin.

E-190 Acum observaţi. Dar, vrăjmaşul va propune. Vrăjmaşul va hotărî un lucru, îl va pregăti, şi mintea intelectuală zice, "Acela-i corect."

E-191 Acolo-i unde era acest frate preţios. Acest om, a zis, "Arată parcă... Uite aici. Tu ştii, că, dacă noi toţi am fi împreună, ca o biserică, nu crezi că noi am fi mai bine decât împrăştiaţi cum suntem noi acum?"

E-192 Nu sună aceea rezonabil, dacă toţi Protestanţii şi Catolicii ar putea să se adune împreună şi să vină la vreo bază mutuală. "Dar cum pot umbla doi fără să fie în acord?" Cum puteţi voi, când un grup de aici nu crede în vindecare, celălalt zice că ei cred, celălalt o pune pe vreun alt timp în urmă? Unii nici măcar nu cred Biblia. Şi să puneţi aceea împreună, ce aveţi voi? Dumnezeu nu este autor al confuziei.

E-193 Înainte ca Dumnezeu să-şi poată vreodată să aşeze Biserica Lui în ordine, ei au aşteptat zece zile şi nopţi, până când ei toţi au devenit "într-un loc, într-un acord." Şi acolo a venit Duhul Sfânt pentru conducere, nu vreun consiliu ecumenic. Înţelegeţi? Eu sper că voi pricepeţi aceasta. Observaţi.

E-194 Acela este cel necredincios, necredincios la Cuvântul lui Dumnezeu, care nu observă ce spune Cuvântul, ci observă la propria voastră raţionare. Aceea-i ce a făcut Eva, în primul rând. Ea s-a bazat pe raţiunea ei.

E-195 Satan a zis, "Acum, uite aici. Nu este aceasta rezonabil? Eu ştiu că Cuvântul spune Aceea. Dar, aşteaptă un minut, nu este aceasta rezonabil ca-ca să fie mai bine dacă tu cunoştea-i binele de rău?"
"Păi, da." Atunci ea a luat-o. Vedeţi?

E-196 Acela-i felul cu raţiunea. Acum, necredinţa va merge întotdeauna la raţionare, dar credinţa nu o va atinge.

E-197 Nu ar fi fost rezonabil pentru părintele nostru; de la care este părintele credinţei noastre, Abraham, că noi suntem copiii lui prin "în Cristos." Nu ar fi fost rezonabil ca o femeie în vârstă de şaizeci şi cinci de ani, şi cu care el a trăit, tot de când ea era fată, nu putea avea un copil? Şi când ea era în vârstă de o sută de ani, sau nouăzeci, şi el de o sută, şi încă fără copil. Nu ar raţiona, vreun personal mare de doctori şi ştiinţă să-i dea la Sarah o examinare? A zis, "Păi, pântecele ei este uscat. Venele de lapte sunt uscate, cu patruzeci de ani în urmă. Inima ei, la vârsta aceea, ea nu putea să meargă în durerile naşterii." Păi, acestea-s numai raţiuni.

E-198 Dar Abraham a refuzat aceasta. "El nu s-a clătinat la promisiunea lui Dumnezeu, prin necredinţă. Împotriva raţiunii, el nu s-a clătinat la promisiunea lui Dumnezeu, indiferent ce a fost. Căci el a socotit pe Dumnezeu în stare să înfăptuiască tot ce El a spus că El va face."

E-199 Acum, unde sunt copiii lui Abraham în dimineaţa aceasta? Voi lucrătorilor care vă temeţi, vă temeţi, de pâinea şi apa voastră, pe stradă, dacă voi părăsiţi acel Babilon. Unde vă este credinţa? David a zis, "Am fost odată tânăr, iar acum sunt bătrân. Eu niciodată nu l-am văzut pe cel neprihănit părăsit, sau Sămânţa Lui să cerşească pâine." Să nu vă temeţi. Staţi adevărat la Cristos.

E-200 Dar necredinţa va prinde raţiune. Aceea-i ce a făcut-o. Acum voi o pricepeţi? Necredinţa se bazează pe raţiuni, lucrurile din ziua prezentă. Credinţa nu o va face.

E-201 Credinţa priveşte la Cuvânt. Dar credinţa se aşează pe Stânca de nemişcat, Cuvântul Etern al lui Dumnezeu. Amin. Credinţa nu priveşte la raţiune. Mie nu-mi pasă cât de mult o poţi arăta că este mai bine. Dacă Cuvântul zice "nu," credinţa se odihneşte acolo. Acela-i sanctuarul locului de odihnă al credinţei.

E-202 Vreau să te întreb Luteranule, în dimineaţa aceasta, voi Baptiştilor, şi tu Catolicule, şi voi, orice sunteţi, voi oamenii denominaţionali în jurul lumii. Cum vă puteţi plasa credinţa voastră pe denominaţiunea voastră, când ea este contrară la Cuvânt? Ce fel de credinţă aveţi voi? Voi aveţi putere de raţionare, şi nu credinţă. "Căci credinţa vine prin auzire," auzind consiliul ecumenic? Aţi putea voi vreodată... Am zis, voi aţi putea găsi aceea în Almanahul Zilei de Naştere a Doamnelor Bătrâne, dar niciodată nu o găsiţi în Cuvântul lui Dumnezeu.

E-203 "Credinţa vine prin auzire, şi auzind prin Cuvântul lui Dumnezeu." Amin. Spuneţi-mi că un om poate vorbi ceva contrar la Acela, şi să spună că este Cuvântul lui Dumnezeu. Când, "cerurile şi pământul vor trece, dar Cuvântul acela nu va trece."

E-204 Credinţa găseşte Cuvântul ca sanctuarul ei de odihnă. Ea se mută chiar sus pe vârful acelei Stânci Eterne, Cristos Isus, Cuvântul, şi se pune jos acolo şi se odihneşte. Să urle vântul. Să zguduie furtunile. Ea este în siguranţă, pentru totdeauna. Ea se odihneşte chiar acolo pe acel Cuvânt. Acolo-i unde credinţa, credinţa Creştină veritabilă, se odihneşte. Locul de odihnă este Cuvântul, căci ea ştie că Dumnezeu Se va dovedi întotdeauna superior, peste fiecare din vrăjmaşii Lui. Nu contează cât de rău arată, şi cum a venit vrăjmaşul înăuntru, şi cum arată de parcă eşti biruit, credinţa încă ştie.

E-205 Acum, către voi persoanele bolnave, o, cum mi-ar place să o fac clar înţeles! Când prindeţi credinţa aceea, că voi o să fiţi vindecaţi; fiecare-fiecare circumstanţă, toate celelalte, toate semnele, toate simptomele pot indica că voi muriţi, voi nu vă veţi mişca! Locul ei de odihnă este în sanctuarul Cuvântului lui Dumnezeu, când credinţa, credinţa veritabilă se aşează acolo. Nu credinţa prefăcută acum; credinţă. Nu speranţă; ci credinţă. Speranţa este afară aici, sperând că era înăuntru. Credinţa este deja înăuntru, privind afară, şi zice, "Aceasta s-a făcut." Înţelegeţi? Aceea-i credinţă. Acolo-i unde credinţa îşi ia locul de odihnă, căci ea ştie că Dumnezeu niciodată, nu-l va lăsa niciodată pe vrăjmaş să călărească deasupra lui. El niciodată nu a lăsat. Credinţa ştie asta, aşa că, indiferent de cum a arătat lucrul.
Noe a ştiut că arca aceea va pluti. Înţelegeţi? Cu certitudine a ştiut.
Daniel a ştiut că Dumnezeu putea închide gura leilor. Copiii Evrei ştiu că Dumnezeu putea opri focul.

E-206 Isus a ştiut că Dumnezeu o să Îl învieze din nou, pentru că Cuvântul a zis, "Eu nu îi voi lăsa sufletul Lui în iad, nici nu voi suferi Eu ca Cel Sfânt al Meu să vadă putrezirea." El a ştiut că putrezirea se aşează înăuntru în şaptezeci şi două de ore. El a zis, "În decurs de trei zile eu voi învia din nou." Înţelegeţi? El şi-a luat locul Etern de odihnă în sanctuarul Cuvântului lui Dumnezeu, şi acolo a stat.

E-207 Raţiunea va încerca cât de bine poate să recunoască, "Păi, sistemul acesta este posibil să fie mai bun. Acesta este Acela." Acesta arată mai bine pentru că vă uitaţi cu mintea intelectuală. Voi puteţi dovedi raţionări.

E-208 Dar voi nu puteţi dovedi credinţa. Căci, dacă voi o puteţi dovedi, ea nu mai este credinţă. Dar credinţa cunoaşte numai Cuvântul şi promisiunea, şi se uită la acel lucru care nu îl vedeţi. "Credinţa este substanţa lucrurilor pentru care se speră, dovada lucrurilor nevăzute." Tu nu poţi raţiona. Eu nu pot dovedi cum se va face aceasta. Eu nu ştiu cum are să se facă. Eu nu o ştiu, dar eu o cred. Eu ştiu că aceea este aşa, pentru că Dumnezeu a spus aşa. Aceea este stabilit.

E-209 Acela-i motivul că eu ştiu că Acesta este corect. Eu ştiu că Cuvântul este corect. Eu ştiu că Mesajul este corect, căci El este în Cuvânt. Şi eu văd pe viul Dumnezeu mişcându-se prin El, să dovedească. Noi suntem la un exod, cu certitudine adevărat.

E-210 Chiar moartea însăşi nu poate zgudui credinţa. Omul stă chiar în moarte, în... chiar în faţa morţii, şi strigă biruinţa învierii. Pavel, "O moarte, unde-ţi este ţepuşul? Mormântule, unde-ţi este biruinţa?" Înţelegeţi? "Căci, Cristos a înviat, şi acei care sunt în Cristos vor apărea cu El la Venirea Lui." Înţelegeţi? Nu o poate schimba. Da.

E-211 Credinţa face Cuvântul lui Dumnezeu sanctuarul locului ei de odihnă Eternă. Ea stă în Cuvântul lui Dumnezeu. Observaţi, din nou.

E-212 Acum, noi doar avem încă puţin mai mult, vreo douăzeci şi cinci de minute, dacă-dacă nu vă supăraţi. [Adunarea zice, "Amin." – Ed.] Eu-eu vreau să continui această bandă, doar un minut.

E-213 Observaţi pe împărat, acel împărat nou care s-a ridicat, care nu l-a cunoscut pe Iosif. Care era prima lui schemă, să distrugă puterea lui Israel? Era cu copiii lor. Este aşa? [Adunarea zice, "Amin." – Ed.] El a încercat să le nimicească copiii. Acum ascultaţi atenţi. Acelaşi Diavol, într-o formă diferită de împărăţie, a încercat să nimicească pe singurul Fiu al lui Dumnezeu. Înţelegeţi? "Să scape de copii, întâi, înainte ca ei să aibe o pornire." Diavolul este unul foarte deştept, pasăre vicleană. El ştie cum să lovească lucrul înainte să pornească. El o ştie. Vedeţi?

E-214 Şi singurul lucru care-l puteţi face vreodată, să-l bateţi, este să vă bazaţi pe Cristos, şi umiliţi-vă şi lăsaţi-l pe El să vă conducă. Înţelegeţi? Voi niciodată nu o veţi face în vreun alt fel. Puterile voastre intelectuale niciodată nu o va face. Voi trebuie să o credeţi. Doar bazaţi-vă pe El. El este Păstorul. Nu este treaba oilor să ţină pe lup departe. Este treaba păstorului. Dar oile trebuie să stea cu păstorul, ca să stea în siguranţă. Aceea-i zona mea de siguranţă, în Cristos; şi Cristos este Cuvântul. Aceea-i zona de siguranţă.

E-215 Observaţi. Diavolul, într-o formă de-de Raamses, un rege, primul lucru ce el l-a făcut a fost să scape de copii, cu o moarte naturală. Şi îndată ce Fiul lui Dumnezeu s-a născut... El s-a mutat din Egipt, pentru că Dumnezeu a nimicit Egiptul, l-a blestemat. Acesta niciodată nu a venit înapoi, de atunci. Apoi el a fost în Roma; Satan şi-a mutat scaunul lui-lui sus la Roma. Şi primul lucru ce l-a făcut Roma, să-l distrugă tot, să ia, să fie sigur; Diavolul, în sistemul acela Roman, a încercat să nimicească ( ce?) pe Fiul lui Dumnezeu, de la început. Acelaşi Diavol!

E-216 Şi, astăzi, el a făcut acelaşi lucru, sub semnul de spirit acum, religios, profesând Creştinătatea, şi ia fetele noastre şi le căsătoreşte cu băieţi Catolici, şi-i face să-i crească copiii lor Catolici, să rupă puterea celeilalte părţi. Acolo vă este demonul. Acolo vă este Diavolul aşezat pe şapte dealuri, purtând coroane triple, tot aşa de şiret şi viclean, deştept, intelectual ca şarpele; sămânţa şarpelui, copiii lui, folosind aceleaşi tehnici intelectuale. Priviţi.

E-217 Atunci ei ucid copiii, în celelalte două timpuri. Ei ucid copiii cu ce? Două ori. Acum amintiţi-vă, urmăriţi acei doi, şi acei trei. Vedeţi? El a omorât copiii, primele două ori, cu moarte naturală. Şi această ultimă dată, el îi prinde pe copii şi-i omoară cu moarte spirituală, căsătorind, inter-căsătorind.

E-218 Nu a spus Daniel acelaşi lucru, în împărăţia fierului şi lutului, că ei vor amesteca acele seminţe, încercând să rupă puterea celuilalt popor? Şi asta-i ceea ce ei fac, până când ei au lucrul acum. Ei au un preşedinte înăuntru. Acum, următorul lucru ce-l aveţi de făcut, este să puneţi-este să puneţi pe cardinal înăuntru. Puneţi întregul cabinet înăuntru, şi atunci ce o să faceţi voi?

E-219 Următorul lucru ce-l fac, ei iau banii lor şi-şi achită datoria Statelor Unite, şi-i împrumută de la biserică, şi atunci voi sunteţi vânduţi. Acum, noi-noi trăim astăzi, plătind datoria noastră străină acolo, cu bani de impozit care nu va fi plătiţi înăuntru până când au trecut patruzeci de ani. Noi nu mai avem bani. Dar biserica îi are. Nu zice Biblia, "Ea era împodobită cu aur"? Şi, o, doamne! Dar voi ...

E-220 Acela-i felul cum face, vedeţi, mărită fetele voastre, fetele se mărită cu fiii voştri, creşte copiii voştri Catolici, exact, îi omoară cu moarte spirituală. Nu a spus Biblia, că, "El o va arunca într-un pat de deşertăciune lumească, şi-i va omorî copiii cu moarte spirituală"? Apocalipsa 17. Vedeţi?

E-221 Este întotdeauna Cuvântul. Mie nu-mi pasă unde mergeţi, încă este Cuvântul. El trebuie să se potrivească chiar în tablou. Dacă nu se potriveşte, nu este Cuvântul, nu este Cuvântul. Dacă nu-l puteţi face să meargă peste tot prin Biblie, atunci acesta-i greşit.

E-222 Priviţi. În decursul acestui timp, Dumnezeu a instruit pe slujitorul Lui pentru lucrarea lui. Instruindu-l, afară din privirea lor, afară din planurile lor, schemele lor. Prindeţi voi aceasta? Afară din sistemul lor organizaţional, Dumnezeu instruia pe un om pentru scopul Lui. El doar lăsându-l să meargă înainte. L-a lăsat să se însoare, şi să-şi aibe nevasta şi copiii, copilul Gherşom. El trăia viaţă destul de bună, l-a binecuvântat acolo afară. Dar, tot timpul, El îl pregătea, îl instruia.

E-223 Dumnezeu şi vrăjmaşul Lui au făcut, în natural atunci, întocmai cum Dumnezeu şi vrăjmaşul Lui face acum în spiritual. Ei i-au omorât cu moarte naturală; acum cu moarte spirituală. Vedeţi? Dumnezeu îl pregătea pe un om natural, profetul Lui, să meargă jos în Egipt. Şi Satan îl făcea pe un Raamses gata, omul lui natural, vedeţi, făcând un om natural gata (ce?) să-i ucidă, sau să unească pe toţi Egiptenii şi Evreii împreună, să-i facă încă să le slujească.

E-224 De aceea este aşa de greu pentru minte să raţioneze împotriva unui sistem educaţional care îşi poate dovedi punctele de vedere. Înţelegeţi? Aşa este. Mintea lui va merge întotdeauna la educaţie. Intelectualii şi mintea raţională nici măcar nu văd Aceasta.

E-225 Aţi văzut cele Zece Porunci ale lui Cecil DeMille? Eu presupun că mulţi dintre voi aţi văzut. Eu nu cred în a merge la cinematograf, toată treaba aceasta. Dar eu am recomandat la biserică, ca oricine, dacă ei nu au avut nimic decât aceea, care au vrut să-l vadă, ar fi în ordine dacă ei au vrut să-l vadă. Pentru că, eu nu aş lăsa ... Întâi, unii din fraţii mei au mers. Au venit" să-mi spună. Eu nu am fost pe lângă unul pentru mulţi ani. În final, am mers jos acolo, când acesta a fost la acest cinematograf. Eu m-am uitat la el. Am văzut ce a fost. Atunci am spus bisericii, "Dacă voi vreţi să mergeţi să-l vedeţi, este în ordine." Acolo a fost. A fost plăcut, frumos.

E-226 Cum că acea şmecherie a Diavolului, cât de şiret era el înăuntru acolo, cum el-el s-a mutat înăuntru acolo să omoare copiii aceia. Şi cum că mintea intelectuală a luat-o şi a crezut-o, pentru că ei o puteau vedea. Aceasta era rezonabil. O, cum era Dumnezeu, tot timpul, instruind pe acest profet! Şi cum a instruit Egiptul, în politică, pe acest Raamses, să preia! Şi atunci marea întrecere a venit, într-o zi, între puterea intelectuală şi spirituală. Şi Raamses, cu toţi din zeii lui, a stat acolo afară şi turna apă înăuntru să-să binecuvânteze pe zeul Nilului. Dumnezeu l-a lovit, şi a zburat sânge afară din el. El a zis... O, eu-eu m-am gândit că a fost izbitor, vedeţi, să vadă ce a avut loc. O!

E-227 Acum priviţi. Cel intelectual întotdeauna va merge la raţionare. Şi el nu poate vedea partea spirituală, pentru că este intelectual. O, nici nu putea în oricare alt timp! Ei nu o pot vedea acum.

E-228 Ei nu au putut să o vadă în zilele lui Ilie. Cum putea acest unul profet bătrân cu faţa cu păr pufos...
Dumnezeu să mă ierte că spun un lucru ca acela. Dar, eu¬eu fac pocit... Şi Dumnezeu ştie că încerc să o fac-fac aşa de ridicol cât pot, aşa ca voi să puteţi vedea Duhul lui Dumnezeu.

E-229 Cum a zis Pavel, "Eu nu am venit la voi, vorbind cu cuvinte ademenitoare şi înţelepciune, căci minţile voastre ar devia spre înţelepciune. Ci eu am venit cu puterea Duhului Sfânt, ca a voastră-a voastră-a voastră-a voastră speranţă şi nădejde să se odihnească, nu în înţelepciunea omului, ci în puterea de învierea a lui Isus Cristos."

E-230 De aceea eu fac aceasta aşa de ridicol, prin a numi pe marele, profet evlavios, "cu o faţă cu păr pufos." Pentru că, el ar fi putut fi un-un lucru cu arătare îngrozitoare, să se ridice, alături de un preot bine îmbrăcat, şi să se numească un om al lui Dumnezeu.

E-231 Priviţi la el. Tu puteai vedea sfinţenia acelui preot, în mintea intelectuală. Tu puteai vedea turbanul pe capul lui, şi întors în jur... şi efodul aşezat pe pieptul lui aici. Tu puteai vedea uleiul de ungere, natural, pe barba lui, curgând în jos până la tivitura fustei lui. Tu puteai vedea focurile de jertfă arzând, şi toate ritualurile în ordine. Acum, asta-i la ce ar fi mers mintea naturală.

E-232 Asta-i ce încearcă să facă ei astăzi, ochiul, poarta spre suflet. Dar, voi vedeţi, ochiul spiritual înapoi în ochiul acela!

E-233 Ei s-au uitat la acest om bătrân cu arătare cu păr pufos stând acolo, păr pe pieptul lui; şi o bucată mare, de piele de oaie înfăşurată în jurul lui, din piele, un brâu în jurul coapselor lui, cu, poate desculţ, braţe bătrâne mici slabe, carnea atârnând în jos în felul acesta; şi o barbă albă, curgând peste toată faţa lui; şi un băţ strâmb în mâna lui, stând acolo. Dar ochiul spiritual putea vedea puterea lui Dumnezeu mişcându¬se acolo afară, pentru că a fost exact cu Cuvântul. Nu ce vede intelectul; ce vede ochiul spiritual!

E-234 Şi ochiul natural, astăzi, vede o biserică fermecătoare, o părtăşie cu primarul oraşului, sau-sau câte altele, în aceste organizaţii de denominaţiuni. Şi ei omit să vadă puterea Duhului Sfânt, când Acesta poate învia pe morţi şi să vindece pe bolnavi. Şi-şi-şi cum... Vedeţi? Ei, ei privesc, şi ei urmăresc Hollywood, şi ei privesc la oameni pe stradă.

E-235 Femeile, astăzi, gândesc, "Păi, această femeie, Susie, ea aparţine la biserică. Ea îşi are părul scurtat. Ea poartă machiaj. Fiecare în oraş îi place de ea."

E-236 Eu mă întreb despre Cer? Vedeţi? Când aceasta-i contrar la Cuvânt, Dumnezeu nu o poate aproba. El, El ar aproba împotriva Lui. El şi-ar tăgădui Propriul Lui Cuvânt. Şi să fie aceasta cunoscut, Dumnezeu niciodată nu va face aceea, chiar dacă cerurile şi pământul vor trece. O femeie cu părul tăiat este un blestem, în privirea lui Dumnezeu, sau o femeie care se va îmbrăca cu o îmbrăcăminte care aparţine unui bărbat. Înţelegeţi? Ochiul spiritual prinde Aceasta; ei trăiesc pentru Viaţa cealaltă. Mintea naturală trăieşte să raţioneze lucrurile fireşti din ziua aceasta.

E-237 Observaţi acum, Dumnezeu face aceasta, şi totuşi oamenii nu au ştiut-o. Mintea carnală s-a dus cu raţiunea. Dumnezeu acum cheamă un exod spiritual. Unde El a chemat un exod natural pentru poporul Lui, El cheamă un exod spiritual astăzi, către (a Lui ce?) Aleşii Lui, numai către Aleşii Lui.

E-238 Acum, Egiptul nu putea vedea ca Israel să fie corect, deşi sângele mielului pe uşă şi pe pragul de sus, şi lucrurile care aveau loc.

E-239 Şi Dumnezeu jos acolo, mişcându-se în acest profet, şi să ia cuvântul unui om. Să-l lase să stea acolo, şi să ia un-un toiag pe care el se rezema, şi să-l întindă către răsărit, şi a zis, "Să vină acolo muşte, şi să le sufle peste Egipteni." A păşit înapoi acolo.
Şi fiecare a zis, "Nimic nu s-a întâmplat. Nimic nu s-a întâmplat."

E-240 Dar chiar în puţină vreme, o muscă verde trebuie că a început să se învârtă în jur. După o vreme, ele probabil că erau două livre [aproximativ un kilogram – Trans.] pe iard pătrat, [metru pătrat – Trans.] că un om a vorbit creaţie în existenţă.

E-241 Acolo era un Raamses intelectual stând acolo, care era împotrivă; un om foarte religios, şi împotriva Duhului Dumnezeului cel viu. Şi mintea naturală îl putea vedea numai pe Raamses. Dar mintea spirituală a văzut promisiunea, şi a văzut aceasta venind la împlinire.

E-242 Păi, dacă Iosua şi Caleb putea chema pe acei Amaleciţi, şi Heviţi, şi Iebusiţi, de parcă ei nu erau acolo, deşi de două ori, sau trei sau de patru ori mărimea lor. Şi mintea naturală, la Kadeş-barnea, când iscoadele au mers acolo, au zis, "Ah, noi nu o putem face. Noi... Ei sunt-ei sunt prea mult. Păi, noi suntem ca-noi suntem ca lăcuste, pe lângă ei."

E-243 Dar Caleb şi Iosua au văzut promisiunea lui Dumnezeu, au zis, "Noi suntem mai mult decât în stare să o facem." De ce? Ei se uitau, "Dumnezeu a zis, 'Eu vă dau ţara."' Înţelegeţi? Mintea firească nu o pricepe. Mintea spirituală o culege sus.

E-244 Şi de ce? Vreau să vă întreb ceva. De ce nu au văzut Egiptenii lucrurile acestea? Pentru că ei nu au fost aleşi. Dumnezeu i-a spus lui Abraham înainte să se întâmple. Pricepeţi-o, voi biserică adormită! Dumnezeu i-a spus lui Abraham înainte să se întâmple, "Sămânţa ta va rămâne în¬în Egipt, pentru patru sute de ani, şi Eu îi voi aduce afară." Acela-i motivul că ei au văzut-o, pentru că ei au fost aleşi să o vadă. Ei sunt alegerea. Israel a fost ales să vadă semnul lui Dumnezeu, şi ei au mers afară din Egipt unde necredincioşii au pierit.

E-245 Şi, astăzi, Dumnezeu îi cheamă pe Aleşii Lui, Sămânţa spirituală a lui Abraham, prin credinţa care el a avut-o în Cuvântul lui Dumnezeu. Nu vedeţi voi Sămânţa spirituală, astăzi? [Adunarea zice, "Amin." – Ed.] Aceea nu vede biserica intelectuală. Ea vede Cuvântul. Şi Ea este chemată din acele denominaţiuni mari, în Prezenţa lui Isus Cristos. Era asta clar? Aţi priceput-o voi? ["Amin."] În regulă. Noi vom merge mai departe. Cei Aleşi, numai!
Doctor D.L.Ph., ei niciodată nu văd Aceasta. Ei nu au fost aleşi.

E-246 Şi, amintiţi-vă, această alegere, vine acum, doar nu se duce la o altă naţiune. Ea se duce în Slavă, unde numele lor sunt scrise în Cartea Vieţii Mielului. Nu sub cel natural, miel mic animal care a adus afară pe Israel, că ei puteau aluneca înapoi de acolo şi să meargă înapoi. Dar, aceasta nu poate. Aceasta este sub Sângele Mielului lui Dumnezeu care a fost ucis înainte de întemeierea lumii. Şi numele lor au fost puse în Cartea Vieţii Mielului înainte de întemeierea lumii. Şi ei sunt înăuntru acolo, aleşi. Şi când Lumina aceea reflectează asupra lor, astfel, acele ziduri denominaţionale cad la o parte de la ei, şi iată-i că vin. "Ieşiţi afară dintre ei," a zis Duhul Sfânt în aceste zile din urmă. "Nu atingeţi lucrurile lor necurate. Eu vă voi fi Dumnezeu; voi fiţi fii şi fiice pentru Mine." Priviţi.

E-247 Israel a vegheat. Ei au ştiut că Dumnezeu a lucrat cu profeţii Lui. Ei... Cuvântul vine la ei, şi ei au venit să-L vadă. Şi ei L-au văzut.

E-248 Şi acum semnul intelectual, noi îl vedem acum, că ei cred în organizaţia lor. Ei încă sunt în crezurile lor. Totuşi ei...

E-249 Întocmai cum era Balaam, care a venit sus pe vârful dealului, unde era Israel. Acolo era Israel, nu o naţiune, a fost doar un popor plutind în jur, şi erau vinovaţi. Şi Moab, fratele lui, cel intelectual, omul organizat, a venit sus pe vârful dealului, cu episcopul sau profetul care îl aveau, şi au pus sus un altar, şi au oferit aceeaşi jertfă. Dar ei au omis să vadă Stâlpul de Foc şi Stânca lovită printre Israel.

E-250 Aşa este astăzi. Mintea intelectuală se uita la celebritatea care stătea acolo. Ei omit să vadă Stânca lovită. Chiar episcopul, însuşi, omite să vadă puterea Duhului Sfânt, strigătul Împăratului în tabără. Ei omit să o vadă.

E-251 Deci, aşa-i felul cum este şi astăzi. Dumnezeu cheamă pe poporul Lui ales, şi ei sunt aleşi acum. Şi pentru ce sunt ei aleşi acum? Pentru o înviere. Şi ce fel de semn le arată El? Semn de înviere.

E-252 Ce le-a arătat El atunci? Un semn de izbăvire, să-i izbăvească din robie, un semn de putere care putea închide cerurile sau putea înegrii cerul.

E-253 Iar acum El arată puterea de înviere a Fiului Lui trăind printre ei, să-i învieze din acest mormânt şi cimitir în care suntem, spre Ţara care El ne-a promis-o. Semnul învierii, chemând afară din Egipt spiritual şi Babilon spiritual, ştiind.

E-254 Lăsaţi-mă să spun aceasta încet acum, ca voi să o prindeţi. Făcând aceasta prin acelaşi sistem care El l-a făcut la început, El face acelaşi lucru. Orbeşte ochii celui necredincios; deschide ochii celui credincios. Şi observaţi că politica o face pe partea intelectuală, politica şi biserica, politica şi naţiunile, totul; şi partea cealaltă este ascunsă departe de ei, o cauză spirituală.

E-255 Dumnezeu a dus pe un om în pustie, l-a instruit. Şi l-a adus înapoi, şi a preluat lucrul, şi a adus poporul afară. Vedeţi ce vreau să spun? El nu Îşi poate schimba programul. El este Dumnezeu. El niciodată nu va lucra cu un grup. El niciodată nu a lucrat. El lucrează cu o persoană; şi El a lucrat, şi El va lucra. Şi El a promis, chiar în Maleahi 4, că El o va face. Aşa este. Deci acolo este promisiunea Lui, ce era El; a promis ce El a spus că El va face, şi iată-ne aici. Ce popor, fericit, ar trebui să fim; dându-le semnul, prin semnul Cuvântului Lui promis, Cuvântul promis. El a promis că el o va face. Şi un... "Va restaura Credinţa oamenilor, inimile oamenilor, înapoi la Credinţa părinţilor penticostali originali." El a promis să o facă, arătând semnele Lui.

E-256 "Şi cum a fost în zilele Sodomei, aşa va fi la Venirea Fiului omului." Ce fel de semn au văzut bisericile la Sodoma? Ce a văzut biserica intelectuală? Doi predicatori. Ce a văzut Biserica spirituală, aleasă, Abraham şi grupul lui? Au văzut pe Dumnezeu manifestat într-un trup de carne, de carne umană, care putea discerne duhul şi să spună ce zicea Sarah înapoia lui. "Cum a fost în zilele lui Lot, aşa va fi la Venirea Fiului omului." Noi îl vedem pe Duhul Sfânt printre noi, făcând acelaşi lucru, lucrând în trup uman. Aceasta este ora. Vedeţi? Noi suntem chiar aici, prieteni. Asta-i tot. Un exod este în desfăşurare.

E-257 Dar acum observaţi, prin ce a făcut-o El atunci? Observaţi, şi puneţi-vă gândirea spirituală. Fie ca Duhul Sfânt să aşeze doar înapoi vechea şapcă de indiferenţă acum, şi priviţi atenţi. Când Dumnezeu face o decizie să facă ceva, într-un fel, El niciodată nu o poate schimba.

E-258 În grădina din Eden, când El a vrut să răscumpere pe un om înapoi la părtăşie, El a făcut o hotărâre: aceasta era sângele. Ei au încercat educaţia, ei au încercat denominaţiunea, ei au încercat să naţionalizeze, şi toate celelalte, şi aceasta niciodată nu a lucrat. Există numai un singur loc în care Dumnezeu se va întâlni vreodată cu un om, acela-i sub sângele vărsat, aşa cum era în Eden. Aceasta niciodată nu s-a schimbat. Singurul loc în care Dumnezeu a întâlnit, în zilele lui Iov, era sub mielul de jertfă. Singurul loc în care El a întâlnit în zilele lui Israel, sub mielul de jertfă; aşa cum El a făcut în grădina din Eden, sub mielul de jertfă.

E-259 Singurul loc unde întâlneşte El astăzi, nu este în denominaţiuni; ei se ceartă şi fierb între unul şi altul. Nu în bisericitate; ei încă fac acelaşi lucru. Nu în intelectuali; ei sunt toţi încurcaţi. Ci sub Sângele Mielului, fiecare credincios se poate întâlni cu părtăşie, unde este Viaţa.

E-260 Dumnezeu a ales, în zilele exodului, El a chemat afară un grup. Şi din grupul acela, eu vreau ca voi să observaţi ceva, El a avut numai doi care au mers în ţara promisă. Prin ce a ales El să-i scoată afară, politică, organizaţie? El a ales un profet, cu un semn supranatural al unui Stâlp de Foc, ca poporul să nu fie greşit. Ce profetul a spus era Adevărul. Şi Dumnezeu a venit jos, un Stâlp de Foc, şi S-a adeverit, a arătat Cuvântul Lui. Este aşa? [Adunarea zice, "Amin." – Ed] Aceea era ce El a adus, primul Lui exod. Al doilea Lui exod...

E-261 Dumnezeu întotdeauna merge în treiuri. El este perfect în treiuri. Voi toţi observaţi predicarea mea, ea este întotdeauna treiuri şi şapţi. Îhî. Şapte este cel "complet." Treiuri este "perfecţiunea" Lui. Prima, a Doua, şi a Treia Fază. Şi, o, tot, fiecare lucru. Înţelegeţi? Justificare, sanctificare, botezul Duhului Sfânt. Tată, Fiu, Duh Sfânt. Totul! Vedeţi? Observaţi.

E-262 Ce a făcut El, la primul exod? El a trimis un profet, uns cu un Stâlp de Foc, şi El l-a chemat pe profet afară. Acela era primul Lui exod.

E-263 Şi când timpul lui Israel s-a sfârşit, el a trimis din nou, un Profet-Dumnezeu, cu un Stâlp de Foc. Ioan L-a văzut coborând din Cer ca un porumbel. Şi El a zis, "Eu merg la Dumnezeu şi Mă întorc la Dumnezeu."

E-264 După moartea Lui, înmormântarea şi învierea; Saul din Tarsus, pe drumul lui în jos la Damasc, a văzut acelaşi Stâlp de Foc. Şi el fiind un Evreu, bine învăţat în Cuvânt, a zis, "Doamne, Cine eşti Tu?" El ştia că era Domnul, acel Stâlp de Foc. El era un Evreu. A zis, "Cine eşti Tu?"
Şi El a zis, "Eu sunt Isus."

E-265 Al doilea exod, El a adus un Profet, uns, care era Fiul Lui, Profet-Dumnezeu. Moise a spus că el va fi un Profet; şi a avut Stâlpul de Foc, şi a făcut semne şi minuni. Şi chiar acelaşi Profet a spus, că, "Oricine crede în Mine, lucrările care Eu le fac le va face şi el."

E-266 Şi aici El a promis acelaşi lucru în exodul din zilele din urmă, şi El nu o poate schimba. Şi prin dovadă ştiinţifică, prin mărturia Duhului, prin lucrările Duhului, noi îl vedem astăzi, marele Stâlp de Foc mişcându-se printre noi; şi semnele şi minunile învierii lui Isus Cristos, chemând pe oameni dintr¬un denominaţionalism, în Prezenţa lui Isus Cristos, să trăiască, să meargă la o Ţară. Nu există greşeală, prieteni. Aceasta nu-i ce eu spun; eu sunt doar fratele vostru. Dar, aceasta-i ce vă dovedeşte Dumnezeu, ceea ce îl face Adevărul. Acelaşi Stâlp de Foc a folosit El pentru celelalte două, El L-a adus printre voi astăzi, şi L-a dovedit ştiinţific. Aşa cum ştiţi, revista Life L-a publicat luna trecută, acolo. Unde...

E-267 Câţi au fost aici şi m-aţi auzit spunând despre aceea, ce s-a întâmplat, înainte să o facă? Mă gândesc, cam fiecare din biserică.

E-268 Iată-l acolo. Ei nu ştiu ce este cu toate astea; savanţii încearcă să ştie. Oricine avea o poză despre Acesta, a sunat, "Un Nor, la douăzeci şi şase de mile înălţime, în forma unei piramide." Şapte Îngeri reprezentaţi înăuntru acolo, a adus înapoi şi va adus Cuvântul lui Dumnezeu, sub inspiraţie. Acesta vă spune ceasurile acestea în care veniţi şi trăiţi. Mintea spirituală va afla aceea chiar acum, vedeţi, şi o pricepe. Acesta-i un exod. Noi o să plecăm, într-una din aceste zile. Mulţumiri fie lui Dumnezeu. Ţineţi minte.
Eu voi încheia, doar un minut. Eu am zece minute.

E-269 Observaţi Stâlpul de Foc care i-a chemat afară, i-a condus la ţara promisă, sub ungerea unui profet. Un Stâlp de Foc la care ei se puteau uita, i-a condus la ţara făgăduită, sub profet uns. Şi ei în mod constant l-au refuzat. Este aşa? [Adunarea zice, "Amin." – Ed.] Sigur.

E-270 Acum, eu ştiu că trebuie să avem un serviciu de botez. Eu mai am încă vreo şase pagini aici, eu presupun. Dar eu am să mă opresc acum, doar într-un minut.

E-271 Urmăriţi aceasta. Noi suntem într-o chemare afară. "'Ieşiţi afară din Babilon, poporul Meu,' zice glasul îngerului." Afară din ce? Confuzie. Este Metodistul corect, sau Baptistul, sau Catolicul? "Ieşiţi afară din aceasta." Dumnezeu este corect. De unde ştii tu? "Lăsaţi ca cuvântul fiecărui om să fie o minciună, iar al Meu Adevărul. Ieşiţi afară din ea." Ce ştii tu? Acelaşi Stâlp de Foc, acelaşi Duh ungător, conducând la Ţara făgăduită.

E-272 Observaţi, i-a condus, i-a adus afară, i-a condus la ţara promisă; Israel, naţiunea.

E-273 Şi acelaşi Dumnezeu, acelaşi Stâlp de Foc! Acela numai... "Ei zic că... căci aparatul acela..." Când voi citiţi George J. Lacy; nu eu, acum. Voi citiţi unde George J. Lacy a examinat fotografia aceea. Şeful de la F.B.I., pentru amprente şi documente, acolo-i declaraţia lui. "Cineva zice, 'O lentilă dublu expusă."' Zeci de mii de persoane s-au uitat la Acesta, cu proprii lor ochi. Noi am stat aici şi ne-am uitat la El. Voi v-aţi uitat la El. [Adunarea zice, "Amin." – Ed.] Nu-i aşa. "Ei au zis, 'Aceasta era o iluzie optică."' Ce a spus Dl. Lacy? "Ochiul mecanic al acestui aparat nu va lua psihologie." Îhî. Nu a fost nici o iluzie optică. Acesta era acolo, acelaşi Stâlp de Foc.
Atunci ei spun, "O, bine, aceea era iluzie."
Acum, aparatele de fotografiat, toate, pentru sute de mile de Tucson!

E-274 Şase luni înainte să se întâmple, noi v-am spus, prin Duhul Sfânt, eu mă duceam aici să iau ştirile. Pentru că, Scrisul piramidei pe partea din afară, aşa cum fratele a avut visul, eu vi l-am tălmăcit. Aceea este tălmăcirea întreagă. Acum, toate tainele despre justificare, sanctificare, botezul Duhului Sfânt, deja s-au explicat. Acum culegând capetele dezlegate din aceea, care era ascuns în cele Şapte Peceţi, nu cele şapte biserici. Cele Şapte Peceţi descoperă tainele. Şi atunci El a deschis lucrul acesta, la vârf, şi am aflat o Piatră acolo, albă, dar niciodată nu s-a scris pe ea. Aceasta era o taină.

E-275 Merg la Tucson; o prezice înainte să se întâmple. Stau la nord de Tucson, martori stau aici cu aceasta, când a venit o explozie, care a zguduit munţii de pe pământ, aproape. Şi la acelaşi timp, un cerc de Lumină plutea acolo în aer, când ştiinţa a luat fotografiile acum. "Douăzeci şi şase de mile înălţime," cam de cinci ori distanţa de ceaţă sau orice să poată să fie. Şi ei nici măcar nu pot afla ce a făcut-o.

E-276 "Va fi Lumină pe la timpul serii." Cărarea spre Slavă cu siguranţă o veţi găsi, dacă voi sunteţi aleşi. Dacă Sămânţa aceea cade pe terenuri uscate, pe stânci, ea nu va face niciodată nimic; tari, inimi împietrite care vor să fie indiferente. Dar dacă Ea va cădea pe pământul afânat moale, de credinţă, Ea va produce un Creştin, rodind roadele Duhului.

E-277 Observaţi cum a făcut Dumnezeu aceea. Acum El are acelaşi Stâlp de Foc. Aceea este adeverit.
Cineva a zis, "De ce nu te duci să le spui la oamenii de ştiinţă despre Acela?"

E-278 Voi gândiţi că ei ar crede Aceasta. "Nu vă aruncaţi mărgăritarele înaintea porcilor." Isus a zis să nu le aruncăm. Eu nu am nici o călăuzire să o fac, deşi locuiesc chiar în oraş acolo unde ei au chemat pentru aceasta. M-am gândit să mă duc jos. Duhul Sfânt a spus, "Stai departe. Aceasta nu-i pentru ei. Du-te înapoi şi spune la tabernacol." În regulă.

E-279 "Şi va veni la împlinire. Dacă ce ei spun vine la împlinire, atunci, amintiţi-vă, Eu am vorbit," zice Domnul, "vedeţi, înainte să se întâmple." Acolo se întâmplă. Ascultaţi de Biblie, Glasul lui Dumnezeu cheamă către voi în această zi.

E-280 Acum eu vreau ca voi să observaţi. Acest acelaşi Stâlp de Foc conduce poporul din nou la o Ţară promisă, Mileniul. Unde, noi aflăm, sub inspiraţia din această a Şasea Pecete, (aceasta niciodată nu s-a învăţat înainte), cum pământul trebuie să fie purificat pentru Mileniu. Stâlpul de Foc îi conduce la un Mileniu.

E-281 Şi observaţi Stâlpul de Foc care a condus pe Israel din robie, în acel exod; Stâlpul de Foc, sub conducerea lui Dumnezeu. Dumnezeu era Focul, şi Stâlpul de Foc l-a uns numai pe profet. Stâlpul de Foc era să stea ca un martor Ceresc că Moise a fost chemat afară.

E-282 Vă amintiţi de Datan, aceia, au zis, "Păi, noi ar trebui să începem o organizaţie. Moise, tu îţi însuşeşti prea mult. Tu încerci să spui că tu eşti singurul sfânt printre noi. Toată adunarea Domnului este sfântă. Cum poţi tu să-ţi însuşeşti aceasta?"

E-283 Şi Moise a căzut pe faţa lui şi a început să plângă. Dumnezeu a zis, "Separă-te de la el. Eu doar voi deschide pământul şi-l voi înghiţi." Model. Cum poate... Moise le-a spus că el le spunea ce a spus Dumnezeu, Dumnezeu adeverea Aceasta de a fi Adevărul.

E-284 Chiar Miriam, prorociţa însăşi, şi Aaron, au râs de Moise, că s-a căsătorit cu fata aceea Etiopiană, făcând haz de el. Şi Dumnezeu s-a mâniat; să vorbească împotriva slujitorului Lui. Ce a făcut El? El i-a chemat afară la uşa cortului. Şi Miriam, deşi, ea era o profetă. Dar Moise era mai mult decât un profet, mai mult decât un profet. El a zis, "Nu vă temeţi de Dumnezeu? Dacă există un profet printre voi, eu Domnul îi voi vorbi în viziuni, şi Mă fac cunoscut lui în vise, dar," a zis, "nu Moise." A zis, "Nu vă temeţi de Dumnezeu?" Şi ea-ea era pe jumătate moartă cu lepră, în minutul acela. Voi ştiţi asta.

E-285 Nu a spus El, "Ioan Botezătorul. V-aţi dus afară să vedeţi un profet? Da, mai mult decât un profet"? De ce? De ce a fost el mai mult decât un profet? El era mesagerul Legământului, chivotul care a îmbinat cele două distribuiri [perioade de timp – Trans.] împreună.

E-286 Şi astăzi, cei... ce noi avem printre noi, acest mare Duh Sfânt, este mai mult decât un profet. Acesta-i Dumnezeu manifestat printre noi, cu Cuvântul Lui să o dovedească. Face mai mult decât un profet, de mii de ori mai mult decât fac profeţii.

E-287 Ilie, unul dintre cei mai mari profeţi ai epocii, a făcut numai patru lucruri supranaturale, în toată viaţa lui de optzeci şi ceva de ani. Şi Elisei, cu porţie dublă, a făcut opt.

E-288 Şi noi vedem mii de mii, cu proprii noştri ochi, privim la Îngerul Domnului, într-un Stâlp de Foc. Cercetarea ştiinţifică, o duce la lume, ştiind că ei urmează să fie judecaţi de Acesta. Ce a făcut Mielul acela, acel Înger al Domnului, care era Cristos? Voi o credeţi? [Adunarea zice, "Amin." – Ed.]

E-289 Sfântul Ioan 6. Ei toţi au băut această apă, şi au avut un timp mare şi s-au bucurat. El a zis, "Eu sunt Pâinea Vieţii care a venit de la Dumnezeu afară din Cer. Eu sunt Stânca aceea care a fost în pustie."

E-290 Ei au zis, "Acum noi ştim că Tu eşti nebun. Tu eşti-Tu eşti nebun. Tu, Tu ai un drac peste Tine. Tu eşti un Om nebun, cu un drac." Voi ştiţi, oamenii iau un spirit pe ei, uneori ei devin foarte activi, religioşi. Ei au zis, "Tu eşti-Tu eşti un drac. Tu ai un drac peste tine. Tu eşti un Samaritean, şi Tu ai un drac pe Tine." Au zis, "Şi aici Tu nici măcar nu eşti mai în vârstă de cincizeci de ani, şi zici că Tu l-ai ,văzut pe Abraham'?"

E-291 Eu Îl pot vedea cum a păşit înapoi doi paşi. A zis, "EU SUNT CEL CE SUNT. Înainte să fie Abraham, EU SUNT." Acela era un Foc arzător, acel Stâlp de Foc în rug.

E-292 Când El a murit, şi a înviat a treia zi, şi Saul L-a întâlnit pe drum în jos, El era înapoi la acel Stâlp de Foc. A zis, "Eu vin de la Dumnezeu, şi Mă duc la Dumnezeu."

E-293 Când Petru era în închisoare, acel Stâlp de Foc a venit înăuntru, a deschis uşile şi l-a dus afară. Aşa este.
Unde i-a condus acel Stâlp de Foc?

E-294 Acum, amintiţi-vă, Moise nu era Stâlpul de Foc. El era conducătorul uns, sub Stâlpul de Foc, şi Stâlpul de Foc a adeverit numai Mesajul lui cu semne şi minuni.

E-295 Şi acel Stâlp de Foc i-a călăuzit la ţara care Dumnezeu le-a promis-o, unde El, Însuşi, va fi făcut trup printre ei, într-o zi. Este aşa? [Adunarea zice, "Amin." – Ed.] Ce au făcut ei? Au murmurat şi s-au agitat, şi toate celelalte, să arate că a fost sub sângele unui miel obişnuit.

E-296 Dar de data aceasta (slavă lui Dumnezeu), Stâlpul care-l vedem printre noi, Stâlpul de Foc ne va conduce la Mileniu, unde El se va reîntoarce la poporul Lui în acea domnie măreaţă a Mileniului după acest exod, unde noi vom trăi Etern cu EL El întotdeauna are Cuvântul Tatălui, întotdeauna dovedeşte că El este corect.

E-297 Noi suntem într-un exod. Şi plecăm, şi oprim benzile într¬un moment. O, prietenii mei, fraţii mei, cei prezenţi şi care vor auzi benzile, lăsaţi-mă... ca fratele vostru şi cetăţean al Împărăţiei lui Dumnezeu. Veniţi afară, în acest exod, căci toţi care sunt rămaşi în urmă vor purta semnul fiarei. Ieşiţi din Babilon. Ieşiţi din această confuzie. Ieşiţi din aceste sisteme, şi slujiţi pe Dumnezeul cel viu. Lăsaţi...

E-298 Acest mare Înger al Legământului! "Isus Cristos, în forma lui Dumnezeu, nu a socotit o jăfuială, ci a devenit egal cu Dumnezeu." Acum El este un Stâlp de Foc, în aceeaşi formă în care era El acolo în urmă, aducând acel întâi exod, aducând al doilea exod, şi aici este El cu al treilea exod.

E-299 Primul exod, ce a făcut El? El i-a adus afară dintr-o ţară naturală, la o ţară naturală.

E-300 Al doilea exod, El i-a adus afară dintr-o stare spirituală, într-un botez spiritual al Duhului Sfânt.

E-301 Acum El îi aduce de la botezul spiritual al Duhului Sfânt, drept înapoi în Ţara Eternă a Mileniului şi la marea Lume de apoi. Acelaşi Stâlp de Foc, prin acelaşi sistem uns, acelaşi Dumnezeu făcând aceleaşi lucruri! Şi acelaşi Cuvânt, l-a declarat pe primul, l-a declarat pe al doilea. Acelaşi Cuvânt, care l-a A declarat pe al doilea, aici l-a declarat pe al treilea, şi aici noi Îl vedem printre noi.

E-302 Ieşiţi afară. O! Veniţi afară din haosul acesta. Veniţi la Dumnezeul cel viu. Veniţi la Cuvânt. "Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi." Iar acum El este în trupul nostru, locuind printre noi. Veniţi afară şi slujiţi pe Viul Dumnezeu.

E-303 În timp ce ne aplecăm capetele. [Un frate vorbeşte în altă limbă. Un alt frate dă o tălmăcire – Ed.]

E-304 Cu capetele voastre aplecate. Din adâncurile sufletului vostru, din adâncurile a tot ce este în voi, vreţi voi să vă amintiţi să... Voi sunteţi gata să opriţi toate lucrurile lumii, şi să trăiţi pentru Dumnezeu? Acum, dacă voi nu faceţi aceasta dinadins, să nu o faceţi. Dar dacă o faceţi dinadins, cu toată inima voastră, că voi sunteţi acum convinşi. Cum a zis Isus, la sfârşitul slujbei Lui, "Acum voi credeţi?" Sunteţi voi convinşi că aceste lucruri sunt corecte, adeverite de Dumnezeu, şi că noi suntem la timpul sfârşitului, şi voi într-adevăr vreţi să veniţi la Cristos acum? Veniţi în acest exod, de chemare afară din indiferenţă, denominaţionalism, idei şi lucruri ale lumii. Şi voi vreţi să vă predaţi Lui cu toată inima şi să ieşiţi afară în exod, pentru binecuvântata Ţară promisă, vreţi să vă ridicaţi mâna în timp ce ne rugăm? Sunteţi voi într-adevăr siguri că vreţi să ieşiţi afară, fiecare?

E-305 Tată Ceresc, cei care îşi au mâinile sus, lasă-i să vină afară acum, Doamne. Lasă Duhul Sfânt, pe promisiunea Cuvântului, lasă Duhul Sfânt să se mute în inimile lor. Afară din adunarea noastră, acolo erau vreo douăzeci de mâini, eu presupun, Tată, care sunt satisfăcuţi şi ştiu că este-că este adevărat, şi ei vor să iese afară. Dacă acolo era...

E-306 În zilele ieşirii afară a lui Israel, afară din două milioane şi jumătate de persoane, numai doi au intrat în ţară.

E-307 În zilele lui Isus Cristos, acolo erau vreo o sută şi douăzeci care au reuşit.

E-308 Iar acum, în zilele sfârşitului lumii, Tu a-i spus, "Strâmtă este poarta, şi îngustă este calea, şi doar câţiva vor fi care o vor afla. Dar largă este calea care duce la nimicire, şi mulţi vor merge înăuntru." Acele Cuvinte nu pot da greş. Ele sunt ale Tale.

E-309 Acum eu mă rog pentru ei, Doamne. Mă rog ca Tu, în ora aceasta, prin Duhul Tău Sfânt, să le tai inimile împrejur. Ia afară toate lucrurile lumii. Taie-le împrejur urechile, căci ei pot auzi clar Glasul lui Dumnezeu, chemând, prin Cuvântul Lui şi prin Lumina din ziua aceasta. Şi admite, Doamne, ca ochii lor să fie deschişi, ca ei să poată vedea slava lui Dumnezeu în această ultimă oră de încheiere. Tu a-i spus, "Toţi care Tatăl Mi i-a dat vor veni, şi Eu îi voi învia în ziua din urmă."

E-310 Doamne, poate există mulţi aici care deocamdată nu înţeleg. Eu mă rog ca Tu să Te ocupi de ei, şi să-i laşi să aibe o altă ocazie, Doamne, ca ei să fie în stare să înţeleagă, să Te audă vorbind prin Cuvântul tău, să Te dovedeşti; iar apoi să ne vorbeşti în glasul supranatural, şi atunci cu o tălmăcire; să vadă că marile Tale lucrări Îl dovedesc adevărat, conform cu Biblia. Mă rog, Dumnezeule, ca Tu să ne ierţi de păcatele noastre, acum, şi aşa cum eu mă pun peste acest Cuvânt.

E-311 Dumnezeule, eu mă gândesc că, doar cu o săptămână în urmă, eu-eu m-am pus peste un om mort pe duşumea aici. Am văzut pe marele Duh Sfânt să-l aducă înapoi la viaţă. Ochii lui întorşi înapoi în spatele capului lui, zăcând, mort. Doar puţin, câteva cuvinte de a chema Numele Tău, l-am văzut să trăiască. Iată-l aici astăzi, viu, încă. Doamne, Tu eşti acelaşi Dumnezeu, care, când Pavel s-a pus peste acel băiat, care asculta la el să predice aşa de mult, omul acela care a căzut de la fereastră. Tu eşti acelaşi Dumnezeu care poţi restaura viaţa. Noi Îţi mulţumim, Tată. Fie... Cel necredincios poate să nu creadă. Dar noi credem, Doamne. Tu Te-ai dovedit pentru noi.

E-312 Acum lasă ca meditaţia din inima mea, şi gândurile din mintea mea, tăria mea şi totul, să fie topite în acest Cuvânt. Şi lasă ca Cuvântul şi eu, împreună, Doamne, cu poporul, să mărşăluim spre Împărăţia lui Dumnezeu. Acordă aceasta, Doamne. Iartă-ne păcatele. Vindecă bolile noastre, şi fă-ne supuşi ai Împărăţiei Tale.

E-313 Iar acum, aşa cum aceştia vin, Doamne, şi bazinul se deschide, apa este gata, şi botezul va începe în câteva minute, ne amintim când aceeaşi Evanghelie a fost predicată, Biblia a zis, "Aşa de mulţi câţi au crezut au fost botezaţi."

E-314 Aici sunt batiste aşezate aici, Doamne, care eu le binecuvântez în Numele lui Isus Cristos, pentru vindecarea bolnavilor. Atunci când...

E-315 Serviciile noastre sunt lungi, tărăgănate, căci orele sunt târzii. Noi trebuie să punem Cuvântul înăuntru în timp ce există un pământ în care să-L punem înăuntru, căci iarna rece vine. Noi o vedem. Frunzele cad, şi noi ştim că iarna este aproape la îndemână. Noi trebuie să zgâriem suprafaţa şi să îngropăm Sămânţa. Aşa că, mă rog, tată Ceresc, ca Tu să-i vorbeşti fiecărei inimi.

E-316 Şi Biblia a spus, "Câţi au crezut au fost botezaţi." Şi, Doamne, dacă există acum mulţi aici care au crezut, şi niciodată nu au fost botezaţi încă în Numele Copilului Tău iubit, Isus, fie ca ei să vină în dimineaţa aceasta, blânzi şi smeriţi, şi să-şi mărturisească păcatul, şi să moară faţă de lucrurile lumii; să fie îngropaţi, să ia pe ei Numele lui Isus Cristos; să trăiască cu evlavie, de acum înainte, cu ajutorul Duhului Sfânt. Noi îi predăm la Tine acum, Doamne, pentru acest scop, în Numele lui Isus Cristos. Amin.

E-317 Acum noi predăm serviciul la Fratele Neville, şi orice are el de spus, în timp ce se pregătesc pentru serviciul de botez.

E-318 Şi diseară, la şapte treizeci, cu voia Domnului, eu vreau să înregistrez acest alt Mesaj. Dumnezeu să vă binecuvânteze până atunci.

Up