Durerile Naşterii

Birth Pains
Data: 65-0124 | Durată: 1 oră 45 minute | Traducere: VGR
Phoenix, Arizona, U.S.A

E-1 Să ne aplecăm capetele.

E-2 Scumpe Dumnezeule, noi suntem mulţumitori astăzi pentru marea revărsare a prezenţei Tale deja în mijlocul nostru. Noi aşteptăm aceasta excesiv, şi abundent în această după-amiază. Îţi mulţumim Ţie pentru această excelentă cântare pe care a cântat-o această minunată femeie Creştină acest imn şi Duhul Tău care a coborât şi a interpretat. Doamne, lasă să fie aşa, ne rugăm. Şi Dumnezeule, eu mă rog ca Tu să binecuvântezi pe fiecare în parte şi pe toţi dintre noi şi fie ca inimile noastre să fie umplute cu bucurie când noi vedem că aceasta ia loc.

E-3 Scumpe Dumnezeule, noi ne rugăm în această după-amiază că dacă este cineva aici nepregătit să Te întâlnească, fie ca aceasta să fie ora ca ei să (acă acea decizie finală şi să vină în Tine prin naşterea din nou. Îngăduie aceasta.

E-4 Binecuvântează-ne pe toţi, Doamne, care au fost un timp îndelungat pe drum. Noi ne rugăm ca Tu să ne înveţi lucruri noi prin Cuvântul Tău. Dă-ne o înţelegere mai bună prin Duhul Tău, Doamne. Fie ca El să vină şi să tălmăcească Cuvântul. Singurul tălmăcitor pe care îl avem noi este Duhul. Noi ne rugăm ca El să îngăduie aceasta pentru noi astăzi. Noi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.
[Mesaj dat de cineva în audienţă – Ed.]

E-5 Aceasta este suficient. [Cineva pe platformă vorbeşte Fratelui Branham – Ed.] Vă mulţumesc. Ce timp! Eu nu ştiu de vreun loc mai bun unde să fim, afară doar ca să fie în Ceruri, căci noi chiar simţim ungerea aceasta acum. Vedeţi? Şezând împreună în locurile cereşti în Isus Cristos, adunaţi în locurile cereşti.

E-6 Dumnezeu să o binecuvânteze pe Sora Florence. Şi ea trece printr-un timp de umbre şi întristare, tatăl ei a fost luat, şi eu mă rog, "Dumnezeule binecuvântă acest copil."

E-7 Şi Fratele Demos, încărcat pe ambii umeri, şi greutatea acestor convenţii şi altele. El are nevoie de rugăciunile noastre, de asemenea. Dumnezeu să îl binecuvânteze pe Fratele Shakarian.

E-8 Frate Carl Williams, eu sunt desigur fericit să fiu aici în această convenţie cu tine şi între toţi aceşti fraţi minunaţi. Şi eu am avut privilegiul de a întâlni câţiva. Şi acum aceasta este partea mea de încheiere a serviciului, din câte ştiu eu, astfel, bine, eu aştept acum ca să fiu în stare să dau mâna cu câţiva din aceşti minunaţi oameni şi să ajung să mă întâlnesc cu ei; pentru că eu mă aştept să petrec Eternitatea cu ei într-o ţară mai bună.
Doar un-un lucru mic, eu sper că nu voi fi înţeles greşit.

E-9 Aceasta nu este o coincidenţă eu nu cred, sau eu cred că a fost potrivit, că ieri am primit un cadou printr-un prieten aici, de la un prieten de-al meu, Danny Henry. El era un băiat... Într-o zi în Convenţia Creştină a Oamenilor de Afaceri în California, eu am avut o adunare. Eu am vorbit foarte tare împotriva condiţiei timpului.

E-10 Şi eu-eu sper că fiecare înţelege aceasta, că eu am rău de inimă. Aceasta nu este. Voi sigur înţelegeţi că eu nu vreau să spun în felul acela. Dar eu trebuie să spun ceea ce îmi vine mie să spun.

E-11 Şi apoi după aceasta acest băieţaş, un frate Baptist, şi eu cred că el este ceva rudă cu o stea de cinema. Şi el a venit jos să-şi pună mâna în jurul meu şi să spună, "Domnul să te binecuvânteze, Frate Branham. Eu vreau numai să ofer un cuvânt de rugăciune," şi a început să vorbească în Franceză. Şi băiatul nu ştie nici un cuvânt de limba Franceză.

E-12 Şi cineva s-a ridicat în sus, un-un fel de femeie mare de la, eu cred că ea era din Louisiana, şi ea a spus, "Aceasta-i în Franceză!"

E-13 Şi apoi mai încolo era un bărbat care a spus, "Aceasta-i în Franceză!"
Şi ei au scris ceea ce însemna. Eu am copia originală aici. Iar apoi s-a întâmplat să fie un bărbat tânăr care venea din spate în faţă, a vrut să vadă notiţele lor, şi el era traducătorul de Franceză de la Naţiunile Unite. "Chiar exact Franceză."

E-14 Şi mi-ar place să citesc această notă. Acesta este originalul notei uneia dintre ele, şi aceasta era de la omul care... era interpret. Eu poate nu sunt în stare să-i pronunţ numele exact:
Le Deaux, Victor Le Deaux. El este un Francez pur sânge. Acum, aici este mesajul.
"Pentru că tu ai ales cărarea îngustă, drumul mai greu; tu ai umblat în propria ta alegere; tu ai luat decizia corectă şi precisă, şi aceasta este calea Mea; pentru această importantă decizie, o uriaşă porţiune din Ceruri te aşteaptă pe tine. Ce glorioasă decizie ai făcut tu! Aceasta este în ea însăşi aceea care va da şi va face să se împlinească extraordinara lor victorie în dragoste divină."

E-15 Când am primit aceasta... Voi ştiţi, când am auzit prima dată oameni care vorbeau în limbi, eu nu aş fi criticat nimic, vedeţi, pentru că eu am văzut în original, ci eu întotdeauna m-am minunat. Dar când aceasta s-a întâmplat, şi ştiind care era însărcinarea, în spate la aceasta, eu ştiam că vine de la Dumnezeu.

E-16 Apoi fratele lui care se află aici, un avocat bine cunoscut, mi-a dat un cadou de la Danny. Danny tocmai plecase din Ţara Sfântă. Şi el era aşezat pe mormânt, mai degrabă în mormânt, unde era aşezat Isus după moartea Lui. Şi când el s-a aşezat, a spus că s-a gândit la mine. Şi Duhul Domnului a venit peste el, şi el a plecat pe Muntele Calvarului, unde a avut loc Răstignirea, şi a luat o bucată de piatră. Şi a venit înapoi şi mi-a făcut din ea o pereche de butoni de manşetă, şi eu cu adevărat le îndrăgesc.

E-17 Şi acum aceasta, desigur că Danny nu ştie aceasta, dar dimineaţa aceasta în timp ce eram în rugăciune, eu tocmai mă uitam la acei butoni de manşetă, şi fiecare din ei, dacă voi observaţi, este pătat cu sânge şi de asemenea are o linie dreaptă chiar prin fiecare. Şi aici în mesajul pe care el mi l-a dat de la Dumnezeu despre o cale dreaptă şi îngustă, cum se potriveşte aceasta de exact. Eu mă gândeam că era un fel de, providenţial poate sau... şi eu desigur îi mulţumesc lui Danny. Tu spune-i lui, Frate, căci, cât apreciez eu aceasta. Şi ciu-... Un alt lucru ciudat, eu am întrebat-o pe soţia mea în dimineaţa când m-am îmbrăcat cu o cămaşă care trebuia să aibă butoni la manşetă, şi ea a spus, "Am uitat să-ţi aduc butonii de manşetă." Astfel Domnul a rânduit, ca cineva să mi-i procure.

E-18 Oh, aceasta este o viaţă glorioasă; nu-i aşa, fraţilor? Numai să păşeşti în simplitatea Evangheliei, şi chiar în simplitatea ei, este cel mai măreţ lucru pe care-l ştiu eu. Eu ştiu că altceva nu este, nimic. Şi fiindcă aceasta a fost făcută simplu că eu am avut o şansă să vin în ea, vedeţi, aici, prin harul lui Dumnezeu.

E-19 Acum, în această după-amiază, eu nu vreau să vă iau mult timp pentru că eu ştiu că voi o să mergeţi deseară la biserici, şi eu cred ca voi toţi vizitatorii de aici dacă vă uitaţi în jur pe platformă, vedeţi aceşti predicatori şi ei toţi sunt... Ei vor fi bucuroşi să vă aibă pe voi în serviciul lor de seară. Ei o să vă facă bine. Fără îndoială voi aţi fost la vreo şcoală Duminicală în dimineaţa aceasta în oraş. Şi în timp ce noi avem aceste convenţii, şi fiind Evanghelia Deplină a Oamenilor de Afaceri, eu cred că s-ar cuveni ca să dăm tot sprijinul nostru care-l putem bisericilor noastre, deoarece acesta este locul unde se duc oamenii noştri de afaceri, şi aceasta este o casă a lui Dumnezeu. Şi eu sper că voi veţi vizita vreo biserică deseară.

E-20 Mâine seară este încheierea convenţiei, cred, şi presupun că ei au anunţat la vorbitor, şi eu voi fi aici, cu voia Domnului, să ascultăm mesajul lui. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe fiecare din voi în parte.

E-21 Acum, eu sunt, nu pretind să fiu un predicator. Eu sunt un fel de, eu nu am suficientă pregătire ca să mă numesc eu însumi predicator. Un predicator, când spuneţi aceasta, ei se aşteaptă să ai două diplome de colegiu, şi eu nu am altceva decât o mică praştie, înţelegeţi. Eu încerc să vin după oaia bolnavă dacă pot s-o aduc înapoi la păşunea Tatălui.

E-22 Dacă eu fac greşeli, iertaţi-mă. Eu nu sunt un teolog. Eu nu-i critic pe teologi; teologia este în regulă. Este ceea ce noi avem nevoie. Însă uneori eu critic condiţiile în care am ajuns. Şi aceasta nu se adresează unui anumit individ. Acesta este numai Mesajul. Eu aş fi dorit ca acesta să nu fie dat de mine. Aceasta mă rupe în bucăţi, căci, voi ştiţi cum v-aţi simţi.

E-23 Cât despre propriul vostru copil, înţelegeţi, nu vă vine greu că trebuie să certaţi copilul, a striga, sau ceva dur? Eu sunt un părinte, de asemenea, şi ştiu ce înseamnă aceasta. Şi eu am încredere că mă veţi ierta.

E-24 Şi eu vreau ca voi să faceţi aşa: când veţi şedea în după¬amiaza aceasta eu am să vă cer o favoare. Chiar am câteva notiţe, scurte aici. Aşa cum v-am spus, eu trebuie să-mi fac, să-mi notez Scripturile mele. Eram obişnuit să pot cita aproape pe de rost Biblia, dar nu acum. Am trecut prin prea multe bătălii puternice; am devenit prea bătrân pentru aceasta. Însă eu am încredere că, că mă veţi asculta numai puţin în această după-masă şi deschideţi-vă cu adevărat inimile şi încercaţi să înţelegeţi despre ce vorbesc. Apoi eu cred că aceasta va fi mai bine, mai ales păstorii din oraş şi din diferite locuri. Eu am încredere că veţi asculta îndeaproape.

E-25 Şi acum să faceţi aceasta, faceţi în felul în care fac eu când mănânc prăjitura mea favorită, cu cireşe; una din carnea mea favorită, puiul. Astfel când mănânc o bucată minunată de prăjitură cu cireşe şi când nimeresc un sâmbure, eu nu mă opresc de la prăjitură; eu arunc numai sâmburele afară şi continui să mănânc prăjitura. Când ating osul de pui, eu nu arunc tot puiul; eu arunc numai osul. Astfel, de ce, dacă aş spune ceva asupra căruia nu aţi fi de acord oricând, aruncaţi numai acea parte şi, dar uitaţi-vă la aceasta foarte bine; fiţi siguri că este un os! Şi apoi eu pot de asemenea să spun, dacă aceasta este o sămânţă, amintiţi-vă, aceasta aduce înainte viaţa nouă. Aşa că uitaţi-vă foarte bine, şi fie ca Domnul să binecuvânteze.

E-26 Fratele Carl Williams a spus ceva seara trecută despre a lăsa liber, să ne rugăm pentru bolnavi, ceea ce ar fi foarte minunat. Eu ştiu că asta ar fi minunat. Însă noi ... doar nu suntem pregătiţi aici pentru aceasta, ca să aducem un rând de rugăciune. Şi eu nu ştiu dacă Fratele Oral sau vreunul dintre ceilalţi fraţi au avut vreodată în convenţii un rând de rugăciune sau nu. Eu nu ştiu. Eu am încercat aceasta, de două sau trei ori. Dar, de obicei, dacă la o mulţime ca aceasta, tu trebuie să distribui biletele de rugăciune, înţelegeţi, ca să pot face aceasta, pentru că nu poţi. Aceasta nu este o arenă. Este o casă a lui Dumnezeu. Înţelegeţi? Dedicată pentru aceasta. Şi noi... ei presează şi împing, iar dacă ai bilete, îi aliniezi în ordine.

E-27 Astfel Billy m-a întrebat, "Să mă duc să împart bilete? Oamenii mă întreabă de bilete de rugăciune."
28 I-am spus, "Nu, Billy. Să lăsăm numai pe Duhul Sfânt să facă ce vrea El să facă." Înţelegeţi, şi poate îl lăsăm pe El ca să clădească credinţă, şi să fiţi vindecaţi chiar în locul în care voi sunteţi. Vedeţi?

E-29 Însă... Vedeţi, vindecarea divină este ceva minor în Evanghelie, iar voi nu puteţi niciodată face major din ceva minor. Oricine ştie aceasta. Însă aceasta este o momeală care este folosită pentru a-i face pe oameni să creadă în Prezenţa supranaturală a lui Dumnezeu, supranaturalul este prezent; şi atunci prin aceasta, dacă ei pot recunoaşte Prezenţa Lui, atunci ei sunt vindecaţi, înţelegeţi, prin credinţă crezând aceasta.

E-30 Acum, eu vreau să citesc ceva din Cuvântul lui Dumnezeu, Noul Testament, şi apoi eu vreau să iau un text din acest Nou Testament şi această Scriptură şi să vorbesc în această după¬amiază asupra unui subiect doar pentru puţin timp. Şi eu nu vreau să vă ţin prea mult pentru serviciile din această seară, dar amintiţi-vă, eu sper că m-am făcut înţeles. Să fiţi doar atenţi pentru puţin, dacă vreţi.

E-31 Acum înainte de a face aceasta, să ne aplecăm capetele din nou.
Voi ştiţi, că noi am putea cânta prea mult. Noi am putea striga prea mult până răguşim. Şi am putea cânta într-un timp nepotrivit sau să strigăm într-un timp nepotrivit, dar aici este un lucru din care niciodată nu suntem în afara ordinei: când ne rugăm. "Eu aş vrea ca bărbaţii să se roage în orice loc să ridice în sus mâini sfinte fără să se îndoiască." Sau...

E-32 Tată, acesta este cel mai mare privilegiu pe care l-a avut vreodată un muritor să-şi închidă ochii şi să-şi deschidă inima şi să-ţi vorbească Ţie. Şi noi ştim că Tu ne auzi dacă noi am putea numai să credem că Tu asculţi, pentru că Isus a spus, "Dacă cereţi ceva de la Tatăl în Numele Meu aceasta vi se va da." Aceasta era condiţia dacă noi nu ne vom îndoi de aceasta. Astfel Tată, ajută-ne ca să credem în această după-amiază că petiţiile noastre vor fi aprobate, şi fie ca acolo să nu fie undeva nici o umbră de îndoială, ci fie ca aceasta să împlinească lucrurile pe care le cerem noi. Şi aceasta este Dumnezeule pentru ca numele Tău cel mare să fie onorat astăzi prin a aduce în împărăţia Ta orice suflet pierdut şi rătăcit care să fie sub sunetul glasului nostru, sau acela pe care această bandă îl va ajunge, afară în ţările păgâne unde se vor duce în jurul lumii.

E-33 Eu mă rog, Tată ceresc, ca să nu fie în mijlocul nostru nici o persoană slabă astăzi. Când se termină serviciul, fie ca Domnul Dumnezeu să salveze fiecare suflet pierdut şi să vindece fiecare trup bolnav şi să umple inimile copiilor Lui cu bucurie. De aceea avem noi credinţă, Doamne, să cerem în Numele lui Isus de la Dumnezeu Tatăl: pentru că ce El a promis El va asculta, şi aceasta este pentru slava Lui. Amin.

E-34 În Evanghelia Sf. Ioan, capitolul 17 şi începând cu versetul al 20-lea, eu doresc să citesc pentru un text. Eu mă gândesc că aceasta este corect.
Şi mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul tor;
Aceasta...

E-35 Eu cred că am luat un loc greşit. Acum, scuzaţi-mă numai un moment. Eu caut rugăciunea lui Isus care, sau mai bine zis, nu rugăciunea lui Isus, ci pentru a Lui... s-ar putea ca eu să fi însemnat pe textul meu ceva greşit. Unde Isus se ruga că, sau spunea că, "ca o femeie în durerile naşterii pentru copilul ei," naştere, naşterea copilului. Este aceasta Luca sau Ioan? Jack, în care este aceasta? Ioan şaisprezece. Eu credeam că este corect, dar nu corespundea prea mult cu aceasta. Ioan şaisprezece [Un om pe platformă spune, "versul 21" – Ed.], versul 21. Sigur versetul Douăzeci şi unu. Sigur, iată-ne aici. Ioan, Sf. Ioan capitolul 16 cu 21:
,,Ca ei să poată fi..."

E-36 Nu, Frate Jack, aceasta încă este greşit. Şaisprezece şi douăzeci şi unu. Eu am capitolul 16 din Sf. Ioan, versetul 21, dar aceasta eu greşesc. Ei bine, este o încurcătură-o încurcătură¬un amestec în această Biblie. Da, domnule. Ei au tipărit-o greşit. Da, domnule. Ştiţi ce? Acesta este adevărul exact. Aceasta este o Biblie nou-nouţă; eu tocmai am primit-o, şi aceasta este-aceasta are-aceasta este tipărită greşit. [Un preot Catolic urcă la amvon şi oferind Biblia lui, îi spune aceste cuvinte Fratelui Branham: "Doar-doar trage aer în piept. Există un motiv pentru care s-a făcut, şi tu o şti. Dumnezeu îţi va arăta ceva să scoţi din aceasta, este minunat." (Fratele Branham se referă la acest incident, şi cum Scripturile trebuie să se împlinească în Mesajul, "Astăzi S¬a Împlinit Această Scriptură," Februarie 19, 1965) – Ed.]

E-37 În regulă. Îţi mulţumesc. Îţi mulţumesc foarte mult.
Şaisprezece, douăzeci şi unu. Îţi mulţumesc foarte mult. Asta¬i adevărat.
O femeie când ea...
Adevărat, adevărat, vă spun, Că voi veţi dormi¬plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura: vă veţi întrista, ... întristarea voastră se va preface în bucurie.
O femeie când este-este în durerile naşterii se întristează, pentru că i-a sosit ceasul; dar după ce a născut pruncul, nu-şi mai aduce aminte... de suferinţă-suferinţă, de bucurie că s-a născut un om pe lume.

E-38 Îţi mulţumesc foarte mult, fratele meu. Sigur apreciez aceasta. Acum, aceasta cu siguranţă că este o greşeală de tipar în Biblie, pagina a fost pusă greşit, şi eu am găsit aceasta în vechea mea Biblie Scofield şi am luat această Biblie şi am alergat aici numai cu câteva momente în urmă, deoarece soţia mea doar ce mi-a dat-o ca un cadou de Crăciun.

E-39 Acum, eu vreau să-să vorbesc în această după-amiază asupra unui subiect pe care l-am anunţat: Durerile Naşterii. Acum aceasta sună foarte rău, dar aceasta este în Biblie. Eu cred că aici Isus vorbea despre, aşa cum El a spus, "Vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie," vorbind ucenicilor Lui aici, ştiind că naşterea, Creştinătăţii venea în existenţă.

E-40 Şi acum, cel bătrân trebuie să moară pentru că cel nou este născut. Pentru a avea ... Orice lucru care dă naştere trebuie să aibă durerile suferinţei, şi ei cu certitudine urmau să treacă prin durerile suferinţei şi chin ca să ajungă de la lege la har.

E-41 Naşterea naturală normală este tipul naşterii spirituale.
Toate lucrurile naturalului sunt tipul spiritualului. Şi noi aflăm dacă ne uităm aici pe pământ şi vedem un pom în pământ crescând, acesta se luptă pentru viaţă. Aceasta vrea să arate că undeva există un pom care nu moare, deoarece acesta-acesta strigă după ceva. Noi găsim oameni, nu contează cât de bătrâni, cât de bolnavi, în ce condiţie, ei strigă ca să trăiască deoarece aceasta arată că este o viaţă undeva unde trăim noi, trăim pentru totdeauna. Observaţi ce perfect.

E-42 Acum, în 1 Ioan 5:7, cred că aceasta este, dacă nu greşesc, aceasta spune, "Sunt trei care mărturisesc în Ceruri: Tatăl, Cuvântul, şi Duhul Sfânt; aceşti trei sunt Unu. Sunt trei care mărturisesc pe pământ; acestea sunt apa, sângele, şi Duhul, şi ele sunt de acord în una." Acum observaţi, primele trei sunt una; celelalte trei sunt pământeşti care sunt de acord în una. Voi nu puteţi avea pe Tatăl fără de Fiul; voi nu puteţi avea pe Fiul fără să aveţi pe Duhul Sfânt. Dar voi puteţi avea apa fără de sânge şi sângele fără Duhul.

E-43 Eu cred că prin epocile noastre aceasta s-a dovedit să fie adevărat. Apă, sânge, Duh, justificare, sfinţire, botezul cu Duhul Sfânt. Aceasta modelează sau face, ori contramodelul care-l ia de la naşterea naturală. Priviţi când o femeie sau orice în durerile naşterii, primul lucru care se împlineşte: ruperea apei, o naştere normală; al doilea lucru este sângele; şi apoi vine viaţa, apă, sânge, spirit. Şi aceasta constituie naşterea, naturală normală.

E-44 Şi aşa este în tărâmul spiritual. Aceasta este apa, justificare prin credinţă, crezând în Dumnezeu, primindu-L ca Salvatorul tău personal, şi să fii botezat; a doua este sfinţirea Duhului, pentru că Dumnezeu curăţă duhul de toate elementele lumii şi dorinţa după lume; şi apoi Duhul Sfânt vine înăuntru şi dă naştere din nou şi umple acel vas sfinţit.

E-45 De exemplu aşa: acum aceea... eu v-am spus că ceea ce nu credeţi lăsaţi la o parte şi apoi luaţi prăjitura. Observaţi. Acum, o sticlă este aşezată în curtea puilor. Voi nu o să o luaţi doar şi s-o puneţi pe masă şi o umpleţi cu apă sau lapte. Nu. Prin a o ridica este justificarea. Curăţirea ei este sfinţirea, pentru că cuvântul Grecesc sanctificare este un cuvânt compus care înseamnă curăţit şi pus deoparte pentru slujbă, nu în slujbă, pentru slujbă. Apoi când o umpleţi, aceasta este pusă în slujbă.

E-46 Scuzaţi aceasta acum, nu ca să rănesc, acolo este unde voi Pelerinii Sfinţeniei, Nazarinenii, nu aţi reuşit să urcaţi sus în Cincizecime. Voi aţi fost curăţiţi prin sanctificare, dar când voi aţi fost gata să fiţi puşi în slujbă prin darurile de vorbiri în limbi şi celelalte lucruri, voi aţi respins, aţi căzut înapoi afară în coteţ din nou. Vedeţi? Acum aceasta este-aceasta este ceea ce se întâmplă; întotdeauna au făcut aceasta. Acum, nu ca să vă critic acum ci doar, eu vreau să-mi descarc aceasta de pe inimă. Şi aceasta mă ardea de atunci încontinuu de când sunt aici astfel că eu aş putea tot atât de bine, dacă Carl are bunăvoinţă şi Demos şi ceilaţi şi voi toţi, eu... eu voi face tot ce pot să-mi eliberez sufletul de aceasta, înţelegeţi, apoi depinde de voi.

E-47 Normalul, simbolizând spiritualul.
Acum, noi aflăm atunci, şi este complet născut. Când bebeluşul, de obicei... Acum, când apa se rupe, voi nu trebuie să faceţi foarte mult pentru aceasta. Şi când vine sângele, nu trebuie să faceţi mult pentru aceasta. Dar pentru a obţine viaţa în prunc, voi trebuie să-i daţi o lovitură cu palma şi să-l faceţi să ţipe. Şi aceasta este o... Acum, fără educaţie, ca fraţii mei de aici care sunt atât de bine instruiţi privitor la aceasta, a lor, însă eu trebuie să iau natura ca să o simbolizez. Şi iată-vă. Iată ce s¬a întâmplat, a fost nevoie de o lovitură adevărată cu palma ca să ajungă la ei.

E-48 Acum voi luaţi puţin, un fel de şoc. Poate voi nu trebuie să-l loviţi, ci numai să-l şocaţi puţin. Tocmai ideea că el este născut uneori o face. Îl trage, îl scutură. Dacă el nu începe să respire, îl loveşte puţin, şi apoi el ţipă în limbi necunoscute, pentru el însuşi presupun, cred. Dar, el-el, oricum, şi face o gălăgie.

E-49 Şi eu cred că dacă un copil este născut prin-prin naştere liniştită fără sunet, fără emoţii, acesta este un copil mort.

E-50 Aceasta este problema cu biserica astăzi, sistemul, noi avem prea mulţi copii născuţi morţi. Asta-i adevărat. Ei au nevoie de o lovitură de Evanghelie, înţelegeţi, şi astfel, să-i trezească, să¬i facă să-şi revină astfel ca Dumnezeu să poată sufla Suflarea de Viaţă în ei! Şi noi aflăm acum că aceasta este aşa de adevărat. Aceasta este o teologie aspră, dar ea este oricum Adevărul.

E-51 Astfel observaţi în naşterea unei seminţe, sămânţa veche trebuie să moară înainte ca cea nouă să poată fi născută. De aceea, moartea este grea oricând. Astfel, ea este dureroasă, plină de tristeţe. Naşterea este la fel; pentru că voi aduceţi viaţă în lume, şi aceasta este dureroasă.

E-52 Isus a spus că Cuvântul Lui era o sămânţă pe care un semănător a ieşit să o semene. Acum noi suntem toţi familiarizaţi cu aceasta, şi eu vreau să învăţ aceasta ca o lecţie de şcoală Duminicală pentru că astăzi este Duminică. Observaţi, atunci acest Cuvânt, fiind o sămânţă, însă amintiţi-vă că sămânţa aduce o viaţă nouă numai când moare ea.

E-53 Şi acesta este motivul că era atât de greu pentru acei Farisei să-l înţeleagă pe Domnul nostru Isus Cristos: deoarece ei erau sub lege. Iar legea avea, era Cuvântul lui Dumnezeu în formă de sămânţă. Dar când Cuvântul a fost făcut trup şi nu a devenit lege, ci har... Acum legea şi harul nu pot exista în acelaşi timp, deoarece harul este aşa de departe deasupra legii, legea nu este nici chiar în imagine. Şi de aceea, este atât de greu pentru Farisei să moară la legea lor astfel ca harul să poată fi născut. Dar aceasta trebuie să plece. Cele două legi nu pot exista în acelaşi timp.

E-54 Nu poate fi o lege care spune că tu poţi să treci de acest semafor, şi cealaltă spune că tu poţi trece, una spune că poţi; una spune că nu poţi. Acolo, trebuie să existe o singură lege pe rând. Poate o dată tu ai putut să treci de acesta; atenţie, treci de el. Dar de data aceasta el este roşu, STOP! Înţelegeţi? Şi astfel nu pot exista două legi în acelaşi timp.

E-55 Acum, noi observăm că întotdeauna... Gândul meu acum către voi este că sunt necesare durerea, tristeţe, neplăcerea. Priviţi cum acei Farisei au murit la acea lege, prin durere, tristeţe, neplăcere. Dar aceasta trebuie să fie.

E-56 Acum noi găsim că ploaia care aduce roade pe pământ, "Aceasta este născută," cum zice poetul, "în câmpii de tunet, într-un nor zdrenţuit, crestat." Dar dacă noi nu avem tunetul şi cerul zdrenţuit, şi crestat, micuţele picături distilate de ploaie care au fost ridicate din mări şi distilate de sare, acestea nu s-ar fi născut. Este nevoie de acel fulger, tunet, trăsnet, zdrenţuială, crestătură, lucru plin de frică ca să aducă picăturile moi de apă. Sunt necesare durerile ca să aducă naşterea; este nevoie de moarte. Şi aşa cum norii mor, este formată ploaia; deoarece ploaia este o parte din acel nor. Una trebuie să înceteze astfel ca cealaltă să poată exista. Acum dacă fraţii mei de aici, unii din ei erau în stare, ei ar putea să vă dea toate legile despre acele lucruri. Eu nu pot.

E-57 Şi acum să ne oprim asupra unui alt lucru numai pentru puţină dovadă. Eu cred că una dintre cele mai frumoase flori, fiecare are propria lui idee despre ele, dar eu cred că cea mai frumoasă floare pe care aproape că am văzut-o vreodată este, înapoi în Est, nufărul nostru de baltă. Câţi au văzut vreodată un nufăr de baltă? Ah, nu există nimic ca acesta pentru mine. Dar aţi observat ce trebuie să fie acest nufăr de baltă. Eu mă gândesc la ce a spus Isus: "Uitaţi-vă la crin, cum toarce şi munceşte, dar totuşi Eu vă spun că nici Solomon în toată slava lui nu a fost împodobit ca unul din aceştia." Pentru că slava lui Solomon şi împodobirea lui erau toate artificiale, dar crinul în frumuseţea lui este viaţă care îl face frumos, nu ceva artificial uns, sau vopsit.

E-58 Întocmai ca femeile noastre. Eu nu cred că voi trebuie să aveţi toate acestea verde, ştiţi voi, şi gene de ochi, ştiţi făcute aşa, şi toată manichiura aceea, sau nu, eu le încurc pe toate acestea, toate pe feţele voastre ca să vă facă frumoase. Frumos este cum face frumuseţea. Dacă adăugaţi puţin Faptele Apostolilor 2 şi 4, amestecate toate împreună cu puţin loan 3:16, aceasta ar bate orice a făcut vreodată Max Factor sau a încercat să combine. Soţul v-ar iubi mai mult, oricare altul v-ar iubi, şi sunt sigur că şi Dumnezeu v-ar iubi.

E-59 Crinul, El a spus luaţi seama la el, cum creşte, se munceşte, trebuie să se ridice el însuşi. Acest micuţ nufăr de baltă, priviţi prin ce trece el: noroi, nămol, mâl, ape nămoloase, ape murdare; şi-şi presează drumul lui prin toate acestea, acest micuţ germene de viaţă), lucrând el însuşi din fundul bălţii unde sunt broaştele şi alte lucruri şi apoi se aduce pe sine însuşi prin toate acestea. Dar când el ajunge în prezenţa soarelui, el este născut. Micuţa sămânţă se desface în viaţă. Ea nu poate face aceasta până când nu trece prin tot acest proces. Ea trebuie să treacă prin aceasta; aceasta este ceea ce o face, pentru că însuşi soarele este acela care o trage pe ea. Şi când ea ajunge pe deplin deasupra tuturor apelor murdare a mocirlei şi aşa mai departe, atunci ea este atât de fericită încât îşi dă viaţa liberă. Şi aceasta este o viaţă frumoasă când ea ajunge în prezenţa aceluia care o atrage în sus.

E-60 Şi eu cred că acesta este un model frumos al vieţii de Creştin.
Când ceva te atrage afară din lume până când într-o zi când eşti născut chiar în prezenţa Lui prin Duhul Sfânt. Ce frumos! Dacă încercaţi să o ajutaţi, voi o omorâţi.

E-61 Ca un pui micuţ când este născut. Voi ştiţi, dacă aţi observat vreodată unul din acei micuţi, chiar în vârful ciocului lor mic, sau orice pasăre care este născută din ou, el are... Acesta a maturizat această găoace veche de ou. Partea interioară veche din ou trebuie să putrezească. Şi el trebuie să înceapă cu acel cioc micuţ să zgârie înainte şi înapoi până când sparge găoacea. Noi numim aceasta, a-şi face o fisură, în Kentucky de unde provin eu, căutându-şi drumul în afară. Ei nu au găsit niciodată o cale mai bună. De ce? Aceasta este calea rânduită de Dumnezeu. Dacă tu ţncerci să-l ajuţi, tu îl omori. Ia găoacea jos de pe el, şi el va muri. Înţelegeţi, el trebuie să lucreze, să tragă, să spargă înainte.

E-62 Acesta este felul în care trebuie să facă un Creştin. Aceasta nu este numai ca cineva să-ţi dea mâna şi să te ducă înăuntru. Tu trebuie să te întinzi acolo până când mori, putrezeşti, şi eşti născut în Împărăţia lui Dumnezeu. Aceasta este calea pregătită de Dumnezeu. Tu nu intri înăuntru prin carte, sau strângând mâinile, şi să te uneşti, să pompezi în sus, să tragi jos. Numai pur şi simplu voi trebuie să vă îndepărtaţi de găoacea veche. Observaţi, ei niciodată nu au găsit o cale mai bună.

E-63 Nu au găsit o cale mai bună pentru un copilaş ca să obţină ceea ce vrea el în afară de calea lui Dumnezeu pentru aceasta. Acum, când acel bebeluş este născut, voi aţi putea pune un clopoţel deasupra ţarcului lui. Să spuneţi, "Micuţul meu fiu, eu sunt un-un teolog pe această temă. Eu am citit cărţi cum să cresc un copil, şi eu îţi spun, că tu eşti un copil modern. Tu te-ai născut într-o casă modernă din părinţi moderni. Când îţi este foame şi ai nevoie de mama sau de mine, doar să suni din clopoţel." Aceasta nu va lucra niciodată. Singura cale ca el să obţină ceea ce vrea este să plângă pentru aceea. Iată calea lui Dumnezeu.

E-64 Şi aceasta este calea ca noi să obţinem ceea ce vrem, este să plângi pentru aceasta! Plângi! Să nu-ţi fie ruşine. Spune, "Mi¬e foame după Dumnezeu!" Să nu-ţi pese dacă diaconii, păstorii, sau oricine ar fi în jur. Strigă oricum! Dacă Jones-ii şed acolo, ce contează aceasta? Plângi! Aceasta este singura cale de a o obţine, până când obţii ajutor. El ne-a învăţat aceasta când El era aici pe pământ, voi ştiţi, despre judecătorul nedrept.

E-65 O picătură de rouă, eu nu ştiu formula ei. Poate că aici ar putea fi un om de ştiinţă, dar eu am să o spun într-un fel în care cred eu. Aceasta ar putea fi, un fel de grup supra aglomerat de atmosferă vine împreună într-o noapte întunecoasă, şi aceasta cade pe pământ. Şi când aceasta se întâmplă, ea este născută în noapte. Dar dimineaţa, ea este aşezată acolo rece şi tremurândă pe un firicel de iarbă sau atârnând pe sfoara de întins rufe. Dar lăsaţi numai să strălucească soarele o dată. Aţi observat cât de fericită devine ea? Ea doar sclipeşte şi vibrează. De ce? Ea ştie că aceasta este lumina soarelui care o s-o atragă înapoi unde era ea la început.

E-66 Şi aşa este fiecare bărbat sau femeie care sunt născuţi din Duhul lui Dumnezeu. Este ceva referitor la aceasta când Lumina se împrăştie peste noi, aceea că noi suntem fericiţi deoarece ştim că vom merge înapoi de unde am venit, din sânul lui Dumnezeu. Aceasta poate scânteia de bucurie când soarele o loveşte, desigur, ştiind că are să meargă de unde a venit. Lucruri puţin cam dure, dar noi am putea continua cu ele, însă hai să găsim altceva.

E-67 Noi ştim că sămânţa veche este, trebuie, că înainte să poată veni sămânţa nouă din cea veche, aceasta trebuie să putrezească. Absolut. Nu numai să moară, ci să putrezească după ce ea moare. Noi ştim că acesta este adevărul. Acesta este acelaşi lucru în naşterea nouă. Noi niciodată nu mergem înapoi, ci mergem înainte, când sunteţi născuţi din nou.

E-68 Şi pentru aceasta cred eu că astăzi avem aşa de mulţi, mai degrabă nu aşa de multe, naşteri din nou veritabile, din cauză că sămânţa este, poate ea o să simpatizeze cu Cuvântul sau cu persoana, dar ei nu vor să putrezească din vechiul sistem în care erau. Ei nu vor să iese din acesta. Ei vor să stea în vechiul sistem şi să pretindă naşterea din nou sau mesajul epocii.

E-69 Noi găsim aceasta sub Luther, Wesley, Penticostali, şi toate celelalte epoci. Ei încă încearcă să ţină de vechiul sistem şi să pretindă aceasta, însă epoca vechiului sistem trebuie să moară, să putrezească, pentru ca să o rodească pe cea nouă. Ei încă vor să stea lipiţi.

E-70 Observaţi, ei ştiu că vechiul sistem este mort, dar ei nu vor să putrezească afară din el. Acum, putred este când acesta este cu adevărat descompus. Când o... este făcută o declaraţie, că ei sunt născuţi din Nou, dar o declaraţie este doar un semn de naştere; putrezirea rodeşte o naştere nouă. Voi trebuie să putreziţi din aceasta întocmai cum au făcut în toate epocile, prin Wesleyeni şi ceilalţi mai departe.

E-71 Dar problema este, după ce această naştere din nou ia naştere... Wesley, sau Luther a venit cu un cuvânt: "Cel neprihănit va trăi prin credinţă." Ei bine, el nu mai putea să se lipească de vechiul sistem. El a trebuit să iasă afară din el.

E-72 Şi apoi când Calviniştii au adus biserica Anglicană într-o astfel de condiţie, sub doctrina Calvinistă, până când Dumnezeu a ridicat o doctrină Armeniană, care era John Wesley. Vechiul sistem trebuia să moară pentru ca să vină cel nou.

E-73 Şi când epoca lui Wesley a încetat şi toate epocile mici sau ramurile Acare au ieşit pe tulpina de ciucure în timpul lui Wesley... Înţelegeţi, când Penticostalii au ieşit afară cu restabilirea darurilor, ei trebuiau să iasă afară dintre Baptişti, Prezbiterieni, Sfinţenia Pelerinilor, Nazarineni, Biserica lui Cristos, aşa numită, şi toate acestea; ei trebuiau să iasă afară din ea, să putrezească din ea, să accepte naşterea din nou!

E-74 Voi întotdeauna sunteţi numiţi trăzniţi, dar aceasta este cum a zis Pavel când el a putrezit afară din ceea ce a pretins cândva; el a spus, "În felul care este numit erezie, în acel fel mă închin Dumnezeului părinţilor noştri," în felul numit erezie. Vedeţi, el a acceptat noua Viaţă că Vechiul Testament a dat naştere Noului, şi el trebuia să putrezească din Vechiul, să-l facă numai o umbră, pentru ca să fie...

E-75 Iată exact unde suntem noi acum. Acum, suportaţi-mă, dar aceasta este ideea mea. Bisericile au devenit atât de sistematice încât voi nu puteţi intra în una fără ca să aparţineţi de ea. Voi trebuie să aveţi un carnet de părtăşie sau vreun fel de identificare. Şi prin a crede aceasta, singura uşă aproape pe care o am deschisă este aceasta a Oamenilor de Afaceri. Şi atâta timp cât ei nu sunt o organizaţie, eu pot intra cu ei, dar, şi ajung să aduc Mesajul pe care-l simt că este pe inima mea pentru popor. Însă acesta a devenit atât de sistematic, şi eu vă iubesc pe voi poporul Penticostal. Şi pentecost oricum nu este o organizaţie.

E-76 Voi vă numiţi numai aşa. Pentecost este o experienţă şi nu o denominaţiune.
Însă voi vedeţi, faptul despre acesta este că este atât de greu pentru mulţi oameni, când ei se uită la acesta şi-l cred, şi îl văd aşa de identificat de Dumnezeu în Cuvânt, şi totuşi este atât de greu să putrezeşti din acest lucru în care ai fost băgat. "Ce m-aş face eu? Unde mi-aş obţine mâncarea?"

E-77 Ce? Dumnezeu este masa ta! Dumnezeu este lucrul de care trebuie să te ţii! "Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui." Eu o voi lăsa să stea la aceasta; voi ştiţi despre ce vorbesc!

E-78 Nouă ni se spune de către profeţii lui Dumnezeu că vom avea un pământ nou, ceruri noi şi un pământ nou. Dacă vreţi Scriptura pentru aceasta, este Apocalipsa 21. Eu aş putea să citez aceasta pentru voi. Eu o am aici. Ioan a spus:
Şi am văzut un cer nou şi un pământ nou: pentru că primul cer şi... primul pământ au trecut...

E-79 Acestea au fost duse.
Acum, dacă urmează să avem un pământ nou, pământul vechi şi pământul nou nu pot exista în acelaşi timp, sau lumea nouă şi lumea veche nu pot exista în acelaşi timp. Acolo nu pot fi două orânduiri ale lumii împreună în acelaşi timp. Acum, pentru a obţine noul pământ, cel vechi trebuie să moară. Acum, dacă cel vechi trebuie să moară, atunci aceasta îi dă dureri de naştere pentru unul nou acum.

E-80 Şi apoi dacă un doctor a plecat să examineze o pacientă care era în facere, acum, unul din lucrurile pe care doctorul le-ar face, în care eu vorbesc în prezenţa a doi sau trei, despre care eu ştiu, doctori în medicină buni de aici, doctori Creştini. Şi eu-eu v¬aş întreba aceasta. Unul dintre primele lucruri pe care le face doctorul după ce el s-a uitat la pacientă este să vadă timpul durerilor-durerile naşterii. El cronometrează durerile, cât de aproape sunt ele împreună şi cu cât devine fiecare mai teribilă. Una este mai grea să o ai decât cealaltă; următoarea, încă mai dureroasă. Se apropie mai mult între ele. Acesta este felul lui de a diagnostica cazul, prin durerile naşterii.

E-81 Ei bine, dacă lumea trebuie să cedeze naşterii unei lumi noi, hai să examinăm câteva din durerile naşterii pe care noi le avem pe pământ. Şi apoi noi vom vedea cam în ce zi şi cam cât de departe este ea înaintată în facerea ei.

E-82 Primul Război Mondial a arătat durere mare, durere de naştere. Acesta a arătat unul din primele dureri ale naşterii ei intrând în facere, deoarece din acel timp pentru ea noi am făcut bombele, şi noi aveam arme automate şi gaze otrăvitoare. Şi voi vă amintiţi, poate mulţi dintre voi nu pot. Eu eram doar un băieţaş cam de opt ani, dar eu mi-i amintesc pe ei vorbind despre acest gaz muştar şi clorhidric şi aşa mai departe, chiar cum se părea că acesta de abia l-au început şi au spus că acesta va arde întregul pământ. Acesta ar ucide pe fiecare. Ei bine, aceasta s-ar putea să fie o rupere din ea, numai vânturile să sufle de-a lungul pământului şi cum fiecare era speriat de moarte de această mare armă de gaze otrăvitoare. Pământul a trecut prin aceasta, a avut prima durere de naştere.

E-83 Şi acum noi aflăm că am avut şi al doilea război, război Mondial. Şi durerile lui erau mult mai mari, mult mai groaznice tot timpul, durerile naşterii pământului. El aproape că trebuia să cedeze în timpul bombei atomice pentru că aceasta ar fi distrus un oraş întreg. Aceasta era cu mult mai mare decât durerile primului Război Mondial de distrugere pe pământ.

E-84 Acum, el ştie că timpul lui de facere este aproape. Acesta este motivul că este atât de nervos, tulburat cum el este-este deoarece acolo există o bombă cu hidrogen şi rachete de aer care pot distruge întreaga lume. O naţiune ar speria pe cealaltă, indiferent cât de mică este ea. Ei au obţinut acele rachete care pretind ei că o să, una din ele, ei le pot ghida după stele şi să le arunce oriunde ar vrea ei în lume.

E-85 Rusia, aşa cum am auzit zilele trecute la ştiri, ea pretinde că ar putea distruge această naţiune şi să ţină atomii sau lucrurile de la distrugerea naţiunii lor. Noi nu ştim ce să facem privitor la aceasta. Fiecare pretinde aceste lucruri, şi asta aşa este. Oamenii au... Ştiinţa a pătruns în marele laborator al lui Dumnezeu până când ei se vor distruge pe ei înşişi.

E-86 Dumnezeu lasă, întotdeauna lasă ca înţelepciunea să se distrugă pe ea însăşi. Dumnezeu nu distruge nimic. Omul se distruge pe el însuşi prin înţelepciune aşa cum a făcut-o el de la început, luând înţelepciunea lui Satan şi, în locul Cuvântului lui Dumnezeu.

E-87 Acum, el ştie că trebuie să cedeze. El nu poate să se opună. Rusia, eu cred, ar distruge naţiunea aceasta astăzi dacă s-ar gândi că ar putea s-o distrugă şi apoi să se păstreze pe ea însăşi. Oricare din acele naţiuni mici ar putea s-o facă, dar lor le este teamă pentru că ştiu că această lume nu poate sta în orbita ei în asemenea condiţii.

E-88 Astfel lumea ştie că durerile ei de naştere sunt atât de mari încât ea trebuie să cedeze. Acolo o să fie o naştere din nou, născută, aproape. Eu sunt mulţumitor pentru aceasta. Eu sunt obosit de asta. Ori-oricine ştie aceasta, că aici este un loc de moarte şi întristare şi tot felul de nereguli şi aşa mai departe. Eu sunt bucuros că trebuie să cedeze; eu sunt bucuros că timpul este aproape. Cum a zis Ioan din vechime, "Chiar aşa, vino, Doamne Isuse."

E-89 Acum, ea trebuie să putrezească, desigur, aşa cum am spus, pentru ca să aducă naştere nouă. Priviţi în ce este ea putrezită.
Observaţi, fraţii mei. Ea este total PUTREDĂ! Politicile şi sistemele ei sunt atât de putrede cât pot ele să fie! Nu există un os sănătos în ea, în sistemul lumii ei. Politicile ei şi politicile ei religioase şi orice ar fi aceasta unul spune, "Eu sunt Democrat"; "Eu sunt Republican"; "Eu sunt Metodist"; "Eu sunt Baptist," păi, întregul lucru este putred până în măduvă! Trebuie ca să fie ceva cedat! Ea nu poate să se opună. Voi puneţi un George Washington sau un Abraham Lincoln în fiecare judeţ din Statele Unite, şi totuşi ea nu ar putea să revină înapoi! Aceasta este dincolo de răscumpărare!

E-90 Există doar un singur lucru care o poate ajuta; aceasta este venirea Creatorului! Amin!
Ea ştie că ea trebuie să cedeze. Ea este în durere şi suferinţă.
Unul nu ştie ce să facă. Unul se uită încoace, şi unul încolo, şi fiecare lucru; la unul îi este frică de celălalt. Unul încearcă să facă ceva sau să distrugă aceasta. Aceasta încearcă să contrazică pe cealaltă şi s-o distrugă pe cealaltă, până acum ei o au în mâinile omului păcătos care ar putea distruge întreaga lume într-un timp de cinci minute. Vedeţi?

E-91 Astfel ea ştie că nu poate să se opună. Oamenii ştiu că ea nu se poate opune, şi lumea ştie că ei o să, aceasta urmează să se întâmple.
Pentru că Dumnezeu a spus aşa. "Cerurile întregi şi pământul urmează să fie în flăcări". Aceasta are să fie o renovare a întregului lucru astfel ca o lume nouă să poată fi născută. Dumnezeu a profeţit aceasta.

E-92 Ea este putredă în toate sistemele ei şi ea trebuie să facă aceasta ca să putrezească.
De aceea ea-eu am spus că ea este aşa nervoasă şi roşie la faţă şi tulburată şi cutremure de pământ pretutindeni în sus şi-n jos coasta şi fluxul se ondulează în Alaska şi scuturând sus şi jos coasta cu cutremure de pământ şi altele şi oamenii scriind, "Să o părăsim noi? Să o părăsim noi?" Vedeţi, ei nu ştiu ce să facă. Nu există nici o zonă de siguranţă decât Una, aceasta este Cristos, Fiul Dumnezeului celui Viu. Şi acolo este numai un singur lucru care este zona de siguranţă, şi aceasta este El; totul în afară de aceasta va pieri tot atât de sigur cum Dumnezeu a spus.

E-93 Acum haideţi să ne uităm în Cartea Doctorului, dacă ea este în acest fel de condiţie, şi să vedem dacă aceasta ar trebui să se întâmple când urmează să se nască noul pământ, Matei 24 în Cartea Doctorului, care este Biblia, şi hai să vedem ce este profeţit, care vor fi simptomele ei.

E-94 Acum, dacă un doctor cunoaşte simptomele de naştere a unui copil... Şi cam la timpul când să vină copilul, el pregăteşte fiecare lucru pentru că el ştie că acesta este timpul când copilul urmează să se nască deoarece toate simptomele o arată. Apa s¬a rupt, sângele, şi acum, este timpul ca să cadă copilul; acesta este timpul pentru copil să fie născut. Şi astfel el pregăteşte totul pentru aceasta.

E-95 Acum, Isus ne-a spus nouă exact ceea ce va avea loc chiar în timpul acesta. El ne-a spus în Matei 24 că Biserica, adevărata Biserică, şi cealaltă biserică ar fi, Biserica naturală, Biserica spirituală, "Vor merge atât de aproape, imitatorii, încât să înşele chiar şi pe cei Aleşi dacă va fi cu putinţă." Cum a fost în zilele lui Noe; cum ei mâncau, beau, se căsătoreau, divorţau, şi toată această imoralitate a lumii pe care o vedem noi astăzi, Biblia, Cartea, Cartea Doctorului, a spus că asta se va întâmpla. Astfel când vedem întâmplându-se, noi ştim că naşterea este aproape! Trebuie să fie. Da, domnule. Acum, noi privim la aceasta ca o naţiune, nu ca o naţiune, ci o lume.

E-96 Acum Israel, biserica, hai să începem din nou cu ea câteva minute şi hai să o urmărim pentru următoarele zece minute, poate. Israel a avut durerile naşterii sub fiecare profet care a venit pe pământ. Ea a avut dureri de naştere la Mesajul lui. Dar ce a făcut el? Profetul avea Cuvântul iar ea a semănat atât de multă putrezire şi a făcut atât de multă ordine sistematică în existenţa ei, până când profetul a zguduit-o din temelii! Ei erau urâţi de toţi. De aceea, când Dumnezeu a trimis un profet, biserica însăşi a intrat în durerile naşterii pentru că profetul, "Cuvântul Domnului vine la profet şi numai la el". Acesta este, Cuvântul care a vorbit pentru acea zi, a fost făcut manifest prin profetul din acea epocă, întotdeauna a fost aşa. Şi bisericile, ele au zidit atâtea sisteme în jurul Cuvântului până când el a zguduit-o din leagăn când a venit el! Ea avea durerile naşterii.

E-97 Ce era aceasta? "Înapoi la Cuvânt! Înapoi la Viaţă!"
Sistemele nu au o Viaţă! Acesta este numai Cuvântul lui Dumnezeu care are Viaţă! Sistemele sunt zidite în jurul acestuia, dar ele nu au Viaţă. Cuvântul este cel ce dă Viaţă!

E-98 Mesajul lui va clătina rămăşiţa înapoi la Cuvânt. Un grup mic va ieşi afară şi va crede cândva poate, în timpul lui Noe numai opt persoane, dar oricum Dumnezeu a clătinat rămăşiţa şi a distrus restul. Aceasta trebuie să se clatine.

E-99 Aceasta s-a făcut pe tot decursul epocilor până când în sfârşit biserica le-a născut un copil de parte bărbătească, şi acest Copil de parte Bărbătească era Cuvântul Însuşi făcut trup. "La început era Cuvântul, şi Cuvântul... cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Şi Cuvântul a fost făcut trup, şi a locuit printre noi..." El a biruit fiecare diavol, fiecare putere pe pământ care vine împotriva Lui doar cu Cuvântul Tatălui. Fiecare ispită pe care i-a adus-o Satana Lui, El l-a mustrat pe Satan, nu cu a Lui-cu Propriile Lui puteri pe care le avea El, ci cu Cuvântul lui Dumnezeu. "Este scris..." "Este scris..." "Este scris..." Pentru că El era Cuvântul!

E-100 Când Satan a zburat împotriva Evei, ea nu era Cuvântul, astfel că aceasta a căzut. Când el a zburat împotriva lui Moise, acesta a făcut acelaşi lucru. Dar când el a lovit în acest Fiu al lui Dumnezeu, El era de 10.000 de volţi. Aceasta a făcut să-i zboare penele. Când El s-a întors şi i-a zis, "Este scris, 'Omul nu va trăi numai cu pâine ci cu fiecare cuvânt care iasă din gura lui Dumnezeu!'" Acolo era Copilul de parte Bărbătească făcut trup, Însuşi Cuvântul Etern al lui Dumnezeu manifestat într-un trup de carne aici pe pământ ca să reprezinte Cuvântul!

E-101 Iată cum ştia El ce era în inimile lor. Iată cum a putut El să¬i spună lui Filip unde era el, cine era el; El a putut să-i spună lui Simon Petru cine era el; i-a spus femeii la fântână. De ce? EL ERA CUVÂNTUL! Exact. Biblia a spus, în Evrei capitolul al 4- lea, "Cuvântul lui Dumnezeu este mai ascuţit, mai puternic decât o sabie cu două tăişuri, care desparte chiar şi măduva de oase, şi descoperă gândurile şi intenţiile inimii."

E-102 De ce, acei preoţi Farisei orbi nu au putut să vadă că acela era Cuvântul manifestat pentru că ei erau înfăşuraţi într-o preoţie şi un sistem, şi vechiul sistem trebuia să cedeze. Acesta era Cuvântul, dar ceea ce era promis era împlinit; astfel dacă aceasta este împlinit, ea trebuie să putrezească la o parte. Aceasta este coaja; sămânţa a plecat.

E-103 Moise nu ar fi putut aduce mesajul lui Noe. Nici Isus nu ar fi putut aduce mesajul lui Noe, deoarece aceasta era o altă epocă; şi vechea sămânţă era Viaţă, dar ea a servit scopului ei şi era moartă şi plecată, transformarea de la vechi la nou, unde era Viaţa. Dar ce-i îngrijora pe oameni? Şi ce-i îngrijorează încă şi astăzi?

E-104 Noi nu construim un zid, cum am început cu mesajul lui Luther, merge în jos o linie dreaptă sau mesajul Penticostal drept... Noi ne întoarcem cu colţuri! Noi construim o clădire! Cuvântul lui Dumnezeu este planul! Oricine poate să tragă o linie dreaptă, dar este nevoie de un zidar ca să facă colţul! Este nevoie de Puterea lui Dumnezeu să facă aceasta! Este nevoie de un uns din Ceruri să fie trimis jos ca să facă aceasta. Aşa a fost în fiecare epocă. Şi în epoca profetului... Cuvântul Domnului vine prin acei profeţi, şi ei au întors acele colţuri, le-au făcut diferit, dar constructorii au vrut să construiască un zid. Acesta nu este deloc un zid; aceasta este o clădire-o clădire a lui Dumnezeu.

E-105 Acum, noi simţim şi ştim că acesta este Adevărul, că sistemele au fost putrede în fiecare epocă, şi fiecare din sistemele lor trebuiau să putrezească şi să moară, până când ea a rodit acea biserică afară din acea murdărie putredă, a rodit Cuvântul Însuşi. "Cuvântul Domnului vine la profeţi." Nu vine niciodată la preoţi; Acesta vine la profeţi.

E-106 Şi observaţi, când El a venit, în final acel Cuvânt în totalitate, era născut aici în trup omenesc. Plinătatea dumnezeirii se odihnea trupeşte în El. El era Cuvântul. Profeţii sunt parte din Cuvânt Cuvântul din epoca lor. Noi suntem astăzi o parte din Cuvânt. Noi urmăm Cuvântul. Dar El era întreaga plinătate a Cuvântului! El era Cuvântul! El a spus...

E-107 Când ei Îl acuzau că se făcea pe El Însuşi de o potrivă cu Dumnezeu pentru că El era Fiul lui Dumnezeu, ei îi spuneau Lui, "Ei bine, Tu Te faci pe Tine Dumnezeu."

E-108 El a zis, "Nu este scris în legile voastre că voi numiţi 'dumnezei' pe cei la care a venit Cuvântul lui Dumnezeu, profeţii? Şi ei erau. Atunci cum puteţi voi să Mă învinuiţi când Eu spun că Eu sunt Fiul lui Dumnezeu?"

E-109 Unde, plinătatea dumnezeirii se odihnea trupeşte în Fiul lui Dumnezeu. El era manifestarea deplină a lui Dumnezeu. Iată ce în final durerile naşterii... sub acei profeţi, ei bine, ei fiind Cuvântul, au indicat la acea plinătate a lor, plinătatea Cuvântului. Şi apoi în final sistemele au murit când "Cuvântul a fost făcut trup şi a locuit printre noi."

E-110 Priviţi cum era acesta portretizat în Iacob. Priviţi cum era portretizat în Iosif. Exact. Iubit de tatăl lui, urât de fraţii lui fără motiv; el era duhovnicesc, putea să prevadă dinainte lucrurile şi tălmăcea visurile. Şi el nu putea face nimic ca să fie aşa; el era născut aşa. El era predestinat ca să fie aşa, dar era urât de fraţii lui, şi în final l-au vândut pentru treizeci de piese de argint, aproape treizeci, şi a fost ridicat, aşezat la dreapta lui Faraon, închis în închisoarea lui; acolo era un paharnic şi un brutar. Unul a fost pierdut şi celălalt a fost salvat.

E-111 Isus în închisoarea Lui pe cruce, unul a fost pierdut; unul a fost salvat. Exact, iar apoi ridicat în Ceruri, şi aşezat pe tronul lui Dumnezeu. Şi când El va pleca iarăşi, un sunet va merge înainte, "Plecaţi-vă genunchii," şi fiecare limbă să mărturisească. Şi când Iosif a părăsit tronul şi a pornit înainte, o trâmbiţă suna şi fiecare genunche trebuia să se plece; venea Iosif.

E-112 Astfel într-o zi marea Trâmbiţă a lui Dumnezeu va suna; morţii în Cristos vor învia, şi fiecare genunche se va pleca, şi fiecare limbă va mărturisi la acest Cuvânt. Păi după ce va veni El? Pentru ce va veni El aici?

E-113 Observaţi, ea a rodit acest Cuvânt complet care a fost făcut trup sub durerile naşterii profeţilor care strigau, "El vine; El vine; El vine."

E-114 Acum, ea a fost fără profet timp de patru sute de ani conform istoriei şi Scripturii, de la Maleahi până la Ioan. Ei aveau numai teologi, preoţi, păstori. Acum aici ne putem imagina, fără aceştia, în ce fel de condiţie putredă trebuie să fi fost sistemul ei. Patru sute de ani fără un Mesaj direct cu "AŞA VORBEŞTE DOMNUL" de la Dumnezeu! Astfel preoţii, prorocii, şi aşa mai departe au adus-o într-o mizerie groaznică. Ea era putredă.

E-115 Atunci Ioan, promisul Ilie din Maleahi 3, nu Maleahi 4, Maleahi 3, pentru că Isus a spus acelaşi lucru în-în Matei capitolul 11.

E-116 Când ochiul de vultur al lui Ioan a filmat totul cum cred că este exprimat în Epocilor Timpurii a lui Pemberton. Şi el a spus, "Mergeţi şi întrebaţi-L dacă El este Acela, sau să aşteptăm pe un altul." Vedeţi?

E-117 Şi El a spus... Isus, după ce şi-a trimis ucenicii lui înapoi, după ce le-a spus să stea la adunare şi să privească ce se întâmplă şi "Mergeţi şi arătaţi-i lui Ioan aceste lucruri, şi binecuvântat este cel ce nu se poticneşte..." El s-a întors şi s-a uitat la ucenicii Lui şi la poporul cărora le vorbea. El a zis, "Ce aţi ieşit să vedeţi când v-aţi dus să-l priviţi pe Ioan?" El a spus, "Aţi ieşit să vedeţi un om în haine moi?" Şi El a spus, "Eu vă zic vouă, acesta este felul care stă în palate regeşti." El a zis, Aţi ieşit să vedeţi o trestie clătinată de vânt?"

E-118 Cu alte cuvinte fiecare înţepătură care a venit el a scuturat-o prin aceasta. "Eu îţi spun, dacă tu te uneşti cu gruparea noastră noi îţi putem da un salariu mai bun," nu Ioan! "Numai dacă nu vei mai predica împotriva acesteia sau celeilalte, atunci tu poţi să te uneşti cu grupul nostru." nu Ioan.

E-119 A zis, "Atunci ce aţi ieşit ca să vedeţi? Un profet? Şi Eu vă spun vouă, mai mult decât un profet. Că dacă voi puteţi primi aceasta, el este acela despre care a vorbit profetul zicând, 'Eu îl voi trimite pe solul Meu înaintea feţei Mele ca să pregătească calea."' Acesta este Maleahi 3:1; nu Maleahi 4 nicidecum. Aceasta este diferit... Căci când vine acel Ilie, lumea trebuie să fie arsă imediat, şi cel neprihănit va călca în picioare cenuşa celor răi.

E-120 Acum observaţi, Mesajul lui nu i-a mişcat niciodată prea mult din somnul lor eclesiastic. Ei spuneau doar, "Acolo este un om trăsnit; treceţi pe lângă el. Se numeşte singur trăsnit. Încercând să-i înece pe oameni acolo jos în apă." Vedeţi? "Păi, acolo nu-i nimic de omul acela bătrân. Păi, pentru că el nici măcar nu este îmbrăcat cu felul corect de îmbrăcăminte. El are o piele de oaie înfăşurată în jurul lui. Păi, el este aşa sărac ca şi curcanul lui Iov. Păi, din ce seminar a ieşit el vreodată; ce carnet de părtăşie are? Noi nici măcar nu o să colaborăm în adunările lui. Noi îl lăsăm doar să stea acolo jos să moară." Vedeţi? Lumea nu s-a schimbat prea mult; şi nici sistemele ei. "Dar noi îl lăsăm doar să stea acolo jos. El nu are ceva..."

E-121 Ştiţi de ce el nu a făcut-o? Amintiţi-vă, că tatăl lui era preot.
Dar de ce nu a urmat el linia tatălui său, care era un obicei pentru copii să facă aşa în acele zile. Deoarece şi el a avut ceva, un Mesaj mai măreţ. El a trebuit să-l introducă pe Mesia, căci Duhul Sfânt a spus aşa. Acea rămăşiţă mică care a fost adusă înapoi prin Mesajul lui Gabriel acolo jos ştiau că aceasta va fi aşa. Astfel nouă ni s-a spus că el era cam de nouă ani când s-a dus în pustie după ce l-a pierdut pe tatăl său şi pe mama sa, că el s-a dus în pustie căci el trebuia să audă exact, pentru că în acea clădire foarte mare teologică ei au spus, "Acum, eu ştiu că tu trebuie să fi acela care îl va vesti pe Mesia. Isaia a spus că tu vei veni, aşa că tu vei fi Glasul acela. Acum, nu crezi tu că Fratele Jones îndeplineşte aceasta exact?" Şi el ar fi fost uşor de convins. Dar el niciodată nu a învăţat ceva din sistemele lor. Mesajul lui era prea important. El a ieşit afară să stea în pustie.

E-122 Observaţi, că Mesajul lui nu era ca a unui teolog. El folosea simboluri. El a spus, "Oh voi neam de năpârci," numindu-i pe acei preoţi, sistem de şerpi. Unul din lucrurile rele pe care el le¬a găsit în pustie, unul din lucrurile care se furişau, erau şerpii. El se gândea, "Aceasta este cea mai bună comparaţie pe care o ştiu eu." El spunea, "Voi neam de vipere. Cine v-a avertizat de mânia viitoare? Să nu începeţi să spuneţi, 'Noi aparţinem de asta şi de cealaltă,' că Dumnezeu poate să ridice şi din pietrele acestea fii lui Abraham!" Aceste pietre, ce ar fi găsit el în pustie şi pe malul râului.

E-123 De asemenea, "Securea, ce ar fi folosit el în pustie, a fost pusă la rădăcina pomului," ceea ce a văzut el în pustie. "Fiecare pom care nu aduce roade bune, el ştia unde obţinea lemnele de foc, vedeţi, este doborât şi aruncat în foc," făcut din el lemne de foc. Vedeţi, Mesajul lui nu era deloc a unui cleric. El era după natura din pustie, dar el avea Mesajul ca să-l anunţe şi avea credinţa în Mesajul lui ca să spună, "Acel Mesia trebuie să vină, şi, astfel El este chiar între voi acum. Eu vă zic vouă, că este Unul care stă în mijlocul vostru şi pe care voi nu-l cunoaşteţi; a Cărui încălţăminte eu nu-s vrednic să o port. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu Foc!"
"Ioan, cine este EL?"
"Eu nu ştiu."

E-124 Dar într-o zi a venit un om tânăr păşind jos la râu, un om cu înfăţişare simplă, să zicem că bătrânul Ioan Botezătorul stătea acolo, binecuvântatul profet bătrân, şi el s-a uitat peste râul Iordan şi a spus, "IATA, ACESTA ESTE MIELUL LUI DUMNEZEU CARE RIDICA PACATUL LUMII!"
"Cum de Îl cunoşti, Ioan?"
"Acela, care mi-a zis în pustie să mă duc să botez cu apă mi-a zis, 'Peste care vei vedea Duhul pogorându-se, El este Acela care va boteza cu Duhul Sfânt."'

E-125 Mesajul lui nu putea veni dintr-un punct de vedere teologic sau ceva sistem-crez făcut de om. Acesta trebuia să vină direct de la Dumnezeu!
Păi, Mesajul lui nu i-a mişcat pe ei prea mult. Ei se gândeau, "Oh, el a spus că a văzut aceasta; eu mă îndoiesc foarte mult. Eu nu am văzut nimic. Eu m-am uitat peste ale mele... eu nu am putut vedea nimic," au spus preoţii şi ceilalţi.

E-126 Dar el a văzut Aceasta, şi noi ştim că el a văzut-O. Sigur a văzut. Dar aţi observat ce a făcut aceasta?

E-127 Lucrul acesta nu i-a răscolit niciodată din somnul lor; ei au mers înainte şi i-au tăiat capul jos exact la fel. Dar acesta-acesta niciodată nu i-a răscolit pe ei, dar a răscolit rămăşiţa, pe aceia care aveau Viaţa în ei, şi pe câţiva din aceia care aşteptau cu toţii venirea Domnului. Şi Ana în templu, oarbă, o prorociţă care îl slujea pe Domnul prin rugăciuni, şi atunci într-o zi când ea era în Duhul...

E-128 Şi Simeon a prorocit zicând, un om bătrân, a zis, "Duhul Sfânt mi-a spus că eu nu voi vedea moartea până nu îl voi vedea pe Cristosul Domnului."
"Păi," unii dintre preoţi, ştiţi voi, au zis, "sărmanul bătrân.

E-129 El este doar puţin dus, ştiţi voi. Păi, el are acum un picior în mormânt, şi celălalt îi alunecă. Păi, doar lăsaţi-l în pace. El era un om bătrân onorabil, dar el este un fel de..."
Dar voi vedeţi, ce avea el? Aceasta îi era lui descoperit de Duhul Sfânt.

E-130 Acesta este acelaşi lucru care vă este descoperit vouă oamenilor în după-amiaza aceasta. Duhul Sfânt v-a adus aici cu un motiv. La ceva... Duhul Sfânt... Priviţi la aceşti preoţi şi clerici de aici din Metodişti, Baptişti, Catolici, şi toţi. Ei au fost mişcaţi de Duhul Sfânt. Ceasul este aici, încât Duhul Sfânt s¬a mutat peste ei, şi ei aşteptau aceasta, flămânzind. Apoi, doar într-o...
Într-o zi, ştiţi, nu aveau televizor. Mulţumim Domnului pentru acea zi.

E-131 Astfel ei erau jos pe partea dealului în Iudeea. Acolo s-a născut un copil, o stea a apărut, şi aşa mai departe.

E-132 Dar după opt zile mama a adus Pruncul înăuntru, învelit în scutece. Eu spun că erau scutece, am spus, acelea erau... Ei nu aveau nimic ca să îmbrace. Aceasta era un fel de cârpă luată de pe jugul unui bou, mi s-a spus, că acela era scutecul Lui. Aici venea Iosif şi ceilalţi intrând cu acest Prunc micuţ.

E-133 Eu îmi imaginez mamele stând înapoi de la distanţă cu pruncii lor şi cu lucrul de mâna şi toate cele necesare. Spuneau, "Priviţi acolo, vedeţi. Vedeţi, iat-o acolo. Vedeţi, ea a fost însărcinată de la acel om şi iat-o venind înăuntru, să staţi doar departe de ea. Ţineţi distanţa." Ei încă cred acelaşi lucru!

E-134 Însă Maria, cu acel Prunc în braţele ei, pentru ea nu conta ce credeau ei. Ea ştia al Cui Fiu era acesta! Aşa face fiecare credincios care acceptă Cuvântul lui Dumnezeu în inimă! Mie nu-mi pasă ce spun sistemele, voi ştiţi ce este aceasta! Aceasta este promisiunea lui Dumnezeu, ea v-a fost descoperită vouă de Duhul Sfânt când aţi fost preaumbriţi cu puterea Lui. Voi ştiţi unde este aceasta. Nici un om nu are dreptul să predice Evanghelia până când nu l-a întâlnit pe Dumnezeu înapoi în partea din spate a deşertului şi acel Rug Aprins, unde nu există sistem eclesiastic în lume care poate explica aceasta departe de voi. Voi eraţi acolo; aceasta vi s-a întâmplat vouă! Mie nu-mi pasă ce spun sistemele. Voi aţi fost martori la aceasta! Aleluia! Eu mă simt ca acel bătrân de culoare despre care am vorbit, "Eu nu am loc acum aici sus!" Mă simt foarte religios în acest timp, când mă gândesc că aceasta este adevărat-Însuşi Dumnezeu v¬a descoperit vouă!

E-135 Simeon avea promisiunea şezând acolo în camera lui în dimineaţa aceea. Oh, eu presupun că acolo puteau fi câteva sute de prunci aduşi înăuntru în fiecare dimineaţă, cam două milioane şi jumătate de Iudei în ţară, şi aceşti prunci veneau înăuntru şi se năşteau mulţi; la fiecare opt zile mama trebuia să vină să ofere daruri de purificare. Şi acum iată-l pe Simeon venind, şezând acolo, ştiţi voi, poate citind sulul lui Isaia; eu nu ştiu. Dar totul dintr-o dată...

E-136 Acum dacă Duhul Sfânt ţi-a făcut o promisiune, Duhul Sfânt trebuie să-şi ţină acea promisiune. Dacă acesta este cu adevărat Dumnezeu, El... dacă El...

E-137 Dacă un om vine şi spune un anumit lucru, Dumnezeu nu-l urmează, aceasta nu este Scriptură de la început; uit-o. Şi dacă el spune că aşa este, şi Dumnezeu totuşi nu o urmează, ea încă este greşi tă

E-138 Pentru că Dumnezeu îşi interpretează Mesajul Său. El este Propriul Său interpret. Ce spune El se împlineşte, şi apoi Dumnezeu a spus ascultaţi-L pentru că acesta este Adevărul. Aceasta este doar judecată sănătoasă. Dacă El spune că aceasta se întâmplă şi ea se întâmplă, asta spune tot. Aceasta trebuie să fie de fiecare dată exact Adevărul deoarece Dumnezeu nu spune minciuni.

E-139 Şi apoi astfel stătea acolo Simeon suferind această persecuţie. El era rămăşiţa. El l-a auzit pe Ioan. Şi mica rămăşiţă din acea zi... Şi aici stătea el ascultând la acest sul şi ştiind, eu vreau să spun ştiind că Ioan va veni căci el era-el era parte din rămăşiţă; Cuvântul i-a fost descoperit lui. Şi totul dintr-o dată, când acel Prunc a venit în templu, aceasta era datoria Duhului Sfânt să descopere că Acesta era acolo, astfel el mişcat de Duhul, a ieşit din camera mică de studiu, chiar jos prin hol, a atins acel rând de femei, venind jos de-a lungul rândului de femei până când el a ajuns jos unde era Pruncul şi toţi stăteau deoparte, el a ridicat copilul în braţele lui, şi a spus, "Doamne, lasă pe robul Tău să plece în pace că ochii mei au văzut salvarea Ta."

E-140 Şi în acel timp, o alta din puţinii Aleşi din acea zi era Ana, o prorociţă. Ea şedea acolo, oarbă, într-un colţ, a crescut oarbă. Iat-o venind, condusă de Duhul, printre toate femeile şi mulţimea îngrămădită înăuntru şi în afara templului, până când ea a venit drept unde era Copilul Cristos.

E-141 Dacă Duhul Sfânt a putut conduce o femeie oarbă la El, ce să zicem despre un grup de penticostali care ar trebui să aveţi vederea ochilor voştri! Eu nu vreau să merg mai departe; voi ştiţi de acolo înainte. Observaţi, oh Doamne, cum de acea biserică trebuia să fie într-o mizerie groaznică din nou. Noi... Ea cu siguranţă trebuia să fie în acea zi. Dar aceasta a zguduit mica rămăşiţă, aşa cum am spus.

E-142 Acum hai să fim cinstiţi. Dacă noi vedem acea biserică în acea condiţie astăzi, nu am ajuns noi iarăşi la acel timp? Acum, uitaţi-vă numai la lucrurile promise de Biblie care urmează să se petreacă în acest timp în biserică. Noi ştim ce se petrece în lume şi noi vedem că acesta este la sfârşitul ei. Acum hai să privim la biserică.

E-143 Ea, biserica, a avut durerile naşterii sub Luther. Acum, noi ştim că sunt şapte epoci ale bisericii şi şapte mesageri la acele şapte epoci ale bisericii conform cu Apocalipsa. Acum când Luther trebuia să vină, aceasta cu certitudine a aruncat biserica în durerile naşterii, dar aceasta a avut ca roadă pe Luther. Asta¬i adevărat.

E-144 După aceasta, ea a intrat în încurcătură din nou, astfel că ea a rodit un Wesley. Asta-i adevărat.
A rodit din nou, şi a adus ca rod un Penticostal.

E-145 Fiecare din mesagerii din epocile lor, au zguduit... înapoi la Cuvânt, Mesajul din epoca lor, Mesajul despre, conform cu Biblia. Eu am aceasta, o carte va ieşi despre aceasta, comentariile primelor patru capitole ale Apocalipsei. Citiţi-o, de îndată ce reuşim să o imprimăm, şi aceasta dovedeşte fără vreo umbră de îndoială ce era mesajul lui Luther, justificarea; ce este sanctificarea, următorul proces în naşterea naturală, şi apoi au venit Penticostalii. Exact.

E-146 Acum, observaţi, fiecare epocă a zguduit biserica şi i-a dat durerile naşterii. Dar ce au făcut ei? După ce au venit durerile naşterii, în loc să meargă înainte cu Cuvântul, ei au adunat o grămadă de oameni împreună întocmai cum au făcut şi cei dintâi. Aceasta este exact. Imediat după zguduirea Apostolilor, apoi noi o găsim căzând din nou. Apoi noi vedem venind mulţi dintre ceilalţi, Agab şi mulţi din marii reformatori demult la început. Fiecare epocă a făcut, după cum aţi studiat în Consiliul de la Pre-Niceea, Părinţii de la Niceea, şi toată aceea, şi le găsiţi toate acolo, fiecare epocă a fost zguduită de fiecare dată când a apărut un mesager cu "AŞA VORBEŞTE DOMNUL."

E-147 Acum, ea este în cel mai rău stagiu, conform cu Scriptura, din câte a fost ea. Noi suntem în Epoca Bisericii Laodicea, "O epocă a bisericii bogată dar oarbă fără ca să o ştie!"

E-148 Nu a existat niciunde în Biblie ca Cristos să fi fost pus vreodată afară din biserică ci numai în Epoca Laodicea. Ea este în cel mai rău stagiu; ea este mai putredă de cum a fost vreodată. Spunea: "Eu stau ca o regină, nu am nevoie de nimic"

E-149 "Şi nu ştii că eşti goală şi mizerabilă, oarbă, săracă, şi nu o ştii." Da, domnule. Zicea, ,,Te sfătuiesc, să vii să-ţi cumperi alifie pentru ochi ca Eu să pot să-ţi deschid ochii." Şi aceasta va¬aceasta cu certitudine va... Alifia pentru ochi a lui Dumnezeu cu certitudine va aduce Lumină bisericii dacă ea vrea să-şi deschidă ochii la ceea ce a spus Dumnezeu.

E-150 Observaţi repede acum. Acum, ea este în faza aceea; fără nici o umbră de îndoială noi suntem în Epoca Bisericii Laodicea.

E-151 Acum, Mesagerul ei este promis, în Maleahi capitolul 4. El a promis să facă aceasta, şi Mesajul trebuie să aducă înapoi Cuvântul, să aducă poporul înapoi la Cuvânt. Naşterea urmează să fie. Ea trebuie să fie născută printr-o naştere, conform cu Maleahi 4.
În lumea bisericii de astăzi, sunt două sisteme care lucrează.

E-152 Acum ascultaţi foarte îndeaproape. Acum, eu vreau să văd dacă o să spuneţi "Amin" la aceasta. Sunt două sisteme care lucrează în lumea bisericii astăzi, eu îmi voi da aceasta jos de pe umăr, şi atunci am terminat-o cu ea. Noi cu toţii ştim căci-căci este Cuvântul lui Dumnezeu şi sistemul denominaţional. Există cele două sisteme la lucru. Chiar aşa cum au fost ei, Iacob şi Esau, unul după Duhul, celălalt după fire. Şi ce este aceasta? Esau şi Iacob se luptau în pântecele mamei chiar în timpul când au fost născuţi. Şi aşa sunt denominaţionalii şi Cuvântul luptându-se unul împotriva celuilalt. Ei erau de când Luther mai întâi a adus prima reformă. Eu sper că aceasta este destul de simplu ca voi să puteţi înţelege. Vedeţi?

E-153 Aceşti bărbaţi, dacă ei pot să ridice aceasta şi să iasă cu ea, ei pot să o facă mai înţeleasă, vedeţi, ca s-o aducă la un punct unde voi aţi înţelege-o. Eu vreau numai ca să aşez această Sămânţă, dar eu sper că ei o vor face să vină la Viaţă. Observaţi. Vedeţi?

E-154 Aceasta întotdeauna a fost aşa. Acesta este motivul că ea poartă durerile naşterii, pentru că există o luptă în ea.

E-155 Acolo este un Esau, doar un om din lume, foarte religios; şi oh, el este în regulă, băiat bun, curat" moral atât cât ştiu eu, dar el nu ştie nimic despre acel Drept de Întâi Născut! El este născut în felul acesta. El este format în acest fel.

E-156 Şi Iacob, mie nu-mi pasă ce este el, el vrea acel drept de întâi născut! El este cel duhovnicesc.

E-157 Şi ei doi sunt astăzi în pântecele bisericii. Acolo-i un mare şi măreţ sistem încercând să se formeze numit Consiliul Mondial al Bisericilor. Şi din pântecele bisericii se rodesc doi copii. Voi notaţi numai cuvintele mele. Al lumii...

E-158 Cuvântul trebuie să nască Biserica Miresei Cuvântului. Din biserică trebuie să se nască afară din ea o Mireasă pentru Cristos. Acei care au adormit în toate epocile vor forma această Mireasă care iese la Cuvântul la care ies ei afară. Ca de la picioarele voastre venind la cap. Ea devine-devine mai mare, şi voi trebuie să aveţi mai mult, şi aşa mai departe. Şi aşa cum creşte trupul, aşa creşte Trupul lui Cristos. Şi apoi în final Capul va veni la Acesta, Capul acestuia va veni. Acum, dacă noi observăm, că totul este-este în legătură cu Capul. Capul face întorsătura, tragerea.

E-159 Dar aceste sisteme nu vor creşte afară din ea, deoarece acesta este un sistem, şi acesta nu poate rodi... un scaiete nu poate rodi o grămadă de grâu. Însă ele sunt amândouă în acelaşi câmp, udaţi de aceeaşi apă şi aceeaşi lumină a soarelui! Unul este Cuvântul; unul nu este Cuvântul. Cei doi se luptă; ei s-au luptat de la prima reformă, şi ei încă se luptă.

E-160 Acum, eu nu trebuie să merg mai departe cu aceasta, nu-i aşa? Cu siguranţă că voi ştiţi despre ce vorbesc. Da, domnule. Iată-ne. Acolo este sistemul vostru.În ce sistem sunteţi voi?

E-161 Numai imaginaţi-vă acum. Dacă aţi fi trăit în trecut în alte zile sub zguduirile profeţilor lui Dumnezeu şi Cuvântul să vină înainte, în ce parte aţi fi vrut să fiţi acolo în trecut?

E-162 Ei bine voi aveţi aceeaşi alegere astăzi. Ea se pregăteşte să rodească Cuvântul perfect acolo înapoi, şi Cuvântul vine pentru Mireasa Cuvântului. Cum o-o femeie este o parte din bărbat, luată din el, astfel Biserica va trebui să fie o Biserică statornică Cuvântului, fiecare cuvânt din Biblie! Nu sisteme, dogme, şi nimic adăugat la acesta; acesta trebuie să fie un neamestecat, Cuvânt pur virgin! Adevărat!

E-163 Sub zilele de lumină ale lui Luther când zăvorul bisericii s-a rupt, Luther a forţat. Ea a intrat în dureri, dar el a venit înainte "Cel drept va trăi prin credinţă. Şi aceasta nu este împărtăşirea."

E-164 Acum, noi aflăm, că în zilele lui John Wesley, ea a dat din nou dureri, dar ei erau, acolo era născut un Wesley! Dar ce a făcut el? S-a dus direct înapoi aşa cum a făcut mama.

E-165 Apoi în zilele Penticostalilor, taţii voştri şi mamele voastre au ieşit din acel lucru şi l-au urât! Ei au ieşit pe stradă, mama voastră fără ciorapi lungi pe ea, bătând într-o cană veche din tablă, şi vorbind despre botezul cu Duhul Sfânt, şi cu ceva chitară veche. Ei s-au aşezat la colţurile străzii, pe poteci, stăteau toată noaptea în închisoare. Şi noi suntem atât de formali, şi ne-am întors înapoi într-o organizaţie, şi ne-am făcut aceeaşi murdărie. I-au tras pe fii lor înapoi înăuntru, de unde au ieşit. S-ar întoarce pe partea cealaltă în mormânt! Lor le-ar fi ruşine cu voi. Eu ştiu că aceasta este greu, dar este Adevărul. [Adunarea spune "Amin."]

E-166 Voi spuneţi, "Eu credeam că tu îi iubeşti pe oameni." Dacă dragostea nu este de îndreptare, atunci cum vreţi să produceţi dragoste? Dragostea este corectivă, şi eu iubesc lumea... Eu sunt-eu sunt plin de râvnă pentru Biserica lui Dumnezeu.

E-167 Şi să văd aceste sisteme care o constrâng sub dogme care au putrezit-o, şi Dumnezeu declarând Cuvântul Lui ca fiind Adevărul, şi totuşi ei ţin la sistem! Amin! [Adunarea spune "Amin." – Ed.] Aceasta-i adevărat. Voi ştiţi că este adevărat, frate, soră. ["Amin."] Este pur şi simplu aşa. Aceasta este o cale simplă de a o spune. Aceasta-aceasta nu este o descompunere din Greacă şi altele, ci aceasta este o descompunere şi o arătare a bunului simţ. Sigur că voi puteţi înţelege aceasta. Doi cu doi fac patru, vedeţi. Acum, noi ştim că aceasta este adevărat.

E-168 Acum, Cuvântul trebuie să producă Mireasa.
Însă vechiul sistem trebuie să-şi ţină modelul lui; acesta trebuie să producă un Esau care şi-a vândut dreptul de întâi născut.

E-169 Iată-l venind; eu îl simt! Eu sper că nu credeţi că sunt trăsnit, dar dacă sunt, lăsaţi-mă în pace. Eu mă simt bine aşa. Eu sunt mai bine aşa, decât cum eram în celălalt fel. Eu poate sunt trăsnit pentru lume, dar eu-eu ştiu unde sunt. Eu ştiu unde stau.

E-170 Uitaţi-vă, acesta urmează să producă un copil mort, un sistem eclesiastic care o să aducă toate denominaţiunile împreună ca să producă un Esau care-l urăşte pe Iacob! Amin. Eu sper că vedeţi aceasta. Un născut mort, o denominaţiune moartă, ei toţi mergând împreună.

E-171 Oh credincioşi ai Cuvântului, predaţi-vă Mesajului meu!
Ascultaţi-mă, nu Mesajul MEU ci Mesajul LUI pe care El îl declară ferm ca fiind Adevărul. Voi trebuie să alegeţi de undeva. Voi nu puteţi sta liniştiţi după aceasta. Voi trebuie să faceţi alegerea voastră.

E-172 Vă amintiţi în ziua cealaltă jos la Westward Ho acolo, în acea dimineaţă, la acel dejun, cum Domnul m-a lăsat să vă arăt acel grâu, cum a venit el sus prin Luther, prin Wesley, şi floarea, şi aşa mai departe, şi înmuguriri micuţe, fiecare biserică reprezentată într-o tulpină de grâu, şi apoi s-a întors înapoi în acel grâu aşa cum era, şi acolo era acea micuţă coajă, arăta exact ca bobul adevărat de grâu. Când ieşiţi afară şi vă uitaţi, dacă nu vă cunoaşteţi grâul, o să spuneţi, "Voi aveţi grâu aici," dar aceasta este numai coaja. Şi apoi deschideţi acea coajă, şi în ea nu este grâu deloc. Înapoi acolo este un micuţ germene de viaţă rodind. Luaţi o lupă şi uitaţi-vă la el. Şi când Penticostalii au ieşit prima dată, aceştia erau atât de apropiaţi, Isus a spus în Matei 24:24, "Ar amăgi chiar şi pe cei Aleşi dacă ar fi cu putinţă." Ce trebuia să facă? Un sprijinitor pentru grâu. Este adevărat? [Adunarea spune "Amin." – Ed.] Acum, spicul...

E-173 Uitaţi-vă aici, frunza nu arată ca bobul care a intrat, şi nici spicul; dar aceasta este puţin mai mult ca el, şi pleava este cu mult mai mult ca acesta. Dar totuşi acesta nu este încă grâul. Acesta este cărăuşul grâului.

E-174 Nu vedeţi cum acele Mesaje au venit cu dureri de naştere?
Dar Viaţa a ieşit afară de acolo ca să se ducă la următorul mesaj. Viaţa a ieşit din Luther în mesajul lui Wesley, din mesajul lui Wesley a ieşit în mesajul Penticostal. Acum este timpul din nou, ca să părăsească pleava. Şi care este cauza? Acolo este natura în fiecare formă declarând că acesta este Adevărul.

E-175 Acum vedeţi de ce eu... Voi credeţi că eu sunt trăsnit.
Poate că sunt, aşa cum am spus, dar există ceva în mine; eu nu pot să opresc aceasta. Eu niciodată nu am pus-o acolo. Aceasta niciodată nu a venit prin propria mea alegere. Acesta este Dumnezeu! Şi El confirmă aceasta ca să dovedească că acesta este Adevărul, să-l facă Adevărul. Nu ca şi cum eu aş avea ceva împotriva lui Luther şi Wesley, Penticostalilor sau Baptiştilor, sau oricine, nimic împotriva nimănui; sistemele sunt acelea împotriva cărora sunt deoarece Cuvântul este împotriva lor; nu omul. Uitaţi-vă la aceşti preoţi şi eclesiastici şezând aici astăzi. Ei nu ar fi fost aici dacă ar fi ascultat de sistem, dar ei au o simplă cutezanţă a Cuvântului lui Dumnezeu de a păşi afară şi a-l accepta! Aleluia înseamnă "Lăudaţi pe Dumnezeul nostru". Aceasta nu vă vor răni. [Cineva spune "Amin" – Ed.] Înseamnă "Aşa să fie." Eu cred aceasta. Eu cred şi ştiu că acesta este Adevărul! Acesta este confirmat că este Adevărul! Într-o zi o să vă daţi seama, poate prea târziu. Acum, priviţi. Priviţi.

E-176 Biblia spune că "Soţia Lui s-a pregătit", la sfârşitul epocii.
Cum s-a pregătit Ea, să devină soţia Lui. Şi ce a făcut Ea? ce fel de îmbrăcăminte avea pe Ea? Propriul Lui Cuvânt. Ea era îmbrăcată în Neprihănirea Lui. Iată cum arată ea. Aşa este. Vedeţi?

E-177 Vedenie! Observaţi, acum încheiem. Eu vreau să spun acest singur lucru, chiar înainte de încheiere. Aceasta este ceea ce mă călăuzeşte să spun asta. Eu am "AŞA VORBEŞTE DOMNUL." Dacă un om ar spune aceasta fără... punând aceasta în propria lui gândire, el ar fi un făţarnic şi ar trebui să meargă în iad pentru aceasta. Adevărat. Dacă el ar încerca să adune o grămadă de oameni, oameni minunaţi ca aceştia, şi i-ar amăgi, păi el ar fi un diavol în trup omenesc. Dumnezeu nu l-ar onora niciodată. Voi credeţi că Dumnezeu ar onora un diavol sau o minciună? Niciodată. Vedeţi? Aceasta merge pe deasupra capetelor lor, şi ei nu pricep aceasta, şi El îi trage pe Aleşi afară.

E-178 Uitaţi-vă la toţi profeţii de-a lungul epocii, cum i-a scos El pe Aleşi.
Uitaţi-vă, venind jos chiar până la reformă. Cum, Biserica Romano Catolică au ars-o pe Ioana de Arc pe rug, pentru că era o vrăjitoare. Aceasta-i adevărat. Mai târziu ei au aflat că ea nu era; ea era o sfântă. Desigur că ei făcuseră o penitenţă, au săpat afară trupurile preoţilor şi le-au aruncat în râu, dar, ştiţi, aceasta nu o rezolvă în cărţile lui Dumnezeu. Nu. Ei l-au numit aşa şi pe Sfântul Patrick, vedeţi, şi el este cam atât de mult cât sunt eu unul. Astfel, noi observă, uitaţi-vă la copiii lui. Uitaţi-vă la locul lui; uitaţi-vă câţi au omorât. Uitaţi-vă la martiraj şi vedeţi câţi au fost omorâţi acolo. Voi vedeţi, nu este aşa.

E-179 Dar pretenţiile oamenilor, nu o fac să fie aşa. Este ce a spus Dumnezeu şi dovedeşte, este Adevărul. O dovedesc toate lucrurile. "Cercetaţi toate lucrurile. Păstraţi ce este bun."

E-180 Nu daţi atenţie mesagerului; uitaţi-vă la Mesajul acestuia.
Aceasta este. Nu el este acela. Nu observaţi persoana mică pleşuvă, ştiţi voi pentru aceasta; acesta este numai o-numai o fiinţă umană, voi ştiţi, şi apoi noi suntem cu toţii la fel. Dar priviţi ceea ce se întâmplă. Priviţi ce declară acesta. Eu am fost luat...

E-181 Acum, eu ştiu că oamenii spun tot felul de lucruri, şi noi ştim că o mulţime din ele nu sunt corecte. Eu nu pot răspunde pentru ce spune orice om. Eu trebuie să răspund pentru ceea ce spun eu. Şi eu pot numai să spun dacă acesta este Adevărul sau nu, şi eu¬eu-eu sunt unul care trebuie să fie răspunzător pentru aceasta, nu pentru ceea ce spune altcineva. Eu nu pot judeca pe nimeni. Eu nu am fost trimis ca să judec, ci să predic Mesajul.

E-182 Observaţi, eu urma să am o previziune a Bisericii. Şi am fost luat de cineva pe care eu nu-l puteam vedea, şi am fost aşezat ca pe o tribună. Şi am auzit cea mai dulce muzică pe care am auzit-o vreodată. Şi m-am uitat, venind... o mulţime de micuţe doamne cam de, păreau să fie, oh, în vârsta cam de douăzeci de ani, optsprezece, douăzeci, şi ele toate aveau părul lung şi erau îmbrăcate în rochiţe diferite, îmbrăcate model, şi ele mărşăluiau în pas perfect cu acea muzică cât se putea de bine. Şi ele au plecat din stânga mea mergând în jur pe aici, şi eu le priveam. Şi m-am uitat apoi să văd cine vorbea cu mine, şi eu nu am putut vedea pe nimeni.

E-183 Apoi am auzit venind o orchestră rock-'n'-roll. Şi când m-am uitat acolo la dreapta mea, venind pe partea asta, venind înapoi, aici veneau bisericile lumii. Şi unele din... fiecare purtând steagul lor de unde erau, unele din cele mai murdare lucruri pe care le-am văzut vreodată în viaţa mea! Şi când a venit sus biserica Americană, era cea mai îngrozitoare pe care am văzut-o vreodată. Tatăl ceresc este Judecătorul meu. Ele erau îmbrăcate cu aceste fuste gri de pălăvrăgeală cu coadă, ca una din fetele de la bar, fără partea din spate aici sus, ţinând-o sus ca o bucată de hârtie gri, şi dansând ca dansul hula; vopsea, scurt, părul scurtat; fumând ţigări, şi răsucindu-se, aşa cum mergeau în pas de rock-'n'-roll.

E-184 Şi am spus, "Este aceasta biserica Statelor Unite?"
Şi Glasul a spus, "Da, este."
Şi când au trecut, ele trebuiau să ţină aşa şi să pună hârtia înapoia lor când au trecut.
Eu-eu am început să plâng. Eu-eu doar m-am gândit, "Din toată munca mea şi tot ce am făcut eu şi tot ceea ce am făcut noi lucrătorii împreună..." Şi fraţilor, eu, eu nu ştiu cât de mult credeţi voi despre aceste vedenii, dar acesta este Adevărul pentru mine; aceasta întotdeauna s-a dovedit a fi adevărat. Când eu am văzut aceasta şi ştiind ce se petrece, inima mea părea că se rupe în mine. "Ce am făcut eu? Cum te-am pierdut eu pe Tine? Eu am stat chiar pe acel Cuvânt, Doamne, şi cum am putut să fac asta?"

E-185 Eu mă gândeam, "De ce mi-ai dat Tu mie o vedenie nu demult şi m-am văzut pe mine acolo? Şi am spus, 'Ei bine, va trebui să fie judecate?' Şi El a spus, 'Grupul lui Pavel, de asemenea.' Am spus, 'Eu am predicat acelaşi Cuvânt ca şi el."' Oamenii De Afaceri Creştini au publicat acest articol. Şi eu am spus, "De ce? De ce ar fi aceasta aşa?"

E-186 Şi eu am văzut acea grămadă de curve trecând aşa, toate îmbrăcate aşa şi numită, "Biserica Miss US.A." Doar am leşinat.

E-187 Apoi, direct, am auzit acea muzică cu adevărat dulce din nou, şi aici venea aceeaşi micuţă Mireasă trecând iarăşi. El a spus, "Aceasta este ce vine totuşi afară." Şi când a trecut, Ea era exact ca Aceea care era în primul loc, păşind în ritmul muzicii Cuvântului lui Dumnezeu, mărşăluind. Şi când am văzut eu aceasta, eu stăteam cu amândouă mâinile în sus plângând aşa. Când mi-am revenit, stăteam în veranda mea privind drept de-a lungul câmpului.

E-188 Ce? Ea trebuie să fie aceeaşi Mireasă, acelaşi fel, construită din acelaşi fel de material din care era Ea în primul loc. Acum citiţi Maleahi 4 şi vedeţi dacă noi nu trebuie să avem un Mesaj în ultimele zile care va întoarce inimile copiilor spre părinţii lor, înapoi la Mesajul Penticostal original Cuvânt cu Cuvânt. Fraţilor, noi suntem aici!

E-189 Acum, această biserică trebuie să primească un semn. Şi ultimul ei semn, noi găsim aici în-în Scripturi... Vedeţi acum, vedeţi, marile dureri de naştere erau în Epoca Laodicea. Aceasta este născută. Biserica lor este născută din nou. Nu...

E-190 Nu va mai fi niciodată o altă organizaţie. Oricine ştie că de fiecare dată un mesaj a mers înainte... Întrebaţi-i pe aceşti istorici. După ce un mesaj a mers înainte, o organizaţie a ieşit din acesta; oh, Alexander Campbell, şi toate celelalte, Martin Luther şi totul, ei au făcut o organizaţie din aceasta. Şi de obicei un mesaj merge numai pentru aproximativ trei ani, o trezire. Acesta a mers pentru cincisprezece ani, şi nici o organizaţie nu a ieşit din acesta. De ce? Pleava era ultima. Noi suntem la sfârşit.

E-191 Vedeţi durerile naşterii? Vedeţi care-i cauza? Numai o rămăşiţă va fi adusă afară. Numai o rămăşiţă va fi adusă afară. Şi de aceea eu plâng şi mă sforţez şi împing şi pun deoparte toate favorurile pe pământ de la oameni ca să găsesc favoare cu Dumnezeu şi doar să înaintez în Cuvântul Său.

E-192 Ea este în dureri. Aceasta este cauza. Ea urmează să dea naştere. Ea trebuia să facă alegerea ei. Scrisul de mâna este pe perete. Noi vedem că pământul cam este gata de plecare. Asta-i adevărat. Şi noi vedem biserica; ea este aşa de putredă, ea cam este gata să plece. Şi durerile naşterii sunt la toată aceasta, şi la lume şi la biserică.

E-193 Şi este pe cale să fie născută o lume nouă şi o nouă Biserică născută ca să meargă la aceasta, pentru Mileniu.Noi ştim asta.

E-194 Uitaţi-vă. Dumnezeu îi dă ei... Şi ascultaţi la aceasta îndeaproape acum, în încheiere, semnul ei final, Mesajul ei final; semnul ei final. Semnul ei final este că ea trebuie să ajungă în condiţiile în care era ea la început; lumea, biserica.

E-195 Uitaţi-vă cum era aceasta la început, toţi acei ani, fără, de la Maleahi până la Isus. Uitaţi-vă la ea, în toţi anii, şi uitaţi-vă la toate acestea acolo în urmă, au intrat cu corupţie în aceasta. Uitaţi-vă la pământ, cum era acesta în fiecare timp, ca zilele lui Noe, şi aşa mai departe. Trebuie să fie în acelaşi fel de simbol, şi noi vedem aceasta. "Cum era în zilele lui Noe." Vedem toate aceste lucruri întocmai modelându-se.

E-196 Apoi noi primim un semn final. În Luca capitolul 17, versetul 28, Isus a spus, "Aşa cum era în zilele Sodomei, aşa va fi la venirea Fiului omului." Căci, cum era în Sodoma, vedeţi. Acum, Isus a citit aceeaşi Biblie, aceeaşi Geneză pe care o citim noi. Acum, îndeaproape, nu pierdeţi aceasta! Aceeaşi Biblie pe care o citim noi, a citit-o Isus. Şi El a spus Bisericii Lui, "Priviţi înapoi şi vedeţi când se întorc iarăşi zilele Sodomei, oameni perverşi, oameni pierzându-şi al lor natură.

E-197 Uitaţi-vă la homosexualism cum este acesta în creştere în întreaga lume astăzi. Şi ziarul chiar recent. Voi ar trebui să veniţi în biroul meu şi să citiţi scrisori de la mame pentru băieţii lor. Şi homosexualismul este într-o creştere de, eu cred că aceasta este de douăzeci sau treizeci la sută în-în California doar pe anul trecut. O mare grămadă de... chiar de oameni din guvern s-au dovedit a fi homosexuali. Voi bărbaţi din guvern ştiţi aceasta. În revista voastră, eu am citit-o. Şi în diferite lucruri care au avut loc, dacă voi...

E-198 [Cineva în adunare dă un mesaj în limbi şi tălmăcirea – Ed.] Am adevărata înţelegere a Scripturii. Este exact ce a spus Dumnezeu că va avea loc. "Lăsaţi ca cei ce vorbesc în limbi de asemenea să se roage ca să poată şi tălmăci."

E-199 Aceasta să fie adevărat, eu v-am spus Adevărul, apoi Dumnezeu este aici confirmând aceasta. Acesta este Adevărul, asta-i adevărat.

E-200 Acum priviţi. Care a fost acel ultim Mesaj pe care l-a spus Isus? "Cum era în zilele Sodomei." Acum priviţi. Chiar înainte ca lumea Neamurilor să fie arsă, focul. Acum, încercaţi să înţelegeţi. Ce s-a întâmplat? Acolo erau o grămadă de oameni, membri de biserică căldicei ca Lot şi grupul lui, jos în Sodoma. Acolo era un alt om care ieşise deja din aceasta. El nu era înăuntru de la început. Acesta era Abraham, acela care avea o promisiune a unui fiu care urma să vină. Voi înţelegeţi? Spuneţi, "Amin." În ordine.

E-201 Şi acum, chiar înainte ca punctul culminant al distrugerii să vină, Dumnezeu i-a apărut lui Abraham în multe forme, dar de data aceasta El a apărut ca un Om. El era un Om. Şi el s-a apropiat de Dumnezeu.

E-202 Acum voi ziceţi, "Acesta nu era un Om."
A fost Dumnezeu în om. Abraham L-a numit, "Elohim" A fost un Om.
Şi, uitaţi-vă, El s-a aşezat, cu spatele Lui întors către cort, şi El a spus, "Unde este Sara, nevasta ta?"

E-203 A spus, "Ea este în cort înapoia Ta."
A spus, "Eu te voi vizita pe tine conform cu timpul vieţii, că Eu ţi-am făcut o promisiune." Şi Sara a râs. Şi el a spus, "De ce a râs Sara?" Vedeţi?
Acum iată ce s-a întâmplat în acea zi. Exact ca să arate ultimul semn pe care l-a văzut Abraham, grupul Ales tras afară departe de Sodoma, acum nu pierdeţi această pildă, orice aţi face. Grupul care a fost tras afară care nu era în Sodoma de la început.

E-204 Dar doi dintre Îngeri au coborât în Sodoma, şi când au ajuns acolo, noi îl găsim pe Lot. Şi l-a găsit pe acesta într-o condiţie decăzută, toţi homosexualii şi perversiunile; voi ştiţi povestea.

E-205 Dar acolo era Unul care stătea cu Abraham, era Elohim.
Ei au predicat acolo Cuvântul, predicând Cuvântul, i-a lovit cu orbire, şi ei nu au putut găsi uşa. Iată ceea ce este astăzi.

E-206 Dar Acela care era cu grupul care a fost tras afară, făcuse o minune înaintea lui Abraham ca să arate Cine era El, şi era cu Abraham.
El a spus, "De ce a râs Sara?" privitor la acest prunc. Şi Sara a ieşit şi a spus că ea nu a râs. El a zis, "Ba da ai râs." Şi El ar fi omorât-o chiar acolo dacă ea nu era o parte din Abraham.

E-207 Astfel ne-ar fi ucis Dumnezeu şi pe noi dacă nu eram o parte din Cristos. Mila lui Cristos este totul ce ne ţine pe noi împreună, noi îndoielnicii şi pervertitorii în Cuvânt.

E-208 Dar observaţi, observaţi ce s-a întâmplat. Isus s-a întors înapoi, şi a spus, "Cum a fost în zilele lui Lot, aşa va fi la timpul sfârşitului când Fiul omului începe să Se descopere." Vedeţi? "Fiul omului", în Biblie este întotdeauna un profet. Vedeţi, El a venit în trei nume de fii: Fiul omului, Fiul lui Dumnezeu, Fiul lui David. Vedeţi? Şi El a pronunţat numele Lui "Fiul omului" pentru că aceasta era lucrarea pe care El o făcuse, a unui Profet, văzător. A spus, "Cum a fost în zilele lui Noe, când Fiul omului începe să Se descopere, acela va fi timpul sfârşitului."

E-209 Acum, hai să ne gândim, doar pentru un minut. Niciodată nu a avut lumea un mesager peste toată lumea. Noi i-am avut pe Finneys, Sankeys, Moodys, Finneys, Knox, Calvins, şi aşa mai departe, toţi mesageri în jurul lumii, la biserică în aceste dureri ale naşterii. Dar niciodată nu am avut noi un om mergând cu un mesaj internaţional, până în aceste zile, cu numele lui terminându-se în H-A-M. A-B-R-A-H-A-M care are şase litere... A-B-R-A-H-A-M este cu şapte litere.

E-210 Noi avem unul astăzi numit G-R-A-H-A-M, şase litere, şi şase este numărul lumii, ziua creaţiei. Când a avut lumea vreodată un om jos în ea acum, predicând jos în cosmos, acolo jos în lume, acolo jos chemând oamenii afară, "Pocăiţi-vă, pocăiţi¬vă! Pieriţi sau ieşiţi afară din aceasta," până în această epocă. G-R-A-H-A-M. Uitaţi-vă ce face el, predicând Cuvântul, orbind pe cei de afară, chemând, "Ieşiţi afară," un mesager de la Dumnezeu. Isus a spus că va avea loc chiar când Fiul omului Se va descoperi. Acum, aceasta, unde este aceasta? Acolo afară în ordinele bisericii, lumea. Şi ei încep să îl urască pe om, pentru aceasta.

E-211 Dar amintiţi-vă, acolo de asemenea, a fost un grup care era un grup spiritual, grupul lui Iacob, nu grupul lui Esau; este un grup al lui Iacob care se uita după fiul care nu era în acel Babilon. Şi ei au primit un Mesager. Înţelegeţi voi? Abraham, A-B-RA¬H-A-M, ei au primit un mesager. Şi acel Mesager, care a fost măreţul, remarcabilul lucru pe care l-a făcut El, ca să arate că ei erau la timpul sfârşitului? El a discernut gândurile care erau în mintea lui Sara.

E-212 Şi Isus, Fiul lui Dumnezeu, care a fost făcut trup, arătând că Duhul lui Dumnezeu va veni înapoi jos în acel grup mic Ales de la timpul sfârşitului, şi Se va descoperi în acelaşi fel. Durerile naşterii! Oh, Frate, te rog încearcă să înţelegi. Încearcă din greu. Deschideţi-vă inimile voastre numai un minut. Uitaţi¬vă la Cristos. Acelaşi Dumnezeu este chiar aici acum. El este acelaşi Unul; El a promis aceste lucruri. Şi dacă El le-a promis, El cu certitudine este în stare să le facă.

E-213 Să ne plecăm capetele noastre doar un moment. Eu vreau ca voi să vă gândi ţi chiar solemn.

E-214 Tată, aceasta este în mâinile Tale acum, eu am făcut tot ce am putut face. Eu mă rog ca Tu să ajuţi poporul să-să înţeleagă. Sămânţa a fost plantată; toarnă apa, Duhul peste Aceasta, Doamne, şi udă Aceasta pentru slava Ta. Dacă eu am făcut o greşeală, Doamne, eu nu am vrut s-o fac. Eu mă rog, Dumnezeule, ca-ca Tu să tălmăceşti Aceasta corect, inimilor lor ca ei să poată vedea şi înţelege. Aprobă aceasta, Doamne. În Numele lui Isus mă rog. Amin.

E-215 Domnul să vă binecuvânteze. Eu vă iubesc. Acest Dumnezeu care a predicat acest Cuvânt, acest Dumnezeu care este răspunzător pentru acest Cuvânt... Eu sunt răspunzător doar ca să Îl spun; El este Acela care trebuie să-L însufleţească. Acelaşi Dumnezeu este aici.

E-216 Acum câţi dintre voi de acolo de afară au vreo nevoie?
Ridicaţi-vă mâna. A promis El să facă aceste lucruri în zilele din urmă? Acum, uitaţi-vă la mine. Acum, aceasta este ca şi cum Petru şi loan au zis, "Uită-te la noi." A spus, "Aceasta..." Vedeţi, el i-a spus lui. Acum uită-te încoace. Acum, vă rog nu vă mişcaţi prin jur. Aceasta este o foarte... Eu-eu încerc cu întreaga mea inimă în mine să fiu foarte reverent. Vedeţi? Fiecare din voi, un duh; când vă mişcaţi. Desigur voi sunteţi o unitate, şi eu încerc să prind credinţa din oameni.

E-217 O femeie mică a trecut pe acolo şi I-a atins îmbrăcămintea, s-a dus afară şi s-a aşezat jos. Isus i-a spus ei care era necazul ei, şi ea a fost vindecată.

E-218 Şi acum El a promis să facă aceasta iarăşi dacă Fiul omului s-ar descoperi pe Sine cum a făcut El la Sodoma. Lumea este în acea condiţie. Biserica este în acea condiţie. Acum, şi-a ţinut Dumnezeu Cuvântul Său? Vedeţi dacă El l-a ţinut, sau nu. Oh, noi am avut semne, sărituri, vorbiri în limbi, profeţii, şi aşa mai departe. Dar, aşteptaţi; acolo este un alt semn. Oh, noi avem multe imitaţii fireşti. Aceasta doar face ca realul să strălucească. Orice dolar fals va face pe cel adevărat să strălucească.

E-219 Acum, rugaţi-vă, şi credeţi. Doar, eu-eu vă provoc să faceţi aceasta. Uitaţi-vă şi credeţi ce v-am spus. Câţi cred ca acesta este Adevărul? Nu mă interesează, cine sunteţi, unde sunteţi. Eu doar voi...

E-220 Fiecare de aici, atât cât ştiu eu, este total străin cu excepţia lui Bill Dauch şi soţia lui care stau acolo, din câte ştiu. Eu cred că îl cunosc pe predicatorul acela mic din Germania, care stă acolo. Şi, fratele, şi două sau trei persoane care stau chiar acolo.

E-221 Cineva de acolo din spate în audienţă, se pare, din spate de tot. Vă provoc să credeţi că ce v-am spus este Adevărul!

E-222 Ce ziceţi când acel Înger al Domnului a venit jos la râu acolo în urmă cu treizeci şi trei de ani şi a făcut această remarcă? Cum puteam eu să ştiu?
Şi păstorul meu Baptist m-a respins din biserică, a spus, "Tu-tu ai avut un coşmar, Billy."
Eu am spus, "Un coşmar, deloc, Doctor Davis. Dacă acesta este modul în care dvs, atitudinea pe care o luaţi, aţi putea tot atât de bine să-mi luaţi şi carnetul de părtăşie."

E-223 Eu ştiam că va fi cineva pe undeva care va crede aceasta.
Dumnezeu nu ar fi trimis un Mesaj fără ca să fie cineva care să¬L primească.
Oh, desigur, când eu am ieşit să mă rog pentru bolnavi, aceasta a fost foarte minunat. Dar când am început să spun Adevărul din Cuvânt atunci a fost diferit. S-ar cuveni să ştiţi, căci cu fiecare Mesaj a fost aşa.

E-224 Isus a fost minunat când a intrat în biserică şi i-a vindecat pe oameni şi altele, dar El a şezut jos într-o zi, şi a spus, "Eu şi Tatăl meu suntem Una," oh, aceasta-aceasta a făcut-o. "Dacă nu mâncaţi din trupul Fiului omului şi nu beţi sângele Lui, voi nu aveţi Viaţă în voi. El nu a explicat aceasta. El a vrut să vadă cine va sta lângă El. Adevărat.

E-225 Ce credeţi o-o mulţime cu doctori şi alţii ar spune, "Omul acesta este un... Păi, el este un vampir. Să mănânci carnea lui şi să bei din sângele lui?" El niciodată nu a explicat aceasta. El niciodată nu a explicat aceasta.

E-226 Dar, totuşi, acel Cuvânt îi ţinea, pe acei Apostoli. Lor nu le păsa că ei nu înţelegeau aceasta; ei au crezut-o oricum. Ei ştiau căci au văzut lucrările lui Dumnezeu, şi ei ştiau că aceasta era. El a spus, "Ele sunt acelea care mărturisesc despre Mine."

E-227 Aici este un om, o femeie şezând aici, şi-a ridicat mâna.
Acum, voi mă puteţi numi fanatic dacă doriţi; dar acelaşi Stâlp de Foc care i-a călăuzit pe copiii lui Israel prin pustie, este chiar peste femeia aceea.

E-228 Acum, amintiţi-vă, Isus a spus, "Încă puţină vreme şi lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea. Eu vin de la Dumnezeu; Eu mă duc la Dumnezeu." După moartea Lui, înmormântarea. El a spus Iudeilor, El a spus, "Eu..."

E-229 El era Stânca aceea care era în pustie. El era acel Stâlp de Foc. "EU SUNT CEL CE SUNT." Cine era EU SUNT? Acel Stâlp de Foc în acel rug de foc. Este adevărat? Şi acesta a fost făcut trup şi a locuit printre noi. El a spus, "Eu vin de la Dumnezeu, şi mă întorc la Dumnezeu, pentru ca să se întoarcă în formă de Duh Sfânt."

E-230 Şi iată-L aici cu noi astăzi. Fotografii ştiinţifice făcute Acestuia. Şi iată-L aici ca să dovedească mai mult decât orice fotografie ştiinţifică, orice lucru. El este aici ca s-o dovedească, căci Acesta este El. "Eu Fiul omului voi fi descoperit în această zi." Acum iată-L; şi eu mă uit chiar la El.
Voi ziceţi, "Îl vezi tu pe El?" Şi Ioan l-a văzut dar ceilalţi nu.

E-231 Uitaţi-vă, să dovedim aceasta acum. Această femeie este o străină pentru mine. Eu nu am văzut-o niciodată pe ea-ea, în viaţa mea. Dar ea are un necaz cu unul din membrele ei pentru care ea se roagă. Este... Este adevărat, doamnă. Aţi avut o operaţie la acesta. Acela este soţul tău care stă lângă tine. Voi nu sunteţi de aici; voi sunteţi din California. Numele tău este Roland. Problema cu stomacul tău s-a sfârşit, de asemenea, domnule. Tu ai avut ceva cu stomacul, nu-i aşa? Ei bine, acum totul s-a dus. Piciorul tău este vindecat.

E-232 "În acea zi Fiul omului..."
Aici, şezând chiar pe aici în spate este un bărbat. El este un bărbat de culoare, ceva nu este în regulă cu ochii lui. El este un... Da. El, lucrul pe care-l face el, el lucrează ceva la maşină, lustruieşte maşinile, lustruitor de maşini. Adevărat. Ochii tăi devin mai rău. Tu tocmai ai crezut, nu-i aşa? Ceva cu adevărat ciudat ţi s-a întâmplat. Numele tău. mic este Fred. Asta-i adevărat. Numele de familie este Conner. Asta-i corect. Acum crezi? Ochii tăi nu o să te mai deranjeze. Eu nu-l văzusem niciodată pe omul acesta în viaţa mea.

E-233 Bărbatul chiar din spate de acolo, nici el nu este de aici, este din California. Are spatele bolnav. Domnule Owens? Vedeţi? Domnul Isus te face bine. Eu nu l-am văzut pe omul acesta, în viaţa mea, nu ştiu nimic despre el. Eu urmăresc doar acea Lumină după cum merge Ea.

E-234 "Dacă voi puteţi crede, toate lucrurile sunt posibile celor ce cred."
Micuţul acela care şade aici, are o hernie. El poartă ochelari şi un costum gri. Fred, Dumnezeu te vindecă dacă crezi aceasta. Vrei s-o accepţi? Este în ordine. Eu nu l-am văzut, în viaţa mea.

E-235 Doamna Holden care stă acolo lângă el, suferă cu ochii. Eu nu o cunosc pe femeie, niciodată nu am văzut-o în viaţa mea, dar aceasta este adevărat. Vedeţi? "Dacă puteţi să credeţi."

E-236 Pentru ce plângi, soră? Tu ai o stare nervoasă, bronşită, boală de inimă. Tu crezi că Dumnezeu te face bine. Care stai la capătul scaunelor acolo? Dacă crezi din toată inima, Isus Cristos te va face bine, şi toată nervozitatea aceea va pleca de la tine, şi te vei simţi iarăşi în condiţiile tale normale. Diavolul te minte. O accepţi? Acum ridică-ţi mâna sus şi spune, "Eu accept aceasta." Este regulă; totul a trecut.

E-237 De ce? Această biserică trece printr-o durere de naştere. Nu vreţi voi să faceţi o alegere acum în Prezenţa Lui? Eu v-am arătat exact Cuvântul, ceea ce a spus El că va face.
Cercetaţi prin această clădire, întrebaţi pe oricine care a fost vreodată atins, sau cui i s-a vorbit, sau orice ar fi fost, şi vedeţi dacă eu i-am văzut pe ei vreodată, dacă i-am cunoscut, sau orice privitor la ei. Voi credeţi că un om poate să facă asta? Este total imposibil ca aceasta să se întâmple.

E-238 Dar ce este asta? Fiul omului. "Cuvântul lui Dumnezeu este mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri, deosebind duhul, tainele inimii." Exact cum aceasta era când El a fost făcut trup aici pe pământ în Fiul lui Dumnezeu, acum fiind descoperit prin Fiul lui Dumnezeu aşa cum El a venit să cheme o Mireasă afară din acest sistem. "Ieşiţi afară din ea! Fiţi separaţi! spune Dumnezeu. Nu vă atingeţi de lucrurile lor ne cura te! şi Dumnezeu vă va primi."

E-239 Sunteţi gata să vă predaţi întreaga viaţă lui Dumnezeu? Dacă da, ridicaţi-vă în picioare şi ziceţi, "Eu vreau prin harul lui Dumnezeu să accept aceasta chiar acum pentru că totul este terminat."

E-240 Aleluia! Laudă să-i fie lui Dumnezeu! Îl credeţi voi pe El?
Atunci ridicaţi-vă mâinile şi rugaţi-vă cu mine.
Mărturisiţi-vă greşelile voastre. Durerile naşterii! Este greu să mori, dar muriţi chiar acum. Muriţi, ieşiţi afară din propria voastră necredinţă! Veniţi afară din aceasta! Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu făcut manifest, aşa cum El a fost când Isus a venit pe pământ; acesta este Isus Cristos iarăşi printre voi, dovedit.

E-241 Abraham a primit un fiu imediat, fiul făgăduit, după ce aceasta a avut loc.
Şi Isus vine din nou! Acesta este Duhul Lui. El este atât de aproape de pământ, atât de aproape de venire încât El este gata să te primească dacă tu eşti gata să primeşti Aceasta.
Acum ridicaţi-vă mâinile şi rugaţi-vă cu mine.

E-242 Doamne Dumnezeule, lasă ca toţi preoţii să ţină de altare.
Lasă ca oamenii să strige. Fie ca Stâlpul de Foc şi Stâlpul de Nor să se mute în oameni astăzi şi să-i trezească, Doamne, la realizarea Viului şi puternicului Dumnezeu. Aprobă aceasta, Doamne. Primeşte-i pe ei. Eu mă rog această rugăciune pentru fiecare din ei în Numele lui Isus Cristos.

E-243 Umple pe fiecare cu Duhul Sfânt, pe cei ce nu au Duhul Sfânt. Doamne, fie ca trezirea acestei campanii, această adunare, să pătrundă chiar acum într-o măreaţă şi puternică revărsare a Duhului Sfânt. Fie ca bolnavii să fie vindecaţi, orbii să vadă, ologii să umble. Fie ca manifestarea Viului Dumnezeu să fie adusă în prezenţa poporului, aşa cum a fost în această după¬amiază, şi fie ca oamenii s-o primească. În Numele lui Isus Cristos eu cer aceasta.

E-244 Ridicaţi-vă mâinile acum şi daţi-i laudă Lui şi primiţi ceea ce aţi cerut.

Up