Sete
Thirst
E-1 Îţi mulţumesc, Frate Vayle. [Porţiune goală pe bandă – Ed.]
Bună seara, prietene. Este un privilegiu să fiu aici în seara aceasta. Aceasta este a doua mea oară să fiu aici în acest Grantway Assembly, cu scumpul meu frate, Mack, şi acest personal bun aici, şi Creştinii participanţi din diferite biserici, Fratele Lee Vayle. Şi eu tocmai am întâlnit un frate aici, care, un-un prieten intim cu Fratele F. F. Bosworth, şi nici măcar nu a ştiut că Fratele Bosworth s-a dus să-l întâlnească pe Domnul. Am spus, "Eu simt de parcă l-am întâlnit pe Elisei care a turnat apă pe mâinile lui Ilie," când ei au fost în străinătate şi nu a ştiut că Fratele Bosworth s-a dus să-l întâlnească pe Domnul, la vârsta de optzeci şi patru de ani.
E-2 Acum eu vreau să-i salut pe oamenii care sunt pe conexiunea telefonică în această seară, de-a lungul ţării, tot drumul de la California la New York, şi Texas şi-şi sus în diferite părţi ale naţiunii, de la Maine la California. Astfel, noi avem un-un sistem de a conecta aceste telefoane, care au fost o mare binecuvântare. Şi acum noi înţelegem, prin bunul nostru prieten, Fratele Pearry Green, că ei au un-un mic dispozitiv care ei îl pot pune pe aparatul vostru de televizor, şi acesta nu va fi numai la telefon ci acesta va fi televizat chiar în aparatul vostru de televizor, de asemenea. Şi ei văd despre aceasta acum.
E-3 Şi, Soră Mack, eu sunt bucuros să te văd că arăţi bine, şezând aici la orgă, în această seară. Şi mulţi din prietenii mei eu îi văd de jos de la Sierra Vista, şi Fratele Borders... sau Fratele Robertson, adică, de la Indiana; mulţi. Eu vreau să le spun la oamenii de sus la tabernacol, în această seară, se pare că jumătate din ei sunt jos aici, şi de la tabernacol din Jeffersonville.
E-4 Şi către prietenul meu sus acolo, Fratele Kuhn, despre care tu ai sunat, privind acea cerere, de boală. Eu mă rog pentru aceasta, Frate Kuhn. Doar să ai credinţă. Nu te îngrijora. Aceasta va fi în regulă.
E-5 Şi jos în Texas, Frate Blair, dacă tu asculţi în această seară, fratele meu, doar reţine aceasta; că Dumnezeul care te-a trecut dincolo prima dată, te poate trece dincolo a doua oară. Şi noi credem că Dumnezeu îţi va da aceasta. Şi să nu iei tu minciuna diavolului despre nimic. Tu doar aminteşte-ţi că Dumnezeu este Dumnezeu, şi acolo este... şi El încă rămâne acelaşi ieri, azi, şi-n veci. Şi noi Îl iubim şi Îl credem, şi noi ne rugăm pentru tine.
E-6 Către toţi prietenii noştri din California; către Fratele Mercier şi cei de sus aici în Arizona, multe alte locuri, Phoenix; şi Fratele Williams, şi voi toţi sunteţi conexaţi sus acolo în această seară, tot în jur, noi suntem cu certitudine recunoscători; şi jos în Georgia. Şi noi suntem cu certitudine mulţumitori pentru fiecare din voi. Domnul să vă binecuvânteze.
E-7 Eu am o simţire de adevărat bun venit aici în această seară, în această biserică bună, Adunarea lui Dumnezeu aici pe Grantway, şi cu Fratele Mack, bunul meu prieten. Dumnezeu l-a binecuvântat pe Fratele Mack. Îmi amintesc o dată în Canada, că el era... eu am călărit înapoi pe o cărare, pe un cal, înapoi de tot în jungle, şi Duhul Sfânt mi-a vorbit să mă dau jos şi să mă rog pentru Fratele Mack. La timpul acela el a fost în urgenţă, şi Domnul l-a vindecat. Şi astfel eu sunt aşa de mulţumitor pentru aceea, şi să fim adunaţi aici în această seară cu el, să ne închinăm Domnului în acest minunat Adevăr.
E-8 Un om şezând pe platformă, în spatele meu, a spus, "Nu presupun că tu mă cunoşti." A spus, "O dată tu m-ai luat sus, ca pe un autostop," şi, eu nu ştiu, pe undeva sus în Boston sau undeva, "Detroit, cu autostopul."
E-9 Şi am spus, "Ei bine, eu de obicei încerc să am o mână întinsă, dacă eu pot, pentru acei ce sunt nevoiaşi."
E-10 Şi astfel, în această seară, noi suntem toţi nevoiaşi. Şi ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea o mână în această seară, de ajutor, de binecuvântări, şi din harul şi mila Lui.
E-11 Acum, eu cumva sunt înclinat să vorbesc un timp îndelungat, însă eu voi încerca să nu fac aceea în această seară. Căci, oamenii sus în Ohio tocmai au sunat, D-na Dauch şi grupul de sus acolo, Fratele McKinney şi Fratele Brown, şi toţi aceia conexaţi înăuntru prin Ohio. Noi vă trimitem salutări, de asemenea. Este târziu sus în New York, şi eu presupun că este cam ora unsprezece sau doisprezece, la acest timp, în New York. Şi bisericile au venit şi au aşteptat până la această oră, doar pentru serviciu. Noi suntem recunoscători pentru acei prieteni buni peste tot împrejur.
E-12 Acum înainte să deschidem Cuvântul, să vorbim doar cu Autorul, un moment, în timp ce ne plecăm capetele.
E-13 Scumpe Tată Ceresc, noi suntem... inimile noastre sunt pline de bucurie, pentru privilegiul care îl avem de a fi în viaţă aici în această seară, şi adunaţi împreună cu poporul Tău. Poporul... şi care noi credem să trăim pentru totdeauna. Noi acum posedăm Viaţă Eternă, deoarece, "Tu l-ai dat pe singurul Tău Fiu născut, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă Viaţă veşnică." În pelerinajul Lui aici pe pământ, El ne-a învăţat, "Cel ce aude Cuvântul Meu şi crede în Acela care M-a trimis, are Viaţă veşnică; şi nu va veni în judecată, ci a trecut de la moarte la Viaţă, pentru că noi am crezut în singurul Fiu născut al lui Dumnezeu." Cum Îţi mulţumim noi pentru acest mare Mântuitor! Şi ne rugăm, în această seară, ca marea Lui Prezenţă aşa să ne binecuvânteze împreună aici, aşa cum noi citim din Cuvântul Lui şi vorbim asupra Lui. Lasă ca Duhul Sfânt să ducă aceea la fiecare inimă prin toată naţiunea, Doamne, oriunde sunt oameni adunaţi împreună.
E-14 Binecuvântează-i pe lucrătorii care sunt în amvon. Ne rugăm, Tată, ca Tu să binecuvântezi această Grantway Assembly; păstorul ei, soţia lui, copm lui; diaconii, administratorii, şi tot comitetul. Şi, Tată, fie ca noi împreună să lucrăm pentru Împărăţia lui Dumnezeu, în timp ce este suficientă Lumină să vedem unde umblăm în jur, căci vine ora când nimeni nu poate lucra. Şi, Tată, în timp ce noi avem acest privilegiu, fie ca noi-fie ca noi să răscumpărăm vremea, Doamne. Fie ca noi, aceea să ni se acorde. Vindecă-i pe bolnavi şi nenorociţi prin toată ţara. Fie ca Prezenţa lui Dumnezeu să fie simţită în fiecare crăpătură şi colţ al naţiunii, în această seară.
E-15 Noi ne dăm seama că judecata izbeşte. Falii mari cad înăuntru, şi naţiunea se zguduie, şi cutremure de pământ în diferite locuri. Mari lucruri istorice de care noi am auzit în zilele trecute, de judecată, prin Biblie, şi noi le vedem repetându-se din nou astăzi. Profeţia zicând, ,,Cum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi la venirea Fiului omului. Cum a fost în zilele lui Lot, aşa va fi la venirea Fiului omului," şi noi o vedem că se întâmplă acum. "Inimile oamenilor slăbesc; perplexitate a timpului; necaz între naţiuni." Dumnezeule, noi ştim că suntem la timpul sfârşitului.
E-16 Ajută-ne, Doamne, să-să ducem Mesajul la fiecare crăpătură şi colţ, la fiecare copil pe care Tu l-ai rânduit la Viaţă. Admite aceasta, Doamne. Noi o cerem în Numele lui Isus. Amin. Domnul, să binecuvânteze acum citirea Cuvântului Lui.
E-17 Acum la mulţi dintre voi vă place cumva să vă uitaţi în Biblie, unde un lucrător citeşte. Şi eu vreau să citesc în această seară, două, trei versete din Psalmi, Psalmul 42, doar pentru felul de a avea un text. Şi eu am nişte Scripturi scrise aici, şi eu vreau să mă refer la ele, dacă eu pot, aşa cum mergem înainte în următoarele câteva minute, să vorbesc asupra acestui subiect. Psalmul lui David. David a scris Psalmii.
E-18 Acum în timp ce voi deschideţi, eu aş putea spune aceasta. Mulţi oameni spun, "Ei bine, sunt Psalmii inspiraţi?" Cu certitudine, ei sunt. Ei sunt...
E-19 Orice care este-care este în această Biblie este inspirat, dacă aceasta este istorie, dacă acestea sunt cântări, orice este. Aceasta este inspirat. Isus a spus, "Nu aţi citit voi ce a spus David în Psalmi?" Şi atunci mă gândesc, Psalmii, desigur, sunt cântări. Şi dacă cântările sunt inspirate de Dumnezeu, care, eu cred că ele sunt, şi de asemenea profetice, eu sper că eu stau în ziua aceea când această cântare vine la împlinire.
Acolo o să fie o întâlnire în aer,
În acea dulce, dulce viaţă de apoi;
O să vă-ntâlnesc, şi o să vă salut acolo;
În acel Cămin dincolo de cer;
Aşa cântare auzită vreodată, auzită vreodată de urechi muritoare,
Aceasta va fi glorioasă, eu declar!
Şi Propriul Fiu al lui Dumnezeu va fi Cel ce conduce
La acea întâlnire în aer.
O, eu-eu vreau să fiu acolo la timpul acela!
E-20 Acum Psalmul 42.
Cum cerbul tânjeşte după izvoarele de apă, aşa tânjeşte sufletul meu după tine, O Dumnezeule.
Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu: când voi veni eu şi să mă înfăţişez înaintea lui Dumnezeu?
Lacrimile mele au fost hrana mea ziua şi noaptea, în timp ce a mei... în timp ce ei încontinuu spun către mine, Unde este Dumnezeul tău?
E-21 Mă gândesc, că David, în scrierea acestui Psalm, trebuie că a fost în necaz. Şi de obicei se necesită necaz să scoată ce este mai bun dintr-un om. Aceasta, de fapt, aceea este când Dumnezeu... se ajunge jos când noi postim, de multe ori, să ne punem pe noi în poziţie să ne scoatem pe noi afară din cale. Şi mă gândesc, când David a ajuns în aceste locuri, atunci el a început să mediteze la Domnul, a început să gândească despre lucruri.
E-22 De multe ori, Dumnezeu ne pune în-în colţuri strâmte unde noi trebuie să privim în sus. Uneori noi trebuie să ajungem pe spate în spital, sau într-un pat pe undeva, aşa ca să ne putem uita în sus să vedem de unde vin marile binecuvântări ale lui Dumnezeu.
E-23 Acum cuvântul din care eu vreau să vorbesc în seara aceasta, un cuvânt din Biblie, şi acela se găseşte în al 2-lea verset, "sete," cuvântul: Sete. Eu m-am uitat în dicţionar când am căutat acest cuvânt.
E-24 M-am gândit despre o-o predică odată, eu am predicat despre Însetând După Viaţă. Şi eu am luat-o din Psalmi, de asemenea, când David a spus, "Legile Tale," eu cred, "sunt mai scumpe pentru mine decât viaţa."
E-25 Atunci eu am căutat şi m-am gândit despre acel cuvânt "sete," aşa că am căutat în dicţionar, să văd ce înseamnă aceasta. Şi iată ce zice Webster, "Aceasta este o dorinţă dureroasă," una dureroasă, când tu vrei ceva aşa de mult încât devine dureros pentru tine.
E-26 Acum, acesta-acesta nu este un lucru nefiresc, să însetezi. Setea este un-un lucru natural. Ea este simplu ceva care ne-a dat Dumnezeu, ca noi să putem, să ne dea o-o dorinţă pentru ceva. Uneori Dumnezeu are, de asemenea, v-a dat un-un turn de control, ceva ce stă înlăuntrul vostru, care-care controlează aceste dorinţe diferite. Şi această sete, acest turn de control care stă în inima omului, este ceva care Dumnezeu i-a dat să-să avertizeze despre dorinţele care îi sunt necesare.
E-27 Acum există două feluri de sete. Există o sete, fizică. Şi există o sete, de asemenea, spirituală. Mie mi-ar place să citesc aceasta, ce a spus David, din nou.
Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu: ...
E-28 Nu ceva istoric, sau ceva lucru care s-a întâmplat cu ani în urmă, sau-sau ceva poveste care a spus-o cineva; ci, "după Dumnezeul cel viu," un Dumnezeu care este întotdeauna prezent. Şi sufletul lui a însetat după acel Dumnezeu, nu după ceva lucru istoric.
E-29 Acum noi aflăm, că Dumnezeu vă dă turnul de control, să vă dea lucrurile de care aveţi nevoie. Acum, turnul de control din voi este cel ce vă îndrumă. Şi această sete aleargă înăuntru pe acest co-... turn, turn de control, şi vă spune de ce aveţi nevoie, spiritual vorbind. Turnul de control din trup, şi din suflet, de asemenea. Acolo este un turn de control în trup, care vă spune nevoia care este necesară în trupul vostru, şi este adusă la voi prin sete. De asemenea, există un turn de control în sufletul vostru, care vă spune despre lucrurile spirituale de care aveţi nevoie, ceva în spiritul vostru, şi, şi voi prin aceasta vă puteţi da seama ce fel de viaţă vă controlează.
E-30 Când voi-când voi puteţi vedea care sunt dorinţele voastre, atunci vă puteţi da seama, prin aceea, ce fel de ceva care este în voi, care crează această dorinţă care o aveţi. Vedeţi, există un anumit lucru pentru care voi însetaţi, şi acesta-şi acesta vă poate spune în sufletul vostru ce este această dorinţă, prin natura setei care o aveţi. Eu sper că voi puteţi înţelege aceea.
E-31 Acolo este un-un turn de control al sufletului, şi unul pentru trup, şi fiecare turn este o chemare de avertizare pentru nevoile celuilalt. Fiecare cheamă pentru nevoia pentru care cheamă chemarea, acesta trimite afară o undă de avertizare.
E-32 Spre exemplu, carnea însetează să satisfacă dorinţele care sunt în trup, şi spiritul doreşte după lucrurile care sunt în suflet, dorinţa este, şi de multe ori acestea se războiesc unul împotriva celuilalt. Noi aflăm acolo, ce este un mare necaz astăzi, că prea mulţi oameni încearcă să trăiască între acele două dorinţe. Căci, una din ele doreşte lucrurile de pe pământ, cealaltă doreşte lucrurile din Cer.
E-33 Cum a spus Pavel, descrie ca în Romani 7:21, "Când eu vreau să fac bine, atunci răul este aproape." Când voi încercaţi, aţi avut aceea vreodată în experienţă, Creştinilor? Aceea când voi încercaţi să faceţi ceva care se merită, mergeţi să faceţi un efort să faceţi ceva care este bine, atunci voi aflaţi că acolo este un drac, de fiecare parte, doar să vă împiedice, tot care voi aţi... Şi acela este un lucru bun, că, mi-ar place să spun aceasta, ca Creştinii să poată şti. Căci când voi sunteţi-când voi începeţi să faceţi ceva, şi acolo este întotdeauna ceva care încearcă să vă împiedice în a o face, să o faceţi oricum. Acela este diavolul acolo, încercând să vă reţină de la a face ce este drept.
E-34 Acum, de multe ori, eu întâlnesc oameni care sunt înclinaţi a fi puţin emoţionaţi. Când ei află că ei încearcă să facă ceva, şi-şi totul doar o blochează pe ambele părţi, ei spun, "Aceasta ar putea să nu fie voia Domnului." Vedeţi? Acum să nu-l lăsaţi pe diavolul să vă mintă în felul acela.
E-35 Primul lucru, este să aflaţi dacă este voia lui Dumnezeu, sau nu. Şi apoi dacă voi vreţi să ştiţi dacă este voia lui Dumnezeu, uitaţi-vă în Biblie. Acolo este acel lucru care-care vă aşează drept, este Cuvântul lui Dumnezeu; şi atunci dacă voi vedeţi că aceasta este în Cuvântul lui Dumnezeu, ca voi să o faceţi.
E-36 Ca, spre exemplu, căutând după botezul Duhului Sfânt. De multe ori, eu am dat de oameni, să zică, "Ei bine, eu am căutat după Duhul Sfânt, şi eu doar nu am putut să-L primesc. Eu nu cred că El este pentru mine. De fiecare dată când mă pun jos, mă îmbolnăvesc. Şi mă duc să mă rog, dacă eu postesc, mă îmbolnăvesc. Şi dacă eu încerc să stau toată noaptea, eu stau sus, eu devin aşa de somnoros. Eu-eu nu pot sta jos din picioare." Reţineţi, acela este diavolul. Deoarece, Dumnezeu intenţionează ca voi să aveţi Duhul Sfânt. Acesta este pentru oricine vrea.
E-37 De multe ori voi aflaţi, când se face rugăciune pentru voi, într-o adunare, pentru vindecare Divină, atunci ziua următoare voi aflaţi, fără îndoială, că diavolul o va face aceea de două ori aşa de rău decât cum a fost ziua dinainte. Vedeţi? Reţineţi, că acela este doar Satana încercând să vă îndepărteze de la binecuvântarea pe care Dumnezeu o are pentru voi. Vedeţi? Să nu ascultaţi voi de insul acela. Înţelegeţi? Întotdeauna să presaţi drept înainte.
E-38 Eu am avut o experienţă cu aceea chiar recent pe drum spre Africa. Dacă eu am avut vreodată un timp în care diavolul a presat spre mine, a fost să merg la Africa această ultimă dată. Aceasta a devenit una din cele mai bune adunări şi timpuri în care am mers vreodată în străinătate. Eu am, eu cred, mai multe lucruri dobândite în acel puţin timp în care am fost acolo, în afară de excursia de vânătoare, decât cum am dobândit vreodată la orice timp. Eu întotdeauna m-am gândit că bisericile acelea nu m-au vrut acolo, şi am ajuns să aflu... Eu am avut o scrisoare de la cineva, care a fost, o, ei nu m-au vrut acolo, toată asociaţia; şi am aflat că acesta a fost un om, cu o scrisoare cu antet de la o organizaţie, care a spus, "Noi nu te vrem," a vrut să spună el şi familia lui. Vedeţi? Astfel atunci când am ajuns acolo... Vedeţi, doar "noi," acela era el şi familia lui; şi acesta nu era poporul, deloc. Astfel, acum este deschis un mare teren pentru noi.
E-39 Voi vedeţi, când Pavel a spus, "Când eu vreau să fac bine, atunci răul este aproape."
E-40 Voi să lăsaţi un tânăr convertit să vină în această seară la altar, pe undeva aici în acest tabernacol, sau-sau afară prin naţiune; şi doar reţineţi, mâine, mama va fi mai mânioasă decât cum a fost vreodată, tata va fi tot necăjit, şi toţi copiii de şcoală. Şi totul doar merge rău, pentru că acesta este Satana încercând să te facă să te întorci în jur. El încearcă să te împingă jos de pe Cărare. ,,Când vreau să fac bine, atunci răul este întotdeauna aproape."
E-41 Acum să privim la sete, şi să vedem dacă de fapt o sete este un lucru natural. Eu am avut oameni să-mi spună, "O, eu niciodată nu am însetat. Eu cred că este doar pentru unii oameni să fie Creştini." O, nu. Aceea este greşit. Aceasta este de fapt ceva care este asociat cu fiecare fiinţă umană. Aceasta cu certitudine este adevărat. Când noi am venit la această ţară, în zilele timpurii, noi i-am găsit aici pe Indieni. Şi Indienii, deşi ei au fost păgâni la acel timp, ei se închinau la soare sau ceva. Atât timp cât ei sunt umani, acolo este ceva în ei, o sete naturală, strigând după Dumnezeu, pe undeva.
E-42 Înapoi în jungle, doar recent înapoi acolo, patru sute şi optzeci de mile de la cea mai apropiată civilizaţie, un micuţ, orăşel de vreo trei mii de persoane, din Beira, în Mozambique. Noi am găsit băştinaşi care nici măcar nu au... niciodată nu au văzut o persoană albă. Am găsit o fată băştinaşă, ea nu avea haine pe ea, (oricare din ei de-abia aveau haine pe ei), şi ea şedea sus într-un pom. Şi eu urmăream leul, şi acolo era... Am auzit ceva ca o fiinţă umană, ţipând. Această fată băştinaşă şezând sus acolo, cu albeaţă la ochi, ţinând un prunc. Şi de ce s-a speriat ea... Aceea era singura ei ocrotire, este să urce sus într-un pom, de la un leu, leopard sau ceva, sau ceva animal. Şi ea m-a văzut pe mine, şi a auzit că era o fiinţă umană, dar când ea s-a uitat şi a văzut o persoană albă! Ea niciodată nu a văzut una în viaţa ei, vedeţi, şi ea era speriată de moarte. Vedeţi?
E-43 Dar când noi îi aflăm pe acei oameni, chiar în acea stare primitivă înapoi acolo, ei încă se închinau. Înainte să chemăm leul înăuntru, ei au turnat afară ceva mâncare de porumb (aceea este ce mănâncă ei) pe o frunză mică, şi bat din palme, şi au chemat după spiritul din ceva lucru mare ei nu au ştiut unde (ca un sfânt patron sau ceva, la un Catolic), să-i ocrotească, ca ei să nu fie omorâţi în decursul timpului de atac al acestui leu.
E-44 Vedeţi, aceasta este ceva natural. Acesta nu este un lucru nefiresc să însetezi după Dumnezeu. Acesta este un lucru natural. Este doar ceva ce voi ar trebui să faceţi. Dumnezeu v-a alcătuit în felul acela. Şi acesta nu este super uman, acesta este doar de fapt o fiinţă umană obişnuită. Aceasta nu este doar special pentru unii oameni.
E-45 Ei zic, "Ei bine, eu i-am văzut pe unii oameni să trăiască o-o viaţă aşa de victorioasă, încât ei sunt constant pe vârful casei, ei laudă pe Dumnezeu. Doresc ca eu să fi putut să simt aşa." Ei bine, motivul că tu simţi în felul acela, este setea din tine. Şi acesta este doar un lucru natural. Aceasta este pentru fiecare persoană, să înseteze după Dumnezeu.
E-46 Acum noi vom lua ceva din cel natural. Setea este întâi. Să luăm, ca exemplu, însetarea după apă. Cum a spus David aici, însetând după, despre "apă." Însetând după apă, trupul este în nevoie de apă. Şi dacă tu nu furnizezi acea apă, tu vei pieri. Te vei deshidrata, şi tu vei-tu nu vei trăi. Dacă tu nu poţi obţine apă pentru acea sete, să potoleşti acea sete a trupului natural tu vei pieri curând. Tu nu vei trăi mult. Tu poţi trăi mai îndelungat fără hrană decât cum poţi fără apă. Deoarece, tu poţi posti pentru patruzeci de zile (Isus a postit), eu presupun, fără-fără hrană, dar tu nu ai putea să faci aşa de mult fără apă. Tu doar simplu te-ai usca şi mori. Tu trebuie să ai apă. Şi-şi setea care vine asupra ta, păi, este să arate că trupul este în nevoie de ceva, să-l ţină în viaţă. Trupul trebuie să aibă apa, pentru ca să stea viu. Voi sunteţi optzeci şi ceva de procente din apă şi petrol, oricum, şi voi trebuie să luaţi înăuntru aceste surse, să vă ţină în viaţă. Aşa cum am spus, dacă voi o neglijaţi voi veţi pieri.
E-47 Setea este de asemenea o alarmă. Ea este un ceas cu sonerie, acea însetare. Sufletul porneşte ceasul cu sonerie, o mică sonerie înlăuntrul tău care îţi spune că moartea s-a ascuns aproape. Că, dacă tu nu obţi apă destul de curând, tu trebuie să mori. Şi aceasta devine mai tare şi mai tare, până când în final tu continui s-o amâni şi tu vei muri, deoarece acesta este un ceas cu sonerie.
E-48 Cum David a descris-o aici în Psalmi, "Cum cerbul tânjeşte după pârâul de apă, aşa tânjeşte sufletul meu după Tine, O Dumnezeule." Cum cerbul tânjeşte după pârâul de apă!
E-49 Eu adeseori m-am gândit, cum citeam din acesta despre David. David a fost un pădurar, un vânător. Şi el a vânat căprioare, desigur. Şi mulţi dintre noi, în această zi, le vânăm. Cerbul este o căprioară.
E-50 Şi noi aflăm, dacă voi aţi văzut vreodată câinii, câinii sălbatici vor apuca un cerb. Şi de obicei ei au, ca lupul, un colţ. Şi el poate apuca cerbul chiar deasupra de baza urechii, aici, şi îşi avântă greutatea. El taie beregata cerbului, şi cerbul nu are o şansă atunci. Dar uneori câinele, ca în Africa acolo, câinele sălbatic va apuca cerbul chiar în coaste, dacă el pierde beregata. El va apuca, a doua oară, la coastă. Şi dacă cerbul este destul de tare şi destul de rapid, el poate scutura câinele jos.
E-51 Cerbul este mult mai rapid. Câinele îl pândeşte când el nu se uită, şi când el este spre vânt de la el, şi-şi el-el nu ştie căci câinele este aproape.
E-52 Iar atunci, când câinele sălbatic îl apucă, dacă el este foarte rapid, el îl poate arunca jos. Şi, însă când câinele iese afară din coastă, el are o gură întreagă din carnea cerbului. Sau, când el apucă de gâtul lui uneori, el va tăia aproape de vena jugulară, şi o pierde. Şi cerbul, scuturându-l, va trage o bucată întreagă de carne din beregata cerbului, atunci sângele începe să curgă.
E-53 Şi atunci câinele va veni chiar pe urma acelui sânge, după cerb. Şi aşa cum viaţa cerbului începe să slăbească, după cum sângele, care este cursul de viaţă la trup, aşa cum acela începe să slăbească în jos, cerbul devine mai slab. Şi atunci câinele, sau lupul, este chiar înapoia cerbului.
E-54 Acum, dacă cerbul acela nu poate găsi apă! Acum, apa are ceva în ea, care, când cerbul bea apa, aceasta opreşte sângerarea. Dar dacă el nu obţine apă să-l răcorească, atunci sângele continuă să curgă afară mai repede, deoarece el fuge, ţinându-şi inima pompând. Dar dacă el poate vreodată să ajungă la apă, cerbul va trăi.
E-55 Acum există o lecţie mare acolo, vedeţi, şi David zice aici, "Cum cerbul tânjeşte după pârâul de apă, sufletul meu tânjeşte după Tine, O Dumnezeule."
E-56 Acum cerbul acela ştie, că dacă el nu găseşte apă el este dus. El doar nu poate trăi. Eu i-am umărit de multe ori după ce au fost răniţi. Când el dă de un curs de apă, el va trece în el şi ia o înghiţitură, se duce sus peste deal; vine înapoi jos, trece, ia o înghiţitură de apă şi se duce sus. Tu niciodată nu-l ajungi din urmă, atât timp cât el va urma cursul acela. Dar o dată când el părăseşte cursul, dacă el nu poate găsi un alt pârâu pe undeva, tu îl vei prinde imediat. Şi acum cerbul ştie aceea, aşa că el va sta chiar cu apa, unde el poate să ajungă la ea chiar repede. Acum v-aţi putea imagina un cerb cu nasul lui în sus, el a fost prins afară pe undeva unde nu există apă?
E-57 Şi el zice, "Cum cerbul însetează sau tânjeşte (este o sete) după pârâurile de apă, sufletul meu însetează după Tine, O Dumnezeule. Fără să te pot găsi pe Tine, Doamne, eu voi pieri. Eu-eu-eu nu pot merge fără ca eu să Te găsesc!" Şi când un bărbat sau o femeie, băiat sau fată, obţine felul acela de sete pentru Dumnezeu, el o să găsească ceva. Vedeţi?
E-58 Dar când noi ajungem la acesta, doar cumva pe jumătate, "Ei bine, eu voi îngenunchea jos şi să văd ce face Domnul." Vezi, tu de fapt nu însetezi încă. Aceasta trebuie să fie o sete între moarte şi Viaţă, şi atunci ceva are loc.
E-59 Cerbul, de asemenea aici el este... Noi aflăm că el de asemenea are un alt simţ, de miros, care porneşte o alarmă în el când vrăjmaşul lui este aproape. El este înzestrat, această creatură mică, cu un-un simţ să se protejeze. Şi el-el are o alarmă mică în el, un lucru micuţ, care îi gâdilă nasul când vrăjmaşul este aproape. Tu poţi intra în vântul vrăjmaşului, şi el ştie că tu eşti acolo, şi el este dus. Uneori la o jumătate de milă depărtare, el te poate mirosi şi să se îndepărteze, sau lupul sau orice pericol. El este în stare s-o simtă din cauză că el este alcătuit în felul acela. El este un cerb, prin natură. Şi acel simţ în el este doar unul care Dumnezeu i l-a dat, simţuri pentru el, prin care să trăiască.
E-60 Şi m-am gândit, comparând un cerb cu un om care însetează după Dumnezeu, înainte ca vrăjmaşul să ajungă acolo. Există ceva privitor la un copil al lui Dumnezeu, căci când tu eşti odată născut în Duhul lui Dumnezeu, primeşti botezul Duhului Sfânt, există ceva privitor la persoana care poate simţi vrăjmaşul. Tu poţi lua un om când el ia Scriptura, şi citeşte Scriptura şi încearcă să injecteze ceva la acea Scriptură, care este contrar la Scriptură, un om care este umplut cu Duhul Sfânt poate [Fratele Branham îşi pocneşte degetul – Ed.] simţi aceea, chiar repede. Acolo este ceva afară din cale. Când el ajunge la un punct, şi-şi acel anumit simţ mic înăuntru acolo, care este făcut să-ţi ocrotească viaţa. Tu, tu nu trebuie, tu niciodată nu trebuie să mergi pentru ceva fără ca aceasta să fie exact Cuvântul lui Dumnezeu. Tu trebuie să stai chiar exact cu acel Cuvânt. Şi, acum, şi noi suntem asiguraţi cu acel simţ atât timp cât noi suntem în Duhul Sfânt.
E-61 Vă puteţi duce să citiţi, şi ca spre exemplu, cineva zice, şi eu merg să citesc în Marcu 16, şi zice, "Şi aceste semne îi vor urma pe cei ce cred: În Numele Meu vor scoate draci; ei vor vorbi cu limbi noi; sau ia şerpi, sau beau lucruri de moarte, nu îi vor vătăma; dacă ei îşi pun mâinile peste bolnavi, ei se vor însănătoşi."
E-62 Acum, deci, tu afli o persoană să se ridice sus acolo şi să zică, "Acum, aceea a fost pentru epoca apostolică." Că, acum, chiar repede, dacă tu ai primit Duhul Sfânt, tu ai fost înzestrat cu acest simţ. Acesta îl porneşte. Acolo este ceva greşit acolo. Vedeţi? Ei încearcă să o explice eronat, că a fost pentru o altă zi, că de fapt voi nu aveţi nevoie de lucrurile acelea astăzi. Dar Isus a spus, "Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred." Vedeţi, acolo este un lucru mic care se porneşte în tine, o sonerie mică, în a şti că aceea este greşit şi aceea este calea morţii.
E-63 Căci, Isus a spus, "Dacă noi adăugăm un cuvânt la Aceasta, sau luăm un Cuvânt din Ea, partea noastră este luată afară din Cartea Vieţii." Vedeţi, nici o Scriptură. Noi trebuie să O luăm chiar în felul cum este Ea scrisă. Şi Dumnezeu veghează asupra Cuvântului Lui, să-L înfăptuiască, şi noi ştim că Acesta trebuie să fie chiar potrivit.
E-64 Astfel de aceea, nu contează ce ar spune o biserică, ce ar spune oricare altul, dacă tu eşti născut din Duhul lui Dumnezeu, tu devi parte din Biblie. Dumnezeu i-a spus lui Ezechiel, el, profetul. El a spus, "Ia sulul şi mănâncă-l," atunci profetul şi sulul au devenit o parte unul din altul. Şi acela este credinciosul când el primeşte Duhul Sfânt; Duhul Sfânt a scris Biblia, şi Duhul lui Dumnezeu este Cuvântul lui Dumnezeu. "Cuvintele Mele sunt Duh. La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi." Evrei 13:8, "El este acelaşi ieri, azi, şi-n veci." Şi când tu eşti o parte din acel Cuvânt, o, atunci să vină ceva contrar la acel Cuvânt, [Fratele Branham îşi pocneşte degetul – Ed.] acolo este o sonerie mică care porneşte chiar repede. Vedeţi, Aceasta este să te avertizeze că moartea este în drum. Noi niciodată să nu facem aceea. Acolo este de asemenea...
E-65 Aceste însetări sunt doar naturale. Ele sunt naturale pentru Creştin. Ele sunt naturale pentru fiinţa umană.
E-66 Există de asemenea o sete pentru succes. Aşa de mulţi oameni astăzi, cum şcolarizăm noi pentru această sete! Noi doar am observat, ei au început universitatea. Şi ne ducem jos acolo, şi oamenii cheltuiesc mii de dolari să-şi trimită copiii la şcoală, şi-şi la universităţi şi colegii, şi aşa mai departe, să primească o educaţie, "Să fie cu succes," o numesc ei, "în viaţă." Dar acum eu nu am nimic împotriva aceleea, acum, aceea este în regulă. Dar, pentru mine, tu poţi obţine toată şcolarizarea din lume, şi încă tu nu ai găsit succesul potrivit. Aşa este. Deoarece, aceea le va face doar temporar lucrurile puţin mai uşor pentru tine aici. Şi există... Însă când tu mori, tu laşi aceea tot în urma ta, şi această economie întreagă care o avem.
E-67 Eu am spus-o zilele trecute, la Phoenix. Aceasta stă să se citeze din nou, că, "Toată civilizaţia aceasta modernă, întregul program educaţional, întregul program ştiinţific, este totul contrar la Cuvântul lui Dumnezeu şi voia Lui." Civilizaţia este absolut... Acolo niciodată nu va fi o civilizaţie în lumea care vine, ca aceasta. Aceasta este o civilizaţie pervertită. Dumnezeu a avut prima Lui civilizaţie pe pământ, când El a vorbit Cuvintele Lui şi ele au apărut, fiecare sămânţă din soiul ei, şi în civilizaţia aceea nu a existat moarte, boală, necaz. Iar acum noi luăm lucrurile care sunt în lumea ştiinţifică, care au fost puse aici să o ţină laolaltă, şi le pervertim în ceva, şi aceea aduce moarte.
E-68 Ca bomba atomică. Eu nu cunosc formula acestor lucruri, dar eu aş putea să spun aceasta greşit. Ei iau uraniu, să despartă o-o moleculă, şi o moleculă se descompune în atomi. Ce face aceasta atunci? Aceasta doar nimiceşte, aproape, doar distruge. Tot ce facem noi!
E-69 Noi luăm medicină, punem această formulă cu această formulă, să lecuim aceasta, şi o punem în noi. Şi ce facem noi? Noi dărâmăm altceva.
E-70 Acum eu presupun că aţi citit, aţi citit Reader's Digest de luna trecută, care a spus că, "În această epocă în care noi trăim acum, că, bărbaţi tineri şi femei pot ajunge vârsta mijlocie între vârsta de douăzeci şi douăzeci şi cinci de ani." Gândi ţi-vă la aceea. Fete mici în menopauză, şi vârsta de douăzeci, şi douăzeci şi doi şi douăzeci şi trei, vârstă mijlocie. Voi vedeţi, ce a făcut-o, a fost această hrană hibridă şi lucrurile care le mâncăm. Vedeţi, este lucrul, hrana şi viaţa care noi o trăim. Savanţii au adus aceasta la noi, şi, în a face aşa, ei vă omoară.
E-71 Eu am fost în Africa unde i-am văzut pe acei băieţi care nu au avut nici o doză de medicament în viaţa lor. Ei mănâncă carne care are viermi în ea. Ei au băut dintr-un bazin care a arătat că ar ucide un bou. Şi eu trăgeam la o ţintă la două sute de iarzi, şi eu nu am putut s-o văd cu o pereche de binocluri de şapte-cincizeci. Şi un om de vârsta mea a stat acolo, spunându-mi unde a fost lovită, cu ochiul lui liber. Acum, dacă toată cultura aceasta modernă a făcut ceva... Eu simt că dacă eu aveam ochii lui şi stomacul lui, eu aş fi un om destul de bun. Da.
E-72 Dar acolo sunteţi, voi vedeţi, aceea este ce ştiinţa, educaţia, civilizaţia, noi suntem distruşi prin aceasta. Noi ne distrugem pe noi. Aceasta a început în grădina din Eden, şi merge înainte pentru astăzi. Dar, însetând după succes!
Atunci, noi însetăm după părtăşie. Noi mergem, noi vrem părtăşie.
E-73 Aceasta este ca un om tânăr şi o femeie tânără. Acum, aceasta nu este nenecesar sau nu (eu vreau să spun) nefiresc ca un om tânăr şi o femeie tânără să-să se iubească unul pe altul. Aceasta este o sete după dragoste. Aceasta este vârsta lor, şi ei-ei se iubesc unul pe altul. Şi aceasta nu este nefiresc, acela este doar un lucru natural ca ei să facă aceea.
E-74 Acum noi găsim multe lucruri, în viaţa care noi o trăim în trupul natural, pentru care însetăm. Aceasta este doar ceva care stă în noi. Noi vrem s-o facem, noi simţim absolut că este necesar. Şi aceasta este necesar ca noi s-o facem.
E-75 Noi aflăm multe femei, în zilele acestea, că însetează după frumuseţe. Acum nu există o femeie... Acesta este un lucru natural ca o femeie să înseteze să fie frumoasă. Acela este-acela este instinctul ei dat de Dumnezeu şi-şi frumuseţea ei care Dumnezeu i-a dat-o pentru perechea ei. Şi acum noi aflăm că femeile vor să fie în felul acela. De ce este aceasta? Aceasta este doar din cauză că este ceva ce i-a dat Dumnezeu. Şi nu este greşit pentru femei să fie frumoase. Ele ar trebui să fie.
E-76 Şi, voi ştiţi, ele sunt singura creatură care-care femela este mai frumoasă decât masculul, aceasta este rasa umană. Fiecare alt animal, luaţi vaca faţă de taur, căprioara faţă de ţap, găina faţă de cocoş, pasărea mamă faţă de pasărea tată, voi întotdeauna aflaţi că masculul este mare şi frumos. Dar la rasa umană, a arătat că acela este unde a venit perversiunea, aceasta se întoarce în jur; şi aceasta este femeia aşa că este-este frumoasă, şi ele poftesc să fie frumoase.
E-77 Nu ca ceva din aceste creaturi caraghioase pe care le vedem pe stradă din această zi; nu, nu, nu felul acela de frumuseţe. Nu. Aceea este cea mai oribilă privelişte pe care am văzut-o în viaţa mea. Da, domnule. Aceea este perversiunea care perverteşte setea adevărată.
E-78 Acum, adevărata sete care ar trebui să o aibă o femeie, ar fi să "se împodobească cu îmbrăcăminte modestă, şi să aibă un spirit asemănător lui Cristos," Întâi Timotei 2:9. Acum acela este un fel cum ar trebui femeia să înseteze să fie. Acum dacă tu vrei să fi frumoasă, acela este felul care te face frumoasă, înţelegi, este un spirit asemănător lui Cristos, şi împodobită în îmbrăcăminte modestă.
E-79 O, vai, unii din aceste persoane astăzi afară pe străzi! Tu nu poţi deosebi un bărbat de femeie, şi acesta este un-acesta este lucrul cu cea mai oribilă arătare care tu l-ai... Eu nu aş vrea, acesta este-acesta este... eu niciodată nu am văzut aşa ceva, ca fiinţe umane. Aceasta este dincolo de omenesc. Ochii vopsiţi sus de tot în felul acela, şi, voi ştiţi, acei ochi de şopârlă cu arătare ciudată, şi toate acele haine cu arătare ciudată. Şi, păi, aceasta nici măcar... Toate aşa de ieşite din formă, ele nici măcar nu arată ca o fiinţă umană. Şi unii din acei băieţi aici afară, cu părul lor pieptănat în jos, bigudiul surorii lor, în faţă aici, voi ştiţi, păi, aceasta este o pervertire completă! Aşa este. Acesta este-acesta este-acesta este Satan, şi Satan este perverti torul.
E-80 Când Dumnezeu a făcut fiecare lucru în grădina din Eden, a fost frumos, atunci Satan a venit înăuntru şi a pervertit. Satan nu poate crea nimic. Există numai un singur Creator, acela este Dumnezeu. Dar Satan perverteşte creaţiunea originală. Şi acum el a intrat înăuntru (despre aceasta eu vreau să vorbesc în această seară) pervertind creaţia originală a setei.
E-81 Acum, o femeie, aşa cum am spus înainte, vrea să fie frumoasă. Există ceva în ea, că ea este feminină şi ea vrea să fie în felul acela.
E-82 Dar felul cum sunt ele pe stradă astăzi, părul tăiat ca un bărbat, purtând haine bărbăteşti; şi atunci bărbaţii se întorc în jur, purtând haine femeieşti, şi o tunsoare ca o femeie. Vedeţi, aceasta este o perversiune, întregul lucru! Hrana voastră este pervertită. Viaţa voastră este pervertită. Setea voastră, pervertită. Dorinţa voastră este pervertită. Aceasta este o zi de perversiune!
E-83 Eu am vorbit aici, nu de mult, despre Edenul Satanei. Dumnezeu a luat şase mii de ani, şi a făcut un Eden perfect. Satan a venit acolo şi a stropit acele seminţe, şi le-a deformat. Acum el a avut şase mii de ani, şi el îşi are propriul lui Eden ştiinţific, drept înapoi din nou la o perversiune a celui drept.
E-84 Şi aceasta este epoca de hibridare, hibridare. Ei chiar au luat bisericile astăzi, până ele sunt hibride. Aşa este. Ei merg înăuntru aici, ei doar se duc la biserică, aceasta este o lojă în loc de biserică. O biserică este un loc unde oamenii vin împreună şi se închină lui Dumnezeu în Duh şi-n Adevăr. Şi astăzi aceasta este o lojă. Noi mergem acolo şi avem puţin timp să dăm mâinile, şi avem părtăşie, şi ceva cafea neagră în spatele clădirii, şi mergem acasă până săptămâna viitoare, şi ne-am făcut datoria noastră religioasă.
E-85 Acum este o epocă pervertită. Şi Satan perverteşte aceste însetări care Dumnezeu le-a pus în voi, să însetaţi. Satan le perverteşte. Acum dacă voi vreţi să cunoaşteţi cea corectă, perversiune...
E-86 Dacă voi, femeile, vreţi să fiţi frumoase, luaţi Întâi Timotei 2:9, aceea este că "să se împodobească în îmbrăcăminte-îmbrăcăminte modestă, cu un spirit asemănător lui Cristos, smerit, supuse bărbaţilor lor," şi aşa mai departe. Acela este felul în care ar trebui să fiţi împodobite, viaţa voastră care o trăiţi.
E-87 El perverteşte adevărata natură a lui Dumnezeu, şi adevărata sete de Dumnezeu, a trupului şi sufletului, prin pofta pentru păcat. Păcatul, o perversiune! Acum noi aflăm, o persoană astăzi, felul cum au luat ei perversiunea aceea; sete pentru Dumnezeu, setea pentru a fi frumoasă, şi toate aceste însetări. Pentru, pentru apă, ei au schimbat aceea în a satisface aceea cu băutură. Setea după bucurie, fiecare vrea să aibă bucurie; sete după părtăşie; toate aceste mari însetări pe care Dumnezeu le-a pus în noi, ca noi să putem înseta după El. Dumnezeu v-a făcut să însetaţi după El, şi noi încercăm s-o satisfacem cu vreun alt fel de sete, cu vreun alt fel de perversiune a setei corecte. Vedeţi cum este în cel natural?
Vedeţi cum este în cel spiritual? Noi gândim, atât timp cât ne înscriem la biserică, aceea-aceea o rezolvă, aceea este tot ce avem de făcut. Ei bine, aceea este absolut greşit. Nu.
E-88 Dumnezeu vrea ca voi să însetaţi după El! "Cum cerbul tânjeşte după pârâul de apă, sufletul meu însetează după Tine, O Dumnezeule." Vedeţi? Vedeţi?
E-89 Acum, dacă cerbul acela tânjea după pârâul de apă, ce este dacă cineva a venit pe acolo, şi un alt cerb ortac putea veni pe acolo, şi să zică, "Măi, eu îţi voi spune ce aş putea eu-eu să fac. Eu ştiu unde există o groapă de nămol jos aici." Ei bine, cerbul nu ar vrea aceea. El, aceea nu i-ar folosi la nimic.
E-90 Şi nu există nimic să poată satisface acea sete care este în fiinţa umană, până nu vine Dumnezeu înăuntru. El trebuie să-L aibă, sau moare. Şi nici o persoană nu are dreptul să încerce să potolească sau să satisfacă acea sete sfântă, care este în el, cu lucrurile lumii. Nu, domnule. Este păgânesc să faci aşa. Şi dacă tu însetezi după Dumnezeu, să nu dai mâinile cu predicatorul şi să-ţi pui numele pe registru. Dacă tu însetezi după Dumnezeu, există numai un singur lucru s-o satisfacă, acela este, să-l întâlneşti pe Dumnezeu. Dacă tu însetezi după Dumnezeu, aceea este singura cale în care tu poţi să-L întâlneşti, este să faci aceea.
E-91 Şi apoi există un mare pericol, de asemenea, dacă tu nu veghezi ce faci în timpul acela. Dacă tu însetezi după Dumnezeu, să fi sigur că acesta este Dumnezeu pe care îl afli. Vezi, fi sigur că este setea ta care este satisfăcută. Dar dacă Satan a fost în stare să te pervertească, de la aceste pofte naturale, şi el va face aceea dacă el poate, el va-el simplu te va face să încerci să fi satisfăcut.
E-92 Un om iese afară, ce îl face pe un om să se îmbete? Este din cauză că el este îngrijorat şi sfâşiat. Există ceva ce lipseşte în el.
E-93 Eu am fost la Mayo, aici nu de mult, şi eu am fost sus acolo la un interviu. Şi atunci s-a spus în acesta, că, vorbind despre băutură, şi eu le-am spus că tatăl meu a băut.
A spus, "Ce l-a făcut să bea?"
Am spus, "Eu nu ştiu."
E-94 El a spus, "Este din cauză că acolo era ceva care (el) nu îl satisfăcea, şi el s-a gândit că el putea să bea s-o arunce jos din mintea lui."
E-95 Eu am prins-o chiar atunci, vedeţi. Acesta era de fapt Dumnezeu, care era singurul lucru să poată satisface acea sete. Dumnezeu Însuşi este singurul lucru care poate satisface acea sete umană, este să-l accepţi pe Dumnezeu.
E-96 Acum Satan ia aceste lucruri, aşa cum am spus, şi le perverteşte. Atunci dacă tu eşti-dacă tu eşti... Dacă tu nu îi dai la acea sete locul potrivit în viaţa ta, şi nu vei înseta şi să iei lucrurile care Dumnezeu le-a procurat cu care să oprească acea sete, să o potolească, atunci Satan te va călăuzi la ceva din haznalele lui stătute din această lume. Tu trebuie s-o ai pe undeva. Dacă tu nu poţi găsi hrană, tu ai mânca dintr-un bidon de gunoi. Înţelegi? Şi dacă tu-dacă tu nu ai putea găsi apă, şi tu ai fi pe moarte, tu ai bea dintr-un-un bazin de orice fel, pentru că tu pieri.
E-97 Dar nu există motiv pentru aceea, când tu însetezi după Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu viu, nu vreun lucru istoric. "Sufletul meu însetează după Tine, Dumnezeul cel viu," Ceva care dă ape vii, Ceva care satisface.
E-98 Există o altă natură, naturală, doar o sete naturală, în acea sete a sufletului. Tu ai putea spune, "Frate Branham, este acea sete a sufletului, este aceea naturală?" Da, aceea este natural ca un suflet să înseteze. Şi aceasta este, că Dumnezeu v-a făcut în felul acela, aceea este aşa ca voi să însetaţi după El. El vrea ca voi să însetaţi după El. Acum, Dumnezeu v-a făcut în felul acela. El nu a trebuit să vă facă în felul acela, dar El a făcut-o. Şi dacă El nu v-ar fi făcut în felul acela, aşa ca voi să însetaţi, acolo ar fi o scuză la Bara de Judecată, să zici, "Eu-eu-eu niciodată nu am însetat după Dumnezeu." Dar, nu există scuză, tu însetezi. Tu o vei face cu ceva; tu ai putea s-o faci pe soţia ta, tu ai putea s-o faci maşina ta, tu ai putea s-o faci altceva, tu ai putea să mergi la biserică şi să încerci s-o satisfaci. Şi eu nu am nimic împotrivă a merge la biserică, dar aceea nu este satisfacţia. Aceasta este să-l afli pe Dumnezeu, Dumnezeul cel viu, Dumnezeul din Cer, în sufletul tău, care satisface acea năzuinţă şi însetare după care tu tânjeşti.
E-99 Acum, căci, El v-a făcut aşa ca să puteţi înseta după El, după părtăşia Lui. Acum, există sete veritabilă pentru părtăşie. Acum nouă ne place să ne întâlnim unul cu altul. Noi facem aceea în această seară. Noi ne întâlnim aici împreună în această seară pentru că ne place să ne împărtăşim, unul cu altul. De ce facem noi asta? Pentru că există ceva în noi că noi vrem să ne întâlnim unul cu altul. Aceea este doar natural. Şi acum noi ne întâlnim pe o bază comună aici, aceea este, deoarece noi toţi însetăm după Dumnezeu. Vedeţi? Şi apoi noi ne întâlnim aici pe aceste baze obişnuite, comune aici de părtăşie. În biserică în această seară, aici, ar putea fi multe vederi denominaţionale diferite, şi aşa mai departe; dar când se ajunge la acea sete, noi ne putem întâlni pe o bază comună, o bază: noi toţi însetăm. Unii ar putea crede în stropire, celălalt în botez, şi unul în turnare, sau aşa mai departe; dar când se vine la setea după Dumnezeu, noi-noi venim pe o bază mutuală. Şi Dumnezeu ne-a făcut aşa ca noi să facem aceea, să însetăm după El şi după părtăşia Lui. Eu nu cunosc nimic...
E-100 Când am fost un băieţel, îmi amintesc că am fost crescut într-o familie foarte săracă. Şi îmi amintesc că de multe ori eu mergeam afară cu ortacii. Eu nu m-am putut îmbrăca cum să merg afară la un loc decent. Dar, eu-eu nu ştiu, există ceva privitor la oamenii, de care mi-a plăcut. Mi-a plăcut să merg cu ei. Dar eu eram, mai mult sau mai puţin, ce se numeşte, oaia neagră. Şi când eu am devenit mântuit şi am aflat că Ceva în mine, pentru care am însetat, un-un Prieten, Cineva care să fie un ortac pentru mine, Cineva în care să pot avea încredere, Cineva cu care te poţi aşeza jos şi cu care să poţi vorbi despre necazurile tale. Şi când... Am aflat acea satisfacţie reală adevărată când l-am aflat pe Isus Cristos, acel Satisfăcător adevărat real care ia la o parte toate-toate... potoleşte toată setea aceea, şi îţi dă Ceva care-care doar arată de parcă nu există chiar nimic să-i ia locul Lui.
E-101 Şi acum cum Satan încearcă să pervertească satisfacerea sufletului, acea sete pentru suflet! El încearcă să-ţi dea totul să-l satisfacă. Şi el este aşa de înşelător în aceste zile de perversiune. Aceasta este o lume pervertită. Aceasta este o rasă pervertită. Acesta este un popor pervertit. Totul este pervertit, şi a pervertit aşa de treptat încât a devenit cea mai înşelătoare epocă care noi am... în care a trăit vreodată orice fiinţă umană. Aceasta este mai înşelătoare decât cum a fost vreodată.
E-102 Acum voi doar-voi doar nu vă puteţi imagina cât de înşelătoare a devenit naţiunea, chiar cu propri noştri fraţi, ca poporul American.
E-103 Eu am vorbit cu un timp în urmă. Eu am fost în pădure câteva săptămâni în urmă şi am găsit un-un-un pachet de ţigări zăcând în pădure. Şi acesta a spus pe acolo, "Filtrul unui om gânditor." Şi am mers înainte în jos prin pădure puţină cale, şi am venit înapoi; a continuat să-mi stea în minte, "Filtrul unui om gânditor, şi gustul unui om fumător."
E-104 Ei bine, eu am fost la Târgul Internaţional, cu doi ani în urmă, vă amintiţi când ei l-au avut pe Yul Brynner şi toţi aceia pe acolo, când ei făceau demonstraţii de ţigarete. Şi cum au luat ei fumul acela şi l-au pus peste o bucată de marmoră, şi au luat un beţişor cu vată şi au ras nicotina aceea jos de-acolo, şi au pus-o pe spatele unui şobolan. În şapte zile, el avea aşa de mult cancer că el nu s-a putut ridica în picioare. Vedeţi, de la o ţigară! Şi atunci ei au arătat cum căci când se duce acela în plămânul omenesc. Unii din ei zic, "Eu nu inhalez. Eu doar îl pufăiesc în gura mea." Arată cum se duce în salivă şi se duce drept în jos tot la fel, în gât, vedeţi.
E-105 Şi atunci acest om a spus, "Tu vezi aşa de multă vorbărie despre un filtru." El a spus, "Acum, dacă tu ai o dorinţă," acolo este o sete, voi vedeţi, "o dorinţă să fumezi o ţigară, o ţigară naturală ar putea satisface acea dorinţă pentru timpul de faţă. Dar dacă tu ai un filtru, sunt necesare patru ţigări să satisfacă," a spus, "pentru că tu obţii numai cam o pătrime din fum."
E-106 Şi a spus, "Gustul unui om fumător"? Vedeţi, tu nu poţi avea fum fără să ai gudron. Şi când tu ai gudron, tu ai cancer. Aşa că acolo sunteţi, vedeţi, aceasta-aceasta este doar o şmecherie. Şi eu mă gândesc la o-o companie de tutun care este în această naţiune, şi-şi ea trăieşte prin această naţiune, şi atunci cu o şmecherie ca aceea, ca absolut să-i înşele pe cetăţenii Americani, să-i înşele. Filtrul unui om gânditor? Aceasta este numai o şmecherie să vândă mai multe ţigări.
E-107 Atunci m-am gândit despre lucrul acela, "Filtrul unui om gânditor," m-am gândit, "aceea este o idee bună." Astfel acolo este Filtrul unui om gânditor, acela este această Biblie. Filtrul unui-unui om gânditor care va lua acest Filtru, Acesta va produce gustul unui om neprihănit. Vedeţi?
E-108 Acum, tu nu poţi trage păcatul prin paginile acestei Biblii. Nu, Ea îl opreşte. Ea îl filtrează afară. Acum, tu poţi să mergi la biserică, şi doar să iei orice, dar tu nu poţi veni prin această Biblie şi să ai păcat. Aceasta nu o va face. Ea filtrează afară tot păcatul, şi Ea dă gustul unui om sfânt. Pentru că dacă omul se gândeşte că el vrea să fie sfânt, şi să fie ca Dumnezeu, şi să fie un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu, atunci el vrea felul potrivit de Filtru. Astfel El opreşte tot păcatul pe această parte a Bibliei, şi El poate să aducă numai Duhul Sfânt prin Biblie, care a scris Biblia. Acesta este gustul unui om sfânt, să aibă acest Filtru al omului gânditor.
E-109 Acum noi aflăm cât de amăgitor este astăzi. Matei 24:24, Isus a spus, "În zilele din urmă, că, cele două duhuri vor fi aşa de apropiate în asemănare până că ele ar înşela chiar pe cei Aleşi dacă era cu putinţă." Cât de aproape! Cât, ce o decepţie de-de bine şi rău, ce avem noi astăzi!
E-110 Chiar în al nostru-în guvernul nostru, în politica noastră, noi-noi nici măcar nu avem un om pe care noi am putea să-l punem sus ca politician, care să stea absolut sus pentru ceea ce el gândeşte că este drept. Unde sunt ai noştri Patrick Henry şi George Washington, şi Abraham Lincoln de astăzi? Chiar cum a spus Preşedintele nostru acolo, "Felul, dacă ei vor Comunism, ei îl pot avea, orice vrea poporul." Dacă acela nu este un-un om care nu vrea să-şi vorbească convingerea lui! Un om va sta pe un principiu, care va sta pe ceea ce este un principiu... doar vrea să meargă pe calea cu cea mai puţină rezistenţă.
E-111 Şi acela este felul în care au ajuns oamenii, în biserică. Ei vor să vină să se înscrie la biserică, şi ei spun, "O, bine, aceea-aceea este tot, eu-eu m-am înscris la biserică acum." Tu încerci să satisfaci acea mare sete sfântă care a pus-o Dumnezeu în tine, acel Turn de control încercând să te întoarcă la lucrul corect, şi tu încerci s-o satisfaci cu înscrierea la o biserică, citând un crez, sau ceva în felul acela. Când, aceasta nu este nimic decât chiar Prezenţa şi umplerea lui Dumnezeu Însuşi în viaţa ta, care va satisface aceea.
E-112 El nu va fi satisfăcut cu un crez. Tu niciodată nu vei trage un crez prin Biblia aceea. Nu. Nu există nici măcar Crezul Apostolilor, aşa numit, niciodată nu va veni pe Acolo. Arătaţi-mi mie în Biblie unde zice Crezul Apostolilor, "Eu cred în Sfânta biserică Romano Catolică; eu cred în împărtăşirea sfinţilor"; când Biblia a spus, "Există un singur mijlocitor între Dumnezeu şi om, şi acela este Omul Isus Cristos." Tu niciodată nu vei trage aceea prin Biblie.
E-113 Voi niciodată nu veţi trage toate aceste dansuri, şi pantaloni scurţi, şi lucruri care le fac oamenii astăzi, aceste răsuciri şi watusi, şi toate lucrurile acestea, prin Cuvântul lui Dumnezeu. Voi niciodată nu veţi trage acest curs modern de civilizaţie prin acea Biblie. Aceasta este împotriva ei. Vedeţi? Şi voi încercaţi să satisfaceţi acea sete, însă, voi vedeţi, aceasta va... Această Biblie va satisface numai gustul unui om neprihănit sau al unei femei. Acest Duh Sfânt, de care ei ar râde, şi zic, "Tu ţi-ai ieşit din minte." Însă aceea satisface acea dorinţă, acel ceva despre care lumea nu ştie nimic. Ei s-au pervertit, de la adevăratul botez al Duhului Sfânt şi Cuvântul lui Dumnezeu, (spre ce?) spre haznale, haznalele bisericii, de dogme şi crezuri, şi-şi diferenţe denominaţionale, şi aşa mai departe.
Zici, "Tu eşti Creştin?"
E-114 "Eu sunt Metodist. Eu sunt Baptist. Eu sunt Prezbiterian." Aceea nu înseamnă nici un lucru la Dumnezeu, nici un lucru. Voi nu puteţi trage lucrurile acelea prin Biblia lui Dumnezeu aici. Şi voi încercaţi să satisfaceţi acea sete sfântă pe care Dumnezeu v-a dat, să însetaţi după El. Este aceea corect? [Adunarea zice, "Amin." – Ed.]
E-115 Acum, voi ştiţi că David a spus aici, "după Dumnezeul cel viu." Acum, "La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi." Atunci acolo nu poate să fie nici o satisfacţie până când acest Cuvânt, care este Dumnezeu, devine viu în voi, atunci voi îl vedeţi pe Dumnezeu Însuşi împlinind promisiunile care El le-a făcut în Biblie.
E-116 Acum noi avem diferiţi tălmăcitori ai Bibliei. O biserică O tălmăceşte în felul acesta, alta O tălmăceşte în felul acela, şi alta în felul acesta. Unii nu iau decât un picuţ din Ea; unii iau de aici şi acolo, o bucată din Ea. Dar Dumnezeu este Propriul Lui Tălmăcitor. Când El face o promisiune şi o împlineşte, aceea este tălmăcirea de acolo.
E-117 Dacă eu v-am promis că o să fiu aici în această seară, şi eu sunt aici, aceea este împlinirea promisiunii mele. Dacă eu spun că o să vă întâlnesc dimineaţa, şi eu sunt acolo, aceea este promisiunea mea. Nu există nici o nevoie să fac orice alte scuze, eu trebuie să fiu acolo.
E-118 Şi când Dumnezeu face o promisiune, şi atunci vine în jur şi împlineşte acea promisiune, aceea este tălmăcirea acelei promisiuni. Şi eu aş provoca pe oricine să-l ia pe Dumnezeu la Cuvântul Lui, şi să vadă dacă nu este fiecare Cuvânt din Biblie Adevărul. Aşa este. Aşa este cum este setea înăuntru acolo.
E-119 Voi ziceţi, "Dacă eu aş fi trăit în zilele lui Isus, eu aş fi făcut aşa şi aşa."
E-120 Păi, voi trăiţi în zilele Lui. Ce facem noi privitor la aceasta? Ce facem noi? Voi ziceţi, "Ei bine?" Ce voi aţi făcut, poate ce au făcut Fariseii. Ei au aparţinut la biserică, şi l-au tăgăduit pe Isus Cristos.
E-121 Noi întotdeauna spunem astăzi, oamenii încearcă să spună, "Noi comparăm. Noi trebuie să comparăm foaie de Biblie cu foaie de Biblie, Scriptură cu Scriptură." Acela nu este Adevărul. Nu, acesta nu este Adevărul. "Acest Cuvânt Grecesc înseamnă aceasta, şi aceasta înseamnă aceea." Grecii înşişi, departe în urmă în Consiliul din Nicea, şi acei scriitori înapoi înăuntru acolo, ei aveau diferite forme. Unul a crezut în felul acesta, acest învăţat Grec a vrut să spună aceasta, şi celălalt a spus că acesta a intenţionat-o în felul acesta. Şi ei s-au certat asupra Acesteia. Noi nu avem nevoie de tălmăcire a învăţaţilor Greci sau cuvinte Greceşti.
E-122 "Să-l cunoşti pe El este Viaţă," Persoana, Cristos Însuşi! Nu comparând. Este o descoperire pe care Dumnezeu a zidit Biserica Lui. Şi dacă noi nu zidim asupra aceleiaşi Biserici... Biblia a spus, "Abel, prin credinţă!" Şi credinţa este o revelaţie Divină. Vedeţi, credinţa este o revelaţie Divină. În regulă. Acest întreg Lucru este zidit pe revelaţie atunci; şi numai dacă aceasta vă este descoperit! Isus a spus, "Eu Îţi mulţumesc, Tată, că Tu ai ascuns aceste lucruri de la cei înţelepţi din lumea aceasta, şi ai descoperit-o pruncilor care vor învăţa astfel." Vedeţi, acum, întregul lucru este zidit acolo, voi trebuie să cunoaşteţi Persoana!
E-123 Şi tu nu poţi satisface aceea prin înscrierea la biserică. Tu trebuie să găseşti Persoana, pe Dumnezeu Însuşi, care este Cuvântul şi-şi tălmăcirea despre Sine astăzi, promisiunile care El le-a făcut astăzi. Poporul care El urma să-l aibă în această zi, "Biserica fără pată sau zbârcitură," nu înseamnă o denominaţiune; aceasta înseamnă persoanele, indivizii fără pată sau zbârcitură. "Vor fi doi în pat, Eu îl voi lua pe unul, şi îl voi lăsa pe unul; doi pe câmp, Eu îl voi lua pe unul şi îl voi lăsa pe unul." Dar când Dumnezeu, acea sete sfântă de a fi ca El, şi atunci tu vezi căci Cuvântul Lui este în tine, adeverindu-Se, că tu eşti slujitorul lui Dumnezeu. Orice spune Dumnezeu, tu doar te aliniezi drept sus la acesta, atunci tu vii prin procesul corect atunci să satisfaci acea sete sfântă care este în tine.
E-124 O, desigur, oamenii vor râde de tine, şi zic, "Tu ţi-ai pierdut mintea. Tu ai înebunit." Dar amintiţi-vă de unde beau ei, vedeţi. Priviţi unde sunt ei. V-aţi putea imagina o fântână mare arteziană ţâşnind în sus apă bună, şi cineva jos la una din acele gropi jos acolo, cu mormoloci morţi şi crezuri, fiecare lucru zăcând în ea, bând jos acolo, privind în sus şi să-şi bată joc de tine? O! Păi, el nu ştie, el nu ştie ce un-la ce un Curs de potolire a setei trăieşti tu. Aceea este exact corect.
E-125 Noi avem un Dumnezeu viu. Nu unul care a murit o mie nouăsute de ani în urmă şi a stat în mormânt, ci Unul care a înviat din nou. Evrei 13:8, zice, "El este acelaşi ieri, azi, şi-n veci." Acelaşi Duh Sfânt care a căzut la Ziua Cincizecimii este acelaşi Duh Sfânt care este aici acum. El este Porţia satisfăcătoare, deoarece El este Cuvântul. Aşa este. Duhul Sfânt a scris Cuvântul, El tălmăceşte Cuvântul. Biblia a spus, în Doi Petru, că Duhul Sfânt a scris Biblia, ,,Oameni din vechime, mişcaţi de Duhul Sfânt, au scris Biblia."
E-126 Acum, voi nu o puteţi face, voi nu puteţi satisface acea sete sfântă cu nimic mai puţin decât Dumnezeu Însuşi trăind în voi, în Persoana Duhului Sfânt. Educaţia, cultura, înscrierea la biserici, recitând crezuri, mergând să aparţineţi la o părtăşie; toate lucrurile acestea sunt foarte bune, dar ele absolut nu vor opri acea potolire sfântă, acea-acea sete sfântă, adică, nu vor potoli acea sete sfântă.
E-127 Eu ascultam la Billy Graham, marele evanghelist, serile trecute. Eu vă spun, eu mă rog mai mult pentru el acum decât m-am rugat vreodată. Eu l-am văzut într-adevăr lovind-o spre ei, felul cum au făcut. El a spus, "Acel grup de preoţi venind în jos pe drum, gulerele acelea întoarse în jur!" Mergând jos acolo unde ei nu aveau nici o treabă să meargă, băgându-şi nasul în ceva. Dar ei mergeau în jos pe drum, [Fratele Branham bate din palme – Ed.] bătând din palme şi dădeau din picior. Ei bine, ei arătau ca ne-holly-rollers. Acum, voi vedeţi, dar ei au ceva în ce ei-ei cred. Ei au ceva, aceasta exaltă sufletul. Ei au ceva de care ei au fost exaltaţi. Ceva femeie a mers şi şi-a băgat capul în ceva jos acolo, şi ei s-au gândit că ea a fost o martiră, şi în ce ea nu avea nici o treabă să fie. Acum noi aflăm că aceşti oameni [Fratele Branham bate din palme] aveau ceva despre ce să bată din palme. Ei erau fericiţi. Ei făceau ceva.
E-128 Ei bine, dacă voi puteţi face aceea pentru un-un principiu care vă gândiţi că este drept aici; şi atunci să staţi într-o biserică şi cineva bate din palme şi bate cu piciorul, diaconii i-ar conduce afară pe uşă. Vedeţi, ei i-au întors pe oamenii lor spre o hazna murdară de crez şi denominaţiune, în loc să-i hrănească din binecuvântatul Cuvânt sfânt al lui Dumnezeu, care este dat prin Puterea de înviere a lui Isus Cristos.
E-129 Vedeţi, ei încearcă să, ei îşi astâmpără setea prin a spune, "Eu sunt Doctor Aşa-şi-aşa," sau vin afară dintr-un anumit seminar sau o anumită şcoală. Dar aceea nu înseamnă un lucru, nici un lucru. Dar, voi vedeţi, ei, ei încearcă să se satisfacă, zic, "Acum Dumnezeu mă va recunoaşte pentru că eu sunt păstorul Lui. Dumnezeu mă va recunoaşte pentru că eu sunt sfântul Părinte Aşa-şi-aşa, sau Episcop Aşa-şi-aşa," sau-sau ceva în felul acela. Ei încearcă să satisfacă setea lor acolo, când voi nu o puteţi face. "Eu am un Ph.D., LL.D. Eu am Licenţa mea de Arte. Eu am aceasta." Aceea este în regulă. Dar, pentru mine, aceea doar înseamnă că tu eşti cu atât mai departe de Dumnezeu. Aşa este. Cu atât mai departe de Dumnezeu, tot timpul!
E-130 Tu îl cunoşti pe Dumnezeu numai printr-o experienţă. Tu nu poţi educa Aceasta în tine. Aceasta este născut în tine! Este ceva ce îţi dă Dumnezeu. Educaţia nu are nimic de-a face cu Acesta. Unul din cei mai mari bărbaţi din Biblie nici măcar nu-şi putea semna numele, Sfântul Petru. Aceea este exact aşa, el şi Ioan, Biblia a spus, "Ei erau amândoi neştiutori şi neînvăţaţi." Dar i-a făcut plăcere lui Isus să-i dea lui cheile la Împărăţie, deoarece el a însetat după Dumnezeu. Amin. Însetând după Dumnezeu, părtăşie. Da, domnule. O, doamne!
E-131 Mă gândesc la Isaia, acel om tânăr, o, un om tânăr minunat, el a fost jos acolo în templu, într-o zi.
E-132 Marele împărat, şi el şi-a pus faţa spre el şi s-a gândit că el era unul din cei mai măreţi bărbaţi. Care, el era un om mare. El a fost crescut, părinţi buni, o mamă bună şi tată. Dar când el a mers afară, politica lui era curată, şi el a îndreptat lucrurile cu Dumnezeu. Şi Isaia s-a uitat la el şi s-a gândit că el era un om mare, la pus ca un exemplu. Dar să nu puneţi voi (niciodată) pe nici un om, afară de Omul Isus Cristos, ca Exemplul vostru. Toţi oamenii vor da greş. După o vreme, el a ajuns la un punct; el era-el era împărat, dar el a încercat să ia locul unui preot şi a mers în templu, şi a fost lovit cu lepră.
E-133 Atunci Isaia a fost tot îngrijorat, aşa că el se duce jos la templu şi el a început să-să se roage, el s-a gândit să meargă jos şi să se roage pentru o vreme. Şi acum, priviţi, omul acela era un profet; dar jos acolo în templu era un om tânăr, el striga către Dumnezeu, într-o zi, şi o vedenie a căzut înaintea lui. Şi când a căzut, el a văzut Îngeri, Heruvimi, cu feţele Lor acoperite cu a Lor-cu aripile Lor, şi picioarele Lor acoperite, şi zburau cu două aripi. Şi Ei se duceau înainte şi înapoi, în sus şi-n jos prin templu, strigând, "Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu Atotputernic."
E-134 Şi Isaia, acea sete mare care el o avea, el-el probabil că a fost învăţat. El-el probabil că a avut o pregătire bună. El avea o-o concepţie minunată despre cum trebuia să fie Dumnezeu. El-el i-a auzit pe preoţi. El era în templu. El a fost crescut să fie un-un credincios, însă, voi vedeţi, el niciodată nu a venit faţă în faţă cu El înainte. Vedeţi? El-el a avut o dorinţă să facă bine. El a vrut să fie drept, dar el a avut doar partea educaţională. El a avut partea teologică a Acestuia.
E-135 Dar când el a ajuns acolo în templu în acea zi, şi el i-a văzut pe aceşti Heruvimi bătând din aceste aripi înainte şi înapoi, şi a realizat că aceşti Îngeri au slujit în faţa lui Dumnezeu. Şi Acei Îngeri nici măcar nu au ştiut ce era păcatul, şi, să stea în Prezenţa lui Dumnezeu, Ei au trebuit să-şi acopere feţele Lor sfinte, ca să stea în Prezenţa lui Dumnezeu. Atunci profetul acela a strigat, "Vai de mine, căci eu sunt un om cu buze necurate. Toată teologia mea, teologia şi lucrurile care le-am învăţat, toată concepţia minunată care am avut-o despre Dumnezeu, eu sunt faţă-n faţă cu acesta acum." El a spus, "Eu sunt un om cu buze necurate, şi eu locuiesc cu oameni care au buze necurate." Toate învăţăturile lor ale legii, şi lucrurile care ei le-au făcut, niciodată nu au ajuns la punctul acela până unde a venit el în Prezenţa lui Dumnezeu, şi l-a văzut pe Dumnezeu cu propri lui ochi; şi urma Lui, când El a şezut sus la Înălţime, în Ceruri. Şi acolo era el, faţă-n faţă cu realitatea. Şi el a strigat, "Eu sunt un om cu buze necurate, şi eu trăiesc printre oameni necuraţi."
E-136 Atunci a fost că Heruvimul a luat cleştele, şi un cărbune Aprins de la altar, şi a atins acele buze necurate. Şi la schimbat dintr-un laş, sau un om educat, un învăţător, într-un profet prin care putea să vorbească Cuvântul lui Dumnezeu. Sigur, în timp ce el era în Prezenţa lui Dumnezeu, Aceasta era ceva deosebit. Acea sete care el a avut-o, a atins punctul acela atunci, până când el a fost umplut cu Aceasta.
E-137 Şi lasă-mă să-ţi spun, prietene, mie nu-mi pasă la câte biserici te înscrii, câte nume îţi pui, încotro te duci, şi dacă tu eşti stropit, botezat, sau orice eşti tu; până când întâlneşti acea Persoană, Isus Cristos! Acela, acela este singurul lucru care într-adevăr va satisface.
E-138 Emoţia nu o va face; tu ai putea sări în sus şi-n jos şi să strigi atât de mult cât vrei, sau ai putea alerga în sus şi-n jos pe duşumea, şi ai putea vorbi în limbi atât de mult cât vrei. Şi lucrurile acelea sunt sfinte şi bune. Eu nu spun-eu nu spun nimic împotriva acelora. Dar până nu întâlneşti acea Persoană, acea Porţie satisfăcătoare, acel Ceva care ia fiecare fibră din trupul tău; nu prin emoţie, ci prin satisfacţie!
E-139 Obişnuiam să văd un afiş mic, a zis, "Dacă îţi este sete, spune Parfay." Obişnuia să fie o mică băutură, când eram un copil, numită Parfay. Îmi amintesc venind în jos pe drum, o, de la pescuit, eu am fost sus la baltă, ape vechi stătătoare. Şi am fost flămând de moarte, şi am văzut un afiş zicând, "Dacă îţi este sete, doar spune Parfay." Am început să spun, "Parfay, Parfay." Am devenit mai însetat tot timpul. Şi eu-eu... Vedeţi, eu-eu-eu aşa am ajuns că nici măcar nu am putut să scuip, după o vreme, mi-a fost aşa-aşa de sete.
E-140 Ei bine, voi vedeţi, aceea nu o va face. Nu există nimic să o satisfacă. Mie nu-mi pasă, voi puteţi bea coke, voi puteţi bea orice vreţi voi, cu acelea îndulcite cu ape carbogazoase, şi aşa mai departe, nu există nimic care să satisfacă ca un pârâu bun rece, rece de apă. Acela va potoli acea sete. Toate aceste alte lucruri sunt înlocuitoare.
E-141 Şi de ce am vrea noi să luăm un înlocuitor, când există un botez veritabil al Duhului Sfânt care satisface fiecare fibră şi dorinţă din sufletul omenesc? Apoi să stai chiar în faţa morţii, cum a spus marele Apostol Pavel, "O moarte, unde îţi este ţepuşul? Şi, mormântule, unde îţi este biruinţa? Dar mulţumiri fie lui Dumnezeu, Care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Cristos!" Aceea este experienţa, frate, care satisface acea sfântă potolire care... sau acea sfântă sete care este în voi. Aceasta o satisface. Voi nu trebuie să faceţi nimic altceva privitor la aceasta. Da, El curăţă buzele.
E-142 Şi acolo sunt, de asemenea, doar oameni care trăiesc pe emoţie, pe... Unii oameni spun, "Ei bine, noi avem mult din aceea în mişcarea noastră Penticostală." Şi ei vor merge înăuntru, care este bine, ei vor bate din palme [Fratele Branham bate din palme – Ed.] şi pornesc muzica. Muzica se opreşte, "şş, iuh," o găleată de apă a mers peste tot, vedeţi. Acum noi-noi facem aceea, noi-noi am ajuns în obiceiul de a face aceea. Noi avem, noi-noi... Acesta doar a devenit unul din obiceiurile noastre.
E-143 Lăsaţi-mă să vă spun ceva. Când vă închinaţi la Dumnezeu, în Duh şi-n Adevăr, când aceasta devine un obicei pentru voi să o faceţi, pentru că vă gândiţi că voi trebuie s-o faceţi; pentru că vă gândiţi, dacă tu nu strigi, sau sari în sus şi-n jos, sau dansezi cu muzica, vecinul tău o să gândească că tu eşti căzut; tu bei dintr-un pârâu stătut. Corect!
E-144 Până nu umple El fiecare fibră, până când Duhul Sfânt Însuşi nu clocoteşte în tine; mie nu-mi pasă dacă muzica cântă, dacă ei cântă, Mai Aproape, Dumnezeul Meu La Tine, sau orice este aceasta, Duhul Sfânt încă răsună clopotele gloriei în inima ta. Aceea satisface. Aceea este Porţia satisfăcătoare a lui Dumnezeu. Orice mai puţin decât Acela, tu eşti sfârşit.
E-145 Tu poţi vorbi în limbi ca omeneşti şi Îngereşti, tu ai putea să-ţi dai toate bunurile să îi hrăneşti pe săraci, tu ai putea profeţii, şi tu ai putea avea cunoştinţă, să înţelegi toate tainele şi toate lucrurile acestea, şi tu încă nu devi nimic (Întâi Corinteni 13) până când numai acel Ceva satisfăcător care poate să astâmpere aceea sete.
E-146 "Sufletul meu însetează după Dumnezeul cel viu, cum tânjeşte cerbul după pârâul de apă. Dacă eu nu-L pot găsi, eu voi pieri." Când tu ajungi să flămânzeşti după Dumnezeu în felul acela, ceva urmează să aibă loc. Duhul Sfânt este să te conducă la acele izvoare mari ale lui Dumnezeu. Da, domnule.
E-147 Acum, acolo este un lucru bun, să te închini în Duhul. Aceea este adevărat. Dar uneori tu ai Duhul fără Adevăr. Sfântul Ioan 4, a spus, "Ne închinăm lui Dumnezeu, Duh şi Adevăr." Şi Isus este Adevărul. Aceea este exact aşa. Şi El este Cuvântul.
E-148 Râurile care Dumnezeu le-a trimis să vă satisfacă, în cel natural, Satan le-a poluat pe fiecare din ele. El a pus drogul otrăvit în fiecare în care el a putut să intre. Aşa este. El a luat marele curs, al bisericii.
E-149 Aceea, aceea era calea lui Dumnezeu. Isus a spus, "Pe această Stâncă Eu voi zidi Biserica Mea, şi porţile iadului nu pot izbuti împotriva Ei."
E-150 Acum există diferite controverse despre aceea. Oamenii Romani, Catolicul zice, "El a zidit-O pe Petru." Vedeţi, şi dacă aceea ar fi aşa, Petru a căzut, în câteva zile. Astfel, Aceasta nu a fost. Ea sigur nu a fost zidită pe Petru, Petra, piatra mică. Şi atunci Protestantul zice, că, "El a zidit-O pe El însuşi, Isus Cristos." Nu să fiu diferit, dar eu difer cu ei. El niciodată nu a zidit-O pe nici care.
E-151 El a zidit-o pe descoperirea despre Cine era El. El a spus, "Ferice de tine, Simon, fiul lui Iona, nu carnea şi sângele ţi-a descoperit aceasta ţie, ci tatăl Meu care este în Cer ţi-a descoperit aceasta." Nu prin cunoştinţă! Tu nu ai învăţat Aceasta prin cărţi. Tu nu ai învăţat Aceasta prin a te înscrie la biserică. Tu nu ai învăţat Aceasta în strigături. Tu ai... Ci Duhul Sfânt Însuşi a adus Persoana lui Isus Cristos la tine, atunci, "Pe această Stâncă Eu voi zidi Biserica Mea, şi porţile iadului nu pot izbuti împotriva Ei." Acea sete sfântă a fost satisfăcută în Persoana lui Isus Cristos. Acolo sunteţi. Acela este lucrul după care noi vrem să căutăm, să satisfacem acea sete cu Acela. În regulă, noi aflăm că noi trebuie.
E-152 Cunoştinţă? O, doamne! Cunoştinţa este un lucru mare, noi facem plinul, şi astăzi noi suntem plini de ea. Dar voi vedeţi, cunoştinţa... aşa cum am spus zilele trecute, vorbind asupra acelui subiect despre cunoştinţă. Acolo era un om stând afară, a vorbit cu un prieten de-al meu stând acolo, a spus, "Dacă un om nu crede în educaţie, de ce citeşte el Biblia?" Ei...
E-153 M-am gândit, "Bine, dacă ei nu au priceput ce a spus Domnul Isus, cum o să priceapă ei un nătâng ca mine, ce eu spun?" Ei nici măcar nu l-au putut înţelege pe El, aşa clar cum era El.
E-154 El a spus acolo într-o zi, "Dacă voi nu mâncaţi trupul, Sângele, nu beţi Sângele şi mâncaţi trupul Fiului omului, voi nu aveţi Viaţă în voi." El nu a explicat Aceasta. El a mers înainte. Aşa este. Vedeţi?
E-155 "Păi," au zis ei, "acest Om este un canibal. Noi Îl vrem... să mâncăm trupul Lui, să bem Sângele Lui. El este un vampir. Vedeţi, El vrea ca noi să devenim un vampir." Vedeţi? Acei intelectuali!
E-156 Dar El a spus, "Oile Mele aud Glasul Meu." Vedeţi, El ar veni la cei Aleşi, Dumnezeu a ales prin cunoştinţa dinainte. "Şi acei pe care Tatăl... Nimeni nu poate să vină la Mine fără să-l atragă Tatăl. Şi toţi care Mi i-a dat Tatăl, ei vor veni, ei Îl vor înţelege."
E-157 Ucenicii aceia nu L-au putut înţelege, dar ei L-au crezut. Vedeţi? Aceea este corect. Dacă voi Îl credeţi! Eu nu pot să înţeleg multe lucruri. Eu Îl cred, oricum, vedeţi, pentru că Dumnezeu a spus că Acesta era aşa.
E-158 Cunoştinţă. Voi ştiţi, evanghelia lui Satan este cunoştinţa. Aţi ştiut voi aceea? El a predicat-o în grădina Edenului, la Eva, şi ea a fost amăgită de evanghelia lui de cunoştinţă. Acum, şi a poluat întreaga rasă umană, cu ea. Aceea este exact aşa. Ei au luat programe educaţionale, le-au pus în biserică. Ele sunt în regulă afară acolo, dar nu în Cuvântul lui Dumnezeu. Nu, domnule. Tu nu-l cunoşti pe Dumnezeu prin educaţie. Tu nu-l cunoşti pe Dumnezeu prin-prin-prin a cunoaşte cum, învăţând matematică şi pronunţând cuvinte mari.
E-159 Pavel, el a fost un om deştept. Dar când el a venit la Cristos, şi a primit Duhul Sfânt, a mers la Corinteni, el a spus, "Eu nu am venit la voi cu cuvinte ademenitoare de înţelepciune a omului," deşi el ar fi putut s-o facă. A spus, "Eu am venit la voi în puterea şi manifestarea Duhului Sfânt, ca credinţa voastră să fie în Dumnezeu, nu în înţelepciunea vreunui om."
E-160 Acum uneori noi facem programele de biserică, ei de asemenea cheamă după a lor păstorul-lor. Biserica merge să voteze păstorul, ei zic, "Păi, acest păstor, acum, el are două licenţe în colegiu. El a învăţat patru ani de psihologie. El a luat aceasta, aceea, cealaltă." Şi ei vor vota felul acela de om înăuntru (de ce?) în loc de un păstor care crede Cuvântul lui Dumnezeu a fi inspirat şi a fi Dumnezeu, şi va predica Cuvântul indiferent cum simt oamenii privitor la Acesta.
E-161 Dumnezeu i-a spus lui Ezechiel, voi ştiţi, a spus, "Predică aceea fie că ei cred în Acesta sau nu. Tu să-L predici, oricum." Vedeţi? Corect. Fie că ei Îl acceptă, sau nu, aceea nu contează. Ei nu l-au acceptat pe Isus. El a mers drept înainte, predicându-L chiar la fel. Vedeţi?
E-162 În loc de un păstor adevărat care într-adevăr va predica Cuvântul şi crede în Dumnezeu, ei-ei-ei încearcă să aducă înăuntru pe-pe intelect, un om care are cea mai bună pregătire; omul care poate sta în amvon şi nu ia decât doar vreo cincisprezece minute, aşa ca ei să poată să meargă acasă chiar repede, şi se duc (unii) să facă altceva, şi Ricky îşi poate lua bolidul să pornească afară, şi ei se pot duce la partida de răsucit şi de toate. Şi aceasta este, o, este-doar este-nu este nimic altceva decât o poluare hibridă educaţională. Aşa este. Chiar exact ceea ce este. Aşa este. Dar ce este aceasta? Aceasta satisface gustul lor, vedeţi, aceasta satisface gustul unui membru de biserică lumească.
Aceasta nu satisface gustul unui sfânt. El va lua Cuvântul de fiecare dată!
E-163 Dar ei zic, "O, bine, acum oamenii aceia sunt doar un pic ieşiţi din minte." Vedeţi, ei doar nu, ei doar nu o pricep. Ei, ei încearcă să trăiască într-o zi care a trecut.
E-164 Nu este aceasta ciudat! Eu vin aici afară în Vest, şi eu aflu că ei toţi încearcă să trăiască într-o zi care a trecut, ei întotdeauna vor ceva din zilele de cowboy de modă veche. Şi mergi jos în Kentucky, zilele munteanului de modă veche, ei vor să acţioneze ca el, să aibă programe despre el. Dar când se ajunge la Religia de modă veche, ei nu vor nimic privitor la Aceasta.
E-165 Zile de modă veche? Eu vin aici jos în timpul de rodeo, am văzut că ei au avut o femeie mare jos acolo, cu lucrul acela verde sub ochii ei, şi părul tăiat scurt, o ţigară în gura ei. Păi, dacă ei ar fi văzut aceea în urmă în zilele vechi, ei s-ar fi gândit că ea era plăguită undeva. Ei, ei ar-ei ar-ei ar fi pus-o înăuntru. Cum ar fi dacă mama ta ar fi umblat afară, îmbrăcată cum te îmbraci tu şi fiica ta astăzi, ce ar fi avut loc? Ei ar fi avut-o în instituţia de nebuni. Sigur, dacă ieşea afară fără fusta ei pe ea. Ei bine, acum reţineţi, este acelaşi lucru astăzi.
E-166 Oamenii putrezesc în carnea lor. Dacă ei se duc prin vârsta mijlocie, între vârsta de douăzeci şi douăzeci şi cinci de ani, celulele creierului lor putrezeşte de asemenea. Ei nu au... Aşa au ajuns oamenii că ei nu mai au destulă înţelegere. Ei nu ştiu ce înseamnă decenţa. Ei nu cunosc deosebirea între bine şi rău. Şi, o, totuşi, programul lor educaţional, ei...
E-167 Aţi ştiut voi, că educaţia, eu vă pot dovedi aceasta, este de la diavolul? Nu să citeşti şi să seri; dar, eu vreau să spun, să pună educaţia lor în biserica voastră.
E-168 Pe ce stă comunismul? Ştiinţă, educaţie, acela este dumnezeul lor. Satan, vedeţi, aceea a fost ce i-a prezentat el la Eva. Aceea este de ceea ce ei încă se ţin.
E-169 Acum aceasta a ajuns în bisericile noastre, a ajuns acolo în Baptişti, Metodişti, şi Prezbiterieni, Penticostali, şi toţi.
Ceva educaţie, intelectual, ceva mare aşa-şi-aşa şi ceva în felul acela, aceea doar îl aruncă mai departe de la Dumnezeu. Aceasta este greşit. Da, domnule. Acum, noi aflăm, că (ei) le satisface dorinţa lor. Când o-când o-o biserică ar vota înăuntru aşa ceva, aceasta merge să arate ce este în mintea acelei biserici, care este dorinţa lor, pentru ce este însetarea lor. Ei vor să spună, "Păstorul nostru este cu mintea largă. Lui nu-i pasă că ne scăldăm amestecat, şi el merge cu noi."
E-170 O fetiţă i-a spus la Sarah a mea, zilele trecute. Păstorul ei a fost în Africa; şi când a venit înapoi, ea şi-a despuiat jos hainele ei, în seara aceea, cu o pereche de ciorapi cu chiloţi pe ea, şi a făcut un watusi pentru el, să-l distreze pentru că el a fost în Africa. Watusi este un trib acolo, voi ştiţi. Băiete, mi-ar place să văd eu una din fetele mele, în adunarea mea, să încerce să facă un lucru ca acela, watusi?
E-171 Vedeţi, aceasta merge să arate! Şi un păstor să şadă şi să se uite la una din adunarea lui, o fetiţă (în vârstă de şaisprezece sau optsprezece ani) acolo afară despuiată în felul acela, şi s-o lase să-i meargă cu aceea, aceea arată că el a venit afară dintr-o hazna, el însuşi, un om al lui Dumnezeu să facă un lucru ca acela. Cu certitudine.
E-172 Aceea sună pe şleau, dar eu îmi dau seama că eu predic de-a lungul naţiunii, de asemenea. Dar tu ştii şi aceasta, frate, soră, lasă-mă să-ţi spun, acela este Adevărul.
E-173 O pasăre de pradă vrea lucruri moarte. Aşa este. Şi acela este mort! Aceea este exact aşa. Arată clar, aceasta doar arată clar aici ce este capul lor şi turnul lor de control, ce le dă acesta, vedeţi, ce este în sufletul lor. Sufletul lor tânjeşte după lucruri ca acela.
E-174 Sufletul lor tânjeşte după o biserică înalt intelectuală, unde oamenii se îmbracă foarte fin, şi păstorul ia cincisprezece minute, sau douăzeci. Şi dacă tu treci peste acela, ei l-au tras înapoi în comitetul de diaconi. Şi el nu trebuie să spună nimic despre păcat. El nu trebuie să spună nimic despre a purta pantaloni scurţi, şi să nu spună nimic despre oameni că fac aceasta, aceea, sau cealaltă. El nu trebuie să menţioneze aceea deloc. Dacă ei o fac, comitetul îl vor arunca afară. Vedeţi ce este aceasta? Acela este filtrul omului gânditor al lor.
E-175 Biblia a spus, în Întâi Ioan 2:15, "Dacă voi iubiţi acest sistem al lumii, sau lucrurile din lumea aceasta, este din cauză că dragostea lui Dumnezeu nici măcar nu este în voi."
E-176 Acum cum este cu toată purtarea aceasta care ei au făcut-o astăzi, în numele bisericii; practicând dansuri populare în biserică, bunco, bingo, chefuri, rock-and-roll de adolescenţi, răsuciri, toate lucrurile acestea! Uitaţi-vă la acest Elvis Presley, un drac stând în pantofi! Pat Boone, Ricky Nelson, cea mai mare îndatorire care a avut-o vreodată această naţiune!
Aşa este. Ei zic, "O, ei sunt foarte religioşi, ei au cântat cântări Creştine." Ei nu ar trebui. Biserica s-ar cuveni ca nici măcar să nu permită un lucru ca acela! Unii din aceşti băieţi se duc aici afară, şi-şi în seara aceasta ei sunt într-un-un restaurant aici afară, dansând şi cântând muzică şi de toate, şi seara următoare ei vin la altar şi plâng, şi seara următoare ei cântă muzica pe platformă. O, doamne, sfinte! Cât de departe poate murdăria, cât de departe poate să meargă murdăria, oricum? Da, domnule. Să se dovedească întâi să fie un om al lui Dumnezeu, nu toată treaba aceasta doar din cauză că el poate să bată o chitară veche sau ceva.
E-177 Prin dorinţa ta, poţi să spui cine este pe tronul inimii tale. După cum iubeşti, aceea este ce spune. Tu, tu zici, "Ei bine, eu cred că acele lucruri sunt în regulă, Frate Branham." Bine, doar reţine acum, în inima ta, tu ştii ce este acolo. Da, domnule. Prin ce îţi hrăneşti sufletul, după ce însetează sufletul tău, şi tu poţi să vezi că aceasta satisface aceea; dacă aceasta nu este acest Cuvânt, atunci acolo este ceva greşit, deoarece Duhul Sfânt trăieşte numai pe Cuvânt. Vedeţi?
E-178 Eu vreau să vedeţi un alt mare pericol, chiar înainte să încheiem, dacă voi nu sunteţi-dacă voi nu sunteţi vinovaţi de vreunul din aceste lucruri care le-am menţionat, şi, acela este, pericolul de a neglija setea. Vedeţi? Voi ziceţi, "Eu am o sete sfântă. Dar eu-eu nu sunt vinovat, Frate Branham, doar de a merge şi a mă înscrie la biserică, şi lucruri ca acestea." Dar, vedeţi, a neglija o sete! Dacă tu neglijezi să satisfaci o sete de apă sau hrană, tu vei muri. Şi dacă tu neglijezi acea sete în tine, după Dumnezeu, tu vei muri spiritual.
E-179 Voi chemaţi după treziri, voi aşteptaţi ca biserica voastră să aibă o trezire. Ei bine, aceea nu este-aceea nu este trezirea pentru voi. Trezirea ar trebui să înceapă în voi, când voi începeţi să însetaţi după Dumnezeu. Acolo ar putea să nu mai fie un alt membru, al bisericii, să vrea acea trezire. Dacă aceasta izbucneşte în tine, ea va izbucni în alte locuri. Vedeţi? Dar, vedeţi, voi neglijaţi acea sete.
E-180 Tu neglijezi să mulgi vaca, când vaca este... ugerul este plin de lapte; şi dacă tu laşi acea vacă să stea aşa, ea va seca. Aceea este exact aşa. Dacă tu neglijezi să iei o băutură de apă, zici, "Eu doar nu o să mai beau," tu vei muri. Tu neglijezi să mănânci mâncare, tu vei muri.
E-181 Astfel dacă voi neglijaţi să-i daţi Duhului Sfânt Cuvântul lui Dumnezeu, voi veţi muri.
E-182 Voi Creştinilor, voi Baptiştilor, Metodişti, Prezbiterieni, Penticostali, Adunarienii lui Dumnezeu, Unitarieni, Duotarieni, Trinitarieni, orice sunteţi voi, vedeţi; nu-mi pasă, aceea nu înseamnă nimic pentru mine, şi eu nu cred că-i pasă lui Dumnezeu. Vedeţi, tu eşti un individ, tu eşti o unitate.
Voi niciodată nu veţi merge în Cer ca o biserică, sau o-o denominaţiune. Voi veţi merge în Cer ca o singură persoană, între tine şi Dumnezeu. Aceea este tot. Nu-mi pasă la ce biserică aparţineţi.
E-183 Şi dacă voi neglijaţi să citiţi Biblia şi să credeţi Biblia, şi Duhul Sfânt să se hrănească din Aceea, voi veţi muri. Isus a spus în Sfântul Ioan 4:3; Scriptura care o am chiar... Isus a spus că, "Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt," nu doar o parte din El.
E-184 Noi luăm puţin, un pic aici. Eu numesc aceea unul cu autostopul Bibliei. Ei zic, "Ei bine, eu cred Aceasta, dar acum să mergem pe aici, să vedem." Vedeţi?
E-185 Voi trebuie să-L luaţi, Cuvânt cu Cuvânt. Isus a spus, "Omul va trăi prin fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu." Aţi ştiut voi asta? [Adunarea zice, "Amin." – Ed.]
E-186 Şi, voi ştiţi, noi am făcut-noi am făcut ziua în care noi trăim, noi-noi am făcut această zi... o-o-o perversiune religioasă.
E-187 Fiica mea m-a chemat înăuntru, nu de mult, şi ea mi-a spus, "Tati," în partea alăturată a casei, ea a spus, "vino aici, noi o să avem început un program religios." Acesta era o cântare, o cântare de imnuri, şi acolo a fost ceva Ricky micuţ citind sus acolo. Şi dacă eu am văzut vreodată o mişcare profanatoare, a fost aceea! Acei băieţi sus acolo, şi oameni, au arătat mai mult de parcă era un spectacol de sală. Trebuia să fie un trib Indian, şi ei se agitau, şi-şi săreau şi boxau unul către altul.
E-188 Unde, ce s-a întâmplat cu sinceritatea, unde sunt acele imnuri de modă veche care noi obişnuiam să le cântăm, şi să ne bucurăm în Duhul lui Dumnezeu, şi lacrimile curgeau în jos pe obrajii noştri? Şi acum noi încercăm să ne ţinem răsuflarea până când nu avem destulă răsuflare în noi, până ni se învineţeşte faţa, să încercăm să arătăm că noi suntem vreun fel de cântăreţ. Vedeţi, noi am copiat aceea de la Hollywood, şi toate aceste programe care noi le vedem prin acest cântat de imn intelectual şi instruire a vocei. Îmi-îmi place să aud cântare bună; îmi place să aud cântare de modă veche, simţită de inimă, penticostală. Dar eu sigur urăsc să aud acel scheunat ce numesc ei cântat, astăzi. Aşa este. Eu cred că acela este lucrul cel mai ridicol. Aceasta este o perversiune. Aşa este.
E-189 Îmi place să văd un bărbat când el este un bărbat. Mi-e groază să văd unul îmbrăcat cu hainele dedesubt ale nevestei lui aici afară, şi alunecate sus pe margine; şi-şi o buclă atârnând în jos aici în faţă, şi două culori de păr atârnând în jos ca bretoane, tăiate în faţă. Acela, eu-eu nu l-aş putea numi un bărbat. El nu ştie pe care parte a rasei aparţine el. Vedeţi? Aşa este. Voi vedeţi femeia, arată, femeia încearcă să-şi taie, să-şi facă părul ca bărbatul; bărbatul încearcă să-şi facă părul lui, bretoane, ca femeia. Bărbatul poartă hainele dedesubt a nevestei lui; ea poartă salopeta lui. Vedeţi, doar o perversiune, chiar în jur.
E-190 Şi acela este acelaşi lucru cum este cu naţiunea, cu oamenii, cu bisericile, cu totul. O Dumnezeule! Unde este sfârşitul acestui lucru? Venirea Domnului Isus Cristos, acela este sfârşitul acesteia.
E-191 Astfel, dacă voi neglijaţi să hrăniţi Duhul Sfânt cu Cuvântul lui Dumnezeu! Isus a spus, "Fiecare Cuvânt va fi prin Duhul Sfânt." Şi ascultaţi acum. Dacă voi încercaţi să-L hrăniţi cu lucrul greşit, dacă Acesta este Duhul Sfânt veritabil în voi, El va cunoaşte diferenţa. Acum, reţineţi, Cuvântul lui Dumnezeu este cu ce se hrăneşte Duhul Sfânt. El nu se hrăneşte cu entuziasm. El nu se hrăneşte cu educaţie. El nu se hrăneşte cu mersul la biserică. El nu se hrăneşte cu teologii. Există multă deosebire între un lucru inspirat şi un punct de vedere teologic despre aceasta.
E-192 Toţi acei teologi din zilele lui Isus, vai, ei aveau cuvânt cu cuvânt, pagină cu pagină, totul stabilit, Mesia trebuia să vină în felul acesta! Aceea a fost exact ce a fost. Şi ei, fiecare, au omis-o. Voi ştiţi ce a spus Isus când El a venit, a spus, "Voi sunteţi de la tatăl vostru diavolul, şi veţi face lucrările lui."
E-193 Lor nu le-a fost descoperit care era Cuvântul adevărat. Vedeţi, ei au pierdut acele colţuri mici, cum le pierd ei astăzi. "Dacă tu aparţi la aceasta şi aparţi la aceasta, tu vei fi în regulă." Să nu credeţi voi aceea. Voi trebuie să aparţineţi la Cristos. Şi dacă există Ceva în voi, flămânzeşte după Cristos!
E-194 Doar reţineţi, când voi aţi fost în coapsele tatălui vostru, voi aţi fost cu el atunci. Dar tatăl vostru nu va cunoscut atunci, şi voi nu l-aţi cunoscut pe tatăl vostru. Şi voi a trebuit să veniţi şi să fiţi născuţi. Dumnezeu a făcut o cale prin mama voastră, pentru răsadul de sămânţă, şi atunci a venit. Şi atunci aţi devenit un bărbat sau o femeie, orice a fost, atunci l-aţi recunoscut pe tatăl vostru, şi tatăl vostru a putut să aibă părtăşie cu voi.
E-195 Acum, reţineţi, dacă voi aveţi Viaţă Eternă, Viaţa voastră a fost în Dumnezeu la început. Şi, Viaţa, Dumnezeu este Cuvântul. Şi atunci când Cuvântul s-a făcut trup în Isus Cristos, Dumnezeu venind jos să locuiască în Propriul Lui trup, s-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu. Când Dumnezeu a venit jos să locuiască în acela, voi aţi fost în El când El a fost răstignit. Şi voi aţi fost răstigniţi cu El, şi voi aţi murit cu El la Calvar. Voi aţi fost îngropaţi cu El, pe munte. Şi aţi înviat cu El, în dimineaţa de Paşti. Şi acum voi sunteţi aşezaţi împreună în locurile Cereşti, în El, şi acum voi aveţi părtăşie cu El. Înţelegeţi?
E-196 Dumnezeu Însuşi a devenit unul din noi. "Nimeni nu l-a văzut pe Tatăl, la orice timp, singurul Născut din (Fiul) Tatăl L-a declarat." Aceea este că, Dumnezeu a devenit un Om, aşa ca El să se poată împărtăşi cu voi ca un om. Vedeţi? Şi acum voi sunteţi-voi sunteţi trup, şi El este trup. Dumnezeu este făcut trup printre noi, în Persoana Fiului Său, Isus Cristos. Şi în El era Dumnezeu. El era Dumnezeu, nimic mai puţin din Dumnezeu. El era Dumnezeu. "Dumnezeu s-a manifestat în Fiul, Isus Cristos," care L-a făcut Emanuel, aşa cum profetul a spus că El o să fie.
E-197 Acum vedeţi, atunci, tu trebuia să fi înainte ca lumea să fi fost formată, numele tău a fost pus în Cartea Vieţii Mielului. Şi atunci ce poţi tu mânca? Duhul Sfânt trăieşte prin Cuvântul lui Dumnezeu. Şi acum în Apocalipsa 22:19, Biblia a spus, "Oricine va scoate un Cuvânt din Aceasta, sau adaugă un cuvânt la Ea, partea lui va fi luată din cartea Vieţii." Vedeţi cât este de adânc? Tu nu poţi, Duhul Sfânt nu va trăi cu lucrurile lumii.
E-198 Ca o pasăre porumbel şi o cioară. O cioară este un mare ipocrit. O cioară, acel ins se poate duce aici afară şi să mănânce grâu cât e ziua de lungă; şi se duce dincolo şi zboară pe mortăciune, stârvul vechi mort, şi îl şi mănâncă. Ea poate şedea în ogor şi ea poate mânca cu porumbelul, grâu, şi se duce dincolo şi mănâncă din stârvul mort.
E-199 Dar porumbelul poate să mănânce grâu cât este ziua de lungă, dar el nu poate mânca dintr-un stârv, pentru că el este un porumbel. Şi un porumbel nu are vreo fiere. O muşcătură din acel stârv mort, l-ar ornorâ pe porumbel. Vedeţi, el nu are fiere. Şi acela este felul cum este, fără amărăciune.
E-200 Acela este felul cu un adevărat, Creştin veritabil. Ei nu vor lucrurile din lume. Ei doar mănâncă Cuvântul lui Dumnezeu, şi numai Acela; ce este curat, Filtrul omului gânditor. Vedeţi, ei vin prin Acela, şi numai Acela. Lucrurile moarte ale lumii, acestea put pentru ei.
E-201 Priviţi la bătrâna cioară în zilele nimicirii din-nainte de potop, zburând de la trup la trup, mâncând acele stârvuri moarte, ea nu a venit înapoi în corabie. Dar porumbelul nu a putut afla nici o odihnă pentru picioarele lui, vedeţi, el a venit înapoi la corabie unde el primea grâne. Şi acela este felul cum facem noi, noi trăim cu Cuvântul lui Dumnezeu.
E-202 În Psalmul 42. David trebuie că a scris acest Psalm, Psalmul 42, când el a fost un fugitiv, când el a spus, "Sufletul meu însetează după Tine, aşa cum un cerb tânjeşte după pârâul de apă." Priviţi, el a strigat. David a fost un fugitiv. El a fost... El a avut uleiul ungător asupra lui, el a ştiut că el urma să fie împărat. Profetul l-a uns împărat. Acum observaţi, şi acolo era el, el a avut un mic grup de soldaţi, format din Neamuri, şi aşa mai departe, erau sus pe vârful muntelui. Unde, propria lui cetate preaiubită, din cauza păcatului lor, ei au fost încărturaţi peste tot în jur cu Filisteni. Şi David, în acea zi fierbinte, trebuie că a fost când el a scris acest Psalm, "Cum cerbul tânjeşte după pârâul de apă."
E-203 Observaţi-l pe David în această stare. El a privit jos, el a privit la cetatea lui preaiubită. Şi şi-a amintit când a fost un băieţel, el obişnuia să ducă oile afară pe la acest anumit bazin acolo. Acesta era un mare, mare ţinut de apă, şi de asemenea ţinut de pâine, jos acolo. De fapt, Bethleem, înseamnă "casa Pâinii lui Dumnezeu." Şi atunci când David şi-a amintit să meargă pe acolo şi să bea acea apă bună rece, şi aici era el zăcând sus aici acum, un fugar, departe de propriul lui popor. El nu avea nici un loc să se ducă, şi sufletul lui trebuie că a strigat după acea apă rece bună.
E-204 El avea nişte slujitori acolo care, vai, chiar cea mai mică dorinţă a lui era o poruncă. Şi ei, trei dintre ei, şi-au luptat calea prin acea linie de Filisteni; cincisprezece mile, şapte mile, sau ceva, în jos şi înapoi; croindu-şi drum dincolo, şi i-au adus o băutură din apa aceea. Dar setea sufletului...
E-205 Trupul lui, el era sus acolo, probabil că a trebuit să bea din orice a putut el să apuce, ceva piei vechi de capră şi lucruri, cu ceva apă caldă veche înăuntru, în acea zi fierbinte. El s-a gândit, "Dacă eu aş putea măcar să mă pun jos şi să-mi astâmpăr această sete ce o am! Dacă eu aş putea măcar să merg jos acolo la Bethleem şi să mă pun jos lângă izvor, şi să beau!"
E-206 Şi când ei au mers jos şi au luat apa, şi au adus-o înapoi, setea sufletului său era cu atât mai mare, nu după Bethleem, ci de Ierusalim; sufletul lui era. Astfel el a sacrificat apa, a spus, "Eu nici măcar nu vreau s-o beau." El a vărsat-o afară pe pământ. Vedeţi, sufletul lui a fost mai mult însetat după Dumnezeu, decât cum a fost să satisfacă potolirea unei bune... setea lui pentru trupul lui, cu o apă bună rece. El a vărsat-o pe pământ.
E-207 Vedeţi, Casa lui Dumnezeu, apele răcoritoare a sufletului din Ierusalim, care sunt deasupra! Isus a spus, în Ioan 6:33, "Eu sunt, Pâinea Vieţii. Eu sunt Pâinea Vieţii." Bethleem, "casa lui Dumnezeu," biserica noastră, biserica pământească a lui Dumnezeu, biserica care este aici pe pământ. Nouă ne place să mergem la biserică aici pe pământ, dar mai măreţ este Ierusalimul, care este sus, care este Dumnezeu. Ierusalimul de sus, care este Dumnezeu! Mai mare este acea sete a sufletului, să fi acolo cu El, decât ar fi să fie doar să te satisfaci cu alipirea la o biserică pe undeva. Vedeţi, alipirea la o biserică nu satisface acea sete. David a dovedit-o aici, apele chiar de la casa lui Dumnezeu, vedeţi, el a turnat-o afară pe pământ; să afle favoare, să obţină o băutură rece bună de la Dumnezeu. Chiar pe acea... Mai mare decât setea care este în tine, este acea sete a setei sufleteşti pentru Dumnezeu.
E-208 Observaţi Ierusalim, cuvântul. "Ierusalim este de sus," Biblia a spus, "care noi suntem... este Mama noastră a tuturor." Şi Cristos este Mama noastră. Ne dăm seama că Dumnezeu este Mama noastră, că noi suntem născuţi din El. Cuvântul simplu înseamnă "pace," Ierusalim, Shalom. Sau, Shalom, care înseamnă "pace," Ieru-shalom, vedeţi, înseamnă "pace."
E-209 Mai mare ar trebui să fie setea oricărui suflet, după apele Vieţii, decât să spui că tu aparţi la o biserică; setea sufletului nu poate să fie satisfăcută, adevărata sete reală. Ea poate să fie pervertită. Tu poţi gândi că tu eşti în regulă când te alipeşti de biserică, dar aceea nu este ceea ce Trebuie. Aceea nu o să satisfacă setea veritabilă sfântă după Dumnezeu. Aceasta simplu nu o va face. Ea doar... Ea doar nu este acolo.
E-210 Acum David a spus, în Psalmul 42:7 aici, "Când adâncul cheamă Adâncul, la vuietul căderii apelor Tale," chemarea sufletului.
E-211 Priviţi, eu adeseori am folosit aceasta ca o ilustrare. Dacă există o aripioară pe spatele unui peşte, ea a trebuit să fie pusă acolo cu care el să înoate. El are nevoie de aceea. Acum ce ar fi dacă el ar spune, "Eu o să fiu un peşte diferit. Eu o să fiu un peşte deştept, educat. Aha, eu-eu doar voi... Eu o să cred ceva teologie adevărată! Eu cred că eu nu trebuie să am acea aripioară"? El nu ar ajunge prea departe în apă, nu-i aşa? Şi aceea este exact corect.
E-212 Ce este dacă un pom a spus, "Acum, eu ştiu că acolo a trebuit să fie un pământ mai întâi, în care eu să cresc. Aceea este corect. Eu trebuie să cresc în pământ. Dar eu o să fiu un pom diferit, eu vreau ca ei doar să mă pună aici afară în mijlocul străzii, aşa ca să pot să fiu observat"? Vedeţi, el nu ar trăi prea mult. Vedeţi? Aşa este.
E-213 "Când adâncul cheamă Adâncul": Se cere mai mult decât să te alipeşti de o biserică. Se cere mai mult decât să dai mâinile cu predicatorul. Se cere mai mult decât să trăieşti o viaţă bună, dreaptă. Acesta cere ceva să satisfacă interiorul din tine, care se toarnă în jos de la Dumnezeu, în suflet. "Adâncul cheamă Adâncul, la vuietul apelor Tale, O Doamne. Adâncul cheamă Adâncul! "
E-214 Ce fel de sete ne-am putea gândi că era în noi în această seară? Noi, ca popor Penticostal, unde ajungem noi? Ce fel de sete este în noi? Ce fel de sete este în mine? Ce fel de sete este în voi? Să nu încercaţi să înăbuşiţi acea sete sfântă după Dumnezeu.
E-215 Ani în urmă, când ei obişnuiau să aibă aur aici afară în munţi. Am citit o poveste, cu mulţi ani în urmă, aceasta întotdeauna a stat cu mine. Aceasta a spus că acolo era un-un prospector care a mers aici afară pe undeva dincolo de munţi aici, şi a prospectat după aur, şi el a dat de o concesiune bogată. Şi el a venit înapoi, gândind; când el a ajuns la oraş, ce o să fie el, toate necazurile lui erau terminate. Şi-şi el-el a încercat să-să spună, "Mâine eu voi intra înăuntru şi eu voi..." Doar o călătorie de o zi, el ar fi în oraş, şi el ar avea aurul. Şi el avea saci mari plini de acesta.
E-216 El avea un câine cu el. Nu să compar acum câinele cu Duhul Sfânt, dar aşa cum eu fac o ilustrare. Dar acest câine...
E-217 În timpul nopţii, prospectorul s-a culcat pe patul lui, şi-şi a început să gândească, "Acum, mâine eu voi-eu voi duce tot aurul meu înăuntru, şi eu voi deveni chiar ce am vrut întotdeauna să fiu. Eu-eu-eu întotdeauna am vrut să fiu un om bogat. Eu-eu am vrut să posed lucruri fine, şi aşa mai departe."
E-218 Şi-şi atunci acest câine a început să latre, şi din cauză că acolo era un vrăjmaş care se apropia. Şi el-el a mers acolo afară, şi a spus, "Taci!" Şi astfel câinele s-a liniştit. Şi nu mai mult decât să meargă înapoi în pat, el a început de parcă el urma să adoarmă, şi câinele a început din nou, doar sărea în lanţ. Şi el a mers la uşă din nou, a spus, "Taci! Eu vreau ca tu să ştii că mâine eu sunt un om bogat, înţelegi," şi acelea erau visele lui mari. Dar câinele a început să latre din nou.
E-219 Şi în sfârşit, el a devenit aşa de descurajat, că el a mers şi şi-a luat puşca şi a împuşcat câinele, şi l-a omorât. El a spus, "Eu nu o să mai am nici un folos de tine, oricum. Mâine eu sunt un om bogat. Eu voi deveni un om bogat mâine."
E-220 Şi el a aşezat puşca jos în colţ, şi-a întors spatele spre uşă, a mers să doarmă. Şi omul l-a urmărit, cu zilele, s-a strecurat înăuntru şi l-a omorât. El nu a fost un om bogat, vedeţi, el a oprit acea sonerie de avertizare care a încercat să-i spună că viaţa lui era în joc.
E-221 Şi, frate, soră, tu niciodată nu vei fi în stare să... Niciodată să nu încercaţi să înăbuşiţi acea chemare sfântă din inima voastră, vedeţi, prin alipirea la o biserică, prin recitarea unui crez, prin a aparţine la o anumită organizaţie.
E-222 Există numai un singur lucru care o poate satisface, acela este Persoana, Isus Cristos. "Cum cerbul tânjeşte după pârâul de apă, aşa însetează sufletul meu după Tine, O Dumnezeule. Sufletul meu însetează după Dumnezeul cel viu!" Vedeţi, există ceva în voi, care vrea să vadă mişcarea lui Dumnezeu. Sufletul vostru însetează după El. Să nu opriţi nimic mai puţin decât Aceea.
E-223 Să nu lăsaţi vreun păstor să vă spună, "Voi doar trebuie să daţi mâna cu el, vă înscrieţi la biserică, sau să aparţineţi la această organizaţie." Să nu ucideţi voi acea tăcere sfântă. Aceasta vă avertizează. Într-o zi va veni când tu vei ajunge jos la capătul drumului.
E-224 Ca o doamnă mică în oraşul nostru din care noi venim. Ea a spus... O fetiţă a mers sus acolo la biserică, şi o fetiţă foarte fină. Şi ea venea în jos pe stradă. Ea avea păr lung, voi ştiţi, şi părul ei tras înapoi ca luciul unei cepe curăţate, aproape, şi faţa ei arăta... fără machiaj pe ea. Şi această fată obişnuia să facă haz de ea, a spus, "Dacă tu nu l-ai avut pe acel predicator cu capul plat care îl ai sus acolo," vorbea despre mine, a spus-a spus, "tu ai putea arăta ca ceva decent. Dar tu arăţi ca ceva dintr-un magazin de vechituri." Şi, oh, ea într-adevăr a greblat-o peste cărbuni, de fiecare dată când o putea vedea astfel. A spus, "Păstorul nostru este cu mintea largă." A spus, "El-el-el le cunoaşte. Aceea, de ce faci tu aşa? Aceea nu înseamnă nimic, cum te îmbraci sau gândeşti." Aceasta înseamnă! Biblia lui Dumnezeu spune că înseamnă. Noi vom trăi prin fiecare Cuvânt!
E-225 Astfel această fetiţă nu i-a dat nici un pic de atenţie, a mers înainte. Ea este o misionară acum.
E-226 Astfel atunci această-această doamnă tânără a luat o boală socială, şi a murit. Un prieten de-al meu a pompat lichidul de îmbălsămare în ea când ea murea. El mi-a spus, a zis... După ce ea era moartă, el a continuat să miroase lichidul. Ea avea o gaură mâncată în coasta ei, boală socială. Ei nici măcar nu au... Nici măcar părinţii ei nu au ştiut ce a fost rău cu ea. Şi ea a murit. Dar înainte ca ea să moară...
E-227 Ea a predat şcoală Duminicală. Şi toţi din micuţul ei grup de şcoală Duminicală au venit înăuntru, ei au vrut s-o vadă când ea a mers sus la Cer, Îngerii să vină s-o ducă departe. Şi păstorul ei afară, fumând o ţigară, umblând în sus şi-n jos în coridorul spitalului. Şi ei toţi urmau să cânte când ea urma să moară, voi ştiţi. Ei au ştiut că ea trebuia să moară. Doctorii au spus că ea murea, astfel ei toţi urmau să vadă să vină Îngerii, s-o ducă departe.
E-228 Şi dintr-o dată, când ea a întâmpinat realitatea! Acum, ea a fost o membră loială a bisericii, ea era o învăţătoare de şcoală Duminicală, şi o membră loială de biserică a unei biserici faine mari denominaţionale. Dar când ea a început să se zbată, moartea a lovit-o; ochii i s-au bulbucat în afară, şi ea a spus, "Eu sunt pierdută!" Ea a spus, "Eu sunt pierdută! Mergeţi, aduceţi-l pe păstor!"
E-229 El şi-a stins ţigara, şi a păşit înăuntru, a spus, "Aici, aici! Aici, aici! Noi îl vom aduce pe doctor să-ţi dea un hypo."
E-230 A spus, "Eu nu vreau nici un hypo." A spus, "Tu înşelător de oameni! Eu mor, şi o să merg în iad. Şi eu sunt pierdută pentru că tu ai omis să-mi spui Adevărul. Du-te s-o aduci pe acea fetiţă Goodhue, şi s-o aduci aici sus la mine, foarte repede. Ea are dreptate."
E-231 Aşteaptă până când tu întâmpini realitatea o dată. Să nu încerci să opreşti acea tăcere sfântă. Să nu O explodezi la o parte cu ceva puşcă modernă, educaţională, cu două ţevi. Tu să asculţi la acea avertizare a Duhului Sfânt, în această seară, care te avertizează, "Eu sunt Calea, Adevărul, şi Viaţa; nimeni nu vine la Tatăl, decât prin Mine." Şi El este Cuvântul.
Să ne aplecăm capetele doar un moment.
E-232 Eu vreau să citez încă un Cuvânt al Domnului Isus, în timp ce vă gândiţi despre aceasta. Isus a spus, în Matei 5, "Ferice de cei ce flămânzesc şi însetează." Aceasta este chiar fericire să ai acea sete în tine. Ai ajuns tu la un punct în care al tău-întregul tău-sistem al tău a fost aşa de poluat de denominaţionalism, şi mici culte şi clanuri, şi lucruri, rânduieli mici de biserică, sociale, ca înscrierea la loje, şi aşa mai departe, de la biserică la biserică? A fost diavolul în stare să pună acea apă de poluare, şi tu lăpăieşti din ea, ca un porc într-un vălău? Când, tu nici măcar nu cunoşti ce este adevărata sete potolitoare a lui Dumnezeu; să-l vezi pe El, o realitate, prin Duhul Sfânt locuind în tine, şi manifestând. Dacă tu eşti-dacă tu eşti în acel fel în această seară, dacă tu încă însetezi după Dumnezeu, lasă-mă să-ţi spun:
Există o Fântână umplută cu Sânge,
Tras din venele lui Emanuel,
Unde păcătoşi plonjaţi sub revărsare,
Îşi pierd toate petele de vină.
Acel hoţ muribund s-a bucurat să vadă
Acea Fântână în ziua lui;
Acolo să pot eu, deşi rău ca el,
Să-mi spăl toate păcatele la o parte.
De când prin credinţă am văzut acel curs
Ce-l dă rănile Tale curgătoare,
Iubirea răscumpărătoare a fost tema mea,
Şi va fi până voi muri.
E-233 Dacă tu ai acea sete în această seară, să cunoşti mai mult despre Dumnezeu, şi să vi mai aproape de El, vrei doar să-ţi ridici mâna sus acum în timp ce fiecare cap este aplecat, ziceţi, "Roagă-te pentru mine." O Dumnezeule, priveşte la mâini!
E-234 Afară în ţară unde vine transmisiunea acum, de la Est, Nord, Vest, şi Sud, voi în acele camere, ridicaţi-vă mâinile sus spre păstori, şi orice este acolo, ce voi doriţi; voi, ceva în voi, însetând după Dumnezeu. Acea sete sfântă!
E-235 Să nu o satisfaceţi. O, voi ziceţi, "Frate Branham, eu-eu am strigat odată. Am dansat în Duhul." Să nu, să nu, să nu luaţi aceea. Nu.
E-236 Aşteptaţi până vine acea satisfacţie, Porţia satisfăcătoare a plinătăţii Duhului Sfânt să vină înăuntru, atunci aceste clopote de bucurie a strigării, şi vorbirea în limbi, şi dansând în Duhul, vor veni. Voi nu va trebui s-o faceţi după muzică. Voi o veţi face când vă duceţi în jos pe drum, în maşina voastră. Voi o veţi face când măturaţi duşumeaua. Voi o veţi face când bateţi cuie în perete, cu lucrul vostru de tâmplar. Oriunde sunteţi, acea Bucurie negrăitoare şi plină de slavă!
Acum să ne rugăm.
E-237 Scumpe Tată Ceresc! Lung, îndelungat, prelungit, acest micuţ Mesaj din această seară, dar, Scumpe Dumnezeule, fie ca Duhul Tău Sfânt să dea înţelesul la fiecare inimă. Chiar în această biserică, în această seară, acolo erau doar numere multiplicate de mâini ridicate, peste tot în jurul coridoarelor şi pretutindeni. Ne-ne rugăm, scumpe Dumnezeule, pentru ei. O, fie ca acea Porţie satisfăcătoare a lui Dumnezeu (care este Cristos, Nădejdea Slavei, Nădejdea Vieţii, în voi), fie ca El să vină în fiecare din ei.
E-238 Departe afară prin naţiune, din California, sus de tot în New York acum, unde este dimineaţa devreme, ei ascultă înăuntru sus acolo; dincolo în-în New Hampshire, şi în jos prin Boston, şi până jos în Texas, prin Indiana, afară în California, şi împrejur. O Dumnezeule, priveşte la acele mâini; priveşte ce este dedesubtul lor, Doamne, acea inimă acolo care flămânzeşte şi însetează.
E-239 Această zi pervertită, unde diavolul a orbit ochii oamenilor, doar să se înscrie la biserică, şi să zică, "Aceea este tot ce ai nevoie." Şi ei încă privesc la ei înşişi şi văd felul cum ei fac, şi dorinţa ce o au să fie ca lumea.
E-240 Când, Biblia ne spune, "Dacă noi iubim măcar lucrurile lumii, dragostea lui Dumnezeu nici măcar nu este în noi."
E-241 Doar gândesc, Tată, cât de pervertit îl poate el face acel Cuvânt real adevărat, cum că ei pot zice, "O, noi credem Biblia, dar nu Aceasta. Noi nu credem Aceasta. Noi credem că Aceasta a fost pentru o altă epocă. Noi credem că aceasta este Aceea," din cauză că, ceva denominaţiune le-a răsucit mintea înspre acea hazna.
E-242 Când, Isus a spus, "Oricine va lua un Cuvânt afară din Aceasta, sau adaugă un cuvânt la Ea, partea lui va fi luată din Cartea Vieţii."
E-243 Scumpe Dumnezeule! Mă gândesc la dezamăgirile de-acolo la Judecată, când oamenii au trăit o viaţă bună, curată, viaţă sfântă, au mers la biserică tot aşa de loiali cât puteau să fie, şi sunt pierduţi.
E-244 Mă gândesc la acei Farisei, cum, de băieţi mici, s-au instruit în Cuvânt, au venit în sus prin şcoli şi de toate, sfinţi (trebuiau să fie, sau ei ar fi fost împroşcaţi cu pietre la moarte), şi Isus a spus, "Voi sunteţi de la tatăl vostru diavolul."
E-245 Cum că Israel a mers jos acolo! Şi aceasta să fie o avertizare pentru Penticostali, Doamne, de-a lungul ţării. Cum că Moise, un profet, a venit jos în Egipt, să împlinească Cuvântul lui Dumnezeu, să aducă lumina de seară la ei! Cum au văzut ei marile miracole a lui Dumnezeu! Cum l-au urmat ei, au trecut Marea Roşie, au fost botezaţi în el, au mers în pustie şi au mâncat hrana Îngerilor care a căzut din Cer. Şi atunci au refuzat să ia tot Cuvântul, când ei au venit înapoi din Kadeş-barnea... la Kadeş-barnea, de la-de la ţara promisă, şi au spus, "ei sunt ca uriaşi; noi nu o putem face." Când, Dumnezeu a spus, "Eu deja v-am dat ţara"! Linie de graniţă! Isus a spus, "Ei sunt, fiecare, pieriţi. Ei sunt morţi," pierduţi, fără Dumnezeu, deşi ei au făcut toate aceste lucruri. Ei au văzut aceste miracole; s-au bucurat, au dansat în sus şi-n jos pe coasta mării, cu Miriam, când ei au bătut tamburina. Şi numai trei, din două milioane, au mers înăuntru.
E-246 Ne dăm seama, Tată, căci când sperma, genele de la bărbat şi femeie, vin împreună, există numai unul, dintr-un milion, care este acceptat. Un germene de la bărbat găseşte oul fertil al femeii, femela, şi alţii un milion pier.
E-247 Acolo sunt un milion, două milioane, au ieşit din Egipt; doi, Iosua şi Caleb, au intrat în ţară. Unul dintr-un milion. Tată, eu-eu tremur când mă gândesc despre aceea. Mă gândesc, prin toată lumea astăzi, cinci sute de milioane de Creştini, aceea ar fi cinci sute dacă Tu ai veni în această seară. O Dumnezeule, să ne amintim că fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu stă, ca un memorial. Noi trebuie să-L credem. Noi trebuie să ne supunem Lui.
E-248 Şi când Tu ai spus, "Pocăiţi-vă fiecare din voi, şi fiţi botezaţi în Numele lui Isus Cristos pentru iertarea păcatelor, şi voi veţi primi darul Duhului Sfânt. Căci promisiunea este pentru voi, şi pentru copiii voştri, şi pentru cei ce sunt departe acum, chiar în aşa număr câţi va chema Domnul Dumnezeul nostru." Şi, Dumnezeule, Tu încă chemi, în această seară, şi promisiunea este atât timp cât Tu chemi.
E-249 Şi oamenii bisericii au răsucit minţile acelor oameni, şi au îndrumat aceasta printr-o şcoală educaţională, denominaţională de teologie, până la un lucru să spună, "O, voi doar să credeţi." Şi diavolul crede, dar el nu poate primi Duhul Sfânt. Iuda Iscarioteanul era un... a făcut tot restul, ce ucenicii au făcut, a predicat Evanghelia; dar când a venit timpul ca el să primească Duhul Sfânt, el şi-a arătat culorile.
E-250 Dumnezeule, fie ca oamenii de pe pământ în această seară să realizeze aceea, că fără acea experienţă, ei sunt pierduţi. Îngăduie să fie în această seară ca sufletele lor să fie satisfăcute cu Porţia Ta, Doamne, aşa cum noi îi predăm în mâna Ta. Ei sunt ai Tăi, Doamne. Noi suntem răspunzători numai pentru Cuvânt. Mă rog ca ei să creadă cu toată inima lor, şi să fie umpluţi cu Duhul Sfânt. Noi cerem în Numele lui Isus. Amin.
Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc
Pentru că El m-a iubit întâi
Şi a procurat salvarea mea
Pe lemnul Calvarului.
E-251 O, este El Porţia voastră satisfăcătoare? [Adunarea zice, "Amin." – Ed.] O, doamne! Voi Îl iubiţi cu toată inima voastră? ["Amin."] Acum, acele Cuvinte sunt uneori tăioase, dar să cântăm în Duhul acum, vedeţi, fiecare din noi acum. Să dăm mâinile cu fratele aşezat alături de voi, sora, şi doar să zicem, "Dumnezeu să te binecuvânteze, pelerinule," aşa cum o cântăm din nou. [Fratele Branham dă mâinile cu oamenii.]
Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc
Pentru că El m-a iubit întâi
Şi a procurat salvarea mea
Pe lemnul Calvarului.
E-252 Acum noi am dat mâinile unul cu altul. Acum să ne închidem doar ochii şi să cântăm în Duhul, să ne ridicăm mâinile spre El.
Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc
Pentru că El m-a iubit întâi
Şi a procurat salvarea mea
Pe lemnul Calvarului.
O, nu este El minunat?
Minunat, minunat, Isus este pentru mine,
Sfeşnicul, Prinţ al Păcii, Dumnezeu Puternic este El;
O, mă salvează, mă ţine de la tot păcatul şi ruşinea,
Minunat este Răscumpărătorul meu, laudă Numelui Său!
O, minunat, minunat, Isus este pentru mine,
Sfeşnic, Prinţ al Păcii, Dumnezeu Puternic este El;
Mă salvează, mă ţine de la tot păcatul şi ruşinea,
Minunat este Răscumpărătorul meu, laudă Numelui Său!
E-253 O, sunteţi voi entuziasmaţi cu experienţa voastră cu Cristos? [Adunarea se bucură, "Amin." – Ed.] Nu este El minunat? Nu satisface El?
Am fost odată pierdut, acum eu sunt găsit, eliberat de osândire,
Isus dă libertate şi o salvare deplină;
Mă salvează, mă ţine de la tot păcatul şi ruşinea,
Minunat este Răscumpărătorul meu, laudă Numelui Său.
O, minunat, minunat, Isus este pentru mine,
Sfeşnic, Prinţ al Păcii, Dumnezeu Puternic este El;
O, mă salvează, mă ţine de la tot păcatul şi ruşinea,
Minunat este Răscumpărătorul meu, laudă Numelui Său!
E-254 Credeţi voi că aceea este Scriptural? [Adunarea zice, "Amin." – Ed.] Biblia a spus, "Bateţi din palme. Faceţi un zgomot de bucurie către Domnul." Voi ştiţi, eu întotdeauna am vrut să cânt la muzică. Fiica mea, Rebekah, învaţă la pian. Băieţelul meu învaţă la trompetă. Dar eu-eu am învăţat un instrument cu zece corzi. [Fratele Branham începe să bată din palme.]
Minunat, minunat, Isus este pentru mine,
Sfeşnic, Prinţ al Păcii, Dumnezeu Puternic este El;
O, mă salvează, mă ţine de la tot păcatul şi ruşinea,
Minunat este Răscumpărătorul meu, laudă Numelui Său!
Voi Îl iubiţi? [Adunarea zice, "Amin." – Ed.]
Noi vom umbla în Lumină, o Lumină frumoasă,
Veniţi unde picăturile de rouă a milei sunt luminoase;
Străluceşte peste tot în jurul nostru ziua şi noaptea,
Isus, Lumina lumii.
Noi vom umbla în Lumină, este o Lumină aşa de frumoasă,
Ea vine unde picăturile de rouă a milei sunt luminoase;
Străluceşte în jurul nostru ziua şi noaptea,
Isus, Lumina lumii.
E-255 [Fratele Branham începe să fredonoze, "Isus, Lumina lumii," şi atunci şi adunarea fredonează cu el – Ed.] Închinaţi-vă lui Dumnezeu cu tot ce aveţi.
Când sfinţii merg mărşăluind înăuntru,
Când sfinţii merg mărşăluind înăuntru,
Doamne, eu vreau să fiu în acel număr
Când sfinţii merg mărşăluind înăuntru.
O, când ei Îl încoronează Domn al tuturor,
Când ei Îl încoronează Domn al tuturor,
Doamne, eu vreau să fiu în acel număr
Când ei Îl încoronează Domn al tuturor.
O, când soarele refuză să strălucească, Când soarele refuză să strălucească, Doamne, eu vreau să fiu în acel număr Când soarele refuză să strălucească.
E-256 Voi iubiţi aceea? [Adunarea zice, "Amin." – Ed.] Acum eu mă întreb dacă vă aveţi picioarele convertite, voi nu mai dansaţi, acolo afară pentru lume? Vedeţi? Să dăm din picioare, către Domnul, către Domnul. Voi, sunt mâinile voastre convertite, voi nu mai furaţi? Buzele voastre sunt convertite, voi nu mai minţiţi? Să nu deveniţi religioşi doar în capul vostru, s-o luaţi peste tot pe voi. Aceea este tot. Este nevoie de omul întreg. Aşa este. Acum să dăm din picioare.
Când sfinţii merg mărşăluind înăuntru,
Când sfinţii merg mărşăluind înăuntru,
Doamne, eu vreau să fiu în acel număr
Când sfinţii merg mărşăluind înăuntru.
O, când sfinţii merg mărşăluind înăuntru,
Când sfinţii merg mărşăluind înăuntru,
Doamne, eu vreau să fiu în acel număr
Când sfinţii merg mărşăluind înăuntru.
Acum să ne ridicăm doar mâinile.
Când sfinţii merg mărşăluind înăuntru,
Când sfinţii merg mărşăluind înăuntru,
O Doamne, eu vreau să fiu în acel număr
Când sfinţii merg mărşăluind înăuntru.
Când ei Îl încoronează Domn al tuturor,
Când ei Îl încoronează Domn al tuturor,
Doamne, eu vreau să fiu în acel număr
Când ei Îl încoronează Domn al tuturor.
E-257 Nu Îl iubiţi voi? [Adunarea zice, "Amin! Glorie! Aleluia!" – Ed.]
Atunci noi vom umbla în Lumină (El este Lumina, voi ştiţi), Ea este o Lumină frumoasă,
Ea vine unde picăturile de rouă ale milei sunt luminoase,
Ei bine, străluceşte peste tot în jurul nostru ziua şi noaptea,
Isus, Lumina lumii.
E-258 Voi credeţi că El este Lumina lumii? [Adunarea zice, "Amin." – Ed.] Voi credeţi? Pavel a spus, "Când eu cânt, eu voi cânta în Duhul. Dacă mă închin, mă voi închina în Duhul." Vedeţi, orice faceţi voi, să o faceţi în Duhul. Aşa este. Şi Duhul aduce Cuvântul la Viaţă. Este aceea aşa? Aşa este. Da, domnule.
Voi toţi sfinţi ai Luminii proclamaţi,
Isus, Lumina lumii;
Har şi milă în Numele Lui,
Isus, Lumina...
Atunci ce facem noi?
Noi vom umbla în Lumină, frumoasă Lumină,
Veniţi unde picăturile de rouă a milei sunt luminoase;
Străluceşte peste tot în jurul nostru ziua şi noaptea,
Isus, Lumina lumii.
E-259 Îmi pare rău să vă încurc instrumentiştilor, în felul acela, dar eu doar am luat-o înainte. Eu nu ştiu nimic mai bine decât doar să mă închin. Acela este felul cum o faceţi. Da, domnule. Eu sunt mulţumitor pentru această oportunitate, Frate Mack, să vin şi să mă împărtăşesc cu tine şi cu biserica ta aici în această seară, toţi aceşti oameni minunaţi.
E-260 Şi voi care v-aţi ridicat mâinile pentru botezul cu Duhul Sfânt, eu nădăjduiesc că îl veţi întâlni pe Păstorul Mack aici, sau careva din ei, şi mergeţi înapoi într-o cameră aici. Şi doar reţineţi, când Dumnezeu a vorbit Cuvântul la început, şi a spus, "acolo să fie," acolo a trebuit să fie! Şi El a spus, "Ferice de cei care flămânzesc şi însetează după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi." Vedeţi, aceasta trebuie să se întâmple. Veniţi să-l vizitaţi pe păstorul vostru aici, şi staţi lângă el aşa cum el predică Evanghelia.
E-261 Acum să cântăm din nou acea cântare bună veche, eu doar iubesc aceea, "Noi vom umbla în Lumină."
E-262 Isus a spus, "Eu sunt Lumina," şi voi sunteţi în El. Vedeţi? Cum ajungeţi voi în El? A vă alipi de El? Nu. Scuturare? Nu. Botezul cu apă? Nu. "Printr-un singur Duh noi suntem toţi botezaţi într-un singur Trup, care este Trupul lui Cristos." Şi în acel Trup sunt nouă daruri spirituale care operează prin trupul local, biserica locală. Aceea este apostolic, dacă am ştiut vreodată de aceasta. Aşa este.
Astfel ne vom păstra în Lumină, în frumoasa Lumină,
Ea vine unde picăturile de rouă a milei sunt...
[Fratele Branham vorbeşte cu Păstorul Mack – Ed.] În regulă! ... ? ...
Străluceşte peste tot în jurul nostru ziua şi noaptea...
[Fratele Branham vorbeşte cu Păstorul Mack – Ed.] A fost o adevărată plăcere! [Fratele Mack zice, "Îţi mulţumesc, frate. Îţi mulţumesc."]